Menu Close

WILLIAM MARRION BRANHAM – EVREI Capitolul 7 – Partea a doua

22 Septembrie 1957 – Jeffersonville, Indiana

Mai întâi de toate, vreau să vă spun că avem aici un copilaş despre care mi-a vorbit Doc cu câteva minute în urmă. Fratele meu de trup vrea să-şi închine copilul, Domnului.

Dacă mai sunt mame care doresc să-şi închine copilaşii, să vină cu ei aici.

Mulţi îi botează, cum spun ei. Cred că biserica metodistă sau nazarinenii fac aceasta, nu sunt sigur. Cred că botezul copiilor micuţi i-a despărţit pe nazarineni de metodiştii liberi. Unii toarnă puţină apă peste ei, în timp ce ceilalţi îi stropesc. În ce ne priveşte, noi încercăm să stăm cât mai aproape de Biblie. Din câte ştiu, în Scriptură nu există nici un text în care să scrie despre vreun copil stropit şi nici despre vreo persoană care să fi fost stropită.  Aceasta nu este o învăţătură biblică, ci este o rânduială a bisericii catolice.

Ei aduceau copilaşii la Isus, iar noi, ca reprezentanţi ai Săi, vrem să facem acelaşi lucru pe care l-a făcut El. Biblia spune că El Şi-a pus mâinile peste copilaşi şi i-a binecuvântat zicând: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” (Matei 19.14). Aceasta facem noi aici la Tabernacol: încercăm să urmăm calea consacrată pe care o cunoaştem din Biblie.

În timp ce sora Gertie cântă: „Aduceţi-i înăuntru”, mamele care au copilaşi pentru binecuvântare, să-i aducă la altar, iar eu şi fratele Neville îi vom închina Domnului.

……………………………………………………………………………………….

…Îţi mulţumesc, soră Gertie. Foarte frumos. Câţi dintre voi iubesc copiii? Dacă nu-i iubiţi este ceva pe dos cu voi.

De obicei, când avem servicii de vindecare, ţin numai o zi, deoarece mă vlăguieşte foarte tare. Nici nu vă daţi seama. Iar aici acasă este de două ori mai rău ca oriunde.

Dar ceea ce m-a supărat azi dimineaţă este faptul că Billy a venit şi mi-a spus că nu a găsit destui oameni ca să împartă numere de rugăciune. A dat doar 12-13 numere, deoarece nimeni altcineva nu a dorit numere. Presupun că totul este în ordine.

Am strigat acele numere  gândindu-mă că le voi lua pe toate odată, dar nu a răspuns nimeni. Atunci a venit la mine domnul Wood şi mi-a zis: „Vezi că Billy amestecă numerele când le împarte, aşa că s-ar putea ca numărul pe care l-ai strigat să fie în buzunarul lui.”

De obicei, el împarte toate cele 50 de numere pe care le are, iar înainte de a face aceasta le amestecă. În dimineaţa aceasta, eu nu m-am gândit la lucrul acesta, aşa că am strigat cel puţin 4-5 numere care nu erau.

Nu cu mult timp în urmă, L-am rugat pe Domnul şi   I-am promis în acelaşi timp că dacă îmi va da o adunare bună, nu Îl voi mai ruga niciodată să facă aceasta, deoarece a fost un lucru greu şi contrar Scripturii. Înţelegeţi?

Azi dimineaţă, fratele Wood a fost sunat de cineva din biserică cu privire la un bărbat care era foarte, foarte bolnav. El s-a întors în după-amiaza aceasta la Hristos şi este bine.

La rândul ei, doamna Wood mi-a spus că a vorbit cu sora ei despre faptul că am fost acasă la ea în Kentucky şi am luat masa acolo, dar Dumnezeul cel viu îmi este martor că nu am recunoscut-o. Vedeniile sunt absolute, dar noi nu ştim cum se vor desfăşura sau ce se va întâmpla. Depinde de Dumnezeu.

Vedeţi, ar fi frumos dacă Dumnezeu ar da aceste lucruri la toată lumea, dar dacă ar fi aşa, s-ar contrazice cu ceea ce mi-a spus El în urmă cu câţiva ani. Noi  vrem să fim siguri că este corect, şi apoi las şi biserica să vadă aceasta.

Astfel, eu am sunat-o pe doamna Snyder, care acum este undeva prin sală, dar aude mai rău. Ea a zis: „Am reumatism, artrită sau ceva de felul acesta.” Dar eu ştiam că are şoldul rupt, iar Duhul Sfânt a venit în dimineaţa aceasta şi a pus totul în ordine. Aţi văzut?

Acesta este un dar divin care lucrează prin suveranitatea Lui, dar să ştiţi că aici în oraş, mi-e foarte greu. Vă spun sincer că întotdeauna când mă rog pentru bolnavi aici, am probleme… Eu le spun oamenilor: „Domnul te-a făcut bine; Isus te-a vindecat atunci când a murit pentru tine, în urmă cu 1900 de ani. Boala ta a dispărut atunci, dar este nevoie ca tu să crezi aceasta.” Omul pleacă, dar nu este vindecat, aşa că spune: „Păi fratele Branham mi-a spus că sunt bine…” Eu nu vorbesc de la mine, ci vă spun doar ceea ce a spus Dumnezeu.

Când El îi vorbeşte unei persoane despre un anumit lucru care se va întâmpla, şi îi spune: „Aşa vorbeşte Domnul…” face aceasta ca să vă dovedească că vindecarea este asigurată. Credinţa ta a sigilat-o. Vedeţi, promisiunea este a voastră, vă aparţine. Dar nu este cuvântul meu, ci este Cuvântul lui Dumnezeu care vă dă asigurarea că sunteţi vindecaţi. Înţelegeţi?

Nu ştiu de ce, dar dintr-un motiv sau altul, oamenii din Jeffersonville nu pot înţelege lucrul acesta. Eu nu pot face să se întâmple nimic… Încerc să le explic cât pot de bine cum stau lucrurile, dar nu se întâmplă şi asta-i tot.

Nu cu mult timp în urmă, am fost acasă la un om care era pe moarte. Ei m-au chemat să mă rog pentru el aici în oraş, deoarece doctorul îi spusese că va mai trăi doar până dimineaţă. M-am dus acolo, iar un tânăr din casă mi-a zis:

„Domnule Branham, eu nu vreau să moară!”

Păi sigur că nu voia, deoarece omul avea familie şi doi copii.

Eu am vorbit cu bărbatul şi l-am întrebat cine era doctorul lui, după care i-am zis:

„Este posibil ca doctorul să-ţi fi spus că vei muri până dimineaţă, dar Dumnezeu nu mi-a spus încă aşa ceva. Mai mult, conform Bibliei, tu eşti deja vindecat, deoarece Isus a murit pentru vindecarea ta.”

„Crezi că mă voi face bine?”

„Absolut! Eu cred aceasta din toată inima.”

Ei bine, dacă aş merge să mă rog pentru un om şi aş folosi credinţa care spune: „O, dacă doctorul a spus că vei muri, atunci vei muri…” Vă spun sincer că dacă aş fi bolnav, nu aş vrea să vină să se roage pentru mine o astfel de persoană, ci aş  prefera pe cineva care, chiar dacă a văzut sau nu, are credinţă şi stă pe făgăduinţă pentru mine. Aşa este.

Ne-am rugat, după care i-am zis bărbatului: „Îmbărbătează-te şi fii plin de bucurie!”

„Vrei să spui că mă voi face bine?”

„Sigur că da. Cuvântul lui Dumnezeu a spus că te vei face bine, şi tot Cuvântul spune că totul este posibil pentru cel ce crede.”

„În ordine. Eu cred”, a spus el.

Apoi m-am dus şi am vorbit cu soţia lui, iar ea m-a întrebat:

„Moare, nu-i aşa?”

„Da, aşa este.” Şi omul a murit în ziua următoare, sau la două zile după aceea.

După moartea lui, femeia a început să iasă, să bea şi să se dea în spectacol, aşa că unul dintre diaconii acestei biserici s-a dus la ea şi a întrebat-o dacă nu ar vrea să se întoarcă la biserică.

Atunci ea a răspuns:

„Eu nu mai cred pe nimeni! Predicatorul Branham a venit aici, s-a rugat pentru soţul meu şi a spus că va trăi, dar a murit peste două zile. Din cauza aceasta, nu mai cred nimic.”

Acum este şi ea pe moarte.

Aceasta dovedeşte că oamenii nu dau atenţie la ceea ce spunem. Dacă m-am rugat pentru o persoană şi le-am spus oamenilor că va trăi, eu cred aceasta. Dar chiar dacă ceea ce am spus este „Aşa vorbeşte Domnul” şi tu nu crezi, vei muri oricum. Sigur că da.

Aici este „Aşa vorbeşte Domnul” şi mulţi au primit şi au murit. Mulţi dintre ei merg în iad, deşi L-au auzit pe „Aşa vorbeşte Domnul”, este adevărat? Sigur că da, pentru că totul se bazează pe credinţa ta.

Nu ştiu dacă fratele Collins este aici, dar azi dimineaţă el a spus ceva, şi anume: „Credinţa pe care o ai aici, trebuie s-o ai şi afară, fiindcă este vorba de credinţa ta personală în Hristos, nu în denominaţiunea ta. Tu trebuie să ai pretutindeni acea credinţă!” Absolut!

Vindecarea divină se bazează pe credinţa ta, deşi conform Cuvântului lui Dumnezeu, a lui „Aşa vorbeşte Domnul”, fiecare om a fost vindecat atunci când a murit Isus la Calvar: „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre… şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Este adevărat? Desigur. Noi am fost vindecaţi atunci.

Biblia spune că „aţi fost vindecaţi”, deci nu căutaţi greşeală la mine. (1 Petru 2.24). Eu sunt doar un propovăduitor al Cuvântului, ceea ce înseamnă că trebuie  să-I spuneţi lui Dumnezeu că a zis ceva greşit, iar El vă va spune unde este slăbiciunea voastră. Vedeţi? Deci este credinţa voastră, pentru că Isus a spus: „Totul este cu putinţă pentru cel ce crede.”

Când auzi că Duhul Sfânt confirmă credinţa ta şi îţi spune: „Aşa vorbeşte Domnul, mâine la ora cutare se va întâmpla cutare lucru, şi totul se va termina aşa şi aşa, acela fiind un semn pentru tine”, înseamnă că este o lucrare terminată deja.

Eu trebuie să pun vindecarea divină pe aceleaşi baze şi s-o prezint în aceeaşi manieră ca pe salvare. Fiecare dintre voi, indiferent ce aţi făcut, aţi fost salvaţi când a murit Isus, deoarece El a murit ca să ia păcatele lumii. Dar acest lucru nu vă va ajuta la nimic până când nu Îl veţi accepta şi experimenta personal. În ce priveşte însă păcatele noastre, ele sunt deja iertate. Aşa este.

„Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29). Să nu uitaţi aceasta!

Ştiu că suntem o adunare amestecată, dar în multe locuri această carte a evreilor este foarte adâncă… În seara aceasta voi încerca să închei ultima parte a capitolului 7.

Poate aveţi multe întrebări, căci şi eu am.

Acum va trebui să plec la Michigan, iar de acolo în Colorado şi apoi pe Coasta de Vest. Nu ştiu dacă duminică voi fi sau nu la Chicago.

Mie nu-mi place aceasta, dar de vreo şase săptămâni l-am ţinut departe de amvon pe păstorul nostru. Fratele Neville este un om foarte cumsecade şi iubit. Da, sunt sigur că biserica aceasta îl iubeşte pe fratele Neville.

Apropo, cineva din zona aceasta a trimis nişte scrisori în care cerea să fie pus deoparte fratele Neville de la acest amvon. Aceste scrisori erau adresate comitetului de diaconi, dar va trebui să se discute cu mine dacă vor să facă aceasta.

Diaconii nu au nimic a face cu păstorul. Nu, domnilor! Adunarea este aceea care are autoritatea. În ce-i priveşte pe diaconi, ei sunt doar nişte poliţişti ai bisericii, chemaţi să menţină ordinea.

Nici administratorii nu au de-a face cu slujba păstorului, ei ocupându-se doar de repararea bisericii. Ei nu pot lua hotărâri individual, ci trebuie să se adune tot comitetul de administratori şi să decidă: „Vom construi asta sau vom face aceea…” Dar pentru aceasta trebuie să-l întrebe pe casier dacă sunt suficienţi bani.

Frate, dacă ai vreo plângere împotriva unui mădular al acestei biserici, va trebui să mergi şi să vorbeşti cu el, mai întâi doar tu şi el.  Dacă nu primeşte, îl iei pe unul dintre diaconi sau pe cineva şi te duci din nou la acel frate. Dacă nici aşa nu primeşte, vii şi-l spui bisericii. Şi dacă nu ascultă nici de biserică, atunci Biblia spune că va fi pentru voi ca un vameş şi ca un păgân. Aşa este.

Dacă cineva din Biserica lui Dumnezeu ştie că o persoană este vinovată de ceva şi nu se duce să discute cu ea, se face vinovat de acel lucru şi va trebui să dea socoteală pentru aceasta.

Dacă cineva are o plângere împotriva unui diacon sau a cuiva din biserică, este nevoie de trei martori care să mărturisească cu gura. Atunci veniţi şi îi spuneţi păstorului că aveţi o plângere împotriva unui diacon. Adevărul este că şi diaconul este doar un om şi nu e desăvârşit. El trebuie să-şi facă slujba de diacon cu credincioşie şi fără pată. Dacă însă adunarea află că diaconul nu îşi face corect slujba, să ia trei martori şi să meargă la păstor. Diaconul este rugat să stea acasă, iar păstorul adună adunarea şi ascultă plângerea. Dacă adunarea votează că acel diacon îşi poate continua slujba, o va continua, dar dacă hotărăşte că trebuie eliberat din slujbă, chiar în seara aceea va fi ales un alt diacon.

Deci vedeţi? Nici o persoană nu poate face nimic, doar majoritatea. Da, domnilor. Dacă 20 votează pentru el şi 20 împotrivă, va pleca. Aceasta este suveranitatea bisericii locale şi fiecare mădular are ceva de spus în cadrul ei. Când ceva nu merge bine, ei se pot aduna, şi tot ce trebuie să facă este să stea înaintea lui Dumnezeu ca să fie siguri că nimic nu poate împiedica înaintarea bisericii.

Dar autoritatea deplină şi suverană a bisericii este păstorul. Citiţi în Biblie şi veţi vedea că aceasta este rânduiala biblică. Nu există nici o altă autoritatea deasupra bătrânilor. Aceasta înseamnă că eu nu mă pot amesteca în lucrarea fratelui Neville. Este între voi şi el. Dacă fratele Neville vrea să propovăduiască învăţătura martorilor lui Iehovah, aceasta este între voi şi el. Dacă adunarea este de acord cu aceasta, foarte bine. Este problema lui şi a adunării.

Deci, dacă cineva vine la mine şi îmi spune că vreţi să-l puneţi deoparte pe păstor, îl voi întreba:

„De ce vreţi să-l înlăturaţi, a făcut ceva?”

„Da, l-am prins beat sau l-am văzut făcând cutare şi cutare lucru care nu este corect.”

„Ai trei martori?”

„Da.”

Cei trei martori trebuie testaţi mai întâi, fiindcă este scris că „împotriva unul prezbiter (bătrân) să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori.” (1 Timotei 5.19). Ei trebuie să jure că l-au văzut făcând acele lucruri şi să dovedească aceasta.

 Dacă se dovedeşte că este adevărat, păstorul va fi mustrat pe faţă, iar eu voi întreba adunarea: „Adunare, vreţi să fie schimbat păstorul?”

Dacă adunarea spune: „Îl iertăm şi îl lăsăm păstor în continuare”, asta este tot.

Nu aşa este corect? Nu aşa se conduce o biserică? Aşa spune Biblia. Noi nu avem nici episcopi, nici supraveghetori sau comitete care să-l schimbe. Singurul care are autoritate aici este Duhul Sfânt şi nimeni altcineva. Aşa este corect. El face mişcarea, iar noi considerăm că majoritatea are ultimul cuvânt.

Dacă în biserică sunt două părţi, iar una vrea ceva, în timp ce cealaltă vrea altceva, ce se va întâmpla cu partea care pierde? Se va alătura părţii câştigătoare şi va spune: „Am greşit că am votat aşa, dar vom merge mai departe cu voi, pentru că Duhul Sfânt a făcut alegerea corectă.”

Vedeţi? Aşa este corect.

Este la fel ca în cazul democraţilor şi al republicanilor din America. Câtă vreme suntem o democraţie, dacă democraţii câştigă alegerile, republicanii trebuie să meargă cu ei;  dacă republicanii ies învingători, democraţii merg cu ei. Aceasta ne face să fim o naţiune democrată. Dacă încălcăm aceste principii, încălcăm democraţia noastră.

Dacă democraţii ar spune: „Noi nu mai facem nimic cât vreme sunt republicanii la putere!” aceasta ar duce la căderea naţiunii. Vedeţi? Dacă mergem împreună, rezistăm, dar dacă suntem împărţiţi, ne prăbuşim.

Dacă în biserică este ceva rău, iar voi ştiţi aceasta, este datoria voastră să corectaţi acea greşeală, altfel veţi da socoteală înaintea lui Dumnezeu. Întreaga biserică este răspunzătoare pentru aceasta.

Să nu uitaţi că acest lucru nu este pe umerii mei, ci pe umerii voştri. Dumnezeu vă va face răspunzători pentru orice lucru rău din biserică. Aşa este. Aşa Îşi conduce El biserica. Aşa scrie în Biblie; aceasta este rânduiala; aceasta este suveranitatea bisericii locale, iar păstorul este capul ei. Amin.

Acum să revenim la mesajul binecuvântat la care am rămas. Vreau să ştiţi că mesajul acesta este înregistrat. Şi rânduiala şi regulile bisericii sunt înregistrate şi conform Bibliei. Nu noi conducem biserica; nu este nimeni în frunte, ci toţi suntem la fel. Dar avem un conducător şi acesta este păstorul, cât timp este călăuzit de Duhul Sfânt. În ordine.

Ştiu că aveţi o mulţime de întrebări, de aceea aş vrea ca data viitoare când voi fi aici să-mi daţi întrebările voastre ca să ne putem „contrazice” împreună. Bine? În ordine.

Până acum am învăţat despre credincioşia sfinţilor şi despre divinitatea supremă a lui Isus Hristos. Am învăţat despre siguranţa credinciosului, despre hotărârea mai dinainte şi despre multe alte lucruri. Ştiu că în biserica mea sunt mulţi „legalişti”, ceea ce este în ordine. Şi eu sunt un „legalist” şi sunt şi un calvinist, deoarece cred numai Biblia.

Noi am învăţat şi despre dovezi, senzaţii şi alte lucruri cu care s-ar putea să nu fiţi de acord, dar haideţi să facem ceva: Aduceţi întrebările voastre cu privire la ceea ce am învăţat din Biblie, şi puneţi-le miercuri seara aici pe platformă.

Acum trebuie să plec la Chicago şi de acolo la Michigan, dar dacă va fi cu voia Domnului, miercuri seara voi încerca să răspund cât pot de bine la întrebările voastre. Domnul să fie îndurător cu noi.

Să ne plecăm capetele.

Doamne, aceasta este marea Ta economie, este Biserica Ta. Tu eşti Cel care face mişcarea, iar noi vrem să ne mişcăm după cum se mişcă Duhul lui Dumnezeu. Te rugăm să ne binecuvântezi şi să laşi ca Duhul Tău să ne descopere Cuvântul Tău, după cum avem nevoie, în timp ce vom recapitula acest mesaj şi vom intra în lucrurile Tale adânci. Îngăduie aceasta, pentru că Te rugăm în Numele Lui. Amin.

Dacă Dumnezeu va îngădui, foarte curând voi merge peste ocean. Trebuie să merg în Africa conform unei vedenii. Eu cred că adunările mele nu vor avea prea multă propăşire până nu voi merge acolo şi se va împlini vedenia aceea. Lucrul acesta se va întâmpla în primăvara aceasta.

Până una alta, aş vrea să mă ocup însă de Cartea Evreilor. Aş vrea să stau cam o săptămână la capitolul 11 din Evrei, şi să iau fiecare caracter de acolo. Vedeţi?

Prin credinţă Noe…” şi vom lua viaţa lui Noe; „Prin credinţă Avraam…” şi vom lua viaţa lui Avraam; „Prin credinţă Abel…” şi vom lua viaţa lui Abel şi tot aşa, până vom aduce toate acele lucruri. V-ar plăcea? Atunci am lua întreaga Biblie. Vom încerca să facem aceasta timp de o săptămână sau zece zile de adunare, una după alta, ca la o trezire, undeva în timpul sărbătorilor de Crăciun, dacă va fi cu voia Domnului.

Revenind la capitolul 7 din Cartea Evreilor, aici am întâlnit acest mare Caracter. Cine îmi poate spune care era numele Lui? Melhisedec. Cine era acest Melhisedec? Preot al Dumnezeului celui Preaînalt. El era Împăratul Salemului adică al Ierusalimului, şi nu avea nici tată, nici mamă; nici un început al zilelor, nici o zi a morţii, ceea ce înseamnă că trăieşte veşnic.

Noi am văzut că cuvântul „pururi” delimitează un spaţiu de timp. Vă mai amintiţi? „Pururea” este „un spaţiu de timp,” şi este amintit de multe ori în Biblie. Dar veşnic? Există o singură Viaţă veşnică. Nu există o pedeapsă veşnică, pentru că dacă ai fi pedepsit veşnic înseamnă că ai Viaţă veşnică. Dar „cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce  M-a trimis.. are Viaţă veşnică.” (Ioan 5.24). Este adevărat? Tu ai Viaţă veşnică fiindcă ai crezut. Deci, dacă ai Viaţă veşnică nu poţi fi pedepsit. Aceasta înseamnă că nu se poate vorbi de un „iad veşnic” şi nici de o pedeapsă veşnică, deoarece dacă ar fi aşa, ar trebui să ai Viaţă veşnică.

Eu ştiu că Biblia învaţă despre o ardere literară în iad; ea învaţă că păcatul şi răutatea vor fi pedepsite în vecii vecilor, dar aceasta nu înseamnă veşnicia. Poate fi vorba de zece milioane de ani, dar cândva se va termina. Acest lucru va avea sfârşit.

Doar lucrurile care nu au început, nu vor avea nici sfârşit. Vă amintiţi acea lecţie? Noi am mers în urmă şi am văzut că tot ce a avut început, a fost pervertit, sucit de la Adevăr, şi va avea un sfârşit. Iadul, suferinţa şi amintirea acestor lucruri vor dispărea pentru totdeauna. Tot ce are un început, se va sfârşi.

Acest Melhisedec nu era Isus, ci Dumnezeu. Diferenţa dintre Isus şi Dumnezeu este că Isus era Cortul în care a locuit Dumnezeu. Isus a avut şi tată şi mamă, dar Melhisedec nu avea nici tată, nici mamă. Isus a avut un început al vieţii şi un sfârşit al ei, dar Melhisedec nu avea nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii. Totuşi, erau aceeaşi Persoană: Melhisedec şi Isus erau Unul, doar că Isus era trupul pământesc, născut şi făcut după trupul păcatului; era trupul de carne al lui Dumnezeu, Fiul Său, născut să ia boldul morţii, să plătească răscumpărarea şi să primească de la El fii şi fiice. Aţi înţeles? Acesta-i motivul pentru care El a avut un început şi un sfârşit.

Dumnezeu nu a suferit ca acel trup sfânt să vadă putrezirea, fiindcă El însuşi L-a creat, L-a adus la suprafaţă, L-a înviat şi L-a aşezat la dreapta Sa.

 Duhul Sfânt care a înviat acel trup, este aici în Biserică, binecuvântat să fie Numele Domnului, descoperind aceleaşi minuni şi aceeaşi putere, în timp ce trupul Lui a fost ridicat şi pus la dreapta lui Dumnezeu ca să facă mijlocire pentru noi păcătoşii. Nu ca să păcătuim, ci ca să ne păzim de păcat în prezenţa lui Dumnezeu, fiindcă acolo este o Jertfă de sânge care stă între mine şi Dumnezeu, între voi şi Dumnezeu. De aceea este scris că „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte…” (1 Ioan 3.9). El nu poate păcătui. De ce? Pentru că dacă eşti născut din nou, chiar Duhul Sfânt care a fost în acel Trup trăieşte acum în tine şi El nu poate păcătui. Jertfa este tot timpul înaintea Lui.

Înseamnă că dacă păcătuieşti de bună voie este imposibil să fii în acel Trup. Amin. Aceasta este Evanghelia.

El nu contrazice nici un text din Scriptură, ci le leagă împreună. Şi ce scrie? Că este cu neputinţă ca cei care au fost luminaţi odată… Presupun că aceasta ar putea fi una dintre întrebări. Să citim însă textul:

„Căci cei care au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor,

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.”

Nu se poate! Un om născut din nou nu poate face aceasta.

Să mergem şi în Evrei 10.26: „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate.”

Ce este păcatul? Necredinţa.

Dacă vezi lămurit că Duhul Sfânt face aceleaşi lucruri pe care le-a făcut în trecut; dacă Îl vezi pe Hristos cel înviat în Biserica Sa şi în poporul Său, şi totuşi respingi voit acest lucru, este imposibil să vii la Dumnezeu, pentru că L-ai hulit pe Duhul Sfânt. Isus a spus acelaşi lucru când a fost pe pământ şi a făcut acele minuni iar ei ziceau despre El: „Este Beelzebul; este un ghicitor; este un drac.”

Atunci El le-a zis: „Eu vă iert pentru că spuneţi aceste cuvinte, dar când va veni Duhul Sfânt, doar un cuvânt spus împotriva Lui nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în lumea viitoare.” De ce aceasta? Pentru că L-au numit pe Duhul lui Dumnezeu care locuia în El, un duh necurat.”

Înseamnă că „dacă păcătuim cu voia (dacă nu credem)…” Nu după ce am primit Adevărul şi am fost născuţi din nou, fiindcă atunci nu mai putem păcătui. Un creştin adevărat nu poate face păcatul de neiertat. Nu este posibil! Acest păcat îl face aşa-zisul credincios, nu credinciosul.

Rabinii din zilele Domnului Isus erau ţepeni, aveau D.D. şi Ph.D. şi credeau că au totul în „traistă”, dar erau cei mai mari păcătoşi. O, nu puteai pune un deget în viaţa lor, deoarece erau morali, curaţi şi drepţi! Dar nu credeau.

Cuvântul „păcat” înseamnă „necredinţă”, ceea ce înseamnă că sunt doar două posibilităţi: eşti credincios sau eşti necredincios. Dacă eşti necredincios, eşti un păcătos. Indiferent cât eşti de bun, cât de mult mergi la biserică, poţi fi chiar predicator, eşti păcătos.

Fariseii erau predicatori, dar cu toate acestea ard în iad pentru că au fost necredincioşi. Erau cât se poate de religioşi, cât se poate de pioşi, dar nu credeau în El, şi pentru că nu credeau, L-au numit drac şi au combătut Cuvântul Lui.

Unii I-au zis: „Coboară-Te de pe cruce şi fă o minune acum!” Alţii L-au lovit peste cap şi I-au zis: „Proroceşte cine Te-a lovit şi vom crede!” Vedeţi? Ei erau necredincioşi. Se prefăceau că cred, dar erau necredincioşi; erau neînnoiţi, chiar dacă erau sfinţi şi pioşi.

Astăzi este la fel. Bărbaţii şi femeile pot merge la biserică şi să aibă o faţă lungă şi pioasă; pot să nu fi furat niciodată, să nu fi minţit niciodată şi să trăiască religia lor cât se poate de corect, dar dacă nu sunt credincioşi, sunt pierduţi. Înseamnă că Legea nu are nici o liniuţă aici, ci totul se rezumă la harul lui Dumnezeu. Şi harul este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru voi, nu ce faceţi voi pentru Dumnezeu.

Dacă nu mai minţi, nu mai fumezi, nu mai furi, nu mai curveşti şi ţii toate poruncile; dacă te duci la biserică şi în fiecare duminică iei Cina şi speli picioarele sfinţilor, dacă vindeci bolnavii şi faci toate lucrurile, dar nu eşti născut din nu din Duhul lui Dumnezeu, eşti pierdut!

Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă,  ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9.16).

Esau a făcut tot ce a ştiut ca să devină un creştin, dar nu a putut. Biblia spune că a plâns cu amar şi a căutat un loc să se căiască, dar degeaba. De ce? Pentru că Dumnezeu l-a osândit încă înainte de a se naşte, fiindcă ştia că în inima lui era ceva putred. Da, prin cunoştinţa Sa dinainte, Dumnezeu ştia ce va face, de aceea este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” (Romani 9.13).

Esau era un gentleman. Stătea acasă şi avea grijă de tatăl său orb, hrănea animalele şi era un băiat bun.

Iacov, în schimb, era băiatul mamei, unul care spunea tot felul de poveşti. Aşa spune Biblia. Umbla încoace şi încolo, făcea de toate şi stătea pe lângă mama lui; dar cu toate aceste suişuri şi coborâşuri, şi cu căile lui greşite, Iacov a avut respect pentru dreptul de întâi născut, şi aceasta este ceea ce era important.

Esau era de două ori mai gentleman decât Iacov. Dacă ar trebui să-l comparăm cu timpul nostru, Esau ar fi un membru al bisericii noastre şi unu la o mie ar fi ca el. Şi totuşi, Dumnezeu l-a ales pe Iacov.

Ce poţi face dacă Pavel a trebuit să ajungă predicator? Un evreu cu nasul coroiat, cu capul şi gura într-o parte, care-şi făcea planuri cum să prindă biserica şi cum să facă asta şi cealaltă. Poate v-aţi gândit că a făcut păcatul de neiertat, dar Dumnezeu a spus: „El este slujitorul Meu!”

Dumnezeu este Cel care ia omul şi îl schimbă, nu omul Îl ia pe Dumnezeu şi se schimbă. Dumnezeu este Cel care îi schimbă pe oameni. Înseamnă că nu este ceea ce faci, ce vrei sau ce gândeşti tu, ci este ceea ce face Dumnezeu. Asta-i diferenţa.

Ce lucruri măreţe avem aici despre acest mare Melhisedec! Voi citi puţin, dar voi trece repede.

Evrei 7.15: „Lucrul acesta se face şi mai luminos, când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot…”

A fost Melhisedec un Preot? Da? Aici este ceva ce era. Noi am aflat că la început Dumnezeu era o mare Fântână a Duhului. Este adevărat? El n-a avut un loc al naşterii şi nici un loc al morţii; n-a avut nici început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii, ci este veşnic ca şi veşnicia. El nu s-a născut niciodată şi nu a murit niciodată.

Apoi am văzut că El avea şapte Duhuri. Este adevărat? Biblia vorbeşte în Apocalipsa despre cele şapte Duhuri de dinaintea tronului lui Dumnezeu (Apocalipsa 5.6), este adevărat? Am aflat că erau şapte culori; şapte epoci ale Bisericii… Şapte fiind numărul desăvârşirii: Dumnezeu este desăvârşit în şapte; şapte Duhuri şi acele Duhuri sunt desăvârşite.

În ce priveşte cele şapte culori, prima culoare era roşu: dragostea desăvârşită, răscumpărarea. Dacă am avea timp să vorbim despre acele culori, am arăta că fiecare dintre ele reprezintă puritatea lui Dumnezeu. Amin. Aceste culori reprezintă motivele lui Dumnezeu, atitudinea Lui. Ele reprezintă cele şapte epoci ale Bisericii, cele şapte stele, cei şapte îngeri. Biblia vorbeşte de şapte slujbe, şapte mesageri, şapte mesaje: totul este în şapte. Şapte zile: după şase zile urmează Sabatul, odihna (desăvârşirea). O, ce frumos!

Dacă am avea timp să săpăm puţin ca să aducem la suprafaţă aceste lucruri!

De exemplu, roşu. Ce este roşu? Roşu este un semn de pericol; este un semn de răscumpărare. Ce vezi dacă priveşti roşu prin roşu? Alb. Este corect. Astfel, când sângele Lui roşu a fost vărsat să acopere păcatul roşu, Dumnezeu a privit păcatul roşu prin sângele Lui roşu, şi păcatul roşu a devenit alb.

Credinciosul nu poate păcătui. Sigur că nu. Sămânţa lui Dumnezeu, binecuvântările Lui, rămân în el. Dumnezeu nu poate vedea nimic decât Sângele Fiului Său. Indiferent ce este în Biserica SA, Dumnezeu nu vede pentru că Isus, Marele Preot, mijloceşte constant. Nu este posibil ca credinciosul să păcătuiască cât timp pentru el stă acolo o astfel de Jertfă. Sigur că nu.

Dacă spui: „Păi aceasta îmi dă o bună ocazie!” înseamnă că nu eşti în ordine. Dacă eşti un creştin adevărat, tu vei aprecia şi vei iubi atât de mult acest lucru, încât nu te vei mai lăsa hăituit de păcat şi nu-l vei mai înfăptui. Biblia spune că cine a fost curăţit odată, prin sângele lui Isus, nu mai are dorinţa să păcătuiască. Înseamnă că dacă ai o astfel de dorinţă, inima ta nu este în ordine cu Dumnezeu. Desigur, mai greşeşti, dar nu o faci cu voia. Poţi fi prins în capcană, dar faci ceva ce nu vrei; acel lucru nu este păcat şi te vei pocăi în clipa când vezi că eşti greşit. Te vei întoarce repede şi vei spune: „Nu am vrut… nu am văzut aceea…” Poţi spune asta toată viaţa. Un om nu vrea să greşească…

…acesta-i motivul pentru care suntem atât de proşti şi de întunecaţi aici pe pământ, dar tot timpul este un legământ de sânge care ne ţine acoperiţi.

Una din învăţăturile „legaliştilor” este: „Ştii ceva? Femeia aceea a fost sfinţită dar a făcut ceva rău. Ştiu că a alunecat de pe cale.” Aşa ceva este greşit. Ea nu a alunecat, ci a făcut o greşeală. Dacă a făcut-o cu voia, înseamnă că nu a fost bine de la început.

Dacă nu a vrut să o facă şi merge înaintea Bisericii lui Dumnezeu şi mărturiseşte zicând: „Vă rog să mă iertaţi pentru că am greşit!” voi sunteţi datori să o iertaţi. Dacă nu o poţi ierta în inima ta, atunci trebuie să mergi şi tu la altar.

Aceasta este adevărata sfinţenie în biserică, sfinţenia autentică; sfinţenia lui Hristos, nu a ta.

Eu nu am nici o sfinţenie pe care să i-o prezint Lui, dar mă încred în sfinţenia şi în harul Lui şi o am în inimă. Nu am nici un merit, nu am făcut nimic, dar El m-a chemat prin har şi m-a invitat să vin. Atunci am privit la El şi El a luat dorinţa de la mine. Desigur, eu fac mii de greşeli în fiecare lună şi în fiecare an, dar când văd că am greşit, spun: „Dumnezeule, nu am vrut să fac aceasta.  Tu cunoşti inima mea şi ştii că nu am vrut. Te rog să mă ierţi, Doamne, pentru că am fost prins în capcană.”

Dacă am greşit faţă de fratele meu, spun: „Frate, iartă-mă pentru că n-am vrut să fac asta…” Dumnezeu cunoaşte inima. Sigur că da.

Acolo este sângele Jertfei. Acolo este puterea Evangheliei, biserica sfântă care merge înainte. Şi asta nu pentru că ai făcut tu ceva; tu nu ai nimic de acolo; este vorba de legământ.

Aş vrea să vă mai spun ceva. Aţi privit vreodată o bucată de sticlă cu trei colţuri? Dacă luaţi o bucată de sticlă cu trei colţuri şi o puneţi în lumina soarelui, ea va produce şapte culori perfecte, un curcubeu.  Dacă am avea timp, am putea intra puţin aici. Trei aduce desăvârşirea: Tată, Fiu şi Duh Sfânt; neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt. Desăvârşirea vine prin trei:

  • Dumnezeu deasupra omului;
  • Dumnezeu în Omul numit Isus;
  • Dumnezeu în Biserică.

Cât timp Dumnezeu a fost în Stâlpul de Foc, omul a păcătuit înaintea Lui, pentru că era încă o făptură necurată: Înaintea Lui stătea sângele unui animal.

Apoi a venit Mielul lui Dumnezeu, al doilea pas al descoperirii lui Dumnezeu; acelaşi Dumnezeu dar o altă slujbă. Acelaşi Dumnezeu care fusese în Stâlpul de Foc era acum în Hristos. Da, acelaşi Dumnezeu a fost făcut trup şi a locuit printre noi. Oamenii au râs de El, dar sângele nu era încă vărsat. Aşa este. Şi ce a spus Isus când au râs de El? „Eu vă iert…”

Apoi, acelaşi Dumnezeu care a fost în trup, a devenit din nou Stâlpul de Foc: „Eu am venit de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” Aşa L-a întâlnit Pavel pe drumul Damascului: în acelaşi Stâlp de Foc. Apoi am văzut că şi Petru s-a întâlnit cu El în închisoare: acelaşi Stâlp de Foc. Iar astăzi Îl vedem printre noi: acelaşi Stâlp de Foc.

Dacă este din întâmplare printre noi un evreu sau cineva care înţelege Vechiul Testament, aş vrea să vă arăt ceva. Eu nu am la mine Vechiul Testament, pentru că acesta de aici este numai Noul Testament, dar întrebaţi pe orice evreu şi veţi vedea că în jertfa de pâine care era pe tava Kaşer a jertfei evreieşti de la curăţirea corturilor, dintre cele trei bucăţi de pâine care erau puse, bucata din mijloc era ruptă. Aceasta era Hristos. Da, aceasta arăta că trebuia să fie undeva o ruptură pentru răscumpărare, iar bucata aceea de pâine Kaşer era considerată răscumpărarea.

Astfel, deseară când vom lua Cina, vom frânge pâinea Kaşer, fiindcă este trupul lui Hristos. El a fost frânt la Calvar ca să plătească pentru păcatele noastre, astfel încât să devenim neprihăniţi prin neprihănirea Lui. El S-a făcut păcat pentru noi, astfel ca noi să deveni neprihăniţi pentru El.

Frate, acesta este har curat. Absolut. Pe nici o altă cale nu vă puteţi sfinţi.

Biblia spune că Avraam i-a plătit zeciuială acestui Melhisedec. Ce om mare trebuie să fi fost El!

Să mergem mai departe repede:

„…pus nu prin legea unei porunci omeneşti…” (v. 16).

Vedeţi legalitatea Legii? Legea spunea: „Să nu ucizi, să nu curveşti, să nu furi…” dar Isus a zis: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu ucizi: oricine va ucide,  va cădea sub pedeapsa judecăţii.”

Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii…

Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”

Dar eu vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.21-22;27-28).

Aceasta ar trebui să le înveţe pe femei cum să se îmbrace şi cum să facă ce este bine. Dacă nu se îmbraci cum se cade şi provoci bărbaţii să se uite după tine, în mod greşit, eşti vinovată e curvie ca şi cum ai fi comis actul. Aşa a spus Isus.

Voi care aveţi aceste ieşiri tăioase, care întotdeauna aveţi pregătit scuipatul, aveţi grijă, căci sunteţi vinovaţi dacă aţi rostit un cuvânt împotriva fratelui vostru. Tu nu trebuie să împlânţi cuţitul în spatele unui om ca să-l omori; este suficient să-l vorbeşti de rău şi l-ai omorât deja. Dacă spui ceva de rău împotriva păstorului este ca şi cum l-ai împuşca. Dacă spui ceva rău despre el şi omori influenţa lui asupra poporului, eşti vinovat pentru aceasta. Aşa a spus Isus.

O, eu iubesc această Biblie veche, căci ea ne îndreaptă.

Să citim versetul 16 din Evrei 7:

„…pus nu prin legea unei porunci omeneşti…”

Aceasta este Legea, înţelegeţi? „O, eu nu ar trebui să fac asta şi cealaltă…” Nu este aşa. Tu o faci nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că aşa te împinge dragostea să acţionezi.

După cum am spus deja, dacă aş zice că o iubesc pe soţia mea, dar aş umbla cu altă femeie, aceasta arată că nu o iubesc. Aşa este.

Dacă ai iubi-o, n-ar trebui să existe nici o lege între voi, ci ai sta lângă ea oricum. Acesta este adevărul.

Iar voi femeile aţi face la fel faţă de soţii voştri. Corect.

Dar ce se întâmplă? Bărbaţii văd nişte Izabele micuţe, vopsite şi aranjate, şi se îndrăgostesc de ele deşi poate au soţii bune acasă. Şi vă mai numiţi creştini! Să vă fie ruşine!

Aveţi nevoie de încă o doză de altar. Aşa este.

Şi voi, femeilor, vă uitaţi după vreun tip cu părul lucios făcut cu o grămadă de vaselină.

Eu nu glumesc deloc, pentru că aici nu este un loc pentru spus glume, dar mai demult, când eram încă păstor aici, aveam o oră pentru tineri. Într-o duminică după-amiaza le vorbeam domnişoarelor despre sex şi celelalte lucruri, iar în duminica viitoare le vorbeam băieţilor.

Una dintre fete a început să iasă cu un băiat din oraş, care fuma şi avea tot timpul o sticluţă în buzunar, dar o plimba cu maşina. Eu n-am putut să înţeleg ce vedea la el, pentru că nici măcar nu venea la biserică. O aducea până în faţa bisericii, dar el nu intra niciodată ci o aştepta în maşină.

Ea era din New Albany. Într-o zi am chemat-o şi i-am zis:

„Aş vrea să te întreb ceva. Ce anume ai văzut la băiatul acela? El urăşte până şi credinţa pe care o ai şi Îl dispreţuieşte pe Hristosul tău. Un astfel de bărbat nu ar putea fi un soţ bun pentru tine şi ţi-ar face viaţa mizerabilă până la moarte. Uite, aici în biserică sunt băieţi creştini buni cu are ai putea ieşi… Părinţii tăi resping ideea de a ieşi cu cineva, pentru că ai doar 16 ani, dar tu te duci oricum.”

Şi ştiţi ce motiv a invocat? De ce îl iubea pe băiatul acela? „Are picioare frumoase şi miroase atât de bine!” Vă puteţi imagina aşa ceva? Băiatul care se parfumează nu e bărbat, ci un „papă-lapte”!

Eu i-am zis: „Soră, mai bine aş alege un băiat creştin care să aibă picioarele ca şenilele şi să miroasă ca o maşină!” Aşa este.

Ce motiv! „Are picioare frumoase şi miroase bine.” Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Până la urmă, băiatul acela i-a distrus viaţa. Este o ruşine!

Căsătoria este ceva onorabil, dar în ea trebuie intrat plini de respect şi în rugăciune. Gândiţi-vă că dragostea adevărată pentru acea femeie vă va lega pentru totdeauna: „Ceea ce legaţi pe pământ, va fi  legat în ceruri.” (Matei 16.19).

Dacă o iubeşti cu adevărat, chiar dacă într-o zi va fi căruntă şi plină de riduri, o vei iubi la fel de mult ca atunci când era tânără şi frumoasă.

Poate tu vei avea umerii lăsaţi, capul pleşuv şi faţa zbârcită, dar ea te va iubi la fel de mult ca atunci când aveai umerii drepţi şi părul cârlionţat. De ce? Fiindcă priviţi spre timpul când veţi trece Râul dincolo şi veţi fi din nou tineri să trăiţi veşnic împreună. Aceasta este făgăduinţa veşnică a lui Dumnezeu. El a jurat că aşa va fi şi vom ajunge la aceasta într-un minut.

Să mergem repede mai departe:

 „…pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritore.

Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”

Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei –

Căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi pe de alta,  se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.” (v. 16-19).

Chiar dacă nu mai bei, nu mai fumezi, nu mai minţi, te duci la biserică şi încerci să faci asta şi cealaltă, tu eşti încă firesc. Este numai lege, ori legea nu a făcut nimic desăvârşit. Dar cine a făcut? Hristos. Glorie Lui! Aş putea să nu mai mint, să nu mai fur, să nu mai curvesc şi să nu mai fac toate acele lucruri, şi cu toate acestea sunt încă firesc. Adevărul este că eu nu am nimic să-I ofer lui Dumnezeu.

Dar în momentul în care îmi pun mâinile peste capul binecuvântat al Domnului Isus şi spun: „Doamne, eu nu sunt bun, dar vrei să mă accepţi ca slujitor al Tău?” Dumnezeu îmi aruncă păcatele departe şi eu stau înaintea Lui desăvârşit. De ce? Pentru că nu stau prin meritul meu, ci prin meritul Lui, iar El m-a desăvârşit prin suferinţa şi sângele Său.

Văd că timpul se apropie de sfârşit, dar aş vrea să termin de citit. Mă voi grăbi cât pot de tare.

„Astfel, pe deoparte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei –

Căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi pe de alta,  se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.” (v. 18-19).

Care este nădejdea mai bună? Hristos. De ce? Fiindcă cu toată bunătatea noastră, noi suntem încă fireşti. Dar odată ajunşi în prezenţa lui Dumnezeu, recunoaştem că nu putem sta acolo decât prin meritele lui Isus Hristos şi suntem atraşi la Dumnezeu prin meritele Fiului Său: „Doamne, vin la Tine cu o inimă curată şi Te rog să mă primeşti în Numele Fiului Tău Isus.” O, frate, atunci vii printr-o cale vie şi nu prin: „Doamne, Tu ştii că nu mai beau şi că acum sunt credincios soţiei mele; Tu ştii că am făcut asta şi cealaltă…”

Tu nu ai nimic să-I oferi lui Dumnezeu. Legea poruncilor trupeşti nu a putut face nimic, fiindcă se aştepta o nădejde mai bună. Şi acea nădejde, care este Hristos, este ca o ancoră tare şi sigură a sufletului.

Priviţi:

„Şi fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ, –

căci, pe când Leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat, şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec”, –

prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun.

Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi.” (Evrei 7.20-23).

Vedeţi? Ei nu aveau decât moartea şi slăbiciunile lor, dar priviţi la El!

„Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie, care nu poate trece de la unul la altul.

De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei.

Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri.” (v. 24-26).

Dacă eu aş încerca să-mi reprezint propriul caz, l-aş pierde. Dacă aş spune: „Păi tati era un om bun; a fost predicator, iar eu am crescut în biserică,” aş fi pierdut. Dar acest Om, Hristos, este Cel desăvârşit; iar El stă acolo şi Îşi oferă sângele în mod constant pentru păcatele mele.

„…care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi.

În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.” (v.27-28)

Aş fi vrut să mai am vreo două ore la dispoziţie, ca să arăt cum face încă Legea predicatori. Aşa este. Ei spun: „Acesta are experienţă de seminar.” În ce mă priveşte, eu nu aş schimba experienţa mea cerească pentru toate experienţele seminariilor din lume.

„Păi noi l-am educat pe acest bărbat şi este ales.” El este pregătit şi ales de oameni, dar mie nu-mi place acest fel de om. Mie îmi place omul ales şi format de Dumnezeu.

Vedeţi? Legea continuă să facă şi astăzi preoţi.  Biserica baptistă are o maşinărie care produce o grămadă de predicatori, şi la fel metodiştii, prezbiterienii, nazarinenii, sfinţii pelerini, penticostalii, etc.  Ei îi produc foarte repede.

Mie mi-a fost milă întotdeauna de puii de incubator. Puiul care este clocit într-un incubator, este clocit corect, iar când ieste afară piuie ca orice alt pui, dar nu are o mamă la care să meargă. Nu îşi cunoaşte mama. El piuie după o mamă, dar nu are nici una.

Dar puiul care este scos în mod natural, de găină, piuie şi mama îi răspunde imediat.  Aşa este.

Uneori mă gândesc la experienţele seminariste ieşite din aceste mari incubatoare din Louisville şi de peste tot din lume, care produc mii şi mii de predicatori. Ei piuie şi vorbesc tot timpul despre incubatorul  în care au fost clociţi.

Dar în ce mă priveşte, mă bucur că am un Tată şi o mamă, binecuvântat să fie Numele Domnului. Nu au fost prea mulţi născuţi ca mine, dar toţi cei care au fost acolo sunt fraţii mei. Amin.

Noi avem o mamă care ne răspunde; o mamă care este în cer şi care ne-a născut pe toţi.

„…De câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripile ei, şi n-aţi vrut. Aţi preferat seminariile voastre şi v-aţi clocit proprii preoţi. Dar ei v-au învăţat împotriva Mea şi acum sunteţi singuri, iar prăpădul stă înaintea voastră.”

Şi eu vă spun aşa: „O, poporule, de câte ori Şi-a întins Duhul Sfânt aripile peste voi, aşa cum îşi întinde cloşca aripile peste puii ei, dar voi aţi ales căile voastre, iar acum aveţi calea voastră.”

Într-una din seri aş vrea să predic despre „Căile voastre.” Să ştiţi că şi Cain a avut calea lui, aşa cum şi oamenii de astăzi au căile lor. „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbe 16.25).

Să revenim acum la Evrei 7.28:

„În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.”

Dumnezeu să fie binecuvântat de-a pururi pentru acest Fiu care continuă pururi după rânduiala lui Melhisedec, care nu a avut nici început, nici sfârşit. Legea n-a putut produce niciodată aşa ceva pentru că era firească.

Bisericile nu pot produce aşa ceva pentru că sunt fireşti, şi nici seminariile nu pot face aceasta. Ei au încercat să-i educe pe oameni, să-i organizeze şi să facă tot ce se poate, dar au lăsat afară ce era mai important: naşterea din nou în El. Dumnezeu nu face aceasta pentru că ai mai făcut asta şi cealaltă, ci pentru că aşa vrea El.

Nazarinenilor, voi nu trebuie să purtaţi obligatoriu inel şi nici ceas; nu trebuie să impuneţi cât de lungi trebuie să fie mânicile hainelor sau fustele.

Apoi vin catolicii cu ale lor şi la fel metodiştii, deoarece fiecare are o măsură proprie cu care măsoară. Dar cum spune cântecul:

„În mână nu aduc nimic

Doar de crucea Ta mă agăţ.

O, Dumnezeule, gol, rănit, am nevoie de tămăduire

O, umil vin la Tine, Doamne,

Mărturisind că nu sunt nimic

Şi nu este nimic în mine

Primeşte-mă, o, Dumnezeule!”

Atunci te primeşte Dumnezeu. Poate nu cunoşti nici Abecedarul; poate nu ştii nici care e stânga şi dreapta, dar aceasta nu are nici o importanţă, deoarece este un singur lucru pe care trebuie să-l ştii, şi anume: că Isus Hristos a luat locul tău ca păcătos. Ba mai mult, tu ai luat locul Lui şi stai în neprihănirea Lui, mărturisind în fiecare zi că ai greşit, dar Îl iubeşti şi ai toate motivele tale îndreptate spre el.  Asta-i tot! În tine trebuie să fie viaţa care era în Hristos, pentru că altfel eşti pierdut.

Înainte de încheiere, vă amintiţi legământul necondiţionat pe care l-a făcut Dumnezeu cu Avraam? Avraam I-a zis Domnului: „Cum vei face aceasta?” Şi Domnul I-a răspuns: „Vino aici, Avraam!” Cred că scrie în Geneza 15. Apoi i-a zis: „Ia un berbec, o capră, o juncană, o turturea şi un pui de porumbel, şi adu-le jertfă!”

 Avraam s-a dus şi a sacrificat animalele, le-a despicat în două şi le-a aşezat jos. Ele erau animale curate.

Apoi a luat turturica şi puiul de porumbel şi le-a sacrificat, dar pe ele nu le-a despicat.

Păsările răpitoare a venit la stârvuri, dar Avraam le-a alungat în timp ce Îl aştepta pe Dumnezeu: „Doamne, jertfa este aici, cum vei face aceasta?”

Şi Domnul i-a răspuns: „Avraame, tu eşti un proroc, eşti un om duhovnicesc, deci vei înţelege despre ce vorbesc.”

„Bine, Doamne, vreau să văd…”

Acum voi dramatiza puţin.

„Vino aici sus şi alungă păsările acelea.” Şi Avraam a alungat păsările până când a început să apună soarele. Atunci l-a cuprins un somn greu, iar Dumnezeu a zis: „Te voi pune să dormi puţin.”

Acum fiţi atenţi, prieteni „legalişti”. Vedeţi, Dumnezeu l-a scos complet din tablou pe Avraam, ca să nu aibă nimic a face cu ceea ce urma. Tot aşa a făcut şi cu tine, dar tu spui: „O, eu L-am căutat pe Dumnezeu…” Nu! Nu tu L-ai căutat pe Dumnezeu, ci El te-a căutat pe tine pentru că este scris: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-L atrage Tatăl care M-a trimis.” (Ioan 6.44).

Aţi văzut? Dumnezeu vă caută pe voi, nu voi Îl căutaţi pe El. Nu aţi făcut-o niciodată, pentru că natura voastră este greşită. Tu eşti un porc şi nu ştii altceva. Îţi place în noroi pentru că numai asta ştii. Îţi place să bei bere şi să te uiţi la femeile altor bărbaţi; tot ce este rău ţi se pare un lucru bun şi crezi că este bine: „O, ce bine ne distrăm!”

Dumnezeu bate la uşa inimii tale, nu tu baţi la uşa lui Dumnezeu. Nu Adam a bătut la uşa lui Dumnezeu, ci Dumnezeu a bătut la uşa inimii lui, iar tu eşti un fiu al lui Adam. Aşa este. Înainte ca Adam să fie din nou fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu a trebuit să bată la inima lui, şi înainte ca tu să devii un fiu al lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să bată la inima ta.

Şi Avraam a adormit. Ce a văzut atunci? Un lucru înfricoşător şi un mare întuneric. Aceasta este moartea care vine peste omenire. Apoi a privit puţin mai departe şi a văzut că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor. Înainte ca să ai fum, trebuie să ai un foc. Acesta-i motivul pentru care eu cred că iadul este un loc care arde.

Aceasta arată că oricare din noi este supus morţii şi că oricare putem merge în iad fiindcă suntem păcătoşi. Dar în spate la toate acestea, Avraam a văzut o lumină. Ce era acea Lumină albă? Stâlpul de Foc care mergea înaintea poporului Israel; Stâlpul de Foc care i s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului; Stâlpul de Foc care l-a scos pe Petru din închisoare; Stâlpul de Foc care este în seara aceasta aici, Dumnezeul cel veşnic, El însuşi, a umblat încoace şi încolo printre acele jertfe despicate.

„Uite cum am să fac, Avraame. Eu fac un legământ aici şi conform Seminţei, voi ridica un Mijlocitor, voi face un legământ şi voi osândi moartea în trup, pentru că voi veni Eu însumi şi o voi lua.”

El a mai zis: „Acest lucru se va face prin Sămânţa lui Avraam, iar tu vei fi tatăl omenirii. Dar această făgăduinţă nu este numai pentru tine, ci şi pentru sămânţa ta, care va veni după tine. Eu am avut încredere în Adam, dar el a încălcat porunca şi toţi o vor încălca. Eu voi jura însă pe Mine însumi şi Îmi voi ţine jurământul.” Amin. Amin. Amin.

Ce facem noi după ce încheiem un legământ? Batem palma. Aceasta se întâmplă în America, dar în Japonia? Ei spun: „Tu faci aceasta şi eu fac aceea”, după care iau un pumn de sare (sarea este savoarea) şi o arunc spre fratele Neville, iar fratele Neville ia şi el un pumn de sare şi îl aruncă spre mine. Este o promisiune, un legământ.

Cum a făcut legământ David Livingstone cu şeful africanilor ca să-l lase să treacă pe pământul lui? Fiecare au luat cate un pahar cu vin. Şeful african şi-a făcut o tăietură din care a curs sânge, pe care l-a lăsat să curg în paharul lui, iar Livingstone s-a tăiat şi el şi a lăsat sângele să-i curgă în paharul lui cu vin. Apoi au amestecat vinul din cele două pahare şi Livingstone a băut jumătate, iar şeful negru a băut cealaltă jumătate, şi şi-au dat fiecare câte un dar.

David Livingstone l-a întrebat: „Ce ceri de la mine?”

„Haina albă pe care o ai pe tine.” Livingstone şi-a dat haina jos şi i-a dat-o şefului negru.

Apoi şeful negru l-a întrebat:

„Tu ce ceri de la mine?”

„Suliţa aceea sacră pe care o ţii în mână.”

Din clipa aceea erau fraţi fiindcă au făcut un legământ. Mai mult, Livingstone ştia că dacă va fi atacat de vreun trib şi cineva ar vrea să-l omoare, este suficient să ridice acea suliţă, şi oamenii vor spune: „Nu ne putem atinge de omul acesta, pentru că este un frate de legământ, chiar dacă este alb şi nu l-am văzut niciodată până acum. El ţine în mână suliţa şefului şi asta e tot.”

O, ce tablou spre sângele Domnului Isus, cu puterea Duhului Sfânt peste noi!

Noi mergem înainte în Numele lui Isus şi aceste semne îi vor însoţi pe cei ce Îi aparţin. Aceasta este „Suliţa sacră” a lui Isus Hristos. Vedeţi cum este legământul?

În Orient, legământul se făcea în felul următor: Cei doi omorau o vită şi o despicau, apoi se aşezau între bucăţile despicate şi spuneau: „Dacă nu voi respecta legământul, trupul meu să fie ca al acestui animal.”

După aceea, luau o hârtie şi o rupeau în două: o bucată pentru unul şi o bucată pentru celălalt. După un anumit timp, ei se întâlneau din nou, iar dacă unul din ei nu respecta legământul făcut, era pedepsit cu moartea şi trupul lui trebuia să fie ca al acelor animale moarte.

Aţi observat cele trei jertfe desăvârşite: berbecul, capra şi vita? Ce însemnau turturica şi puiul de porumbel? Ele erau jertfite pentru salvare şi vindecare şi erau aşezate în formă de „T”. Legământul a fost făcut diferit, dar vindecarea a continuat la fel, şi de asemenea salvarea: „El a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre…şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5).

Ele au fost puse una lângă alta, nu separat, dar cele trei animale au fost despicate. Înţelegeţi? Şi când le-au despicat, au făcut un legământ.

Priviţi ce i-a spus Dumnezeu lui Avraam: „…şi sămânţa Ta după tine…” Din Avraam a ieşit Isaac; din Isaac a ieşit Iacov; din Iacov a ieşit Iosif şi tot aşa, până când în final a ieşit acea Sămânţă neprihănită.

El spunea că Domnul nostru a ieşit dintr-un popor care nu L-a cunoscut pe Moise, nu dintr-o preoţie… Domnul nostru a ieşit din seminţia lui Iuda, nu din cea a lui Levi, fiindcă ei erau „legalişti” fireşti.

Dar Domnul nostru a ieşit din Iuda. Glorie Lui! A ieşit acolo unde a fost făcută făgăduinţa.

La Calvar, Dumnezeu a venit jos şi a luat trupul propriului Său Fiu, în care a locuit, şi L-a „rupt”. El a fost rănit, zdrobit şi a sângerat… Iar suliţa a intrat aici (în inimă) şi L-a rupt, aşa că sângele a ţâşnit afară. Şi El a strigat: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez Duhul…” după care Şi-a plecat capul şi Şi-a dat Duhul. Atunci pământul s-a cutremurat, fulgerele au strălucit şi tunetele au răcnit, fiindcă Dumnezeu scria Legământul Său veşnic.

Apoi, în prima zi a săptămânii, El a luat afară din mormânt, trupul Lui mort, şi L-a dus în ceruri unde stă ca Mare Preot, de-a pururi desăvârşit.

Duhul pe care L-a luat din acel trup, L-a trimis înapoi peste Biserica SA, de aceea acea Biserică trebuie să aibă acelaşi Duh care era în trupul Lui, pentru că altfel învierea nu avea rost. Cele două părţi trebuie să se potrivească perfect; dacă această Biserică nu posedă exact acelaşi Duh care era în Hristos, tu nu vei merge niciodată în răpire.

Frate, acolo este un legământ veşnic. Cercetează-te şi vezi ce este în inima ta! Îl iubeşti pe Domnul cu adevărat? Asigură-te că eşti mântuit!

Nouă americanilor ne plac jocurile de noroc, dar cu mântuirea nu vă puteţi juca. Asiguraţi-vă că sunteţi în ordine; nu pentru că aţi mers la biserică, ci pentru că sunteţi născuţi cu adevărat din nou, adică Hristos a venit la tine în persoana Duhului Sfânt.

Cât de bucuroşi ar trebui să fim când vedem că acelaşi Duh care era în Isus Hristos este chiar printre noi, făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi când a fost pe pământ!

Haideţi să ne plecăm capetele şi să ne rugăm.

Doamne, a fost o zi măreaţă, dar cu toate acestea simt că nu fac bine ceva. Te rog să ierţi căile mele prosteşti. Îmi mărturisesc păcatele înaintea Ta şi cer îndurare ştiind că în cer, la dreapta lui Dumnezeu, este un Mare Preot care nu a fost făcut după Aaron, după legi şi rânduieli, ci a fost aşezat acolo prin harul lui Dumnezeu care a văzut totul înainte de întemeierea lumii; El m-a văzut şi pe mine aici în lume şi a murit pentru păcatele mele ca să mă aducă înapoi în Împărăţia lui Dumnezeu.

Tată, Îţi mulţumesc pentru aceasta, fiindcă acest Duh domneşte acum în poporul Tău şi este veşnic, după cum şi Dumnezeu este veşnic. „Le voi da viaţă veşnică şi nu vor pieri”. Ei nu vor merge la judecată pentru că au trecut pe la judecată aici şi s-au dus în slavă. O, iar când acest cort pământesc se va desface, ne aşteaptă deja un alt cort în care să intrăm. Îţi mulţumim pentru aceasta, Doamne.

Dacă aici este cineva care nu a băut încă adevăratul sânge al legământului, care nu ştie ce înseamnă să fii născut din nou şi să ai o părtăşie adevărată în Hristos, îngăduie să-L primească chiar acum, în timp ce are această oportunitate.

Ajută-ne ca în acea zi să reprezentăm cu toţii Evanghelia în Lumina corectă, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Hristos. Amin.

Este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună în timp ce stăm cu capetele plecate: „Hristosul lui Dumnezeu, ai milă de mine! Fă-mă slujitorul Tău, îngăduie să primesc Duhul Tău cel Sfânt în inima mea, şi dă-mi Asigurarea şi dragostea de care am nevoie cu adevărat.”?

Vreţi să ridicaţi mâna spre El şi să spuneţi: „Doamne, acesta este semnul pe care îl doresc.”? Vreţi să ridicaţi mâna?

 Dumnezeu să vă binecuvânteze.

 Şi pe doamna din spate. Domnul să te binecuvânteze, domnule. Dumnezeu să fie cu tine. Este foarte bine. Mai este cineva?

Spuneţi: „Doamne Dumnezeule, Tu cunoşti inima şi gândurile mele.” Duhul lui Dumnezeu este mai iute şi mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri, despărţind măduva de oase, un cunoscător al gândurilor inimii. Da, el cunoaşte orice gând şi orice intenţie a voastră.

Vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Ai milă de mine, Dumnezeule. Vreau să ştii că sunt greşit şi îmi dau seama de aceasta, dar vreau să fiu corect.”

În ordine. Gândiţi-vă la aceasta în timp ce stăm cu capetele plecate şi ne rugăm.

„Stâncă de veacuri ridicată pentru mine,

 Lasă-mă să mă ascund în Tine.

Fie ca apa şi sângele

Care curge din coasta Ta

Să fie alinare dublă…

(O vindecare dublă? El a jurat prin două lucruri neclintite.).

Salvează-mă de mânie şi fă-mă curat.”

O, Doamne, dă-ne aceasta în timp ce recunoaştem că nu ştim de câte ori vom mai respira şi câte zile ne mai stau în faţă.

O, ai milă de noi! Pe cei care au ridicat mâna nu mai trebuie să-i amintim, pentru că Tu îi cunoşti pe fiecare, dar ofer această rugăciune ca mijlocire pentru ei. Te rog să îndepărtezi orice osândire din inima lor şi să-i ajuţi să păşească trupeşte la tronul lui Dumnezeu, ca să beneficieze de privilegiul dat de Tine. Tu eşti Cel care i-ai împins să ridice mâna pentru că singuri nu ar fi putut s-o facă. Te rog să le dai aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Câţi din voi se simt bine? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Lăudat să fie Domnul!” O, El este minunat!

Soră Gertie, ştii cântecul: „Este loc la fântâna ta?” Să văd la câţi vă place acest cântec?

Acum vom avea un serviciu de botez. (Fratele Branham vorbeşte cu fratele Neville). Candidaţii pentru botez… Bărbaţii vor merge în camera aceasta, iar femeile în aceea.

(Adunarea cântă).

În timp ce bătrânii se duc să pregătească botezul, aş vrea să explic ceva audienţei. Aş vrea ca unul din diaconi să ne anunţe când sunt gata, ca să putem muta microfoanele. Vreau să vedeţi cu toţii aceasta, iar peste 10 minute, adunarea va fi liberă.

Acum voi citi câteva Scripturi sacre, şi anume, Fapte 2.12 şi din Matei 16, când Isus a coborât de pe munte şi i-a întrebat pe ucenici: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

„Păi, unii zic că eşti Ilie; alţii că eşti prorocul…”

„Dar voi, cine ziceţi că sunt?”

Drept răspuns, Simon Petru a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” Este adevărat?

Şi Isus i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. Şi Eu îţi spun: „Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.

Îţi voi da cheile Împărăţiei (Este adevărat?) şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.”

Credeţi că a vorbit serios? Sigur că da, pentru că altfel nu ar fi spus-o. Deci Petru a primit cheile Împărăţiei.

Voi, catolicii, spuneţi: „Biserica catolică este zidită pe Petru!” Vom vedea imediat. Tot biserica catolică spune ca ei au cheile Împărăţiei.

Să vedem ce a făcut Petru cu cheile primite.

 Biblia spune că Isus i-a spus lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură…Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20.23).

Aş vrea s-o spun în aşa fel încât să se înţeleagă ceea ce a spus Isus aici: „Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi  celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”

Aceste cuvinte le-a spus Isus, şi uitaţi-vă cum apasă biserica catolică de aceasta.

Haideţi să vedem însă cum au făcut apostolii şi apoi să facem şi noi la fel ca ei.

Biserica adevărată a fost inaugurată în ziua de rusalii. Ei erau toţi în camera de sus; apoi au ieşit de acolo vorbind în  diferite limbi. De ce? Pentru că fiecare limbă de sub cer a fost reprezentată acolo. Şi engleza. Ei nu vorbeau limbi necunoscute, ci oamenii îi înţelegeau ce spuneau. Păcătosul, necredinciosul, putea să-i audă ce spun şi să-i înţeleagă: „Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2.8).

Acum vine întrebarea: „Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?” (v. 12).

Dar alţii îşi băteau joc de ei fiindcă îi vedeau clătinându-se ca nişte oameni beţi, vorbind fără să ştie ce spun şi predicând adunării în limbi pe care nu le ştiau, dar pe care adunarea le cunoştea:

Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: „Sunt plini de must!”

Atunci Petru (priviţi-l pe băiatul care avea cheile),  a ridicat glasul şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi (barurile nu erau încă deschise).

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:

„În zilele de pe urmă, zice Domnul, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor proroci.

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge şi un vârtej de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”

Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi…” (Fapte 2.13-22).

Cum putea fi eliberat? Pentru că aşa a hotărât Dumnezeu mai dinainte.

Încă puţin să parcurgem şi restul:

pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit, şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.

Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.

Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.

De aceea mi se bucură inima, şi mi se veseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:

Căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău  să vadă putrezirea.

Mi-ai făcut cunoscute căile vieţii şi Mă vei umplea de bucurie cu starea Ta de faţă.”

Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit  şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.

Fiindcă David era proroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie.

Despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.

Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martorii Lui.

Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt,  a turnat ce vedeţi şi auziţi.

Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Mea,

până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”

Să ştie dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.”

După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” (v.23-37).

Cine a rămas străpuns în inimă? Acei păcătoşi. În ordine. Deci ce avea Petru? Cheile Împărăţiei? Unde este Împărăţia? În voi. Este adevărat? Noi ştim că Împărăţia lui Dumnezeu este Duhul Sfânt, şi noi am fost născuţi în această Împărăţie ca supuşi şi cetăţeni. Petru avea cheile la el şi uşa a fost deschisă pentru prima dată.

Întrebarea a fost pusă predicatorului, celui care poseda cheile.

Cred că dacă Isus ar fi zis: „Acum aceasta este în sarcina voastră”, ar fi sunat prea oficial, dar El le-a zis: „Orice veţi lega pe pământ, va fi legat în ceruri.”

În ordine. „Voi face orice vei spune, pentru că tu ai cheile.” El pune cheia în uşă, dar tu ce faci?

„După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (v. 37-39).

Şi biserica catolică a venit cu botezul ei, aşa că în loc de scufundare, stropesc, şi în loc să folosească Numele Domnului Isus Hristos, au luat formula: „Tată, Fiu şi Duh Sfânt,” deşi nicăieri în Biblie nu se învaţă aşa ceva.

 Fiecare persoană din Biblie a fost botezată prin scufundare în Numele lui Isus Hristos. Unii au fost scufundaţi de Ioan Botezătorul, care L-a botezat şi pe Isus, dar Pavel  le-a spus că nu pot primi Duhul Sfânt până nu se botează din nou, în Numele lui Isus Hristos. Câţi ştiu că Biblia spune aşa ceva în Fapte 19?

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Fapte 2.38).

Să ne rugăm.

Tată Dumnezeule, în seara aceasta, după o mie nouă sute şi ceva de ani, inima omului strigă încă după Dumnezeu, aşa cum plânge copilul după sânul mamei. Te iubim, Doamne, şi nu putem trăi fără Tine, ci, aşa cum a spus David: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu…” (Psalmul 41.1-2). El trebuie să bea apă pentru că altfel moare.

Noi am parcurs Scriptura înapoi şi înainte, nu ca să fim diferiţi, dar am văzut aceste seminare, aceşti studenţi în teologie care predică după porunci omeneşti şi nu după poruncile lui Dumnezeu, de aceea, Doamne, Te rugăm să-i faci fraţii noştri.

Te rugăm să ierţi greşelile lor, să-i ajuţi să vină la Scriptură şi s-o citească, dar nu în felul în care învaţă vreun seminar, ci după felul cum a fost scrisă.

Dumnezeule, Te rugăm să faci ca fiecare din aceşti candidaţi la botez să primească Duhul Sfânt, fiindcă ai dat făgăduinţa „veţi primi Duhul Sfânt”. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să-i aştepte deasupra apei, pentru că îi încredinţăm în mâinile Tale în Numele lui Isus Hristos. Amin.

                             – Amin –

Posted in Slujba Incincita

1 Comment

  1. Zsolt

    Predica poate fi descarcata sau ascultata de aici:

    httpss://drive.google.com/open?id=1udyyr9y5hfu2k9Uj-zPRgmPtAmEk2LDp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *