Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – SUNETUL NESIGUR

15 Martie 1961 – Midletown, Ohio

Mulţumesc, frate Sullivan. Puteţi să vă aşezaţi.

Sunt atât de mulţumitor Domnului pentru că mă aflu în acest tabernacol, în seara aceasta, încât nu pot exprima ceea ce simt. De multe ori mi-am amintit de ultima dată când am fost aici împreună cu fratele Sullivan și de felul cum ne-a binecuvântat Domnul în acea duminică dimineaţa, aici în adunare. Când am ajuns aici, i-am auzit pe fraţi cântând: „Am bucurie şi pace în inimă.” Despre aceasta trebuie să cânte şi să vorbească creştinii: despre faptul că au bucurie și pace în inimă, şi că numai Dumnezeu ne poate da aceasta. Mă simt bine aici, departe de ceaţa din California, unde numai din când în când poţi lua câte o gură de aer sănătos. Astfel, îmi plac oamenii de acolo, dar nu-mi place clima.

Eu m-am născut pe dealurile din Kentucky și mi-e greu să mă îndepărtez de locurile acestea. Voi puteți merge să locuiți în oraş, dar mie îmi place să stau aici unde pot respira. Cât timp am fost acolo, mi s-a înroşit gâtul și simţeam că-mi ard ochii. Şi vă pot spune că păcatul a călătorit întotdeauna împreună cu civilizaţia, pentru că păcatul vine întotdeauna prin civilizaţie.

Înainte de sosirea albilor aici, indienii nu cunoşteau păcatul şi duceau o viaţă liniştită şi fără probleme. Uneori se mai războiau triburile între ele, dar păcatul a venit o dată cu rasa albă, atunci când a venit civilizația. Albii au venit cu femei, cu whisky, cu jocuri de noroc, crime, etc… Civilizația a călătorit împreună cu soarele, de la est spre vest. Cred că Domnul a făcut totul ca un ecran de radar în care totul este circular, deoarece dacă mergi mai departe de Coasta de Vest, ajungi din nou în est. Este ca un val care pornește de jos, se ridică și ajunge din nou în punctul de plecare. Eu cred că este exact aşa, deoarece trăim într-un timp îngrozitor.

Noi avem la dispoziţie cinci nopţi aici în Ohio. Cred că mâine seară voi merge într-un auditoriu, dar sunt bucuros că acum am putut veni în biserică. Mie îmi place biserica și cred că locul cel mai bun de întâlnire este biserica. Nădăjduiesc că nu sunt superstiţios, iar dacă sunt, nu mi-am dat seama, dar atunci când merg în locuri unde ştiu că au fost jocuri de noroc, petreceri sau alte lucruri de felul acesta, simt că duhurile rele sunt peste tot şi că locul acela este un fel de casă a lor. Astfel, când ajungi acolo, ai nevoie de cinci seri de predicare pentru a le scoate afară înainte de a începe. Dar în biserică sunt prezenţi îngerii lui Dumnezeu, din pricina sfinţilor care se adună. Acolo este locul în care vine Dumnezeu să se întâlnească cu poporul Său. Acesta este motivul pentru care am crezut întotdeauna că este bine să fii într-o biserică. Acolo mă simt ca acasă şi îmi place să predic; este locul în care avem părtăşie şi unde ne împărtăşim ceea ce avem pe suflet.

Eu am fost foarte fericit că fratele Sullivan a avut posibilitatea să se reîntoarcă. Săptămâna trecută am fost prin împrejurimi, aici în Virginia, iar jos în Richmon am avut un timp minunat, pentru că oamenii aceştia Îl iubesc cu adevărat pe Domnul. Totuşi, am fost nerăbdător să mă întorc acasă, ca să-L laud pe Domnul de aici, şi mă bucur să-i văd pe prietenii mei. Charlie, la câte mile depărtare locuieşti? („La şaptezeci. Locuiesc chiar pe graniţa statului Indiana.”). Câţi dintre cei prezenţi locuiesc în Kentucky? (Fratele Branham vorbeşte cu fratele Sullivan și cu audienţa).

Mama mea a condus o pensiune din Jeffersonville, iar eu aveam o biserică aproximativ la fel de mare ca aceasta. Într-o seară, în timp ce predicam acolo am spus: „Vă rog să vă ridicaţi în picioare toţi cei care sunteţi din Kentucky.” S-au ridicat toţi, iar eu am spus: „Cei din Kentucky şi marmotele au împânzit ţara fără să fi făcut nimic. Chiar aşa au făcut: au venit şi au luat totul. A trebuit să trimită pe aici pe undeva nişte misionari, aşa că… (Fratele Branham râde) acum nu vorbesc de Ohio, ci de Indiana. Oriunde aţi merge în lume, veţi afla că poporul lui Dumnezeu are un comportament asemănător.

Am observat că în ţările din Africa în care am fost, unii dintre oamenii aceia nu puteau deosebi stânga de dreapta, dar ştiţi ce se întâmplă cu ei când primesc Duhul Sfânt? Exact ce se întâmplă cu voi: vorbesc în limbi. Eu am fost uimit de limba pe care o vorbeau: când îi auzeam vorbind, aveam impresia că îşi lovesc limba de ceva. Cred că dialectul acela se numea Bazutu. Ba nu, se numea Xhosa. Dacă spui: Xhosa, limba ta face un clinchet. (Fratele Branham imită sunetele acelea). Aşa sună limba lor, ca nişte clinchete. Dar atunci când încep să vorbească în limbi, totul sună altfel, iar uneori vorbesc şi în engleză.  Orice persoană din ţările acelea caniculare, care primeşte Duhul Sfânt, se comportă ca un om normal.

Îmi pare rău, pentru că văd că mulţi dintre voi stau în picioare. Aş vrea să pot aduce câteva scaune, dar din păcate nu avem posibilitatea s-o facem. Deci, nu voi vorbi mai mult de trei ore… glumesc, desigur, fiindcă voi fi cât se poate de rapid. Când vom simţi binecuvântarea Domnului, vom putea termina serviciul; dar când mă aflu într-o asemenea părtăşie, nici nu ştiu de unde să încep, fiindcă este atât de minunat aici! Pe coasta de vest am avut nişte întâlniri minunate, fiindcă Domnul ne-a binecuvântat în mod deosebit. Am fost în Visalia, Bakersfield și Fresno, iar oamenii de acolo erau foarte însetaţi. Motivul pentru care suntem însetaţi şi flămânzi, este că Domnul Îşi adună biserica şi ne hrăneşte cu Cuvântul Său.

Înainte de a citi Cuvântul, trebuie să vorbim cu Autorul Lui, sunteţi de acord? Să ne plecăm capetele şi să lăsăm lucrurile acestei lumi deoparte, pentru a intra în cele sfinte, în Cuvânt.

Tată ceresc, în seara aceasta suntem adunaţi aici, în biserica în care se cheamă Numele Tău. Oamenii care sunt aici, sunt adunaţi în Numele Tău, iar Tu ne-ai făcut o făgăduinţă în Cuvântul Tău veşnic, şi aceasta este că „acolo unde sunt adunaţi doi sau trei în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18.20). Aceasta este o făgăduinţă, iar noi ştim că Tu împlineşti tot ce ai promis poporului Tău. Îţi mulţumim pentru această adunare şi pentru fiecare persoană care este aici, şi Te rugăm să ne binecuvântezi, fiindcă suntem copilaşii care credem în Tine.

Te rugăm să-l binecuvântezi în mod deosebit pe fratele Sullivan, care doreşte să Te slujească pe Tine, Doamne, să facă ceva pentru Tine, iar aceste ore să conteze pentru Împărăţia lui Dumnezeu. El aduce aici o mulţime de predicatori, cu tot felul de slujbe, ca să hrănească poporul şi pentru ca Duhul Sfânt să vegheze asupra lor. Îţi mulţumim pentru aceasta.

Te rugăm ca în următoarele zile să hrăneşti poporul Tău, să le aduci oiţelor Hrana care este Cuvântul Tău plin de puterea Duhului Sfânt. Binecuvântează-ne în timp ce Te aşteptăm. Ai milă de cei slabi şi umple credinciosul care aşteaptă cu răbdare să primească Duhul Sfânt. Te rog să îngădui ca fiecare credincios să plece de aici salvat şi umplut cu Duhul Tău. Vindecă bolnavii, Doamne, pentru că Tu ne-ai dat porunca: „Mergeţi din cetate în cetate, vindecaţi bolnavii şi spuneţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” Doamne, Te rugăm să ne dai aceste lucruri, fiindcă noi credem că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Ajută-ne să aducem Cuvântul într-un fel în care poate fi văzut şi înţeles de oameni. Doamne, ziua judecăţii este aproape, iar atunci toţi vom fi judecaţi după faptele noastre. Dar acolo vor fi suflete salvate prin sângele Tău, de aceea Te rugăm să ne ajuţi să ne străduim mai mult. Tată, noi suntem fericiţi şi uneori vorbim ca nişte copii, dar Te rugăm să ne ajuţi să lăsăm totul deoparte şi să lucrăm pentru Împărăţia Ta. Dă-ne Duhul Sfânt pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Aş dori să citim din 1Corinteni 14.8:

„Şi dacă trâmbiţa dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?”

Noi trăim într-un timp nesigur şi tot ce vedem în jur este nesigur. Trăim într-un timp în care se pare că putem pune mâna cu greu pe ceva ce este sigur. Securitatea noastră naţională este foarte nesigură; şi aş spune că toată securitatea internaţională este nesigură pentru că suntem la sfârşitul epocii.

În urmă cu câteva zile, când am fost în California, a fost dat un mesaj atunci când eram la întâlnirea oamenilor de afaceri creştini de la restaurantul Clifton şi un frate baptist a venit să-mi strângă mâna. Imediat după aceea, el s-a îndepărtat vorbind într-o limbă străină. Acolo era prezentă o femeie din Louissiana. Ea înţelegea limba franceză şi a spus că fratele a vorbit în franceză. Dar el a spus: „Eu nu ştiu nici un cuvânt în franceză.” Apoi, când femeia a tradus ceea ce a spus tânărul, s-a ridicat un tânăr care era traducător la ONU şi a spus: „Ceea ce a spus doamna este corect.”                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                

Cred că unul dintre senatori a vorbit cu fratele Shakarian şi i-a spus că această naţiune este pregătită să distrugă oricând pământul cu o bombă atomică. Este nevoie de o singură atingere şi această naţiune va arunca pământul în aer. Singurul lucru pe care îl auziţi astăzi este: „Ei au o bombă şi vor face anumite lucruri cu ea!”, dar de fapt au mai multe lucruri. Desigur, noi nu ştim toate acestea pentru că sunt secrete militare. În iulie, eu am fost în Miami, iar acel bărbat a fost şi el acolo. Ei au interceptat un proiectil prin radar şi imediat s-a dat ordin să se lanseze bomba, dar nu au reuşit s-o facă. Dacă ar fi reuşit, ar fi început un nou război, dar ceva l-a împiedecat pe acel bărbat să îi dea drumul, şi mă întreb dacă nu cumva Dumnezeu a făcut aceasta pentru că mai există copii ai Lui care încă nu s-au întors la El. Nu se poate întâmpla nimic până când nu se întorc toţi copiii lui Dumnezeu. Aceasta arată şi cât suntem de aproape de sfârşit.

Îngerul i-a spus lui Lot: „Grăbeşte-te şi ieşi de aici, căci nu pot face nimic până nu ajungi în cetatea aceea!” El trebuia să iasă afară, iar Îngerul a acţionat numai după ce a făcut aceasta.

Cu câţiva ani în urmă, puterea era deţinută de marile naţiuni: China, Rusia sau Statele Unite, dar astăzi au pierdut monopolul, pentru că acum şi naţiunile mici deţin arme cu care pot distruge pământul. Astfel, nu mai contează mărimea unei naţiuni, ci trebuie aşteptat timpul împlinirii.

Să privim problema mai îndeaproape. Poate voi spuneţi: O, frate Branham, am mai auzit aceasta şi înainte!” Aşa este, dar o veţi mai auzi încă o dată şi aceasta s-ar putea să fie pentru ultima dată. Ce fel de oameni ar trebui să fim noi în timpul acesta? Păcătosul ar trebui să implore milă, iar creştinul ar trebui să-L laude pe Dumnezeu. Aşa este.

Cineva mi-a spus: „Frate Branham, tu îi sperii pe oameni prin faptul că tot spui că venirea lui Isus este aşa aproape. O, este atât de greu să te gândeşti că lumea aceasta se va sfârşi!” Dar eu i-am răspuns: „Pentru un creştin nu este aşa. Dimpotrivă, acesta este cel mai minunat lucru pe care îl poate avea în inima lui. Gândul că Isus poate veni oricând, ar trebui să-i umple inima de bucurie deoarece atunci se va schimba totul, se va termina.” Cred că băieţii au tipărit de curând o carte în care au adăugat şi vedenia pe care mi-a dat-o Domnul de curând. Nădăjduiesc că veţi reuşi s-o citiţi.

Pavel a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Timotei 4.7-8).

O, când Îl iubeşti pe Dumnezeu, nu mai există frică! Tu ştii că te vei întâlni cu El, iar aceasta îndepărtează totul.

De curând a murit un prieten de-al meu din Miami şi am mers să-l văd. Avea aproape nouăzeci de ani, iar eu l-am întrebat:

 „Frate Bosworth, care a fost cel mai frumos timp din viaţa ta, fiindcă ai predicat aproape şaizeci sau şaptezeci de ani?”

„Acesta este cel mai minunat timp al vieţii mele,” a răspuns el.

„De ce spui aceasta?”

„Frate Branham, eu am trăit numai pentru Isus Hristos şi în fiecare clipă L-am aşteptat să apară la uşă şi să mă ia pe braţul Său, să mă ia la El. Aceasta este clipa cea mai minunată din viaţa mea. Este clipa mult aşteptată, deoarece am visat mult la ea, iar în curând voi fi în braţele Domnului meu şi voi fi cu El pentru totdeauna.”

Acesta este felul în care trebuie să moară un creştin; acesta trebuie să fie gândul unui creştin.

Când a murit Paul Reader, l-a chemat pe fratele său şi i-a zis: „Luke, noi am fost mult timp împreună, dar peste cinci minute eu voi fi în prezenţa Domnului Isus.” Apoi a strâns mâna fratelui său şi s-a dus să-L întâlnească. Aceasta mă face să mă gândesc la Psalmul lui Longfellow:

Vieţile oamenilor mari ne amintesc

Cum putem să ne facem vieţile minunate.

Plecările noastre lasă amprente pe nisipul timpului

Cât de încurajator este aceasta pentru un creştin.

Cred că mai am acasă o carte care cuprinde ultimele cuvinte rostite de unii oameni sfinţi sau păcătoşi, înainte de a părăsi această lume. Când moartea l-a lovit pe Moody, el a spus: „Voi numiţi aceasta, moarte? Aceasta este ziua încoronării mele.” O regină a Angliei a spus că şi-ar da regatul pentru încă cincisprezece minute de viaţă. Sfârşitul vieţii unui om spune multe, iar noi suntem la sfârşit. Nu mai există încredere în securitatea naţională deoarece nu poţi săpa destul de adânc în pământ încât să-i împiedici să te arunce în aer. Nu putem face nimic! Am ajuns la capătul drumului şi nu mai suntem nicăieri în siguranţă.

Am auzit la radio că astăzi sunt mai mulţi şomeri decât în timpul marii crize economice din timpul preşedintelui Hoover şi decât în anii ’30. Mulţi dintre noi ne amintim cum mâncam cartofi la micul dejun, la prânz şi la cină, şi doar câte puţin. Acum, locuitorii Statelor Unite s-au triplat. Cei care vin acum la conducere aduc cu sine idei noi, cum ar fi de exemplu, femeile poliţiste. De ce este pusă într-o asemenea slujbă o femeie, când trebuie să se bată, să aibă de-a face cu beţivi şi cu alte lucruri periculoase? Acesta ar trebui să fie serviciul unui bărbat. Dacă aceste femei ar fi puse în bucătărie, acolo unde le este locul, bărbaţii ar avea mai multe locuri de muncă, dar cred că noi trăim acele timpuri în care oamenii nu mai au locuri de muncă. Nu mai este mult timp! Venirea Domnului este aproape. Viaţa de familie este nesigură. Niciodată nu au fost atât de multe divorţuri ca acum. Viaţa de familie este sfâşiată.  În urmă cu câţiva ani, părinţii erau acasă la ore normale şi mergeau la biserică, dar uitaţi-vă la familia modernă de astăzi; priviţi ce este ea. În timpul liber, tatăl se grăbeşte la biliard şi copiii la bowling sau alte jocuri. De obicei, fetele merg la petreceri, iar băieţii lucrează la maşini, pentru ca apoi să meargă la curse sau la alte lucruri. Cam aceasta este viaţa lor. Dar Biblia? O, este o carte frumoasă, dar este pusă într-un sertar  până va veni în vizită păstorul sau altcineva. Noi nu mai avem timp de viaţa pe care o duceau strămoşii noştri, de aceea viaţa de familie este atât de nesigură acum.

Tinerilor, înainte să vă căsătoriţi, staţi în rugăciune! Rugaţi-L pe Domnul să fie Tovarăşul vostru în viaţa la care vă angajaţi, iar voi, tinerelor, faceţi la fel, pentru că totul este atât de nesigur! Am aflat că în cincisprezece sau douăzeci la sută dintre familii există perversiune, iar numărul oamenilor care duc o viaţă murdară a crescut. O, totul este atât de nesigur! Viaţa de familie este atât de nesigură!

Politica este nesigură! Nu ne putem încrede în partidele politice, pentru că nu mai există corectitudine printre politicieni. Poate unii dintre voi spun: „N-ar trebui să vorbeşti de la amvon despre politică! Aşa este, dar decenţa şi nevoia de a trăi ca un creştin trebuie menţionate de la amvon! Eu nu sunt politician, ci sunt creştin şi observ că ambele părţi sunt corupte. La alegerile prezidenţiale de curând, nimeni nu ştia pe cine să voteze deoarece nu exista încredere în niciun candidat. Apoi, nu s-a făcut cinstit numărătoarea voturilor, deoarece cineva a intervenit şi a deviat situaţia în favoarea unuia din candidaţi. Partidele au încercat să facă în aşa fel încât să ajungă la putere reprezentantul lor. Nu a existat corectitudine.

Dacă domnul Kennedy este republican sau democrat, între el şi domnul Nixon nu există nici o diferenţă. Lucrurile merg rău atunci când maşinăriile pe care le-au instalat pentru vot au fost setate greşit. FBI-ul a dovedit că alegerile au fost fraudate, dar nu au făcut nimic în legătură cu aceasta. Înţelegeţi? De ce? Vă întrebaţi de ce se întâmplă astfel de lucruri? Pentru că trebuie să se întâmple. Noi suntem la sfârşitul timpului şi aşa trebuie să fie. Omul acesta a trebuit să fie ales. Nu contează că ei au dovedit că alegerile au fost fraudate, aşa trebuia să fie. Unul dintre predicatorii care merg prin ţară pentru a predica, mi-a zis:

 „Am auzit că ai predicat foarte mult împotriva surorilor din biserică, împotriva tăierii părului, a pantalonilor scurţi şi a altor lucruri de felul acesta.”

„Aşa este,” am răspuns eu. „Dacă nu doriţi să auziţi aşa ceva, nu mai trimiteţi după mine!” Înţelegeţi?

„Te vei opri vreodată din a face aceasta?”

„Nu! Tu crezi că vei opri vreodată păcatul?”

„Nu,” a răspuns el.

„Atunci de ce predicaţi împotriva lui?” Vedeţi? Ce este rău, este rău. Cineva trebuie să vorbească împotriva lui. Aşa este. Adevărul este că atunci când se va revărsa mânia lui Dumnezeu, nu veţi avea nici o scuză. Politica, locurile de muncă, securitatea naţională, totul, este nesigur.

Acum să revenim la biserică. Nu ne putem încrede nici în biserică. În SUA avem în jur de nouă sute de denominaţiuni diferite, unele fiind împotriva celorlalte. De unde ştiţi ce trebuie să faceţi? Noi suntem la sfârşitul drumului, la sfârşitul timpului. Mie mi-ar plăcea să văd un metodist aici, un prezbiterian dincolo, etc., şi să-i avem prin toată ţara deoarece indiferent unde sunt, ei ar face puţin bine.  Au nişte misiuni micuţe şi sper că ceea ce voi spune nu va răni pe nimeni, însă este mai bine aşa decât să nu ai lumină deloc. Acesta este adevărul. Nu contează ce sunt, ei vor face bine şi noi avem nevoie de ei. Dar nu aceasta era voia Domnului. Aceasta este ceea ce am făcut noi: am construit biserici şi am întemeiat denominaţiuni. Am încercat aceasta încă din grădina Eden. Acest lucru este foarte vechi, pentru că vine din grădina Eden. Cuvântul „religie” înseamnă „acoperire.” Astfel, Adam a încercat să se acopere şi să facă totul în felul său, dar nu a reuşit pentru că există un singur loc în care Dumnezeu se poate întâlni cu omul. Nu într-o denominaţiune, nu printr-o aderare, ci sub sângele Său. Acesta este singurul loc în care Dumnezeu l-a întâlnit şi-l va întâlni vreodată pe om: sub sângele Său. Acesta este locul! Dumnezeu a creat această cale, în grădina Eden, prin sângele care a curs. Şi dacă Dumnezeu ia o decizie, nu poate s-o mai schimbe, pentru că El este desăvârşit. Tot ce face El este desăvârşit. Astfel, cât timp există un păcătos, El nu-Și poate schimba felul de lucrare, pentru că din grădina Eden există o singură cale. De la primul păcat comis şi până la ultimul, există o singură cale de salvare, iar aceasta este prin sângele vărsat. Nimic altceva nu va merge. Crezurile noastre, denominaţiunile noastre au jucat un rol, dar această lucrare Îi aparţine lui Dumnezeu, iar planul Său a fost făcut prin sânge.

Bisericile au un sunet nesigur. Astfel, unele spun: „Zilele minunilor au trecut.” Vedeţi? Apoi cineva se ridică şi afirmă altceva, iar tu recitezi acest crez şi apare asta sau cealaltă.

Este atâta nesiguranţă din cauză că există aşa multe biserici. Ele fac lucruri diferite, una împotriva unui lucru, alta împotriva altuia şi aproximativ nouăzeci la sută împotriva Bibliei. Vedeţi? Există un sunet nesigur printre biserici, un sunet nesigur în politică, acasă, etc. Totul pare nesigur.

Aşa cum spune Biblia în 2Timotei 3.3-7, aceste zile vor veni. Astfel, oamenii vor fi neînduplecaţi, încrezuţi, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu. Acesta este adevărul. Televiziunea a intrat în case şi îi ţine pe oameni departe de rugăciune, fiindcă îi atrage prin frumuseţe. Eu nu spun că nu există şi programe bune, dar majoritatea dintre ele nu sunt bune. Noi ştim aceasta. Nouăzeci la sută din ceea ce vedem nu este bun. Să zicem că unu la sută este bun, dar vreţi să renunţaţi la acel unu la sută pentru Biserica Dumnezeului celui viu, unde totul este desăvârşit şi unde avem totul sută la sută? Aţi putea sta într-o după-amiază şi să nu veniţi la rugăciune, doar pentru a petrece câteva ore în faţa televizorului? Adevărul este că păcatul este atractiv. Oricum l-ai privi, el este atrăgător pentru rasa umană deoarece este propriu acestei rase căzute. Satan ştie cum să-l facă atrăgător, pentru că este expert în aceasta. Iar dacă nu poate să ne atragă afară, vine chiar în biserică, chiar pe terenul nostru. De aceea, fraţilor şi surorilor, trebuie să recunoaştem păcatul. Este vremea ca biserica  să fie duhovnicească şi să recunoască faptul că Dumnezeu nu lucrează prin crezuri şi denominaţiuni, ci prin Duhul Sfânt.

 Cu câteva zile în urmă, am fost în California. Tocmai venisem din Beaumont şi din alte locuri în care am avut întâlniri, iar ungerea Duhului Sfânt era foarte mare peste mine. Puteam să simt presiunea şi mergând pe stradă. Dacă n-ai ungerea asupra ta, nu dai multă atenţie acestor lucruri şi mergi mai departe, dar dacă o ai, vezi totul altfel.

Ascultă, biserică! Acesta este motivul pentru care unele biserici spun că sunt aspru cu ele. Dar nu este adevărat! Eu nu vreau să fiu dur cu oamenii, dar dacă intri sub ungerea Duhului Sfânt, în prezenţa Dumnezeului celui viu şi apoi păşeşti în prezenţa păcatului, aceasta te bulversează şi nu mai poţi tăcea, ci trebuie să spui ceva. Aceasta este ungerea Duhului Sfânt.

Dacă îi întrebi pe oameni: „Eşti creştin?” ei îţi răspund imediat că aparţin unei denominaţiuni sau unei organizaţii. Înţelegeţi? Şi sunt mulţumiţi cu aceasta. Au ajuns să creadă că este suficient, că este tot ce ar putea fi… Ei cred că nu trebuie să facă altceva decât să aparţină unei organizaţii, pentru că aşa se obişnuia să se procedeze. Astfel, am ajuns să-i numim baptişti şi metodişti reci şi formali, iar acum avem şi penticostali reci şi formali, pentru că aşa a ajuns şi biserica penticostală: rece şi formală. Această stare a intrat şi între ei, aşa că fiecare om doreşte să spună: „Eu aparţin acolo sau dincolo…” Eu nu vă condamn pentru aceasta, este în ordine, dar ce doriţi să fiţi dacă spuneţi că sunteţi penticostali şi că aţi avut o experienţă ca la Rusalii atunci când S-a revărsat Duhul Sfânt peste fiecare femeie şi bărbat?  Oamenii aceia au avut o experienţă cu Duhul Sfânt, după care a avut loc naşterea din nou, dar voi spuneţi că aţi trăit aceeaşi experienţă ca ei, însă faptele voastre nu arată aceasta. Dimpotrivă, de îndată ce primeşti aceasta, întreaga lume încearcă să te tragă în jos. O, dacă te-ai fi umplut cu Hristos! Când a fost pe pământ, ochii Lui au fost plini de lacrimi şi moartea a intrat în trupul Său din cauză cu lumea era atât de păcătoasă. Ce credeţi că se întâmplă astăzi?

Eu am o copie a renumitei picturi „Trei minute până la miezul nopţii”, despre care ştiinţa spune că ilustrează timpul în care trăim. Aceasta s-a afirmat cu trei sau patru ani în urmă. După cum ticăieşte timpul, cred că acum suntem la câteva secunde de miezul nopţii. Poate mă înşel, dar aşa cred.

Când am fost la Atena, am văzut o pictură a lui Hristos. Privea în jos, iar pe chipul Său curgeau lacrimi şi sudoare. Mă întreb dacă nu a fost aşa şi în zilele lui Noe când lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a făcut pe om, şi nu doar atunci, ci şi în seara aceasta, când omul pe care l-a creat El şi pentru care Și-a dat Viaţa ca să-l salveze, Îl dispreţuieşte în faţă? O, timpul acesta oribil în care trăim!

Dacă credeţi că sunteţi creştini şi cineva v-a spus că sunteţi creştini deoarece aţi făcut o mărturisire de credinţă şi v-aţi alăturat bisericii, să ştiţi că acesta este un sunet nesigur. Din cauza aceasta, oamenii de astăzi nu sunt interesaţi de o trezire şi de aceea lumea nu doreşte aceasta. Noi trebuie să avem un anumit sunet.

Necazul este că astăzi când avem o adunare prelungită sau o întrunire, oamenii nu prind adevăratul sunet. Dar în ziua Cincizecimii, la trezirea care a avut loc acolo, din cer a venit un sunet ca un vâjâit de vânt şi Ceva a umplut toată casa în care erau ei. Acela a fost un sunet real, a fost dovada că Dumnezeu era în mijlocul lor. Dar biserica de astăzi este ca atunci când omul a fost scos la răsărit de Eden, dincolo de poartă. Acolo era şi Cain şi noi ştim că el a făcut un altar pe care l-a zidit în cinstea lui IaHVeH. El nu era un necredincios şi a făcut altarul în cinstea lui IaHVeH, a adus o jertfă şi L-a chemat pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu a răspuns chemării lui, pentru că nu avea sunetul potrivit. Acolo nu era nimic să strige pentru că era pe moarte; nu era o moarte care să-L atingă deoarece păcatul trebuia plătit prin moarte. „În ziua în care vei mânca din el, vei muri.” Cain a pus pe altarul său flori, ca să-l facă frumos, dar acolo nu era moarte. Însă de pe altarul lui Abel s-a înălţat un plânset. Acolo era o moarte care putea plăti pedeapsa, pentru că sângele fusese vărsat.

Astăzi se întâmplă la fel ca în ziua când Domnul ¡-a vorbit lui Cain şi el s-a descurajat. El a spus: „Aici este tot ce pot face eu mai bine. Poţi să accepţi sau să refuzi. Poţi face ce doreşti, dar eu nu pot face mai mult.” Aşa îşi aduc creştinii de astăzi jertfa: „Eu merg la biserică, îl ajut pe predicator şi plătesc zeciuiala. Dacă se ţine vreun eveniment social, particip şi eu, şi la fel dacă este vreo misiune.” Este bine, dar nu este ceea ce cere Dumnezeu. El trebuie să audă sunetul morţii. Binecuvântat să fie Domnul! Ceea ce doreşte Dumnezeu astăzi este să mori faţă de lucrurile lumii şi faţă de tine; El doreşte să audă strigătul: „Doamne, ia-mă aşa cum sunt!” Aceasta doreşte Dumnezeu. El vrea să audă sunetul morţii, vrea ca omul vechi să moară, vrea să-l audă murind ca să vină El să-¡ ia locul şi să domnească peste tine, să fie Domnul tău. O, ce timp trăim!

Dumnezeu ¡-a spus lui Cain: „Du-te şi adu o jertfă ca fratele tău, Abel, şi atunci vei face bine, vei proceda corect. Du-te şi fă cum face el şi totul va fi în ordine.” Dar pentru că nu a făcut aşa, păcatul a bătut la uşă.

Aşa se întâmplă şi astăzi. Biserica nu are un anumit sunet. Noi numim biserica de astăzi o organizaţie; spunem că aceasta este biserica, dar nu este aşa. „O, la ce biserică aparţii tu?” Păi, există o singură biserică. Numai una. Există multe organizaţii, dar o singură biserică. Vreau să ştiţi că eu nu am nimic împotriva lor, pentru că şi ele joacă un rol, deşi ele n-ar trebui să joace rolul acela.

Cuvântul „biserică” înseamnă „cei chemaţi afară, cei care s-au separat.” Astfel, în tine nu pot trăi doi oameni în acelaşi timp, ci este nevoie să mori pentru lucrurile lumii ca să-L poţi sluji pe Dumnezeu. Tu nu poţi să-L slujeşti pe Dumnezeu şi să-ţi aduni în acelaşi timp comori aici pe pământ. Cât timp în inima creştinului mai este dragoste pentru lumea aceasta, el se văduveşte şi se privează de binecuvântările pe care vrea să ¡ le dea Dumnezeu. Dumnezeu vrea să primiţi fiecare binecuvântare pentru care a murit; El vrea să beneficiaţi de fiecare binecuvântare pe care a dat-o bisericii, fiindcă este a voastră. Cum ar fi dacă ¡-aş cumpăra fiului meu o bicicletă, iar el n-ar aprecia darul meu, ci mi-ar arunca-o în faţă şi mi-ar spune: „Nu o vreau!”? Ce s-ar întâmpla dacă ¡-ai cumpăra fiicei tale o păpuşă, iar ea ar lua-o şi ţi-ar arunca-o în faţă? Vedeţi, aşa procedăm noi când refuzăm să trăim sub binecuvântările pe care ni le-a dat Domnul. Hristos a murit pentru ca noi să primim aceste binecuvântări. O, cum Se simte El astăzi, când noi am adoptat alte programe şi ¡-am aruncat Duhul Sfânt în faţă spunând: „Nu mai avem nevoie de fanatism!”? Voi spuneţi: „Mă voi alătura bisericii!”, dar nu este posibil aşa ceva. Tu poţi să te alături unei organizaţii, dar în biserică trebuie să te naşti. Toţi credincioşii sunt născuţi în Biserica lui Dumnezeu. Nu în biserica organizată, ci în Biserica Dumnezeului celui Viu care este Hristos Cel înviat din morţi, care trăieşte printre noi.

Când ei spun: „Eu particip la adunările penticostale. Sunt în biserica penticostală a lui Dumnezeu, în sfinţenia penticostală. Sunt metodist; sunt baptist; sunt prezbiterian,” acesta este un sunet nesigur. Nu vreau să fiu ironic prin ceea ce voi spune, dar acesta este adevărul. Odată, ¡ s-a dat unui om de culoare o bucată de pepene verde. El îmbuca din acel pepene şi arunca sâmburii afară, iar când a terminat de mâncat, a fost întrebat: „Ţi-a plăcut pepenele, Moise?” El a privit pepenele din care a fost luată bucata pe care a mâncat-o şi a spus: „Stăpâne, a fost bună, dar trebuie să fie ceva mai mult.” Aşa este. Aceste organizaţii sunt în ordine, dar trebuie să fie ceva mai mult. Aceasta dorim noi: ceva mai mult. Da, „…oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumiţi, fără evlavie,

fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,

vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu.” (2Timotei 3.2-4).

Aţi observat aceasta? La începutul acestui capitol, Duhul spune: „În zilele din urmă vor veni vremuri grele.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumiţi, fără evlavie,

fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,

având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-¡ puterea.” Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi El trebuie să Se împlinească.  Nu înţelegeţi? Ei s-au îndepărtat de un anumit sunet şi au adoptat un sunet nesigur. Astfel, vin şi spun: „Noi ne-am alăturat bisericii, ne-am botezat şi ne-am trecut numele în registru.”, dar acesta este un sunet nesigur. Cel mai nenorocit om din lume este acela care are un sunet apropiat de cel adevărat, care are destul de mult din el, dar nu este sunetul adevărat.  Cea mai mare minciună care s-a spus este aceea care are aproape tot adevărul, dar chiar la sfârşit se dovedeşte că este o minciună. Aşa a procedat Satan cu Eva. Ea a fost înşelată de el. Eva nu a vrut să facă ce a făcut, dar a fost înşelată pentru că totul sună cât se poate de adevărat. Înţelegeţi?

Atunci când te alături unei biserici, poţi fi botezat într-un anumit fel, poţi fi stropit şi să faci ce ţi se spune, iar după aceea să pretinzi că eşti bine şi că va fi totul bine, dar nu este aşa, frate! Tu trebuie să te naşti din nou din apă şi din Duh şi să fii umplut cu Duhul Sfânt. Înţelegeţi? Abia atunci eşti un om nou; abia atunci ai un sunet care sună corect.

Vedeţi voi, când te pătrunde sunetul, schimbă condiţiile de încălzire a urechilor tale. Înţelegeţi? Înainte nu puteai auzi nimic. Astfel, dacă cineva predica despre vindecarea divină, despre puterea lui Dumnezeu care însoţeşte aceste lucruri, urechea ta nu era tăiată împrejur ca să poată auzi aceste lucruri; nu puteai auzi nimic, aşa că spuneai: „Păstorul meu nu crede aceasta, iar eu cred că este numai fanatism!” Dar când vine acel sunet ca o adiere de vânt şi îţi taie urechile împrejur, acesta este un sunet frumos. Singurul lucru pe care îl ştii atunci este că aduce multă bucurie în sufletul tău. Amin. Aşa este. Predică aceasta, frate! Aleluia! Este bine. Înţelegeţi? Atunci începi să te mişti, te îndrepţi spre ceva.

Necazul este că astăzi auzim doar: „Alătură-te bisericii!” Vedeţi, este un sunet nesigur. „Îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri, decât iubitori de Dumnezeu.” Acestea se regăsesc în 2Timotei capitolul 3: „…care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.” (v. 7).  Vedeţi? „Care învaţă întotdeauna.” Frate, noi avem seminarii, şcoli, doctorate şi alte lucruri, dar cu toate acestea ei „nu pot ajunge la cunoştinţa deplină a adevărului.” Aşa este. Avem un doctorat şi suntem nevoiţi să ne trimitem copiii departe, la seminarii, ca să obţină un grad şi mai mare sau ceva de felul acesta. Ei termină şcoala, dar cu toate acestea ceva nu este în ordine. Ceea ce ne trebuie nouă, daţi-mi voie să-mi întăresc afirmaţia,  este un predicator al Evangheliei şi nu un om care se rezumă doar la ceva ce a învăţat. Un astfel de om poate fi un predicator cu diplomă, dar el trebuia să ia Biblia şi s-o predice.

Diavolul ştie mai multe despre Biblie decât vă puteţi imagina voi. Unii dintre cei mai mari cunoscători ai Bibliei pe care ¡-am cunoscut, sunt necredincioşi. Ei o studiază zi şi noapte ca să lanseze tot felul de provocări în legătură cu subiectele ei. Dar Biblia nu este un subiect pe care puteţi să-l trataţi oricum, ci ea trebuie trăită. Vedeţi? Dacă puneţi sămânţa într-un pământ neroditor, nu va trăi. Dar dacă o puneţi într-un pământ fertil, va trăi. Cred că aţi citit ştirea că cu puţin timp în urmă, nişte cercetători au găsit grâu din grânarul Egiptului. Acel grâu a fost pus acolo de Iosif. Au găsit şi seminţe de floarea soarelui care zăceau acolo de patru mii de ani, iar când le-au pus în pământ, a răsărit floarea soarelui. Amin. Şi din sămânţa de grâu a răsărit grâu. De ce? Pentru că avea un germen, iar acela nu moare. Înţelegeţi? Este acolo.

Nu contează cât te judecă ceilalţi, dacă eşti născut din nou şi eşti umplut cu Duhul Sfânt, nu există nimic care să te împiedice să te ridici la înviere, pentru că ai Viaţă. Tu ai fost umplut cu putere şi există Viaţă în tine. Acolo s-a creat un sunet, un sunet despre care ştii, pentru că ai murit şi te-ai născut din nou. Tu ai devenit un om nou. Există o mulţime de sunete nesigure în legătură cu serviciile noastre, cu problemele de ordin naţional, cu politica, în familii, etc. Auzind aceasta, poate că spuneţi: „Frate Branham, tu spui că totul este nesigur. Există ceva care nu este nesigur?” Da, există Ceva care este sigur; Ceva care este veşnic adevărat. Astfel, Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” (Matei 24.35). Acesta este sigur pentru veşnicie.

Vedeţi? Noi nu mai putem avea încredere în conducătorii noştri, în locurile de muncă, în politică, în denominaţiuni, dar există Ceva care este adevărat, iar acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, promisiunea Lui, pentru că atunci când Dumnezeu spune ceva, este pentru veşnicie.

În urmă cu puţin timp, un grup de oameni au încercat să arate că Dumnezeu a făcut multe greşeli. Astfel, au încercat să demonstreze că David nu a cântat la harpă pentru că în zilele acelea nu existau harpe. Ştiinţa a încercat să arate aceasta, dar în cele din urmă au găsit dovezi care confirmau existenţa harpei în acele zile.

Biblia spune că Avraam a călătorit pe o cămilă până în ţara făgăduită, dar ei au spus că în acele zile nu existau cămile în ţinutul acela. De curând, au găsit însă nişte oase care dovedesc că existau cămile acolo.

Ei au spus că Biblia nu este adevărată şi au încercat să facă săpături pentru a găsi dovezi despre grădina Eden, ca să dovedească existenţa începuturilor civilizaţiei. De fapt, scopul lor era să dovedească faptul că ceea ce conţine Biblia nu este adevărat. Dar căutând, au găsit o piatră pe care scria cum l-a vindecat Isaia pe împăratul Ezechia.

Apoi au spus că zidurile Ierihonului nu au existat şi nu au căzut, deoarece au făcut săpături şi nu au găsit nimic. Dar un doctor a continuat săpăturile şi la o adâncime de şapte sau opt metri, a găsit rămăşiţele zidurilor care s-au prăbuşit. Deci Dumnezeu a avut dreptate.

Ei au spus că o căruţă nu se poate deplasa dacă nu este trasă de un cal, dar noi o avem. Tot ceea ce a spus Dumnezeu este adevărat.

Cu puţin timp în urmă a avut loc o dezbatere în legătură cu ceea ce a spus Solomon în Proverbe: „Căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet…” (Proverbe 23.7). Un om de ştiinţă a spus: „Auziţi ce spune! Omul nu poate gândi cu inima. Solomon a vrut să spună „minte”, nu „inimă.” Dar eu cred că este corect aşa cum scrie în Biblie, pentru că Acela este Cuvântul lui Dumnezeu. Cred că acolo este Dumnezeu şi Dumnezeu este Cuvântul. Un om se poate cunoaşte după cuvântul lui, iar în ziua aceea vă vor judeca propriile voastre cuvinte.

În urmă cu patru ani, am fost la nunta fiicei fratelui Mattsson Boze. Numele ei este Joyce şi este o fată minunată. Glumeşte şi este tot timpul cu zâmbetul pe buze. Într-o zi, ea a venit la mine şi mi-a zis: „Ai văzut ce scrie în ziarul de astăzi?” Nu ştiam, aşa că ea a continuat: „Pot să-l aduc şi să-ţi arăt, frate Branham. Eu te-am auzit când ai spus că omul gândeşte cu inima şi am citit aceasta în Biblie, iar astăzi ei au dovedit că este adevărat. Oamenii de ştiinţă au descoperit că în inima umană există un compartiment în care se află sufletul. Inima unui animal nu îl are, ceea ce dovedeşte că Biblia a avut dreptate când a spus că inima omului poate judeca.” Vedeţi voi, inima are această calitate.

Eu ştiu că fiecare dintre voi aveţi momente când vă ziceţi: „Nu ştiu dacă se poate întâmpla acest lucru.” Şi deodată, Ceva dinăuntru îţi spune că se poate întâmpla; indiferent ce spun ceilalţi, tu ştii că se poate întâmpla şi că se va întâmpla. Noi toţi avem asemenea experienţe.

 Acestea sunt momente în care inima gândeşte şi îţi spune că se poate întâmpla. Vedeţi voi, numai mintea reacţionează, dar inima nu face aceasta, ci crede. Dacă aş putea aduce această stare în una din audienţele mele, aş avea un adevărat serviciu de vindecare. O, dacă aş putea să fac audienţa să realizeze că inima nu gândeşte ca mintea. Diavolul lucrează la nivelul minţii şi spune: „Eşti bolnav şi nu poţi fi vindecat. Ai boala aceasta şi nu mai poţi fi salvat.” Vedeţi? Aşa lucrează el, dar noi trebuie să îndepărtăm această gândire. Lăsaţi inima să creadă şi puneţi orice gând deoparte!

În grădina Eden, omul a fost împărţit în două: diavolul ¡-a luat mintea, iar Dumnezeu ¡-a luat inima. Astfel, diavolul îl face să privească la situaţiile prin care trece şi spune: „Nu este posibil, acest lucru nu se poate întâmpla! Dacă judec lucrurile, mintea îmi spune că este imposibil!” Dar Dumnezeu a luat inima omului şi locuieşte acolo ca să-l facă să creadă lucruri care pentru minte sunt imposibile. Aşa este. Voi credeţi cu inima, fiindcă sunetul adevărat vine de aici, de dinăuntru. Acolo vorbeşte Dumnezeu, dar diavolul vorbeşte de aici, de la nivelul minţii. Haideţi deci, să-l înlăturăm pe diavolul şi să luăm sunetul sigur, fiindcă acest sunet sigur este Dumnezeu care vorbeşte inimii tale. Acesta este adevărul. Făgăduinţele date de Dumnezeu sunt adevărul. Întrebaţi-¡ pe cei care au crezut făgăduinţele lui Dumnezeu şi nu s-au clintit de acolo, întrebaţi-¡ dacă ele au devenit realitate sau nu? Ei nu le-au judecat, ci le-au crezut. Ştiaţi că Dumnezeu vă face să faceţi lucruri ciudate şi să gândiţi într-un fel neînţeles de mintea umană?

Aici stă un băiat într-un scaun cu rotile. Poate doctorii ¡-au spus: „Nu mai putem face nimic pentru tine!”, iar dacă el ascultă ceea ce au spus ei, atunci totul este într-adevăr gata. Dar dacă aici înăuntru este Ceva care începe să lucreze, veţi privi lucrurile total diferit. Acela este un alt sunet. Vedeţi? Primul sunet spune: „Totul s-a terminat!” dar al doilea sunet este sunetul sigur şi el îl respinge pe primul. Primul sunet va încerca să-l nege pe al doilea, dar depinde de tine ce sunet asculţi. Vedeţi voi, este aşa cum a spus indianul acela care a fost salvat. Astfel, când a fost întrebat: „Cum eşti frate?”, el a răspuns: „Din momentul în care am fost salvat, în mine se luptă doi câini. Unul este alb, iar celălalt este negru. Această luptă se dă în continuu în mine, pentru că aceşti câini se luptă tot timpul.”

„Şi care dintre cei doi câini câştigă?”

„Depinde pe care-l hrăneşti mai mult,” a răspuns el. Asta este! Dacă ascultaţi judecata minţii voastre, ea va câştiga, dar dacă ascultaţi de Sunetul acela sigur care este Cuvântul lui Dumnezeu care lucrează în inima voastră, El va birui. Pe care-l hrăniţi voi? Nu ascultaţi de sunetul nesigur, deoarece avem dovezi că în fiecare epocă Dumnezeu a făcut minuni, a făcut lucruri de care ştiinţa nu ştie ce să spună. Aşa este. Nu daţi atenţie la ceea ce spune acel câine negru! Când începe să vorbească el, lăsaţi-l în pace, întoarceţi-¡ spatele şi mergeţi mai departe! Aşa este.

Haideţi să luăm două sau trei exemple din Biblie care au dat atenţie numai Sunetului sigur şi au pus deoparte gândirea lor. Să-l privim mai întâi pe Noe. Dumnezeu ¡-a spus: „Noe, va ploua, aşa că vreau să construieşti o arcă prin care va fi salvată casa ta.” Ştiaţi că până atunci nu a căzut nici o picătură de ploaie pe pământ? Cred că acum vă puteţi imagina ce spunea ştiinţa de atunci. Poate voi spuneţi: „Păi, în vremea aceea nu exista ştiinţa, frate Branham!” O, ba da, exista! Oamenii de ştiinţă au venit pe linia lui Cain şi erau mult mai inteligenţi decât cei de astăzi. Atunci exista o ştiinţă mai puternică decât cea de astăzi. Astfel, în zilele acelea au fost construite piramidele şi Sfinxul. Noi nu putem face aşa ceva astăzi. Ei aveau la dispoziţie materiale şi metode de care noi nu beneficiem astăzi, şi aveau puterea atomică pe care o foloseau în munca de zi cu zi, aşa că au făcut lucruri pe care noi nu le ştim face. Ei au putut face în acele zile o mumie, dar noi nu putem face aşa ceva astăzi. Vedeţi? Ei puteau îmbălsăma omul în aşa fel încât după mii de ani, trupul acela arată atât de natural. Vedeţi? Dar noi nu putem face aşa ceva, pentru că ştiinţa lor era cu mult mai avansată decât a noastră.

Ştiinţa de atunci a spus: „Vrem să te întrebăm ceva, domnule Noe. De unde va veni acea apă? Noi putem vedea totul până la stele şi la lună, putem ajunge la stele, până pe Marte, dar nu vedem nimic. Deci, de unde zici că vine acea apă?”

„Păi, vă pot spune eu. Într-o zi am auzit un sunet care era Glasul lui Dumnezeu, iar El mi-a spus să construiesc o arcă. Dumnezeu va distruge lumea prin apă, iar acest lucru este tot atât de sigur ca lumea în care trăim noi astăzi. Va ploua din cer, pentru că Dumnezeu poate pune ploaia acolo. Dacă El a spus că va ploua, va găsi o cale prin care va face posibil acest lucru. Aşa este. Dacă Noe n-ar fi fost sigur că acel sunet era sigur, poate ar fi spus: „Oh, poate am înţeles greşit!” Aşa spun oamenii astăzi. Dacă doctorul spune: „Tu nu vei fi bine!”, în loc să ziceţi: „Am înţeles greşit, nu am auzit bine!”, luaţi sus ceea ce spune el.

Dacă trâmbiţa dă un sunet nesigur, cine se va pregăti de luptă? Ce va face soldatul dacă este un sunet nesigur? În funcţie de acel sunet, el va şti dacă trebuie să meargă la luptă, dacă trebuie să se retragă, dacă trebuie să stea pe loc, să meargă la culcare sau să ia masa. Dar dacă nu distinge acel sunet, nu va putea face nimic. Cuvântul lui Dumnezeu emite numai un sunet sigur, de aceea când Dumnezeu îi vorbeşte unui om, lucrul acela este sigur. Cuvântul lui Dumnezeu este un sunet sigur, de aceea fiecare om care L-a auzit şi L-a ascultat, a făcut ceva. La avertizarea lui Dumnezeu, Noe a pregătit arca ce ¡-a salvat casa. Acesta era un sunet sigur, pentru că Dumnezeu a spus că va ploua şi a plouat. Cei care au găsit o cale de scăpare, au profitat de ea, dar cei care nu au găsit-o, au pierit.

Acelaşi Dumnezeu care a spus: „Va ploua!” a spus şi: „Va cădea foc din cer şi va distruge lumea!” Dar există o cale pregătită pentru voi. Astfel, cei care vor călca pe această cale, vor scăpa, dar ceilalţi vor pieri. Păcătosul va pieri împreună cu lumea păcătoasă, dar cel salvat va fi salvat de Duhul Sfânt. Noe a stat la uşa corăbiei şi a adus judecata asupra pământului, a judecat oamenii pentru că nu au crezut mesajul, nu au crezut ceea ce urma să facă Dumnezeu. El a adus pedeapsa lui Dumnezeu asupra pământului atunci când a stat în uşa corăbiei sale ş¡ a predicat împlinirea. El a stat în uşă şi a vestit Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece Cuvântul a venit la el ca un sunet sigur şi ¡-a spus că Dumnezeu va face ceva.

În seara aceasta, eu stau în uşa acestei Corăbii şi vă spun că Isus Hristos este Salvatorul şi Vindecătorul nostru şi că El va veni ca un Împărat. Mesajele slujitorilor Săi, spuse din uşă, vor aduce pedeapsa şi judecata lui Dumnezeu asupra naţiunilor şi asupra lumii. Acesta este un sunet sigur. Noi ştim că este aşa deoarece este Cuvântul lui Dumnezeu. Toţi cei care nu Îl vor căuta pe Hristos pentru salvare, vor pieri. Cei care păcătuiesc vor pieri cu păcatul şi cei care sunt din lume vor pieri cu lumea. Când a păşit în arcă, Noe a călcat pe păcat. El a stat în uşa care reprezenta singura cale dată de Dumnezeu pentru salvare, iar eu vă spun astăzi că biserica voastră nu vă va salva, şi nici crezurile voastre nu o vor face. Numai Dumnezeu vă poate salva prin Duhul Sfânt, pentru că voi sunteţi botezaţi de Duhul Sfânt în Arca lui Isus Hristos: „Printr-un singur Duh, noi suntem botezaţi într-un singur trup.” Acesta este singurul lucru care vă poate salva.

Fiţi atenţi! Nu luaţi sunetul nesigur: „Eu sunt metodist; sunt baptist; sunt penticostal, şi am făcut asta şi asta!” Nu luaţi aceasta pentru că este un sunet nesigur. Dar când păşeşte Dumnezeu, acela este un sunet sigur. Voi ştiţi aceasta şi o veţi şti cât timp veţi trăi pe pământ, deoarece se întâmplă ceva cu voi. Un sunet sigur l-a determinat pe Noe să acţioneze nebuneşte înainte de a se întâmpla ceva. Aşa trebuie să se întâmple şi cu biserica de astăzi care L-a acceptat pe Hristos şi a fost născută din Duhul Sfânt, iar lumea crede că oamenii aceia sunt nebuni.

Unii dintre ei zic: „Eşti tot baptist, frate Branham?” Dar eu le răspund: „Nu, eu sunt un creştin de la Rusalii.”

„Ce eşti, frate?”

„Un creştin de la Rusalii.”

„Ce înseamnă aceasta?”

„Că am fost născut din Duhul lui Dumnezeu şi am primit Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, sunt un creştin de la Rusalii.”

Când aud aceasta, ei spun: „O, dar te-ai dus tare, frate!”

„Nu,” răspund eu, „am auzit doar sunetul sigur chiar din paginile Bibliei, sunând clar ca un clopoţel. Eu ştiu ce s-a întâmplat când l-am primit: mi-a schimbat viaţa şi am trecut de la moarte la Viaţă. El a făcut ceva pentru mine, iar acesta este un sunet sigur. Ştiu că în ochii oamenilor părem nişte nebuni, dar noi ştim pe ce stăm şi despre ce vorbim. Acesta este un sunet sigur. Acelaşi sunet pe care-l vedem în Biblie, a venit şi la noi şi ne face să acţionăm aşa. Aceasta îl face pe omul negru, galben, alb, etc., să acţioneze la fel deoarece fiecare are acelaşi sunet. Amin. Noi avem un sunet sigur. Faptul că vă numiţi baptişti, prezbiterieni, penticostali, etc., nu prezintă nici o siguranţă, dar când vine acel sunet sigur, îl recunoşti. Este un sunet sigur.

Ce ziceţi de Noe care stătea acolo şi predica despre ploaia care urma să cadă? Oamenii râdeau de el, dar într-o zi s-a împlinit ceea ce a vestit el. Aşa este. Noe s-a îndepărtat de toţi şi a continuat să construiască arca. Apoi a căptuşit-o. Arca era făcută din lemn de acacia, care este unul din cele mai uşoare lemne care există. Aşa sunteţi făcuţi şi voi: dintr-un lemn uşor. Ce au făcut ei cu el? Au trebuit să scoată toată seva afară şi să-l usuce ca să devină uşor. Atunci lemnul devine flexibil şi poate fi folosit.

Aşa este şi cu noi. De fiecare dată când încercăm să ne smerim, se rupe ceva. Dar trebuie să scoţi toată seva acestei lumi din tine şi s-o arunci în foc. Focul va îndepărta acea sevă. De aceasta avem nevoie pentru a îndepărta tot ce este lumesc în noi.

Ce au făcut ei? Au luat un copac care avea răşină şi   l-au tăiat. Dar nu numai că l-au tăiat, ci l-au luat şi l-au bătut până când a ieşit toată răşina din el. Apoi au luat răşina şi au turnat-o pe acest copac numit acacia (un arbore asemănător cu salcâmul). Când au făcut aceasta, s-au umplut toate crăpăturile, aşa că lemnul de acacia a devenit mai tare decât oţelul. Aşa este. Şi l-a folosit pentru arcă. Noe a folosit acea răşină pentru a căptuşi arca pe dinăuntru şi pe dinafară, dar Dumnezeu ¡-a spus să facă aceasta.

Aşa trebuie să facem şi noi astăzi, fiindcă nu putem pune în biserică tot felul de lucruri. Astfel, poţi fi botezat pe faţă, pe spate sau cum vrei, fiindcă aceasta nu-ţi va ajuta la nimic. Există tot felul de discuţii despre crezuri, despre stropire şi despre alte lucruri, dar ce bine pot să-ţi facă dacă ai numai aceasta?

Când eram copil, am găsit la fermă o turturică bătrână. Voi ştiţi că ele par tare caraghioase când merg. Mie mi s-a părut cel mai caraghios lucru pe care l-am văzut. Dar când m-am apropiat de ea, a zburat „zbrrrr!” (Fratele Branham scoate un sunet).

Vedeţi, când mergi să predici Evanghelia, vezi acele turturele bătrâne care vor să se retragă undeva. Ei mi-au spus: „Ne apropiem de un suflet şi ne întrebăm dacă vom putea să-l facem să meargă. Apoi, îl tragem încoace şi încolo şi îi dăm câteva impulsuri, dar nimic nu-l determină să pornească, aşa că spunem: „Asta este. Nu putem să-l forţăm.” Atunci eu am spus: „Voi face eu ceva, frate!” Şi am mers la râu, l-am scufundat în apă şi am zis: „L-am scufundat. Acum ar trebui să meargă.” L-am ţinut cu capul sub apă până au ieşit câteva bule şi aceasta a fost tot. Dar, fraţilor, apa nu face totul; este nevoie şi de Foc. Când a venit Focul, frate, el a început să meargă. Da. Dacă există ceva care poate face biserica să meargă drept, să facă bine şi să se descopere, Acela este botezul Duhului Sfânt şi Focul care vine din cer de la Dumnezeu. Aceasta va îndrepta biserica, nu o părere despre aceasta sau despre cealaltă, ci botezul cu dragostea aprinsă a lui Dumnezeu, care vine jos şi mătură lucrurile rele din inima ta şi te face o făptură nouă, născută din Isus Hristos. Atunci femeile îşi vor lăsa părul să crească, iar bărbaţii nu vor mai fuma. Dacă laşi Focul să cadă asupra lor, toate lucrurile rele din viaţa ta se vor îndrepta. Acesta este adevărul. Tot ce făcea Noe părea ciudat, dar el a auzit un sunet sigur. Da, el a auzit aceasta.

Să privim şi la Moise, un bărbat care stătea în deşert, plin de doctrine. El ştia toate lucrurile şi îi putea învăţa şi pe egipteni care erau cei mai inteligenţi oameni din lume. Dar într-o zi, Moise a văzut că ceva a luat foc şi aceasta l-a atras. De aceasta avem nevoie astăzi: de o biserică în flăcări care să-¡ atragă pe cei ca Moise; care să-¡ atragă pe păcătoşi. Este nevoie de Foc ca să poată fi atraşi. Dacă cineva iese în stradă şi strigă: „Foc!” toţi sar din maşini şi din toate părţile şi încearcă să ajungă la acel foc. Focul are ceva ce atrage, iar noi avem nevoie în seara aceasta de Foc şi de Duhul Sfânt. Aceasta îl va atrage pe credinciosul  care vede ceva.

Îmi amintesc că Ben Pembermen, un prieten de-al meu, a avut un cort de întâlnire în St. Louis, dar nu mergea nimeni acolo, aşa că a început să alerge pe stradă în sus şi-n jos strigând: „Foc! Foc! Foc!” Imediat a ieşit toată lumea să vadă ce s-a întâmplat cu acest nebun. Atunci el a început să sară în sus şi-n jos, apoi s-a întors la amvon, a strigat: „Duhul Sfânt şi Foc!”, apoi a predicat cât a putut de tare. Aceasta este ceea ce atrage atenţia. Cea mai bună modalitate prin care poţi atrage un om neascultător este Duhul Sfânt şi Foc. Aşa a făcut Dumnezeu.

Moise nu a crezut că poate face ceva. El a încercat prin teoriile sale doctrinare, dar nu a reuşit. Însă într-o zi ¡-a vorbit Dumnezeu şi ¡-a spus: „Moise, scoate-ţi încălţămintea! Ştiu că eşti un prinţ al Egiptului, dar în ochii mei nu eşti decât un simplu om. Scoate-ţi încălţămintea pentru că stai pe un pământ sfânt! Înlătură toate lucrurile pe care le ai în tine!”

Când Moise a auzit acel sunet, El ¡-a zis: „Te voi trimite în Egipt să-Mi eliberezi poporul.” Vedeţi? Acest sunet nu era nesigur. Cum a ştiut Moise că acela era un sunet sigur? El nu a spus: „Cine vorbeşte cu mine? Ce este aceasta?”, fiindcă ştia că Glasul care vorbeşte cu el este în concordanţă cu Scriptura. Dacă Glasul care vă vorbeşte nu este în conformitate cu Scriptura, să nu ascultaţi de ea! Înţelegeţi? Dar dacă vă vorbeşte în concordanţă cu Scriptura, ascultaţi-L pentru că este Glasul lui Dumnezeu. Vedeţi? El a spus: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.”

Vedeţi? Moise a spus: „Aceasta este Scriptura!”

Dacă doriţi să faceţi ceva, ascultaţi ce sunet are. Verificaţi dacă este un sunet în conformitate cu Scriptura! Dacă este un sunet care se regăseşte în Scriptură, este un sunet sigur, deoarece făgăduinţele lui Dumnezeu sunt adevărate.

Dacă cineva care a terminat un seminar vine şi vă spune: „Nu există vindecare divină! Aceasta este o invenţie a oamenilor!” să nu ascultaţi aşa ceva, ci să spuneţi: „Ascultă, domnule, acest sunet este atât de slab încât nici măcar nu l-am auzit clar! Dar când Îl auziţi pe El spunând: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” acesta este un sunet sigur. Aşa este. „Eu sunt Domnul care vindecă toate bolile tale.” (Exod 15.26). Acesta este un sunet sigur. Ascultaţi sunetul sigur, nu pe cel nesigur!

Moise s-a dus şi ¡-a eliberat pe copiii lui Israel, deoarece el avea un anumit sunet. Copiii evrei au auzit şi ei, fără îndoială, un anumit sunet în acea seară, la ora de rugăciune: „Dumnezeul nostru poate să ne elibereze, dar noi nu vom lua nimic altceva decât Cuvântul Său. Noi vom sta pe adevăr, indiferent ce se întâmplă!” Acesta a fost un sunet sigur. Aşa este. Ei ştiau despre ce vorbesc.

Avraam a fost un fermier. El avea aproape şaptezeci şi cinci de ani şi era un necredincios. Probabil venea din Babilon, de unde existau o mulţime de superstiţii şi alte lucruri. Dar într-o zi, pe când lucra la câmp, a auzit un sunet sigur. Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, deşi nu avea nici o dovadă că acel sunet putea deveni realitate, el a continuat să-l creadă mai mult decât atunci când l-a auzit.

Dumnezeu ¡-a spus: „Avraame, soţia ta va avea un copil. Ea are şaizeci şi cinci de ani, iar tu ai şaptezeci şi cinci, dar Eu sunt Domnul. Prin acest copil, Eu te voi face părintele naţiunilor lumii; părintele multor neamuri.” După ce L-a întâlnit, numele lui a fost schimbat din Avram în Avraam, şi tot atunci, Dumnezeu ¡-a dat o parte din Numele Său: „Elohim.” Astfel, el a putut deveni tată; Dumnezeu l-a făcut părintele naţiunilor.

Avraam n-a încetat să creadă făgăduinţa primită. A trecut o lună, două, un an, doi, trei, cinci, douăzeci şi cinci, sar el a continuat să creadă. Biblia spune că el nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost tare, a stat credincios şi L-a lăudat pe Dumnezeu. Vedeţi? El a auzit un sunet sigur. Nu contează cât timp trece, nici că nimeni nu poate face nimic: indiferent ce se întâmplă, sunetul acela adevărat se împlineşte.

O, lucrurile ar sta atât de diferit dacă noi am putea vedea acest sunet sigur care este Dumnezeu! Cum ştim aceasta? Pentru că El a spus aceasta.

„Avraam, de unde ştii că vei avea un copil cu Sara?”

„Pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

„Păi, ea are şaizeci şi cinci de ani.”

„Nu mă interesează aceasta! Nu mi-ar păsa nici dacă ar avea o sută şaizeci de ani. Dumnezeu a spus ceva şi aceasta îmi este îndeajuns.”

„La anul voi veni şi voi vedea dacă ai primit copilul acela. Mă voi întoarce peste nouă luni ca să-l văd.”

„Poate nu voi avea copilul peste nouă luni, deşi cred că-l voi avea. Dar dacă nu va fi peste nouă luni, va fi peste următoarele nouă luni, fiindcă îl voi primi.” Înţelegeţi?

Anii au trecut unul după altul, iar ceilalţi l-au întrebat: „Ce mai zici de copilul acela, Avraame?”

Dar credinţa lui nu s-a micşorat, ci a devenit şi mai puternică şi a spus: „Glorie lui Dumnezeu! El a spus că-mi va da un copil şi eu cred aceasta.”

Aş vrea să văd dacă sunt aici fratele sau sora Kidd. Cu puţin timp în urmă, un doctor a spus că bătrânul nostru frate va muri. Eu am luat maşina şi m-am dus să-mi iau rămas bun de la el, dar când m-am trezit dimineaţa, Duhul Sfânt mi-a zis: „Nu, el nu va muri!” Vedeţi? El este aici. Am auzit că a luat în greutate. Vedeţi, acesta este un sunet sigur. Este siguranţa că dacă Dumnezeu a spus ceva, aşa va fi.

Zilele trecute m-am întors din California. Nu mai fusesem acasă de două luni. Curând a sunat telefonul, iar la receptor era o doamnă. Noi am fost prieteni buni cu câţiva ani în urmă, când eram păstor la biserica baptistă din Milltown. Ea are trei fetiţe minunate cu fratele Huff care este un om cumsecade. El este montator şi şi-a tăiat două degete din cauza serviciului. Gemenele au fost crescute ca şi creştine şi credeau în Dumnezeu. Când au început să meargă la şcoală, una dintre ele şi-a dezvoltat un complex. Fetele de acolo ¡-au spus: „Tu de ce nu fumezi? Crezi că eşti mai bună decât noi? De ce nu dansezi?”

Ele nu mergeau la dans, nu fumau şi nici nu consumau alcool. Una dintre fetiţe le-a spus: „Din partea mea puteţi face ce vreţi, dar eu Îl slujesc pe Hristos.”, dar cealaltă a început să gândească altfel şi a spus: „Poate pot face şi eu ceva în legătură cu aceasta.” Astfel, a devenit complexată şi s-a îmbolnăvit cu nervii, iar în cele din urmă a înnebunit. A fost ţinută timp de doi ani într-o instituţie de boli mintale şi ¡ s-au administrat tot felul de medicamente, dar nu a funcţionat nimic.

Când a fost adusă acasă, mi -a spus: „Frate Branham, fata a fost transferată la o instituţie catolică, iar luni o vor trimite la Madison, unde va sta într-o celulă.” Are optsprezece ani şi este un geniu. Este o perfecţionistă şi predă lecţii de operă şi cântă partituri întregi. Vedeţi? Era o fată deşteaptă şi o bună creştină, dar nu a putut fi înţeleasă. Când ei au spus că o vor pune în celula aceea, mi-am dat seama că nu mai puteau face nimic pentru ea. I-au administrat tratamente bazate pe şocuri, dar acestea ¡-au înrăutăţit şi mai mult starea. Şocurile erau administrate pe întuneric. Doctorul a spus: „Nu mai este nici o speranţă pentru ea, aşa că luni o vom trimite la Madison.”

Când a auzit aceasta, sărmana ei mamă a spus: „Îmi amintesc că fratele Branham ne-a spus că Isus Hristos este Vindecătorul. Eu am citit o mulţime de articole de ziar despre locurile în care a fost. O, dacă aş putea să iau legătura cu el!” A sunat la biroul din Jeffersonville, dar ¡ s-a spus că sunt în California. Ei m-au sunat vinerea, iar fetiţa urma să fie transferată lunea următoare. Femeia s-a dus şi l-a întrebat pe doctor dacă îmi permite să merg acolo ca să mă rog pentru fetiţă, dar el a spus că nu se poate şi a sfătuit-o să nu-şi mai facă speranţe pentru că nu se mai poate face nimic. Erau acolo psihiatrul şi alţi medici. Atunci fratele Huff a spus: „Fratele nostru va veni aici pentru a face o rugăciune.” Acela era un spital catolic. Ei au dorit să vorbească cu mine şi m-au sunat, dar nu eram acasă şi ¡-au spus soţiei mele să revin cu un telefon. I-am sunat toată ziua de sâmbătă până la doisprezece noaptea, dar nu a răspuns nimeni, de aceea m-am gândit că vor să mă împiedice să merg acolo. Fratele Huff m-a sunat şi mi-a spus: „Frate Branham, o vor transfera luni.”

„Frate Huff, ei nu mă cunosc, aşa că pot veni cu tine ca vizitator. Lasă-mă să merg ca vizitator.”

„În ordine,” a răspuns el.

A doua zi, fratele a venit la mine şi am mers acolo în calitate de vizitator. Una dintre gemene şi cealaltă fetiţă, s-au urcat în maşină ca să vină cu noi. Eu am început să vorbesc cu ele, iar una dintre ele mi-a zis: „Ştii, frate Branham, azi dimineaţă, păstorul nostru a început să predice despre ceva, dar apoi a schimbat subiectul şi a vorbit despre vindecarea prin ungerea cu untdelemn. Mama şi tata au început să plângă, şi noi la fel, deoarece ştiam că venim să te luăm şi că Biblia vorbeşte despre vindecarea prin ungerea cu ulei.”

„Ştiu despre ce vorbeşti,” am spus eu.

„Crezi că ne aparţine şi nouă o astfel de vindecare şi că Dumnezeu a încercat să ne spună aceasta prin păstorul nostru? Crezi că avem o astfel de şansă?”

„Vom vedea ce ne va spune Duhul Sfânt când vom ajunge acolo.”

Când am ajuns acolo, toate uşile erau închise. Au deschis una, iar după ce am intrat, au închis-o; au deschis liftul, apoi l-au închis, iar bolnavii sunt ţinuţi în celule. Am ajuns la fetiţa aceea de optsprezece ani care avea ochi frumoşi şi părea o drăguţă. Stătea acolo în condiţii oribile.

Eu am întrebat-o: „Îţi aminteşti de mine, Margaret?”

„O,o,o!” a răspuns ea.

„Sunt fratele Branham. Nu-ţi aminteşti de mine? Îmi spuneai: „Billy,” iar când te-am văzut ultima dată erai micuţă cât un sâmbure de dovleac. Îţi aminteşti de mine?”

M-a privit cu ochii ei mari şi a oftat. M-am aşezat la marginea patului şi am spus: „O, Doamne!” Acolo mai era un bărbat care încerca să-şi ţină soţia pentru că era într-o stare îngrozitoare. Tatăl fetei stătea lângă ea, iar mama ei s-a aşezat în capătul celălalt al patului.. Stăteau cu toţii acolo, iar eu mă întrebam: „Oare ne vei spune ceva, Doamne?” Apoi am spus: „Margaret, nu-ţi aminteşti de mine?” dar ea a continuat să mă privească fără să spună nimic.

Apoi părinţii ei mi-au spus: „Frate Branham, singurul lucru despre care vorbeşte este sângele şi alte lucruri ciudate ca acesta.”

„De când este aşa?” am întrebat eu.

„De doi ani.”

Am continuat să vorbesc cu ea şi prin mila lui Dumnezeu, după câteva minute, Duhul Sfânt a început să vină înăuntru. Atunci am spus:

„Margaret, toată viaţa ta, de când ai fost destul de mare ca să te poţi gândi la băieţi, ai dorit să te căsătoreşti cu un predicator.”

Ea a început să zâmbească. Vedeţi? Lucrurile au început să meargă şi am văzut că Duhul Sfânt avea totul sub control. Atunci am spus: „Aşa vorbeşte Domnul: S-a terminat!” Apoi mi-a zis: „Ce-am spus?” Mulţi dintre voi aţi citit despre veveriţe. Deci, am spus: „S-a terminat!” Apoi m-am gândit: „Dacă El a spus aceasta, voi sta pe cele spuse!” M-am întors spre fratele Huff şi ¡-am zis: „Nu ştiu de ce am spus aceasta, dar tot ce ştiu este că am făcut-o. Vreau să fii atent, pentru că în câteva ore va fi o mare schimbare aici.” Aceasta se întâmpla în jurul orei cinci după-amiaza. În dimineaţa următoare, am vorbit despre acest caz în adunare. Cred că unii dintre fraţii care au fost prezenţi în adunare, sunt şi aici. Da, sunt aici. Eu am spus: „Staţi în rugăciune, fiindcă este pe cale să se întâmple ceva!” După aceea am ieşit afară, iar ei au descuiat uşile ca să pot ieşi. Am urcat în maşină, iar după ce am trecut de colţul unei străzi, am spus: „De ce am spus aceasta, Tată ceresc? Atunci când am spus să apară veveriţele, ele au apărut, iar acum am spus: „Se va întâmpla ceva!”  Am ajuns acasă şi mi-am schimbat hainele deoarece mă pregăteam pentru serviciul de la biserică. Curând m-a sunat fratele Huff şi mi-a zis: „Frate Branham, nu pot să mă abţin. Ştii ce s-a întâmplat? La o oră şi jumătate după ce ai plecat tu, au venit doctorii şi ne-au întrebat ce s-a întâmplat, după care au spus: „Fata şi-a revenit! Este externată. Mâine puteţi s-o duceţi acasă pentru că este normală.”

De ce este acum acasă şi se bucură? Pentru că acolo a fost un sunet sigur. Nu contează ce stă împotrivă, este un sunet sigur! O, Doamne, un sunet sigur! A mai durat câteva minute, dar acolo a fost un sunet sigur. Cum putem merge mai departe? Zilele trecute s-a întâmplat ceva în timp ce eram pe drum. Este acelaşi lucru şi continuă să meargă mai departe. De ce? Pentru că este un sunet sigur.

Frate Fred, frate Tom şi frate Leo, sunteţi aici? Ei erau cu mine în pădure când Domnul mi-a zis: „Vorbeşte Cuvântul şi vei vedea ce se întâmplă!” Acesta nu este un sunet nesigur, ci este un sunet sigur. Eu ştiu că este adevărul şi cred din toată inima, cu Biblia pe inimă, că este Dumnezeu, şi că suntem la sfârşitul timpului.

Când a fost Isus pe pământ, pentru El nu a existat nici un sunet nesigur. Şi El a spus: „Am putere să-Mi dau viaţa, şi am putere s-o iau înapoi.” Nimic nu este nesigur în legătură cu aceasta. De ce? A auzit aceasta de la Dumnezeu. Aşa este. Aleluia! Simt că vreau să strig.

Acum trecem de la partea negativă, la cea pozitivă, la sunetul sigur. „Dacă trâmbiţa scoate un sunet nesigur, cine se va pregăti?” Dar trâmbiţa sună. Noi suntem la sfârşitul timpului, ceea ce este conform Scripturii. Aceste semne se vor arăta în timpul de seară…”

Trâmbiţa scoate un sunet corect. Noi trăim în timpul acesta. Să ne pregătim! Aşa este. Să ne pregătim! Frate şi soră, este pe cale să se întâmple ceva. Isus a spus: „Am putere să-Mi dau viaţa şi am puterea s-o iau înapoi.” Vedeţi? El nu a spus: „Poate…, sper să am…” Dar El a spus: „Am!” Amin. Aceasta este. Când Marta a venit la Isus după patru zile, ea a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit. Dar şi acum ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, El Îţi va da.”

„Eu sunt învierea şi Viaţa,” a spus Isus. Vedeţi? El nu a spus: „Sper că sunt.” Amin.

Cine crede în Mine, chiar dacă este mort, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi aceasta?” Să nu aveţi nici o umbră de îndoială! El a spus: „Eu sunt,” nu: „Eu voi fi sau sper să fiu.”  Eu sunt! Am fost întotdeauna „Eu sunt” şi voi fi întotdeauna „Eu sunt.” „Eu sunt învierea şi Viaţa. Eu sunt.” Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. „Unde l-aţi pus?” Amin.

Acum fiţi atenţi! El nu a spus: „Mă duc să văd ce pot face în legătură cu aceasta,” ci S-a dus acolo ca să-l învieze. Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta, ci este sigur. De ce? Pentru că Dumnezeu I-a spus să facă aceasta. Aşa este. „Eu nu fac nimic până nu-Mi arată Tatăl.”  „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine. El face numai ce vede pe Tatăl făcând.” (Ioan 5.19). Amin. Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. „El este mort şi a început să putrezească în mormânt, dar Eu îl voi trezi.” Amin. „Voi merge şi îl voi trezi.” Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. Aduceţi-vă aminte că „Cine crede în Mine, chiar dacă a murit, va trăi.” Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. Este la fel de adevărat, pe cât este de adevărat Dumnezeu.

O, nu sunteţi bucuroşi pentru că El vă cunoaşte? Nu sunteţi bucuroşi pentru că numele vostru este în Cartea Sa? „Cine crede în Mine, chiar dacă a murit, va trăi.” Amin.

Eu sunt învierea şi Viaţa.” Eu sunt în El. Dumnezeu a dovedit aceasta prin faptul că L-a înălţat pe Isus şi la fel va face şi cu noi. Noi stăm deja în locurile cereşti şi suntem deja salvaţi. Acesta este adevărul, iar Dumnezeu priveşte totul în felul acesta. „Pe cei pe care ¡-a cunoscut mai dinainte, ¡-a hotărât mai dinainte şi ¡-a chemat; şi pe aceia pe care ¡-a chemat, ¡-a şi socotit neprihăniţi; şi pe aceia pe care ¡-a socotit neprihăniţi, ¡-a şi proslăvit.” (Romani 8.30). Amin. Chiar acum, noi stăm în locurile cereşti în Isus Hristos, prin puterea învierii care ne-a transformat din păcătoşi în creştini şi ne-a pus pe treapta desăvârşirii. Nimic nu este nesigur în legătură cu aceasta.

Voi ziceţi: „Cum ştim aceasta?” Aceasta trăieşte în noi. Cum ştim? Este în noi. Amin. De aceea se întâmplă astfel de lucruri. Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. Noi am trecut de la moarte la Viaţă deoarece trăim: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” (Ioan 11.25-26). Tuturor celor care cred în El şi Îl urmează, „le voi da Viaţa veşnică.” Noi avem Viaţă veşnică chiar acum şi vom învia în ziua de apoi. O, Doamne! Nimic nu este nesigur în legătură cu aceasta, pentru că s-a împlinit deja.

Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl…” şi: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” (Ioan 6.44,37).

Câţi dintre voi sunteţi creştini? Ridicaţi mâinile. Voi sunteţi deja într-o stare desăvârşită. Amin. „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, ci îi voi da Viaţa veşnică şi îl voi învia în ziua de apoi.” El a spus că va face aceasta, nu că „poate va face aceasta.” Vedeţi? El a spus: „Voi face aceasta.” Acesta este un sunet sigur. Este sigur că vom ieşi la lumină într-o stare desăvârşită. Acest trup muritor va deveni nemuritor prin înviere. Nu este nimic nesigur. „Îl voi învia.” Acest muritor va deveni nemuritor. Nu ştim ce fel de trup vom avea, dar ştim că vom avea un trup ca şi Trupul Lui desăvârşit, deoarece Îl vom vedea aşa cum este. Amin. Nimic nu este în legătură cu aceasta. Noi Îl vom vedea! Glorie! Nimic nu este nesigur. Totul este sigur. O, voi puteţi merge mai departe şi să luaţi un sunet nesigur, dar mie îmi place sunetul scos de trâmbiţa Scripturii care scoate un sunet sigur. Ce este trâmbiţa Scripturii? Vestea bună a lui Dumnezeu. Aşa este. Fiţi siguri că El este acum aici. În ordine. El nu a spus: „Voi merge acolo şi voi vedea ce pot face cu Lazăr. Voi merge şi voi vedea dacă îl pot învia.” ci a zis: „El va învia.” Aceasta este sigur.

Poate ziceţi: „Voi vorbiţi despre Isus, despre Avraam, etc., dar ce se va întâmpla cu noi?” Da. Şi noi avem o siguranţă. „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi.” Aceasta este ceva sigur, este o siguranţă. „Eu voi face aceasta.” El nu a spus: „Poate voi face aceasta.” Nu, nu, ci a spus: „Eu voi face.” Este ceva sigur. „Eu voi fi cu voi şi în voi.” Mă puteţi numi fanatic, dacă vreţi, dar sunetul care mi-a spus că sunt salvat este un sunet sigur. Amin. „Voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul veacului.” Voi ştiţi că aceasta este ceva sigur. De unde ştiţi că ceea ce faceţi este sigur? Pentru că El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” Acesta este un semn. „Vă voi da un semn ca să dovedesc că sunt cu voi. Acesta nu va fi un sunet nesigur.

Poate ziceţi: „De unde ştiu, dacă nu fac totul pe baza unui simţ sau emoţie?” Pentru că El a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta. De unde ştim dacă suntem creştini sau nu? Dacă mergem în toată lumea, propovăduim Evanghelia şi suntem botezaţi, de unde ştim dacă suntem creştini?” Pentru că El a spus: „Semnele acestea îi vor însoţi… vă voi da o siguranţă, un anumit sunet.” Predicatorul spune: „Vino, alătură-te bisericii noastre, recită crezul nostru, botează-te fie prin stropire sau prin turnarea apei, şi aceasta este tot.” Isus nu a spus nimic în legătură cu aceasta, de aceea este un sunet nesigur. Poate ziceţi: „Mama a aparţinut acestei biserici.” Este foarte bine. „Păi vă spun că eu am fost confirmat.” Şi aceasta este în ordine, dar este ceva nesigur. Înţelegeţi?

Isus a spus: „Vă voi da un semn. Aceste semne…” În Marcu 16 găsim ultimele cuvinte pe care le-a spus El bisericii Sale: „Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la orice făptură.” Cât de departe? „În toată lumea.”  La cine? „La orice făptură.” Voi spuneţi: „Aceste lucruri s-au terminat odată cu epoca apostolică.” Nu, nu, nu! Aici avem un sunet sigur: „…în toată lumea, la orice făptură.” Aceasta este ceva sigur. Biblia spune că atunci când este predicată Evanghelia, aceste semne… (Acolo nu scrie: „Poate îi vor urma,” sau: „Ar trebui să-¡ urmeze,” ci scrie: „Îi vor urma.”). Este ceva sigur. O, frate, sunt bucuros pentru că am în inima mea Rusaliile! Da, domnule. „Aceste semne îi vor însoţi.” Este ceva sigur. „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: În Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi, vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-¡ va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.”  Este un semn sigur.

Cum a fost în zilele lui Noe…” Cum ştiţi că suntem la sfârşitul timpului? Ce se va întâmpla la sfârşitul timpului, Doamne? „Cum a fost în zilele lui Lot, aşa va fi…” Acolo nu scrie că s-ar putea să fie aşa sau că ar trebui să fie aşa. Nu, nu! Acelaşi Duh va locui în trup omenesc şi va descoperi gândurile inimii. Ştiţi la ce mă refer. Noi suntem la sfârşitul timpului. „Va fi la fel ca în zilele lui Lot.” Trebuie să se ridice cineva şi să se întâmple ceva. Dar s-a mai spus că la sfârşitul timpului, biserica va fi căldicică şi va cădea. Aşa va fi. Nu trebuie să încercaţi să opriţi aceasta, fiindcă aşa va fi. Dacă observaţi, Isus este afară din biserică numai în epoca Laodicea. Vedeţi, El stă afară şi bate la uşă încercând să intre înăuntru. Aşa este. Este singura epocă în care Îl găsim afară. Da, domnilor. Aşa zisa biserică penticostală laodiceană a creat atât de multe crezuri şi denominaţiuni încât L-au dat pe Isus afară, aşa că acum stă la uşă şi bate. (Fratele Branham bate de mai multe ori în amvon). „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-¡ iubesc.” Nu vă supăraţi pe mine când vă spun că trebuie să vă lăsaţi părul să crească, să nu mai fumaţi, să nu mai purtaţi pantaloni scurţi şi să nu mai faceţi astfel de lucruri. Trăiţi ca şi creştini! Vedeţi, „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care îi iubesc. Fiţi stăruitori şi căiţi-vă!” Ce a spus El? „Cine deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine. Eu voi face aceasta dacă deschideţi uşa.” El nu a spus: „Mă voi mai gândi şi poate voi face aceasta.”, ci a spus: „Voi veni la cel care Îmi deschide uşa.” O, aceste sunete sigure! Eu le iubesc, voi nu? Da, domnilor.

Voi spuneţi: „Frate Branham îţi voi spune ce am făcut. Cred că sunt salvat pentru că m-am alăturat unei biserici.” Nu este aşa.

Petru a spus în ziua de Rusalii: „Căiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor, apoi veţi primi Duhul Sfânt.” El nu a spus: „Poate Îl veţi primi.”, ci a spus: „Veţi primi Duhul Sfânt, pentru că făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Este la singular). Şi Domnul a dat putere celor care L-au primit (Glorie lui Dumnezeu) şi au devenit copiii lui Dumnezeu. Toţi cei care au crezut, au fost adăugaţi la biserică. Cum aţi intrat în biserică? „Printr-un singur Duh, am fost botezaţi să alcătuim un singur trup.” Nu este nimic nesigur în legătură cu aceasta; totul este sigur; este un sunet sigur.

Am umplut doua sau trei casete, Leo? Mă voi opri, pentru că altfel vă voi ţine aici până la miezul nopţii.

Evrei 13.8 spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Este adevărat? El este Acelaşi şi aceasta este ceva sigur. Aveţi vreo îndoială în legătură cu aceasta? Nu, deloc. „Cine crede în Mine, are Viaţa veşnică.” Vedeţi? „Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică.” Nimic nu este nesigur în legătură cu aceasta, nu-¡ aşa? Este o făgăduinţă a lui Dumnezeu. Căiţi-vă înaintea lui Dumnezeu ca să puteţi fi umpluţi cu Duhul Sfânt, şi atunci vindecarea divină şi celelalte lucruri promise, vor putea fi reale în viaţa voastră. Aceasta este o făgăduinţă a lui Dumnezeu pentru că El a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede.”

Poate veţi spune: „Frate Branham, eu aparţin bisericii cutare.” Este bine. Şi eu am aparţinut unei biserici şi multe biserici mi-au sponsorizat adunările, dar acum aparţin Bisericii lui Dumnezeu şi ea este sponsorul meu.

Poate ziceţi: „Aparţin bisericii Foursquare.” Şi eu aparţin acestei biserici. Înţelegeţi? Biserica lor este în ordine. Acolo sunt oameni drăguţi. Prieteni, nu contează de ce biserică aparţineţi, voi trebuie să fiţi umpluţi cu Duhul Sfânt deoarece printr-un singur Duh, am fost botezaţi într-un singur Trup. Este adevărat? Acesta nu este un sunet nesigur, fiindcă este scris în 1Corinteni 12.13: „Printr-un singur Duh, am fost botezaţi într-un singur trup şi am devenit mădularele acelui trup.” Amin.

Posted in Slujba Incincita

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *