Menu Close

WILLIAM MARRION BRANHAM – MESAJUL HARULUI

27 August 1961 – Jeffersonville, Indiana

Îţi mulţumesc, frate Neville.

Domnul să vă binecuvânteze, prieteni. Este un mare privilegiu faptul că mă aflu din nou aici, în slujba Domnului. Îmi pare rău că nu avem spaţiu mai mare, decât micuţa noastră biserică. Nu sunt prea multe locuri, dar ne bucurăm că sunteţi aici şi ne dăm toată silinţa să vă răsplătim sacrificiul, aducându-vă Cuvântul cât de bine putem.

O doamnă a venit şi a spus că doreşte să îi binecuvântăm copilaşul, dar când a văzut că este destul de târziu, a spus că va aştepta. Nu am mai văzut-o până acuma, dar mă rog ca Dumnezeu s-o binecuvânteze cu bogăţia binecuvântărilor Sale, pentru că a avut răbdare să aştepte.

În curând începe sezonul rece, aşa că nu va mai fi chiar atât de cald când vom sta înghesuiţi, şi credem că Dumnezeu vă va binecuvânta din belşug pe toţi.

Înainte de a începe, aş vrea să vă anunţ câteva lucruri. După cum ştiţi, am anunţat că în dimineaţa aceasta voi vorbi despre tema: „Vânturile din vârtejul de vânt”, dar El mi-a schimbat subiectul. De fapt, eu nu ştiu niciodată despre ce voi vorbi, decât cu câteva minute înainte de a veni la adunare. Am mai încercat să vorbesc despre acest subiect, dar nu am primit răspuns de la Domnul. Nu ştiu de ce, dar voi, lucrătorii, ştiţi că trebuie să aşteptăm ca Domnul să ne arate despre ce să vorbim.

Aseară am avut o convorbire telefonică cu cineva din Arkansas, care mi-a spus că sunt câţiva care vor să se mute aici pentru că au auzit că urmează să înceapă adunarea în care se va discuta despre cele şapte peceţi. Noi am trecut deja prin cele şapte epoci ale Bisericii.

O doamnă mi-a spus că soţul ei îşi caută o slujbă în Louisville, ca să fie cât mai aproape pe când voi începe predicile despre Peceţi.

Auzind-o ce spune, i-am răspuns:

„Acesta va dura cam trei luni, doamnă, iar noi nu avem cum să facem reclamă referitor la aceste servicii şi în plus, nu avem destule locuri pentru oameni.”

Poate, dacă va fi cu voia Domnului, voi ţine acea campanie undeva afară, astfel ca oamenii să vină în număr cât mai mare şi să poată sta pe toată perioada, căci vreau să vorbesc despre Apocalipsa capitolul 6 până la capitolul 19, unde se vorbeşte despre cele şapte peceţi, cele şapte trâmbiţe, cele şapte potire, despre femeia care stă pe fiară şi despre cei 144.000.

O, sunt atâtea de vorbit, căci toate se leagă în cele şapte peceţi! Sunt şi alte lucruri care se leagă aici, fiecare necesitând o zi întreagă pentru a fi atins.

Acum haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Dar înainte de a ne ruga, vreau să ştiu dacă este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune. Ridicaţi mâna. Gândiţi-vă în inima voastră ce aveţi nevoie de la Dumnezeu, iar eu mă voi ruga ca El să vă dea.

Atotputernicule şi scumpule Dumnezeu, Cel care răspunzi la rugăciuni, Tatăl nostru care cunoşti toate nevoile copiilor Tăi. Tu ne-ai cunoscut încă înainte să ne fi născut şi ne-ai numărat paşii pe care îi vom face, când încă nu existam. Chiar şi firele de păr de pe cap ne sunt numărate şi cuvintele noastre sunt cântărite în balanţa Ta.

Ajută-ne să privim deci, cu seriozitate toate lucrurile, căci stăm înaintea Ta.

În dimineaţa aceasta s-au ridicat o mulţime de mâini spre Tine, iar Tu eşti Cel care le cunoşti inimile şi ştii ce-i frământă, căci unii doresc vindecarea trupurilor lor bolnave, în timp ce alţii, Te roagă pentru cei dragi ai lor.

Mă gândesc că atunci când ai fost pe pământ în chipul unei fiinţe umane, purtând Numele Isus Hristos, ai cunoscut toate tainele inimilor, iar noi am citit în Scriptură că Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci. De asemenea este scris că  „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu”, eşti acolo, ceea ce înseamnă că în dimineaţa aceasta eşti aici în forma Duhului Sfânt şi cunoşti orice dorinţă care este în inima oamenilor.

O, Tată, Dumnezeule, Te rog să răspunzi tuturor cererilor şi să spui: „S-a isprăvit! Cererile voastre au primit răspuns şi puteţi fi siguri că vi se va da tot ce cereţi.” Doamne, noi strigăm în mod deosebit pentru cei care nu sunt salvaţi, dar au ridicat mâna.

Fie ca acesta să fie ceasul când îl vor primi pe Hristos ca Mântuitor personal. Fă ca înainte de a se termina adunarea aceasta, să se întâmple ceva deosebit, astfel ca oamenii să vadă că acelaşi Isus care umbla odinioară prin Galileea, stă în mijlocul poporului Său, şi astfel să plece de aici cu siguranţa pe care au primit-o cei doi bărbaţi care mergeau pe drumul Emausului. Ei au mers o zi întreagă cu El, fără   să-L recunoască, dar apoi a fost suficient un singur gest de-al Lui ca să-L poată recunoaşte.

O, Dumnezeule, de multe ori şi noi suntem ca ei, căci ne vorbeşti în răsăritul soarelui, în cântecul păsărilor, în foşnetul frunzelor, în înfloritul florilor, în imnurile bisericilor şi totuşi nu Te putem recunoaşte.

Ne-ai vorbit în saloanele spitalelor şi în multe alte locuri, dar noi nu am înţeles că eşti Tu. Fă însă, ca de data aceasta, când vom porni spre casele noastre, să recunoaştem că Tu ai făcut ceva în mijlocul nostru, aşa cum ai făcut atunci.

Tu ai frânt pâinea înaintea lor, aşa cum ai frânt-o înainte de a fi răstignit, iar ei Te-au recunoscut imediat, au ştiut că este Domnul lor înviat. Şi chiar în seara aceea s-au întors la fraţii lor, bucurându-se şi slăvindu-L pe Dumnezeu, căci acum ştiau că El este viu. Atunci au spus: „Nu ne ardea inima pe drum, când ne vorbea şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24.32).

Arătarea Ta şi lucrurile pe care le-ai făcut înainte de răstignire, au dovedit învierea Ta; au dovedit că eşti Acelaşi Isus care i-a făcut să-şi amintească toată discuţia avută cu Tine.

Doamne, Tu ne-ai vorbit toată săptămâna, de aceea, fă-ţi apariţia în mijlocul nostru şi fă-Te cunoscut fiecărei inimi mâhnite, căci Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin. (o soră aduce o vorbire în limbi, iar un frate dă tălmăcirea)…

          …Să ne rugăm cu toţii.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-Se voia Ta; precum în ceruri aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.

O, dacă tocul meu ar fi unealta unui sculptor, iar hârtia ar fi cremene, astfel încât aceste cuvinte pe care le spun înaintea voastră, să ajungă la toţi oamenii!

Voi ştiţi că de multe ori Duhul lui Dumnezeu are un fel ciudat de a lucra cu poporul Său: prin minuni, prin daruri sau alte lucruri care sunt dăruite prin har, fără pocăinţă.

Acum sunt într-o mică vacanţă. De obicei, în această perioadă a anului sunt în vacanţă, pentru că îmi place să mă relaxez puţin înainte de a merge la vânătoare de veveriţe.

Vreau să vă spun că am fost jos, în Kentucky cu prietenii mei, însă am venit puţin dezamăgit pentru că nu am găsit veveriţe. Dar nu a fost numai aceasta, ci Ceva îmi spunea tot timpul că trebuie să mă întorc acasă.

Anul trecut când am fost în Indiana, Domnul Dumnezeu a venit jos şi mi-a vorbit despre a doua slujbă a mea, zicând că este aproape. Şi acolo au fost aduse la existenţă trei veveriţe. Sunt sigur că ştiţi cu toţii povestea.

Ei, când m-am dus din nou în locul acela, am avut un simţământ ciudat. Era înainte de a se lumina de ziuă, ploua şi nici măcar nu ştiam dacă să merg la vânătoare sau nu. Pentru mine „vânătoare” înseamnă să merg undeva singur şi să mă rog. Am oprit deci maşina, am coborât şi m-am îndreptat spre o tufă, unde m-am pus şi m-am rugat ca de obicei, spunându-I Tatălui, de ce am nevoie ca să-mi dea.

Voi ştiţi că eu sunt împotriva devastării şi a distrugerii şi că nu am împuşcat nici măcar o pasăre doar aşa, ca să mă aflu în treabă, sau ca să am o ţintă. Tot ce vânez, mănânc, sau dacă nu, îl dau cuiva care are nevoie de el tot pentru hrană. Nu-mi place să distrug vânatul şi nici să devastez pădurea, pentru că nu este corect.

În timp ce mergeam pe o potecă şerpuită, prin pădure, s-a întâmplat ceva. În toată experienţa mea, nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Am privit spre vârful muntelui şi am văzut că de acolo veneau trei curcubee, care aveau cam 30 de picioare înălţime. Mai întâi am văzut lumina, aşa că m-am gândit că poate este soarele care răsare. Dar imediat după aceea, mi-am dat seama că lumina aceea nu venea dinspre răsărit, ci din sud. Şi mai era ceva: afară ploua. Acest lucru s-a întâmplat în 25 august, vineri dimineaţa. Voi ştiţi cum a plouat atunci. Peste tot era înnorat. Am privit spre stânga mea şi iată că acele curcubee creşteau tot mai mult, tot mai mult. Atunci mi-am luat pălăria de pe cap şi mi-am aşezat arma jos, după care am început să mă rog cu mâinile ridicate. Ceva îmi spunea parcă: „Te-ai apropiat destul!” Am vrut să-mi scot cizmele ca să văd dacă pot să mă apropii mai mult, dar la câţiva yarzi am văzut culorile lor învăluindu-se ca o ceaţă mişcătoare. M-am oprit din nou şi le-am privit. Veneau exact de pe vârful micului munte: unul la dreapta şi două la stânga şi se adunau jos ca într-un bol. Totul era aievea, fiindcă se mişcau.

M-am întors şi le-am privit din nou, după care am strigat: „O, Dumnezeule, ce vrei să spui slujitorului Tău?”

Chiar atunci Duhul Domnului a venit şi a spus: „Isus al Noului Testament este IeHoVaH al Vechiului Testament! El Şi-a schimbat numai „masca” – de la Duh la Om.”

Desigur, aceasta era confirmarea mesajului meu, asigurându-mă că aceşti treizeci şi unu de ani nu au fost degeaba.

Pe măsură ce mă apropiam, acele curcubee se îndepărtau, intrând în acel „bol” după care au dispărut. Am mai făcut câţiva paşi, dar m-am temut să mă apropii prea mult, pentru că El mă oprise înainte să ajung acolo.

M-am întors şi am văzut că acea Lumină era în linie cu copacul sub care am stat anul trecut şi unde au apărut veveriţele.

După vreo 35-40 de minute, m-am dus prin pădure, până am ajuns la acel copac care are ramurile îndreptate în patru direcţii: spre Est, Sud, Vest şi Nord. M-am urcat pe una din acele ramuri, m-am aşezat jos şi El mi-a dat un verset din Scriptură: „…dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare…” Stăteam acolo fără să mă gândesc la cele trei curcubee şi-mi ziceam că anul acesta a fost foarte slab pentru vânătoarea de veveriţe, după care   m-am gândit: „Doamne Dumnezeule, Tu eşti acelaşi Isus; eşti încă acelaşi Dumnezeu.”

Atunci Ceva mi-a zis: „Câte îţi trebuie de data aceasta?”

„Limita, exact ca data trecută”, am răspuns eu. După care am spus: „Voi avea această limită astăzi, înainte de ora zece.”

Şi un lucru ciudat, mă aflam într-o zonă plină de ţânţari. De fapt era o zonă mlăştinoasă. Erau nişte ţânţari foarte mari, iar unul dintre ei m-a muşcat chiar de ochi. Atunci am spus: „Să nu mă mai înţepe niciunul zilele acestea.” Apoi, am adăugat, fără să-mi dau seama ce zic: „Peste 30 de minute va străluci soarele.” Nici n-am terminat bine de zis acele cuvinte şi în spatele meu a apărut o veveriţă, exact ca cea de anul trecut, tânără şi roşie. A sărit pe o creangă, la vreo 17 yarzi de mine şi a început să ţipe. La acea distanţă abia puteam să-i disting ochii, aşa că am tras pur şi simplu. Nici măcar nu am ochit-o, dar glonţul a lovit-o în ochiul în care a fost lovită şi veveriţa de data trecută.

M-am dus şi am luat-o, iar la ora zece fără trei minunate fix, era împuşcată şi cea de-a treia veveriţă, exact ca anul trecut. Dumnezeu este Judecătorul meu şi El ştie că vă spun adevărul. Nici măcar un ţânţar nu a mai bâzâit pe lângă mine, deşi eram într-o zonă unde sunt milioane. Am stat şi am ascultat atent ca să văd dacă nu se aude niciunul. Am auzit un zumzet aşa că mi-am zis: „Este vreunul pe aici pe undeva”, dar curând am înţeles că era un camion care trecea pe autostradă. Apoi, exact peste 30 de minute, soarele a apărut plin de strălucire.

M-am înapoiat la locul meu iniţial, după care m-am gândit: „Limită”. În Indiana, limita înseamnă cinci veveriţe; dar îmi amintesc că anul trecut, El m-a întrebat de câte veveriţe am nevoie, iar eu I-am răspuns: „trei” şi trei am primit.

Dar ieri m-am dus înapoi către acelaşi loc, iar ceva îmi spunea: „Nu mai merge acolo, ci treci drumul.” Iar la ora 10 fix am împuşcat-o pe cea de-a cincea veveriţă – adică limita Indiană.

Vreau să observaţi că acolo au fost trei curcubee şi tot acolo au fost spuse trei lucruri şi primite trei veveriţe.

Acolo au fost trei lucruri:

„Să apară trei veveriţe până la ora 10.”

„Să dispară ţânţarii;”

„Soarele să strălucească în 30 de minute.”

Acolo erau trei lucruri care pot mărturisi şi sunt trei martori: fratele Banks Wood, fiul meu Billy Paul şi fiul lui David.

Eu am văzut cum cele trei curcubee se contopeau într-unul singur. Oh, cât mi-a îmbărbătat inima faptul că ştiu că Dumnezeu, că Isus nu era doar un Om, aşa cum cred oamenii, sau un simplu proroc, cum cred moderniştii de astăzi, ci El este IeHoVaH al Vechiului Testament descoperit într-un trup de carne printre noi oamenii. Cu siguranţă aceasta m-a mângâiat deosebit.

Voi ştiţi de existenţa grupării „Numai Isus” dar eu nu pot să fiu de acord cu învăţătura lor. Nu pot să fiu însă de acord nici cu gruparea trinitariană care spune că sunt trei dumnezei diferiţi.

Da, eu cred că Tată, Fiu şi Duh Sfânt sunt Unul. Aceste trei titluri ne vorbesc despre trei slujbe sau trei atribute ale singurului Dumnezeu adevărat.

Ca Tată, El era în Stâlpul de Foc; ca Fiu, era în Isus Hristos, iar acum este în Biserica Sa ca Duh Sfânt.

Acelaşi Domn Isus Hristos care a fost făcut trup şi a locuit printre noi, este acum în noi, ca Duhul Sfânt.

Cineva m-a întrebat: „Nu ţi-a venit să strigi când ai văzut cele trei curcubee?”

Nu, nu mi-a venit să strig, căci acest tip de experienţe nu te fac să strigi, ci te ajută să te simţi ancorat acolo unde ştii bine că există Ceva care îţi dă un sentiment de satisfacţie.

Ceea ce vă spun este adevărat, deşi ştiu bine că de multe ori când am spus astfel de lucruri, oamenii au afirmat că nu le pot crede. Eu pot garanta pentru ceea ce ştiu că este adevărat, iar Dumnezeul cel Atotputernic, care a scris această Biblie, ştie că este Adevărul.

Gândiţi-vă la faptul că trăim în zilele dinaintea venirii Domnului; în zilele despre care Isus a spus că vor fi semne sus în cer şi jos pe pământ, arătări, farfurii zburătoare, tulburări între popoare, semne înspăimântătoare, etc. Şi noi trăim cu adevărat chiar în aceste zile.

Pentru mesajul din dimineaţa aceasta aş vrea să deschideţi Bibliile la Zaharia 4.

Am dorit să vă vorbesc despre aceste lucruri deşi se întâmplă multe altele despre care nu spun nimic. Am vrut să spun în faţa bisericii această întâmplare, iar Dumnezeu ştie că este adevărul.

Eu ştiu că există un Dumnezeu şi ştiu că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Emanuel locuind printre noi în forma Duhului Sfânt, iar faptul că apar tot felul de semne, dovedeşte că venirea Domnului este foarte aproape.

Noi am învăţat din epocile Bisericii că suntem în ultima epocă, adică în Laodicea, când bisericile au devenit indiferente, reci şi s-au organizat. Dar este făgăduit că în acest timp va exista o biserică mică, răspândită aproape pretutindeni, care va fi luată de El în răpire şi dusă în slavă. Da, undeva este un grup mic şi sfânt care aşteaptă venirea Domnului.

A doua zi după ce am vorbit despre cele 70 de săptămâni ale lui Daniel, am fost mişcat de Ceva, care nu  m-a lăsat să mă îndepărtez de acest subiect până nu am cercetat timpul în care trăim. Oh, îmi vine să plec în altă parte şi să fac altceva, ca acel lucru să-mi iasă din minte, căci am atâţia pe care-i iubesc şi nu sunt salvaţi! Cum pot să-i aduc la mântuire? Ce aş putea face eu pentru ei?

Am predicat E vanghelia, iar Dumnezeu a făcut semne mari şi minuni cum n-au mai fost niciodată din vremea lui Isus Hristos încoace. Vestea despre ele s-a dus pretutindeni în lume, şi totuşi oamenii se fac tot mai răi. De ce aceasta? Pentru că trăim în epoca laodiceană, iar Cuvântul spune că în acest timp, oamenii vor fi tot mai răi şi mai decăzuţi.

În dimineaţa aceasta aş vrea să vorbesc despre „Mesajul harului”, aşa că vom citi din Zaharia 4.1-7:

Îngerul, care vorbea cu mine, s-a întors şi m-a trezit ca pe un om, pe care-l trezeşti din somnul lui.

El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns:     „M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului.

Şi lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, şi altul la stânga lui.”

Şi, luând iarăşi cuvântul, am zis îngerului, care vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?”

Îngerul, care vorbea cu mine, mi-a răspuns: Nu ştii ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.”

Atunci el a luat din nou cuvântul, şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!”

Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: „Îndurare, îndurare cu ea!

Noi cunoaştem cu toţii acest text şi ştim că acest lucru s-a întâmplat în timpul pregătirilor pentru reconstruirea Templului.

Zorobabel era un mare prinţ şi el a pus temelia clădirii.

Acum fac apel la gândirea voastră duhovnicească. Acest mare prinţ a determinat reclădirea Casei Domnului, iar când a zidit-o, a aşezat piatra de temelie.

Dacă citim mai departe, vedem că Domnul a spus: „Mâinile lui Zorobabel au întemeiat Casa aceasta, şi tot mâinile lui o vor isprăvi” (v.9), deci, tot mâinile lui vor pune şi piatra cea mai însemnată în vârful Templului. Observaţi că nu s-a spus: „piatra unghiulară, ci piatra din vârful Templului”, iar noi ştim că, conform Bibliei, Isus este piatra din capul unghiului şi piatra cea mai însemnată din vârf.

Acum aş vrea să vă gândiţi câteva minute la faptul că însărcinarea îngerului al şaptelea al bisericii a fost aceea de a aduce credinţa copiilor înapoi la credinţa părinţilor, adică de a rezidi biserica prin puterea Duhului Sfânt aşa cum este scris: „…nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu…” (v. 6).

Nu prin organizaţii, ci prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care va scoate la suprafaţă biserica din timpul sfârşitului.

Zorobabel, prinţ ca Iosua, a fost acela care urma să pună acea piatră din vârf. El a aşezat temelia; a dus poporul înapoi la temelie. Şi noi ştim că acele sfeşnice reprezintă atât evreii cât şi biserica dintre neamuri, iar mlădiţele de măslin, suntem noi, cei care am fost altoiţi în rădăcina acelui măslin.

Din sfeşnic ies şapte candele care dau lumină celor şapte epoci ale bisericii.

Acum amintiţi-vă ce am învăţat data trecută despre piramidă, cum a fost construită de Enoh. Dar piatra de încheiere nu a fost pusă niciodată. Eu am fost acolo şi am văzut piramidele, dar nimeni nu a putut pune piatra unghiulară până astăzi.

Noi nu avem nici o maşină care să poată ridica o piramidă, nici o putere capabilă să facă aceasta, pentru că trebuie o forţă uriaşă.

Blocurile de piatră care cântăresc câteva tone, nu pot fi ridicate în aer şi ţinute pentru a fi puse unele peste altele cu o asemenea precizie încât să nu intre nici măcar o lamă de ras între ele. Şi încă ceva: ele nu sunt cimentate, ci sunt tăiate în aşa fel încât să se îmbine una cu cealaltă.

Aşa ar trebui să fie şi trupul lui Isus Hristos, tăiat de Duhul Sfânt, marele instrument al lui Dumnezeu, ca noi să fim îmbinaţi unul cu altul; să nu fim împărţiţi, ci îmbinaţi.

Noi ar trebui să fim un singur „trup”, dar nici o maşinărie nu poate realiza această îmbinare, decât singur Dumnezeu. Nici un „mecanic” dintr-o organizaţie, nici o lojă, nimeni şi nimic n-o poate face, oricât de bune ar fi intenţiile lor, ci acest lucru poate fi făcut numai de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.

Nu cred că am o bancnotă de un dolar în buzunar…ba da, am. Pe spatele unei asemenea bancnote (de un dolar) veţi vedea pecetea SUA în partea stângă – vulturul şi toate celelalte, dar în partea dreaptă este piramida.

Dacă observaţi, deasupra ei este piatra din vârf, şi acolo scrie: „Marele sigiliu”. De ce nu au pus piatra peste piramidă? Pentru că atunci când a venit, „Piatra” a fost respinsă.

Dar acum, Piatra din capul unghiului va veni. Şi vreau să observaţi că atunci când vine, prinţul care aduce mesajul, va striga: „Îndurare, îndurare cu ea!” (În limba engleză este scris: „Har, har cu ea!”), „pentru că noi suntem salvaţi prin har…nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.8a-9).

Dar mesajul harului a fost călcat în picioare şi a devenit o ruşine. Astfel, unii aleargă după „siguranţa veşnică”, alţii după altele, dar adevăratul mesaj al harului rămâne acelaşi. Satana este cel care încearcă să-l scoată din biserică.

Ce spune însă Cuvântul? „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.

Divinitatea lui Isus Hristos este dovedită prin Cuvânt şi prin semne şi minuni, iar dacă acesta este Adevărul, înseamnă că şi harul este adevărat.

Atunci cum este posibil ca cineva să nege mântuirea prin har şi să susţină că suntem salvaţi prin fapte? Ce spune Cuvântul?

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2.8-9).

Faptele arată că tu ai fost salvat, dar ceea ce te salvează este harul lui Dumnezeu. Faptele le faci tu pentru Dumnezeu, ca recunoştinţă faţă de ceea ce a făcut El pentru tine, dar salvarea o primeşti prin harul Său.

Unii oameni cred că dacă merg la biserică sau dacă-şi trec numele în registrul unei biserici sunt salvaţi. Alţii cred că trebuie doar să strigi, sau să vorbeşti în limbi, sau să ai putere să vindeci bolnavii şi totul este în ordine, dar nu este adevărat.

Harul lui Dumnezeu este cel care te salvează; harul Său măreţ. Eu nu pot să mă încred în nici un alt merit.

Unii spun: „O, acolo este un om mare! L-am văzut făcând asta şi cealaltă.” Dar ştiţi ce a spus Pavel în 1Corinteni 13?

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti; chiar dacă aş cunoaşte tainele inimilor; chiar dacă aş avea toate darurile; chiar dacă mi-aş împărţi toată averea la cei săraci; chiar dacă aş muta munţii prin credinţă şi chiar dacă aş avea pricepere ca să cunosc toate lucrurile, nu sunt nimic până când dragostea lui Dumnezeu, adică harul, nu vine în inima mea.

Vedeţi, este ceva ce trebuie să facă Dumnezeu, nu voi. Voi puteţi face toate aceste lucruri pe care le-am enumerat şi să fiţi totuşi pierduţi. De ce? Pentru că numai harul Său vă salvează.

Vineri dimineaţa, după acea apariţie, am stat şi m-am gândit la harul Său. M-am aşezat pe un butuc şi în timp ce lacrimile îmi şiroiau pe obraji, am zis: „O, Dumnezeule, harul Tău s-a oprit şi la mine, ca să mă salveze. Cum a fost posibil să ai milă şi de un biet analfabet ca mine? Cum de ai venit în micuţa noastră adunare? Prin îndurarea Ta, acei oameni simpli au păşit la viaţă şi nu mai au nimic cu această lume. Tu ai turnat harul Tău în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, ne-ai vindecat bolile, ne-ai iertat păcatele şi ai făcut din noi poporul Tău.”

M-am gândit la David, căci după ce a locuit în casa lui şi după ce Domnul i-a dat odihnă şi pace, i-a zis lui Natan:

Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru şi chivotul Domnului locuieşte într-un cort.” Iar Dumnezeu i-a vorbit prorocului şi i-a zis:

Du-te şi spune robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel;

am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, şi ţi-am făcut numele mare ca numele celor mari de pe pământ.” (2Samuel 7.8-9).

Oh, eu am stat şi m-am gândit la harul lui Dumnezeu! Cum s-a coborât El ca să-l salveze pe cel mai de jos, şi cum m-a apucat şi pe mine, nenorocitul şi sărmanul, cum mi-a dat privilegiul de a predica Evanghelia Sa prin care pot să-i văd şi pe alţii salvaţi; pot să îi văd vindecaţi; pot să văd cum familii care au fost dezbinate, s-au unit din nou; pot să văd cum vieţi care au fost distruse de cel rău, au fost refăcute. O, şi gândindu-mă la acest har, de care mi-a făcut parte, am spus: „Măreţul har care a venit la un biet vânător de veveriţe, în pădure, mi s-a arătat sub forma unui curcubeu, ceea ce înseamnă „legământ”, căci mi-a dat să predic un Mesaj în spatele căruia stă chiar El. Da, El va sta în spatele acestui Mesaj care Îl vesteşte pe Isus Hristos şi slava Lui. O, cum mă lasă El să merg pretutindeni în jurul lumii, la toate naţiunile şi să văd cum milioane de oameni vin la Dumnezeu, acceptându-L ca Mântuitor personal; să-i văd pe oameni umpluţi cu bunătatea Lui şi sfinţiţi prin puterea Lui; să-i văd vindecaţi prin marea Lui putere omniprezentă. Aceasta mă face ca să strig ca prorocul Zaharia: „Nici prin putere (omenească), nici prin tărie, ci prin Duhul lui Dumnezeu.” Vedeţi? Nu este nici prin educaţie, nici prin teologie, ci prin Duhul lui Dumnezeu care salvează oamenii prin harul Său.

Este prin harul lui Dumnezeu care confirmă Cuvântul.

Astăzi, noi avem teologi, avem doctori în divinitate, avem oameni mari, inteligenţi şi educaţi, dar dacă spunem că credem cu adevărat, trebuie să lăsăm doar Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească şi să arate că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Trebuie doar o inimă smerită, închinată lui Dumnezeu, care să-L aducă pe Isus Hristos în timpul prezent. Amin.

Ce ne-am face noi, cei săraci şi fără şcoală dacă ar trebui să avem teologie, aşa cum au aceşti oameni mari? Dar nu este nevoie de teologie sau de cunoştinţe, căci „Nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul, voi descoperi această taină. Atunci ei vor striga: „Îndurare, îndurare cu ea!” cu plânset şi cu strigăte.” Aceasta se întâmplă astăzi, când harul măreţ al lui Dumnezeu este deschis pentru toţi oamenii. Cum se foloseşte El de cei fără şcoală şi fără educaţie, ca să arate că Isus Hristos este acelaşi!

El nu se foloseşte niciodată de un teolog, aşa cum nu s-a folosit nici de Caiafa, marele preot, decât ca să fie osândit de el. Vedeţi? Dar, în schimb s-a folosit de pescari, oameni care erau săraci şi duceau o viaţă normală. Acelora li s-a descoperit El şi le-a spus: „Urmaţi-Mă şi voi face din voi pescari de oameni,”  arătând că harul Său a ajuns de la evrei la neamuri, să cheme un popor pentru Numele Lui în aceste zile din urmă.

O, ce har măreţ! Ce frumos răsună!

Harul este de demult; de când există lumea.

Pentru prima dată, harul s-a arătat atunci când a început să existe rasa umană. În acea dimineaţă întunecoasă, femeia a păşit dincolo de linia de despărţire şi a călcat poruncile lui Dumnezeu, îndemnându-l şi pe bărbatul ei să facă acelaşi lucru. Dar Legea are şi pedeapsa cu ea, căci altfel nu ar fi lege. Şi Legea lui Dumnezeu, spunea: „…în ziua în care vei mânca (din pomul cunoştinţei), vei muri negreşit.” (Geneza 2.17).

Să nu uitaţi că prima judecată pronunţată asupra pământului, a fost în grădina Eden, şi ultima judecată va fi pronunţată tot asupra pământului, la sfârşitul timpului la tronul alb.

Îmi pot imagina că în dimineaţa aceea, când IeHoVaH a venit jos, acolo nu era nici măcar o stea care să strălucească; era atât de întuneric în acea grădină micuţă, pentru că păcatul absorbise Lumina dintre om şi El.

Aceasta se întâmplă şi în bisericile de astăzi; şi cu oamenii de astăzi: păcatul a absorbit toată Lumina Dumnezeului Celui viu, dar Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi El trăieşte ca să-l salveze pe cel pierdut şi să-l vindece pe cel bolnav.

O, ce groaznic a fost în acea dimineaţă în grădină! Îmi imaginez o ceaţă neagră ca un sac de păr. Frunzele nu se mai mişcau; vântul nu mai adia şi în grădină era întuneric şi înfricoşător pentru că păcatul acoperise totul.

IeHoVaH a coborât în grădină şi a răcnit cu un glas ca de tunet: „Adame, unde eşti?” Abia atunci Adam a înţeles că era gol şi că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu. Şi ce a făcut? S-a ascuns şi a încercat să-şi facă o religie proprie, dar n-a mers.

Atunci Dumnezeu a omorât o oaie, i-a luat pielea şi i-a îmbrăcat, arătând că ceva trebuia să moară ca să acopere păcatul.

Mersul la biserică nu va acoperi niciodată păcatul; nici ochii uscaţi (fără lacrimi) nu vor acoperi păcatul, ci este nevoie de părere de rău şi de pocăinţă. Abia atunci harul lui Dumnezeu va acoperi păcatul, căci sângele lui Isus Hristos, al Mielului omorât de Dumnezeu pe Calvar va acoperi totul.

Acolo, în acea dimineaţă, în grădină, când păcatul era atât de întunecat, IeHoVaH a venit, iar perechea creată de El stătea şi aştepta pedeapsa. Ei ar fi trebuit să moară, ceea ce însemna că rasa umană ar fi încetat să mai existe, dar în acel ceas întunecos, când toate speranţele se năruiseră, s-a revărsat harul lui Dumnezeu şi a spus: „Vă voi da un Salvator: pe Mesia!”

O, aceasta este o minune cum numai Dumnezeu o putea face! Harul măreţ al lui Dumnezeu, a fost acela care  le-a dat celor doi oameni căzuţi făgăduinţa Unuia care va veni prin femeie: „Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui, iar el îi va zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15), arătând că cineva va trebui să sufere pentru biserică. Dar El a promis un triumf.

Ce a dat Salvatorul? Harul. Ce puteau arăta oamenii ca să merite harul? Au „pasat” vina de la unul la altul, scuzaţi-mi expresia.

Astfel,  Adam a spus: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat…” (Geneza 3.12).

Femeia a zis: „Şarpele m-a amăgit…” (v. 13b). Vedeţi? Au dat vina unul pe altul. Nu mai era nici o nădejde pentru ei, dar Dumnezeu le-a dat har şi astfel au trecut peste.

El le-a spus: „Voi face o cale şi vă voi salva. Voi aţi făcut ceea ce este rău, aţi călcat Legea Mea, de aceea judecata trebuie să vină peste voi; trebuie să muriţi pentru că aşa am spus că vi se va întâmpla!” (fratele Branham bate în amvon).

Acum aş vrea să vă întreb ceva, prietenii mei creştini, deoarece ştiu că aceste benzi vor ajunge în toată lumea.

De ce Îl faceţi pe Dumnezeu trei persoane? Sau încercaţi să-L faceţi ca unul din degetele voastre? El este Unul. Mă gândesc că nu ar fi fost corect din partea Lui să lase un înger să moară pentru rasa umană. De ce aceasta? În primul rând, un înger nu poate muri, apoi Legea cerea ca cel ce urma să moară să fie o rudenie a rasei umane. El nu a putut să spună: „Eva, pentru că l-ai făcut pe Adam să păcătuiască, vei muri, iar el va trăi,” deoarece şi Adam a luat.

Este aşa cum spunea cineva: „Pilat a fost justificat pentru că şi-a spălat mâinile,” dar nu este adevărat. El nu putea să spele cu apă sângele lui Hristos de pe mâinile lui.

Nici tu nu poţi face aceasta. Când vei părăsi această clădire, trebuie să fii conştient că nu vei putea ajunge în ceruri dacă nu mori faţă de păcatele tale. Sângele Lui este pe mâinile tale, ceea ce înseamnă că nu ar fi corect să mergi aşa.

Dar a fost dată o cale. Care era aceasta? El însuşi trebuia să moară pentru noi. Dar Dumnezeu este Duh şi ca urmare nu poate muri. Aceasta înseamnă că a fost nevoie să devină Om pentru ca astfel să poată muri.

Noi ştim că El S-a arătat în trup omenesc şi ni S-a descoperit ca Om sub numele de Isus Hristos, El fiind Mesia cel făgăduit, care a venit şi ne-a răscumpărat prin har. Aici puteţi vedea că Dumnezeu şi Hristos este aceeaşi Persoană – Dumnezeu locuia în Hristos – „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10.30). Şi:

Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” (Ioan 14.10). Dumnezeu în Hristos, desigur.

Vedeţi, harul a venit la Adam şi Eva, în grădina Eden, deşi nu era nici o cale de scăpare. Totuşi, El a făcut una.

Daţi-mi voie să vă spun ceva, prietenii mei păcătoşi. Poate că eşti o prostituată, un violator de femei, un beţiv, un jucător de cărţi sau un asasin. Poate eşti un soţ infidel sau o soţie infidelă. Poate eşti plin de pofte, sau poate spui: „O, eu am trecut de mult linia. Nu mai am nici o şansă de salvare!” Nu, tu nu ai trecut linia, căci dacă ai fi trecut-o nu ai fi în adunare în dimineaţa aceasta. Harul va face o cale pentru tine, în acest ceas întunecos, cu condiţia să-L accepţi.

Adam trebuia să vrea să-L accepte, iar tu trebuie să faci la fel. Acceptă-L!

Harul lui Dumnezeu a existat şi în timpul lui Noe. Noe era un bărbat obişnuit, şi la fel familia lui, dar era temător de Dumnezeu. El îl credea pe Dumnezeu. Vedeţi?

Tu nu poţi să te temi de Dumnezeu fără să crezi. Cum ai putea să te temi de ceva în care nu crezi? Nu este posibil.

Solomon spunea: „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul…” (Proverbe 9.10). Deci numai temându-te de Domnul, începi să ai înţelepciune.

Şi Noe se temea de Domnul. El îl credea pe Dumnezeu, ori tocmai aceasta îl onorează: să crezi în El. Aşa este. Iar când frica de Domnul a venit peste Noe, Dumnezeu l-a chemat prin har şi l-a salvat pe el şi casa lui. Cine l-a salvat? Harul. Sigur că da. Noe nu a fost salvat pentru că era bărbatul cel mai chipeş dintre toţi; nici pentru că aparţinea la cea mai mare organizaţie; nici pentru că se îmbrăca cel mai bine sau mai frumos; nici pentru că avea cei mai mulţi bani; nici pentru că era un om deosebit, ci pentru că Dumnezeu a avut milă de el prin har. Vedeţi, nu faptele lui, ci harul Domnului l-a salvat pe el şi casa lui.

Voi mai aminti pe cineva: pe Avraam. El nu era un om deosebit, ci venea, poate, de la Babel, dintr-o familie idolatrică şi s-a mutat în Ur. Dar în timp ce se afla acolo, Dumnezeu i-a vorbit prin har. Nu pentru că era deosebit, nici pentru că era mai bun decât ceilalţi, ci pentru că Dumnezeu s-a îndurat de el prin har. Biblia arată clar aceasta. O, şi cum a încercat Avraam răbdarea lui Dumnezeu!

După ce l-a dus în ţara în care i-a spus că i-o va da seminţei lui, Domnul i-a zis: „Să stai în ţara aceasta şi să nu ieşi din ea!

Dar ce a făcut Avraam? Cum a venit foametea a fugit de acolo.

Vedeţi? Dumnezeu l-a luat şi l-a salvat pe Avraam prin har, şi tot aşa te ia şi pe tine, prin har. O, cum încercăm şi noi răbdarea lui Dumnezeu!

Da. Astăzi suntem sus, iar mâine suntem jos. Într-o zi credem, iar în cealaltă ne îndoim. Azi suntem metodişti, mâine suntem baptişti. Astăzi credem în vindecarea divină, mâine avem o durere de burtă şi nu mai ştim ce să zicem: mai credem sau nu?

Dar în ciuda tuturor acestor lucruri, Dumnezeu ne vrea. El ne cheamă oricum. O, dacă nu ar fi fost harul lui Dumnezeu, am fi fost terminaţi cu toţii! Sigur ca da, dar Dumnezeu ne salvează prin har, nu prin faptele noastre.

Avraam trebuia să rămână în Canaan, dar el a călătorit în Egipt. Vedeţi? A făcut exact ce i-a spus Dumnezeu să nu facă, iar aceasta i-a adus numai neplăceri şi încurcături.

Totuşi, harul lui Dumnezeu s-a arătat din nou şi l-a oprit pe Faraon să-i ia nevasta, deoarece Avraam minţise, spunând despre Sara: „Este sora mea”. Cu toate acestea, harul lui Dumnezeu l-a iertat pentru că s-a pocăit. El a vrut să se pocăiască şi harul lui Dumnezeu vine la orice om care vrea să se pocăiască. Harul Lui este cel care vă caută.

Acest lucru este valabil şi pentru voi, cei care aţi alunecat de pe cale. Harul Său vă mai caută încă, iar dacă vreţi să vă pocăiţi, harul lui Dumnezeu este suficient ca să vă primească.

Uitaţi-vă cum l-a adus înapoi pe bătrânul Avraam care a fost salvat prin har, nu prin faptele lui. Da, Avraam a fost salvat prin credinţă, prin har.

Haideţi să luăm Israelul, căci am aici câteva notiţe la care vreau să mă refer. Dacă vă interesează, vă veţi putea nota textele.

Dumnezeu i-a spus poporului Său: „Dacă nu vă veţi uni cu idolatria şi vă veţi îndepărta de ceremoniile păgâne, dacă Mă veţi iubi şi veţi păzi poruncile Mele, Mă voi îngriji în toate lucrurile de voi, vă voi hrăni, vă voi călăuzi şi vă voi duce într-o ţară unde curge lapte şi miere.”

Oare nu aşa îi spune şi un tânăr viitoarei lui soţii? „Dacă vei fi o soţie bună şi te vei îngriji de casă, dacă-mi vei fi fidelă, dacă vei fi o mamă bună şi vei face toate lucrurile cu credincioşie, voi munci până îmi vor sângera mâinile, ca să-ţi asigur tot ce ai nevoie.”

O, dar gândiţi-vă ce se întâmplă dacă femeia face toate lucrurile pe dos? Atunci este nevoie de har pentru ca acea familie să nu se destrame. O, Dumnezeule, este nevoie de harul Tău pentru ca o asemenea familie să rămână împreună. Şi eu vă spun: dacă nu ar fi fost harul Său, noi am fi fost pierduţi cu toţii.

Dar ce a făcut Israelul? Ei nu au păstrat făgăduinţa, iar urmarea a fost că toată generaţia aceea a pierit în pustie. Totuşi, Dumnezeu i-a hrănit, i-a iubit, şi i-a călăuzit. De ce? Din pricina harului Său.

Harul Său s-a revărsat din belşug peste ei, dar pentru că n-au avut privirea aţintită la făgăduinţă, nu L-au putut valorifica, adică nu au putut intra în ţară.

Nici biserica de astăzi nu valorifică harul care-i este dat, dar El îl ţine pentru că vrea o biserică ascultătoare, un popor care să ţină Cuvântul Său şi să stea pe Adevăr.

El nu vrea un popor care să spună: „Sunt la fel de bun ca tine. Sunt metodist; sunt baptist; sunt catolic sau sunt prezbiterian”. Acela nu este har, ci dovedeşte că acolo este ceva pe dos.

Dar un om care citeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi vede că trebuie să fie umplut cu Duhul Sfânt, crede şi-L ia pe Dumnezeu pe Cuvânt. Da, el va lua Cuvântul exact cum este scris.

Este la fel ca în problema botezului. În Biblie nu se vorbeşte despre nici o persoană care ar fi fost stropită. Aşa ceva nu există şi totuşi oamenii o fac. Nu veţi găsi nici un text care să arate că cineva ar fi fost botezat în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, ci toţi au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos, dar iau aminte ei? Noi am văzut ce s-a întâmplat de-a lungul epocilor Bisericii, dar vedeţi voi, Dumnezeu doreşte pe cineva care să-L asculte.

Dacă botezul prin stropire sau cel făcut în titlurile lui Dumnezeu, nu sunt pomenite în Biblie, înseamnă că este o doctrină făcută de oameni. Vedeţi? Înţelegeţi cât de greşită este biserica? Dar nu acest lucru contează, ci important este că puteţi fi corectaţi prin faptul că prin harul său, Dumnezeu v-a descoperit Adevărul. Tot ce trebuie să faceţi voi, este să păşiţi.

Amintiţi-vă de marele conducător Moise. Dumnezeu ar fi trebuit să-l omoare atunci când a lovit stânca, aducându-şi slavă prin faptul că a spus: „Vedeţi ce pot să fac?” El a lovit stânca o dată, dar pentru că nu a curs apă, a lovit-o şi a doua oară. Ce a făcut prin aceasta? A mărturisit că Hristos este neputincios, pentru că acea Stâncă era Hristos. El este piatra din capul unghiului şi a fost lovit.

Amintiţi-vă că Dumnezeu i-a spus lui Moise în Exod 17.5:

Treci înaintea poporului…

Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca, şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.” Moise a lovit stânca şi apa a curs din belşug.

Dar în Numeri 20.8 Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă.

Moise a vrut să arate însă că are puţină autoritate, puţină putere, aşa că a spus: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să scoatem apă din stânca aceasta?” (v. 10).

Dumnezeu ar fi trebuit să-l omoare, ar fi trebuit să-l separe chiar acolo, pentru că a încălcat Legea lui Dumnezeu. Hristos trebuia să fie lovit o singură dată, dar acum trebuia să fie lovit şi a doua oară.

El a fost răstignit o dată, iar noi vorbim Stâncii şi Ea ne dă apă vie.

Haideţi să-l privim puţin pe acest profet bătrân care avea 120 de ani.

Cineva mi-a spus: „Dumnezeu nu este drept, căci după ce l-a purtat pe Moise 40 de ani prin pustie, în fruntea acelui popor, nici măcar nu i-a permis să intre în ţara făgăduită.”

„Nu este aşa”. Nu, El nu l-a abandonat pe Moise, ci l-a dus în ţara făgăduită. Cam 700 de ani mai târziu, el a fost văzut pe muntele schimbării la faţă, stând de vorbă cu Isus înainte ca El să meargă la Calvar. Acolo a stat Moise şi Ilie, ceea ce însemna că nu era mort, ci trăia. Dumnezeu nu l-a părăsit.

Acum priviţi. Înainte ca să moară, în acea dimineaţă, el s-a urcat pe muntele Nebo. Şi-a pus mantaua peste Iosua, apoi i-a poruncit să stea neclintit pe acele principii. Şi după ce s-a urcat pe vârful Muntelui Nebo, sus la Pisga, Dumnezeu i-a zis: „Priveşte ţara! Eu vreau s-o vezi. Puteai să intri în ea, dar îţi aminteşti ce ai făcut acolo, lângă stâncă, în acea zi? Ţi-ai adus slavă ţie însuţi.”

Cred că aceasta este problema şi cu cei mai mulţi dintre oamenii de astăzi. Merg la Stâncă şi-şi aduc slavă lor, nu Domnului.

Dar observaţi! Când era gata să moară, Moise a privit şi iată că Stânca era lângă el, aşa că s-a urcat pe Ea, iar Dumnezeu l-a luat şi l-a îngropat. Dar trebuia să învie, pentru că altfel nu ar fi putut apărea alături de Isus.

El este un tip spre Hristos. Vedeţi, harul lui Dumnezeu i-a oferit Stânca, iar dovada este că după câteva sute de ani a stat pe muntele schimbării la faţă.

Când mă gândesc la Moise şi la Avraam, la toate greşelile lor…

Dar când a scris despre Avraam, Pavel nu a spus nici un cuvânt despre necredinţa lui, ci a zis: „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…” (Romani 4.20).

Rugăciunea mea înaintea harului lui Dumnezeu, este ca şi despre mine să se scrie la fel; să nu-mi ţină în seamă greşelile, ci să ţină în seamă numai ceea ce am vrut să fac pentru El. Cum este posibil acest lucru? Prin faptul că El mă va privi prin harul Său. Aceasta este ceea ce-mi dă nădejde, căci dacă ar privi la meritele mele, nu aş avea nici o şansă – nici eu şi nici voi, căci depindem în totul de harul Său. Da, eu depind de harul Său.

Dar ce putem spune despre David? Acel mare luptător despre care Dumnezeu spunea că este un om după inima Lui. Cum a fost posibil să pună la cale moartea lui Urie, unul dintre cei mai credincioşi soldaţi ai săi, ca să-i ia apoi soţia? Urie era un prozelit hetit şi îl iubea pe David. El a văzut ungerea care era peste David, încă din vremea când era doar un fugar şi l-a urmat cu credincioşie, deoarece ştia că într-o zi avea să ajungă la putere.

Sunt foarte bucuros pentru că astăzi sunt şi eu doar un fugar, un pribeag, dar într-o zi, Hristos, Cel pe care-L urmez cu credincioşie, va fi Împărat. Ungerea este pe El, peste mesajul venirii Lui şi El va fi Împărat.

Şi ce au făcut acei viteji ai lui David? Într-o zi, el stătea şi tânjea după o gură de apă de la fântâna Betleemului, unde obişnuia să meargă pe vremuri cu oile. Şi ştiţi ce? Trei dintre acei viteji şi-au croit drum tăind în carne vie, doar ca să-i aducă o găleată cu apă domnului lor.

O, Dumnezeule, lasă-mă să iau Sabia Cuvântului şi să tai cale prin orice organizaţie ca să aduc botezul în Numele Domnului Isus Hristos, puterea învierii şi Duhul Sfânt înapoi la oameni, pentru că El vine în putere. El va sta singur, dar va tăia cale prin orice organizaţie, prin orice teorie, prin orice crez omenesc, până va aduce înapoi, la Salvator, oaia pierdută; până va aduce înapoi învăţătura Bibliei, pe Isus Hristos care este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Priviţi-l pe David. Cum a fost posibil să ia soţia lui Urie, pe frumoasa Bat-Şeba, când el avea încă alte cinci sute ale lui? Dar el a văzut-o făcând baie şi aceea s-a datorat neglijenţei ei. A uitat să tragă jaluzelele deşi ştia că regele îşi făcea în fiecare zi plimbarea pe acolo.

Aceasta este problema şi astăzi, datorită faptului că femeile ies goale pe stradă, mai bine zis, aproape goale. Este o ruşine! Şi se mai miră că bărbaţii fluieră după ele! Adevărul este că ele sunt conştiente de ceea ce fac, dar procedează astfel pentru că acest lucru este în inima lor. Este posibil ca o tânără să fie curată ca un crin, adică fecioară, dar dacă se îmbracă astfel, înseamnă că peste ea este un duh rău, este ungerea Diavolului care o foloseşte ca să trimită sufletul cuiva în iad, iar ea va fi judecată într-o zi pentru aceasta.

Nu uitaţi că Biblia spune că dacă cineva „se uită la o femeie, ca s-o poftească, în inima lui a şi preacurvit cu ea.”  (Matei 5.28).

O, soră, iar tu să nu uiţi că vei fi răspunzătoare de curvie chiar dacă nu ai săvârşit niciodată acest act cu fapta. De ce aceasta? Pentru că acel păcătos te-a dorit din pricina felului în care te-ai îmbrăcat. Prin aceasta, tu eşti vinovată de curvie, şi vei răspunde în ziua judecăţii.

În cartea Sa este scris: „A comis adulter cu John Doe.” (dau un exemplu).

„O, jur că n-am trăit decât cu soţul meu!”

„Da, dar prin felul cum te-ai îmbrăcat, ai făcut ca acest bărbat să comită curvie în inima lui. Din cauza aceasta, eşti vinovată de curvie cu el.”

Bat-Şeba a greşit la fel ca Eva, dar Adam a fost şi el inclus. Eu strig mai mult împotriva femeilor, dar acum vreau să vă spun ceva, vouă, fiilor de Dumnezeu, care ştiu că sunteţi sexul tare. Voi sunteţi deasupra femeii, aşa că ar trebui să vă purtaţi cum se cuvine şi să nu încercaţi să le biruiţi prin puterea voastră. Nu luaţi o tânără ca să-i distrugeţi viaţa, ci purtaţi-vă ca nişte adevăraţi fii de Dumnezeu. Spuneţi-i că este greşit ce face şi purtaţi-vă ca un fiu de Dumnezeu, căci ea este sora voastră. Da, domnilor.

Nu încercaţi să faceţi ca aceşti aşa-zişi fii de Dumnezeu de astăzi, care aparţin de aceste biserici şi, care iau orice fată tânără afară. Să nu uitaţi că acea femeie a ajuns atât de imorală pentru că a fost sedusă de un bărbat căsătorit. Păcat este cel care face toate acestea, iar noi ar trebui să murim din pricina acestor lucruri.

Când David a săvârşit acel păcat, ar fi trebui să moară. Natan a venit la el şi l-a întrebat:

„David, totul este bine?”

„Sigur că da”, a răspuns el, căci credea că fapta lui va rămâne ascunsă.

David era marele împărat al lui Israel şi era înconjurat de generali viteji, iar vrăşmaşii erau ţinuţi departe de graniţele ţării, ceea ce înseamnă că totul era în ordine. Dar în ascuns, el săvârşea un păcat, şi pentru că Bat-Şeba rămăsese însărcinată, poruncise uciderea soţului ei. Când Ioab i-a dat de veste că Urie este mort, David s-a gândit:

„Acum totul este în ordine. O am pe soţia lui şi în curând îmi va dărui un fiu.” Dar noi ştim că copilul s-a îmbolnăvit şi a murit, iar el a rămas cu Bat-Şeba pe care între timp o luase de nevastă.

Dar să revenim la vizita prorocului Natan.

El a păşit în faţă şi l-a întrebat pe împărat: „David, cum merg lucrurile? Totul este bine?”

„O, este bine, slujitorule al lui Dumnezeu! Să trăieşti veşnic, aleluia!” Da, el se gândea că totul este ascuns, deci că e în ordine.

Dar tu nu poţi ascunde nimic de Dumnezeu, căci El ştie ce gândeşti chiar în clipa aceasta. Marele Duh Sfânt, care este prezent în această dimineaţă în mijlocul nostru, ştie tot ce gândiţi, cine sunteţi, de unde veniţi, ce aţi făcut, etc., pentru că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Astfel, Dumnezeu l-a trimis pe Natan la David. El i-a descoperit prorocului Său tot ce făcuse David, aşa că Natan  i-a zis împăratului:

Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac.

Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi.

Săracul n-avea nimic decât o mieluşea, pe care o cumpărase; o hrănea, şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sânul lui, şi o privea ca pe fata lui.

A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului, şi a gătit-o pentru omul care venise la el.” (2 Samuel 12.1-4).

Pilda aceasta arăta chiar ce făcuse David. El avea 500 de neveste, dar când a văzut-o pe nevasta lui Urie, în loc să ia una din nevestele lui ca să-şi satisfacă poftele, a luat nevasta lui Urie, pe care l-a ucis apoi, când a aflat că Bat-Şeba este însărcinată. Vedeţi?  David nu ştia ce spune şi era gata să rostească judecata.

Aşa suntem noi. Putem să-l judecăm pe celălalt, dar când este vorba despre noi, o, e cu totul altceva!

David a strigat: „Viu este Domnul că omul acela este vrednic de moarte!” (v. 5).

Atunci bătrânul proroc şi-a plecat privirea şi a spus cu tristeţe: „Tu eşti omul acela.”, după care a adăugat: „Nu vei muri pentru aceasta”. Vedeţi harul? Duhul l-a mişcat imediat pe proroc, salvându-i viaţa lui David.

Harul. „Nu vei muri, dar sabia nu se va depărta niciodată din casa ta, pentru că ai dispreţuit Cuvântul Meu!

Ce l-a salvat pe David când chiar buzele lui au rostit sentinţa? „…omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte.” Harul.

Astfel, omul lui Dumnezeu i-a spus: „Nu vei muri pentru aceasta (harul)”. O, Doamne!

Unde am fi fost cu toţii dacă nu era harul?

Harul suveran poate fi dat numai de Cel ce este Suveran, adică de Dumnezeu. De aceea, fiind suveran, harul nu trebuie să întrebe pe nimeni, ci poate face ce vrea. Nu e minunat?

El nu trebuie să întrebe: „Pot să fac asta?” sau: „Asta s-o fac?” sau: „Oare pot?”, ci o face pur şi simplu, pentru că e harul  lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El poate să-l salveze pe cel mai josnic, pe cel mai imoral şi pe cel mai murdar om; şi-l poate vindeca pe cel mai bolnav. Aleluia!

El poate salva un nenorocit ca mine. Şi a făcut-o. Ce este aceasta? Harul Lui. Nu contează că William Branham este fiul unui beţiv. Harul m-a salvat.

Poate zici: „Eu sunt fiica unei femei stricate!” Nu contează, harul lui Dumnezeu te poate salva. El este suveran, nu trebuie să întrebe pe nimeni nimic. Amin. O, mă bucur atât de mult pentru aceasta! Aleluia!

El poate lua cel mai josnic păcătos şi să îl facă alb ca zăpada. Nu trebuie să întrebe pe nimeni, ci poate face tot ce vrea pentru că e suveran.

Acest lucru a fost dovedit la cruce. Acolo era cel mai josnic tâlhar şi desigur, merita să moară. Niciodată nu s-a gândit la Dumnezeu, dar când era atârnat pe cruce, printre buzele lipite de sânge închegat, au ieşti câteva cuvinte: „Doamne, ai milă de mine şi adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta.” (Luca 23.42).

Imediat harul a luat conducerea şi a spus: „Adevărat îţi  spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (v. 43).

Cine a făcut aceasta? Harul. Cum s-ar fi putut ajuta acel tânăr? Nu mai mult decât s-a putut ajuta Adam sau Eva; nu mai mult decât vă puteţi ajuta voi; nu mai mult decât mă pot ajuta eu, dar harul lui Dumnezeu poate face ceva pentru noi, şi face.

Suveranitatea harului a mers la acel tânăr muribund şi i-a zis: „Astăzi va fi cu Mine în rai.” Gândiţi-vă, cât este de minunat.

Dragostea şi harul sunt surori gemene chiar. Astfel, nu este posibil să ai har fără să ai dragoste, aşa că înainte de a avea har, trebuie să ai dragoste; înainte ca să poţi ajuta pe cineva, trebuie să-l iubeşti. Vedeţi? Altfel nu se poate.

Deci dragostea şi harul sunt una; nu putem s-o avem pe una fără cealaltă.

Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu ca s-o scape.” (Ioan 3.16). Apoi a turnat harul Său în inimile noastre, prin Duhul Sfânt. Vedeţi? Nu se poate dragoste fără har, sau har fără dragoste.

Cel care ne salvează este harul lui Dumnezeu. Harul Său a adus în vieţile noastre har, prin dragostea pe care a avut-o pentru noi.

Dar nu uitaţi: harul nu poate fi nici cumpărat, nici vândut, ci El se primeşte în dar de la Cel ce e suveran. Da, domnilor.

Tu nu poţi negocia pentru el. Nu poţi spune: „Doamne, dacă vei face cutare şi cutare lucru, eu voi face aşa şi aşa!” Voi nu puteţi face aşa ceva, pentru că Dumnezeu nu face asemenea înţelegeri. Voi nu puteţi să trageţi nimic de la El, ci Dumnezeu vă dă ceea ce vrea El însuşi, prin harul Său, căci Cuvântul spune clar „nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9.15). Asta este.

Nu demult a venit la mine un băiat metodist şi a primit Duhul Sfânt. De fapt sunt doi, nu unul. Şi într-o zi, ei au venit şi m-au întrebat: „Frate Branham, acum când am fost salvat şi am primit Duhul Sfânt, trebuie să stăruim după daruri?”

„Să nu faceţi aşa ceva!” le-am răspuns.

De ce aceasta? Pentru că Dumnezeu dă darurile Sale prin harul Său suveran, fără pocăinţă: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi chemarea făcută.” (Romani 11.29).

Necazul este că primul lucru pe care ştiţi să-l faceţi, este să umblaţi după ceva: „Dumnezeule, fă-mă predicator! Fă cutare şi cutare cu mine!” Şi ce ajungeţi? O cămaşă bine scrobită. Asta-i tot. Da, ajungeţi la vreo teologie omenească, în vreo organizaţie şi cu asta sunteţi gata.

Lăsaţi-L însă pe Dumnezeu să facă chemarea, căci atunci, Dumnezeu vă va chema; vă va sfinţi, vă va da ceea ce vrea şi vă va folosi după voia Sa. Da, domnilor.

Voi nu puteţi negocia cu privire la har. Nu, domnilor! Nu-L puteţi cumpăra sau vinde, pentru că Dumnezeu nu face comerţ cu harul Său.

Tu nu poţi spune: „Doamne, voi merge la biserica aceea metodistă (sau penticostală), pentru că e cea mai mare. Voi face asta, dacă îmi vei da cutare sau cutare lucru!” Nu, noi nu ne putem tocmi cu El. Nu, domnilor! De ce? Pentru că Cuvântul spune:

Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” (Ioan 6.37). Şi: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis”. (v. 44). Dacă acest lucru nu este valabil pentru tine, atunci vei deveni doar un membru al acelei biserici mari şi nimic mai mult, căci nu vei fi salvat. De ce? Pentru că numai harul te poate salva.

Talentele noastre nu au nici o valoare în faţa harului. Faptul că eu sunt predicator, nu mă poate salva. Nu, nu, ci doar harul Său este Cel ce mă poate salva. Înţelegeţi?

Faptul că predic Evanghelia nu mă salvează; şi nici vorbirea în limbi nu poate face aceasta. Vreţi dovada? Ascultaţi: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti; chiar dacă aş înţelege toate tainele lui Dumnezeu (dacă aş fi predicator); chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii, nu sunt nimic dacă nu am dragoste..”, iar dragostea este har, căci harul lui Dumnezeu face toate lucrurile. (vezi 1Corinteni 13.1-2).

Unii dintre voi aveţi talent aşa cum au aceşti „regi” ai rock-ului. După ce sâmbăta ei cântă şi dansează toată noaptea rock, duminică dimineaţa îşi iau o mutră evlavioasă şi vin în adunare, unde cântă imnuri creştine, crezând că în felul acesta vor ajunge în rai. Aceasta mă îmbolnăveşte pur şi simplu. Aş putea spune o mulţime de nume, dar n-o voi face pentru că aceste benzi merg în toată lumea. Voi ştiţi însă despre cine este vorba.

Nu demult, un băiat de la Hollywood a refuzat să sărute o fată pentru că era împotriva religiei lui să facă aceasta, dar acest lucru nu-l opreşte să facă filme cu rock şi alte lucruri ruşinoase. Ce crede el, că va putea lua cei 30 de arginţi, ca Iuda, iar apoi să primească şi harul lui Dumnezeu? Nu va obţine nimic altceva decât un loc în iad, pentru că harul lui Dumnezeu nu poate fi câştigat nici prin bani, nici prin talente, ci El este suveran.

Ce pot face eu? Să vin la El aşa cum sunt: gol, nenorocit şi rănit de cel rău. Asta-i tot. Şi nu vin pentru că aşa vreau eu, ci pentru că mă aduce harul Său.

Şi aş vrea să vă mai spun ceva. Bisericile acestea mari se gândesc: „Vom construi cea mai mare clădire din oraş, apoi vom înfiinţa o Societate de Ajutorare, care va aduna haine pentru cei săraci şi le vom trimite peste ocean. Îi vom hrăni pe cei săraci şi vom face asta şi cealaltă.”

Dar ştiţi ce a spus Pavel? „Şi totuşi nu sunteţi nimic!”

Ei spun: „Noi suntem o organizaţie veche. Avem aproape două mii de ani!” sau: „Noi venim de cinci sute de ani, iar John Wesley, Alexander Campbell, sunt fondatorii bisericii noastre. Aleluia!”

Ei bine, Isus Hristos este Cel care a fondat biserica Sa. El este Cel care le-a spus apostolilor să aştepte în cetate până vor primi o putere de sus, adică pe Duhul Sfânt, dar voi puteţi să aparţineţi de Biserica Penticostală şi să fiţi pierduţi. De ce aceasta? Pentru că penticostalii nu sunt cu nimic mai buni decât ceilalţi. Acesta este adevărul.

Şi nu uitaţi: Dumnezeu are o singură Biserică – aceea în care te naşti prin botezul Duhului Sfânt: „căci printr-un singur Duh, am fost botezaţi ca să alcătuim un singur trup.” (1Corinteni 12.3). Aşa este. Aceasta este singura posibilitate de salvare, dar oamenii cred că pot primi prin meritele lor:

„Păi, eu am făcut seminarul şi am învăţat!”

O, aceasta nu înseamnă nimic! Tu nu poţi cumpăra harul lui Dumnezeu.

Înainte de a încheia, lăsaţi-mă să vă spun o istorioară.

Odată era un împărat puternic, ce avea un singur fiu. Şi iată că într-o zi, un ucigaş i-a ucis băiatul. Imediat a fost dat în urmărire, iar până la urmă a fost prins. După aceea, a urmat procesul şi apoi sentinţa.

O, era un lucru îngrozitor! El îl omorâse pe fiul împăratului şi ştia bine ce îl aşteaptă.

Fusese închis într-o celulă din mijloc, iar uşile au fost ferecate cu grijă, la fiecare din ele fiind puse santinele. Stătea acolo aproape gol, având pe el doar un şorţ şi era flămând pentru că nu primise nimic de mâncare; iar la proces primise sentinţa cea mai grea: condamnarea la moarte. Zadarnic a încercat să-l convingă pe judecătorul care a pronunţat sentinţa că este nevinovat, căci totul a fost degeaba! „Ştiu că am făcut o faptă rea, dar îmi pare rău! Aş fi vrut să nu se întâmple niciodată acel lucru. Am făcut-o într-un moment de criză, dar îmi pare atât de rău…”

Şi într-o zi, împăratul s-a dus să stea de vorbă cu acel întemniţat care-i omorâse fiul.

Când a intrat în celulă, a văzut un tânăr slab, care zăcea într-un colţ, cu faţa plină de lacrimi şi cu ochii adânciţi în orbite. Buzele îi erau albe de atâta sete…

Privindu-l, împăratul i-a zis:

„Ridică-te!”

El s-a ridicat, iar împăratul i-a zis:

„De ce mi-ai ucis fiul? Ce rău ţi-a făcut ca să merite o moarte atât de îngrozitoare; să fie străpuns cu suliţa?”

„Nu mi-a făcut nimic, domnul meu, nici cel mai mic lucru. Eu port toată vina şi l-am ucis din invidie. L-am străpuns deşi era nevinovat, de aceea merit să mor sub dreptatea voastră, alteţă. Îmi dau seama de fapta mea şi îmi merit pedeapsa, dar există un lucru de care mă căiesc şi pentru care plâng cu amar, şi aceasta pentru că l-am ucis pe acel vlăstar împărătesc fără să aibă nici o vină.”

Atunci împăratul s-a întors spre cel care îl însoţea şi  i-a spus:

„Distrugeţi toate dovezile acuzatoare (voi ştiţi: „Aruncaţi-le în „marea Uitării”), spălaţi-l şi aduceţi-l sus, căci voi trimite o mantie peste el.

Peste puţin timp o limuzină mare a oprit la poarta închisorii; un covor a fost întins de la uşa ei până la uşa celulei, iar împăratul stătea lângă maşină şi aştepta. Când a apărut tânărul i-a zis:

„Vino, fiul meu, căci te voi lua cu mine la palat.” I-a pus mantia pe umeri, apoi a adăugat:

„De azi înainte tu eşti fiul meu.”

De ce a făcut aceasta? Pentru că i-a fost milă de el. Da, acesta este harul.

Acela am fost eu; acela ai fost tu. Noi L-am omorât pe Fiul lui Dumnezeu, L-am străpuns cu păcatele noastre. Da, noi eram străini, mizerabili, murdari şi goi, zăcând în închisorile lumii, dar Dumnezeu ne-a spălat prin sângele singurului Său Fiu şi ne-a curăţit, după care ne-a dat „mantaua” Duhului Sfânt. Şi acum, marea trăsură a lui Dumnezeu aşteaptă la uşă, iar într-o zi, vom merge acasă, pentru a locui pe vecie cu El.

Toate dovezile acuzatoare vor fi distruse, aşa că nu vom mai putea fi judecaţi. El a luat toate păcatele noastre şi le-a aruncat în „marea uitării”, deci nu e de mirare că putem cânta:

O, har măreţ, ce dulce eşti,

Că ai salvat un nenorocit ca mine.

Acela a fost ceasul în care,

Întâi am crezut.

Prietene, nu ai vrea ca acesta să fie şi ceasul îndurării pentru tine? O, fie ca acesta să fie ceasul în care „întâia dată aţi crezut”! Hotărâţi-vă şi spuneţi: „Doamne Dumnezeule, eu sunt vinovat, şi îmi dau seama că am nevoie de har ca să fiu salvat. Singur nu mă pot salva, ci sunt pierdut; sunt total neajutorat şi fără nici o nădejde; fără Dumnezeu, fără milă, fără Hristos în lume. Vrei să Te înduri de mine, o, Doamne, şi să mă scoţi din această celulă a închisorii păcatului în care mă aflu astăzi? O, Te rog să ai milă de un păcătos ca mine!”

Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Doamne Dumnezeule, eu sunt persoana care are nevoie de harul Tău!”

Spuneţi: „Frate Branham, nu vrei să te rogi pentru mine, pentru că eu cred.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze, acolo, în spate.

Spuneţi: „Frate Branham, aminteşte-mă în rugăciune şi pe mine.” Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

O, cred că s-au ridicat deja 15-20 de mâni!

Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, mă voi ruga pentru cei care aţi ridicat mâna. Nu avem loc aici la altar, dar este bine dacă staţi în picioare, toţi cei care aţi ridicat mâna şi vreţi să mă rog pentru voi.

Nu uitaţi că s-ar putea să vină o zi când harul nu va mai fi şi atunci va fi prea târziu. Acum mai este încă har.

O, Dumnezeule, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care L-ai ridicat dintre cei morţi pe Salvatorul nostru, pe El, care este acum în slavă şi L-ai trimis pe Duhul Sfânt al lui Hristos peste noi.

Dumnezeule, mă rog pentru aceşti oameni care stau aici, în picioare. Tu ai spus în Cuvântul Tău: „…pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri…” (Matei 10.32). O, ce zi va fi aceea în care va avea loc judecata?

Doamne, ei au ridicat mâna pentru că vor ca păcatele lor să meargă înainte la judecată, şi să nu îi urmeze. Ei stau aici pentru că doresc să-şi mărturisească păcatele, căci ştiu că au făcut ce este rău înaintea Ta, şi vor să Te accepte ca Mântuitorul lor personal.

Tu eşti Cel care cercetezi adâncul inimii şi ştii totul despre ea, de aceea, Te rog Tată, să răspunzi la cererile lor. Îndură-Te şi salvează-i!

Ei sunt cununa micuţului mesaj din dimineaţa aceasta, a harului Tău, care ne apucă şi ne duce mai departe, fără să privească la ce am făcut. Dăruieşte-le har ca să-L poată primi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.

Ei au făcut fapta, pentru că atunci când Duhul Sfânt le-a cerut să se ridice în picioare, au ascultat, de aceea, Te rugăm să-Ţi ţii promisiunea, căci ai spus că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl” şi: „tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine”.

…cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 6.44, 39 şi 5.24).

Doamne, pe baza acestor texte din Scriptură, care sunt propriile Tale cuvinte, Te rugăm să îi primeşti. Da, Tu ai spus că cine va asculta cuvintele Tale şi va crede în Cel ce Te-a trimis, nu va mai merge la judecată, ci trece din moarte la viaţă. De ce? Pentru că a crezut; pentru că a primit har.

O, Dumnezeule, cât Îţi suntem de recunoscători pentru aceasta!

Te rugăm să-i ţii cu viaţă şi să-i ajuţi să se boteze chemând Numele Domnului. Îndură-Te, Doamne, şi şterge toată vina păcatelor lor.

Tată, Tu ştii cum mi s-a arătat acel mare Înger, vineri dimineaţa şi cunoşti mesajul pe care mi l-a dat când s-au arătat cele trei curcubee.

Fie ca Dumnezeu care mi s-a arătat acolo, să-l salveze chiar acum pe poporul Său. Îi încredinţez pe braţul Tău şi cred că Îţi vei împlini făgăduinţa, astfel ca în ziua aceea măreaţă să-i pot întâlni acolo, fără nici o pată sau zbârcitură pe sufletele lor.

Îndură-Te şi primeşte-i, pentru că Ţi-i dau în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Acum, în timp ce vă aşezaţi, cei care sunteţi creştini şi staţi în apropierea celor pentru care ne-am rugat, daţi mâna cu ei, vorbiţi-le şi invitaţi-i la biserică.

O, nu-i aşa că e minunat? Îl iubiţi? În timp ce vom cânta, aş vrea să vă strângeţi mâinile şi să ziceţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze, călătorule!”

(În timp ce cântă, fratele Branham şi adunarea, dau mâna unii cu alţii).

Nu-i aşa că e minunat? Îl iubiţi? O, mă gândesc cât este de minunat!

Acum, gândiţi-vă că această Biblie este Adevărul lui Dumnezeu şi că ea vă învaţă că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Aş vrea să vă întreb ceva. Dacă El este Acelaşi (Domnul să mă ierte dacă greşesc prin faptul că spun: „Dacă”)…deci, dacă El este acelaşi, cum ar trebui să procedeze? Exact aşa cum a făcut în trecut, este adevărat?

Acum este o diferenţă între felul cum este El aici în această dimineaţă şi felul în care a fost printre oamenii din Galilea, în acel timp, pentru că atunci era într-un trup de carne. Din pricina aceasta a fost înălţat şi stă la dreapta Celui Prea Înalt, făcând mijlocire pentru noi. Nu uitaţi, El nu poate face nimic pentru noi, până nu-L acceptăm mai întâi, până nu credem că El este Marele Preot al mărturisirii noastre. Vedeţi, El nu poate face nimic până nu mărturisim că El a făcut-o.

Poate mergeţi la altar şi vă rugaţi toată noaptea, dar nu aţi câştigat nimic, dacă mai întâi nu credeţi că El vă iartă. Abia apoi vă ridicaţi.

Voi, cei care abia v-aţi întors, care odinioară aţi trăit în mocirla păcatului, credeţi că sunteţi salvaţi prin har, nu-i aşa? Ce v-a făcut să ridicaţi mâinile? Credinţa. Acum voi credeţi că sunteţi creştini şi veţi trăi deasupra lucrurilor care v-au înrobit cândva.

Dacă vreţi să vă ridicaţi mai sus, trebuie să aveţi mai multă credinţă, căci cu ea, imposibilul devine posibil. Da, toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce cred. Aşa este.

Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11.23).

Acum, Isus Hristos locuieşte în oameni.

Odată, Hristos era într-un stâlp de foc, şi noi credem că El este IeHoVaH Dumnezeu.

Aceasta a încercat să ne spună şi Îngerul.

Atunci El era Tatăl lui Israel, al unui popor.

Apoi a venit şi a locuit printre poporul Său, ca Hristos. Este adevărat? Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

Acum El este Hristos, Duhul Sfânt, adică Ungerea. Hristos înseamnă „Cel uns”, şi Cel uns peste oameni, Hristos în noi, este Duhul Sfânt. Este Hristos cu noi şi în noi, credeţi aceasta?

Acum aş vrea să staţi câteva momente liniştiţi şi smeriţi. Este El acelaşi?

De curând am primit un telefon şi cineva mi-a spus că oamenii umblă printre scaune şi alte lucruri de felul acesta. Vom vorbi despre aceasta mai târziu, sau cu altă ocazie.

I-am spus lui Billy că dacă sunt mulţi bolnavi care doresc rugăciune, să împartă numere de rugăciune. Cred că a făcut aceasta. Spun aceasta, pentru că după ce s-a întâmplat un anumit lucru, în ultimele 2-3 luni, slujba a ajuns într-un punct când era să-mi scape din mână.

Ei au putut să vadă darul deosebirii care vorbea şi spunea oamenilor tainele inimilor, exact cum a făcut Domnul nostru când era aici pe pământ. Cred că aţi văzut cu toţii aceasta. Câţi dintre cei care sunteţi aici, L-aţi văzut la lucru? Să vă văd mâinile.

O, nu L-aţi văzut lucrând? Da, este printre noi un grup care nu L-a văzut lucrând. Bănuiesc că sunt străini.

Noi nu ştim de unde vin oamenii, pentru că acest Tabernacol nu aparţine nici unui cult. Noi nu suntem împotriva cultelor, dar nici nu facem parte din vreunul, ci îi lăsăm pe toţi să meargă pe drumul lor…

Dacă oamenii vor să meargă înapoi la organizaţii, este în ordine câtă vreme trăiesc o viaţă de creştini, deoarece noi suntem doar o staţie de salvare a sufletelor. Aceasta este slujba mea pentru ei.

Eu cred că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, aşa cum spune în Evrei 13.8. Voi credeţi aceasta? (Amin).

Acum, în timp ce veţi sta cu toţii cât se poate de liniştiţi, aş vrea să vă spun ceva din inimă, apoi vom avea serviciul de vindecare.

Aş vrea să vă întreb ceva. Dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, va proceda la fel, nu-i aşa? Desigur. Dar cum a lucrat El ieri? Era mai deosebit decât ceilalţi oameni?

La înfăţişare era doar un Om, arăta ca un om – a suferit, a plâns, a trecut prin ispite. De ce? Pentru că era un Om. Este adevărat?

Dar ce L-a făcut să fie Dumnezeu? Duhul lui Dumnezeu care locuia în El. El era Mesia cel făgăduit. Cum puteau cunoaşte evreii acest lucru? Prin faptul că Moise le spusese:

Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!” (Deuteronom 18.15). Deci El era un proroc. Dar privea Israelul după un proroc? Sigur că da, pentru că ei ştiau că Mesia va fi un proroc.

Acum aş vrea să mă opresc puţin aici, iar voi să fiţi atenţi la ceea ce vă voi spune.

Voi să fiţi cu gândul îndreptat spre Dumnezeu, pentru că nu ştiu ce va face El, şi nici ce-mi va cere să fac.

Eu ştiu că noi avem darul prorociei în biserică, căci fratele Neville proroceşte despre oameni, ceea ce este foarte bine. Avem aici şi oameni care vorbesc în limbi, dar nu credem că vorbirea în limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt, pentru că nu există nici un text care să spună aceasta. Noi credem deci, că vorbirea în limbi este un dar al Duhului Sfânt şi ne bucurăm că-l avem în biserică. Ne bucurăm când Duhul Sfânt ne vorbeşte prin acest dar, şi lăsăm să se facă de 2-3 ori după cum este scris, dar acest lucru nu se poate face în timp ce predicatorul aduce mesajul său, pentru că duhul prorociei este supus prorocului. Vedeţi? Totul trebuie să se desfăşoare conform Bibliei.

Nimeni nu poate spune că nu trebuie să existe darurile Duhului Sfânt – vorbirea în  limbi în biserică. Noi ştim că acest dar există şi că Biblia învaţă despre el, de aceea credem. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că-l avem şi în biserica noastră. Avem şi darul prorociei. Aceste daruri trebuie cercetate mai întâi, ca să vedem dacă sunt corecte sau nu.

Dar Biblia învaţă şi despre slujba de proroc. Vedeţi, aici este vorba despre o slujbă, nu despre un dar.

Biblia vorbeşte despre nouă daruri duhovniceşti, cum sunt: vorbirea în limbi, tălmăcirea, prorocia, cunoştinţa, înţelepciunea, deosebirea duhurilor, etc., dar în biserică sunt şi cinci slujbe: apostoli, proroci, învăţători, evanghelişti şi păstori. (vezi 1Corinteni 12.8-10 şi Efeseni 4.11) .

Acestea sunt slujbele rânduite de Dumnezeu în biserica Sa, şi ele pot fi îndeplinite numai de bărbaţi. Tu nu poţi să le doreşti, nu poţi să te rogi pentru ele, deoarece sunt date prin alegerea suverană a lui Dumnezeu; deci acei bărbaţi se nasc cu ele.

Un profet nu este profet pentru că îşi pune cineva mâinile peste el. Nu aceasta îl face profet, ci el este hotărât pentru această slujbă încă din pântecele mamei lui. De aceea el rămâne profet. Vedeţi?

Dumnezeu i-a spus lui Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.” (Ieremia 1.5). Aşa este.

Moise a fost ales să fie un profet încă înainte de a se naşte; Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu din grădina Eden. Desigur. Deci vedeţi? Darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă.

Noi recunoaştem toate aceste daruri, dar ele sunt date pentru trup.

Acum haideţi să vedem ce a fost Isus printre noi.

Din Ioan 1, am aflat că la începutul slujbei Sale, după ce a fost botezat de Ioan, la vârsta de 30 de ani, Duhul Sfânt a venit jos ca un porumbel şi S-a aşezat peste El, în timp ce s-a auzit un Glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3.17). În versiunea greacă originală, aici este scris: „…în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc.” Şi aşa este, pentru că „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5.19). Noi ştim aceasta.

Imediat după aceea, S-a dus în pustie, unde a fost ispitit de Diavolul timp de 40 de zile, iar când timpul acela s-a încheiat, a ieşit afară cu slujba de Vindecător, rugându-se pentru bolnavi.

După un timp, a venit un bărbat pe nume Simon Petru, un pescar needucat care nu ştia nici să-şi scrie numele. A venit acolo pentru că fratele său Andrei, îi vorbise despre un Om care, după părerea lui, ar fi Mesia. Petru nu a crezut şi s-a dus să se convingă singur. Dar de îndată ce a păşit în prezenţa lui Isus, Acesta i-a spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona…” (Ioan 1.32). Atunci Petru a înţeles imediat că Cel ce stătea în faţa lui este Fiul lui Dumnezeu, iar mai târziu, Isus i-a dat cheile Împărăţiei.

Acolo mai era un bărbat pe nume Filip. El a văzut lucrările lui Isus şi şi-a zis: „Minunat! Cunosc un om care cunoaşte Biblia şi locuieşte la vreo 15 mile de aici, în josul muntelui. Voi merge şi-i voi povesti şi lui ce am văzut aici.”

Astfel, Filip a pornit la drum, iar a doua zi a ajuns acolo, poate pe când se crăpa de ziuă. A bătut la uşă, iar când a deschis, Natanael a spus:

„O, este Filip!”

Ei erau prieteni buni, iar Natanael era un om al rugăciunii. El chiar atunci se ridicase de pe genunchi, iar Filip i-a zis:

Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege, şi prorocii; pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.

Auzind aceste cuvinte, acest religios a răspuns: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?

Şi iată că Filip i-a dat un răspuns foarte bun. El i-a spus: „Nu sta acasă şi critica, ci vino cu mine şi convinge-te singur. Vino, şi vei vedea singur dacă poate ieşi ceva din Nazaret.”

„Tu vrei să spui că acel om este Mesia? Păi, dacă ar veni Mesia, El ar coborî din cer direct într-un palat; ar veni la marea noastră organizaţie.”

Vedeţi? Oamenii mai cred şi astăzi că El trebuie să vină la marea lor organizaţie, dar Mesia nu vine niciodată aşa. El vine unde doreşte, pentru că e suveran şi face ce vrea.

„Vino să vezi”, a spus Filip.

Nu staţi liniştiţi, spunând: „Eu nu cred în lucrurile pe care le fac acei „holly-rollers”, ci haideţi şi convingeţi-vă dacă este ceva acolo, sau dacă nu e nimic.

În timp ce călătoreau pe drumul de întoarcere, Filip i-a spus prietenului său:

„Natanel, eu ştiu că tu eşti un student în Biblie, aşa că aş vrea să te întreb ceva. Noi Îl aşteptăm pe Mesia, nu-i aşa?”

„O, da, noi am ajuns în zilele din urmă şi cred că această generaţie Îl va vedea pe Mesia!”

Acum fiţi atenţi. „O, dar noi nu suntem un popor, ci suntem împrăştiaţi prin toată lumea.”

Dumnezeu vine în ceasul în care nici nu vă gândiţi.

El a spus: „Dar stai puţin, ce fel de persoană va fi acest Mesia?”

„Păi, Moise învăţătorul nostru, a spus că Mesia va fi un proroc”, a răspuns Natanael.

„Da? Atunci uite ce vreau să-ţi spun despre acest Isus din Nazaret. Cred că ţi-l mai aminteşti pe pescarul acela analfabet de la care cumpărai peşte mai mult şi care nu ştia nici să semneze chitanţa, căci nu avea şcoală?”

„Da, vorbeşti de fiul lui Iona. O, păi, am cumpărat peşte şi de la Iona!”

„Ei bine, să văd ce vei spune acum. Simon a mers şi el la o adunare a acestui Isus. Îţi aminteşti cum ne povestea ce-i spusese tatăl său? El îi spusese să nu se lase înşelat, pentru că se vor ridica o mulţime de proroci mincinoşi înainte de venirea adevăratului Mesia. Şi avea dreptate, dar tot el a spus că noi vom putea recunoaşte mesajul adevărat.”

Evreii credeau că Mesia va fi un proroc. Luaţi un evreu şi vorbiţi cu el despre Mesia. Ei au citit Biblia, aşa că imediat vă vor spune: „Dacă acel Isus este Mesia, să-L vedem făcând semnul unui proroc şi-L vom crede.”

Da, domnilor! Ei ştiu că prorocii sunt adevăraţi.

Deci Natanael a răspuns probabil: „Cred că Mesia va fi un proroc, pentru că Moise a spus că Domnul Dumnezeul nostru ne va ridica un proroc.”

„Păi, când l-a văzut pe Simon, acest Isus i-a zis: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona.” Nu l-a cunoscut numai pe Petru, ci şi pe bătrânul său tată.”

„O, eu nu pot crede aceasta!”

„Dacă mergi acolo te vei convinge singur.”

Şi când a păşit în prezenţa lui Isus, El a privit spre Natanael şi i-a zis: „Iată un israelit în care nu este vicleşug.

Acele cuvinte au scos toată scrobeala din Natanael, i-a luat tot vântul din pânze, aşa că a strigat: „Acesta este Dumnezeu! O, Rabi, de unde mă cunoşti? Noi nu ne-am întâlnit niciodată până astăzi; sunt un străin pentru Tine. Cum de mă cunoşti?”

Şi Domnul i-a răspuns: „Te-am văzut sub copac înainte ca să te cheme Filip.”

Acesta este Isus de ieri, este adevărat?  Dar dacă este acelaşi, înseamnă că şi astăzi lucrează la fel.

Haideţi să ne mai oprim la un exemplu. În vremea aceea erau trei popoare: urmaşii lui Sem, ai lui Ham şi ai lui Iafet. Aşa este.

Spre aceştia a mers Evanghelia de la Rusalii: la evrei, la samariteni şi la neamuri.

Două dintre aceste popoare priveau după venirea lui Mesia: evreii şi samaritenii. Noi neamurile eram păgâni şi ne închinam la idoli.

Samaritenii erau pe jumătate evrei şi pe jumătate neamuri, credeau în Dumnezeu şi-L aşteptau pe Mesia.

Isus a mers întâi la ai Săi, dar trebuia să treacă prin Samaria. Aţi citit Ioan 4? El trebuia să treacă prin Samaria. Astfel a ajuns lângă cetatea Sihar şi i-a trimis pe ucenici să cumpere ceva de mâncare. Acolo era o fântână, de unde femeile scoteau apă cu găleata şi o duceau pe cap. Femeile care aveau un renume rău nu aveau voie să meargă după apă o dată cu celelalte, căci nu aveau legături unele cu celelalte. Dacă o femeie avea renume rău, nimeni nu stătea de vorbă cu ea, dar astăzi nu mai este aşa, ci toate stau împreună…

Deci această femeie cu renume rău, a venit să scoată apă pe la ora 11.30-12, a cufundat găleata în fântână şi tocmai când o trăgea afară, a auzit pe cineva zicând:

Femeie, dă-Mi să beau.

Privind în jur, a văzut că aproape de ea stătea un evreu. După Lege, ei nu aveau nici o legătură unii cu alţii. Era un bărbat de vreo treizeci de ani, dar arăta ca unul de cincizeci. Mă gândesc că slujba pe care o avea L-a cam distrus.

Evreii îi spuneau: „Cum poţi spune că l-ai văzut pe Avraam? Acum ştim sigur că ai drac!” Dar El le-a răspuns: „…înainte să se nască Avraam SUNT EU!” (Ioan 8.58).

Vedeţi? El era Dumnezeul lui Avraam. Sigur că da. Şi iată-L acum, stând lângă acea fântână şi cerând apă de la femeie.

Ea s-a mirat când a văzut că un evreu cere apă de la ea, o samariteancă, pentru că între ei nu era nici un fel de legătură, şi în plus, ea era şi o prostituată. El i-a spus:

O, femeie, dacă ai şti tu, cine este Cel care-ţi cere apă, tu însăţi ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.

Acesta este Mesia de ieri, vedeţi?

„Da, Mi-ai cere să bei, iar Eu ţi-aş da o astfel de apă încât nu va mai trebui să vii şi să scoţi.”

Ce făcea El? Stătea de vorbă cu ea ca să intre în legătură cu duhul ei. El trebuia să Se descopere ca Mesia în faţa acelor samariteni. Şi ce-a făcut pentru aceasta? A descoperit problema femeii. Câţi ştiţi aceasta? El i-a spus că trăieşte cu al şaselea bărbat, dar că el nu este bărbatul ei, pentru că a mai avut încă cinci.

Deci vedeţi, este greşit dacă fiind căsătorită cu un bărbat, îl pui deoparte din ştiu eu ce motiv, iar după aceea te căsătoreşti cu altul. Este greşit să-ţi pui soţia deoparte şi apoi să-ţi iei alta. Nu ar trebui să faceţi aşa ceva.

După părerea mea, ea trăia cu acei bărbaţi fără să fie căsătorită cu ei.

Şi Isus i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău să vină aici.

Dar eu nu am bărbat”, a răspuns ea.

Bine zici că nu ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut şi cel cu care trăieşti acum nu e bărbatul tău.

Acum vă întreb: L-au crezut evreii când a făcut toate acele lucruri? Nu. Dar ce au spus despre El? Că este Beelzebul, un ghicitor.

Vedeţi? Ei numeau Duhul lui Dumnezeu care făcea toate acele lucruri măreţe, un duh rău, necurat. Ce le-a spus Isus? „Vă iert pentru că spuneţi asemenea lucruri despre Mine, dar într-o zi va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucrări. Dacă atunci veţi vorbi aşa şi la adresa Lui, acel păcat nu vă va fi iertat niciodată.”

Deci vedeţi unde sunteţi astăzi? Dacă spuneţi un singur cuvânt împotriva Lui, nu veţi fi iertaţi nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

Înţelegeţi ce a făcut această generaţie? Cred că ar trebui să vă gândiţi cu seriozitate la aceste lucruri.

Evreii spuneau: „Omul acesta lucrează cu Beelzebul; este un ghicitor, un diavol!

Noi ştim că ghicitoria este de la Diavolul, iar ei L-au numit ghicitor. El i-a iertat pentru aceste cuvinte, dar după ce a murit şi a înviat, iar Duhul Sfânt a venit înapoi, lucrurile stau altfel. Şi acest lucru este valabil pentru perioada neamurilor.

Acum observaţi. Evreii Îl condamnaseră deja, spunând acele lucruri despre El, dar samariteanca L-a primit. Da, ea a spus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, ne va spune toate aceste lucruri.

Vedeţi? Ei ştiau cine va fi Mesia.

Şi El i-a spus femeii: „Eu sunt Acela.”

Pe baza acestor cuvinte, ea a alergat în cetate şi a început să le spună oamenilor de pe stradă: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva este Mesia?

Şi Biblia spune că toţi au crezut în El din pricina spuselor acelei femei.

Acum, dacă acela a fost un semn al lui Mesia ieri, şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, înseamnă că şi astăzi ar trebui să facă acelaşi semn, nu-i aşa? Câţi sunteţi de acord cu aceasta? Sigur că da.

Acum, ca Om, a fost deosebit de ceilalţi oameni? Nu. El a iubit, a plâns, a mâncat, a dormit, a mers în pustie, a mers la pescuit, într-un cuvânt, a procedat ca oricare altul. Dar deşi era un Om, Isus a fost mai mult decât atât; a fost Mesia, Cel uns.

Biblia ne spune că va fi o zi când nu va fi nici zi nici noapte, ci doar o zi posomorâtă, dar spre seară de va arăta Lumina. (vezi Zaharia 14.7). Câţi dintre voi aţi citit acest text din Biblie? Desigur. Vedeţi? Cu alte cuvinte, soarele care răsare în est, apune în vest, deci este acelaşi soare.

Civilizaţia a mers în aceeaşi direcţie ca soarele – de la est la vest -, iar noi am ajuns acum pe coasta de vest. Este suficient să trecem oceanul şi suntem din nou în est, în China.

Aceasta înseamnă că acelaşi Fiu al lui Dumnezeu care a strălucit în Est, străluceşte acum în Vest, cu acelaşi botez al Duhului Sfânt, cu aceleaşi semne şi minuni; acelaşi Mesia. Este adevărat?

Va fi lumină în timpul de seară

Şi cărarea spre slavă, sigur o veţi găsi.

Aşa este. Noi suntem în timpul de seară, în timpul Luminii de seară. Soarele apune, iar Mesia este în mijlocul nostru; Fiul lui Dumnezeu în forma Duhului Sfânt este printre noi. Credeţi aceasta? (Amin).

Credeţi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Credeţi că ceea ce vă spun este adevărat? Credeţi că ceea ce v-am spus despre Îngerul de ieri dimineaţă este adevărat? Credeţi?

Atunci, fie ca Dumnezeul din ceruri, Dumnezeu care mi s-a arătat în forma unui curcubeu, să vă vorbească.

Doresc ca trupul, sufletul, duhul şi mintea mea, să-I fie predate pe deplin, spre slava Sa.

Când m-am uitat după acea veveriţă, despre care ştiam că este ultima, am privit la ceas şi am văzut că mai erau trei minute până la ora 10.

Voi ştiţi că El mi-a spus: „Cere ce vrei şi aşa va fi!” Şi pot spune că niciodată nu a dat greş.

Cred că Hattie Wright este aici. Ea este aceea căreia i-am spus: „Cere ce vrei de la Domnul şi-ţi va da.”, iar sora a cerut mântuirea fiilor ei. Şi eu am continuat: „Ţi-i dau în Numele lui Isus Hristos.” Imediat după aceea, ei au căzut la picioarele ei.

Acolo se afla şi Ed Daulton, un baptist care se află astăzi printre noi. Câţi copii ai, Ed? Doisprezece? El a cerut acelaşi lucru de la Domnul, iar Duhul Sfânt care era peste mine, mi-a zis: „Dă-i şi lui ce cere!” M-am întors spre el şi i-am spus: „Ţi-i dau pe copiii tăi.” O, cât este de minunat când vorbeşte El! Astăzi toţi copiii lui Ed sunt botezaţi şi salvaţi.

Acum, Îl rog să Se descopere şi să arate că este Acelaşi Hristos şi că eu v-am spus adevărul, astfel încât necredinţa să nu mai aibă nici un câştig de la oameni.

Aş vrea ca cei bolnavi şi nevoiaşi, cei care au nevoie de Dumnezeu, să-şi ridice mâinile. O, Doamne, sunt peste tot!

Dacă El este Fiul lui Dumnezeu, şi este, iar eu v-am spus Adevărul, înseamnă că va dovedi acest lucru. El nu a greşit niciodată. Vă spun aceasta cu mâna pe Biblie. Să nu credeţi cumva că sunt pentru jurământ, căci Biblia spune că nu avem voie să jurăm, dar Dumnezeu este Judecătorul meu şi El ştie că spun adevărul. Da, eu ştiu că El este acelaşi şi astăzi şi că Acelaşi Dumnezeu care a făcut lucrările despre care scrie Biblia, este acum aici.

Au fost împărţite numere de rugăciune? Nu le vreau. Peste câteva minute vom chema un rând de rugăciune şi ne vom ruga, de aceea, aş vrea să spuneţi: „Dumnezeule, omul acela nu mă cunoaşte…”

Odată, o femeie a mers prin mulţime. Ea avea o scurgere de sânge. Toţi oamenii se îmbulzeau şi ziceau: „Iată-L acolo! Priviţi. Acela este Prorocul din Galileea.” Şi acea femeie sărmană îşi zicea: „Eu cred că El este Fiul lui Dumnezeu, iar dacă voi reuşi să mă ating măcar de marginea hainei Lui, mă voi însănătoşi.” Câţi din voi ştiu aceasta?

Şi L-a atins pe furiş, gândindu-se că El nici nu va simţi aceasta. Dar Isus S-a oprit, S-a întors şi a spus: „Cine s-a atins de Mine? Cineva M-a atins.

Toţi au negat că L-ar fi atins, dar El a privit prin mulţime până a găsit-o pe acea femeie. Ea nu se putea ascunde de El. Şi Domnul i-a zis: „Credinţa ta te-a mântuit!” Imediat scurgerea de sânge s-a oprit şi femeia a fost vindecată. De ce? Pentru că a crezut. Credeţi aceasta? În ordine.

Astăzi, El este Marele Preot care stă la dreapta lui Dumnezeu, făcând mijlocire pentru păcatele noastre, este adevărat? Spune Biblia că El este Marele Preot care poate fi atins prin slăbiciunile noastre? În ordine.

Dacă sunteţi bolnavi, rugaţi-vă şi spuneţi:

„Doamne, Dumnezeule, eu tocmai am auzit un mesaj. Nu-l cunosc pe acest om, pentru că vin din altă parte, dar el a mărturisit că i Te-ai arătat, că mesajul este Adevărul şi că Tu eşti şi astăzi acelaşi. Acum, eu nu-l cunosc pe acest bărbat, dar Te cunosc pe Tine, aşa că, dacă el ţi s-a predat, iar Tu Te foloseşti de fiinţa lui ca să ne vorbeşti prin El, fă-l să mi se adreseze şi mie. Lasă-mă să ating şi eu haina Ta, prin credinţă!”

Faceţi aceasta, apoi veţi putea vedea dacă El este sau nu, acelaşi Dumnezeu. Dacă El este acelaşi Dumnezeu, înseamnă că se poate folosi de gura mea ca să vă vorbească, deoarece El nu are gură şi nu are ochi, căci este Duh. Prin urmare, El vine jos şi-Şi pune Biserica în mişcare, folosindu-Se de trupurile noastre. Da, El lucrează prin noi, pentru că aşa a promis că va face: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12).

Ce vom face? Lucrările pe care le-a făcut El ca să dovedească că este Mesia.

Fratele Kidd şi sora Kidd, care stau acum printre noi, au deja 80 de ani. Ei au predicat Evanghelia încă înainte de naşterea mea. Şi iată că acum vreo doi ani, fratele zăcea pe moarte din cauza cancerului la prostată. Sora m-a sunat şi mi-a spus: „Billy, ar fi bine să te grăbeşti pentru că moare.”

L-am luat pe Billy Paul şi ne-am grăbit să ajungem acolo, dar când am intrat în încăpere, Duhul Sfânt a spus: „Aşa vorbeşte Domnul!”….şi iată-l şi astăzi aici, stând ca o mărturie pentru slava lui Dumnezeu.

Puteam eu să-l ridic pe fratele? O, nu! El este Dumnezeu. Cuvintele mele sunt doar cuvintele unui om, dar acelea au fost: „Aşa vorbeşte Domnul!”, deci au fost cuvintele Lui. Amin.

Cu ani în urmă, acolo sus, în munţii din Kentucky, mama Kidd spăla rufe în albie, ca să îşi poată hrăni copilaşii şi pentru ca soţul ei să poată merge pe câmpul misiunii, iar acum iată-i aici, în al 80-lea an al vieţii, stând alături de noi şi bucurându-se de Evanghelia lui Isus Hristos. De fiecare dată când predic aici, ei vin de la sute de mile, ca să asculte Cuvântul. Binecuvântate să fie bătrânele lor inimi! Aş vrea ca fiecare persoană de aici să le strângă mâinile, dacă pot, şi să-i binecuvânteze.

O, sunt atât de bucuros, pentru că El este Dumnezeu! Ce simţământ!

Poate ziceţi: „De ce te opreşti, frate Branham?” Pentru că-L aştept pe El. Eu am predicat, dar acum vine o altă ungere a Duhului.

Dacă El vine aici şi lucrează, câţi dintre cei bolnavi Îl vor accepta ca Vindecătorul lor? Ridicaţi-vă mâinile toţi cei ce sunteţi bolnavi. În ordine.

Rugaţi-vă şi credeţi. Sunt atât de multe rugăciuni care caută ungerea. Câţi dintre voi aţi auzit despre Stâlpul de foc care a fost fotografiat şi a cărui fotografie a fost recunoscută de ştiinţă şi expusă la Washington?

Iată, aici este fotografia aceluiaşi Stâlp de foc care a călăuzit Israelul prin pustie. Acelaşi Înger care a fost cu Moise, este acum aici, la amvon, de aceea vă provoc să credeţi. Voi, cei veniţi din afară, credeţi?

Acum trebuie să-L văd unde merge. Fiţi smeriţi.

Văd un om care stă în stânga mea, chiar acolo în colţ. Suferă cu sinusurile şi are probleme la stomac. Crezi din toată inima? Eşti un străin pentru mine, dar numele tău este Wells. Nu eşti de aici, ci vii dintr-un ţinut numit Aurora, Illinois. Este adevărat? Dacă da, ridică mâna. Ridică-te în picioare, căci Isus Hristos te face sănătos. Acum credeţi? O, dacă aţi crede!

Acolo este altcineva. Nu l-am mai văzut niciodată până acum. Vine din alt stat, este adevărat, domnule? Lăsaţi-l să fie o mărturie pentru El. Cine a făcut aceasta? Hristos, Mesia.

Aici este o doamnă. Acolo la mijloc. Vedeţi lumina de peste ea? Suferă de o boală de piele. Doamnă Pitman, tu eşti din Owensboro. Dacă este adevărat ce am spus fă un semn cu mâna. Eu n-am văzut-o niciodată până acum câteva clipe când mi-a apărut în vedenie.

În faţa ta, stă o altă doamnă, care se numeşte Ellis. Este o femeie tânără şi are probleme femeieşti. Dacă este adevărat, fă un semn cu mâna. Cea de lângă tine este mama ta.

Lângă ea stă o femeie care suferă de un complex de frică. Dacă este aşa, ridică mâna, doamnă. Teama te-a părăsit, poţi merge acasă pe deplin eliberată. Te provoc să crezi!

În spate, acolo în colţ, este un bărbat din Minnesota, care are probleme cu spatele. Numele tău este Carson. Ridică-te în picioare, căci problema ta s-a rezolvat. Isus Hristos te-a vindecat.

Credeţi? Ştiţi că El este Mesia? Cum poate crede un om aceasta? Prin harul Său. Toţi aceşti oameni veniţi de departe ştiu bine că eu nu îi cunosc. Vedeţi?

În una din camerele din spate, este cineva care se roagă. Este un tânăr care se roagă pentru vărul său bolnav de cancer. Vino în faţă, către uşă. Ai credinţă în Dumnezeu. Crezi? Elmer este o cunoştinţă de-a ta. Îl văd pe tatăl tău aici. Aşa este. El are tensiune mare. Dacă crezi, Dumnezeu te va vindeca.

Credeţi că Isus Hristos este Mesia? Credeţi că El este aici? Amintiţi-vă. Când a venit femeia cu scurgere de sânge, L-a atins şi o putere a ieşit din El. Credeţi aceasta?

Acum haideţi să ne rugăm pentru un moment.

O, Isuse, Mesia al lui Dumnezeu. Tu eşti tot mai aproape. Oamenii sunt conştienţi că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, şi că eşti prezent aici, pentru că semnele şi minunile Tale au dovedit aceasta.

Tată, binecuvântează-i pe oameni, Te rog. Fă ca ei să creadă din toată inima că Tu eşti Mesia, Cel ce stă aici, căci nici un om nu poate face aceste lucruri, decât Tu.

Ei au văzut puterea lui Mesia venind într-un loc micuţ ca acesta, pentru că aşa ai promis. Harul Tău este aici ca să ne mântuiască, pentru că aşa ai făgăduit Tu.

Te rog să faci ca cei care au numere de rugăciune şi vor veni aici pentru rugăciune, să aibă credinţă ca să poată primi ceea ce cer. Fă ca după ce-mi voi pune mâinile peste ei, să plece de aici bucuroşi şi lăudându-Te căci i-ai vindecat.

Dumnezeule, Tu cunoşti şi descoperi tainele inimii şi ştii tot ce gândim, de aceea Te rugăm să Te înduri de noi, căci Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ceva mă mişcă. Eu văd tot timpul printre noi o femeie de culoare. Tu eşti din Memphis şi te numeşti doamna Sals. Te afli pentru prima dată aici, ai probleme cu inima şi ai tensiune mare. Îl crezi pe Domnul din toată inima ta? Atunci poţi merge acasă vindecată.

Crede din toată inima.

Acum ridicaţi-vă mâinile cu toţii şi credeţi din toată inima. Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt. Vino aici, frate Neville şi roagă-te în timp ce vom sta cu capetele plecate. Domnul să vă binecuvânteze.

                                      – Amin –

Posted in Slujba Incincita

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *