Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – DUHUL ADEVĂRULUI

18 Ianuarie 1963 – Phoenix, Arizona

Să ne ridicăm în picioare şi să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Tatăl nostru cel drept, ne apropiem de Tine în scumpul Nume al Domnului Isus şi Te lăudăm pentru ceea ce ai făcut pentru noi, pentru ceea ce au văzut ochii noştri şi au auzit urechile noastre în aceste ultime zile ale istoriei omenirii, când timpul se varsă în veşnicie şi vedem luminile strălucind ca semn că nu mai este mult până la venirea Domnului Isus.

Tată ceresc, Te rugăm să-Ţi aduci aminte de noi, iar dacă mai există ceva necurat în noi, Doamne, scoate-l Tu afară ca să avem trecere înaintea Ta dacă vei veni în seara aceasta. Te rugăm şi pentru cei bolnavi şi cu probleme.

Te rugăm pentru Biserica Ta de aici şi de peste tot din lume, pentru copiii Tăi din fiecare naţiune, ca să ne putem spăla hainele în sângele Mielului şi să auzim chemarea: „Iată, vine Mirele! Ieşiţi în întâmpinarea Lui!”

Prin harul lui Dumnezeu şi prin meritul lui Isus, în care ne încredem, Te rugăm să ne ajuţi să ne curăţim candelele şi să mergem înainte ca să-L întâmpinăm pe Mire. Taie inimile noastre împrejur cu Cuvântul Tău, scoate afară toată necredinţa şi dăruieşte-ne un mare serviciu, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi.

Cu siguranţă este bine să fim din nou în casa Domnului în seara aceasta. Aseară am avut un serviciu minunat la fratele Groomer. Îmi amintesc că şi anul trecut am avut un timp minunat.

De fapt am avut un timp minunat peste tot, pentru că Domnul ne-a binecuvântat din belşug, mai mult decât ne-am fi gândit. El este plin de îndurare şi bunătate şi este atât de bine că Îl cunoaştem, nu-¡ aşa? (Adunarea spune: „Amin”). Şi mă gândesc că a-L cunoaşte pe El înseamnă Viaţă.

Cred că mâine seară vom fi la Central Avenue Assembly. Este o biserică mare unde este fratele Fuller şi încă un frate cumsecade, şi nădăjduiesc să avem şi acolo rugăciune pentru bolnavi, desigur, dacă este de acord fratele Fuller.

Apoi vom fi la biserica apostolică de aici din Phoenix. Nu îmi amintesc cine este păstor acolo. (Cineva spune: „Este un frate nou din biserica mexicană”).

Iar dacă va fi cu voia Domnului, duminică seara vom fi în biserica fratelui Outaw. Eu şi familia mea aşteptăm cu nerăbdare să mergem acolo ca să ascultăm acele cântări frumoase.

Cred că Billy Paul le ştie deja pe dinafară. Noi am cântat foarte mult cântarea: „Voi merge sus, sus, sus.” Când ajunge la birou, indiferent ce oră este, el pune cântarea: „Sus, sus, sus”, aşa că banda este deja uzată.

În seara aceasta sunt cam răguşit şi m-am tot uitat să văd pe cineva care să vorbească în locul meu. L-am zărit pe fratele Jack Moore. Este minunat, frate Jack! (Fratele Jack Moore spune ceva). Aţi auzit?

Cred că i-am văzut şi pe fratele Noel Jones şi pe fratele Roy Borders. Oh, suntem de peste tot aici! Cred că ar fi bine dacă unul din aceşti fraţi ar veni sus şi ar vorbi în locul meu cât timp sunt răguşit.

Fratele Jack spune: „Domnul nu este în descoperirea aceea!” I-am văzut pe oameni cum stau acolo şi într-un fel mă bucur că stau cu ei. Domnul să ne binecuvânteze.

Aşteptăm adunările de săptămâna viitoare care vor avea loc la Penticostal Assemblies. Nici nu-mi mai amintesc toate locurile în care vom merge. Oricum discuţiile vor începe la Ramada.

Acum este un banchet pentru oamenii de afaceri în Tucson, Arizona. Noi ştim că Phoenix şi aceste locuri sunt periferii ale acelui oraş. Aşa este. Acela este locul principal, este locul meu de acasă, şi ne bucurăm să vă avem vecini şi pe voi, cei din cartierele periferice.

Cred că fratele Rasmunsson a spus la o adunare ţinută într-o seară ceva ce ¡-a răscolit pe toţi. Cred că s-a întâmplat la Ramsar, Houston. Da. Şi el a zis: „Voi, oamenii din împrejurimile Dallasului sunteţi mahalaua Houstonului.” O, vai! Texasul n-a putut înghiţi aceasta, la fel ca voi, aşa că a fost o mare tăcere în adunare.

Ei bine, El este un Dumnezeu tare. Acum haideţi să deschidem Scriptura şi să aducem o mică mărturie. Nu ar fi aceasta o schimbare? Eu am bătut atât de mult aici încât mă ruşinez să mă mai uit la voi, aşa că am să vă dau puţină odihnă şi am să vă aduc câteva mărturii din bunătatea Domnului nostru.

Haideţi să deschidem la Ioan 16.12. Mie îmi place să citesc Cuvântul pentru că El este Cel care ne ajută să cunoaştem Adevărul. Voi începe citirea de la versetul 12 şi aş vrea să ascultaţi cu atenţie pentru că vreau să aduc o mărturie. Aseară v-am ţinut foarte mult, aşa că acum vom încerca să încheiem mai devreme. Şi desigur, mâine seară vom sta o jumătate de oră extra. Aceasta înseamnă cam ora unu, nu-¡ aşa? (Fratele Branham şi adunarea râd).

Deci vom citi din Ioan 16.12-15:

Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.

Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.”

Aseară am putut gusta puţin din aceasta fiindcă suntem oameni ai Evangheliei depline şi credem în toate intervenţiile Duhului Sfânt. Adevărul este că singurul mod de a fi pe deplin în Evanghelie este să credem întreaga Evanghelie, tot ceea ce a scris Domnul, pentru că singuri suntem nimic.

Este aşa cum am vorbit ieri cu fratele Carl, în timp ce priveam un pom: „Nu este minunat palmierul acela? Şi când te gândeşti că nu este decât cenuşă vulcanică! Asta-¡ tot.” Şi am continuat: „Cu cât se deosebeşte de eucalipt, care este tot cenuşă vulcanică cu viaţă în ea? Şi atunci ce suntem noi? Cenuşă vulcanică de pe pământ, ţărâna pământului cu viaţă în ea.”

Dar fiecare viaţă a fost sădită de Dătătorul vieţii şi El ştie cum şi ce să facă. Tot ce a pus pe acest pământ, este spre slava Lui: Stelele sunt spre slava Lui; vânturile sunt spre slava Lui; florile sunt spre slava Lui, iar noi suntem încununarea slavei Lui.

Toate Îl ascultă întocmai, în afară de om, el fiind singurul care a căzut. Toate au rămas în starea lor originală, dar omul a căzut. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu are tot timpul o luptă cu el ca să-l determine să facă ceea ce este corect şi să se supună.

Una din marile probleme ale lui Dumnezeu de-a lungul anilor şi a epocilor Bisericii a fost şi este să găsească pe cineva care să stea în totul sub controlul Lui. El are nevoie de un singur om, pentru că întotdeauna a folosit doar un om într-un timp. Noi am studiat aceasta serile trecute: un om, nu un grup. El vrea doar unul. Aceasta-¡ tot ce-¡ trebuie fiindcă doi oameni pot avea păreri diferite. El foloseşte un singur om, reprezentându-Se pe Sine prin acea singură persoană. Niciodată nu a procedat altfel.

Astăzi El are o singură Persoană şi aceea este Duhul Sfânt. El este Persoana trimisă de Dumnezeu: Duhul lui Isus Hristos pe pământ, Duhul lui Dumnezeu care Se manifestă şi Îl mărturiseşte pe Hristos prin Biserica Sa. Vedeţi, El vrea să continue Viaţa lui Hristos prin Biserică.

Dacă stăm să ne gândim, acesta este un lucru atât de minunat şi în acelaşi timp atât de simplu! Noi ne forţăm, tremurăm, ne temem, avem îndoieli şi ne gândim: „Oare ar trebui să forţez?” Nu este aceasta, este vorba de predare: să realizezi că eşti nimic şi să-L laşi pe El să preia complet controlul, să preia gândirea ta.

Prin aceasta nu vreau să spun că cu Hristos trebuie să umbli fără să gândeşti, cu mintea goală. Nu aceasta este, ci să vii la El cu căinţă şi umilinţă şi să spui: „Doamne Isuse, iată-mă! În Cuvântul Tău scrie că ai încă multe lucruri de spus ucenicilor Tăi, dar nu le pot purta acum.” Vedeţi, poate aceasta este şi situaţia noastră astăzi: că nu le putem înţelege.

Dumnezeu poate ridica ceva mai deosebit, iar noi ne exprimăm imediat. În loc să cercetăm Scriptura să vedem dacă este corect sau nu, ne grăbim să aruncăm acel lucru şi să spunem: „O, nu-¡ nimic de el!” Dar ar trebui să cercetăm aceste lucruri ca să vedem dacă sunt corecte sau nu. Şi nu uitaţi că dacă nu sunt corecte, în final vor pieri, pentru că Isus a spus: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină, va pieri!” (Matei 15.13).

Cred că Gamaliel a spus odată: „…dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.” (Fapte 5.39).

Şi El a spus aici: „Când va veni Duhul Sfânt…” (Ioan 16.13). Odată am vorbit cu cineva şi el mi-a spus: „Duhul Sfânt este de fapt gândirea ta.” Aceasta ar face din Duhul Sfânt un gând, dar Biblia spune: „Când va veni El… (El este pronume personal), deci: „Când va veni El…”, Duhul Sfânt, Dumnezeu, „… va descoperi toate lucrurile pe care vi le-am spus Eu.” Vedeţi? Înseamnă că nu există nici o altă cale de a cunoaşte Adevărul. Tu nu Îl poţi primi prin cultură sau printr-o experienţă de seminar, ci numai prin Duhul Sfânt, pentru că El a fost trimis ca să-L descopere.

Şi Domnul a mai spus că „El vă va arăta lucrurile care vor veni.”

În Evrei capitolul 1 scrie că „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul Său, Isus Hristos.” (v. 1-2). Vedeţi, Duhul Sfânt preia posesia Bisericii ca să lucreze Hristos în ea. Atunci tu devii aşa cum a fost El. El a devenit aşa cum ai fost tu, ca tu să poţi deveni cum a fost El. Înţelegeţi? El a devenit tu, ca tu să devii El.

Aceasta este peste puterea noastră de înţelegere. Să nu încercaţi să explicaţi pentru că nu se poate. Doar acceptaţi. El a vorbit şi asta-¡ tot. Spuneţi doar că este adevărat şi credeţi.

Încă de când eram doar un tânăr creştin am spus că „mă bucur că am fost apucat de Dumnezeu înainte ca să mă apuce biserica.” Este greu de spus cum aş fi fost, dar Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru călăuzirea şi controlul direct prin care mi-a marcat Duhul Sfânt viaţa, încă înainte de a mă preda Domnului. Spun aceasta pentru că încă de copil am ştiut că era Ceva acolo. El îmi vorbea, iar eu Îi răspundem, şi încă de atunci am observat că lucrurile pe care mi le spunea, se întâmplau exact cum îmi erau spuse, aşa că am ştiut că trebuie să fie Adevărul.

Acum sunt un om bătrân, dar vreau să-mi spună oricine din lume ceva ce mi-a spus El cu „Aşa vorbeşte Domnul”, în Numele Domnului, şi nu s-a împlinit întocmai dovedind că este Adevărul.

De ce spun acest lucru? Noi toţi am fost puşi în cenuşa vulcanică, dar este vorba de făgăduinţa Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea nu pot să mă încred în mine; de aceea tu nu poţi să te încrezi în tine, dar ne putem încrede împreună în Cel care a preluat controlul asupra noastră, în Duhul Sfânt care ne controlează. Noi trebuie să ne încredem în El, iar când ne încredem în El, se văd rezultatele.

Ar fi imposibil să vă povestesc şi numai o părticică din lucrurile pe care le-a făcut Duhul Sfânt în viaţa mea. Vă spun aceasta cu Biblia Lui deschisă, şi Ea este Cuvântul Lui.

Vedeţi, această Sămânţă vine în cenuşa vulcanică, în această ţărână, într-o fiinţă spirituală. Dumnezeu intră ca Duh şi lucrează prin această ţărână, ceea ce înseamnă că nu omul este Cel ce face acest lucru, ci Dumnezeu.

Dacă m-aş apuca să aştern pe hârtie lucrurile pe care le-am văzut făcute de El, aş scrie câteva volume de cărţi. Şi pot mărturisi înaintea lui Dumnezeu, a Bisericii Lui şi în prezenţa grupului de aici, că în cincizeci şi trei de ani nu L-am văzut dând greş niciodată. Totul a fost de fiecare dată la semn.

Excepţie face ziua de ieri, când am venit în vest. Voi aţi ascultat banda şi cred că înţelegeţi. Nu ştiu ce este, dar aştept. Nu ştiu de ce sunt aici, dar aştept. Poate fi plecarea mea acasă, fiindcă aşa ar părea. Dacă este aşa, atunci se va ridica altcineva după mine şi va duce Mesajul mai departe. El va fi o persoană ciudată, dar se va ridica după aceea şi va duce Mesajul mai departe. Voi să ascultaţi. Câtă vreme este Scriptura, staţi cu ea.

Dacă nu este aceasta, atunci vine o altă etapă, fiindcă cred că trăim în zilele din urmă. Eu Îi sunt recunoscător pentru că am trăit în timpul acesta şi nu aş schimba această zi cu nici o altă zi de pe pământ, pentru că nu este nici o altă zi mai glorioasă decât aceasta.

Oare ce ar spune Moise, Ilie, Pavel, Sila, acei mari eroi ai credinţei din trecut, dacă s-ar ridica, ar lua o carte de istorie şi ar vedea că tot ceea ce au prorocit s-a împlinit întocmai; dacă ar vedea unde suntem noi astăzi? Păi, într-o oră ar fi la închisoare! Cu siguranţă. Ar fi ca nişte sălbatici care umblă pe străzi în sus şi-n jos vestind Evanghelia: „Timpul este aproape!” Şi noi vedem în seara aceasta că suntem foarte aproape de slava lui Dumnezeu.

Mai întâi de toate aş vrea să-l întreb pe Billy Paul dacă a împărţit numere de rugăciune pentru seara aceasta. Eu nu ştiu pentru că acum câteva minute am sosit de la Tucson. (Cineva spune: „Da”). Deci a împărţit. Va fi greu să-¡ aducem aici, dar vom încerca.

Nu vă voi ţine mult, doar cât să aduc câteva mărturii pe baza acestui text din Scriptură, pentru că Hristos Îşi ţine toate promisiunile date. Trebuie s-o facă! Înţelegeţi? Eu nu pot s-o fac pentru că sunt muritor şi supus greşelii, dar El este nemuritor şi neschimbător, de aceea trebuie să-Şi ţină Cuvântul. Vedeţi, eu nu pot să-l ţin pe al meu şi nici voi pe al vostru, dar El şi-L ţine. O, nu trezeşte aceasta ceva în voi ştiind că El este absolut legat de Cuvântul Său? (Adunarea spune: „Amin”).

Săptămâna aceasta am trecut prin Biblie şi am văzut viaţa acelor proroci şi patriarhi, şi cum de fiecare dată când biserica s-a îndepărtat de la Cuvânt, Dumnezeu a trimis imediat pe cineva să-¡ scuture şi să-¡ întoarcă înapoi la Cuvânt, să alinieze biserica cu Cuvântul. Întotdeauna a fost aşa pentru că aceasta este procedura lui Dumnezeu şi El ¡-a ales pe oameni să facă aceasta.

Dacă El ar fi ales stelele să predice Evanghelia, acest lucru ar fi fost gata cu mult timp în urmă, pentru că ele nu ar fi ieşit niciodată din voia lui Dumnezeu. Dacă ar fi ales soarele sau vânturile să predice, ele nu ar fi ieşit niciodată din voia Lui. Vedeţi?

Dar noi avem libertatea de a alege şi putem să ne purtăm cum vrem. Acesta este motivul pentru care suntem o durere pentru El. Noi încercăm tot timpul să injectăm căile noastre pe calea Lui, dar prin aceasta ne îndepărtăm de calea Lui. Vedeţi?

Şi aşa cum am spus întotdeauna, omul Îl laudă pe Dumnezeu pentru ce a făcut şi spune ce va face, dar ignoră ceea ce face în prezent. Înţelegeţi?

Oamenii spun: „O, slavă lui Dumnezeu pentru că El a despărţit Marea Roşie!” „Da, Isus vine din nou. Aleluia! Aşa este.” Dar vorbesc ei despre ce face El astăzi? „O, aceasta a fost pentru un alt timp!” Înţelegeţi? Întotdeauna vorbesc despre ce a făcut şi va face, dar ignoră ce face în prezent.

Exact starea aceasta a găsit-o Isus Hristos când a venit pe pământ. Dumnezeu a promis ce va face, dar iată-L acolo în faţa lor şi ei nu L-au cunoscut. „El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.” (Ioan 1.10). Aşa este. „Dar tuturor celor ce L-au primit… le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.” (v. 12). Aceasta este partea glorioasă.

Cu câtva timp în urmă am avut o vedenie despre care nu cred că am vorbit decât în faţa unui grup restrâns. Tocmai am pierdut una din cele mai importante persoane din viaţa mea, pe mama. Eu o iubesc. Îmi amintesc cum se îndepărta de masă pentru că eram atât de săraci încât nu aveam ce să mâncăm. Tata aducea puţină pâine, iar ea turna puţină cafea peste ea şi punea zahăr, după care se purta ca şi cum nu ¡-ar fi fost foame, ca să avem ce să mâncăm noi. Nu voi uita niciodată aceasta.

De câte ori m-a luat în braţe şi câte lucruri a făcut pentru mine! Dar vedeţi, Dumnezeu este plin de îndurare şi ştie ce şi cum să facă, iar eu Îl iubesc pentru aceasta.

Întotdeauna înainte ca să moară cineva dintre ai mei, am văzut aceasta într-o vedenie. Când aveam doar optsprezece sau nouăsprezece ani, l-am văzut pe fratele meu. Nici nu eram creştin, dar l-am văzut pe fratele meu plecând.

L-am văzut pe tata când a plecat şi pe Howard. Vă amintiţi că v-am spus despre Howard cu doi ani înainte de a se întâmpla şi ¡-am spus şi lui: „Howard, ţi-am văzut locul însemnat. Tu urmezi.” Şi s-a întâmplat exact aşa.

Sper să nu sune ca o batjocură, dar vreau să vă arăt că lui Dumnezeu Îi pasă; El este interesat întotdeauna la fel de mult de lucrurile mici şi de lucrurile mari. Spun aceasta spre folosul acestor predicatori cumsecade.

Fiecare ar vrea să fie un Billy Graham sau un Oral Roberts, dar noi toţi suntem slujitorii lui Dumnezeu în câmpul în care ne-a pus. Şi indiferent cât de mic sau cât de mare eşti, în faţa lui Dumnezeu ai aceeaşi valoare, eşti la fel, doar să lucrezi corect în locul în care te-a aşezat. Întotdeauna este ceva deosebit să-L urmezi pe Domnul.

Eu prefer să am o biserică cu cincizeci de oameni care să fie în voia lui Dumnezeu, decât să am una de cinci mii de oameni în afara voii lui Dumnezeu. Cu siguranţă. Cu un om care este în voia Lui, Dumnezeu poate face într-o oră mai mult decât poate face în cincizeci de ani cu unul care nu este în voia Lui. Înţelegeţi? El este nesigur şi se poticneşte ca şi cum ar trage cu puşca în întuneric. Dar când un om este cu adevărat în voia lui Dumnezeu şi îşi cunoaşte chemarea, stă acolo neclintit.

Acum să vorbim despre vedenii şi cum lucrează Dumnezeu cu ele.

Când va veni Duhul Sfânt, El vă va descoperi aceste lucruri despre care v-am vorbit Eu.” Tu nu trebuie să încerci să-ţi dai seama în alt fel pentru că El este Autorul. Cu siguranţă. Şi El ştie despre ce a vorbit. Biblia spune că El a scris Cuvântul: „…oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2Petru 1.21). Şi dacă Duhul Sfânt este Autorul Cuvântului, ştie şi cum să-L tălmăcească. Şi ştiţi cum Îl tălmăceşte? Fiţi atenţi să nu scăpaţi aceasta dacă veniţi la serviciul de vindecare. Cum Îl tâlcuieşte? Adeverindu-L, împlinindu-L.

Aceasta a spus Isus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi Viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). „Cine Mă poate învinui de păcat?” Păcatul este necredinţa. „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, fiindcă Cuvântul a vorbit despre ele.” (Ioan 10.37-38). Aceasta este ceva cât se poate de simplu.

Biblia spune că „darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă.” (Romani 11.29).

Cred că sunt zece ani de când, într-o dimineaţă, eram acasă şi stăteam în fotoliu. Este foarte ciudat cum Dumnezeu include un animal. Aşa a spus şi un frate când ¡-am povestit vedenia în care am fost luat la cer. Cred că am mai vorbit despre aceasta.

El mi-a scris o scrisoare pe care a publicat-o în revista „Glasul oamenilor de afaceri,” şi în ea spunea: „Vedenia este corectă până în punctul în care ai povestit de calul tău care a venit şi şi-a pus capul pe umărul tău, fiindcă din câte ştiu eu, în cer nu sunt animale. Raiul a fost făcut pentru oameni, nu pentru animale.”

De obicei când cineva îţi explică un lucru, încearcă să se lege de ceva, dar pe Dumnezeu nu-L poţi explica. Pe El trebuie doar să-L crezi. Astfel, ca să-l liniştesc, ¡-am răspuns: „Frate, eu nu am spus niciodată că am fost în Rai. În vedenie am cerut să-L văd pe Isus, dar mi s-a spus că El este încă dincolo. Eu eram într-un loc ca un paradis, iar dacă te ajută cu ceva, în cartea Apocalipsei scrie că Isus vine din Cerul cerurilor călare pe un cal alb şi că toată oştirea cerească Îl urmează călare pe cai albi. Deci trebuie să fie câţiva cai prin cerul cerurilor.”

Dumnezeu acordă importanţă oricărui lucru; El acordă importanţă lucrurilor mari sau mărunte pe care le faci, şi este interesat de felul cum ai grijă de turma ta micuţă, sau de cei care au grijă de o turmă mai mare. El este interesat.

Cu câtva timp în urmă am fost la pescuit cu un frate cunoscut. Eram în vacanţă şi mă odihneam. Pescuiam cu melci şi am prins o grămadă frumoasă de peşti. După masa târziu, m-am dus să pescuiesc nişte peştişori micuţi pe care să-¡ folosim ca momeală pentru peştii mari. Aruncam firul, îi prindeam şi-¡ puneam în găleată.

Şi în timp ce stăteam în barcă, m-a lovit Ceva şi mi-a spus: „Va fi înviat şi adus la viaţă un animal micuţ.” Un animal micuţ?

Câţi dintre voi ¡şi amintesc Cuvântul vorbit cu privire la un băieţel lovit de maşină, care va fi adus la viaţă din moarte? Fratele Jack Moore este aici şi el a fost de faţă când s-a întâmplat aceasta, acolo în Finlanda. Mulţi îşi amintesc când am spus vedenia şi le-am cerut să şi-o noteze în carte.

Eram acolo cu fratele Wood… Unul din băieţii lui a fost vindecat de poliomelită. Când a auzit ce am spus, el s-a întors spre celălalt frate şi ¡-a zis:

Să fii atent că se va întâmpla ceva.”

Eu am continuat să pescuiesc. Am pus momeala în cârlig, dar în noaptea aceea nu am mai prins nimic.

Dimineaţa, el m-a întrebat:

Nu ai spus că va fi un fel de întoarcere la viaţă?”

Da, aşa am spus.”

Atunci m-am gândit că în ziua când am plecat la pescuit, fetiţa mea mai mică avea o pisică. Mie mi-e frică de pisici. Dacă vă plac şi vreţi să aveţi o pisică, este în ordine, dar eu nu le vreau pe lângă casă deoarece am impresia că pisicile ştiu că mă tem de ele. Şi tatăl meu se temea de pisici, iar copiii mei au ştiut întotdeauna că nu au voie cu pisici pe lângă casă.

Dar chiar înainte să plec, fetiţa mea mai mică a venit la mine cu o faţă tristă şi mi-a zis: „Tati…”

Ce-¡, scumpa mea?”

Să ştii că s-a întâmplat un lucru groaznic.”

Ce anume?”

O, dacă ai şti!”

Ei bine, spune-mi.”

Să ştii că cineva a aruncat din maşină o pisică şi este atât de bolnavă încât abia mai poate umbla. Tati, te superi dacă o să am grijă de ea şi îi dau ceva de mâncare?”

Sigur că poţi, numai să ai grijă să nu te zgârie când îi dai să mănânce. Ia să văd şi eu pisica aceea!”

Când am ajuns la cutia cu pisica, desigur că acolo erau deja o grămadă de pisoi. Micuţul Iosif se uita la ei cât erau de drăguţi cum se urcau unul pe altul, apoi a luat unul în mână, l-a strâns puţin mai tare şi apoi ¡-a dat drumul pe ciment. Bietul pisoi a început să se zvârcolească, iar eu m-am gândit: „Bietul de el!”

Astfel, m-am gândit că poate este vorba de pisoiul acela de acasă. Cred că vă amintiţi de cazul acelui oposum. Deci m-am gândit: „Poate este vorba de pisoiul acela.”

Am continuat să pescuim peştişorii aceia pentru momeală. Pe cei mai mărişori îi reţineam, iar celor mai mici le dădeam drumul.

Lyle, fratele lui Banks, pescuia cu o undiţă cu un cârlig mare de care agăţase o mulţime de viermi şi a prins un peştişor care a înghiţit cârligul cu totul. Când l-a tras afară a zis: „Ia uitaţi-vă aici!” Peştele era cam atât de mare şi nu putea scoate cârligul decât dacă tăia firul. Dar pentru că nu voia să renunţe la cârlig, a tras tare de fir şi cârligul a ieşit cu toate măruntaiele peştişorului, pe care le-a aruncat apoi în apă zicând: „Aceasta a fost ultima ta masă, micuţule!”

Eu ¡-am zis: „Lyle, ia un cârlig mai mic, iar când peştele muşcă, prinde-l înainte să apuce să-l înghită, fiindcă acesta este secretul prinderii lui.”

Cred că am tras greşit,” a răspuns el şi şi-a văzut de treabă. A mai încercat de câteva ori dar a scăpat trei sau patru peştişori, aşa că a zis: „Am să-l las să-l înghită iar.”

În timpul acesta, peştişorul mort plutea cam de treizeci de minute pe apă.

După o vreme au început să se ridice valuri, aşa că am zis: „Cred că va trebui să plecăm fiindcă avem deja o găleată plină.”

M-am ridicat şi am început să trag înapoi firul de undiţă, dar în timp ce făceam aceasta, deodată a venit peste mine Ceva ca un vânt. Mi-am aruncat băţul din mână, m-am ridicat în picioare şi am privit în jur. Atunci am auzit un Glas care zicea: „Vezi peştişorul acela?” Era peştişorul care zăcea pe suprafaţa apei.

M-am întors spre cei doi fraţi şi le-am zis: „Vedeţi peştişorul acela?” după care am repetat ce a spus El. Peştişorul era mort de o jumătate de oră şi plutea pe apă.

Şi El a spus: „Vorbeşte-¡ şi dă-¡ viaţa înapoi!”

Atunci am spus: „Peştişorule, îţi dau viaţa înapoi în Numele Domnului Isus!”

Cei doi bărbaţi stăteau şi priveau cum peştişorul s-a întors pe spate şi a început să înoate prin apă. Erau gata să leşine. Lyle şi-a frecat faţa cu apă şi a spus: „Visez, dar mă voi trezi imediat.”

Nu visezi deloc,” ¡-am răspuns eu.

Înainte de aceasta avusesem pe lista de rugăciune treizeci sau patruzeci de copii cu spasme. Vedeţi, cum Dumnezeu a venit de la acei copii cu spasme şi a înviat acel peştişor, arătând că El este interesat de toate.

Cum Şi-a folosit puterea să blesteme un smochin, când în ţară erau mii de leproşi? El a trecut pe lângă acei leproşi şi S-a oprit să blesteme acel smochin: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” (Marcu 11.14). Şi smochinul s-a uscat. Vedeţi, El Şi-a folosit puterea ca să arate că este interesat şi de copaci. El este interesat de peşti; El este interesat de tine şi este interesat de mine. El este interesat să-Şi vadă Cuvântul manifestat, iar pentru aceasta Se bazează pe noi, fiindcă noi suntem reprezentanţii Lui. Nu noi facem aceasta, ci El. Noi să ne predăm şi să umblăm cu El.

Într-o dimineaţă am văzut o vedenie. Am văzut un animal mare care stătea pe marginea unui deal. Avea nişte coarne uriaşe. În vedenie eram la vânătoare şi era zece sau unsprezece dimineaţa. Eu m-am furişat şi l-am împuşcat, iar pe drumul de întoarcere am văzut că s-a ridicat asupra mea un urs grizzly mare, dar l-am împuşcat şi pe el. Apoi am văzut că am luat coarnele acelea şi le-am măsurat cu o ruletă, şi aveau 42 de inch (106cm). Nu am mai văzut niciodată un animal cu coarne atât de mari şi ascuţite. Arăta ca o căprioară, dar era cât două sau trei căprioare. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva.

Când am avut vedenia, m-am gândit: „Am s-o notez undeva pentru că se va împlini cândva.”

Şi într-o zi m-a sunat fratele Miner Arganbright şi mi-a zis:

Eşti ocupat, frate Branham?”

Nu foarte tare pentru că am două săptămâni de vacanţă,” am răspuns eu.

Nu vii cu mine în Alaska, Canada, fiindcă vrem să convocăm consiliul oamenilor de afaceri de la Anchorage şi din Fairbanks.”

Sună bine ce-mi spui. Trebuie doar să-mi fac puţin timp.”

Ei bine, dacă ai timp o să facem şi o partidă bună de vânătoare de urşi grizzly.”

Când am auzit aceasta, mi-am zis: „O, sună bine! Aici este vedenia! Aceasta este.” Apoi ¡-am zis: „Vânătoarea de urşi grizzly sună bine, dar nu merg numai pentru aceasta. Totuşi, dacă suntem acolo sus şi vrea vreun ghid să mă ia şi pe mine gratis, m-aş bucura să merg.”

Sigur că te ia! Avem deja totul pregătit.”

Dă-mi timp să mă rog pentru aceasta.”

Astfel, în ziua aceea m-am dus în pădure, dar de câte ori m-am rugat, m-am îndepărtat tot mai tare de lucrul acela. Mă gândeam că este ceva ciudat, dar după două zile, l-am sunat pe fratele şi ¡-am spus: „Răspunsul este nu!”

Dar tocmai aranjăm lucrurile, frate Branham!”

Nu face aceasta pentru că Duhul Sfânt nu este de acord!” Apoi ¡-am spus vedenia şi am adăugat: „Nu ştiu ce să zic, frate Arganbright. El nu mă lasă să merg acolo, deşi după cum s-ar părea acela ar fi locul unde am văzut acele animale.”

Ei bine, noi toţi suntem gata de plecare,” a spus el.

Eu nu pot merge pentru că Duhul Sfânt îmi spune să nu fac aceasta.”

Este mai bine să asculţi de El, indiferent cât de bun pare un lucru. Dacă va fi cu voia Domnului, voi predica despre aceasta mâine seară. Nu uitaţi! Dacă Dumnezeu nu este în acel lucru, depărtaţi-vă de el! Staţi departe de el! Chiar dacă pare prosper sau luminos, staţi departe de el! Vom vorbi despre aceasta mâine seară.

Când m-am dus acasă, Billy mi-a zis: „Tată, ţi-l mai aminteşti pe acel vânător Southwick cu care am fost la vânătoare primăvara trecută?”

O, acolo jos în valea Yukon? Sigur că-mi amintesc!”

Uite, ai o scrisoare de la el.”

Este vorba de fratele Byskal, şeful asociaţiei păstorilor din regiunea nord-vest, un băiat cumsecade, care s-ar putea să fie în adunare. Este un băiat bun şi are o familie frumoasă. Este misionar printre indienii Cree, iar vara trecută am fost la vânătoare cu el.

Deci Eddie Byskal voia să mă ducă la Bud, care era unul din convertiţii lui la Hristos. Soţia lui era o penticostală devotată, iar Bud era fermier şi de curând primise înapoi terenul de pe care fuseseră alungaţi indienii şi duşi în rezervaţie, aşa că avea un teren de vânătoare mare. Cred că avea cam trei sute de mile pătrate (777Km2) sau mai mult, alocate de guvernul canadian.

În primăvara aceea, după ce ne-am dus la vânătoare de urşi, după adunare, el nu auzise nimic despre adunările mele, dar Eddie îi vorbea tot timpul despre ele şi despre ce se întâmpla acolo.

Dar Bud spunea: „Vrei să spui că Dumnezeu S-a arătat astăzi şi că a spus mai dinainte lucruri care se vor întâmpla?”

Exact aşa,” ¡-a răspuns Eddie.

Şi continuând discuţia, el mi-a spus: „Ştii, am un frate care are epilepsie, dar cred că dacă aş putea să-l aduc la una din adunările tale, ar putea fi vindecat de boala aceasta pe care o are de când îl ştiu.”

Probabil că da,” am răspuns eu.

Voi ştiţi că în perioada aceea a anului acolo nu se face noapte. Soarele apune până la un loc, aşa că la unu noaptea poţi vedea să citeşti ziarul. În ultima parte a lunii mai, soarele nu apune deloc. Se lasă jos cam zece minute, după care se ridică din nou, aşa că ne-am dus şi noi să ne odihnim puţin.

Pe drumul de ieşire din pădure, ne-am întâlnit cu un grup de indieni. În faţă era bătrânul şef de trib. Ei l-au lăsat să stea acolo fiindcă avea doi copii. Ei îi îngroapă pe cei dragi ai lor în nişte buşteni. Este un fel de religie a lor. Îi atârnă aşa în copaci şi îi lasă pe cei din familie să stea acolo. Bătrânul era un bărbat bine, de vreo nouăzeci de ani şi stătea în şa la fel de bine ca şi fiii lui.

În ziua următoare am plecat, dar el ne-a zis: „Pe aici nu este cărare. Du-te acolo sus peste munţii aceia, în direcţia aceasta.” Însemna să facem încă o sută de mile, dar pentru că era deja prea târziu, ne-am întors înapoi.

Bud mâna o herghelie de cai tineri, iar câţiva dintre ei au intrat în vegetaţia deasă. Eu mergeam în urmă discutând cu fratele Eddie, în timp ce Bud era călare pe calul conducător şi încerca să-¡ scoată pe ceilalţi de unde intraseră. Erau douăzeci şi unu de cai. Eu am aruncat lasoul peste unul din ei şi l-am tras afară, dar când am făcut aceasta, calul pe care călăream eu a intrat în nămolul acela. Am descălecat şi am încercat să-l scot de acolo. M-am umplut de noroi, dar în câteva minute eram din nou călare, şi în timp ce ne continuam drumul, încercam să mă curăţ cumva de noroiul acela.

Peste deal, chiar din faţa mea venea un tânăr. M-am uitat la el, mi-am oprit calul şi atunci l-am văzut cum cade într-o criză care ţinea câteva minute. Făcea spume la gură, trăgea totul din jur şi era foarte nervos. Apoi s-a liniştit şi am văzut un cuptor vechi şi cămaşa lui arzând.

Eddie era destul de departe de mine şi încerca să prindă încă un cal. Tânărul cal fugise din grup şi a intrat în locul acela, iar acum încerca să-l scoată afară. Am alergat la Eddie, am liniştit calul, apoi ¡-am zis:

Eddie, am „aşa vorbeşte Domnul” pentru Bud.”

Dar ce s-a întâmplat, frate Branham?”

L-am văzut în vedenie pe fratele lui.”

Du-te după el,” a spus Eddie.

M-am dus la Bud şi ¡-am zis:

Bud…”

Da, frate Branham.”

Vreau să-ţi spun ceva despre fratele tău,” şi ¡ l-am descris.

Dar cine ţi-a spus toate acestea?”

Nimeni. Mi le-a arătat Domnul. Crezi că sunt slujitorul Lui?”

Sigur că da, frate Branham.”

Du-te jos şi adu-l pe fratele tău aici. El are crize de la vârsta de doi ani. Poate crezi sau nu, dar lucrul acesta este ereditar pentru că şi bunicul vostru a avut această boală.”

Aşa este. Este adevărat.”

Şi am continuat: „Când băiatul acesta are criză, să-¡ smulgi cămaşa de pe el, s-o arunci în foc şi să spui: „Fac aceasta în Numele lui Isus Hristos, după Cuvântul Lui,” şi el nu va mai avea aceste crize, cât timp va crede.”

Bud a ridicat mâinile şi a început să strige, după care a spus: „Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, dar mi-ai spus exact cum arată fratele meu şi adevărul despre bunicul.”

După ce am plecat de acolo, el a trimis după fratele lui. În dimineaţa aceea noi ne-am dus să luăm urma vânatului.

Soţia lui Bud era doar un pic de femeie, cât un carton de săpun. Aveau cinci copii şi era o femeie cumsecade.

Bud s-a dus la cai să-¡ pregătească, pentru că urma să se facă o cărare ca să ne putem întoarce cu acei vânători.

Îşi făcuseră tabăra în nişte barăci vechi folosite de cei care au construit autostrada. Fratele abia ajunsese acasă, dar nici n-a apucat să se dezbrace de hainele bune că a făcut o criză. Bărbatul devenea foarte nervos când avea crize, iar soţia lui Bud se temea de el şi fugea din calea lui. Femeia fusese la una din adunările de la Dawson Creek şi se gândea la ceea ce spusesem, aşa că s-a apropiat de bărbatul acela mare, a tras cămaşa de pe el, o cămaşă albă, s-a dus cu ea la sobă şi a aruncat-o în foc spunând: „Fac aceasta în Numele Domnului Isus, după Cuvântul Domnului care ne-a fost spus.” Şi de atunci el nu a mai avut nici o criză. Aceasta a fost tot.

Şi el mi-a trimis vorbă să merg la o vânătoare fără plată. Întotdeauna caut ceva fără bani, ştiţi voi, aşa că m-am gândit: „Am să mă duc. Dar mai întâi să văd dacă mă lasă Domnul.”

M-am rugat şi am văzut că totul se îndrepta în direcţia aceea.

L-am luat cu mine şi pe fratele Fred Sothmann. Poate este undeva în adunare. Unde eşti, frate Fred? Da, este acolo. Bine. El este unul din administratorii bisericii şi ştie că acest lucru mi s-a spus cu trei luni înainte de a se întâmpla. Este adevărat, frate Fred? Câţi din cei prezenţi îşi amintesc că lucrul acesta mi-a fost spus dinainte? Ridicaţi mâna. Ia uitaţi-vă! Astfel, ¡-am spus bisericii exact cum se va întâmpla, dar nu ştiam că acela era timpul.

Apoi ne-am dus pe lângă autostrada din Alaska şi fratele Fred s-a oprit la un prieten de-al lui să vâneze elani. Noi ne îndreptam spre ţara oilor. Eu am desenat pe pământ o prelată şi am spus: „Frate Fred, dacă acesta este timpul, vei şti exact ce va fi.” El îşi aminteşte aceasta.

În seara aceea am ajuns în tabără, iar fratele Bud a venit la mine, m-a îmbrăţişat, apoi a început să sară în sus şi-n jos, vorbind în limbi şi strigând. El Îl lăuda pe Dumnezeu şi mi-a zis: „Ştii, fratele meu nu a mai avut nici o criză de atunci, frate Branham. Este perfect sănătos şi bine.”

Aşa va fi cât timp va crede. Spune-¡ să-şi predea viaţa lui Hristos şi să-L slujească în toate zilele vieţii lui. Spune-¡: „Du-te şi nu mai păcătui, ca nu cumva să ţi se întâmple ceva mai rău.”, după care am adăugat: „Am avut o altă vedenie.” I-am spus vedenia, apoi am zis: „Cu mine erau nişte bărbaţi mai mici de statură, iar unul dintre ei avea o cămaşă groasă de lână verde cu carouri.”

Păi, eu nu am nici o cămaşă verde cu carouri,” iar fiul lui care avea optsprezece ani, a spus că nici el nu are o astfel de cămaşă.

Ce fel de animal era?” m-a întrebat el.

Arăta ca un cerb.”

Dar aici nu sunt cerbi. Este prea sus. Poate a fost un caribu.”

Păi, caribu are coarnele plate, dar acesta le avea ascuţite.”

Ei bine, frate Branham, noi vom străbate ţinutul oilor, nu al căprioarelor sau ceva de felul acesta.”

Atunci am spus: „Poate se va întâmpla într-o altă călătorie. Părea să fie undeva în Alaska, fiindcă era un grizzly uriaş.”

Ce fel de grizzly era?”

Unul argintiu.” Acela este cel mai renumit dintre ei.”

Şi el a spus: „Sunt călăuză şi am străbătut toată viaţa pădurile acestea, dar nu am văzut niciodată un grizzly argintiu. Grizzly obişnuiţi am văzut, dar unul argintiu nu am văzut niciodată.”

Ei bine, dacă este vreunul pe undeva, va fi al meu pentru că vă spun adevărul.”

Astfel, ne-am pornit şi am pus tabăra la marginea pădurii.

Dumnezeu să mă ajute, deoarece dacă totul rămâne aşa, în Mileniu aş vrea să trăiesc acolo. Mie îmi place să stau în natură. O, dacă cineva nu-L vede pe Dumnezeu în natură, este orb, surd şi mut. Să-L vezi reflectat în munţii aceia uriaşi. Oh! Adâncul cheamă adâncul, acolo unde am un timp minunat.

Deci ne-am dus sus în munţi. Ca să ajungi acolo, trebuie să mergi drept în sus. Am văzut o turmă de vreo treizeci sau patruzeci de capete, dar nu era niciunul atât de mare ca cel din vedenie.

În ziua următoare am luat-o iar de-a curmezişul, iar Eddie a căzut în apă cu papuci cu tot, când a încercat să sară dincolo. În timp ce urcam pe munte, Bud mi-a zis:

Billy, dă-mi te rog, binoclul tău.”

Am mai mers o bucată de drum, timp în care am vorbit despre Domnul, am strigat, am alergat şi am petrecut un timp minunat. Este atât de bine să mergi la vânătoare cu fraţii!

Bud a pus binoclul la ochi şi a spus: „Acolo este berbecul tău, frate Branham. Sunt vreo opt capete la vreo şase mile de aici, pe vârful celălalt. Uită-te şi tu. Îl vezi?”

Am luat binoclul, m-am uitat şi am spus: „Aşa zic şi eu.”

Atunci să ne întoarcem în tabără, iar mâine dimineaţă la ora trei, pornim pe versantul acela. Ar trebui să ajungem acolo pe la ora nouă sau zece şi berbecii aceia vor fi puşi jos.”

Ce altceva mai putem vâna pe aici?” am întrebat eu.

Păi, caribu. Dar este greu de spus cum arată, fiindcă sunt la o distanţă de şase mile (9.6Km). ”

Apoi nu este nici măcar o cărare sau o urmă. Dacă mergi pe West Coast şi înaintezi cam opt sute de mile spre Vancouver, acolo nu este urmă de civilizaţie. Următoarea urmă de civilizaţie este la Anchorage, cam la şapte sau opt sute de mile. Dacă o iei în partea aceasta ajungi într-un orăşel mic, Yellow Knife, de unde iei o dată pe an barca de la eschimoşi. De acolo ajungi în Rusia.

Deci eşti pe cont propriu. Acolo, Dumnezeu poate să Se odihnească de toate problemele şi încercările la care L-am supus, aşa că îmi place să merg acolo sus şi să vorbesc cu El când Se odihneşte, aşa ca în noaptea aceea pe corabie.

Deci în dimineaţa următoare am pornit devreme, iar pe la ora opt am ajuns pe vârful muntelui. Pe drumul acela a trecut un caribu destul de măricel. El urca pe munte cu coarnele lui late, iar eu am spus: „Ei bine, aici este primul caribu pe care l-am întâlnit în pădure. Încă nu am fost atât de sus.”

Da, acela este un caribu,” a spus Bud.

Noi am urcat sus pe înălţime şi am privit în jur. Nu mai era nici urmă de berbeci. Bud şi băiatul lui, Blaine, priveau în jur.

Deodată am strigat: „Slăvit să fie Dumnezeu!” Când am privit în jos am văzut acele vârfuri înzăpezite şi pe ele era un caribu galben, chiar în zăpadă. Imediat urmau brazii pitici, iar puţin mai departe se vedeau nişte tufe roşiatice. Urmau nişte plopi tremurători cu frunza galbenă şi toate culorile se reflectau în lacul de dedesubt. Oh!

Eu şi Bud ne-am îmbrăţişat şi am jucat puţin acolo, am strigat şi L-am lăudat pe Dumnezeu, după care ne-am aşezat jos, şi am continuat să-L lăudăm. Am avut vreo două ore minunate.

Apoi am întrebat: „Oare Eddie unde este?” Noi îi ziceam „Dude”. „Sper că nu s-a rătăcit.”

Nu. Acolo undeva este şi Blaine şi el este indian.”

Privind în jur am văzut un aparat de fotografiat. „Acela este al lui Eddie!” am spus eu, iar când am privit pe deal în jos l-am văzut că ne făcea semn să tăcem, fiindcă urmărea caribul pe care-l văzusem noi. Voia să-l doboare şi să-l ducă la prietenii săi indieni, unde era misionar. El a împuşcat animalul, iar noi am mers şi l-am curăţat.

Pe când ne-am întors s-a făcut ora unsprezece. Ne-am găsit caii înşeuaţi la o jumătate de milă de locul unde stăteam, iar Bud m-a întrebat:

Frate Branham, îţi place să te plimbi?”

Sigur că da.”

Şi el a zis: „Dacă escaladăm muntele acesta… Berbecii pe care ¡-am văzut, s-au îndreptat spre partea cealaltă a văii. Dacă nu sunt acolo, înseamnă că au luat-o pe aici. L-am lăsat pe Eddie să se întoarcă înapoi, iar noi urma să ducem caribul în tabără. De acolo, urma să urcăm muntele ca să ajungem drept în locul acela. Ar trebui să ajungem acolo cam pe la zece sau unsprezece seara.

Bine,” am spus eu, „aşa vom face.”

Ne-am oprit acolo şi am mâncat câte o conservă de sardine, pe care le ascunsesem sub caribu şi cu pâine, pe care o aveam în cămaşă. Era toată udată de transpiraţie, dar nu mai conta, fiindcă atunci când ţi-e foame este bun orice.

Eu am luat binoclul şi am privit puţin în jur, iar la un moment dat am spus:

Bud, ia uită-te şi tu şi spune-mi ce este acolo?”

Cam la trei mile de noi era caribul din vedenie. Dar era foarte ciudat pentru că nu avea coarnele turtite, ci ascuţite. „Priveşte,” am spus eu, „este întocmai cum mi-a fost arătat. Îţi aminteşti? Totul este întocmai cum am văzut: peisajul şi animalul, totul. Lipseşte doar omul îmbrăcat cu cămaşa verde în carouri.” Dar iată că acolo era Eddie îmbrăcat cu o cămaşă verde cu carouri.

Parcă ziceai că nu ai o astfel de cămaşă.”

Cred că mi-a pus-o soţia în bagaj. Ieri când am căzut în apă a trebuit să mă schimb, iar când am căutat haine de schimb, am găsit-o acolo. Îmi pare rău că ţi-am spus altceva, dar nu am ştiut că era acolo.”

Aşa a trebuit să spui, băiete!” am răspuns eu.

Bud mi-a zis: „Poţi să stai aici şi să tragi de la o distanţă de trei mile, nu-¡ aşa, frate Branham?”

După cum arăta vedenia eram aproape de el.”

Şi cum vei ajunge acolo?”

Am s-o iau pe după colina aceasta.”

Aceea este o rocă sedimentară, iar dacă aluneci, într-o secundă vei avea o tonă de zăpadă peste tine.”

Domnul va avea grijă de aceasta. În vedenie arăta că m-am dus roată.”

Eu bine, atunci am să vin în urma ta.”

Ceilalţi băieţi au spus: „Noi vom sta aici până când vom vedea că ai prins animalul, apoi vom coborî şi vom lua caii. Ne vom întâlni jos, la poalele muntelui, la patru sau cinci mile în jos.”

În ordine.”

Şi am pornit împreună cu Bud. Într-o jumătate de oră am mers împrejurul acelei stânci. Când am ajuns acolo, caribu acela stătea acolo şi privea spre noi, dar nu ne-a văzut. Poate era adormit, nu ştiu. Am trecut peste o tăietură mică şi ne-am întors, apoi am ajuns cam la treizeci de yarzi de el (27.5metri). Când am ajuns acolo, el s-a ridicat şi astfel l-am prins.

Bud mi-a zis: „Spuneai că are coarnele lungi de patruzeci şi doi de inch.” (106,5metri).

Exact aşa.”

Frate Branham, la un cap aşa de mare, cred că au o sută patruzeci şi doi de inch.”

Nu, nu! Au exact patruzeci şi doi.”

Atunci el a zis: „Am aici ceva de măsurat.”

De ce, te îndoieşti?”

A, nu…” Apoi a spus: „Stai puţin! Nu ai spus că înainte de a te întoarce acasă vei prinde un grizzly mare argintiu? Acolo unde sunt băieţii, unde este bărbatul cu cămaşa verde, ai putea găsi unul.”

Da, aşa este.”

El a privit spre vale. Astfel de exemplare nu se pot găsi la înălţimea aceea, doar elani.

Unde poate fi, frate Branham?”

Domnul ne poate da unul pentru că aşa a spus. Nu te îndoieşti de aceasta, nu-i aşa, Bud?”

A, nu!”

Şi am început să coborâm. O vreme, el a dus puşca, iar eu trofeul (capul de caribu), după care am schimbat şi am dus eu arma şi el trofeul. Am ajuns pe o parte a dealului unde erau turmele de elani, iar acolo ne-am oprit şi am privit în jur.

Se pare că nu se arată ursul acela bătrân,” a spus Bud.

De ce eşti frământat?” l-am întrebat eu.

A, nu sunt…”

Am mers mai departe până când am ajuns la o porţiune îngheţată, iar acolo ne-am oprit să ne răcorim puţin.

Frate Branham,” a zis Bud, „gândeşte-te că mai avem numai o jumătate de milă şi ajungem la băieţi, iar undeva între noi şi ei, tu trebuie să ucizi acel urs argintiu.”

Aşa este. Tu te îndoieşti, Bud.”

Atunci el s-a ridicat, m-a prins de mână şi mi-a zis: „Frate Branham, fratele meu nu a mai avut nici o criză din ziua aceea, şi eu cred că Dumnezeul care ţi-a putut spune despre el, nu a minţit nici în legătură cu acest urs.”

Bud, el va veni.”

Dar de unde va veni?”

Nu ştiu. Bud, am cincizeci şi doi de ani şi am văzut vedenii de când eram copil. Când am văzut acest caribu în vedenie avea coarnele lungi de patruzeci şi doi de inch, după cum ai văzut şi tu. Şi în aceeaşi vedenie, am văzut că pe drumul de întoarcere la tovarăşii cu care eram, am omorât acel grizzly argintiu.”

Frate Branham, eu pot vedea la o depărtare de douăzeci de mile. Dumnezeu va trebui să-l scoată din pământ, să-l trimită din cer sau ceva.”

Nu-ţi face griji, el va fi aici!”

Am mai mers cam o sută de yarzi (91,5 metri), iar el era obosit pentru că trofeul acela cântărea cam 150 pounds (68 kilograme). Astfel, la un moment dat a spus:

Uau! Sunt aproape terminat!”

Şi-a luat în mână pălăria mare şi neagră şi a început să-şi facă vânt, după care a zis:

Frate Branham, ar fi timpul să apară ursul acela bătrân, nu-¡ aşa?”

Bud, iar te îndoieşti,” ¡-am răspuns eu.

A, nu, doar că nu înţeleg.”

Nici eu nu înţeleg, dar nici nu trebuie. Eu trebuie să cred.” Amin. Dumnezeul cel din ceruri ştie că aceste lucruri sunt adevărate. Aş putea să stau aici şi să spun ceva neadevărat?

Am pornit mai departe şi ¡-am dat puşca, iar eu am luat capul de caribu. Apoi ¡-am zis: „Bud, tu ai binoclul la tine. Ia vezi ce este acolo, pe partea aceea a dealului?”

Şi-a pus binoclul la ochi şi deodată a exclamat: „N-am mai văzut aşa ceva! Este cel mai mare urs grizzly pe care l-am văzut în viaţa mea. Uite cum bate lumina aceea galbenă pe el! Este un grizzly argintiu. Cât de departe zici că este?”

Cam la vreo două mile în sus.” Eram deja istoviţi, dar ¡-am zis: „Ce mai aşteptăm? Haide!”

Eşti sigur că vrei să-l prinzi?” m-a întrebat el.

Sunt sigur.”

Ce puşcă o să folosim?”

Să nu ne gândim la aceasta acum.” Eu aveam la mine o puşcă mică pe care mi-a dat-o un frate din adunare.

Una mică, cheap 270.”

Ne-am apropiat puţin mai mult, şi cu cât ne apropiam vedeam cât este de mare acel urs. O, era un adevărat uriaş! Avea capul cam aşa de mare, fălcile atâta şi labele aşa (Fratele Branham arată). Era atent la nişte tufe de afin de pe care mânca afine. O, cât era de mare! Eram cam la opt sute de yarzi de el (731 metri).

Atunci Bud m-a întrebat: „Frate Branham, ai mai împuşcat grizzly?”

Am împuşcat mulţi urşi, dar niciodată un grizzly argintiu.”

Să ştii că grizzly argintiu este cel mai mare luptător dintre toţi.”

Da, sunt conştient de aceasta,” am răspuns eu.

Dacă vreţi, puteţi să-¡ scrieţi şi să-l întrebaţi, fiindcă a spus că va răspunde oricui vrea să-¡ scrie despre aceasta.

Ai putea să-l prinzi acum?”

Nu, nu! Eram mai aproape, Bud, eram chiar lângă el.”

Dar ne-am apropiat prea mult! Ar putea să ne atace oricând.”

Ştiu, dar va fi bine, Bud.”

Când tragi în el, ar fi bine să-l nimereşti în spate. Trebuie pus jos pentru că altfel va vrea să lupte, dar aşa nu se va mai putea ridica.”

Nu, în vedenie l-am împuşcat în inimă,” am spus eu.

Sper să nu faci vreo greşeală.”

Nu fac. Îmi amintesc cum a fost.” Într-o vedenie eşti şi în subconştient şi în conştient, aşa cum v-am explicat aseară. Sunteţi în două stări, aşa că nu poţi uita. Înţelegeţi?

Astfel, am mai înaintat încă două sute cincizeci de yarzi (228 metri). Era ultima râpă prin care am trecut şi ¡-am zis lui Bud:

Uită-te la el, nu-¡ aşa că este o frumuseţe?”

Da, cred că da,” a răspuns el.

Bud, când mă voi ridica, el va veni spre mine. Priveşte numai!”

Am să fiu atent.”

Eram jos în râpă şi am încărcat puşca cu un cartuş, iar în clipa când m-a ridicat, ursul a venit. L-am ochit şi am tras. Dacă vorbim de viteză, băiete, venea spre noi cu toată viteza. Şi înainte să apuc să mai încarc arma o dată, ursul a căzut la vreo treizeci sau patruzeci de yarzi de mine (27,5-30,5 metri). Am folosit un glonţ „Nosier”, l-am nimerit şi l-am doborât.

Bud stătea acolo palid de frică şi mi-a zis:

Frate Branham, chiar n-am vrut să-mi cadă în braţe.”

Nici eu.”

Uau!” a spus el.

Acum că s-a terminat, vreau să-ţi spun ceva, băiete. Dacă n-aş fi avut acea vedenie, nu m-aş fi apropiat atât de mult de urs.”

Era atât de mare că nu l-am putut clinti de jos. Cred că avea cam o mie de pounds (453,5kg). Era uriaş. L-am jupuit şi am pornit la vale, luând şi trofeul. Atunci Bud mi-a zis: „Mi se pare că visez.”

Când am ajuns jos, ¡-am zis lui Eddie:

Priveşte, căci Blaine îşi va pune mâinile.”

Vă amintiţi că în jurul acelor coarne era o mână mai mică. Îţi aminteşti, frate Fred, că ţi-am spus aceasta?”

Deci am zis: „Să fii atent, Eddie!”

Bud a zis: „Staţi puţin!” Şi şi-a adus calul.

Am luat ursul cu noi pe acei cai. Voi ştiţi că atunci când caii simt mirosul de urs nu mai pot fi ţinuţi şi încearcă să fugă. Acesta este motivul pentru care m-am dus la ei să-¡ ţin.

Bud s-a dus, a luat ruleta şi când a trecut pe lângă mine mi-a aruncat o privire, apoi a zis: „Vino aici, Blaine!”

Eu l-am cotit pe Eddie. Bud a zis: „Pune-l aici!” Şi aşa să-mi ajute Dumnezeu, erau patruzeci şi doi de inch. Amin.

Coarnele acelea scad vreo doi centimetri când se uscă. Acel grizzly, blana lui se află acum în camera mea de vânat, iar coarnele de caribu atârnă pe perete. Au fost aranjate de cel care se ocupă de împăieri, iar pe ele este o bandă de măsurat: exact patruzeci şi doi de inch.

De ce ¡-ar vorbi Dumnezeu unui om în felul acesta privitor la o vânătoare?

Când m-am întors de la vânătoare, mama era bolnavă. M-am dus s-o văd, iar ea mă încuraja şi mă pregătea pentru ceva.

Eu ¡-am zis: „Mamă, Domnul te-a vindecat întotdeauna,” dar ea mi-a răspuns:

Billy, eu mă duc Acasă să-L văd pe Tata.”

O, nu vorbi aşa, mamă!”

Da, da, mă duc.”

A fost internată în spital, iar doctorii nici nu au ştiut ce are. M-am dus acolo să mă rog pentru ea, dar ea mi-a zis: „Fiule, eu mă duc.” Voi ştiţi că mama era o luptătoare şi o femeie puternică.

După două zile m-am dus la ea. Stătea, privea în sus şi mi-a zis: „Billy, te văd.”

Sigur că mă vezi, mamă.”

Privea în continuare spre cer şi a zis: „Te văd chiar aici, Billy. Eşti atât de bătrân! Ai părul şi barba albă. Ţi¡ braţul în jurul crucii şi te întinzi după mine.” Atunci m-am gândit că aceasta a fost tot.

Voi, fraţii de aici, ştiţi că acesta este adevărul.

A urmat duminica. Eu predicam, iar cineva mi-a trimis vorbă că mama… Când am auzit, am spus: „Nu cred că mama pleacă. Dumnezeu îmi arată întotdeauna oamenii care pleacă, dar despre mama nu mi-a arătat nimic.” Şi în timp ce predicam, cineva mi-a spus: „Du-te şi vorbeşte cu mama ta la telefon, fiindcă este pe moarte.”

Atunci am spus: „Moarte, stai pe loc, fiindcă Cuvântul Domnului este mai important decât tine!”

Bărbatul acesta de lângă mine, fratele Borders, poate să vă spună. După serviciu m-am dus la mama, iar fratele Borders mi-a zis:

Frate Branham, tu nu eşti mai mare de şase picioare (183cm), dar astăzi am văzut la amvon un om de zece picioare (304cm).”

Frate Borders, Dumnezeu va purta de grijă de toate lucrurile pentru mama.”

După câteva zile am fost chemat din nou la ea, pentru că de data aceasta pleca. Copiii erau adunaţi în jurul patului ei, iar eu ¡-am zis:

Mamă, chiar te duci?”

Da.” Încă mai putea vorbi.

Am continuat să-¡ vorbesc şi ¡-am zis: „Mamă, ce înseamnă Isus pentru tine?” Mi-am amintit cum am botezat-o în Numele Lui în apă şi am întrebat-o: „Spune-mi ce înseamnă El pentru tine acum?”

Mai mult decât viaţa,” a răspuns ea.

Mamă, eu sunt fiul tău, predicatorul. Aş vrea să te ţin de mână acum. Ţine-mă şi tu.” Şi am continuat s-o ţin de mână. Curând n-a mai putut vorbi. Parcă avea toată faţa paralizată. „Nu mai poţi vorbi?” am întrebat-o eu. „Ascultă-mă! Isus este încă Acelaşi pentru tine?”

Ea a dat din cap că da. Apoi n-a mai putut da nici din cap. „Mamă,” am întrebat-o mai târziu, „Isus este încă totul pentru tine? El va veni imediat să te ia. Este şi acum totul pentru tine?” Ea nu se mai putea mişca, aşa că ¡-am zis:

Mamă, dacă Isus înseamnă pentru tine ceea ce a însemnat în ziua când te-am botezat în apă, clipeşte din ochi. Şi ea a clipit din ochi, iar lacrimile au început să-¡ şiroiască pe obraji.

Apoi a venit un Vânticel care a trecut prin cameră şi mama mea a plecat Acasă.

M-am întors acasă pentru că trebuia să mă ocup de haine şi de înmormântare, voi ştiţi cum este. Copiii plângeau, iar eu le-am spus fraţilor mei: „Mama a fost liantul dintre noi. Acum nu vom mai fi la fel.”

Doc şi familia lui erau în colţul acesta; Jesse şi familia lui erau în colţul acela, iar pe Howard tocmai îl înmormântasem de curând, aşa că am spus: „Suntem gata, băieţi. Nu ne vom mai vedea adunaţi împreună pentru că mama este cea care ne-a ţinut.”

După ce ¡-am luat hainele, m-am întors seara acasă.

Cine o cunoaşte pe doamna Domico din Chicago? Ea a fost o prietenă dragă şi mi-a dat o Biblie. Era o Biblie cu fermoar şi cu litere roşii, iar când am predicat predica „Mielul şi porumbelul”, ei mi-au trimis doi porumbei ca suport. Şi fratele Norman mi-a trimis atunci un porumbel, iar fratele Borders mi-a dat un miel. Eu am luat Biblia în mână, iar Meda plângea într-un colţ.

Voi, oamenii de afaceri de aici ştiţi că atunci când am fost în Jamaica, în timp de stăteam la masă v-am spus că cineva dintre ai mei va muri, cineva care nu are dinţi. Şi după câteva ore, soacra mea care nu avea nici un dinte în gură, a căzut jos aproape moartă.

Apoi am spus: „Văd un tânăr care scuipă sânge. Billy, să nu mergi acolo, pentru că văd un tânăr care scuipă sânge.” Femeia era soacra mea. El s-a dus şi a avut o hemoragie când a murit maică-sa, iar aceasta l-a şocat.

Deci am luat Biblia şi am spus: „Tată, nu ştiu de ce nu mi-ai arătat că mama va pleca. Poate ai făcut-o din dragoste. Oh, sunt atât de mâhnit, Dumnezeule! Dă-mi, Te rog, un Cuvânt de mângâiere. Fă să citesc ceva care să mă mângâie.” Şi am lăsat Biblia deschisă aşa, iar acolo scria: „Ea nu este moartă, ci doarme.” După aceea m-am dus şi m-am culcat.

A doua zi, m-am trezit la ora opt. Ei urmau s-o aranjeze pe la amiază, aşa că ne-am dus s-o vedem.

Meda pregătea micul dejun, iar copiii plângeau.

Nu o vom mai vedea pe bunica?”

Ba da, o veţi vedea,” am răspuns eu. „Ea s-a dus la etaj, dar o vom vedea din nou.” Voi ştiţi că ea ¡-a iubit foarte mult pe nepoţi.

Toţi au început să plângă şi m-au întrebat: „Putem s-o vedem pe bunica în după-amiaza aceasta?”

Da, voi puteţi să-¡ vedeţi trupul în care a trăit, dar bunica a plecat să fie împreună cu bunicul sus în cer.”

Băiatul meu mai mic nu putea înţelege şi a întrebat:

Atunci bunica va veni jos în seara aceasta?”

Nu, nu!” am răspuns eu, „Nu ştiu când se va întoarce, dar când va veni Isus, va veni şi ea împreună cu El.” Când m-am întors să plec, m-am văzut într-un loc care arăta ca audienţa aceasta. Conduceam cântările, deşi nu am făcut niciodată aceasta. Nici măcar nu ştiu cânta. Şi acolo era adunată o mare mulţime de oameni.

În partea aceasta, sala arăta ca şi cum ar fi fost deschisă în afară, ca şi cum ar fi fost un amfiteatru pe un deal. Era atât de înalt, iar oamenii trebuiau să se ridice să se uite aşa. Erau trei rânduri, aşa. Şi chiar în mijloc era o despărţitură unde erau nişte copii infirmi.

Eu eram îmbrăcat cu un costum închis la culoare şi cântam: „Aduceţi-¡, aduceţi-¡, aduceţi-¡ pe micuţi la Isus!” Noi cântam această cântare în special atunci când aveam binecuvântarea copiilor.

Acolo era o boxa ca cea unde stau celebrităţile, iar amvonul era aproape de ea. Şi în timp ce conduceam cântarea, mă uitam la mine… O, nu căutaţi să găsiţi explicaţie fiindcă nu se poate explica. Şi când eram acolo, parcă a devenit aici. Nu ştiu cum, dar cele două imagini s-au suprapus. Este bine când cele două devin una.

Eu am avut un aparat de fotografiat, dar nu ştiu să fac fotografii. Am privit prin acel obiectiv şi am văzut cinci sau şase obiecte, iar Billy mi-a zis: „Centrează-l, fiindcă atunci toate obiectele vor deveni unul.”

Este o idee bună aceasta. Când vezi lucrurile diferit, trebuie să le centrezi. Folosiţi Cuvântul lui Dumnezeu să-L centraţi pe El şi atunci veţi vedea despre ce vorbesc. Dar mai întâi centraţi-L pe El.

În timp ce eram în acea vedenie, am observat în spatele acelui loc o persoană renumită şi mi-am zis: „Aceştia vor veni în boxa celebrităţilor.” Ei au venit spre mine, iar eu m-am gândit: „Vom mai cânta o dată ca să ajungă şi doamna aceea.” Ea era îmbrăcată demodat. Poate unele femei îşi amintesc rochiile acelea lungi şi ghetele cu şireturi. Femeia avea o bluză sau o cămaşă cu mâneci lungi şi pe gât, şi cu acei năsturei la spate. Vi le amintiţi? Pe cap avea o pălărie mare îndoită într-o parte. În vremea aceea, femeile aveau părul lung aşa că purtau pălăria aşa şi o prindeau cu un ac de păr, ca atunci când călăreau, ca să nu le cadă.

Această doamnă venea în faţă şi toţi îşi arătau respectul faţă de ea, iar eu m-am gândit: „Ea va merge în boxa celebrităţilor.”

Când am spus aceasta, doamna aceea tocmai a intrat în boxă şi am putut să văd că toţi s-au ridicat în picioare ca şi cum ar fi recunoscut-o.

Atunci m-am gândit: „Este timpul să predic fiindcă mă voi ruga pentru bolnavi.” Când m-am dus la amvon, am văzut că boxa era atât de aproape cum este fratele acesta de aici.

Atunci m-am gândit: „Doamna aceea va trebui să mă salute, ceea ce înseamnă că o voi recunoaşte.” Femeia avea capul plecat, aşa, iar când mi-am ridicat capul după un timp, am văzut că era mama, tânără.

Am privit-o şi am zis: „Mamă?”

Billy…” a răspuns ea.

Atunci în clădire a început să tune şi să fulgere şi a venit un cutremur, iar un Glas a spus: „Nu te teme pentru mama ta, fiindcă ea este la fel ca în anul 1906.”

Adică cum ca în anul 1906?”

Atunci Meda m-a întrebat: „Ce se întâmplă cu tine?”

Dragă, ce a fost în anul 1906?”

De ce?” a întrebat ea.

Am avut o vedenie şi am văzut-o pe mama stând aici.”

Ce ai văzut?”

Am văzut-o pe mama stând aici.”

Ce ai văzut?”

Am văzut-o pe mama.”

Eşti sigur, Bill?”

Da,” am spus eu, „ea stătea chiar aici şi era drăguţă. Era tânără.”

M-am dus să caut albumul familiei şi ştiţi ce a fost ea în anul 1906? Mireasa tatălui meu. În anul acela s-a căsătorit, ceea ce înseamnă că acum ea este parte din altă Mireasă, din Mireasa Domnului Isus.

Cineva mi-a trimis odată un bănuţ pe care îl am aici în buzunar şi care este din anul 1906.

Când va veni Duhul Sfânt, El vă va descoperi aceste lucruri pe care vi le-am spus şi vă va arăta lucrurile care vor veni.”

Vedeţi, partida aceea de vânătoare m-a întărit. A fost una din cele mai bune partide de vânătoare înaintea acestui şoc. Aceea era dragostea. Fraţi şi surori, toate celelalte vedenii au fost perfecte, întocmai cum le-a arătat Duhul Sfânt. Trebuie să fie Duhul Sfânt. Biblia spune că dacă se împlinesc sunt de la El.

Ce nădejde avem! Într-o zi vom pleca de aici, vor deveni tineri şi tinere şi nu vom mai muri niciodată. Mai bine să ştiu aceasta decât să fiu preşedintele lumii şi să trăiesc un milion de ani. Mai bine să mă ştiu în mâna Domnului.

Mă bucur când ştiu că acelaşi Isus care a făcut această afirmaţie, este aici după două mii de ani. Vedeţi, El nu poate pieri, fiindcă este veşnic. El este acelaşi Isus ca atunci când a făcut această afirmaţie. El Îşi va confirma Cuvântul dacă Îl vom crede. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”).

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16.13).

În cartea Evreilor 4.12 scrie că „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit…”

Cine era Cuvântul? Isus. „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup…”

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Acesta este Dumnezeul nostru.

Prieteni, noi nu suntem pierduţi, ci avem încă har. Aşa cum am spus aseară, ucenicii trăiau din bucuria celor văzute la ultima adunare la care fuseseră şi o aşteptau pe următoarea, dar au uitat că Creatorul valurilor şi al vânturilor era în barca lor.

Tot aşa, Dumnezeul care a făcut acei munţi, a putut să aducă acel grizzly argintiu, după Cuvântul Său, care este acum acasă la mine ca mărturie.

Dacă vreţi, puteţi să-¡ scrieţi lui Bud Southwick, Fort Saint John, British Columbia, şi el vă va răspunde, iar dacă vreţi să mergeţi la vânătoare, el este un ghid bun.

El le-a spus tuturor vânătorilor despre acea întâmplare, de aceea bănuiesc că data viitoare când voi merge acolo, voi avea o adevărată adunare. Aceasta s-a întâmplat anul trecut.

Acelaşi Isus care a dat făgăduinţa aceea a spus: „nu vă voi lăsa şi nu vă voi părăsi. Voi fi cu voi până la sfârşitul lumii.” Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin”).

Cu asemenea dovezi şi cu Adevărul dovedit şi adeverit, nu simţiţi că vă vine s-o luaţi în sus prin acel acoperiş şi să fiţi răpiţi? Mai putem să lăsăm lucrurile lumii să ne împovăreze când vedem atâtea lucruri pozitive dovedite că sunt Adevărul?

Fiecare persoană bolnavă să creadă că aici este Acelaşi care a dat acea făgăduinţă şi Acelaşi care l-a vindecat pe acel tânăr de epilepsie. Acelaşi Dumnezeu este acum aici. Dacă aş putea să iau boala de la voi, aş lua-o, dar eu nu pot face aceasta. A câştigat-o El, de aceea tot ce trebuie să faceţi este să credeţi.

Dacă atunci când băiatul a avut criza, soţia fratelui lui ar fi spus: „Dar ce legătură are cămaşa cu aceasta?” nu s-ar fi întâmplat nimic şi probabil nu ar fi funcţionat pentru alt caz deoarece pentru el a fost trimis. Naaman s-a cufundat de şapte ori în Iordan şi a fost vindecat, dar probabil că un altul care a făcut aceasta, nu s-a vindecat de lepră. Vedeţi? Dar ceea ce spune El este Adevărul şi este adeverit ca fiind Adevărul.

Este târziu să mai chemăm un rând de rugăciune, dar haideţi să ne oprim un minut şi să ne întrebăm: Aceasta este ceea ce a făgăduit Dumnezeu? Înseamnă că Cel ce face aceasta este adevăratul Duh Sfânt. Este adevărat? (Adunarea spune: „Amin”).

Cine ar putea spune că El nu era Duhul Sfânt? El era. „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30). Duhul Sfânt era Tatăl Lui. „Ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1.20). Înseamnă că Duhul Sfânt şi Dumnezeu este acelaşi Duh şi că Acesta era în El.

Priviţi ce a făcut atunci când femeia aceea s-a atins de haina Lui. El privea peste audienţă şi cunoştea gândurile lor. Nu spune Biblia că „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri şi că deosebeşte gândurile inimii?” (Adunarea spune: „Amin”). Nu a promis El în Ioan 14.12 că „cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu?” Nu s-a dovedit că această promisiune este adevărată?

Atunci Dumnezeu este aici. El este aici ca să facă bine pe oricine; El este aici ca să salveze orice suflet pierdut.

Înainte de a face chemarea la altar pe care mă simt îndemnat s-o fac, haideţi să-L chemăm pe El. Poate printre noi sunt străini care spun: „Eu n-am mai fost la o astfel de adunare. Am auzit oamenii vorbind despre aceste lucruri, dar nu le-am văzut. Inima mea ar fi încurajată dacă aş vedea prezenţa lui Hristos printre oameni, dacă L-aş vedea făcând aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci.” Vă va da curaj aceasta? (Adunarea spune: „Amin”).

Să ne plecăm capetele, să închidem ochii şi să-L lăsăm pe Duhul să urmeze Cuvântul.

Tată, Tu cunoşti inima mea şi ştii că am făcut tot ce am putut. Ştiu că oamenii suferă din pricina acestei călduri şi sunt înghesuiţi, dar au fost răbdători. Îmi imaginez că aceeaşi mulţime a stat odată pe ţărm să Te asculte predicând din barcă, iar după aceea le-ai spus: „Aruncaţi năvoadele în apă!” Tu ai făcut-o nu ca să vadă dacă era ceva acolo, pentru că era deja.

Apostolii I-au zis: „Doamne, am pescuit toată noaptea şi nu am prins nimic, dar la Cuvântul Tău vom arunca năvodul.” (Luca 5.5). Şi când au dat ascultare Cuvântului Tău, au prins atât de mulţi peşti încât au început să li se rupă năvoadele.

Doamne Isuse, fără îndoială că multe femei au lăsat spălatul, bărbaţii au lăsat munca la câmp, pescarii şi-au lăsat plasele şi au venit să asculte Cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne Isuse, dacă ai fi fost aici în formă fizică, mă îndoiesc că ar fi fost adunaţi mai mulţi decât sunt adunaţi acum. Aceştia au crezut că Tu nu eşti mort ci ai înviat din morţi şi Îţi manifestezi Cuvântul şi Îl ţii.

Şi aşa cum Domnul nostru a luat odată sulul şi a citit din El, iar după aceea a spus: „Astăzi S-a împlinit această Scriptură,” îngăduie ca acest lucru să se întâmple din nou, astfel ca Scriptura pe care am citit-o să se împlinească fiindcă întreaga săptămână am învăţat că acesta este chiar lucrul care va fi dovedit la sfârşitul timpului. Atunci inimile noastre se vor bucura.

Doamne, aici sunt mulţi cărora le-ai vorbit. Ajută-ne să recunoaştem Cuvântul Tău adeverit şi să vedem că este Adevărul. Îndură-Te, Tată.

Ca să mă liniştesc puţin în urma predicării, aş vrea să întreb câţi de aici sunt creştini născuţi cu adevărat din nou? Poate mergeţi la biserică, dar nu aceasta v-am întrebat. Dacă nu eşti un creştin născut din nou, dar crezi că există un Isus viu, un Duh Sfânt adevărat şi ai vrea să fii amintit în rugăciune înaintea Lui, ridică mâna.

În timp ce aveţi capetele plecate şi ochii închişi, ridicaţi mâinile spre El şi spuneţi: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi. Aceasta este foarte bine. Mai este cineva?

Noi nu suntem în număr mare, dar să ştiţi că numai lumea umblă după lucruri mari şi numere mari. Aşa cum am spus şi aseară, numai acel susur blând, acel Glas liniştit, l-a atras pe proroc să vină afară cu faţa acoperită.

Să aveţi credinţă în Dumnezeu! Frate şi soră, să aveţi credinţă în Dumnezeu. Dacă bunul nostru Domn Isus va veni aici unde Se află Cuvântul Lui deschis şi va dovedi că Duhul Sfânt despre care v-am vorbit este Adevărul, veţi crede? Poate aţi fost confuzi de multe ori, din cauza multor lucruri, dar toate acestea arată că aici undeva este Ceva real. Şi dacă face aceasta, aş vrea ca cei care au ridicat mâna să se uite puţin la mine.

Puteţi să vă ridicaţi capetele.

Doamne Isuse, ia în mâinile Tale acest serviciu. Sunt slujitorul Tău, dar cu toată predica mea, un singur Cuvânt de la Tine înseamnă mai mult decât tot ce am putea spune noi într-o viaţă, un singur Cuvânt.

Te rog să Te înduri după ce am adus toate aceste mărturii. Tu ştii că sunt adevărate, fiindcă eşti Cel care le-ai dat şi nu ai dat greş niciodată. Îndură-Te, fiindcă Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Câţi din cei prezenţi sunt bolnavi şi nu au număr de rugăciune? Ridicaţi mâna. În ordine. Să ridice mâna şi cei care au numere de rugăciune. Cam la fel.

Privind prin adunare, cunosc doar câţiva. Ca să fiu sincer înaintea lui Dumnezeu, în colţul acesta sunt câţiva prieteni: fratele Noel şi sora Jones, fratele Outlaw, fiul meu, fratele Moore, pe fratele acesta nu ştiu cum îl cheamă dar l-am văzut de câteva ori prin adunări, sora de aici, sora Williams, sora Sharritt, iar acolo în spate sunt câţiva din tabernacolul din Jeffersonville.

Aici este un prieten drag de nouăzeci de ani, care vine din Ohio. Eu voi pleca în curând în Africa, iar soţia lui m-a întrebat dacă ar putea veni şi ei cu mine. „Plătim noi,” spunea ea. Fratele este german şi are nouăzeci de ani. El nu L-a cunoscut pe Domnul, dar într-o seară după ce am predicat, a venit şi a fost botezat cu costumul cu care era îmbrăcat. Nouăzeci de ani.

Cred că sunt aici şi fratele şi sora Waldrop şi fratele Borders. Cam aceştia sunt toţi cunoscuţii mei de aici. Aş vrea ca cei pe care-¡ cunosc să se roage pentru mine.

Cei care nu mă cunoaşteţi şi pe care nu vă cunosc, spuneţi în inimile voastre: „Doamne Isuse, am auzit despre ce s-a vorbit şi l-am auzit pe predicatorul acesta citind din Biblie. Am auzit acele mărturii şi mă întreb: Suntem chiar atât de aproape de sfârşit, Doamne? Suntem chiar atât de aproape?”

Amintiţi-vă că atunci când El a făcut semnul înaintea lui Avraam, Sodoma a fost arsă, iar Isus S-a referit la aceasta când a zis: „Aşa cum a fost…” Acela a fost ultimul semn dat înainte ca cetatea să fie distrusă, iar Isus a spus că acest lucru se va repeta când va veni Fiul omului.

Voi ştiţi că acesta este adevărul: Dumnezeu în trup de carne! Câţi credeţi că Dumnezeu a vorbit cu Avraam? (Adunarea spune: „Amin”). Da. Biblia Îl numeşte „Elohim”, Creatorul cerurilor şi al pământului, Cel Atotputernic. El era.

Cum arăta El? El era într-un trup omenesc în care a mâncat carne de viţel şi a băut lapte de vacă, pentru ca apoi să Se facă nevăzut din faţa lui Avraam. „Voi veni la tine după cum ţi-am făgăduit.” Vedeţi? Şi ¡-a spus pe nume.

În timp ce stătea cu spatele spre cort, l-a întrebat pe Avraam: „Unde este Sara?”

În cortul de la spatele Tău,” a răspuns Avraam.

Voi veni la tine după cum ţi-am făgăduit.”

Şi Sara care era în cort… (Fratele Branham gesticulează).

De ce a râs Sara?” Nu uitaţi că ea era în cort. Şi totuşi El a spus: „De ce a râs, Sara?”

Ea a negat şi a spus: „Nu am râs.” dar El a spus: „Ba da, ai râs.” Vedeţi? Aici stă un Om, Dumnezeu reprezentat în trup omenesc. Şi Isus a spus că la venirea Fiului omului se va întâmpla la fel: Dumnezeu în Biserica Sa, în tine şi în mine, care Îl reprezentăm.

Când Dumnezeu era în Hristos, El avea Duhul fără măsură. El era Dumnezeu. Eu sunt doar un slujitor al Lui şi la fel sunteţi voi: doar nişte slujitori. Noi avem Duhul cu măsură, dar El Îl avea fără măsură. „În El locuia trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.” În mine este doar un dar mic de la El, dar indiferent cât este de mic, este Acelaşi Duh.

Dacă acesta este Acelaşi Duh al lui Dumnezeu, voi face lucrările lui Dumnezeu.

Rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne Isuse, odată o femeie s-a atins de haina Ta…”

În Noul Testament, în Evrei, scrie că „El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.” (Evrei 4.14). Câţi ştiu că aşa spune Biblia? Spuneţi: „Amin!” (Adunarea spune: „Amin”). Desigur. Păi, aceasta trebuie să fie adevărat!

Ei bine, cum vă va răspunde dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Atunci şi astăzi va face la fel ca ieri.

Acum rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne Isuse, lasă-mă să-Ţi ating haina. Dă-¡ fratelui Branham acel dar micuţ ca să ne încurajeze. El nu mă cunoaşte, dar Tu mă cunoşti. Lasă-mă să văd marele Tău Duh Sfânt, dar nu pentru că trebuie, Doamne, ci ca să ne încurajeze pe toţi fiindcă am citit Cuvântul.

Lasă-mă să-Ţi ating haina, apoi vorbeşte. Foloseşte-mă, Doamne, în acest scop în seara aceasta, fiindcă îi voi arăta acestei audienţe că eşti Tu, nu eu. Ar fi minunat dacă ar face-o, nu-¡ aşa?

Fiecare din voi să se roage în linişte şi să spună: „Doamne, lasă-mă să-Ţi ating haina.” Eu mă predau Duhului Sfânt şi fie ca El să facă restul. Eu am depus mărturie când am vorbit, dar nu pot face mai mult. Sunt la capătul drumului.”

Eu privesc în audienţă pentru că trebuie să-L văd. Voi ştiţi şi înţelegeţi aceasta.

În stânga mea, în spate, cam pe la mijloc, este o femeie care se roagă. Este pe moarte şi dacă Dumnezeu nu intervine va muri pentru că are cancer la sân. O, nădăjduiesc să nu treacă pe lângă aceasta!

Ajută-mă, Doamne! Soră, dacă crezi…. O, ea va trece pe lângă aceasta!

Doamne Isuse, Te rog să ne ajuţi.

Mary May. Iată-te! Suntem străini unul pentru celălalt, nu-¡ aşa? Eu nu te cunosc şi nici tu pe mine. Este adevărat tot ce am spus? Atunci crede şi totul se va termina. Amin.

Întunericul care era peste ea a dispărut şi acum este Lumină. Este la fel de sigur cum este sigur că băiatul acela a scăpat de epilepsie. Dumnezeul care a fost în pădurea aceea din nord, este în seara aceasta aici. Să credeţi, pentru că „toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede.” Amin.

Iată! Acum este peste o femeie care stă în faţa mea. Ea are ceva la spate, un disc este mişcat. Femeia nu este de aici, ci din Montana şi se numeşte doamna Stubbs. Ridică-te şi primeşte vindecarea în Numele lui Isus Hristos. Relaxează-te, fiindcă nu mai trebuie să apeşi.

Aici este un individ mare care face aşa. (Fratele Branham arată). Crede şi te vei face bine. Tu ai probleme nervoase, dar dacă vei crede, Dumnezeu te va face bine.

Femeia cu probleme femeieşti… Crede şi te vei face bine. Du-te acasă şi crede în Dumnezeu. De ce am spus să mergi acasă? Pentru că locuieşti în New Mexico şi acolo trebuie să ajungi, doamnă Watkins. Tu ştii că nu te cunosc. Amin.

Doamna din spatele tău are ulcer la picior. Doamnă Brown, crezi că Dumnezeu te va vindeca? Pari interesată. Tu ştii că nu te-am văzut în viaţa mea. Ulcerul este la piciorul stâng. Crede din toată inima şi te vei face bine.

Doamna de acolo încearcă să se mişte. Ea are artrită şi o doare foarte tare. Doamnă Fairhead, crede din toată inima şi te vei face bine. Tu ştii că nu te-am văzut niciodată în viaţa mea. (Sora spune: „Am mai fost vindecată şi înainte şi ştiu că El o va face şi acum.”). Amin. Da.

Credeţi din toată inima? (Adunarea spune: „Amin”). Ce va face El acum? „Va lua aceste lucruri pe care vi le-am spus şi vi le va arăta. Şi vă va arăta lucrurile care vor veni.” Înţelegeţi ce vreau să spun? („Amin”).

Să ne plecăm capetele.

Cei care nu aţi fost născuţi încă din nou, vreau să ştiţi că dacă veţi trece în noaptea aceasta sunteţi pierduţi pentru că „dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” De ce nu veniţi aici? Haideţi să ne rugăm chiar acum pentru voi. Nu vreţi să veniţi chiar acum în prezenţa Duhului Sfânt?

Nu veţi vedea făcându-se ceva mai mare până la venirea Domnului. Să nu uitaţi că ştiu despre ce vorbesc, fiindcă altfel El nu mi-ar da slujba aceasta. Nu lăsaţi să treacă pe lângă voi! Sunteţi sinceri? Nu vreţi să veniţi?

Dacă nu vreţi, rămâne între voi şi Dumnezeu. Eu sunt nevinovat; sunt curat de orice sânge, fiindcă v-am spus adevărul. V-am spus Cuvântul. V-am spus că este El. Şi când vine, El dovedeşte cum a fost atunci şi mă lasă să vă dovedesc cum este şi acum. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi? (Adunarea spune: „Amin”).

Câţi de aici mai sunteţi bolnavi? Ridicaţi mâna.

Acum puneţi-vă mâinile unul peste altul şi haideţi să ne rugăm pentru voi cu credinţă.

Să vă spun ceva: Dumnezeu poate face o minune. Minunea este ceva ce nu poate fi explicat. Puteţi să-¡ întrebaţi pe oamenii care le-au văzut, oriunde şi oricând. Vedeţi? Să nu uitaţi că El este Dumnezeu. Cine provoacă vedeniile? Voi, voi faceţi aceasta.

Vedeţi, când femeia aceea s-a atins de haina Lui, El a spus: „Din Mine a ieşit o putere.” Dar când Tatăl I-a arătat despre Lazăr, El S-a dus şi l-a înviat. Atunci El nu a mai spus: „Din Mine a ieşit o putere.” pentru că Acela era Dumnezeu care Se folosea de darul Său, în timp ce în cazul celălalt se folosea femeia de darul Lui.

Eu nu sunt darul Lui, ci Isus Hristos este Darul lui Dumnezeu. Acesta este doar un dar pe care mi l-a dat, cu care m-am născut. Subconştientul şi conştientul împreună. Tu nu trebuie să dormi ca să vezi, pentru că Duhul Sfânt vine în subconştient aşa cum vine mai întâi la conştient. Dacă ar veni la subconştient, ai avea un vis duhovnicesc.

Când vine la mine, eu nu visez, ci privesc doar acolo şi văd. Înţelegeţi?

Unii s-au născut aşa şi nu pot face nimic în legătură cu aceasta. Vedeţi? Darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă. Şi ce trebuie să facem? Să-L manifestăm pe Isus Hristos care este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

În timp ce staţi cu mâinile puse unul peste celălalt, cred că vă puneţi inima în grija lui Dumnezeu. Spuneţi: „Doamne, cercetează-mă. Am devenit nepăsător din cauza lucrurilor lumii şi nu pot vedea acest mare ceas care trece pe lângă mine.”

Să ştiţi că întotdeauna a fost aşa. El a trecut prin biserică şi ei nu au ştiut. Aceasta este istorie. Prieteni, nu Îl lăsaţi să treacă când vedeţi Cuvântul lui Dumnezeu manifestat şi persona lui Isus Hristos însuşi printre aceşti oameni, făcând exact aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci.

Tată ceresc, Cuvântul Tău a fost citit, mărturia a fost pusă, iar Duhul Sfânt a venit jos şi a dovedit atât Cuvântul cât şi mărturia. Acum nu mai am ce să spun, totul depinde de ei.

Nu ştiu ce altceva scrie în Cuvântul Tău că ai putea face, fiindcă ¡-ai vindecat deja. Trebuie doar să creadă. Cum am putea să ne mai îndoim având în vedere lucrul acesta? Cum putem să-¡ permitem Satanei să ne amorţească conştiinţa?

Satan, eu pronunţ vindecarea acestor oameni şi îţi spun: „Te provoc în Numele Domnului Isus Hristos să ieşi afară de aici! Ieşi afară în Numele lui Isus Hristos şi eliberează-¡ pe aceşti oameni!”

Dacă Îl credeţi pe Domnul, ridicaţi-vă în picioare! Credeţi? (Adunarea spune: „Amin!”). Ridicaţi-vă în picioare şi daţi-I slavă lui Dumnezeu. Ridicaţi-vă şi credeţi. Nu vă mai îndoiţi!

Duhul Sfânt să le aducă acestor oameni, bucurie, putere şi Viaţa învierii, în Numele lui Isus Hristos.

Lăudaţi-L şi binecuvântaţi Numele Lui sfânt. Îl iubim, Îl lăudăm şi Îl adorăm pe Cel veşnic. Primiţi-L în Numele Lui, fiindcă este aici. Amin.

– Amin –

Posted in Slujba Incincita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *