Meniu Închide

WLLIAM MARRION BRANHAM – CÂND DRAGOSTEA IESE ÎN RELIEF

 

06 Iulie 1960 – Edmonton, Alberta

Bună seara, prieteni. În seara aceasta aş vrea să vorbesc despre tema: „Când dragostea iese în relief”.

Dacă dragostea îşi face prezenţa, harul şi iniţiativa lucrează.

Voi lua textele din Evanghelia după Ioan 3.16 şi 13.34:

 

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

 

şi: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.”

 

Aceste texte ne vorbesc despre dragoste. Nu există nicio putere, nicio învăţătură şi nicio poruncă – nimic -, care să se compare cu dragostea lui Dumnezeu, deşi mulţi au căutat aşa ceva.

Poeţii şi compozitorii cântărilor nu au reuşit să găsească nimic care să se compare cu ea, iar noi predicatorii, predicăm despre dragostea lui Dumnezeu, dar nu putem s-o explicăm pe deplin.

 

Un poet scria odată:

 

Dacă toate oceanele ar fi cerneală,

Şi cerurile ar fi făcute din pergament,

Dacă fiecare pană ar fi o peniţă

Şi fiecare om un scriitor,

Dacă ar scrie despre dragostea lui Dumnezeu,

atunci s-ar usca oceanele,

iar sulul de pergament tot, n-ar putea

să cuprindă tot ce s-ar putea scrie

despre dragostea lui Dumnezeu.

 

Eu m-am gândit de multe ori la aceste cuvinte şi la cel care le-a scris, şi cred că, dacă Biserica lui Dumnezeu, de pretutindeni, are nevoie de ceva în seara aceasta, acel lucru este dragostea.

Noi nu avem aşa multă nevoie de darurile noastre, de simţurile noastre sufleteşti, de părerile noastre, cu toate că şi ele sunt minunate şi noi Îl slăvim pe Dumnezeu pentru ele, dacă le avem, dar dacă ele nu sunt călăuzite de dragoste, nu ne sunt de niciun folos.

Dragostea trebuie să cârmuiască familiile voastre. Dacă un cămin nu este clădit pe dragoste, nu este fericit. Dacă soţul şi soţia nu se iubesc, atunci nu pot avea încredere unul în celălalt.

Dragostea e cea mai mare putere din lume.

Cântarea cântărilor 8.6-7, spune:

Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.

Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.”

Ar trebui să lăsăm credinţa noastră să se odihnească pe dragostea lui Dumnezeu, nu pe un simţ omenesc, sau pe un oarecare dar sau talant, ca strigarea sau vorbirea în limbi.

Noi trebuie să ne întoarcem la principiul piramidei, a cărei piatră unghiulară este dragostea şi apoi toate celelalte lucruri.

Dacă am face aşa, bisericile noastre ar propăşi repede, pentru că Dumnezeu este dragoste.

Dragostea este de două feluri, iar în limba greacă se folosesc cuvinte diferite pentru a o defini: „Phileo” şi „Agape”.

„Phileo” este dragostea firească – dragostea pe care ar trebui s-o aveţi pentru soţul sau soţia voastră.

„Agape” este dragostea dumnezeiască.

Aceste două feluri de dragoste sunt diferite.

De exemplu, din cauza dragostei pe care o aveţi pentru soţia voastră, dacă un bărbat ar supăra-o cu ceva, aţi fi în stare să-l omorâţi pe loc, dar prin dragostea dumnezeiască în loc să-l omorâţi, v-aţi ruga pentru el, pentru sufletul lui pierdut.

Eu sunt sigur că mulţi dintre voi, care au dragoste firească, au fost înşelaţi crezând că au dragoste dumnezeiască.

Dragostea „phileo” este intelectuală, pe când dragostea „agape” vine din inimă.

Dragostea omenească, gingăşia, vine din duhul omului, pe când dragostea divină vine din Duhul lui Dumnezeu.

Dragostea „phileo” se va îndoi mereu şi va pune tot timpul întrebări, dar dragostea „agape” va fi întotdeauna liniştită şi plină de (dragoste) pace.

Dragostea omenească socoteşte mereu, dar dragostea dumnezeiască, nu. Ea e încrezătoare şi plină de credinţă.

Mulţi dintre voi, cei care sunteţi aici, poate spuneţi: „Ai de gând să ne vorbeşti numai din textul acesta din Scriptură şi cu asta, gata?”

O, prietenii mei, în acest text micuţ este cuprins mult! El poate să vă trimită în cer, sau poate să vă condamne pentru totdeauna. Poziţia pe care o veţi avea faţă de acest text mic, va sigila locul vostru veşnic.

În viaţa aceasta, sunt o mulţime de lucruri mici, pe care le-am putea face, şi care au o mare importanţă. De exemplu, Domnul Isus a spus: „Oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” (Matei 10.42).

Sunt atât de bucuros pentru că El vede toate aceste lucruri mici pe care le facem!

Dragostea este o putere mare şi, dacă ea iese în relief în toată puterea ei, atunci harul lui Dumnezeu va îngădui lucrul acesta pentru care s-a rugat ea. Din motivul acesta avem noi un Mântuitor. Dumnezeu l-a iubit atât de mult pe om, încât dragostea Lui a ieşit din relief „şi astfel El s-a făcut Mântuitorul nostru.” (Isaia 62.8b, Osea 13.4).

Dragostea lui Dumnezeu a adus împăcarea omului cu Sine, prin Hristos. Ea a adus vindecarea bolilor şi iertarea păcatelor. Dragostea Lui a fost aceea care L-a determinat să procedeze astfel.

Nimic nu este mai preţios decât dragostea. Ea îndepărtează frica şi aduce încredere.

Eu am întâlnit o mulţime de creştini plin de frică. O asemenea atitudine nu este corectă. Frica este lipsită de încredere, dar prin dragoste o veţi alunga şi veţi primi încredere.

Dragostea nu are ca temelie o lege pe care trebuie s-o ţinem, ci se odihneşte pe încredere reciprocă şi pe credinţa în Dumnezeu.

Dragii mei prieteni, vreau să ştiţi că atunci când dragostea lui Dumnezeu vine în inima voastră, nu veţi mai căuta să răniţi pe cineva. Dacă credeţi cu adevărat în Dumnezeu şi aţi murit faţă de lucrurile lumeşti şi fireşti, Dumnezeu va aduce la suprafaţă dragostea Lui în voi.

Aş vrea să mărturisesc câteva experienţe pe care le-am trăit în domeniul dragostei divine.

Viaţa mea nu este mistică, cum cred oamenii, ci trăiesc cu principiul dragostei lui Hristos. Eu am putut să văd cum au fost biruiţi dracii cei mai grozavi; am văzut cum în prezenţa lui Dumnezeu, animalele sălbatice au rămas fără putere.

Poate că unii din cei ce sunteţi aici, vă amintiţi de acea seară din Portland, Oregon, când acel om nebun a stat în faţa mea scuipând şi înjurând. Mulţi dintre păstorii aflaţi pe platformă, au fugit de frica Lui. Unii s-au gândit să cheme poliţia ca să-l lege şi să-l ducă la închisoare, dar eu, în loc să-l urăsc pe acel nenorocit, l-am iubit şi m-am gândit că el nu vrea să-mi facă rău, ci, cel care voia lucrul acesta era diavolul din el. Poate că acel bărbat avea o familie pe care o iubea şi poate ar fi dorit să aibă legătură cu ceilalţi oameni, doar că diavolul, care era în el, nu-i permitea aceasta.

Acel om sărman a venit spre mine şi a zis:

„Eu voi arăta dacă tu eşti un om al lui Dumnezeu, sau nu!”

N-am spus nimic, ci l-am privit doar, liniştit.

„Eşti un şarpe în iarbă!” a continuat el, iar eu am continuat să tac, deşi nu mă temeam de el. Îl priveam în faţă, cu dragostea lui Dumnezeu, iar când a ridicat pumnul ca să mă lovească, am spus:

„Satană, ieşi afară din acest om!” Atunci el s-a învârtit pe loc şi a căzut la picioarele mele.

Gândiţi-vă, Diavolul va încerca să vă ia fiecare bucăţică de pământ, dar nu vă temeţi de el, prietenii mei iubiţi! Dacă-L iubiţi pe Dumnezeu, orice teamă va rămâne în urmă, iar voi veţi sta neclintiţi pe ceea ce credeţi şi nu veţi fi biruiţi.

Îmi amintesc de ultima mea vizită în Mexic. Noi nu am avut suficient loc ca să-i adăpostim pe toţi oamenii care au venit la serviciul divin, aşa că foarte mulţi au stat în picioare. Se rezemau unii pe alţii în timp ce ascultau Cuvântul lui Dumnezeu – tineri şi bătrâni, toţi au stat aşa toată ziua.

Privindu-i cum stăteau în frig, mi-am zis:

„Cum îl iubesc aceşti oameni pe Dumnezeu! Cum vor mărturisi faptele lor împotriva celor care se iubesc doar pe sine însuşi şi nu calcă nici măcar pragul adunării.”

Într-o seară, spre sfârşitul serviciului divin, a început să plouă atât de tare, încât toţi au fost complet udaţi, aşa că mulţimea a început să devină neliniştită.

Fiul meu Billy-Paul, a venit la mine şi mi-a zis:

„Tată, în mulţime este o mamă tânără cu copilul ei mort, şi se luptă cu oamenii de ordine ca să ajungă la tine.”

„Spune-i fratelui Moore să meargă şi să se roage pentru copil.”

Fratele Moore şi-a făcut loc prin mulţime ca să ajungă la femeia mexicană, dar în timpul acela, am avut o vedenie cu copilul care înviase. Femeia privea spre mine şi striga:

„Padre! Padre!”

„Aduceţi copilul aici,” am spus.

Am observat că nu era nicio mişcare sub pătura udată de ploaie, iar femeia mi-a spus că copilul este mort de câteva ore, dar nu a permis să-i fie luat de nimeni, ci l-a adus la mine pentru rugăciune. Eu mi-am pus mâinile peste el şi am făcut o scurtă rugăciune către Dumnezeu. Imediat după aceea, copilul a început să plângă şi să dea din picioare.

Această minune a alarmat întregul Mexic.

Vedeţi? Dacă dragostea unei mame iese la suprafaţă, atunci harul lui Dumnezeu preia iniţiativa. Amin.

În ultima noapte petrecută în Mexic, a fost adus la mine un bărbat bătrân, cu faţa zbârcită şi cu hainele rupte. El a scos un rozariu şi a început să se roage. Văzându-l ce face, i-am spus:

„Pune-l deoparte, frate, căci nu ai nevoie de el.”

O, cât de mult l-am iubit pe omul acela bătrân şi cum l-am compătimit când l-am văzut desculţ şi cu pantalonii rupţi! El era orb. Când l-am privit, din inima mea a ieşit un val mare de dragoste şi am strigat către Dumnezeu: „Isuse, Te rog, ai milă de acest bătrân orb! Îl vei ajuta, Tată?”

Imediat bătrânul a strigat: „Pot să văd!”

Ce era aceasta? Intrarea în părtăşie cu sângele lui Hristos. Şi voi trebuie să faceţi aceasta!

Dacă am primit răspuns la rugăciunea pe care am făcut-o pentru cineva, atunci aceasta a fost când am simţit cu acel om. Atunci se întâmplă ceva care depăşeşte mintea omenească şi aduce o rugăciune de credinţă pentru bolnavi.

Voi trebuie să simţiţi ceva pentru acel om, ca să vă puteţi ruga pentru el, ca să-l puteţi ajuta. Atunci intraţi într-o simţire adâncă, în dragostea lui Dumnezeu, care întrece dragostea omenească.

Aş vrea să vă mai spun ceva, chiar dacă mă veţi socoti nebun. Întreaga mea slujbă s-a bazat numai pe dragoste. Atunci când pot să iubesc sau să compătimesc pe cineva care se află lângă mine, se întâmplă cu siguranţă ceva.

Cu câţiva ani în urmă, pe când eram pădurar, îmi amintesc că umblam prin pădure şi mi-am amintit că în apropiere locuieşte un prieten bun, care avea nevoie de mine pentru că era bolnav. M-am hotărât să-i fac o vizită, iar ca să scurtez drumul, am luat-o peste câmp. Când am ajuns cam la 200 de metri de gard, am văzut un taur mare. Era adus de la o altă fermă şi nu demult omorâse un om. Eu ştiam de existenţa lui, dar acum uitasem pur şi simplu. Când l-am văzut că vine spre mine, mi-am dat seama că nu aveam arma la mine, căci o uitasem în maşină. O, m-am bucurat că n-am avut-o la mine, căci altfel l-aş fi împuşcat, iar apoi ar fi trebuit să-l plătesc. El a scuturat piciorul în pământ, după care a pornit în galop spre mine. Am privit în jur şi m-am dat seama că nu am unde să mă adăpostesc, pentru că gardul era prea departe şi m-ar fi ajuns până la el, iar singurul copac din apropiere, era mic şi uscat. Orice aş fi făcut, n-aveam nicio şansă. Ce puteam face?

Atunci m-am gândit la Domnul meu şi am zis: „Voi merge la moarte cât se poate de curajos şi plin de încredere în Isus Hristos.”

Dar imediat s-a întâmpla ceva. O, doream aceasta din inimă! În loc să-l urăsc pe acel animal, simţeam pentru el milă, iar frica a dispărut. Am stat înaintea lui, aşa cum stau înaintea voastră, fraţilor. Toată frica a dispărut şi m-am gândit: „Sărmană creatură, eu am intrat pe teritoriul tău. Tu eşti un animal şi nu poţi face deosebire, ci înţelegi numai ceea ce-ţi dictează simţurile tale.” Apoi am spus cu voce tare: „O, creatură a lui Dumnezeu, eu sunt robul lui Dumnezeu şi merg să mă rog pentru un frate bolnav. Îmi pare rău că te-am deranjat, dar în Numele lui Isus Hristos, du-te şi culcă-te!”

Am stat liniştit, cum sunt acum. Taurul a mai înaintat până a ajuns cam la 15 m de mine, după care s-a oprit. Părea foarte dezorientat şi privea încoace şi încolo, după care s-a întors şi s-a dus să se culce.

O, când dragostea lui Dumnezeu este pusă la încercare, ea va birui orice vrăşmaş şi tot chinul care există pe pământul acesta.

Acelaşi Dumnezeu care a închis gura leilor din groapa în care a fost aruncat Daniel, trăieşte şi astăzi.

Într-o vară, coseam iarbă în jurul casei. Aveam cam o jumătate de hectar, dar nu reuşeam nicicum să-l termin pentru că primeam tot timpul telefoane de la bolnavi şi trebuia să plec. Îmi schimbam repede hainele transpirate şi alergam unde eram chemat. Aşa se face că până terminam bucata din spatele casei, iarba era atât de mare în faţa casei, deoarece abia reuşeam să tai 2-3 brazde şi plecam.

Într-o după-amiază, coseam iarba din spatele casei şi pentru că nu mă vedea nimeni, mi-am dat jos cămaşa şi trăgeam tare ca să termin. Uitasem că în colţul grădinii, lângă gard, se afla un cuib de viespi şi am dat cu coasa în el. Într-o clipă toate viespile s-au îndreptat asupra mea. Voi ştiţi cât sunt de periculoase. Câteva înţepături pot ucide un om, iar eu eram fără cămaşă.

Atunci s-a întâmplat însă ceva. Aceea era dragostea. În loc să mă supăr pe acele viespi mi-am zis: „Sărmane creaturi ale lui Dumnezeu, eu nu am nimic cu voi. Acesta era căminul vostru, iar eu v-am deranjat. Îmi pare rău că am uitat de prezenţa voastră şi vă rog să mă iertaţi pentru că v-am lovit cuibul.”

Poate pare absurd, copilăresc, ceea ce spun, dar mă gândesc că e mai bine să fiu un copil al lui Dumnezeu, decât să alerg încoace şi încolo şi să procedez ca oamenii mari. Viespile erau asupra mea, dar nu m-am temut de ele, ci m-am gândit: „Fiinţe mici, zburaţi înapoi în cuibul vostru, căci nu vă voi face nicio pagubă!” şi martor îmi este Dumnezeu că viespile au zburat de câteva ori în jurul meu, după care s-au întors în cuibul lor.

Ce era aceasta? Puterea dragostei, prietenii mei!

O altă întâmplare în care dragostea a venit să trezească în mine compătimirea, a avut loc vara trecută.

Stăteam împreună cu bunii mei prieteni, Leo şi Gene în verandă şi învăţam din Cuvântul lui Dumnezeu, tema fiind: „Dragostea de mamă.”

Citisem în dimineaţa aceea un articol despre o tânără negresă, care a născut un copil nelegitim, l-a pus într-o pătură, s-a dus cu el pe un pod care trecea peste râul Ohio şi l-a aruncat în apă. Şoferul unui taxi a văzut scena şi a anunţat autorităţile.

Noi discutam despre acea femeie şi tocmai spuneam că desigur, n-a avut nicio dragoste pentru acel copil, ceea ce înseamnă că, deşi a născut un copil, nu este o mamă adevărată, când deodată am văzut venind pe drum un oposum. Venise peste grădinile care nu aveau garduri şi se îndrepta spre noi, dar pentru că grădina mea avea gard, nu a trecut peste el, ci a venit pe drum, a intrat în curte şi s-a îndreptat spre locul unde ne aflam noi.

Văzând acel animal, le-am zis prietenilor mei: „Poate că e turbat, căci oposumii nu umblă decât noaptea, pentru că ziua nu văd bine.”

Am ieşit din verandă, am luat o sapă în mână şi i-am ieşit în întâmpinare. Când am pus sapa pe el, a început s-o roadă. M-a mirat foarte mult atitudinea animalului, pentru că în mod obişnuit, în caz de pericol „se preface” că e mort. Privindu-l mai atent am observat că era foarte rănit: avea un picior rupt iar o parte a capului îi era zdrobită şi plină de sânge închegat. Muştele depuseseră ouă pe rană şi curând urmau să apară viermii. Când l-am întors cu sapa pe spate, punga marsupială i s-a deschis şi din ea a ieşit nouă pui, căci era o femelă. Era atât de epuizată că muşchii nu mai puteau ţine punga închisă. Sărmana îşi folosea ultimele puteri pe care le mai avea, ca să-şi ocrotească puii, pe când femeia aceea îşi aruncase copilul în râu!

Vedeţi? Aici este dragostea adevărată a unei mame pentru copilul ei.

Inima mea era mişcată de ceea ce vedeam. Am luat sapa de pe ea şi am lăsat-o să plece. Ea s-a ridicat şi a pornit în direcţia casei mele, iar când a ajuns la scări, s-a prăbuşit.

Chiar atunci au venit fraţii Wood. Sora Wood este medic veterinar, aşa că imediat a privit-o şi a spus:

„Este prea grav ca să mai poată trăi şi vor muri şi puii ei de foame. Mai bine omoară-i tu, decât să moară de foame.”

„O, dar nu pot face aceasta!” am răspuns.

„Dar eşti vânător, cum adică nu poţi?”

„Da, sunt vânător, dar nu ucigaş.”

„Bine,” a spus ea. „Atunci cheamă-l pe fiul meu s-o facă.”

„Să mai aşteptăm puţin,” am zis eu.

Ziua a trecut. Noi am făcut o călătorie, iar când ne-am întors, ea era tot acolo şi părea mult mai aproape de moarte. Ştiam că după ce se înserează, va pleca, dacă are putere, dar ea zăcea tot acolo, în timp ce puii alergau în jurul ei. O, sărmanul animal rănit şi bolnav, îmi ara atât de milă de el!

În ziua următoare, dis de dimineaţă, mă aflam în camera mea de studiu, când a venit la mine fiica mea, Rebeca, şi mi-a spus:

„Tată, nu pot s-o uit pe acea mamă oposum.”

„Nici eu nu pot s-o uit, Becky.”

Am mers împreună să vedem ce face. Starea ei era şi mai rea. Becky a început să plângă şi a alergat în cameră, iar eu m-am retras în camera mea, gândindu-mă:

„Doamne, cât de mult trebuie să sufere acea mamă şi cât îşi iubeşte puii! Nu ar trebui să mai stau pe gânduri, ci cel mai bine ar fi să-i omor pe toţi.”

În clipa aceea, parcă cineva spunea:

„Tu ai predicat despre ea în faţa celor doi prieteni ai tăi şi le-ai spus că e o mamă adevărată.”

„Aşa este”, m-am gândit.

„Eu am trimis-o la uşa ta şi ea stă de mai bine de 24 de ore acolo, ca o doamnă, aşteptând să-i vină rândul pentru rugăciune, iar tu nu ai spus niciun cuvânt pentru ea.”

„Aşa este.” Apoi m-am întrebat: „Dar cu cine vorbesc? Îmi vorbesc eu însumi?” şi imediat am sărit în sus şi am spus: „Oh, acesta eşti Tu, Doamne! O, Dumnezeule îndurător, iartă-l pe robul Tău, pentru că n-am înţeles aceasta. Îmi pare rău, iubitul meu Domn, că sunt atât de redus şi de lipsit de înţelepciune. Iartă-mă, Te rog!” şi am alergat la acea mamă-oposum, am îngenuncheat lângă ea, mi-am ridicat faţa spre Dumnezeu şi m-am rugat pentru ea. Mi-am pus mâinile peste trupul ei aproape lipsit de viaţă şi m-am rugat ca pentru orice bolnav.

Când m-am ridicat, viaţa începea să revină în trupul ei, iar după câteva clipe s-a ridicat în picioare, şi-a adunat puii în pungă, m-a privit în semn de mulţumire şi s-a întors în pădure pe drumul pe care venise.

Oh, cât m-am bucurat şi cum L-am slăvit pe Domnul, căci a trimis la uşa mea un biet oposum rănit, ca să mă rog pentru el şi astfel să fie adus din nou la viaţă.

Un animal care nu are suflet ca să locuiască Dumnezeu în el, şi totuşi Domnul l-a călăuzit la mine, cu mâna Sa puternică. El l-a vindecat, ca să trăiască, să-şi poată creşte puii.

Fraţilor, dacă Dumnezeu a privit cu milă şi a putut să trimită un sărman animal necuvântător, ca să mă rog pentru el şi astfel să trăiască, cu cât sunteţi voi mai de preţ? N-aţi venit şi voi aici, în seara aceasta, pentru rugăciune, fraţii mei? Desigur.

Dacă Dumnezeu a putut să dea viaţa unui oposum, înseamnă că poate să v-o dea şi vouă.

Oh, haideţi deci, să privim la El cu toată inima! Voi, cei care sunteţi bolnavi, ştiţi că Împăratul împăraţilor veghează asupra voastră? Nu vă tulburaţi şi nu vă temeţi!

Poate spuneţi: „O, dar eu sunt atât de neînsemnat înaintea lui Dumnezeu!”

Eu vă spun însă: „Voi sunteţi copiii lui Dumnezeu şi El vrea să vă aibă pentru Sine. El vă iubeşte, iar dragostea Sa a ieşit în relief, prin faptul că ne-a trimis un Mântuitor ca să ne salveze. Acest Mântuitor a fost rănit din pricina fărădelegilor noastre şi „prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Harul lui Dumnezeu a pregătit calea cerută de dragostea Lui, iar dragostea şi harul Său pentru noi, a adus o Jertfă pentru păcatele noastre, aşa că tot ce trebuie să faceţi voi acum, este să-L credeţi.

Cuvântul Său spune clar: „…ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică!” Eu am toată încrederea că voi Îl veţi recunoaşte.

Dumnezeu este dragoste, iar dacă voi deveniţi copiii Lui, deveniţi o parte a Împărăţie Lui, un fiu sau o fiică a Sa, în care a pus viaţa veşnică. După pocăinţă, voi deveniţi un copil născut din Dumnezeu.

El a creat toate lucrurile prin puterea Sa, prin Cuvântul vorbit, prin înţelepciunea Sa. Lumea întreagă a fost creată prin El şi totuşi câţi se rătăcesc şi încearcă să-L mărginească pe Dumnezeu şi puterea Lui, prin fantezia lor. Pământul pe care stăm în seara aceasta e Cuvântul vorbit.

Aş vrea să vă întreb de ce aţi venit în seara aceasta aici? Este sufletul vostru în legătură cu Dumnezeu? Aţi venit să se facă rugăciune pentru voi?

Gândiţi-vă, prieteni, poate că acesta va fi ultimul mesaj pe care-l voi predica. Ştiu că El este Adevărul, pentru că Duhul Sfânt care lucrează prin slujba mea, adevereşte acest lucru.

Lumea ştiinţifică ştie că este adevărul pentru că au făcut o fotografie.

Credeţi şi recunoaşteţi lucrarea lui Dumnezeu în voi!

Să ne plecăm capetele şi să vorbim cu El.

Doamne, eu cred că Lumina care este pretutindeni acum, în timp ce mă rog pentru aceşti oameni, e aceeaşi Lumină care a fost fotografiată la Huston, Texas. Cred că e acelaşi Stâlp de Lumină care mergea înaintea copiilor lui Israel. Cred că Stâlpul de Foc este aici şi va descoperi tainele inimii oamenilor, în seara aceasta.

Este acelaşi Stâlp de Foc, care a venit jos şi a locuit în chipul Fiului lui Dumnezeu, căci Isus a spus: „Eu am venit de la Dumnezeu şi Mă duc înapoi la Dumnezeu.” (Ioan 13.3).

Eu cred că El a venit din nou în această Lumină, în acelaşi mod cum i s-a descoperit lui Moise şi celorlalţi proroci.

Cred că este aceeaşi Lumină pe care a văzut-o Pavel pe drumul Damascului; aceeaşi Lumină care l-a scos pe Petru din închisoare.

 

El este aici, ca să asculte rugăciunea unei femei mici, cu părul negru, care are o boală de nervi, iar soţul ei are o durere la spate. Ridicaţi mâna dacă este adevărat.

Eu nu v-am văzut niciodată şi nu vă cunosc, dar Domnul Isus Hristos vă face sănătoşi, fraţilor! Amin.

Unii dintre voi spuneţi: „Frate Branham, cum l-ai numit tu pe acel bărbat?”

Când Domnul Isus era pe pământ, în trupul de carne, şi l-a întâlnit pe Simon, nu i-a spus pe nume? Nu i-a spus că tatăl lui se numea Iona, iar el se va numi de atunci încolo, Petru?

Da, Isus Hristos este încă acelaşi. Amin.

 

Stâlpul de Foc este acum deasupra unei femei care suferă cu tensiunea. Numele tău este Psihbork, şi locuieşti în oraşul acesta, la nr. 13104. Dacă este adevărat, ridică mâna. Bine.

Du-te acasă, căci Domnul Isus te-a vindecat.

 

Acum lumina s-a oprit deasupra unui bărbat care suferă cu fierea. Domnul meu, tu te numeşti Clarence şi vii din Grand Praire. Este adevărat? Bine. Suferinţa ta s-a sfârşit. Poţi pleca acasă şi să fii sănătos. Amin.

Îndemnul meu, oamenilor, este să credeţi, şi să priviţi spre Dumnezeu, căci atunci veţi avea viaţă.

 

Lumina vine acum, în rândul din faţă, peste femeia aceasta. Domnişoară Phoor, tu ai o suferinţă la inimă, nu-i aşa?

Crezi că Dumnezeu te va vindeca? Tatăl tău, care este lângă tine, are o suferinţă sufletească. Voi sunteţi din Warrne, Pennsylvania. Dacă este adevărat, ridicaţi mâna. Amândoi sunteţi vindecaţi, pentru că Isus Hristos vă face sănătoşi.

 

Acum vreau să vă spun ceva. Toţi cei care v-aţi răcit faţă de Dumnezeu şi care sunteţi departe de biruinţă, toţi păcătoşii, haideţi acum la Hristos, care S-a legitimat pe Sine însuşi înaintea voastră. Toţi cei care vreţi să fiţi scăpaţi de păcate, de boli şi de suferinţe, haideţi la El, căci este prezent în locul acesta.

Vino, prietene păcătos şi tu necredinciosule, tu care eşti rece, căldicel sau indiferent. Veniţi cu toţii acum şi primiţi-L pe Domnul Isus, care a luat boldul morţii. Eu ştiu despre ce vorbesc, altfel nu s-ar putea face aceste lucruri care dovedesc că El este aici.

Ce s-a întâmplat cu voi, cei din Canada? Este un lucru bun să fii conservator, dar nu este bine să fii înţepenit. Să nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt ca să nu se depărteze de voi, şi astfel, să nu mai aveţi niciodată o trezire.

Ascultaţi-mă, pentru că vă vorbesc în Numele Domnului! Îndepărtaţi această împietrire şi mergeţi pe genunchi, pentru că ştiţi bine că aveţi nevoie de căinţă.

Dacă vreţi să aveţi o trezire, atunci încălziţi-vă inimile la focul dragostei lui Dumnezeu. Aţi face bine să vă puneţi în ordine cu Dumnezeu, pentru că ceasul în care veţi striga şi veţi dori să aveţi această ocazie, nu-L veţi mai găsi.

Este „Aşa vorbeşte Domnul!” Haideţi la altar, voi, cei care sunteţi indiferenţi! Să vă fie ruşine!

Cum este posibil ca după ce Duhul Sfânt a venit aici şi a făcut aceste lucrări, voi să staţi nepăsători, ca şi cum aţi fi de piatră? Ridicaţi-vă şi haideţi la altar! Căiţi-vă, căci altfel veţi pieri!

Nu ştiu de ce trebuie să vă vorbesc aşa. Eu vă avertizez şi s-ar putea ca aceasta să fie ultima dată când o fac. Pe mine nu mă interesează de care biserică aparţineţi, căci dacă nu vă căiţi şi dacă dragostea lui Dumnezeu nu vine în inimile voastre, sunteţi nişte păcătoşi, iar drumul vostru merge spre iad! Aşa vorbeşte Domnul!

Acelaşi Dumnezeu care deosebeşte duhurile şi arată starea oamenilor, vă vorbeşte chiar acum. Vă vorbesc în Numele Domnului Isus Hristos!

Fugiţi la altar şi căiţi-vă înainte de a fi prea târziu, înainte de a fi condamnaţi pentru totdeauna!

Aceste cuvinte sunt aspre, dar sunt cuvintele Domnului şi El ştie că nu le spun de la mine, ci Duhul Său m-a determinat să le rostesc, iar eu trebuie să-L ascult.

Haideţi în faţă, în timp ce vom cânta: „Aici este un izvor plin cu sânge”. Înainte de a fi transformaţi, trebuie să zdrobiţi toată firea voastră veche, căci atâta timp cât rămâne severi şi înţepeniţi, înseamnă că mergeţi doar de formă la o biserică formală.

Aveţi nevoie de o credinţă sinceră, de căinţă şi de o experienţă plină cu dragostea lui Dumnezeu în inimile voastre.

Cuvintele pe care vi le spun acum, vă vor urmări cât veţi trăi, pentru că este Adevărul şi vi-L spun în Numele Domnului Isus.

Vreau să vă mai spun ceva. Dacă aveţi ceva împotriva cuiva, ar fi bine să vă puneţi în ordine acum, căci dacă faceţi aceasta, veţi contribui la scoaterea întunericului din adunare. Domnul a spus odinioară: „Duhul Meu nu va rămânea pururea în om căci şi omul nu e decât carne păcătoasă…” (Geneza 6.3). Dacă inima mea nu ar fi în clocot pentru Dumnezeu, m-aş ridica imediat şi aş merge la altar.

Prieteni, eu nu am avut niciodată un astfel de simţământ, ca acela care a venit peste mine câteva minute.

Am văzut ca o întunecime, care se mişca în valuri prin această clădire. Ceea ce vă spun, nu sunt nici cuvintele şi nici voinţa mea, iar Dumnezeu ştie că acesta este adevărul.

În acest loc este ceva fals! Gândiţi-vă la aceasta.

Ascultaţi, prieteni. Eu nu sunt unul care face compromisuri şi nici unul fără convingere, ci vă spun Adevărul, iar Dumnezeu îşi adevereşte Cuvântul.

Voi aţi devenit atât de religioşi încât L-aţi lăsat pe Hristos la o parte.

Mă bucur pentru că vă recunoaşteţi starea şi că acest altar va fi umplut cu inimi sincere, care doresc ca Duhul Sfânt care este prezent aici, să locuiască şi în ele.

Veniţi să ne rugăm împreună şi să strigăm către Dumnezeu, căci El ne va asculta. El vă va da în această seară o trezire, dacă însetaţi şi strigaţi spre El.

Pe altă parte, voi ştiţi că sângele vostru nu va putea striga împotriva mea, în ziua judecăţii, pentru că v-am avertizat.

Nu vreţi să petreceţi o noapte de Rusalii? Totul depinde de voi.

Dumnezeule veşnic, eu vin la Tine în Numele lui Isus Hristos. Diavolul a fost mustrat, iar bolile vindecate. Evanghelia a fost propovăduită, iar puterea Ta a îndepărtat orice putere satanică din locul acesta.

Doamne, rupe Tu orice zid, rupe sistemul denominaţional, rupe orice lanţ de felul acesta şi, lasă ca Duhul Sfânt să vină chiar acum, în orice inimă, ca un vânt puternic.

Umple-i pe aceşti ascultători cu Lumina Duhului Tău, aprinde un Foc în fiecare inimă veşnicule Dumnezeu, Tu, care cunoşti inimile oamenilor, care Te descoperi ca o flacără de foc şi lucrezi atât de minunat. Iartă orice păcat, îndepărtează toate fărădelegile şi fă-i pe aceşti oameni, sfinţi şi curaţi.

Îngăduie aceasta, Tată, pentru că Te rugăm în Numele Domnului Isus Hristos, binecuvântat să fie Numele Tău!

 

– Amin –

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *