Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – CREDINȚA MARIEI

 

21 Ianuarie 1961 – Beaumont, Texas

Mulţumesc, frate. După asemenea cuvinte trebuie să spun „Amin”.

În dimineaţa aceasta, Domnul ne-a binecuvântat în mod deosebit. Venisem hotărât să vorbesc despre un anumit subiect, dar m-am răzgândit. Îmi doresc ca întotdeauna să am o astfel de adunare, în care Duhul Sfânt să lucreze, iar sfinţenia Lui să cuprindă întreaga clădire.

Cred că aseară a fost o prorocie. Am spus predicatorilor din spatele meu că va veni şi rândul meu. Ei ţineau o zi de jertfă şi măcar că azi-dimineaţă nici nu începuseră, bunătatea Duhului Sfânt a coborât printre ei, i-a vindecat şi le-a spus ce boli aveau, în ce stare se aflau şi multe altele.

Domnul este tare bun, nu-i aşa? Sigur că este. Este un Tată minunat! Da, iar noi suntem foarte mulţumitori pentru că-L avem.

Dacă Domnul va voi, adunarea de mâine seară o vom ţine mâine după-amiază. Cred că este mai bine aşa, pentru că fiecare are posibilitatea să meargă seara la biserica lui. Întotdeauna am spus că fiecare creştin are datoria de a fi prezent la locul lui.

Când aveam astfel de adunări, unii fraţi îşi închid bisericile şi îi trimit pe oameni la noi. Toţi oaspeţii de prin alte părţi, pot să meargă mâine la biserică, fiecare unde vrea. Sunt pe aici câteva biserici care cred aceeaşi Evanghelie pe care o propovăduim noi. Unii dintre fraţii din aceste biserici, vor fi bucuroşi să vă aibă în mijlocul lor mâine dimineaţă, la şcoala duminicală şi la adunarea de mâine seară.

Nu staţi acasă, ci mergeţi la una din aceste biserici. Cred că fraţii v-au spus unde se adună. Sunteţi bine primiţi la oricare dintre ei.

Este o ungere puternică printre oameni, aşa că se pare că va izbucni o mare trezire în aceste părţi.

Nădăjduiesc că atmosfera care a fost în biserică azi-dimineaţă, nu se va pierde niciodată. Face foarte mult să vezi că El vine şi ne binecuvântează, făcând lucrările pe care le-a făcut azi-dimineaţă.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine dimineaţă vom avea o adunare de evanghelizare, iar fratele Leo mi-a zis: „Frate Branham, ar trebui să mai predici o dată aşa cum făceai pe vremuri.”

Dacă doriţi, deschideţi Bibliile împreună cu mine, sau notaţi-vă versetele.

Voi citi versetele 37 şi 38 din primul capitol al Evangheliei după Luca.

 

Căci nici un Cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.

Maria a zis: „Iată, roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele tale.” Şi îngerul a plecat de la ea.”

 

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment.

Tatăl nostru care eşti în ceruri, în Numele Domnului Isus, venim la picioarele Tale ca să cerem îndurare şi iertare pentru slăbiciunile noastre.

Doamne, Te rugăm ca şi de acum înainte să vii la noi sub forma Duhului Sfânt şi să ne dovedeşti că eşti viu, până când vei apărea iarăşi în trup, la a doua venire.

Dacă printre noi mai este cineva care nu Te-a primit ca Mântuitor personal, Te rugăm să aduci în seara aceasta clipa când el va spune: „Da, Doamne, cred!” Iar pe cei care au pornit pe cale, dar nu au ajuns încă la botezul Duhului Sfânt, ajută-i să-L primească în această seară.

Seara trecută am fost foarte fericiţi văzând cât de minunat ai lucrat printre cei care nu aveau numere de rugăciune, dar au ridicat mâna. Am văzut că Duhul Tău a venit în mijlocul nostru şi i-a vindecat pe cei bolnavi şi neputincioşi, spunându-le lucrurile ascunse ale inimii, exact aşa cum ai făcut atunci când locuiai în trupul Domnului nostru Isus Hristos. Prin aceasta, ai dovedit că Tu eşti şi acum în mijlocul Bisericii Tale. Bolnavii care au fost aduşi pe tărgi  s-au ridicat şi au plecat de aici pe picioarele lor. Cei care erau pe moarte şi a căror ultimă nădejde erai Tu, au văzut Lumina lui Dumnezeu, au primit-o şi au plecat acasă vindecaţi. Am avut o adunare extraordinară în prezenţa Duhului Sfânt, prin care suntem în locurile cereşti în Hristos Isus.

Doamne, Te rugăm să ne dai şi în această seară binecuvântările Tale cereşti. Noi nu suntem vrednici de ele şi nici n-am putea face nimic pentru a le merita, dar Te rugăm să nu priveşti la aceasta, Doamne. Mărturisim smeriţi că suntem răi şi nedrepţi şi că numai Tu singur eşti drept. Venim la picioarele Tale în Numele Domnului Isus, căci El  ne-a făgăduit că orice vom cere în Numele Lui, ne va fi dat.

Doamne, eu vreau să-Ţi cer un singur lucru mare şi anume, ca Duhul Sfânt să cerceteze fiecare inimă care se află aici în seara aceasta. Dacă au nevoie de vindecare, Te rog să-i vindeci, Doamne. Dă-le Tu ceea ce le lipseşte şi nu mă uita nici pe mine.

Nu-i trece cu vederea nici pe aceşti predicatori, Doamne. Binecuvântează bisericile lor, umple-le cu oameni şi trimite Duhul Tău să lucreze printre ei. Îngăduie să izbucnească o trezire ca în toate vremurile de demult, care să cuprindă toată ţara. Binecuvântează-i pe oamenii de pretutindeni, Tată.

Eu am citit câteva cuvinte, dar Te rog pe Tine să le pui în inima fiecăruia, în Numele Domnului Isus. Amin.

Soarele de dimineaţă urca pe cer de după deal, în timp ce Maria suia pe poteca bine cunoscută. Mergând cu ulciorul în mână, probabil se gândea la ziua în care trăia, aşa cum fac de obicei tinerele. Mergea la fântână ca să ia apă. Se spune că mama ei murise, iar tatăl era bătrân, aşa că ea trebuia să se îngrijească de casă.

Probabil se gândea la ziua precedentă.

Probabil era prima zi a săptămânii, după adunarea de Sabat. Soarele urca grăbit pe cerul albastru al Palestinei.

Îmi place foarte mult acel moment al zilei când aerul proaspăt este îndulcit de mirosul florilor şi al trifoiului, înainte ca acestea să fie moleşite de căldura amiezii. Atunci îmi place să mă plimb prin grădină.

Cred că orice predicator ar trebui să urce la amvon încărcat nu de griji, ci de prospeţimea prezenţei Domnului.

Este foarte plăcut să te plimbi dimineaţa devreme, după ce toate duhurile rele s-au dus la culcare. Este linişte, iar aerul este înmiresmat de dulceaţa florilor. Cred că dacă un predicator ar sta înaintea lui Dumnezeu într-o asemenea atmosferă şi apoi ar urca la amvon, ar putea să ducă, plin de Duhul Sfânt, mesajul lui Dumnezeu către inimile însetate ale celor care Îl aşteaptă.

Dramatizând puţin, să zicem că Maria cobora pe potecă gândindu-se la cele întâmplate cu o zi înainte. Tradiţia spune că după ce se întorcea de la biserică, logodnicul ei trebuia să meargă la ea acasă pentru a lua masa împreună. După ce au mâncat, au stat pe prispă, ca de obicei, şi au privit peisajul de la poalele dealului.

Iosif era tâmplar. Ştiind că urma să se căsătorească cu tânăra şi frumoasa evreică, el construia pe celălalt deal viitoarea lor căsuţă. Îmi închipui că ţinea foarte mult ca totul să fie desăvârşit când avea să-şi ducă mireasa acolo, de aceea făcea totul cu multă migală.

Îmi imaginez că atunci când a trebuit să facă poarta, s-a gândit s-o facă în formă de inimă şi peste tot în jurul casei, a plantat trandafiri.

De când se logodiseră, vorbeau mereu despre viitorul lor cămin şi despre Domnul, căci amândoi erau foarte credincioşi.

Acea duminică fusese foarte deosebită. Au mâncat repede şi înainte ca Maria să termine de spălat vasele, Iosif stătea deja pe prispă. De data aceasta, nu au mai vorbit despre felul cum avea să fie căsuţa lor, ci despre predica pe care o rostise rabinul în biserică.

Poate că Maria a zis: „Iosif, nu-i aşa că predica de astăzi a fost cutremurătoare?”

„Aşa este”, a răspuns el. „Mi-a plăcut foarte mult când rabinul povestea cum marele IeHoVaH Dumnezeu a scos poporul nostru din Egipt. Nu te treceau fiori când citea din Exod cum au fost scoşi de acolo şi cum îi călăuzea IeHoVaH prin Stâlpul de Foc? Ei nu aveau busolă ca să se orienteze, ci mergeau după călăuzirea Duhului. O, Maria, ce minunat ar fi dacă am trăi toată viaţa urmând acel Stâlp de Foc şi fiind călăuziţi de El ca şi străbunii noştri.”

„Iar atunci când aveau nevoie de hrană, El făcea să cadă mană din cer. Aceea era pâinea lor. Când au vrut carne, El a adus prepeliţe şi a umplut tabăra cu ele. Când au avut nevoie de apă, le-a dat  stânca lovită. Când au fost bolnavi le-a dat şarpele de aramă care să-i izbăvească. O, ce minunat!”

„Dar, draga mea, cred că rabinul a stricat totul atunci când a spus: „Dar acum IeHoVaH nu mai face astfel de lucrări.” Într-un fel sau altul, eu am crezut întotdeauna că IeHoVaH nu se schimbă niciodată. Noi trăim nişte vremuri atât de rele tocmai pentru că oamenii şi-au pierdut credinţa în El.”

„Eu cred că este nemuritor, că nu îmbătrâneşte, şi nici nu-Şi pierde puterea, ci IeHoVaH a rămas Acelaşi. N-aş vrea să arăt lipsă de respect faţă de onorabilul rabin, dar nu pot să cred că ceea ce a zis el azi-dimineaţă – că IeHoVaH nu mai face minuni şi că tot ce aşteaptă de la noi este să mergem la biserică, să plătim  zeciuială şi să avem o viaţa cât se poate de curată. Nu pot să cred că IeHoVaH ar vrea asta de la noi.”

„Cred că cel mai bine este să citim ce spune Scriptura.”

În vechea Palestina, cărţile Bibliei erau scrise pe nişte suluri de piele care erau înfăşurate pe beţe. Oamenii le ţineau într-o ladă, iar când voiau să citească, scoteau la întâmplare un sul – sulul lui Isaia, sulul lui Ieremeia sau un altul – nu conta care, pentru că ştiau că toţi prorocii lor fuseseră trimişi de Dumnezeu.

Deci Iosif i-a zis Mariei: „Draga mea, te rog intră şi adu un alt sul.”

Ea s-a dus şi a scos unul la întâmplare, iar când s-a întors a zis:

„Ei bine, se pare că astăzi vom citi din cartea lui Isaia.”

Iosif a desfăcut sulul şi privirea i-a căzut pe cuvintele: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu.” (Isaia 7.14). „Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”  (Isaia 9.6).

După ce Iosif a terminat de citit, Maria l-a întrebat: „Ia stai puţin, dragul meu, ce înseamnă cuvintele prorocului? Cum adică: „o fecioară va rămâne însărcinată”?”

Probabil că Iosif i-a răspuns: „Cred că înţelesul acestor cuvinte este prea adânc pentru mine. Nu înţeleg, dar cred că este adevărat, pentru că aşa spune Biblia. Nu ştiu cum ar fi posibil să se întâmple aşa ceva, dar cu toţii ştim că Isaia a fost prorocul lui IeHoVaH, iar dacă Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a fost peste el, nu a putut proroci lucruri neadevărate. El s-a născut ca proroc şi cuvintele lui sunt adevărate. Nu Isaia a fost cel care a spus că fecioara va rămâne însărcinată, ci Dumnezeul nostru a spus aceasta, iar El poate să facă orice.”

Cum vorbeau ei despre numele care avea să-I fie dat şi despre puterea pe care urma s-o aibă, Maria a spus:

„Trebuie să fie vorba despre Cel pe care ni L-a făgăduit Moise, când a zis: „Domnul, Dumnezeul nostru, vă va ridica un proroc ca Mine.” Desigur, el se referea la Mesia.”

„Cred că şi cărturarii spun că este vorba de Mesia care va veni”, a răspuns Iosif.

Ziua a trecut repede. A venit seara şi ei s-au dus din nou la biserică.

În dimineaţa următoare, Maria urca poteca după apă. De pe partea cealaltă a dealului, unde lucra Iosif la căsuţa lor, răzbătea până la ea bocănitul ciocanului.

După ce s-a trezit şi a mâncat, Maria a luat ulciorul sub braţ şi a pornit să aducă apă. Dacă am avea timp, mi-ar plăcea să vorbesc mult mai mult despre aceasta, dar trebuie să mă grăbesc.

Cum mergea ea cu capul plecat, un gând tot nu-i dădea pace. Când îl oprise pe Iosif să îl întrebe despre versetul din Isaia 9.6, el îi spusese despre ceva ciudat:

„Draga mea, întotdeauna am spus că eşti cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o în viaţa mea, dar în ultimele câteva minute ai fost mai frumoasă ca oricând, pentru că în timp ce vorbeam despre acest verset, ochii tăi mari şi căprui au scânteiat. Te-a emoţionat ceea ce am citit, sau ce s-a întâmplat?”

Maria se întreba: „Oare ce s-a întâmplat atunci când el a citit că: „Un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat…?” Oare ce m-a făcut să mă simt atât de emoţionată?”

Chiar din clipa aceea, tânăra văzu o lumină strălucind. „O, poate că vreo piatră a reflectat lumina soarelui”, s-a gândit ea, şi şi-a văzut de drum absorbită de gândurile referitoare la ceea ce se petrecuse cu o zi în urmă.

Mai avea puţin de mers, căci după cotitură era fântâna unde se întâlneau femeile în fiecare dimineaţă, fiecare cu ulciorul ei. Vasele lor erau de lut, aveau un gât lung şi două toarte. Femeile le cufundau în apă şi le scoteau  pline, cu ajutorul unui cârlig; apoi se întorceau acasă, purtând ulciorul pe cap. Duceau astfel, 5-6 galoane de apă (cam 15 litri), care le ajungeau toată ziua, însă nu şi pentru spălat. De obicei mergeau la râu pentru aceasta.

Ajungând la fântână, Maria a văzut din nou sclipirea acelei Lumini. Poteca se îngusta aşa de tare, încât încăpea pe ea un singur om. Acolo i S-a arătat arhanghelul Gavril. Aşadar, pe el îl văzuse, nu vreo piatră ce reflecta lumina soarelui, iar în jurul lui era un nimb strălucitor de lumină.

Speriată, tânăra fecioară şi-a încleştat mâinile pe ulcior, iar ochii ei s-au mărit, privind uluiţi îngerul.

El i-a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har.” (Luca 1.28).

O, ce mult îmi plac aceste cuvinte! Pe vremea aceea, oraşul în care trăia Maria era cel mai rău famat din toată lumea. În ciuda acestui fapt, ea a trăit o asemenea viaţă, încât Dumnezeu a ales-o pentru lucrarea pe are voia s-o facă.

Maria a privit îngerul drept în ochi, tulburată.

Biblia spune: „…orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4.8).

După părerea mea, motivul pentru care astăzi nu mai vedem lucruri supranaturale este că ne gândim la prea multe altele. Eu cred că dacă am continua să ne gândim la ei, şi astăzi ni s-ar arăta îngeri, însă noi suntem preocupaţi de ce emisiune vom vedea la televizor, sau ce vom cumpăra din oraş. Dar Biblia spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6.33).

În continuare, îngerul i-a spus Mariei:

Nu te teme, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu”  (Luca 1.30).

Nu vreau să mă abat de la aceste versete, dar să ne gândim puţin la Cleopa, care mergea pe drumul Emausului însoţit de prietenul lui. Cu inima frântă de mâhnire, ei vorbeau despre răstignirea şi moartea lui Isus, şi despre zvonurile care spuneau că El ar fi înviat, dar pe care ei nu le credeau.

Era dimineaţa zilei de luni şi poate se întorceau în satul lor ca să meargă la lucru. Pe când se gândeau la Isus, El le-a ieşit înainte şi a intrat în vorbă cu ei, ca un om de rând:

De ce sunteţi aşa de trişti? Ce s-a întâmplat?” Drept răspuns, ei L-au întrebat dacă era străin de acele locuri.

Sună cam aspru, dar oamenii aceia care umblaseră cu El, vorbiseră cu El, cu acelaşi Isus care păşea acum alături de ei, nu-L mai cunoşteau.

Vedeţi? El Se descoperă oricui vrea. Rugăciunea mea din această seară este ca El să îndepărteze toţi solzii de pe ochii fiecăruia dintre noi, să vină în această clădire şi să Se descopere în puterea învierii Lui, astfel încât să-L vadă toţi oamenii: păcătoşii ca Mântuitor, iar bolnavii ca Vindecător.

Isus a mers toată ziua împreună cu cei doi ucenici, iar când s-au apropiat de satul lor, S-a făcut că vrea să meargă mai departe, dar ei au stăruit de El, rugându-L să rămână acolo peste noapte.

Ce mult îmi place când oamenii stăruie de Domnul să rămână la ei!

„Isuse, acum Tu eşti în această biserică, iar dorinţa mea este să Te iau cu mine. Vreau să Te simt tot timpul lângă mine. Vino şi locuieşte împreună cu mine!” N-ar fi minunat dacă toţi oamenii ar spune aşa?

Aş vrea să mă opresc o clipă aici şi să vă spun că cea mai minunată privelişte pe care am văzut-o vreodată, este aceea a unor oameni care primesc ungerea. O, aş vrea să am tot timpul această privelişte în faţa ochilor!

Aţi citit despre nebunul care a urcat  într-o seară pe platformă ca să mă omoare. Aceasta s-a întâmplat în Portland.

Frate Jack, erai acolo. Şi fratele Brown.

Era o namilă de om care mă ameninţa cu moartea. Ştiţi ce am simţit pentru el? Dragoste, nu ură. El n-ar fi făcut niciodată acel lucru. Poate că era căsătorit şi avea familie, la fel ca mine, şi n-ar fi vrut să facă ceea ce făcea. Acele fapte erau ale Diavolului, care îl stăpânea. Şi din moment ce am simţit dragoste pentru el, nu mai avea de ce să-mi fie frică, pentru că dragostea alungă frica.

Aţi auzit şi de bătrâna mamă, acea femelă de oposum care a venit la mine. Ca să biruieşti, ai nevoie de dragoste.

Sau taurul care alerga spre mine să mă omoare, acolo pe câmp. Eu nu l-am urât. Pe atunci eram paznic. Am întins mâna după armă, dar mi-am dat seama c-o uitasem în maşină şi m-am bucurat. În timp ce galopa spre mine, mă gândeam:

„Dacă trebuie să mor aici, voi muri, chiar dacă îl înfrunt. Nu este nici o cale de scăpare. Nu pot fugi de el aşa că, dacă trebuie să mor, voi muri privindu-l în ochi.”

Cu un lanţ atârnând de nas, taurul alerga spre mine, fiind sigur că sunt victima lui. Tocmai omorâse un negru, cu câteva zile în urmă, dar uitasem că este acolo, pe câmp. Mă duceam să mă rog pentru un bolnav, când m-am trezit cu el în faţa mea.

Nu ştiu de ce, dar atunci s-a întâmplat ceva, ca de fiecare dată când are loc o vindecare sau o altă minune, şi când dragostea dărâmă orice obstacol.

Vă spun, fraţilor, unui om lipsit de dragoste, toată teologia din lume nu i-ar folosi la nimic.

 

Din clipa când am văzut, prin credinţă,

Şuvoiul ce curgea din rănile Tale,

Am cântat tot despre dragostea răscumpărătoare.

Şi voi cânta până voi muri.

 

O, dacă aş putea să trăiesc tot timpul în această atmosferă!

În clipa când am simţit dragoste pentru acel animal, am zis: „Făptură a lui Dumnezeu, eu sunt slujitorul Domnului şi mă duc să mă rog pentru unul din copiii Lui, care este bolnav. Aici sunt pe teritoriul tău, dar n-am vrut să te deranjez. În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să te întorci şi să te aşezi pe iarbă, căci n-am să-ţi fac nimic!” Dar el continua să vină în viteză spre mine. Eram foarte liniştit şi nu mă temeam de el mai mult decât mă tem acum.

Când a ajuns cam la un metru de mine, s-a oprit, m-a privit, s-a uitat într-o parte şi-n alta, apoi obosit, s-a întors şi s-a întins pe iarbă.

Am trecut pe lângă el, cam la o jumătate de metru distanţă. Dragostea învinge! Atunci se întâmplă lucruri mari.

După cum vă spuneam aseară, acum câtva timp am fost la o adunare în Mexic, împreună cu fratele Jack. A venit pe platformă un bătrân care era total orb şi atât de sărac încât nu avea nici ce să mănânce. Nu avea pantofi în picioare, pălăria pe care o ţinea în mână era peticită, haina îi era şi ea ponosită, iar pantalonii prăfuiţi îi erau ceva mai lungi de genunchi. A venit pe platformă ţinând în mână un rozariu, un şirag de mărgele şi s-a îndreptat spre mine spunând ceva. Cu el mai era cineva care-l conducea. Stăteam şi mă uitam la el şi vă spun, fraţilor, până când nu te pui în situaţia acelui om, ca să simţi ce simte el, nu poţi să-l ajuţi cu nimic. Aşa este. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu i-a iubit atât de mult pe oameni. El S-a pus în locul lor şi le-a simţit suferinţa.

Mă uitam la el şi mă gândeam: „Ia te uită! Probabil că are o mulţime de copii care lucrează pe undeva, cât e ziulica de lungă, pentru câţiva bănuţi, şi în toată viaţa lui nu a avut nici o masă copioasă. Iată în ce stare este! Soarta a fost foarte crudă cu el. Eu sunt îmbrăcat cu un costum bun şi am în picioare nişte pantofi la fel de buni, dar poate că el nu a avut niciodată, în toată viaţa lui, o pereche de pantofi. Nu este drept! Eu mai am acasă încă o pereche de pantofi şi mai am şi un costum, iar omul acesta are şi el dreptul de a avea un costum şi o pereche de pantofi.”

Mi-am pus piciorul pe lângă al lui, gândindu-mă că înainte de toate ar trebui să-i dau pantofii mei. Dar piciorul lui era mult mai mare decât al meu şi umerii lui erau mai laţi, aşa că n-ar fi încăput în haina mea.

M-am gândit: „Doamne, ce pot să fac pentru el?” Dacă bătrânul meu tată ar mai fi trăit, ar fi fost cam de vârsta lui.

Atunci s-a întâmplat ceva. Am simţit dragoste şi compasiune pentru acel bătrân. El a ridicat rozariul şi a început să strige: „Ave Maria! Născătoare de Dumnezeu…”

„Nu este nevoie de asta”, am spus eu. „Lasă rozariul jos.”

Adresându-se fratelui Espinoza, bătrânul a întrebat: „Unde este vindecătorul? Vreau să dau mâna cu el.”

„Spune-i să-şi plece capul”, am răspuns eu.

L-am prins de mâini şi am spus: „Doamne Isuse, acest bătrân este foarte sărac. Degeaba i-aş da pantofii mei şi haina, căci n-ar putea să le poarte.

Doamne, Dumnezeule, Tu singur poţi să îl ajuţi. Tu poţi să-i dai ceva care să-l scoată din această situaţie: poţi să-i dai vederea, căci după ea tânjeşte.”

Imediat ce am rostit aceste cuvinte, am auzit pe cineva strigând: „Gloria a Dios!” (Slavă Domnului!). Bătrânul vedea la fel de bine ca mine şi alerga pe platformă cât putea de repede.

În seara următoare, acolo era un maldăr de haine, fulare, pălării, etc…. De ce? Pentru ei că au văzut că se întâmplase ceva.

Aşa a fost şi cu Maria în acea dimineaţă. Trebuia să se întâmple ceva, din moment ce ea se gândea la lucruri duhovniceşti.

La fel a fost şi cu Moise.

Aşadar, îngerul a venit la Maria, şi i-a zis: „Iată că vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu…” (Luca 1.31).

Ea ştia că ceea ce-i spusese îngerul era în conformitate cu Scriptura.

Indiferent cum ar arăta vreun înger care ar veni vreodată la voi, dacă mesajul lui nu vine din Biblie şi nu este făgăduinţa lui Dumnezeu, să nu aveţi nici o legătură cu el, pentru că au fost tot felul de îngeri, cu tot felul de mesaje.

Dacă ar veni acum un înger şi ar spune că este Îngerul Domnului pe care îl slujesc, indiferent cât de mult ar semăna cu Stâlpul de Foc şi cu Lumina, dacă mesajul lui nu ar mărturisi acest Cuvânt, m-aş depărta de el şi l-aş blestema pentru că totul trebuie să fie conform Bibliei.

După cum ştiţi, şi Iosif Smith a văzut un înger (aşa spune el), numai că mesajul lui nu confirma Cuvântul.

Chiar cu o zi înainte, Maria citise făgăduinţa din Isaia 9.6 şi ştia că spusele îngerului erau conform Scripturii.

În vremea când Moise nu mai trăgea nici o nădejde din toată pregătirea lui teologică şi păştea turmele lui Ietro, într-o zi, a văzut un rug mişcător, nişte flăcări de foc. Ajungând lângă acea tufă, şi-a scos încălţămintea, după cum i se spusese şi a ascultat ceea ce-i spunea Îngerul:

Am auzit strigătele poporului Meu şi Mi-am adus aminte de legământul pe care L-am făcut cu el…” Moise ştia că aceste cuvinte sunt confirmate de Scriptură, căci Dumnezeu dăduse o făgăduinţă, iar acum, El îi spunea:     „Mi-am adus aminte de făgăduinţa Mea şi de legământul Meu. Am văzut suferinţele poporului Meu şi am venit să-l izbăvesc.”

Acesta era cel mai bun lucru. Moise ştia că nimic nu atârna de el, deoarece Domnul spusese: „Am venit să-l izbăvesc. Tu vei fi doar gura mea!” Vedeţi? Toate acestea erau făgăduinţele Scripturii.

Acelaşi lucru l-a înţeles şi Maria pentru că cu o zi înainte citise din sulul lui Isaia exact despre ceea ce se întâmpla acum.

Acesta este motivul pentru care trebuie să citiţi zilnic Cuvântul lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39).

Altă dată, tot El a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu (pe care trebuia să le facă Mesia), să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, pentru că ele sunt trimise de Dumnezeu…” (Ioan 10.37-38).

Şi noi aşteptăm astăzi un Oaspete din cer, pentru că aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu, şi ea necesită o gândire duhovnicească profundă. Noi aşteptăm un Oaspete din cer şi mulţi pretind că ei sunt Acela. De aceea, singura posibilitate de a-L recunoaşte, este să îi punem pe toţi aceştia în faţa Cuvântului.

Auzind spusele îngerului, Maria şi-a dat seama că venea de la Dumnezeu. El i-a zis:

„Eu sunt Gavril, care stă la dreapta lui Dumnezeu.”

De fiecare dată când Dumnezeu Se pregăteşte să facă ceva, trimite un mesager.

Gavril a vestit prima venire a lui Hristos, şi tot el o va vesti şi pe cea de-a doua venire a Lui. Urmează să se întâmple ceva extrem de important!

Plecăciune, ţie!” i-a zis el Mariei şi apoi i-a explicat lucrurile care aveau să vină. Ea nu s-a îndoit fiindcă ştia că totul era conform Scripturii şi că aşa trebuia să se întâmple.

Şi noi suntem în aşteptarea unui mesager pentru aceste zile din urmă, deoarece atât Isus, cât şi prorocii, au spus că acesta trebuie să vină. Maleahi a spus că el va veni, iar ceilalţi proroci au întărit cuvintele lui.

Înainte de răstignire, Isus a vorbit mai mult despre a doua Sa venire, decât despre plecarea Lui de pe pământ. Iar acum, vedem că aceste lucruri încep să se împlinească, întrucât El a spus că „se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, care vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.” (Matei 24.24).

Acum câteva săptămâni, evanghelistul Billy Graham a afirmat că cei aleşi au fost înşelaţi deja, dar eu nu sunt de acord cu el, pentru că cei aleşi nu pot fi înşelaţi, şi aceasta pentru că ei sunt aleşi de Dumnezeu.

Isus a spus că în zilele dinaintea venirii Fiului omului, va fi cum era în zilele Sodomei. Aşa cum am mai spus în această săptămână, în timpul acela au venit trei îngeri, pentru că acolo erau trei categorii de oameni.

– Prima categorie o reprezentau sodomiţii;

– a doua categorie o reprezentau credincioşii căldicei; iar

– a treia categorie erau cei aleşi, biserica chemată afară. Cu alte cuvinte. Cele trei categorii erau:

– Sodoma cu oamenii ei;

– Lot cu oamenii lui; şi

– Avraam cu oamenii lui.

Doi dintre îngeri, s-au coborât în Sodoma, ca să-i Evanghelizeze pe oameni şi să scoată de acolo acel grup de credincioşi, iar noi ştim că au scos într-adevăr câţiva.

Însă mai ştim că Cel care a rămas cu biserica celor aleşi, a arătat un semn. Acela era chiar Dumnezeu, nu vreun mit sau vreo teofanie. O teofanie nu mănâncă, însă El a mâncat pâine, carne şi unt şi a băut lapte de  vacă. Da, o teofanie nu bea şi nu mănâncă, dar Acela era Dumnezeu care Se descoperea în trup de carne. Sigur că da.

Iar Isus a spus că în zilele din urmă va fi ca atunci. Dumnezeu va veni iarăşi în trup de carne, în mijlocul poporului pe care l-a răscumpărat şi l-a sfinţit, şi va arăta bisericii alese acelaşi semn pe care l-a arătat celor din vechime.

El nu le-a zis: „Ieşiţi afară!” pentru că Avraam era deja afară.

De altfel, cuvântul „biserică” înseamnă „cei chemaţi afară”. Da, ea este afară.

Biserica lui Dumnezeu este deja scoasă afară. Da, ea este afară.

Şi Domnul i-a dat lui Avraam un semn, ca să-l poată recunoaşte. Deşi stătea cu spatele la cortul în care se afla Sara, El a ştiut că râdea în sinea ei de cele auzite.

Astfel, El a dovedit aceeaşi putere pe care a dovedit-o şi Isus, atât în faţa samaritenilor, cât şi în faţa iudeilor.

Fraţilor, s-a prorocit că în zilele din urmă, El va trimite din nou acel Înger al Său. Îngerul din această seară nu este un om. Nu, domnilor, ci este Duhul Sfânt.

Acesta este Îngerul: Dumnezeu în Biserica Lui, lucrând şi arătând semne şi minuni, chiar înainte de a doua Sa venire.

Ţineţi minte, că acest Înger trebuie să fie susţinut în totalitate de Scriptură. Dumnezeu ne-a spus dinainte că vor veni proroci mincinoşi. Astfel, „Dacă va fi printre voi un om care crede că este proroc, şi ceea ce spune nu se împlineşte, să nu vă temeţi de el. Dar dacă ceea ce spune se împlineşte, atunci să-l ascultaţi, căci Eu sunt cu el.” (vezi Deuteronom 18). Aşa este.

Noi ştim că mesajul de astăzi este un mesaj biblic, care cheamă oamenii înapoi la botezul Duhului Sfânt, la puterea lui Dumnezeu, la Cincizecime şi întoarce inimile copiilor din aceste zile din urmă, către părinţii din vechime. Noi aşteptăm Mesajul din cer şi cred că în această seară, El este aici. Amin. Şi ce face El? Mărturiseşte Cuvântul.

Ascultaţi-mă, prieteni. Nu vă mulţumiţi cu vreun înlocuitor! Nu vă mulţumiţi să daţi mâna cu cineva şi să vă treceţi numele într-un registru! Este adevărat că decât să nu faceţi nimic, este mai bine să faceţi asta. Poate vă va ajuta să scăpaţi de cârciumă şi să trăiţi o viaţă decentă, dar aceasta nu este totul, deoarece Cuvântul spune că „dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.5).

A vedea” înseamnă „a înţelege”.

Există o mulţime de oameni care spun că sunt născuţi din nou şi care totuşi nu înţeleg mesajul lui Dumnezeu şi nu văd Îngerul Domnului. Aceştia sunt orbi, fraţilor.

Dacă un om nu se naşte din nou din Duhul Sfânt, nu poate vedea Împărăţia. Acelaşi Duh Sfânt care a scris acest Cuvânt Îl va confirma şi aceeaşi mărturie a Duhului Sfânt va fi şi cu voi. Înţelegeţi ce vreau să spun? El va depune mărturie despre Sine însuşi.

Duhurile noastre depun mărturie despre Duhul Lui, pentru că Duhul mărturiseşte Cuvântul Său. În Evrei 4.12 scrie:

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul; încheieturile şi măduva; judecă simţirile şi gândurile inimii.” Aceasta este: AŞA VORBEŞTE DOMNUL! Este chiar Cuvântul Domnului. Este Isus care Se arată Bisericii alese, ca fiind Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Întreaga lume este cuprinsă de treziri în care oamenii sunt chemaţi afară din Sodoma. Dar în Biserica celor aleşi este chiar Dumnezeu, Acelaşi Dumnezeu care S-a dus şi la Biserica celor aleşi din vremea lui Avraam. Din cei trei îngeri, numai Unul S-a dus la ei, şi Acela S-a dovedit a fi Domnul Isus Hristos cel înviat – Acelaşi ieri, azi şi în veci. Dacă n-ar fi  în conformitate cu Scriptura, dacă nu ar mărturisi despre ea, dacă nu ar mărturisi Cuvântul Lui, atunci nu L-aş crede. Dar pentru că o face, ştiu că vine de la Dumnezeu, aşa cum a ştiut şi Maria, aşa cum a ştiut şi Moise, şi aşa cum au ştiut toţi ceilalţi.

În Vechiul Testament existau mai multe căi de a afla adevărul. Astfel, dacă un om avea un vis sau spunea o prorocie, ştiţi ce se întâmpla? Era dus în faţa lui „Urim şi Tumim”. Se crede că „Urim şi Tumim” erau cele 12 pietre de pe pieptarul lui Aaron.

Indiferent cât de adevărată ar fi părut prorocia omului, dacă nu era confirmată în mod supranatural, dacă lumina nu strălucea ca un curcubeu pe acele pietre, însemna că acela era un proroc mincinos, indiferent ce ar fi spus el.

Vedeţi, întotdeauna Dumnezeu Îşi confirmă lucrarea în mod supranatural. Amin.

Preoţia Vechiului Testament s-a încheiat şi „Urim şi Tumim” şi-au încheiat slujba. Astăzi, Dumnezeu are un altfel de „Urim şi Tumim” – Cuvântul Său. „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi,” zice Domnul.  (Romani 3.4).

Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).

Dacă cineva vorbeşte împotriva Scripturii, să nu-l credeţi! Dar dacă ceea ce spune pare biblic, staţi o clipă! Încercaţi-l cu „Urim şi Tumim”, iar dacă vi se răspunde în mod supranatural, înseamnă că acele cuvinte sunt adevărate şi trebuie să le credeţi. Făgăduinţele Bibliei sunt „Urim şi Tumim” ale lui Dumnezeu. Dacă un predicator propovăduieşte făgăduinţele Bibliei, înseamnă că este mesagerul lui Dumnezeu, martorul Lui. Atunci trebuie să vină şi supranaturalul care să întărească această dovadă, pentru că Dumnezeu Îşi ţine Cuvântul.

Noi aşteptăm un Mesager, iar Acesta este Duhul Sfânt, deoarece Biblia spune, redând cuvintele lui Isus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului.”

Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.19; 14.12 şi Matei 28.20).

Versiunea King James a Bibliei spune: „Lucrări mai mari” dar o traducerea bună a Bibliei ar spune: „mai multe”, pentru că cine ar putea face lucrări mai mari decât lucrările pe care le-a făcut Isus? El a înviat morţi, a poruncit furtunii şi toate celelalte.

Toată plinătatea dumnezeirii S-a întrupat într-un om: Isus Hristos. (Coloseni 2.9). Acum El este în Biserica Sa din toată lumea şi face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când era pe pământ, numai că acum sunt în număr mai mare.

„Lucrările pe care le fac Eu le veţi face şi voi; ba chiar mai multe decât acestea pentru că Mă voi întoarce în Stâlpul de Foc în care eram înainte de a locui pe pământ în trup de carne. Voi dovedi că sunt viu, prin aceleaşi lucrări pe care  le-am făcut când am fost pe pământ.” (parafrazare).

Sigur că da. Când era aici, Isus a zis: „Am venit de la Dumnezeu şi la Dumnezeu Mă duc.” (Ioan 3.3). Este adevărat? Sigur că da.

Oamenii Îl ironizau pentru că nu avea nici cincizeci de ani şi spunea că l-a văzut pe Avraam, dar El le-a răspuns:

Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 5.58). El era Stâlpul de Foc ce i s-a arătat lui Moise, după făgăduinţele Scripturii, acelaşi „Eu sunt”. Nu „Eu eram” sau „Eu voi fi”, ci „Eu sunt”, întotdeauna Acelaşi ieri, azi şi în veci.

„Eu sunt” a veni printre noi într-un trup de carne pe care L-a creat ca să fie propriul Său Fiu, şi a îngăduit ca acest trup să fie răstignit şi despărţit de Dumnezeu pentru ca noi să putem primi mântuirea şi să ne putem întoarce în grădina Edenului. El a locuit printre noi, a mâncat ca şi noi, a dormit ca şi noi, a umblat ca şi noi, şi a semănat cu noi. El  S-a aşezat în locul nostru pentru ca noi să putem ajunge în locul unde este El, împreună moştenitori ai Împărăţiei.

El făcea semne şi minuni pentru că era însoţit de Stâlpul de Foc. De altfel, El însuşi a mărturisit: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu, care locuieşte în Mine, căci adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai. Tatăl Meu lucrează până acum, şi Eu de asemenea lucrez.” (Ioan 5.19,17).

El a murit şi a înviat a treia zi. La puţin timp după aceea, un evreu bine îmbrăcat umbla purtând în buzunar aprobarea marilor preoţi, ca să prigonească pe toţi creştinii care primeau calea lui Isus.

Şi iată că într-o zi, pe când se afla în drum spre Damasc, în jurul lui a strălucit o lumină din cer şi el a căzut la pământ.

Privind în sus, a văzut Stâlpul de Foc şi a auzit un glas care zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9.4).

Cine eşti Tu, Doamne? Cine este acest Stâlp de Foc?” a întrebat Saul.

Ce spusese Isus? „Eu am venit de la Dumnezeu şi la Dumnezeu Mă duc,” este adevărat?

Şi acea Voce a spus: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”

Prorocul a spus că va fi o ploaie timpurie şi una târzie, iar la sfârşit vor fi împreună – şi ploaia timpurie şi ploaia târzie -, o trezire ce va cuprinde întreaga lume, de la un capăt la altul, iar Biserica celor aleşi va face semne mari şi minuni.

Daniel a spus că în ziua aceea, oamenii care-l vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor face „mari isprăvi.” (Daniel 11.32). Aceasta este exact ziua în care trăim noi.

Ochiul mecanic al aparatului de fotografiat ne arată acelaşi Stâlp de Foc ce i-a călăuzit pe copiii lui Israel în pustie.

În cazul acesta, ori face aceleaşi lucrări pe care le făcea când era cu Isus, ori înseamnă că nu este acelaşi Stâlp de Foc. Dar dacă face aceleaşi lucrări şi totul este dovedit cu Scriptura, atunci cum puteţi să vă îndoiţi?

Plecăciune ţie, Maria, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Binecuvântată eşti tu între femei.”

O, plecăciune ţie, Biserică! Binecuvântată eşti tu între oameni, căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Ai avut credinţa necesară pentru a primi Viaţa veşnică şi Dumnezeu ţi-a dat botezul Duhului Sfânt. Într-adevăr, Mesagerul acestor zile trebuie să vină de la Dumnezeu şi El este chiar Duhul Sfânt.

Maria a înţeles că totul era în conformitate cu Scriptura. Ea nu a zis: „Mă voi duce să văd ce spune doctorul în teologie Cutare.” Ea nu s-a dus să ceară părerea rabinului şi nici a altcuiva, ci ştiţi ce a zis? „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1.38).

Ea ştia că acelea erau cuvintele lui Dumnezeu şi că acel Trimis era Trimisul lui Dumnezeu, Îngerul lui Dumnezeu, pentru că era credincios Cuvântului lui Dumnezeu. Amin.

Iată, roaba Domnului”, a zis ea. „Dar cum se va face lucrul acesta?”

Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (v. 35).

Cu alte cuvinte, răspunsul ei a fost,: „Iată-mă. Nu ştiu cum se poate întâmpla aşa ceva, dar nu contează! Ceea ce mi-ai spus concordă cu Scriptura, de aceea cred şi primesc.”

Ea a început să-L laude pe Domnul înainte de-a simţi viaţa în pântece, înainte de orice alt semn. Ea nu mai avea nevoie de semne. Avea Cuvântul Domnului, aşa că nu mai voia nimic în plus. Amin. Îmi place aceasta.

La fel s-a întâmplat şi cu Moise. De îndată ce s-a întâlnit cu Dumnezeu şi a văzut că totul era după spusele Scripturii, a şi pornit către Egipt.

Când Maria a înţeles că totul venea de la Dumnezeu, a început să mărturisească ceva ce nu avea nici o dovadă materială pentru ceilalţi. În plus, ea mărturisea ceva ce nu se mai întâmplase niciodată înainte.

Slăvit să fie Domnul! Niciodată nu se mai pomenise ca o fecioară să rămână însărcinată. Dar ea avea Cuvântul Îngerului şi ştia că acel cuvânt era o făgăduinţă a Scripturii.

Dumnezeu a ales-o pentru că era smerită şi umilă, şi aşa a rămas, numai că în plus, acum era fericită. Ea a pornit imediat să spună tuturor că va avea un copilaş, deşi nu se vedea încă nici un semn de sarcină. Maria n-a aşteptat să vadă ce se întâmplă şi apoi să spună oamenilor. Nu, nu! O, Doamne, dă-ne mai mulţi oameni de felul acesta!

Acest oraş, ca şi întreaga lume, are nevoie de astfel de femei care să creadă Cuvântul lui Dumnezeu şi să se bucure înainte de-a avea vreo dovadă.

Ce mai puteţi spune voi, care sunteţi în scaune cu rotile, aveţi boli de inimă sau altfel de boli? Ce mai puteţi spune acum, când Dumnezeu este atât de aproape? Voi ştiţi că aceasta este Cuvântul Domnului, făgăduinţa Lui.

Voi spuneţi: „Frate Branham dacă ai veni să-ţi pui mâinile peste mine…” Nu de aceasta aveţi nevoie, pentru că „El a fost străpuns deja pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”  (Isaia 53. 5).

Totul este la timpul trecut. Nu trebuie decât să-L primiţi şi să vă bucuraţi.

Spuneţi: „Îţi mulţumesc, Doamne. Acum înţeleg. Domnul să fie slăvit, căci sunt vindecat. Nu mă interesează ce spun ceilalţi, şi nu mă interesează ce simt. Eu ştiu că sunt vindecat.” Aşa ar trebui să spună fiecare om.

Aceasta a fost purtarea pe care a dorit-o întotdeauna Dumnezeu.

Faptul că Maria L-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt a schimbat tot cursul natural al vieţii ei, şi acelaşi lucru se va întâmpla şi cu tine. Sigur că da.

Pe tine, păcătosule, te va spăla şi te va face alb ca zăpada. Pe tine, suspiciosule, te va face unul dintre noi. Sigur că da.

Pe tine, bolnavule, te va vindeca. Pe tine, care te îndrepţi către iad, te va întoarce din drum şi îţi va arăta calea spre cer. Credeţi-L pe Dumnezeu pe Cuvânt şi bucuraţi-vă!

Trimisul Domnului este aici, Duhul Sfânt lucrează printre oameni şi îi îmbracă cu ungerea Lui. Dacă nu sunteţi de aici, să ştiţi că ceea ce se întâmplă cu aceşti oameni este făgăduinţa prorocului Ioel, despre care a vorbit şi Petru în ziua Cincizecimii.

Aş vrea să mai adaug ceva. Dacă nu este aceasta, atunci voi aştepta până când va veni. Dar eu cred că a şi venit. Este acelaşi lucru care a fost şi atunci. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Maria n-a mai stat pe gânduri. N-o interesa ce puteau spune ceilalţi; ea văzuse un înger, îi auzise glasul şi ştia că tot ceea ce-i spusese era adevărat, pentru că avea mărturia Scripturii. El i-a promis o binecuvântare, iar ea a crezut fără să mai stea pe gânduri. Ştia că totul se va întâmpla întocmai.

Când treci prin asemenea împrejurări, nu poţi să stai liniştit şi să nu spui la nimeni.

Îngerul i-a mai spus Mariei că verişoara ei, Elisabeta, care locuia sus, în ţinutul deluros al Iudeii, urma să aibă şi ea un copilaş. Deşi avea 70 de ani, era deja însărcinată în luna a şasea, dar trupul micuţului Ioan era lipsit de viaţă, de aceea, părinţii lui erau tare îngrijoraţi.

Zaharia, bărbatul Elisavetei, era preot. Cu şase luni înainte de a se întâmpla aceste lucruri el era la templu.

Dumnezeu lucrează în mijlocul oamenilor smeriţi. Pe când Zaharia ardea tămâie în templu, la altar, i s-a arătat arhanghelul Gavril. Când a privit în partea dreaptă a altarului, l-a văzut acolo. Poate vă întrebaţi de ce îi aduc întotdeauna pe oameni în partea dreaptă? Pentru că aici stă El.

Îngerul i-a spus lui Zaharia că după ce se vor împlini zilele slujbei lui, va merge acasă şi nevasta lui îi va aduce pe lume un copil de parte bărbătească. Dar preotul a pus la îndoială acest Cuvânt, în ciuda faptului că avea în Biblie multe exemple asemănătoare: al Sarei, al Anei, etc.

Ce mare diferenţă între acel învăţător de seminar, cu cunoştinţe de filozofie şi tânăra fecioară! Ea n-a mai pus întrebări, ci a zis: „Iată, roaba Domnului!” Ea L-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt şi n-a mai avut nevoie de altceva. Dar Zaharia n-a putut să creadă!

Îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu şi am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună.” (Luca 1.19). El ştia bine ce vorbea.

Iată că vei fi mut şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor întâmpla la vremea lor.” (v.20).

După aceea, s-a dus acasă şi soţia lui a rămas însărcinată şi s-a ţinut ascunsă timp de cinci luni.

„Ce minunat!” se gândea Maria. „Voi avea un copilaş, şi la fel Elisabeta, verişoara mea! Nu pot să ţin doar pentru mine ceea ce mi-a spus îngerul, aşa că voi merge imediat  să-i spun şi ei..”

Şi a pornit la drum prin ţinutul deluros, mergând cât putea de repede. Îmi imaginez cum îi strălucea faţa şi cum îi fâlfâia părul în vânt. Avea cam 18 ani.

Elisabeta stătea ascunsă. Într-un fel îmi place aceasta pentru că, după părerea mea, este o mare ruşine ca femeile însărcinate să iasă pe stradă în pantaloni scurţi. Priveliştea este jalnică, îngrozitoare. Poate n-ar trebui să spun aceste lucruri. Dacă vă jignesc, iertaţi-mă, dar dacă nu mă ascultaţi pe mine, care sunt fratele vostru, ascultaţi-l măcar pe medic.

Aşadar, de când rămăsese însărcinată, Elisabeta stătea ascunsă. Mi-o imaginez croşetând botoşei şi pregătind scutecele. Se temea puţin, pentru că se gândea la vârsta ei înaintată.

Biblia spune că Zaharia şi Elisabeta erau oameni drepţi, care ţineau la poruncile lui Dumnezeu. Iată unde apar îngerii: în familiile de oameni drepţi, pe care Dumnezeu îi poate folosi în lucrarea Sa.

Îmi închipui că şedea la fereastră şi croşeta, când a auzit afară zgomot de paşi. S-a ridicat, s-a uitat pe geam şi şi-a zis:

„Pare a fi Maria, verişoara mea. Ce faţă strălucitoare are! A crescut. A ajuns o femeie tânără. Am auzit că vrea să se căsătorească.” Elisabeta şi-a pus o haină pe umeri şi a alergat în întâmpinarea ei.

Pe vremea aceea, femeile nu erau ca acum. Ele îşi ieşeau în întâmpinare una la cealaltă şi se îmbrăţişau cu dragoste. Îmi place acest fel de prietenie. Vouă, nu? Dar detest această nouă versiune a prieteniei din anii 60. Voi, care sunteţi din sud nu o simţiţi prea tare, dar să vedeţi cum este în celelalte ţinuturi!

Acum câtva timp am fost la unchiul meu, la New York. El a locuit în aceeaşi casă timp de douăzeci de ani şi când   l-am întrebat cine locuieşte la uşa vecină, mi-a răspuns: „Nu ştiu”.

Atunci i-am zis: „Tu ai căzut din har!”

„De cât timp stă omul acela aici?”

„L-am găsit aici când m-am mutat”, a răspuns el.

Am ajuns să nu ştim că vecinii noştri au murit, până nu aflăm din ziar. Aşa este. Oamenii nu mai sunt prietenoşi.

Mai demult, fratele Moore, fratele Bown şi cu mine, ne-am dus în Florida, la un băieţel pe nume David. Acolo ni s-a dat un teren pentru adunare.

Fratele Hukstra a venit şi mi-a zis:

„Ducesa vrea să te vadă.

„Cine?” am întrebat eu.

„Ducesa.”

„Cine este această „ducesă”?”

„Femeia care deţine toate aceste proprietăţi,” mi-a răspuns el. „E foarte bogată.”

„Nu pot să mă duc”, am răspuns, „deoarece sunt aşteptat de o mulţime de bolnavi”.

„Bine a zis el, dar ea este ducesa!”

„Aceasta n-o face cu nimic mai presus de ceilalţi,” am răspuns.

O chemaseră acolo, când am ieşit. Dacă voi consideraţi că-mi bat joc de acea femeie, Domnul să mă ierte, pentru că nu fac aceasta. Dar bijuteriile pe care le avea la mâini, i-ar fi ajuns să trimită un misionar de zece ori în jurul lumii. Într-adevăr.

Avea nişte aşa-zişi ochelari, pe care nu îi purta pe nas, ci şi-i ţinea în faţa ochilor cu un beţigaş care pornea din ramă. Era o femeie înaltă şi grasă.

Eu am ieşit şi am spus:

„Nu am vreme să stau de vorbă cu ea. Dacă aş mai avea puţin timp, m-aş duce la bolnavii de acolo.”

„Bine,” au zis cei din jurul meu, „dar ţi-a închiriat terenul”.

„Da, i-a dat terenul lui David, iar noi apreciem foarte mult aceasta. Ea nu are nici o problemă, aşa că lăsaţi-mă să mă duc la oamenii aceia bolnavi.”

Au insistat să stau de vorbă cu ea şi ne-am întâlnit la ieşire.

„Sunteţi doctorul Branham?” m-a întrebat.

„Nu, doamnă. Eu sunt fratele Branham.”

După cum ştiţi, prin asemenea ochelari nu ţi-ai vedea prea bine nici propria mână, aşa că privind pe deasupra lor, ea mi-a zis:

„Coborâţi aici şi îmi voi aminti şi data viitoare când ne vom întâlni, cine sunteţi. Ei bine, doctore Branham, sunt foarte încântată.”

M-am uitat la mâna pe care mi-o întindea şi ca să nu par nepoliticos, am dat mâna cu ea, apoi i-am zis: „Coborâţi aici şi îmi voi aminti data viitoare când ne vom mai întâlni, cine sunteţi.”

Îmi plac lucrurile făcute din suflet.

Paul Rader, omul care a scris cântarea „Crede numai” mi-a povestit că într-o dimineaţă a avut o neînţelegere cu soţia sa. El citea ziarul, iar ea i-a zis:

„Paul, dă-mi te rog, nişte bani.”

„Nu am,” i-a răspuns el, după care au urmat câteva replici din partea amândurora. El şi-a dat seama că o jignise, şi îşi zicea:

„Dacă aşa puţin îi trebuie ca să se bosumfle, n-are decât să stea bosumflată!” Ştiţi că noi gândim aşa uneori.

Îmi spunea că de fiecare dată când pleca, ea îl conducea până la uşa şi îl săruta. El mergea la poartă, de unde privea înapoi şi îi făcea cu mâna, iar ea îi răspundea.

În dimineaţa cu pricina, pe când se ducea să-şi ia pălăria, se gândea: „Lasă că îi trece ei…” după care a sărutat-o şi a plecat. Când a ajuns la poartă, s-a întors şi a privit la uşă. Ea era acolo. I-a făcut cu mâna iar ea a făcut la fel.

Mergând însă pe stradă, a început să-l sâcâie un gând: „Ai greşit, Paul!” (Acum el este în slavă). Acest gând nu-i dădea pace deloc: „Ai greşit  Dacă astăzi i se întâmplă ceva şi n-ai s-o mai vezi niciodată pe pământ?”

Gândul îl supăra din ce în ce mai tare, până când s-a oprit şi a zis: „Iartă-mă, Doamne. Mă duc înapoi să rezolv problema.”

A alergat înapoi acasă, a dat uşa de perete şi a privit în jur. Ea era după uşă şi plângea cu suspine. S-a dus la ea, a luat-o în braţe şi a sărutat-o fără să spună nimic, după care a plecat şi a ajuns la poartă. Acolo şi-a întors capul şi i-a făcut cu mâna, iar ea i-a răspuns la fel ca prima dată, numai că de data aceasta gestul era făcut din inimă.

Îmi plac lucrurile pe care le faci din tot sufletul, nu din silă.

Nu demult am fost în oraş cu soţia, iar o doamnă a zis:

„Bună ziua, soră Branham.

M-am întors spre ea şi am atenţionat-o:

„Dragă, doamna aceea a vorbit cu tine.”

„Dar i-am răspuns,” a spus ea.

„Sunt sigur că nu te-a auzit. Nu te-am auzit nici eu şi eram lângă tine.

„I-am zâmbit.”

…………………………………………………………….. ………. „Maria, în scurtă vreme voi fi mamă”, i-a zis Elisabeta.

„Da, ştiu,” i-a răspuns Maria, cu ochii înlăcrimaţi de bucurie.

„Cum  adică ştii?”

„Da, ştiu totul.”

„Dar, Maria, sunt foarte îngrijorată. Sarcina are deja şase luni şi copilaşul nu a mişcat deloc.”

Acesta era un lucru neobişnuit, pentru că în mod obişnuit, fătul începe să mişte în luna a patra, dar în cazul Elisavetei trecuseră şase luni şi micuţul Ioan nu se mişcase încă.

„Sunt foarte îngrijorată, Maria.”

„Da, înţeleg, dar să-ţi spun ceva. Şi eu voi fi mamă.”

„Aşadar, te-ai căsătorit cu Iosif?” a întrebat Elisabeta.

„Nu, nu ne-am căsătorit.”

„Cum adică? Nu v-aţi căsătorit şi totuşi aştepţi un copil?”

„Da, aşa este”, a răspuns Maria.

„Arhanghelul Gavril mi s-a arătat şi mi-a spus că vei avea un copil. Apoi mi-a spus că Duhul Sfânt mă va umbri şi voi rămâne şi eu însărcinată, ceea ce s-a şi întâmplat. După spusele arhanghelului, Copilaşul pe care-L voi avea, va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Mi-a spus şi ce nume să-I pun: Isus.”

Parcă văd faţa Elisavetei luminându-se.

„O, a strigat ea, cum mi-a fost dat să vină la mine maica Domnului meu? Fiindcă iată, cum mi-a ajuns la urechi glasul urării tale, mi-a săltat pruncul în pântece de bucurie.” (Luca 1.43-44).

Aş vrea să vă întreb ceva, prieteni. Dacă atunci când Numele lui Isus Hristos a fost rostit pentru prima dată de nişte buze muritoare, un copilaş mort în pântecele mamei sale a primit viaţă, ce ar trebui să se întâmple când Numele Lui este chemat de o întreagă adunare născută din nou, şi care spune că are Duhul Sfânt? Aleluia! Amin.

Cancerul s-ar vindeca, ochii orbilor s-ar deschide, robii ar fi eliberaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt, păcătoşii ar plânge pentru păcatele lor; şi toate acestea în scumpul Nume al Domnului Isus.

Toată această mulţime pare că pluteşte! Ce lucruri mari ar putea face Domnul acum! Trimisul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, este în această clădire ca să aducă pace şi să reflecte chipul lui Isus Hristos. Stâlpul de Foc este deasupra noastră.

Voi spuneţi: „Eu nu Îl văd!” Dar Îl simţiţi cu toţii, iar un simţ al trupului este la fel de bun ca şi celălalt. Vederea ar putea să vă înşele mai mult decât simţirea.

Dacă nu face aceeaşi lucrare, înseamnă că nu este Acelaşi Duh Sfânt. Dar dacă face aceeaşi lucrare, înseamnă că într-adevăr este Duhul Sfânt, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Amin, credeţi aceasta?

Avem printre noi vreun păcătos? Câţi dintre voi doresc să spună: „Vreau să mă bucur de aceste binecuvântări cereşti ale lui Dumnezeu şi să stau în prezenţa Lui împreună cu voi!”?

Aţi vrea să ridicaţi mâna şi să spuneţi:

„Roagă-te şi pentru mine, frate Branham”?

Domnul să te binecuvânteze, frate.

Domnul să te binecuvânteze, frate.

Domnul să te binecuvânteze, şi pe tine, de acolo, şi pe tine, şi pe tine. Cine vrea să mai ridice mâna? Spuneţi: „Frate Branham, roagă-te pentru mine.”

Domnul să te binecuvânteze, tinere. Foarte bine.

Azi-dimineaţă, când m-am dus să mănânc, a venit la mine un băieţel drăguţ şi m-a îmbrăţişat. Tatăl lui este păstor într-o biserică a „Adunărilor lui Dumnezeu”. Cred că este şi el aici pe platformă.

Cu ani în urmă, acest băieţel privea cruciş, dar a fost vindecat la o adunare. Acum ochii lui sunt la fel de normali ca ai mei.

A venit şi un frate să dea mâna cu mine. Mi-a spus că fetiţa lui avea o guşă foarte mare, dar când am fost la biserica fratelui Jack Moore, Duhul Sfânt a chemat-o şi guşa a dispărut pur şi simplu.

Ce înseamnă aceasta? Ce reprezintă acel Stâlp de Foc? Este Îngerul Domnului. Acelaşi care a fost în rugul aprins, Acelaşi care a fost în Isus Hristos şi Acelaşi care este în seara aceasta în voi. Amin. Acelaşi puternic Domn Isus este aici.

Înainte de a ne ruga, mai este cineva care ar vrea să ridice mâna şi să spună:

„Roagă-te şi pentru mine, frate Branham?”

Domnul să te binecuvânteze, domnule.

Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe tine, băiatul din spate, şi pe toţi cei de lângă tine. Dumnezeu vă ştie pe fiecare, unde sunteţi.

Acum haideţi să ne plecăm capetele o clipă. Soră, te rog cântă câteva acorduri din cântarea: „Medicul bun se apropie.”

Sunt la amvon de 31 de ani. În urmă cu 28 de ani, când eram în Fort Wayen, Indiana, în timp ce se cânta o cântare m-am rugat pentru un băieţel paralizat, şi băieţelul a fost vindecat. Mi-a sărit din braţe şi a alergat la mama lui. Atunci cânta la pian o fetiţă. Ea s-a ridicat în picioare, cu părul despletit şi a început să cânte în Duhul. Clapele pianului se mişcau singure, intonând cântarea „Medicul bun se apropie”. Sute de oameni au fost acolo şi au văzut aceasta.

Acum două săptămâni, duminica, Stâlpul de Foc a apărut în faţa a 300-400 de oameni în Jeffersonville. (Prima dată a fost atunci, la râu, când s-au făcut fotografii). A rămas aşa timp de 15 minute, ca să-l poată vedea oamenii.

Frate, am ajuns la capătul drumului!

Tatăl nostru care eşti în ceruri, venim la Tine, Piatra vie, întrucât credem că eşti viu şi îi răsplăteşti pe cei care Te caută… Te rugăm să ne faci parte din binecuvântările Tale şi să-i ajuţi pe oamenii aceştia. Iar tuturor celor care au ridicat mâna, împarte-le Duhul Sfânt, Trimisul pentru aceste zile din urmă.

Doamne, Tu ai făgăduit că vei turna din Duhul Tău peste orice făptură; ai făgăduit că în aceste zile din urmă vei trimite împreună ploaia timpurie şi ploaia târzie, că ploaia va cădea peste tot pământul şi peste câmpiile străine. Noi credem că ceasul acesta a sosit, pentru că vedem că Duhul Sfânt face aceleaşi lucruri ca şi la început.

Te rog să-i binecuvântezi pe aceşti oameni scumpi, Tată. Însoţeşte-i pretutindeni şi dă-le viaţa veşnică, pentru că îi încredinţez pe braţul Tău, în Numele Domnului Isus. Amin.

Haideţi să ne rugăm în continuare cu capetele plecate.

 

Medicul bun Se-apropie,

Isus cel bun.

El vorbeşte inimilor împovărate,

Ca să le dea putere.

 

Suflă peste noi Duhul Sfânt, Domne Isuse. O, vino în biserica Ta, Luceafăr  de dimineaţă, Stâlpule de Foc. Croieşte drum prin necredinţa care este în inimile oamenilor, în seara aceasta. Ajută-i să fie ca Maria şi să-Ţi simtă prezenţa, să ştie că eşti Tu şi că făgăduinţele Tale rămân în picioare şi astăzi. Tu ai făgăduit că ne-ai vindecat deja pe toţi, prin rănile Tale şi ai fost zdrobit pentru fărădelegile noastre. Dă-ne aceste lucruri, Tată, pentru că ne-am pus nădejdea în Tine, în Numele lui Hristos. Amin.

Veţi vedea imediat ce are să se întâmple. Haideţi să ne ridicăm încet capetele. Vă rog să staţi liniştiţi. Câţi bolnavi sunt fără număr de rugăciune? Ridicaţi-vă mâinile către Dumnezeu, ca să vă vindece. Orice lucru are nevoie de trei mărturii. Aşa spune Biblia, este adevărat? Deci, dacă v-am propovăduit Adevărul lui Dumnezeu, El este dator să-l legitimeze.

Avem multe numere de rugăciune, dar nu le vom striga. Vreau să ştiţi că nu de ele depinde vindecarea voastră. Întrebaţi-i pe păstori. Întrebaţi-i pe fraţii care merg cu mine pretutindeni.

Se întâmplă să mergem pe drum şi să spun: „Staţi puţin! La cotitura următoare se va întâmpla cutare lucru. Ne vom întâlni cu un om care ne va spune încotro s-o apucăm, iar când vom ajunge acolo, se va întâmpla asta şi asta.”

Desigur. Aceste lucruri nu dau greş niciodată. Nu pot da greş pentru că vin de la Dumnezeu. Cu ce scop? Ca să dovedească faptul că El este Acelaşi. Nu sunt eu, ci este El.

Nu văd în faţa mea nici o persoană cunoscută, în afară de aceste două fetiţe. Cred că sunt fiicele fratelui Evans, este adevărat? Ele sunt singurele persoane pe care le cunosc. M-am uitat bine să văd pe cineva cunoscut, dar nu sunt decât ele. Mai devreme l-am văzut undeva şi pe fratele Evans. A, da! Uite-l acolo şi pe fratele Dauch, un prieten de-al meu din Ohio, fratele Bill Dauch împreună cu sora Dauch. Iat-o şi pe sora Evans. Unde este fratele Welch? Da, este acolo în spate. În ordine.

Ridicaţi mâinile ca să ştie toţi cine sunteţi. Dacă mai este cineva care mă cunoaşte şi care ştie că îl cunosc şi eu, să ridice mâna. Bine.

Bolnavii care ştiu că nu îi cunosc, să ridice mâna. Haideţi, ridicaţi mâna. Sunt pretutindeni.

Biblia spune să la început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup. Cuvântul pe care L-a vorbit Dumnezeu, S-a făcut trup. Ştiţi că până şi ţărâna pe care călcaţi este descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu? Dacă n-ar fi aşa, de unde a apărut ea? El a făcut lucrurile care se văd, din lucruri care nu se văd, prin rostirea Cuvântului Său.

A zis: „Să fie…” şi a fost, pentru că El este Creatorul.

Aşadar, scaunul pe care staţi este Cuvântul lui Dumnezeu. Pământul pe care este aşezată această podea este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi atunci, de ce nu poate inima voastră să se lepede de orice îndoială? Trebuie să faceţi aceasta.

„Cuvântul lui Dumnezeu…(care este Isus).. este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gândurile inimii.” (Evrei 14. 12). Este adevărat?

Când Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi ca Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, o femeie s-a atins de haina Lui prin credinţă. Cu toate că El nu a simţit aceste lucru în mod fizic, S-a întors şi a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?” (Luca 8.45).

Până şi Petru L-a mustrat, spunând: „Noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc şi Tu mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?”

Dar Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit o putere din Mine.” Apoi a privit în jur, prin mulţime, a văzut-o pe femeie, i-a vorbit despre boala ei şi i-a spus că credinţa ei a mântuit-o; şi a fost vindecată. Isus nu a spus că El ar fi vindecat-o, ci a zis doar: „Credinţa ta te-a mântuit.” Înţelegeţi?

Biblia spune că Isus este Acelaşi ieri, zis şi în veci, iar epistola către Evrei spune că noi avem un Mare Preot care are milă de slăbiciunile noastre (Evrei 4.15). Prin urmare, dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, acelaşi Mare Preot, iar voi Îl atingeţi prin credinţă, trebuie să răspundă în acelaşi fel. Trebuie să procedeze la fel şi a doua oară, pentru că dacă nu o face, înseamnă că prima dată a greşit. El S-a descoperit şi iudeilor şi samaritenilor ca fiind Mesia, prin faptul că le spunea lucrurile ascunse ale inimii, cine erau, de unde veneau şi aşa mai departe.

Câţi dintre voi ştiu că acesta era felul în care Se descoperea? Câţi dintre voi ştiu că acesta este adevărul biblic? Dacă aşa S-a descoperit iudeilor şi samaritenilor, în acelaşi fel trebuie să Se descopere şi neamurilor, altfel, ar însemna că prima dată S-a descoperit în mod greşit. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Toţi cei care credeţi aceasta, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu cred că El a făgăduit acest lucru pentru mine.” Mulţumesc. Asta este.

Vă mai amintiţi ce a spus Îngerul? „Dacă poţi să-i faci pe oameni să creadă…” Vedeţi? Nu este vorba de a mă crede pe mine, căci El este totul; este vorba de a crede că El m-a trimis la voi.

Acum rugaţi-vă şi atingeţi veşmântul Marelui Preot, iar dacă El va vorbi prin mine, veţi putea judeca singuri dacă ceea ce vă va spune este adevărat sau nu. Voi veţi fi judecătorii.

Eu sunt un om ca şi voi, de aceea, luaţi-vă privirea de la mine şi spuneţi: „Doamne Isuse, am nevoie de ajutorul Tău.” Nu încercaţi să forţaţi lucrurile, căci aşa nu veţi ajunge nicăieri. Relaxaţi-vă şi spuneţi: „Doamne, eu cred. În mintea mea nu există nici o îndoială. Omul acesta nu mă cunoaşte şi sunt departe de el. Eu cred în Tine, Doamne. Dacă vei îngădui să mă ating de veşmântul Tău şi îmi vei vorbi prin omul acesta, voi şti că nu fratele Branham vorbeşte, pentru că el nu mă cunoaşte. El nu ştie cine sunt, ce am făcut sau ce voi face, dar Tu ştii. Aşa că, dacă îmi va spune ceva, voi şti că Tu eşti Cel care-mi vorbeşte. Voi cunoaşte şi voi crede aceasta pentru că Tu îl călăuzeşti. Ştiu că Tu îmi vorbeşti prin el.”

Credeţi aceste lucruri? Câţi dintre voi ar crede, dacă le-ar vedea cu ochii lor? Nu undeva în spate, în vreo încăpere întunecoasă, ci chiar aici, în faţa tuturor, aşa cum făcea şi Domnul nostru. Nu avem nici un secret, totul este pe faţă; doar că este numai pentru cei credincioşi. Acum rugaţi-vă.

Probabil că m-am înşelat. Am crezut că era undeva, aici, dar se pare că nu a fost. Voi urmări Lumina. Cei din partea aceasta aţi ridicat mâna în semn că sunteţi bolnavi şi că nu mă cunoaşteţi?

Acum El este chiar aici. Cei care aţi văzut fotografiile, gândiţi-vă că ochiul mecanic al aparatului de fotografiat L-a văzut înaintea multor oameni. Dacă aţi muri în această noapte, dacă aceasta a fost ultima zi pe pământ, să ştiţi că mărturia mea este adevărată. Ochiul mecanic al aparatului de fotografiat a dovedit-o de 7-8 ori, în diferite ţări. Este adevărat?

Biserica din toată lumea ştia aceasta.

Am spus adevărul, pentru că am vorbit despre Domnul. De data aceasta, El o va dovedi din nou. Nu mă tem că m-ar putea acuza, pentru că n-am mărturisit despre mine, ci despre El.

Acum, fiţi foarte atenţi şi credeţi.

Voi spuneţi: „Ce mai aştepţi, frate Branham?” Îl aştept pe El. Dacă El nu-mi mai vorbeşte, nu pot face nimic. Asta este. Este nevoie de credinţă ca să se poată întâmpla ceva.

Poate nu este voia Lui să facem aceasta. În cazul acesta, câţi dintre voi au numere de rugăciune? Aveţi toţi? 1,2,3,4,5,6,7,8. Au mai rămas vreo 8-9 numere de rugăciune.

Dacă El nu mă cheamă, vom striga numerele. Îmi place când se fac vindecări fără numere de rugăciune, ca să vedeţi că ele nu au nici o legătură cu vindecarea.

Doamne, Te rugăm să ne ajuţi în seara aceasta, căci am venit aici cu credinţa că vei lucra. Dă-mi Duhul Tău, Tată, spre slava Ta. Te rog aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

Iată că El a răspuns. Îţi mulţumesc, Doamne.

 

Crezi că Domnul te va vindeca de hernie? Foarte bine, primeşte vindecarea. Ridică mâna, doamnă. În ordine. Ai număr de rugăciune? Nu. Nici nu ai nevoie de el.

Nu am văzut-o niciodată pe femeia aceasta. Suntem străini unul faţă de celălalt, soră dragă? Eu nu te cunosc. Dacă este adevărat, ridică mâna ca să poată vedea şi cei prezenţi în sală. Este adevărat că ai avut hernie? Este adevărat că te rugai pentru aceasta? Am simţit duhul tău. Te rugai Domnului Isus şi-I spuneai: „Aş vrea să fiu aceea”, este adevărat? Fă semn cu mâna ca să poată vedea toţi.

Cum aş fi putut să ştiu că ea se ruga, şi cum aş fi putut să ştiu ce cuvinte a folosit? Nu înţelegeţi? Hristos face aceasta.

 

Este aici o doamnă care şi-a schimbat locul. Vrei să fii eliberată de boala de inimă, soră? Nu este nevoie să vii aici, sus. Vrei să scapi de boala de inimă? Bine. Ridică mâna şi spune: „Primesc vindecarea!” Bine.

Du-te acasă. Boala de inimă te-a părăsit. Isus Hristos te-a vindecat.

 

Doamna din spatele tău are o boală femeiască. Ridică-te în picioare dacă este adevărat. Ai număr de rugăciune? Da, ai. Nu am vrut să strig. Este în ordine. Du-te acasă.

 

Tu ai probleme cu ochii, nu-i aşa? Este din ce în ce mai rău. Fă semn cu mâna, dacă este adevărat. Nu o spun pentru că porţi ochelari. Starea ochilor tăi se înrăutăţeşte tot mai mult. Ei bine, de acum încolo nu vei mai fi aşa. Isus Hristos te vindecă.

 

Cine ştie ce ar putea spune oamenii, văzând că ai număr de rugăciune… Doamna de lângă tine are guşă. Crezi că Isus Hristos te va vindeca? Dacă vei crede, această boală va pleca de la tine. În ordine.

Dacă crezi că sunt prorocul Domnului, puneţi mâinile peste doamna care plânge alături. Îngerul Domnului este deasupra ei. Ea are probleme cu capul. Dacă este adevărat, ridică-te în picioare. Tu, cu baticul pe cap. Isus Hristos te vindecă. Du-te acasă şi fii sănătoasă.

 

Credeţi în El? Este adevărat că tot ce face acest Înger, este conform Scripturii? Acum El este acolo, în spate. Acolo este un bărbat cu soţia lui. Ea are diabet, iar el artrită. O, dacă aş putea să-i fac să înţeleagă! Ajută-mă, Doamne! Ridicaţi-vă în picioare, domnule şi doamnă Wilkerson, căci Isus Hristos vă vindecă. Duceţi-vă acasă şi fiţi sănătoşi, căci Isus Hristos vă vindecă.

Pe cine au atins ei? Credeţi că îngerul care stă în faţa noastră este Îngerul Domnului? Nu eu fac aceste lucruri. Eu nu îi cunosc pe oameni. Eu mărturisesc că nu ne cunoaştem, iar ei mărturisesc acelaşi lucru, aşa că Cel care face aceasta trebuie să fie Îngerul Domnului. El face totul conform Scripturii. Aceste lucruri sunt exact ceea ce a spus Isus că se va întâmpla pe pământ, înainte ca lumea să fie arsă asemeni Sodomei. Amin.

 

Să vedem…doamna aceea din colţ. O clipă! Nu doamna care stă în picioare, ci aceea care stă jos. Am văzut un copil şi pe doamna care stă jos şi suferă de hemoroizi. Aceea este fetiţa ei şi suferă de astm. Aceasta este, „Aşa vorbeşte Domnul”! Ridicaţi-vă în picioare şi primiţi vindecarea. Isus Hristos vă vindecă.

Dacă sunt un străin pentru voi, ridicaţi-vă mâinile şi faceţi un semn. În ordine. Du-te acasă, micuţo! Totul s-a sfârşit! Vei fi sănătoasă.

 

Credeţi acum? Uite, aici! Uite, aici! Nu vezi, frate Jack? Omul acesta suferă de hernie. Aşa este. El nu este de aici, ci vine dintr-un oraş numit Orange. Aşa este. Numele lui este Sack, este adevărat, domnule? Dacă sunt un străin pentru tine, fă semn cu mâinile. Stăteai acolo şi spuneai: „O, Doamne, şi eu!” Este adevărat? Fă semn cu mâna.

 

O, Doamne, cum de oamenii aceştia nu pot înţelege? Poruncesc tuturor bolnavilor de aici să se ridice în picioare şi să primească vindecarea în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi! Credeţi în El din toată inima. Amin.

 

– Amin –

 

Posted in Slujba Incincita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *