Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – CINCI VREMURI DE RĂSCRUCE

22 Ianuarie 1956 – Sturgis, Michigan

 În această sală mică pe care am transformat-o într-o biserică pentru serviciu, mă rog în Numele lui Isus ca binecuvântarea Ta să fie peste noi. Amin.

         Vă puteţi aşeza.

         Bună seara, tuturor. Sunt foarte fericit pentru că astăzi pot să fiu din nou în slujba Domnului Isus, ca să-I dau slavă şi să-I mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut pentru noi.

         A fost un privilegiu să dau curs invitaţiei iubitului nostru frate Jackson, şi cred că cei mai mulţi dintre cei prezenţi aici, sunt din biserica lui.

         Vreau să vă mulţumesc tuturor, fiecăruia în parte, pentru ceea ce aţi făcut pentru noi. De obicei, serviciile noastre se desfăşoară în deplină înţelegere cu celelalte biserici. Noi începem o campanie de vindecare numai atunci când toate bisericile lucrează împreună  şi închiriază un local. Bineînţeles că atunci ele nu au servicii, ci vin cu toţii la serviciul de vindecare. Uneori se adună şi douăzeci şi cinci de mii de oameni (mă refer la adunările de aici, din America); păcătoşii sunt salvaţi, iar bolnavii primesc vindecarea.

         Acum, noi avem sponsorizarea acestei biserici mici, pentru părtăşia cu fratele Jackson, pe care eu îl iubesc mult.

         Nu ştiu dacă este prezent aici, dar mie îmi place mult de el pentru că este un om foarte cumsecade. Mă bucur pentru că aveţi un asemenea păstor. Nu ştiu prea multe despre el, dar am început să-l iubesc deşi l-am întâlnit doar de câteva ori.

         Fratele Beeler, care stă în balconul din stânga mea, a avut o adunare la biserica fratelui Jackson, iar când s-a întors mi-a spus: „Dacă vrei să întâlneşti nişte oameni cumsecade, du-te acolo sus în Michigan.”

         Un frate de aici, a trecut pe la mine (am uitat cum îl cheamă), şi mi-a adus câteva lucruri de la ferma lui. A fost foarte drăguţ şi eu apreciez mult gestul lui.

         Vreau să vă spun că de curând am fost în Elveţia şi în Germania, unde am avut adunări minunate; în două săptămâni am avut o sută de mii de oameni care s-au întors la Domnul (aceasta este numai în Germania).

          A fost minunat, Domnul dându-ne binecuvântarea Sa din belşug. După ce am revenit în ţară, m-am dus direct în California ca să mă odihnesc puţin înainte de a începe din nou lucrarea în Vest.

         Apoi a venit la mine fratele Jackson şi mi-a spus: „De ce nu vii la noi, frate Branham?”

         Vă daţi seama că nu puteam să-l supăr printr-un refuz, aşa că i-am spus: „Frate Jackson, mă chemi la o campanie de vindecare, unde este unitate între predicatori şi biserici?”

        „Nu, frate Branham, nu-i chiar aşa”, mi-a răspuns el.

          „Trebuie doar să vii la noi.”

„Voi veni”.

          „Vom sta doar puţin”, mi-a mai spus el, „ şi vom închiria amfiteatrul şcolii.”

         „Păi, dacă tot faci aceasta, atunci în loc de o seară, ar fi bine să stăm trei sau patru seri.”

         Aşa se face că voi sta aici, vineri, sâmbătă şi duminică. De obicei, bisericile nu au  servicii vineri şi sâmbătă, dar duminică dimineaţa şi seara, au toate.

         Iată de ce nu voi întrerupe serviciul nici unui frate. Vedeţi? Oamenii trebuie să vină pentru părtăşie, pentru că în inima mea este dorinţa de a avea părtăşie cu orice om care crede în Isus Hristos. Poate că părerile lui nu vor corespunde cu ale mele, dar nu vom vorbi despre aceasta, ci îl voi considera frate cât timp va crede că Isus Hristos este Mântuitorul lui.

          Pe mine nu mă interesează că el este prezbiterian, metodist, baptist, penticostal, de la Ştiinţa Creştină, romano-catolic sau orice altceva, pentru că dacă este un copil a lui Dumnezeu, este fratele meu. Aceasta este credinţa mea. În ce mă priveşte, eu stau între denominaţiuni şi nu vreau s-o împiedic pe nici una dintre ele.

          Odată am predicat în Auditoriul Roberts din Little Rock, Arkansas. Acolo era un frate iubit care mergea de mulţi ani în cârje şi vindea creioane la un colţ de stradă.

          Şi iată că în seara aceea, în timp ce chemam rândul de rugăciune, Domnul i-a atins inima, aşa că dintr-o dată a început să alerge prin clădire, pe deplin vindecat. În ziua următoare, el a alergat prin tot oraşul şi purta cârjele pe umăr, cu o pancartă pusă pe ele şi pe care scrisese: „Nu mai am nevoie de vreascurile acestea!” Oh, cât era de bucuros!

         Şi erau cam patru sau cinci mii de oameni acolo, ca să asculte predica, iar el mi-a spus:

 „Stai puţin frate Branham, pentru că eu nu pot înţelege ceva.”

„Ce nu poţi înţelege, frate?”, l-am întrebat eu.

„Când te-am auzit predicând, am fost sigur că eşti nazarinean.” Spunea aceasta pentru că el era nazarinean. Vedeţi? Apoi a continuat: „Deci, după cum predici, am fost sigur că eşti nazarinean. Când am privit însă în jur, am văzut că aproape toţi cei prezenţi sunt penticostali, iar acum cineva mi-a zis că eşti baptist. Nu mai înţeleg nimic.”

         „O, dar este foarte simplu, frate. Eu sunt baptist, nazarinean şi penticostal.”

         Aşa este. Noi am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup. Acesta este adevărul, aşa că indiferent că eşti penticostal, nazarinean, baptist, sau altceva, Dumnezeu ne adună într-un singur trup, printr-un singur Duh (Duhul Sfânt) şi aceasta, prin har, pentru că noi suntem mădularele aceluiaşi trup, Capul fiind Isus Hristos.

         Acest lucru mă umple de bucurie, pentru că ştiu că am privilegiul de a fi fratele vostru şi că pot avea părtăşie cu voi.

         Vreau să-i mulţumesc fratelui Jackson şi bisericii sale, precum şi musafirilor veniţi în locul acesta. Mulţumesc pentru participare şi păstorilor şi tuturor celor care au venit aici, deşi nu fac parte din biserica fratelui Jackson.

         Dacă nu mă înşel, biserica fratelui Jackson se numeşte „Biserica poporului” sau „Biserica oamenilor”.

         Când am venit aici, am văzut o biserică numită „Biserica Evangheliei Depline” şi una care se numea „Adunarea lui Dumnezeu”. Eu ştiu că voi toţi credeţi Evanghelia, indiferent de care biserică aparţineţi, de aceea vă iubim.

        Acum, aş vrea să vă spun că voi puteţi face ceva pentru mine, deoarece în curând voi merge peste ocean. Dorinţa mea este ca Dumnezeu să vă pună pe inimă să vă rugaţi pentru mine, ca El să-mi dea biruinţă în încercarea pe care o voi face acolo, de a câştiga cât mai multe suflete pentru Hristos.

       Nu voi uita niciodată ce mi-a spus păstorul bisericii baptiste din care am ieşit, în seara aceea când mă pregăteam să mă rog pentru bolnavi, după ce am povestit despre întâlnirea cu Îngerul şi ce mi-a spus El.

       El mi-a spus: „Billy, tu ai avut un coşmar. Ce ai mâncat la cină?”

       Eu i-am răspuns însă: „Doctore Davis, nu îmi place să te aud vorbind aşa. Dacă nu eşti de acord cu ceea ce am spus, este treaba ta, dar acesta este adevărul şi Dumnezeu va face întocmai cum a spus.”

       „O, şi crezi că regii şi oamenii influenţi şi puternici din lumea aceasta, vor asculta un bărbat cu şapte clase?”

       „Aşa a spus El”, am răspuns eu.

       Atunci el a continuat: „Billy, cred că ai nevoie de odihnă”.

       „Bine doctore Davis, este în ordine. Iată carnetul meu de membru.”

       „Oh, nu gândi aşa, fiule”, mi-a răspuns el.  „Du-te acasă şi odihneşte-te câteva zile, pentru că după ce te vei simţi bine, vei gândi altfel.”

        Totuşi, eu nu am nimic împotriva bisericii baptiste şi cred că ea este la fel de bună ca celelalte. Toate sunt la fel.

         Şi vă spun ceva. Voi nu veţi ajunge în cer pentru că sunteţi metodişti, baptişti, prezbiterieni sau orice altceva. Nu, voi nu puteţi ajunge în cer decât dacă sunteţi creştini, pentru că nu contează de care biserică aparţineţi.

         Dumnezeu nu va recunoaşte niciodată o organizaţie, pentru că organizaţia nu a făcut şi nu va face vreodată parte din planul Lui. El nu i-a organizat niciodată pe oameni şi nici nu a avut vreo organizaţie, ci oamenii sunt aceia care s-au organizat, dar fără voia Lui. Aşa este.

          Prima organizaţie a fost biserica-mamă, biserica catolică, din care au ieşit apoi luteranii; din luterani au ieşit metodiştii, din metodişti au ieşit alţii şi alţii, până când în final au ieşit penticostalii. Desigur.

          Biserica romano-catolică este mama organizaţiilor. Înaintea ei n-a fost nici o altă organizaţie, dar dacă voi sunteţi o organizaţie, să nu puneţi bariere şi să nu-i condamnaţi pe ceilalţi, pentru că dacă puteţi trece de gard ca să daţi mâna cu ceilalţi, este în ordine.

          Când eram la tabernacolul baptist, aveam un prieten bun din New Albany. Se numea Johnson şi făcea parte din biserica metodistă. Ştiţi ce fel de părtăşie era între noi? Ascultaţi numai.

          Când aveam pe cineva proaspăt întors la Domnul, în biserica mea, şi omul îmi spunea:

         „Frate Branham, aş vrea să mă botezi prin stropire, deoarece mama mea este metodistă şi eu am fost crescut ca metodist,” îi răspundeam:

         „Ascultă, frate. Aceasta este o biserică baptistă, dar am să-ţi spun ce vom face. Tu eşti un frate sincer, iar eu am un prieten bun la biserica metodistă de pe strada Principală din New Albany, doar la vreo trei mile (aproximativ 5 km) de aici. El este un om minunat, aşa că îndemnul meu este să te duci la el şi vei fi stropit. Du-te şi fii un bun membru al bisericii lui, pentru că nu poţi fi un membru al bisericii mele. Sigur că nu. Dar fratele Johnson este un băiat tare bun, deşi este cam uscat acolo; nu prea are apă. Cu toate acestea, el este un creştin bun şi are mulţi membri în biserica lui.”

         Iar când se întâmpla ca el să aibă vreun convertit care-i spunea: „Frate Johnson, aş vrea să mă botezi, deoarece ai mei au fost baptişti, el îi răspundea: „Uite ce-i! Tu n-ai să poţi fi un membru bun al bisericii mele, dar am un prieten bun, numit Billy, acolo sus în Jeffersonville, la tabernacolul baptist. Du-te la el pentru că este un băiat bun şi vei fi botezat prin scufundare. Da, el te va boteza până când va ieşi din tine şi ultima bulă de aer…”

         Aceasta era părtăşia dintre biserica mea şi cea a fratelui Johnson, dintre baptişti şi metodişti.

         Părerea mea este că ar trebui să simţim cu toţii în felul acesta: să fim creştini, şi să fim fraţi; să ne placă din plin părtăşia cu alţii.

         Dacă nu mă înşel, aşezarea voastră are ceva german în ea. Aici am văzut oameni viguroşi, plini de sănătate, şi totul arată foarte bine.

         Seara trecută când am trecut pe aici, custodele (persoană însărcinată cu paza unor bunuri) mi-a spus că părinţii lui au fost finlandezi. Auzind aceasta, i-am spus câteva cuvinte în această limbă: „kiitos” care înseamnă „Mulţumesc” şi „jumalan rauhea” care înseamnă „Pacea lui Dumnezeu să fie cu tine”.

         Pentru că a venit vorba de Germania, vreau să spun că acolo am avut una din cele mai bune adunări.       

Dumnezeu a făcut din noi un singur popor, cu un singur Duh, aşa că oriunde mă duc în lume, văd că creştinii sunt la fel. Între ei nu este nici o diferenţă, oriunde s-ar afla.

         Datorită faptului că noi am avut două războaie cu Germania, când am fost acolo pentru prima dată, m-am gândit că desigur ei ne urăsc, aşa că mi-am zis: „Cu siguranţă, voi avea o mulţime de necazuri.” Totuşi, pot să vă spun că acolo am întâlnit cei mai drăguţi oameni cu care am avut de-a face vreodată. M-au tratat ca pe un frate şi am avut o sută de mii de convertiţi. Am avut adunări la Hamburg şi la Karlsruhe, iar apoi la Lausanne şi la Zurich în Elveţia. Desigur, voi ştiţi că elveţienii sunt consideraţi tot un fel de germani, iar unul din marii noştri oameni de ştiinţă este german.

         Gândindu-mă la poporul german şi la inteligenţa lui, mi-am zis: „Necazul cu Germania este că au avut nişte conducători răi care au folosit toată inteligenţa  germană pentru fabricarea de arme şi de bombe, cu care să distrugă restul statelor ca să devină stăpânii lumii. În ce-i priveşte însă pe elveţieni, ei au aceeaşi inteligenţă, dar au urmat tot timpul calea păcii, ocupându-se cu fabricarea şi vânzarea ceasurilor.” Acesta este adevărul.

          Lăsaţi-L însă pe Hristos să pătrundă în inima germanilor şi ei vor fi la fel de paşnici ca elveţienii. Aşa este.

          Voi ştiţi că o parte din Germania este comunistă, iar când am vizitat partea vestică a acestei ţări, am ajuns în apropierea zonei care se află sub controlul Rusiei.

          În prima seară de adunări, au venit câteva mii de persoane, deşi biserica reformată a lui Zwingli nu este de acord cu dumnezeirea lui Hristos.

          Biserica elveţiană nu crede că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, ci spune că Zwingli a învăţat că El era Fiul lui Iosif, dar era numit Fiul lui Dumnezeu.

          Iosif n-a avut nimic de-a face cu naşterea Lui, ci a fost doar tutorele Lui, sau tatăl adoptiv care L-a crescut.

          Billy Graham a venit cu o seară înainte ca eu să-mi încep serviciile acolo, şi a avut o adunare bună, dar cu toate acestea, în ziua următoare toate ziarele s-au legat de el spunând că nu au văzut niciodată atâta scandal şi tărăboi.

          Spuneau că a venit pe platformă ca la un concert, că avea părul făcut permanent, că se agita ca un vânzător de săpun, dând din mâini în tot timpul predicii şi că s-a parfumat atât de tare încât mirosea de la o distanţă de zece picioare (şase metri).

          Când am citit ziarul în dimineaţa următoare, mi-am zis: „Dacă au vorbit astfel despre Billy Graham, cum vor vorbi despre mine?

          Noi am avut adunările tot acolo unde le avusese el şi am continuat ceea ce vorbise el, adică despre dumnezeirea lui Isus Hristos. Cu toate acestea, Dumnezeu ne-a dat o binecuvântare deosebită, aşa că am câştigat peste o sută de mii de suflete pentru Domnul.

          Îmi amintesc că într-o seară, când eram în Germania, comuniştii voiau să stârnească o revoltă şi am fost ameninţat cu moartea.

         Cu toate acestea, în seara aceea am avut cam patruzeci de mii de ascultători.

         Când am coborât din maşină, am fost înconjurat de trupele speciale care aveau sarcina să mă păzească în cazul că s-ar pune la cale vreun atentat, iar la plecare am fost întrebat dacă mă tem să mai revin acolo.

       „Nicidecum”, am răspuns eu, „iar dacă va fi cu voia Domnului, voi reveni oricând.”

         Vedeţi? Şi m-am întors chiar în seara următoare. N-am să uit niciodată acea seară, în care am avut bineînţeles un nou serviciu, fiind păzit iarăşi de trupele speciale.

         Vreau să vă spun că în Germania sunt foarte mulţi spiritişti, iar în seara aceea se aflau şi în sală destul de mulţi. Duhul Sfânt ştia ce este cu fiecare din ei, dar eu nu puteam să le spun numele în limba lor, aşa că m-am mărginit să le spun doar ce era cu ei, cine erau şi ce gânduri aveau. Când am ajuns la a patra sau a cincea persoană, în momentul în care   m-am întors spre traducător ca să-i spun ceva, am auzit un ţipăt. Aduseseră pe platformă o fetiţă oarbă, pe care o lăsaseră acolo, iar ea s-a întors şi mergea spre partea unde platforma era foarte înaltă şi pentru că nu vedea, putea să cadă de acolo.

          M-am dus repede şi am prins-o de mână. Era cam de vârsta micuţei mele Rebeca şi avea cam aceeaşi înălţime ca ea. O nemţoaică mică cu codiţe.

          Simţindu-mă, fetiţa a venit la mine, mi-a ţinut mâna strâns şi mi-a spus (prin traducător, bineînţeles): „Tu eşti omul care se va ruga pentru mine?”

        „Da”, am răspuns eu.

          Auzind aceasta, fetiţa şi-a sprijinit capul de mine, mi-a strâns mâna cu mânuţele ei şi a început să plângă. M-am uitat la ea şi mi-am zis: „Sărmana copilă…”

          Câţi dintre voi au fost prezenţi la adunările mele? Să vă văd mâinile. Ei, atunci înţelegeţi ceea ce spun.

          Imediat a venit vedenia şi am început să vorbesc cu ea. Domnul îmi vorbea referitor la vederea ei, aşa că am dezlipit-o de mine şi am ridicat-o. Deodată ea a început să privească în jur; era pentru prima dată în viaţa ei când putea să vadă lumina.

          Curând a început să ţipe, iar apoi, când a început să înţeleagă ce se întâmplă, a întrebat:

 „Ce sunt lucrurile acelea?”

           „Sunt luminile”, am răspuns eu.

          Ea privea în toate părţile clipind des din ochişori. Când mama fetiţei a auzit că este vindecată şi că poate vedea, a fost atât de tulburată încât pe drum şi-a pierdut pantofii din picioare. S-a urcat pe platformă şi a alergat spre fiica ei, luând-o în braţe.

          Fetiţa a privit-o, iar când i-a recunoscut vocea i-a spus: „Tu eşti, mamă? O, eşti atât de frumoasă!”

          Acest lucru i-a mişcat atât de mult pe comunişti, încât mulţi dintre ei L-au primit pe Domnul Isus.

          Apoi au văzut fotografiile făcute cu Îngerul Domnului, aici în America, dar n-au putut crede că sunt adevărate, de aceea mi-au zis: „Noi avem aparate mai bune, v-ar deranja dacă am face câteva fotografii?”

         „Deloc”, am răspuns eu, „chiar vă rog.”

          Astfel, în dimineaţa următoare am avut o întâlnire cu biserica reformată elveţiană, la care au participat cam trei sute de slujitori ai bisericii.

          Acolo a venit şi acel fotograf german şi m-a întrebat: „Pot să fotografiez? Dacă vă rog, aţi putea să-mi faceţi un semn cu mâna când va veni Îngerul, ca să-L pot fotografia?”

        „Sigur că da, domnule”, am răspuns eu.

          Apoi am luat dejunul şi am discutat, în timp ce el a făcut mai multe fotografii. Avea un declanşator de la distanţă, aşa că apăsa doar pe un buton şi aparatul se declanşa imediat. Eu nu ştiu ce a făcut el acolo, privind prin aparatul său peste acea mare adunare de oameni, dar când a venit Îngerul Domnului, i-am făcut semn şi am spus audienţei: „Acum a venit inspiraţia.”

           Imediat El a început să vorbească, aşa că am spus: „Omul care stă acolo, cel cu gulerul de pastor, nu este german, ci italian. El a renunţat la poziţia de lider al unui grup de douăzeci şi două de mii de comunişti, a luat Biblia, a citit-o şi apoi s-a întors la Hristos.

           El este din Italia şi are o şcoală mică undeva în munţi. Motivul pentru care nu a mâncat nimic în dimineaţa aceasta, este că de mai mulţi ani are probleme cu stomacul.”

           Totul era adevărat.

           Apoi am continuat: „Acum, Aşa vorbeşte Domnul: du-te şi mănâncă, deoarece boala pe care ai avut-o la stomac, s-a dus.”

           Şi bărbatul acela a început să mănânce ouă şi tot ce avea înaintea sa. Toate acestea se petreceau în timp ce omul cu aparatul de fotografiat, făcea fotografii. Vedeţi?

           Când şi-a terminat filmul, s-a dus să-l developeze, iar când a revenit, minune! El era acolo!

           Aceasta a zguduit întreaga ţară, căci în fotografie se vedea Îngerul Domnului. Da, acolo era Cel ce dădea ungerea, iar când El a plecat, s-a dus şi ungerea.

           Aceasta a făcut ca milioane de oameni să Îl primească pe Domnul Isus Hristos acolo în Germania, iar dacă Domnul ne va ajuta, dorim să ne întoarcem acolo în vara aceasta. Vom avea adunări undeva lângă Berlin, pe un mare stadion care a fost construit de Hitler şi care are în jur de o sută optzeci de mii de locuri.

           Oh, cât de minunat lucrează Domnul! Uneori mă întreb când se va sfârşi totul…dar voia Domnului este să lucrăm astăzi.

           Voi ştiţi că de multe ori aş vrea să cobor la voi, să dau mâna cu fiecare, să merg acasă la fiecare dintre voi, să discutăm în linişte, dar nu am timp de aşa ceva.

           Poate sunteţi surprinşi, dar probabil tot atâţia cât sunteţi în această clădire, mă vizitează acasă, într-un răstimp de două sau trei zile. Vedeţi? Vin oameni din toată lumea: din Finlanda, din Germania, Italia, Australia, de peste tot, ca să mă rog pentru ei.

           Iar eu trebuie să merg din loc în loc. Aşa se face că astăzi sunt la Sturgis şi nădăjduiesc că într-o zi voi reveni aici ca să ne adunăm împreună ca toate celelalte biserici şi să avem o campanie de vindecare.

          Dacă nu ne vom mai revedea aici, cred că ne vom întâlni într-o zi, când nu va mai fi nevoie de campanii de vindecare, pentru că nu vor mai fi boli. Da, dorinţa mea este să ne întâlnim pe partea cealaltă a râului, acolo unde voi purta aceeaşi mărturie pe care o port aici: mântuit prin harul lui Dumnezeu. Aşa este. Salvat prin harul Său.

          Nu ştiu când, dar într-o zi voi ajunge la capătul drumului. Cei mai mulţi din familia mea au trăit până la adânci bătrâneţi. Astfel, bunica mea a trăit până la o sută zece ani, bunicul până la nouăzeci şi opt de ani, iar bunicul din partea mamei a murit doar de vreo cinci ani, în vârstă de nouăzeci de ani. Tatăl meu însă a murit la vârsta de cincizeci şi doi de ani, fiind ucis de băutură. În ce mă priveşte, nu aş vrea să trăiesc atât de mult, deoarece cei din familia mea au avut paralizii şi tremurături la bătrâneţe, iar eu n-aş vrea să fiu aşa, pentru că acesta este felul Branham-ilor.

          Voi ştiţi că Isaac a orbit la bătrâneţe, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu Iacov.

          Şi într-o zi, când voi avea barbă albă şi mă voi simţi bătrân, voi şti că  am ajuns pe malul râului şi că este vremea să trec dincolo. Atunci voi privi în urmă, la necazurile prin care am trecut şi la munţii pe care i-am urcat, ca să văd că n-am părăsit urmele paşilor Domnului Isus.

          Apoi îmi voi scoate coiful mântuirii, îmi voi pune jos scutul şi-mi voi băga vechea sabie în teaca veşniciei, după care voi striga din toată inima:

„Doamne, trimite-mi barca, deoarece în dimineaţa aceasta vin Acasă.”

          Da, eu cred că într-o zi voi ajunge acolo şi ne vom întâlni cu toţii. Până atunci însă, doresc ca Domnul să vă binecuvânteze.

          Dacă credeţi că pot să vă ajut cu ceva, vă rog să-mi scrieţi, pentru că voi face tot ce pot pentru aceasta.

          De multe ori le spun oamenilor: „Prieteni, am să vin, dar nu pot s-o fac acum pentru că sunt prea mulţi.” Vedeţi? Sunt milioane care mă cheamă, aşa că nu pot merge peste tot. Să nu credeţi însă că vă cer să-mi scrieţi din aceleaşi motive pentru care o fac evangheliştii de la radio, împotriva cărora nu am nimic, care vă dau adresele ca să le trimiteţi bani. Eu nu am nevoie de banii nimănui, pentru că dacă aş fi vrut, puteam să devin bogat de zece ori până acum. Dar eu n-am cerut nici măcar un dolar de la cineva şi nu am primit nici măcar o singură ofertă în bani. Odată am refuzat un milion şi jumătate de dolari, care mi-a fost trimis de un multimiliardar. Atunci ziarele au scris ceea ce le-am spus agenţilor trimişi de acel bărbat: „Nu vreau bani.”

          Costumul pe care îl port acum, îl am de şase ani, iar de atunci îl îmbrac mereu şi aceasta nu pentru că aş fi nevoit s-o fac sau pentru că n-aş avea altul. Nu, nu. Aş putea sta numai în hoteluri de lux şi multe altele, dar eu trebuie să trăiesc o viaţă de creştin.

          Dorinţa mea este să fiu la fel ca oamenii care vin să-L caute pe Hristos, şi-L rog pe Domnul să mă păstreze aşa până la sfârşit.

Să ne rugăm.

          Tatăl nostru ceresc, toate mărturiile, laudele şi cântecele, sunt pentru slava Ta. Toate sunt ale Tale, şi astăzi dorim să-Ţi mulţumim pentru minunata făgăduinţă pe care ne-ai dat-o, că într-o zi Te vom vedea aşa cum eşti. Atunci ne vom întâlni cu proorocii Tăi din vechime: cu Avraam, cu Isaac, cu Iacov, cu Daniel, cu Ezechiel şi cu toţi ceilalţi şi vom locui pe vecie în Împărăţia lui Dumnezeu.

          Tată, Te rog să faci ca în  inimile noastre să fie o singură dorinţă – de a trăi ceasul acela. Acum, când suntem gata să deschidem Biblia, ne dăm seama că orice bărbat sau femeie, tânăr sau tânără, care îşi poate folosi mâinile, este în stare să citească din această Carte, dar Tu eşti Singurul care ne poţi da descoperirea cu privire la Ea.

          Ioan a spus referitor la aceasta următoarele:

Pe tron stătea Cineva care avea o carte pecetluită cu şapte peceţi şi nici un om sau făptură din cer, de pe pământ sau de sub pământ, nu a  fost în stare să ia cartea şi să-i rupă peceţile ca s-o deschidă. Dar Mielul care a fost junghiat înainte de întemeierea lumii, a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron şi i-a rupt peceţile.” (Apocalipsa 5 – parafrazare).

          O, Doamne, Te rog să îngădui ca Mielul să vină şi să ne deschidă şi nouă această Carte. Vorbeşte inimilor noastre, Doamne, căci Tu ştii ce ne trebuie, deoarece ne-ai pecetluit pentru veşnicie.

          Ne plecăm capetele până în ţărâna din care am fost luaţi, şi în care ne vom întoarce într-o zi, dacă Hristos întârzie. Totuşi, vorbim acestor suflete nemuritoare care locuiesc în noi şi, care nu vor muri niciodată, ci vor fi în veşnicie alături de Tine.

          Doamne, dacă printre noi este cineva pierdut sau aflat pe o cale greşită, îngăduie să se întoarcă astăzi spre Golgota şi să se împace cu Tine, prin Hristos. Fă aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

          Acum aş vrea să deschideţi Bibliile la Ioel 2 sau la Fapte 2. Puteţi deschide în oricare din aceste două locuri, deoarece este aceeaşi făgăduinţă. Este cu adevărat minunat să vedem că atât în Ioel cât şi în Fapte 2 este scris acelaşi lucru şi că nu este o simplă coincidenţă.

          Eu voi citi ceea ce a spus Petru în Fapte 2, începând de la versetul 15, imediat după coborârea Duhului Sfânt.

          Noi ştim că Duhul Sfânt S-a coborât peste credincioşii care aşteptau puterea lui Dumnezeu, aşa cum li se spusese. După ce acest eveniment a avut loc, Petru s-a ridicat şi a vorbit mulţimii adunate:

        Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ceea ce a fost spus prin proorocul Ioel:

          „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură: feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri.

          Da, chiar şi peste robii mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea din Duhul Meu, şi vor prooroci.

          Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge foc şi un vârtej de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

         Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”

         Să ne oprim o clipă ca să privim lucrurile acestea care au fost proorocite.

         Câţi creştini sunt printre noi astăzi? Ridicaţi mâinile. Câţi credincioşi creştini? O, este minunat! Este foarte bine. Fiind creştini, noi credem că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i aşa? Noi trebuie să-L credem, pentru că Cuvântul Lui nu poate greşi. În El nu este nici măcar o greşeală, deoarece este desăvârşit.

         Adevărul este că noi nu putem înţelege întregul Cuvânt, dar creştinismul nu trebuie înţeles, ci trebuie trăit, pentru că totul se face prin credinţă şi prin har.

         Prorocii au proorocit despre multe lucruri, fără să le înţeleagă, fără să ştie despre ce vorbesc. Da, ei le spuneau pur şi simplu, fără să le înţeleagă.

         Daniel a spus clar că nu înţelege, dar cu toate acestea a scris tot ce i s-a spus, pentru că erau lucruri privitoare la alte timpuri şi nu la timpul lui.

         Îngerul i-a cerut să pecetluiască până la timpul sfârşitului cartea, pentru că atunci mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi, deoarece vor citi cartea pecetluită, şi cunoştinţa va creşte. Îngerul i-a mai spus că atunci, el va avea partea lui şi că toate lucrurile spuse de El se vor împlini întocmai.

         Vedeţi? Mulţi dintre prooroci (printre care şi Daniel) nu înţelegeau ceea ce scriau, dar cu toate acestea ei le-au scris sub inspiraţia Duhului Sfânt.

        Şi iată că aici, în Fapte, Petru vorbeşte despre proorocia lui Ioel, care se referea la epoca timpurie a bisericii. Eu cred că aproape toţi credincioşii ştiu că biserica a început la rusalii, la cincizecime. Cei ce îşi spun „penticostali” şi-au luat greşit aceste nume, pentru că la cincizecime erau iudeii şi nu neamurile. Noi suntem biserica întâilor născuţi. Vedeţi?

         Noi numim aceasta binecuvântarea de la cincizecime (penticosta), toate bisericile afirmând că într-o anumită măsură, sunt o parte a cincizecimii. Ele spun aceasta, pentru că acolo a început biserica noutestamentală.

         Cuvântul „penticosta” înseamnă „cincizecime” sau cincizeci, iar sărbătoarea cincizecimii sau rusaliile, era în legătură cu secerişul, cu aducerea snopului legănat, la cincizeci de zile de la Paşte.

         Cei care studiază Biblia, înţeleg la ce mă refer. Fiind creştini, cred că i-aţi auzit pe păstorii voştri  predicând despre aceste lucruri.

         Noi ştim că acest mare eveniment, s-a petrecut într-un mod deosebit de felul cum şi l-au închipuit oamenii, aşa că nu l-au putut înţelege.

         Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu venirea lui Hristos, pe care ei Îl aşteptau de sute de ani. Totuşi, pentru că El a venit altfel decât L-au aşteptat, nu    L-au putut recunoaşte, aşa că nici măcar n-au ştiut că a venit.

Adevărul este că Dumnezeu procedează în felul acesta, la fiecare răscruce a timpului. Oamenii se vor gândi şi îşi vor spune: „Va fi aşa şi aşa”, dar cu toate acestea vor trece pe lângă acel eveniment, măcar că au scris totul, negru pe alb.

         Să nu credeţi că noi nu avem scris astăzi ceea ce se va întâmpla. Ba da, avem totul  scris negru pe alb. Cuvântul ne arată clar cum va veni Hristos, dar necazul este că oamenii şi-au făcut o mulţime de scenarii posibile şi tot felul de scheme despre Hristos, aşa că se pare că ştiu mai mult despre schemele lor decât despre Hristos

          Da, fiecare denominaţiune şi-a făcut o imagine personală cu privire la aceasta.

          Totuşi, El va veni probabil altfel decât şi-a imaginat oricare dintre noi, deoarece Dumnezeu procedează de multe ori în felul acesta.

          Acesta este motivul pentru care ar trebui să nu încercăm niciodată să intuim ce va face Dumnezeu şi cum va proceda, ci să mergem pur şi simplu înainte prin credinţă, pentru că noi nu putem ghici când este vorba de lucrarea Sa.

          Uitaţi-vă cât de uşor putea să fie totul la prima venire a Domnului. Unde trebuia să se nască El? În Betleemul din Iudeea. Cine ar fi trebuit să ştie mai întâi despre aceasta? Caiafa, care era marele preot şi ceilalţi preoţi. Îngerii ar fi trebuit să vină la ei, deoarece erau preoţi, şi să le spună că S-a născut Hristosul. Vedeţi, aşa gândeau ei, dar nu, Dumnezeu n-a procedat aşa, ci primii care au aflat de naşterea lui Mesia au fost magii, câţiva cititori în stele care au pornit imediat din răsărit ca să-L cunoască, urmând o stea misterioasă.

          Nimeni altcineva n-a văzut steaua, doar magii. De ce? Pentru că aşa le-a fost dat.

          Unii spun: „Eu pot vedea lucruri duhovniceşti” şi le văd cu adevărat, în timp ce alţii spun „Eu nu le văd!” De ce aceasta? Pentru că unora le-a fost dat să vadă, pe când altora nu le-a fost dat.

          În timpul acela, astrologii cunoşteau timpul după observatoarele pe care le aveau în fiecare oraş, iar din câte ştim noi, acea stea a trecut peste fiecare oraş, venind dinspre răsărit. Înţelepţii au călătorit timp de doi ani spre vest, aşa că atunci când au ajuns la Hristos, acesta avea doi ani.

Tradiţiile spun că magii au găsit un sugar   într-o iesle, dar aceasta este doar părerea tradiţiilor, pentru că El nu mai era un sugar. Magii căutau un copilaş de doi ani şi nu un sugar, de aceea au fost ucişi toţi copiii până la doi ani. Vedeţi?

         Ei n-au găsit un sugar, ci un copilaş, deoarece călătoria lor a durat doi ani. Ei au văzut steaua care a apărut la naşterea Lui şi au urmat-o timp de doi ani. Aşa spune Biblia.

        Şi nimeni altcineva n-a putut să o vadă.

        De multe ori Îngerul Domnului apare chiar aici, iar cei care-L văd strigă, în timp ce alţii spun: „Eu nu L-am văzut!” Şi poate voi spuneţi: „Păi, frate Branham, ar trebui să-L vadă toţi!” Ba nu! Pavel era în călătorie spre Damasc, ca să-i aresteze pe cei care ţineau o trezire acolo. Şi iată că Domnul I s-a arătat într-o lumină strălucitoare, iar Pavel a orbit. Vedeţi? Pe Pavel l-a orbit, în timp ce însoţitorii săi nu au văzut nimic.

        De ce aceasta? Pentru că Lumina a venit pentru Pavel. Doar el trebuia să plece de acolo bâjbâind pentru că nu mai vedea. Este adevărat? Dar cei care erau cu el nu au văzut nici o lumină, şi aceasta pentru că Dumnezeu Se descoperă cum vrea El oamenilor pe care-i alege. Este voinţa Lui suverană.

         El împietreşte pe cine vrea şi se îndură de cine vrea. Totul depinde de voia Lui Dumnezeu, nu de voia mea, nici de a voastră. Înţelegeţi? El poate să facă tot ce doreşte.

        Aţi citit vreodată în Romani 9, unde Pavel vorbeşte despre cei doi fraţi; Esau şi Iacov?

        Încă înainte ca aceştia să se nască, Dumnezeu a spus despre ei: „Pe Iacov l-am iubit iar pe Esau l-am urât.” (v.13).

         Cum putea fi Dumnezeu drept dacă a procedat astfel? Foarte bine, deoarece prin cunoştinţa Sa mai dinainte, El a ştiut cât de ticălos va fi Esau. Vedeţi? Prin cunoştinţa Sa, Dumnezeu a putut să facă mai dinainte alegerea. El nu aruncă un om pentru că pur şi simplu vrea să-l arunce, deoarece voia Sa este ca nici unul să nu piară. Totuşi, prin cunoştinţa Sa mai dinainte, El a ştiut ce veţi face fiecare dintre voi, încă înainte de a vă naşte. Desigur. Prin cunoştinţa Sa mai dinainte.

        El este infinit, este Dumnezeu, de aceea poate totul, ştie totul şi este pretutindeni. Vedeţi? El cunoaşte toate lucrurile, acoperă tot timpul, toată înţelepciunea, umple Universul, are toată puterea. El este infinit. Dacă nu ar fi aşa, n-ar putea fi Dumnezeu; dacă n-ar putea face orice, n-ar mai fi Dumnezeul cel Atotputernic. Dar dacă este Dumnezeu, înseamnă că poate face orice. Vedeţi? Aşa trebuie să-L cunoaştem noi.

        Şi prin această cunoştinţă a Sa, El a putut să spună mai dinainte tot ce se va întâmpla. Acesta este mesajul despre care aş vrea să vă vorbesc astăzi.

         Voi ştiţi cu toţii că astăzi este o mare agitaţie în lume. A început cam cu opt ani în urmă, iar astăzi este în plină desfăşurare. Este o trezire puternică, însoţită de semne şi minuni, aşa că lumea ştiinţifică din timpul acesta, nu mai poate nega vindecarea divină. Da, medicii şi oamenii de ştiinţă, au fost nevoiţi să recunoască existenţa ei.

        Despre ce este vorba? De ce se întâmplă aceste lucruri astăzi? De ce au loc asemenea adunări şi de ce nu participă la ele toate bisericile? De ce nu vor să dea mâna unii cu alţii? Bineînţeles că eu nu sunt aici ca să vorbesc de rău creştinătatea, nici pentru că aş vrea să vă înşel. Nu, nu! Aş putea fi acasă alături de familia mea, bucurându-mă alături de aceia pe care-i  iubesc, dar am venit aici pentru că Dumnezeu mi-a pus pe inimă un mesaj pe care trebuie să vi-l împărtăşesc şi vouă. Eu sunt conştient de faptul că într-o zi va trebui să dau socoteală de fiecare cuvânt pe care l-am spus şi, pentru fiecare adunare pe care am ţinut-o şi în care i-am învăţat pe oameni. Da, va trebui să răspund pentru fiecare cuvânt spus. Eu ştiu că dacă nu vă spun Adevărul, Dumnezeu mă va judeca pe mine, nu pe voi. Aşa este.

       Dacă îi avertizez pe oameni, atunci sângele lor nu mai poate fi cerut din mâinile mele, dar dacă ştiu Adevărul şi nu-l spun, atunci sângele lor va fi cerut din mâinile mele. Fraţii slujitori din biserică, ştiu că acesta este adevărul.

       Mulţumiţi-i deci lui Dumnezeu pentru atitudinea voastră faţă de Adevăr şi pentru că v-a dat curajul să-i avertizaţi pe oameni cu privire la vremurile care vin.

       Orice om normal ştie că trăim în umbra unei mari distrugeri.

       Eu am văzut odată un mieluţ care era tare agitat şi behăia tot timpul. În jurul lui nu se vedea nimic ameninţător, dar cu toate acestea el era tot mai speriat, deoarece simţea o primejdie care se apropia. Lua o gură de iarbă, după care privea din nou în jur şi behăia.

       Privind mai atent, am observat că mai departe venea furişându-se prin iarbă, un leu.

       Micuţul nu avea cum să-l vadă din cauza ierbii înalte, dar instinctul îi spunea că se află într-un mare pericol.

          Uitaţi-vă la raţe. Primăvara, ele urcă spre nord, unde depun ouă, iar apoi rămân acolo toată vara şi îşi cresc puii.

          Unul dintre răţoi se naşte ca şi conducător şi toate raţele îl recunosc. Astfel, când bate primul vânt rece, la începutul lui septembrie şi când primul ger atinge vârfurile munţilor, conducătorul vine repede în mijlocul lacului, îşi ridică ciocul şi măcăie de patru sau cinci ori, ceea ce face ca toate raţele să se adune în jurul lui. Acesta este adevărul.

          Ce va urma? Răţoiul acesta n-a părăsit niciodată lacul, deoarece s-a născut abia în primăvara aceasta, dar cu toate acestea, el se va ridica de pe lac şi va zbura drept spre Louisiana, fără busolă sau alt ajutor. De ce? Pentru că este condus de instinct.

          Toate raţele îl cunosc şi ştiu că el este conducătorul, aşa că îl vor urma oriunde va merge el.

          Vedeţi? Raţele îşi urmează conducătorul prin instinct, în timp ce oamenii, care au şi ei un Conducător, Îl urmează prin Duhul Sfânt.

          Dacă o raţă trebuie să-şi cunoască conducătorul şi  să-l urmeze pentru a scăpa din primejdia ce-o pândeşte şi să ajungă în siguranţă, cu atât mai mult un creştin trebuie să-Şi urmeze Conducătorul, pe Duhul Sfânt, care îl va scăpa din primejdie.

          Întreaga lume este speriată. Am fost în Germania şi acolo i-am auzit pe oameni întrebându-se: „Ce să ne facem?” În India am auzit aceeaşi întrebare: „Ce o să facem?”

În Elveţia şi oriunde ai merge, auzi aceeaşi întrebare: „Ce o să ne facem?” Da, întreaga lume tremură.

          Şi Statele Unite tremură. Marile agenţii, Pentagonul etc. cercetează formele supranaturale şi nu ştiu ce să spună. Ce sunt farfuriile zburătoare?

         „Oh”, spun ei, „am văzut nişte omuleţi înăuntru” şi tot felul de poveşti.

          Oficialităţile încearcă să nege existenţa lor, dar ele sunt acolo. De ce? Pentru că Dumnezeu a spus că vor fi semne în cer şi pe pământ. Amin. Noi avem aceste semne, iar ei se tem de ele.

          Aţi citit titlurile mari din ziarele de săptămâna trecută? În ziarul local era un articol cu interviul dat de un general care a declarat că oricând poate avea loc un atac împotriva Statelor Unite. Desigur.

          Instruiesc cetăţenii pentru a urmări avioanele de pe cer. De ce aceasta? Pentru că toată lumea tremură.

          Vor să amenajeze adăposturi undeva în Kentucky, pentru a adăposti în ele personalul Casei Albe.

          Ce se întâmplă? Mieluşelul tremură pentru că simte apropierea leului. Oricine este normal şi gândeşte logic, îşi dă seama că ceva este pe cale să se întâmple.

          Iar dacă vă veţi uita în binecuvântata Carte a lui Dumnezeu, veţi vedea că aceste lucruri au fost anunţate mai dinainte. Da, noi suntem la capătul drumului.

          Prieteni, cred că aceasta ar trebui să vă determine să staţi puţin jos şi să vă faceţi un inventar, ca să vedeţi clar în ce stare vă aflaţi.

          Dacă de exemplu, te duci la un restaurant şi iei o farfurie cu supă, în care găseşti apoi o muscă, pui imediat farfuria la o parte şi-i faci scandal chelnerului:

         „N-am să mai calc niciodată în localul acesta, dacă vă trataţi clienţii în felul acesta!”

          Da, tu eşti foarte atent să nu-ţi intre cumva ceva rău în trup, dar scoate-ţi afară otrava din suflet, pentru că acolo nu este doar o „muscă”, ci totul este stricat. Desigur.

          Lasă Cuvântul lui Dumnezeu să pătrundă peste tot şi nu-ţi pune mănuşi de catifea.

          O, este vremea să ne suflecăm mânecile la cămăşi şi să ne apucăm de predicat Evanghelia, puterea mântuitoare a lui Dumnezeu! Aşa este.

          Este vremea să stăm pe Cuvântul lui Dumnezeu şi pe făgăduinţele Lui. Biblia ne spune că trebuie să se întâmple toate aceste lucruri pe care le vedem sub ochii noştri. Ea ne spune că în zilele din urmă oamenii vor fi batjocoritori, aşa că vor arăta cu degetul spre cei duhovniceşti, vor râde şi vor spune că zilele minunilor au trecut.

          Cu toate acestea, El a spus că are o Biserică adevărată, care va fi urmată îndeaproape de semne şi minuni. Da, noi o avem! Întotdeauna a fost aşa, în toate epocile.

          Când Dumnezeu a creat totul în mod supranatural, când a chemat lumea la existenţă, El a vorbit Cuvântul şi au apărut toate lucrurile.

          Pământul pe care staţi astăzi, a fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu. Şi eu vă întreb: dacă El n-a poruncit lumii să vină la existenţă, de unde a luat material ca s-o facă? De unde a venit? El a chemat-o la existenţă prin Cuvântul Său. Ţărâna şi toate lucrurile sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Voi sunteţi aici pentru că aţi fost chemaţi la existenţă prin Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare din voi. Şi observaţi: când îmbătrâneşti şi mori, tu mergi înapoi în ţărână, mama tuturor lucrurilor naturale care se pot vedea cu ochiul. Desigur.

          Acum aş vrea să fiţi puţin atenţi.

          Când Dumnezeu i-a făcut pe Adam, pe Eva şi toate celelalte lucruri, totul era minunat.

          Adam putea folosi puterea lui Dumnezeu; putea porunci oricărui lucru şi totul i se supunea ca şi cum s-ar fi supus lui Dumnezeu.

          El avea părtăşie totală cu Dumnezeu, mergea cu El, vorbea cu El, era cu El.

          Dar când Eva a păcătuit şi din cauza aceasta au fost alungaţi din Eden, ei au început să decadă tot mai mult.

          Apoi lumea a început să se înmulţească şi să se dezvolte din ce în ce mai mult, aşa că au început să-şi construiască oraşe. Acesta este un semn al sfârşitului.

          Micul Jeffersonville a crescut de la paisprezece mii de locuitori, cât avea pe vremea când era doar un târguşor mic situat pe malul fluviului Ohio, la treizeci şi ceva de mii cât are astăzi. Acum, ei strică fermele ca să construiască alte cartiere. De ce fac aceasta? Pentru că acesta este unul din semnele timpului din urmă. Aşa este.

          Priviţi numai! La început, oamenii au început să prelucreze piatra, apoi arama şi metalele, iar astăzi au ajuns să facă avioane din aluminiu şi nave cosmice.

         Vedeţi? Multă inteligenţă, mari programe educaţionale, progres şi toate acestea chiar înainte de sfârşitul lumii.

          Voi ştiţi că atunci când a fost pe pământ, Isus Hristos a spus: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului Omului.” (Matei 24.37).

          Priviţi lumea.

          Astăzi am luat masa cu domnul şi doamna Wood şi am discutat cu ei despre cazurile de divorţ şi celelalte lucruri rele care pot fi întâlnite tot mai des în Statele Unite. Noi avem cea mai mare rată a divorţurilor din întreaga lume. Da, avem mai multe divorţuri decât oriunde în lume. Biblia spune că bărbaţii se vor însura, vor mânca, vor bea, vor avea o morală decăzută (Uitaţi-vă numai în Reno, Nevada), aşa că se căsătoresc cu o fată şi trăiesc cu ea câteva zile. Apoi dacă n-o plac, o scot afară şi o alungă fără nici un fel de proces la tribunal.

          Oamenii fără Dumnezeu le aprobă divorţurile, apoi le dau voie să se recăsătorească, dar Dumnezeu spune clar în Cuvântul Său că aşa ceva este greşit. Aşa este. Şi cu toate acestea, ei continuă s-o facă. Civilizaţia noastră se fărâmiţează, dar nu uitaţi: aceasta este o altă bornă, un semn care indică apropierea sfârşitului.

          Uitaţi-vă apoi la aceste clădiri mari şi impunătoare.

          Acum voi spune ceva care s-ar putea să vă deranjeze puţin, dar adevărul este că niciodată nu poţi predica Evanghelia fără să nu fie cineva care să se supere puţin pentru ceea ce spui. Răbdaţi însă puţin, pentru că vom privi aceste lucruri cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu.

          Ştiţi, eu am crescut în sărăcie. N-aveam nici ce să mâncăm, aşa că mama ne dădea porumb fript sau ne fierbea bucăţele de piele veche.

          Mama credea foarte mult în calităţile uleiului de castor (ricin), aşa că în fiecare sâmbătă  seara, după ce veneam de la şcoală, ne dădea câte o porţie de ulei de castor.

          Mie îmi era foarte greaţă de el, aşa că mă ţineam de nas şi-i spuneam mamei: „Oh, mamă este atât de rău la gust!”, dar ea îmi răspundea: „Dacă n-ar fi rău la gust, nu ţi-ar face bine.”

          Tot aşa este şi cu Evanghelia. Ea îţi va strânge stomacul şi te va pregăti pentru călătoria pe care o ai de făcut în săptămâna care urmează. Cu siguranţă, Evanghelia îţi va produce crampe, dacă nu eşti în ordine cu Dumnezeu. Eu nu spun aceasta ca o glumă, ci pentru că acesta este adevărul.

         Acum, aş vrea să vedeţi cu toţii, fraţi şi surori, că suntem în timpul sfârşitului.

         Înainte de sfârşitul lumii vechi, înainte de potop, înainte de prima mare răscruce, Dumnezeu a făcut în mijlocul poporului semne şi minuni, ca astăzi.

          O, dacă aş avea timp ca să luăm toate textele, v-aş arăta că aceeaşi putere atomică care a distrus lumea de atunci, o va face din nou în timpul acesta. Ei au construit sfinxul, piramidele şi toate acele lucruri măreţe, nu cu ajutorul energiei benzinei, ci cu ajutorul energiei nucleare. Acesta este adevărul.

          Şi desigur, această energie atomică a ajuns să fie controlată de vreun fanatic, care folosind-o necugetat, a făcut ca pământul să se depărteze de soare, iar atunci când ceva fierbinte se răceşte brusc, produce aburi, ceea duce la formarea norilor şi cauzează ploaia.

          Desigur. Este acelaşi lucru. Aşa se formează ploaia astăzi, doar că de data aceasta, Biblia spune că nu va mai fi apă ci foc.

          Da, este suficient ca pământul să iasă numai puţin de pe orbită, şi va fi aprins de particulele care vin din soare. Va fi aşa cum a  spus Dumnezeu.

          Dovezile pe care ni le dă chiar ştiinţa cu privire la venirea Sa, sunt cu adevărat minunate.

          Aş vrea să avem o trezire timp de o săptămână sau două, ca să putem studia amănunţit toate aceste lucruri. Voi puteţi proba ştiinţific aceste lucruri şi veţi vedea că sunt adevărate.

          Lumea se află în timpul sfârşitului. Suntem la capăt.

          Vedeţi, şi atunci s-a întâmplat la fel ca astăzi. În zilele acelea, a apărut un bărbat numit Nimrod, care voia să facă o mare uniune, o confederaţie. Şi noi ştim că el a reuşit să facă o uniune a tuturor bisericilor şi oraşelor, apoi a construit un mare oraş pe care l-a numit Babilon.

          Aş vrea să avem timp ca să vorbim despre aceasta, deoarece tot ce avem astăzi printre noi îşi are originea în Geneza. „Geneza” înseamnă „Începutul, Rădăcina, Facerea”.

          Iarba pe care o avem astăzi, îşi are rădăcinile în Geneza. Orice copac vine tot de acolo; Adevărul pe care-L avem astăzi vine din Geneza şi din Babilon.

          Priviţi numai: un Babilon apare la începutul Bibliei, apoi îl vedem la mijlocul Bibliei şi în sfârşit, îl avem şi la sfârşitul Bibliei. Desigur.

          Şi noi vedem că în primul Babilon, Nimrod, un om fără frică de Dumnezeu, a ieşit şi a făcut o mare uniune a tuturor oamenilor.

          Priviţi ce fac ei acum, în această ţară: unesc toate bisericile într-un Babilon modern, care prezintă o Evanghelie socială, umanitară; care neagă puterea Domnului Isus Hristos şi vindecarea divină etc; care neagă voia lui Dumnezeu de a-i vedea pe oameni smerindu-se. Da, aceasta avem noi astăzi.

          Dar ce s-a întâmplat atunci, în timpul primei mari uniri? Dumnezeu avea pe pământ un om sfânt, care nu s-a lăsat murdărit de lucrurile lumii, ci păstra tiparul original al creaţiei. Numele acestui om, era Enoh. El predica şi trăia fără prihană înaintea lui Dumnezeu. Dar acolo mai era un om deosebit şi anume: Noe. Vedeţi? Întotdeauna Dumnezeu are câte doi martori. Amândoi predicau vestea bună şi, ţineţi minte, chiar înainte de sfârşitul lumii de atunci, Dumnezeu a avut pe pământ îngeri, prooroci. Da, au fost prooroci, semne şi minuni, pentru a-i avertiza pe oameni.

          Astfel, Noe a arătat lumii vechi o arcă. Faptul că el s-a apucat să construiască o arcă era o mare minune. Cum era posibil aşa ceva? Noe era un bătrân de şase sute de ani, cu o barbă albă şi lungă şi lucra la o arcă, deşi de când era lumea nu căzuse nici măcar o picătură de apă, de sus.

          Cu toate acestea, Noe spunea: „Va cădea apă din ceruri!” Necredincioşii priveau în sus şi-l întrebau: „De unde poate să vină apă de sus?”

          Apoi priveau unii la alţii şi ziceau: „Doar nu credeţi ce spune nebunul acesta!”

          Exact aşa se întâmplă şi astăzi.

          Dar Noe pregătea o arcă pentru toţi aceia care doreau să fie salvaţi.

          Acum priviţi: dacă astăzi se ridică un predicator al Evangheliei şi vorbeşte despre puterea învierii lui Isus Hristos şi despre a doua Sa venire, toată lumea îl consideră nebun. Ştiaţi că acesta este adevărul? Amin.

          Noe construia o arcă. El nu numai că lucra în mod miraculos, dar şi aştepta o minune.

          Biserica de astăzi nu numai că are minuni în mijlocul ei, dar şi aşteaptă o minune: venirea Domnului Isus Hristos şi răpirea. Arătaţi-mi o biserică pregătită, care vede semnele; care-L vede pe Dumnezeul cel Atotputernic în marea Sa putere, care este în mijlocul oamenilor.

          Răpirea va avea loc într-un mod foarte simplu atunci când va veni Domnul Isus, iar acea Biserică va fi luată, pentru că crede în ea, în răpire. Da, cu siguranţă noi suntem în timpul sfârşitului.

          Noi suntem la răscruce, într-un timp de răscruce, la sfârşitul unei slujbe şi începutul alteia noi. Au fost şase asemenea vremi, iar acum urmează a şaptea.

          Noe construia arca aşteptând o minune… El predica supranaturalul. Da, domnilor, el predica despre un Dumnezeu Atotputernic care va distruge lumea prin apă. „Eu”, spunea el, „construiesc arca prin credinţă”.

          Îmi închipui că ei îl credeau nebun, dar într-o zi, când au început tunetele şi trăsnetele, minune: animalele au început să se adune lângă corabie.

Cred că acest lucru poate fi văzut şi mai clar astăzi, când oposumii se târăsc pe o şosea circulată, pentru a se aşeza „într-un rând de rugăciune”.

          Da, aceasta este încă o dovadă că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este aproape, este gata să vină. Amin. Noi suntem în timpul sfârşitului; suntem la răscruce. Desigur.

          Observaţi vă rog, că astăzi mai este ceva la fel ca atunci.

          Astfel, când oamenii au văzut că apele au început să curgă din cer, că minunea are loc cu adevărat, toţi cei dispreţuitori şi batjocoritori s-au găsit în afara harului, în afara salvării.

          Aşa va fi şi la venirea Fiului omului: mulţi din cei care râd şi-şi bat joc, spunând că zilele minunilor au trecut, măcar că în fiecare zi se întâmplă minuni în vieţile credincioşilor, în ziua aceea îşi vor da seama că nu mai au nici o şansă; că trezirea lor este prea târzie. Atunci uşile îndurării vor fi închise pentru ei, iar altarul va fi plin de fum şi nu va mai fi nici o posibilitate de întoarcere din păcat, pentru că Cuvântul spune:

         „Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe.” (Apocalipsa 22.11). Aşa spune Biblia, iar voi ştiţi că o credem, nu-i aşa?

          Acum observaţi altceva, un lucru foarte mare: când şuvoaiele au început să vină şi apa creştea, în loc să se îngrijoreze, Noe se odihnea în arcă. Amin. Noe, care îl urmase în totul pe Dumnezeu, se odihnea liniştit în timp ce arca lui plutea pe suprafaţa apelor.

          Acelaşi lucru este valabil şi pentru credinciosul de astăzi, care este în Hristos Isus: pe el nu-l interesează câte bombe atomice există. Nu, el nu are grija aceasta.

          Predicatorii de astăzi încearcă să facă pe educatorii, aşa că spun: „Nu mai fă asta, lasă-te de cealaltă! Uită-te la biserica mea”, dar aceasta nu este treaba noastră, ci a poliţiei. Da, poliţia trebuie să se ocupe cu reeducarea celor care ajung în închisoare.

          În ce ne priveşte, noi suntem predicatori ai Evangheliei şi ca urmare trebuie să le vorbim oamenilor despre Isus Hristos, ca să fie născuţi din nou prin Duhul Sfânt. Dacă se întâmplă aceasta, acel om intră sub călăuzirea lui Dumnezeu. Voi ştiţi cu toţii că acesta este adevărul.

          Vedeţi, Cuvântul spune că la venirea Fiului omului, va fi la fel ca în zilele lui Noe: oamenii vor mânca, se vor însura şi se vor mărita, vor fi batjocoritori şi toate celelalte. Da, noi trăim în timpul sfârşitului.

          Iată că tocmai în mijlocul acestor oameni încep să apară semne şi minuni, şi tot din Cuvântul lui Dumnezeu ştim că se vor ridica prooroci. Da, înainte de sfârşit, „fiii şi fiicele voastre vor prooroci…” (Ioel 2.28). Este adevărat? Desigur, ei vor prooroci. Şi tot acolo scrie că „tinerii vor avea vedenii.” Dar deşi este scris, oamenii numesc aceasta telepatie. Da, ei o numesc oricum, numai ca venind de la Dumnezeu nu.

          Voi ştiţi că Isus a spus că dacă ei L-au numit pe Stăpânul casei Beelzebul, cu atât mai mult îi vor numi aşa pe ucenicii Săi.

          Noi trăim în timpul sfârşitului. Da, am ajuns într-un timp de răscruce în care putem vedea toate aceste lucruri.

          După distrugerea de la potop, când lumea a fost ştearsă de pe pământ, Dumnezeu a început să reconstruiască din acel haos.

          Dar ce a urmat după aceea? Oamenii au început să fie din nou iubitori de sine şi să privească la lucrurile lumii în loc să privească la Dumnezeu, spunându-şi: „Gata! Zilele acelea au trecut. Astăzi nu mai poate fi vorba de aşa ceva!”

          Ei se întorc acum, la timpul în care Israelul s-a dus în jos şi a ajuns să fie rob în Egipt, timp de patru sute de ani. Naţiunea care se afla în fruntea celorlalte naţiuni, a fost doborâtă din pricina păcatului şi a necredinţei, pentru că nu s-a încrezut în Dumnezeu. Da, ea ajuns în Egipt pentru că aşa a spus Dumnezeu.

          Şi acolo a trebuit să vină un timp al separării, iar noi am ajuns tot acolo: când Dumnezeu separă oile de capre. Aşa este. Este timpul separării.

          Priviţi. S-ar părea că El nu le-a dat importanţă, că i-a lăsat să facă tot  ce voiau, să nege supranaturalul. Ei aveau de făcut cărămizi şi multe alte munci ca să-l mulţumească pe Faraon, iar supranaturalul dispăruse de multă vreme.

          Dar iată că într-o zi, Dumnezeu a hotărât că trebuie să pregătească poporul pentru o lungă călătorie, iar când Atotputernicul vorbeşte, urmează minunile.

          Astfel când a vorbit Dumnezeu, s-a născut un băieţel, Moise, iar ei au putut să vadă încă de la naşterea lui că este un copil deosebit.

          Dumnezeu n-a rămas niciodată fără un martor. Astfel, El l-a purtat în mod miraculos pe Nil şi în alte situaţii, a avut grijă de el şi l-a dus chiar în palatul lui Faraon, unde a fost crescut şi educat.

          Apoi anii au trecut, şi iată că într-o zi, la poalele unui munte stătea un bătrân de optzeci de ani, care nu-L ascultase pe Dumnezeu, dar în faţa lui se desfăşura acum o vedenie minunată: un înger vorbea cu el din mijlocul unui rug aprins.

          Ce era acesta? Momentul când trebuia să apară un prooroc; era timpul când trebuiau să apară îngeri; era un timp de răscruce.

          Astfel, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi l-a trimis în Egipt. El l-a trimis şi pe Aaron, iar urmarea a fost că s-au întâmplat minuni. De ce? Pentru că era un timp de răscruce, un timp al sfârşitului.

         Dar şi atunci au fost împotrivitori, pentru că întotdeauna au fost astfel de oameni, chiar şi în zilele de dinaintea potopului. Astfel, împotriva lui Moise s-au ridicat Iane şi Iambre, care au spus: „Noi putem face ceea ce faci tu. Da, tu vindeci unul singur, dar noi putem vindeca o mie de bolnavi.”

          Exact aşa se întâmplă şi astăzi. Astfel, avem printre noi înşelători care se pretind a fi ceea ce nu sunt în realitate, iar Biblia  vorbeşte despre ei, spunând:

        „După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa.” (2Timotei 3.8). Da, aceşti oameni se ridică în timpul acesta de răscruce în care trăim noi.

          Iane şi Iambre au stat în faţa lui Moise atunci când acesta a făcut o minune de la Dumnezeu. Desigur. Când toiagul lui Moise s-a prefăcut în şarpe, aceşti imitatori au făcut la fel cu toiegele lor. Apoi, când Moise a lovit Egiptul cu urgii, au făcut şi ei la fel. Dar acolo era Diavolul. Însă Biblia spune: „…când va năvăli duşmanul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.” (Isaia 59.19).

          Şi astăzi avem o mulţime de înşelători: bărbaţi care par creştini, care pretind că sunt creştini, dar a căror inimă este la fel de neagră ca şi pereţii smoliţi ai iadului.

          Sunt o mulţime de păstori care ar face mai bine dacă s-ar apuca să cultive porumb pe undeva; sunt bărbaţi care deşi au cele mai înalte studii teologice, nu ştiu despre Dumnezeu nici cât ştie un băştinaş din Africa despre Istoria modernă.

         Vorbeşte-le numai despre puterea lui Dumnezeu, despre puterea învierii Sale, şi-ţi vor răspunde imediat: „O, acesta este fanatism! Aceste lucruri s-au întâmplat numai odinioară!” Dar eu vă spun: aceasta arată ce sunt ei în realitate. Adevărul este că aceşti oameni nu-şi dau seama în ce timp trăiesc. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

         Aceste lucruri s-au întâmplat şi în trecut, iar eu iau aceste umbre de atunci, ca să puteţi vedea realitatea de astăzi.

         Voi, cei care staţi aici, Îi veţi sluji lui Dumnezeu? Eu nu vă trimit să mergeţi la vreo biserică, deoarece toate sunt la fel, ci îndemnul meu este: „Veniţi la Hristos!”

         Care a fost încercarea, testul final din Egipt?

          Pentru astăzi, ni s-a spus că Antihristul va avea putere. Ce fel de putere? Să facă minuni mari. Nu spune aşa Biblia? Ba da. Să citim ca să vedeţi că acesta este adevărul:

„…făcea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.” (Apocalipsa 13.13).

          Este adevărat? Dar nicăieri în Biblie, nu scrie că Antihristul va vindeca bolnavi, deoarece el nu poate face aceasta. Astfel, în Exod 15.26 citim: „Eu sunt Domnul, care te vindecă.”

          Şi acolo în Egipt, a fost un test pentru a vedea cine este adevărat şi cine este fals.

          După cum am spus deja, atunci când Aaron a aruncat jos toiagul, acesta s-a prefăcut în şarpe, dar şi Iane şi Iambre au făcut la fel. Totuşi, ei n-au putut aduce păduchii, aşa că au fost nevoiţi să recunoască că „Aici este degetul lui Dumnezeu”. (Exod 8.19).

          O, Doamne, iar astăzi mulţi gânditori moderni consideră că vindecarea divină vine de la Diavolul. Dar nu, nu este adevărat! Este Puterea Atotputernicului Dumnezeu şi se poate primi prin credinţa fiecăruia în Domnul Isus cel înviat, deoarece Cuvântul spune:

          „Adevărat, adevărat vă spun că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face unele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12). Apoi, Dumnezeu i-a condus prin mijlocul Mării Roşii, pe care a despicat-o înaintea lor prin credinţă, aşa că au trecut-o ca pe uscat şi a făcut multe alte semne şi minuni prin care oamenii au putut să vadă că se află într-un timp de răscruce.

          Aş vrea să avem mai mult timp ca să vorbim despre aceasta, dar mai am încă câteva răscruci despre care aş vrea să vorbim.

           În călătoria sa spre ţara făgăduită, Avraam avea cu el un membru căldicel al unei biserici căzute: pe nepotul său, Lot. Da, Lot era membru căldicel al unei biserici pro-moderniste şi slabe cum avem şi astăzi.

           Astfel de oameni au fost în toate timpurile şi-i avem şi astăzi; oameni care au numai o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu.

           Şi iată că Lot mergea înainte cât se poate de religios, dar când a ajuns la testul înţelegerii lui duhovniceşti…

           Această înşelăciune a început demult, când Cain, un bărbat modern, a construit o biserică şi un altar. Ceea ce vreau să spun prin aceste comparaţii, este că tu nu vei fi niciodată mântuit pentru că mergi la biserică; trebuie să fii născut din nou.

          Uitaţi-vă la Cain şi la Abel. Vom merge puţin înapoi, pentru câteva minute. Cred că puteţi vedea că aici este vorba de „pro” şi „contra”, sau de bine şi rău, cum avem întotdeauna.

          Astăzi este exact la fel. Priviţi numai: Cain şi Abel, au construit fiecare câte un altar lui Dumnezeu. Dacă tot ceea ce cere Dumnezeu este apartenenţa la o biserică, înseamnă că şi Cain ar fi fost primit.

          Priviţi. El a îngenuncheat şi I s-a închinat lui Dumnezeu. Este adevărat? El s-a închinat lui Dumnezeu în mod sincer.

          Deci, dacă sinceritatea este tot ceea ce cere Dumnezeu, înseamnă că şi Cain ar fi trebuit să fie primit.

          Calea aceasta este aparent corectă, dar lăsaţi-mă să sădesc acest adevăr adânc în inimile voastre, ca să-l puteţi înţelege.

          Noi avem nevoie de descoperirea duhovnicească.

          În zilele acelea, nu exista încă Biblia şi nu erau decât câţiva oameni, dar prin descoperire divină, Abel a putut să aducă, prin credinţă, un miel.

          Cain, în schimb, a adus fapte şi apartenenţa la o biserică, spunând: „Cu siguranţă lui IaHVeH Îi place ceea ce este frumos!”

          Astfel, el şi-a împodobit altarul cu flori şi plante, aşa cum faceţi voi la Paşti. Apoi plecaţi şi mai reveniţi peste un an, tot de Paşti.

           Dar Dumnezeu nu vrea flori de Paşti pe altar! Sigur că nu. Ci, te vrea pe tine pe altarul Său.

           Cain a luat din fructele câmpului şi le-a aşezat pe altar, spunând: „O, IaHVeH, eşti atât de minunat!”

           Dacă am avea timp să mergem puţin şi mai înapoi, ca să vorbim despre natura tăticului lui, Diavolul!

           Dar Abel, „Prin credinţă, a adus lui Dumnezeu o jertfă mult mai bună decât Cain”.

           Aşa ne spune Pavel în Evrei 11.4. Prin descoperire dumnezeiască, Abel a văzut că sângele ne-a făcut muritori şi nu fructele câmpului. O, Doamne, şi când te gândeşti că unii predicatori mai cred că ei au mâncat mere! Vai, vai, vai!

           Acum n-aş vrea să credeţi că glumesc, dar frate, dacă faptul că au mâncat mere le-au făcut pe femei să vadă că sunt goale, atunci ar trebui să le dăm şi astăzi să mănânce câteva mere. Da, domnilor. Spun aceasta pentru că este o ruşine felul în care trăiesc oamenii; felul în care umblă pe stradă fetele tinere şi bunicuţele, după care merg la adunare, cântă în cor şi spun că sunt „creştine”.

          Roadele voastre arată cine sunteţi. De ce vreţi să vă scoateţi hainele de pe voi? Biblia vorbeşte despre o singură persoană care a făcut aceasta: un bărbat stăpânit de mai mulţi draci. ( Luca 8.27)

          Eu nu vreau să par nepoliticos pentru că v-am spus aceasta, ci doresc să vă avertizez, deoarece    s-ar putea ca acum să fie pentru ultima dată când vă văd şi vă vorbesc.

          Deci Abel a văzut adevărul petrecut în Eden, prin descoperire divină. Acum priviţi! Atunci când Isus a coborât de pe muntele schimbării la faţă, a făgăduit că Biserica Sa va fi zidită pe aceeaşi temelie: pe descoperirea divină.  Desigur. Biserica Sa nu va fi zidită pe o lege scrisă, nici pe o mulţime de crezuri omeneşti, ci atunci când a coborât de pe muntele schimbării la faţă, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi:

       „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?” Şi ucenicii I-au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie, alţii: Ieremia sau unul din prooroci.”

       „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”

         Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

         Isus a luat din nou Cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” ( cu alte cuvinte, El spunea: „Tu nu ai învăţat aceasta în nici un seminar şi din nici o carte”).

       „Şi pe această piatră (descoperire), voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.13-18).

         Ce este aceasta? Descoperirea dumnezeiască a faptului că Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu, este Domnul, deoarece Biblia spune că „Nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul”, decât prin Duhul Sfânt”, adică prin descoperire divină. Da, atunci când Duhul Sfânt vine şi vă atinge, descoperindu-vă că El este însuşi Dumnezeu, vă daţi seama unde staţi. Dacă nu aveţi această descoperire, voi nu sunteţi născuţi din nou; nu aveţi cunoştinţă dumnezeiască, ci luaţi doar ceea ce vă spune mămica voastră sau predicatorul, fără să puteţi face însă deosebirea.

          Dar voi ce părere aveţi? Nu veţi avea nici una, până nu vi se va descoperi. Aici este răscrucea; este perioada când va veni Capul tuturor lucrurilor; când timpul se va încheia şi va începe veşnicia.

          Când Lot a ales să meargă în locurile cele mai bune ale ţării, o, el putea să construiască biserici mari! (Uitaţi-vă, nu este şi astăzi aceeaşi tendinţă?). Se afla în locuri bine irigate.

          „Desigur, biserica noastră este cea mai mare, are cei mai mulţi membri”.

          Probabil că soţia lui a ajuns conducătoarea „cercului de cusut”, iar el era primarul oraşului, aşa că le mergea foarte bine.

          Cu toate acestea, el a pierdut ceva.

          Da, el a stat acolo până când lumea din jur a devenit un haos; astfel încât bărbaţii au decăzut atât de tare că nu s-au mai folosit în mod firesc de trupurile lor.

          Perversiunea era un semn al sfârşitului, iar astăzi vedem că homosexualitatea este într-o continuă creştere şi la noi. Cam 40% din funcţionarii guvernamentali practică aşa ceva. Aceasta este părerea ziarelor şi aşa este.

          Eu primesc foarte multe scrisori de la mame care sunt îngrijorate pentru fiii lor. Pe partea cealaltă, femeile au devenit dumnezeul lumii.

 Frate, aceste fâlfâite provoacă căderea bărbaţilor mai repede ca orice altceva. Da, femeile cu rochiile lor…

           O, voi vă uitaţi la televizor şi le vedeţi pe femeile acelea decăzute, apoi încercaţi să le imitaţi, fără să vă gândiţi că au fost măritate de patru sau cinci ori. Adevărul este că unele dintre ele n-ar fi bune nici ca preş la uşă, dar cu toate acestea voi vi le luaţi de model, în loc să-L primiţi pe smeritul nostru Domn Isus care a murit la Calvar ca să vă scoată din păcat.

          Ar fi cazul să vă decideţi să-L alegeţi pe El, chiar astăzi. Amin.

          Părerea mea este că jumătate din membrii bisericii moderne de astăzi, n-ar şti să vă spună când S-a născut Isus sau alte lucruri de felul acesta, dar cunosc cu lux de amănunte revistele ilustrate şi ce a jucat nu ştiu ce actriţă, nu ştiu când. Ce ruşine!

          Poate spuneţi: „Ce tot predici acolo, frate?” Adevărul, şi vreau să mă ascultaţi! Sigur, este neplăcut să vorbim despre felul în care merg lucrurile în lumea modernă, dar acesta este adevărul care ne arată că suntem în timpul din urmă.

          Uitaţi-vă la ceea ce s-a întâmplat în Sodoma şi Gomora, iar apoi uitaţi-vă la ceea ce se întâmplă astăzi. Bărbaţii sunt atât de plictisiţi de femei, încât nu mai au nici un respect pentru ele. Da, astăzi poţi să vezi foarte rar un bărbat care îşi ridică pălăria în faţa unei femei, şi aceasta pentru că nu mai au nici un respect pentru ele. Dar chiar femeia şi-a făcut aceasta.

          Voi vorbiţi despre delicvenţa juvenilă şi despre alte lucruri de felul acesta, dar părerea mea este că mai degrabă putem vorbi despre o delicvenţă a părinţilor. De ce spun aceasta? Pentru că unii din voi vă lăsaţi fetele să plece noaptea de acasă, la câte o petrecere cu băuturi şi ţigări. Apoi, se întorc dimineaţa doar cu jumătate din haine pe ele şi cu machiajul întins pe toată faţa.

          Şi cu toate acestea, voi le numiţi ignorante pe mamele adevărate de la ţară, pe femeile din Kentucky, care ştiu cum să–şi crească copiii. Şi vă spun. Ele ar lua o nuia bună şi ar folosi-o atât de bine, încât fetele acelea nu s-ar mai da jos din pat cam vreo şase luni. Da, ele ar „cerceta” cu nuiaua ce haine şi-au dat jos fetele lor. Aşa trebuie făcut. Amin. Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acele mame de modă veche.

          Şi eu am două fete şi nu ştiu ce va fi cu ele când vor mai creşte, dar pot să vă spun că dacă una dintre ele ar îndrăzni să stea pe plajă, pe jumătate goală în faţa bărbaţilor (cum le văd adesea pe fete) sub pretextul că stă la plajă, s-o vedeţi numai cum ar sta în bătaia mea! Da, aş bronza-o eu atât de bine că n-ar uita niciodată aceasta! Desigur.

         Fraţilor, noi nu avem nevoie de nişte credincioşi leşinaţi şi formali, ci ne trebuie o trezire ca aceea a lui Pavel, una trimisă de Dumnezeu. Noi avem  nevoie de Duhul Sfânt; avem nevoie de Isus Hristos în puterea învierii sale, astfel încât semnele şi minunile să însoţească cu putere predicarea Evangheliei. O, şi le vom avea! Nici chiar toţi diavolii din iad nu vor putea opri aceasta, pentru că Dumnezeu a făgăduit că aceste lucruri se vor întâmpla în timpul sfârşitului şi aşa va fi. Desigur.

          Sodoma şi Gomora au ajuns la o răscruce, deoarece răul se cuibărise înăuntru, iar atunci când răul se stabileşte undeva, Dumnezeu trimite un prooroc adevărat. Iar pentru acel timp, proorocul a fost Avraam. Amin.

          Ce s-a întâmplat? În Sodoma au apărut cei doi îngeri în trupuri omeneşti. De ce? Pentru că sosise timpul sfârşitului. Astfel, ei au predicat mulţimii, dar fără nici un rezultat.

          Nu este la fel şi astăzi? Ba da.

          Iar rezultatul neascultării a fost că Dumnezeu a şters acele cetăţi de pe faţa pământului. Nu a mai rămas acolo decât o urâciune: soţia lui Lot preschimbată într-un stâlp de sare. Da, ea stă acolo privind înapoi ca o avertizare că vor mai fi şi alte răscruci. Desigur.

         Atunci când cei doi îngeri predicaseră adevărul, fiicele lui Lot stătuseră deoparte şi râseseră, iar astăzi este la fel, pentru că trăim în timpul sfârşitului.

         Aş fi vrut să mai vorbim puţin despre această răscruce, dar trebuie să mergem la alta.

         Anii au trecut şi iată că a venit o vreme când Israelul a avut nevoie de o schimbare, deoarece Ahab s-a căsătorit cu Izabela, micuţa fluşturatică vopsită, care a adus idolatria în Biserica lui Dumnezeu.

La fel s-a întâmplat şi astăzi. Atunci când oamenii duhovniceşti au devenit formali, au transformat biserica într-o lojă, într-o partidă. Voi ştiţi că acesta este adevărul, de aceea nu trebuie să o ascundem. Astfel, de la metodişti mergeţi la baptişti sau la prezbiterieni, iar dacă apare ceva ce nu vă place, vă luaţi actele şi mergeţi să vă înscrieţi în altă parte, la o altă partidă.

          Mai bine aţi azvârli toate hârtiuţele acelea şi  L-aţi ruga pe Dumnezeu să vă nască din nou în Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi de Dumnezeu în cartea Vieţii din ceruri, şi care nu sunt mutaţi dintr-o partidă în alta. Aşa este.

          Eu n-am nimic cu metodiştii şi nici cu baptiştii, prezbiterienii, sau cu ceilalţi, dar acesta este adevărul. Şi este aşa pentru că nu se predică Evanghelia şi nici nu se avertizează oamenii cu privire la ceea ce spune Cuvântul. Da, noi avem nevoie de predicatori care să vestească Evanghelia şi să-i avertizeze pe oameni cu privire la ceea ce va veni.

         Şi priviţi! Atunci când Israelul a ajuns la răscruce, Dumnezeu a trimis un prooroc cu Cuvântul Domnului: pe Ilie, iar când s-a întâmplat aceasta, au fost îngeri şi semne şi minuni.

         Ilie a închis cerul aşa că nu a plouat trei ani şi jumătate, apoi a făcut multe alte lucruri: semne şi minuni în faţa oamenilor, ca să dovedească Adevărul lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea de-a patra răscruce.

         Priviţi-o acum pe cea de-a cincea.

         Uitaţi-vă la ei cum se bagă în problemele altora, cum vor să explice totul, toată puterea Lui, cum spun că nu mai există supranatural, că nu se mai fac minuni. Da, ei s-au întors în Babilon, aşa că au parte numai de probleme şi de necazuri. Noi am ajuns la o răscruce a timpului de aceea le avem pe toate acestea printre noi. Aşa este.

          Ştiu că mă veţi numi „holly-roller ” sau oricum, pentru că v-am spus aceasta, dar nu mă interesează. Puteţi să o faceţi cât vreţi; eu mă simt foarte bine, pentru că ştiu că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, iar cei care cred în El şi în lucrarea Sa, au parte de supranatural. Aşa este.

          Şi iată că, chiar înainte de a cincea răscruce, era un bărbat cinstit, Zaharia, care se ruga Domnului pentru un copil. Şi ce s-a întâmplat? I s-a arătat un înger; aceasta se întâmpla pentru prima dată de la Maleahi încoace (de patru sute de ani).

          Îngerul a spus că se va întâmpla o minune, iar el a crezut aceasta. Nu a crezut de la început, aşa că Dumnezeu „l-a ajutat” puţin. El avea mărturiile lui Avraam, ale lui Isaac, ale Sarei, Anei etc. dar cu toate acestea s-a gândit: „Oh, Dumnezeu a făcut aceste lucruri cu mulţi ani în urmă, dar astăzi nu mai este aşa ceva.”

         Atunci Îngerul i-a spus: „Eu sunt Gavril, care stau în prezenţa lui Dumnezeu şi cuvintele mele se vor împlini aşa cum ţi-am spus, dar pentru că te-ai îndoit, vei fi mut până în ziua în care se va naşte copilul, căruia îi vei pune numele Ioan.” ( Luca 1.19-20 – parafrazare). Amin.

         Timpul de răscruce sosise. Era o vreme în care toate minunile erau explicate ca fiind false, dar cu toate acestea, iată că zilele minunilor se întorseseră în mijlocul poporului. Era o schimbare, o trecere de la lege la har. Astăzi, timpul de har se schimbă din nou, este un timp de răscruce în care au loc lucruri mari -semne şi minuni – pentru că Atotputernicul vorbeşte. Cu siguranţă.

         Atunci când a vorbit Dumnezeu, o femeie căreia nu-i mai venea rânduiala femeilor a avut un copil, iar soţul ei, Zaharia, a fost vindecat de Domnul în momentul când a scris pe tăbliţă numele copilului: Ioan. Da, el a avut parte de vindecarea divină.

         Apoi, acelaşi înger s-a dus la o tânără care nici măcar nu era căsătorită şi i-a spus că va avea un bebeluş. Ea l-a crezut şi astfel Copilul făgăduit S-a născut.

         El a avut încă de la început vedenii, aşa cum spune Biblia şi le-a spus oamenilor în faţă cine erau şi ce gândeau. Dar fariseii nu L-au crezut, ci au spus: „Zilele minunilor au trecut! Astăzi nu se mai întâmplă aşa ceva, iar Omul acesta lucrează cu ajutorul lui Beelzebul.” Domnul Isus le-a răspuns însă:

          „Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa lui? (Matei 10.25), apoi a adăugat: „Dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, domnul dracilor, voi cu cine îi scoateţi?” (Luca 11.19 – parafrazare). Vedeţi, acesta este punctul în care ei s-au pierdut, unde au dat faliment.

          Totuşi, Stăpânul a fost urmat de semne şi minuni, aşa că a vindecat bolnavii, a înmulţit pâinile şi peştii, hrănind mulţimile; pentru aceasta folosindu-Se de puterea Sa la nivel de atomi: a înviat morţii etc.

          Da, minunile au apărut şi s-au înmulţit cu cât timpul răscrucii era tot mai aproape, iar astăzi se întâmplă la fel.

          Fraţilor, vine un ceas când întreaga lume va fi zguduită de puterea lui Dumnezeu.

          Aşa este. Iată că minunile se întâmplă deja, dovedind că ceasul acela este tot mai aproape.

          Suntem aproape de sfârşit.

          Minunile din slujba Domnului Isus, au fost din ce în ce mai multe şi mai mari, iar în final L-au atârnat pe cruce. Când s-a întâmplat aceasta, Dumnezeu a răspuns din cer, aşa că soarele a refuzat să strălucească; luna s-a întunecat, stelele nu şi-au mai dat lumina. Da, când Fiul lui Dumnezeu a murit pe Calvar, natura a răspuns. Dar deşi sub ochii lor se petreceau semne şi minuni, oamenii religioşi cu inima împărţită, continuau să zică: „Este un spiritist şi nimic mai mult. Un Beelzebul.”

         Când au făcut aceasta, pământul s-a supărat atât de tare încât trupurile moarte au ieşit afară din morminte împreună cu El, şi s-au arătat multora. (Matei 27.52-53). Amin.

         Semne şi minuni, iar noi suntem la sfârşitul timpului.

         Apoi au urmat o mie de ani de întuneric, după care a apărut o nouă răscruce, atunci când protestantismul s-a despărţit de catolicism, prin Luther. A urmat John Wesley, care a predicat despre vindecarea divină şi prin care au fost vindecaţi bolnavii. Voi ştiţi că trezirea a fost urmată de semne şi minuni, dar mergeţi numai şi vorbiţi despre aşa ceva într-o biserică metodistă, şi veţi fi daţi afară imediat.

         Când John Wesley era la Withfield şi mergea călare ca să se roage pentru o femeie bolnavă, calul său a alunecat şi şi-a rupt un picior. Imediat, Wesley s-a dat jos de pe el, l-a uns cu ulei în Numele Domnului, după care a încălecat şi şi-a continuat drumul.

         Acesta era un alt timp de răscruce. Amin.

         Biserica anglicană l-a persecutat din cauza predicării vindecării divine, ceea ce se întâmplă şi astăzi. Astfel, într-o zi, au dat drumul la nişte vulpi asupra lui. Atunci Wesley i-a spus celui ce făcuse acest lucru: „Nu va apune soarele de trei ori până când mă vei chema să mă rog pentru tine!”

         Şi într-adevăr, a murit chiar în noaptea aceea, din cauza stomacului, în timp ce-l striga pe Wesley ca să se roage pentru el. Vedeţi? Un timp de răscruce. Aleluia.

         Voi aţi devenit atât de organizaţi, atât de împărţiţi în culte încât aţi ajuns să spuneţi:

 „Eu aparţin la aceasta sau la aceea şi asta este totul!”

          O, sărmanilor, dacă acesta este sprijinul vostru, nădejdea voastră, atunci Dumnezeu să aibă milă de sufletele voastre păcătoase. Acum oamenii bisericii au ajuns nişte oratori.

          De ce? Pentru că nu mai au credinţa de modă veche pe care o aveau părinţii noştri. Da, acum totul seamănă cu o evanghelie de Hollywood, în care un tip dichisit vorbeşte unor cucoane cu ditamai cerceii şi date cu destulă vopsea încât să poţi vopsi un hambar.

          Înainte, aşa ceva era considerat păcat, oameni ai sfinţeniei! Ce s-a întâmplat? Voi mergeaţi bine, dar acum aţi început să vă faceţi părul şi să fiţi ca lumea.

          Nu vă enervaţi, ci ascultaţi-mă chiar dacă vă cade greu, pentru că ceea ce vă spun, vă va face bine. Desigur.

          Şi voi, penticostalilor, eraţi sfinţi, mergeaţi bine. Ce  s-a întâmplat cu voi? Pavel a spus: „…cine v-a tăiat calea?”…(Galateni 5.7) Dacă atunci, acele lucruri erau păcat, sunt şi astăzi. Diavolul şi-a schimbat înfăţişarea, dar nu şi felul de a acţiona. Încă este „în afaceri”.

          Aşa este şi voi ştiţi că acesta este adevărul. Ce este aceasta? Un semn al sfârşitului.

          Acum vreau să le spun ceva păstorilor. Un prieten bun, predicator metodist, fratele Sturgeon, cântă  adesea:

„Am deschis barierele,

          Am deschis barierele,

          Păcatul ne-a cuprins.

          Am deschis barierele

          Oile au ieşit

          Dar cum au intrat caprele?”

         Acesta este adevărul: aţi deschis barierele.

         Bătrânul John Smith avea aproape nouăzeci de ani şi era adus la amvon de alţii, pentru a predica „puţin” (cam două ore şi jumătate) în biserica metodistă. El spunea: „Oh, ce ruşine! Arde inima în mine de ruşine, când văd inele de aur pe degetele fiicelor bisericii metodiste”.

        Oare ce ar gândi astăzi, dacă le-ar vedea pe fiicele bisericii metodiste în pantaloni scurţi?

        O, Doamne, ai milă!

        Nu vedeţi? Nu-i de mirare că astfel de oameni au deschis barierele; că au pus apartenenţa la o biserică înaintea părtăşiei cu Hristos; că au lăsat deoparte camera de sus, unde obişnuiam să mergem la rugăciune.

        Şi toate acestea, în timp ce metodiştii de modă veche cădeau cu feţele la pământ, plini de Duh Sfânt, încât erau stropiţi cu apă ca să-şi revină. Da, taţii şi mamele voastre au trăit asemenea experienţe, dar astăzi nu mai este aşa ceva. Nu a mai rămas decât mândria. Ar trebui să vă întoarceţi la vechea cale şi să credeţi şi voi în acele lucruri, pentru că aţi lăsat barierele jos şi iată ce aveţi ca urmare.

         Aţi clocit nişte necredincioşi, predicatori ai Evangheliei sociale, ai educaţiei în locul mântuirii, ai lumii. Aşa este.

        Voi spuneţi: „Predicatorule, de ce eşti atât de dur cu privire la lucrurile acestea?”

        Adevărul este că e timpul să fim neîndurători. Aşa este. Este timpul să spunem adevărul.

        Imaginaţi-vi-l pe Ioan Botezătorul, cel plin de Duhul Sfânt, când Irod trăia cu soţia fratelui său Filip. Parcă îi aud pe diaconi spunând: „Să nu predici despre căsătorie şi divorţ!”

        O, era posibil oare ca Ioan cel plin de Duhul Sfânt să stea liniştit?

        Cu pieptul său păros, încins cu o veche piele de oaie, el apare în faţa lui Irod şi îi spune: „Legea nu-ţi îngăduie s-o ai de soţie.” (Marcu 6.18). Amin.

         Noi am avea nevoie ca Dumnezeu să ne dea cât mai mulţi oameni ca el, oameni care să numească negrul negru şi albul alb; care să predice Evanghelia fără compromisuri, vechea Evanghelie a lui Isus Hristos şi care să creadă că această Biblie este adevărată; care să-L ia pe Isus Hristos ca Mântuitor personal, pentru că atunci vor avea loc multe lucruri minunate.

          Da, atunci minunile vor reapare în Biserică. Voi ştiţi cu toţii că suntem în timpul sfârşitului, în timpul când predicatorii sociali încep să spună: „Oh, zilele minunilor au trecut! Nu mai există aşa ceva. Este o prostie!”

          Iată însă că Dumnezeu reapare în scenă. Atotputernicul vorbeşte, aşa că cel bolnav este vindecat, orbul vede, surdul aude, infirmii umblă, demonii sunt scoşi afară. Duhul Sfânt aşează în biserică daruri, aşa că bărbaţii au vedenii şi apar prorocii.

          Ce este aceasta? Sfârşitul. Am ajuns la răscruce.

          Şi dacă Isus Hristos face astfel de lucruri, aceleaşi pe care le-a făcut când a fost pe pământ, vor crede ei oare? Amintiţi-vă că atunci au fost zeci de mii, milioane care L-au respins, iar astăzi va fi la fel. Acum, când Diavolul este liber, când toate puterile iadului sunt aruncate în luptă, el se va ridica cu atât mai mult, cu imitaţiile şi prefăcătoriile lui. Aşa a fost atunci şi aşa va fi şi astăzi.

          Noi suntem la sfârşitul timpului, iar Dumnezeu Se descoperă prin semne şi minuni. Creştinilor care până acuma aţi lucrat fără a avea Duhul Sfânt, de ce nu aruncaţi încăpăţânarea de a face voia voastră, de ce nu veniţi la Dumnezeu ca să fiţi reînnoiţi, născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu? Dacă în inima voastră nu credeţi în minuni, dacă nu credeţi că Dumnezeu face şi astăzi asemenea lucruri, cu voi este o mare problemă, pentru că dacă Dumnezeu este încă Dumnezeu, atunci trebuie să facă aceleaşi lucruri ca şi în trecut. Da, El trebuie să fie acelaşi.

          Dacă Şi-a pierdut puterea, este un Dumnezeu mort, iar eu vă întreb: Ce bine mai poate face Dumnezeul lui Ilie şi al lui Moise dacă este mort? Dacă nu este Acelaşi, înseamnă că nu este decât un personaj istoric. Dar nu, El nu este un Hristos istoric, ci este Hristos cel Înviat şi toată puterea şi plinătatea Lui locuieşte printre noi acum, deoarece El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Amin.

          Noi suntem la răscruce. Uitaţi-vă în jur. Lumea tremură, iar păstorii spun: „Ştii, este ciudat că medicina modernă recunoaşte chestiile astea, şi uite ce mult scrie despre ele. Ziarele sunt pline de relatări despre minuni. Ce se întâmplă?”

          Da, ei nu sunt de acord cu vindecarea divină, ci spun: „Păi vă spun eu, doctore (în teologie) Jones. Uitaţi-vă numai ce a spus Moody despre aceasta.”

          „Da, Moody avea dreptate pentru epoca lui, dar ea nu mai este valabilă astăzi.”

          Cu ani în urmă, un savant francez a spus şi a demonstrat ştiinţific că dacă un om va merge cu „infernala” viteză de treizeci mile pe oră (cam cincizeci şi trei de kilometri pe oră) va zbura de pe pământ deoarece gravitaţia nu-l mai poate reţine. Eu vă întreb însă: credeţi că ştiinţa modernă îl mai ia în considerare pe acest savant? Astăzi ne deplasăm cu o viteză de o sută şaizeci de mile pe oră (aproximativ două sute optzeci de kilometri), fiindcă ştiinţa a mâncat din pomul cunoştinţei şi nu zburăm de pe pământ.

          Da, cunoştinţa merge departe, până când într-o zi va cădea. Dar Pomul vieţii nu va avea niciodată sfârşit. Noi avem resurse infinite, dar voi vă temeţi să păşiţi înainte şi să-L luaţi pe Dumnezeu pe Cuvânt.

          Moody  avea dreptate pentru timpul acela, dar frate, noi nu mai călătorim în carul cu boi, ci Biserica Dumnezeului celui viu a trecut la avionul cu reacţie. Da, noi am progresat, aşa că avem semne şi minuni şi abia am început.

          Atotputernicul vorbeşte, iar minunile au loc sub ochii noştri. De ce nu vreţi să veniţi cu noi, pentru că am vrea să vă avem alături. Eu nu spun că acum nu eşti pe cale, dar aş vrea să vii în binecuvântare, deoarece Biblia spune că într-o zi oamenii vor fi loviţi cu boli şi cu tot felul de urgii, astfel încât le va putrezi carnea stând încă în picioare şi aşa mai departe.

          Dar tot Biblia este aceea care spune: „Nu te atinge de nici unul dintre cei care au pecetea Dumnezeului celui viu pe frunte!”

         Şi noi ştim că Pecetea lui Dumnezeu este Duhul Sfânt.

         Fraţi sâmbetişti, eu nu vreau să fiu în dezacord cu privire la începutul celei de-a şaptea zi, dar nu există nici un verset care să arate aşa ceva. În Efeseni 4.30 este însă scris:  „Nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

          În ce priveşte „semnul fiarei”, el este respingerea Duhului Sfânt. Cine va primi acest semn, nu va intra niciodată în Împărăţia lui Dumnezeu, nici nu va fi iertat vreodată, deoarece Cuvântul spune că cel ce păcătuieşte împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare.

         Vedeţi? Pecetea lui Dumnezeu este Duhul Sfânt, iar semnul fiarei este ungerea Satanei, şi fiecare om va trebui să-l primească pe unul dintre ele.

         De ce nu vreţi să primiţi chiar astăzi Duhul Sfânt? Dacă voi, cei prezenţi aici, aţi crede şi v-aţi ruga doar câteva clipe, ar avea loc o mulţime de semne şi minuni şi aceasta chiar în după-amiaza aceasta. Da, s-ar putea întâmpla orice.

        Noi suntem la răscruce. Aceasta este cea de-a şaptea răscruce, iar cineva întreabă: „Şi după aceasta ce urmează, frate Branham?” Intrarea în Mileniu. Aşa este. După această răscruce, noi vom intra în veşnicie, iar timpul se va încheia.

        Priviţi numai la sfârşitul dramatic al acestei lumi. Ce se întâmplă? Ce-i face pe oameni să fie atât de nervoşi?

          De ce până şi psihiatrii vin ca să se roage cineva pentru ei?

          Da, epoca în care trăim este o epocă a nervoşilor. Oamenii  nu mai au răbdare să aştepte. „Brrrrrr!” (fratele Branham imită un motor puternic), trec cu nouăzeci de mile pe oră (aproximativ o sută cincizeci de kilometri pe oră), frânează brusc, iau o bere şi apoi pleacă mai departe şi fac accidente. Ce se întâmplă? De ce sunt cu toţii atât de grăbiţi, încât nu mai au timp nici măcar de o vizită scurtă? Nu mai aveţi prieteni. Nu mai aveţi timp nici ca să vă cunoaşteţi vecinii, deoarece sunteţi mult prea grăbiţi. De ce? Pentru că suntem în desfăşurarea unei mari drame. Aşa este.

          Naţiunea este ca un leu înfometat, dar Dumnezeu Îşi va lua Biserica la timp, înainte ca să i se poată face vreun rău.

          Odată am stat şi m-am uitat la o vulturoaică ce-şi scutura cuibul, aşa cum spune Biblia. Eu păzeam vitele la o fermă şi o urmăream prin binoclu, întrebându-mă: „Oare ce se petrece acolo sus?” Se auzeau o mulţime de piuituri pentru că vulturoaica îşi scotea puişorii din cuib.

          Cuibul vulturului este cel mai murdar şi cel mai urât mirositor loc pe care l-aţi văzut vreodată.

          Vulturaşii pe care-i priveam, nu cunoşteau decât cuibul lor urât mirositor şi plin de ciulini şi de spini. Şi mama vultur, i-a luat pe aripile ei, după care s-a avântat cu ei în vale, unde i-a lăsat jos pe toţi, aşa că toţi puişorii au început să ţopăie în jurul ei.

          „O”, mi-am zis, „dacă aceasta nu-i una din acele adunări de modă veche, nu ştiu ce ar putea fi!”

          Lumea trebuie scoasă din cuibul ei împuţit (scuzaţi-mi expresia)! Da, vechiul cuib al lumii, plin de duhoare, vărsături, adultere, tutun, whisky şi petreceri, jocuri de cărţi şi orice altceva fac aşa zişii creştini, trebuie scuturat.

          În ce vă priveşte pe voi, penticostalilor, nici voi nu sunteţi imuni la aceasta. V-am văzut făcând la fel, pe alocuri, dar să nu vă gândiţi că dacă aparţineţi bisericii penticostale veţi scăpa! Adevărul este că Dumnezeu nu recunoaşte biserica penticostală mai mult decât pe celelalte. EL recunoaşte numai credinţa fiecărui individ în El. Atât.

          Lăsaţi-mă să continui. Deci mama vultur şi-a lăsat puii acolo jos, deşi ei cunoşteau numai vechiul lor cuib, unde stăteau foarte rău, aşa cum fac şi păcătoşii. Când au dat însă de iarba verde şi moale, au început să se joace fericiţi. „Aceasta-i una din adunările de modă veche,” mi-am zis.

           Foarte liniştiţi, fără nici o grijă, ei au început să ciugulească un fir de iarbă aici, un fir de iarbă dincolo. „Oare de ce sunt atât de liniştiţi?” m-am întrebat în timp ce-i priveam atent.

          Fraţilor, urmăriţi natura şi-L veţi vedea pe Dumnezeu.

          Am observat că după ce şi-a lăsat puii în iarbă, vulturoaica s-a avântat în zbor spre cea mai înaltă stâncă din apropiere. Am întors binoclul după ea şi am privit-o. Stătea acolo, măreaţă, aranjându-şi penele, dar fără să-i scape din priviri pe puişorii aflaţi jos.

           „O, Doamne, oare ce să înţeleg din aceasta? m-am întrebat privind-o. Dacă urmăriţi desfăşurarea lucrurilor din natură, puteţi să-L vedeţi pe Dumnezeu.

           „Da”, mi-am zis, „Dumnezeu Şi-a scos biserica din vechiul cuib al lumii şi a aşezat-o în ţara Beula (vezi Isaia 62.4), unde este numai bucurie, strigăte de fericire şi laude.

          Apoi m-am gândit: „Dar dacă apare un coiot (lup de prerie)? Am privit din nou spre mama-vultur, care privea foarte atentă în toate părţile, după care mi-am zis:

        „Aşa este, Doamne. Tu ai urcat în slavă şi stai la dreapta lui Dumnezeu, în timp ce ochii Tăi mă urmăresc tot timpul.”

          Da, ochiul Său ne urmăreşte tot timpul ca să vadă orice pericol.

          Dacă acel coiot s-ar îndrepta spre puii ei, vulturoaica s-ar repezi imediat asupra lui. Aşa este.

           Deci, de ce vă îngrijoraţi atâta timp cât ochiul Său veghează asupra voastră? Simţiţi-vă bine şi lăudaţi-L pe Dumnezeu.

           Lăudaţi-L pe Dumnezeu, purtaţi-vă bine cu aproapele, trăiţi corect, purtaţi-vă drept, fiţi creştini adevăraţi şi nu tremuraţi de frică gândindu-vă la ceea ce ar mai putea veni. Ce mai contează, căci tu mergi în răpire, iar Cuvântul spune că nici moartea nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8.39).

          Am stat şi i-am privit cam o oră, după care am auzit un tunet undeva în nord, departe. Atunci am văzut cum vulturoaica şi-a ridicat capul şi a privit atentă în direcţia aceea: simţise furtuna.

          A ţipat cât a putut de tare şi am văzut cum puii s-au adunat imediat la un loc, după care ea a coborât în mijlocul lor, iar puii şi-au găsit fiecare câte un locşor în penele ei, ţinându-se cu ciocul.

         Când toţi au fost gata, mama-vultur a zburat până la un adăpost, prin vântul care bătea cu şaizeci mile pe oră (aproximativ o sută de kilometri pe oră) până la stâncă.

         Atunci m-am gândit: „O, Dumnezeule, într-o zi vei veni şi ne vei duce pe aripile crucii, prin furtuna vieţii, la Stânca siguranţei.”

         Nu cu mult timp în urmă, aici în Gary, Indiana, am văzut ceva interesant. Eu am vizitat o fabrică  în care se fac tot felul de piese. Era spre sfârşitul programului şi toate strungurile erau în funcţiune.

         În timp ce discutam cu bărbatul care mă conducea, am auzit sunând o sonerie. Imediat toţi oamenii au încetat lucrul şi au început să măture şpanul spre mijlocul halei.

       „De ce fac aceasta?” l-am întrebat pe ghid.

       „Vei vedea imediat”, mi-a răspuns el.

        După ce au adunat tot şpanul, s-a auzit ceva ca un claxon: „Tit, tit!” şi atunci toţi muncitorii s-au retras la o parte.

        „Acum priveşte!” mi-a spus ghidul şi a apăsat pe un buton. Imediat s-a auzit un zgomot.

         „Ce este aceasta?” am întrebat mirat.

         „Aşteaptă.” Apoi a adăugat: „Dă-te puţin înapoi.” M-am dat, iar după aceea am văzut cum a început să coboare un electromagnet mare. Când a ajuns la un picior sau două de podea (treizeci sau şaizeci de centimetri), bucăţile de metal s-au lipit de el, după care s-a dus cu şpanul la o cuvă mare, unde s-a demagnetizat, aşa că tot şpanul a căzut acolo. (Acel şpan va fi topit şi apoi se va face din el o altă materie primă).

          Văzând aceasta, am spus: „Aleluia!”

         „Ce s-a întâmplat?” m-a întrebat de data aceasta ghidul pe mine.

         „Mă simt foarte bine”, am răspuns.

         „Ce vrei să spui?”

         „Cunosc şi eu un Magnet uriaş care va veni într-o zi. (Aleluia). Dumnezeu va apăsa butonul şi… Dar aş vrea să te întreb ceva: „De ce nu s-a lipit tot şpanul de magnet?”

         „Nu toate bucăţile de şpan sunt magnetizate. Unele sunt din aluminiu şi magnetul nu le poate atrage.”

         „O, Slavă lui Dumnezeu”, am răspuns eu.

          Vedeţi? Noi suntem ca acel şpan, dar cel mai bun lucru este să fii magnetizat. Aşa este.

          După aceea am arătat spre o piesă mare de fier şi am întrebat: „Dar  piesa aceea mare de ce n-a fost luată?”

       „Pentru că este prinsă de podea.”

       „O”, am spus atunci, „Dumnezeule, ai milă!”

        Haideţi să fim magnetizaţi cu Duhul Sfânt aşa încât atunci când va veni Isus Hristos, să poată lua aceste trupuri fragile şi muritoare şi să le pună în cuva lui Dumnezeu de unde vom ieşi nemuritori, trăind pentru totdeauna. O, ce zi glorioasă! Dar numai cei magnetizaţi se vor duce.

          Să ne rugăm:

          Tatăl nostru ceresc, venim smeriţi la Tine, din toată inima, sufletul şi mintea noastră. O, Doamne, noi suntem la răscruce! Dumnezeule veşnic şi Atotputernic, la Cuvântul Tău apar semne şi minuni, de aceea Te rog ca în clipa aceasta să vorbeşti fiecărui suflet aflat aici, astfel încât începând de azi înainte, să devină fiii Tăi. Îngăduie aceasta, Tată ceresc, pentru că Tu cunoşti tot ce este al Tău şi ai spus că „Tot ce este al Meu vine la Mine. Tot ce Mi-a dat Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 6.65). Acesta este motivul pentru care aş vrea, Doamne, ca aici să fie din aceia pe care Ţi i-a dat Tatăl.

          Cuvântul spune că credinţa vine prin auzirea Cuvântului şi noi ştim că ne aflăm la un timp de răscruce, la sfârşitul lumii, aşa că am fost aşezaţi pe cântar şi găsiţi uşori. Poate că mai sunt milioane şi milioane de oameni care încă nu cred că Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci, care au o formă de evlavie, dar Îţi tăgăduiesc puterea şi-Ţi neagă Cuvântul.

         Tu ai spus că aşa va fi şi noi o vedem cu ochii noştri. Da, oamenii aparţin unei biserici, au tot felul de ritualuri, se botează în multe feluri, se stropesc în multe feluri, au studii teologice şi numele trecut în registrul unei biserici, dar neagă puterea Ta, având numai o formă de evlavie. Ei neagă puterea Duhului Sfânt, care poate să schimbe viaţa oamenilor şi să-i nască din nou şi zic: „Să fugim de aşa ceva!”

          Te rog să ridici pretutindeni voci care să strige în această zi, că Tu pregăteşti o nouă „Arcă” şi că Trupul lui Isus Hristos se formează, iar într-o zi va fi luat în văzduh ca să fim pentru totdeauna cu Domnul.

          O, Dumnezeule veşnic, dacă astăzi se află în locul acesta o astfel de persoană, Te rog s-o uzi Tu, pentru că eu am semănat Cuvântul Tău. Fie ca toţi cei care sunt departe de Tine să-L primească astăzi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.

         Ai milă de fiecare bărbat şi femeie care se află în locul acesta şi nu sunt născuţi din nou. Amin.

         Prietene astăzi totul depinde de tine. S-ar putea ca astăzi să fie ultima zi când îmi auzi glasul, deoarece atunci când voi reveni în locul acesta, mulţi dintre voi vor fi trecuţi dincolo. Sau poate că eu voi trece, pentru că totul depinde de Dumnezeu.

         Neuitând această posibilitate, aş vrea să vă întreb câţi dintre voi sunteţi siguri că aţi fost născuţi din nou? Ştiţi aceasta?

         Isus a spus: „Iată semnele care-i vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.17).

         Privind această făgăduinţă, voi puteţi să vă daţi seama dacă sunteţi sau nu născuţi din nou. Şi aş vrea să nu uitaţi că tot Isus a spus: „Dacă un om nu este născut din nou (nu contează cât de bun eşti, nici cât bine ai făcut), nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3.3). Dacă eşti în situaţia aceasta, ridică mâna spre Dumnezeu şi spune: „Tată ceresc, ai milă de mine şi dă-mi naşterea din nou!”

         Crezi aceasta? Vrei să-ţi ridici mâna? Este cineva aici care este conştient că se află în faţa divinităţii? Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Şi pe tine surioară. Aceasta este sinceritate. Adevărată sinceritate.

         Acum ar trebui să credeţi, deoarece este timpul pentru aceasta. Mai este cineva? Să nu uitaţi, că eu vă văd mâna, dar nu aceasta contează, ci este nevoie ca Dumnezeu s-o vadă.

         Poate că într-o dimineaţă sau într-o seară, vei simţi o durere ciudată într-o parte iar atunci vei întreba: „Ce o fi aceasta?” după care dai repede telefon după medic. Apoi durerea începe să coboare, iar medicul spune: „Atac de inimă. Mai are doar câteva minute de viaţă”.

         Acesta este motivul pentru care ar trebui să profiţi acum de timpul pe care-l ai pentru naşterea din nou, pentru a-L cunoaşte pe Isus.

         Poate spui: „Păi, eu îl cunosc pe primar. Mă am bine cu păstorul.” O, lasă aceasta acum! Eu vorbesc despre naşterea din nou şi despre Isus, de aceea nu ajunge să-ţi închipui că eşti născut din nou, nici să ai numai o părere despre aceasta, ci trebuie să fii cu adevărat născut din nou. Eu nu mă refer la vreo lucrare psihologică, emoţională, ci mă refer la o experienţă adevărată. Tot ce pot face eu, este să vă aduc Cuvântul curat al lui Dumnezeu şi să vă spun Adevărul, deoarece sunt numai un om, dar depinde de voi ce veţi face cu El.

         Dacă credeţi mesajul pe care vi l-am adus, dacă credeţi că suntem în timpul sfârşitului, când toţi cei fără Dumnezeu vor fi retezaţi definitiv (voi ştiţi că aceasta se poate întâmpla peste o oră), cum de nu vreţi să vă ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Dumnezeule, ai milă de mine!”?

         Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.

         Ţi-ai adus copilaşul pentru rugăciune?

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Altcineva?

         Gândiţi-vă: Ce te vei face dacă aceasta este ultima zi din viaţa ta? Nădăjduiesc că nu va fi şi că vei trăi astfel încât să-L vezi pe Isus venind.

         Dacă nu eşti sigur că eşti neprihănit, nu ai vrea să ridici mâna? Bine.

         Dumnezeu să vă binecuvânteze. Şi pe tine, soră. Încă doi oameni şi-au ridicat mâinile.

  Aici este o Fântână umplută cu sânge,

            Tras din venele lui Emanuel

            Unde se aruncă păcătoşii.

            Şi îşi şterg petele vinovăţiei;

            Fiecare pată s-a dus.

          Credeţi că se vor duce chiar acum? Dacă veţi crede din toată inima, toate petele vă vor fi spălate… …………………………………………………………. ………………….

…Ce îmi poate spăla păcatele? Sângele lui Isus. Ce mă poate face întreg din nou? Sângele lui Isus şi nimic altceva.

          Ce înseamnă Hristos? Dacă i-am aduna pe toţi proorocii împreună şi i-am întreba ce a însemnat El pentru ei, ce ne-ar răspunde? Ce a însemnat El pentru sutaşul roman care a zis cu mâna pe inimă: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu?” (Matei 27.54).

          Ce a însemnat El pentru Iuda Iscarioteanul? Ce înseamnă El pentru un om care a scris aceste cântece vulgare pe care le cântă tinerii din şcoală; aceste cântece la modă, care trimit mii de suflete în iad?

          Ce credeţi că va însemna pentru ei venirea Domnului? Ce vor însemna toate fotografiile acestea vulgare?

          Ce a însemnat Hristos pentru Eddie Perronet, când a fost prigonit pentru dreptate?

          Într-o zi, îi vor interzice poeziile şi nu-i vor mai asculta cântecele. Dar acest bărbat a plâns, deoarece a fost atins de Duhul Sfânt, aşa că a scris:

Toţi salutaţi puterea Numelui lui Isus!

           Fie ca îngerii să I se închine,

           Să aducă coroana

           Şi să-L încoroneze Domn peste toate.

          El a scris cântecul venirii Domnului Isus şi îl vom putea întreba: „Ce înseamnă asta?”

          Pe Hristos, Stânca tare voi sta

          Celelalte temelii sunt din nisip.

         Ce–am să-i spun  într-o zi lui Fanny Crosby cea oarbă?

„Ce înseamnă El pentru tine, Fanny Crosby? În toată viaţa ta nu ai văzut nici măcar o rază de lumină. Ce înseamnă El pentru tine?”

Dacă aş întreba-o, ea ar răspunde:

          „Nu trece pe lângă mine, o , Mântuitorule,

          Ascultă-mi strigătul smerit….

          Nu trece pe lângă mine,

          Tu, liniştea mea,

          Eşti mai mult decât viaţa pentru mine,

          Pe cine mai am eu pe pământ afară de Tine?

          Pe cine mai am eu în cer afară de Tine?”

          Altcineva a scris:

Trăind,  m-a iubit;

          Murind, m-a salvat;

          Fiind îngropat, mi-a îngropat păcatul;

          Înviind, m-a eliberat pentru totdeauna

          Şi într-o zi va reveni, oh, ce zi glorioasă!

          Puteţi cânta în inima voastră aceste cântece ale lui Dumnezeu? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Eu apreciez mult răbdarea voastră şi tot ce aţi făcut.

          Aceeaşi Evanghelie a Domnului Isus Hristos, pe care v-am propovăduit-o şi care a îndepărtat fiecare păcat al vostru, poate să îndepărteze şi bolile pe care le aveţi, deoarece El a fost rănit pentru păcatele noastre, şi prin rănile Lui noi suntem vindecaţi.

          Ascultaţi ce a spus Isus în Ioan 3.14: „Şi, după cum a înălţat Moise şarpele de aramă în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului.”

          De ce a ridicat Moise şarpele de aramă?

          Pentru că oamenii cârteau şi au căzut din nou în abatere, vorbind împotriva lui Dumnezeu şi a robului Său. Acesta este motivul pentru care au fost muşcaţi de şerpi şi erau pe moarte. Atunci, Moise a ridicat şarpele pentru iertarea păcatelor lor şi pentru vindecarea trupurilor lor, iar Fiul Omului a fost înălţat pe cruce din aceleaşi motive.

         Priviţi: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” (1 Petru 2.24). Vedeţi? Este scris la trecut: „Aţi fost vindecaţi.”

        Credeţi aceasta? Puteţi să primiţi acest Cuvânt? Dacă da, atunci cancerul vă va părăsi; tumoarea va dispărea; ochii orbilor se vor deschide; urechile surzilor vor auzi etc.

        Unde este păstorul? Vino aici, pastore, pentru că aş vrea să ne rugăm împreună. Câţi lucrători se află aici şi cred în rugăciunea pentru bolnavi? Să vă văd mâinile, pentru ca păstorii să vadă unde sunteţi. Îi vedeţi, păstorilor? Fiecare păstor şi oamenii de lângă el, să ne ridicăm cu faţa spre mulţime. Aşa este bine. Să ne rugăm.

         Pastore, vino aici, te rog.

         Ascultaţi. Dacă sunteţi aici şi v-aţi hotărât pentru Hristos, dacă doriţi să fiţi umpluţi cu Duhul Sfânt, priviţi la păstorii care se află aici pentru că cred în această Evanghelie pe care o predicăm. Da, ei sunt aici pentru că Îl iubesc pe Domnul Isus. Ei sunt aici pentru că cred această Evanghelie.

         Dacă vreţi să vă apropiaţi de Dumnezeu, dacă vreţi să primiţi botezul Duhului Sfânt, dacă vreţi să vă rugaţi împreună cu cineva, mergeţi fiecare la biserica lui, pentru că aceşti păstori sunt bărbaţi cu frică de Dumnezeu.

         Ei sunt de aici, din vecinătate. Voi îi cunoaşteţi şi ştiţi că sunt copiii lui Dumnezeu. Acum, mergeţi unde doriţi şi fiţi drepţi înaintea lui Dumnezeu.

         În ce-i priveşte pe aceşti oameni, ei vor crede în vindecarea divină sau nu se vor mai putea ţine pe picioare.

         Totuşi, eu cred că ei nu se ruşinează de credinţa lor şi că au venit aici ca să dovedească aceasta.

         Eu îi apreciez pe oamenii aceştia ai lui Dumnezeu şi mă rog ca Dumnezeu să le binecuvânteze slujbele şi lucrarea, astfel încât adunările lor să fie de două ori mai mari decât acum. Domnul să vă ajute să câştigaţi cât mai multe suflete pentru Hristos şi să fiţi însoţiţi de semne mari şi de minuni, în timp ce predicaţi acest mesaj al Evangheliei depline.

         Acum, haideţi să ne plecăm capetele pentru rugăciune. Domnul să-Şi reverse binecuvântările peste fiecare din voi.

         Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru cei care şi-au ridicat mâinile cu puţin timp în urmă, spunând că vor să fie născuţi din nou. Ei doresc să primească Duhul Sfânt şi să fie pecetluiţi în Împărăţia lui Dumnezeu.

         Acum, chiar aici în apropiere, sunt păstorii trimişi de Tine, Doamne, care se ocupă cu hrănirea turmei. Ei nu se ruşinează, ci stau cu îndrăzneală în prezenţa lui Dumnezeu, ca oamenii să vadă că ei cred în această Evanghelie veche şi minunată.

         Ei cred în botezul cu Duhul Sfânt; cred în cea de a doua venire a lui Hristos; cred că suntem la sfârşit, de aceea încearcă să câştige cât mai multe suflete pentru Tine, Doamne

         O, Dumnezeule veşnic, binecuvântează-le slujbele. Unge-i cu puterea de a predica Cuvântul Tău, cu puterea vindecării, cu roadele  Duhului, până când în bisericile lor vor începe să aibă loc semne şi minuni.

         Îngăduie să înceapă şi aici în Sturgis o trezire de modă veche, care să zguduie întregul stat.

         Tată, fie ca oamenii aceştia să primească Duhul Sfânt înainte să răsară soarele mâine dimineaţă. Îngăduie aceasta, Te rog.

         Te rog să ai milă de cei aflaţi în suferinţe şi necazuri, pentru că îi aducem la sângele Fiului Tău, Domnul Isus, şi Te rugăm să le dai credinţă, astfel încât să fie vindecaţi înainte de a părăsi locul acesta, indiferent ce boală au.

        O, Doamne, opt, zece sau chiar mai mulţi oameni şi-au ridicat mâinile ca să fie amintiţi în rugăciunea pentru vindecare, de aceea, ca rob al Tău, Te rog să laşi ca Duhul Sfânt să coboare ca un vâjâit puternic şi să ungă acest grup de oameni. Fă ca puterea care L-a ridicat pe Isus din mormânt, să destrame întunericul din jurul lor, astfel ca ei să se ridice în picioare pe deplin vindecaţi.

         Îngăduie aceasta, Doamne şi primeşte rugăciunea pe care Ţi-o înălţăm în Numele Domnului Isus Hristos.

         Cu capetele plecate şi cu inimile smerite în faţa Domnului, aş vrea să cântăm împreună încetişor o cântare:

             Pot, voi crede, cred acum;

             /:Pot, voi crede, cred acum;:/

             Că Isus mă vindecă chiar acum;

             /:Pot, voi crede, cred acum;:/

             Că Isus mă vindecă chiar acum.

          Credeţi? Dacă da, atunci ridicaţi-vă şi mărturisiţi: „Îl primesc chiar acum pe Isus Hristos ca Mântuitor şi Vindecător personal. Mă voi încrede în totul în El şi-L voi sluji tot restul vieţii mele.”

          Dacă o veţi face, ridicaţi-vă în picioare în timp ce vom cânta din nou:

          /: Pot voi crede, cred acum:/

             Că Isus mă vindecă chiar acum

             Îl voi lua pe Cuvânt;

             Îl voi lua pe Cuvânt.

             El îmi aduce mântuirea

             Şi Îl voi lua pe Cuvântul Său.

             Pentru că pot, voi crede, cred acum;

             /:Pot, voi crede, cred acum.:/

          Nu este minunat? Nu-L iubiţi? Acolo sunt metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, luteranii şi penticostalii, aşa că aş vrea ca în timp ce cântăm cântarea: „Aşa-i că El este minunat?” să daţi mâinile unii cu alţii.

          O clipă, căci n-am terminat. Daţi-vă mâinile în timp ce vom cânta. Ştii un cântec frumos, cu adevărat frumos, frate? Da? Atunci începe-l tu. Bine, daţi-vă mâinile.

             /: Minunat, minunat:/

             Nu este minunat?

             Ochii au văzut, urechile au auzit

             Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu

             Nu este minunat Isus, Domnul meu?

          Acum haideţi să spunem: „Slavă Domnului!”

          O, sunteţi bărbaţi puternici şi femei voinice, aşa că nu cred că nu puteţi spune: „Glorie lui Dumnezeu!” Haideţi să spunem cu toţii: „Glorie lui Dumnezeu!”  Haideţi: „Glorie lui Dumnezeu!”

           Aceasta da, acum sună a adunare.

           Poate cineva va spune ca acel lucrător care a zis într-o dimineaţă: „De ce aţi strigat atât de tare în dimineaţa aceea?”

           Iar vecinul i-a răspuns: „Dragă, ce n-am avut în fulger, am avut în tunet.” Da, tu trebuie să ai fulgerul ca să se audă tunetul.

           Nu este El minunat? Domnul să vă binecuvânteze. Toţi cei care-L iubiţi pe Domnul din toată inima, ridicaţi-vă mâinile şi spuneţi: „Îl iubesc pe Domnul din toată inima!”

           Când a fost pe pământ, Isus a spus: „Aveţi credinţă în Dumnezeu”.  Da, aveţi credinţă şi mărşăluiţi spre biruinţă. În ordine.

           Mi-a plăcut mult să fiu aici cu voi, iar la despărţire doresc ca Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Şi pe păstorul vostru. Acum voi lăsa slujba păstorului vostru, fratele Jackson. Să ne plecăm cu toţii capetele…

– Amin –

Posted in Slujba Incincita

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *