Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – CASA TA

08 August 1961 – Tifton, Georgia

Ştiu că nu aţi venit aici ca să mă auziţi pe mine, pentru că nimeni n-ar conduce atât de mult pentru a auzi un predicator, ci aţi venit deoarece credeţi Mesajul şi credeţi în Hristos. Eu apreciez aceasta. Sunt foarte recunoscător pentru că am prieteni ca voi. Să ai pe cineva care-ţi apreciază eforturile şi ceea ce încerci să faci şi să conduci atât de departe în asemenea condiţii… I-am zis Medei: „Mă întreb dacă am putea să-i invităm la cină pe toţi oamenii care vin de la o distanţă mai mare de cincizeci de mile?” Înţelegeţi? Nu ştiu ce am face cu ei, deoarece cea mai mare parte a bisericii noastre, cred că în jur de optzeci la sută, sunteţi voi, cei care veniţi din Mississippi, Alabama, Georgia şi din alte locuri de unde veniţi. Niciunul din oamenii care vin aici nu este bogat. Toţi sunt oameni simpli, şi ştiu că pentru voi este un efort mare să puneţi deoparte bănuţi pentru aceasta, deoarece ştiu de câtă benzină este nevoie pentru a veni şi a merge înapoi. La aceasta se adaugă şi uzura maşinii pentru o călătorie dus-întors, fiindcă cred că sunt în jur de douăzeci şi cinci sau treizeci de kilometri, pentru o singură predică. Şi să veniţi în fiecare săptămână… Eu mă gândesc la aceasta.

Vă spun sincer că mă simt micuţ în faţa voastră. Mi-ar fi plăcut să fiu cu un centimetru şi jumătate mai înalt, ca să pot sta în faţa voastră şi să vă spun cât de mult apreciez aceasta. Soţia mea şi cu mine am vorbit despre faptul că dacă voi nu aţi veni aici când avem serviciile la Tabernacol, eu nu aş mai merge în alte părţi, pentru că în această încăpere sunt mai mulţi decât ar fi acolo, iar aceasta vi se datorează vouă. Acesta este adevărul, este împlinirea a ceea ce spune Scriptura. Respectul şi cinstea vine întotdeauna de la cei de afară. Nu ştiu de ce, dar acesta este adevărul. Mă refer din afara propriului vostru cămin. Nu mă pot gândi la voi că sunteţi din afară, fiindcă sunteţi fraţii mei, cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu.

Cu puţin timp în urmă am avut un aligator blocat aici. I-am spus fratelui Welch că voi veni aici să-l văd, fiindcă copiii erau tot în vacanţă. M-am gândit că-i voi duce în Florida, în St. Petesburg. Voiam să merg în jos, prin Miami şi să mă întorc pe drumul Tamiami. Trebuiau să meargă curând la şcoală, aşa că m-am gândit că ar fi o ocazie bună să ne oprim pentru aligator. Am fost însoţit de fraţii Welch, Fred şi Wood, ceea ce mi-a dat posibilitatea să-i aduc şi pe copii cu mine. Voiau să-i ducă la aligator, iar când am fost acolo, m-am gândit că mi-ar fi plăcut să am acest grup împreună, pentru a vă spune cât de mult apreciez eforturile voastre. Fratele şi sora Evans,  fratele şi sora T.S., aşa cum le spun eu. Ştiu că este T.S. Există o apă de gură care se numeşte ST37, şi de aceea le spun aşa, pentru că este un lucru bun, de calitatea întâi. După părerea mea, i-a întrecut pe toţi ceilalţi. Este folosită de armată, iar eu o folosesc aproape la tot: ca să fac gargară, ca să-mi clătesc gura, şi o iau şi în călătoriile de vânătoare cu mine. Dacă mi se răneşte calul, o folosesc pentru a-l trata. Cu un cuvânt, merge la orice. Este bună în orice situaţie. Cred că şi tu gândeşti la fel, nu-i aşa, soră? Poate speli vasele cu ea şi aşa mai departe.

În seara aceasta l-am întrebat pe fratele Welch: „Ce vom spune când vor veni oamenii? Crezi că…” Ne-am gândit că poate aveţi  vreo întrebare în mintea voastră, ceva ce aţi vrea să ştiţi, ceva la care vă pot răspunde, ceva ce nu aţi exprimat niciodată pentru că nu aţi vrut să ocupaţi timpul fraţilor.

De aceea am venit aici. Este ora nouă şi zece minute şi ştiu că mâine dimineaţă mergeţi la serviciu, de aceea vom intra imediat în subiect. Dar înainte de aceasta, aş vrea să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tatăl nostru ceresc, suntem atât de bucuroşi pentru Isus Hristos Domnul nostru, care ne-a salvat sufletele dintr-o viaţă de păcat şi ne-a făcut cetăţeni ai Împărăţiei Sale. Noi suntem salvaţi prin harul Său şi nu datorită nouă sau meritelor noastre, ci prin mila Sa. Suntem bucuroşi pentru aceasta, fiindcă ştim că într-o zi Îl vom vedea pentru că vom avea un trup asemenea trupului Său proslăvit, şi Îl vom vedea aşa cum este. În ceasul acesta noi nu ştim cum se va face aceasta, dar ştiu că ziua aceea nu este departe de noi, de aceea o aşteptăm cu nerăbdare, prin credinţă. Toată alergarea noastră se face prin credinţă şi Îi suntem mulţumitori pentru toate aceste lucruri.

Doamne, Te rugăm să-i binecuvântezi pe aceşti oameni. Tu ştii ce era în  inima mea şi a soţiei mele, aseară, în timp ce conduceam spre casă şi vorbeam. Cât ne simţim de binecuvântaţi pentru că avem prieteni care fac sacrificii pentru a veni să asculte Evanghelia glorioasă a Fiului lui Dumnezeu, care conduc sute de mile zi şi noapte, pentru a asculta un singur mesaj. Doamne, Te rog să le dai o casă sus în slavă, în Împărăţia Ta.

Binecuvântează-i în timp ce sunt aici pe pământ şi binecuvântează-i în tot ce fac. Dă-le propăşire. Binecuvântează-i şi pe aceşti copilaşi care sunt încă micuţi. Mulţi dintre ei sunt adolescenţi, dar cu toate acestea, stau aici cu respect şi recunoştinţă. Te rog să-i binecuvântezi, Doamne, şi fă să nu dorească niciodată altceva, decât pe Tine. Fie ca în marea Împărăţie de dincolo, când familia este adunată împreună, să fie toţi acolo. Ajută-i să nu se întoarcă niciodată de pe calea cea strâmtă pe care au fost învăţaţi să meargă. Te rugăm aceasta, Doamne.

Tată, în seara aceasta m-am gândit să aflăm ce este în inimile oamenilor. Tu le cunoşti, Tată, de aceea Te rog să mă ajuţi să răspund la întrebările lor, fiindcă acesta ar putea fi un lucru bun pentru noi toţi. Îngăduie ca atunci când vom pleca de aici, să putem spune cu toţii: „Nu ardeau inimile în noi din pricina prezenţei Lui?” Vino, Doamne! Păşeşte printre noi, pune-Ţi mâna pe fiecare umăr, mângâie fiecare inimă cu mâna Ta cicatrizată ce poartă semnele cuielor, ca să ştim că Domnul nostru este aproape de noi, şi pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Cred că avem o Biblie aici, fiindcă doresc să citesc un text micuţ, înainte de a intra în lecţie sau mai degrabă la întrebările voastre. Vreau să citesc dintr-un loc pe care l-am găsit în după-amiaza aceasta. Astăzi am fost cu fratele Sothmann şi am citit ceva despre care aş vrea să vorbesc câteva minute. Este vorba de textul din Fapte 16, începând cu versetul 29, dar vom citi începând de la versetul 28:

„Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici.”

Atunci, temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila,

i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.”

Este un lucru despre care aş vrea să vorbesc puţin, despre „Casa Ta,” având în vedere faptul că fiecare v-aţi pus casa atât de frumos în rânduială. Copiii voştri sunt salvaţi şi este atât de frumos ca toată familia să fie creştină. Fiecare dintre noi ne gândim la copiii noştri, şi cu siguranţă, vă pot lăuda pe toţi, pentru că aţi pus totul în ordine, copiii voştri sunt şi ei în ordine, şi totul este bine.

Cum eşti, soră? Nu a venit acea mamă tocmai acolo în spate? Domnul să te binecuvânteze. Mă bucur să te văd din nou în seara aceasta. Cred că este soţia fratelui Willie, nu-i aşa? Din câte am înţeles, el este capul familiei de acolo… Aşa se petrec lucrurile în casa noastră.

Aici vedem că Pavel fusese bătut cu o seară în urmă, la hotărârea magistraţilor, deşi nu făcuse nimic rău. El şi Sila veniseră acolo să predice Evanghelia, dar clerul de acolo le-a pus gând rău din cauza aceasta, spunând că întorceau lumea cu susul în jos. În timp ce mergeau pe stradă în jos, au întâlnit o ghicitoare, o fată cu duhul ghicirii. Şi în timp ce Pavel şi Sila mergeau pe stradă, ea a început să strige după ei: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” (Fapte 16.17). Pavel nu avea nevoie de Satan să-l asiste cu nimic, aşa că s-a întors şi a poruncit duhului de ghicire din ea s-o părăsească, iar când a făcut aceasta a stârnit o mare zarvă, din cauză că stăpânii acelei fete câştigau bani frumoşi pe urma ei, iar acum ea nu mai putea ghici deloc fiindcă duhul acela o părăsise. Astfel, Pavel şi Sila au fost prinşi, bătuţi şi închişi în închisoare. Mi-i imaginez pe Pavel şi pe Sila stând în închisoarea aceea veche, în celulele din spate, în curtea interioară. În partea dinafară, unde erau ţinuţi prizonierii mai buni, era destul de bine, dar în partea interioară până în spate erau prizonierii puşi în butuci. Aţi văzut vreodată acei butuci? Eu am avut prilejul să-i văd. Erau puşi peste picioarele, peste mâinile şi peste gâtul condamnatului. Pedeapsa capitală chinezească, felul în care obişnuiau ei s-o pună în practică era foarte crud. Oamenii erau puşi în acei butuci, după care era eliberată câte o picătură de apă, una după alta, picăturile căzând pe capul deţinutului până când acesta înnebunea. Ei erau ţinuţi acolo fără să li se dea mâncare sau apă; era ceva cumplit. Se spune că primele picături, din prima zi, nu sunt atât de rele, dar după câteva zile, acei picuri se simt ca o greutate de cincizeci de tone care cade pe capul tău. Ele lovesc de fiecare dată în acelaşi loc, deoarece capul nu poate fi mişcat în butucii aceia.

Gândiţi-vă că Pavel şi Sila au fost închişi în locul acela murdar din cauză că predicau Evanghelia. Probabil în acele celule erau şobolani, şoareci, gândaci, etc. Ce loc pentru un bărbat care predica Evanghelia! Şi te gândeşti că noi ne plângem imediat ce lucrurile devin uneori puţin mai grele. Priviţi ce au făcut ei, deşi ştiau că-n dimineaţa următoare puteau fi chiar executaţi. Ei erau credincioşi şi au rămas credincioşi. Era pe la miezul nopţii şi mă gândesc cum se simţeau fiindcă miroseau urât de la murdăria veche a foştilor condamnaţi… În zilele acelea oamenii aveau lepră şi alte boli, iar oamenii aceia au stat şi ei lângă peretele acela aspru… Era un perete murdar, iar şobolanii mişunau peste tot… Nu primeau nimic de cină şi erau bătuţi până sângerau, aşa că erau plini de răni şi de vânătăi. Ei nu aveau nici un medic care să le spele rănile ca să nu se infecteze, aşa cum avem noi astăzi, ci au fost târâţi acolo şi puşi în butuci în condiţiile acelea. Dar nu se plângeau; de pe buzele lor nu a ieşit nici măcar un cuvânt de nemulţumire sau cârtire. Ştiau că în dimineaţa următoare, magistraţii aveau să-i cheme înaintea împăratului sau a sinedriului şi că vor fi probabil executaţi pentru că predicau această „erezie”, cum era numită calea Domnului în zilele acelea, Evanghelia pe care o susţinem şi noi cu toată convingerea astăzi, aceeaşi credinţă pe care o avem şi noi… De fiecare dată când ne gândim la aceasta, milele se scurtează între noi.

Noi vedem că Pavel şi Sila au vorbit despre Domnul până la miezul nopţii, apoi au început să cânte cântări creştine foarte frumoase. Dacă le-am cânta şi astăzi, am cânta: „Este putere în sânge,” sau: „O, cum Îl iubesc pe Isus,” sau ceva de felul acesta. Când au început să cânte, dintr-o dată locul acela a fost zguduit de un cutremur de pământ. Dar priviţi ce s-a întâmplat! În loc să fie scuturaţi stâlpii acelor pereţi mari ca să se prăbuşească peste ei şi să-i omoare, au fost deschise toate uşile şi legăturile acelor butuci au căzut de pe ei, eliberându-i. Gândiţi-vă! Amândoi au fost dezlegaţi şi eliberaţi la picioare, la mâini şi la gât. În loc să prăbuşească peste ei zidurile acelei vechi închisori romane, cutremurul i-a eliberat, aşa că toate legăturile de pe ei au căzut jos. Vedeţi, aceasta face Dumnezeul nostru când Îi rămânem credincioşi. Trebuie să stăm credincioşi, deşi s-ar putea să nu fim în acea situaţie; eu nădăjduiesc cu adevărat că nu vom ajunge niciodată aşa.

Noi trebuie să rămânem credincioşi indiferent prin ce trebuie să trecem: poate este o prigoană; poate cineva râde de noi; poate cineva îţi spune: „Eşti învechit, eşti un holly-roller,” sau te numeşte altfel, se amuză pe seama ta sau ceva de felul acesta. Să rămânem credincioşi în orice situaţie, pentru că Dumnezeu respectă credincioşia noastră, aşa cum a respectat şi credincioşia celor doi în situaţia prin care au trebuit să treacă. În noaptea în care Pavel şi Sila au vorbit din Scripturi, temnicerul acela a învăţat ceva. El nu-i cunoştea pe cei doi bărbaţi, dar poate i-a auzit cântând sau s-a întâmplat ceva care l-a făcut să-şi dea seama că erau doi oameni sfinţi. Vedeţi voi, el era roman, iar ei erau evrei; el era păgân, iar ei erau creştini. Dar aţi văzut? În clipa când temniţa a fost scuturată şi toate uşile s-au deschis, el a ştiut că trebuia să răspundă pentru prizonierii pe care trebuia să-i păzească…

Vă amintiţi de zilele lui Ilie? Ahab i-a dat drumul lui Ben-Hadad, împăratul Siriei, iar unul din fiii prorocilor s-a deghizat şi s-a aşezat pe drumul pe care urma să treacă împăratul Ahab, iar când l-a văzut, a strigat: „Am fost străjer şi am păzit un om, dar el a scăpat. Cel care mi l-a dat în grijă, mi-a spus: „Păzeşte pe omul acesta; dacă va fugi, viaţa ta va răspunde pentru viaţa lui sau vei plăti un talant de argint!” Atunci Ahab i-a zis: „Aceasta îţi este osânda; tu însuţi ai rostit-o.”

Îndată, prorocul şi-a scos legătura de la ochi, şi împăratul lui Israel l-a cunoscut că făcea parte din proroci.

El a zis atunci împăratului: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că ai lăsat să-ţi scape din mâini omul pe care-l sortisem nimicirii, viaţa ta va răspunde pentru viaţa lui şi poporul tău, pentru poporul lui.”  Şi aşa a fost. (1Împăraţi 20.22-42).

 Astfel, când a văzut uşile celulelor deschise, temnicerul roman s-a gândit că prizonierii au evadat şi pentru că ştia că urma să plătească cu propria sa viaţă pentru aceasta, şi-a scos sabia şi a vrut să se arunce în ea. Poate urma să fie pus el însuşi în acei butuci până ar fi murit, sau primea o altă pedeapsă, aşa că s-a gândit că ar fi mai bine să termine mai repede cu toate şi să se omoare. Dar când Pavel a văzut ce vrea să facă, a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci niciun rău, căci toţi suntem aici.” (Fapte 16.28).

Vedeţi? Pavel a înţeles curând că s-a întâmplat ceva ce l-a convins pe acel temnicer că ei erau creştini sau oameni sfinţi, pentru că atunci când a intrat în celulă, s-a aruncat tremurând la picioarele lor. Îmi imaginez că i-a auzit cântând cântări, mărturisind şi vorbind. Să ne gândim puţin la aceasta. Sutaşul acela roman a fost convins după ce i-a auzit vorbind pe cei doi condamnaţi bătuţi şi puşi în butuci… Noi suntem încă liberi şi nu suntem bătuţi sau prizonieri. Dar când a auzit mărturia lor, aceasta a avut o asemenea influenţă asupra lui, încât le-a spus: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (v. 30). Atunci ce trebuie să facem noi cu privire la influenţa noastră? Vedeţi? Ar trebui să mărturisim şi noi despre El. Tinerilor, poate voi nu puteţi predica, poate Dumnezeu nu v-a chemat niciodată să predicaţi… Dacă eşti o gospodină sau un adolescent, să facem ceva… Să trăim o viaţă care să-i determine pe ceilalţi să spună: „Acela este cu adevărat un creştin.”

Aşadar, vedem că individul acela a fost impresionat cumva de cântări sau de altceva ce a auzit acolo şi şi-a dat seama că erau creştini. Astfel, a luat o torţă, a intrat în celulă şi a văzut că Pavel şi ceilalţi prizonieri stăteau acolo liniştiţi şi că nici măcar unul nu a încercat să fugă deşi erau liberi. Atunci şi-a lăsat sabia jos, a căzut la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila şi a spus: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Aţi observat? Tu, eu şi majoritatea predicatorilor de astăzi, încercăm să-i spunem unui om ce să nu mai facă. Astfel, îi spunem: „Lasă-te de fumat, nu mai minţi, nu mai fura, nu mai face asta şi cealaltă!” Dar temnicerul nu aceasta a întrebat. El nu a întrebat: „Ce trebuie să nu mai fac ca să fiu mântuit?”, ci a spus: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Vedeţi, noi încercăm să le spunem oamenilor ce să nu mai facă, apoi spunem: „Trebuie să faci aceasta, aceasta şi cealaltă.” Dar temnicerul nu aceasta a întrebat, ci el a spus: „Ce trebuie să fac?” Vedeţi? Voi să faceţi ceea ce trebuie să faceţi, iar restul va decurge de la sine. Minţitul, furatul, băutul, jocurile de noroc şi toate celelalte lucruri ale diavolului, vor înceta în clipa în care veţi face ceea ce a spus Pavel când a răspuns la întrebarea temnicerului: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” El i-a răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.” (v. 31).

Motivul care m-a determinat să spun aceasta este că majoritatea dintre voi cei de aici şi copiii voştri sunteţi salvaţi. Înţelegeţi? Ei sunt creştini. Am admirat familia fratelui Evans, pe aceşti tineri de aici. Cine ar lua un adolescent să-l aducă să stea aici şi să asculte un predicator vorbind? De obicei, ei sunt pe undeva pe afară, plecaţi într-un loc sau altul. I-am spus fratelui Fred că dacă copiii lui m-ar auzi spunând ceva greşit, ar prefera să stea acolo cu cel mai mare respect, decât să meargă pe undeva pe afară, la o cursă de automobile sau hoinărind prin împrejurimi. Când ei ne aud vorbind despre Evanghelie, sunt gata să se oprească chiar acolo şi să ne asculte. Înţelegeţi? Ştiu că toţi vă gândiţi că copiii noştri sunt nişte renegaţi sau ceva de felul acesta, în ochii celorlalţi, dar trebuie să încetaţi să mai gândiţi aşa.

Cred că trebuie să ne amintim că aceşti copii sunt cei mai buni din lume pentru că sunt copiii noştri, iar noi îi cerem pentru Dumnezeu. Mântuirea voastră nu înseamnă şi mântuirea copilului vostru. Pavel i-a spus temnicerului: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.” Ce a vrut să spună prin aceasta? Pavel nu a spus că deoarece este mântuit el, va fi mântuită şi casa lui, ci a vrut să spună că dacă el a avut destulă credinţă ca să fie mântuit, aceeaşi credinţă pe care a avut-o pentru el, o va avea şi pentru copiii lui. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Eu am patru copii: pe fiul meu mai mic, Iosif, pe Billy, Sara şi Rebeca, şi vreau să-i văd pe fiecare dintre ei un lucrător al Evangheliei, făcând ceva pentru Evanghelie. Vreau să-i văd mântuiţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt. Eu i-am închinat Domnului şi am spus: „Nădăjduiesc în Domnul cu privire la ei.” Înţelegeţi? Şi cred că fiecare dintre ei va fi mântuit. Înţelegeţi? Cred că vor fi mântuiţi şi că-i voi avea pe partea cealaltă salvaţi. Eu nu cred că mântuirea mea îi va mântui şi pe ei. Nu! Dar cred că credinţa mea în Dumnezeu va face aceasta. Vedeţi, credinţa mea crede că Dumnezeu va face aceasta şi îi va determina să vină la Hristos. Eu cred că rugăciunile voastre pentru copiii voştri, îi fac să aibă aceste maniere şi să fie nişte domni şi domnişoare în această epocă stricată în care trăim. Aceasta este cea mai bună latură pe care o văd la copii şi cred că ea se datorează rugăciunilor voastre pentru ei. Vedeţi? Voi i-aţi încredinţat lui Dumnezeu şi vă ţineţi de aceasta. Acum înţelegeţi? Temnicerul acela roman a întrebat: „Ce trebuie să fac?” A întrebat doar pentru el: „Ce trebuie să fac?”, iar Pavel i-a răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.” Noi trebuie să facem un singur lucru.

Să mergem puţin înapoi, pentru că vreau să iau ceva ca să-l folosesc în textul meu. Să-l luăm pe bătrânul Iov din Biblie. Iov a fost un om mare, un profet, şi nu era nimeni ca el în vremea aceea. Oamenii veneau de aproape şi de departe ca să-l asculte, iar Dumnezeu l-a binecuvântat şi a avut propăşire. A fost un om bogat: avea mii de capete de bovine, oi şi alte animale. Iov a spus că ieşea pe stradă, iar tinerii prinţi din Est (magi, astronomi, înţelepţi), se plecau înaintea lui pentru a primi un cuvânt din înţelepciunea lui. Vedeţi? Era un om înţelept, un profet. Diavolul a privit în jos şi a văzut că Iov era un om înţelept. Acum vă voi arăta cum procedează un om înţelept.

Revenind la textul, „casa ta”, când Iov a văzut că toate lucrurile mergeau bine, aşa cum este acum în casele voastre, a spus: „Copiii mei s-au căsătorit şi au plecat, dar poate vreunul dintre ei a păcătuit…” Dumnezeu avea o cerinţă, şi anume: să fie adusă o jertfă. Iov nu credea că copiii lui au păcătuit, „dar,” zicea el, „poate au păcătuit, pentru că se vizitează între ei, ţin petreceri şi poate se amestecă şi cu alţii. Dacă vreunul dintre ei a păcătuit… voi aduce o ardere de tot şi o voi oferi, Doamne, pentru copilul meu.” Vedeţi? Aceasta era ceea ce ştia el să facă; aceasta era ceea ce cerea Dumnezeu: o ardere de tot. Aceasta era cerinţa Lui.

Apoi, a venit ceasul întunecos de la miezul nopţii, când Iov a fost lovit din toate părţile. Astfel, a pierdut toate vitele şi oile, apoi a venit o furtună puternică şi toţi copiii lui au fost omorâţi; focul i-a ars slujitorii şi sănătatea lui s-a prăbuşit, aşa că iată-l stând pe o grămadă de cenuşă în curtea din spate. Tot trupul i s-a umplut de bube, iar el a luat un ciob şi a început să se scarpine cu el. Chiar şi soţia lui s-a descurajat, a venit la el şi i-a zis: „Iov…” Să ne gândim la ceea ce a spus ea. Iov a stat toată noaptea acolo, iar mângâietorii au venit să-l „mângâie.” Ei au stat cu spatele la el şi i-au spus că a ajuns aşa pentru că a păcătuit. Aceştia erau membrii bisericii, comitetul diaconilor sau ce erau ei în biserică, şi au venit să-l vadă. Au stat acolo şapte zile şi i-au zis: „Iov, poţi face o mărturisire. Ai păcătuit, pentru că Dumnezeu nu ar îngădui ca un om drept să fie chinuit aşa.” Dar Dumnezeu îngăduie aceasta… Într-adevăr, aceste lucruri ni se întâmplă pentru că am păcătuit, dar uneori sunt îngăduite pentru a încerca un sfânt şi nu pentru a pedepsi un păcătos. Aşadar, vedem că cu toate acestea, Iov era un om drept, dar Dumnezeu îl încerca pentru că Satan a spus: „O, cu siguranţă…”

Când a venit înaintea Domnului cu fiii lui Dumnezeu, Domnul l-a întrebat: „De unde vii?”

„Oh, doar am umblat încoace şi încolo pe pământ,” a răspuns Satan.

„Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”

Dumnezeu era încântat de aceasta. Oh, Lui îi place să aibă un slujitor în care să se poată încrede. Deci El a spus: „Nu este nimeni ca el pe pământ.” Vedeţi? „Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”

Atunci Satan I-a zis Domnului: „Cu case, copii, vite şi tot ce-şi doreşte! Da, oricine poate să Te slujească în aceste condiţii. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”

Atunci Domnul a zis: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.”

Vedeţi, Dumnezeu avea încrede că profetul Său nu-L va dezamăgi. Înţelegeţi? El are încredere şi în mine şi în tine că nu Îl vom dezamăgi. Dar i-a spus Satanei: „Să nu-i iei viaţa!” Şi Satan a făcut totul, dar nu s-a atins de viaţa lui. Astfel, copiii i-au au murit, vitele i-au murit, a pierdut toate bogăţiile, a pierdut totul, şi şi-a pierdut şi sănătatea, aşa că stătea acolo şi îşi scărpina bubele. Soţia lui a venit la uşă, iar Satan a intrat în ea, l-a privit şi i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu şi mori!” (Iov 2.9), Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună.” Vedeţi? El nu a spus că era nebună, ci că vorbea ca o nebună. „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce, primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul? Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!” Vedeţi?

Cu alte cuvinte: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului, dar binecuvântat să fie Numele Domnului. Nu am avut nimic când am venit aici, şi voi merge de aici fără nimic.”

Dumnezeu îl lasă pe Satan să ne ispitească mult timp, dar la un moment dat se satură de aceasta. Vedeţi? Iar Satan a trebuit să-l lase atunci în pace. Bildad şi alţii au stat acolo şi au spus: „Eşti un păcătos ascuns!”, dar Iov a rămas liniştit şi a spus: „Nu sunt păcătos.” Vedeţi? „Iov, tu nu vrei să mărturiseşti pentru că eşti un păcătos ascuns. Ai făcut-o în ascuns, iar Dumnezeu te pedepseşte pentru aceasta; acesta este motivul pentru care ţi se întâmplă lucrurile acestea.”

Dar Iov a spus: „Nu, domnule, nu sunt un păcătos!” Spunea aceasta, pentru că a stat drept pe neprihănirea cerută de Dumnezeu, pe acea ardere de tot. El a oferit-o de fiecare dată, şi aceasta era tot ce trebuia să facă, aceasta era tot ceea ce cerea Dumnezeu. Aţi observat ce s-a întâmplat după ce Duhul lui Dumnezeu a venit la profet şi totul a revenit la normal? Înainte, Iov a avut zece mii de vite, iar El i-a dat douăzeci de mii; a avut şapte mii de oi şi i-a dat paisprezece mii. Vedeţi? El i-a dat înapoi tot ceea ce avusese vreodată. Şi aţi observat ce mai scrie: „El i-a dat şi copiii înapoi.” Vedeţi? El nu i-a dat alţi şapte copii, ci i-a dat înapoi pe cei şapte copii ai săi. Ce era aceasta? „Casa ta.” „Tu şi casa ta.” Aceasta s-a întâmplat pentru că el a fost neprihănit, pentru că a stat pe tot ceea ce a dat Dumnezeu ca să fie drept, iar ceea ce a cerut Domnul de la el, a fost să-I ofere acea ardere de tot. Şi dacă El l-a salvat pe Iov şi casa lui, ce este drept înaintea lui Dumnezeu?

„Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta.”

Aşadar, dacă eu cred pentru casa mea, iar voi credeţi pentru casele voastre, prin faptul că credem, că ne încredem în Dumnezeu, El atribuie totul credinţei noastre, aşa cum a procedat cu Avraam şi cu Iov, pentru neprihănire. Înţelegeţi? Aşadar, El ne atribuie aceasta nouă, pentru neprihănire,  acesta fiind felul în care vei fi mântuit tu şi casa ta. Oh, eu cred că este un lucru minunat! Şi cred aceasta nu doar pentru casa mea, ci pentru toţi fraţii şi pentru sora mea. Şi nu numai pentru ei, ci pentru fiecare persoană din biserica mea; mă ţin de această făgăduinţă pentru voi toţi. Vreau ca voi să vă ţineţi pentru mine, pentru neprihănirea dată prin credinţă. Noi nu trebuie să aducem o ardere de tot, pentru că Jertfa noastră este Hristos, dar trebuie să avem credinţă în Jertfa adusă de Hristos, în făgăduinţa pe care ne-a dat-o El: „Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23). „…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24).

Mă rog ca Dumnezeu să-i salveze pe aceşti adolescenţi, şi cred din toată inima că o va face. Vedeţi, pe aceasta stătea Iov.

Voi spuneţi: „Oh, priviţi ce face copilul acela!” Mie nu-mi pasă ce face el sau ea. L-am pus pe acest copil în mâna Dumnezeului celui Atotputernic şi ştiu că eu şi casa mea vom fi mântuiţi. Vedeţi? Chiar dacă voi trece Dincolo înaintea lor, Dumnezeu îi va aduce cumva pe calea cea bună, înainte ca ei să plece de aici. Într-un fel sau altul, El va face ca totul să fie atât de groaznic pentru ei, încât vor fi nevoiţi să vină. Vedeţi? Acesta este felul în care văd lucrurile în ce priveşte textul: „Vei fi mântuit tu şi casa ta.” Eu am văzut aceasta întâmplându-se de multe ori în adunările mele. De multe ori, un băiat care a avut o viaţă grea, a venit aici, a căzut în genunchi plângând, apoi a spus: „Am avut o mamă bună care în seara aceasta este în ceruri, şi ştiu că priveşte de sus şi se bucură să mă vadă la acest altar.” Vedeţi? Ce este aceasta? Mama aceea bătrână s-a rugat şi a crezut. Ea a plecat de multă vreme, dar rugăciunile ei sunt aici. Vedeţi? „Vei fi mântuit tu şi casa ta.” Dumnezeu ştie cum să lucreze; El ştie cum să facă totul foarte bine.

Aşa cum am spus şi zilele trecute, când ne naştem din Duhul lui Dumnezeu, Dumnezeu nu este tare într-un punct şi slab în altul. Astfel, dacă aveţi o luminiţă mică a lui Dumnezeu în voi, cea mai mică bucăţică din Dumnezeu, aveţi toată puterea. Aveţi destulă putere în voi, ca să faceţi o lume în care să trăiţi. Dar, desigur, puterea aceea este controlată prin credinţă. Dacă sunteţi un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, aveţi puterea lui Dumnezeu în voi. Înţelegeţi? Legea aceea ţine credinţa pentru un anumit lucru.

Să privim, de exemplu, spre noi toţi. Cândva, noi toţi am minţit, am furat, am înjurat şi am făcut tot ce era rău, dar într-o zi L-am acceptat pe Hristos şi ce a făcut El? S-a deschis de îndată ce L-am acceptat. Aceasta vine prin credinţă, aşa cum i-a spus Pavel temnicerului roman, căruia i-a zis: „Crede…” Exact aceasta a făcut şi Iov: a crezut. Înţelegeţi? De îndată ce L-am acceptat pe Hristos ca Salvator al nostru, am primit destulă credinţă ca să mergem mai departe fără să mai minţim, fără să mai furăm sau să înşelăm. Vedeţi? De ce?  Pentru că ne-am ridicat deasupra păcatului cu care obişnuiam să cochetăm. Atât de multă credinţă ni s-a dat. De ce? Pentru că credem că suntem salvaţi. Este adevărat? Noi credem că suntem salvaţi aici. Atunci, ne ridicăm deasupra acestor lucruri şi mergem pe ele, fiindcă credem că suntem mântuiţi. Ascultaţi aceasta înainte de a ajunge la întrebări.

Frate şi soră, vă voi spune un secret despre mine. Bănuiesc că de multe ori v-aţi întrebat cum văd acele vedenii şi ce le cauzează. Acest lucru se întâmplă pentru că atunci când a venit El şi m-a întâlnit în noaptea aceea, mi-a spus ce se va întâmpla, iar eu L-am crezut. Am crezut sincer şi m-am dus să mă rog pentru bolnavi, iar dacă am avut vreun simţământ că se va întâmpla ceva, acela a fost că ei se vor însănătoşi. Întotdeauna este aşa şi aceasta este calea pe care trebuie s-o urmăm în ce priveşte familia sau orice alt lucru pe care îl cerem: noi trebuie să ne rugăm şi să credem, pentru că Dumnezeu respectă credinţa. Având acea mică parte din Dumnezeu în tine, tu spui: „Da, Doamne Isuse, sunt un păcătos şi deşi nu merit dragostea Ta, Tu m-ai iubit, de aceea Te primesc ca Salvator al meu.” Şi ce s-a întâmplat imediat după ce ai făcut aceasta? Nu ai mai minţit, nu ai mai înşelat, nu ai mai furat şi nu ai mai făcut lucruri pe care nu trebuie să le faci. De ce? Pentru că ai crezut că eşti creştin, iar când ai crezut aceasta, te-ai ridicat deasupra tuturor acestor lucruri, şi acum eşti la un alt nivel. Înţelegeţi?

Dacă sunteţi bolnavi, aici este vindecarea. Trebuie doar să credeţi, şi vă aparţine. Dar nu puteţi să vă prefaceţi că credeţi, ci trebuie să credeţi cu adevărat; trebuie să vi se întâmple ceva ca atunci când v-aţi convertit.

 Zilele trecute stăteam cu soţia mea şi i-am spus cât de mult o iubesc. Cred că ea nu vrea să vorbesc despre aceasta. Eu o fac când suntem numai noi doi, dar cred c-o pot face şi în public. I-am spus cât de mult o iubesc şi cum am iubit-o întotdeauna, de la început. I-am zis: „Pentru mine nu este nici o diferenţă…”

„Oh, Bill!” a răspuns ea.

Ea îmi spunea cât de mult s-a îngrăşat şi că a încărunţit, dar eu i-am răspuns:

„Scumpa mea, poţi fi oricât de grasă şi cheală, fiindcă eu te voi iubi la fel de mult.” Vedeţi? Când întâlneşti o persoană şi o iubeşti, acolo trebuie să fie Ceva care lucrează aceasta. Iar dacă acea persoană nu o iubeşte pe cealaltă… Aceasta este pentru voi tinerelor care nu sunteţi căsătorite şi pentru voi băieţilor. Când o întâlniţi pe fata pe care o iubiţi, există ceva care vă încredinţează că o iubiţi, sau dacă voi, fetelor, îl iubiţi pe un băiat, nu mai contează dacă este chipeş sau nu, drăguţ sau nu, îl iubiţi şi aceasta este tot. Când se întâmplă aceasta, ar trebui să fiţi atente pentru că vă apropiaţi de întemeierea unui cămin. Dar o căsătorie care nu se bazează pe aceasta, va eşua cu siguranţă, nu va merge niciodată. Cei doi nu vor fi fericiţi niciodată. Am spus aceasta pentru a mă apropia de un lucru pe care vreau să-l spun.

Prieteni, o convertire înafara a ceea ce am spus mai sus, nu va dura. Dacă mergeţi la o biserică spunând: „Mă voi alătura acestei biserici şi mă voi boteza,” dar aceasta nu vine dintr-o inimă în care este dragoste pentru Dumnezeu, nu veţi ajunge nicăieri. Tot ce veţi realiza este că vă veţi ataşa la o biserică şi vă veţi boteza. Dar când vă întoarceţi la Hristos din dragoste pentru El, Îl veţi crede şi veţi avea încredere în El, aşa cum aveţi în soţia sau în soţul vostru. Atunci credeţi şi păşiţi în acea credinţă; este ceva care vă încredinţează şi vă ancorează acolo. Înţelegeţi?  Atunci veţi crede tot ce spune El şi staţi pe aceasta, ceea ce vă va ridica deasupra tuturor lucrurilor, iar Dumnezeu Îşi va duce făgăduinţa la împlinire: „Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”

Am luat cam treizeci de minute din timpul acordat, dar am vrut să vă spun aceasta, iar voi ştiţi ce am vrut să spun. Aşadar, voi puteţi crede în Domnul Isus Hristos nu numai pentru mântuirea voastră, ci şi a celor dragi ai voştri, pentru vindecarea copiilor sau a unei mame, sau pentru orice altceva care este bine… Dacă aţi dori ceva ce nu este corect, nu aţi avea de la început destulă credinţă ca să-L rugaţi pe Dumnezeu pentru acel lucru, deoarece aţi şti că nu este bine. Înţelegeţi? Dar dacă sunteţi sinceri şi ştiţi că este bine; dacă Îl puteţi ruga pe Dumnezeu cu o inimă curată, ştiind că nu aveţi un motiv egoist, ci motivul şi obiectivul vostru este corect, atunci credeţi, asemenea unui copil, că-l aveţi şi îl veţi avea.

Eu am venit la Hristos când aveam vârsta unuia dintre băieţii de aici. Aveam în jur de douăzeci de ani şi L-am slujit pe Hristos în tot acest timp, iar acum am cincizeci şi doi de ani şi voi împlini cincizeci şi trei. Vă spun sincer că nu I-am cerut niciodată nimic, ci am acceptat ceea ce mi-a dat El sau mi-a spus că nu-mi poate da, iar mai târziu am înţeles că a fost bine că nu mi-a dat acel lucru. Înţelegeţi?

Ţineţi minte că atunci când aveţi credinţă în El, când Îl credeţi şi aveţi încredere în El, nu încercaţi să vă forţaţi să faceţi ceva. Doar staţi cu El şi nu vă mai gândiţi la aceasta.

Dacă aş merge la fratele Welch pentru a împrumuta o mie de dolari, presupun că nu ar avea de unde să-mi dea, dar dacă i-ar avea, aş putea să-i obţin. Desigur, nu m-aş duce cu o geantă şi i-aş spune: „Frate Welch, dă-mi o mie de dolari!” Nu aceasta este calea corectă de a proceda, şi nu aşa trebuie să procedăm nici când Îl întrebăm ceva pe Dumnezeu.

Dimpotrivă, aş merge la el şi i-aş zice: „Aş putea vorbi puţin cu tine, frate Welch?”

„Sigur că da, frate Branham.”

Ne-am retrage undeva, ne-am aşeza şi i-aş zice:

„Frate Welch, primul lucru pe care aş vrea să-l ştiu este dacă poţi să mă împrumuţi cu o mie de dolari.”

Noi suntem prieteni, iar el ar putea să mă întrebe aceasta pe mine, sau eu pe el sau pe unii dintre fraţi. Ar fi acelaşi lucru. Deci i-aş spune:

„Uite ce aş vrea, frate Welch. Sunt aici pentru o întâlnire şi trebuie să plec, dar am o datorie de o mie de dolari. Trebuie să mă împrumut de undeva, iar Domnul mi-a pus pe inimă să vin la tine.” În continuare îi voi explica cum stau lucrurile şi îi voi spune: „Peste trei luni voi primi o mie de dolari de la o altă întâlnire pe care am avut-o în cutare loc, iar atunci voi putea să ţi-i dau înapoi. Dacă doreşti, pot să îţi plătesc cu dobândă.” I-aş explica totul cât se poate de clar. Nu aş vrea să părăsesc oraşul oricum, deoarece ar fi un lucru rău pentru renumele meu dacă aş face aceasta, fiindcă oamenii ar putea spune: „Nu este nimic altceva decât un înşelător şi un hoţ. Părăseşte oraşul deşi ştie bine că datorează nişte bani.”

Înţelegeţi ce vreau să spun? Eu v-aş explica totul. Ne-am aşeza jos ca fraţii şi v-aş spune totul. Cred că dacă aş proceda aşa şi voi m-aţi plăcea aşa cum sunt, aţi face orice pentru mine. Aţi ipoteca un automobil sau aţi vinde ceva din casă pentru a obţine banii. Oricare dintre voi aţi face-o, şi la fel aş face eu pentru voi. Dar modalitatea corectă de a proceda este să ne retragem într-un loc liniştit, să ne aşezăm jos şi să vorbim unul cu celălalt, spunând totul cu sinceritate şi din inimă. „Eşti prietenul meu şi de aceea am venit la tine.”

Aşa este şi cu Hristos. Spuneţi: „Tu eşti Domnul meu. Sunt bolnav. Medicul spune că nu mai poate face nimic pentru mine, dar ştiu că Tu poţi, pentru că eşti Domnul meu.” Vorbiţi cu El până când simţiţi că primiţi ceea ce aţi cerut. Aceasta este credinţa voastră: „…credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Când mă simt aşa, este ca şi cum aş fi primit ceea ce am cerut. Atunci pot merge cu siguranţă înainte pentru că am primit ceea ce am cerut. El mi-a promis că îmi va da şi aceasta este tot. Mă voi agăţa de promisiunea Lui şi voi aştepta. Şi în cele din urmă, primul lucru pe care îl veţi vedea este cum acel lucru va veni jos, turnat de pe culoarele cerului, şi îl aveţi. Aşa este. Îl poţi vedea. „…tu şi casa ta veţi fi mântuiţi.” Chiar dacă nu-i vedeţi pe toţi mântuiţi înainte de a părăsi pământul, ei vor fi acolo când va avea loc marea Sa venire. Înţelegeţi ce spun? Noi facem totul prin credinţă. Credeţi în Domnul! Credeţi în El pentru o slujbă; credeţi că El vă va da soţia pe care trebuie s-o aveţi sau soţul cu care trebuie să vă căsătoriţi. Credeţi în Domnul că El vă va trimite mobilă nouă. Dacă butoiaşul cu ulei se usucă şi făina din oală se termină, dacă nu mai este nimic de mâncare şi copilaşii sunt flămânzi, credeţi în Domnul! Încredeţi-vă în Domnul pentru orice. Înţelegeţi? Credeţi în Domnul cât timp este corect ceea ce cereţi. Înţelegeţi? Ceea ce cereţi va veni negreşit. Va veni. Eu nu L-am văzut niciodată în viaţa mea dând greş. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Ce ar fi dacă aţi citi câtva întrebări pentru mine? Aţi putea face aceasta?  Sper că le voi înţelege bine. Nu vreau să vă ţin prea mult. Poate vă voi ţine vreo zece minute şi îi voi da timp lui Jimmy să le studieze puţin şi să le verifice… Îmi vor fi adresate fără ca eu să mă fi pregătit înainte pentru a răspunde la ele. Înţelegeţi acum ce vreau să spun când vă îndemn să credeţi? „Crede în Domnul Isus  Hristos şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” Credeţi pentru voi şi credeţi pentru casele voastre, şi veţi avea ceea ce cereţi.

Voi spuneţi: „Doctorul mi-a spus că nu mă voi mai face bine.” Dacă puteţi crede în Domnul Isus, vă veţi însănătoşi indiferent ce spune doctorul.

„Nu mai am loc de muncă.”

„Dacă vei crede în Domnul, vei avea un loc de muncă.”

„Nu ştiu ce să fac în legătură cu situaţia în care mă aflu.” Crede în Domnul!

Priviţi cum a lucrat cu mine şi cu soţia mea. Întotdeauna eu am crezut că Domnul vrea să părăsesc oraşul Jeffersonville. Apoi am ajuns într-o situaţie când a trebuit să mă încredinţez cu totul Lui. Şi iată-mă aici! El ştie unde sunt în seara aceasta; ştie că voi merge oriunde vrea El să merg, şi voi face orice va spune El să fac. Şi aşa va fi cât timp El îmi va spune. Înţelegeţi? În ordine, Jimmy, le ai, fiule?

Fratele citeşte următoarea întrebare:

1. Când va avea loc răpirea, familiile credincioşilor, soţia şi copiii, vor merge şi ei în răpire? Ei sunt credincioşi şi cred că Domnul Isus Hristos este Domnul lor.”

Da. Dacă toată familia credincioasă va merge în răpire? Da. Dacă doriţi să vă notaţi, răpirea va fi un eveniment universal. Aţi înţeles cu toţii lecţia de duminică? Aţi înţeles bine cât suntem de aproape de timpul sfârşitului? Aţi fost prezenţi cu toţii când am vorbit despre „Cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel”? Da. În ordine. Frate Welch, cred că ai înregistrat totul pe casetă. În felul acesta aţi putea s-o ascultaţi. Cred că aveţi şi desenul acesta, nu-i aşa?  Voi desena şi pentru cei care nu au fost prezenţi, şi voi explica din nou ca să poată înţelege şi ei. Vreau să urmăriţi cu Scriptura, ca să vedeţi că eu nu am nici un cuvânt de spus aici. Scripturile dovedesc că suntem la sfârşitul timpului.

Voi ziceţi: „Frate Branham, de ce te mai duci la pescuit dacă crezi că răpirea este aproape?” Dacă m-aş gândi tot timpul la aceasta, aproape că aş înnebuni. Când mă gândesc la zecile de mii de oameni, de aici, care sunt în păcat şi nu-L cunosc pe Hristos, zic: „Iată-mă! Ce pot să fac?” Iată ce cred! Eu nu pot salva pe nimeni dacă nu-l cheamă Domnul. Înţelegeţi? Eu nu o pot face, nu pot să-i salvez. Dar El a spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 6.37). Ce pot face eu, dacă El nu-mi spune unde să merg? Înţelegeţi? Ceea ce fac eu este să nu mă epuizez, pentru că atunci ar fi mai rău ca niciodată. Eu sunt fericit şi pregătit pentru venirea Lui, iar când va veni, Îi voi spune: „Doamne, sunt aici!” Eu aştept aceasta. Iată ce se întâmplă.

Aşa cum aţi observat duminică, pe desen… Eu cred că fiecare creştin născut din nou… Cum ne naştem din nou? Când credem în Domnul Isus şi acceptăm… Nu cred că dacă spuneţi în mintea voastră că credeţi, chiar credeţi cu adevărat. Eu cred că viaţa voastră este aceea care spune dacă sunteţi cu adevărat creştini sau nu. Astăzi am spus ceva despre faptul că sunt creştin, iar o doamnă a întrebat: „De la ce denominaţiune?” Vedeţi, ei vor să ştie imediat numele denominaţiunii. „Nu aparţin de nici o denominaţiune,” am răspuns eu. „Sunt doar creştin.” Vedeţi? Creştin…

Voi ziceţi: „Păi, creştin înseamnă campbelit.” Nu, ei sunt numiţi creştini, dar nu sunt creştini. Eu cunosc mulţi oameni care aparţin de biserica numită „Biserica creştină,” dar nu sunt creştini. Predicatorii creştini vă vor spune acelaşi lucru despre biserica creştină, că au mulţi membri care nu sunt creştini. Voi nu sunteţi creştini pentru că aparţineţi la o biserică, ci pentru că aţi trăit experienţa naşterii din nou prin care v-aţi născut în Familia lui Dumnezeu.

Ţineţi minte că răpirea va fi universală pentru că El a spus clar: „Vă spun că, în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat;

două femei vor măcina împreună: una va fi luată şi alta va fi lăsată.

Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.” (Luca 17.34-36). Vedeţi? Când pe o parte a pământului este întuneric, doi vor fi în pat, iar pe partea cealaltă va fi ziuă şi timpul recoltei, şi doi inşi vor fi pe câmp. Înţelegeţi? Aceasta arată că va fi o răpire mare şi minunată, care va fi peste tot în lume. Înţelegeţi? „Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat… doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi lăsat.”

Toţi cei găsiţi scrişi în Carte, vor fi izbăviţi înainte de începerea necazului celui mare. Aşadar, dacă copiii voştri, mama voastră, cei iubiţi ai voştri, oricine ar fi ei, au numele scrise în Cartea Vieţii Mielului, vor fi acolo. Nu contează unde vom fi… nu contează dacă vom zbura peste ocean şi avionul explodează în aer şi nu se mai poate găsi nici măcar o bucăţică din trupul acesta; aceasta nu contează deloc. Înţelegeţi? Totul se va desfăşura întocmai cum a spus El, indiferent de circumstanţe. Să nu vă faceţi nici o grijă cu privire la aceasta. Eu voi fi acolo ca să vă strâng mâna, să Îl laud pe Domnul şi să-L încoronăm ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. Înţelegeţi? Cred că din trupul lui Pavel nu a mai rămas nici măcar o fărâmă de praf, dar toate elementele din care a fost făcut trupul său sunt în pământ. Aşadar, noi vom fi adunaţi cu toţii în ziua aceea. Când muriţi, de fapt voi nu muriţi pentru că un creştin nu poate muri. În Biblie nu veţi găsi scris nicăieri că creştinul moare. Despre Lazăr, Isus a spus: „Lazăr, prietenul nostru, doarme…” (Ioan 11.11). Isus nu a spus niciodată că Lazăr este mort, ci a spus că doarme. Atunci ucenicii I-au zis: „Păi, dacă doarme, are să se facă bine.” Astfel, El a fost nevoit să le vorbească pe înţelesul lor:

 Lazăr a murit.

 Şi mă bucur că n-am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el, să-l trezesc.” (v. 14-15). Vedeţi? Lazăr dormea… „Din câte ştiţi voi, el este mort, dar pentru Mine, doarme, aşa că nu Mă duc să-l înviez, ci ca să-l trezesc.” Vedeţi? „Mă duc să-l trezesc.”

Astfel, când a murit El însuşi… Există trei părţi; noi suntem alcătuiţi din trup, suflet şi duh, aşa cum aţi putut vedea când am vorbit despre cele şapte epoci ale Bisericii. Le-am desenat acolo. Astfel, avem cinci intrări în trup: văzul, auzul, pipăitul, mirosul şi gustul; conştiinţa şi celelalte sunt pentru suflet, în timp ce pentru duh există o singură cale: liberul arbitru, libertatea de a alege singur. Înţelegeţi? (Fratele Branham a revenit asupra acestei probleme şi a spus că trupul are cele cinci intrări sau simţuri, duhul are tot cinci intrări, şi sufletul are o singură intrare sau simţ: liberul arbitru). Voi aveţi libertatea să acceptaţi sau să respingeţi ceva…

Când a murit, Hristos Şi-a încredinţat Duhul lui Dumnezeu înainte de a părăsi crucea. El a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” (Luca 23.46). Biblia spune că sufletul Lui (ceea ce era El) S-a dus în iad şi acolo a predicat duhurilor care erau în închisoare, iar trupul S-a dus în mormânt. (1Petru 3.18-19). Vedeţi, El era în spatele unei bariere de texte biblice şi n-a putut să se ridice timp de trei zile. În tot acest timp, Duhul Lui a fost în prezenţa lui Dumnezeu. După trei zile, bariera a fost îndepărtată pentru că Scripturile erau împlinite, iar Duhul Lui a mers la suflet şi sufletul la trup, şi El a înviat.

Înainte de a muri El a spus: „Am putere să-Mi dau viaţa şi am putere s-o iau iarăşi.” (Ioan 10.18). Gândiţi-vă la aceasta. Din câte ştiu, toţi cei prezenţi în seara aceasta aici, sunteţi creştini.

Fiţi atenţi! Duhul care este acum în voi, este Acelaşi Duh care vă va învia. Voi aveţi puterea să vă daţi viaţa, şi o faceţi chiar acum pentru Hristos. Apoi, aveţi puterea s-o luaţi înapoi. Înţelegeţi? Aveţi puterea să o daţi şi aveţi puterea să o luaţi înapoi, pentru că Duhul care este în voi şi care vă va învia, este Acelaşi Duh al lui Dumnezeu care era în Hristos şi care L-a înviat pe El. Aşadar, voi aveţi puterea s-o daţi şi aveţi puterea s-o luaţi înapoi. Când noi sau cineva dintre cei iubiţi ai noştri merge dincolo înaintea noastră, el nu este mort. Duhul lui este la Dumnezeu, iar sufletul lui este sub altarul lui Dumnezeu. Trupul lui este în mormânt, dar cele două (sufletul şi duhul) ştiu unde se află.

Aşadar, ce se întâmplă? Până când se împlinesc Scripturile, aceste suflete de sub altar strigă: „Până când, Doamne, până când?” Ele vor să vină pe pământ pentru a fi în trup, dar El le spune: „Încă puţin, până când tovarăşii voştri vor suferi aşa cum aţi suferit şi voi pentru mărturia lui Hristos.” Apoi, când Scripturile vor fi împlinite, acele suflete împreună cu duhul vostru vor veni jos să ia trupul şi astfel sunteţi înviaţi, vă ridicaţi din nou. Gândiţi-vă la aceasta.

Duhul Sfânt care este în clădire în seara aceasta, Duhul Sfânt care este chiar aici, în inima mea, mă va învia în zilele din urmă. Duhul Sfânt care este în mine acum, vede că eu am pregătit un trup tânăr nemuritor care mă aşteaptă… Duhul Sfânt care este în voi, vede că acele fire albe nu vor mai fi. Dacă sunteţi foarte bătrâni, cu barbă albă şi mergeţi greoi, aceasta nu va însemna nimic pentru voi, pentru că Acelaşi Duh Sfânt va da totul înapoi şi veţi fi un tânăr sau o tânără frumoasă. Aşa spune Biblia. Aceasta o va face Duhul care este chiar acum în voi. Nu Cineva care va veni, ci Cel care este acum în voi. Dumnezeu care este în voi acum. El vă va învia şi vă veţi putea ridica. De ce nu o puteţi face acum? Pentru că Scriptura vă ţine pe loc; trebuie să aşteptaţi până la răpire. Vedeţi? Trebuie să staţi acolo, pentru că încă nu sunteţi autorizaţi să mergeţi atât de sus. Dacă n-ar fi aşa, ne-am construi o mică lume privată. Voi aţi trăi într-o lume şi eu în alta, iar atunci n-ar mai fi venirea Domnului Isus.

Ce ar fi aceasta? Înţelegeţi? Dar voi aveţi puterea s-o faceţi. Cea mai mică umbră a lui Dumnezeu ar putea face orice, pentru că El este Omnipotent; El este infinit şi Omnipotent. Noi nu putem explica aceasta. Infinit este fără sfârşit, este ca o cameră de filmat care merge în continuu; iar Omnipotent înseamnă Atotputernic.

În seara când acel astronom m-a luat cu el la observator, am stat acolo şi am privit prin lupa acelui telescop şi am putut vedea până la o sută douăzeci de milioane de ani lumină. Voi vorbiţi de Jupiter, Marte şi celelalte stele pe care le vedeţi cu ochiul liber, dar gândiţi-vă la cele aflate la o sută douăzeci de milioane de ani lumină. Lumina călătoreşte… Cum este? O sută optzeci şi şase de mii de mile pe secundă (două sute nouăzeci şi nouă de mii de metri pe secundă). Luaţi şi o sută douăzeci de milioane de ani lumină. Ce aveţi atunci? O, vai! Mă face să mă simt ca şi cum… În spatele acestora există luna, stelele… iar El le ţine pe toate prin puterea propriului Său Cuvânt. Cel care le ţine pe ele, este şi în voi care sunteţi creştini. Înţelegeţi? Iată!  Aceasta este ceea ce sunteţi voi.

Oamenii încearcă să se gândească: „Sunt creştin şi presupun că trebuie să fiu dădăcit.” Nu, nu trebuie! Dacă eşti creştin, frate, acesta este un lucru măreţ. Eşti un fiu de Dumnezeu şi Tatăl nostru este Împăratul. Cu siguranţă. Amin. Astfel, dacă Tatăl nostru este Împăratul, iar noi suntem copiii Lui, înseamnă că suntem prinţi şi prinţese. Amin. Înţelegeţi? Aceasta este cea mai înaltă statură care poate exista, pentru că în noi este Duhul lui Dumnezeu. Aşa este. Şi atunci de ce ne mai pasă de ceea ce se întâmplă aici? Acolo este locul care contează. Acesta este doar un timp de încercare, iar când Tatăl va termina, vom pleca, vom merge Acasă. Înţelegeţi? Ce mai cotează acum? Credeţi în Domnul Isus Hristos, iar dacă copiii voştri nu sunt salvaţi, credeţi până când sunt salvaţi. Isus a spus în Ioan 5.24:

 „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.” Dar unde merge dacă nu vine la judecată? În răpire. Înţelegeţi? Pentru că aici se referă la judecata de după răpire. „…nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă,” pentru că a crezut în Domnul Isus Hristos.  Nu este minunat acest lucru? Aşadar, copiii voştri vor fi acolo cu voi; cei dragi ai voştri vor fi acolo cu voi, şi eu nădăjduiesc că voi fi acolo cu voi. Amin. În ordine.

Mai ai o întrebare, Jimmy?

2. Prin credinţă înţelegem că lumea a fost făcută prin Cuvânt. Vrei să explici puţin credinţa?

Acest lucru este scris în Evrei 11.3: Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.”

Voi încerca să fiu scurt, pentru că n-am văzut toate întrebările de aici. Să mergem puţin într-o călătorie, înapoi, în timp. Este aproape ora zece şi i-am promis mamei că voi merge acasă la ora zece. Sunteţi prea somnoroşi ca să mai staţi puţin cu mine? Sau prea obosiţi?

Priviţi! Înainte de a fi lumina, înainte de a exista lumea, înainte de a exista o stea, un atom sau o moleculă, era Dumnezeu. Cine este acest Dumnezeu? El este aer, El este lumină… El este Dumnezeu. Aceasta este tot ce putem spune noi. Înţelegeţi?  Gândiţi-vă, o moleculă… Într-un atom există atât de multe molecule. Vedeţi? Dumnezeu era înainte de a fi o moleculă. El era totul şi umplea totul. Înţelegeţi?

Acum Îi vom da o mică formă ca să puteţi înţelege. În această Fiinţă, în Dumnezeu existau atribute, iar acestea erau: să fie Tată, Vindecător, Salvator, etc. Toate acestea erau în această mare Fiinţă, care a existat înaintea moleculei sau a oricărui alt lucru, pentru că Dumnezeu exista atunci când nu exista încă nici o moleculă. Acolo, înăuntru erau atributele de a fi Tată, Fiu, Salvator, Vindecător, etc.

Din câte ştim noi, primul lucru pe care l-a făcut El, a fost molecula, iar după ce a creat prima moleculă, în câteva secunde a făcut o sută de miliarde de molecule. Cum a făcut El aceasta? A vorbit şi astfel le-a adus la existenţă. Aceasta ar fi o lecţie bună, dacă am avea timp să intrăm în ea. El a vorbit, iar când a făcut aceasta, au început să apară moleculele. Atunci El a spus: „Să fie atomi!” Şi iată că avem legile atomului. Ei mai stau încă în acea lege; încă mai călătoresc. Totul călătoreşte conform Legilor lui Dumnezeu.

V-am povestit despre bătrânul acela necredincios pe care m-am dus să-l văd împreună cu fratele Banks Wood. Eu l-am întrebat:

„De ce viaţa părăseşte copacul în august şi coboară jos în rădăcină? Ce o determină să facă aceasta? De ce frunzele devin maronii şi cad?”

„Pentru că viaţa….” a răspuns el.

„De ce merge viaţa jos?”

„Păi, merge pur şi simplu în jos,” a răspuns el.

„Ce s-ar întâmpla dacă nu ar merge în jos?”

„Ar muri copacul.”

„Ce inteligenţă îi spune acelei vieţi să coboare jos în rădăcină? Ceva îi spune să meargă jos pentru că altfel va îngheţa şi copacul va muri. Încă nu a fost frig şi totuşi frunzele se îngălbenesc şi cad.”

„Păi este doar natura,” a spus el.

„Atunci ce este natura? Spune-mi ce este natura?”

Natura este o Lege a lui Dumnezeu. Da, este o Lege a lui Dumnezeu. Înseamnă că şi credinţa este o Lege a lui Dumnezeu, este acelaşi lucru. Toată puterea lui Dumnezeu despre care am vorbit, ne este accesibilă prin credinţă.

„Totul este posibil prin credinţă. Spune-i acestui munte să se mişte şi nu te îndoi în inima ta. Crede că ceea ce ai spus se va întâmpla, şi vei avea acel lucru.”

Este ceva la care noi putem ajunge dacă avem Legea Lui. Înţelegeţi? Credinţa este Legea care controlează toate lucrurile. Dumnezeu a creat moleculele prin Legea Sa. Aceasta este o Lege a lui Dumnezeu. Apoi, a creat atomii; apoi a creat soarele şi stelele. Stelele sunt bucăţele micuţe de soare.

Ce a făcut El? Cu mult timp în urmă, Şi-a arătat atributele. Apoi a venit la suprafaţă lumea. Când a venit la suprafaţă lumea? La creaţie. Iar atunci a venit la suprafaţă o Lege. Cine a creat lumea aceasta? Cine poate să explice creaţia? Învârtiţi o minge cum doriţi voi şi aruncaţi-o în aer; se poate învârti nu numai de două ori ci şi de un milion de ori, dar oricât aţi încerca, nu se va învârti de două ori în acelaşi loc, dar avem evidenţa a şase mii de ani în care această lume s-a învârtit cu exactitate douăzeci şi patru de ore, stând pe nimic, şi nu s-a mişcat deloc din locul în care a fost aşezată. Înţelegeţi? Cine a făcut aceasta? Acea mare Fiinţă care exista înainte ca să fie lumea. Da, înainte ca să existe vreo lume sau ceva, El exista în Sine însuşi, şi exista o Lege a lui Dumnezeu care determina Pământul să se învârtă. Prin aceeaşi Lege, El doar a exprimat Cuvântul şi a adus totul la existenţă. El este Creatorul; El creează. Înţelegeţi? De aceea lumea a fost creată prin credinţă. Propria Lui credinţă a creat-o. El a venit jos să-l facă pe om şi toate animalele, apoi a venit păcatul. Dar nu el a făcut păcatul; El nu poate fi neprihănit şi Tatăl neprihănirii şi să facă păcatul. Ştiţi ce a făcut El? A făcut un om după chipul şi asemănarea Lui, şi deşi a ştiut că va cădea, i-a dat libertatea să aleagă, liberul arbitru.

Dumnezeu i-a spus omului: „Să nu te atingi de pomul acela!” El ştia că omul îl va atinge, de aceea i-a spus: „Atinge-te de Pomul acesta şi vei trăi, dar nu te atinge de celălalt, pentru că dacă o faci, vei muri!” Vedeţi? El a ştiut că omul va cădea, dar nu a putut să-L determine El s-o facă. Aceasta Îl face drept pe Dumnezeu. Înţelegeţi? Omul a căzut din proprie iniţiativă. După ce l-a creat atât de apropiat de El, Dumnezeu i-a dat liberul arbitru, şi omul a căzut. Omul a căzut pentru că a acţionat pe baza propriei lui alegeri, iar astăzi, fiecare dintre voi, copilaşilor, şi fiecare dintre noi, adulţilor,  suntem puşi să alegem între aceşti doi pomi. Astfel, putem accepta Viaţa, sau putem s-o refuzăm. Înţelegeţi? Pentru că totul vine de la Dumnezeu. În ordine, domnilor. Dacă nu aţi înţeles, puteţi să-mi scrieţi un bileţel şi să-l aduceţi la biserică.

Fratele Jimmy citeşte următoarea întrebare:

3. Explică 1Corinteni 16.22.”

Să vedem. 1Corinteni 16.22. În regulă, domnule. Un moment. Aceste studii mici din Cuvânt ar putea să ne ajute cu adevărat. Vă pot întări şi să vă facă mai puternici, oameni mari în Hristos. Şaisprezece ai spus, fiule? Să vedem:

Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema! „Maranata!” (Domnul nostru vine!).”

O, Doamne! Nu ştiu dacă pot pronunţa Cuvântul acesta: „Anatema.”  Mai are cineva o altă Biblie? Spuneţi-mi dacă scrie aşa şi acolo: „Anatema.” Ce este „anatema”? M-aţi prins. Tu ştii, Fred? Vom afla imediat. Să luăm un dicţionar. În ordine. Până când vor aduce un dicţionar, să luăm încă o întrebare. În ordine, domnilor.

Frate Jimmy, citeşte întrebarea următoare:

4. Explică cuvintele: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” Acest verset este în Luca 10.18. Deci: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” Voi explica acest lucru, iar dacă nu înţelegeţi, vă rog să-mi spuneţi şi voi intra în detalii. Noi vom ajunge acolo când vom merge mai departe cu studiul Scripturilor… Acest lucru s-a întâmplat imediat după ce Isus le-a dat ucenicilor putere asupra duhurilor necurate, iar ei s-au dus şi au scos dracii afară. I-a trimis doi câte doi şi le-a poruncit:

„Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor,

ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel.

Şi pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: ‘Împărăţia cerurilor este aproape!’

Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.”

Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie şi au zis: „Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău.”

Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.

Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.

Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse, ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.”

Şi a mai spus: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” (Luca 10-17-20; Matei 10.5-8).

Vedeţi, puterea acelei Biserici care a mers cu un pas înainte, a supărat întreaga împărăţie a lui Satan, iar El l-a văzut cum a căzut de la locul lui, pentru că Dumnezeu a dat din nou putere Bisericii Sale… El l-a văzut căzând ca un fulger din cer. A căzut din locurile sfinte, ca fulgerul, prin puterea acelei Biserici, a celor care aveau putere, pentru că Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Vă dau putere să scoateţi duhurile necurate!” Vedeţi? Prin aceasta, ei au scuturat împărăţia Satanei. Ce putem face cu ea astăzi? Oh, slăvit să fie Domnul!

În ordine frate Jimmy, poate mai ai o întrebare.

Fratele Jimmy citeşte întrebarea următoare:

5. Explică cuvintele: „…sânge până la zăbalele cailor.”

Zăbalele cailor. Armaghedonul. Apocalipsa 14.20.

În anul 70 d.Hr., Titus a cucerit Ierusalimul şi i-a dărâmat zidurile. Se spune că a fost vărsat atât de mult sânge, prin uciderea  evreilor prinşi în interiorul cetăţii, un milion sau câţi au fost… I-au ucis chiar şi pe copii şi pe femei. A fost îngrozitor, pentru că Îl respinseseră pe Duhul Sfânt.

Când L-au respins pe Hristos şi L-au numit Beelzebul, El le-a zis: „Vă iert pentru aceasta, dar într-o zi va veni Duhul Sfânt, care va face aceleaşi lucrări. Un singur cuvânt spus împotriva Lui, nu vă va fi iertat niciodată.” Vedeţi? Ce au făcut ei în ziua de Rusalii, când i-au văzut pe oamenii aceia strigând, dansând şi purtându-se ca şi cum ar fi fost beţi? Ce au spus? Ei au zis: „Sunt plini de must, sunt beţi!” S-au amuzat pe seama lor şi i-au numit în toate felurile. Ce s-a întâmplat din cauza aceasta? Au fost pecetluiţi în afara Împărăţiei lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Apoi, când Ierusalimul a fost asediat… Avem aceasta în Apocalipsa 7 şi ne vom întoarce imediat la întrebare.

Titus a cucerit cetatea, iar marele istoric Iosif, care a trăit în zilele Domnului Isus, a spus că romanii au omorât atât de mulţi oameni în timpul cuceririi cetăţii, încât sângele curgea şiroaie pe sub porţi.

Biblia spune că în zilele din urmă, El va prinde catolicismul, romanismul, comunismul şi toate aceste lucruri, şi-i va duce în văile Megido, unde va fi un asemenea măcel, încât sângele va ajunge până la zăbalele cailor. Mulţumită Tatălui ceresc, eu cred că noi nu vom mai fi aici, ci vom fi în slavă. Înţelegeţi? Acest lucru se va întâmpla la bătălia de la Armaghedon, după plecarea celor doi proroci. Acela va fi timpul în care naţiunile dintre neamuri vor deveni atât de rele încât vor merge mai departe, vor face o confederaţie a bisericilor şi se vor uni, dar Dumnezeu Îşi va lua Acasă Biserica aleasă. Toate fecioarele neînţelepte vor aştepta… Sângele care ajunge până la zăbalele cailor, provine de la fecioarele neînţelepte şi de la toţi ceilalţi. Comuniştii şi toţi ceilalţi se vor întâlni acolo, dar Dumnezeu a spus că se va ocupa de ei în acea vale, aşa cum a făcut şi în zilele care au trecut. Acolo, sângele va fi până la zăbalele cailor. Aţi înţeles? În ordine. Să mergem mai departe.

6. Fratele Jimmy citeşte întrebarea următoare care este despre „cele trei duhuri necurate.”

Aceasta scrie în Apocalipsa 16.13: „Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.”

Noi ne vom ocupa de aceasta în studiul nostru. Cele trei duhuri necurate sunt cele trei ismuri. Daţi-mi voie să vă explic, ca să vedeţi de unde a început totul. Vedeţi? Am avut comunismul, fascismul şi nazismul. Acestea sunt duhuri. Comunismul este un duh; vă poate cuprinde. Înţelegeţi? Este un duh. Vor fi trei duhuri ca şi acestea, pentru că acestea au fost doar nişte predecesori. Înţelegeţi? Înainte de a spune despre ce este vorba, voi aduce câteva lucruri. Sunt trei duhuri exact ca şi comunismul, fascismul şi nazismul. Eu am vorbit despre aceasta cu ani în urmă. Amintiţi-vă că atunci v-am spus că totul se va vărsa în comunism. Acela este punctul în care se va termina. Înţelegeţi? Vor ieşi trei duhuri necurate. Eu cred aceasta cu adevărat şi vreau s-o scot în evidenţă, dacă nu vă supăraţi.

Iată ce cred eu că va fi. Eu cred că este un duh care are legătură cu respingerea lui Hristos, şi care a cuprins fecioarele adormite, confederaţia bisericilor, evreii care L-au respins şi catolicismul. Aceste duhuri au ieşit din gura prorocului mincinos care este papa, din fiară. Înţelegeţi? Voi puteţi vedea de unde vin toate acestea, puteţi vedea rădăcinile lor, ceea ce au fost.

Acestea sunt duhurile necurate care vor duce întreaga lume la Armaghedon. Înţelegeţi? Acestea sunt cele trei duhuri necurate. Apoi, potriviţi-le cu cele trei nenorociri. Vă amintiţi că zilele trecute am vorbit despre acestea, şi am spus că vor fi şapte urgii, şapte peceţi, trei nenorociri şi trei duhuri necurate care vin prin acestea. În ordine. Mai aveţi o întrebare?

7. Ce semnificaţie are râul Eufrat în Biblie, din punct de vedere spiritual?

Da. Râul Eufrat a fost întotdeauna un râu mare pentru că are un loc mare în Biblie. Prima dată îl găsim în Eden, ni se spune că curgea prin Eden. Apoi vedem că Eufratul curgea prin Babilon, chiar prin mijlocul cetăţii, acelaşi râu. Vedeţi? În al treilea rând, vedem că îngerul a vărsat potirul peste râul Eufrat, iar acesta a secat pentru ca împăraţii nordului să poată veni jos. Eu cred că aceasta se va întâmpla la sfârşitul  timpului când va avea loc războiul de la Armaghedon. Vedeţi, ei trebuie să vină prin Eufrat pentru a ajunge acolo. Ei vor trebui să treacă Eufratul pentru a ajunge acolo. Vedeţi, râul Eufrat curge şi astăzi. Noi ştim aceasta. În America de Sud curge Amazonul, Nilul în Egipt şi mai era un râu care curgea la răsăritul Edenului: Eufratul… Oh, care este celălalt? (Este vorba de Tigru). Eufratul este cel care va crea calea pentru ca împăraţii să vină jos, în timpul bătăliei de la Armaghedon. Aceasta se va întâmpla în zilele din urmă. Înţelegeţi?

Acestea au fost toate întrebările? Da.

În mintea mea a rămas prima întrebare, cea referitoare la persoana care Îl respinge pe Hristos. Puteţi căuta însemnătatea acestui cuvânt pentru voi înşivă, în dicţionar, pentru că este un subiect despre care nu vreau să vorbesc acum. (Este vorba de cuvântul „anatema”). Dar căutaţi voi şi veţi vedea ce înseamnă. În Biblie sunt două sau trei locuri pe care le-aş putea menţiona în această legătură.

Astfel, împăratul Nebucadneţar a spus: „Orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este niciun alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.” (Daniel 3.29). Vedeţi? Şi aceste cuvinte au fost spuse în auzul tuturor. Dar dacă vă uitaţi în dicţionar, vă voi spune ce înseamnă „anatema.” Înţelegeţi?

Faptul că nu sunt înţelese aceste lucruri vechi, ne arată că nu am insistat destul asupra lor. Acum este târziu, şi mâine lucraţi, iar eu voi pleca la Miami, dacă va fi cu voia Domnului. Cred că micuţii mei dorm deja şi la fel ai voştri. Dar vreau să vă spun ceva: aceste întrebări sunt foarte bune şi mi-aş dori să mai avem o seară în care să puteţi pune întrebări în Tabernacol. Aş vrea să-mi daţi întrebările din timp, ca să le pot studia puţin. Aşa este puţin pe nepregătite, iar mie îmi place să acord un timp mai îndelungat acestor lucruri. Aţi observat că aici obişnuiesc să predic, de aceea vă ţin aproape toată ziua. Predic prea mult, dar l-aţi văzut pe Billy Graham? El este un predicator antrenat, un om mare. Astfel, îşi pune textul aici, se dă puţin în spate, apoi începe şi bate tot timpul în textul acela. Nu cedează nici o clipă, ci predică în continuu folosindu-se de textul acela. Vedeţi? Acesta este felul în care Duhul Sfânt îl foloseşte pe el pentru a predica. Înţelegeţi? Acesta este felul lui de a face lucrurile.

Mulţi dintre voi l-aţi auzit pe Charles Fuller. Este un om minunat. El este un prezentator al Biblie. Lui îi place să înveţe şi aţi observat cum abordează lucrurile. Aşează totul în Hristos şi este un mare învăţător. Aţi observat ce face el. El nu predică, ci doar învaţă.

Dacă aţi observat, eu am o cale simplă. Iau un text şi îl pun aici, apoi merg în spate la ceea ce am şi iau un context pe care îl aduc aici şi îl pun în linie cu textul meu. După aceea, mă întorc şi iau altceva şi expun. Apoi merg din nou înapoi şi iau altceva până când expun totul într-un mod clar aducând lumină asupra textului pe care l-am luat la început. Acesta este motivul pentru care obişnuiam să am aceste predici mici.  Desigur, voi sunteţi de multă vreme în jurul meu şi ştiţi că eu nu sunt predicator. De aceea iau aceste texte scurte, ca: Vorbeşte Stâncii!”, „Crezi aceasta?”, „Veniţi să vedeţi o femeie,” şi multe altele ca acestea, alcătuite din trei cuvinte micuţe. Apoi, construiesc totul pe baza acelui text, ca în cazul femeii de la fântână şi a ceea ce s-a întâmplat acolo. Apoi, la final aduc cele mai frumoase lucruri: „Veniţi de vedeţi un Om”, apoi „Vorbeşte Stâncii.” Iau Israelul şi îl prezint aici, iar contextul îl expun în linie cu textul meu, fără să mă ating încă de text. Aţi observat aceasta şi acum, când am vorbit despre temnicerul roman căruia i s-a spus: „Crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”

Vedeţi? Aceasta este o întrebare: A fi mântuit. Şi aţi văzut cum am procedat? Am mers şi am adus în faţă ceea ce este în text, apoi am mers înapoi şi l-am luat pe Iov şi pe alţii, i-am adus ca exemple şi am întregit tabloul, dovedind că totul este credinţa. Înţelegeţi? Iov a folosit credinţa; temnicerul roman a folosit credinţa, şi noi suntem gata să folosim credinţa. Eu cred că făcând totul în felul acesta, voi putea să stârnesc interesul oamenilor îndeajuns de mult, ca să-i fac să asculte ceea ce încerc să aduc la suprafaţă, şi păstrând textul principal pentru ultimul punct, când îl includ în predică. Oh, restul merge de la sine, iar voi puteţi să înţelegeţi totul. Uneori, veniţi aici şi auziţi fraze neterminate pe care încercaţi să le înţelegeţi. Problema este că las prea multe fraze neterminate.

A fost foarte frumos din partea voastră că aţi venit aici şi aţi stat de vorbă cu noi. Eu apreciez mult aceasta, şi vreau să vă spun sincer şi din inimă, că nu am realizat niciodată ce preţ mare plătiţi voi, oamenii. Dacă nu ar fi faptul că vă văd, vă iubesc şi alte lucruri pe care le simt, aş spune: „Altădată, nu voi mai predica la Tabernacol!” Văd că voi toţi trebuie să conduceţi două sute patruzeci sau două sute nouăzeci de kilometri pentru a participa la un singur serviciu. Să ştiţi că apreciez această credincioşie şi loialitate, şi mă gândesc la ceea ce faceţi voi. Înţelegeţi? Şi am încredere în Dumnezeu că vă voi vedea pe fiecare dintre voi, pe copiii voştri şi pe cei dragi ai voştri, în Ţara de dincolo de Râu. Nădăjduiesc că voi fi şi eu acolo, şi fie ca niciunul dintre voi sau dintre copiii voştri să nu fie pierdut; fie ca noi toţi să fim în ziua aceea Acolo. Chiar şi sora noastră micuţi de acolo, şi doamna de culoare care spală vasele în camera cealaltă. Îmi amintesc că într-o zi am stat de vorbă cu ea. Este aceeaşi femeie? Cred că l-am întâlnit şi pe soţul ei o dată. Nu, este un băiat care lucrează pentru voi. Părea tare cumsecade. Nădăjduiesc că ne vom întâlni cu toţii acolo unde nu vor mai fi dezamăgiri. Atunci nu vom mai sta până noaptea târziu, pentru că acolo nu va mai fi noapte. O, frate şi soră, dacă aş putea explica ce am simţit în dimineaţa aceea când am stat acolo lângă soţia mea, iar El m-a ridicat din pat şi m-a dus acolo, îngăduindu-mi să privesc dincolo de perdea. Dacă aş avea cuvintele necesare ca să vă pot explica cum arăta Locul acela şi ce era… I-am văzut acolo pe toţi şi toţi erau tineri. Eu nu i-am putut recunoaşte, dar toţi au venit la mine şi m-au îmbrăţişat. Erau fiinţe umane, înţelegeţi? Nu aveau aripi aşa cum se spune despre îngeri. Eu nu cred că îngerii au aripi, deşi aşa se spune. Îngerul este un mesager. Cuvântul înger înseamnă mesager. Astfel, eu nu cred că îngerii au aripi sau ceva de acest fel.

Când am fost acolo i-am văzut pe cei răscumpăraţi. Toţi erau fericiţi, pentru că acolo nu poate fi altceva decât fericire. Acolo vom fi răsplătiţi pentru toată alergarea noastră şi pentru lucrurile pe care le facem pentru El. Vreau să spun că Biblia spune că în zilele din urmă pe pământ va fi foamete. Dar nu va fi o foamete după pâine sau sete după apă, ci pentru auzirea Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu. Astfel, oamenii vor alerga de la est la vest şi de la nord la sud, ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi suntem pe punctul să trăim acele zile acum. Înţelegeţi? Spun aceasta fără să desconsider bisericile noastre sau pe cineva. Eu cred că la amvoanele multora din aceste biserici avem oameni buni, bărbaţi adevăraţi ai lui Dumnezeu, dar problema este că ei se tem că dacă spun ceva ce este contrar cu ceea ce învaţă organizaţia, vor fi daţi afară. Acesta este motivul pentru care sunt lăsaţi în acea stare indiferentă. Eu cred că ceea ce-i trebuie unui om este puţin curaj. Cred că Dumnezeu vrea să ia pe cineva şi să-l facă un exemplu pentru a arăta că El se va îngriji de acel om, indiferent ce face organizaţia lui. Aceasta nădăjduiesc că va face şi cu mine şi că mă va ajuta.

Ascultaţi, creştinilor! Vă rog înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor aleşi: dacă mă vedeţi vreodată făcând ceva greşit, să veniţi imediat să-mi spuneţi, fiindcă vă iubesc prea mult şi nu accept să nu vă am Acolo. Dacă mă vedeţi făcând ceva greşit, ceva ce nu este bine şi este o pricină de poticnire în calea voastră, vă rog să veniţi să-mi spuneţi.  De multe ori, vin aici şi râd sau vorbesc aspru. Ce încerc să fac prin aceasta? Când sunt aspru, încerc să las afară puţin din durerea care este în mine. Înţelegeţi? Dar nu vreau să vă supăr. Şi nu vreau să râd sau altceva… Vin aici jos şi stau cu fratele Welch ca să-i aud vorbind despre altceva, despre faptul că băiatul de culoare de acolo a prins un peşte, iar când l-a prins paznicul, el a spus că se învârte pe acolo pentru că încearcă să găsească momelile puse pentru turturele. Ceva de felul acesta… Astăzi am vorbit cu fetiţele despre căţeluşul acela şi am spus că este Fefe sau Fifi. De ce fac aceasta? Ca să mă deconectez puţin, să râd şi să ajung într-o anumită stare, pentru că atunci când păşesc deasupra acestui tărâm muritor, sus, pe Tărâmurile de Dincolo, aceasta mă zăpăceşte puţin. Cred că ştiţi ce vreau să spun. Gândiţi-vă că într-o zi va trebui să dau socoteală pentru slujba aceasta. Şi nu numai pentru Tifton, Georgia, Indiana, nu numai pentru SUA, ci va trebui să dau socoteală pentru întreaga lume, fiindcă este o slujbă mondială. Înţelegeţi? Va trebui să dau socoteală în faţa lui Dumnezeu pentru închinătorii la idoli, pentru tot ce le-am spus. Acesta este motivul pentru care stau acasă şi mă gândesc: „Cred, cred, cred…”, iar când sunt rănit, mă ridic şi spun: „Voi merge mai departe şi voi avea o nouă întâlnire.” Astfel, merg şi am o nouă adunare, dar curând sunt atât de obosit încât trebuie să mă retrag puţin, iar atunci merg la vânătoare sau la pescuit; trebuie să merg undeva afară cu cineva. Trebuie să fac altceva, pentru că şi eu sunt doar un om, doar o fiinţă umană. Înţelegeţi? Dar dacă credeţi că deviez cumva, vă rog să veniţi să-mi spuneţi, indiferent despre ce este vorba, pentru că eu nu am secrete. Tot ce ştiu eu, ştiţi şi voi. Înţelegeţi? Tot ce mi-a arătat Domnul şi mi-a permis să spun, v-am spus; nu am ţinut absolut nimic doar pentru mine. Viaţa mea este deschisă, iar voi ştiţi cum sunt şi din ce sunt făcut. Zi de zi încerc să trăiesc la fel şi cât de mult pot să merg, pentru că de multe ori vedeţi că sunt indispus, mă simt rău, sunt obosit, slăbit, etc. Desigur, acestea vin odată cu slujba, voi ştiţi aceasta, iar dacă daţi filele timpului înapoi, veţi vedea că şi bărbaţii mari din zilele trecute au avut clipe ca acestea. Toţi le avem, dar ceea ce este important, este că noi încercăm să ne înţelegem unii pe alţii, fiindcă îmi dau seama că şi voi aveţi suişuri şi coborâşuri. Eu nu sunt singurul care le are, ci le aveţi şi voi. Astfel, eu voi încerca să vă înţeleg când voi le aveţi pe ale voastre, iar când le am eu, încercaţi voi să mă înţelegeţi. Să vă amintiţi să vă rugaţi pentru mine când sunt plecat, când sunt undeva peste mări, sau la o adunare, iar diavolii sunt peste tot şi încearcă să mă îngrămădească, să mă provoace şi să facă multe alte lucruri. Veţi face aceasta? Să ne rugăm.

Tată ceresc, a fost un moment glorios să stau aici şi să vorbesc cu acest grup de copii spălaţi în sânge. În seara aceasta îmi dau seama că stau aşa cum a stat sfântul apostol Pavel la acele întâlniri micuţe ţinute în case, cu mulţi ani în urmă. Pavel mergea la Aquila şi la Priscila, iar acolo se adunau o mulţime de oameni ca să-l asculte. El s-a dus la Roma şi acolo a închiriat o casă, unde îi primea pe cei ce mergeau la el, iar în seara aceasta, oamenii au venit la Tabernacol. Ei conduc multe sute de mile ca să poată fi prezenţi, iar eu le-am spus cât de mult apreciez aceasta.

Doamne, nici măcar nu am cuvinte ca să le spun cât de mult îi apreciez, dar Te rog pe Tine, Tată, să le spui inimilor lor ceea ce vreau să spun. Te rog să asculţi rugăciunea mea pentru ei şi să-i salvezi pe toţi. Fă ca niciunul dintre ei sau din familiile lor să nu fie pierdut, ci fiecare dintre ei să fie acolo. Te rog şi pentru micuţii lor. Mă gândesc la băieţelul care stă în braţele tatălui sau a mamei lui, care veghează şi se gândesc la zilele care vor veni. Dacă există un mâine, poate că el va fi un vestitor al Evangheliei. Doamne, Te rog să-l binecuvântezi pe acest micuţ şi pe ceilalţi, pe micuţele fetiţe şi pe băieţei, şi să fii cu toţi.

Te rog să fii cu fratele şi sora Evans care şi-au deschis casa lor de rugăciune. Fii cu noi şi iartă-ne păcatele, iar dacă vreunul dintre ei se îmbolnăveşte şi mă cheamă, ajută-mă să trăiesc o asemenea viaţă încât ei să creadă că Tu mă asculţi. Ascultă-mă când mă rog pentru ei, şi ascultă-i şi pe ei când se roagă pentru mine, fiindcă am nevoie de rugăciunile lor. Tată, Te rog să-i asculţi de fiecare dată când se roagă pentru mine, fiindcă Te vom sluji împreună pe toată durata vieţii noastre, şi nădăjduim că în ziua aceea măreaţă vom veni sus, în casa Ta, iar când vom bate la uşă, Te rugăm să ne laşi să intrăm înăuntru. Până atunci, veghează asupra noastră, binecuvântează-ne şi ţine-ne întotdeauna în Adevăr, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vă mulţumesc tuturor. Îmi pare rău că v-am ţinut până aproape la zece şi jumătate. Câţi ani are copilaşul acesta care doarme întins ca un soldat? Doi. Împliniţi? Cum eşti soră? Nu ştiu dacă ţi-am stâns mâna când am intrat aici. Mă bucur să te văd din nou şi pe tine, frate Willie. Fred, presupun că mâine dimineaţă vei pleca acasă. Frate Wood, ne vedem acasă. Domnul să te binecuvânteze.; şi pe tine, frate Scott. Îmi pare bine că te văd din nou. Cred că te-am văzut înainte undeva, este adevărat? Credeam că da. Domnul să te binecuvânteze, frate Wayne. Cred că ar trebui să-ţi umplu rezervorul cu benzină, pentru că vii optzeci de mile ca să-l aduci pe acest predicator la mine. Domnul să te binecuvânteze, fiule. Domnul să te binecuvânteze, soră. Ştiţi că vă tachinez, nu-i aşa?

Domnul să te binecuvânteze, soră Evans. Cina şi micul dejun au fost bune şi ospitalitatea ta deosebită. Amintiţi-vă că Isus a spus: „Dacă aţi făcut unuia din aceşti micuţi…” El nu a spus: „Dacă aţi făcut ceva unuia din cei mari…” Înţelegeţi? Aceasta ar fi altceva, dar „Dacă aţi făcut unuia din aceşti micuţi…” Presupun că unul dintre ei sunt eu, iar voi mi-aţi făcut mie.

Mă bucur să te văd din nou, soră. Domnul să fie cu tine întotdeauna. Cum ai putea spune că nu este mama ta când semănaţi atât de bine? Îmi pare bine să te văd, soră. Cred că eşti soţia tânărului de acolo, iar tu eşti fratele Scott. Sunteţi surori? Am crezut că sunteţi surori. Da. Îmi pare bine să vă văd din nou. Păstrează-ţi curajul, frate. Poate acesta este un nou avânt.

Nu am observat-o pe fata de aici. Mă bucur să te întâlnesc, soră. Domnul să te binecuvânteze. Luaţi-L pe Dumnezeu cu voi. Dumnezeu să te binecuvânteze frate Evans. Dumnezeu să fie cu tine, băiete.

Scumpă, dacă îi aduci pe tinerii noştri, vom merge. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

Înainte de a pleca, să ne ridicăm în picioare pentru a cânta o cântare. Vreţi să cântaţi cu mine? Este în ordine? Dumnezeu să fie cu voi până când ne vom întâlni din nou.

Prin îndrumarea slujitorilor Săi, El vă ridică,

În turma Sa, El vă conduce;

Dumnezeu să fie cu voi până ne vom întâlni din nou!

Până când ne întâlnim,

Până când ne întâlnim la picioarele lui Isus.

Până când ne întâlnim, până când ne întâlnim!

Dumnezeu să fie cu voi

Până când ne întâlnim din nou.

Aşa obişnuiam să facem la micuţele adunări de rugăciune. Ne luam de mâini, aşa, în jur împrejur. Înţelegeţi? Să cântăm această cântare. Să facem un cerc împreună. Aşa. Vedeţi? Aşa intraţi în contact unii cu alţii.

Să cântăm. Ştiţi cântarea aceasta?

Binecuvântată fie dragostea

Care leagă inimile noastre în dragostea creştină.

Părtăşia sufletelor apropiate,

până când este ca cea de sus.

Înaintea tronului Tatălui, ne punem rugăciunile noastre.

Temerile noastre, nădejdea noastră, planurile noastre,

Nevoile şi grijile noastre.

Când suntem despărţiţi, avem o durere interioară

Dar cu toate acestea, suntem una cu inimile

Şi nădăjduim că ne vom întâlni din nou.

Acum, cu inimile plecate, să spunem împreună rugăciunea „Tatăl nostru”:

Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi

şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.

şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6.9-13).

Domnul să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi, până când ne vom revedea. Frate Welch, ai înregistrat totul? Mi-ar fi plăcut să vină toţi cu noi în Florida. Ştiţi ce aş vrea să fac? Aş vrea să-i duc undeva pe copii, deoarece mai au vacanţă. Bunica lor a avut un atac de cord şi am fost nevoiţi să ne întoarcem, dar aş vrea să-i duc undeva, pentru că în curând se va încheia vacanţa şi vor merge din nou la şcoală. Aşadar, mâine îi vom duce undeva, poate la St Petersburg sau în altă parte.

(Fratele Branham vorbeşte cu mai mulţi oameni). Trebuie să mă întorc înapoi înainte de duminică. (Fratele Evans spune despre un muzeu). Da? Mi-ar plăcea să merg acolo să-l văd. Da, domnule. Nu am fost la muzeul acela. Cum se numeşte? Muzeul Ripley. Şi este în St. Petersburg? În St. Augustin. Da. Merg mai întâi în Jacksonville, da? Da. Întreb pentru că mă încurc. De aici voi merge la Jacksonville, apoi prin La Crosse şi de acolo… Waycross. Tabernacolul este spre est sau vest. Ştiţi unde este Eighth Street? Atunci mergeţi spre est. Înţelegeţi? Cum stau eu, este spre vest. Fac aceasta pentru ca altarul să fie îndreptat spre Est, pentru că Isus va veni din Est. Noi ne închinăm întotdeauna spre Est. Aşa am făcut întotdeauna, pentru că aşa am găsit în Biblie. Acolo scrie că Daniel mergea şi deschidea ferestrele şi se ruga cu faţa spre Est. Şi în vechiul Templu mozaic, altarul era îndreptat spre Est, dar desigur, Dumnezeu vă va asculta oriunde v-aţi afla. Înţelegeţi? Da, domnilor. Am observat că uneori când mă rog, nu mă mai întorc spre Est, doar mă aşez jos. Dacă nu sunt atent, mă cufund repede în rugăciune şi uit.

Este un lucru pe care-l ştiu şi în care nu pot face nimic. Îl am de la bunica Cocs şi nu-l pot îndrepta, dar cred că într-o zi trebuie să se întâmple ceva… Dacă merg în pădure, dacă  mă rătăcesc sau ceva de felul acesta, dacă mă întorc… dacă mă agit nu mai pot face nimic, dar dacă stau câteva minute şi spun: „Tată ceresc, ajută-mă…” Frate, atunci pot să mă îndrept spre tine cu uşurinţă. Aşa este.

Odată eram cu fratele şi sora Wood în Chattanooga. Fratele Wood conducea. Cred că ne întorceam, şi pentru că eram foarte obosit, după adunare m-am întins pe bancheta din spate şi am adormit. Când m-am trezit, m-am ridicat şi am spus: „Ceaţă?” Abia îţi vedeai mâna în faţa ta. Apoi am spus: „Frate Wood mergi în direcţie greşită.”

„O, nu! Merg bine,” a răspuns el.

„Mergi spre sud,” am insistat eu.

„Cum îţi poţi da seama pe o ceaţă ca aceasta? Abia dacă putem vedea drumul.”

„Pot să-ţi spun chiar acum că mergi spre sud.”

„Nu, nu!”

„Mergi greşit.” Am mai mers o bucată bună de drum, iar el continua să-mi spună că merge în direcţia bună.

„Stau pe aceasta”, a spus el. „Fii doar atent şi o să vezi că mergem spre Memphis.” După o vreme am oprit la o benzinărie, iar eu am întrebat:

„Cât mai este până la Memphis?”

„Trebuie să vă întoarceţi pentru că sunteţi în Georgia,” a răspuns băiatul de acolo. „Trebuie să mergeţi înapoi.” Da, domnilor.

Îmi amintesc că odată m-am rătăcit sus în munţi. Pe atunci mă gândeam că sunt un pădurar prea bun ca să mă pot rătăci, dar m-am pierdut cu adevărat. Eram cu soţia mea, iar Billy Paul era un bebeluş. Eu i-am lăsat singuri la cabană şi m-am dus să vânez un urs. După o vreme am dat de o turmă de căprioare şi am împuşcat una, aşa că m-am gândit: Mai bine m-aş întoarce.” Ştiu că eram sus în Adirondack şi mergeam în jos. Curând a traversat drumul o pumă, dar înainte să apuc să ridic arma să trag, a dispărut.

Meda nu mai fusese niciodată până atunci în pădure. Aceasta s-a întâmplat în luna noastră de miere. Ne-am căsătorit şi am luat-o cu mine la vânătoare. Aceasta era luna noastră de miere.

Eu m-am oprit şi m-am gândit: „Cum am mers? Am venit pe aici, m-am întors, am traversat şi am mers printr-un luminiş.” Ştiam că eram undeva spre partea canadiană, dar nu ştiam unde anume eram. Aşa dintr-o dată a început o furtună de zăpadă. Cunoaşteţi şi voi acele furtuni. Ceaţa era atât de densă încât nu puteai să-ţi vezi nici mâna înaintea ta. În asemenea situaţii, dacă nu ştii sigur unde te afli, cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este să te aşezi jos şi să aştepţi, pentru că altfel rişti să mori chiar acolo. Mai bine te adăposteşti undeva, mănânci ceva şi aştepţi o zi sau două, până când se termină furtuna. Iar când se luminează, poţi ieşi să vezi unde te afli. Eu nu puteam să mă retrag nicăieri, deoarece eram cu Meda şi o lăsasem singură cu Billy, iar ea nu mai fusese niciodată în pădure. Era într-un adăpost făcut pe un versant, dar nu avea nici măcar uşă. Voi ştiţi acele adăposturi de pe versanţi, care au doar un acoperiş. Acest lucru m-a făcut să fiu agitat, şi am început să merg în sus, gândindu-mă: „Pe aici pe undeva m-am întors… Voi merge spre locul unde am împuşcat căprioara.” Am pornit de unde mă aflam şi mi-am zis: „Trebuie să ies de aici pentru că altfel, soţia şi copilul meu vor muri în pădure.” Se făcea tot mai frig, ceaţa era tot mai densă şi curând totul avea să fie acoperit de zăpadă.. Vedeţi? Am luat-o din loc şi m-am întors unde lăsasem căprioara. Am făcut-o de trei ori, iar atunci am zis: „Sunt undeva…” Indienii numesc aceasta: „Cercul morţii.” Eram într-un loc drept şi mergeam în cerc. Înţelegeţi? Dacă aş fi avut o busolă nu aş fi păţit aceasta, dar aşa mă învârteam în cerc. Indienii numesc aceasta „cercul morţii”, pentru că la un moment dat îţi pierzi minţile, iar atunci, în disperare, oamenii încep să ţipe şi o iau la fugă până când sar peste o stâncă şi mor, cad într-o râpă sau se sinucid.

Îmi amintesc că eu mi-am zis: „Voi merge înainte.” La un moment dat am început să delirez şi m-am gândit: „Stai jos, prostule! Ştii că nu te-ai rătăcit; nu poţi să te rătăceşti!” Vedeţi? Am continuat să spun aceasta, dar când te legi de ceva ce nu este adevărat, nu ai cum s-o faci corectă. Aşadar, am spus: „Nu sunt pierdut. Ştiu sigur unde mă aflu. Sunt sigur că pe aici am venit.” Am continuat să vorbesc aşa cu mine însumi şi transpiram foarte tare. Dacă aş fi fost singur, mă retrăgeam undeva într-un loc mai ferit şi aş fi aşteptat să treacă furtuna. Poate ar fi trebuit să aştept o zi sau două, dar ar fi fost în ordine. Îmi luam o bucată din căprioară să am mâncare, iar restul aş fi lăsat-o acolo, dar nu puteam să fac aceasta când ştiam că soţia şi copilul meu erau singuri în pădure. Ar fi murit în noaptea aceea, fiindcă Meda nu ştia să aibă grijă de ei în pădure. Mergeam înainte şi deodată am auzit Ceva care spunea: „Eu sunt Domnul, un Ajutor prezent în vremuri de necaz.” Am continuat să merg şi m-am gândit: „Delirez. Cred că aud lucruri.”

Aceasta s-a întâmplat când ne-am căsătorit acum douăzeci de ani. Am continuat să merg şi am auzit din nou: „Eu sunt Domnul, un Ajutor prezent în vremuri de necaz.” Am auzit aceasta de trei sau patru ori, iar după o vreme m-am oprit şi m-am gândit: „Ori am înnebunit, ori Dumnezeul Cel Atotputernic are milă de mine.” Am îngenuncheat şi mi-am pus arma jos, după care am spus: „Doamne, mărturisesc că m-am rătăcit. M-am pierdut şi nu pot ieşi de aici… Am crezut că sunt un pădurar prea bun şi nu mă voi putea rătăci niciodată… Sunt confuz şi nu mai am putere… Nu există nici o şansă să găsesc singur calea de ieşire. Doamne, nu merit să trăiesc, dar soţia şi copilul meu merită. Ajută-mă să ajung la ei ca să nu moară în pădure. Dacă mă vei ajuta, Îţi voi fi foarte recunoscător.” M-am ridicat şi am spus: „Voi merge pe aici, fiindcă ştiu că mă îndrept exact spre locul în care i-am lăsat pe Meda şi pe copil.” Dar eu mergeam exact invers: mergeam pe drumul morţii, către Canada. Am făcut câţiva paşi şi deodată am simţit ceva. (Fratele Branham arată o mână). „Cine eşti?” şi am privit în sus şi apoi înapoi. O parte din ceaţă fusese îndepărtată suficient de mult ca să pot vedea vârful muntelui Hurricane, iar ei erau chiar la poalele acelui munte. Atunci am stat acolo şi am plâns ca un copil, lăudându-L pe Domnul pentru că m-a ajutat.

Am pornit în direcţia aceea, în timp ce afară se întuneca. Ştiam că adăpostul pădurarului era aproape de locul în care se afla soţia mea, dar era încuiat. Ea era la patruzeci de kilometri depărtare de cea mai apropiată casă din vale. Înţelegeţi? M-am gândit: „Dacă aş putea ajunge la firul care vine de acolo…” Eu l-am ajutat pe pădurar să-l întindă pentru a putea da telefon. L-am agăţat prin copaci şi merge în jos până la staţie. Face legătura între turn şi staţie. Acum se întuneca şi nu mai vedeam nimic, deşi era doar unu sau două după-amiaza. Am continuat să merg, ţinând mâna sus fiindcă ştiam că firul era cam la înălţimea aceea. M-am gândit: „Dacă aş putea da de firul acela!” Am prins o creangă şi am zis: „Nu,… este doar o creangă.” Voi încerca din nou. Curând braţul meu a început să amorţească, fiindcă îl ţineam de multă vreme sus. Am schimbat mâna, luând arma în mâna cealaltă, după care am făcut un pas înapoi ca să fiu sigur că nu am trecut pe lângă fir. Înţelegeţi? Fraţilor, era întuneric ca noaptea. Am mers cam o oră prin întuneric, când deodată mâna mea a atins firul. L-am prins, apoi mi-am plecat capul şi am început să plâng, zicând: „Doamne, la capătul acestui fir mă aşteaptă soţia mea.” Am stat acolo cu capul plecat şi I-am mulţumit pentru aceasta. Am zis: „Da, Doamne, mâna mea este în mâna Ta. Aceasta este o linie de curent, şi chiar la capătul ei este tot ce am mai drag pe pământ, Domnul meu şi Salvatorul meu. Tot ce am mai drag aici, este la capătul acestei linii.” Nu i-am mai dat drumul, ci am coborât muntele ţinându-mă de ea. Când am urcat, am văzut că acolo era o potecă, dar nu m-am dus pe ea, ci am urmat firul acela. Când ajungeam la un copac, îl ocoleam şi prindeam firul din nou, mergeam până la copacul următor şi îl prindeam din nou şi tot aşa. Au fost cam patru kilometri şi jumătate în josul muntelui. Când am ajuns jos, Meda aproape că a avut o criză nervoasă, dar aceasta a fost. Vedeţi?

Nu există nici un alt simţământ mai rău decât acela că eşti pierdut. Este cumplit să fii pierdut în pădure, dar cum este să fii pierdut, fără Dumnezeu? Atunci este cu adevărat rău.

Meda? Vino aici, scumpo. Fratele Welch trebuie să meargă la muncă, iar Banks şi ceilalţi se vor trezi devreme. Toţi aceştia şi ceilalţi fraţi care vor merge la muncă, iar surorile trebuie să-i pregătească pe copii…

Mulţumesc. Vă mulţumesc dacă v-a plăcut şi vouă atât de mult cât mi-a plăcut mie. A fost minunat. Da, domnilor. Frate Welch, mulţumesc pentru timpul minunat din după-amiaza aceea când m-ai dus în mlaştina aligatorilor. Soră, şi vouă tuturor, vă mulţumesc pentru cină. Şi voi aveţi o fetiţă. Are cel mai frumos păr, un păr blond auriu.

Vreau să spun ceva despre părul tău, soră. Ştiu că obişnuiai să porţi părul scurt, este adevărat? Îl aveai tuns bob, până la umeri. Da… Acum arată drăguţ. M-am uitat la femeile acestea cu părul lung. Sunt atât de drăguţe! Domnul să vă binecuvânteze… Amin.

– Amin –

Posted in Slujba Incincita

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *