Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – PERSEVERENȚA

13 Ianuarie 1963 – Phoenix, Arizona

Salutări frumoasei audienţe din seara aceasta. Salutări fratelui Green, sorei Webster şi tuturor membrilor acestei adunări. Pentru mine este întotdeauna un privilegiu să vin în casa Domnului, să fiu în seara aceasta într-una din bisericile Lui. Îmi amintesc când am mers pentru prima dată în Los Angeles, cu câţiva ani în urmă. Am auzit de sora McPherson, dar ea urcase scările de aur înainte de venirea mea aici. Când am venit pentru prima dată în Los Angeles, am mers la Forest Lawn. Am auzit că a fost înmormântată acolo, aşa că m-am dus şi am stat lângă mormântul ei, mi-am plecat capul şi ¡-am mulţumit Domnului pentru această viaţă nobilă. De atunci am văzut semnul Foursquare în fiecare naţiune în care am mers ca misionar. Am avut privilegiul de a fi în temple, aşteptând în sala sa de aşteptare. Înainte de a merge la amvon, ea avea o cameră în care stătea puţin. Am stat acolo timp de mai multe nopţi şi m-am gândit la orele în care medita înainte de a merge la amvon şi de a avea onoarea să deschidă Cuvântul lui Dumnezeu. Este o mare bucurie să fiu în seara aceasta aici, alături de cei care încearcă să ţină mesajul viu: Dumnezeu să fie cu voi şi să vă binecuvânteze. Este o mare bucurie să fiu alături de fratele Green, care este un prieten drag, şi de sora Green.

Nu demult, am fost într-o adunare în care el a cântat o cântare despre Numele lui Isus, iar eu ¡-am spus că mi-a plăcut foarte mult. Nu l-au înregistrat, dar ¡-am spus că eu voi fi primul client atunci când o vor face, fiindcă a fost o cântare foarte frumoasă.

M-am gândit că ar putea să-l cânte în seara aceasta, după ce voi coborî de la amvon, şi atunci ar avea ocazia să-l asculte şi soţia şi copiii mei. Sunt sigur că le va plăcea.. Vocea lui este cunoscută pe aici, iar eu am multe din înregistrările sale. Când mă simt rău, eu mă retrag şi ascult aceste înregistrări. Vreau să-¡ spun soţiei lui că acum am mult mai multe şi îmi plac foarte mult. Ele sunt un rai de odihnă; este cu adevărat minunat să asculţi acele cântări ale Evangheliei care nu sunt cântate de o voce antrenată mecanic, ci vin din inima unui creştin adevărat. Mi-a spus că mai are câteva aici, în seara aceasta, iar eu am rugat-o pe soţia mea să verifice dacă nu cumva sunt noi şi nu le avem, fiindcă doresc să le am. Când mă gândesc la cântat, pot spune că îmi plac cântările acestea. Îmi plac vocile antrenate, dar nu îmi plac cele antrenate peste măsură. Îi vezi cum îşi ţin respiraţia până când se învineţesc la faţă şi nu spun nimic. Dar îmi place cum cântau penticostalii, te deschizi şi cânţi. Îmi place aceasta, iar fratele şi sora Green au aceasta. Noi ştim că ei cântă alături de un cor şi este frumos când avem astfel de lucruri.

Frate Green, cred că prima dată ne-am întâlnit în Kansas City, la una din convenţiile de acolo. Ei îmi spuneau că nu este încă timpul să încep, iar eu aşteptam în maşină, deoarece voiam să fiu sigur că voi auzi cântările cântate de fratele şi sora Green. Mie îmi place să cânt, dar nu o pot face. Întotdeauna am vrut să cânt, dar nu pot. Îmi amintesc că încercam să cânt o cântare în biserică: „Întâlniri de modă veche în locuri de modă veche,” dar am încurcat totul. Astfel, când am ajuns acasă, am luat mâna soţiei mele şi ¡-am zis: „Scumpa mea, nu voi mai încerca niciodată aceasta,” pentru că ¡-am încurcat pe toţi ceilalţi.

Dar într-una din aceste zile, voi cânta. Întotdeauna m-am gândit că voi cânta pe un deal, acolo unde Râul Vieţii va curge pe lângă tron; acolo va fi un cor mare format din toţi cei salvaţi. Nădăjduiesc că voi găsi umbra unui copac acolo. Dacă doriţi să mă vedeţi, să veniţi acolo.

Într-o dimineaţă, când veţi merge în palatul vostru şi vă veţi plimba pe terasa lui, iar jos în pădure va fi o micuţă cabană, veţi auzi pe cineva cântând: „Măreţul har, ce dulce este sunetul lui,” şi veţi spune: „O, a reuşit şi fratele Branham şi este aici.” Atunci voi putea cânta. Dar până în ziua aceea, voi scoate doar un zgomot de bucurie.

Nu sunteţi fericiţi? Noi nu trebuie să ne îngrijorăm pentru nimic, fiindcă suntem ancoraţi în Hristos, stăm în locurile cereşti, suntem prinşi în harul de răpire şi stăm în prezenţa Lui în locurile cereşti în Isus Hristos. Moartea nu ne poate atinge şi nu ne poate deranja nimic, pentru că suntem ancoraţi şi asiguraţi şi aşteptăm venirea Lui. O, Îi suntem recunoscători pentru aceasta!

După încheierea serviciului din seara aceasta am de făcut aproximativ o sută cincizeci de mile. Cu o audienţă minunată ca aceasta, îmi ia mult timp să încep şi de două ori mai mult timp ca să mă opresc. Totuşi, voi încerca să intru cât mai repede în subiect şi să vă spun ce am de spus. Vreau să mulţumesc păstorului, asociaţilor şi tuturor celor care mi-au oferit şansa de a veni aici pentru a mărturisi despre harul Lui în această adunare frumoasă.

Cu puţin timp în urmă, am urcat pe muntele din sud, am privit jos în vale şi m-am gândit la clipa când am venit pentru prima dată aici, în urmă cu treizeci şi cinci de ani, la felul cum a crescut acest oraş şi a cuprins toată valea Maricopa. Stăteam acolo împreună cu soţia mea şi i-am zis:

Ştii, draga mea, în urmă cu trei sute de ani poate nu era nimic aici în afară de coioţi şi alte animale sălbatice. Apoi a venit omul şi a început să construiască; civilizaţia s-a răspândit, după care s-a instalat violenţa şi păcatul.”

Eu mă gândeam: „Nu ar fi acesta un loc minunat?” Întotdeauna m-am gândit că voi locui în Phoenix. În timp ce priveam valea, plângeam în inima mea pentru că mă gândeam că ar fi un loc mult mai frumos dacă nu ar fi păcatul. Ei au pătruns în deşert şi l-au împânzit cu locuinţe. Astăzi ne-am plimbat în jurul muntelui Camelback şi am văzut ce case minunate s-au construit acolo. Este aproape ca şi cum ai fi în paradis. Ar fi mult mai frumos dacă n-ar fi păcatul peste tot: oameni care beau whisky, imoralitate şi alte lucruri greşite, capcane ale vrăjmaşului pentru a prinde sufletele oamenilor.

Atunci de ce eşti aici, Billy?” m-a întrebat soţia mea.

Draga mea, este întuneric, dar ştii, prin tot întunericul de aici, există pete mici de lumină. Aceştia sunt aleşii lui Dumnezeu, iar eu sunt aici să pun umărul meu alături de al lor, inima mea alături de a lor, glasul meu alături de al lor şi să strig împotriva întunericului.” De aceea sunt din nou în Phoenix. Fie ca Dumnezeul cerurilor să ne ajute. După încheierea serviciului din seara aceasta vom merge la alte întâlniri, trecând din oraş în oraş, de la o biserică la alta, printre denominaţiunile Evangheliei depline. În Ramada a fost înfiinţată convenţia oamenilor de afaceri. Cred că vom lăsa un semn aici, iar prin Lumina care va fi răspândită, multe suflete Îl vor putea găsi pe Hristos şi mulţi oameni credincioşi vor fi vindecaţi. Noi începem să avem deja rezultate, şi cred că în seara aceasta se va spune ceva, fie prin cântări, prin mărturii, prin citirea Cuvântului sau altfel, prin care cei veniţi aici, sub acest acoperiş, vor ieşi pe uşă fiind alte persoane decât cele care au intrat. Domnul să ne ajute. Dar înainte de a ne apropia de Cuvânt, să ne apropiem prin rugăciune de Autor. Să ne plecăm capetele pentru un moment. În timp ce stăm cu capetele şi cu inimile plecate înaintea lui Dumnezeu, aş vrea să întreb dacă este vreo cerere pe care o aveţi, ceva special în care aţi dori ajutorul Domnului. Ridicaţi mâna şi spuneţi în inima voastră: „Doamne, Tu cunoşti problema mea.” Mulţumesc. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Tatăl nostru ceresc, ne apropiem în acest Nume scump, în Numele lui Isus Hristos, fiindcă ştim că El a promis şi a spus: „Dacă veţi cere ceva de la Tatăl, în Numele Meu, vi se va da.” Dar înainte venim să mărturisim că am greşit, că am păcătuit şi că în noi nu este nimic bun. Iartă-ne, Te rugăm.

Tu ai văzut mâinile care au fost ridicate în seara aceasta, şi ştii ce este în spatele lor şi care sunt nevoile lor. Mă unesc în rugăciune cu ei, în faţa altarului Tău şi cerem milă, cerem ca Tu, Tată, să ai milă de noi şi să răspunzi la fiecare cerere.

Dorim să-ţi mulţumim pentru această biserică, pentru păstorul ei, pentru diaconi şi pentru cei care vin aici. Binecuvântează-¡, Doamne, fiindcă ştim că întâlnirile şi adunările noastre ar fi în van dacă n-ai veni Tu aici să Te întâlneşti cu noi.

Astfel, Te rugăm, Tată ceresc, să vii printre noi şi să rămâi alături de noi toată seara. Ajută-ne, Doamne. Dacă, din întâmplare, printre noi este cineva venit de pe stradă sau de pe drumurile lumii, cineva care a fost indiferent faţă de Tine de-a lungul vieţii, fie ca aceasta să fie seara în care să spună un „Da” lui Dumnezeu şi să se predea lui Isus Hristos. Doamne, dacă printre noi sunt bolnavi, ştim că Tu eşti Marele Medic care nu a pierdut niciodată nici un caz.

Ne gândim la ziua în care trăim, şi la boala şi întunericul care acoperă pământul. Dar ne gândim că atunci când Tu ai condus poporul Tău, Moise l-a scos din Egipt şi l-a condus timp de patruzeci de ani spre ţara făgăduită; iar când au intrat în ţara făgăduită, printre ei nu a fost niciunul slab. Câţi dintre medicii de astăzi n-ar dori să privească prescripţiile lui Moise care ¡-au ţinut pe acei oameni sănătoşi timp de patruzeci de ani? Tu n-ai ascuns niciodată aceasta, ci ne-ai făcut-o cunoscută tuturor şi este scrisă cât se poate de simplu, aici, pe aceste pagini: „Eu sunt Domnul care vindecă toate bolile tale.”

Doamne, ajută-ne să realizăm în seara aceasta, cei bolnavi şi nevoiaşi să ştie că nu există boală pentru care să nu ai remediul, leacul dublu.

Binecuvântează citirea Cuvântului Tău şi îngăduie ca inimile noastre să vină cu toată seriozitatea la această întâlnire. Îţi suntem recunoscători pentru că inimile noastre se umplu de bucurie la cântările Evangheliei, la auzirea mărturiilor, etc, iar acum Te rugăm să îngădui să auzim Cuvântul Tău. Vorbeşte-ne, Tată, şi binecuvântează notiţele pregătite pentru seara aceasta, deoarece Te rugăm în Numele Tău şi spre gloria Ta. Amin.

Mulţi dintre cei care vin la serviciu, notează ceea ce spune şi citeşte din Scriptură un predicator. Dacă faceţi aceasta, vă rog să citiţi împreună cu mine din Evanghelia lui Matei 15.21-28:

Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Şi iată că o femeie canaanită a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”

El nu ¡-a răspuns nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-¡ drumul, căci strigă după noi.”

Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Dar ea a venit şi ¡ s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Drept răspuns, El ¡-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!”

Da, Doamne,” a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Atunci Isus ¡-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

Am ales acest text deoarece aş dori să vorbesc pentru câteva minute despre subiectul „Perseverenţa.”

M-am gândit că doamna McPherson şi biserica au stat pe vindecarea divină, iar noi nu putem predica Evanghelia deplină fără a predica vindecarea divină, deoarece este parte din Evanghelie. Îmi amintesc că atunci când eram copil, am citit un articol într-una din revistele „Life” sau „Look”. Eram doar un tinerel, dar acolo scria că doamna McPherson făcea ceva şiretlicuri şi oamenii erau vindecaţi. Spuneau că o femeie avea guşă, iar doamna McPherson a pus un ac sub degetul ei, în timp ce femeia respectivă a pus sub hainele ei un balon. Apoi, doamna McPherson şi-ar fi pus mâinile pe femeie, ar fi înţepat balonul cu acul şi astfel balonul s-ar fi dezumflat.

Eu eram un păcătos, dar aveam un simţ mai bun la asemenea lucruri, fiindcă dacă ar fi înţepat balonul cu acul, acesta s-ar fi spart. Astfel, am spus: „Femeia aceasta este persecutată,” şi mi-am dat seama că de fapt suferea din cauză că stătea pe Adevăr. Atunci eşti urât de vrăjmaş.

Conform dicţionarului Webster cuvântul „perseverent” înseamnă „persistent, insistent, stăruitor.” Deci, „a fi perseverent” înseamnă „a insista, a stărui pentru a atinge un scop.” Fiecare persoană care a trăit pe pământ a trebuit să fie perseverentă ca să poată obţine ceva. Mai întâi trebuie să fii sigur unde ţi-ai ancorat credinţa, deoarece credinţa nu este ceva ce pluteşte în jur sau un fel de hocus-pocus, dacă ar fi să folosim expresia străzii, ci poate avea o poziţie corectă numai atunci când este ancorată pe ceva stabil.

Dacă v-aş spune să mergeţi afară şi să vă puneţi mâna pe copacul acela pentru că veţi fi vindecaţi, aţi putea să vă îndoiţi de aceasta. De ce? Pentru că nu avem nici un suport pentru a face aşa ceva, aşa că aţi avea doar cuvântul meu. Dacă v-aş spune că spălarea într-o apă de aici, de exemplu: în vale, vă va aduce vindecarea, totul depinde de câtă încredere aţi avea în mine.

Dar credinţa vine în urma auzirii. Auzirii a ce? A Cuvântului lui Dumnezeu.

Aşadar, dacă acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, şi este, noi ne putem baza pe ceea ce ne învaţă El, deoarece Dumnezeu nu Se poate schimba. El trebuie să rămână întotdeauna Acelaşi Dumnezeu, iar Cuvântul Lui trebuie să fie tot atât de adevărat în epoca aceasta, cum a fost şi în celelalte.

Noi suntem mărginiţi, aşa că acum putem spune ceva, iar mâine ne vom schimba părerea şi vom spune altceva. Aceasta se datorează faptului că nu suntem prea siguri şi pentru că suntem mărginiţi. Noi putem doar să presupunem, iar „a presupune” înseamnă „a admite ceva fără a avea dovezi.” Dar când Dumnezeu spune ceva, Cuvântul Lui este desăvârşit şi El nu poate să-Şi schimbe hotărârea. Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (Romani 4.20-21).

Dacă Dumnezeu este chemat în scenă pentru o decizie, decizia pe care a luat-o prima dată, rămâne valabilă pentru totdeauna; nu se poate schimba. Nu poate fi modificată deoarece El este infinit, iar ceva ce este infinit, nu a avut niciodată început sau sfârşit. Astfel, El nu poate să se răzgândească şi să spună anul viitor: „M-am înşelat,” ci hotărârea pe care a luat-o la început rămâne valabilă pentru totdeauna. El trebuie să acţioneze aşa cum a făcut-o prima dată sau a procedat greşit la început. Cine Îl poate acuza pe Dumnezeu că a procedat greşit? El trebuie să rămână întotdeauna la hotărârea Lui.

Dacă credeţi!” Pentru a obţine ceva, trebuie să-ţi stabileşti un obiectiv şi să spui: „Eu cred aceasta!” Astfel, trebuie să te legi de acel obiectiv, să te mişti aproape de el şi să te învârţi în jurul lui, deoarece ştii că acolo este ceva la care vei ajunge.

Este ca povestea băiatului cu zmeul, care ţine în mână o sfoară, iar cineva l-a întrebat:

Ce ai în mână, băiete?”

Zmeul meu,” a răspuns el.

Dar eu nu văd nimic altceva decât o sfoară.”

Da, dar la capătul ei este un zmeu.”

Bărbatul a privit în sus şi a zis:

Pă¡, eu nu văd nici un zmeu!”

Nici eu.”

Atunci de unde ştii că ai un zmeu?”

Pentru că îl simt cum trage la capătul sforii.”

Aşa este credinţa: „…o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Cât timp îţi pui credinţa în ceva, cât timp arunci ancora undeva, vei ajunge la acel lucru. Chiar dacă nu vezi acel lucru, tu ştii că este acolo; te legi de el şi el te trage. Orice om care a făcut un lucru de valoare, şi-a stabilit un obiectiv, după care a stat perseverent acolo, a stăruit în acel lucru, iar aceasta a făcut din el un om mare.

George Washington a fost numit „părintele naţiunii americane” atunci când a venit în valea Forge. După o noapte în care a îngenuncheat şi s-a rugat în zăpadă, a doua zi dimineaţa a trecut prin râul Delaware care era îngheţat. De ce? Pentru că era perseverent. Avea răspunsul, de aceea nu era nimic să poată sta în calea sa. Şi deşi au trecut trei sau patru gloanţe prin haina sa, niciunul nu l-a rănit. El a vrut să obţină ceva, şi pentru că s-a rugat şi a fost perseverent, nu a putut să stea nimic calea lui.

Vă puteţi imagina cât de perseverent a fost Noe în zilele lui? El era doar un fermier şi trăia într-o epocă a marilor cercetări ştiinţifice, poate mai mari decât cele din zilele noastre, deoarece în vremea aceea au fost construite piramidele. Dacă unii dintre voi aţi avut ocazia să mergeţi în Egipt şi aţi vizitat piramidele şi Sfinxul, aţi văzut că sunt nişte construcţii extraordinare. Cum au reuşit ei să ridice acele blocuri de piatră grele de mii de tone? Noi nu putem face aşa ceva astăzi şi nu înţelegem cum au făcut-o ei. Ei aveau ceva. Ei aveau ceva cu care îmbălsămau un corp şi făceau să arate cât se poate de natural şi după sute de ani. Noi nu avem această artă şi acele culori, dar ei le aveau, pentru că a fost o epocă ştiinţifică mare.

Dar într-o zi, în timp ce Noe era la câmp, poate îşi aduna recolta, ¡ s-a arătat Dumnezeu şi ¡-a spus: „Pregăteşte-te pentru salvarea familiei tale şi construieşte o arcă deoarece va ploua.”

Noi ştim că până la potop nu a plouat niciodată, iar oamenii de ştiinţă din zilele acelea nu concepeau ca posibil ceea ce spunea Noe, pentru că mesajul lui era contrar observaţiilor lor ştiinţifice. Nu-¡ de mirare că ei s-au dus la Noe şi ¡-au spus: „Ascultă, domnule Noe! Noi avem maşinării cu care ajungem până pe lună şi facem tot felul de cercetări. Sus nu există nici o picătură de apă. Cum poate ploua de sus când acolo nu există apă? Te comporţi prosteşte! Ceea ce susţii este greşit, pentru că acolo sus nu este apă.”

Dar Noe a spus: „Dumnezeu a spus că va ploua şi aceasta este tot ce contează. El a spus aceasta şi aşa va fi.”

Noe a continuat să susţină aceasta timp de o sută douăzeci de ani în faţa lumii ştiinţifice din zilele acelea şi a afirmat că mesajul lui era adevărat pentru că venea de la Dumnezeu. El avea de îndeplinit un obiectiv; avea un mesaj de care trebuia să se îngrijească şi a fost perseverent în susţinerea lui. Pentru Noe nu a contat ce a spus restul lumii, deoarece mesajul lui venea de la Dumnezeu. Aceasta era tot ce conta pentru el. A auzit acel Glas şi era sigur că era Dumnezeu, aşa că s-a pregătit pentru ceva ce în ochii lumii părea prostesc. În ciuda împotrivirii lor, Noe ştia că Dumnezeu îşi va ţine Cuvântul.

N-ar trebui să fie aceasta o lecţie pentru noi? Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe… aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” Este un mesaj care pare prostesc pentru lume; ei nu-l înţeleg, dar cei care L-au cunoscut pe Duhul Sfânt ştiu că Se va întoarce din nou.

Îi pot vedea pe cei care îl compătimeau pe „sărmanul” Noe spunând că pierde multă distracţie şi lucrurile din lume. Dar Noe mergea înainte cu perseverenţă. Şi iată că într-o zi, Dumnezeu ¡-a spus: „În ordine, ţi-ai făcut partea! Acum intră în arcă, tu şi familia ta.” Păsările au zburat înăuntru, iar animalele au intrat două câte două. La urmă, a intrat şi Noe şi familia sa.

Întotdeauna există şi creştini de graniţă. Eu îi numesc aşa pe oamenii care vin la biserică, se bucură de mesaj, de cântări, de slujba predicatorului, de mărturii, se bucură de tot, dar nu pot intra înăuntru pentru a fi parte din aceste lucruri. Lor le place să asculte, dar nu vor fi parte din ele. Ei nu vor să se identifice cu ele, ci preferă să stea deoparte şi să privească. Aceste lucruri au fost dintotdeauna şi fără îndoială au fost şi în zilele acelea.

Când uşa de la arcă s-a închis, mulţi dintre oamenii aceia au spus: „Să mergem sus şi să stăm acolo în cazul în care se va întâmpla ce a spus bătrânul acela. Noi toţi ne-am gândit că este puţin nebun, dar mie mi-a plăcut să-¡ ascult predicile în timp ce stătea acolo în uşă.” Noi ştim că Ceva a închis uşa aceea. Noe a fost un om bun şi probabil ei s-au gândit în sinea lor că dacă va veni într-adevăr o apă, bătrânul acela bun îi va lua înăuntru şi îi va scăpa. Dar vedeţi, este mai bine să nu forţaţi bunătatea lui Dumnezeu; mai bine asiguraţi-vă că intraţi înăuntru cât timp aveţi şansa s-o faceţi.

A urmat prima zi după ce s-a închis uşa. Îmi imaginez că Noe ¡-a zis familiei sale: „În ordine, acum vom urca scările. Dimineaţă, cerul va fi întunecat. Va ploua şi fulgerele vor brăzda cerul de la un capăt la altul.” Până atunci cerul nu mai fusese niciodată întunecat, deci ei nu mai văzuseră niciodată aşa ceva. Dar iată că în dimineaţa următoare soarele a strălucit din nou. Nu era nici un semn de schimbare. Toată ziua, Noe şi familia lui au privit să vadă dacă se arată vreun nor, dar lucrurile s-au desfăşurat aşa cum trebuia să se desfăşoare.

Îmi imaginez că credincioşii aceia de graniţă au spus: „Oh, bătrânul s-a înşelat!” Astfel, s-au întors în oraş şi au început să mănânce, să bea şi să se căsătorească. Îmi închipui ce tensiune era peste familia lui Noe, dar el nu a renunţat şi nu s-a dus pe la uşile oamenilor să le spună: „Deschideţi uşa, căci m-am înşelat!” De ce n-a făcut-o? Deoarece ştia că avea Adevărul şi s-a ţinut de El. „Dacă nu a plouat astăzi, va ploua mâine.” Aşa este. În ordine.

A venit a doua zi, iar soarele a răsărit şi a apus ca de obicei. Nu se vedea nici un semn de ploaie, dar el nu a cedat. Noe a stat acolo timp de şapte zile şi a spus: „Dacă nu va ploua astăzi, va ploua mâine.” Vedeţi, el era ancorat şi perseverent, deoarece ştia că Dumnezeu a spus ceva şi trebuia să fie cum a spus El. În cele din urmă, în a şaptea zi când a privit afară pe fereastră, a observat că cerul se întuneca. Vântul a început să bată peste dealuri, copacii se aplecau într-o parte şi-n alta, iar oamenii ţipau, neştiind ce să facă. După puţin timp, picuri mari de apă au început să cadă pentru prima dată pe pământ şi pe copaci. Canalele s-au umplut şi au început să apară pâraie, iar apa creştea tot mai mult. Oamenii s-au urcat în bărcile lor, dar s-au scufundat. Vântul bătea tot mai tare şi totul a început să se scufunde. După un timp, apa a ajuns la nivelul corăbiei. Noe privea totul de la fereastră. Oamenii ţipau disperaţi, dar el nu putea să meargă afară să-¡ ajute, fiindcă şi-au irosit şansa pe care au avut-o, au respins ziua cercetării, când Dumnezeu Şi-a arătat mila faţă de ei. Nu mai rămăsese nimic pentru ei ; era prea târziu. Cum credeţi că s-a simţit Noe când a privit afară şi a văzut acele bărcuţe construite sau nu de Dumnezeu? Vedeţi, astăzi oamenii se gândesc că îşi pot construi propria arcă şi că pot să-şi creeze propria salvare, dar voi nu puteţi face nimic. Dumnezeu a adus salvarea pentru noi, iar noi trebuie s-o acceptăm. O arcă făcută de om nu va rezista. Orice este realizat de om şi este contrar cu voia lui Dumnezeu, nu va putea rezista.

Dar oare cum s-a simţit doamna Noe, nurorile şi fiii ei când au văzut că apele se ridică tot mai mult, dar arca era stabilă, se ridica peste ele, iar după o vreme a început să plutească? O, Noe ştiuse toate acestea când a adus mesajul în faţa acelei generaţii, dar nimeni nu ¡-a dat nici o atenţie!

O, este ca atunci când un om stă nepăsător şi nu vine să dea mâna cu păstorul său şi să pună mâna pe carte! Dar atunci când este străpuns de Ceva înăuntru, începe să plutească şi să meargă înainte prin credinţă, ştiind că păcatele lui sunt de domeniul trecutului şi că el şi-a ancorat sufletul în Hristos, iar acolo este Ceva care îl ridică mai sus şi mai sus, şi îl face mai insistent, mai perseverent.

Deşi avea multă educaţie şi antrenament, Moise a făcut un lucru greşit omorând acel egiptean. Acest lucru s-a întâmplat pentru că avea încredere în ceea ce putea obţine prin educaţia sa şi prin propria sa putere. El era un militar, dar a dat greş în ceea ce a fost instruit să facă. Şi când a greşit, a fugit în pustie unde a stat timp de patruzeci de ani. Dar într-o zi L-a întâlnit pe Dumnezeu într-un rug aprins, iar atunci şi-a dat jos încălţămintea şi a văzut slava lui Dumnezeu. El a văzut un băţ uscat care s-a transformat în şarpe şi apoi a revenit la forma sa de băţ, după care a văzut o mână plină de lepră care a fost vindecată de puterea lui Dumnezeu. El a auzit Glasul lui Dumnezeu vorbindu-¡, iar din clipa aceea nu l-a mai putut opri nimic.

Eu l-am descris adesea: un om de aproximativ optzeci de ani, cu soţia lui călare pe un măgar. Barba îi cădea pe piept, avea băţul acela în mână şi ochii îndreptaţi spre cer. Cineva l-a întrebat:

Unde mergi, Moise?”

Mă duc să cuceresc Egiptul,” a răspuns el. Invadarea Egiptului de către un singur om era cât se poate de ridicolă, dar căile lui Dumnezeu par întotdeauna ridicole în faţa unei minţi fireşti. Însă ele sunt preţuite de cei care sunt ancoraţi în El. Ei ştiu despre ce vorbesc. O, ce lucru trebuia să fie acela! Moise mergea să cucerească Egiptul, o naţiune care speria lumea aşa cum o face Rusia astăzi. Era o invazie făcută de un singur om, un om de optzeci de ani, cu un băţ strâmb în mână, şi cu soţia sa care mergea călare pe un măgar. Vedeţi? El mergea să cucerească Egiptul, iar lucrul cel mai ciudat este că a reuşit; că a cucerit acea ţară. Dumnezeu trebuie să aibă un singur om, o singură persoană care să fie legată de El, pe cineva care ştie unde stă şi este perseverent. Astfel, Moise a mers acolo cu un scop şi l-a îndeplinit întocmai.

Era ridicol când evreii l-au văzut pe acel uriaş de patru metri sau mai mult, cu degetele lungi de treizeci şi cinci de centimetri şi cu o suliţă care era probabil lungă ca de aici până la uşă. El stătea acolo şi provoca Israelul.

De partea cealaltă era Saul, mult deasupra oştirii sale, un om instruit; toţi erau bine instruiţi şi nu se lăsau intimidaţi. Aşa este. Dar diavolul a vrut să stea de vorbă cu ei. Aşa procedează el când crede că este în avantaj. Astfel, spune: „Vino încoace! Nu este nevoie să vărsăm sânge. Suntem numai noi doi: dacă mă va învinge omul vostru, vă vom sluji noi, dar dacă îl voi învinge eu, ne veţi sluji voi nouă. Dacă mă va ucide el, va muri numai unul dintre noi, în locul oştirilor noastre.” Ce propunere a făcut! Toţi erau speriaţi de moarte.

A fost ridicol când a apărut acel copil cu o piele de oaie înfăşurată în jurul lui, cu o praştie legată pe o parte şi cu nişte prăjiturele cu struguri în mână. El a venit să-şi vadă fraţii, chiar atunci când un diavol se lăuda în faţa oştirii Domnului. Acel copil era un om al lui Dumnezeu şi ştia cine era Dumnezeu aşa că a zis: „Vreţi să ziceţi că-l lăsaţi pe acel filistean netăiat împrejur să sfideze oştirea Dumnezeului celui viu? Mă voi lupta eu cu el!” Oh, Doamne! De ce? Pentru că era perseverent.

Când l-au auzit ce spune, fraţii lui ¡-au zis: „Ştim că eşti un neastâmpărat. Du-te la oile pe care te-a pus tata să le păzeşti, fiindcă ai venit aici numai ca să vezi lupta!”

Tu nu poţi convinge un om al lui Dumnezeu când s-a întâmplat ceva cu el.

Astfel, el s-a dus la Saul. Îmi imaginez că Saul s-a scărpinat în creştetul capului şi a privit în jos, zicând: „Îţi admir curajul, dar bărbatul acela este un războinic încă din tinereţe, în timp ce tu eşti un copil care nu ştie nimic despre o sabie.”

Oh, dar priviţi-l cum aduce ceva! „Servitorul tău a păzit turma tatălui său. Odată, un urs a luat un miel din turmă, iar eu m-am dus după el şi l-am omorât. Dumnezeul care mi-a dat biruinţă asupra ursului şi a leului, îmi va da biruinţă şi împotriva acelui filistean netăiat împrejur care sfidează oştirea Dumnezeului celui Viu!”

Dar eşti numai un copil,” ¡-a zis Saul. „Nu ai nimic asupra ta, doar o piele de oaie. Aşteaptă puţin şi te voi îmbrăca cu armura mea.”

Şi şi-a luat armura de pe el. Vă puteţi imagina aceasta? Biblia spune că David era un blond micuţ, care cântărea vreo cincizeci de kilograme şi iată că a fost îmbrăcat cu o armură care se potrivea unui bărbat înalt de vreo doi metri. Vă puteţi imagina aceasta?

David a privit în jur. Umerii îi erau lăsaţi, iar armura aceea arăta ca un tricou larg care atârna pe el. Astfel, a văzut că vesta ecleziastică nu este potrivită pentru un om al lui Dumnezeu, aşa că a zis: „Oh, luaţi aceasta de peste mine! Eu nu ştiu nimic despre aceste lucruri, aşa că lăsaţi-mă să fac ceea ce ştiu eu că este bine.” Vedeţi? El a mers în puterea Duhului Sfânt.

Cred că Huston Taylor a vorbit cu un misionar chinez. Băiatul acela chinez ¡-a zis:

Domnule Taylor, am simţit chemarea mea în Hristos. Pot să mă duc să studiez ca să primesc o diplomă, iar apoi să fac doctoratul?”

Nu aştepta până când vine acel timp,” ¡-a răspuns domnul Taylor. „pentru că vei irosi mult timp din viaţa ta.”

Eu sunt de acord cu domnul Taylor. Trebuie să păşeşti acum! Prin aceasta nu vreau să spun că nu avem nevoie de educaţie. Ea are locul ei, dar educaţia fără salvare nu are ancoră. Este ca şi cum ai naviga fără ancoră. Acţionaţi când candela este aprinsă şi nu aşteptaţi până când este arsă pe jumătate. Acţionaţi când este aprinsă. Dacă nu ştiţi nimic mai mult decât cum a fost aprinsă, spuneţi-le şi celorlalţi cum a fost aprinsă şi poate se vor aprinde şi ei. Înţelegeţi? De îndată ce candela voastră este aprinsă, spuneţi-le şi celorlalţi cum a fost aprinsă şi poate o vor aprinde şi ei. Înţelegeţi? David era perseverent pentru că ştia ceva.

Într-o zi, Samson s-a trezit înconjurat de o mie de filisteni. El nu era un om instruit şi nu ştia cum să lupte, dar când şi-a întors capul, a simţit acele şuviţe care îi ajungeau pe umeri. Aceasta era tot ce trebuia să simtă, aşa că a luat primul lucru pe care l-a găsit în cale, o falcă de măgar, şi ¡-a omorât cu ea pe cei o mie de filisteni. De ce? El era perseverent deoarece ştia că Dumnezeu făcuse un legământ cu el, prin cele şapte şuviţe şi cât timp stătea la locul lui, nu putea fi deranjat de nimeni şi de nimic.

O, frate şi soră, cât de perseverentă ar trebui să fie Biserica Dumnezeului celui Viu în seara aceasta! Cât timp putem simţi legământul Duhului Sfânt, sângele lui Isus Hristos care ne curăţă de toate păcatele, ar trebui să nu lăsăm nimic să ne stea în cale. Noi trebuie să fim perseverenţi. Cu siguranţă.

Când s-a ridicat marele profet Ioan, Dumnezeu ¡-a vorbit în pustie. Desigur, evreii Îl aşteptau pe Mesia. Trecuseră patru sute de ani de când nu mai avuseseră nici un profet, iar Dumnezeu l-a prevenit în pustie şi ¡-a zis: „Ei vor încerca să-ţi spună asta şi asta; că doctorul Cutare sau Cutare trebuie să fie Mesia. Dar tu eşti cel care va vesti venirea Lui.”

Ei vor spune: „Nepotul marelui preot este cel care trebuie să facă anunţul!” dar vedeţi, Ioan era acela.

Tu trebuie să ai o încredinţare, iar Eu îţi voi da un semn: Cel peste care vei vedea coborându-Se şi rămânând Duhul Sfânt, este Cel care botează cu Duhul Sfânt şi cu Foc.”

Ioan stătea acolo şi privea peste adunare dar nu Îl putea vedea. Apoi, într-o zi a discutat cu preotul, iar acesta l-a întrebat:

Vrei să spui că va veni un timp când nu va mai fi necesară jertfa zilnică?”

Va veni un Om,” a răspuns Ioan, iar când şi-a ridicat privirea, L-a văzut, aşa că a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1.29).

Ioan ştia pentru că Dumnezeu îi spusese aceasta. El îi spusese: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se…” Vedeţi? El ştia şi era perseverent.

Să ne întoarcem acum la femeia aceasta micuţă. Noi avem multe de spus despre cei care au fost perseverenţi şi nu au renunţat până când nu au obţinut ceea ce cereau. Eu am un slogan micuţ pe care îl spun din când în când. Poate îl puteţi folosi şi voi: „Un învingător nu renunţă niciodată, iar cei care renunţă nu câştigă niciodată!” Gândiţi-vă la aceasta. Trebuie să vă agăţaţi şi să ţineţi la ceva, dar înainte de a începe, asiguraţi-vă că aveţi dreptate. Apoi fiţi perseverenţi şi nu lăsaţi nimic să vă mişte. Mergeţi mai departe! Eu am puţină experienţă, iar voi ştiţi aceasta. Eu ştiu un lucru, şi anume: Atunci când eşti mort, eşti sigur că eşti în voia Domnului; când eşti mort, eşti cu siguranţă ancorat la Calvar şi nu mai poţi fi mişcat de nimic. Tu eşti acolo.

Femeia aceasta micuţă era o grecoaică ce auzise de Numele lui Isus. Cum vine credinţa? Prin auzire, prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Ea a auzit. Şi vedeţi, poate a avut multe lucruri care constituiau piedici, dar credinţa găseşte întotdeauna o cale pe care nu o ştie nimeni. Ea găseşte această cale pe care nu o poate explica nimeni. Este ceva ce ştii. Alţii nu o pot vedea, dar credinţa o vede. Credinţa vede ceea ce ochiul natural nu poate vedea. Dar ochiul interior vede acel lucru. Femeia aceasta avea nevoie de Isus.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când mergi să-L găseşti pe Hristos, este să te întrebi de ce ai nevoie de El? Dacă crezi că nu ai nevoie de El, nu-L vei găsi niciodată deoarece nu L-ai căutat cu perseverenţă.

Aţi observat că Scriptura spune că „oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate ¡ se deschide.”? (Luca 11.10). De fapt aceasta nu înseamnă doar să baţi (Fratele Branham bate o dată în amvon) că se va şi deschide. Voi nu trebuie să spuneţi: „Doamne, am venit, iată-mă! Ai ceva cu mine?” Nu, nu este aşa. Cel care caută şi bate neîncetat (Fratele Branham bate de mai multe ori în amvon). Trebuie să comparăm totul cu restul Scripturii.

Este ca în pilda cu judecătorul nedrept şi văduva. Ea a bătut în mod constant la uşa lui, a fost perseverentă. Astfel, dacă a refuzat-o astăzi, mâine era din nou la el.

Aşa trebuie să procedăm şi noi în faţa lui Dumnezeu. Mergeţi la picioarele Lui în fiecare dimineaţă, în fiecare seară, în fiecare zi, tot timpul, în mod constant. Continuaţi să căutaţi, să cereţi şi să bateţi. Nu bateţi doar pentru puţin timp, apoi vă săturaţi şi mergeţi mai departe. Nu! Rămâneţi acolo! Spuneţi: „Doamne, sunt aici şi nu voi pleca. Sunt în mâinile Tale şi voi sta chiar aici. Te-ai obosit să mă asculţi? Chiar dacă îmi este greu să tot bat, ştiu că vei veni.” Amin.

Atunci se întâmplă ceva El trebuie să te ia jos de pe mâinile Lui şi atunci vine jos şi îţi răspunde. Credinţa găseşte aceasta. Cuvântul Lui este o Sabie. În Evrei 4.12 scrie că „Cuvântul lui Dumnezeu este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri.”

Această Sabie poate fi ţinută de un singur lucru: de credinţă. Ea este singura care poate aduce Sabia Cuvântului.

Poate braţul vostru este slab şi nu mai are putere decât pentru neprihănire. Poate sunteţi atât de slabi încât puteţi tăia numai puţin, dar Sabia Cuvântului va tăia fiecare promisiune pe care a făcut-o Dumnezeu, dacă există un braţ puternic al credinţei care s-o ţină. „Cred că Dumnezeu m-a vindecat. Cred că El a rânduit botezul.” Dumnezeu a făcut făgăduinţa, dar credinţa ţine Sabia şi o va tăia de pe Piatră. Fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu poate fi tăiată jos de pe acea Piatră prin Cuvântul lui Dumnezeu deoarece El este o Sabie.

Femeia aceasta a întâmpinat multe obstacole, dar credinţa ei nu a întâmpinat niciunul. Poate şi voi veţi întâmpina multe obstacole, pentru că fiecare persoană care va porni să-L întâlnească pe Hristos va întâmpina multe obstacole, dar credinţa voastră nu va întâmpina nimic. Credinţa nu întâmpină nici un obstacol. Nu există nimic s-o împiedice fiindcă ea are păr pe piept şi muşchi puternici.

Raţionamentele se ridică şi spun: „Ştii, este raţional…” Dar credinţa îşi scoate pieptul în faţă, îşi încordează muşchii şi spune: „Taci şi stai jos!” iar raţionamentul se refugiază într-un colţ şi stă în banca lui mică. Aşa este. Credinţa are muşchi şi ştie ce spune.

De aceasta avem nevoie noi în seara aceasta. De aceasta are nevoie biserica de aici. De aceasta are nevoie gruparea penticostală. De aceasta are nevoie întreaga lume; de aceasta am nevoie eu şi de aceasta aveţi nevoie voi. Noi trebuie să ne ruşinăm şi să admitem că avem nevoie de o credinţă care să ţină Cuvântul lui Dumnezeu şi să spună Adevărul. Înfruntaţi-l pe diavol spunând: „Aşa vorbeşte Domnul!”

Zilele trecute am citit că un om spunea că ¡-a ieşit diavolul în cale. El a spus: „Era doar un diavol mic şi amărât care a spus „Bu!” Eu m-am dat în spate, iar el a spus din nou: „Bu!” Şi eu m-am dat şi mai mult în spate. De fiecare dată când el spunea: „Bu!” eu mă dădeam în spate. Atunci el devenea mai mare, iar eu mă făceam tot mai mic.”

Şi bărbatul a continuat: „Ştiam că trebuie să lupt cu el, aşa că am privit în jur şi m-am gândit: „Ce? Eu am găsit Cuvântul lui Dumnezeu.” Îl aveam în mâna mea, iar când diavolul a spus „Bu!”, am spus şi eu: „Bu!” Şi de fiecare dată când ¡-am răspuns înapoi şi am zis: „Bu!” eu am devenit tot mai mare, iar el s-a făcut tot mai mic.” Aceasta este! Mai devreme sau mai târziu, voi trebuie să vă luptaţi cu el.

Vedeţi voi, oamenii cred că nu există diavol, dar eu mă lovesc în fiecare zi de el. Fiecare credincios îl întâlneşte în fiecare zi, iar mai devreme sau mai târziu trebuie să vă luptaţi cu el. Acesta este motivul pentru care ar trebui să începeţi chiar acum, fiindcă sunt două lucruri de care se teme, iar acestea sunt: sângele şi Cuvântul. Credinţa le ţine. Este ceva puternic şi are efect.

Femeia aceasta de origine greacă a întâmpinat multe obstacole, dar credinţa ei nu a întâmpinat nimic. Credinţei nu ¡ se pot pune piedici. Poate ¡-au zis: „Ştii că eşti grecoaică, nu? Ştii că nu aparţii bisericii Lui! Nu te duce acolo!” Vedeţi? Acesta este unul dintre obstacole. Înţelegeţi? Dar dacă aveţi credinţă, veţi continua să mergeţi mai departe. Nu contează în ce denominaţiune este El, contează doar că El este acolo.

Femeia avea nevoie de El deoarece fiica ei avea epilepsie şi era pe ape moarte. Trebuia să ajungă la El pentru că doctorii nu mai puteau să facă nimic pentru ea. Aşadar, femeia trebuia să ajungă la Isus. Ea a auzit că El a vindecat acele cazuri, dar ei ¡-au zis: „El nu a venit niciodată cu o trezite în cadrul denominaţiunii tale!” Aceasta nu a oprit-o! Femeia aceasta micuţă avea credinţă şi era perseverentă. Astfel, credinţa ei a ajutat-o să treacă prin acel grup şi să meargă mai departe.

O, dacă s-ar întâmpla aşa ceva astăzi! Cineva spune: „Astăzi este o întâlnire jos, la biserica Foursquare.”

Păi, nu aparţine de denominaţiunea ta. Mai bine stai departe de acele lucruri!”

Mergeţi mai departe! Credinţa vă duce mai departe. Înţelegeţi? Credinţa nu poare fi oprită, ci merge înainte orice ar fi şi oricum ar fi. Nimic nu o va opri, pentru că aşa cum am spus, are muşchi mari, iar atunci când stăpâneşte totul, ceilalţi se sperie de ea. Da, domnilor. Vor fugi de ea ca de cineva care are rubeolă. Atunci când această credinţă mare se ridică şi spune: „Eu ştiu în cine mă încred. Sunt convins,” ei se vor îndepărta pentru că nu au nimic a face cu Aceasta.

Poate un alt grup se va ridica şi va spune: „Zilele minunilor au trecut. Nu mai există aşa ceva. Noi suntem greci, iar ei sunt doar un grup de holly-rollers, sunt evrei. Noi suntem înţelepţi, suntem un grup de oameni înţelepţi şi am dăruit acestei lumi arta, muzica şi religia. Nu există aşa Ceva!”

Dar femeia era perseverentă. Pentru ea, zilele minunilor nu au trecut deoarece ceva din inima ei îi spunea că nu au dreptate. Isus avea ceea ce căuta ea şi era hotărâtă să ajungă la El. Indiferent dacă organizaţia ei ar fi sponsorizat aşa ceva sau nu, ea era determinată să meargă înainte orice ar fi. Ea era perseverentă pentru că voia să ajungă acolo cu orice preţ. Zilele minunilor au trecut pentru ei, dar nu şi pentru ea. Aceasta este valabil pentru orice credincios.

Nu demult, un bărbat mi-a zis: „Mie nu-mi pasă ce spui, domnule Branham. Eu nu cred că există vindecare divină!”

Cu siguranţă ea nu există pentru tine,” am răspuns eu. „Vindecarea divină este numai pentru cei ce cred. Ea nu a fost trimisă pentru necredincioşi, ci doar pentru credincioşi. Tu nu te poţi bucura de ea pentru că nu ştii nimic despre ea.”

Nu există Duhul Sfânt,” a continuat el.

Ai venit cu treizeci şi trei de ani prea târziu pentru aceasta deoarece eu ştiu bine că L-am primit.

Ah, prostii!”

Poate pentru tine, dar nu şi pentru mine. Pentru mine El este real; este Viaţa şi Ancora mea.” El a venit prea târziu pentru a-mi spune aşa ceva.

Ei au venit prea târziu pentru a nega vindecarea divină, pentru că noi am fost vindecaţi; am fost umpluţi cu Duhul Sfânt; am primit harul pentru răpire. Amin. Este prea târziu pentru acele lucruri, aşa că ar putea să tacă. Noi am primit aceste lucruri pe care ei le neagă, iar credinţa noastră poate spune: „Stai jos pentru că eu ştiu despre ce vorbesc!”

Voi ziceţi: „Păi, doctorii…”

Mie nu-mi pasă ce spune doctorul X sau Y, Biblia a spus-o înaintea lor, iar eu cred ce spune această Carte. Eu cred că Isus va veni şi ştiu că am primit Duhul Sfânt pentru că Îl văd trăind în viaţa mea.” Amin. Totul este conform Cuvântului.

Tot ce este cuprins în Biblie este adevărat, deoarece Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Lăsaţi-¡ să râdă cât vor. Noi vom fi la fel de perseverenţi ca Noe, Moise şi ca toţi ceilalţi credincioşi care s-au ridicat.

Iane şi Iambre au aruncat jos un băţ, iar acesta s-a transformat în şarpe. Vedeţi? Slujitorii aleşi ai lui Dumnezeu au făcut exact cum le-a porunci El, dar acolo au venit acei imitatori care şi-au aruncat toiegele jos. Singurul lucru pe care l-au putut face aleşii Lui, a fost să stea liniştiţi şi să vadă slava lui Dumnezeu. Amin.

Dumnezeu Îşi va ţine promisiunea. Dacă eşti trimis de El şi eşti sigur de aceasta, vei îndeplini slujba pe care a hotărât El s-o faci. Vei sta acolo neclintit, iar Dumnezeu va îndepărta orice imitator. Aşa este. Staţi neclintiţi! Tu poţi fi perseverent pentru că ştii în Cine te încrezi şi ce este corect. Cercetează descoperirea pe care o ai, prin Cuvânt, iar dacă este conform Cuvântului du-te mai departe şi nu lua nimic în seamă. Dacă este Cuvântul, Dumnezeu este legat acolo şi este dator să-ţi răspundă, pentru că El este dator să-Şi ţină Cuvântul.

Poate la colţ era un grup de doamne, iar când au văzut-o că se apropie au zis: „Iat-o că vine. Fiica ei are epilepsie, dar doctorul Cutare spune că nu există nici un leac pentru epilepsie. Iat-o că merge la denominaţiunea aceea unde vine Profetul acela fanatic.” Şi au continuat:

Trebuie s-o oprim pe Susie!” Sper că aici nu este nimeni cu numele Susie.

Trebuie s-o oprim să meargă acolo pentru că ea este o femeie bună. În viaţa ei nu există nimic care s-o condamne, de aceea trebuie s-o oprim. Nu poate merge mai departe şi să treacă bariera.”

Apoi ¡ s-au adresat femeii: „Ştii ceva, Susie? Soţul tău te va părăsi. El este diacon, un membru al consiliului şi te va părăsi cu siguranţă dacă vei merge acolo.” Dar ea nu a renunţat, ci a rămas la fel de perseverentă şi a mers mai departe. Înţelegeţi? Credinţa nu poate fi oprită; ea trebuie să ajungă la destinaţie.

Mergând mai departe, femeia a trecut pe lângă un grup care ¡-a zis: „Ştii ceva? Când te vei întoarce învinsă, pentru că vei afla că acolo nu este nimic, toţi vor râde de tine!”

Aceasta nu a făcut nici măcar să ¡ se înroşească urechile. Ea a mers mai departe pentru că era perseverentă. Îmi place aceasta. Îmi place perseverenţa.

Unul dintre diaconi ¡-a zis: „Ştii ce se va întâmpla dacă mergi acolo? Vei fi dată afară din biserică pentru că te-ai asociat cu acei holly-rollers, cu fanaticii aceia. Înţelegi? Te faci asemenea lor şi vei fi dată afară din biserică.” Cu toate acestea, femeia a rămas perseverentă deoarece credinţa nu cunoaşte înfrângere. Ea avea un singur gând: să ajungă la Isus. Da, ea avea o nevoie, iar El era singurul care putea s-o ajute.

Frate şi soră, să vă spun ceva în seara aceasta. Eu am cincizeci şi trei de ani şi L-am slujit pe Domnul de la douăzeci de ani. El mi-a rezolvat orice nevoie, iar când se va apropia ceasul plecării mele şi voi avea nevoie de cele două aripi ca să trec peste Râu, sunt sigur că El va fi acolo. Nu vă faceţi griji, ştiu că El va fi acolo. Când voi fi pe malul Râului, îmi voi pune Sabia în teacă şi coiful jos, şi voi striga: „Trimiteţi corabia Vieţii pentru că în dimineaţa aceasta vin Acasă!” Da, domnilor. Steaua dimineţii va veni jos şi ne va lumina calea când vom trece peste Râu. Da, domnilor. Amin.

Femeia era perseverentă pentru că trebuia să ajungă undeva. Ea ştia că trebuia să fie perseverentă ca să poată ajunge la Isus. Aşadar a trebuit să treacă peste toate.

În cele din urmă a ajuns la Isus. Totul era bine, dar s-a ridicat un alt obstacol. Bărbatul despre care s-a profeţit că trebuie să creadă în El, Bărbatul la care a trecut prin toate ca să ajungă, Isus, ¡-a spus: „Eu nu sunt trimis la rasa ta!” Oh, oare aceasta nu ¡-ar face pe penticostali să sară în aer? Hmm! „Eu nu sunt trimis la rasa ta!” Acesta a fost un şoc.

Dar ştiţi ceva? Credinţa depăşeşte toate şocurile. După toate încercările prin care a trecut şi prin care a ţinut tare la credinţa ei spunându-şi că Isus îi poate îndeplini dorinţa, după ce a trecut de toate barierele, atunci când a ajuns la Isus, El a respins-o spunându-¡: „Eu nu sunt trimis pentru rasa ta!”

Îmi imaginez cum stătea în faţa Lui cu ochii scânteind. Era exact în locul unde trebuia să fie, dar El ¡-a spus: „Rasa ta este doar o haită de câini.” Oh!

Ce s-ar întâmpla dacă El ţi-ar spune şi ţie aşa? Desigur, ai spune: „Îmi iau hârtiile şi merg în altă parte. Nu voi mai veni niciodată aici, ci voi merge acolo şi acolo.”

Dar femeia nu a renunţat. Oh! Vedeţi? Credinţa nu cunoaşte înfrângerea. Nimic nu o va opri. Cel la care a venit pentru ajutor, Isus, ¡-a spus: „Eu nu sunt trimis pentru rasa ta care nu este nimic altceva decât o haită de câini!” Dar ce s-a întâmplat? Ea avea credinţa adevărată. Credinţa nu cunoaşte înfrângerea. Mie nu-mi pasă de unde venea, femeia nu a cunoscut înfrângerea pentru că avea credinţă. Ea nu a renunţat. Oh! Îmi place aceasta. Ea nu era o plantă de seră, un hibrid, aşa cum sunt aceşti religioşi hibrizi pe care îi avem astăzi. Astăzi nu mai este nimic bun; totul este un hibrid. Astfel, au biserici hibride şi creştini hibrizi care au fost primiţi înăuntru prin strângerea mâinii. Oh, ei se pot îmbrăca mai bine, pot folosi limba engleză mai bine, etc., dar nu posedă Viaţa.

Dacă luaţi o mână de porumb hibrid care este probabil de două ori mai frumos decât cel original şi îl semănaţi, veţi vedea că va muri. Nu va răsări pentru că nu are viaţă în el. Aşa este.

Noi nu vrem nimic hibrid, ci vrem originalul. Dacă nu Îl aveţi, staţi acolo până când Îl primiţi! De ce să acceptăm un înlocuitor când cerurile sunt pline de lucrurile reale? Înţelegeţi? Nimic hibrid nu va putea rezista.

Planta hibridă trebuie stropită tot timpul deoarece trebuie să ţii insectele departe de ea. Aşa se întâmplă şi cu aceşti creştini hibrizi. Trebuie să te porţi cu ei ca şi cu nişte copii sau ca şi cu nişte animale de casă; să le promiţi că vor fi diaconi sau altceva, să ţii insectele departe de ei; să-¡ ţii departe de necredinţă.

Poate ziceţi: „Ei vor ieşi afară din biserică!” Daţi-¡ afară! Aşa este. Adevărul este că ei nu au fost niciodată înăuntru.

Voi nu puteţi adera la Biserică. Vă puteţi alipi de o altă grupare precum cea metodistă, baptistă sau penticostală, dar dacă veniţi la Hristos, veţi fi născuţi în Biserică, în Trupul tainic al lui Isus Hristos. Aşa este. Celelalte sunt grupări. Aşa este. Eu nu am nimic împotriva lor, dar voi trebuie să vă naşteţi în Biserica Dumnezeului celui Viu prin Duhul lui Dumnezeu. Voi nu puteţi să aderaţi la această Biserică, ci trebuie să vă naşteţi în ea. Şi dacă vă naşteţi acolo, nu mai sunteţi un hibrid, un călător care face autostopul sau un superficial. Vedeţi voi, o persoană care face autostopul se murdăreşte întotdeauna: „O, eu ştiu, dar doctorul Cutare cu Cutare…” Nu, nu! Lăsaţi totul deoparte pentru că voi nu mai sunteţi un hibrid, un călător care face autostopul, un superficial!

Femeia a fost perseverentă. Ea nu era un hibrid, deci nu era nevoie să fie parfumată, periată şi a stat acolo chiar dacă ¡ s-a vorbit direct.

O mare parte din recolta noastră de astăzi sunt nişte hibrizi, dar aşa cum a spus David DuPlessis odată, „Dumnezeu nu are nepoţi!”

Necazul cu mişcarea penticostală este că începem să avem nepoţi penticostali. Ei vin înăuntru pentru că părinţii lor au fost penticostali. Noi ¡-am luat înăuntru pe bandă rulantă, dar ei nu au trăit nici un fel de experienţă deşi spun că sunt penticostali. Dar Dumnezeu nu are nepoţi. El nu este bunic, ci este Tată. Aşa este. Dacă vei ajunge vreodată în ceruri, vei plăti preţul pe care l-a plătit tatăl sau mama ta. Amin. Ştiu că pare dur, dar este Adevărul. Este un fel dur de exprimare, dar sunt sigur că înţelegeţi o astfel de engleză. Nu vorbesc o limbă engleză foarte bună, dar prin ea spun ceea ce doresc să spun. Îşi îndeplineşte scopul, aşa că tot ce trebuie să faceţi este să ascultaţi. Da.

Ea nu era un hibrid, aşa că nu a fost nevoie să fie stropită sau periată: „O, soră dragă, vreau să-ţi spun…” O, nu, nu! Nu, domnilor.

Indiferent ce a venit şi a pus-o la pământ, ea a spus: „Este adevărat. Nu suntem decât o haită de câini şi nu suntem vrednici.” O, vai! Ea a recunoscut că El avea dreptate.

Pregătiţi-vă pentru că vreau să vă spun ceva! Credinţa adevărată va admite întotdeauna că Cuvântul are dreptate. Când cineva sau ceva spune că zilele minunilor au trecut sau afirmă orice altceva ce este împotriva Bibliei, nu este credinţa adevărată, originală, pentru că credinţa va admite întotdeauna numai Adevărul. Voi trebuie să staţi cu Cuvântul indiferent ce spune unul sau altul, deoarece Cuvântul are întotdeauna dreptate.

Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scris în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22.19).

Dumnezeu va judeca lumea printr-o biserică? Dacă da, prin care din ele? Prin cea catolică? Există în jur de şase sute şaizeci şi ceva de denominaţiuni. Atunci cum va face El judecata?

Dumnezeu va judeca lumea prin Isus Hristos, iar Hristos este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14). Dumnezeu şi Cuvântul sunt una; Cuvântul este Dumnezeu în formă de literă. Aveţi Duhul Sfânt? Semănaţi Sămânţa acolo şi ea va aduce Viaţă; acea Viaţă va ieşi la suprafaţă, Se va manifesta şi Se va dovedi. Isus a spus în Ioan 14.12: „Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” Ele vor legitima întotdeauna Adevărul. O, vai!

Vedeţi, femeia aceea a spus: „Aşa este. Noi suntem doar o haită de câini şi Tu n-ai fost trimis la noi, dar, Doamne, eu nu vreau pâinea care a fost dată pentru copii, ci doresc doar firimiturile care cad de la masa lor.” O, vai!

Aţi observat? Oamenii vor să fie vindecaţi şi să primească Duhul Sfânt în felul cum gândesc ei: „Frate, vin acolo dacă mă duci într-o cameră unde nu mă vede nimeni, iar acolo îţi pui mâinile peste mine, mă binecuvântezi şi pui Duhul Sfânt în mine. Aşa voi accepta.” O, nu!

Şi Naaman a vrut să primească odinioară vindecarea în felul acesta, dar Elisei ¡-a transmis să meargă acolo jos şi să se scufunde de şapte ori în Iordanul acela murdar. Parcă îl văd cum se dă jos din carul său. O, el era un om mare şi se ţinea de nas în timp ce păşea în apa aceea încet, pe vârfuri, ştiţi voi, cum o face pisica. „O,” spunea el, „urăsc să fac aceasta!” Tot aşa, unii vin la altar ca şi cum ar fi ceva care-¡ îmbolnăveşte: „O, eu nu vreau să fac aceasta!”

Naaman s-a scufundat o dată şi a spus: „O, încă mai am lepră!” Dar profetul a spus: „de şapte ori!” Aşa este. Vedeţi? Nu s-a întâmplat nimic până când nu a ascultat Cuvântul în întregime. La fel este şi cu tine: nu se va întâmpla nimic până când nu-L vei asculta în întregime.

El avea acolo un om bun care stătea pe malul râului şi îi spunea: „Profetul a spus de şapte ori. Continuă să te scufunzi!” Aceasta este. Dacă nu ajungi unde doreşti în prima seară când te scufunzi, scufundă-te şi în a doua seară. Continuă până când vei ajunge acolo.

Amintiţi-vă că femeia aceasta era la fel ca şi curva Rahav: ea era dintre neamuri şi nu a văzut niciodată o minune, dar a auzit vorbindu-se despre ele. Ea nu a văzut niciodată nimic, însă a auzit şi a crezut. Dar noi am auzit şi am văzut, şi tot ne îndoim şi nu credem. O, vai!

Ea era ca şi curva Rahav. Când cele două iscoade au venit la ea, Rahav nu a spus: „Ascultaţi! Aduceţi-l pe Iosua aici să ţină un serviciu pentru mine. Astfel, voi vedea cum vorbeşte şi stilul pe care îl are la amvon, apoi voi decide dacă pot să-l accept sau nu.” Dimpotrivă, ea a spus: „Am auzit că Dumnezeul cerurilor este cu voi şi vă cer un singur lucru: să fiu cruţată.” Iată!

Femeia aceea micuţă era perseverentă şi nu a renunţat la ceea ce dorea: „Voi face tot ce spui, dar ai milă de mine.” O, iată! Aceasta este.

Femeia aceasta a continuat să fie perseverentă. Ea s-a apropiat corect de darul lui Dumnezeu; L-a abordat corect, cu umilinţă. A căzut la picioarele Lui, umilă, şi nu s-a ridicat spunând: „Stai puţin! Noi suntem greci, iar Tu ne numeşti câini. O clipă, Doamne! Ştii că noi suntem maeştrii artelor, a cutare şi cutare lucru?” Ea nu a gândit nici o clipă aşa, ci a admis că El avea dreptate, a căzut la picioarele Lui şi L-a rugat: „Ajută-mă, Doamne. Voi primi firimiturile. Dacă fiica mea nu poate avea o felie de pâine, Te rog s-o laşi să mănânce firimiturile, aşa cum fac câinii.” O, vai! Iată!

Ne-am mulţumi noi doar cu firimiturile dacă Duhul Sfânt S-ar descoperi în seara aceasta cuiva şi-¡ va spune: „Eşti vindecat!”? Eşti gata să iei firimiturile sau doreşti ca Dumnezeu să vină aici, să te ridice şi să-ţi dea un simţământ aparte? Dacă El ar veni în inima ta şi ar spune: „Sunt vindecat! Nu mai am boala pe care am avut-o, fiindcă începând de astăzi, sunt vindecat”, vei accepta firimiturile, sau vrei să vină cineva, să-şi pună mâinile peste tine, să toarne ulei şi să facă acest ritual până la capăt? Dumnezeu va onora umilinţa ta.

Mulţi dintre apostoli L-au văzut pe Domnul după învierea Sa, dar Toma a spus: „Nu, eu nu voi crede! Trebuie să-mi pun mâna pe urmele lăsate de cuie în mâinile Sale şi abia atunci voi crede.”

Şi ce ¡-a spus Domnul? „Vino aici, Tomo, şi pune mâna!” El a făcut întocmai şi a spus: „Domnul meu şi Dumnezeule meu.”

Toma,” ¡-a zis Isus, „tu crezi pentru că ai văzut şi ai pipăit.”

Da, Doamne.”

Mai mare răsplată au cei care nu M-au văzut, dar cred în Mine.”

Sunteţi pregătiţi? Facem şi noi parte dintre neamuri ca şi femeia aceasta? A fost ea un exemplu pentru noi? „Doamne, dă-mi doar firimiturile.” Lăsaţi-mă să aud pe cineva spunând: „Nu am citit niciodată Cuvântul, dar spune-mi că Tu vindeci bolnavii şi această firimitură este suficientă pentru mine. Eu cred aceasta. Lăsaţi-mă să aud pe cineva spunând şi citind din Cuvânt că Duhul Sfânt…”

Petru a spus în ziua de Rusalii: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi botezul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39).

Doamne, simt că aceasta este bine.” Este o firimitură. Veniţi! Acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi. Veniţi!

Suntem gata să luăm firimiturile? Suntem gata să ne smerim? Această femeie a fost gata s-o facă; a fost gata să se smerească. Credinţa primeşte întotdeauna Cuvântul. Credinţa este întotdeauna umilă; credinţa se smereşte. Ea căuta numai firimiturile. Priviţi ce a răspuns Isus după ce a auzit spusele ei: „Copilul tău este vindecat datorită cuvintelor tale şi cererea ta este ascultată pentru că crezi.”

Credinţa admite că Cuvântul Domnului este drept. Marta, Maria şi multe alte exemple din Biblie, sunamita, sunt cazuri pe care le putem aminti, dar nu mai avem timp pentru aceasta. Am aici aproximativ cinci pagini scrise de oamenii care s-au apropiat să primească firimituri. Să lăsăm însă toate acestea deoparte pentru un minut, deoarece simt că Duhul Sfânt este aproape.

Lăsaţi-mă să vă mai relatez o experienţă. Cei de la Business Man un scris cu câtva timp în urmă un articol în revista lor. Amintiţi-vă că atunci când relatezi ceva pe o foaie de hârtie, trebuie să te asiguri că o poţi susţine, iar noi avem diagnosticul unui medic pus pe o hârtie. Am observat că în seara aceasta sunt mulţi spanioli printre noi.

Eram în New Mexico şi aveam o adunare glorioasă. Am fost acolo timp de trei seri. Acolo era un bărbat căruia îi spuneam „Manana” adică „Mâine.” El trebuia să mă ducă la adunare în jur de ora şase, dar mă ducea pe la ora nouă. Şi pentru că era aşa de încet, l-am numit „Mâine.” Înţelegeţi? Când am ajuns în locul unde trebuia să predic, au trebuit să mă urce pe o scară şi apoi să mă coboare cu nişte frânghii pe platformă.

Cu o seară înainte, a venit pe platformă un mexican orb. Bărbatul era ud din cauză că afară ploua torenţial. L-am privit şi am văzut că nu avea papuci în picioare şi nici un costum pe el. Traducătorul meu era fratele Espinoza din Sacramento, California, un frate penticostal. El a fost traducătorul pe toată durata întâlnirii. În cele două nopţi petrecute acolo, am avut în jur de trei sau patru mii de convertiţi de la catolicism la creştinism prin Duhul Sfânt. Dacă nu simţi pentru oamenii pentru care te rogi, nu are rost să te rogi pentru ei. Trebuie să te pui în locul lor. Privindu-l pe omul acela orb, m-am gândit: „Dacă ar trăi tata, ar fi cam de vârsta acestui om. El stă aici şi nu are pantofi.” Nu avea nici tricou pe el, ci doar o haină veche, aspră, prăfuită, iar în mână ţinea o pălărie veche cusută cu o sfoară. Probabil că nu avusese în viaţa lui o masă decentă. Ce crudă a fost soarta cu el deoarece stătea acolo orb. L-am privit, apoi mi-am pus mâinile în jurul lui şi m-am rugat: „Tată ceresc, dacă ar avea nevoie de pantofi, m-aş descălţa, ¡-aş da şi haina şi l-aş trimite acasă, dar el are nevoie de mai mult. Doamne, ai milă de el şi redă-¡ vederea.”

În clipa aceea el a strigat: „Glorie lui Dumnezeu!” L-am privit şi am văzut că vedea la fel de bine ca mine.

În seara următoare acolo era un morman de haine, lung cât era de lungă clădirea.

Economia Mexicului este săracă. Astfel, Pedro este zidar şi cred că câştigă şase pesos pe zi, ceea ce înseamnă că ar avea nevoie cam de patru zile de lucru ca să-şi cumpere o pereche de pantofi. Ar trebui să economisească destul de mult pentru a cumpăra o candelă care să ardă pe un altar de aur de un milion de dolari. Aceasta mă deranjează. Îi văd pe aceşti oameni scumpi care vin acolo dimineaţa la ora nouă. Nu au locuri unde să se aşeze şi se înghesuie unul în altul ca oile pe păşune. Femeile stau acolo cu părul ud, cu hainele ude şi aşteaptă o zi întreagă în soarele arzător sau în ploaie, numai ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Oh, ce va face Phoenix în ziua judecăţii? Ei au biserici frumoase peste tot şi nici nu-¡ poţi aduce înăuntru.

În seara aceea ploua foarte tare. Fratele Jack Moore, fratele Espinoza şi mulţi dintre voi îl cunosc pentru că aţi fost acolo. De obicei, numerele de rugăciune sunt împărţite de fiul meu Billy, dar pentru că nu ştia spaniola, l-a lăsat pe Manana să le împartă.. Totuşi, s-a dus cu el ca nu cumva să le vândă. Noi trebuie să fim atenţi la aceasta pentru că numerele de rugăciune nu trebuie vândute. Deci, el numai l-a privit, a supravegheat totul. Acolo era un morman mare de haine şi vă spun sincer că nu ştiu cum ştiau care a cui este. Voiam să merg să vorbesc, când Billy m-a bătut pe umăr şi mi-a spus: „Tati, trebuie să faci ceva pentru că acolo este o femeie care nu poate fi oprită. Avem trei sute de uşieri care nu o pot ţine.” Era o spanioloaică, o fată tânără cam aşa de înaltă, care purta ascuns într-o pătură udă un copilaş mort.

Billy a adăugat: „Femeia nu are număr de rugăciune, dar a stat în rândul de rugăciune trei sau patru ore. Te-a aşteptat să vii şi vrea să aducă acel copil mort aici, ca să te rogi pentru el.

Ea a trecut de acei uşieri, fugind pe lângă ei. Vedeţi? Era perseverentă pentru că voia să ajungă acolo. Ea a văzut cum a fost vindecat acel om orb cu o seară înainte.

Eu am spus: „Frate Moore, ea nu ştie cum arăt eu, deci nu ştie care dintre noi este fratele Branham. Du-te şi roagă-te pentru copilaş.”

În ordine, frate Branham,” a spus el. Billy l-a luat de braţ ca şi cum aş fi fost eu şi a mers acolo traversând platforma, în timp ce eu m-am întors şi am spus: „Sunt fericit că mă aflu în seara aceasta aici.” Voi, oamenii din Phoenix, cunoaşteţi adunările mele. Deodată, chiar înaintea mea am văzut un copil mexican, fără dinţi. Aveam o vedenie, aşa că am spus: „Un moment! Un moment, frate Espinoza, du-te…”

Ce s-a întâmplat?”

Du-te la microfon şi spune-¡ femeii să vină aici.”

Tati, nu poţi s-o aduci pentru că nu poţi trece peste toate numele de rugăciune.”

Am avut o vedenie,” ¡-am răspuns eu.

Aşadar au chemat-o, iar ea a venit cu pătura aceea în braţe. Copilaşul din braţele ei murise în dimineaţa aceea. Murise de pneumonie şi era un copil cam atât de mare. Lacrimile curgeau şiroaie din ochişorii ei negri, iar părul îl avea lăsat desfăcut pe spate. A alergat pe platformă, a căzut în genunchi şi a strigat: „Padre!” dar eu ¡-am zis: „Ridică-te!”

M-am gândit: „Doamne, dacă nu este el? Nu ştiu. Eu am văzut doar un copil mexican, micuţ şi fără dinţi. Îmi zâmbea şi era chiar acolo.”

În timp ce ea continua să plângă, mi-am pus mâinile peste păturica aceea udă şi am spus: „Tată ceresc, aici stă o femeie micuţă şi cred că îi vei răspunde. Eu am avut o vedenie cu un copilaş, iar Tu ştii că ea este adevărată. Prin credinţă, eu spun că este vorba de copilul acesta. Eu nu o cunosc nici pe femeie, nici pe copil, dar Te rog să lucrezi.” Mi-am pus mâinile peste copil, iar când am făcut aceasta, el a început să dea din picioare şi să ţipe cât putea. Mama lui a îndepărtat păturica şi iată! Acolo era el, viu.

Femeia a spus că medicul ei ¡-a spus că pruncul ei a murit de pneumonie în dimineaţa aceea în jurul orei nouă. Şi iată-l, în jurul orei zece seara, stând acolo viu.

Eu ¡-am spus femeii: „Du-te şi ia de la medic certificatul care dovedeşte moartea copilului.”

Medicul mexican a dat o declaraţie pe care a semnat-o şi în care scria: „Îl declar mort pe acest copilaş. Nu respiră şi nu are nici un fel de semne vitale. A murit în cabinetul meu, în dimineaţa aceasta în jurul orei nouă.”

Şi iată-l stând aici viu, în jurul orei zece seara. În dimineaţa următoare, copilaşul a fost dus din nou în cabinetul medicului ca să fie examinat. „Este normal şi sănătos!” De ce? Pentru că femeia aceea a fost perseverentă. Credinţa nu cunoaşte înfrângere! Biserica ei a refuzat-o şi vecinii au râs de ea, dar Dumnezeul care a deschis cu o seară înainte ochii acelui orb, l-a înviat şi pe copilaşul ei deoarece El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Dumnezeul care v-a adus aici şi v-a salvat, vă poate umple cu Duhul Sfânt; dacă credeţi, acelaşi Dumnezeu poate şterge orice urmă de boală sau amărăciune sau orice este în inimile voastre în seara aceasta.

Insistaţi, aplecaţi-vă, luaţi firimitura aceea micuţă a credinţei şi spuneţi: „Doamne, îţi mulţumesc pentru ea. Iată-mă aici!”

Poate vecinul tău îţi va spune mâine: „Tu nu eşti vindecat!” Dar tu să-¡ răspunzi: „O, eu sunt vindecat! Chiar sunt, pentru că aseară am găsit o firimitură, jos, la biserica Foursquare. Am simţit că s-a întâmplat ceva cu mine şi nimic nu mă va mai opri, pentru că o am.”

Să ne plecăm capetele pentru un moment. Aveţi nevoie de o firimitură în seara aceasta? O poţi lua şi să fii perseverent? Femeia aceea micuţă din Grecia, care nu a văzut în viaţa ei o minune şi era o închinătoare la idoli, a primit o firimitură pentru că a auzit că a funcţionat şi în cazul altora şi a crezut. Ea nu a văzut niciodată aşa ceva, dar a crezut. În ciuda tuturor dezamăgirilor pe care le trăia, femeia aceea avea în inimă ceva care îi spunea că copilul ei poate fi vindecat, iar când a ajuns acasă şi-a găsit fiica întinsă în pat. Acea vrajă a fost îndepărtat nu numai de peste ea, ci şi de peste fiica ei.

Aveţi nevoie de o firimitură în seara aceasta? Dacă aveţi nevoie, n-aţi vrea să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Doamne Îţi cer doar o firimitură.”

O, Tată ceresc, priveşte spre neamurile care caută firimituri. Doamne, vremurile nu s-au schimbat încă. Ei au auzit că Tu vindeci bolnavii şi umpli cu Duhul Sfânt; că Tu dai odihnă celor slabi. O, Doamne, ai milă de cei care plâng în seara aceasta, aşa cum a făcut tânăra aceea scumpă cu mulţi ani în urmă. Spuneţi: „Doamne, noi nu suntem vrednici să primim binecuvântările poporului Tău Israel, dar căutăm doar o firimitură care cade de la masa Stăpânului.”

În seara aceasta, noi am primit Hrana cerească pe care o dai Bisericii Tale; în seara aceasta vedem că nu mai avem firimituri pentru că suntem invitaţi la masă. Nu trebuie să luăm firimiturile, dar suntem bucuroşi şi pentru ele.

Isus pune o masă unde sunt hrăniţi sfinţii Domnului.

El Îşi invită poporul ales să vină şi să cineze.

Doamne, ai milă de cei care au o problemă în seara aceasta. În timp ce avem capetele şi inimile plecate în umilinţă în faţa lui Dumnezeu, mă întreb câţi din cei prezenţi nu sunt salvaţi? Poate va veni Isus, iar lumea va cunoaşte sfârşitul în seara aceasta. Sunteţi dispuşi să luaţi firimitura credinţei care a fost pusă în inima voastră şi s-o prezentaţi înaintea lui Dumnezeu? Dacă doriţi aceasta, vă rog să vă ridicaţi şi să veniţi aici, iar eu mă voi ruga pentru voi aici la altar.

Veniţi fără întârziere. Veniţi aici! Domnul să te binecuvânteze, frate. Mai doreşte cineva să vină? Domnul să fie cu tine, soră. Vino aici. Mai există cineva care doreşte o firimitură, care doreşte să vină la masa Domnului?

Spuneţi: „Doamne, eu nu sunt vrednic să vin. Sunt un câine. Sunt la fel de nevrednic ca femeia aceea, dar vin să iau doar o firimitură.” Doreşti să vii, frate păcătos? Vino, pentru că s-ar putea să fie ultima ta ocazie. Vedeţi în ce stare a ajuns lumea de astăzi? Oamenii nu mai vor să vină. Abia îi mai poţi convinge. Se pare că Evanghelia se scufundă.

Domnul să te binecuvânteze, frate. Domnul să te binecuvânteze. Este minunat. Staţi pentru un moment aici. Spuneţi: „Stau aici cu omul acesta…” Domnul să te binecuvânteze, fiule. Domnul să te binecuvânteze. Aşa este. Vino aici şi spune: „Doamne, vreau o firimitură. Inima mea a fost atinsă de ceva şi îmi ajunge o firimitură, aşa că vin acum acolo jos.”

Domnul să te binecuvânteze, fiule. Domnul să te binecuvânteze, frate. Stai aici. Mai este cineva care simte că firimitura credinţei îl împinge să vină la altar? Vreţi să veniţi lângă aceşti patru bărbaţi care stau aici? În seara aceasta am predicat despre o femeie şi au venit aceşti bărbaţi. Ce se întâmplă cu surorile? Nu vreţi să veniţi să luaţi şi voi o firimitură? Nu aveţi puţină credinţă care să vă spună că ceea ce faceţi este greşit?

Poate ziceţi: „Nu ştiu ce este firimitura aceea, frate Branham.”

Firimitura este acel Ceva din inima voastră care vă spune că sunteţi greşiţi. Ar trebui să vă căiţi. Nu vreţi să veniţi? Ridicaţi-vă şi veniţi smeriţi la Fântâna care este umplută cu Sângele Lui. Spuneţi: „Roagă-te pentru mine fiindcă sunt greşit, frate Branham.” Vino aici! Domnul să te binecuvânteze, frate. Domnul să te binecuvânteze.

Altcineva? „Doamne, doresc numai o firimitură. Eu vin să prezint firimitura din inima mea.” Vreţi să veniţi? Este cineva care a căzut din nou în păcat şi doreşte să vină aici? Vino acum.

Este cineva care nu a primit Duhul Sfânt? O, prietene, dacă Lumina aceasta este atât de reală pentru tine în aceste zile din urmă, n-ai vrea să vii să stai în Ea? S-ar putea ca aceasta să fie ultima dată când simţi în inima ta această mare dorinţă, acel Ceva care îţi spune: „Cred că Domnul mă va binecuvânta cu Duhul Sfânt în seara aceasta. Vreau să vin.” Ridică-te şi vino la altar. Doreşti aceasta? Ridică-te cu noi în rugăciune ca să simţi acea firimitură şi spune: „Am nevoie de Duhul Sfânt.” Un bărbat a venit aici din Ohio. El a luat avionul şi a venit ca să fie în seara aceasta aici. Domnul să te binecuvânteze, frate Grant. El este un prezbiterian din Ohio şi a venit aici ca să stea la altar. Ce se întâmplă cu oamenii din Phoenix? Domnul să te binecuvânteze, soră. Vino aici pentru un moment. De ce nu veniţi? Aici este o Fântână plină cu sânge ce curge din venele lui Emanuel.

Nu vreţi să veniţi la Fântâna aceasta plină de lucrurile bune ale lui Dumnezeu? În timp ce aşteptăm, sunt sigur că mai sunt oameni care doresc să vină să ia firimituri. Cu siguranţă mai sunt. Nu vreţi să veniţi? Faceţi cum vă cer. Primiţi acest lucru în inimile voastre şi spuneţi cu toată sinceritatea: „Vin acolo. Este timpul să vin şi o fac oricum.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze, surorilor. Este foarte bine. Vă aşteptăm răbdători.

Să ne plecăm capetele în timp ce aşteptăm şi cântăm acest imn al bisericii:

Acolo este o Fântână umplută cu sânge

Luat de la Emanuel.

Nu doriţi să veniţi acum? Nu doriţi să luaţi firimitura şi să veniţi?

în acest şuvoi.

Nu vreţi să veniţi dacă doriţi Duhul Sfânt? Haideţi acum.

Să spălaţi pata vinovăţiei

Să spălaţi plata vinovăţiei,

Iar păcătoşii să fie scufundaţi acolo.

Vino, prietene!

Lăsaţi totul

Tâlharul de pe cruce… se bucura când a văzut

Chiar aici la altar. Şi tu?

Oricât de ruşinos ar fi

Păcatul a fost spălat.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Aşa se face.

Mă întreb dacă predicatorii vor să se ridice să vină aici? Predicatorii din adunare să se ridice şi să vină să stea câteva minute cu noi aici sus. Cei care sunt interesaţi de sufletele pierdute.

Fie ca eu, oricât de păcătos aş fi

Să îmi spăl toate păcatele.

Mă întreb dacă predicatorii, cei care învaţă Cuvântul, doresc să vină aici?

Amintiţi-vă că destinaţia voastră veşnică se hotărăşte chiar acum. Aici stau în jur de zece oameni. Ştiţi ce înseamnă aceasta? Un suflet valorează cât o mie de lumi.

Cei care sunteţi bolnavi şi aveţi nevoie de rugăciunea credinţei, vă rog să vă ridicaţi în picioare; toţi cei bolnavi şi în nevoi. Este bine.

Acum aş vrea ca fraţii predicatori să-şi pună mâinile peste oamenii aceştia. Aş vrea ca cei bolnavi să se strângă mai aproape unii de alţii ca să puteţi pune mâinile unii peste alţii. Biblia le spune celor bolnavi: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Trebuie să fii credincios, altfel nu te-ai fi ridicat. „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” Ştiţi că este aşa pentru că Scriptura nu poate da greş.

Fraţii şi surorile mele care au venit la altar şi s-au căit, ştiu că într-o zi vor sta în faţa lui Dumnezeu. Biblia spune că păcatele unor oameni merg înaintea lor la judecată, iar ale altora îi vor urma. Voi le mărturisiţi în seara aceasta ca să meargă la judecată înaintea voastră şi să fiţi iertaţi prin sângele lui Isus.

Voi, cei care Îl căutaţi pe Duhul Sfânt, fie ca Dumnezeu să împlinească promisiunea din Fapte 10, unde scrie că în timp ce Petru rostea aceste cuvinte, Duhul Sfânt S-a pogorât peste cei ce le ascultau.

Atunci erau înfometaţi ei, iar acum sunteţi voi şi aţi adus aceste firimituri sus, aşa că haideţi să luăm o adevărată masă de binecuvântări ale lui Dumnezeu. Toate sunt pentru voi. Cei care credeţi în puterea rugăciunii, să ne plecăm capetele, să ne rugăm şi să credem. Nu ţineţi cont de cel de lângă voi, ci gândiţi-vă că Cel de lângă voi este Isus Hristos. Fiecare să se roage aşa cum o face de obicei. Fraţilor, puneţi-vă mâinile peste oamenii aceştia şi să credem că Duhul Sfânt va veni şi va face lucrurile pe care le cerem.

Tată ceresc noi credem că nu stăm aici degeaba. Îţi mulţumim pentru aceste suflete şi ştim că eşti aici ca să le salvezi. Te rog să ne dăruieşti aceasta, Doamne. Îngăduie ca credinţa lor să privească până dincolo de umbră. Îngăduie ca cei care-L caută pe Duhul Sfânt, cei peste care s-au pus mâinile credincioşilor, cei bolnavi şi necăjiţi să fie cuprinşi de cercetarea Duhului Sfânt. Îngăduie ca puterea lui Dumnezeu să se mişte în sus şi-n jos prin această clădire, printre aceşti oameni, ca să-¡ salveze pe păcătoşi, să umple fiecare credincios cu Duhul Sfânt şi să vindece fiecare persoană bolnavă. Te rugăm să ne dai ceea ce cerem, Tată. Eu cred că Tu eşti aici, că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci şi că promisiunea Ta nu poate cădea.

Noi credem că Tu ai însărcinat biserica Ta. Ei s-au dus în camera de sus unde L-au lăudat şi L-au binecuvântat în continuu pe Dumnezeu. Şi „deodată un sunet ca vâjâitul vântului s-a coborât din cer şi a umplut casa unde erau ei adunaţi.” Tu eşti Acelaşi şi eşti în stare să faci aceleaşi lucruri. Îngăduie ca puterea care s-a coborât la Rusalii să boteze şi grupul acesta de oameni în puterea învierii lui Isus Hristos. Aceasta este rugăciunea pe care o înalţ spre Tine în Numele lui Isus, pentru aceşti oameni, pentru slava lui Dumnezeu.

Ridicaţi mâinile. Rugăciunea credinţei a fost spusă, rugăciunea credinţei iertării. Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Slăvit să fie Domnul!” Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-L. Mărturisiţi-vă păcatele şi credeţi din toată inima. Ridicaţi mâinile spre Dumnezeu şi spuneţi: „Mulţumesc, Doamne Isuse. Eu cred. Dă-mi Duhul Sfânt, botează-mă cu Duhul Sfânt şi dă-mi binecuvântările Tale.”

În ordine. Vino, soră.

– Amin –

Posted in Slujba Incincita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *