Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – ORBUL BARTIMEU

24 Ianuarie 1961 – Beaumont, Texas

Îţi mulţumesc, frate. Puteţi să vă aşezaţi. Sunt bucuros pentru că pot să fiu în seara aceasta aici. De curând am vorbit cu soţia mea şi i-am spus: „Ar trebui să fii aici, scumpo!” Desigur, ea trebuie să aibă grijă de  copii, iar ei sunt la şcoală. Eu i-am mai spus: „Aici, în Texas şi Louisiana, am avut ocazia să cunosc unii din cei mai cumsecade şi minunaţi oameni din lume.” Mi-ar fi plăcut să pot merge acasă cu fiecare dintre voi. Desigur, la micul dejun am fi mâncat nişte griş dulce. Aceasta este bine.

Fasole, mazăre, mămăligă, nu este nimic mai bun din câte ştiu eu… Acestea sunt bune. Dragostea lui Dumnezeu face lucruri ciudate pentru noi, nu-i aşa? Dragostea lui Dumnezeu ne constrânge inimile şi ne leagă, ne uneşte aşa cum nu o poate face nimeni altcineva. Mâine seară este încheierea acestei campanii şi trebuie să-i întâlnesc pe mulţi dintre fraţi. Este una din campaniile la care nu-mi place să mă gândesc că se termină. Toţi aţi fost atât de drăguţi.

Mama mea era din Paris, Texas, deci, presupun că pe undeva, sunt şi eu puţin din Texas. Aveţi un ţinut frumos, dar ceea ce „sfinţeşte locul”, cum se spune, sunt oamenii care trăiesc aici. Când se vorbeşte despre ospitalitatea din Sud şi te gândeşti la Louisiana, Georgia sau Alabama, îţi dai seama cât este de adevărat!

În seara aceasta, l-am rugat pe fratele Moore să vorbească puţin în locul meu, ca să nu mai fiu nevoit să predic. Aseară am ascultat o povestire puţin dramatică şi mă gândesc că am putea avea şi în seara aceasta una, înainte de a ne ruga pentru bolnavi. Apoi, dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară aş vrea să vorbesc din nou. Vom citi un text şi pe baza lui vom avea predica de la încheierea acestei campanii.

Sunt bucuros pentru că dragostea lui Dumnezeu ne îngăduie  să ajungem departe, cu adevărat departe, aşa că vedem lucruri pe care înainte nu le-am văzut. Uneori, adunările ca aceasta au o influenţă deosebită asupra oamenilor şi îi ajută să-şi facă o imagine a ceea ce înseamnă Dumnezeu. Eu cred că aceasta îi ajută pe oameni.

În seara aceasta doresc să aştept până când voi începe să mă rog pentru bolnavi, dar mai întâi mă voi ruga peste aceste batiste, bucăţi de haine sau ce mai este aici. Dacă nu aţi avut să puneţi una aici, puteţi cere şi vi se va trimite gratuit. Noi nu luăm bani pentru nimic. Chiar şi cărţile noastre sunt tipărite de altcineva. Ele pot fi cumpărate cu patruzeci de cenţi; luăm aceşti bani pe ele ca să putem comanda altele, dar nu facem profit din ele. Le-am spus băieţilor că dacă vine cineva care nu are bani, dar doreşte s-o aibă, să-i fie dată gratuit. Înţelegeţi? Aceste cărţi sunt tipărite de Julius Stadslev, de fratele Lindsay şi de alţii, şi pot fi achiziţionare cu patruzeci de cenţi. Cred că acesta este preţul.

Noi nu avem cerem bani, acest lucru nici nu intră în discuţie. Deloc! Zilele trecute am vorbit cu un predicator şi el m-a întrebat:

„Care este programul tău financiar? Câţi bani trebuie să avem ca să vii la noi?”

„Nimic”, am răspuns eu.

„Dar cu ce te ocupi ca să poţi trăi?”

„De obicei, la sfârşitul serviciului, oamenii oferă ceva din dragoste. Dacă oamenii simt că vor să facă aceasta, este în ordine, iar dacă nu, este bine şi aşa.” Dacă aceste daruri nu vor acoperi cheltuielile, pentru că sunt puse la cheltuieli, trimitem nota de plată acasă, şi biserica mea va plăti totul…

Eu nu voi permite niciodată ca vreunul dintre cei care sunt cu mine, să ceară sau să cerşească bani. Dacă se va ajunge vreodată la aşa ceva, înseamnă că este timpul să mă retrag şi să nu mai merg în misiune. Înţelegeţi? Dacă Dumnezeu nu va asigura din belşug ceea ce avem nevoie, înseamnă că a venit timpul să mă retrag.

Eu cred că multe adunări sunt ruinate din pricina întrebărilor de felul acesta: „Cine contribuie cu zece dolari? Cine contribuie cu cinci dolari?” Mie nu-mi place aceasta… şi consider că există un singur lucru pe care doresc să-l daţi: inima voastră lui Hristos. Aceasta este tot ce cer. Daţi-I inima voastră lui Hristos, pentru că de aceea suntem aici, şi sunt sigur că El Se va îngriji de restul.

Aş vrea ca înainte de a ne apropia de Cuvânt, să ne plecăm capetele şi să ne rugăm. Cine doreşte să fie amintit în rugăciune, în seara aceasta, să ridice mâna şi să spună: „Aminteşte-ţi de mine, Doamne, fiindcă am nevoie de Tine. Adu-Ţi aminte de cererea mea, Doamne.”

Tatăl nostru ceresc, ne apropiem de tronul Tău de îndurare, dar nu dorim dreptatea Ta, pentru că nu am putea s-o suportăm; nu ne-am putea apropia de Legea Ta pentru că în ea nu este salvare, de aceea ne apropiem de Isus care este îndurarea Ta. Venim deci, şi cerem harul Tău divin peste noi toţi.

Iartă fărădelegile şi greşelile noastre, lucrurile pe care le-am făcut, le-am spus sau chiar le-am gândit şi au fost greşite. Doamne, noi nu credem că suntem sfinţi; nu credem că este vreun munte sfânt, ci credem că este un Dumnezeu sfânt care a coborât pe munte; nu o biserică sfântă, ci Duhul Tău Sfânt în biserică; nu un popor sfânt, ci Duhul Tău Sfânt în acel popor.

Aşadar, Tată, Te rugăm să îngădui ca Duhul Sfânt să se ocupe în seara aceasta de noi, aşa cum ne ocupăm şi noi de cei bolnavi şi aflaţi în nevoi.

Noi nu ştim ce să facem, Doamne, iar eu stau între două păreri şi mă întreb cum să abordez acest subiect, dar cred că vei veni şi vei binecuvânta Cuvântul Tău în inimile oamenilor. Ajută-mă să pot spune ceva care să încurajeze credinţa oamenilor, ca să stârnească darul care este printre ei, ca să poată primi vindecarea.

Dar mai presus de toate lucrurile, priveşte spre sufletul bolnav de păcat care stă aici, oricare ar fi el, fiindcă mă rog să vadă Lumina zilei care se apropie şi să vină să fie împăcat prin Sângele vărsat al Domnului Isus. Te rugăm aceasta, Doamne. Te rog pentru aceşti slujitori buni răscumpăraţi la Calvar, care sunt ai Tăi şi stau pe platformă în faţa acestor bărbaţi. Unii dintre ei predicau Evanghelia când eu eram doar un biet păcătos, de aceea Te rog să le binecuvântezi inimile credincioase. Îngăduie ca ele să se unească prin dragostea lui Dumnezeu, care să-i învăluiască în aşa măsură, încât să propăşească în tot ceea ce fac. Ajută-i să-L aducă pe Hristos la oameni, în acest ceas când istoria lumii ajunge la încheiere.

Vindecă-i pe cei bolnavi şi aflaţi în nevoi, atât trupeşte cât şi sufleteşte, Tată, şi binecuvântează-ne în timp ce aşteptăm Cuvântul Tău, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Voi citi din Evanghelia lui Luca, capitolul 18, versetele 38 şi 42:

Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”

 Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mântuit.”     

Povestioara noastră din seara aceasta, s-a petrecut într-o dimineaţă răcoroasă de primăvară, la poarta de Est a Ierihonului, unde drumul vine în jos dinspre Ierusalim. A fost o noapte grea pentru bietul om. Nu a putut dormi deloc, ci tot timpul s-a trezit şi s-a zvârcolit pe o parte şi pe alta. Majoritatea dintre noi ştim cum sunt acele nopţi zbuciumate iar el era foarte agitat pentru că avea o asemenea noapte.

Aşa se face că în dimineaţa aceea a întârziat, a ajuns mai târziu în locul unde stătea şi cerşea zi de zi. În zilele acelea erau mulţi cerşetori în ţară şi în oraş; era o ţară săracă, cu oameni săraci, din pricina robiei romane. Acesta este motivul pentru care cerşetorii trebuiau să iasă cât mai devreme pe străzi şi fiecare avea un loc unde stătea; iar când veneau negustorii, le cereau de pomană. Probabil, fiecare negustor avea câteva monede pe care le dădea primului cerşetor pe care-l întâlnea, deoarece niciunul dintre ei nu-şi permitea să dea în fiecare zi mai mult de una sau două monede. Dinarii romani însemnau mult pentru cerşetor, aşa că îşi punea moneda bine şi mergea mai departe. Poate următorul cerşetor primise o monedă de la altcineva, dar ei trebuiau să ajungă acolo foarte devreme, ca să-i prindă pe negustorii care se grăbeau spre pieţe şi spre locurile unde aveau afaceri. Existau multe locuri unde cerşetorii nu aveau voie, fiindcă soldaţii le acordau câte un loc şi erau obligaţi să stea acolo.

Prietenul nostru din seara aceasta, se numeşte Bartimeu, şi după cum am spus deja, a întârziat la locul lui… Locul lui era la poarta de Est a cetăţii, unde stătea pentru a-i prinde pe negustorii care se grăbeau să intre în cetate. Era orb din copilărie, şi se părea că avea un loc bun acolo. Motivul pentru care întârziase în dimineaţa aceea (spun aceasta ca să facem situaţia mai dramatică) este că visase că nu va mai vedea niciodată. El credea că într-o zi va vedea cerul, stelele şi lumina soarelui, dar deocamdată trăia într-o lume complet întunecată din cauză că era orb.

Eu cred că unul din cele mai cumplite lucruri este să fii orb şi mă doare întotdeauna când văd un bărbat sau o femeie care merge pe stradă cu bastonul acela alb şi ciocănind cu el în jur. De multe ori am oprit maşina şi am alergat spre o biată mamă care era pe punctul să se lovească de un pilon sau de altceva ce se afla de-a lungul străzii, şi am ajutat-o să treacă pe partea cealaltă. Cred că orbirea este una din bolile cele mai demne de milă.

Dar există o orbire care este mai rea decât orbirea fizică, iar aceasta este orbirea spirituală. Mie îmi pare mai rău de cei ce suferă de orbirea aceasta, decât de cei care suferă de orbirea fizică şi mă întreb de ce inimile noastre nu simt în aşa măsură cu ei, încât să-i ajutăm, în loc să-i condamnăm?  Haideţi să-i compătimim şi să-i iubim fiindcă, dacă-i iubiţi, vor vedea Lumina.

Lumea tânjeşte, dar nu după o economie mai bună; aşa cum nici biserica nu tânjeşte după clădiri mai bune şi denominaţiuni mai mari, ci tânjeşte după cineva care să-i întindă mâna cu dragoste şi să-i arate că nouă ne pasă de ei, că ne pasă de alţii. Isus a spus că acesta este un semn pentru lume: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”  (Ioan  13.35).

Îmi vine în minte un orb… Fanny Crosby era oarbă, dar cu toate acestea vedea mai bine decât mulţi oameni care aveau ambii ochi sănătoşi. Mulţi oameni au încercat s-o convingă să scrie muzică şi versuri pentru lumea dansului sau pentru lumea muzicii şi a distracţiei, dar ea a refuzat să facă aceasta. Aceasta a făcut ca ei să râdă de ea, dar mă gândesc: „Ce diferenţă mare este între ea şi un anumit tânăr penticostal care a ridicat lumea în flăcări cu muzica lui rock. Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut. Ce lucru cumplit este că tânărul acela va trebui să dea socoteală în ziua judecăţii, fiindcă a trimis în iad mai multe suflete decât au trimis toţi vânzătorii de alcool din ţară. Aşa este.

Într-o zi, Fanny Crosby a fost vizitată de nişte oameni care i-au vorbit de câştiguri mari. Ea era săracă, iar ei au venit şi i-au spus:

 „Îţi vom da atâţia bani dacă eşti de acord să compui cântece pentru lumea divertismentului.”

 Dar ea i-a refuzat fără să stea pe gânduri şi le-a zis:

„Dacă am ceva, Îi aparţine lui Hristos.” 

„În cazul acesta, presupunem că aştepţi să mergi într-o lume unde există Viaţă veşnică   şi aşa mai departe…” i-au zis ei.

„Da.”

„Ce te aştepţi să fie acest Hristos?”

„El va fi un bărbat”, a răspuns ea.   

„Dacă vei fi şi acolo aşa cum eşti aici, nu Îl vei vedea niciodată, fiindcă eşti oarbă.”

„Oh, eu Îl voi cunoaşte oricum.”

„Cum Îl vei cunoaşte dacă eşti oarbă şi n-ai văzut în viaţa ta? Cum Îl vei cunoaşte dacă vei fi oarbă şi acolo?”

„Îl voi cunoaşte oricum”, a răspuns ea. Ei au început să râdă, dar ea s-a întors şi a început să-şi facă treburile prin casă. Vedeţi, ea a luat o decizie veşnică atunci când a spus:

„Nu, domnilor, nu voi face aşa ceva pentru nimic în lume. Tot talentul meu Îi aparţine lui Hristos.” Spunând aceasta, a început să meargă prin casă, apoi şi-a ridicat mâinile şi a spus:

„Îl voi cunoaşte, Îl voi cunoaşte,

Răscumpărată voi sta lângă El.

Îl voi cunoaşte, Îl voi cunoaşte

Prin urmele cuielor din mâinile Lui.”

În momentele cruciale când suntem presaţi şi luăm o decizie pentru El, Dumnezeu păşeşte în faţă. Acela este micuţul fir dintre Viaţă şi moarte. Uneori, chiar în ultima clipă, când crezi că nu vei mai fi bine şi cineva se amuză pe seama ta, trebuie să rămâi la mărturia ta, fiindcă acela este timpul când păşeşte Dumnezeu în faţă.

Bartimeu a ajuns la poartă destul de târziu. Era o dimineaţă de primăvară timpurie, în luna aprilie, fiindcă Paştele erau aproape. S-a trezit să meargă la poartă, iar când a ajuns era linişte, aşa că şi-a zis: „Am întârziat pentru că am dormit prea mult.”… Să ne gândim că s-a aşezat pe o piatră aflată la soare şi şi-a zis: „Poate vreun negustor a întârziat puţin şi voi obţine o monedă pentru familia mea, fiindcă suntem cu adevărat în nevoi.”

În timp ce stătea acolo, în razele calde ale soarelui, cu haina lui zdrenţoasă învelită în jurul trupului, a început să se gândească la visul pe care-l avusese şi la cât de real fusese. Apoi, mintea lui a plutit înapoi într-un vis de zi… Eu ştiu că noi toţi avem asemenea experienţe.

De multe ori, eu urc atât de sus pe munte încât nu mai aud nimic şi stau acolo cu animalele sălbatice visând la Dumnezeu şi la venirea Sa; privesc în jur şi-L aud cum strigă prin păsărele, Îl aud în ţipătul vulturilor, în răsăritul şi apusul soarelui, etc. El este pretutindeni în jurul nostru, iar tu stai singur şi visezi.

Poate Bartimeu stătea acolo şi visa, şi având în vedere că era primăvară, îşi zicea probabil: „Aseară am visat că am primit vederea. Îmi amintesc că în copilărie, am locuit într-o colibă din preajma muntelui şi mă gândesc cu plăcere la zilele de primăvară timpurie, când începeau să iasă la suprafaţă micuţele flori, iar eu obişnuiam să alerg şi să mă joc şi-i adunam mamei câte un buchet de flori. Îmi amintesc că obişnuiam să mă întind pe patul moale de iarbă şi să privesc în sus la norii albi care treceau pe cerul de aprilie, în timp ce razele calde ale soarelui se revărsau asupra mea. Cât de frumoasă trebuie să fie lumea aceasta! Dar apoi am orbit şi nu am mai putut admira minunatele privelişti, pe care nu le voi mai vedea niciodată, probabil. Dar, oh, cât de minunat este visul pe care l-am avut aseară, fiindcă am visat că voi vedea din nou!”

Bartimeu a început să se gândească. Oh, acela este momentul în care intri în duhul a orice! Gândurile lui au rămas în trecut, în perioada când era doar un băieţel. Ştiu că noi toţi facem aceasta! Şi eu mă întorc la timpul în care eram băiat şi-l văd pe tata intrând pe uşă… Era un bărbat scund, cu braţe puternice… Nu cântărea mai mult de şaizeci şi şase de kilograme, dar cineva mi-a spus că l-a văzut încărcând singur, un vagon de aproape cinci sute de kilograme. Îmi plăcea să-l privesc cum îşi sufleca mânecile… Aveam în curte un măr, iar mama a pus în el un ciob de oglindă, pentru că era chiar lângă pompa de apă. Pusese acolo şi o pânză de sac, care servea drept prosop. Eu îl priveam pe tata cum pompa apa, lua săpunul şi îşi spăla mâinile… săpunul acela vechi care se făcea din leşie. Când îl vedeam cum îşi ridica mâinile puternice pentru a-şi aranja părul zburlit, mă gândeam: „Tatăl meu nu va muri niciodată. Este prea puternic ca să moară.”, dar a murit la cincizeci şi doi de ani.

Astfel, mă gândesc la ceea ce scrie în Evrei 13.14: „Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.” Noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci suntem străini şi călători; suntem în căutarea oraşului care va veni.

Cred că în timp ce stătea acolo, Bartimeu se gândea: „Îmi amintesc că în jurul cinei auzeam vocea dulce a mamei care mă striga: „Bartimeu, vino la masă, fiule!” O, cum alergam acasă, iar ea îmi spăla faţa, îmi pieptăna părul pe spate şi mă săruta pe obraji, în timp ce mă uitam în ochii ei mari şi duioşi. Îmi amintesc cum priveam chipul frumos al mamei, în timp ce mă aşeza la masă pentru a cina. Apoi, mă chema din nou pentru că era vremea să merg la culcare. Obişnuiam să stăm pe verandă şi să privim Iordanul, iar ea mă ţinea în braţe, mă îmbrăţişa şi mă săruta cu drag. Apoi îmi povestea istorioare din Biblie. Cât de mult îmi plăcea s-o ascult povestind cum marele nostru IaHVeH Dumnezeu a adus poporul nostru în această ţară făgăduită. Se uita la florile pe care i le adusesem de pe deal şi îmi spunea: „Bartimeu, şi ele fac parte din făgăduinţa lui IaHVeH. Ţara aceasta minunată este a noastră, pentru că IaHVeH ne-a scos din robia aspră a Egiptului şi ne-a adus aici.”

Mama îmi povestea despre marele şi Atotputernicul IaHVeH, cum a luptat pentru poporul Său, cum a stat în spărtură şi cum a înecat armata lui Faraon care îi urmărea. Apoi, El le-a dat pâine din cer şi le-a adus prepeliţe cu care a hrănit poporul nostru. O, cum a făcut El acele semne şi minuni! Când le-a fost sete, marele profet Moise a lovit Stânca şi din ea a ţâşnit apă. Oh, cât de mare era IaHVeH! Cât de mare şi de puternic este Dumnezeul pe care Îl slujim!

Apoi, mi-a povestit cum marele IaHVeH i-a făgăduit lui Moise că într-o zi Domnul Dumnezeu va ridica un profet ca el, care ne va elibera de sub această stăpânire romană. Mai târziu, când au traversat Iordanul, IaHVeH a dat apele la o parte. Era luna aprilie, luna când se topeau zăpezile în Iudeea, sus, în jurul Muntelui Hebron şi alţii. Apele rezultate din topirea zăpezilor curgeau ca un torent puternic, iar apa este noroioasă şi învolburată. Dar marele Iosua a păşit în faţa apelor şi a vorbit, iar IaHVeH a dat apele la o parte, aşa că au putut trece dincolo pe pământ uscat, deşi era luna aprilie.”

Atunci, Bartimeu a privit-o pe mama sa şi străbătut de un fior, a spus: „Ştii, aş vrea ca IaHVeH să fie şi astăzi IaHVeH. Eu cred că El este Acelaşi, dar preotul nostru  spune că acele lucruri au trecut, dar ştiu că nu are dreptate.”

Deodată a fost smuls din visarea sa de apropierea cuiva: „Clin, clin, clin!” Se apropia un măgăruş. Desigur era un om bogat, deoarece în vremea aceea, săracii mergeau pe jos, dar bogaţii călătoreau în trăsuri trase de măgăruşi sau chiar călare pe măgăruşi. Bartimeu s-a ridicat şi a mers cam şase metri până la drumul pietruit care dădea în cetate, strigând: „Pomană pentru un orb! Pomană pentru un orb!” Măgăruşul s-a oprit, iar el a auzit o voce răutăcioasă strigând: „La o parte, cerşetorule! Eu sunt slujitorul Domnului şi în dimineaţa aceasta sunt în misiune în Ierihon! Mă voi întâlni cu asociaţia predicatorilor şi voi verifica dacă Fanaticul acela este aici ca să ţină servicii de vindecare! Se zice că aşa zisul „Profet din Galileea” va veni aici cu fanatismul Său! La o parte, cerşetorule, fiindcă sunt în slujba Domnului  şi trebuie să-mi văd de drum!” Bartimeu s-a dat la o parte să-l lase să treacă.

Preotul acela mergea în Ierihon, ca să convingă asociaţia predicatorilor să oprească acele campanii de vindecare. Poate nu sună prea politicos şi n-ar fi trebuit să spun aceasta, însă voi ştiţi că omul moare, dar duhul nu moare. Este un lucru rău, dar aşa trebuie să fie pentru că fiecare generaţie care se va ridica în ziua judecăţii va trebui să fie pusă în faţa acestui lucru. Vedeţi, va trebui să treceţi exact prin acelaşi lucru.

Bartimeu s-a întors la locul lui. Se apropia amiaza şi piatra  pe care stătuse înainte se afla acum la umbră, aşa că şi-a ales o altă piatră, pipăind în jur. S-a aşezat pe ea gândindu-se: „Mă tem că în seara aceasta nu voi duce nimic acasă.”, apoi şi-a zis: „Am visat atât de frumos cu privire la zilele care au trecut şi la marele IaHVeH… Da, îmi amintesc că mama obişnuia să-mi spună una din istorioarele mele preferate. Ea mă întreba:

„Bartimeu, îţi place povestea lui Elisei şi a femeii sunamite?”

„Da, mamă, pentru că este despre un băieţel; cum Dumnezeu Şi-a împlinit planul cu un băieţel.”

Lui Bartimeu îi plăcea povestirea aceasta pentru că şi el credea în IaHVeH.

Deşi femeia sunamită era dintre neamuri, Dumnezeu Şi-a arătat harul faţă de ea. Marele profet Elisei a venit în oraş, iar ea a putut să vadă că era un om sfânt.

Elisei locuia într-o peşteră sus în munţi, iar Ghehazi, slujitorul său, îl însoţea pretutindeni, fiind un fel de manager de campanie care îl ajuta şi îi pregătea lucrurile pentru momentele când vorbea. Sunamitei îi plăcea de Elisei şi credea că este un om deosebit. Soţul ei era în vârstă, iar într-o zi, ea i-a spus: „Aş vrea să-l primim pe omul acesta în casa noastră, deoarece pot vedea că este un om sfânt.” Astfel, i-au construit o cameră mică, într-o parte a casei lor: camera profetului, apoi au pus în ea un pat, un ulcior cu apă, un scaun pe care să se poată aşeza şi un lighean în care să-şi spele mâinile şi picioarele obosite, atunci când va veni de undeva. Iar când îl auzea în cameră, trimitea întotdeauna un slujitor să-i ducă ceva de mâncare.

Elisei era foarte mulţumit de darul femeii.

O pot auzi pe mama lui Bartimeu cum îl întreabă pe fiul ei: „Bartimeu, ştii de ce avea nevoie femeia sunamită când a fost întrebată de profet ce să facă pentru ea?”

„El i-a zis femeii: „Ce aş putea face pentru tine? Pot vorbi cu împăratul, sau ce altceva aş putea face pentru tine?”

„Nu am nevoie de nimic,” i-a răspuns ea, „fiindcă locuiesc în pace în mijlocul poporului meu. Am făcut aceasta, din toată inima, pentru că Îl iubesc pe Dumnezeul pe care Îl slujeşti tu, şi în acelaşi timp respect viaţa pe care o trăieşti.”

Atunci Ghehazi i-a zis lui Elisei: „Ea îmbătrâneşte, soţul ei este de asemenea bătrân şi nu au copii.”

Lui Bartimeu îi plăcea aceasta.

Astfel, marele profet Elisei a zis:

„Du-te şi spune-i femeii să vină la uşă!”, iar când a venit, i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: tu vei ţine în braţe un fiu.” Totul s-a împlinit întocmai, şi fiul a ajuns la vârsta de doisprezece ani. Oh, cât de mult îl iubeau părinţii lui!

(Probabil avea vârsta pe care o avea micuţul Bartimeu).

Cât de mult îl iubeau tatăl şi mama sa! Tatăl său îl ducea pe câmp şi îi arăta cum să se ocupe de culturi, dar într-o zi, când erau pe câmp, copilul a făcut probabil o insolaţie pentru că spunea în continuu: „Capul meu, capul meu!” (Soarele palestinian este foarte fierbinte). „Capul meu, capul meu!”

Când a văzut că băiatul este bolnav, tatăl i-a zis uneia dintre slugi: „Du copilul la mama sa!” Dar când a ajuns acasă, s-a simţit tot mai rău, iar în cele din urmă a murit în braţele mamei sale. Cât era de bravă femeia aceea care avusese bunăvoinţă faţă de slujitorul lui Hristos!… Ea ştia exact cu cine avea de-a face şi a fost călăuzită de Duhul Sfânt în ceea ce avea să facă. Oh, îmi place aceasta!

Astfel, şi-a luat fiul mort, l-a dus în camera profetului şi l-a pus în patul lui. Ce loc în care să aşezi pe cineva! Era exact locul potrivit. Apoi s-a dus la sluga sa şi i-a zis: „Du-te, pune şaua pe catâr şi nu te opri până când nu-ţi spun eu!”

Bărbatul ei i-a zis: „Nu merită să mergi după el pentru că nu este nici lună nouă, nici zi de Sabat. Nu-l vei găsi acolo sus.”, dar ea i-a răspuns: „Totul este bine.”

În continuare, mama i-a zis lui Bartimeu: „Ştii, Bartimeu, Dumnezeu nu le descoperă întotdeauna slujitorilor Săi tot ce vrea să facă. El le descoperă numai ceea ce vrea El să ştie. Astfel, când această femeie a mers înaintea marelui profet al lui Dumnezeu…”

Elisei a păşit în faţa peşterii sale, şi-a pus mâna la ochi şi a privit în depărtare pentru că se vedea cineva venind.

„Cine este cel pe care-l văd venind?” a întrebat el.

„Este sunamita”, a răspuns Ghehazi, „şi pare plină de durere.” (Femeia plângea în timp ce se apropia de peşteră).

„Inima ei este plină de durere”, a zis Elisei, „dar Dumnezeu mi-a ascuns aceasta. Nu ştiu care este problema ei, dar du-te şi întâmpin-o!”

Când a ajuns destul de aproape de el, Elisei a întrebat-o: „Totul este bine cu tine? Totul este bine cu soţul tău? Totul este bine cu copilul tău?”

Oh, cât de mult îmi place răspunsul acestei femei! „Totul este bine”, i-a răspuns ea.

Cred că la fel a fost cu Marta şi Maria… Marta a părut întotdeauna mai zăbavnică în cele duhovniceşti…

Femeia sunamită ştia că Dumnezeu era în profetul Său şi că el era trimisul lui Dumnezeu pentru acea zi, iar dacă Dumnezeu era în profetul Său, cu cât mai mult era în Fiul Său?

Astfel, Marta a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele meu. Dar chiar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da.” (Ioan 11.21-22). Aceasta este! Aceasta este ideea.

La rândul ei, femeia sunamită a spus: „Totul este bine.” De ce a spus aceasta? Soţul ei îşi frământa mâinile şi plângea acasă şi toate rudele plângeau şi se jeleau, în timp ce ea stătea acolo cu inima frântă de durere, fiindcă copilul ei zăcea mort pe patul profetului. Era singurul ei fiu, iar ea şi soţul ei erau deja bătrâni ca să mai aibă altul. Cât de mult îşi iubea copilaşul! Şi cu toate acestea, ea s spus: „Totul este bine”, pentru că stătea înaintea trimisului lui Dumnezeu. Ea ştia că Dumnezeu putea să descopere orice lucru prin trimisul Său. „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului.” (Iov 1.21). Dar ea voia să ştie de ce i l-a luat Dumnezeu. Îmi place aceasta.

Dumnezeu are şi astăzi un Trimis în lume, iar noi Îl numim Duhul Sfânt. Staţi în prezenţa Lui! Oh, Doamne! Îmi doresc atât de mult ca oamenii să înţeleagă aceasta!                                                       Staţi în prezenţa Lui şi veţi afla ce a spus El.

Sunamita a spus: „Totul este bine.” Cred că profetul s-a bucurat în inima sa. Ea s-a apropiat, a căzut la picioarele lui şi le-a îmbrăţişat. Cred că slujitorul s-a gândit că acela nu era un comportament corect, că femeia nu ar fi trebuit să îmbrăţişeze picioarele stăpânului său. Acesta este motivul pentru care a încercat s-o ridice, dar Elisei i-a zis:

„Las-o, căci este tare amărâtă şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.”

Atunci, ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: „Nu mă amăgi”?” (2Împăraţi 4.27-28).

Priviţi-l pe Elisei! El ştia că tot ce atingea când se afla sub ungere era binecuvântat, aşa că i-a zis lui Ghehazi:

„Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate şi, dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.” (v. 29).

Cred că aceasta face Dumnezeu cu Cuvântul Său uns. Cuvântul uns este El, iar noi suntem mesagerii Săi. Noi nu avem timp să ne ocupăm de altceva, să argumentăm sau să lămurim anumite lucruri. Mesajul este urgent deoarece oamenii mor. Să mergem acolo, să dăm la o parte barierele denominaţiunilor noastre şi orice altceva, şi să biruim! Da, domnilor. Să ducem Mesajul Lui la această lume care este pe moarte! Nu vreau să mă opresc aici, pentru că aş începe să predic.

Ghehazi a pornit imediat, dar credinţa femeii nu era în toiagul profetului, ci în profet, aşa că i-a zis lui Elisei: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” (v. 30). Ea ştia că El este viu în vecii vecilor.

„Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” O, vai! Aceasta este, aici o aveţi. Ţineţi-vă cu tărie de aceasta! Apucaţi-L pe Duhul Sfânt şi nu-I daţi drumul!

„Braţul meu nu este mai bine astăzi, dar nu este nici o problemă. Nici dacă mâine va fi la fel de rău, nu este nici o problemă, fiindcă mă voi ţine de făgăduinţa Ta până când mă voi face bine. Eu cunosc făgăduinţa Ta, Tu mi-ai dat-o. Cunosc oameni care au fost vindecaţi prin ea, aşa că mă voi ţine şi eu de ea. Sunt în mâinile Tale, Doamne.” Amin.

Faceţi aşa şi atunci se va întâmpla ceva.

Când luaţi făgăduinţa lui Dumnezeu, vă ţineţi de ea şi ziceţi: „Doamne, Tu ai spus că dacă mă voi căi, dacă mă voi pocăi, îmi vei da botezul Duhului Sfânt. Eu stau chiar aici, în mâinile Tale, până când vei face aceasta.”

Mie îmi place mult mărturia lui Buddy Robinson care a mers în mijlocul unui lan de porumb şi a spus: „Dacă nu-mi dai Duhul Sfânt, când Te vei întoarce pe pământ, vei găsi doar un morman de oase care zac aici.” Îmi place aceasta. Da, domnilor. Acela a fost momentul în care acest bărbat a primit ceva, deoarece acesta este felul corect în care trebuie să procedaţi. Ţineţi-vă de aceasta!

Eu o admir pe femeia sunamită. Credinţa ei era în profet şi s-a ţinut de el zicând: „Nu te voi lăsa!”

Isus ne-a învăţat acelaşi lucru. Cum este cu judecătorul nedrept şi cu văduva? El nu voia să-i facă dreptate deşi femeia striga zi şi noapte, dar în cele din urmă a ascultat-o şi i-a făcut dreptate în faţa vrăjmaşilor ei, ca să scape de ea. Şi Isus a spus: „…cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11.13). Aceasta este ceea ce dorim noi.

Dacă credeţi că făgăduinţa Duhului Sfânt este adevărată, apucaţi-o şi rămâneţi tari pe ea. Ţineţi-vă de ea şi nu o lăsaţi! Dacă credeţi că El este Vindecătorul, indiferent ce boală sau problemă aţi avea, nu aşteptaţi până când se va striga rândul de rugăciune, ci luaţi chiar acum făgăduinţa lui Dumnezeu şi spuneţi: „Doamne, sunt în mâinile Tale.”

Satan va veni imediat şi va zice: „Nu eşti nici un pic mai bine.” Aceasta mi-a spus mie, dar eu i-am zis: „Stai prin apropiere, dacă vrei să mă auzi mărturisind spre gloria lui Dumnezeu. Dacă vrei să auzi mărturiile despre vindecarea divină şi laudele aduse lui Dumnezeu, poţi să rămâi aici, fiindcă o voi face în gura mare. Rămâi aici şi ascultă cu atenţie!”

În prima zi, nici o îmbunătăţire; a doua zi, nimic; a treia zi, tot aşa, dar aceasta nu m-a mişcat deloc, ci am continuat să cred, să mărturisesc şi să-L laud pe Dumnezeu, presând prin norii întunecaţi, pentru că El a făcut o făgăduinţă, iar în cele din urmă s-a împlinit. Vedeţi? După o vreme, Satan s-a săturat şi a plecat.

Când profetul a văzut că nu poate scăpa de femeie, a zis: „În ordine. Îmi voi încinge coapsele şi voi merge cu tine.”

Ghehazi l-a întâlnit în timp ce se întorcea înapoi. Toiagul nu a putut face lucrarea, fiindcă depinde de locul în care îţi pui credinţa. Astfel, credinţa femeii nu era în toiag, ci în profet. Şi iată-l că merge acolo. Toţi se jeleau, plângeau şi strigau, pentru că orice speranţă era pierdută. Îmi pot imagina că atunci când i-a văzut, profetul a spus: „Sttt! Sttt! Staţi liniştiţi!”

Ce a făcut el? Aş vrea să fiţi atenţi! A mers în camera în care fusese întins copilul pe pat, a închis uşa în spatele său şi a rămas doar el şi copilul mort. Acelea sunt timpurile cele mai pline de biruinţă: când rămâi numai tu singur cu Dumnezeu. Înţelegeţi? Retrageţi-vă într-un loc unde sunteţi singuri cu Dumnezeu, pentru că Isus a spus:

„…intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” (Matei 6.6). Atunci, El vă va descoperi totul în mod clar.

Îl pot vedea pe profet. Biblia spune că el a umblat încoace şi încolo prin cameră, zicând: „Doamne, sunt aici. Ce pot să fac?” Mergea încoace şi încolo pentru că aştepta Duhul. Şi deodată, El a venit. Atunci profetul s-a dus şi s-a întins peste trupul copilului care a început să se încălzească. S-a ridicat din nou şi s-a plimbat prin cameră, iar când a simţit o ungere şi mai mare, s-a dus şi s-a întins din nou peste copil, iar acesta a strănutat de şapte ori şi a revenit la viaţă. L-a ridicat, l-a dus afară şi i l-a dat mamei sale.

Oh, ce mult îi plăcea această poveste micuţului Bartimeu!…

Mama sa i-a zis: „Vezi, Dumnezeu trebuie să lucreze conform voii Sale. Înţelegi? Când trebuie să facă ceva, Dumnezeu rânduieşte toate lucrurile şi aduce pe cineva ca să-I împlinească lucrarea.”

„Oh, mămico, eşti atât de drăguţă şi te iubesc atât de mult!”

„Ştii, Bartimeu, înainte ca să te naşti… Tu nu înţelegi acum, dar înainte ca să te naşti, eu te-am închinat Domnului, lui IaHVeH, şi nu m-aş mira deloc dacă micuţii tăi ochi Îl vor vedea într-o zi pe Mesia.”

Gândindu-se la cuvintele mamei sale, Bartimeu şi-a zis: „Dacă El ar veni acum, eu sunt orb…”

Şi mama sa a continuat: „Ştii, Dumnezeu îi foloseşte adesea pe băieţii mici pentru gloria Sa. El are întotdeauna un scop şi eu cred că are un scop şi în viaţa ta.”

„Oh,” se gândea Bartimeu, „nu se poate să fie acum! Sărmana mea mamă a plecat demult, iar lucrurile pentru care s-a rugat, par pierdute…”

Nu, nu! Nici o rugăciune sinceră nu a rămas vreodată fără răspuns!! Am cincizeci şi unu de ani şi sunt în slujbă de treizeci şi unu de ani şi pot mărturisi în faţa Bibliei lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat niciodată să cer ceva sincer fără ca Dumnezeu să-mi dea sau să-mi spună de ce nu pot să-l primesc. Vă spun aceasta ca şi slujitor al lui Hristos.  Aşa este. Din zecile de mii de lucruri pe care le-am cerut rugându-mă sincer, El a venit de fiecare dată şi mi-a răspuns la toate: mi le-a dat sau mi-a spus de ce nu mi le poate da. Astfel, ştiu că atunci când nu primeşti ceva înseamnă că aşa este cel mai bine pentru tine.

Dacă băieţelul tău ţi-ar cere aparatul de ras ca să se radă cu el, dacă eşti un tată adevărat sigur nu i-l vei da pentru că s-ar putea răni cu el. Tot aşa, El ştie ce este bine pentru noi şi ce nu este bine.

Apoi Bartimeu s-a gândit: „Puţin mai jos este o trecătoare pe unde copiii lui Israel au trecut râul, iar dacă mă gândesc bine, pe drumul pe care a trecut mai devreme preotul acela, a trecut şi marele profet Ilie însoţit de Elisei, atunci când s-a dus la Iordan şi l-a despicat din nou.”…

…Înainte ca Dumnezeu să despice râul în faţa marelui profet Ilie, El a despicat marea în faţa poporului Israel. El a putut deschide o cale prin apă.

„Oh”, şi-a zis Bartimeu, „dacă aş fi trăit în zilele când cei doi profeţi au mers braţ la braţ spre Iordan! Unul dintre ei s-a întors înapoi, în timp ce celălalt s-a înălţat la cer. Cel mai în vârstă s-a luptat cu Izabela, cu Ahab şi cu păcatele oamenilor, iar când au trecut râul dincolo, acolo îl aştepta un car de foc care avea să-l ducă în slavă, în timp ce profetul mai tânăr a primit o dublă măsură din puterea lui… Oh, dacă aş fi stat atunci pe piatra aceasta, aş fi fugit la el şi i-aş fi spus: „Ajută-mă, pentru că tu eşti un om care Îl aduce pe Dumnezeu cu adevărat la oameni. Doar roagă-L pe IaHVeH şi îmi voi recăpăta vederea… Oh, dar preotul mi-a spus că IaHVeH a încetat să mai facă aceasta de mulţi ani!”

Oamenii mai cred şi astăzi aceasta, dar El merge mai departe dovedind că este Acelaşi şi astăzi… Da, El este încă acelaşi IaHVeH.

Bartimeu s-a gândit mai departe: „Dacă aş fi putut merge acolo ca să-i opresc… Cei doi profeţi m-ar fi binecuvântat şi aş fi avut parte de vindecare. Dar acum totul este pierdut: zilele minunilor au trecut şi cred că nu se mai poate face nimic în legătură cu aceasta, aşa că voi rămâne orb.”

A început să bată vântul, aşa că Bartimeu s-a învelit mai bine cu haina sa şi a început să se gândească la o altă întâmplare, la marele Iosua.

Nu erau nici măcar o sută de metri până la locul prin care a trecut Israel râul fiind condus de marele prinţ Iosua.

Atunci şi-a amintit o altă poveste, care spunea că în timpul cât tabăra era ridicată acolo, marele Stâlp de Foc al lui Dumnezeu stătea deasupra lor. Într-o zi, marea căpetenie Iosua a ieşit puţin la plimbare şi se gândea la strategia pe care trebuia s-o folosească pentru a zdrobi marile şi puternicele ziduri ale Ierihonului, iar în timp ce mergea prin împrejurimi, a observat pe Cineva care Se apropia ca să-l întâlnească; era un Războinic. Iosua şi-a scos imediat sabia şi i-a strigat: „Eşti cu noi sau eşti din tabăra inamică?”

Atunci Bărbatul acela puternic Şi-a scos şi El sabia străbătută de Lumină până în vârf, şi i-a răspuns: „Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit!” Când a auzit aceasta, marele Iosua şi-a aruncat jos scutul, sabia şi coiful, apoi a căzut cu faţa la pământ înaintea Lui.

Poate că Bartimeu şi-a zis, gândindu-se la aceasta: „Mi-ar fi plăcut şi mie să cad la picioarele Lui dacă aş fi trăit în zilele acelea!” Spunea aceasta fără să ştie că aceeaşi Căpetenie a oştirii se afla la nici o sută de metri depărtare de el… De obicei, când te gândeşti la Domnul, iar mintea ta nu este prinsă de lucrurile lumii şi nu este frământată cum să faci mai mulţi bani sau ce organizaţie mare vei construi… El vine… Aceasta este problema cu lumea de astăzi… Avem mintea preocupată de lucrurile lumii în loc să ne gândim la Dumnezeu.

Biblia spune: „…orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4.8). Mintea noastră se plimbă prin alte părţi, iar primul lucru care se întâmplă este că ne îndepărtăm de ceea ce trebuie şi ne trezim cine ştie unde. Să-L ţinem deci, zi şi noapte pe Isus în inimile şi în minţile noastre, fiindcă aceasta este Calea.

În timp ce se gândea la aceasta, Bartimeu a auzit un zgomot. Este ciudat că oriunde Se află Isus, este multă agitaţie. Nu ştiu de ce, dar de obicei aşa este. Zgomotul era tot mai puternic, apoi s-a deschis poarta… se auzea larmă mare, iar oamenii, femei şi bărbaţi, alergau şi strigau: „Osana, osana profetului din Galilea!” Apoi a putut auzi alte glasuri care râdeau de El şi ziceau: „Nu eşti decât un profet fals!”, şi aruncau după El cu ouă şi fructe stricate. Îl auzea pe preotul care trecuse de curând pe lângă el şi mergea la o adunare, strigând: „Spui că eşti profet? Am auzit că ai ridicat un mort din mormânt. Şarlatanule! Ştim noi cine eşti! Ucenicii Tăi L-au pus acolo doar ca să impresionezi, dar nu este nimic altceva decât înşelătorie! Dacă poţi învia morţii, avem un cimitir plin, vino şi învie câţiva dintre ei, iar atunci Te vom crede!”

Isus nu era deranjat de diavolul, niciodată nu a fost. Odată, diavolul acela bătrân I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestor pietre să se transforme în pâini!” El ar fi putut s-o facă, dar nu l-a luat în seamă. Cu altă ocazie, cineva I-a pus o cârpă pe faţă, iar altul L-a lovit cu un băţ peste cap – aceştia erau batjocoritorii – şi L-au întrebat: „Dacă eşti profet, spune cine Te-a lovit!”

Îl vedeţi pe diavolul acela bătrân? El trăieşte încă şi astăzi: „Du-te acolo jos şi vindecă-l pe bătrânul cutare sau cutare de la colţ! Du-te la cutare şi vindecă-l!” dar noi nu primim porunci de la diavolul!

Isus a spus: „Eu nu pot face nimic până nu-Mi arată Tatăl ce să fac, pentru că El lucrează până acum şi Eu lucrez de asemenea.” Vedeţi? Şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Astfel, dacă auziţi pe cineva cerându-vă să faceţi ceva de felul acesta, să vă îndepărtaţi imediat de el pentru că este diavolul, iar noi nu acceptăm porunci de la Satan. Noi primim porunci numai de sus, iar când El ne arată ce să facem, mergem şi facem. Dacă El vrea ca domnul Jones de la colţ să fie vindecat, îi spune aceasta slujitorului Său, iar el va merge acolo şi-l va vindeca (Aşa este), dar numai la porunca Sa. „Eu nu fac nimic până când nu-Mi arată Tatăl ce trebuie să fac.” (Ioan 5.19 – parafrazare).

Îl pot auzi pe preotul acela cum striga: „Nu eşti decât un şarlatan!” Dar Isus purta asupra Sa povara păcatelor lumii şi mergea direct la Calvar, la Ierusalim, pentru a fi dat pe mâinile oamenilor păcătoşi, a neamurilor, care urmau să-L răstignească. Toate neputinţele şi povara fiecărui păcat care a fost săvârşit vreodată pe pământ sau care avea să fie săvârşit vreodată, apăsa asupra Lui, iar ei râdeau şi se amuzau pe seama Lui, în timp ce alţii strigau: „Osana, profetului din Galilea! Osana, Fiul lui David!”

Aşa este şi astăzi în Beaumont, Texas: unii dintre ei vor râde şi se vor amuza, iar alţii vor crede. Întotdeauna a fost aşa şi va fi aşa până la sfârşitul lumii. Întotdeauna va fi o mulţime amestecată.

Fiecare trezire dă naştere la gemeni, cei doi fii ai lui Isaac fiind bine reprezentaţi de fiecare dată. De fiecare dată când are loc o trezire se naşte un Esau şi un Iacov: un religios al lumii care ia o experienţă de seminar şi devine un formalist, şi un credincios adevărat care doreşte dreptul de întâi născut, indiferent cum îl va obţine. Lui nu-i pasă dacă va fi numit „holly-roller” sau altfel, pentru că doreşte acel drept de întâi născut.

Aceasta este problema cu majoritatea oamenilor de astăzi: le este teamă de dreptul de întâi născut. Oh cum îl urăsc ei! Dar vedeţi, de fiecare dată avem gemeni. Oamenii lumii sunt foarte religioşi şi fac milostenii şi alte lucruri, dar nu le pasă de dreptul de întâi născut.

Aceste două duhuri se luptă de la începutul lumii, iar acum sunt pe cale să se apropie de un numitor comun, deoarece Isus a spus că vor fi atât de asemănătoare încât „dacă ar fi cu putinţă. i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi.” Vedeţi în ce ceas înşelător trăim? Staţi cu Cuvântul, fraţilor şi nu-L părăsiţi, pentru că El vorbeşte pentru Sine însuşi!

Îmi imaginez că bietul bătrân Bartimeu a încercat să se ridice zicând: „Ce este aceasta?”

„Stai jos!”

„Ce este cu agitaţia aceasta, ce se întâmplă?” Dar nimeni nu l-a băgat în seamă; nimeni nu l-a ajutat.

Mie nu-mi place să văd cum un biet om orb este împins încoace şi încolo. Curând a trecut pe acolo o tânără doamnă. Bietul bătrân fusese trântit jos de mulţime şi încerca să se ridice în genunchi. Atunci femeia l-a ajutat să se ridice de jos, cu grijă.

„Domnule,” i-a zis ea, „văd că eşti orb.”

„Da, doamnă. Eşti atât de bună cu cei orbi…”

„Da, eu simt cu cei orbi şi cu oricine este în nevoie”, a răspuns ea.

„Doamnă, poţi să-mi spui ce este cu zarva aceasta, fiindcă nimeni nu vrea să-mi spună ce se întâmplă? Stau aici de mulţi ani, dar niciodată nu am auzit o asemenea gălăgie. Fiecare spune ceva şi nu se înţelege nimic.”

„Oh, domnule, nu ai aflat că trece pe aici Isus din Nazaret, Profetul?”

„Cine?”

 „Isus din Nazaret.”

„Cine este Isus din Nazaret?”

„Eşti evreu, nu-i aşa?”

„Da, doamnă.”

„Cunoşti Scripturile care spun că Domnul Dumnezeul nostru va ridica un profet ca Moise şi că El va fi Mesia?”

„O, da! Tocmai la aceasta mă gândeam. El este Fiul lui David.”

„Păi, El este Cel care trece pe aici!”

„Şi cum Se numeşte?”

„Isus din Nazaret. El este Mesia. Eu am văzut cum le-a dat vedere orbilor. Oh, dacă L-ai fi văzut azi-dimineaţă! El a dovedit că este cu adevărat Mesia, când a trecut prin partea de sud a oraşului. O, dacă L-ai fi văzut! Ţi-l aminteşti pe omul acela micuţ de aici din oraş, care se numeşte Zacheu?”

„O, da, este soţul Rebecăi.”

„Da.”

„Este negustor şi mi-a dat de multe ori de pomană.”

„Este un om mic de statură, iar Rebeca a fost la o adunare a Lui. Eu sunt un apostol al Domnului Isus şi pot să-ţi spun că suntem învăţaţi că în calitate de creştini, de trimişi ai Săi, trebuie să fim respectuoşi, buni şi drepţi. Toţi creştinii sunt politicoşi. În dimineaţa aceasta am fost prezentă deoarece ştiam că avea să vină El. Rebeca s-a rugat atât de mult pentru Zacheu…” El este un om bun, dar înclină foarte mult spre sinagogă. Tu îl cunoşti pe rabinul Kavinski… lui nu-i place de Isus din Nazaret. Ei au avut o adunare a asociaţiei predicatorilor, în dimineaţa aceasta, şi L-au oprit pe Isus să mai facă minuni în oraş. L-au scos afară, iar El a plecat mai departe. Dar ştii, Rebeca s-a rugat foarte mult, ca Zacheu să creadă că Domnul Isus este Mesia trimis de Dumnezeu şi i-a spus toate lucrurile pe care le-a făcut El şi că va fi un descoperitor al tainelor inimii. Ştii ce a făcut Zacheu?  El este mic de statură şi n-a ajuns la poarta pe unde urma să treacă Isus, destul de devreme…

Aşadar, l-am urmărit pe Zacheu şi el a fugit în josul străzii „Aleluia” până când a ajuns pe strada Gloriei. Ştii duzii de acolo… El s-a urcat într-unul din ei, zicându-şi: „Îmi voi căuta un loc şi voi sta pe o creangă bifurcată. Voi sta jos şi-mi voi pune un picior aici, şi altul, dincolo. Îl voi urmări cu atenţie şi Îl voi vedea când va veni, pentru că întotdeauna El vine pe strada Aleluia şi merge pe strada Gloriei. Astfel, Îl voi vedea cu siguranţă.”

Aşadar, Zacheu s-a aşezat într-un loc unde se uneau două străzi. Acesta este locul în care stau mulţi oameni în seara aceasta, acolo unde se intersectează calea voastră şi calea lui Dumnezeu. Poate voi sunteţi în seara aceasta în aceeaşi stare ca şi el şi trebuie să luaţi o decizie.

„După ce a ajuns acolo, Zacheu a început să se gândească: „Aşadar, asociaţia predicatorilor nu L-a lăsat să meargă la auditoriu ca să ţină o adunare acolo. Rebeca mi-a spus că Omul acesta poate deosebi gândurile, dar rabinul Kavinski, păstorul meu, a spus că astăzi nu se mai întâmplă aşa ceva.”

Dacă este printre noi vreun rabin pe care-l cheamă Kavinski, îl rog să mă ierte; sau dacă este altcineva cu numele acesta…

Deci, Zacheu s-a urcat în copac gândindu-se: „Mă voi asigura că Individul acela nu ştie nimic despre faptul că sunt aici.” Şi spunând aceasta s-a camuflat bine după crengi, lăsând doar un spaţiu mic prin care putea să-L vadă când va apărea de pe strada Aleluia şi Se va îndrepta spre strada Gloriei.

„Ar fi bine să-l auzi mărturisind despre aceasta, domnule,” a continuat femeia.

Isus trecea pe acolo, iar bătrânul om orb asculta povestea femeii, pentru că ştia ce-i spusese mama sa cu privire la ceea ce va fi Mesia. Isus era prin împrejurimi, iar oamenii aruncau în El cu tot felul de lucruri, râdeau şi Îi spuneau să meargă să învie morţii, fiindcă atunci Îl vor crede. Spuneau că atunci vor fi convinşi că nu este nici o înşelăciune în ceea ce face.

Şi femeia a continuat: „Zacheu a spus că s-a ascuns în acel copac şi a lăsat doar un spaţiu mic prin care putea să-L vadă pe Isus fără să fie văzut de El. „Ştii ce?” şi-a zis el, „când va trece pe aici, Îl voi putea vedea.” A aşteptat puţin, iar după un timp, iată că venea Isus. În faţa lui mergea Simon Petru şi ceilalţi unsprezece ucenici, spunând: „Îmi pare rău, dar Profetul este foarte obosit. Nu a reuşit să ţină întrunirea acolo jos, iar acum trebuie să ieşim din oraş.”

Femeia a mai spus: „Zacheu se uita la El cu atenţie şi şi-a zis: „Îmi place cum arată Omul acesta!”

Dar există ceva în legătură cu Isus: tu nu te poţi uita niciodată ţintă la El şi să rămâi acelaşi, fiindcă acolo se întâmplă ceva.

„Aşadar, Zacheu a luat o frunză, a dat-o la o parte şi şi-a zis: „De data aceasta, L-am păcălit. Acesta este Individul care cunoaşte gândurile inimii? Iuh! Din câte ştiu, se zice că este un profet.” Dar Isus S-a oprit sub copac, a privit în sus şi a zis: „Zachee, dă-te jos!” El nu numai că ştia că era în copac, ci ştia şi cum îl chema.”

„Oh,” a zis Bartimeu, „Acesta este El! Acesta este Fiul lui David! Oh, Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”

El trecea pe acolo înconjurat de o mulţime de opt sau zece mii de oameni care strigau: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Eu cred că Tu eşti profetul care avea să vină. Ai milă de mine!”

El nu putea să-L atingă…Oh, ce poate face credinţa în Dumnezeu! Cine trebuia să fie? Un episcop, un prezbiter, un doctor Jones? Nu, domnule. Era un cerşetor zdrenţos şi orb, dar avea destulă credinţă. Priviţi la povara care era deasupra lui Isus, toate lucrurile cu care trebuia să Se confrunte! Fără îndoială că haina Lui mirosea urât din pricina fructelor putrede şi a legumelor stricate cu care aruncaseră în El. Dar Isus ţinea privirea sus, fiindcă în faţa Lui stătea Calvarul. Povara întregii lumi era pe umerii Săi, dar credinţa unui cerşetor L-a oprit şi L-a ţinut pe loc. Amin.

Iosua a oprit soarele, prin credinţă, dar orbul Bartimeu L-a oprit pe Fiul lui Dumnezeu, prin credinţă, şi aceeaşi credinţă Îl va aduce din glorie, de unde  controlează sistemul solar şi Universul, în acest tabernacol, în seara aceasta. Este aceeaşi credinţă ca şi credinţa unui copil.

Isua S-a oprit şi a privit în jur. Ei l-au adus acolo, iar Isus i-a zis: „Credinţa ta te-a vindecat!” O, vai! Apoi a mers mai departe.

Micuţa doamnă care-l ţinea de braţ pe Bartimeu, l-a întrebat: „Ai auzit ce a spus El?”

„O, da! Oh, gândeşte-te că a spus că-mi voi recăpăta vederea!” Mulţimea cobora în josul străzii, iar El Se îndrepta spre munte pentru a fi crucificat.

Isus i-a zis: „Primeşte vederea! Credinţa ta te-a mântuit.” Este aceeaşi credinţă care vă salvează de la iad. Cuvântul grec pentru aceasta este „sozo” şi înseamnă „salvat fizic sau duhovniceşte”, adică aceeaşi credinţă va aduce şi vindecarea şi vă salvează şi sufletul. „Credinţa ta te-a mântuit.” Oh, credinţa lui L-a oprit pe Isus şi L-a determinat să stea pe loc!

Bartimeu a spus: „El este Mesia. Are toate semnalmentele lui Mesia şi mi-a spus că-mi voi recăpăta vederea. Oh, sunt atât de bucuros pentru că o voi primi înapoi!”

El a început să mărturisească aceasta şi a văzut o umbră. „Oh, mi-am recăpătat vederea!” Când El spune ceva, continuaţi să credeţi ce v-a spus!

Am citit o povestire despre Bartimeu. Nu ştiu dacă este adevărată sau este doar ficţiune, dar se spune că el era căsătorit şi avea şi o fetiţă. Într-o noapte, soţia lui s-a îmbolnăvit, iar el a spus: „IaHVeH, singurul lucru pe care am să Ţi-l ofer…” Cerşetorii trebuiau să aibă ceva pentru divertisment cu care să-i atragă pe oameni, aşa cum au cei din India. Dacă un cerşetor din India nu are ceva cu care să atragă atenţia trecătorilor, nu va primi niciodată o monedă. Oricum, ei le primesc foarte rar. Ei au o maimuţă care fuge, face tumbe sau se joacă. Alţii au o cobră sau un alt şarpe care se luptă cu alte animale sau orice altceva pentru amuzament şi pentru a-i determina pe cei ce privesc să le dea o monedă.

Deci, se spune că Bartimeu avea două turturele care făceau spectacol împreună, dar când a fost bolnavă soţia sa, a spus: „IaHVeH, nu am mult, dar dacă vei îngădui ca soţia mea să trăiască… Medicul tocmai a plecat de aici şi a spus că va muri, dar am atât de mare nevoie de ea! Dacă vei îngădui să trăiască, mâine dimineaţă Îţi voi aduce cele două turturele ale mele ca jertfă.”

Soţia lui s-a făcut bine şi el şi-a adus turturelele ca jertfă.

Bartimeu avea o fetiţă cu părul creţ, pe care nu a văzut-o niciodată în viaţa sa. Într-o noapte, fetiţa a fost foarte bolnavă, iar medicul bun a venit din nou în casa lui şi i-a spus: „Bartimeu, copilul este foarte grav şi cred că va muri.”

„Oh, domnule doctor, eşti sigur?”

„La cunoştinţele medicale pe care le am, pot să-ţi spun că copilul este pe moarte. Febra va produce curând spasme şi nu pot face nimic pentru a le opri.”

Atunci, Bartimeu a ieşit afară, s-a dus în colţul casei, s-a rugat şi a spus: „IaHVeH, mi-a mai rămas un singur lucru…” Nu ştiu cum se numeşte câinele care-i conduce astăzi pe orbi, am uitat. (Cineva spune: „Câine ghid!”). Un câine ghid… În zilele acelea, în loc de câine, orbii foloseau un miel.

Astfel, se spune că Bartimeu avea un miel care-l ghida. Şi el I-a spus Domnului: „Aceasta este tot ce pot să-Ţi ofer, IaHVeH, dar o iubesc atât de mult pe fetiţa mea! Dacă vei îngădui să se facă bine şi să nu moară, mâine voi merge la Templu şi Îţi voi aduce acest miel ca jertfă.”

Fetiţa s-a făcut bine, iar în dimineaţa următoare, Bartimeu se îndrepta spre Templu ca să aducă jertfa Domnului. Pe drum s-a întâlnit cu preotul, iar acesta l-a întrebat:

„Unde mergi, Bartimeu?”

„Oh, preotule, slujitorule al lui Dumnezeu, merg sus la Templu să aduc mielul meu ca jertfă Domnului.” Apoi i-a relatat cum fusese bolnavă micuţa lui fiică şi cum Îi promisese lui IaHVeH o jertfă: „…Când El a vindecat-o pe soţia mea, I-am adus ca jertfă turturelele, iar când s-a făcut bine fiica mea, I-am spus că-I voi da mielul.”

„Oh, Bartimeu,” a spus preotul, „nu poţi aduce jertfă acest miel! Uite, îţi dau nişte bani să cumperi un miel bun de la negustorii de acolo. Du-te şi cumpără-l, iar pe al tău, păstrează-l!”

„Oh, preotule, este drăguţ din partea ta să faci aceasta, dar eu nu I-am promis lui IaHVeH un miel, ci I-am promis mielul acesta.”

Priviţi, fraţilor! Sunt sigur că înţelegeţi însemnătatea spirituală a acestor cuvinte:

„Nu I-am promis un miel, ci I-am promis mielul acesta.”

„Bartimeu, tu nu poţi aduce ca jertfă mielul acesta, fiindcă el este ochii tăi.”

Dar Bartimeu a spus: „Dacă rămân credincios faţă de promisiunea făcută Domnului, ştiu că El Se va îngriji de un miel pentru ochii lui Bartimeu.”

Aceasta a făcut Bartimeu: s-a îngrijit să aducă mielul promis jertfă. Oh, în dimineaţa aceea răcoroasă de primăvară, IaHVeH a adus un Miel pentru ochii orbului Bartimeu!

Lăsaţi-mă să vă spun ceva pentru adunarea aceasta: acelaşi Miel a fost adus şi pentru voi în seara aceasta: „…El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Credinţa noastră poate să-L aducă pe Acelaşi Miel al lui Dumnezeu aici, în mijlocul nostru, pentru a face aceleaşi semne şi minuni pe care le-a făcut El odată înaintea Ierihonului şi a celor care se aflau acolo. Credeţi aceasta?

Să ne rugăm.

O, Mielule al lui Dumnezeu care ai ridicat păcatele lumii, vin înaintea Ta cu toată inima mea, pentru aceşti oameni bolnavi. Ei aşteaptă cu răbdare şi mulţi dintre ei stau aici deşi au dureri mari în trup, dar Tu eşti Dumnezeu şi îi vei răsplăti. Ei au adus aici batiste şi pacheţele cu daruri, de aceea îmi întind trupul peste ele în Numele Domnului Isus Hristos şi Te rog să-Ţi trimiţi puterea şi binecuvântările peste ele, vindecând fiecare persoană bolnavă care este reprezentată prin ele, începând de la acel copilaş cu febră, la sărmanul tătic orb care stă în seara aceasta în căsuţa lui cu bastonul cu care bate în uşă. Oh, IaHVeH, Te rog să mergi în mijlocul lor, Doamne, şi să-i vindeci, fiindcă Tu eşti Dumnezeu.

Mulţi sunt în spital şi aşteaptă îndurarea Ta. Pentru bolnavul care moare, toate speranţele sunt pierdute, dar Tu eşti încă acelaşi IaHVeH Dumnezeu. Ei n-au putut veni la întâlnire, dar Tu poţi merge unde sunt ei, Tată. Te rog să Te înduri şi să le onorezi credinţa.

Mă rog ca harul Tău se Se reverse chiar acum peste oameni şi să vindeci fiecare persoană bolnavă care este aici, să salvezi fiecare suflet pierdut, să botezi cu Duhul Sfânt fiecare credincios, astfel ca această adunare să se poată încheia cu un mare apogeu, cu Mielul lui Dumnezeu călăuzindu-i pe cărările neprihănirii, la marile fântâni vindecătoare ale harului lui Dumnezeu, la marea scăldătoare a mântuirii, a Duhului Sfânt. Te rugăm aceasta, Doamne.

Ţi-i încredinţez Ţie, împreună cu pe mine, ca să Te poţi arăta pentru ca credinţa noastră să poată aduce prezenţa Mielului lui Dumnezeu în mijlocul nostru, la fel ca şi credinţa cerşetorului orb despre care am vorbit, astfel încât să arăţi acelaşi semn pe care L-ai arătat când ai fost aici,fiindcă atunci vor crede toţi.

Tată ceresc, eu cred aceasta din toată inima, în timp ce Ţi-i încredinţez pe toţi, aşteptând ca Duhul Sfânt să confirme Cuvântul care a fost predicat, prin semnele care Îl urmează. Amin.

Eu Îl iubesc (şi mă închin înaintea Lui acum), Îl iubesc

Pentru că El m-a iubit întâi,

Şi a cumpărat salvarea mea,

La Calvar.

Oh, nu este El minunat? (Fratele Branham cântă: „Eu Îl iubesc”). Să ridicăm mâinile şi să fredonăm cu toţii. (Adunarea cântă: „Eu Îl iubesc!”). Daţi mâna cu călătorul de lângă voi.

…a cumpărat salvarea mea

La Calvar.

Minunat, minunat este Isus pentru mine,

Sfetnic, Prinţul păcii, Dumnezeul Atotputernic este El.

M-a salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat este Răscumpărătorul meu,

Slăvit să fie Numele Său.

Minunat, minunat este Isus pentru mine,

Sfetnic, Prinţul păcii, Dumnezeul Atotputernic este El.

M-a salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat este Răscumpărătorul meu,

Slăvit să fie Numele Său.

Cândva am fost pierdut, dar acum El m-a găsit,

Sunt scăpat de ocară,

Isus mi-a redat libertatea şi salvarea deplină,

M-a salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat este Răscumpărătorul meu,

Slăvit să fie Numele Său.

Să ridicăm mâinile în timp ce cântăm aceasta.

Minunat, minunat este Isus pentru mine,

Sfetnic, Prinţul păcii, Dumnezeul Atotputernic este El.

M-a salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat este Răscumpărătorul meu,

Slăvit să fie Numele Său.

Oh, aceasta nu vă face să vă simţiţi bine? Ce simţământ! Ştiţi de ce trebuie să cânt? Pentru că îmi place. Vouă nu vă place? Noi simţim cum Duhul lui Dumnezeu ne curăţă după Mesajul Cuvântului. Vedeţi? Mie îmi place să cânt cum cântau rusalisticii. Nu-mi place o voce antrenată; acela nu este cântat, să-ţi ţii respiraţia până când ţi se albăstreşte faţa. Mie îmi place cântatul de modă veche.

Minunat, minunat este Isus pentru mine,

Sfetnic, Prinţul păcii, Dumnezeul Atotputernic este El.

M-a salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat este Răscumpărătorul meu,

Slăvit să fie Numele Său.

Nu este El minunat?  Este o singură cântare pe care am dorit întotdeauna s-o cânt, şi aceasta este: „Nimic nu este între sufletul meu şi Salvator.” Eu nu am putut să cânt niciodată, n-am avut voce, dar într-una din aceste zile, când veţi ajunge cu toţii în palatele voastre din ceruri (acum vă ofer nişte detalii de acolo), într-o dimineaţă când veţi ieşi afară şi veţi sta în faţa marelui vostru palat, undeva jos de tot, acolo unde Râul face o cotitură după ce iese din tronul gloriei, acolo este o pădure mică, iar în ea va fi o colibă mică de lemn. Aceea este a mea. Şi în dimineaţa aceea, când veţi ieşi pe verandă… mă veţi auzi cântând.

„Odată am fost pierdut, dar acum am fost găsit; am fost orb, dar acum văd.” Ştiţi ce aş vrea să spuneţi atunci? „Lăudat să fie Domnul, pentru că a reuşit să treacă şi bătrânul frate Branham! Iată-l stând chiar acum acolo.” Da, domnilor.

Când vom fi acolo timp de zeci de mii de ani,

Strălucind ca soarele,

Zilele noastre nu vor fi numărate pentru a-L lăuda,

Ci totul va fi ca la început.

Să cântăm cu toţii:

Măreţul har, ce dulce sună

Care l-a salvat pe un nenorocit ca mine.

Cândva am fost pierdut

Dar acum sunt salvat,

Am fost orb, dar acum văd.

Oh, cât de mult Îl iubesc pe Isus!

Oh, cât de mult Îl iubesc pe Isus!

Oh, cât de mult Îl iubesc pe Isus!

Pentru că mai întâi, El m-a iubit pe mine.

Amin. Amin. Să cânt în Duhul! Mie îmi place aceasta, vouă, nu?  Oh, aş vrea să stau de-o parte a dealului, lângă un copac… să beau din Fântânile Vieţii şi să aud măreţele glasuri. Acolo, pe partea cealaltă a Râului, îngerii se vor uni şi vor cânta cu voi. Vreau să stau şi să ascult timp de zece mii de ani.

Oh, cât de mult Îl iubesc! Nu este El minunat? Cu siguranţă că este! Vă simţiţi bine? Aceasta este ceea ce numesc eu „a cânta cum se cânta în vechime”, a cânta în Duhul. Prefer să am aceasta, decât aceste cântece şlefuite pe care le cântaţi voi. Cred că poeţii care au scris acele cântări vechi, au fost sub inspiraţie, ca Eddie Perronet care a scris cântecul acela de iniţiere. Nimeni nu i-ar fi cumpărat poeziile, dat într-o zi, Duhul a venit peste el, iar atunci a luat tocul şi a scis cântecul său de iniţiere:

Cu toţii slăviţi puterea Numelui lui Isus

Fie ca îngerii să cadă la pământ

Să aducă diadema împărătească

Şi să-L încoroneze ca Domn al tuturor.

Altcineva a scris:

Când cercetez minunata cruce

Unde a murit Domnul slavei,

Tot renumele meu este pierdut.

Altcineva a scris:

Trăind, El m-a iubit.

Murind, El m-a salvat.

Fiind îngropat, mi-a dus păcatul departe.

Înviind, el mi-a dat neprihănirea pentru veşnicie.

El va veni într-o zi, o ce zi glorioasă!

Mă gândesc la Fanny Crosby cea oarbă care, atunci când a fost întrebată: „Ce înseamnă Isus pentru tine?” a spus…

Tu eşti chemarea, să nu treci pe lângă mine.

Tu eşti Izvorul alinării mele,

Eşti mai mult decât viaţa, pentru mine.

Pe cine am eu pe pământ în afară de Tine, Doamne?

Cât de minunat este El!

Acel mare şi minunat Hristos, Cel căruia Îi cântăm vechile cântări ale credinţei părinţilor noştri… Înapoi, în zilele lui Spurgeon, John Wesley şi Charles Wesley…

Nu demult, eu şi fratele Moore am stat acolo la mormânt, am plâns şi m-am gândit: „Oh, Doamne…” Când am stat la mormântul lui William Cowper, m-am gândit că ei credeau că este nevrotic, dar adevărul este că orice om duhovnicesc este considerat nebun. Noi ştim cu toţii aceasta. Dar când era în Duhul, a scris acele cântări minunate:

Există o Fântână plină cu sânge

Ce curge din venele lui Emanuel,

Unde păcătosul scufundat sub şuvoiul de sânge,

Este spălat de toată vina păcatului.

Ştiţi ce s-a întâmplat? Imediat după ce a fost părăsit de Duhul, a încercat să se sinucidă, aruncându-se în râu. Da, când a fost părăsit de Duhul, abia şi-a dat seama unde se afla…

Am stat acolo şi m-am gândit… Într-o zi când Charles Wesley a fost în micuţa sa colibă de la râu, a început o furtună puternică, iar el încerca să-şi croiască drum înapoi. Atunci o vrăbiuţă a zburat la sânul lui şi el a ţinut-o acolo până când a trecut furtuna, apoi a mers afară şi a ţinut-o pe degetul său. Atunci a venit inspiraţia peste el şi a scris:

Stânca epocilor, despicată pentru mine,

Îngăduie să mă ascund în Tine,

În timp ce apele se scurg

În timp ce furtuna este încă aici,

Ascunde-mă, oh, Salvatorul meu, ascunde-mă,

Până când au trecut furtunile vieţii

În siguranţă la sânul Tău să stau.

Vieţile oamenilor mari ne reamintesc

Că şi noi ne putem face vieţile sublime.

Despărţirile lasă în urma noastră

Urme pe nisipul timpului.

Urme pe care poate cineva,

În timp ce navighează pe râul vieţii

Un frate părăsit sau naufragiat,

Văzându-le, prinde curaj din nou. (Îmi place aceasta).

Nu-mi spune ca la teatrul jalnic,

Că viaţa nu-i de cât un vis în van,

Că pentru suflet e doar toropeală,

Şi lucrurile acestea nu sunt ceea ce par!

Viaţa-i reală! Viaţa-i eternă!

Şi mormântul nu-i sfârşitul;

„Că în pământ te vei întoarce”.,

Nu-i pentru suflet acest cuvânt.

Pe al lumii câmp de luptă

În cortul vieţii trecător

Nu fii ca turmele surde, mânate,

Ci fii erou în bătălie!

O, acei poeţi şi versurile lor îmi încântă sufletul atunci când le citesc, iar când spun aceasta mă gândesc şi la „Psalmul vieţii”, scris de Longfellow. Eu cred că l-a scris Dumnezeu folosindu-Se de condeiul lor. Aşa cum scrie în Biblie, bărbaţii din vechime, mişcaţi de Duhul Sfânt, au scris acele cântări vechi ca: „Văd un fluviu stacojiu de sânge”. Sunt mult mai frumoase decât aceste cântece şlefuite pe care le avem astăzi. Vă spun că sunt mai frumoase. Eu iubesc acea credinţă veche şi acele cântece vechi ale credinţei.

În ordine. Acum vom chema rândul de rugăciune şi ne vom ruga pentru bolnavi, în timp ce Duhul Sfânt este aici. Să credeţi cu toţii. Nu trebuie s-o spuneţi de pe buze! Ţineţi minte că gândurile voastre se aud în ceruri mai tare decât se aude vocea voastră pe pământ. Înţelegeţi?

Spuneţi: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” şi veţi vedea dacă El va face acelaşi lucru pe care l-a mai făcut. Zachee, dă la o parte frunza de smochin şi vei vedea dacă El va face acelaşi lucru. El vă va trage afară şi va vorbi cu voi. Dar cel mai bun lucru este că El va merge cu voi acasă, în seara aceasta; staţi deci, de vorbă cu El înainte de a merge la culcare, voi şi soţiile voastre, iar atunci totul se va schimba în casa voastră.

Unde eşti, Billy? Gene, Leo, cine a împărţit numerele de rugăciune? Voi? Billy? Unde este Billy? Cum? D-1 la 100? Deci au fost împărţite numerele de rugăciune cu litera „D”.Aveţi suficient spaţiu acolo? Presupun că puteţi sta acolo. Cine are numărul de rugăciune D-1? În ordine, doamnă, du-te acolo. Să răspundeţi când sunteţi chemaţi. Numărul 2?…

… Am avut  un bărbat care era împreună cu soţia sa, când au fost pentru prima dată la una din adunările mele. Ei stăteau în audienţă când, a intrat în adunare o doamnă şi s-a aşezat lângă ei, dar femeii nu i-a plăcut aceasta, aşa că s-a retras puţin mai în spate. Micuţa doamnă care a fost nevoită să se mute în spate, a simţit că doamna aceea a fost deranjată de ceva, şi de aceea a început să se roage.

Ea a spus: „Doamne, iartă-mă, fiindcă nu trebuia să fac aceasta. Nu am vrut să fac aceasta.” Dar şi sora care era în faţă şi căreia i-a displăcut prezenţa ei, a spus: „Iartă-mă, soră, fiindcă nu am vrut aceasta.”

Cei doi, soţul şi soţia erau bolnavi şi la puţin timp după aceasta, L-am văzut pe Îngerul Domnului stând deasupra lor, apoi i-a chemat pe nume şi i-a vindecat pe amândoi.

Lake Charles ştie întâmplarea…

…Staţi pe locul din spate, soră şi frate. 21, 22, 23, 24, 25?… Duhul a venit, i-a spus ce-a făcut pe parcursul zilei şi ce dorea el. Oh, el a spus: „Nu este nevoie să mai spun nimic.” Şi a ieşit pe uşă. Oh, nu-L voi uita niciodată!… Chiar sunteţi sinceri când spuneţi aceasta?

Niciodată nu-L voi uita

Pentru că El m-a iubit întâi

Jos la cruce, unde a murit Salvatorul meu

…pentru spălarea de păcate am plâns.

Acolo, inimii mele i-a fost aplicat sângele,

Glorie Numelui Său!

(De la 40 la 50 acum: 41, 42, 43, 44, 45…)

Glorie Numelui Său scump.

Acolo, inimii mele i-a fost aplicat sângele,

Glorie Numelui Său!

(46, 47…)…

Spălat de păcat

Isus atât de dulce locuieşte înăuntru

…la cruce unde El m-a salvat

Glorie Numelui Său!

Cântăm glorie… Să ne plecăm capetele în timp ce-I cântăm:

Glorie Numelui Său scump.

Acolo, inimii mele i-a fost aplicat sângele,

Glorie Numelui Său!

Acum, în linişte (Fratele Branham începe să murmure: „Glorie Numelui Său”).

Acum, să intrăm în Duhul…

…inimii mele i-a fost… (Sunt aici toate numerele? Dacă aveţi un număr de rugăciune, mergeţi în rând. Faceţi-o acum, în linişte şi cu respect).

Veniţi la această Fântână atât de bogată şi dulce

Aruncaţi sufletul sărman la picioarele Salvatorului.

Scufundă-te astăzi şi fii întregit

Cântând glorie Numelui Său!

Glorie Numelui Său! Glorie Numelui Său!

Unde inimii mele i-a fost aplicat sângele

Glorie Numelui Său!

Doamne scump, în timp ce orga cântă această cântare minunată, sunt mulţi care pot avea părtăşie aici, ca să ştie că atunci când ne-am scufundat, prin credinţă, sub şuvoiul stacojiu, păcatele noastre au fost şterse.

Fulgerul a luminat, tunerul a răsunat

Sângele Fiului lui Dumnezeu

Venele lui Emanuel sângerau.

În timp ce cădea ploaia, peste cruce, sângele şi apa au fost turnate peste sufletele noastre, prin credinţă. Noi vom cânta întotdeauna: „Glorie Numelui Său!”

Tată, Îţi mulţumim pentru aceasta. Iartă-mi felul de a-Ţi aduce Cuvântul, dar este cea mai bună cale prin care o pot face. Te rog să o primeşti şi să pui în inimile oamenilor scopul cuvântării mele. Ajută-i să vadă că am făcut-o pentru a aduce credinţă în inimile lor. În fiecare seară, ne-am apropiat de un verset diferit pentru a dovedi că aceleaşi semne mesianice… Le avem pretutindeni în Scriptură, Doamne… dar poate ei nu le-au citit înainte, ci au trecut peste ele, aşa cum au făcut fariseii şi saducheii din acele zile, care nu au văzut că El era Acela. Nu-i de mirare că în ziua când El a fost răstignit, ei au cântat în Templu Psalmul 22; „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

O, Doamne, deschide-ne ochii duhovniceşti şi dă-ne înţelegere în timp ce ne încredinţăm Ţie, în Numele lui Isus. Amin.

O clipă! Priviţi rândul acela mare de oameni. Este cineva care nu a mai fost niciodată la una din adunările mele unde este deosebirea duhurilor… El mănâncă exact ca şi mine şi doarme ca şi mine. Este o persoană pentru care a murit Isus. Aşadar, eu condamn doctrina bisericii catolice, nu pe omul care este catolic. Cu siguranţă. Dacă aş ajunge în situaţia să nu întind mâna unui catolic, aşa cum o fac cu un penticostal, ar trebui să mă întorc la Calvar, fiindcă ceva n-ar fi în ordine cu mine.

Isus a venit ca să întindă mâna la toţi: la unitarieni, la trinitarieni, la cei care cred în doi dumnezei sau în cinci dumnezei, fără nici o diferenţă.

Când am păşit aici ca predicator baptist, un grup mi-a spus: „Vino şi alătură-te grupării noastre!”, iar altul mi-a zis: „Vino şi alătură-te grupării noastre!”, dar eu le-am răspuns: „Vă iubesc pe toţi, fraţilor!”

„Trebuie să alegi un grup, altfel nu vom fi de acord.”

„Dar Dumnezeu va fi de acord,” am răspuns eu. „Voi sta exact la mijloc, cu mâna întinsă pentru ambele grupări şi zicând: „Sunteţi fraţi!” Eu am vestit tot timpul dragostea răscumpărătoare şi aceasta voi vesti până când voi muri. Aşa este.

Umpleţi-vă inimile cu dragoste, fiţi sinceri şi oneşti! Ţineţi cauza dreaptă şi scopul corect, iar Dumnezeu Se va îngriji de restul. Dacă scopul şi cauza voastre sunt drepte… dar dacă scopul vostru este corect şi cauza greşită, nu va merge. Dacă ştiţi că este voia lui Dumnezeu, atunci cauza voastră este corectă şi la fel obiectivul…

Aici este un grup de oameni, iar eu v-am vorbit despre El ca fiind Mesia pe care Îl puteţi atinge încă. Nu v-am spus aceasta pentru că aşa cred eu, ci pentru că aşa spune Biblia. Voi ziceţi: „Frate Branham, nu te temi că El…”

„Nu, domnilor. Dacă aş spune: „Uitaţi-vă aici! Pot face aceasta… Vedeţi ce om mare sunt?”, atunci mai bine aş tăcea şi aş pleca de pe platformă, pentru că nu se va întâmpla niciodată nimic. Înţelegeţi? Care este scopul meu? Să-i aduc pe aceşti oameni împreună ca popor al lui Dumnezeu.

Voi spuneţi: „Eu sunt baptist. Veniţi şi alăturaţi-vă baptiştilor!” Sau: „Eu sunt unitarian.” Sau: „Eu sunt trinitarian.” Sau: „Eu aparţin grupării cutare…”

Nu, domnilor! Eu sunt fratele vostru şi Îi aparţin lui Hristos. Noi aparţinem unii altora. Acesta este scopul şi cauza mea. Scopul meu este corect şi la fel cauza, iar El a spus: „Dacă veţi spune acestui munte: „Mută-te…” şi nu vă veţi îndoi…” Este voia Lui să fac aceasta, pentru că altfel nu m-ar fi trimis niciodată. Iată! Dacă scopul şi cauza voastră sunt drepte, veţi putea spune oricui… deoarece cât timp este voia lui Dumnezeu, se va înfăptui.

Dar dacă aş vrea să fiu, de exemplu, cineva important, să mi se facă un program undeva, să am o emisiune difuzată pretutindeni sau ceva de felul acesta, aş fi greşit. Lui Isus I-a lipsit un singur lucru. Ştiţi care a fost acela? El nu S-a dat niciodată în spectacol. Înţelegeţi?  Nu, El nu a făcut niciodată aceasta. Nu, nu!

Ei L-au întrebat: „De ce umbli cu grupul acela de holly-rollers, cu pescarii aceia şi aşa mai departe?”

Fraţii Lui I-au zis: „Vino la marele preot şi arată ce poţi să faci, dacă eşti Cutare şi Cutare.”, dar El a răspuns: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă e prielnică.” (Ioan 7.6). Aşa este. Nici măcar nu S-a dus cu ei la Praznic. El nu face nici astăzi aceasta, fiindcă nu este un om care să Se dea în spectacol, ci este Fiul lui Dumnezeu. Amin. Noi credem aceasta. Oh, nu este El minunat? Isus, Fiul lui Dumnezeu…

Nu voi putea avea deosebirea în acest rând, dar ne vom ruga. Înainte de a face aceasta, vreau să fiu sigur că Duhul Sfânt mă va ajuta să ştiu că puterea lui Dumnezeu este aici ca să puteţi vedea ungerea.

Fiţi atenţi… Toată audienţa… este vremea să vorbim deschis. Fiecare om din această audienţă este un străin pentru mine… Aici sunt fetiţele prietenului meu, micuţele fetiţe Evans. Unde eşti, frate Evans? Nu te-am văzut.

În timp ce aşteptăm, vă voi spune ceva despre fratele Evans. Cum l-am cunoscut pe acest om bun şi pe soţia lui? Fratele Mercier mi l-a prezentat. A fost în Philadelphia? În dimineaţa aceea, înainte de a părăsi hotelul… Era cu Theo Jones, iar fratele Mercier a venit şi mi-a spus: „Vrea să  te cunoască un bărbat cumsecade care se numeşte  Welch Evans.” Era cu mine şi soţia mea.

În dimineaţa aceea m-am trezit, iar micuţul meu Iosif… Cred că ştiţi cu toţii povestea lui, cum l-am văzut într-o vedenie cu şase ani înainte de a se naşte. Medicul a spus că soţia mea nu va mai avea niciodată copii, dar eu am zis: „O, ba da, va avea!” Dar când s-a născut următorul copil, era fetiţă, iar unii au spus: „Hmmm! Ai vrut să spui „Josefina!”

„Am vrut să spun Iosif!”, am răspuns eu. „Dumnezeu nu minte niciodată!” Astfel, patru ani mai târziu, am aflat că soţia mea va fi mamă din nou. Atunci fraţii m-au întrebat:

„Acesta este Iosif?”, dar eu am răspuns: „Nu ştiu.”

La rândul lui, medicul mi-a spus:

„Frate Branham, ea nu va putea naşte copilul acesta!”

„Ba da, îl va avea!”, am spus eu. Când a venit la mine asistenta, eu uzasem deja mocheta de pe podea. Ea a venit la mine şi a spus:

„Domnule Branham…”

„Da, doamnă”, am răspuns eu.

„Aveţi un băiat drăguţ, de trei kilograme şi două sute de grame.”

„Iosif, ţi-a luat mult timp să ajungi aici. Tati este bucuros să te vadă”, am spus eu.

„L-aţi numit Iosif,” a spus ea.

„Da,” am răspuns eu, „acesta este numele lui.”

Iosif nu a venit timp de trei ani, dar acum are cinci ani şi are vedenii. Într-o dimineaţă, el s-a trezit şi în timp ce stătea pe marginea patului a spus… Noi dormim împreună, unul în braţele celuilalt şi suntem prieteni cu adevărat. Şi el mi-a zis: „Tati, David se va răni cu o motocicletă şi piciorul lui va rămâne fără piele pe o parte.”

„Aşa ai visat?”, l-am întrebat eu.

„Nu, tati, am văzut aceasta”, a răspuns el.

Am notat vedenia în carneţel, iar două zile mai târziu, când am ajuns acasă, am aflat că David, băieţelul care locuieşte lângă noi, a mers în josul aleii pe o motocicletă şi a căzut rănindu-se la picior exact cum a spus Iosif.

Prieteni, într-una din zile voi părăsi lumea şi mă rog ca Dumnezeu să ia Duhul pe care mi-a îngăduit să-L am şi să-L pună în dublă măsură peste Iosif. Să facă să strălucească astfel Lumina, în timp ce voi fi plecat.

M-am aşteptat ca Billy… Billy  este unul din cei mai buni băieţi din lume, dar nu a fost chemat în slujbă. Totuşi, nu aş vrea să plec fără să am pe cineva care să-mi ia locul când voi pleca.

Am început să mă mişc şi l-am văzut pe fratele Welch Evans… Nu ar trebui să spun aceasta, soră Evans,  dar fratele a prins prea mulţi peşti şi i-a ascuns de paznic. Eu l-am văzut în vedenie cum i-a pus în sac şi i-a ascuns de două sau de trei ori, apoi am spus:

„Mă întreb dacă este bărbatul din vedenie, pentru că ei mi-au spus că-i place să pescuiască jos în Florida.”

Aşadar, am mers acolo însoţit de fratele Mercier, iar când l-am văzut pe fratele Evans, am spus: „Acesta este bărbatul din vedenie. El este.”

După ce ne-a făcut cunoştinţă, i-am zis: „Domnul Evans?” şi am vorbit puţin cu el, dar pe când eram gata să plec, m-am întors spre el şi i-am zis:

„Frate Evans, mă iubeşti?”

„Sigur că da”, a răspuns el.

„Cu puţin timp în urmă, ai fost la pescuit pe un braţ părăsit al unui râu şi ai avut la tine un săculeţ plin cu peşti, pe care încercai să-l ascunzi de paznic.”

Când a auzit aceste cuvinte, el a zis: „O, vai, vai!”

„Aş vrea să te rog un singur lucru”, am continuat eu. „Du-mă şi pe mine la pescuit acolo.”

„Sigur că da”, a răspuns el.

Fratele lui este un păcătos şi a fost muşcat de o viperă. Viperele sunt foarte veninoase, iar după ce a fost muşcat, fratele lui Evans a stat foarte mult în spital, apoi a umblat multă vreme cu cârjă. Eu m-am dus cu fratele Evans pe braţul acelui râu şi în ziua aceea am prins unsprezece peşti mari. La un moment dat, am prins un biban mare pe care nu-l puteam ţine, iar Evans a venit la mine cu pantalonii suflecaţi şi mi-a zis:

„Nu-l poţi ţine?”

„Este prea mare”, i-am răspuns eu. „Cred că are şase sau şapte kilograme.” Îl prinsesem, dar a reuşit să scape, iar eu am aruncat momeala din nou. După o vreme, a muşcat din nou şi am văzut că era un peşte frumos, în jur de cinci kilograme, dar nu l-am putut ţine nici pe acela. După o vreme, l-am obosit şi am început să-l trag încet la mal, dar fratele Welch a spus: „Îl iau eu!” şi fără să stea pe gânduri, a sărit cu picioarele goale în apa plină de stufăriş, dar după câţiva paşi, a fost muşcat de o viperă.

A sărit din apă ţinându-se de piciorul muşcat şi curând a simţit că îi îngheaţă oasele şi gura i s-a încleştat în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji. M-am uitat la picior şi am văzut că sângele curgea destul de tare din locul unde se vedea urma lăsată de dinţii viperei. L-am privit şi m-am gândit cum aveam să-l duc două sau trei mile prin apele acelei mlaştini pentru că fratele este un bărbat mare, masiv? L-am privit şi i-am zis: „O, vai, vai, frate Evans!”, dar Ceva mi-a zis:

„Eu sunt un Ajutor nelipsit în vremuri de nevoi!”

Nu mai văzusem niciodată până atunci aşa ceva, dar mi-am pus mâinile peste piciorul lui muşcat şi am spus: „O clipă, frate Evans!”, apoi m-am rugat: „Tată ceresc, suntem într-o situaţie de criză. Eu ştiu că Cuvântul Tău spune că „cei credincioşi vor călca pe scorpioni şi şerpi şi nu vor fi vătămaţi”, iar bărbatul acesta este un credincios, este fiul Tău. Tată, îmi pun mâinile peste el şi mustru în Numele lui Isus Hristos veninul mortal al şarpelui care l-a muşcat.”

Am observat că nu mai gemea, iar când mi-am ridicat mâinile de peste piciorul lui, mi-a spus: „Nu mă mai doare nimic.” Am continuat să pescuim toată ziua, iar noaptea când am ajuns acasă, toţi au început să vorbească despre noi, pentru că atârnasem bibanii aceia mari undeva la vedere.

În jurul orei unsprezece a venit şi fratele lui. El mai şchiopăta puţin în urma muşcăturii viperei şi nu era credincios. Este un băiat bun, un om simpatic, dar este un păcătos… Aştept să-l conduc la Hristos data viitoare când voi merge acolo. El are un magazin cu momeli.

Noi stăteam la un motel situat peste drum de Fort Pierce, iar când a sosit acolo, i-am povestit şi lui ce se întâmplase, după care Evans i-a arătat urma muşcăturii de şarpe. Când a văzut-o, el a zis:

„Frate, este bine să fii religios, dar nu nebun. Ai face bine să mergi chiar acum la medic, fiindcă ştii că tot o muşcătură de şarpe m-a făcut să stau atât de mult în spital.”

„Am fost muşcat azi-dimineaţă la ora unsprezece”, a răspuns fratele Evans, „iar acum este aproape unsprezece noaptea. Dacă Dumnezeu a avut grijă de mine până acum, prin harul Său, cred că va avea grijă şi mai departe.”

Fratele nu a rămas cu nici o cicatrice în urma muşcăturii şi nici cu vreun miros urât, iar aceasta se datorează harului măreţ al Domnului Isus Hristos.

Le cunosc pe fetiţele aceastea, frate şi soră Evans. Cred că cel care stă acolo este fratele Wille, artistul care a developat fotografiile…

…Ai fost acolo, Wille ca să vezi aceasta? Ai fost acolo, frate Evans? Soră Evans? Câţi aţi fost prezenţi în biserică în dimineaţa când S-a arătat El? A stat acolo timp de cincisprezece minute şi a putut fi privit de toţi cei patru sute de oameni care erau prezenţi. Amin. Aşa este. El este Acelaşi Domn Isus şi acelaşi Înger al Domnului este prezent chiar acum aici. Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Dacă Duhul Sfânt Se va mişca cu noi, vom aduce rândul de rugăciune în aproximativ zece minute.

Domnul ştie că pun aceste mărturii, ca să înţelegeţi şi credinţa voastră să fie zidită pe El. Dacă aş începe să vă povestesc tot ce L-am văzut făcând în slujba mea, ceea ce L-am văzut pe Isus Hristos făcând înaintea ochilor mei, s-ar scrie  volume de cărţi… Îl puteţi întreba pe fratele Moore sau pe fraţii care mă însoţesc pretutindeni. Indiferent unde mă aflu: acasă, în adunări sau oriunde aş fi, Duhul Sfânt Se arată, mă călăuzeşte din loc în loc, m-a adus aici, mă duce dincolo… El face aceasta dacă te încrezi în El… Înţelegeţi? Aşa este. Sunt adevărate aceste lucruri, fraţilor? Ridicaţi mâinile dacă este adevărat ce v-am spus? Aşa este, mii de oameni pot mărturisi aceasta.

Aveţi credinţă! Dacă Duhul Sfânt ne arată… sunt suficienţi doi sau trei martori, nu-i aşa? Credeţi! Ridicaţi mâinile din nou ca să vă pot vedea. Cei fără numere de rugăciune. Dacă aveţi numere de rugăciune, mergeţi în rând.

Dacă sunteţi bolnavi şi ştiţi că nu vă cunosc, sau dacă aveţi în inima voastră o cerere sau ceva, ţineţi mâinile sus.

Ai o cerere? Tu? Să vorbim puţin, pentru că eşti chiar aici, aproape de mine. Crezi că sunt profetul lui Dumnezeu? Mă crezi? Dacă pot să-ţi descopăr, prin Duhul Sfânt, care este problema ta, vei crede că vine de la Domnul? Va crede şi restul audienţei? Doamne, fă aceasta pentru gloria Ta.

Ai probleme cu genunchii şi cu picioarele, este adevărat? Ridică mâna. În ordine. Du-te acasă şi primeşte vindecarea. Isus Hristos te-a vindecat.

Altcineva care crede din toată inima? Aşteptaţi, fiindcă merge pe acolo. Iată-L aici! O clipă!

Bărbatul acela se roagă pentru mama sa pentru că este la spital: are probleme cu inima. Frate, crezi că va fi vindecată?  În ordine, domnule. Domnul să te binecuvânteze. Eu sunt străin pentru el, nu-l cunosc. Dacă este adevărat, ridică mâna.

Acum credeţi? Ce ating aceşti oameni? Aici este o doamnă micuţă care se roagă din toată inima, dar nu pentru ea, ci pentru salvarea soţului ei. Dacă este adevărat, ridică-te în picioare, doamnă. În ordine.

Acolo în spate este cineva cu hernie şi o problemă la inimă. O, vai! Este pretutindeni!

Acum, credeţi? Ridicaţi mâinile. Nu pot intra foarte adânc pentru că nu am putut lua rândul.

El este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pământ. El este Dumnezeu pretutindeni. (Frate Jack, îmi trebuie un minut să merg de aici). Credeţi ceea ce aţi auzit şi ce vedeţi? Credeţi că vine de la Dumnezeu? Oamenii de acolo, cred?

Dacă Dumnezeu îi va descoperi acestei femei care este problema ei sau orice altceva, veţi crede? Cred că suntem străini unul pentru celălalt. A avut număr de rugăciune, nu-i aşa? În ordine. Băieţii au venit şi au amestecat numerele de rugăciune, iar tu ai luat unul. Aceasta este tot. Vedeţi? Ai văzut ce poate face El. Este acelaşi semn prin care Isus a dovedit, când a fost pe pământ, că El era Mesia? Crezi aceasta? Da, crezi.

Crezi că în seara aceasta Isus este pe pământ, în forma Duhului Sfânt? El trăieşte în Biserica Sa prin sângele Jertfei Sale; a rupt perdeaua prin vărsarea sângelui Său şi a deschis o cale pentru mine şi pentru voi, ca să putem vedea Slava Shekinah şi ca să ne poată vorbi acolo; să ia buzele mele şi să vă vorbească prin mine, să păşească printre noi, să vorbească printre noi şi să-mi descopere exact aceleaşi lucruri pe care le-a făcut când era pe pământ, pentru a dovedi că nu este mort, ci trăieşte în veci de veci.

Voi nu sunteţi aici pentru vindecare, fiindcă aţi fost deja vindecaţi. Aşa este. Tu eşti aici pentru soţul tău. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema lui? În ordine. Are probleme la stomac. Aşa este. Stai în continuare cu mâna sus pentru că ai şi un fiu. Vrei să-ţi spun ce nu este în ordine cu el? Are probleme cu un umăr. Aşa este. Mai văd un băiat. Este un nepot. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună şi problema lui? În ordine. Nepotul tău are probleme la stomac şi este nervos. Dar ei mai au nevoie de un lucru şi anume, de salvare, pentru că sunt păcătoşi. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Să credeţi din toată inima.

Rugaţi-vă şi voi cu mine pentru oamenii aceştia.

Tată, Dumnezeule, Te rog s-o vindeţi pe micuţa aceasta drăgălaşă şi s-o faci bine în Numele lui Isus Hristos.  Amin. Este bine, soră.

Vino, soră. Continuaţi să vă rugaţi. Soră, dacă aş putea să-ţi repar mâna, aş face-o. Eu nu pot face aceasta, dar mă pot ruga.

Tată ceresc, Te rog s-o vindeci. Îngăduie ca această mână să se îndrepte şi să plece de aici, la fel ca Bartimeu care şi-a primit vederea, şi să plece de pe această platformă crezând în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Tată ceresc, iau mâna acestei femei şi Te rog s-o vindeci, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Ştii că eu nu ştiu ce este în neregulă cu tine. Vei crede, indiferent dacă îţi voi spune, sau nu, care este problema ta?  Dacă continui, va veni deosebirea, dar ştiţi ce face aceasta? Mă epuizează.

Spatele tău a fost vindecat în timp ce stăteai pe scaun, înţelegi? Poţi merge acasă, iar dacă vei crede din toată inima, artrita nu te va mai deranja niciodată. Du-te şi crede!

Doamne, Te rog s-o faci bine, în Numele lui Isus. Amin.

Crezi? Tată ceresc, îmi pun mâinile peste sora mea şi Te rog s-o vindeci, în Numele lui Isus. Amin.

Continuaţi să vă rugaţi! Continuaţi să vă rugaţi! Rugaţi-vă pentru oamenii aceştia, fiindcă sunteţi Biserica lui Dumnezeu. Ce ai simţi dacă ar fi mama, tatăl, soţul sau soţia ta?

Tată ceresc, Te rog să-i vindeci şi să-i faci bine, în Numele lui Isus. Amin. Credeţi din toată inima, în timp ce vine ungerea Duhului, şi Dumnezeu vă va vindeca. Credeţi aceasta? Credeţi?

Ascultaţi-mă, prieteni! Dacă aş putea să vă liniştesc puţin ca să ascultaţi. Să nu vă gândiţi că Duhul Sfânt a plecat de aici pentru că nu vorbesc cu fiecare dintre voi. Dacă aş face aceasta, aş fi deja scos afară. De ce? Câţi dintre voi ştiu că atunci când a fost atins de femeia cu scurgerea de sânge, Domnul Isus a spus că a simţit că din El s-a scurs o putere?

Câţi dintre voi ştiu că Daniel a zăcut timp de mai multe zile, după ce a avut o vedenie? Cum credeţi  că le spun toate aceste lucruri oamenilor cu care vorbesc, dacă nu aş avea o vedenie? Cum aş putea să ştiu? Înţelegeţi ce vreau să spun? Eu îi văd pe oameni venind. Simt acea Vibraţie care-i loveşte, apoi trebuie să-mi întorc capul, să-mi pun mâinile peste ei şi să merg mai departe. De ce este Duhul Sfânt aici? Ca să facă aceeaşi lucrare. Deci, Domnul va descoperi.

Unde este următorul? Aici. Nu ne cunoaştem, este adevărat? Mai înainte m-ai auzit predicând. Crezi că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Dacă voi putea să-ţi descopăr lucrurile, prin Duhul lui Dumnezeu… Tu ai spus: „Ce vorbeşti despre mine, frate? De ce?…” Eu intru în legătură cu duhul tău, aşa cum a făcut Domnul Isus cu femeia de la fântână. Trebuie să mă credeţi pe cuvânt când spun eu ceva, dar când spune El că un lucru este adevărat, este adevărat. Am spus adevărul, înţelegeţi? Când spun că nu sunt eu, ci este El, vă spun adevărul. Cuvântul Său spune aceasta, înţelegeţi?

Tu suferi de o nervozitate severă. Aşa este. Ai suferit o operaţie la stomac. Aşa este. Nu eşti din oraş, ci vii dintr-un loc numit Vidor sau aşa ceva. Aşa este. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? În ordine, domnişoară Beech, poţi să te întorci acasă şi să fii bine.

Credeţi? Continuaţi să vă rugaţi în timp ce trec aceşti oameni pe aici. Continuaţi să vă rugaţi.

Doamne Isuse, Te rog să-l vindeci pe omul acesta. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi bucură-te.

Tată ceresc, Te rog s-o vindeci pe sora noastră…

…mă rog rugăciunea credinţei pentru fratele meu, în Numele lui Isus… cu toată inima.

Nu vă îndoiţi ci credeţi din inimă că veţi fi bine….

…persoana aceasta are un duh blând. Tu eşti creştină. Crezi din toată inima că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema ta? Crezi că soţul tău va fi bine cu ochii? Are şi o alergie. Du-te, crede şi el se va face bine…

…Te rog să-l vindeci în Numele lui Isus. Amin…

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Tată ceresc, îmi pot aminti când am mers într-o încăpere retrasă, ca să mă rog într-o situaţie de criză, şi ce lucru măreţ ai făcut în casa aceea. Tată, eu nu ştiu care este problema ei, dar Te rog s-o asculţi şi să împlineşti dorinţa inimii ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin…

…Crezi că El te va vindeca? Da, dacă crezi, El te va scuti de operaţia aceea. Tu ai crezut că este o tumoare, ai crezut că este cancer, dar nu mai contează ce este, câtă vreme El vindecă totul, nu-i aşa? Tu ştii că ceea ce ai, necesită ca credinţa ta să fie mărită puţin, este adevărat?

Sara, du-te acasă şi fii bine!

Tată, Dumnezeule, Te rog în Numele lui Isus Hristos să-l vindeci. Fie ca îndurarea lui Dumnezeu să se reverse peste acest copil. Te rog să-l vindeci, pentru ca mama lui să vadă în el o asemenea schimbare… Isuse, Te rugăm aceasta…

… Te rog în Numele Domnului Isus, s-o vindeci pe sora mea…

…dă-i curaj să creadă. Binecuvântările Tale au fost peste el încă de la micul dejun. Te rog să îngădui ca el să vadă aceasta, Doamne, şi ştiu că aceşti nervi întinşi pot fi îndreptaţi în Numele lui Isus. Amin. Nu vă îndoiţi! Mergeţi şi credeţi.

Vino, frate. Tată ceresc, în timp ce-mi pun mâinile peste ea, în Numele lui Isus Hristos… Cei dragi ai ei au condus-o până acum, dar fie ca de acum înainte s-o conducă Hristos. Scumpul meu Domn, Te rog s-o vindeci şi să-i dai din nou un spate drept. Amin. Nu vă îndoiţi, ci credeţi.

Credeţi? Aveţi credinţă. Cum sunteţi?

Pari tânără şi sănătoasă, dar nu putem judeca întotdeauna după ceea ce vedem. Crezi că Duhul Sfânt poate să-mi spună care este problema ta? Crezi? Crede şi audienţa? Dacă Hristos este acelaşi Hristos, El poate. Este ceva ciudat în legătură cu tine, de aceea m-a oprit El. Eu nu te pot vindeca, doamnă, pentru că sunt doar un om, dar viaţa ta nu poate fi ascunsă acum. Tu eşti aici pentru cineva care este foarte bolnav. Voi numiţi aceasta cancer în sânge sau leucemie. Este într-un spital din Louisiana… Aşa este. Este o credinţă bună pentru un păcătos. Îl accepţi pe Isus Hristos ca Salvator personal? Da? În ordine. Fie ca păcatele tale să fie iertate. (Adunarea se roagă şi aduce închinare). Amin. Crezi?

Câţi dintre voi sunt gata să-L primească pe Isus Hristos ca Vindecător? Vă provoc să credeţi! Poate credinţa voastră să-l oprească? Atunci, toţi cei care doresc vindecarea în Numele lui Isus Hristos, să se ridice în picioare. Pe mine nu mă interesează ce este în neregulă cu voi, ridicaţi-vă şi primiţi vindecarea! Ridicaţi mâinile.

O, Doamne Dumnezeule, Creator al cerului şi al pământului, Autor al Vieţii veşnice şi Dătător al fiecărui dar bun, îl provoc pe diavolul cu o credinţă curată.

Satan, ieşi afară din oamenii aceştia, pentru că ai pierdut bătălia! Eliberează-i, în Numele lui Isus Hristos!

Ridicaţi mâinile spre Domnul şi lăudaţi-L. Aduceţi-I slavă şi mărire, oamenilor. Îl acceptaţi? Spuneţi: „Amin”. Îl acceptaţi ca Vindecător al vostru? Îl acceptaţi ca Salvator al vostru? Atunci ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Lăudat să fie Domnul!”

Faceţi-o în Numele lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –

Posted in Slujba Incincita

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *