Menu Close

WILLIAM MARRION BRANHAM – CREDINȚA

13 August 1961 – Jeffersonville, Indiana

… Când trebuie să foloseşti credinţa în Dumnezeu ca să faci totul să funcţioneze. Vedeţi? Aveţi propria voastră înviere în interiorul vostru. Învierea voastră zace în interiorul vostru, în duhul vostru. După ce a murit pe cruce, Isus a coborât în iad şi a predicat sufletelor care erau în închisoare, fiindcă nu s-au căit în zilele lui Noe, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare. Trupul Lui a mers în mormânt, dar înainte ca să moară, El Şi-a încredinţat Duhul în mâinile lui Dumnezeu: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” (Luca 23.46). Vedeţi? Duhul Lui a mers la Dumnezeu; sufletul Lui S-a dus în iad, iar trupul Lui a mers în mormânt. Duhul care era în El era Duhul lui Dumnezeu, care de-a lungul timpului, i-a uns pe profeţi în diferite feluri pentru a aduce Mesajul la oameni. În zilele din urmă a vorbit prin Hristos, iar acum, în aceste zile, prin Evanghelie… şi tot ce avem nevoie este să-L primim pe Hristos în inimile noastre. Aceasta este Viaţa veşnică.

Hristos nu a putut să Se întoarcă până nu s-au împlinit cele trei zile, pentru că Duhul Lui era în spatele unei baiere şi nu a putut trece de ea pentru că Dumnezeu spusese că El avea să stea în mormânt timp de trei zile şi trei nopţi. Dar după împlinirea celor trei zile şi trei nopţi, Duhul Lui a fost eliberat, S-a dus direct la Sufletul Lui, iar sufletul a venit înapoi, a ridicat trupul şi a împlinit ceea ce a spus: „Am putere să iau Viaţa şi am putere să dau Viaţa. Am putere.” Fiecare dintre voi aveţi acelaşi fel de putere pentru că sunteţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu, iar Duhul care este în dimineaţa aceasta în voi, este Acelaşi Duh Sfânt care vă va învia. Aşadar, voi aveţi puterea să vă ridicaţi din nou.

Când muriţi, sufletul vostru va merge sub altarul lui Dumnezeu, chiar în prezenţa Lui şi duhul vostru va merge la Dumnezeu, dar nu vă puteţi întoarce înapoi. Vă amintiţi că Biblia vorbeşte despre sufletele de sub altar care strigau: „Până când, Doamne, până când?” Ele nu se pot întoarce până când nu se împlinesc Scripturile, aşa cum nici Hristos nu a putut să Se întoarcă până când n-au fost împlinite Scripturile. După ce totul a trecut,  după ce toată suferinţa se va termina şi fraţii vor suferi în acelaşi fel în care am suferit şi noi, în ziua aceea veţi şti exact unde sunteţi îngropaţi. Atunci duhul vostru va fi eliberat de Dumnezeu şi va veni la suflet. Sufletul este acea parte din voi care cunoaşte şi înţelege, inteligenţa voastră.

Vă amintiţi vedenia pe care am avut-o cu puţin timp în urmă, în care am fost dus în Locul acela şi i-am văzut pe oamenii aceia? Ei erau în trupul acela în care nu trebuiau să mănânce, în trupul ceresc: „…dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.” (2Corinteni 5.1). Cu acel trup ceresc, în care va fi sufletul şi duhul vostru, veţi veni şi veţi ridica din nou acest trup pământesc pentru marele Mileniu. Înţelegeţi? Veţi avea în voi puterea să faceţi aceasta.

Acea Putere pe care o aveţi în voi ar putea face o Lume nouă. Dumnezeu nu are puncte slabe sau puncte forte, ci cea mai mică atingere a Lui este omnipotentă. Înţelegeţi?

Acum încerc să vă aduc la credinţă. Voi ştiţi că atunci când aţi devenit creştini vi s-a întâmplat ceva. Ştiţi aceasta?  Înainte obişnuiaţi să umblaţi prin murdărie şi păcat, consumând alcool şi jucând jocuri de noroc şi făcând multe alte lucruri ale lumii. Dar de îndată ce aţi crezut că Hristos   v-a iertat păcatele, v-aţi ridicat deasupra acestor lucruri. Înţelegeţi? Astfel, acum umblaţi sus, deasupra acestor lucruri lumeşti. De ce? Pentru că credeţi că sunteţi creştini. Când L-aţi acceptat pe Hristos şi Duhul Sfânt a venit la voi, aţi avut credinţa că Duhul Sfânt vă poate da putere să vă ridicaţi deasupra vieţii de păcat. În ce priveşte vindecarea, singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi pentru a urca mai sus, este să aveţi mai multă credinţă; continuaţi să mergeţi tot mai sus. Dacă sunteţi bolnavi şi nu sunteţi creştini, deveniţi creştini chiar acum, pentru ca puterea vindecării să vină în voi prin faptul că sunteţi creştini, iar aceasta vă va da şi credinţa să vă ridicaţi deasupra păcatului; vă va da credinţă. Tot ce vă trebuie în această călătorie este chiar acum în voi, de aceea singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să aveţi credinţă în Dumnezeu, care scoate la suprafaţă, prin Duhul Sfânt, lucrurile bune din voi. Înţelegeţi?…

… A fost adus un copil bolnav. Dacă eşti aici, domnule, adu-ţi aminte că credinţa ta trebuie să meargă înainte pentru acest copil, deoarece el este prea mic ca să creadă.

Daţi-mi voie să iau un text din Scriptură. Dacă nu greşesc, cred că în Fapte 16 citim că Pavel şi Sila erau în temniţă într-o noapte. Ei fuseseră bătuţi şi închişi pentru că scoseseră un duh al diavolului dintr-o ghicitoare. Stăpânul ei s-a înfuriat pentru aceasta şi a pus să fie bătuţi după care au fost aruncaţi în închisoare. În timp ce erau acolo şi se rugau, Dumnezeu a trimis un cutremur şi legăturile fiecăruia dintre ei au căzut jos. Temnicerul care îi păzea a vrut să-şi ia viaţă, fiindcă a crezut să prizonierii au evadat, şi oricum ar fi trebuit să plătească cu viaţa pentru aceasta. Dar pe când şi-a scos sabia şi a vrut să se arunce în ea, Pavel l-a strigat şi i-a zis: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici.” (Fapte 16.28). Temnicerul acela avea o anumită impresie despre Pavel şi ceilalţi. Poate ei au cântat cântări, au depus mărturie sau au făcut ceva prin care el a înţeles că Pavel şi ceilalţi erau oameni sfinţi. El ştia că era ceva deosebit în legătură cu aceşti bărbaţi, pentru că imediat a întrebat: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (v. 30). Atunci Pavel a răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.” (v. 31). Faptul că el credea în Domnul Isus Hristos, nu însemna că salvarea lui salva şi casa lui, ci însemna că dacă el avea suficientă credinţă pentru salvarea lui, ar fi putut să aibă aceeaşi credinţă şi pentru cei din casa lui, şi astfel casa lui ar fi fost salvată. Înţelegeţi? Este acelaşi lucru. Aşa cum a făcut Iov, despre care am vorbit aseară într-o adunare din Georgia.

Iov a spus: „Nu ştiu dacă copiii mei au păcătuit, dar dacă au făcut-o?” El avea de făcut un singur lucru ca să fie drept: să-I ofere Domnului o ardere de tot. Astfel, Iov a spus că aduce arderea de tot pentru că s-ar putea ca fiii şi fiicele lui să fi păcătuit, şi astfel, să fie iertaţi de păcatul lor. Ceea ce a făcut acel tată a fost un lucru bun. Acela este un tată cu gândire sănătoasă, şi noi avem nevoie de mai mulţi taţi ca el, astăzi. Iov a oferit arderea de tot înainte de instalarea necazului. Apoi, după ce copiii lui au murit, oile i-au fost luate şi tot ce avea a fost distrus, Iov stătea pe o grămadă de cenuşă din spatele casei şi se scărpina cu un ciob… Aţi observat că după zilele de necaz, când Dumnezeu a început să-i dea totul înapoi, Iov a avut zece mii de vite şi toate celelalte în dublă măsură. Da, El i-a dublat oile şi tot ce-a avut înainte. Mai mult, Dumnezeu i-a dat înapoi şi pe cei şapte copii ai săi. V-aţi gândit vreodată unde erau ei? Acea ardere de tot a stat pentru ei; erau salvaţi şi îl aşteptau pe tatăl lor în slavă. Astăzi, el este cu ei: „…vei fi mântuit, tu şi casa ta.” Înţelegeţi? Iov trebuia să facă un singur lucru pentru a fi drept înaintea Domnului: să aducă arderea de tot.

Voi aveţi de făcut un singur lucru ca să fiţi găsiţi drepţi: să aveţi credinţă în Dumnezeu, pentru că prin credinţă sunteţi salvaţi, prin credinţă sunteţi vindecaţi, prin credinţă obţineţi fiecare lucru pe care îl aveţi. Înţelegeţi? Voi credeţi aceasta prin credinţă. Credeţi în Domnul Isus Hristos şi veţi fi mântuiţi voi şi casele voastre.

Domnule, dacă ţi-ai adus copilul aici ca să ne rugăm pentru el, crede tu însuţi pentru el. Eu sunt aici pentru a-mi pune credinţa lângă a ta. Astfel, noi vom crede împreună că Dumnezeu va vindeca acest copil… Vedeţi? Avem în noi puterea de a face aceasta. Voi aveţi în voi puterea de a face aceasta; fiecare creştin are puterea de a face aceasta.

Aşa cum am spus adesea, acea Putere este controlată de o Lege. Este ca şi gravitaţia care controlează apa. Acolo este o Lege. Gravitaţia controlează apa. Soarele este controlat de Pământ, de rotirea Pământului. Voi nu puteţi să-i spuneţi soarelui: „Mai stai pe loc o oră, pentru că vreau să mai dorm puţin!” El nu va face aceasta. Înţelegeţi? Nu poate s-o facă pentru că este o Lege, iar dacă voi lucraţi conform acelei Legi, totul este în ordine. Dacă vă veţi pune la somn la timp, vă veţi trezi la timp. Noi avem aici lacurile Superior, Ontario, Huron şi alte lacuri mari, şi avem de zece mii de ori mii de acri de pământ în Nevada, California, Arizona, New Mexico, care însetează după acea apă; un pământ pe care ar creşte orice. Toată lumea ar putea fi hrănită de recoltele obţinute acolo, dacă acea apă ar fi dusă acolo din acele lacuri. Nu s-ar întâmpla nimic rău, pentru că de îndată ce ar fi consumată, apa s-ar ridica din nou la nivelul la care a fost, pentru că gravitaţia o ţine acolo. Dacă puteţi lucra în conformitate cu legea gravitaţiei, puteţi lua toate acele lacuri mari, iar cu apa lor să udaţi toată ţara şi să hrăniţi toată lumea. Atunci nu ar mai fi nimeni flămând.  Dar nu puteţi să staţi aici şi să spuneţi: „Da, cred că aşa va fi!” Trebuie să mergeţi şi să faceţi ceva pentru aceasta.

Aşa este şi Legea lui Dumnezeu. Legea lui Dumnezeu este credinţa, iar în dimineaţa aceasta, noi avem credinţă să vindecăm orice boală şi să facem orice lucru. Dar totul este controlat de o Lege, iar acea Lege este credinţa. Legea lui Dumnezeu este credinţa. Astfel, Isus a spus: „…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24). Iată. Aşadar, credinţa este cea care controlează totul, şi ne este dată pentru că avem nevoie de ea. Dar Dumnezeu ne împarte unora dintre noi un fel de credinţă, iar altora ne dă alt fel de credinţă. Voi nu primiţi un fel de putere supranaturală, pentru că atunci când deveniţi creştini, aveţi deja puterea, dar vă lipseşte credinţa care pune în mişcare acea putere.

Aşadar, în dimineaţa aceasta, când veniţi ca să ne rugăm pentru voi, amintiţi-vă că Biblia spune în Iacov 5.14-15:

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi…”  Este o făgăduinţă, iar dacă o credeţi, vă aparţine. Aşadar, vindecarea îi este acordată individului.

În zilele lui Isus din Nazaret, El nu a putut să-i vindece pe oameni decât pe baza credinţei lor. Astfel, El a spus: „Dacă crezi, se poate. Dacă crezi, Eu pot face aceasta, dar numai dacă crezi.”

Unii oameni spun că evanghelistul are puterea vindecării, dar nu este adevărat. Cei ce spun aceasta, pun căruţa înaintea calului. Puterea vindecării este în voi. Evanghelistul nu are puterea de a vindeca; Duhul Sfânt are puterea de a vindeca, iar voi aveţi Duhul Sfânt. Voi sunteţi micuţul pom, şi toate lucrurile de care aveţi nevoie sunt în voi.

Astfel, voi începeţi să beţi din făgăduinţa lui Dumnezeu şi veţi spune: „Este Adevărul! Dumnezeu a spus că El mă va vindeca, şi prin rănile Lui, sunt vindecat.” Iată.

Şi ştiţi ce veţi face? Veţi începe să arătaţi vindecarea, să spuneţi că sunteţi vindecaţi. Aceasta este tot. Vedeţi? Apoi pot vedea şi alţii ceea ce aveţi voi. „…credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1).

Când plantez un măr, nu văd merele, dar ele sunt acolo; pomul acela micuţ ştie că sunt acolo. Astfel, începe să bea, creşte, creşte, şi zice: „Sunt în mine, iar într-o zi le voi arăta. Daţi-mi puţin timp şi vi le voi arăta.” El continuă să bea. „Ştiu că merele sunt în mine, iar într-o zi le voi aduce la suprafaţă.” Şi ce veţi vedea într-o zi? Merele. Iată merele pentru că pomul a crezut că erau în el.

Dacă credeţi că puterea Duhului Sfânt este în voi pentru a vă vindeca, continuaţi să insistaţi asupra acestui lucru. Înţelegeţi? Voi să aveţi credinţă, chiar dacă nu vedeţi rezultatele imediat; nu le puteţi vedea.

Iacov l-a găsit neprihănit pe Avraam prin faptele sale, în timp ce Pavel l-a găsit neprihănit prin credinţă. Ce spunem noi despre aceasta? Pavel a vorbit despre ceea ce a văzut Dumnezeu în Avraam, iar Iacov a vorbit despre ceea ce au văzut oamenii în el. Înţelegeţi? Astfel, Dumnezeu a ştiut înainte de venirea copilului că Avraam avea credinţă, iar Avraam I-a dovedit aceasta prin faptul că s-a comportat ca şi cum copilul putea veni oricând, chiar dacă el era steril. Pântecul soţiei lui era mort, iar el era steril, dar cu toate acestea, Avraam ştia că acel copilaş era acolo undeva. Vedeţi, el continua să bea din promisiune, odihnindu-se pe marele El Shaddai al lui Dumnezeu, pe pieptul Său; stătea acolo fiindcă ştia că Dumnezeu i-l va da. Avraam ştia că este o făgăduinţă pe care El trebuia s-o împlinească, iar noi suntem copiii lui Avraam. Să stăm deci pe făgăduinţa Sa şi să ţinem de ea cu tărie, ştiind că Dumnezeu o va împlini. Aşa a spus El.

Acum să credeţi. Lăsaţi-i pe bolnavii care doresc să ne rugăm pentru ei să se alinieze aici, de-o parte şi de alta, iar noi îi vom aduce aici pe bătrâni ca să-i ungă cu untdelemn. Eu mă voi ruga pentru ei, şi credem că Dumnezeu îi va însănătoşi pe fiecare în parte. Unde eşti, Teddy?  Vino aici, în dreapta mea. Este bine. Aş vrea să cântaţi: „Crede numai!”  Să ne plecăm capetele în timp ce ei vin aici, iar restul audienţei să rămână în rugăciune pentru oamenii care vin aici.

Tatăl nostru ceresc, în dimineaţa aceasta îi aducem pe aceşti sărmani bolnavi care suferă şi stau aici în această stare îngrozitoare. Ei Te cred, Doamne, şi ştiu că cuvintele Tale sunt adevărate. Ele nu pot cădea pentru că sunt Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu care va dăinui pentru totdeauna. Ele sunt la fel de puternice ca şi Dumnezeu, pentru că sunt parte din El.

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”  (Ioan 1.1,14). Doamne, noi credem aceasta cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru, cu tot ceea ce este în noi. Noi credem, iar eu am încercat să prezint acest lucru cât am putut de simplu, ca unui copil, ca toţi să poată înţelege şi să ştie că puterea lui Dumnezeu este în ei. O, dacă oamenii ar putea să creadă şi să urmeze poruncile lui Dumnezeu…

Aşa au fost salvaţi. Ei au venit, s-au pocăit de păcatele lor şi au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos, potrivit Cuvântului din Fapte 2.38, din Biblie, iar în continuare, Petru a spus că vor primi darul Sfântului Duh. Acum, El a venit aici pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu manifestat.

Tată, ştim că acelaşi lucru este valabil şi atunci când îi ungem pe bolnavi cu untdelemn şi ne rugăm pentru ei. Rugăciunea făcută cu credinţă îl va tămădui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va însănătoşi. Dumnezeule, îngăduie ca fiecare bolnav să părăsească acest altar, acest loc, plin de fericire şi de bucurie, ştiind că Dumnezeu l-a vindecat. Ţi-i încredinţăm Ţie, în Numele lui Isus Hristos. Îngăduie ca fiecare să fie vindecat şi să acţioneze la fel ca Avraam care a numit toate lucrurile care nu erau, ca şi cum ar fi fost. Credinţa a preluat deja controlul, şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Doamne, fă ca aceasta să pătrundă adânc în inimile oamenilor, pentru că sunt în nevoie.

Vin ca slujitorul Tău umil, alături ce aceşti alţi slujitori ai Tăi şi mă rog ca Dumnezeu să pună în inimile noastre ceea ce trebuie pentru aceşti oameni bolnavi. Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Cineva a spus că este şi fratele Estle Beeler în clădire. Cred că rugăciunea de dimineaţă a fost condusă de un alt predicator de aici.  Aş vrea să-i rog pe predicatorii prezenţi, oricine ar fi, să vină şi să stea alături de noi în jurul altarului. Vă rog să veniţi, fraţilor. Mulţumesc, frate Ben. Vino aici, ca să ne punem mâinile peste aceşti oameni şi să  ne rugăm pentru ei. În timp ce se cântă o cântare, predicatorii să-şi ocupe locurile aici, pentru ca fiecare dintre ei să-şi poată pune mâinile peste bolnavi.

… Văd un Om care vine peste munte. Este un Om obişnuit, mic de statură, mai degrabă fragil. Ochii Lui sunt îndreptaţi spre o scenă care se petrece în vale, acolo unde apostolii Săi stau lângă un băiat bolnav de epilepsie. Ei spun: „Vindecă-l, Doamne, vindecă-l!”, dar vedeţi voi, dacă spunem: „Vindecă-l, Doamne, vindecă-l!”, aceasta nu va aduce vindecarea. Trebuie să fie ceva mai mult decât „Vindecă-l, Doamne, vindecă-l!”, iar dacă voi reuşi să vă fac să credeţi aceasta cu toată inima, veţi fi vindecaţi. Dar trebuie să vă fac să vedeţi aceasta cu adevărat.

Uitaţi-vă la apostolii Lui care stăteau acolo, lângă acel epileptic. Poate îl scuturau sau poate că îl împingeau strigând: „Crede, frate, crede! Aleluia! Crede! Vindecă-l, Doamne, vindecă-l!” Dar diavolul stătea chiar acolo, pentru că nu putea găsi suficientă credinţă la acel om ca să creadă. Dar iată că vine Cineva de pe munte, iar diavolul a observat imediat că El era puţin diferit de ceilalţi oameni… Acesta este felul de oameni care dorim să fim. Să nu venim pentru spectacol, ci s-o facem din dragoste pentru Dumnezeul nostru, ştiind că am fost însărcinaţi să mergem şi să facem astfel de lucruri.

Aceasta este însărcinarea noastră. Să mergem acolo sus la tatăl copilului. Cred că de aici au fost inspirate versurile acestei cântări. Tatăl a spus: „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori cade în apă.”  El a mai spus: „L-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.” (Matei 17.15-16). El a spus: „Dacă crezi, pot.” Vedeţi? El nu a spus: „Am puterea în Mine,” ci a spus: „O pot face dacă crezi.”

Va îngădui Dumnezeu ca aceşti oameni care au fost ţintuiţi la pat de cancer, de leucemie şi de alte boli şi neputinţe… I-a vindecat El pe alţii şi va trece pe lângă voi? El nu este aşa. Nu! Înţelegeţi? El nu greşeşte. „Eu pot, dacă crezi.” Ce a spus El? „Toate lucrurile sunt posibile, celui ce crede.”

Haideţi aici, fraţilor. Crede numai, crede numai! În ordine. Toată lumea din audienţă să-şi plece capetele. Staţi cu toţii în rugăciune. Spuneţi doar: „Doamne ai milă şi vindecă-i pe oamenii aceştia prin Numele lui Isus Hristos.” În Numele lui Isus Hristos din Nazaret…

I-am privit pe mulţi oameni din rând şi le-am urmărit reacţiile, am văzut cum reacţionează în diferite situaţii. Există o acţiune: ei s-au ridicat şi au venit în faţă; dar există încă ceva: cum reacţionează ei la acţiunea pe care au făcut-o. Tu poţi vedea reacţia acţiunii lor, după ce au ajuns în locul în care cred că după rugăciune vor fi vindecaţi.

Sunt sigur că păstorul nostru are în dimineaţa aceasta un mesaj pentru noi, dar aş vrea să mai spun ceva.

În dimineaţa aceasta a venit la altar o fată catolică. Cu câteva zile înainte de aceasta, ea a venit acasă la mine împreună cu soţul ei. Eu îl cunosc pe soţul ei de ceva vreme. În timp ce stăteam la o discuţie privată, eu am simţit că este ceva în legătură cu ei, fiindcă acela este timpul în care am şi vedenii. Nu am spus nimic, în primul rând pentru că ea era tânără, iar al doilea motiv care m-a reţinut a fost faptul că a fost crescută în biserica catolică. Dar ea a mers mai desparte şi mi-a vorbit despre mama ei, iar în timp ce vorbea, am avut o vedenie cu mama ei, aşa că i-am spus care era problema mamei sale, şi i-am descris-o, i-am spus cum arăta. Desigur, ea a putut judeca dacă ceea ce-i spuneam era sau nu adevărat, pentru că nu o văzusem în viaţa mea pe mama ei. Şi iată că în dimineaţa aceasta, tânăra de care vă spun a venit la altar; s-a ridicat să facă o mărturisire şi să-L accepte pe Hristos ca Salvator personal. Ea a făcut aceasta la altar, în dimineaţa aceasta, dar neştiind ce se întâmplă, fratele Neville a uns-o cu untdelemn pentru bolnavi – cum lucrează Dumnezeu -. Dar priviţi cum se mişcă Duhul Sfânt. Ea a fost unsă deşi nu era bolnavă, iar aceasta a făcut ca lucrurile să meargă bine, pentru că ea s-a ridicat ca şi creştină şi a spus: „Doriţi să vă rugaţi pentru mama mea? Este bolnavă.” Aşadar, untdelemnul pentru ungere a fost pus pe capul ei. Cât de potrivit este acest lucru pentru cineva care tocmai a fost salvat… Hristos a murit pentru noi toţi şi mijloceşte pentru noi toţi. De îndată ce a devenit creştină, tânăra aceasta a dorit să mijlocească pentru cineva, arătând că Duhul lui Hristos vine în noi când suntem cu adevărat salvaţi. Aceasta este bine. Eu apreciez acest duh blând al credinţei. Tânăra este pe aici pe undeva, dar aş vrea să-i adresez câteva cuvinte unei alte doamne care este catolică, după care voi preda serviciul păstorului nostru.

Biserica catolică a fost cândva ca aceasta. Dacă mergeţi şi citiţi Biblia, pe care noi o credem, veţi vedea că biserica catolică a fost cea dintâi biserică. Este adevărat, dar s-a îndepărtat de învăţătura Bibliei şi şi-a făcut propriile învăţături. Astfel, au şase sute şi ceva de cărţi scrise de papi, care sunt pentru ei la fel de sfinte cum este pentru noi Biblia. Dacă vă întoarceţi înapoi la istoria bisericii… Puteţi să-l întrebaţi şi pe preotul vostru: „Catolicii timpurii au acţionat la fel ca apostolii din Biblie?” El vă va spune: „Sigur că da,” ceea ce este adevărat. Aşa a făcut prima biserică din Roma: ei se întâlneau în locuri simple, micuţe; nu au spus niciodată „Ave Maria” sau: „Sfinţii noştri părinţi…” Aceasta este tradiţia bisericii care a ieşit din prima biserică. Ce făceau ei? Îl lăudau pe Dumnezeu, strigau, plângeau, vorbeau în limbi, etc. Citiţi în Fapte 2 şi vedeţi ce s-a întâmplat când apostolul Petru, Ioan, Iacov şi ceilalţi au aşteptat în camera de sus. Ei au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi s-au purtat ca nişte oameni beţi. Chiar şi lumea de afară întreba: „Nu sunt beţi?” Atunci Petru s-a ridicat şi a spus: „Bărbaţi şi fraţi, oamenii aceştia nu sunt beţi, ci sunt umpluţi cu Duhul Sfânt aşa cum a promis Biblia.” Aşa a fost şi prima biserică din Roma, cea din care a ieşit apoi biserica catolică.

Dar ce s-a întâmplat aproximativ două sute de ani mai târziu? În biserică au început să intre demnitarii şi cei mari. Şi ce au făcut ei? Prima organizaţie. Aceasta s-a întâmplat în anul 325 d.Hr., la Conciliul de la Niceea. Ei au ieşit din biserica primară şi au format o altă biserică în care au pus episcopi şi mai târziu papi. Mai târziu, această biserică s-a rupt de câteva ori, aşa că au apărut greco-catolicii şi alţii, şi a ajuns aşa cum o vedeţi astăzi.

Dacă voi spuneţi că biserica catolică este de la început, atunci noi suntem catolicii de la început, suntem biserica rusalistică, pentru că credem în binecuvântarea de la Rusalii. De acolo aţi ieşit voi când v-aţi organizat, iar dacă ar mai dura cinci sute de ani de acum încolo, organizaţiile penticostale ar ajunge mai formale decât este biserica catolică astăzi, pentru că se îndepărtează tot mai mult de Adevăr. Astfel, deveniţi membri şi suflete neconvertite.

Fraţilor şi surorilor, vouă tuturor vreau să vă spun ceva în calitate de slujitor al lui Dumnezeu… Nu am mai spus aceasta niciodată, dar în calitate de profet al lui Dumnezeu, vă spun: „Aceasta este Lumina; păşiţi în ea!”

– Amin –

Posted in Slujba Incincita

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *