Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – NUNTA MIELULUI

21 Ianuarie1962 – Phoenix, Arizona

Îţi mulţumesc, frate Edward. Domnul să te binecuvânteze.

Bună seara, prieteni. Cu siguranţă este un privilegiu faptul că în seara aceasta putem fi aici în Tabernacolul Părtăşiei.

După-amiază când am trecut pe lângă locul acesta, m-am uitat şi am văzut cuvântul „părtăşie” care mi s-a potrivit imediat.

Îmi place aceasta, frate Edward, căci eu cred în părtăşie. Un vechi prieten de-al meu, care s-a dus la Domnul… Cred că mulţi dintre voi l-aţi cunoscut pe F. F. Bosworth. Dacă nu mă înşel, o dată a fost şi aici împreună cu mine. A fost un suflet atât de scump! El era un sfânt bătrân cu simţul umorului. Şi el mi-a zis odată:

„Frate Branham, tu ştii ce este părtăşia.”

„Păi cred că da”, am răspuns eu.

„Doi inşi într-o barcă.”

(n.t. în engleză cuvântul „părtăşie” este „fellowship”. Fratele Bosworth a despărţit cuvântul „fellowship” în două: „fellow” = „ins, tip” şi „ship” = „ambarcaţiune”).

Şi asta cam aşa este. Ei împart acel loc împreună.

Am văzut că mulţi dintre voi aţi ridicat mâna că îl cunoaşteţi pe fratele Bosworth. Atunci am să vă povestesc ceva despre ultimele clipe pe acest pământ. Eu l-am cunoscut mai demult. El a predicat Evanghelia şi s-a rugat pentru bolnavi încă înainte de a mă naşte eu. Domnul l-a ţinut în viaţă până la 85 de ani şi a murit un om viteaz.

Când era de vreo 75 de ani, am fost la Edgemont Hotel din Miami. După cină ne-am plimbat pe mal, unde valurile veneau şi mergeau în timp ce răsărea luna. Eu l-am privit şi mergea cât se poate de drept. L-am privit cu admiraţie şi i-am spus:

„Aş vrea să te întreb ceva, frate Bosworth.”

„Spune, frate Branham.”

„Când ai avut perioada cea mai bună?”

„Chiar acum.”

Am simţit că mă ruşinez de mine, iar el a continuat:

„Ai uitat că eu sunt un copil care trăieşte într-o casă veche.”

Acesta a fost fratele Bosworth. Şi când am auzit că era gata să plece la Domnul, aproape că mi s-au aprins cauciucurile de la maşină în încercarea mea de a ajunge să-l văd. Familia Bosworth au fost cei mai buni prieteni ai noştri, iar când am ajuns acolo am intrat în cameră. Bătrânul patriarh era întins pe o canapea mică. Când m-a văzut, şi-a ridicat capul pleşuv şi şi-a întins spre mine braţele mici în timp ce eu nu-mi puteam stăpâni lacrimile. L-am cuprins în braţe şi am strigat: „Părinte, părinte, carele şi călăreţii lui Israel!” Dacă a fost vreodată un om care a trăit pentru mişcarea penticostală, acesta a fost fratele Bosworth. Cu siguranţă a fost o floarea frumoasă.

Primul lucru pe care l-a făcut când m-a văzut, a fost să glumească puţin cu mine. Eu l-am întrebat:

„Te vei face bine, frate Bosworth?”

„Nu, frate Branham, că n-am fost bolnav. Merg Acasă doar.”

„Păi aceasta este foarte bine.” (Noi am fost împreună pe câmpul Evangheliei în Africa).

„Sunt prea bătrân ca să mai trăiesc. Eu merg Acasă.”

„Ce mă sfătuieşti să fac, frate Bosworth?”

„Stai cu Evanghelia! Întoarce-te cât mai repede pe câmpul Evangheliei. Acesta este sfatul meu.”

„Aş vrea să te mai întreb încă ceva, frate Bosworth.”

„Ce anume?”

„Ştiu că eşti în slujba Domnului de mai bine de 60 de ani. Care a fost cel mai fericit moment din viaţa ta?”

„Chiar acesta.”

„Acum când mori?”

„Nu mor! Eu am murit cu mulţi ani în urmă. Acum aştept ca El să deschidă în orice clipă Uşa şi să vină să mă ia.”

Auzind ce spune mă gândeam la „Psalmul vieţii” care spune:

„Vieţile multor oameni mari

Ne aduc aminte

Că putem să ne facem vieţile măreţe

La despărţire lăsând în urma noastră

Urme de paşi pe nisipul timpului.”

Cu siguranţă pentru mine a lăsat urme.

Cu câteva ore înainte de a merge în slavă a aţipit. Soţia, fiii şi cei dragi ai lui stăteau în jurul patului. Şi bătrânul s-a trezit şi a privit în jur, după care s-a dus în mijlocul camerei şi a început să dea mâna cu mama lui care era plecată de mulţi ani, cu tatăl lui… Timp de o oră a dat mâna cu mulţi zicând: „Acesta este fratele Jolin. Da, tu ai venit la Hristos în adunarea mea din Joliet, Illinois. Aici este fratele…” şi tot aşa a dat mâna cu cei care s-au convertit şi au trecut de mulţi ani.

Râul va fi greu de trecut oricum, dar poate Domnul le va zice celor dragi ai noştri: „Mergeţi jos la râu şi îi veţi întâlni acolo!” Spun aceasta pentru că Iacov a zis că într-o zi vom fi adunaţi împreună cu poporul nostru. Eu aştept ziua aceea. Şi când voi sfârşi această viaţă, după ce am trecut prin fiecare cetate, am mers pe fiecare cărare şi am urcat fiecare înălţime, aş vrea să privesc înapoi ca să văd unde am fost.

Fraţii de culoare au un cântec care spune: „Eu nu vreau probleme când voi ajunge la râu.” Doresc să-l trec drept în sus. Voi pune Sabia înapoi în teacă, îmi voi scoate coiful şi-l voi pune jos, îmi voi ridica mâinile şi voi striga: „Tată, adu barca pentru că în dimineaţa aceasta vin Acasă!” Şi El va fi acolo. Să nu vă îngrijoraţi. Eu cred că fiecare inimă doreşte aceasta.

Este un mare privilegiu pentru mine să fiu aici, în această lucrare minunată, împreună cu acest păstor scump, cu biserica lui şi cu cei ce călătoresc în Hristos, pentru că suntem cu adevărat nişte călători. Suntem străini şi călători aici şi, aşa cum am spus în dimineaţa aceasta în Tabernacolul fratelui Fuller, când vorbeam despre Sămânţa Împărătească, noi aşteptăm o Cetate.

S-au făcut înregistrări şi sunt sigur că le apreciaţi. Fratele Maguire le are: „Sămânţa împărătească a lui Avraam.”

Sămânţa naturală a lui Avraam era Isaac, un evreu, dar Sămânţa Împărătească a fost Hristos. Şi acest Hristos a fost Cuvântul lui Dumnezeu manifestat, care astăzi este în inimile noastre… „Dacă locuiţi în Mine şi Cuvântul Meu este în voi, cereţi ce veţi vrea şi vi se va da.”

Eu am spus de multe ori când am fost la Phoenix… Prima dată am fost aici în urmă cu treizeci şi cinci de ani. Atunci am fost sus la Henshaw. Acolo am locuit şi am lucrat la Wichenburg, la Ferma Circh R. Ieri am fost acolo să văd acele locuri, dar Henshaw nu mai este. Acum este Buckeye. Totul s-a schimbat.

Am urcat împreună cu soţia pe South Mountain să privim de sus oraşul Phoenix. Mă gândeam că în urmă cu trei sute de ani pe aici erau doar coioţi, cactuşi, şi aşa mai departe, iar acum este un oraş extraordinar.

Privindu-l, i-am zis soţiei: „Este convertit sau pervertit?”

După părerea mea este pervertit. Ar fi minunat dacă bărbaţii şi femeile ar umbla printre aceste clădiri frumoase şi impunătoare cu mâinile ridicate, lăudându-L pe Dumnezeu, în loc să bea, să joace, să fure, să mintă, să fumeze şi să facă multe alte lucruri rele.

Şi soţia m-a întrebat: „Atunci de ce eşti aici, Billy?”

„Scumpo, câte minciuni s-au spus în valea aceasta în cele cincisprezece minute de când stau aici? Câte jurăminte strâmbe s-au spus în Numele Domnului? Câte ţigări s-au fumat şi câte sticle de whisky s-au băut? Câte adultere s-au comis pe această întindere doar de când stăm noi aici?”

„Este groaznic.”

„De aceea suntem aici, scumpo. Câte rugăciuni cu credinţă s-au ridicat de când suntem aici? „Voi sunteţi lumina lumii!” De aceea suntem aici: să punem umărul alături de aceste biserici şi să le ajutăm cum putem ca să meargă mai departe.”

Voi sfinţilor, sunteţi o binecuvântare pentru mine şi nădăjduiesc că, prin vizita mea aici, voi fi şi eu o binecuvântare pentru voi. Am fost foarte emoţionat când am aflat că voi vizita diferite denominaţiuni, organizaţii şi biserici. Aceasta se va întâmpla înainte de convenţia la care voi lua parte la Oamenii de Afaceri ai Evangheliei Depline. Cred că aceasta va fi la dejunul de sâmbătă dimineaţa şi apoi duminică după masă. Pentru mine este întotdeauna un privilegiu să mă întâlnesc cu acei fraţi.

În dimineaţa aceasta am predicat până am răguşit. Am vorbit o oră şi jumătate şi aceasta a fost puţin. De obicei la biserica de acasă vorbesc trei, patru ore. Eu nu sunt predicator deci am o bucurie zgomotoasă înaintea Domnului. Îmi place atât de mult să fac aceasta şi o voi face în continuare.

Mi s-a spus că ţin oamenii prea mult, dar astăzi vom pleca de aici înainte de ora unu. Vă asigur de aceasta. Simt un duh plăcut; totul este foarte plăcut aici şi sunt sigur că Duhul Sfânt va avea o binecuvântare pentru noi.

Când am fost la biserica fratelui Outlaw, au fost foarte mulţi care au dorit să se facă rugăciune pentru ei, de aceea i-am spus fiului meu să împartă numere de rugăciune. Aţi văzut cum timp de două seri Duhul Sfânt a venit între noi şi a lucrat prin Duhul deosebirii. Miercuri şi joi am văzut că s-au adunat mulţi care voiau rugăciune, şi m-am gândit să aştept până sâmbătă. Duminică am anunţat că ar fi bine ca fiecare să stea la locul lui de slujbă.

Dacă va fi cu voia Domnului, cred că mâine vom fi la fratele O’Dowsell, în Temple, Arizona. Dacă nu aveţi anunţat ceva deosebit în bisericile voastre şi sunt bolnavi, mâine seară mă voi ruga pentru ei; vom avea un rând de rugăciune obişnuit şi mă voi ruga pentru toţi bolnavii.

Eu nu-mi aleg niciodată textul, ci mă las călăuzit, deşi scriu o mulţime de texte din Scriptură. Dar dacă Domnul mă călăuzeşte altfel, urmez călăuzirea Lui. Cred că aşa ar trebui să procedăm toţi; nu credeţi la fel?

Când vă rugaţi pentru păstorul vostru şi pentru cei dragi, nu uitaţi să mă amintiţi şi pe mine, fiindcă îmi dau seama că ne apropiem de capătul drumului.

În urmă cu câteva săptămâni mi-am înmormântat mama. Am ţinut-o în braţe până când Domnul i-a luat răsuflarea şi sufletul în cer. Am văzut moartea demnă a unei femei umplute cu Duhul Sfânt care a ajuns la capătul drumului. „O”, mi-am zis, „aş vrea ca fiecare mamă să fie ca ea. Trebuie să fac ceva să-i ajut pe oameni să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat.”

Prieteni, acest lucru este mult mai adânc, dar cred că noi îl luăm prea uşor. Ar trebui să nu uităm că dacă Dumnezeu este atât de sfânt încât şi îngerii par murdari în faţa Lui, oare cum suntem noi? Să nu uităm aceasta.

Şi încă ceva: nu uitaţi că Dumnezeu stă în veşnicie, acolo unde toţi sorii din sistemul solar strigă prin strălucirea lor.

„Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul,” strigă îngerii care zboară în prezenţa Lui acoperindu-şi feţele cu aripile. Cum ar trebui să fim noi?

Eu cred că Împărăţia lui Dumnezeu este ca un năvod aruncat în mare (Aşa a spus Isus). Şi când l-a tras afară, a scos tot felul de vieţuitoare de mare. Peştii buni au fost reţinuţi, iar restul: şerpi, şopârle, broaşte ţestoase, au ajuns din nou în apă. Năvodul Evangheliei i-a prins pe toţi; dar va veni vremea când năvodul nostru va fi aruncat pentru ultima dată, este adevărat, frate? Aşa este. Însă nici eu şi nici voi nu putem hotărî care este peşte şi care nu. Noi aruncăm doar năvodul şi tragem. Asta-i tot. Dumnezeu îi cunoaşte pe ai Săi. „Pe cei ce i-a cunoscut mai dinainte, i-a chemat; şi pe cei ce i-a chemat, i-a sfinţit; şi pe cei ce i-a sfinţit, i-a proslăvit.”

Pentru mine este o plăcere să fiu în seara aceasta în biserica fratelui Edward şi să-l ajut să arunce năvodul unde trebuie, ca să vedem dacă este vreun peşte pe care îl are Dumnezeu pentru Împărăţia Sa.

Înainte de a citi din Cuvânt, haideţi să ne plecăm capetele şi să vorbim cu Autorul Lui.

Cu capetele plecate, în sfinţenia acestui moment când ne apropiem de Cuvântul Dumnezeului celui Viu, care este Dumnezeu, aş vrea să ştiu dacă este cineva care are o cerere în inima lui şi ar vrea să fie amintit în rugăciune. Ridicaţi mâna.

Doamne Isuse, priveşte spre audienţa aceasta în care cunoşti fiecare inimă. Îţi mulţumim şi Te rugăm sfinte şi Atotputernice Dumnezeu, Dătătorul de putere, Cel care îl hrăneşti pe cel slab, să vii în seara aceasta la noi. Ne mărturisim păcatele înaintea Ta, le punem pe altarul de aramă al judecăţii şi Te rugăm să laşi ca sângele lui Isus Hristos să le spele. Dă-ne aceasta, Doamne.

Ne încredinţăm Ţie vieţile noastre şi tot ce avem, căci dorim să folosim chiar şi cel mai mic talant care ne-a fost dat, spre slava lui Dumnezeu.

Binecuvântează biserica aceasta care se numeşte „Părtăşia”, pe păstorul ei, pe diaconi, pe administratori, comitetul şi fiecare mădular care vine aici. Te rog să îngădui ca fiecare bărbat sau femeie care intră pe uşa ei să primească Lumină din pricina prezenţei Duhului Sfânt. Dă-ne aceasta, Doamne.

Iartă păcatele şi nelegiuirile noastre, Te rugăm. Adu-Ţi aminte de cei care au ridicat mâna pentru că după acea mână este o cerere adresată Ţie. Dă-le din belşug orice au nevoie. Dacă este cineva bolnav, vindecă-l, Doamne. Dacă este cineva care a călcat alături, întăreşte acel genunchi slăbănogit, pentru că în Cuvântul Tău scrie că Tu nu vei stinge un muc care mai fumegă şi nu vei rupe o trestie îndoită.

Tată, dacă este vreun duh zdrobit sau descurajat, sau vreo inimă slăbănoagă, Te rog s-o ridici Tu în seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt să vină şi să vindece inimile, duhul şi trupul nostru, căci atunci Te vom lăuda şi vom glorifica Numele Tău.

Fă aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Dacă vreţi, deschideţi Scriptura şi citiţi împreună cu mine din Cartea Apocalipsei capitolul 19.1-7:

După aceea am auzit în cer un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! A Domnului Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea.

Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, şi a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei.

Şi au zis a doua oară: „Aleluia!…Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor.”

Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni şi cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ şi s-au închinat lui Dumnezeu, care şedea pe scaunul de domnie. Şi au zis: „Amin! Aleluia!”

Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: „Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi care vă temeţi de El, mici şi mari!”

Şi am auzit , ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic , a început să împărăţească.

Să ne bucurăm şi să ne veselim, şi să-I aducem slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit.”

În seara aceasta aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Nunta Mielului”. Nouă ne este familiar acest text din Scriptură. Fără îndoială, scumpul nostru păstor de aici a abordat acest subiect de multe ori. Mai mult, noi ştim cu toţii că va fi o Mireasă şi o Cină a nunţii în cer. Acest lucru este sigur, deoarece este Cuvântul Lui.

Cei ce vor forma acea Mireasă sunt Biserica Lui, şi ei se vor înfăţişa înaintea Lui fără pată sau zbârcitură, deoarece au pe pământ materialul necesar pentru a se pregăti.

Dacă aţi fost atenţi, în textul citit scrie: „soţia Lui s-a pregătit.”

Foarte mulţi oameni spun: „Dacă Domnul va lua de la mine acest duh rău de fumat, de băut, de minţit, de furat, Îl voi sluji”, dar acest lucru depinde de fiecare individ în parte.

Trebuie să faci şi tu ceva. „Cei ce vor birui, vor moşteni toate lucrurile.” Înseamnă că tu ai puterea s-o faci, dar trebuie să şi vrei să te laşi. Înţelegeţi? „Ea s-a pregătit.” Îmi place Cuvântul acesta.

Vedeţi? Dumnezeu nu ne împinge printr-o ţeavă până la capătul celălalt, ca apoi să spună: „Ferice de cel ce a biruit!” ci El ne trece prin aceasta. Tu trebuie să iei o hotărâre şi la fel eu, iar când facem aceasta, ne arătăm credinţa şi respectul faţă de Dumnezeu.

Lui Avraam i s-a făgăduit un fiu, dar a trebuit să stea timp de douăzeci şi cinci de ani pe acea făgăduinţă, cu toate suişurile şi coborâşurile şi cu toate ispitele pe care le-a avut de înfruntat în toţi aceşti ani. El a trebuit să se ţină cu tărie de acel cuvânt al făgăduinţei şi a făcut-o.

Şi Israel a primit o ţară făgăduită, dar ei au trebuit să lupte pentru fiecare bucăţică de pământ din ea. Domnul i-a spus lui Iosua: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau…” (Iosua 1.3). Vedeţi? Ţara era acolo, Dumnezeu le-a dat-o lor, dar cu toate acestea au trebuit să lupte pentru ea.

Tot aşa este şi cu vindecarea divină. Dacă ai curajul s-o accepţi, Dumnezeu are puterea să te vindece, dar vei lupta pentru fiecare inch. Dumnezeu are un har măreţ ca să te mântuiască şi o va face, dar vei lupta pentru fiecare inch.

Sunt în spatele amvonului de treizeci şi doi de ani, şi pentru fiecare inch a fost o luptă constantă. Cu siguranţă.

Deci noi trebuie să luptăm dacă vrem să împărăţim. Mireasa trebuie să se pregătească, să fie gata, să lase deoparte orice păcat care o cuprinde atât de lesne, pentru a alerga cu răbdare pe calea deschisă înainte. Trebuie să ne punem pe noi înşine deoparte! Nu putem zice: „Dumnezeule, pune Tu deoparte toate lucrurile!” pentru că noi suntem cei care trebuie să facem aceasta.

Mie îmi pace să mă gândesc la căsătorii, căci am avut ocazia să căsătoresc câţiva. Tânărul şi tânăra vin la altar prin biserică; ea, drăguţă, cu rochia de nuntă şi cu voalul peste faţă; iar mirele stând drept, îmbrăcat frumos, tânăr şi viguros. Ei păşesc în faţă, în anii cei mai frumoşi ai vieţii şi fac acel legământ al căsătoriei. În toate acestea este ceva frumos, ceva sacru, deoarece ne amintesc că într-o zi va fi o altă Nuntă, când Mireasa lui Hristos va veni pe coridorul slavei, iar Mirele va avea totul pregătit. Acolo va avea loc o Nuntă şi o Cină.

O, cât de mult îmi place să mă gândesc cum vom sta la masă unul în faţa celuilalt şi ne vom da mâna în timp ce lacrimile ne vor curge pe obraji. Atunci, El va veni, va şterge toate lacrimile şi va spune: „Nu mai plângeţi! Acum totul s-a sfârşit. Intraţi în bucuria Domnului care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.”

O, fraţilor, aceasta ne va face să ne iubim şi mai mult.

Eu cred că tot aşa este şi cu Biserica, Mireasa de astăzi, care este alcătuită din toate bisericile care cred în Hristos. Nu este vorba nici de clădire, nici de organizaţie sau denominaţiune, ci de fiecare individ care este în Biserica ce alcătuieşte Mireasa.

Aveam în Louisville, Kentucky, un prieten bun, dr. Wallace Cobbles, care era predicator în Biserica lui Hristos. El a venit şi a primit Duhul Sfânt; un păstor al celei mai mari biserici din Louisville, „Biserica Uşilor Deschise”.

Într-o zi a avut o operaţie de amigdale şi a sângerat foarte mult. Domnul McSpadden m-a chemat urgent şi a spus:

„Dr Wallace Cobbles este pe moarte. Doctorii i-au dat injecţii şi de toate, dar hemoragia nu se opreşte. Sunt înăuntru nişte misionari şi vor să vii să te rogi pentru el.”

Eu auzisem de dr. Wallace Cobbles şi eram puţin reticent, dar m-am dus. Când am ajuns, în salonul lui erau misionari şi predicatori renumiţi şi toţi plângeau şi se rugau. Atunci m-am gândit: „Un amărât ca mine, un holly-roller, să intre acolo? Mai bine stau deoparte.” Astfel, m-am dus pe hol, în spatele automatului de Cola şi m-am rugat lui Dumnezeu să oprească hemoragia fratelui Cobbles, după care am plecat acasă. La vreo cincisprezece minute, telefonul a sunat din nou şi s-au interesat de ce întârzii şi nu am ajuns încă?

„Am fost”, am răspuns eu, „dar erau foarte mulţi acolo şi nu am vrut să intru.”

„Vino repede căci omul nu mai are mult de trăit.”

Când am ajuns acolo, deşi sângera abundent pe gură, fratele încerca s-o convingă pe o asistentă catolică să-L primească pe Hristos ca Mântuitor personal. Am intrat în salon şi am zis:

„Bună ziua.”

„Bună ziua”, a răspuns el. Stătea pe pat şi scuipa numai sânge.

„Cum te numeşti?” m-a întrebat el.

„Sunt fratele Branham.”

Când a auzit aceasta, el a început să plângă şi m-a strâns în braţe, după care am îngenuncheat chiar acolo.

Acum el este păstorul de la „Biserica Uşilor Deschise” din Louisville. După câteva zile am primit o scrisoare în care fratele îmi spunea că hemoragia s-a oprit chiar în secunda aceea. De atunci am rămas prieteni buni.

Alaltăieri l-am întâlnit pe fratele Smith. Voi îl cunoaşteţi pe Oswald J. Smith. El este misionar şi vine la fratele Cobbles pentru că îl admiră foarte mult.

Şi el spunea: „Când m-am căsătorit am simţit că poate am făcut o greşeală, dar m-am gândit că aş putea să îmi iau alta pentru că sunt tânăr. Apoi au venit copiii şi ar fi fost greu fără ea. Când ajungi la cincizeci de ani este greu fără ea, iar când îmbătrâneşti simţi la fel.”

Ascultându-l, mă gândeam: „Cred că are dreptate.”

A venit vorba pentru că voi ştiţi cum sunt femeile când merg la cumpărături, şi soţia mea era acolo. Ea este regină peste toate. Pe mine mă omoară picioarele încercând să mă ţin după ea.

Şi el zicea: „Nu poţi fără ea!” şi aşa a venit vorba despre ele, iar când am ajuns acasă m-am gândit: „Aşa este.” Şi am aplicat acest lucru altundeva…

Când m-am convertit şi am devenit predicator misionar baptist, credeam că dacă cineva nu era baptist, nu era mântuit. Cu Biblia sub braţ credeam că Domnul m-a chemat să-i fac pe toţi baptişti, şi oricine nu credea ca baptiştii, nu era în tablou.

Mai mult, pe măsură ce trecea timpul, credeam că trebuie să fac numai eu totul. Apoi am văzut un alt frate care era păstorul altei biserici şi am văzut că şi el trăgea la fel de tare ca mine. Dar după un timp s-a întins pătura şi la el. Apoi am descoperit că de fapt avem nevoie unul de altul, şi după un timp ne-a fost greu să facem ceva unul fără celălalt. Vedeţi? Aveam nevoie unul de altul.

Eu cred că aşa este în marea mişcare a cincizecimii; şi mă bucur să văd cum cad jos barierele indiferenţei şi cum marea Biserică a lui Dumnezeu începe să aibă părtăşie. Înseamnă că Nunta este pe aproape. Dacă sunt pietrele Domnului, fiecare piatră în parte are o cioplitură deosebită şi are locul ei în marea Zidire.

Căsătoria pământească este un tip spre căsătoria cerească. Haideţi să trecem puţin peste aceasta.

Primul lucru care trebuie făcut este luarea deciziei. În căsătoria pământească mai întâi trebuie luată o hotărâre. Tânăra trebuie să se decidă dacă îl vrea pe tânărul acela sau aceea. El trebuie să fie singurul om de pe pământ pe care să-l iubească. Dacă nu este aşa, înseamnă că a luat o decizie greşită.

La fel este şi cu decizia pentru Hristos. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te hotărăşti dacă Îl vei sluji pe Dumnezeu şi Îl vei accepta ca Mântuitorul tău. Îi vei sluji lui Dumnezeu sau lumii? Trebuie să te decizi, iar când te hotărăşti să slujeşti lui Dumnezeu sau lui Mamona, iei decizia. Dar tu trebuie să faci alegerea, să iei o decizie.

După ce iei decizia, urmează logodna; trebuie să faci un angajament înainte de a face această unire.

La fel se întâmplă şi cu Biserica lui Hristos. Trebuie să faci un angajament faţă de Hristos, o logodnă, o legătură de dragoste.

Apoi urmează promisiunile. Fiecare îşi face promisiuni unul celuilalt, aşa că spun: „Draga mea, dacă te vei căsători cu mine, promit că îţi voi fi credincios şi nu voi privi spre nici o altă femeie.” Sau: „Nu voi privi la nici un alt bărbat şi îmi voi face datoria de soţie, iar dacă vom avea copii, îmi voi face datoria de mamă şi voi fi femeie de casă.” Toate aceste promisiuni trebuie făcute şi ţinute într-o căsătorie corectă.

Aşa se întâmplă şi când vii la Hristos: „Doamne, dacă mă vei primi în Împărăţia ta, promit că Te voi iubi, Îţi voi fi credincios şi Te voi sluji zi şi noapte.” Este păcat că uităm aceste promisiuni. „Te voi sluji zi şi noapte, voi posti, mă voi ruga şi voi aduce zeciuielile în Casa Ta. Mă voi ruga de multe ori pe zi şi toată dragostea mea va fi îndreptată spre Tine.”

Aceasta trebuie să faceţi. Şi această promisiune trebuie să vină din inimă.

Dacă îi promiţi acest lucru soţului tău şi nu o faci din inimă, nu trăieşti corect cu el. Eşti greşită.

Priviţi. De exemplu, dacă nu aveţi dinţi, vă puneţi dinţi artificiali. Acest lucru este în ordine, pentru că înlocuiţi dinţii pe care i-aţi avut odată. Dar aceşti dinţi artificiali nu sunt legaţi de tine; nu sunt parte din tine. Dacă ai un braţ amputat şi ţi se pune unul artificial, ei bine, braţul acela nu este legat de tine; este ataşat, nu este din tine.

Astfel, când facem angajamentul lui Hristos şi nu devenim o parte din El, aşa cum femeia trebuie să fie parte din bărbat şi bărbatul una cu soţia lui, suntem doar nişte creştini artificiali.

Poţi să-i fi credincioasă, dar dacă nu-l iubeşti şi la şaizeci sau şaptezeci de ani la fel ca la început, atunci doar îi creşti copiii.

Aşa sunt foarte multe biserici de astăzi. Ne luăm nume de biserică creştină şi pretindem că suntem mireasa, deşi totul este artificial şi nu suntem conectaţi în nici un fel cu Hristos. În cazul acesta suntem ca un dinte artificial, ca un braţ sau ca ochi artificial. Înţelegeţi? Este ceva artificial, ceva aplicat de noi. Dar tu nu poţi să-ţi ataşezi creştinismul, ci trebuie să fie parte din tine.

Dacă o biserică artificială spune că este biserica lui Hristos, ei bine, acei copii nu sunt copiii lui Hristos; ei sunt copiii denominaţiunii, nu ai lui Hristos.

Dacă o femeie nu este cuplată cu bărbatul ei în credincioşie, acela nu este soţul ei. Este doar un bărbat cu care a jurat că va trăi, dar a făcut un jurământ strâmb. Ea a promis să-l iubească, dar de fiecare dată când i-a spus că-l iubeşte şi nu a fost adevărat, l-a înşelat.

Prieteni, un lucru este sigur: pe Hristos nu-L vom putea înşela pentru că El îi cunoaşte pe ai Săi.

Deci la început se ia decizia, apoi urmează logodna, promisiunea şi ceremonia. Atunci mireasa ia numele mirelui; din clipa aceea nu mai are numele ei, ci ia numele lui.

Tot aşa, când biserica face promisiunea, are loc ceremonia şi ea ia Numele Mirelui. Din clipa aceea ea nu mai este o biserică a lumii, ci este Biserica Domnului Isus Hristos. Amin.

Ea nu devine Mireasa Lui prin denumire, ci prin naştere, prin natură, prin puterea lui Dumnezeu. Devine Biserică creştină prin descoperirea adevărului lui Dumnezeu în inima ei. Devine o parte din Hristos, iar când se întâmplă aceasta, Hristos „injectează” în ea propriul Său Duh, propria Sa Viaţă.

Voi ştiţi că lui Adam şi Evei li s-a spus: „voi nu mai sunteţi doi, ci unul.”

Când Femeia – Biserica se căsătoreşte cu Hristos, ei nu mai sunt doi ci sunt una: Hristos în voi. Amin. Aceasta este. Viaţa Lui a venit în voi şi astfel deveniţi Mireasa.

Şi încă ceva. După ce a avut loc logodna, s-au făcut jurămintele şi ceremonia, ea ia numele lui. Înainte de căsătorie, numele soţiei mele a fost Broy, dar acum nu se mai numeşte Broy, ci Branham.

Astfel, când intri în Hristos, tu nu mai eşti al lumii ci al lui Hristos. Atunci nu-ţi mai pasă de lucrurile lumii; ele sunt moarte pentru tine, pentru că „dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” (1 Ioan 2.15).

Deci …. Când Hristos însuşi Se injectează în tine prin Duhul Sfânt, eşti cuplat cu El şi atunci nu mai sunteţi doi ci unul, pentru că El a promis că va fi în noi aşa cum a fost Tatăl în El. „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30). Noi suntem una: Hristos în noi.

Tot ce era Dumnezeu, a turnat în Hristos; şi tot ce era Hristos, a turnat în Biserica Sa ca să continue lucrarea Evangheliei. Înseamnă că noi devenim una, nu printr-un nume artificial, ci prin realitatea Duhului Sfânt al Vieţii, care ne cuplează în Hristos. Astfel suntem înviaţi prin puterea învierii Lui şi stăm împreună cu El în locurile cereşti, pentru că am murit faţă de lucrurile lumii. Amin. Îmi place aceasta.

În seara aceasta, noi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus, înviaţi împreună cu El, morţi faţă de lucrurile lumii şi cuprinşi în Hristos. Vedeţi? Când suntem în Hristos, lumea este moartă faţă de noi şi noi suntem morţi faţă de ea.

Tu eşti o persoană diferită, cu o personalitate deosebită, pentru că eşti o făptură nouă. Nu eşti o făptură lustruită, un om care a întors o pagină nouă, ci eşti un om care a murit şi a fost născut din nou; un om care a devenit o făptură nouă în Hristos Isus; un om în care locuieşte Duhul Dumnezeului celui viu.

Asemenea soţiei mele care nu mai este Broy, ci Branham şi merge mai departe sub acest nume, Biserica nu mai este a lumii, ci este sub Numele lui Hristos; este cuplată cu El prin propria Lui Viaţă.

Aţi citit în Scriptură că primul om creat de Dumnezeu a fost făcut „parte bărbătească şi parte femeiască”? Adam duhovnicesc era şi Adam şi Eva. El era făcut după chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este Duh.

Dar când l-a pus în trup, Dumnezeu i-a separat: duhul masculin l-a pus în bărbat, iar duhul feminin l-a pus în femeie. Astfel, când vedem o femeie care se poartă ca un bărbat, ştim că ceva nu este în ordine cu ea. Tot aşa, când vedem un bărbat care vrea să se poarte ca o femeie, ştim că ceva este greşit cu el. Se pare că întreaga lume este greşită pentru că bărbaţii încearcă să se poarte ca femeile şi femeile se poartă ca bărbaţii. Aşa este. Acesta-i adevărul.

Când Dumnezeu l-a făcut pe om, femeia nu a fost în creaţia originală; ea este o parte din Adam; este un produs secundar. Ea a fost luată din Adam. Nu a fost creată separat, ci Dumnezeu a luat o parte dintr-o creatură şi a făcut din ea o altă creatură. Apoi a luat duhul feminin care era în Adam şi l-a pus în ea. Aşadar, trupul şi duhul au devenit una.

Acesta este un simbol minunat spre ceea ce a făcut Dumnezeu la Calvar: El L-a luat pe Hristos şi L-a cuplat cu Biserica. Dintr-o coastă a Lui a curs sângele care a sfinţit persoana, a sfinţit trupul bisericii, iar Duhul Dumnezeului celui viu, care a fost în Hristos, a venit în fiecare individ. În felul acesta ei sunt una. Hristos şi voi sunteţi una.

Soră, tu şi soţul tău ar trebui să fiţi una. Dacă nu este aşa, înseamnă că este ceva greşit în unirea voastră.

Tot aşa, dacă nu credem Cuvântul Lui şi spunem: „O, aceasta a fost pentru un alt timp!” înseamnă că în unirea noastră cu El este ceva greşit. Dacă spui: „Zilele minunilor au trecut; nu mai există vindecare divină; nu mai este botez cu Duhul Sfânt”, înseamnă că Duhul lui Hristos nu este în tine, pentru că „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu…Şi Cuvântul S-a făcut trup.” (Ioan 1.1,14). Când Cuvântul Lui devine evident în voi, Hristos şi voi sunteţi una: „Dacă locuiţi în Mine şi Cuvântul Meu este în voi, cereţi orice veţi vrea…” pentru că nu mai sunteţi voi, ci este Cuvântul lui Dumnezeu: Hristos în voi. În ordine.

După ce face toate aceste lucruri: împlineşte jurămintele, se căsătoreşte şi ia numele mirelui, mireasa devine moştenitoarea a tot ce posedă el. Soţia ta moşteneşte tot ce ai tu.

La fel este şi Biserica… El spune: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba unele mai mari decât acestea, pentru că Eu voi fi cu voi şi în voi, până la sfârşitul lumii.” Nu mai sunteţi voi, ci este Hristos în voi pentru că sunteţi cuplaţi cu El şi moşteniţi totul împreună cu El.

Ce ar face El dacă ar fi pe pământ? Aceleaşi lucrări pe care le-a făcut şi în trecut, pentru că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” El ar fi în lucrarea Tatălui: ar vindeca bolnavi, ar face minuni, ar face exact ceea ce a făcut când a fost pe pământ, deoarece rămâne Acelaşi ieri, azi şi în veci. Este desăvârşit. Acesta este mariajul.

Dar ce se întâmplă dacă, după ce a făcut jurământul şi toate celelalte lucruri, şi a devenit soţia bărbatului, o ia razna şi începe să se uite după alţi bărbaţi? Ba mai mult, îşi împărtăşeşte dragostea cu ei?

Sunt destul de mulţi aşa zişi creştini care îşi împărtăşesc dragostea cu lumea: dansează, joacă jocuri de noroc, stau la televizor în loc să vină la rugăciune, şi tot felul de alte lucruri lumeşti.

Ea a luat-o razna, se duce cu alţi bărbaţi şi se iubeşte cu ei; iar zeciuielile pe care ar trebui să le dea la biserică le cheltuieşte pe alte lucruri din lume. Mai mult, trebuie să te rogi de ea să vină la biserică.

Un predicator mi-a spus că a împărţit oamenilor nişte angajamente prin care se obligau să vină cel puţin şase luni la şcoala duminicală.

Când lucram dincolo de deal, am bătut la uşa cuiva şi mi-a deschis o fată… Era una din acele „pisici sălbatice”… ca aceia pe care i-a arestat aseară poliţia, aici în Phoenix, pentru că făceau acele perversiuni noi de twist şi rock sau ce erau. A fost nevoie să vină poliţia să-i ia.

Tinerilor, nu înţelegeţi că acesta este duhul diavolului? Sunteţi sub influenţa lui şi vă duce până acolo că nu mai ştiţi de voi şi faceţi toate acele lucruri…

Când am fost într-un oraş era un concert cu acei cântăreţi şi comedianţi, iar fetele tinere şi-au scos lenjeria de pe ele şi au aruncat-o pe scenă ca să primească autografe pe ea. Chiar nu vă daţi seama că acesta este diavolul? Este duhul zilelor de pe urmă. Este o mare ruşine! Aici sunteţi, aţi luat-o razna!

Şi tânăra aceea mi-a deschis uşa dar a continuat să danseze, iar la un moment dat s-a întors spre mine şi a zis: „Scuze, am uitat de tine.” după care a trimis un sărut unuia care cânta la radio şi a spus: „Ne vedem la Briar Patels.” Ei urmau să se întâlnească pe ringul de dans în seara aceea.

Dacă biserica Dumnezeului celui viu, numită mireasa lui Hristos, nu se cuplează cu Dumnezeu, se va bălăci în noroiul lipicios al păcatului. Ea ar trebui să fie cuplată cu Dumnezeu în aşa fel încât inima ei să fie umplută cu slava şi puterea lui Dumnezeu şi să nu vadă nimic altceva decât pe Hristos. Aşa este. Aceasta ar trebui să facem cu toţii, pentru că este singurul Program, singurul Plan pe care Îl are Dumnezeu. Voi nu trebuie să fiţi adoptaţi artificial, ci trebuie să vă naşteţi înăuntru; nu să aduceţi o scrisoare de înscriere, ci să fiţi născuţi în biserica Dumnezeului celui viu prin înnoire, prin puterea învierii lui Isus Hristos care te face să devii o făptură nouă în El. Amin. Desigur.

Cu câtva timp în urmă s-a ţinut o petrecere a femeilor şi s-a întâmplat să am de lucru chiar în subsolul acelei case. Vă spun că am auzit lucruri groaznice când eram păcătos, dar la întâlnirea aceea a femeilor am auzit cele mai josnice glume. Vă puteţi imagina ca cineva care spune că este creştin să scoată pe gură asemenea murdării?

Dintr-un izvor nu poate ieşi şi apă dulce şi apă amară. Uneori când scoţi apă dintr-o cisternă, este plină de mormoloci. Dacă afunzi găleata mai adânc, vei scoate acelaşi lucru, ceea ce înseamnă că acea cisternă are nevoie de o curăţire adevărată şi apoi să se pună în ea apă bună.

Aceasta este şi problema bisericii de astăzi: are nevoie să fie frecată bine şi curăţată, şi apoi umplută cu apele sfinte ale lui Dumnezeu. Inima ei a devenit un bazin de colectare a tot ce vine, şi are tot felul de iubiţi. Bine spune Biblia că este mai iubitoare de plăceri decât de Dumnezeu şi că dispreţuieşte tot ce este corect.

Dacă o femeie sau un bărbat încearcă să trăiască corect, sunt puşi deoparte şi numiţi „holly-roller”, fanatici sau demodaţi; sunt dispreţuiţi şi respinşi de oamenii acestei lumi. Aşa este.

Dar aţi observat ce trebuie să facă biserica adevărată? În Vechiul Testament când jertfeau o pasăre, puneau sângele ei peste cealaltă, iar aceasta era lăsată să zboare peste pământ şi să împrăştie sângele masculului mort.

Astfel, când biserica devine cu adevărat Mireasa lui Hristos, ea va purta sângele lui Isus Hristos, va stropi pământul cu el şi va zice: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul.” Fiecare părticică din ea va fi din Dumnezeu. Nu poţi aştepta nimic altceva.

De aceea vin oamenii la biserică: nu să joace cărţi, să danseze la subsol, să aibă mese şi astfel de lucruri. Acestea sunt pentru lume, şi ar fi ruşine pentru biserică să se compare cu ei. Noi ar trebui să predicăm Duhul Sfânt, puterea şi învierea lui Hristos; ar trebui să avem ceva ce ei nu au.

Haideţi să trăim aceasta şi să nu îi copiem. Să trăim ceea ce ştim că este corect; să trăim în Hristos. Isus a spus: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi strânge la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12. 32).

Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.” (Matei 5.13).

Îmi pare rău s-o spun, dar grupurile noastre penticostale au căzut în acelaşi lucru, în acelaşi curent. Nu-i de mirare că oamenii spun că ei nu au ceea ce pretind că ar avea. Biserica mişcării penticostale ar trebui să fie legată de puterea Atotputernicului Dumnezeu până când va reflecta chiar Viaţa lui Isus Hristos.

Dar noi vrem să ne luăm după lume. „Vom avea calea noastră!” ziceţi voi, dar nu ar trebui să fie aşa. Acest lucru este greşit. Cu patruzeci, cincizeci de ani în urmă, când Dumnezeu a pornit mişcarea bisericii penticostale, ei trăiau în sfinţenie; era sfântă, iar puterea lui Dumnezeu era în mijlocul lor. Dar cu trecerea timpului au început să se poarte ca lumea şi primul lucru pe care l-au făcut, a fost că au început să construiască clădiri mari care „să o eclipseze pe cea a metodiştilor de la colţ”. Este o ruşine!

Când un penticostal vede pe cineva într-o misiune, sau vede o biserică mai mică, zice: „Noi aparţinem la cea mai mare biserică…” şi îi priveşte de sus. Este nevoie ca Duhul Sfânt să vă scuture puţin, ca să ştiţi că adevăratul botez al Duhului îl face pe cel cu costum să-l îmbrăţişeze pe cel îmbrăcat cu o salopetă şi să-i spună „frate”. Aşa este. Puterea Dumnezeului celui Atotputernic o va face pe cea cu rochie de mătase să o îmbrăţişeze pe cea cu rochie de pânză şi să-i spună: „Te iubesc, soră.” Dar noi am început să ne luăm după lume, să ne lăsăm purtaţi de val. Nu mai trebuie să vorbim de metodişti şi baptişti, căci este vorba de noi.

Acesta este motivul pentru care nu se poate mişca Duhul Sfânt. Acesta este motivul pentru care spun că Dumnezeu nu cheamă nici o organizaţie astăzi, pentru că neamurile nu au fost chemate ca popor, ci ca indivizi scoşi dintre neamuri pentru Numele Lui. Dumnezeu îl va lua pe fiecare individual.

Desigur, eu cred că organizaţia voastră face un lucru bun. Aşa este. Dar nu puteţi depinde de aceasta şi să spuneţi: „Sunt penticostal pentru că aparţin organizaţiei penticostale.” Chiar dacă aparţii de biserica catolică, tu eşti penticostal când trăieşti o experienţă de cincizecime. Tu nu poţi organiza cincizecimea, pentru că ea este o experienţă, nu o organizaţie. Acesta-i adevărul.

Problema este că noi penticostalii am început să credem că dacă avem numele de „cincizecime” putem merge înainte trăind ca lumea şi făcând ce vrem. Noi vrem să urcăm turnul lui Nimrod, dar acesta va fi făcut cenuşă; vor cădea ca şorţul din frunze de smochin al lui Adam; se vor prăbuşi ca linia Siegfried din nordul Franţa sau la linia Magginot la graniţa cu Germania, pentru că este un alt turn.

Dar Numele Domnului este un Turn puternic în care se ascunde cel drept şi este în siguranţă. Când fugi în El, iei Numele Lui, nu doar un nume, ci Numele Domnului şi devii asemenea lui Hristos. Amin. Ce minunat este El! Da.

Dar ce a făcut biserica? A comis curvie spirituală asemenea femeii care şi-a împărţit dragostea pentru soţul ei cu un alt bărbat. O astfel de femeie nu este femeia potrivită cu care să trăieşti.

Când biserica începe să-şi împartă părtăşia cu lumea… Dar Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. El a pus Israelul deoparte din cauza aceasta, iar Fiul Său va face la fel. Însă El va avea o Mireasă care nu are nici o zbârcitură pe ea. Amin. Ea este sfântă şi spălată în propriul Lui sânge. Deci vedeţi unde sunteţi? Şi Nunta Lui este gata să vină.

Ceea ce trebuie să facă biserica este să procedeze ca Estera. Estera e refuzat podoabele lumii. Noi ştim povestea ei.

Estera fusese crescută de o rudă a ei pe vremea mezilor şi perşilor. Aici se ascunde un simbol foarte frumos.

Împăratul mezilor şi perşilor, unul din cei mai mari oameni ai acelui timp, a dat o petrecere şi a chemat-o pe împărăteasă să stea alături de el, dar ea a refuzat. În felul acesta, împăratul a fost umilit şi nu a ştiut ce ar trebui să facă fiindcă soţia lui a refuzat să-i îndeplinească porunca şi să vină.

Cred că mulţi creştini de astăzi sunt în situaţia aceasta. Hristos ne-a invitat să stăm în locurile cereşti împreună cu El, dar nouă ne este ruşine. La mulţi le este ruşine să spună că au botezul cu Duhul Sfânt. Aşa este. Le este ruşine cu El.

După cum am spus, împărăteasa a refuzat să meargă; l-a umilit, iar faţa împăratului s-a roşit de ruşine şi toţi au observat aceasta.

Mă întreb dacă nu Se roşeşte şi Isus la faţă când ne cheamă la o lucrare; când cheamă mişcarea penticostală să aibă părtăşie cu fraţii, iar noi suntem atât de legaţi şi organizaţi în grupuleţe, încât refuzăm să cedăm pentru celălalt. Devenim atât de lumeşti!

Eu mă bucur că am o experienţă de cincizecime. Amin. Sunt bucuros să port Numele lui Isus Hristos. Cel mai mare privilegiu pe care l-am avut vreodată este să spun că sunt o parte din El.

Noi am văzut că împăratul avea nişte sfetnici cu care se sfătuia ce să facă. Şi ei i-au zis: „Dacă se poartă aşa, toate femeile din ţară vor lua exemplul primei doamne!”

Desigur! Aceasta se întâmplă şi astăzi. Uitaţi-vă la femeile acestea (sper că nu vă rănesc, deşi aş vrea s-o fac) care încearcă să fie ca prima doamnă cu tunsoarea aceea. N-am mai văzut în viaţa mea aşa ceva.

Alaltăieri am aşteptat-o pe soţia mea într-un magazin. Şi în timp ce stăteam acolo, a intrat o femeie care avea capul aşa de mare (fratele Branham arată) şi era dată cu vopsea verde pe sub ochi. Privind-o, mi-am zis: „Pleacă vrăjitoareo, căci am să fiu cuminte!” A fost cea mai urâtă arătare pe care am văzut-o vreodată. Era de speriat. De ce? A luat exemplul primei doamne.

Daţi-mi voie să vă spun ceva, dar nu o spun ca glumă, ci ca o pildă ca să puteţi înţelege. Aceasta ar trebui să fiţi voi, creştinii mai în vârstă, pentru aceşti tineri: un exemplu.

Voi penticostalilor care spuneţi că aveţi Duhul Sfânt, ar trebui să fiţi un exemplu pentru metodişti, baptişti, prezbiterieni, etc. Nu ca prima doamnă, ci ca Isus. El a spus aici ce şi cum să facem, iar noi trebuie să urmăm exemplul Lui.

Împărăteasa aceea n-a ascultat de soţul ei şi nu a vrut să vină, umilindu-l. Şi dacă prima doamnă a ţării dă un astfel de exemplu, toate femeile o vor copia. Parcă a fotografiat America.

Dar acolo era un bărbat care avea ceva înţelepciune şi el l-a sfătuit pe împărat: „Cel mai bun lucru este s-o alungi, apoi să chemi toate fecioarele din ţinut şi să-ţi alegi dintre ele o soţie.” Acest lucru i-a plăcut împăratului.

Astfel, a trimis solii în toată împărăţia şi au fost adunate un mare număr de fete, printre care era şi evreica Estera. Ea era oarecum pusă deoparte deoarece nu avea nici mamă, nici tată, şi fusese crescută de unchiul ei Mardoheu. Fecioarele au fost duse şi pregătite timp de câteva luni. Au fost pregătite, parfumate şi împodobite cu podoabe pentru a putea merge înaintea împăratului.

Aşa vrea să împodobească şi lumea de astăzi biserica: s-o umple de podoabe lumeşti şi s-o facă să umble ca lumea, încercând să aducă noi membri şi acceptând pe oricine în părtăşie. O, este jalnic să vezi cum o organizaţie încearcă s-o depăşească pe cealaltă, pentru aceasta acceptând pe oricine ca membru. Voi puteţi să-i duceţi în aceste organizaţii, dar ei nu vor intra niciodată în părtăşie cu Hristos până nu sunt curăţaţi şi născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu.

Acesta este adevărul. Ei pot avea numele scrise în registrele acestor biserici, dar dacă nu sunt scrise în Cartea Vieţii Mielului cu sângele Domnului Isus, totul este degeaba.

Toate acele tinere s-au străduit să arate cât mai frumoase. Îmi închipui că au încercat să arate ca cineva, poate ca prima doamnă. Toate s-au gătit deoarece urmau să meargă în faţa împăratului.

Aceasta-i problema şi cu bisericile noastre de astăzi. Ele încearcă să se gătească la fel ca lumea: au distracţii lumeşti, lucruri lumeşti, fac lucruri lumeşti, se asociază cu lumea, gândindu-se că în felul acesta se vor putea întâlni cu Împăratul. Dar lui Dumnezeu nu-I pasă de aceste lucruri. Le urăşte! Şi cu toate acestea, noi vrem să fim ca lumea.

Unele din aceste biserici au lăsat barierele jos, acceptând diaconi şi chiar păstori care au fost căsătoriţi de patru, cinci ori. Unii dintre ei chiar fumează, zicând: „Vor trece cu vederea. Va fi bine.” Ei iau un om care aseară a fost în bar şi azi îl pun păstor. Aşa ceva nu este corect. Un astfel de bărbat trebuie să fie încercat şi legitimat…

Eu cred în botezul Duhului Sfânt; cred în vorbirea în limbi, dar cred că se pune prea mare accent pe aceste lucruri. Dacă un bărbat sau o femeie vorbesc în limbi, iar viaţa lor nu se identifică cu limbile vorbite, înseamnă că acele limbi sunt greşite, deoarece Duhul Sfânt te face să te porţi cum scrie în Biblie. El îţi va aduce plinătatea staturii în Hristos.

Puteţi spune că o persoană care vorbeşte în limbi şi apoi vorbeşte despre vecinii ei şi face alte lucruri, are Duhul Sfânt? Aşa ceva este imposibil, domnilor. Duhul lui Hristos este bunătate, pace, îndelungă răbdare, milă, răbdare, credinţă. Acestea sunt roadele Duhului Sfânt care se găsesc în Biserica Dumnezeului celui viu: blândeţe, smerenie, umilinţă, dragoste, îndelungă răbdare, etc.

Dacă un frate a greşit, nu-l bateţi, ci mergeţi după el să vedeţi dacă nu-l puteţi aduce înapoi. Nu aşteptaţi s-o facă păstorul, ci fă-o tu! Păstorul nu le poate face pe toate, şi nici diaconii. Toţi suntem mădulare ale Trupului lui Hristos şi ar trebui să avem grijă unii de alţii. Domnul nostru ne-a învăţat o pildă mare: El a lăsat cele nouăzeci şi nouă de oi şi a mers după acea una. Aşa ar trebui să facem şi noi.

Însă noi spunem: „Lasă-i să plece!” N-ar trebui să facem aceasta. Dimpotrivă, ar trebui să fim blânzi, iertători, îndelung răbdători, pentru că acestea sunt roadele Duhului.

Să ne întoarcem la Estera. Ei au dus-o în unul din acele locuri ca să se pregătească şi să se gătească pentru a se înfăţişa înaintea împăratului. Dar ea a refuzat să facă aceasta; a vrut să meargă aşa cum era. Amin.

Astăzi avem biserici care vor să se poarte ca lumea. De ce? Pentru că vor să fie mari, deşi Dumnezeu a spus că cei mici şi neînsemnaţi L-au slujit. Vedeţi? Când ajung mari ei uită de El. Aşa este.

Când aveam doar o tamburină şi o chitară, şi ţineam o adunare pe alee, eram simpli şi smeriţi, dar când ne-am ridicat clădiri de trei, patru milioane de dolari, am devenit atât de aroganţi încât am uitat de El. Am devenit lustruiţi ca lumea. Aşa este.

Am fost într-un loc unde un grup de oameni lucrau pentru un frate… Când au ieşit în pauză, am văzut că toate femeile aveau părul scurt şi buzele rujate. Poate ziceţi: „Frate Branham, nu-i treaba ta să vorbeşti despre aceasta!” Ba este pentru că Biblia condamnă aceste lucruri. Aşa este.

O mulţime de penticostale poartă haine bărbăteşti, deşi Dumnezeu spune că sunt o urâciune înaintea Lui. Corect. Cum vreţi să ajungeţi în ceruri dacă vă purtaţi aşa? Aceasta arată cu nu posedaţi Duhul Sfânt, pentru că dacă ar fi în voi, El v-ar mustra.

Tu poţi striga; poţi vorbi în limbi, poţi alerga în sus şi-n jos, să dansezi în duhul… am văzut o mulţime de hinduşi care făceau aceasta, dar vă spun ceva: aceste lucruri nu înseamnă nimic, dacă nu posedaţi puterea Duhului Sfânt care să facă din voi oameni evlavioşi. Aceasta este Mireasa lui Hristos.

Estera urma să fie mireasă, dar ea nu a vrut podoabele lumii ci a dorit să meargă la împărat aşa cum era. Ea s-a împodobit aşa cum ar trebui să fie şi penticostalii: cu un duh smerit.

Şi când au venit toate acele femei fandosite, împodobite cu tot felul de lucruri, împăratul le-a privit şi le-a dus în încăperea concubinelor. Dar când a ajuns Estera înaintea lui, el a întrezărit acel licăr de smerenie, de umilinţă şi blândeţe, şi a zis: „Aceasta este. Aduceţi coroana împărătească şi puneţi-o pe capul ei!” Vedeţi?

Lăsaţi ca atât femeile cât şi bărbaţii să se împodobească cu acest fel de Duh şi atunci vor fi gata să fie Mireasa: un Duh blând şi respectuos.

Estera şi-a curăţit inima, dar noi ne îngrijim atât de mult de exterior: să nu avem nici o zbârcitură.

Cu câtva timp în urmă am vizitat un muzeu din Tennessee şi am trecut printr-un loc în care se arăta analiza corpului uman. Subiectul era un bărbat care cântărea o sută cincizeci (aproximativ şaizeci şi opt de kilograme). Elementele chimice care intrau în componenţa lui valorau optzeci şi patru de cenţi. Şi totuşi sunteţi cineva, aşa-i?

Păi femeile penticostale de optzeci şi patru de cenţi pun pe ele blănuri de cinci sute de dolari şi îşi ridică atât de sus nasul încât dacă ar ploua, s-ar îneca. Acesta este adevărul, nu glumesc. optzeci şi patru de cenţi: puţin potasiu, puţin calciu…

Dacă mergeţi la un restaurant şi găsiţi în farfurie un păiajen, daţi imediat restaurantul acela în judecată, dar pe diavolul îl lăsaţi să vă umple cu acele emisiuni TV murdare şi să pună pe voi acele haine imorale. Da, vă puneţi acele rochii mulate pe voi şi ieşiţi aşa pe stradă.

Eu nu spun aceste lucruri în glumă, să nu mă înţelegeţi greşit. Ascultaţi-mă! Dacă umblaţi aşa, în ziua judecăţii veţi fi condamnate pentru adulter. Da.

Isus a spus: „…oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28). Când păcătosul acela va fi chemat să dea socoteală, pe cine a poftit? Pe voi. Cine a cauzat aceasta? Voi. Aşa este.

Odată când am fost în Louisville, Kentucky, o femeie mi-a zis: „Dacă vrei să ştii, domnule Branham, numai acel fel de haine se găsesc de vânzare!”

„Este adevărat”, am răspuns eu, „dar încă se mai fabrică maşini de cusut şi materiale. Problema este că acestea îţi plac ţie, ceea ce înseamnă că ceva este greşit cu tine.”

Voi vă îmbrăcaţi aşa nu pentru că aşa este moda, nici pentru că nu aveţi altă alternativă, ci pentru că aşa vă place.

Fumaţi pentru că vreţi. Nu vă obligă nimeni s-o faceţi. Cred că cel mai dizgraţios lucru este să vezi femei în maşină cu ţigara între degete. Este o ruşine! Doctorii şi lumea medicală afirmă că sunt pline de cancer şi celelalte, dar cu toate acestea continuă să fumeze.

Sau vezi femei care pretind că sunt creştine, întinse pe acele paturi pliante, în costume de baie. Am şi eu două fiice şi nu spun că ele nu vor face aceasta, dar câtă vreme sunt fiul lui Branham, am să le arăt eu tot băi de soare, deoarece cred că aşa ceva este greşit.

„Bine, dar noi aparţinem de biserica penticostală!” Da? Să vă fie ruşine! Biserica penticostală are nevoie de o curăţire din faţă până în spate şi de la subsol până în tavan. Acesta este adevărul.

În zilele Ioanei D’Arc, Franţa avea nevoie de un revoluţionar care să îndrepte unele lucruri care au provocat revolta.

Şi biserica penticostală are nevoie de un astfel de revoluţionar; are nevoie de o revoltă împotriva lucrurilor care sunt greşite şi să accepte doar lucrurile corecte (Amin), are nevoie de un botez al Duhului Sfânt care să pregătească, nu biserica, ci pe fiecare individ în parte. Tu trebuie să te curăţeşti, deoarece El va lua dintre Neamuri un popor pentru Numele Lui, O Mireasă sfântă şi curată.

Estera s-a curăţit; şi–a curăţit inima. Acolo s-a curăţit ea: în inimă. De o curăţire a inimii are nevoie şi biserica.

Voi ziceţi: „Cum să-mi curăţ inima, frate Branham?” Spălaţi-o în apa Cuvântului, prin sângele lui Isus Hristos.

Biblia spune că este greşit ca o femeie să se poarte în felul acela; şi este greşit ca soţul ei s-o lase să facă aceasta. Un bărbat care-şi lasă soţia să iasă pe stradă pe jumătate goală, cu hainele acelea imorale, nu are respect nici pentru el însuşi ca bărbat. Dovedeşte că ea îl foloseşte ca pe spălătoare. Ruşine! Ar trebui să fiţi bărbaţi!

Păstorul care lasă biserica să facă toate acele lucruri neîngăduite, şi nu aruncă tunete şi fulgere de la amvon, este un bleg, un laş.

Noi avem nevoie de bărbaţi adevăraţi care să vestească Evanghelia nu cu mănuşi, ci însoţită de puterea şi legitimarea Duhului Sfânt.

Biblia spune că este greşit ca oamenii să se poarte aşa, de aceea este nevoie de o curăţire serioasă în biserică.

Estera şi-a curăţit inima înaintea lui Dumnezeu şi a păşit în faţă cu un duh blând şi smerit. Şi vă rog să nu uitaţi că ea a refuzat podoabele lumii. A luat Duhul în inima ei şi s-a dus înaintea împăratului.

În ce priveşte femeia, biserica de azi, care crede că va primi trecere înaintea Lui pentru că are mulţi membri, oameni bine îmbrăcaţi, cea mai mare organizaţie, etc., va trece cu un milion de mile pe lângă, dacă se bazează pe aceasta.

Duhul Sfânt şi smerit al Cuvântului lui Dumnezeu, Cuvântul în tine este un Curăţător. Amin. Şi biserica are nevoie de o curăţire totală prin Evanghelia deplină; nu doar a unei părţi, ci a întregii fiinţe, pentru a face din noi făpturi noi în Hristos Isus.

Mireasa lui Hristos nu este o mireasă murdară, El n-ar accepta o mireasă murdară.

Dacă o femeie vine să se căsătorească şi arată ca ieşită din cocină, cred că nici un bărbat care are puţină demnitate în el, nu s-ar căsători cu ea. Mai întâi ar pune-o să se cureţe.

Aşa se întâmplă şi cu biserica lui Hristos care vine să se căsătorească, gândindu-se că va fi mireasa Lui chiar dacă are agăţate de ea toate lucrurile lumii.

Mireasa lui Hristos nu este murdară! Nu, domnule! Biserica Domnului Isus Hristos nu este o zdrenţoasă de care atârnă zdrenţe denominaţionale. Ea nu trebuie să fie membra unei mari denominaţiuni, ci este pură, sfântă, fără pată şi fără zbârcitură, spălată prin sângele Mântuitorului ei Isus Hristos.

Asemenea Esterei, ea este îmbrăcată cu blândeţea şi bunătatea Duhului lui Dumnezeu, nu cu slava şi clasa lumii.

Întotdeauna am spus că lumea sclipeşte, dar Evanghelia străluceşte. Este o distanţă de milioane de mile între ele. Hollywood-ul sclipeşte, dar Biserica lui Hristos străluceşte de dragoste, blândeţe, bunătate, etc. Aşa este.

Estera nu a vrut să se împodobească cu podoabele moderne ale lumii, pentru că ele nu ar fi făcut din ea soţia împăratului.

Totuşi, noi vrem să fim ca lumea… Aşa arată soţia unui om sfânt? Dacă biserica Dumnezeului celui Viu se împodobeşte cu lucrurile lumii mai arată ea ca soţia unui Om sfânt? Ar fi normal?

Dacă vezi un bărbat despre care se presupune că este sfânt umblând alături de soţia lui care arată ca prima doamnă, dată cu roşu pe obraji şi cu verde pe la ochi, plimbându-se pe stradă cu o rochie mulată pe trup, cu tocuri aşa de înalte şi legănându-şi şoldurile încoace şi încolo…poţi spune: „Aceasta este soţia unui om sfânt!”?

Nu cu mult timp în urmă am fost la una din aceste mari mişcări penticostale. Se ţinea în cort. Şi păstorul mi-a zis:

„Soţia mea este pianista.”

„Aceasta este bine, frate”, am răspuns eu.

„Vino să ţi-o prezint, frate Branham.”

M-am dus s-o văd…şi vă rog să mă iertaţi… nu am intenţia să critic, ci vreau să pun o mărturie. Femeia aceea avea ceva manichiură din acelea…nu ştiu cum se numesc şi purta o rochie decoltată până aici jos… În viaţa mea nu am văzut o asemenea arătare. Purta o pereche de cercei care atârnau până aici şi o grămadă de machiaj.

Privind-o mă gândeam: „Vai de mine! Eu sunt baptist, dar ştiu mai mult de atât.”

Am privit-o din nou. Trebuia să-i spun fratelui ce gândesc, şi sper că l-am ajutat prin aceasta, pentru că altfel aş fi fost un făţarnic.

„Domnule ai spus că soţia ta este o sfântă, aşa-i?”

„O, da”, a răspuns el.

„Nu te supăra, dar arată ca o păgână. De când sunt nu am mai văzut o asemenea arătare. Nu arată deloc ca soţia unui om sfânt.”

Nici Biserica Dumnezeului celui Viu nu trebuie să se ia după modă, nici să participe la ceaiuri dansante, la jocuri de cărţi sau să se împodobească la fel ca lumea.

Dacă fumează, dansează, petrece, participă la cocteiluri şi toate celelalte lucruri, dovedeşte oare că este Mireasa lui Hristos? Arată ea ca soţia unui om sfânt? Nu, domnilor.

Eu n-aş alege aşa ceva! El va alege o fecioară curată şi dreaptă care să arate aşa cum vrea El să fie reprezentat. Poate că ceea ce spun este dureros, dar acesta este adevărul.

Când eram copii, mama ne dădea în fiecare sâmbătă seara o doză de ulei de castor. Nici astăzi nu-l suport! Dar trebuia să-l iau. Mă ţineam de nas şi spuneam: „Mamă, nu pot să-l iau… Îmi face atâta rău!”

Şi ea răspundea: „Dacă nu-ţi face rău, nu-ţi face nici bine!”

Cred că aşa este şi cu predicarea Evangheliei: Trebuie să te agite un pic şi să ţi se facă rău când te examinează cu Biblia şi îţi arată acel egoism, acele porniri rele, dragostea pentru lume, pentru televizor şi alte lucruri ale întunericului; când îţi arată că deşi pretinzi că eşti mireasa lui Hristos, îţi laşi locul din biserică gol, când ar trebui să fii acolo, ca Isus, şi să-i convingi şi pe alţii să-L urmeze.

Ce păcat, prieteni! Ceasul este aici. Mireasa Lui s-a pregătit, lăsând deoparte toate aceste lucruri.

Să nu uităm că în timp ce Estera a fost aleasă, celelalte fete au fost respinse.

Doar cei născuţi din nou, cei care au Duhul lui Dumnezeu, vor fi aleşi şi li se va pune pe cap cununa slavei, în timp ce toţi ceilalţi vor fi respinşi.

Să vă spun o mică poveste. După cum ştiţi, eu sunt misionar şi fac lucrare misionară. Am fost deja de şapte ori peste ocean şi în toată lumea. Nu demult, am fost la Roma… Roma este o mare cetate a artei şi are o şcoală de artă, iar câţiva dintre tinerii americani au plecat pentru un an sau doi la acea şcoală de artă. Unul dintre ei mi-a povestit aceasta.

Spunea că atunci când au ajuns acolo au început să se poarte ca nişte nebuni. Atât fetele cât şi băieţii s-au prostit: s-au îmbrăcat, s-au dezbrăcat, etc.

Între tinerii care au mers la acea şcoală era şi o fată care stătea toată seara în cameră în timp ce ceilalţi mergeau la băut. Peste zi studia mult; era bătaia de joc a întregii şcoli, dar cu toate acestea continua să se poarte ca o doamnă. Deşi era tânără şi băieţii romani erau peste tot, ea îi refuza şi îşi vedea de lecţiile de pictură.

Într-un târziu a fost observată de administratorul acelui loc, care a început să-i urmărească cu atenţie purtarea. Era deosebită, deşi era romano-catolică. Într-o seară, tânăra s-a dus în parcul şcolii, apoi s-a urcat pe dealul campusului. Stătea acolo cu faţa ei drăguţă şi curată, cu părul pe spate şi privea spre asfinţit.

Bătrânul administrator o privea cu atenţie şi simţea că ceva îi spunea să-i vorbească. Astfel, într-o seară a pornit spre locul unde stătea tânăra. Când a ajuns aproape de ea şi-a dres glasul, iar fata s-a întors spre el.

„Te rog să mă ierţi, domnişoară…”

„Da, domnule.”

Atunci a observat că plânsese.

„Domnişoară, sper să nu mă înţelegi greşit pentru că vreau să-ţi vorbesc. Eşti aici de aproape doi ani şi am văzut grupul cu care ai venit. Ei tot timpul sunt la petreceri, ies noaptea, vin beţi şi îmbrăcaţi pe jumătate. Dar am observat că tu nu ai mers niciodată cu ei şi că adesea vii aici şi priveşti apusul soarelui. Sunt bătrân, dar aş fi curios să ştiu de ce eşti atât de diferită de ei.”

„Domnule, eu privesc spre casă, acolo unde apune soarele. Peste ocean, dincolo de acel soare este ţara mea. În acea ţară este un anumit stat; şi în acel stat este un anumit oraş; în acel oraş este o anumită casă; şi în acea casă este un anumit băiat. El este artist. Noi suntem logodiţi, iar când am venit aici, i-am jurat dragoste. Pe mine nu mă interesează ce fac ceilalţi: eu i-am promis că îi voi fi credincioasă şi loială, şi aştept ziua când avionul mă va trece peste ape şi mă va lăsa pe aeroportul unde mă va aştepta el. Până atunci, el ridică o casă în care vom locui împreună.

Acesta este motivul pentru care mă port aşa: sunt credincioasă promisiunii pe care i-am făcut-o. Până ne întâlnim, corespondăm. În felul acesta ne păstrăm legământul, aşteptând ziua când ne vom reîntâlni.”

O, cât de bine ar fi pentru creştin dacă s-ar îndepărta de lucrurile lumii! Şi într-o zi putem vorbi de sosirea în Port, pe aripile unui porumbel. El vine după o Mireasă care nu se compromite cu lucrurile lumii. Ea este spălată în sângele Mielului şi I-a jurat credinţă, aşa că dragostea pentru lucrurile lumii este moartă, nu mai există.

A venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit.” (Apocalipsa 19.7).

Haideţi să ne gândim la aceasta în timp ce ne plecăm capetele pentru rugăciune. În urmă cu treizeci şi unu de ani, I-am promis Celui pe care-L iubesc, că Îi voi dărui toată dragostea mea; şi oriunde am fost am încercat să mă ţin de El şi de Cuvântul Său. Ştiu că în locul acesta sunt mulţi care aşteaptă ziua când vechea corabie a Sionului va veni în port, ne va lua sufletele şi ne va duce în prezenţa Celui pe care Îl iubim şi căruia I-am jurat credincioşie şi dragoste.

Poate sunt unii care nu au făcut un astfel de legământ, sau l-au făcut şi l-au încălcat.

Prieteni, dacă sunteţi în situaţia aceasta, de ce nu vă întoarceţi în seara aceasta înapoi să vă reînnoiţi angajamentul? Sau dacă nu l-aţi făcut încă, nu aţi vrea să-l faceţi în seara aceasta? Spuneţi: „Te iubesc, Doamne Isuse!”

Dacă aţi făcut un legământ, dar încă vă complăceţi cu lucrurile lumii, nu uitaţi că Isus nu va avea o astfel de Mireasă. El nu va lua o adulteră! Acesta este motivul pentru care trebuie să-I daţi toată dragostea voastră. Dar dacă iubiţi lucrurile lumii şi moda ei mai mult decât Îl iubiţi pe Dumnezeu, înseamnă că nu sunteţi încă pregătiţi.

Vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Frate Branham, roagă-te pentru mine, pentru că nu vreau să fiu aşa, ci doresc să fiu parte din mireasă. Ştiu că am făcut lucruri pe care n-ar fi trebuit să le fac, de aceea, roagă-te pentru mine.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, sora mea iubită.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate… şi pe tine, frate. Mai este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Roagă-te pentru mine, frate Branham, fiindcă ştiu că nu sunt în ordine.”?

Fii cinstit faţă de tine însuţi. Uită-te în viaţa ta! Trebuie să priveşti în urmă ca să poţi merge înainte. Uită-te cum ai fost şi ce duh te-a făcut să te porţi aşa. Frate sau soră, dacă pretinzi că eşti creştin, dar te complaci încă cu lucrurile lumii, nu poţi fi decât orb şi nu vezi că eşti greşit.

Odată, cineva mi-a zis: „Frate Branham, ar trebui să-i laşi în pace pe oameni, deoarece ei te consideră un proroc.”

„Dar eu nu sunt un proroc.”

„Oamenii cred că eşti. Acesta este motivul pentru care ar trebui să le înveţi pe femei, nu cum să aibă părtăşie şi ce haine să îmbrace, ci cum să primească lucrurile spirituale.”

„Cum aş putea să le învăţ Algebra, când ele nu cunosc nici măcar Abecedarul? N-au nici măcar bunul simţ să se spele.” Şi se pretind mireasa lui Hristos… Nu spun aceasta doar ca să vă irit, ci o fac din dragoste. Aşa cum am spus şi azi dimineaţă, dacă aş vedea că eşti pe râu şi te îndrepţi cu barca spre o cascadă mortală, aş striga la tine cât aş putea de tare. Şi nu aş face-o pentru că vreau să te rănesc, ci pentru că te iubesc şi nu vreau să-ţi pierzi viaţa.

Mai este cineva care vrea să ridice mâna înainte de a ne ruga? Te văd… acolo în spate. Domnul să te binecuvânteze. Şi pe tine. Şi pe tine. Tu ştii că viaţa ta arată că nu eşti bine. Dacă cineva iubeşte lumea mai mult decât pe Dumnezeu, dovedeşte că ceva este greşit cu el.

Uitaţi-vă la voi, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Roagă-te şi pentru mine, frate Branham.” Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe tine… Admir mult sinceritatea.

Aceasta-i problema bisericii penticostale de astăzi. Nu mai avem sinceritate. Nu mai avem îndemnul să venim şi să recunoaştem că nu suntem bine.

Diavolul a cuprins biserica şi a tăvălit-o în noroiul lumii. Nu faceţi aceasta! Viaţa voastră este aceea care dovedeşte că nu aveţi ceea ce pretindeţi. Şi atunci de ce nu mărturisiţi? „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.” (Proverbe 28.13). Nu le puteţi ascunde pentru că Dumnezeu ştie totul despre voi. Şi dacă aţi văzut că nu trăiţi corect, de ce nu le mărturisiţi ca să fiţi curăţaţi? Biblia spune că „păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă.” (1Timotei 5.24). Fie ca ale mele să meargă înainte.

Haideţi să le mărturisim ca Dumnezeu să le îndrepte. Aceasta ar trebui să facem.

S-au ridicat şase sau opt mâini, dar cu siguranţă sunt mai multe în această bisericuţă de o sută sau două sute de oameni.

Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere.

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.

…………………………………………………………………………………………. femeile penticostale nu-şi tăiau părul, dar astăzi o fac. Ce s-a întâmplat? Înainte nu obişnuiaţi să vă machiaţi… Dacă mama ta a fost penticostală, ea nu se machia. Atunci ce s-a întâmplat? Astăzi vă bălăciţi în lucrurile lumii, iar lumea se uită la noi. Care-i problema? Pretindem că suntem o biserică sfântă, dar nu arătăm nici pe departe ca Mireasa lui Hristos. Ce se întâmplă cu voi, bărbaţilor, căci sunteţi la fel ca ele! Ruşine!

Tată ceresc, oamenii spun că sunt dur când fac o chemare la altar mustrând şi dărâmând tot ce este rău, dar inima mea arde când văd cât de aproape este sfârşitul. Aceste bărci mici se vor scufunda într-o zi şi moartea va lovi!

Eu am făcut tot ce am putut, Doamne. Fie ca Duhul Sfânt să le descopere oamenilor că mă port şi vorbesc aşa doar pentru că vreau să-i ajut. Nu vreau să-i rănesc sau să-i jignesc, ci doresc să vadă că sunt greşiţi.

Te rog pentru cei ce au ridicat mâinile cu destul respect înaintea Ta, recunoscând că au greşit şi că vor să fie îndreptaţi. „Cereţi, şi vi de va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” Dar cum să vi se deschidă dacă nu bateţi? Şi cum să găsiţi dacă nu căutaţi?

Fie ca Duhul Sfânt să-i aducă pe aceşti oameni la o deplină predare lui Dumnezeu; fie ca Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, să-i sfinţească după suflet, trup şi duh şi să-i aşeze în trupul Domnului Isus Hristos, fiindcă „nunta Mielului este aproape şi Mireasa Lui s-a pregătit.” O, Doamne, fă ca aceasta să fie o seară de pregătire, deoarece mâine ar putea fi ziua întâlnirii cu El. Noi nu ştim ceasul când vom fi chemaţi, de aceea Te rugăm să Te înduri de noi, Doamne.

Staţi cu capetele plecate în timp ce ne vom ruga. Toţi cei care aţi ridicat mâinile, veţi sta într-o zi la judecată cu ceilalţi. Desigur, dacă aţi făcut-o cu sinceritate şi nu vă ruşinaţi de oameni. Înseamnă că El a pus în voi destulă convingere ca să recunoaşteţi că sunteţi greşiţi.

Cu câtva timp în urmă am predicat tot aşa, şi undeva în spate era o tânără. Era fiica predicatorului, dar arăta îngrozitor. Când am terminat, m-a aşteptat afară, dar nu ca să mă felicite. Micuţa aceea sisy cu buzele vopsite şi cu părul scurt şi încreţit, mi-a zis:

„Dacă aş vrea să mi se vorbească despre aceste lucruri, aş alege pe cineva care are bun simţ. Să nu mai vii niciodată la amvonul tatălui meu ca să predici aşa ceva!”

„Vrei să spui că tatăl tău, care este un bun baptist, nu predică împotriva acestor lucruri?”

„El nu te-a angajat să vii să…”

„Chiar că nu m-a angajat. Eu am venit aici pentru că m-a invitat.”

„N-am să te iert pentru asta!”

„Aceasta este problema ta. Eu am predicat doar Evanghelia.”

Un an mai târziu am trecut din nou prin oraş. Am întâlnit-o din nou pe tânăra aceea – mergea pe stradă fumând şi cu hainele atârnând pe ea. Când am văzut-o, m-am gândit: „Aceea este fiica predicatorului cutare…” Am trecut strada şi m-am îndreptat spre ea.

Când m-a văzut, tânăra a tras din ţigară, a scos fumul pe nas şi a zis pe un ton ironic: „Hello, predicatorule!”

„Ia te uită!” am răspuns eu.

„Fii bărbat şi trage şi tu un fum din ţigara mea.”

„Nu ţi-e ruşine de tine? Nu ţi-e ruşine să-i oferi slujitorului lui Dumnezeu o ţigară?”

Atunci ea a băgat mâna în buzunar, a scos o sticlă şi a zis:

„Atunci poate vrei să bei din sticla mea…”

„Te rog nu mai spune nimic.” Am privit-o şi am început să plâng pentru că tatăl ei este un om bun. „O, Doamne”, mi-am zis, „ea s-a gândit că mai are timp!”

Nu puteam să-mi stăpânesc lacrimile văzând starea ei.

„Stai puţin!” a zis ea.

„Da.”

„Îţi mai aminteşti ce mi-ai spus în seara aceea?”

„Întotdeauna îmi amintesc.”

„Ei bine, predicatorule, dă-mi voie să-ţi spun că ai avut dreptate. Eu chiar L-am întristat pe Duhul Sfânt…”

Apoi mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodată: „În seara aceea El s-a ocupat de mine, dar eu L-am respins şi aceea a fost ultima mea şansă. De atunci inima mi s-a împietrit şi nu mi-a mai păsat de Dumnezeu, de biserică şi de nimic altceva. Îl înjur pe tata în fiecare zi şi abia aştept să văd sufletul mamei mele prăjindu-se în iad ca o clătită…”

Aceasta înseamnă să-L întristezi pe Duhul Sfânt pentru ultima dată. Gândiţi-vă bine la aceasta!

Haideţi să mergem acasă pe aripile unui porumbel! Haideţi să fim Mireasa. Ridicaţi-vă în picioare, iar dacă sunteţi greşiţi, haideţi la altar şi spuneţi:

„Am greşit, frate Branham… Am fost nervos, am trăit neevlavios. Nu trebuia să fac lucrurile pe care le-am făcut. Sunt vinovat pentru că am minţit, am fumat, etc., şi nu L-am slujit pe Dumnezeu cum ar fi trebuit; mi-e ruşine de mine şi vreau să îndrept lucrurile. Vrei să te rogi şi pentru mine, frate Branham?” O voi face cu bucurie.

Dacă Dumnezeu răspunde rugăciunilor mele pentru cei bolnavi, orbi şi slăbănogi, sunt sigur că mă va asculta şi când mă rog pentru păcătoşi. Vreţi să veniţi ca să fiţi şi voi o parte din Mireasă? Vă invit să veniţi.

Îţi mulţumesc, frate. Admir mult faptul că ai curaj să recunoşti că eşti greşit. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Ce s-a întâmplat cu voi? Aţi ridicat mâna în semn că vă recunoaşteţi greşiţi, iar acum nu vreţi să veniţi în faţă? Voi ştiţi că scrie: „Cine ştie să facă binele şi nu-l face, păcătuieşte.” Nu vreţi să veniţi în timp ce pianista cântă?

Voi ştiţi că eu nu sunt predicator. Nu am educaţie…

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Floarea aceasta micuţă vine aici… Dumnezeu să te binecuvânteze, sora mea. Şi eu am acasă o fată cam de vârsta ta… pe micuţa Rebekah. Te apreciez pentru ceea ce faci. Şi micuţa indiană?

Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţă prinţesă. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe amândouă şi să fie cu voi. Şi cu tine, soră.

Dacă tinerele acestea au venit în faţă şi au recunoscut că sunt greşite, cu siguranţă surorile mai în vârstă… Nu vreţi să veniţi? Haideţi şi aliniaţi-vă aici.

…Caut faţa Ta

Vindecă duhul meu zdrobit

(să cântăm cu toţii)

Mântuieşte-mă prin harul Tău

Mântuitorule, Mântuitorule, ascultă…

Cred că sunteţi destul de sinceri ca să spuneţi: „Cercetează-mă, Doamne, ca să vezi tot ce este greşit cu mine.” Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

Câţi din această adunare L-au văzut pe Duhul Sfânt venind sus şi descoperind păcatele şi lucrurile ascunse ale bărbaţilor şi femeilor pentru care mă rugam? Câţi din voi ştiu că acesta este adevărul? Şi nu a greşit niciodată. Acelaşi Duh Sfânt este în seara aceasta aici şi îmi spune că ceva Îl întristează. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”.

Eu nu sunt o persoană emotivă. Nu, domnilor. Ştiu exact unde mă aflu şi Îl cunosc pe Dumnezeu. Aşa este. Mulţi dintre voi ar trebui să staţi aici unde stau tinerele acestea. Nu vreţi să veniţi? Nu vă oblig, ci vă invit.

Cineva spune: „Eu n-am mai auzit o chemare la altar în care predicatorul să mustre audienţa, etc.” Aşa trebuie făcut. Voi nu veniţi aici în urma auzirii unor poveşti de frânt inima: despre o mamă bolnavă sau ceva de felul acesta. Aceasta este emoţie. Dar când este vorba de Cuvântul lui Dumnezeu, vii pentru că Îl crezi; ştii că te afli în casa de judecată a Domnului şi ai venit să pledezi pentru cauza ta.

Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu, sora mea…

Aş vrea să vă strâng mâna şi să vă spun că vă apreciez.

Dumnezeu să te binecuvânteze, micuţă doamnă. Şi pe tine, fratele meu… şi pe tine.

Vino aici, frate, căci vreau să-ţi strâng mâna şi să-ţi spun ce mult apreciez sinceritatea ta. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Nunta Mielului a venit; Mireasa Lui s-a pregătit.”

Nu uitaţi că Duhul Sfânt a tăiat în inimile voastre ca să veniţi aici. Gândiţi-vă la lucrurile pe care le-a tăiat afară şi că nu veţi mai trăi la fel. „Dacă inima nu te condamnă…”

Dar dacă ajungi înaintea Cuvântului lui Dumnezeu şi treci peste El, nu eşti sămânţa lui Avraam. Avraam şi-a ţinut promisiunea făcută lui Dumnezeu în inima lui.

Eu îi apreciez pe toţi cei ce stau în jurul altarului. Rugăciunea mea pentru voi este ca Dumnezeu să împlinească dorinţa inimii voastre şi să facă din voi sfinţi adevăraţi.

Aici sunt indieni, spanioli, mexicani, oameni care ani de-a rândul au pretins că sunt creştini, dar acum au înţeles că sunt greşiţi şi vor să se îndrepte. „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6). Condamnaţi care sunt gata să stea în faţa altarului de judecată al lui Dumnezeu şi să se împace cu El. Nu mai aşteptaţi prieteni, căci s-ar putea să muriţi într-un accident în drum spre casă.

De curând am fost în Ohio şi am făcut o chemare la altar. În seara aceea, la vreo cincisprezece minute după ce am ieşit din adunare, am auzit pe cineva strigând pe marginea drumului. M-am oprit şi m-am dus acolo. Se tamponaseră două maşini. Într-o maşină era o femeie şi fiica ei. Şi fiica îi spusese tot timpul mamei: „Mamă, în seara aceasta am greşit… Ştiu că am greşit!” apoi a avut loc accidentul şi viaţa ei a fost curmată.

Poate zici: „Mie nu mi se va întâmpla aşa ceva!” dar s-ar putea să ţi se întâmple chiar aşa. Şi ce se va întâmpla dacă vei pleca nepregătit? Ce se va întâmpla cu tine? Priveşte în urmă, în viaţa ta şi vezi cum ai trăit. Cercetează-te şi vezi dacă viaţa ta este una blândă şi dulce, ca cea a lui Hristos, şi mărturiseşte Cuvântul Lui, iar dacă nu este aşa, vino aici.

De ce vă mulţumiţi cu un înlocuitor când cerurile sunt pline de adevăratele binecuvântări ale cincizecimii, care va curăţa inimile voastre şi vă va purifica sufletele? Nu-i aşa?

Câţi predicatori sunt prezenţi în seara aceasta? Vă rog să veniţi aici sus. Veniţi doar puţin.

Isus a spus în Cuvântul Său: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” (Ioan 5.24), iar în Ioan 6.44 scrie: „…şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” O înviere.

Oamenilor, noi trebuie să ne confruntăm cu aceasta. Trebuie! Deci nu este vorba de emoţii. Bineînţeles că vine şi emoţia. Desigur. Aşa este. Lucrul cel mai important este o inimă predată. Luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi spuneţi: „Dumnezeule, am greşit. Îmi pare rău că m-am purtat aşa. Tu cunoşti inima mea. Am greşit. Îmi mărturisesc chiar acum greşeala şi începând din seara aceasta îmi iau un angajament faţă de Tine. Sunt parte din Mireasă şi nu voi mai face niciodată acele lucruri; nu voi mai permite să-mi alunece temperamentul şi să mă înfurii, ci mă voi purta ca o doamnă. Mă voi purta ca un domn. Voi face ceea ce cere Biblia, pentru că voi lua Cuvântul Tău chiar acum.”

Atunci vei ajunge undeva. Credeţi aceasta, voi propovăduitori ai Evangheliei? Este adevărat? Desigur.

Acum haideţi să ne plecăm capetele pentru un cuvânt de rugăciune. Fiecare în felul lui. Nu uitaţi că Hristos este chiar lângă voi. În faţa voastră, aici pe altar, stau creştini care se roagă, iar în spatele vostru sunt propovăduitori ai Evangheliei. Aceasta vă pune într-o atmosferă de rugăciune. Spuneţi în mărturisirea voastră, în felul vostru: „Doamne, sunt greşit şi îmi pare rău că am făcut aceste lucruri. Cred în Tine, îmi recunosc păcatul şi Te accept. Vreau să fiu o parte din Mireasă. Te rog să ai milă de mine, în Numele lui Isus.”

Păstraţi această mărturisire în inimile voastre şi eu mă voi ruga pentru voi.

Tată ceresc, uneori mă întristez când privesc oamenii aceştia care mă iubesc şi văd cum iei Cuvântul şi desparţi măduva de oase… dar apoi, când vii şi adevereşti că acesta este Adevărul, mă bucur.

Aici sunt femei şi bărbaţi, ba sunt şi tineri care stau cu capetele plecate şi cu lacrimile curgând pe obraji. Privindu-i, mă gândesc că ar fi putut fi în mijlocul acelui rock, posedaţi de diavolul, dar iată-i că stau aici, cu capetele plecate, pentru că doresc să pună mâinile pe ceva de preţ şi să spună: „Doamne Dumnezeule, curăţă-mă de toate lucrurile lumii.”

Sunt şi femei şi bărbaţi de vârstă mijlocie, femei tinere care au mărturisit că au greşit. Tu ai vorbit inimii lor, pentru că altfel n-ar fi venit aici; S-a dovedit că nu s-au putut ridica nici de pe scaune ca să ia o decizie, dar Duhul lui Dumnezeu a fost aproape şi a zis: „Eşti greşit!” iar ei au răspuns: „Doamne, atunci Te vreau!”

Diavolul zice: „Stai pe loc!” dar Duhul lui Dumnezeu repetă: „Ridică-te!” şi ei au venit în ascultare şi stau la altar.

După cum spune şi Cuvântul Tău: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afară…” (Ioan 6.37).

„…chiar dacă păcatele voastre vor fi roşii ca purpura, le voi face albe ca zăpada; şi de vor fi negre ca şi cârmâzul, le voi face albe ca lâna.” (Isaia 1.18).

Veniţi şi cumpăraţi de la Mine untdelemn! Harul Meu vă este de-ajuns.”

Cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.” (Ioan 5.24).

Nunta Mielului a venit şi mireasa Lui s-a pregătit.” (Apocalipsa 19.7).

Tată, ei sunt ai Tăi, sunt trofeele Cuvântului Tău, şi au venit aici pentru a fi spălaţi de apa Cuvântului, deoarece este Evanghelia deplină. Nu este cruţat nimic! Totul este tăiat jos, sunt scoase toate rădăcinile de amărăciune, rădăcinile indiferenţei, rădăcinile lumii. Scoate-le, Doamne, prin Duhul Sfânt şi alungă-le de la aceşti oameni.

În seara aceasta ţi-i predau Ţie, Isuse, ca giuvaiere în coroana Ta şi ca mădulare ale Miresei Tale. Aici sunt vieţile lor. Te rog din toată inima, împreună cu aceşti predicatori, cu aceşti slujitori ai Dumnezeului celui viu, să iei lucrurile lumii de la ei şi să le dai curaj în confruntarea cu Satan. Dă-ne aceasta, Doamne. Credem că o vei face pentru că ai spus: „Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14.14).

Tu nu ai zis: „Poate voi face..” ci ai spus: „Vă voi da.” Şi eu cred că acesta este adevărul.

Tot în Scriptură scrie că „în Numele Meu vor scoate draci.” Cel care ruinează viaţa unei tinere sau a unei femei este diavolul. El este cel care distruge viaţa unui bărbat.

Tată, Te rog să asculţi rugăciunea mea şi să faci ca toţi cei prezenţi aici să fie giuvaiere al Împărăţiei Tale.

Ştiu că într-o zi voi răspunde pentru cuvintele pe care le spun în seara aceasta, iar ei au venit aici ca să ia poziţie lângă Hristos.

Satană, tu i-ai pierdut. I-ai prins pe câţiva, dar nu ai câştigat bătălia, pentru că Isus a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”

Satană, într-o zi demult, era un băiat care păştea turma tatălui său. A venit un leu şi a luat una dintre oi ca s-o devieze, dar acest păstor adevărat… El nu avea decât o praştie, dar se încredea în Dumnezeul cel viu, aşa că s-a dus după leu, l-a prins şi l-a omorât.

S-a ridicat, l-a prins de coamă, l-a înjunghiat, a luat oaia din gura lui şi a dus-o înapoi la păşune să se vindece.

Tu ai luat aceste oi scumpe ale lui Dumnezeu şi le-ai făcut să-şi încreţească părul, să se machieze şi să facă lucruri care sunt condamnate de Biblie. Ai crezut că sunt ale tale, dar eu vin în această rugăciune, cu o praştie mică şi le aduc înapoi. Nu le mai poţi ţine pentru că ai pierdut bătălia. Îi eliberez pe aceşti miei preţioşi ai lui Dumnezeu, în Numele lui Isus Hristos. Dă-le drumul!

Îţi poruncim aceasta, în Numele Domnului Isus Hristos! Prin credinţă, pun Numele lui Isus Hristos între ei şi acele obiceiuri rele. Tu nu îi vei mai prinde, pentru că sunt pe păşunea Tatălui. Îţi poruncim în Numele Domnului Isus să stai departe de ei!

Nu există diavol în iad care să vă poată atinge, dacă credeţi aceasta. Voi sunteţi înveliţi în sângele Lui; v-aţi predat în rugăciune şi aţi venit aici deoarece ştiaţi că aveţi acele obiceiuri, greşeli şi lucruri de care vă este ruşine şi doriţi să le puneţi pe altarul de aramă al judecăţii şi să primiţi iertarea pe care v-o dă Hristos. Vreţi să faceţi aceasta prin credinţă, să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Îl primesc şi de azi înainte nu voi mai face acele lucruri.” Aceasta înseamnă că sunteţi salvaţi prin sângele lui Isus Hristos. Amin. Amin. Lăudat să fie Domnul!

Mai este cineva care doreşte să vină şi să se alăture acestui grup? Este cineva bolnav, care vrea să fie pomenit acum în rugăciune? Să ne ridicăm în picioare.

Toţi cei care nu sunteţi membrii ai unei biserici bune a Evangheliei, mergeţi la păstor şi botezaţi-vă. Apoi, dacă nu aţi primit Duhul Sfânt, rugaţi-vă lui Dumnezeu să vă umple cu Duhul Lui şi să vă facă un mădular al Miresei.

Fraţilor, uitaţi-vă la aceşti bolnavi. Diavolul nu-i mai poate ţine pentru că este timpul eliberării. Aleluia! Credeţi?

Haideţi să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Aş vrea ca cei care sunt bolnavi să-şi pună mâinile unii peste alţii, pentru că Isus Hristos a spus: „Iată semnele care îi vor urma pe cei ce cred: …dacă îşi pun mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşa.”

Ţineţi-vă de mână. Dar nu vă rugaţi pentru voi, ci pentru cel pe care-l ţineţi de mână. Haideţi să ne rugăm cu toţii.

Doamne Isuse, Îţi suntem recunoscători pentru biruinţa din seara aceasta, de aceste suflete care au venit la Tine. Diavolul i-a lovit pe unii dintre ei cu boală, dar noi venim să-i luăm înapoi. Ca biserică a Dumnezeului celui viu, îl mustrăm pe diavolul şi-i spunem: „Satan, dă drumul acestor oameni! Noi te mustrăm în Numele lui Isus Hristos, ca să fie vindecaţi.”

Biblia spune că „aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, ei se vor însănătoşa.” Aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu şi ştim că este adevărată; ei sunt vindecaţi în rănile lui Isus Hristos.

Dacă credeţi, ridicaţi mâinile şi lăudaţi-L! Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, fraţilor. A fost o plăcere să fiu cu voi în seara aceasta. Dumnezeu să fie cu voi.

Domnul să te binecuvânteze, frate păstor. Amin.

– Amin –

Posted in Slujba Incincita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *