Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – RĂPIREA

 

04 Decembrie 1965 – Yuma, Arizona

…Pentru mine este o mare prioritate faptul că am primit invitaţia de a veni din nou aici. Ultima dată când am fost în locul acesta, am avut un timp minunat, de aceea, atunci când am fost invitat din nou, m-am simţit foarte bine.

Cred că paharul bucuriei mele s-a umplut şi datorită cuvintelor pline de dragoste mărturisite de voi. Într-adevăr, toate acestea mă bucură nespus.

Billy mi-a spus că fratele din Las Vegas doreşte să ţinem o adunare şi în gruparea sa şi în acest scop ar vrea să discutăm după adunare. Billy mi-a spus că tot timpul ne este planificat, dar că am putea merge acolo în ianuarie, înainte de întâlnirea din Phoenix.

Acesta este motivul pentru care dorim să mergem acolo. Cred că fratele Art Wilson a fost de mai multe ori acolo. El şi soţia sa, sora Wilson, au dorit să merg şi eu, dar nu am avut încă ocazia, aşa că poate a venit în sfârşit timpul s-o pot face.

Frate, te rog să-l cauţi pe Billy Paul sau pe fratele Roy Borders. Dacă el nu este aici, poţi vorbi cu fratele Pearry, cu Lee sau cu careva dintre ei şi să stabiliţi împreună adunările.

Cu câteva clipe în urmă, am văzut mulţi predicatori, ceea ce mă bucură nespus fiindcă mă voi întâlni cu mulţi fraţi cumsecade. Aş vrea să am timp să merg acasă cu fiecare din voi, deoarece ştiu că aici aveţi cei mai buni bucătari din ţară. Este frumos.

Azi dimineaţă, fratelui Peary i s-au întâmplat două lucruri ciudate. În primul rând este vorba de tăierea firului de la microfon. El se crede vinovat pentru cele întâmplate, dar eu ştiu că vinovatul este altcineva. Cineva şi-a propus să vorbească.

Apoi el a mers afară şi a vorbit cu fratele Collins: „Spune-mi…. Adineauri era bun. Cu siguranţă acest lucru a fost făcut de un mexican sau de un spaniol! Acesta este piperul cel mai fierbinte pe care l-am mâncat vreodată.” El a continuat în felul acesta, dar de fapt vorbea chiar cu şeful.

„Eu sunt şeful!”, a spus el. Acesta este Texas pentru tine.

 

Eu cred că cele întâmplate nu sună ca o glumă, dar să avem simţul umorului. Mă gândesc că şi Domnul Isus Însuşi a avut simţul umorului când câţiva farisei au venit la El şi I-au spus: „Pleacă şi du-te de aici, căci Irod vrea să Te omoare!” Dar Isus le-a răspuns: „Duceţi-vă şi spuneţi vulpii aceleia: „Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi.” (v. 32). Deci, dacă Lui i s-a întâmplat aceasta şi a avut un astfel de simţ al umorului, de ce ne-ar speria această situaţie care este la fel cu cea trăită de El?

Este deja târziu şi eu obişnuiesc să predic aproximativ patru ore. Cunosc bunătatea fratelui din această capelă, dar doresc să-mi scurtez puţin mesajul. Terry mi-a spus: „Ce-ar fi să punem o bandă de două ore?”, dar eu i-am răspuns: „Nu, Terry, aceasta este o Cină de sărbătoare, de aceea voi vorbi numai treizeci sau patruzeci de minute.”

Când eram tânăr, oamenii veneau să mă asculte pentru că eram tânăr. Ei spuneau: „Ei bine, Billy Branham…” Voi ştiţi că eram încă necunoscut şi nu aveam nici o pregătire. Cu toate acestea, oamenii veneau să asculte cuvintele mele slabe vorbite într-o engleză stâlcită, pentru că foloseam dialectul din ţinutul Kentucky. Da, ei ascultau cuvintele mele slabe, iar într-o adunare mi s-a întâmplat că oamenii au dorit să cânte imnul naţional. Ei au spus: „Să ne ridicăm în picioare şi să cântăm imnul naţional!” Eu m-am ridicat şi am început să cânt: „Pentru patria mea veche, Kentucky de departe…” pentru că acesta era singurul imn pe care-l ştiam şi Kentucky era singura mea patrie.

Dar după ce îmbătrâneşti gândeşti mai mult şi cunoşti mai mult pentru că în fiecare zi asimilăm alte lucruri noi.

Voi ştiţi că Pavel a spus odată: „Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut mare, am lepădat ce era copilăresc.” (1 Corintei 13.11).

Vedeţi, când faci primii paşi te împiedici şi cazi, dar te ridici şi încerci încă o dată şi încă o dată, până reuşeşti.

Aceasta este ceea ce trebuie să facem şi noi ca ostaşi ai crucii: acum este timpul să mergem drept înainte, pe calea care duce în sus spre slavă.

Eu cred cu adevărat că trăim ultimele scene ale istoriei acestei lumi. Cred că într-adevăr venirea Domnului este mai aproape decât ne gândim noi.

Acum aş vrea să folosesc cam treizeci de minute din timpul vostru ca să vă atrag atenţia asupra unor versete pe care le voi lua ca text şi la care mă voi referi pentru a atinge mai multe probleme. Când eram acasă m-am gândit: „Nu ştiu cum să vorbesc despre toate aceste versete, de aceea voi lua doar o parte din ele pentru aceste predici mici”, cum este şi cea din seara aceasta.

Aş vrea să deschideţi Bibliile la Psalmul 27, de unde vom citi primele cinci versete.

Dar înainte de a citi aş vrea să vă mai spun ceva despre oamenii care fac parte din Asociaţia Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline. Fratele Pearry mi-a vorbit despre cărţile pe care le-au editat ei. Câţi vă mai amintiţi de predica pe care am ţinut-o într-una din adunările de aici? este vorba despre predica „Domnilor, acesta este timpul?” Această predică a fost înregistrată şi ea a fost prima carte. Vedeţi? Când s-a întâmplat aceasta.

Sunt deja prea multe dovezi supranaturale ale Cuvântului scris al lui Dumnezeu care dovedesc timpul în care trăim, ca să nu ne mai îndoim. Da, toate dovezile sunt cât se poate de grăitoare.

Vedeţi lucrurile prin care sunteţi puşi în uimire? De ce? Pentru că le cunoaşteţi dinainte şi apoi le vedeţi împlinirea. Voi ştiţi cum s-au ridicat aceşti trei bărbaţi şi au făcut observaţii asupra Mesajului acestui ceas. Ce chemare au ei? Noi privim la făgăduinţa lui Dumnezeu pentru ceasul acesta, deoarece El ne-a spus ce va face. Şi vedem cum El împlineşte totul întocmai. Da, El o face întocmai cum a spus. De ce? Pentru că este Dumnezeu.

Dacă un om, oricine ar fi el, ar încerca să spună de la sine o asemenea prorocie, ar avea o şansă de unu la un milion ca ea să se împlinească. Dacă ar preciza şi un timp pentru împlinirea ei, şansa de împlinire ar fi unu la zece milioane; dacă va preciza locul unde se va întâmpla, şansa ar fi de unu la o sută de milioane, iar dacă ar spune cum se va întâmpla, aceasta este dincolo de orice închipuire. Când o vedem mereu şi mereu atât de desăvârşită, atunci Acela este Dumnezeu. În cazul acesta trebuie să ne întoarcem direct la Scriptură pentru că Duhul Sfânt este Cel care o descoperă şi care a scris Cuvântul. El ne prezintă tabloul şi ne arată exact ceasul în care trăim.

Noi trăim într-un timp de răscruce pentru biserică. Da, suntem la un colţ. Este uşor să pui cărămizile în linie dreaptă, dar când ajungi la colţ… Acelaşi lucru îl face şi organizaţia care porneşte şi începe să facă rândul, este în ordine; dar când faceţi acele colţuri, trebuie să vă întoarceţi în altă direcţie… Dar observaţi: Dumnezeu nu zideşte un zid, ci construieşte o casă, iar în cadrul acestei case există multe puncte de întoarcere şi de intersecţie, pe care ni le-a spus deja dinainte în Planul Său care este Biblia. Oricine poate încerca să facă o cotitură, dar trebuie să fie conform Planului. Dacă nu este aşa, trebuie să o dărâme din nou.

Dar Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui, pentru părtăşia cu voi, pentru aceste uşi deschise pe care Domnul le-a făcut atât prin voi cât şi prin oamenii Evangheliei Depline. Eu am susţinut întotdeauna că este greu de vorbit cu oamenii din denominaţiuni despre Cuvântul lui Dumnezeu pentru că ei zidesc un gard în jurul lor şi mie îmi pare rău că nu am timp suficient ca să-i îndrum.

În ce priveşte cele spuse de fratele David referitor la creşterea raţelor, este puţin dar corect. El spunea: „Râul curgea şi fiecare raţă ar fi vrut să aibă părtăşie cu celelalte raţe care cresc pe râu, dar nu s-a putut pentru că au fost îngrădite. Când au crescut însă apele, le-au luat coteţele cu totul.”

Eu văd aici ceva bun şi cred că acesta este drumul pe care trebuie să-l urmăm şi noi, adică: apa creşte şi noi putem ieşi din coteţul în care am fost prinşi şi astfel să avem părtăşie unii cu alţii, nu-i aşa? Aceasta arată că avem o dragoste sinceră şi adevărată în Hristos.

Oamenii Evangheliei depline au fost pentru mine o oază, pentru că de multe ori am găsit printre ei fraţi buni. De altfel, în fiecare denominaţiune am întâlnit astfel de călători sfinţi, fraţi buni, dar de multe ori li s-a interzis să mă primească în biserica lor, şi asta nu pentru că nu ar crede ceea ce învăţ, ci pentru că s-ar depărta de denominaţiunea lor. Dacă voi faceţi totuşi acest lucru (dacă mă primiţi), înseamnă că sunteţi o raţă şi v-aţi umplut pieptul cu mireasma umedă a Vieţii veşnice.

Nu demult am fost vizitat de un frate de la metodişti. Nu vreau să-i spun numele, dar este un bărbat fin. El scria o carte despre vindecarea divină şi a venit la mine pentru a discuta despre ea. Ne-am aşezat, iar el mi-a zis:

„Singurul lucru pe care-l am împotriva ta este că umbli cu penticostalii.”

„Dacă biserica metodistă va fi de acord să-mi sponsorizeze adunările, voi merge cu voi.”

„Aceasta este altceva”, a spus el. „Eu nu sunt biserica metodistă ca să decid acest lucru, ci doar aparţin de ea.”

„Aşa este”, am răspuns eu.

Vedeţi? Penticostalii au fost aceia care mi-au deschis uşa. Ei sunt aceia care m-au primit şi noi vom merge la toţi cei care ne primesc, cum scrie în Apocalipsa 3.20, unde scrie: „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” Eu am ştiut întotdeauna că Cel ce bate este Hristos şi că El este Cuvântul. Acesta este adevărul. El este Cuvântul.

Aşa cum am spus, aceşti creştini comercianţi au fost o oază, un loc de întâlnire în care putem avea părtăşie unii cu alţii. Nici o altă biserică nu a îngăduit ca lucrarea să fie dusă mai departe în mijlocul ei. Dar oamenii din diferitele biserici au putut veni împreună aici şi pretutindeni în lume pentru a putea Cina împreună cu El.

Eu am încurajat multe din aceste adunări ale Evangheliei depline şi le sunt recunoscător pentru aceste ocazii în care mi s-a dat cuvântul ca să vorbesc. Prin aceasta, oamenii comercianţi i-au ajutat pe ceilalţi oameni să vină şi au deschis şi uşile multor biserici. Desigur, prin aceste adunări eu nu încerc să-i trag pe oameni afară din bisericile lor. Dimpotrivă, vreau ca voi să rămâneţi acolo şi să lăsaţi Lumina voastră să lumineze în mijlocul lor. Înţelegeţi?

Fiţi un creştin adevărat şi păstorul vostru vă va aprecia! Spun aceasta pentru că un credincios adevărat, sincer şi sfânt va fi preţuit. Da, desigur.

Îi mulţumesc fratelui de aici, soţiei lui şi bisericii, pentru ocazia pe care mi-a dat-o de a vorbi în faţa voastră şi doresc ca această adunare să crească şi binecuvântarea lui Dumnezeu să se odihnească peste voi, astfel încât să fiţi o unealtă în mâna lui Dumnezeu pentru a salva sute de suflete înainte de venirea Domnului. Doresc acelaşi lucru şi pentru celelalte adunări şi pentru reprezentanţii lor.

În seara aceasta aş vrea să vorbesc despre o temă aparte, şi anume: „Răpirea.”

Eu cred că va fi o răpire. Toţi credincioşii cred aceasta, iar criticii Bibliei ştiu şi ei că va avea loc o răpire.

Acum vom citi ca bază Psalmul 27.1-5:

 

„Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine să mă tem?

Domnul este sprijinul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?

Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei, – se clatină şi cad.

Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.

Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui.

Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui, şi mă va înălţa pe o stâncă.”

 

Fie ca Domnul să-şi adauge binecuvântarea la Cuvântul citit.

Poate că unii vor avea o altă părere despre mine când vor auzi prezentarea mea cu privire la această temă. Câţi dintre voi cred că Biblia ne învaţă că va fi o răpire a Bisericii? Da, domnilor, acesta este adevărul. Va fi o luare de aici a Miresei. Indiferent ce eşti: metodist, baptist, prezbiterian, penticostal, etc., va fi o răpire.

Când vorbesc, eu nu încerc să spun ceva care le place oamenilor. Eu nu m-am făcut niciodată vinovat de aceasta. Eu vreau să vin aici şi să spun ceea ce sunt călăuzit să spun, ceea ce cred că v-ar ajuta, ceea ce ar duce înainte experienţa voastră cu Dumnezeu, dacă sunteţi creştini, iar dacă nu sunteţi creştini, să vă facă să vă ruşinaţi de voi înşivă şi să deveniţi un creştin. Aceasta este scopul meu şi întotdeauna am încercat să-mi aliniez gândurile după cum mă călăuzeşte Domnul.

Noi am fost avertizaţi deja prin Cuvânt că în zilele din urmă învăţătura aceasta va fi batjocorită. Acest lucru este scris în 2 Petru 3.3-5:

„Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor,

şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!

Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei,

Şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de ape.”

Aici vedem motivul pentru care tema aceasta este atât de luminată, deoarece profetul spune „că în zilele din urmă vor veni mulţi batjocoritori” care vor spune aceste lucruri. Vedeţi? Ni se spune mai dinainte care este motivul care-i face pe oamenii de astăzi să se poarte cum se poartă.

Da, noi ne aşteptăm la aceste lucruri pentru că Biblia spune: „Să ştiţi că în zilele din urmă vor veni vremuri grele.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători, nemulţumitori, fără evlavie,

fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,

vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;

având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea. Depărtaţi-vă de oamenii aceştia!” (2 Timotei 3.1-5).

 

Putem să vedem o imitare a Adevărului? Desigur.

Când Moise s-a dus în Egipt ca să elibereze copiii lui Israel, avea în mână doar un toiag, ca legitimare, şi pe Dumnezeul cerului în spatele lui.

Apoi, când a stat în faţa lui Faron, el a făcut o minune, dar imediat au venit imitatorii şi au făcut aceleaşi lucruri pe care le-a făcut el. Vedeţi? Ei au făcut aceasta după ce mai întâi a făcut Moise acele minuni. Ei au venit acolo şi au copiat, au imitat originalul. Noi ştim aceasta.

Poate cineva spune: „Ei bine, aceasta a fost în zilele lui Moise!”, dar aceeaşi Scriptură spune că aceste lucruri se vor repeta în zilele din urmă:

„După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.” (2 Timotei 3.8). Vedeţi? Imitatori care fac tot felul de lucruri ca să-i amăgească pe oameni. Scopul lui Satan este să imite orice lucru pe care Dumnezeu îl are în linia Cuvântului Său, ca să întoarcă lucrurile dacă poate.

Este exact cum a spus un frate din Las Vegas:

„Lumea este domeniul de domnie al Satanei, iar Las Vegas este reşedinţa lui principală.”

Eu ştiu că Satana este dumnezeul acestui veac şi că fiecare naţiune de pe glob este sub controlul lui. Acesta este adevărul! Lumea aceasta aparţine Satanei, dar Isus îl va birui. Într-o zi, Satana i-a oferit-o lui Isus, dar El a refuzat s-o primească deoarece ştia că va fi Moştenitorul ei în timpurile care vor veni.

Lăsaţi-mă să mai rămân câteva clipe la cuvântul „batjocoritori”.

Batjocoritori… Cu vreo două săptămâni în urmă, am citit într-un ziar din Tucson că nişte englezi susţin (erau rânduri de batjocură) că răstignirea Domnului nostru Isus Hristos a fost numai o înşelătorie pusă la cale de Pilat şi Isus. Noi nu avem cum să ne împotrivim acestor batjocuri, dar lucrările lui Dumnezeu trebuie primite prin credinţă. Deci, noi trebuie să credem că El a mers înainte ca să ne arate cum trebuie să se întâmple.

Noi ştim că nu cu mult timp în urmă chiar naţiunea engleză a avut în mijlocul ei o mare trezire prin John şi Charles Wesley, precum şi prin mulţi alţi predicatori mari care au vestit Evanghelia în pieţe şi peste tot. Dar pentru că au refuzat Mesajul pentru ziua lor, noi putem vedea unde au ajuns astăzi. Acolo este fratele Williams şi mulţi alţii, dar naţiunea engleză a decăzut tot mai mult.

Eu am umblat prin multe ţări, dar nu ştiu să fi văzut undeva o naţiune atât de imorală şi degradată ca cea engleză.

Acelaşi lucru l-a spus şi Billy Graham, pentru că atunci când a fost în Anglia, a fost nevoit să părăsească un parc în care a intrat cu soţia sa, deoarece bărbaţi şi femei se împreunau fără ruşine în văzul tuturor. Eu nu am văzut niciodată ceva care să frângă inima unui om mai mult decât ceea ce se petrece în Anglia, ţara care odinioară a avut oportunitatea să conducă lumea în reformă. Aceasta arată cât de mult a căzut ea.

Dar aţi văzut ce a provocat acest Mesaj printre ei? Când au auzit Mesajul vorbit azi, ei au început să susţină mesajul lor, dar acela nu mai este valabil acum şi nu vor reuşi nimic cu el. (este vorba de mesajul lui Wesley).

Ce s-ar fi întâmplat dacă Moise ar fi venit la popor cu mesajul lui Noe? Ce-ar fi fost dacă el ar fi spus: „Trebuie să construim o corabie cu care să plutim pe Nil în jos!”? Nu ar fi reuşit nimic! Nici mesajul lui Isus nu ar fi lucrat niciodată prin Moise, aşa cum nici mesajul lui Wesley nu ar fi mers pentru Luther şi invers.

Acest lucru este valabil şi astăzi. Ultima noastră mare reformă a fost mesajul penticostal, dar astăzi noi ne mişcăm înainte, iar mesajul penticostal nu se va amesteca cu Acesta, pentru că este o altă zi.

Este tot Cuvântul lui Dumnezeu, dar este o zidire. Ca picioarele, coapsele, braţele, venind în sus; este formarea unei Mirese pentru răpire. Vedeţi, aceasta nu-i exclude pe oamenii care au trăit în urmă; ei au trăit Mesajul lor. Toţi aceştia vor veni, toţi cei care au fost în Mireasă.

 

 

 

 

Este ca viaţa unei plante de grâu. Ea a trecut prin pai, spic şi pleavă. Apoi bobul părăseşte pleava (învelişul) şi se formează singur, ca bobul de grâu care a căzut în pământ.

De curând am citit o carte scrisă de un critic german. El spunea: „Dintre toţi fanaticii din lume, William Branham este de neîntrecut. El este un vrăjitor şi face aceste lucruri…”

Vedeţi? Omul vorbeşte fără să ştie…

El critică, dar adevărul este că nici măcar nu crede în Dumnezeu. Mai departe, el a spus: „Un Dumnezeu care a putut să stea liniştit în epocile întunecoase, care Şi-a încrucişat mâinile şi a privit cum ucenicii Lui, mame şi copii mici au fost daţi la lei în arenele romane, şi nu a mişcat nici măcar un deget…”

Vedeţi cum gândirea, educaţia şi celelalte lucruri fireşti nu pot prinde descoperirea?

Adevărul este că bobul de grâu trebuia să cadă la pământ. Exact aşa cum a trebuit să cadă Isus şi să învieze din nou, aşa a trebuit să cadă şi Biserica de la Rusalii. Ea a trebuit să cadă în pământ în epoca întunecoasă.

Orice bob de grâu care cade în pământ, trebuie să zacă un timp în întuneric ca să rodească. Dar a răsărit în timpul lui Martin Luther, apoi a mers mai departe prin Wesley, au urmat penticostalii şi acum merge înapoi la bobul de grâu. Sistemele denominaţionale pe care bobul de grâu le-a lăsat în urmă, sunt paiele. Acesta este adevărul.

Sistemul denominaţional va fi ars, dar adevăratul bob de grâu care a venit din fiecare dintre acele reforme, va fi dus sus în Mireasă. Toţi împreună vor forma Mireasa.

Nu demult, am aflat că în Anglia s-a rulat un film intitulat „Răstignirea”. Un grup de oameni, tineri cu părul lung, au filmat tot felul de lucruri murdare şi de scandal… L-au numit pe Isus „dady”, etc.

Voi spuneţi: „Bine, dar aceasta s-a întâmplat la Londra, în Anglia.”

Este adevărat, dar aţi văzut ce s-a scris săptămâna trecută în ziar? Un oarecare mare doctor în teologie, de la o instituţie renumită, a spus: „Răstignirea a fost o înşelătorie!” În continuare, el a spus că Isus a încercat doar să imite răstignirea şi că în realitate a băut o băutură asemănătoare cu marijuana sau cu un alt drog care exista în vremea aceea în Orient. Şi după ce a băut-o a dormit timp de trei zile.” El a mai spus: „Este posibil ca atunci când i s-a dat oţet şi fiere, să i se fi dat în realitate această băutură narcotică. Atunci a căzut ca şi cum ar fi fost mort, iar ei L-au luat şi L-au pus într-un mormânt. Dar după două sau trei zile Şi-a revenit însă şi totul a fost în ordine.” El mai spunea că după aceea, Isus a plecat în India unde ar fi murit de moarte naturală şi că în realitate a încercat să facă o religie falsă. Vedeţi? Este pentru prima dată când avem o asemenea remarcă la adresa Mântuitorului.

Ce s-a întâmplat cu voi, oamenilor? Noi trăim exact în ziua despre care vorbeşte Biblia: când se împlineşte prorocia referitoare la batjocoritori.

Dumnezeu Şi-a împărţit Cuvântul pentru fiecare epocă şi în fiecare dintre aceste epoci a trebuit să se manifeste aceste aspecte murdare. Dumnezeu i-a rânduit mai dinainte şi pe aceşti batjocoritori, ca să se împlinească Cuvântul referitor la ei în fiecare epocă. Şi de fiecare dată când El a împărţit Cuvântul Său, a hotărât un trimis, un bărbat pentru fiecare epocă. Da, El i-a hotărât pe aceşti bărbaţi mai dinainte. Când a alocat timpul lui Moise, El l-a trimis pe Moise; Când a venit timpul să Se nască Fiul lui Dumnezeu, El L-a hotărât pe El pentru acel ceas.

Cum spune Biblia: „…nimic nu se poate face fără voia lui Dumnezeu.”

Cum a ştiut El totul? Pentru că Dumnezeu este infinit, atotputernic, omniprezent şi atotştiutor. El a ştiut toate lucrurile de la început. Nu există nimic care să nu fi fost cunoscut de El, dar când noi încercăm doar să ne gândim cum a fost aceasta sau cealaltă… totul merge…

Vedeţi? Să ne întoarcem la Cuvânt ca să vedem ce face El şi atunci vor înţelege.

Dacă acest doctor în teologie s-ar fi gândit puţin, nu ar fi scris acele cuvinte.

În primul rând: Cum a fost posibil ca acest Isus din Nazaret să împlinească în viaţa Sa toate făgăduinţele Vechiului Testament? Cum a putut face aceasta? Acest lucru nu s-ar fi putut întâmpla dacă nu ar fi fost rânduit de Dumnezeu.

În al doilea rând, dacă ucenicii au făcut o înşelăciune împreună cu Isus, de ce au murit toţi o moarte de martir?

Chiar apostolul Petru le-a spus ucigaşilor săi: „Puneţi-mă cu capul în jos pentru că nu sunt vrednic să mor ca Domnul meu.” Ei l-au luat pe Andrei şi l-au răstignit în formă de „X” pe cruce. Fiecare dintre apostoli şi-a sigilat mărturia cu propriul sânge. Ei au crezut în El şi şi-au dat viaţa din dragoste pentru El. Dacă Isus a fost un înşelător, cum ar fi putut accepta ucenicii o asemenea moarte? Vedeţi însemnătatea duhovnicească? Dar oamenii nu pot înţelege.

Nu demult, a fost aici un bărbat renumit, un învăţat. El a spus următoarele, referindu-se la trecerea Mării Roşii în timpul lui Moise:

„Nu este vorba de nici o mare care s-ar fi despărţit ca un zid, ci adevărul este că la capătul malului era o porţiune cu trestii şi Moise şi poporul au trecut pe acolo, având de-o parte şi de alta trestiile. Ei au traversat doar o mare de trestii.” Aceasta este părerea pe care o împărtăşesc o mulţime de preoţi, şi doar pe aceasta o admit.

Când a ieşit primul cosmonaut în spaţiu, la întoarcerea pe pământ a declarat că nu a văzut nimic din Dumnezeu, prin aceste cuvinte reuşind să îi înşele chiar şi pe unii predicatori care au renunţat la credinţă. Ei se gândeau că Dumnezeu ar trăi undeva în spaţiu, la o sută cincizeci de mile înălţime.

Vai, cultura şi înţelepciunea acestei lumi au transformat biserica într-o grămadă de buruieni. Aşa este. Cultura şi sistemele ei, ştiinţa şi civilizaţia, vin de la Satana. Aici este civilizaţia Satanei.

Dar Biblia spune că cei aleşi nu au nici o legătură cu lumea aceasta. Dumnezeu are o Civilizaţie cu totul diferită de aceasta de aici. Cu cât primim mai mult din această ştiinţă a Satanei suntem mai aproape de moarte. Totul, începând de la automobil până la sateliţii atomici, sunt numai aparate de distrugere.

Dar în Civilizaţia care vine nu va mai fi nici moarte şi nici griji sau dureri. Vedeţi? Acolo nu va mai fi nimic din toate acestea, dar civilizaţia aceasta trebuie distrusă pentru că este de la Satana.

În Geneza 4.21-22 vedem că urmaşii lui Cain au început civilizaţia, zidind oraşe, cetăţi şi aşa mai departe şi au făurit instrumente muzicale, unelte de aramă şi de fier. Dar în loc să apropie de Dumnezeu, aceste însuşiri i-au îndepărtat tot mai mult de El. Ei erau foarte religioşi, dar când au venit urmaşii lui Set, ei au început să cheme Numele Domnului.

Eu nu sunt aici ca să rănesc pe cineva dintre voi sau ca să spun ceva despre vreo biserică; nici nu mă refer la toate aceste lucruri mici pentru că sunteţi voi aici şi aparţineţi de biserica cutare sau cutare, sau ca să vă supăr, deoarece ştiu că în toate aceste biserici sunt mulţi oameni buni. Dar vreau să vă spun ceva: săptămâna trecută am citit în ziarul „Shreveport” că biserica catolică a făcut o afirmaţie şi noi vedem că acum bisericile se adună în cadrul marelui Consiliu Ecumenic, împlinind prin aceasta Cuvântul Scripturii. Da, ei fac exact cum scrie.

Ei au spus: „Unii protestanţi au vrut să ţină de Biblia aceea. Păi, Biblia nu este altceva decât o Carte de istorie a Bisericii, pe care oamenii o au în bibliotecă doar de vreo două sute şaizeci de ani, dar biserica a fost întotdeauna. Aceea a fost biserica, nu Biblia. Biblia este doar istoria bisericii.”

Ce minciună subtilă!

Omenirea posedă Biblia de trei mii de ani. Vechiul Testament a fost scris cu sute de ani înainte de venirea lui Hristos. Deci toate aceste păreri nu sunt decât nişte minciuni viclene ale Satanei.

Din cauza lor, vedem cum în aceste zile din urmă se ridică atât de multă batjocură şi dispreţ la adresa Bibliei. Ei încearcă s-o pună deoparte… dar Dumnezeu va judeca biserica prin ceva. El nu poate fi drept… Ei nu mă pot aresta şi să spună că am mers cu treizeci de mile pe oră într-o zonă cu douăzeci de mile pe oră, decât dacă este ceva care îmi spune că este o zonă în care trebuie să merg cu douăzeci de mile pe oră. Trebuie să fie un indicator.

Noi ştim că într-o zi, Dumnezeu va judeca biserica şi popoarele. Astfel, dacă El o va judeca prin biserica catolică, prin care biserică catolică? Dacă o va judeca prin metodişti, baptiştii sunt pierduţi. Dacă o va judeca prin unitarieni, trinitarienii sunt pierduţi. Vedeţi? Atunci prin cine o va judeca? El a spus că o va judeca prin Hristos, iar Hristos este Cuvântul. Astfel, Cel prin care va judeca Dumnezeu este Cuvântul lui Dumnezeu.

„La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.” „…şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” (Ioan 1.1,14). Vedeţi? „…Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Astfel, El o va judeca prin Cuvântul Său.

Şi noi vedem că oamenii din timpul acesta încearcă să pună Biblia deoparte şi să ridice în locul ei autoritatea bisericii. Biserica nu o vrea. Astfel, ei pot face orice fel de crez sau altceva şi să meargă cu el.

Serile trecute, am vorbit la Shreveport despre Biserica Vechiului Testament şi am arătat că atunci când au junghiat mielul pascal nu era voie ca în casele lor să se găsească aluat timp de şapte zile. Nici un aluat, nici o pâine făcută cu aluat.

Aceste şapte zile reprezintă cele şapte epoci ale Bisericii despre care putem citi în Apocalipsa, de aceea, în cadrul Bisericii nu este îngăduit nimic amestecat, nimic cu aluat. Cu toate acestea, astăzi găsim o mărturie de credinţă amestecată, denominaţiuni, şi tot ce-i posibil adăugat la Cuvânt. Cu toate acestea, au curajul să numească aceste adaosuri „Cuvântul”.

Noi ştim însă că este scris:

„Timp de şapte zile să nu se găsească aluat în casele voastre…” (Exod 12.19).

Să nu ţineţi pe mâine ceea ce mâncăm astăzi, ardeţi-o în foc înainte de a veni lumina zilei, pentru că există un Mesaj nou care vine, un lucru nou.

Vedeţi, voi încercaţi s-o ţineţi, fiindcă aceasta a întotdeauna atitudinea bisericii. Când iese o trezire, primul lucru care se întâmplă este că în trei ani încep să facă din ea o organizaţie. Denominaţiunea începe o organizaţie.

Aţi observat însă că Mesajul acesta are deja douăzeci de ani şi cu toate acestea nu este o organizaţie. El nici nu va fi organizat vreodată. Noi suntem la sfârşit pentru că bobul a venit înapoi la bob. Viaţa a venit din nou în bob, iar pleava s-a tras înapoi. Şi bobul trebuie să stea în prezenţa soarelui ca să se coacă.

Nu vi se pare ciudat întunericul care a cuprins nu demult Coasta de Vest? Ei nu au înţeles şi nici nu pot înţelege. Texas-ul s-a întunecat săptămâna trecută, iar ei nu pot înţelege. Nu vă daţi seama că acela este un semn? Nu ştiţi că naţiunile se destramă? Israel este în patria sa, iar aceste semne ne arată că suntem la sfârşit! În acelaşi timp întunericul…, nu ştiţi că acela este semnul despre care a vorbit profetul când a spus: „Dar spre seară se va arăta lumina”? Deci, va fi o Lumină care va veni în timpul serii când apare întunericul şi se întâmplă alte lucruri aşa cum au loc acum. Vedeţi cum se întunecă şi cum totuşi spre seară va fi lumină?

Voi ştiţi că papa a mers la Ierusalim, iar când a făcut aceasta a avut loc acea eclipsă de lună. Când am prezentat bisericile în Tabernacol, eu am desenat pe tablă epocile Bisericii exact cum le vedeţi desenate în cartea despre Cele şapte epoci. Când am terminat, Duhul Sfânt Însuşi a venit în adunare într-un Stâlp de Foc şi a făcut exact acelaşi desen pe peretele din spate. Aproximativ trei sau patru sute de oameni au fost martori la acest lucru.

Şi aşa cum am spus deja, atunci când papa a pornit să vină aici, luna s-a întunecat iar oamenii de ştiinţă au fotografiat fazele eclipsei de lună. Clişeul obţinut poseda exact aceeaşi lumină ca cea desenată de mine pe tablă.

Papa a făcut această vizită în data de 13, a urcat apoi treisprezece trepte şi a dat împărtăşirea la treisprezece, unei naţiuni care are numărul treisprezece. Întunericul a fost total. Vedeţi unde ne aflăm? Noi suntem la sfârşitul timpului.

„… în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor,

şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii.” (2 Petru 3.3-4).

Când vedeţi că se întâmplă aceste lucruri, ridicaţi-vă capetele şi fiţi gata pentru că răpirea poate avea loc oricând. Hristos vine după Biserica Sa.

Dar ei nu cred acest lucru pentru că nu pot recunoaşte faptul că sunt cei care împlinesc Scriptura referitor la batjocoritori. Da, oamenii nu-şi dau seama că făcând aceste lucruri, şi vorbind aceste lucruri, împlinesc Scripturile. Cât de puţin ştia marele preot Caiafa şi preoţii din timpul acela, Cine era Cel pe care L-au batjocorit şi au făcut haz de El! Ei nu ştiau că El era chiar Dumnezeul despre care cântau în Psalmi: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?… Mi-au străpuns mâinile şi picioarele…”

În timp ce ei cântau acest cântec în Templu, El murea pe cruce întocmai cum spuneau cuvintele Psalmului, şi cu toate acestea nu ştiau ce fac. Chiar Isus s-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23.34). Toate acestea erau scrise mai dinainte în Scriptură, dar ei erau orbi şi nu vedeau.

Ştiaţi că bisericii catolice şi bisericilor protestante li   s-a spus mai dinainte că în zilele din urmă vor fi oarbe şi că Hristos va fi afară la uşă, încercând să intre înăuntru? De ce aceasta? Tot Biblia ne dă răspunsul:

„Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” (Apocalipsa 3.17).

Acolo sunteţi, în orbire, călcând lucrurile lui Dumnezeu ca şi cum n-ar însemna nimic. Ei batjocoresc şi fac haz, dar toate acestea se întâmplă ca să se împlinească ce spune Biblia.

Însă pentru Biserica Mireasă răpirea este o descoperire. Mireasa adevărată a lui Hristos aşteaptă descoperirea răpirii. Dar ce este o descoperire? Credinţa. Tu nu poţi avea o descoperire fără credinţă.

Credinţa este o descoperire, este ceva care vi se descoperă vouă. Credinţa este o descoperire care vi s-a dat aşa cum i-a fost dată lui Avraam, care a socotit orice lucru care era contrar cu ceea ce i-a fost descoperit, ca şi cum nu ar fi. Credinţa… De fapt, credinţa este descoperirea lui Dumnezeu. Biserica, tot Trupul în întregime, este zidit pe descoperire.

Cu câteva săptămâni în urmă am vorbit cu un predicator baptist. El a venit să discute cu mine şi a zis:

„Te apreciez ca om, dar eşti total dezorientat.”

„Dacă sunt aşa, ajută-mă să-mi revin.”

„Cu Scriptura”, a spus el. Şi a continuat „Frate Branham, noi nu vom aduce niciodată lucrurile împreună, fără ca mai înainte să punem cuvânt cu cuvânt în conformitate cu greaca şi aşa mai departe.”

„O, domnul meu, tu nu ştii ceva mai bun ca aceasta? Chiar şi la Niceea, la 325 de ani de la Hristos se mai discuta care dintre învăţaţii greci a avut dreptate. Tu nu poţi înţelege… este o descoperire.”

„Eu nu pot accepta descoperirea!”

„Atunci cum Îl poţi accepta pe Hristos?”

„Păi, Biblia spune că cine crede în Isus Hristos are viaţa veşnică.”

„Este adevărat”, am răspuns eu, „dar tot Cuvântul spune că „nimeni nu poate zice că Isus este Domnul, fără descoperirea Duhului Sfânt.” Vedeţi? Aici este exact acelaşi lucru care ne cheamă înapoi la descoperire. Voi trebuie să primiţi o descoperire.

Cain şi Abel nu au avut Biblia ca să poată citi din ea, dar Abel a primit o descoperire prin credinţă. Astfel, el a putut să-I aducă lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin aceasta, Dumnezeu l-a declarat neprihănit.

Isus i-a întrebat pe ucenici în Matei 16.13-18:

„Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului”

Şi ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din proroci.”

„Dar voi, cine ziceţi că sunt?”

Drept răspuns, Simon Petru I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis:

„Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

Şi Eu îţi spun: „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi Porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.”

Descoperirea spirituală despre Cine este Dumnezeu. Despre Cine este Isus. Isus este descoperirea lui Dumnezeu. Dumnezeu descoperit lumii în trup. El era în lume: „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” (2 Corintei 5.19), descoperind că Dumnezeu era în trup de carne. „Tu eşti Hristosul, Unsul lui Dumnezeu, Fiul Său.”

Şi Isus i-a răspuns: „Nu carnea şi sângele ti-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. El ţi-a descoperit. Şi pe această Stâncă Îmi voi zidi Biserica Mea!” Adică pe descoperirea Cuvântului la timpul potrivit. Aşa Îmi zidesc Eu Biserica şi porţile iadului nu o vor birui.”

Apocalipsa este ultima Carte a Bibliei, iar pentru cei necredincioşi este o Carte pecetluită, sigilată.

În capitulul 22 din Apocalipsa scrie că dacă cineva adaugă sau scoate ceva din cele scrise în această Carte, Dumnezeu îi va scoate dreptul de la Pomul vieţii. Astfel, ne dăm seama că Ea a fost dată în întregime credincioşilor. El deschide Cartea Apocalipsei şi ne descoperă Cine este Autorul întregii Cărţi, iar noi trebuie să-L privim ca fiind Alfa şi Omega, de la Geneza la Apocalipsa. Isus Hristos este descoperit ca fiind Acelaşi prin toată Biblia, descoperind toate tainele referitoare la El Însuşi şi Planul Său cu privire la epocile Bisericii care urmau să vină; şi au fost pecetluite acolo prin şapte Peceţi.

Gândiţi-vă la faptul că această Carte a fost scrisă, dar apoi a fost pecetluită cu şapte Peceţi care nu puteau fi descoperite decât atunci când avea să sune ultima trâmbiţă, a şaptea, adică trâmbiţa ultimului înger pământesc.

Apocalipsa 10.7: „În zilele în care va suna din trâmbiţa lui îngerul al şaptelea, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.” Aceasta este epoca în care trăim noi. Noi toţi ştim că trăim în Laodicea, adică în cea de-a şaptea epocă a Bisericii, ceea ce înseamnă că nu va mai fi nici o altă epocă. Nu poate să mai fie! Noi trăim în epoca Laodicea, de aceea, aceste şapte Peceţi care au ţinut Cartea ascunsă pentru oameni, trebuie să fie deschise. El ne-a făgăduit aceasta în Cuvânt, de aceea nu poate să treacă. Noi nu putem nici să adăugăm şi nici să scoatem ceva din Cuvânt. El trebuie să rămână întotdeauna Cuvântul.

Aceste taine ne vor fi descoperite ca să cunoaştem Adevărul, ceea ce este El, să-L facă să Se potrivească cu restul Scripturii. Atunci Dumnezeu dovedeşte că acesta este Adevărul. Vedeţi, Dumnezeu nu are nevoie de interpret pentru că El este propriul Său Interpret. El Îşi aduce interpretarea Sa prin faptul că aduce lucrurile la împlinire aşa cum le-a vestit.

Este exact ca la început când a spus: „Să fie lumină!” şi s-a făcut lumină. Vedeţi, aceasta nu are nevoie de nici o interpretare, fiindcă a fost dovedită

El ne-a promis în Scriptură mai multe lucruri şi pentru timpul acesta din urmă. De exemplu, a făgăduit că Îl va trimite pe Fiul Său, dar când a venit, oamenii nu au putut să Îl creadă, de aceea Isus a spus:

„Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”

„Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi,

dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, pentru că ele mărturisesc Cine sunt Eu.” (Ioan 5.39;10.37-38).

Ceea ce a făcut Luther în timpul lui ne arată Cine era El, şi la fel ceea ce a făcut Wesley. În zilele penticostalilor vedem reaşezarea darurilor: vorbirea în limbi, scoaterea dracilor, etc. Păi, acelea au mărturisit Cine era El. Asupra acestora nu este nici o îndoială sau vreo pricină de glumă.

Când a început această lucrare, oamenii spuneau: „Nu poate să dureze mult! Se va stinge, va cădea jos!” Dar nu este adevărat! Ea arde încă. De ce? Pentru că nu poate fi stinsă niciodată. Dumnezeu a spus că va fi acolo. Ea este acea porţiune din Cuvânt şi nu o puteţi lăsa la o parte… Când este chemată Mireasa, cum o veţi stinge? Ea este descoperirea manifestării Cuvântului adevărat, iar noi trăim în acea zi. Slavă lui Dumnezeu! Este descoperirea tainei Lui Însuşi.

Răpirea despre care vorbim noi este numai pentru Mireasă. Gândiţi-vă la faptul că Biblia spune: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.” (Apocalipsa 20.5). Dacă nu există o răpire, unde suntem, prieteni? Ce vom face? În ce epocă trăim? Ce făgăduinţe avem? Va fi o răpire. Biblia spune că va fi, iar ea este numai pentru cei aleşi, pentru aleasa Doamnă, Mireasa din această zi, Biserica chemată afară.

Cuvântul „biserică” înseamnă „cei chemaţi afară”.

Aşa cum Moise a chemat o naţiune din altă naţiune, Duhul Sfânt cheamă o Mireasă dintr-o biserică, scoate mădulare din fiecare denominaţiune formând o Mireasă, Pomul Miresei.

Noi avem banda „Pomul Miresei”. O Mireasă chemată afară… Ea este Pomul Miresei… este Mireasa, Cea care va fi în răpire, numai Ea, nimeni altcineva decât Mireasa, cea aleasă şi cunoscută mai dinainte de Dumnezeu, de la început, Gena duhovnicească a Tatălui.

Mă voi opri puţin aici… Devin agitat fiindcă mă gândesc că vă voi ţine prea mult.

Observaţi! Ştiaţi că cu mulţi ani înainte de a vă naşte, fiecare dintre voi aţi fost în tatăl vostru ca o genă? Acesta este adevărul pentru că tatăl vostru purta în el sămânţa. Această sămânţă vine de la partea bărbătească, nu de la femeie. Femeia aduce doar oul, pământul în care se pune sămânţa.

Când eram de şaisprezece ani, fiul meu era deja în mine. Eu nu îl cunoşteam, dar el era acolo, iar prin căsătoria sfântă, a devenit imaginea chipului meu. Acum îl cunosc şi pot avea părtăşie cu el. Dar vedeţi, el a venit la timpul potrivit, la timpul hotărât.

Tot aşa, voi aţi fost în El. Dacă aveţi Viaţa veşnică înseamnă că aţi fost în Dumnezeu înainte de întemeierea lumii.

Voi sunteţi o parte din El, un fiu al lui Dumnezeu, un atribut al Lui. El a ştiut exact timpul în care trebuia să veniţi, deoarece este Cel care a hotărât exact timpul şi locul şi nimeni altul nu poate să-L ia… Nu contează câte imitaţii sau alte lucruri de felul acesta vin, voi trebuie să fiţi aici. El a ştiut că veţi fi aici, iar acum sunteţi descoperiţi şi puteţi avea părtăşie cu El pentru că exact aceasta a dorit. El doreşte părtăşie, să I se aducă închinare.

Dar dacă viaţa voastră nu a fost din totdeauna un atribut al lui Dumnezeu, voi sunteţi doar o imitare a creştinismului. Vedeţi? Vor exista milioane şi milioane care vor fi numai o imitare a creştinismului.

De curând am făcut o afirmaţie. Eu m-am uitat la fratele Demos Shakarian când montau vacile şi la testul făcut de medici cu eprubetele. Masculul eliberează de fiecare dată cam un milion de germeni şi tot cam un milion de ouă vin de la femelă. Dar aţi ştiut că din toţi germenii aceia care se mişcă în jur, există unul singur rânduit pentru viaţă şi un singur ou fertil? Germenul acela mic se va strecura printre toţi ceilalţi germeni micuţi, care arată exact ca el, găseşte oul fertil şi se strecoară în el, în timp ce toţi ceilalţi mor.

Păi, dacă vorbim despre naşterea din fecioară, nu este nici pe jumătate atât de tainică precum este naşterea duhovnicească, cum este rânduită aceasta şi hotărâtă mai dinainte de Dumnezeu.

Dacă în seara aceasta sunteţi un creştin născut din nou, aţi fost în Dumnezeu, Tatăl vostru, cu mult înainte de a începe timpul. De aceea, când aţi venit în viaţa aceasta şi aţi încercat să practicaţi creştinismul, fiecare lucru a mers greşit, iar voi v-aţi întrebat de ce se întâmplă aşa. Dar într-o zi aţi fost atinşi de Ceva. Ce era aceasta? Viaţa care era aici jos de la început…

Voi ştiţi povestioara mea despre puiul de vultur găsit de mama lui care-l pierduse. Voi m-aţi auzit predicând cum acel vultur a fost clocit de o găină. Dar hrana pe care o oferea ea puiului de vultur nu putea fi digerată de acesta pentru că el nu era de la început un pui de găină. Cu toate acestea stătea împreună cu puii de găină în coteţ şi urma cloşca. Ea scormonea prin curte şi făcea tot felul de lucruri pe care puiul de vultur nu putea să le înţeleagă şi să le facă. Când ea cloncănea şi bătea din aripi, toţi puii de găină fugeau şi se ascundeau, iar puiul de vultur făcea la fel ca ei.

Dar într-o zi, mama lui care ştia că avusese două ouă şi nu unul, şi-a zis: „Trebuie să mai am un ou pe undeva.” Şi a pornit să-l caute. L-a căutat peste tot, iar în cele din urmă a zburat şi pe deasupra curţii găinilor, unde şi-a observat puiul căutat. Când l-a văzut, l-a strigat cât a putut de tare, iar când puiul i-a auzit strigarea a recunoscut-o pentru că era ceea ce i se potrivea. Aceasta căuta el! vedeţi? Atunci a înţeles că el nu era un pui de găină, ci era un vultur.

Aceasta este calea pentru fiecare creştin născut din nou. Pe mine nu mă interesează din ce denominaţiune veniţi, nici unde aţi aparţinut sau în câte registre v-aţi trecut numele, etc., când acel Cuvânt adeverit este dovedit înaintea voastră, vă daţi seama imediat că sunteţi un vultur. Tot cloncănitul găinii care vă îndeamnă să mergeţi aici sau acolo; să aparţineţi aici sau dincolo; să urmaţi calea aceasta sau pe aceea, este fără sens. Este un adaos la Cuvântul autentic al lui Dumnezeu!

Când o sămânţă ajunge în pântecul unei femele… Voi nu sunteţi un germen uman de la tatăl vostru, după care să deveniţi germenul de la un câine, apoi de la o pisică şi apoi de la găină. Nicidecum, ci întotdeauna aţi fost un germen, o sămânţă umană.

Tot aşa, Trupul lui Isus Hristos, Mireasa, va fi o parte a Trupului Său… El a fost Cuvântul, iar Mireasa va trebui să fie Cuvântul, Cuvânt adăugat la Cuvânt, adăugat la Cuvânt: neprihănirea lui Luther, sfinţirea lui Wesley, botezul Duhului Sfânt cu restituirea darurilor şi toate celelalte lucruri care aparţin de aceasta. Acela trebuie să fie Cuvânt peste Cuvânt, sămânţă peste sămânţă, viaţă peste viaţă, ca să aducă la suprafaţă statura deplină a Miresei Domnului Isus Hristos.

Voi aţi fost un atribut al Lui, iar acum, după ce au fost scoase la iveală toate aceste lucruri, a mai rămas unul singur: că Hristos vine după Mireasa Sa. Dar cum ajungem noi în Mireasă? Aceasta este o mare întrebare. Mulţi spun: „Vino şi fă-te membru la adunarea noastră!” Unii vor să faceţi un botez anume, iar alţii spun una sau alta. Unii spun că trebuie să vorbiţi în limbi, în timp ce alţii cred că nu este necesar acest lucru, ci trebuie să jucaţi în Duhul; alţii spun că trebuie să strigaţi, etc. Toate acestea sunt în ordine şi totuşi toate sunt greşite.

Eu vă întreb: Cum este posibil ca un bărbat, o femeie sau un copil al lui Dumnezeu care s-a născut din Duhul lui Dumnezeu, să nege Cuvântul lui Dumnezeu când Dumnezeu Însuşi L-a interpretat şi a zis: „Acesta este. Eu L-am promis, este aici!”, dovedind aceasta cât se poate de clar. Păi, ei sunt orbiţi ca să nu vadă. Vedeţi? Cum poate Hristos să-Şi nege propriul Cuvânt? Dacă Hristos este în voi, El nu-Şi poate nega propriul Cuvânt.

Dar cum ajungem în Trupul Lui?

1 Corinteni 12.13: „Noi toţi în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup…”

Deci, prin botezul acestui singur Duh Sfânt noi suntem în Trupul Său. Iar Duhul este Viaţa lui Hristos. Este adevărat? Viaţa lui Hristos. Viaţa fiecărei seminţe rodeşte Sămânţa Vieţii, iar El a fost Sămânţa Cuvânt. Aţi înţeles?

Dacă în sămânţă este Viaţa, iar botezul Duhului Sfânt vine peste ea, sămânţa este hotărâtă să rodească Viaţa Seminţei.

Eu v-am mai povestit despre ceea ce am văzut în grădina fratelui John Sharriatt, şi anume acel copac care purta pe el opt sau nouă feluri de roade. Când l-am văzut, l-am întrebat:

„Ce fel de copac este acesta, frate Sharriatt?”

„Un portocal.”

„Dar de ce are lămâi, mandarine, grepfrut etc.?”

„Toate fructele pe care le conţine fac parte din familia citricelor şi au fost altoite pe el.”

„Oh, am spus eu, acum înţeleg. Înseamnă că anul viitor va avea din nou portocale…”

„Nu, pentru că fiecare mlădiţă va aduce propriile ei roade.”

Cei care cultivaţi tot felul de pomi ştiţi că puteţi face altoiri cu copacii din aceeaşi familie. Astfel, puteţi lua o crenguţă de lămâi şi s-o altoiţi într-un portocal, iar ea va rodi lămâi şi nu portocale. Ea nu va putea aduce niciodată roada originală a pomului în care a fost altoită.

Exact aceasta am făcut noi oamenii. Am altoit, am introdus crezuri de aceea vă întreb: Cum ar putea produce metodiştii altceva decât copii metodişti? Cum poate produce o denominaţiune altceva decât copii ai denominaţiunii?

Dar dacă din acel pom creşte o mlădiţă originală, ea va rodi portocale. De aceea, când Dumnezeu face ceva în biserică, acela va fi originalul, Cuvântul. Trebuie să fie aceasta pentru că viaţa este în pom şi el îşi rodeşte propriul soi.

Noi putem vedea cum biserica a mers în jos prin epoci şi a adus roadele sale, dar mlădiţele care nu mai fac rod, sunt tăiate jos.

În Ioan 15.2, Domnul Isus spune că „Pe orice mlădiţă, care este de la Mine şi n-aduce roadă, El o taie…”

Isus vrea ca mlădiţele să aducă la suprafaţă roade pentru El Însuşi. Soţia Lui trebuie să rodească copii care sunt ca El. Dar dacă ei nu rodesc copii Mireasă, copii Cuvânt, sunt copii denominaţionali. Astfel, ea pleacă înapoi la prima ei dragoste: dragostea pentru lume şi denominaţiunea aceea. Ei nu pot rodi un creştin adevărat, născut din nou, pentru că acolo nu este nimic ca să-l rodească.

Este la fel ca şi cum ai lua o creangă de lămâi şi ai altoi-o într-un portocal. Ea nu va produce niciodată portocale, ci numai lămâi. Vedeţi? Ea nu a fost de la început o mlădiţă originală, dar dacă o mlădiţă a fost hotărâtă prin ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu ca să aducă roade originale (portocale), ea nu va aduce niciodată altceva, ci numai portocale.

Aceeaşi este problema şi cu Biserica Dumnezeului celui viu. Când vine ceasul, tu Îl laşi pe Dumnezeu să înceapă lucrarea şi fiecare o primeşte şi porneşte cu ea. Vedeţi? Aşa a fost întotdeauna.

Nu demult am citit istoria vieţii lui Martin Luther, iar acolo scrie că nu este greu să crezi că Martin Luther a putut să protesteze împotriva bisericii catolice şi să scape, ci lucrul neobişnuit este că el a putut să ţină capul deasupra fanatismului care a urmat după trezirea lui şi a stat neclintit pe mesajul lui: „neprihănirea se primeşte prin credinţă.” Vedeţi? Fiecare lucru fals şi orice imitaţie trebuie să cadă.

Uitaţi-vă la doamna Aimee Semple McPherson. Fiecare doamnă predicatoare încerca s-o imite şi purta Biblia la fel ca ea, dar toate erau doar imitaţii fireşti. Ele nu pot fi originale.

La fel este cu bisericile care fac aceasta, ele nu pot fi originale. Lăsaţi ca o biserică dintr-un oraş să aibă un lucru sau altul şi imediat veţi vedea că o altă biserică nu se va linişti până când nu va avea şi ea acel lucru.

Vedeţi? Ei nu mai sunt originali. Cuvântul lui Dumnezeu este originalul şi El trebuie să rodească la timpul hotărât soiul Lui: pe cei aleşi şi hotărâţi mai dinainte de Dumnezeu. Dar cum intrăm în această Biserică? Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi în acest Trup, în Trupul lui Hristos care este Mireasa, Cuvântul. Botezaţi acolo prin Duhul Sfânt.

Acum să vedem dacă suntem în ultima epocă sau nu.

Vom afla aceasta dacă mergem în Geneza 5. Puteţi deschide şi la Luca. Noi ştim că Enoh a fost al şaptelea patriarh de la Adam. Acolo se poate vedea sămânţa şarpelui. Astfel, dacă acest Cain ar fi fost fiul lui Adam, atunci Enoh ar fi fost la optulea patriarh. Vedeţi? Nicăieri în Biblie nu scrie că acest Cain ar fi fiul lui Adam, ba dimpotrivă, Biblia spune că el era de la cel rău.

Deci aici scrie că Enoh a fost al şaptelea patriarh de la Adam, un timp spre epocile bisericilor. Toţi ceilalţi şase bărbaţi care au trăit înaintea lui Enoh, au murit, dar el a fost mutat. Enoh, al şaptelea patriarh, a fost răpit, arătând că răpirea are loc în epoca a şaptea a bisericii. Cred că nu există nici o îndoială cu privire la faptul că suntem în epoca a şaptea a bisericii. Noi ştim aceasta cu toţii.

Răpirea va fi în epoca a şaptea a Bisericii? Toate celelalte şase au murit, dar Enoh a fost mutat şi nu a mai fost găsit; Dumnezeu l-a luat. El este un tip pentru răpire, pentru că toţi ceilalţi şase au murit; dar Mireasa din timpul sfârşitului va fi chemată (prin răpire, fără moarte), în epoca a şaptea. Noi suntem chiar acum martori ai acelei epoci. Oh, Doamne!

Lăsaţi-mă să sap mai adânc şi să dovedesc aceasta.

În Apocalipsa 10.7 găsim un simbol pentru cele şapte epoci ale bisericii. Aici ni se spune că taina Cărţii trebuia descoperită prin Mesajul îngerului al şaptelea.

Acum, există un Mesager deasupra tuturor acestora şi un mesager pe pământ. Cuvântul englez „înger” înseamnă „mesager”. În Mesajul îngerului al şaptelea, în timp ce îşi făcea cunoscută slujba, când a început să-şi trâmbiţeze slujba, nu când a început… Când a început Isus, El a început cu vindecarea bolnavilor şi al celor suferinzi. Atunci toţi ziceau: „Oh, acest Rabin mare este un Profet!” şi toţi doreau să Îl aibă în bisericile lor.

Dar într-o zi, El S-a aşezat jos şi a spus: „Eu şi Tatăl suntem Unul!” Aceste cuvinte au fost ceva străin pentru urechile lor; ceva diferit de ceea ce auziseră până atunci.

„…dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.” (Ioan 6.53).

„Păi, El este un vampir!” Vedeţi? Aceasta era altceva. El nu a explicat ce a spus pentru că ei au văzut manifestarea, legitimarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru epoca Lui, care dovedea că El era Mesagerul acelei epoci. Astfel, El nu a trebuit să explice nimic.

Poate că nici ucenicii nu au fost în stare să explice acele cuvinte, dar ei L-au crezut; au stat liniştiţi şi L-au crezut. Ce au putut spune ei referitor la cuvintele conform cărora ar fi trebuit să mănânce carnea Lui şi să-I bea sângele? Evident era imposibil să facă aşa ceva, dar cu toate acestea au crezut cuvintele Lui pentru că erau hotărâţi mai dinainte să creadă. Vedeţi? Ei au crezut. Indiferent dacă au putut să explice sau nu acele cuvinte, ei le-au crezut.

Dar fiţi atenţi! În epoca a şaptea a Bisericii, când Îngerul al şaptelea începe să sune din trâmbiţa lui, tainele lui Dumnezeu trebuie să fie descoperite. Reformatorii nu au avut timp… Luther nu a trăit suficient de mult, nici Wesley; epocile nu au trăit suficient de mult. Ei au adus Mesajul acelei zile, dar oamenii l-au luat şi l-au organizat. Ce este aceasta?

Voi nu veţi putea birui niciodată natura; ea mărturiseşte întotdeauna despre lucrarea lui Dumnezeu. El merge în unitate cu natura. Trebuie s-o facă.

Priviţi soarele care răsare dimineaţa şi apune seara. Omul se aseamănă cu el. Când se naşte, el e un copil mic şi slab, la fel ca soarele ale cărui raze nu dau multă căldură. Pe la ora zece termină liceul, iar în mijlocul zilei intră în viaţă. După-amiaza pe la ora trei începe să îmbătrânească, iar la ora cinci, moare bătrân şi slab şi merge în mormânt. Dar este acesta sfârşitul? Nu, pentru că în dimineaţa următoare soarele învie din nou. Vedeţi?

Priviţi copacii. Primăvara, înmuguresc şi frunzele răsar pe crengile lor pentru ca toamna să coboare în pământ. Ele cad din pom, merg înapoi… Ce? Viaţa merge jos, în rădăcina pomului. Este acesta sfârşitul lui? Nu, pentru că în primăvara următoare ele vin înapoi cu o viaţă nouă.

Exact aşa s-a întâmplat şi cu biserica în reformă. A venit sus. Bobul de grâu a căzut în pământ şi a murit în timpul prigoanei din epoca întunecoasă. S-a dus în pământ. Trebuia să moară. Orice om duhovnicesc o poate vedea. Era nevoie ca sămânţa să moară şi să putrezească pentru că altfel rămânea singură. Acesta este motivul pentru care biserica a trebuit să meargă în pământ în epoca întunecoasă. Dar după ce a zăcut acolo, a putrezit, au ieşit la suprafaţă două frunze mici – biserica lui Luther. Din biserica lui Luther au mai ieşit câteva frunze mici: Zwingli, etc. Apoi a urmat spicul, mesajul lui John Wesley, marea epocă misionară, iar de aici a ieşit epoca înşelătoare, epoca penticostală.

A cultivat cineva dintre voi grâu? Ieşiţi afară şi priviţi spicul. Veţi spune: „Eu am grâu”, pentru că arată ca bobul de grâu, dar dacă îl priviţi mai atent, veţi vedea că nu aveţi încă grâu, ci aveţi o pleavă.

Nu ne-a avertizat Isus în Matei 24.24 că în zilele din urmă cele două duhuri vor fi atât de aproape unul de celălalt încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi? Vedeţi? Acela este un purtător.

Viaţa care a venit sus prin Luther este cea care l-a născut pe Wesley; Viaţa care a venit prin Wesley este cea care a născut penticostalii, iar Viaţa din penticostali produce bobul de grâu. Dar ele sunt purtătoare. Vedeţi? Viaţa adevărată trece prin ele; Mesajul trece prin ele, dar merge tot înainte până în grâu. Acesta este motivul pentru care grâul vine sus şi aduce toată lucrarea în răpire, aici, sus la vârf. Mireasa vine afară din fiecare epocă, dar paiul denominaţional moare, se uscă şi moare.

Aţi observat cum a început să se retragă Viaţa în aceste zile din urmă? Când bobul de grâu începe să crească, pleava începe să se tragă de pe el.

Priviţi înapoi la bobul acesta mic. Dacă desfaceţi cu atenţie învelişul, veţi observa că înăuntru este un muguraş mic de grâu care începe să crească. Vedeţi? El are nevoie de pleavă ca să fie protejat, ca să aibă o şansă să poată ieşi afară. Dar când bobul începe să crească şi Mesajul începe să se răspândească, pleava se desprinde de el şi viaţa trece din ea direct în bob; merge înainte.

Aşa se întâmplă în fiecare epocă. Nimic nu poate merge împotriva naturii pentru că Dumnezeu este neschimbător şi procedează întotdeauna la fel.

Acum suntem în timpul celei de-a şaptea epoci a Bisericii şi totul trebuie să se descopere în bob.

Dacă vreţi puteţi deschide la Luca 17.28+30:

„Cum s-a întâmplat în zilele lui Lot…”

„Tot aşa se va întâmpla şi în ziua când se va descoperi Fiul omului.” Ce vrea să ne descopere? Ceea ce este El în această zi. El descoperă oamenilor, Cuvântul care a fost hotărât pentru această zi, Cuvântul descoperit oamenilor prin manifestarea Duhului Sfânt, făcând ca Isus să trăiască printre noi.

Gândiţi-vă la faptul că acolo, El a fost manifestat într-un Om, într-un Bărbat, iar Isus a zis: „Aşa cum a fost…” El a citit aceeaşi Biblie pe care o citim noi, Geneza. Acolo vedem că El a stat cu spatele la cortul în care se afla Sara şi a spus ceva, dar ea nu a crezut că este posibil să se întâmple ce spunea El. El a spus: „Avraam, Eu te voi vizita conform timpului vieţii.” Vedeţi? Sara a râs când a auzit aceasta, iar El a zis: „De ce a râs Sara în cort şi a zis: „Cum se pot întâmpla aceste lucruri?” Isus a promis că se va repeta şi Acela era El; Avraam L-a numit Elohim, Cel Atotputernic. Acela era El.

Biblia ne spune mai dinainte că aceste lucruri se vor repeta în timpul din urmă. Isus a spus aceasta. Iar dacă voi vedeţi că ceea ce s-a întâmplat acolo se repetă aici, ştiţi că timpul este aproape, că este chiar la uşă.

Priviţi lumea! Oamenii sunt prinşi în stricăciunea care era şi în timpul Sodomei. Observaţi că acest timp este deja aici? Minţile lor sunt stricate; oamenii nu mai ştiu ce înseamnă decenţa. Uitaţi-vă câţi ucigaşi, homosexuali, etc. sunt astăzi în lume! Priviţi în ce desfrâu au căzut femeile noastre, uitaţi-vă cât sunt de imorale. Şi nu numai femeile din lume ci şi…

Voi spuneţi: „Aceia sunt metodişti… penticostali.” O, dar nu numai ei sunt aşa, ci toţi.

Uitaţi-vă la bărbaţi. În loc să se ţină de Cuvântul lui Dumnezeu, să iasă din aceste dogme şi doctrine de care atârnă şi să vină atunci când Îl văd pe Dumnezeu, făcându-Se pe Sine Însuşi cunoscut pe deplin, ei se ţin de tradiţia unei denominaţiuni. Care este motivul? Ei sunt orbi şi nu pot să vadă! Nu Îl vor vedea niciodată!

Să-l privim acum pe Enoh, tipul sau simbolul Miresei. El este un tip pentru epoca a şaptea a Bisericii. Puteţi vedea aceasta? Epoca a şaptea a Bisericii, trâmbiţarea îngerului al şaptelea.

Câţi dintre voi cred că au fost şapte mesageri pentru şapte epoci ale Bisericii? Oh, noi toţi credem aceasta! Vedeţi, dacă n-am crede Biblia, n-am putea crede nici lucrul acesta.

Noi trăim în cea de-a şaptea epocă a Bisericii, iar Biblia spune că în această epocă începe să-şi trâmbiţeze Mesajul, mesagerul al şaptelea, iar atunci tainele tuturor lucrurilor care au fost sucite prin epoci, vor fi descoperite. Mai mult, vedem că însuşi Fiul omului vine în mijlocul poporului Său, confirmându-Şi Mesajul, aşa cum a promis că o va face. Noi vedem aceasta în această ultimă epocă.

Noi citim în Biblie şi despre şapte străji şi vedem că El nu a venit nici la prima strajă, nici la a doua, nici la a treia, nici la a patra, ci a venit la cea de-a şaptea strajă. Acesta este Enoh, al şaptelea patriarh, care a fost mutat, în timp ce Noe, care este un simbol al rămăşiţei evreilor, trebuia să fie dus dincolo.

Dacă citim în Biblie vedem că noaptea nu a fost împărţită în ore, ci în străji (Fiţi atenţi fiindcă trebuie să mă grăbesc pentru că expiră timpul pentru care a fost închiriată sala). Nu, în timpul Bibliei, noaptea nu a fost împărţită în ore, ci în străji. Acolo erau trei străji:

Prima strajă era de la 9.00 la 12.00; a doua straja era de la 12.00 la 3.00 dimineaţa, iar a treia de la 3.00 la 6.00. Trei străji a trei ore fiecare, trei ori trei fac nouă, deci un număr imperfect.

Dar acum venim înapoi la şapte pentru răpire, care cred că va avea loc între ora şase şi şapte, mai exact între ora şase şi şapte dimineaţa.

 

Când trâmbiţa Domnului va răsuna…

În acea dimineaţă luminoasă, fără nori,

Când morţii în Hristos vor învia

Şi vor împărţi slava Lui,

Când aleşii Lui vor fi adunaţi

În Ţara lor, dincolo de cer,

Când se va face prezenţa acolo sus, eu voi fi acolo.”

 

În Biblie nu se foloseşte deloc cuvântul „răpire”, ci „luat”. Doar noi l-am pus acolo. Voi citi pentru aceasta din 1 Tesaloniceni 4.13-16. Aici este vorba despre răpirea care va avea loc în zilele din urmă.

„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.

Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe aceia care au adormit în El.

Iată, în adevăr, ce vă spuneam prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul lui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.”

Aş vrea să observaţi un lucru mare care s-a întâmplat aici. Să nu scăpaţi aceasta! Vedeţi?

Aici, în 1 Tesaloniceni, Cuvântul ne spune că înainte ca să apară Domnul Însuşi trebuie să se întâmple trei lucruri. (Repede ca să încheiem).

Primul lucru care se va întâmpla este: un strigăt, un glas, o trâmbiţă.

Să citim încă o dată ca să vedem dacă este aşa:

„Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.”

Deci se întâmplă trei lucruri:

Un strigăt, un Glas, o trâmbiţă, trebuie să se întâmple înainte de a apărea Isus. Isus le face pe toate trei când coboară.

Un strigăt. Ce este un strigăt? Este Mesajul care merge înainte, primul, Pâinea vieţii care adună Mireasa.

Dumnezeu are felul Său de a face lucrurile şi nu Îl schimbă niciodată. El nu Se poate schimba pentru că Dumnezeu este neschimbător. În Amos 3.7 El a spus că nu va face nimic pe pământ până când nu o descoperă mai întâi slujitorilor Săi, profeţii. Pe cât este de sigur că El a promis-o, este sigur şi că o va face.

Când am trecut prin epocile Bisericii, am constatat că Dumnezeu a făgăduit pentru zilele din urmă, conform Maleahi 4, un profet şi o reaşezare a lucrurilor. Acesta este adevărul.

Observaţi natura lui, cum va fi acest bărbat. Oh, el vine în Duhul lui Ilie şi noi ştim că Dumnezeu a folosit acest Duh de cinci ori.

Întâi în Ilie Tişbitul, apoi în Elisei, în Ioan Botezătorul, în chemarea afară a Bisericii şi în chemarea rămăşiţei evreilor; de cinci ori, cinci fiind numărul harului. „J-E-S-U-S”, (Isus), „f-a-i-t-h” (credinţă). Vedeţi? Bine.

Mesajul este făgăduit, şi dacă toate aceste taine au fost legate prin grupul clericilor, era neapărată nevoie de un profet trimis de Dumnezeu ca să le descopere. Aceasta este exact ceea ce a promis El că va face. Vedeţi?

De ce? Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu vine la profet, nu la teolog. El este reflectorul Cuvântului lui Dumnezeu. El nu poate spune nimic, nu-şi poate spune propriile lui gânduri şi nu poate vorbi decât ceea ce îi descoperă Dumnezeu. Chiar şi prorocul Balaam a spus aşa când a fost ispitit să-şi vândă dreptul de întâi născut: „Nu trebuie oare să spun ce-mi pune Domnul în gură?” (Numeri 23.12). Aceasta se întâmplă pentru că Dumnezeu lucrează în aşa fel încât tu nu poţi spune nimic altceva. Şi voi sunteţi născuţi în acel fel.

Este ca şi cum ai spune: „Eu nu pot să-mi deschid ochii!” şi totuşi vezi. Nu poţi să-ţi întinzi mâna, dar o faci. Tu nu poţi fi câine dacă eşti om! Vedeţi? Aşa aţi fost făcuţi, iar Dumnezeu a avut întotdeauna, de-a lungul timpului, bărbaţi ca Isaia, Ieremia, etc. Când grupul bisericesc va amesteca orice lucru, El va trimite un profet; îl va ridica de unde nici nu se gândesc. El nu va aparţine la niciuna din organizaţiile lor, ci va vorbi Cuvântul Lui; va fi chemat în scenă şi se va duce, un om dur al Adevărului lui Dumnezeu

Aşa a fost întotdeauna, iar Biblia spune: „Dacă între voi este cineva duhovnicesc sau profet…”

În biserică există darul prorociei, dar profetul este hotărât şi rânduit mai dinainte să aducă mesajul acelui ceas. Vedeţi? Da, domnule! Dacă este dată o prorocie, doi sau trei s-o judece ca să vadă dacă este corectă sau nu, înainte de a putea fi primită de biserică. Dar în ce-l priveşte pe profet, înaintea lui nu poate sta nimeni pentru că el este Cuvântul absolut al lui Dumnezeu. El este Cuvântul pentru epoca lui şi Îl reflectă pe Dumnezeu Însuşi.

Dumnezeu a promis că în zilele din urmă ne trimite din nou un profet prin care va scoate Mireasa din încurcătura bisericească, fiindcă este singura cale prin care o poate face. Niciodată nu se va face altfel; biserica nu poate să-L primească pe Hristos.

Noi… penticostalii, noi nu putem duce acest Mesaj în starea în care este biserica astăzi. Cum vor purta Mesajul sfârşitului în starea în care sunt astăzi, când fiecare este împotriva altuia şi orice alt lucru? Oh, milă! Este o încurcătură. Denominaţiunile au făcut aceasta.

De fiecare dată când Dumnezeu a trimis un mesaj pe pământ, ei L-au organizat şi astfel mesajul a murit chiar acolo. În ce-i priveşte pe penticostali, ei au făcut la fel ca ceilalţi.

Şi voi, „Adunarea lui Dumnezeu”! Părinţii voştri au ieşit din organizaţiile acelea, au strigat şi L-au lăudat fără frică pe Dumnezeu. Ei vorbeau cu îndrăzneală împotriva acelor lucruri, iar voi v-aţi întors exact în locul din care v-au scos părinţii voştri; aţi făcut la fel ca un câine care se întoarce înapoi la vărsătura lui şi ca o scroafă care se întoarce în mocirla ei după ce a fost spălată.

Şi acum sunteţi atât de „duhovniceşti” încât v-aţi închis în interiorul cercului vostru, iar dacă cineva vrea să aibă părtăşie cu voi trebuie să posede carnet de membru.

Dar voi, unitarienilor? Dumnezeu v-a dat un mesaj atât de minunat, dar în loc să mergeţi mai departe cu El, în smerenie, v-aţi separat şi aţi făcut din gruparea voastră o organizaţie, aşa că sunteţi în aceeaşi oală cu ceilalţi. Acesta este adevărul. Dar Duhul lui Dumnezeu Se mişcă înainte pentru că Domnul a spus: „Eu, Domnul, voi sădi! Eu voi uda şi ziua nu se va amesteca cu noaptea.” El a rânduit toate lucrurile aşa cum sunt şi ele merg înainte.

Deci primul lucru care se întâmplă când El începe să coboare din Cer, este strigătul. Ce este acest strigăt? Un mesaj care adună oamenii împreună. Deci mai întâi iese un Mesaj: „Este timpul să-ţi pregăteşti candela. Trezeşte-te şi pregăteşte-te!”

În ce strajă se întâmplă aceasta? În a şaptea, nu în a şasea.

„Iată, vine Mirele! Treziţi-vă şi pregătiţi-vă candelele!” Şi ce a urmat? Unii au aflat că nu aveau deloc untdelemn în candelele lor. Vedeţi? Dar acesta este timpul pregătirii candelelor. Acesta este timpul din Maleahi 4, Luca 17, Isaia şi toate celelalte prorocii ale Bibliei, care pot fi puse în ordine perfectă pentru această zi, iar noi putem să le vedem împlinirea exactă şi reală. Nu mai lipseşte nimic.

Toate aceste lucruri se întâmplă sub ochii noştri. Este pur şi simplu uimitor să Îl vezi pe Dumnezeu venind din cer, stând înaintea grupurilor de oameni şi declarându-Se aşa cum nu a făcut-o niciodată… Acesta este Adevărul biblic. Vedeţi? Noi suntem aici! Sistemul denominaţional este mort, s-a dus, nu va mai învia niciodată din nou, ci va fi ars. Aceasta faceţi cu pleava de pe câmp. Fugiţi din ea şi intraţi în Hristos!

Nu spuneţi: „Eu aparţin de metodişti!”; „Eu aparţin de baptişti!” sau: „Eu aparţin de biserica penticostală!” Veniţi în Hristos! Iar dacă sunteţi în Hristos, în Biblia aceasta nu va fi nici măcar un singur Cuvânt pe care să nu Îl credeţi. Voi veţi crede, indiferent ce va spune cineva. Dumnezeu este Acela care vă descoperă toate lucrurile. Şi ce se va întâmpla când El toarnă Duhul Lui peste Cuvânt? Este ca şi cum ai turna apă peste o sămânţă – ea va trăi şi va aduce roadă după soiul ei.

Poate cineva spune: „Eu am primit botezul cu Duhul Sfânt!” Aceasta nu înseamnă că sunteţi salvaţi! Nici pe departe!

Priviţi atenţi! Voi sunteţi o fiinţă formată din trei părţi: trup, suflet şi duh. Trupul intră în legătură cu mediul înconjurător prin cele cinci simţuri primite: văz, auz, pipăit, miros şi gust. Duhul vostru are tot cinci simţuri: dragostea, conştiinţa şi aşa mai departe. Dar înăuntru este locul unde trăiţi. Acela sunteţi voi. Nu a spus Isus că ploaia cade peste cel drept şi peste cel nedrept? Puneţi o sămânţă de scaiete aici şi un bob de grâu aici, turnaţi apă peste ele şi creaţi-le toate condiţiile. Nu vor trăi amândouă prin aceeaşi apă? Sigur că da. Dar ce se va întâmpla? Una din ele va rodi un scaiete pentru că aceasta este. Mai mult, scaietele îşi va ridica mâinile şi va striga la fel ca şi grâul.

Nu spune Biblia că în zilele din urmă vor veni hristoşi mincinoşi, nu Isuşi falşi, ci hristoşi falşi, unşi falşi ai Cuvântului? Ei au o ungere denominaţională, nu sunt unşi de Cuvânt, deoarece Cuvântul va mărturisi despre El Însuşi. El nu are nevoie de nimic altceva, ci va mărturisi despre Sine. Acolo vor veni unşi falşi. Voi aveţi banda mea despre tema aceasta.

Dacă îl chemaţi pe unul dintre ei şi îi spuneţi: „Oh, voi sunteţi un Isus?”, va răspunde: „Oh, sigur că nu!” Ei nu vor pretinde aceasta. Dar când vin şi spun: „Oh, glorie, eu am ungerea…” Şi aceea este ungerea adevărată.

Amintiţi-vă că a avut-o şi Caiafa şi a prorocit. Şi Balaam a avut-o şi a prorocit, dar aceasta nu are nimic a face cu interiorul. Dacă acolo nu este Sămânţa lui Dumnezeu, gena Lui hotărâtă mai dinainte, sunteţi terminaţi. Nu contează cât de mult strigaţi, vorbiţi în limbi, alergaţi, pentru că acestea nu au nimic a face cu Sămânţa. Un scaiete poate face aceasta la fel ca oricare. Eu am văzut păgâni ridicându-se, strigând, vorbind în limbi, bând sânge dintr-un craniu de om şi chemând diavolul. Vedeţi? Voi nu vreţi aceasta… aşa că uitaţi orice din acele senzaţii şi lucruri. Dar dacă în inima voastră este Cuvântul, Acela este Hristos. Primiţi-L acolo şi priviţi-L făcându-Se cunoscut aşa cum se deschide orice altă sămânţă şi se declară pentru epoca în care trăieşte.

Luther nu a putut aduce nimic altceva decât muguri, iar ceilalţi au aduse celelalte lucruri, dar noi suntem în epoca bobului de grâu. Luteranii au trebuit să rodească un Luther autentic; penticostalii au trebuit să rodească penticostali autentici, aceasta fiind tot, dar noi am trecut de epoca aceea şi mergem înainte.

Ştiţi când a început biserica catolică? Dar cea penticostală? Dacă biserica penticostală va sta timp de două mii de ani, ar ajunge într-o stare mai rea decât sunt catolicii acum. Acesta este adevărul. Prieteni, amintiţi-vă că eu trebuie să vă întâlnesc la judecată şi s-ar putea ca aceasta să nu fie prea departe, de aceea, trebuie să vă spun Adevărul.

Când m-am dus cu voi în adunări şi m-am rugat pentru bolnavi, toţi aţi fost bucuroşi şi v-a plăcut, dar când am adus Mesajul… În cazul în care începe un mesaj şi este un mesaj adevărat, însoţit de minunile autentice ale lui Dumnezeu, dar aparţine de o organizaţie, veţi şti că nu este de la Dumnezeu, pentru că lucrurile acelea sunt deja declarate.

Isus mergea înainte şi vindeca bolnavii. De ce? Ca să-i facă pe oameni atenţi la Mesajul Lui. Acesta este adevărul.

Trebuia să fie ceva de la Dumnezeu care să facă introducerea, şi El a adus vindecarea divină… Minunile sunt date numai ca să atragă atenţia oamenilor. Dar scopul principal este Mesajul. Aşa este. El încearcă să capteze atenţia oamenilor ca să stea şi să asculte Mesajul în linişte. Vedeţi? De ce? Pentru că printre cei ce ascultă acest Mesaj sunt unii care au fost rânduiţi mai dinainte să primească Viaţa veşnică.

Priviţi pilda semănătorului. O parte din sămânţă a căzut pe pământ şi a fost mâncată de păsări. O altă parte a căzut printre spini sau pe stâncă, dar unele seminţe au căzut într-un pământ bun, unde au răsărit şi au adus roadă.

Deci mai întâi s-a auzit strigarea, apoi un glas şi la urmă trâmbiţa.

Strigătul, un mesager care pregăteşte oamenii. Urmează un Glas al învierii. Este acelaşi Glas din Ioan 11.38 şi 44, care l-a chemat pe Lazăr din mormânt. El adună Mireasa împreună, apoi are loc învierea celor morţi (vedeţi?), ca să fie răpiţi cu ei. Care este următorul? O Trâmbiţă. Deci, un Strigăt, un Glas şi o Trâmbiţă.

Al treilea lucru este o Trâmbiţă care, întotdeauna la Sărbătoarea Trâmbiţelor, cheamă poporul la sărbătoare; aceea va fi Cina nunţii Miresei, Cina Mirelui cu Mireasa în cer.

Vedeţi? Primul lucru care vine este Mesajul Lui care adună Mireasa laolaltă.

Următorul lucru este învierea Miresei adormite (a celor care au adormit în epocile trecute sau în prezent). Trâmbiţa îi adună pe toţi în văzduh şi sunt luaţi la marea sărbătoare din ceruri. Păi, acesta-i lucrul care se întâmplă, prieteni. Noi suntem chiar acolo. Singurul lucru care mai trebuie este că Biserica ce iese afară trebuie să stea în faţa Soarelui ca să se coacă. Marele treierător va veni peste o clipă. Atunci pleava va fi arsă, iar grâul va fi adunat în hambare. Vedeţi?

Voi nu sunteţi orbi. Voi sunteţi oameni sensibili, iar dacă stau aici şi spun aceste lucruri, o fac pentru că Aceasta este Viaţa. Eu răspund înaintea lui Dumnezeu pentru acest Mesaj, de aceea trebuie să spun Adevărul. Timpul vindecărilor şi a tuturor celorlalte lucruri a fost numai pentru a-i atrage pe oameni spre Mesajul care urma să vină. Şi iată-L aici!

Cele şapte Peceţi deschise ne-au arătat tocmai lucrurile care erau ascunse. Când am vorbit despre ele, tot timpul lângă mine a stat un Bărbat care stă şi acum aici. Voi m-aţi auzit vorbind despre aceasta când am adus mesajul: „Domnilor, este acesta timpul?” În dimineaţa aceea, exact unde a spus că va fi, au stat cei şapte îngeri veniţi din cer, iar când s-au dus în sus, s-a format acel vârtej de vânt care i-a luat în timp ce noi priveam cum merg. Ştiinţa a făcut cunoscut acest lucru întregii naţiuni, prin acea fotografie. Chiar şi cercetătorii din Mexic au observat acel Nor şi l-au fotografiat.

În ziua când am început să predic despre cele şapte Peceţi, l-am chemat pe Jack Moore care este un teolog renumit şi l-am întrebat:

„Jack, Cine este Persoana care stă acolo? Fotografia arată că are părul alb. Cine este Acesta?”

„Fiul omului”, a răspuns el.

„Dar El a fost un bărbat tânăr, cum este posibil să aibă părul alb ca lâna?”

„Frate Branham, Acesta este El proslăvit.”

Răspunsul lui nu m-a mulţumit, dar când am plecat în camera mea şi am început să mă rog, El mi-a făcut cunoscut ce a fost. Eu am predicat întotdeauna că El a fost divinitatea, nu doar un om; El a fost Dumnezeul cel adevărat descoperit în trup. El era Dragostea, acest mare Atribut al lui Dumnezeu, care S-a descoperit vizibil aici pe pământ. Isus a fost Dragostea lui Dumnezeu care a creat un trup în care a locuit IaHVeH Însuşi. În El a locuit trupeşte plinătatea dumnezeirii. El a manifestat prin acel trup ceea ce era Dumnezeu. Apoi, acel trup a trebuit să moară ca să poată spăla Mireasa cu Sângele Lui.

Priviţi, Mireasa nu este numai spălată, iertată, ci este neprihănită. Vedeţi?

Aţi încercat vreodată să vedeţi ce înseamnă cuvântul „neprihănit”?

De exemplu, fratele Green află că eu am băut şi am făcut lucruri rele, apoi află că nu este adevărat, că nu am făcut acele lucruri, şi vine la mine şi-mi spune: „Frate Branham, te iert pentru cele auzite despre tine.”

„Mă ierţi? Dar nu am făcut niciodată acele lucruri. Pentru ce mă ierţi?” Vedeţi? Dar dacă sunt vinovat, pot fi iertat. Atunci nu sunt încă drept, pentru că am făcut acele lucruri. Dar cuvântul „neprihănit” înseamnă „că se consideră că nu aţi făcut niciodată acel lucru.” Prin Sângele lui Isus Hristos, noi suntem curăţaţi de aceste păcate până nu mai rămâne nimic; totul este pus de Dumnezeu în Cartea Uitării. El este Singurul care poate face aceasta. Noi nu o putem face. Noi putem ierta, dar nu uităm.

Eu vă pot ierta pentru ceva ce mi-aţi greşit, dar îmi amintesc tot timpul că aţi făcut acele lucruri rele. Vedeţi, aceasta înseamnă că nu sunteţi drepţi, ci sunteţi iertaţi. Dar Mireasa este neprihănită în ochii lui Dumnezeu. Ea nu a făcut nimic rău de la început. Amin. Ea este căsătorită cu Fiul desăvârşit al lui Dumnezeu, fără să fi păcătuit vreodată. De ce? Pentru că a fost aleasă mai dinainte. Ea a fost prinsă în aceasta, dar acum, când a auzit Adevărul şi a ieşit afară, Sângele a curăţit-o, aşa că stă acolo desăvârşită. Vedeţi? Ea este fără nici un păcat asupra ei.

De aceea, Mesajul cheamă Mireasa împreună, vedeţi, strigătul. Şi trâmbiţa… în aceeaşi dimineaţă, El a strigat cu glas puternic, El a strigat cu acel strigăt şi Glasul l-a trezit pe Lazăr. El a strigat cu glas puternic: „Lazăre, vino afară!” Vedeţi? Glasul trezeşte Mireasa adormită, morţii adormiţi.

Când sună Trâmbiţa, ea face o chemare… Întotdeauna Trâmbiţa a chemat Israelul la Sărbătoarea Trâmbiţelor (vedeţi?), care era după sărbătoarea Cincizecimii… Acum, Trâmbiţa anunţă o sărbătoare, Cina Mielului din cer, (fiţi atenţi!), adunarea împreună în Mireasă, Sărbătoarea Trâmbiţelor, Cina Nunţii.

Noi am văzut-o în simboluri, dar acum fiţi atenţi doar un moment înainte de a încheia. Da, noi am văzut toate acestea prin simboluri. Dar în Matei 18.16 şi 1 Ioan 5.7 vedem că întotdeauna este nevoie de trei martori. Este adevărat? Aceasta este dovada că lucrul respectiv este corect. „Trei mărturisesc…” Lăsaţi ca fiecare cuvânt să fie întărit prin gura a doi sau trei martori.

Vedeţi? Noi am avut trei mărturii. Trei martori sunt o mărturie completă. Dar aţi ştiut că noi am avut deja trei răpiri în Vechiul Testament?

Fiţi atenţi! Primul a fost Enoh, al doilea, Ilie, iar al treilea a fost Isus. El este Piatra-cheie care depune mărturie. Vedeţi? El a fost Piatra-cheie dintre Vechiul şi Noul Testament, pentru că El a trebuit să moară întâi şi apoi a fost răpit. El a murit, a înviat şi a umblat în jur, cu noi, apoi a fost răpit sus, pentru că El a fost Piatra-cheie care a legat cele două Testamente împreună. După învierea şi răpirea Lui (priviţi), după ce a făcut aceasta şi a dovedit Vechiul Testament… Noi toţi ştim că Enoh a fost mutat, iar Ilie a fost ridicat într-un vârtej de vânt (este corect?), într-un car de foc.

Isus a murit şi a fost îngropat, apoi a înviat, a umblat printre noi şi apoi a fost răpit sus, Piatra-cheie. Sunt trei care mărturisesc, este adevărat?

Acum, a existat o răpire care a trecut deja. Aţi ştiut? Să citim pentru aceasta din Matei 27 începând de la versetul 45:

„De la ceasul al şaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată ţara.

Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani?” adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Unii din cei ce stăteau acolo, când au auzit aceste vorbe, au zis: „Strigă pe Ilie!”

Şi îndată, unul din ei a alergat de a luat un burete, l-a umplut cu oţet, l-a pus într-o trestie, şi i-a dat să bea.

Dar ceilalţi ziceau: „Lasă, să vedem dacă va veni Ilie să-L mântuiască!”

Isus a strigat iarăşi cu glas tare, şi Şi-a dat Duhul.

Şi îndată perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat,

Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat.

Ei au ieşit din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.” (v. 45-53).

O răpire a trecut! Trei s-au petrecut în Vechiul Testament, pregătite pentru cei la care venea Cuvântul Domnului. Vedeţi? Cuvântul Domnului a venit la Enoh; Cuvântul Domnului a venit la Ilie, care a fost un profet. Şi Cuvântul Domnului era Isus. Înţelegeţi?

Priviţi în Vechiul Testament, la sfinţii Vechiului Testament. Deci, la prima răpire care a avut loc, au plecat sfinţii Vechiului Testament.

Observaţi versetul 50; Glasul Lui puternic a trezit sfinţii Vechiului Testament, exact aşa cum l-a trezit pe Lazăr. Vedeţi? Glasul Lui puternic a trezit.

A doua răpire o găsim în 1 Tesaloniceni 4.13:

„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.” Aceasta va fi a doua răpire. A doua răpire va lua Mireasa.

Sfinţii Vechiului Testament s-au dus sus în prezenţa Sa; ei au plecat din Paradis. Sfinţii Vechiului Testament au înviat la Glasul Lui puternic, când El a strigat şi Şi-a dat Duhul. De ce? Sosise Jertfa ispăşitoare pentru păcatele lor, pe care o aşteptaseră. La vremea lor, ei au jertfit un miel crezând că va veni Mielul desăvârşit, iar când El a murit şi Şi-a dat Duhul, a strigat cu Glas tare şi sfinţii Vechiului Testament s-au trezit. Priviţi, Strigătul şi Glasul de aici este acelaşi de la venirea Lui. Vedeţi? El Şi-a dat Duhul, iar când a făcut-o, Jertfa Lui a fost desăvârşită şi Paradisul s-a golit; atunci, sfinţii Vechiului Testament au venit pe pământ din nou, au umblat pe pământ şi au intrat cu El la răpirea Lui.

David spunea despre acest eveniment: „Porţi, ridicaţi-vă capetele! Ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!” (Psalmul 24.7).

El a deschis închisoarea, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor. Când sfinţii Vechiului Testament s-au dus cu El în slavă, ei au spus:

„Cine este acest Împărat al slavei?”

„Domnul oştirilor! El este Împăratul slavei!” (v.8+10).

Aici ei intră mărşăluind.

Isus a deschis închisoarea, a luat robia roabă şi a plecat sus cu sfinţii Vechiului Testament; ei au intrat pe porţile cereşti spunând: Porţi, ridicaţi-vă capetele, ridicaţi-vă porţi veşnice, ca să intre Împăratul slavei!”

Vocea din interior a zis:

„Cine este acest Împărat al slavei?

„Domnul cel tare şi puternic.

Domnul cel viteaz în lupte.”

Porţile s-au deschis pentru că Isus Biruitorul a deschis porţile închisorii, a luat robia roabă şi Cuvântul a venit la cei ce au crezut în El. Sfinţii Vechiului Testament zăceau acolo aşteptând, dar El a luat robia roabă, S-a înălţat, a luat sfinţii Vechiului Testament şi a intrat în slavă. Aceasta este o răpire care a trecut deja.

Următoarea răpire are loc în 1 Tesaloniceni pentru Biserica Mireasă, care va învia şi va fi răpită în slavă.

„…noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului (acesta este Trupul care a rămas aici pe pământ), nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

…trâmbiţa lui Dumnezeu va suna şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. (Vedeţi?).

…iar noi cei vii care vom rămâne, vom fi răpiţi împreună cu ei.”

Zilele trecute am stat la colţul străzii şi am urmărit parada militară care avea loc cu ocazia zilei Independenţei.

Alături de mine stătea fiul meu Iosif. Cum treceau pe lângă noi, am observat că în rândurile din faţă se aflau tancurile mici şi vechi de război. După ele au venit tancurile Sherman din noul război cu ţevi mari şi blindaj, etc. În urma lor veneau soldaţii şi mamele decorate cu Steaua de aur, iar după ei urma un car alegoric care în partea din faţă purta în mod simbolic mormântul soldatului necunoscut. Lângă mormânt stăteau de strajă trei soldaţi: unul în partea din faţă, iar ceilalţi doi îmbrăcaţi în uniformă de marină, stăteau de-o parte şi de alta a mormântului. Carul alegoric semăna cu un vapor. Pe partea cealaltă a punţii stătea o mamă care purta pe piept Steaua de aur – ea îşi pierduse fiul în război. Acolo stătea şi o soţie tânără care plângea cu capul pe o masă, iar lângă ea stătea un băiat zdrenţos cu lacrimile curgând pe obraji fiindcă îşi pierduse tata.

Privindu-i, m-am gândit: „Cât este de trist să-i vezi pe bătrânii aceia, doar câţiva dintre soldaţii care au rămas, mărşăluind ologi şi desfiguraţi din cauza rănilor primite în război. Ei păşeau îmbrăcaţi în uniforme noi şi plini de demnitate pentru că erau americani.”

Apoi mi-am zis: „Oh, Dumnezeul meu, într-o zi va veni ca o răbufnire din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Sfinţii Vechiului Testament ne aşteaptă dincolo. Cei morţi vor învia, iar noi vom merge spre cer cu aceste trupuri vechi şi muritoare schimbate şi făcute asemenea trupului Său glorios. O, ce paradă va avea loc într-una din aceste zile, când vom porni să mărşăluim spre cer, în acel timp de răpire ce stă înaintea noastră. Oh, cu câtă mândrie vor purta biruitorii Sângele lui Isus Hristos pe piepturile lor, Mesajul lui Dumnezeu din ceasul în care au trăit! Acesta este ceasul pe care-l aşteptăm, frate.

Aceasta va fi a doua răpire. Prima a trecut, iar a doua este foarte aproape să se întâmple. A treia răpire este cea din Apocalipsa 11.11-12. Este vorba de răpirea celor doi martori care vin înapoi cu Duhul lui Hristos ca să-L mărturisească evreilor, aşa cum a venit Iosif pentru fraţii lui.

Trupurile lor moarte vor zăcea trei zile şi jumătate în piaţa cetăţii, apoi duhul de viaţă de la Dumnezeu va intra în ei şi îi va ridica în picioare, după care se vor sui la cer într-un nor. Ei vor fi răpiţi.

Acestea sunt cele trei răpiri ale Noului Testament.

Trei au avut loc în Vechiul Testament, iar noi suntem gata şi aşteptăm răpirea sfinţilor Noului Testament. Ea este făgăduită şi aşa va fi. Când Dumnezeu spune ceva, cerurile şi pământul vor trece, dar acel Cuvânt nu va greşi niciodată.

Când Dumnezeu a spus în Geneza 1: „Să fie lumină!”, poate au trecut sute de ani până când a apărut vreo lumină. El a zis: „Să fie un palmier; să fie un stejar; să fie un pustiu; să fie un munte; să fie aceasta.” Vedeţi? El a rostit acele cuvinte, iar când din gura Lui iese un Cuvânt, acela trebuie să fie manifestat. El trebuie să devină realitate.

Apoi, când Şi-a scos poporul din Egipt, Dumnezeu i-a vorbit unui bărbat pe nume Moise şi i S-a descoperit într-un Stâlp de Foc, într-o Lumină sfântă, un Foc sfânt, dar el nu a vrut să meargă… Oamenii nu l-ar fi crezut pe Moise, de aceea, Dumnezeu i-a spus: „Adu-i la muntele acesta!” În dimineaţa aceea, muntele era numai foc, tunete şi fulgere, iar oamenii au strigat: „Vorbeşte-ne tu însuţi, şi te vom asculta, dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim!” (Exod 20.19).

Atunci, Dumnezeu a zis: „Nu le voi mai vorbi în felul acesta, ci le voi ridica un profet. Eu voi vorbi prin el, iar dacă va spune ceva şi se va împlini, să ascultaţi de el pentru că Eu sunt cu el.” Vedeţi, totul s-a împlinit exact cum a spus El.

Priviţi-l pe Isaia, care a fost atât de mult apreciat de împăratul Ozia. Acest împărat inteligent şi puternic a făcut într-o zi o mare greşeală: a intrat în Templu şi a încercat să ia locul unui predicator, dar a fost lovit cu lepră. Acest lucru li l-am spus oamenilor de afaceri.

Să nu încercaţi niciodată să luaţi locul unui predicator! Nu, domnilor! Rămâneţi ceea ce sunteţi! Faceţi lucrarea la care v-a chemat Dumnezeu. Dacă sunteţi un deget, nu veţi putea fi niciodată o ureche; dacă sunteţi o ureche, nu veţi fi niciodată nas sau ochi. Vedeţi? Staţi în poziţia voastră!

Cred că aţi auzit mesajul transmis zilele trecute la radio: „Nu încerca să Îi faci lui Dumnezeu o slujbă fără voia Lui!”

Uitaţi-vă la David, împăratul uns al lui Israel. Toţi oamenii strigau şi ţipau că era corect ce voia să facă, dar el nu l-a consultat pe profetul lui Dumnezeu, iar din cauza aceasta a murit un om nevinovat şi toată lucrarea a fost stricată. Nu încercaţi să-I faceţi un favor lui Dumnezeu, ci aşteptaţi până când este timpul lui Dumnezeu. Lăsaţi-o să vină în felul Lui de a face aceasta. Poate cineva zice: „Voi face cutare lucrare mare! Voi face aceasta…” Fii atent, frate!

David a ştiut mai bine decât oricine că Natan era în ţară în ziua aceea, dar nu l-a întrebat cum să procedeze. Vedeţi? El s-a consultat cu conducătorii peste sutele şi miile lui Israel, iar oamenii au strigat, au ţipat şi au dansat şi…? Toţi se simţeau foarte religioşi, dar nu erau în linia şi ordinea Cuvântului lui Dumnezeu şi de aceea au eşuat. Nu uitaţi! Tot ce nu este în linia şi în ordinea Cuvântului lui Dumnezeu, va eşua! Numai Cuvântul Lui va rămâne veşnic. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

Priviţi-l pe Isaia, un om tânăr şi inteligent care stătea acolo. El era un profet, iar când a venit Duhul Domnului şi l-a atins, nu a putut spune decât cuvintele lui Dumnezeu:

„Iată, fecioara va rămâne însărcinată…”

„Căci un Copil ni s-a dat, un Fiu ni S-a născut şi domnia va fi pe umărul Lui: Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor. Domn al păcii.” (Isaia 7.14 şi 9.6).

Cum a putut spune bărbatul acela inteligent că „o fecioară va naşte”? Dar toţi au fost atenţi la acest „Aşa vorbeşte Domnul!” pentru că aşa a fost spus şi trebuia să se împlinească pentru că era Cuvântul lui Dumnezeu, acelaşi Cuvânt care a fost spus în Geneza când El a semănat sămânţa pe fundul mării, chiar la început când pământul era încă pustiu şi gol. Vedeţi, aceea trebuia să se împlinească.

Astfel, într-o zi, după opt sute de ani, pântecele unei fecioare a zămislit Sămânţa lui Dumnezeu, o Sămânţă creată. Şi din această Sămânţă creată, ea a născut un Fiu. Acelaşi Fiu a stat într-o zi în faţa unui mormânt şi a spus: „Lazăre, vino afară!” Şi acel bărbat care era mort de patru zile şi în putrefacţie, cu nasul căzut şi mirosind, a ieşit afară.

Isus a zis: „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui.” (Ioan 5.28). Aşa a spus El, de aceea trebuie să se împlinească. Va trebui să fie o răpire.

Oh, Doamne! Îmi amintesc ultimul Mesaj pe care l-am adus în California. Atunci m-am gândit că nu mă voi mai întoarce niciodată acolo şi am vestit mai dinainte că Los Angeles se va scufunda în ocean. Aşa vorbeşte Domnul: aşa va fi! Acest oraş este gata, s-a terminat cu el! Când? Nu ştiu când, dar se va scufunda. Imediat după aceea vor începe cutremurele şi totul se va mişca.

Cred că mulţi dintre oamenii prezenţi aici îşi amintesc de stânca aceea care a fost cuprinsă de Lumină şi s-a făcut bucăţele când a venit Îngerul jos. Bucăţile desprinse din ea cădeau peste tot de jur împrejur. Au fost trei explozii puternice şi eu am zis: „Judecata va lovi Coasta de Vest!”, iar două zile mai târziu, Alaska a fost zguduită de un cutremur atât de puternic încât s-a crezut că se va scufunda.

Amintiţi-vă că acelaşi Dumnezeu care a spus acele lucruri, a spus şi că Los Angeles este judecat. Acest lucru este hotărât. Nu pot spune când se va întâmpla, dar aşa va fi. Eu nici nu am ştiut că am spus aceasta, dar când s-au întâmplat aceste lucruri, am deschis Scriptura exact în locul unde Isus spune:

„Capernaume, Capernaume, de câte ori… Tu care te-ai ridicat tu însuţi sus în cer, vei fi coborât în iad, pentru că dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.” (Matei 11.23). La aproximativ o sută cincizeci de ani de la rostirea acestei proroci, Capernaumul s-a scufundat. La fel se va întâmpla şi astăzi.

Acelaşi Duh al lui Dumnezeu care a spus şi a făcut toate aceste lucruri, a spus şi: „Oh, Capernaume, care te numeşti cu nume de îngeri, Los Angeles, cum te-ai înălţat singur până la cer (rădăcina şi scaunul lui Satan)! Tu singur te-ai înălţat…” Pentru predicatori acest oraş a devenit un cimitir. Bărbaţi buni merg şi mor acolo ca şobolanii. Ce s-a întâmplat?

„Tu care te numeşti cu nume de îngeri, dacă aceste lucruri mari s-ar fi făcut în Sodoma, ea ar fi rămas în picioare până în ziua astăzi. Dar iată că a venit şi ceasul tău!”

Fiţi atenţi şi veţi vedea. Dacă nu se va întâmpla aşa cum am spus, eu sunt un proroc fals. Vedeţi? Aici a ajuns biserica. Ea a căzut.

Îmi amintesc că de curând am avut o vedenie cu privire la Mireasă. Cum stăteam şi priveam, am văzut o femeie foarte frumoasă, îmbrăcată decent, care mărşăluia pe drum. Lângă mine stătea Cineva care mi-a spus: „Aceasta este o vedenie referitoare la Mireasă.” Şi eu am stat şi am privit-o cum trecea.

După aceea, am văzut venind celelalte biserici. Mai întâi am văzut biserica din Asia, apoi pe cea din Europa. Oh, Doamne! Pe urmă a apărut „miss America” în ritm de rock-and-roll. Ce murdărie! Ea era goală. Nu avea nici o haină, ci doar nişte fâşii de material care-i atârnau la brâu.

Şi cum stăteam în prezenţa Lui, mă gândeam: „Oh, Dumnezeule, dacă eu, ca predicator, am realizat doar atât, este vai de mine!” Cred că vă daţi seama cum m-am simţit privind biserica americană. „O, Dumnezeule, ascunde-mă pentru că vreau să dispar dacă aceasta este tot ce am putut realiza…”

Femeile acelea au trecut pe lângă mine făcând toate murdăriile posibile. Aveau părul tăiat scurt, erau vopsite pe faţă şi dansau în ritmul rock-and-roll. În timp ce treceau, toate se gândeau că ele sunt Mireasa lui Hristos. Şi-au continuat marşul, iar când le-am privit din spate am văzut că sunt goale. Ce ruşine!

Mi-am întors capul şi am început să plâng. „Nu mai pot să suport!” îmi ziceam. „El stă aici lângă mine şi ştie că sunt un predicator al bisericii, iar ceea ce văd este tot ce am produs pentru El? O, Dumnezeule, nu mai pot privi aceste lucruri! Lasă-mă să mor, lasă-mă să dispar!”

Când am privit din nou spre grupul acela, am văzut că merg în continuare în drumul lor, iar la un moment dat au căzut într-o prăpastie şi urletul lor a ajuns până la mine.

După aceea am auzit ceva ca un ton de cântare: „Înainte, soldaţi creştini!” Când am privit în partea aceea, am văzut venind spre mine un grup mic de fete sfinte. Ele urmau exact drumul pe care mersese prima fată pe care o văzusem. Toate erau îmbrăcate cuviincios, părul lung le atârna pe spate, erau curate şi păşeau într-o ordine deplină în pasul Evangheliei. Aceasta era Mireasa şi Mireasa este Cuvântul, iar după portul pe care-l avea, părea că vine din fiecare naţiune. În timp ce le priveam cum trec, am văzut că ele nu mergeau în jos ci în sus. Apoi am văzut cum una sau două, mai din urmă, au încercat să iasă din rând. Când le-am văzut, am strigat: „Rămâneţi în rând! Staţi în rând!” Vedenia m-a părăsit, dar eu stăteam în cameră şi strigam: „Staţi în rând!”

Mă întreb: Este posibil ca Mireasa să fie deja trecută! S-ar putea să fie deja chemată? Prin aceasta vom trece astăzi? Ea trebuie să fie modelată şi făcut în chipul lui Hristos, iar Hristos este Cuvântul. Acesta este singurul lucru.

Vedeţi, Mireasa trebuie să fie în Cuvânt şi la Cuvânt nu se mai poate adăuga nimic. Nu poate fi o femeie care să aibă o mână de bărbat şi cealaltă să fie o labă de câine; Ea trebuie să fie exact Cuvântul Domnului, aşa cum El este Cuvântul. Mireasa este o parte din Mire, aşa cum femeia este o parte din soţul ei. Aşa cum Eva a fost o parte din Adam, Mireasa este o parte din Mire. Ea nu poate fi luată din denominaţiuni, ci din pântecele Cuvântului lui Dumnezeu pentru această zi.

Răpirea!

Trâmbiţa Domnului va suna;

Morţii în Hristos vor învia,

Şi vor împărtăşi slava învierii Lui.

Când cei aleşi vor fi adunaţi în Casa lor, în ceruri.

Când se va face prezenţa acolo… (noi dorim să fim cu toţii acolo).

 

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Aceste lucruri au fost spuse şi trebuie să se întâmple. Şi se vor împlini întocmai! Eu cred că nici unul dintre voi nu vrea să moară; nici unul nu vrea să meargă în pierzare.

Pe mine nu mă interesează cât de regulat mergeţi la biserică, nici cât sunteţi de credincioşi acelei biserici. Desigur, este frumos şi eu nu am nimic împotriva voastră, pentru că ar trebui să mergeţi la biserică. Faceţi-o, continuaţi să mergeţi la biserică, dar ascultaţi-mă: Aruncaţi-vă tradiţiile şi intraţi în Hristos pentru că într-una din aceste zile va suna Trâmbiţa şi s-ar putea să fiţi găsiţi purtând semnul fiarei, iar când vă veţi da seama de aceasta, va fi prea târziu. Acesta este adevărul.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Îmi pare rău că v-am reţinut aşa de mult, dar aş vrea să vă gândiţi la faptul că ceea ce v-am spus este Adevărul.

Voi aţi adunat pentru mine o jertfă deşi nu v-am cerut aceasta. Luaţi banii aceştia şi plătiţi motelul pentru orele suplimentare în care am folosit localul.

Aş mai fi avut cam opt pagini de notiţe referitoare la răpire, dar nu ne mai ajută timpul să le atingem. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Îl iubiţi pe Domnul Isus? Să stăm puţin în linişte şi să medităm la ceea ce v-am spus. Amintiţi-vă că suntem în ultimele ore.

Naţiunile se prăbuşesc

Israelul se trezeşte;

Semnele pe care Biblia le-a vestit;

Zilele neamurilor sunt numărate,

cu spaimă împovărate!

Întoarceţi-vă, o, risipiţilor, la ai voştri.

Ziua răscumpărării este aproape;

Iar inimile oamenilor cad de frică.

Fiţi plini de Duhul!

Lămpile să vă fie pregătite şi curate!

Priviţi în sus căci izbăvirea voastră este aproape. Ştiaţi aceasta?

Profeţii falşi mint;

Adevărul lui Dumnezeu Îl neagă. (dar noi ştim că totul este adevărat, nu-i aşa?).

Îl iubesc, Eu Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi,

Şi-a plătit mântuirea mea

Pe lemnul Calvarului.”

 

Cine Îl iubeşte cu adevărat să ridice mâna.

Aş vrea ca în timp ce cântaţi încă o dată aceste versuri, să vă daţi mâinile unii altora şi să spuneţi: „Domnul să te binecuvânteze, călătorule!” Noi toţi suntem călători, este adevărat? Străini şi călători.

 

Îl iubesc, Eu Îl iubesc (aşa este corect)

Căci El m-a iubit întâi

Şi a plătit mântuirea mea

Pe lemnul Calvarului.

 

Vreţi să aveţi parte de răpire? Câţi din voi sunt interesaţi să meargă în răpire? Spuneţi: „Dumnezeule, aş vrea din toată inima să fiu acolo!”

Ţineţi-vă tare de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!

Cunoaşteţi cântarea aceasta? O cunoşti, soră?

„Ţineţi-vă tare de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu!” Ştiţi cântarea aceasta? O ştii, soră?

 

/: „Ţineţi-vă tare de mâna neschimbătoare

a Lui Dumnezeu!:/

Zidiţi-vă nădejdea pe lucrurile veşnice.

/: Ţineţi-vă tare de mâna neschimbătoare

a lui Dumnezeu. :/

Vă place?

Când călătoria noastră este gata,

Dacă lui Dumnezeu I-aţi fost credincioşi,

Frumoasă şi strălucită va fi Casa voastră în glorie,

Sufletul vostru răpit o va vedea!

/: Ţineţi-vă tare de mâna neschimbătoare

a lui Dumnezeu. :/

Zidiţi nădejdea voastră pe lucrurile veşnice

/:Ţineţi-vă tare de mâna neschimbătoare

a lui Dumnezeu!:/

 

Aş vrea să vă plecaţi capetele pentru un moment.

 

Nu alergaţi după bogăţiile acestei lumi!

Ele repede putrezesc.

Căutaţi să vă adunaţi comori în cer,

Ele niciodată nu vor trece.

/:Ţineţi-vă de mâna neschimbătoare

a lui Dumnezeu:/

Zidiţi nădejdea voastră pe lucrurile veşnice

/:Ţineţi-vă tare de mâna neschimbătoare

a lui Dumnezeu!:/

 

Noi stăm cu capetele plecate spre ţărâna din care am fost luaţi şi în care ne vom întoarce într-o zi. Voi ştiţi că purtaţi în voi un suflet care într-o zi trebuie să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu… Şi dacă recunoaşteţi că încă nu sunteţi gata pentru răpire şi doriţi să ne gândim la voi în rugăciunea care urmează, ridicaţi mâna.

Nu avem loc să chemăm la altar, de aceea altarul vostru este inima voastră. Ridicaţi mâinile! Dumnezeu să te binecuvânteze.

Spune din inimă: „Simt că nu sunt încă pregătit, frate Branham, dar doresc să fiu un creştin adevărat. Am încercat să fac aceasta dar încă lipseşte ceva. Ştiu că încă nu sunt aşa cum ar trebui să fiu. Ai milă, Dumnezule! Dumnezeule, ai milă de mine pentru că am ridicat mâinile spre Tine!”

În jur de douăzeci sau treizeci de mâini sunt ridicate în această biserică mică.

Dumnezeule iubit, Tu cunoşti inimile care bat în spatele acelor mâini ridicate. Te rog pentru ei. Ştiu că există un singur lucru pentru care sunt răspunzător, iar acela este să le spun numai Adevărul. Ei vor să fie mântuiţi, de aceea, nu aleargă după o mărturie de credinţă, nici după o emoţie sau ceva prefăcut, nici după o dogmă omenească, după un adaos la Cuvântul Tău. Ei înţeleg că pentru a avea parte de mântuire au nevoie de Cuvântul Tău curat şi nefalsificat. Toate celelalte lucruri vor trece, chiar şi cerul, dar Cuvântul Tău nu va trece.

Şi dacă noi suntem Cuvântul, chiar dacă pământul de sub noi va trece, noi nu vom trece pentru că suntem acel Cuvânt, Mireasa Mirelui.

Tată, Te rog pentru fiecare din ei. Îndură-Te de fiecare în parte, iar pe mine iartă-mă pentru că am fost atât de agitat în seara aceasta şi pentru ca mi-am scurtat vorbirea din pricina timpului.

Te rog să ierţi păcatele poporului Tău şi să le luminezi inimile. Modelează Tu lucrurile adevărate în inimile noastre. Ştiu că vei face aceasta.

Mântuieşte-i pe cei ce nu sunt mântuiţi. Atrage-i la Tine şi pregăteşte-i pentru marele ceas al mântuirii, pentru ceasul răpirii care este deja la uşă. Te rog aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze.

 

– Amin –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *