Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – ÎNTRUCHIPAREA CREȘTINISMULUI

20 Ianuarie 1957 – Jeffersonville, Indiana

Mulţumesc, frate Neville. Este clar că trioul Neville este unul dintre cele mai bune trio-uri ale naţiunii.

Desigur, aşa este. (Fratele Neville spune: „Mă îndoiesc de aceasta!” Fratele Branham şi adunarea, râd.)

Câţi dintre voi au ascultat emisiunea de ieri? Eu sunt un predicator bătrân, un veteran, am peste douăzeci de ani de slujbă, şi am auzit o mulţime de predici, dar cred că ieri am ascultat una din predicile cele mai apropiate de zilele în care trăim. Ea a fost ţinută de predicatorul nostru, fratele Neville.

Cei care n-aţi ascultat-o, aţi pierdut o mare comoară. Această predică a fost un lucru scump pentru inima mea.

Soţia mea spăla vasele şi în timp ce o ajutam, ne-am oprit amândoi ca să ne spunem unul celuilalt cât de minunat îl foloseşte Domnul pe fratele Neville în mesajul de ieri.

A fost cea mai mare capodoperă din cele care mi-au fost date să le aud vreodată.

M-am bucurat mult când am auzit că acela de care se folosea Domnul ca să-Şi aducă mesajul, era chiar tovarăşul meu în lucrarea lui Dumnezeu.

Deci trioul de ieri a fost superb. De fapt aşa este întotdeauna păstorul nostru. Noi apreciem aceasta din toată inima, şi Îl rugăm pe Domnul să lucreze în continuare în fratele nostru ca să ne dăruiască acest mesaj mare şi puternic, în cântec şi în Cuvânt.

Pentru rugăciunile pe care le-aţi înălţat pentru noi, în timpul cât am fost plecaţi pe câmpul misiunii, Dumnezeu ne-a trimis binecuvântările Sale cu generozitate. Noi suntem cu adevărat bucuroşi să constatăm ce multe lucruri minunate a săvârşit Salvatorul nostru în timpul campaniilor. El a salvat suflete şi credinţa oamenilor a crescut atât de mult încât a atins puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, care i-a vindecat.

Şi acum, după ce am ajuns cu un pas mai departe, vom merge din nou afară. Săptămâna viitoare vom fi în mijlocul poporului baptist din Lima, Ohio, aşa că vom avea din nou nevoie de rugăciunile voastre.

După ce vom termina acolo, vom reveni aici, iar apoi vom pleca la Evansville, Indiana, dar numai pentru o seară, la o adunare a Oamenilor de Afaceri Creştini (pe 3 februarie). Acolo vom vorbi dimineaţa. Dacă va fi o vreme rea şi va ninge, voi rămâne şi la serviciul de seară. Dacă va fi bine, cu voia Domnului voi fi aici, în Tabernacol,.

După aceea, din data de 10 până în 17 februarie, voi fi la Minneapolis. În dimineaţa de 16 februarie va avea loc dejunul dat de Oamenii de Afaceri Creştini şi noi ne aşteptăm la o întâlnire plăcută în cadrul acestui dejun.

De acolo, ne vom întoarce să mergem la Shreveport, apoi la Phoenix, Arizona, la Madison Square Garden. Apoi, cu colaborarea tuturor predicatorilor din Valea Maricopa, vom avea câteva adunări şi acolo.

De acolo vom pleca spre Valea San Fernando împreună cu fratele Espinoza şi cu alţi fraţi mexicani. Apoi, vom merge sus spre lacuri, la Lake Clear pentru trei seri şi apoi, mai departe în Oackland, unde vom vorbi într-o frumoasă sală care cuprinde aproape zece mii de locuri. Această întâlnire va fi sponsorizată de Asociaţia preoţească a oraşului şi noi dorim să-L rugăm pe Domnul să reverse din plin binecuvântările Sale.

Un moment, vă rog, pentru că am primit o notiţă din partea secretarei. Trebuie s-o amân.

Este în ordine. Cineva vrea să mă vadă după adunare. Este vorba de fraţii Martin, care sunt predicatori.

În ordine, frate, ne vom vedea imediat după serviciu, în camera diaconilor.

Eu iubesc Cuvântul pentru că este Adevărul lui Dumnezeu.

Ieri am avut o discuţie cu fratele şi sora Cox. Cred că fratele este aici în dimineaţa aceasta… Da, este aici. Nu ştiu dacă sora Cox este sau nu aici.

Noi am discutat despre câteva lucruri din viaţa creştină – ce fac creştinii de obicei când se adună împreună.

Şi în discuţie, a venit vorba despre vorbirea împotriva altor cetăţeni ai Împărăţiei.

Noi auzim adesea emisiuni în care pur şi simplu vezi cum un individ îl taie pe celălalt în bucăţi (cu vorba). Ei dau şi nume şi spun că acei oameni nu sunt creştini adevăraţi, etc.

Acestea sunt copilării. Acesta este adevărul. Ei sunt nişte copii, dar ar trebui să devenim adulţi. Aşa este. Adulţii nu trebuie să vorbească astfel!

Şi în timp ce discutam cu fratele Cox, eu i-am spus: „Ei bine, eu am fost îndemnat în inima mea să predic împotriva păcatului şi am lăsat numele oamenilor la o parte sau adunarea de care aparţin, pentru că Dumnezeu poate să aşeze toate lucrurile la locul potrivit.”

Odată, în sud era un băieţel care stătea îngenuncheat într-un ogor pe care se ara. Trecând pe acolo un preot, l-a auzit cum repeta Abecedarul: A, B, C, D,… şi a rămas foarte tulburat. El auzea cum micuţul repeta Abecedarul apoi spunea: „Amin”.

Când a terminat şi s-a ridicat de pe genunchi, preotul i-a zis:

„Fiule, eu sunt un slujitor al lui Dumnezeu şi te-am auzit rugându-te, dar spuneai numai Abecedarul.”

Copilul a răspuns: „Domnule, eu nu ştiu să mă rog. Eu nu m-am rugat niciodată, dar am avut un tată şi o mamă credincioşi, care au plecat la cer.”

El a mai spus: „Mama a murit când eram doar atât de mic, dar îmi amintesc că întotdeauna când era în necaz, ea îngenunchea şi se ruga lui Dumnezeu. Ea a murit însă când eu eram mic şi nu a apucat să mă înveţe cum să mă rog. După aceea, am fost dat unei persoane rele, care mă bătea şi mă ameninţa. Aşa se face că după ce am învăţat Abecedarul, m-am gândit că dacă voi spune toate literele învăţate, poate că Dumnezeu le va putea pune împreună şi va înţelege ce am vrut să-I spun.”

Aceasta este rugăciunea sincerităţii. Desigur. El le-ar putea pune împreună, pentru că nu este important felul în care ne rugăm cu gura, ci motivul inimii noastre. Acesta este glasul pe care-l aude Dumnezeu!

Uneori, El nu priveşte la ceea ce spun buzele noastre, ci aude intenţiile noastre, motivaţia inimii noastre.

Deci ieri am fost foarte aspru, am fost categorisit aşa pentru că am spus unele lucruri pe care le-am gândit, care am crezut că vă vor ajuta. Dacă am spus ceva ce nu pare a fi prea blajin, în mod sigur n-am făcut-o intenţionat, ci aceasta se datorează faptului că acele cuvinte au fost contrare credinţei unora. Eu am spus acele lucruri cu dragoste şi fără s-o îndrept împotriva cuiva anume, dar oamenii care nu cred în vindecarea divină, etc., s-au supărat.

În ce vă priveşte, voi nu aţi crezut în aceasta pentru că cred eu, nici pentru că v-am emoţionat, ci pentru că pur şi simplu credeţi, iar eu am încercat să le vorbesc celor care cred, celor care înţeleg ceea ce vreau să spun.

Acum, dacă ne rugăm, Dumnezeu ne va înţelege. Da, noi ştim că El va înţelege.

De curând am vorbit cu un om foarte şcolit din Canada. Din câte ştiu, canadienii au multe cunoştinţe, sunt oameni pregătiţi. Ei nu au atât de multe probleme ca americanii. Şi eu l-am întâlnit pe acel om, care era cu puţin mai bătrân decât mine. Cred că are cam cincizeci de ani, dar părul şi mustaţa lui sunt deja cărunte.

Când a intrat în camera mea, i-am zis:

„Fratele meu…” Era păstorul unei biserici. Privindu-l, mi-am zis: „Uită-te la el…”

Cu câţiva ani în urmă, când am avut o mare adunare la Saskatoon, a fost şi el acolo împreună cu mine, dar atunci avea părul negru. El avea două fete tinere care acum sunt căsătorite şi au copii.

Privindu-l m-am gândit în inima mea: „Oh, oare ce s-a întâmplat cu el?”

El mi-a spus:

„Frate Branham, acum doi ani m-am gândit că poate  Dumnezeu m-a chemat în Statele Unite pentru lucrare. Aşa se face că m-am dus pe Coasta de Vest şi am intrat în legătură cu un post de radio devenit naţional.

Când am văzut însă necinstea şi modul greşit de manevrare al banilor care erau trimişi acolo, ca şi creştin nu am mai putut suporta situaţia şi am plecat la un alt post de radio, cum spune zicala: „Eram afară din tigaie, în foc.”

Curând am început să descopăr o mulţime de slăbiciuni şi greşeli la cei de la amvon.”

„Frate, acesta este adevărul,” am răspuns eu. „Aici nu avem o clasă de mijloc despre care am putea vorbi, ci avem ori oameni reci şi formalişti, ori oameni sinceri şi credincioşi. Nu există nici o cale de mijloc! Este destul de rău.”

El a continuat:

„Apoi am venit aici. Frate Branham, de când am venit aici şi am predicat pentru prima dată, am aflat că pianul bate şi se învârte în jurul scaunelor. Văzând toate acestea, am fost foarte impresionat şi am încercat să predic Evanghelia aşa cum este scrisă. Când am făcut aceasta, s-a întâmplat ceva deosebit, pentru că Dumnezeu mi-a îngăduit să pătrund tot mai adânc în ungerea Duhului Sfânt, care a venit în mijlocul nostru cu dragoste. Pacea lui Dumnezeu a început să se plimbe pe deasupra clădirii. Atunci am spus: „Acum Duhul Sfânt este aici, de aceea Îl vom adora pe Dumnezeu şi ne vom încredinţa vieţile în mâinile Lui.”

Unii tineri, care nu aveau destulă înţelepciune ca să treacă prin viaţă, au alergat spre amvon spunând: „Amin, predicatorule! Aşa este. Priviţi! Toată dimineaţa a picurat ulei din mâinile mele! Aleluia! Lăsaţi-i pe oameni să vină aici sus, şi eu am să iau acest ulei ca să-i ung pentru vindecare.”

Şi bărbatul a continuat:

„Frate Branham, eu i-am spus: „Fiule, caută-ţi un loc şi stai jos!” Dar ştii ce s-a întâmplat? Bătrânul care prezida adunarea s-a întors spre mine şi mi-a spus: „Caută-ţi tu un scaun şi stai jos!” Oare poţi tu, sau vreun alt predicator să stea în poziţie între doi fanatici ca să echilibreze situaţia?

„Doar harul lui Dumnezeu poate face aceasta,” am răspuns eu.

Oh, ce lucruri! Şi omul acela şi-a acoperit faţa cu mâinile şi a început să plângă în timp ce eu şi soţia mea stăteam şi-l priveam. Lacrimile au curs până ce i s-au udat pantalonii.

„Frate Branham,” a continuat el, „eu am plecat de acolo la Saskatoon ca să ies din acea încurcătură a duhului fanatic.”

„Acesta este adevărul,” am răspuns eu.

Grupările americane intelectuale, au devenit foarte potrivnice unele altora. Unele dintre ele au intrat atât de adânc în fanatism încât este foarte greu ca Evanghelia să mai găsească un mijloc de apropiere de ele.

Când am părăsit casa, am povestit cu fratele Cox. El nu ştia nimic despre aceste lucruri. Mergând pe drum, eu tot spuneam: „O, Doamne, cât este de adevărat acest lucru!”

Cât mi-a fost de greu să aduc oamenilor adevărata Evanghelie, împins din ambele părţi, în timp ce încercam să rămân pe mijlocul cărării! Din timpul când a fost aşezată piatra unghiulară, eu am mers numai înainte, predicând Evanghelia.

Vedeţi?

„Ce se va întâmpla oare cu oamenii aceştia?” îmi spuneam îngândurat; dar atunci parcă Ceva îmi spunea: „Ce faci? Ce se întâmplă cu tine? Urmează-Mă!”

Atunci mi-a revenit în minte vedenia pe care am avut-o în ziua când a fost aşezată piatra unghiulară.

Câţi dintre voi îşi mai amintesc acea vedenie? Ea a fost aşezată în piatra unghiulară a clădirii acum douăzeci şi şapte de ani, dacă nu mă înşel.

Îmi amintesc că în dimineaţa aceea, m-am trezit pe la ora 7.00. Privind spre răsărit, mă gândeam că în dimineaţa aceea urma să fie aşezată piatra unghiulară a Tabernacolului. Domnul Marcus împreună cu mulţi dintre fraţi, au săpat fundaţia, apoi am aşezat piatra unghiulară. Noi avem fotografii cu ea.

Voi ştiţi că au venit mulţi care au pus ceva în această piatră unghiulară, un simbol mic. Chiar şi dintre catolici au fost unii care au pus mărgele sau orice aveau.

Şi în dimineaţa aceea, în timp ce stăteam şi priveam gânditor, a venit Duhul Sfânt şi mi-a vorbit. În vremea aceea, eu nu ştiam să o numesc vedenie, ci am numit-o transă. (stare de hipnoză).

În acea vedenie mi s-a spus că lucrarea mea se va desfăşura între două curente penticostale: între trinitarieni şi unitarieni. De fiecare parte era un loc liber care trebuia umplut. Eu nu am trecut de partea niciuneia, ci am rupt doar din fiecare copac şi am plantat în pământ. Curând au crescut copaci uriaşi ale căror fructe cădeau pe jos, fiind delicioase. Eu am luat şi am mâncat cu plăcere din ele. Pe partea cealaltă, chiar în faţa mea, totul era acoperit cu fructe.

În timp ce stăteam acolo, Duhul Sfânt a venit până deasupra copacilor şi mi-a spus: „Fă lucrarea unui evanghelist. Când vei ieşi de aici, să citeşti 2Timotei 4,” după care a repetat: „Fă lucrarea unui evanghelist. Acesta nu este Tabernacolul tău!” După aceea, am văzut tabernacolul aşa cum este astăzi.

„Unde este tabernacolul meu?” l-am întrebat eu. Atunci El m-a luat şi m-a aşezat sub cerul albastru şi strălucitor şi mi-a repetat:

Fă lucrarea unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba! Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.

Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2Timotei 4.5,3-4).

Dar dacă nu s-ar fi întâmplat aşa cuvânt cu cuvânt?

Acesta este motivul pentru care m-am străduit să stau numai pe Cuvânt. De fapt, acesta este subiectul meu din seara aceasta: „Staţi pe Cuvânt!”

Prin harul lui Dumnezeu, în dimineaţa aceasta aş vrea să ating un alt subiect.

Dar înainte de toate, în timp ce deschideţi Bibliile la Ezechiel 36, aş vrea să vă spun că de atunci am încercat din greu să ţin calea dreaptă. Rugaţi-vă pentru mine, ca întotdeauna să rămân credincios Cuvântului. Aşa este. Credincios Cuvântului! Bine.

Acum aş vrea să citim din Ezechiel 36.26-27:

„Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou;…

Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele…”

Acum să ne plecăm capetele, înainte de a ne apropia de acest subiect.

Tatăl nostru ceresc, venim înaintea Ta cu inimile pline de recunoştinţă, în timp ce ne apropiem în linişte şi cu respect, de acest moment sfânt, fiind conştient că el poate hotărî destinaţia veşnică a fiecărui suflet care se află în locul acesta. Valoarea unui suflet este comparată cu valoarea multor mii de lumi, aşa că Te rugăm, Tată, să ne îngădui să ne apropiem de Tine cu respect, solemn şi prosternaţi în rugăciune.

Poate că printre noi se află bolnavi, care prin atitudinea pe care o vor avea în faţa Cuvântului ar putea determina timpul pe care îl mai au de stat pe acest pământ. Noi suntem conştienţi de importanţa acestui moment, de aceea, Te rugăm să îngădui ca prezenţa Ta măreaţă să ne ungă pe toţi, văzând că suntem doar pământeni. Tu ne-ai luat din ţărână şi în ţărână ne vom întoarce. Numai în timpul acesta în care locuim în aceste corturi pământeşti, avem privilegiul de a Te servi pe Tine şi de a câştiga şi pe alţii de partea Ta. Acesta este motivul pentru care Te rugăm să ne ajuţi să ne predăm inimile şi să ni le deschidem pentru Cuvântul Tău. Fă ca Duhul Sfânt să ia Cuvântul şi să ni-L împartă după nevoia fiecăruia.

Toate acestea Te rugăm în Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău preaiubit. Amin.

Într-una din aceste zile, soţia mea mi-a spus: „Billy, cred că dacă ai reuşi să reduci predicile tale, de la două ore şi jumătate la o oră, ar fi eficace.”

„Vezi tu”, i-am răspuns, „chiar dacă te iubesc foarte mult şi chiar dacă ştiu că ai dreptate, că acesta este adevărul, eu nu am nevoie de o altă călăuză decât de Duhul Sfânt.”

Tot ceea ce ştiu eu, este că trebuie să spun ceea ce mă împinge El – aceasta este tot ceea ce trebuie să fac.

El mă binecuvântează chiar şi atunci când mă opresc, iar dacă n-o face, sunt o fiinţă mizerabilă şi neputincioasă. Aşa se simt şi ascultătorii mei şi orice predicator care vorbeşte prin inspiraţie.

Aşa se face că subiectul meu din dimineaţa aceasta se numeşte „Întruchiparea creştinismului”.

În textul pe care l-am citit din Scriptură, profetul vorbeşte despre un timp nou. Ezechiel proroceşte aici despre ceea ce se va întâmpla în viitor, nu în timpul lui.

Noi ştim că profetul este un văzător, iar Biblia îl compară cu vulturul care zboară atât de sus că abia mai poate fi văzut.

Deci vulturul se înalţă mai sus decât alte păsări. Nicio pasăre nu poate zbura atât de sus ca el, şi nici nu vede atât de bine ca vulturul.

Şoimul nu a ajuns niciodată la perfecţiunea vulturului. El nu se poate înălţa până la altitudinea la care se ridică vulturul. Dacă ar încerca s-o facă ar muri pentru că nu are construcţia vulturului.

Şoimul este tot o pasăre (şi la fel toate celelalte păsări) ca şi vulturul, dar vulturul a fost creat aşa pentru că este o pasăre de mare altitudine. El se înalţă atât de sus încât lucrurile de jos se văd foarte mici. El vede lucruri pe care celelalte păsări nu le pot vedea. Dumnezeu l-a făcut pe vultur pentru acest scop şi i-a pus cuibul mai sus decât al tuturor celorlalte păsări. Micuţii lui stau sus în cuib dar se hrănesc pe sol. Acesta este motivul pentru care vulturul stă sus pe stâncă şi de acolo priveşte cu atenţie în jur ca să vadă orice pericol care s-ar putea apropia de puişorii lui.

Şi Dumnezeu l-a comparat pe profet cu vulturul. Da, vulturul este întruchiparea profetului. El este un văzător care, în Duhul, urcă mai sus de sentimentele bisericii. El merge dincolo de ritmul muzicii; dincolo de bătăile din palme; dincolo de bucuria dintre sfinţi; da, el merge dincolo de toate acestea. Dumnezeu îl duce sus, într-un loc pustiu şi singuratic. Apoi, îi deschide ochii şi îl lasă să arunce o privirea asupra lucrurilor care trebuie să vină. Când termină, îl aduce înapoi printre mădularele trupului, ca să spună şi să vestească lucrurile care sunt în desfăşurare şi care vor veni.

Deci, Dumnezeu l-a luat sus pe Ezechiel şi l-a lăsat să privească în viitor, cam peste două mii şase sute de ani.

Gândiţi-vă la aceasta!

Profetul are şi un dar al cunoştinţei. El este asemenea unui avocat care cercetează cărţile.

Dacă tu mergi la un avocat ca să pledeze pentru cazul tău, el ia numai ce ştie, iar tu îl plăteşti pentru capacitatea pe care o are de a-ţi apăra cauza în faţa judecătorului.

Darul cunoştinţei în Biblie este duhul prorociei. Astfel, profetul merge acolo sus şi află lucrurile care se vor întâmpla, apoi vine jos şi le spune. Dar totul trebuie comparat cu Biblia, cu Cartea.

Dacă ceea ce vi se spune este în afara Cărţii (a Cuvântului), să nu o acceptaţi pentru că Judecătorul va judeca numai după Carte!

Vedeţi voi? Totul trebuie să fie conform Cuvântului! Da, conform Cuvântului pe care L-a vorbit Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu nu îi spune profetului ceva nou, ci el prinde ceea ce a fost spus deja, pentru că Cuvântul a fost înainte de crearea lumii.

Dumnezeu vorbeşte Cuvântul şi Îl aşează incluzându-L în timp. Profetul merge sus (în Duhul) şi vede dinainte timpul care vine.

Deci este numai un dar al cunoştinţei prin care aduce Cuvântul jos şi-L aşează pe hârtie.

Probabil Ezechiel a mers sus şi a văzut timpul în care trăim noi.

O, ce călătorie a făcut el sus, pe scara lui Iacov!

Să vadă mai dinainte ce se va întâmpla şi să aducă jos descoperirea cu privire la ultimii două mii de ani!

Ezechiel a trăit cu şase sau opt sute de ani înainte de venirea lui Hristos.

Poporul avea o inimă împietrită, ceea ce a făcut ca Duhul Sfânt să nu poată intra în ea. Nu exista nicio cale de intrare pentru că inima le era păcătoasă. În vremea aceea, era numai ispăşirea prin sângele animalului. El stătea între inima împietrită şi Creator. Dar acel sânge era numai un înlocuitor, o umbră sau un simbol pentru Sângele adevărat care urma să vină. Viaţa din celula sângelui animal era o viaţă animală, de aceea nu s-a putut amesteca cu viaţa umană; viaţa animalului nu are suflet în ea, dar viaţa omului are. Acesta este motivul pentru care sângele animalului nu s-a putut amesteca cu sângele omului.

Este ca şi uleiul şi apa.

Dar când a venit Hristos şi a murit, Sângele care a fost vărsat pe Calvar poseda în celulele Lui, viaţa lui Dumnezeu. Vedeţi?

Observaţi: Credinciosul vine înaintea lui Dumnezeu cu acest Sânge corespunzător, cu Sângele Răscumpărătorului care ne-a salvat.

Prin păcat, voi v-aţi pus în locul de osândă. Adam v-a pus în boxa acuzaţilor, dar Hristos a venit şi v-a răscumpărat, aşa că acum Îi aparţineţi Lui. Dumnezeu v-a dat lui Hristos, ca un dar de iubire pentru sacrificiul Lui.

Voi sunteţi aduşi la Hristos de Duhul Sfânt, prin Sângele lui Isus Hristos, şi Îi sunteţi daţi ca un dar.

Dumnezeu iubeşte darurile Sale şi nu va suporta să le vadă distruse.

Odată, un predicator i-a pus o întrebare altuia. Vă rog să mă scuzaţi, dar aceasta este o parte din învăţătura mea.

Deci unul l-a întrebat pe celălalt: „Crezi că dacă un om este un copil al lui Dumnezeu, născut prin Duhul Sfânt, spălat în Sângele Domnului şi răscumpărat complet de Dumnezeu prin înnoirea inimii, prin botezul cu apă al Cuvântului, poate să mai păcătuiască şi astfel să se depărteze de Dumnezeu şi să se piardă?”

Atunci, celălalt predicator, care era un bun student în Biblie, a răspuns: „Am să-ţi răspund la întrebarea pe care mi-ai pus-o, dacă vei răspunde şi tu la întrebarea mea. Crezi că un om poate să fie atât de bun încât să nu mintă, să nu fure şi să nu facă nimic rău? Crezi că el ar putea fi atât de bun încât să fie primit în ceruri şi fără sângele lui Hristos?”

Nu, sigur că nu!

Tu nu poţi ajunge în ceruri fără sângele Domnului Isus Hristos oricât de bun ai fi. Bunătatea ta este numai o neprihănire personală, dar noi nu mergem în ceruri pe baza neprihănirii noastre personale, oricât am fi de buni. Este absolut imposibil ca cineva să ajungă în ceruri bazându-se pe faptele lui.

Numai bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu te-a adus la Calvar şi tu eşti darul de iubire al lui Dumnezeu pentru Hristos. Iar dacă Dumnezeu i-a dat lui Hristos acest dar (pe noi), El îl va păstra.

Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:

Şi voia Celui ce M-a trimis, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.” (Ioan 6.37,39).

S-ar putea să aveţi stări emoţionale; s-ar putea să aveţi ulei pe mâini, să vorbiţi în limbi, să dansaţi în Duhul sau să vă bucuraţi cu biserica; s-ar putea să vedeţi lucruri supranaturale, extraordinare, şi totuşi să fiţi pierduţi! Desigur, aşa este, dar dacă sunteţi darul de iubire al lui Dumnezeu pentru Hristos, sunteţi mântuiţi.

Viaţa voastră va dovedi ce sunteţi pentru că Cuvântul spune: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor.” (Matei 7.16).

Dacă încercaţi să fiţi drăguţi şi umili prin voinţa voastră, sunteţi încă în afara Împărăţiei lui Dumnezeu! Acestea sunt faptele voastre proprii.

Vedeţi, tocmai aici a dat faliment aşa zisa biserică, pentru că ea se bazează pe faptele proprii, prin care crede că merită bunătatea şi harul lui Dumnezeu. Da, ea crede că i se cuvine aceasta prin ceea ce face şi prin viaţa pe care o duce.

Dar nu este adevărat! Salvarea este darul lui Dumnezeu.

Conştiinţa voastră proprie vă îndeamnă să evitaţi iadul, să duceţi o viaţă corectă şi să fiţi buni. Dar acest lucru poate fi făcut de orice cetăţean corect chiar dacă nu este creştin.

Eu am întâlnit mulţi oameni care negau Numele Domnului Isus şi totuşi erau oameni cumsecade.

Priviţi-l pe Esau! Cât de bun a fost el comparativ cu Iacov! Cu toate acestea, el nu a preţuit dreptul de întâi născut, ci l-a dispreţuit. Aceasta a făcut să fie lepădat de la Faţa lui Dumnezeu.

Totuşi Esau era un gentleman, un om harnic şi cumsecade, calităţi pe care Iacov nu le avea. Chiar şi numele „Iacov” înseamnă „înşelător”, dar Esau era un bărbat vrednic de respect.

Cu toate acestea, Iacov a primit dreptul de întâi născut. Oricum l-ar fi numit cineva, scuzaţi-mi expresia, poate că l-au numit „holly-roller”, fanatic sau oricum i-au mai zis, el avea respect pentru dreptul de întâi născut, şi a avut un singur ţel: să-l obţină. Pe el nu l-a interesat cât îl va costa, voia dreptul de întâi născut.

Priviţi acum biserica!

Dacă biserica, trupul lui Hristos, este controlată de intelectuali, de teologi, de concepţii omeneşti, atunci noi toţi devenim dependenţi de cunoştinţa umană.

Mai clar: dacă biserica se sprijineşte pe intelect sau pe aranjamente mari şi construieşte locaşuri mari în care pune scaune pluşate şi o orgă de mii de dolari, se îngrijeşte doar de găsirea unor soluţii prin care să aducă cât mai mulţi membri înăuntru. Ea se îngrijeşte să aibă cât mai mulţi membri în registru, fără să fie însă interesată de mântuirea lor.

Aş vrea să vă spun un lucru pe care nu trebuie să-l treceţi cu vederea!

Dacă noi avem nevoie numai de planul intelectual al omului, înseamnă că nu mai avem nevoie de Duhul Sfânt. Dacă biserica este condusă şi bazată pe intelect, pe programele şi ideile educaţionale ale oamenilor, nu mai are nevoie de Duhul Sfânt. Dar dacă biserica este condusă de Duhul Sfânt, înseamnă că nu mai avem nevoie de intelect. Ori una, ori alta!

Dar ce spune biserica? „Păstorul nostru are şcoli superioare. El este un om înţelept. Noi avem cea mai cultă biserică şi cei mai buni membri.”

Apoi îşi prezintă programul, spunând:

„Vom construi o biserică mare şi îi vom da un nume atrăgător. În fiecare dimineaţă vom trage clopotele ca să atragă atenţia întregului oraş. Vom atrage atenţia săracilor şi păcătoşilor pierduţi, care vor vedea că purtăm haine din cele mai bune. Femeile sărace vor vedea cum soţiile noastre îşi aranjează părul şi poartă pălării frumoase. Da, când vom prezenta toate acestea, săracii şi înfometaţii vor veni la întâlnirile noastre şi vor dori să arate la fel ca femeile noastre. Bărbaţii vor vedea ce costume frumoase purtăm şi ce maşini conducem. Ei vor vedea cum ne prezentăm în înalta societate a oraşului cu Kiwanis (nume de local) şi alte cluburi vestite. Ei vor vedea toate lucrurile de care ne bucurăm, şi atunci vor veni şi vor dori să-şi aducă copiii la noi pentru a fi educaţi, pentru a deveni membrii unei societăţi atât de mari cum este biserica.”

Dacă acesta este programul lui Dumnezeu, ei au dreptate, dar Isus nu a spus niciodată aşa ceva, dimpotrivă, El a spus:

După ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”(Ioan 12.32).

Ei pun însă aceasta deoparte datorită programului lor educaţional, dar omul nu poate ajunge la Hristos prin intelect sau teologie, ci prin Duhul Sfânt care este Puterea de atracţie a lui Dumnezeu.

El a venit pentru cei săraci, de aceea, bogaţii nu-L vor putea primi decât dacă vor deveni săraci pentru toate lucrurile acestei lumi. Hristos S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat chip de rob; El, Cel bogat S-a făcut sărac, ca prin sărăcia Lui, noi să putem deveni bogaţi:

Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.” (Matei 23.12).

 Ei au luat lucrurile în mod uşuratic şi încearcă să-i aducă pe oameni în biserică prin discursuri inteligente, dar ceea ce ne trebuie nouă, nu sunt discursurile inteligente, ci botezul Duhului Sfânt cu puterea şi descoperirile Duhului. De aceasta este nevoie pentru a-i aduce pe oameni în biserică: de atracţia ungerii Duhului Sfânt.

Şcolile şi seminarele sunt minunate, eu nu am nimic împotriva lor, dar nu acesta este programul lui Dumnezeu. Dumnezeu s-a folosit întotdeauna de oameni neştiutori şi analfabeţi, care nu puteau să-şi scrie numele. Cuvântul spune că „erau oameni necărturari şi de rând.” (Fapte 4.13). Ei au fost la o şcoală cu mult superioară şcolilor omeneşti. Astfel, atunci când Petru şi Ioan l-au vindecat pe orbul de la poarta numită „Frumoasă”, mai marii norodului şi-au dat seama că ei au dobândit acea mare îndrăzneală pentru că „fuseseră cu Isus.

Aceasta este şcoala pe care trebuie s-o urmeze biserica.

Astăzi însă, lumea şi America este plină de biserici intelectuale. În şcoala acestor biserici, creştinul, cel ce crede, membrii bisericii, citesc Biblia şi apoi se prefac că sunt umili pentru că văd că trebuie să se poarte aşa. Ei încearcă să facă ceva din fire, ceva ce în realitate nu există în inima lor. Da, în inimă, ei se gândesc la un lucru, în timp ce la exterior încearcă să simuleze altceva.

Voi ştiţi că în limbajul curent, acest fel de a fi se numeşte făţărnicie.

Isus a spus: „Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12.34).

Dacă nu spuneţi ceea ce aveţi în inimă, înseamnă că inima gândeşte una, iar gura vorbeşte alta, ceea ce face din voi nişte făţarnici.

Cuvântul „fariseu” înseamnă „actor”. Ei se prefăceau că sunt religioşi, dar în realitate aveau inima împietrită.

Isus le-a spus acestora: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12.39-40).

Acum aş vrea să încercăm să plasăm acest program nou, acest legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu biserica Sa şi care a fost prezentat la rusalii. Acesta nu are nimic intelectual în el.

O sută douăzeci de credincioşi (pescari, făcători de corturi, casnice), s-au adunat în camera de sus şi au aşteptat împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu cu privire la revărsarea puterii Duhului Sfânt.

Ei stăruiau cu un cuget în rugăciuni şi cereri, pentru că Domnul le spusese „să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui.” (Fapte 1.14,4).

Vedeţi, El nu le-a spus să aştepte până vor primi B.A. sau Ph. D., sau până vor deveni profesori. El nu le-a cerut nici să aştepte până vor primi o diplomă sau un grad universitar, ci le-a spus:

Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” (v.8).

Ultima însărcinare pe care a dat-o bisericii, înainte de înălţare, a fost:

Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.” (Marcu 16.15-18).

Vedeţi, acesta este semnul celui credincios, dar intelectualul nu poate face aşa ceva.

Deci Domnul urma să facă o nouă biserică. Tu nu poţi lustrui vechea biserică! Vei reuşi să-i dai eventual o înfăţişare mai frumoasă, dar aceasta nu foloseşte la nimic.

Este nevoie de o inimă nouă! Domnul a spus: „voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.” (Ezechiel 36.26). Vedeţi? El va lua inima de piatră şi o va înlocui cu una de carne. Este un act măreţ!

Iar vouă, baptiştilor şi prezbiterienilor, care predicaţi despre „siguranţa veşnică”, apoi vă purtaţi la fel ca cei din lume, să vă fie ruşine! Ce predicaţi voi?

Voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.” Aceste cuvinte au fost spuse de Domnul.

Dar ce faceţi voi? Predicaţi despre aceste lucruri în vechea voastră biserică intelectuală, dar nu le puteţi trăi.

Acesta este motivul pentru care a ajuns biserica în starea în care se află astăzi: pentru că s-a lăsat călăuzită de ideile intelectuale ale oamenilor.

Acesta este motivul pentru care fiecare membru al bisericii trebuie să aibă numele trecut în registru, pentru renaşterea micuţului ei Hollywood, care vine. Astfel băieţii şi fetele ei strălucitoare, pregătesc un mic program de Hollywood, dar când pleacă de acolo, peste 90% din cei care spun că L-au acceptat pe Hristos ca Salvator personal, sunt la fel ca lumea.

Care este cauza? Ei nu sunt oameni născuţi din nou, ei au trăit doar o iluzie intelectuală. Aşa este. Li s-a prezentat ceva, ca americanii să se distreze şi să aplaude în faţa televizoarelor. Totul a fost transformat în televiziune. Astfel, amvonul a fost transformat într-o cutie modernă „a la Hollywood” şi aceasta pentru că predicatorul demodat al Evangheliei, care obişnuia să bea doar apă şi care predica toată seara la lumina lămpii, a fost înlocuit cu un grup de intelectuali.

Cum este posibil să propovăduiască Evanghelia aşa cum ne-a cerut Hristos, dintr-un loc în care se prezintă tot felul de programe murdare şi imorale cum ar fi: „Cum o iubeşti pe Lucy.”?

Dacă mintea rămâne în mediul firesc, ea va alerga printre închipuiri deşarte şi aceasta din cauză că a părăsit Cuvântul lui Dumnezeu.

Cum se poate opri acest lucru? Biblia spune că ar fi o cale. Aşa este. Atunci încotro mergem?

Intelectualii! Ei i-au dat bătrânei doamne o altă înfăţişare, una nouă, dar în realitate, ea a rămas aceeaşi doamnă bătrână.

Bătrânului domn i-au dat tot o faţă nouă, dar el este acelaşi domn bătrân.

Unii spun: „De la anul nou voi întoarce foaia şi am să încep o viaţă nouă. Da, am să arunc ţigara.”, dar mâine o ia din nou. Vedeţi? Aceştia sunteţi voi!

Dar biserica nu are nevoie de o schimbare a feţei, ci de o naştere din nou!

Aceste lucruri nu se pot spune însă în vechea biserică, pentru că nu le va putea suporta.

Isus a vorbit în Luca 5.37-38 despre vin şi despre burdufuri:

Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminteri, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă, şi burdufurile se prăpădesc;

ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi, şi amândouă se păstrează.

În timpul Domnului Isus nu se foloseau sticle, ca astăzi, ci burdufuri făcute din piele tăbăcită. Ei luau pielea nouă şi tânără şi o tăbăceau. Atunci ea era flexibilă, dar după ce se învechea, se usca. Dacă voi aţi lua un astfel de burduf vechi şi uscat şi aţi pune în el vin, burduful nu va rezista mult şi se va crăpa.

Este exact ca şi când aţi încerca să predicaţi despre botezul cu Duhul Sfânt în puterea adevărată a învierii, în faţa oamenilor necredincioşi.

Ce se întâmplă dacă faceţi aceasta?

Vinul nou a prins viaţă şi mai fermentează încă.

Oh, cred că vedeţi şi voi aceasta! Noua viaţă fermentează!

Vinul cel nou fermentează încă, dar dacă îl veţi pune într-un burduf nou şi flexibil, care conţine încă grăsimea animalului în piele, va rezista atunci când gazele din vin vor începe să împingă; pielea burdufului se va întinde.

Altfel spus, când Biblia zice: „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci!”, burduful cel nou va spune: „Amin!”, întinzându-se.

Când vinul cel nou al botezului cu Duhul Sfânt spune: „Eu sunt Viaţa lui Dumnezeu care lucrează în voi!”, burduful se va întinde şi va spune din nou: „Amin!”, întinzându-se.

Când vinul cel nou spune: „Duhul Sfânt este suficient pentru vindecarea divină”, burduful se va întinde şi va spune: „Amin!”

Vinul este Cuvântul. Şi orice va spune Cuvântul, burduful cel nou va spune: „Amin!”, întinzându-se!

Dar burduful cel vechi ce spune? „Zilele minunilor au trecut!” Atunci ce se va întâmpla? Ce va urma?

Isus a spus: „Burduful cel vechi se va sparge şi vinul se va vărsa.” Da, burduful cel vechi se va prăpădi.

Este exact ca şi când aţi arunca mărgăritarele voastre înaintea porcilor, iar ei se întorc şi le calcă în picioare. Înţelegeţi? (adunarea spune: „Amin!”).

Deci, Hristos nu a desemnat miniştri ca să Îi predice Evanghelia, ci El vrea ca voi să primiţi Cuvântul. El vrea ca primind Cuvântul Său, voi să daţi jos vechea piele de vacă în care aţi zăcut atâta vreme (formalismul în care aţi fost prinşi) şi s-o schimbaţi cu o piele de oaie, care este flexibilă pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci veţi putea spune „Amin” la fiecare Cuvânt care vine din Biblie.

Prin fermentaţie se verifică elementele care există în vin. Astfel, prin procesul de fermentaţie, drojdia împinge afară tot ce este rău aducând la suprafaţă vinul cel nou, pe care-l face tot mai curat, mai concentrat, mai tare şi mai gustos, împiedicându-l să se mai acrească. Amin.

Şi aşa cum fermentaţia aduce la suprafaţă vinul cel nou, Duhul Sfânt împinge afară din biserică toate lucrurile lumeşti, pentru ca astfel să aibă loc desăvârşirea bisericii.

Mustul de struguri se acreşte în douăzeci şi patru de ore dar vinul nu se va acri niciodată din cauză că germenul de viaţă din el fermentează şi împinge afară tot ce este rău, curăţindu-l.

Vinul cel nou poate fi pus numai în burdufuri noi de la Rusalii. Atunci, Dumnezeu a pus în camera de sus o sută douăzeci de burdufuri cu gâturile în sus şi cu pâlniile în ele.

Şi când a început să plouă cu Duhul Sfânt, aceste burdufuri au devenit atât de vii, încât au alergat afară predicând Evanghelia, sărind în sus de bucurie şi spunând: „Aceasta este!” Ce?

Aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel:

În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu (din Vinul Meu cel nou) în burdufurile Mele noi.” (Fapte 2.16-17).

Ce renaştere au trăit ei! Aceasta era făgăduinţa lui Dumnezeu.

Şi iată că într-o zi, două din aceste burdufuri aflate în plină izbucnire, au întâlnit un om chinuit. Când el s-a atins de mâna unuia dintre aceste burdufuri, duhurile rele l-au părăsit imediat şi el a primit putere din ele, astfel încât s-a ridicat pe deplin sănătos şi a început să alerge prin templu, lăudându-L şi slăvindu-L pe Dumnezeu.

Aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu, nu o şcoală intelectuală cu grade academice. Este o experienţă vie descoperită prin Duhul Sfânt.

Nu fanatism, ci adevăratul Duh Sfânt în acţiune. Puteţi s-o luaţi ca o rugăciune a mea.

Observaţi acum făgăduinţa Scripturii! Totul este desăvârşit. Mai întâi, Dumnezeu a spus:

Voi scoate din trupul vostru inima de piatră” cu care nu puteţi primi nimic. Apoi, „ voi pune în voi un duh nou.” Dar acesta nu este Duhul Sfânt.

Vedeţi, aici s-a făcut greşeala. Mulţimile de oameni veneau la altar şi se rugau. În timpul rugăciunii, ei începeau să se simtă bine, apoi simţeau ceva care-i făcea să se ridice şi să sară puţin; dar după o vreme nu au mai rămas decât ţopăituri şi iar ţopăituri. Ei nu au primit însă niciodată Duhul Sfânt.

Nu are importanţă cât de mult au sărit, cât de mult au strigat, cât de mult ulei a curs din mâinile lor, nici cât de însângerate le erau feţele, cât au vorbit în limbi sau ce au mai făcut, toate acestea nu au nimic de-a face cu El, ci au fost doar emoţii omeneşti: ei aveau un duh nou şi se bucurau prin el.

Acum aş vrea să vă spun ceva şi aş vrea ca Domnul să facă să fiţi cuprinşi adânc de aceste cuvinte.

Există o parte emoţională a aşa zisei biserici a Duhului Sfânt de astăzi. Ei au făcut aici un fanatism alergând de colo-colo, pentru că au nesocotit Cuvântul.

Ei merg împreună la adunare, spunând: „O, noi avem o mare întâlnire, aleluia, aleluia, aleluia!” Dacă voi faceţi însă toate acestea fără să posedaţi roadele Duhului Sfânt, înseamnă că aţi primit doar un duh nou şi nu Duhul Sfânt. Înainte voi nu obişnuiaţi să vă purtaţi aşa, dar Dumnezeu v-a dat un duh nou.

Deci cu duhul vostru propriu, voi nu puteţi face nimic. Atunci cum veţi putea izbuti cu Dumnezeu? Vom vedea imediat:

Mai întâi, Dumnezeu trebuie să vă dea o inimă nouă, nu una peticită.

Inima nouă aduce schimbarea gândirii voastre vechi, deci un nou mod de gândire. Când primiţi acest nou fel de gândire, voi spuneţi: „Da, aşa este. Biblia are dreptate. Înainte eu nu am crezut-o, dar acum gândirea mea s-a schimbat şi cred.”

Aceasta este renaşterea voastră. Vedeţi?

Oamenii spun: „O, eu nu vreau să merg în iad, ci doresc să-L primesc pe Hristos.” Este în ordine. Acest lucru este bun, dar este numai primul vostru pas.

Apoi, Dumnezeu spune: „voi pune în voi un duh nou.” Ce este aceasta? O dorinţă nouă: „Eu vreau să fac…”

Unii spun: „Acum ştiu că sunt creştin, dar am să mai fumez doar o ţigară, apoi mă las.” Vedeţi?

Doar în seara aceasta am să stau acasă apoi…”

Toate aceste micuţe şi nevinovate „doar”, sunt la fel ca „oare” care a amăgit-o pe Eva.

Priviţi acum mai departe la făgăduinţa Bibliei. După ce Dumnezeu dă o inimă nouă şi un duh nou, spune: „voi pune Duhul Meu în voi.” (Ezechiel 36.27).

Aceasta ce mai este? Făgăduinţa Scripturii:

vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou.

Apoi, „voi pune Duhul Meu în voi.” (v. 26-27). Deci după ce primiţi inima nouă şi duhul nou, vine Duhul Sfânt.

Inima nouă pe care v-a dat-o Dumnezeu stă exact în mijlocul vostru. Ea este locul din care vin emoţiile voastre. În mijlocul inimii este pus duhul cel nou, iar Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, stă în mijlocul duhului vostru nou, controlând toate emoţiile voastre.

El este ca arcul principal dintr-un ceas, care se trage singur. Da, tu nu mai trebuie să îl tragi în fiecare zi, pentru că Dumnezeu a făcut-o o dată pentru totdeauna. El se află exact în mijlocul vieţii tale, a noii tale vieţi.

Şi asemenea acestui arc care se răsuceşte şi ticăieşte într-una, este Duhul Sfânt care controlează fiecare părticică componentă din voi.

Când El este în voi, ….nu cu un grad, nu o nouă biserică, nu uleiul cel nou, nu un dans nou, nu o nouă limbă, nu o nouă pălărie, ci Duhul Său cel Sfânt pe care Dumnezeu îl plantează în mijlocul duhului vostru înnoit, nu mai trebuie să vă siliţi să fiţi supuşi şi liniştiţi, nu mai trebuie să fiţi atenţi ca să vă purtaţi ca un creştin, etc., pentru că El controlează tot ceea ce faceţi.

El pune totul la locul lui şi face ca biserica să fie disciplinată, iar darurile din mijlocul ei lucrează desăvârşit. Şi dacă cumva trebuie să fiţi luaţi dintr-un loc şi să fiţi puşi în altul, El vă controlează.

Atunci nu vor mai exista căderi: „Eu nu voi mai face aceasta niciodată!” Nu, deloc. Dacă mai aveţi alunecări, aceasta arată că Arcul principal nu este în voi.

Când explodezi pentru orice lucru mărunt, otrăveşti totul. Dacă se întâmplă ca păstorul să-ţi spună ceva care scrie în Cuvânt, iar tu (fratele Branham imită pe cineva care scuipă) îi întorci spatele şi spui: „Eu nu cred aceasta!” aceasta dovedeşte că tu nu ai încă noul Său Arc în inima ta!

Dacă El este în tine, controlează totul. El te face să crezi; El te face să te comporţi în aşa fel încât în tine totul este dres cu sare, astfel încât toţi cei din jurul tău însetează să fie ca tine.

Acesta este Duhul Sfânt care locuieşte în mijlocul duhului tău. El este Arcul principal. Atunci voi sunteţi înjugaţi la jugul Lui şi nu vei mai putea spune:

„O, în seara aceasta nu am chef să mă duc la biserică. Şi predicatorul acela, dacă nu ar fi aşa de plictisitor… mi-ar place să-l ascult, dar numai câteva minute.”

„Ultima dată când am fost la petrecere, Suzi mi-a spus: „Şi vrei să spui că obraznicul acela te-a lămurit să nu-ţi mai tai părul? Şi chiar n-o să mai porţi pantaloni scurţi?”

Vedeţi? Dacă voi aţi primit numai un duh nou, aceste cuvinte vă pot ucide, adică vă pot face să vă întoarceţi înapoi, dar dacă aţi primit Duhul Sfânt, El va face ca fiecare emoţie să ticăiască după Cuvântul lui Dumnezeu. Da, El va ticăi exact cu Cuvântul.

Atunci vei răspunde la orice provocare conform Cuvântului: „Ei bine, Suzi, ia stai puţin! Biblia sune: „Este o urâciunea înaintea lui Dumnezeu ca o femeie să facă asta şi asta. Dragostea lui Dumnezeu a intrat în inima mea, şi eu Îl iubesc prea mult ca să mai fac ceva ce-L supără!” Vedeţi? Îl iubesc.

„John, vrei să spui că te-ai asociat cu gruparea aceea de fanatici, şi că nu vrei să aprinzi o ţigară de bucurie că s-a născut un băieţel în familie?”

Dar ce răspunde John? „Duhul Sfânt din inima mea îmi spune să mă îndepărtez de toate murdăriile lumii!” Desigur.

El nu va spune: „Aleluia, John! Glorie lui Dumnezeu, John! Laudă lui Dumnezeu! Priviţi cum curge ulei din mâna mea! Glorie lui Dumnezeu, John, căci eu pot vorbi în limbi!” etc.

Nu, nu! Nu acesta este modul în care se poartă Duhul Sfânt. Nu, deloc! El ticăieşte cu decenţă.

Atunci când Pavel a stat înaintea lui Agripa şi i-a spus Cuvântul, împăratul a răspuns:

Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (Fapte 26.28).

Pavel i-a zis: „Împărate Agripa, este ceva ciudat pentru tine, care eşti evreu, că Biblia vorbeşte despre IaHVeH? Ţi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?”

Vedeţi? Pavel nu a început să ţopăie şi să strige: „Aleluia, Agripa! Glorie lui Dumnezeu, Agripa!” Nu, el nu s-a purtat aşa, pentru că aşa ceva ar fi fost o nebunie! Ci a spus:

Împărate Agripa, Scriptura spune…

Puteţi vedea unde ticăieşte Arcul principal? Exact înapoi, şi voi nu trebuie să vă îngrijoraţi pentru aceasta. Totul este în planul lui Dumnezeu. El ticăieşte exact în spate.

Domnul Isus a spus:

să nu vă îngrijoraţi, cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi;

căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.” (Luca 12.11-12).

Vedeţi? Pavel a spus: „Împărate Agripa, ţie, care eşti un evreu şi care cunoşti legea Vechiului Testament, ţi se pare ciudat că Dumnezeu îi va învia pe cei morţi?”

Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.” (Fapte 26.24).

La care Pavel a răspuns: „Nu sunt nebun, prea alesule Festus; dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.

Vedeţi?

„O, Pavele, ai devenit şi tu un holly-roller”.

„Nu, împărate Agripa, eu nu spun altceva decât ceea ce spune Dumnezeu în Scriptură, şi anume, că în ziua când va veni Fiul Său Isus Hristos, morţii vor învia. Şi acum, împărate Agripa, ţi se pare imposibil ca IaHVeH, Dumnezeul care a despicat Marea Roşie înaintea poporului Său, El care a făcut minunile puternice de care ai auzit, o, ţi se pare imposibil ca El să le facă şi astăzi?”

Atunci Agripa a spus: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!” (v. 28).

Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.” (v. 29).

Aceasta se întâmplă atunci când Arcul principal se află în mijlocul duhului înnoit, în inima înnoită – El controlează fiecare emoţie.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Aceasta se întâmplă atunci când v-aţi scos capul din jugul acestei lumi, şi spui: „Am să merg numai înainte şi am să mă bucur numai de El.”, apoi îţi bagi capul în Jugul lui Hristos, şi tragi împreună cu El.

Dar dacă spui: „Oh, îmi freacă prea tare umerii. Îmi răneşte prestigiul. Oamenii cu care eram prieten înainte, trec pe lângă mine spunând: „O, uite-l cum a ajuns! Este şi el un holly-roller. Vedeţi? Nu mai vine cu noi!” „O, frate Branham, toate acestea mă umilesc!”, înseamnă că nu ai primit lucrul corect.

Atunci când Arcul este în mijloc, ticăind corect, înseamnă că tragi în jugul Lui şi că eşti plin de roade bune. Atunci nu te mai interesează cum te consideră lumea.

„Oh, îţi spun sincer că am renunţat pentru că pur şi simplu nu am mai putut suporta să mă numească în tot felul.” Aceasta dovedeşte că nu ai avut niciodată Arcul, Duhul Sfânt, în mijlocul duhului tău.

Tu ai avut numai o închipuire falsă.

Da, tu ai primit o concepţie falsă. Vezi? Tu ai acceptat numai partea emoţională, dar nu ai avut-o niciodată pe cea reală. Tu ai auzit doar ticăitul ceasului, zgomotul şi te-ai luat după el, încercând să ticăi şi tu.

Dacă însă Arcul este în tine şi El ia sub control fiecare emoţie, atunci jugul devine uşor.

Atunci cei din jur pot spune: „Uită-te la ea! Înainte arăta ca o păpuşă, iar acum… nu se mai machiază, nu-şi mai taie părul, se îmbracă numai cu haine demodate (decente), …” Prin îmbrăcăminte modestă nu am vrut să spun că trebuie să vă îmbrăcaţi ca şi cum aţi veni acum de pe arcă, ci am vrut să spun că vă veţi îmbrăca decent.

„O, înainte nu lipsea de nicăieri. O vedeam stând în grădină în pantaloni scurţi, sau făcând plajă, dar acum nu mai face nimic din toate acestea.”

De ce? Pentru că acolo s-a întâmplat ceva. Arcul a luat locul care I se cuvine. Aşa este.

„Oh, înainte obişnuia să coboare. Era rechinul alegerilor, juca cărţi, etc., dar acum nu mai face nimic din toate acestea!” Arcul!

Dar jugul Lui este uşor. Ştiţi ce trebuie să faceţi cu el? Să-l purtaţi, aşa cum a luat Samson poarta de la Gaza, acea poartă mare a cetăţii, pe care a ridicat-o pe umeri şi a dus-o până pe vârful muntelui. Aşa este.

Da, atunci când tu iei jugul Lui, când ai pacea, bucuria şi fericirea lui Hristos în inima ta, atunci ridici toate poverile acestei lumi şi le duci pe un munte sigur, numit Calvar, unde îngenunchezi şi te rogi pentru acel care te-a prigonit.

Voi nu trebuie să cereţi ploaie de foc din cer care să-i mistuie; nici nu trebuie ca biserica să sfâşie, ci duceţi-le pacea: „Dumnezeu să aibă milă de tine!”

Biblia spune: „Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte.

Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit. Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.” (Matei 12.43-44).

Deci ce s-a întâmplat? Odinioară diavolul v-a dus pe drumul lui şi acum el revine şi îşi găseşte drumul schimbat. Oh, Dumnezeu a trimis jos buldozerul Său cel mare. Şi ştiţi ce a făcut? A săpat pământul. A întors lucrurile cu susul în jos, iar când diavolul se întoarce, la vechiul său drum bătătorit, acolo unde obişnuia să-şi pună halbele de bere, cărţile de joc, ţigările şi magazinele cu articole sexy, găseşte totul măturat şi aranjat. Aleluia! Dumnezeu a trimis jos buldozerul Său şi a curăţat totul!

Ai primit tu, frate, Buldozerul Lui? El este acela care mătură peste tot, care împinge tot răul afară şi îşi plantează grădina. El construieşte acolo o casă nouă şi curată. Amin.

Duhul Sfânt se mută apoi înăuntru şi ia locul halbelor de bere (fratele Branham bate de două ori în amvon). Biblia ia locul literaturii de astăzi; Duhul Sfânt ia locul teologiei omeneşti. Adunările de rugăciune se întorc în mijlocul bisericii şi Duhul Sfânt intră în lucrare. Toate celelalte lucruri au plecat.

Şi acum ascultă, prietene, căci vreau să-ţi spun ceva.

La început când pământul era pustiu şi gol, vid, nu era decât o bilă mare de apă, pentru că aisbergurile se topeau din cauza căldurii soarelui. Rece şi cald au format împreună umezeala. O puteţi vedea pe geamurile de aici, sau afară.

Pământul s-a răsucit şi a ieşit din orbita pe care o avea, asemenea unui proiectil. Astfel când a ajuns pe noua orbită, totul a îngheţat. Apoi Dumnezeu a făcut ceva. Ascultaţi-mă cu atenţie!

El l-a mişcat din nou, ducându-l mai aproape de soare. Când a făcut aceasta, a început să se dezgheţe. Apoi Dumnezeu a autorizat Duhul Sfânt.

Prima dată ne este prezentat Dumnezeu: „La început, Dumnezeu…” (Geneza 1.1).

Apoi, vedem Logosul care a ieşit din Dumnezeu şi S-a arătat într-o Persoană.

          Şi Biblia spune că „Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.” (Geneza 1.2). El a început să „clocească” peste pământ şi astfel au apărut toate lucrurile. Apoi a ieşit omul care gângurea asemenea turturelelor.

          Ce a urmat? Dumnezeu l-a făcut pe om un suflet viu şi nemuritor. Cine sunteţi voi, de unde veniţi şi încotro mergeţi?

Gândiţi-vă un moment.

Poate aţi văzut anunţul din ziarul de ieri. Unul dintre verişorii mei care era medic în Louisville, a mers la serviciu, iar când s-a întors acasă şi s-a aşezat la masă, a dorit să mănânce o portocală. A rugat-o pe soţie să i-o aducă, dar când ea s-a întors cu portocala, l-a găsit mort în urma unui atac de cord. Este vorba de Raymond Branham. Fratele lui, Georgie, s-a dus să-şi vadă fratele, iar când s-a înapoiat acasă, a observat că maşina se leagănă în sus şi-n jos foarte încet şi apoi a văzut un om care s-a aşezat în scaunul lui. S-a speriat atât de tare că a murit şi el de atac de inimă. (Aceasta s-a petrecut la cinci minute după ce a plecat de la fratele său.)

Eu m-am dus la casa funerară şi l-am privit pe fratele Doc. M-am uitat apoi la florile şi la coroanele din jur, apoi mi-am amintit vremurile când eram copii. De acolo m-am dus acasă la el. Peste tot era plin de maşini, căci veniseră cunoştinţe din toate părţile. Am păşit înăuntru şi verişoara mea Agnes, mi s-a aruncat în braţe plângând. Apoi a venit şi Dorothy, fetiţa lor şi mi-a spus plângând: „Ce ne vom face acum, Billy?”

„Unde este mătuşa Lizzie?”, am întrebat eu, iar ele mi-au răspuns: „A suferit un atac de cord şi poate muri în orice clipă.”

Atunci m-am gândit: „Ce se va întâmpla cu familia Branham?”

Acelaşi lucru l-am gândit şi atunci când a murit tatăl meu în timp ce-l ţineam pe braţele mele, iar părul lui cârlionţat îi cădea pe spate. El mă privea zâmbind în timp ce eu mă rugam pentru el, apoi a plecat să-L întâlnească pe Dumnezeu.

M-am gândit la aceasta şi atunci când fratele meu Doc, şi-a ridicat fratele tăiat de un individ beat, la gât, şi când el a murit în braţele lui Doc. Tata alerga în josul străzii cu pălăria neagră în mână şi cu lacrimile curgând pe obraji. Iar la câteva zile mai târziu murea şi el în braţele mele.

Îmi amintesc că stăteam şi priveam vechiul balansoar, în care nu se mai legăna nimeni, atunci când Ruth, cumnata mea, a plecat să-l întâlnească pe Domnul.

Eu am întrebat-o: „Scumpa mea, să agăţ aici tabloul lui Isus?” „Nu, Bill”, a răspuns ea, „El este mereu înaintea mea!”

M-am gândit la aceasta şi atunci când stăteam lângă soţia mea Hope, mama fiului meu Billy şi a fetiţei mele Sharon. O ţineam de mână, în timp ce ochii ei negri mă priveau ţintă şi ea vorbea despre locul din care se întorsese la chemarea mea: „Să nu încetezi să propovăduieşti această Evanghelie”, spunea ea, „pentru că nici nu-ţi dai seama câtă bucurie este acolo, Billy.”

Apoi, la câteva ore după moartea soţiei, am aşezat-o în braţele ei şi pe micuţa noastră fetiţă.

„O, Dumnezeule, eu ştiu că Tu ridici seva în copaci primăvara şi aduci la suprafaţă mugurii şi roadele, pe care însă toamna le ascunzi din nou pentru că vine gerul iernii. Eu ştiu că Tu exişti Dumnezeule, şi cred din toată inima că acum aproape două mii de ani, S-a născut în Galileea acel Copil minune. Eu ştiu că El a fost Mesia cel făgăduit. Orice ar spune unii sau alţii, eu cred aceasta. Şi eu mai ştiu că în mine este ceva care îmi arată lucrurile înainte ca ele să se întâmple. Da, este ceva care mă avertizează dinainte. Dar iată că acum stau aici şi Tu nu mi-ai spus nimic cu privire la lucrurile prin care trec. O, Doamne,” spuneam disperat, „aici zace soţia mea moartă, îmi vei lua oare şi micuţa mea copilă iubită?”

Şi atunci am văzut un cearceaf negru care a început să se desfăşoare înaintea mea. Atunci am înţeles că şi fetiţa va pleca.

Ce s-ar fi întâmplat atunci dacă Arcul principal nu ar fi fost în inima mea?

Apoi a venit Satana, care-mi spunea:

„Acum ce crezi despre toate acestea? Vezi, ţi-a smuls din braţe şi micuţa fetiţă! Ce cruzime!”

Vedeţi, acesta era intelectul.

Stăteam disperat, în timp ce genunchii mi se băteau unul de celălalt şi mă întrebam: „Unde voi merge acum?”

Iar Satana îmi şoptea: „Eu aş merge şi aş trage o beţie. Tu nu ai băut niciodată până acum, aşa că acesta este momentul când poţi s-o faci. Arată-I cine este şeful!”

Atunci am spus: „Eu nu pot face aceasta, Satană, pentru că El este Şeful.”

Totul a depins de Arcul principal. Eu sunt atât de fericit pentru El!

Familia mea s-a dus…. Îmi amintesc că mă plimbam pe străzi pentru că nu aveam putere să merg la mormânt.

Şi iată că domnul Isler venea în faţa mea. Când m-a văzut, a sărit din maşină şi mi-a zis:

„Billy, vreau să te întreb ceva. Eu te-am văzut adesea plângând în cort. Te-am auzit predicând despre El. O, cât erai de entuziasmat de mesajul pe care-l aduceai oamenilor. Ce mai înseamnă toate acestea pentru tine acum? Îl mai iubeşti? Mai spui şi acum că Îl vei sluji?”

„Domnule Isler”, am răspuns eu, „dacă El m-ar trimite în iad, tot L-aş iubi. În mine a fost pus Ceva, şi nu mai sunt eu, ci este El!”

Familia mea, tatăl meu, fratele meu, soţia şi fiica mea, s-au întors înapoi în ţărâna din care au fost luaţi. Eu ştiu că ei au fost aici când a fost făcută lumea, pentru că au fost luaţi din ţărână. Da, ei erau aici atunci când a fost făcut pământul.

Trupurile noastre au fost aici încă înainte de facerea pământului, de aceea suntem pe pământ.

Trupul nostru este alcătuit din calciu, potasiu, petrol, lumină cosmică atomi, etc., toate acestea legându-se împreună. Şi cumva, noi nu ştim cum, printr-o lucrare de Maestru, am fost făcuţi ceea ce suntem.

Duhul Sfânt a fost trimis din prezenţa lui Dumnezeu să pună dragostea Sa peste pământ. Şi plin de dragoste, El Şi-a întins aripile în jurul pământului, şi a început să-l iubească sau să-l conceapă, gângurind peste el.

Îmi pot imagina cum elementele s-au adunat laolaltă (calciu, potasiu) aducând la suprafaţă un crin.

Apoi Duhul Sfânt s-a gândit din nou şi iată că au început să apară copaci, păsări care zburau, animale care se plimbau…

El a continuat să se gândească şi a apărut un om pe care l-a numit Adam. Şi pentru că Adam era singuratic, El a făcut un produs secundar pentru om; Domnul a luat o coastă din om şi a făcut din ea o femeie pentru om, pe Eva. El i-a iubit pe cei doi oameni (pe Adam şi pe Eva) deopotrivă.

Eu pot s-o văd pe Eva cum îşi lăsa capul pe umărul lui Adam… Aceasta este tot ce-şi putea dori acea femeie. Apoi ei au început să se plimbe prin grădină. Deodată s-a auzit răgetul leului, dar ea nu se putea speria deoarece nu exista frica.

Adam a privit-o cu dragoste şi i-a zis: „Iubito, acesta este leul. Am să-l chem ca să-l vezi.” Şi leul a venit imediat. Apoi l-a chemat pe tigru: „Vino aici imediat!” şi el a venit s-a aşezat lângă el, urmându-i ca nişte pisicuţe blânde.

Deodată a început să sufle vântul care a umflat părul Evei. Atunci ea a spus: „O, vântul acesta…”

„Să fie linişte!” a spus Adam şi vântul l-a ascultat imediat. De ce? El era fiul lui Dumnezeu, iar ea, era soţia lui.

Apoi, îl pot auzi pe Adam spunând: „Iubito, soarele apune, aşa că este timpul să vorbim cu Tatăl.” Şi s-au îndreptat spre biserică, marele Pom. De îndată ce au îngenuncheat, o Lumină cerească, strălucitoare, a venit jos: Logosul.

Duhul Sfânt care i-a conceput a venit jos: Tatăl, Dumnezeu şi a spus: „Copii, v-aţi simţit bine astăzi?”

„Da, Tată!”

„Am venit jos ca să vă sărut şi să vă urez noapte bună, înainte ca să vă culcaţi.” Apoi, i-a aşezat jos şi i-a sărutat pe obraji.

Nimeni nu putea să le facă niciun rău, pentru că El era chiar în tufişuri veghind asupra lor.

Leul şi tigrul s-au aşezat şi ei lângă cei doi oameni ca să se odihnească, în timp ce Tatăl îi privea mulţumit.

Apoi, a venit păcatul prin cunoştinţă. Cred că mă înţelegeţi.

Păcatul a intrat în lume prin intelect, prin dorinţa de a primi o lumină nouă, ceva ce nu era Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu spusese clar: „În ziua când vei mânca (din pomul cunoştinţei) vei muri.” (Geneza 2.17).

Totuşi Eva a dorit ceva nou.

Oh, vă spun din inimă că eu nu încerc să mă împotrivesc nimănui. Tot ceea ce vreau, este să vă aduc Cuvântul, pe „aşa vorbeşte Domnul”, şi nimic altceva. Nu ceva fantastic, nu biserici mari şi intelectuale, ci să-L ascult pe Cel care v-a făcut pe acest pământ.

Vedeţi, păcatul a intrat prin cunoştinţă.

Şi acum, prietene, dacă Duhul Sfânt a fost singurul Instrument folosit de Dumnezeu pentru facerea voastră, dacă El a făcut trupul vostru fizic, atunci cine este Arhitectul trupului vostru?

O, Doamne, ajută-i pe oamenii aceştia să vadă!

Duhul Sfânt este Cel care a creat mădularele voastre: ochii, nasul, gura, inima etc. El este Acela care v-a dat o inimă nouă, un duh nou şi care vine să locuiască în voi.

Să nu primiţi de la niciun om idei intelectuale, sau teologie care este contrară Cuvântului, ci staţi întotdeauna numai pe „Aşa vorbeşte Domnul!”

Nu uitaţi că El a fost străpuns pentru neascultarea noastră!

Da, Duhul Sfânt a conceput apoi Trupul Său în care să locuiască: pe Isus Hristos. Astfel, El a preumbrit-o pe Maria şi a creat în ea, sau a conceput o celulă de sânge, care L-a adus la suprafaţă pe Fiul. Isus Hristos a fost însuşi Dumnezeu venit pe pământ pentru 33 de ani şi jumătate. El a venit ca să facă împăcarea, ispăşirea pentru păcatele noastre; astfel a adus o renaştere, o împăcare între omul pierdut şi Duhul Sfânt. El i-a sărutat şi i-a împăcat.

Aş vrea, ca în răcoarea serii, atunci când soarele va apune peste viaţa aceasta, şi când călătoria mea se va sfârşi, să fiu sărutat de El şi să adorm pe braţele Lui la fel ca Ştefan.

El a spus: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” (Fapte 7.56).

Şi acum ce putem face noi?

El ne-a făcut ceea ce suntem, fără să ne întrebe dacă suntem de acord sau nu. Dacă Dumnezeu m-a făcut bărbat şi m-a călăuzit până la vârsta aceasta…. pe la 33 de ani şi jumătate, am fost puternic şi sănătos. Satana a încercat de multe ori să mă schilodească, dar Dumnezeu a vegheat totdeauna asupra mea.

Şi tu, soră, ai fost tânără şi frumoasă, dar ai îmbătrânit.

La fel tu, bărbatule, care ai fost tânăr, puternic şi sănătos.

Dumnezeu a făcut toate lucrurile fără să te întrebe dacă eşti de acord, fără ca tu să ai ceva de spus. Dar dacă El a putut face toate acestea fără să vă întrebe, cu atât mai mult, poate să vă dea posibilitatea de a alege locul în care vreţi să mergeţi de aici. Da, voi puteţi să-I întoarceţi spatele sau să-L acceptaţi.

A-I întoarce spatele înseamnă a fi pierdut, a rămâne fără potasiu, petrol etc., dar acceptându-L, aveţi o inimă nouă, un duh nou şi atunci Duhul Sfânt poate veni în voi ca să vă controleze emoţiile. Atunci, când El gângureşte ceva prin Cuvântul Său, voi răspundeţi imediat voii Sale.

Astfel, dacă El spune:

Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci!”, voi răspundeţi imediat: „Amin, Doamne!”

Dacă El spune: „Eu sunt Domnul care vindecă toate bolile tale!” Răspunsul vostru va fi: „Amin, Doamne!”

Cu atât mai mult va înălţa trupul vostru!

Duhul Sfânt poate să aducă înapoi trupurile oamenilor chiar şi după ce bomba atomică va distruge totul. De ce? Pentru că potasiul, calciul şi celelalte elemente din care este compus trupul vostru, vor rămâne aici. Atunci Duhul Sfânt va crea din nou.

Acum, în timpul din urmă, El ridică Biserica Dumnezeului celui viu, punând os lângă os şi mădular lângă mădular. Aceasta se poate realiza prin călăuzirea şi gânguritul Duhului Sfânt.

Dumnezeu a făgăduit că vă va înălţa la cer dacă ascultaţi Vocea Sa care vorbeşte în adâncul sufletelor voastre.

Prieteni, acum, înainte de a încheia, gândiţi-vă adânc şi sincer la aceste lucruri. Într-o zi, noi vom pleca de pe acest pământ. Şi atunci de ce aţi încerca să acceptaţi orice lucru fals, orice biserică teologică şi intelectuală, orice emoţie, sau orice altceva care este contrar Cuvântului, când Biserica Sa este plină de binecuvântările adevăratului Duh al lui Dumnezeu?

De ce? De ce să primiţi ceea ce este contrar Cuvântului lui Dumnezeu, când El doreşte şi aşteaptă ca voi să veniţi sub binecuvântarea Duhului Său? Cum puteţi accepta ideea că aceste crezuri, sau emoţiile minţii pot să vă ducă în ceruri, când ele nici nu sunt recunoscute de Biblie?

Aţi primit voi aceasta?

Oh, oameni ai lui Dumnezeu, pe genunchi şi înapoi la Dumnezeul vostru! Domnul să aibă milă de toţi. Aceasta este rugăciunea mea.

Şi acum, în timp ce stăm cu capetele plecate, în acest moment solemn, când El s-ar putea opri deasupra ta, deasupra acestei adunări, deasupra multora din cei prezenţi aici, gândiţi-vă cu sinceritate (nu superficial) şi răspundeţi: „Îl iubiţi pe Duhul Sfânt? Este duhul din viaţa voastră, care ticăieşte în afara emoţiilor voastre, conform Scripturii? Aveţi voi roadele Duhului: răbdarea, blândeţea, bunătatea etc.?”  Aceste lucruri nu sunt materiale, nu se pot pipăi.

Pe Dumnezeu nu-L interesează cantitatea, adică cât de mare este o biserică, ci calitatea ei.

Pentru testarea metalului, se controlează compoziţia şi duritatea lui.

Tot aşa, verificarea bisericii nu se face prin mărimea ei sau prin numărul membrilor ei, ci prin Cuvânt.

Poate ea să spună „Amin” la fiecare făgăduinţă pe care a dat-o Dumnezeu? Ce fel de viaţa duce ea? Are ea roadele Duhului: bunătatea, supunerea, blândeţea, răbdarea, etc? Cum reacţionează când o supără cineva?

Există o „Roată” micuţă care ticăieşte tot timpul şi care vă ţine sub control. Dragostea Lui se mişcă tot timpul în jurul vostru încercând să intre în inima voastră. Doriţi s-o primiţi?

Oh, gândiţi-vă acum! Gândeşte-te serios acum când Duhul Sfânt stă deasupra ta şi-ţi spune: „Cu tine vreau să vorbesc, fiul Meu!”

În timp ce staţi cu capetele plecate înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea mea, ridicaţi mâinile spre El şi spuneţi: „Dumnezeule, pune Duhul Tău în mine!”

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Aici sunt multe mâini ridicate.

O, Tată, Dumnezeule, veşnicule Creator şi Biruitor, Duhule Sfânt, Te rog în Numele lui Isus, Fiul Tău, să iei loc în inima fiecărei persoane care a ridicat mâna spre Tine. Ei au venit la Tine pentru că au nevoie de ajutorul Tău. Oh, câtă nevoie au de Tine! Iar dacă ei Te recunosc acum, ce va fi în clipa când inima lor va înceta să mai bată? Ce vor simţi în clipa când vor simţi îmbrăţişarea rece a morţii,   cuprinzându-i? Cu atât mai mult Te vor recunoaşte atunci!

Cine suntem noi? De unde venim şi încotro mergem?

O, Tată, suntem atât de obosiţi de viaţa aceasta! Pune Tu astăzi în noi, Doamne, o inimă nouă şi un duh nou, iar apoi lasă ca în mijlocul acestui duh nou pe care ni-L dai Tu, să coboare Duhul Sfânt. Atunci în viaţa noastră vor putea fi găsite toate roadele Duhului Tău: bunătatea, dragostea, pacea, răbdarea, blândeţea, credinţa etc.

Când viaţa din trupul acesta, care este alcătuit din potasiu, calciu, petrol, etc., pleacă, el (trupul) se întoarce în ţărână, dar noi ne încredinţăm Ţie, duhul nostru. Pune Tu în noi un duh nou, şi lasă ca Duhul Tău să ne corecteze şi să ne conducă în tot timpul călătoriei noastre pe acest pământ.

Binecuvântează-i pe aceşti oameni scumpi! Vindecă, Te rugăm, bolnavii din mijlocul nostru, Doamne, şi fă ca atunci când vom părăsi locul acesta, să putem spune cu toţii:

„Am făcut bine că am mers acolo, pentru că Duhul Sfânt a început să facă în noi o lucrare nouă, care va schimba viaţa noastră, şi va face din noi oameni noi, diferiţi de cei care am fost când am intrat aici!”

Întăreşte Tu nădejdea care este în sfinţi.

Întăreşte-i, Doamne, pentru zilele care vin.

Oh, grâul este copt, iar Isus va reveni în curând pentru seceriş, de aceea, Te rugăm să reverşi binecuvântarea Ta peste noi, în Numele lui Isus. Amin.

(Fratele Branham face pauză, iar pianistul începe cântarea: „Am nevoie de El!”)

Cred că ar fi bine să mă aşez puţin până când se cântă.

„Am nevoie, oh, câtă nevoie am de El!”

Mă întreb ce o fi gândit Georgie în noaptea în care tocmai a plecat de la fratele lui mort? Atunci a simţit că şi inima lui iese din piept, s-a făcut negru la faţă şi a trecut, lăsându-şi soţia aici.

Tot timpul am nevoie de Tine,

O, binecuvântează-mă acum, Salvatorul meu!

Eu vin la Tine.

Haideţi să cântăm cu toţii:

Eu am nevoie de Tine tot timpul,

O, (către fiecare).

O, am nevoie de Tine,

Am nevoie de Tine,

În fiecare clipă eu…

Haideţi să ne ridicăm mâinile spre El!

O, binecuvântează-mă acum, Salvatorul meu!

Eu vin la Tine.

O, măreţule IaHVeH, vino acum şi pecetluieşte-ne pe fiecare cu Duhul Tău. Pune în inimile noastre acel Ceva, care ne-a lipsit atât de mult! Dă-ne Doamne, biruinţa Ta, acea biruinţă pe care nu ne-o poate lua nimeni! Faci aceasta, Tată? Noi Te rugăm aceasta în Numele lui Isus şi aşteptăm îndurarea Ta.

Mă întreb dacă este cineva aici, pentru care trebuie să ne rugăm?

Am fost sunat de o doamnă din New Albany. Da, este în ordine.

Să ne rugăm pentru ea în timp ce veţi continua cântarea începută. Aş vrea să staţi câteva momente respectoşi…

…partea Iordanului.

În dulcile câmpii ale Edomului

Unde un pom al vieţii înfloreşte

Acolo este odihnă…

Isus rupe orice lanţuri

Când El vă eliberează.

Aduceţi un scaun pentru fratele, poate că vrea să se aşeze. Nu te simţi mai bine dacă stai jos, frate?

Eu am să-L laud pe El pe vecie

Pentru că m-a eliberat!

Ce s-a întâmplat? Cei care au venit în rândul de rugăciune, ca să ne rugăm pentru ei, au trecut dincolo de bariera crezului lor? Au venit să ne arate că vinul a fost pus în burdufuri noi şi că pot să spună „Amin” la tot „Aşa vorbeşte Domnul!”?

Biblia, care este „Aşa vorbeşte Domnul!” ne spune în Iacov 5.14-15:

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

Şi tot în Biblie este scris:

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.”  (Marcu 16.18).

Noi am fost învăţaţi şi obligaţi de Duhul Sfânt să facem aceasta pentru cei care au nevoie, deoarece este o rânduială dumnezeiască dată slujitorilor Săi.

Aceasta nu înseamnă că fiecare individ pentru care ne rugăm este un sfânt sau creştin. Nu, ci este nevoie ca persoana respectivă să creadă în inima ei. Este nevoie ca Duhul Sfânt să gângurească prin Cuvântul Său, să lase Ceva în inima acelui om, astfel încât el să creadă că Domnul va sta deasupra lui până când se va face bine.

Când Avraam era deja bătrân, Dumnezeu i s-a arătat sub numele de El-Shaddai adică: „Dumnezeul cel Atotputernic.” şi i-a spus:

„Avraame, tu ai aproape o sută de ani, dar Eu sunt Pieptul care te alăptează, de aceea, pune-te la sânul Meu ca un copilaş şi trage putere, pentru că Eu sunt Acela care-Mi voi împlini Cuvântul!”

Şi Avraam, deşi avea o sută de ani, s-a pus la pieptul lui Dumnezeu, în timp ce Sara a început pregătirile ca să primească Cuvântul lui Dumnezeu (făgăduinţa Sa).

Şi ce s-a întâmplat?

Dumnezeu i-a transformat în doi tineri astfel încât au putut să-l aducă la suprafaţă pe Isaac, iar din linia lui Isaac, a venit Hristos, care a binecuvântat lumea.

Numele lui a fost schimbat din Avram în Avraam, pentru că a fost făcut tatăl unei mulţimi. Şi aceasta deoarece s-a încrezut în Dumnezeu „care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” (Romani 4.17b).

El a primit făgăduinţa şi a stat pe ea deşi au trecut 25 de ani până când s-a împlinit. Da, Avraam a primit făgăduinţa când avea şaptezeci şi cinci de ani şi copilul s-a născut când a avut o sută de ani.

În toţi aceşti douăzeci şi cinci de ani însă, el a continuat să-L iubească pe Duhul Sfânt care l-a făcut din ţărână şi a crezut fiecare Cuvânt spus de El, mărturisind:

„Este adevărul!” Prin credinţă, el a privit lucrurile care erau ca şi cum n-ar fi fost, deoarece erau contrare Cuvântului lui Dumnezeu, şi astfel a putut fi făcut un bărbat tânăr ca să primească copilul făgăduit.

Aşa venim noi. Noi suntem sămânţa lui Avraam. (sămânţa duhovnicească).

Şi pentru că suntem sămânţa lui Avraam, noi numim aceste lucruri, bolile, suferinţele, totul, ca şi cum nu ar fi, pentru că credem că tot ce a spus Duhul Sfânt prin profetul Său e Adevărul! Toţi copiii Lui L-au primit pe El indiferent de vârsta pe care o aveau şi L-au urmat în toate timpurile.

Da, noi numim aceste lucruri ca fiind adevărate şi corecte, şi le acceptăm ca pe o proprietate personală, răspunzând Duhului Sfânt: „Cuvântul Tău este adevărul! De aceea voi refuza orice altceva! Eu cred din inimă că Tu mă faci sănătos, Doamne, pentru că Cuvântul Tău spune: „Rugăciunea cu credinţă îl va însănătoşi pe cel bolnav. Şi Dumnezeu îl va ridica.” Asta-i tot! Acesta este adevărul.

Mă întreb dacă în dimineaţa aceasta se află printre noi şi alţi predicatori care cred în vindecarea divină şi care ar vrea să vină ca să stea alături de noi în faţa acestor oameni bolnavi. Ei sunt fraţii şi surorile noastre în Hristos. Aţi vrea să veniţi aici ca să vă rugaţi cu noi, în timp ce păstorul nostru va trece în faţă ca să conducă rugăciunea pentru bolnavi? Toţi ceilalţi sunteţi aici ca să vă ocupaţi poziţiile alături de noi.

Dacă nu mă înşel, cred că l-am văzut şi pe Teddy aici. Noi ne bucurăm de toţi ceilalţi predicatori care sunt prezenţi în locul acesta, şi-i rugăm pe toţi cei care cred, să vină şi să se unească cu noi în rugăciunea pe care o vom face pentru cei aflaţi în nevoi.

Aş vrea să vină aici şi prezbiterii: fratele Higgbatam şi toţi ceilalţi care staţi acolo.

Să vină acum şi fraţii slujitori care doresc, pentru că vrem să ne rugăm pentru cei doi oameni din cărucioare, după care ne vom ruga şi pentru ceilalţi. Aş vrea ca voi toţi să vă uniţi cu noi în această rugăciune. Gândiţi-vă că în locul lor ar putea fi mama, tata, sora sau fratele vostru. N-aţi vrea să fie vindecaţi? Credinţa voastră este ca un dinam puternic care aduce jos slava lui Dumnezeu dătătoare de vindecare.

Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17).

Duhul Sfânt este Acela care face Cuvântul lui Dumnezeu viu în inimile voastre. Şi când credeţi, voi veniţi.

Care este datoria mea în această lucrare?

Să-mi pun mâinile peste voi, apoi Cuvântul spune că „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa.” (Iacov 5.15).

Atunci veţi avea cu adevărat motive să-L lăudaţi şi să spuneţi:

„O, Duhule Sfânt, Cuvântul Tău este adevărul. Eu nu mai sunt bolnav, ci sunt bine, tot mai bine. Îţi mulţumesc, Părinte ceresc pentru îndurarea pe care ai avut-o faţă de mine. Cu fiecare oră ce trece, mă simt tot mai bine!”

Priviţi ce urmează dacă iubiţi Duhul Sfânt – El vă călăuzeşte prin Cuvânt.

Acum mă voi ruga, apoi ne vom pune mâinile peste cei bolnavi.

Tată, Tu vezi nevoile noastre şi noi credem că eşti mai mult decât în stare să rezolvi orice problemă. Tu care ai putut păstra viaţa lui Daniel în groapa cu lei, Tu care i-ai scos pe cei trei tineri din cuptorul aprins, Tu care ai despicat Marea Roşie, astfel încât poporul a păşit pe uscat; Tu care ai putut să îl înviezi pe Lazăr din morţi şi să-l răpeşti pe Ilie într-un car de foc, o, Dumnezeule, Tu nu ai greşit niciodată şi ai rămas Acelaşi.

Şi iată că aceste burdufuri noi, umplute cu vinul nou, cu nădejdea Vieţii noi, au păşit în dimineaţa aceasta înaintea Ta, întinzându-şi mâinile spre Tine.

Ca slujitori ai Tăi, Tată, conform împuternicirii date de Tine, noi ne punem mâinile peste cei bolnavi şi credem că se vor vindeca.

Această împuternicire dată de Cuvânt este tot atât de vitală pentru biserică, ca şi predicarea Evangheliei.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit.” (Marcu 16.16).

Noi credem că vom vedea în această dimineaţă, împlinirea Cuvântului Tău. Oamenii aceştia au mărturisit că cred, iar credinţa pe care o arată ei, va fi testată în lupta împotriva Diavolului. Ajută-i să vină cu toţii în Numele lui Hristos.

Stând cu capetele aplecate, noi mergem înainte alături de această soră iubită.

Ca ostaşi ai crucii, conştienţi de învierea Sa glorioasă, pe baza autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu, noi îi poruncim Satanei să te părăsească în Numele lui Isus! Şi să fii vindecată. Fie ca credinţa ta să nu se piardă, ci să sorbi făgăduinţa lui Dumnezeu, gânguritul Duhului Sfânt.

Puterea care te-a adus afară din ţărâna pământului, care a alcătuit fiecare părticică a trupului tău, este mai mult decât în stare să repare ceea ce a stricat Satana.

Eu te aduc în prezenţa lui Dumnezeu, ca unul care crede în Numele Fiului Său, Isus.

Noi avem aceeaşi rugăminte înaintea lui Dumnezeu şi pentru fratele nostru peste care ne-am pus mâinile. Ca slujitori credincioşi ai Lui, noi te aducem înaintea lui Dumnezeu, a Duhului care a creat trupul tău şi a pus în el totul în ordine. Satana însă, a coborât şi a frânt trupul tău, oprind astfel buna desfăşurare. Noi ne punem mâinile peste tine pe baza autorităţii Cuvântului şi-L rugăm pe Dumnezeul cel viu, care te-a creat, şi care-ţi cunoaşte inima, să se îndure de tine şi să te vindece.

Noi cerem aceasta în Numele lui Isus.

(Fratele Branham şi predicatorii continuă să se roage pentru bolnavi.)

O, Atotputernicule şi Îndurătorule Dumnezeu, Tu, Cel care eşti Infinit, Omniprezent şi Atotştiutor, Tu care umpli tot spaţiul, ne punem mâinile peste sora noastră şi o aducem în prezenţa Ta, rugându-Te acelaşi lucru ca şi pentru ceilalţi bolnavi – îndură-Te şi vindecă trupul ei bolnav, care duce lipsă pentru că Satana i-a furat sănătatea. Fă aceasta pentru Slava Numelui Tău.

Tată, Dumnezeule, ne punem mâinile şi peste această soră, cu aceeaşi rugăminte…

Noi cerem acest lucru în Numele lui Isus. Amin.

Tată, Dumnezeule, deasupra trupului acestui bărbat stă greutatea anilor care i-au apăsat umerii încovoindu-i, i-au zbârcit faţa şi i-au luat vlaga, dar Tu, Dumnezeule, Cel care ne-ai creat prin Duhul Sfânt, apropie-te de el prin dragostea Ta şi ridică-l, dovedind astfel că Cel care ne-a luat din pământ poate repara ceea ce a creat.

– Amin –

Posted in Slujba Incincita

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *