Meniu Închide

WILLIAM MARRION BRANHAM – CAPODOPERA IDENTIFICATA A LUI DUMNEZEU

05 Decembrie 1964 – Yuma

 

Îţi mulţumesc, frate. Billy vrea să anunţ că astăzi este prima zi la amvon după trei luni. Îmi amintesc de prima dată când a depus mărturie aici şi a spus: „Mi-e frică.” Şi mie. În treizeci şi cinci de ani de când sunt în slujbă, aceasta este cea mai lungă perioadă în care am lipsit de la amvon. Am avut nevoie de puţină odihnă, aşa că fratele Moseley şi eu, împreună cu câţiva fraţi, am plecat într-o călătorie de vânătoare.

Le-am spus să oprească ventilatorul acela pentru că face gălăgie şi abia se aude când depune cineva mărturie. Acum se aude bine? În ordine. Ştiu că trebuie să stau mai aproape de microfon până când se va rezolva problema.

Acesta este un mare privilegiu pentru mine şi le mulţumesc oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline de aici, din Yuma, şi celorlalţi predicatori. Aici sunt şi cântăreţi foarte buni pe care mi-a făcut plăcere să-¡ ascult. A fost într-adevăr bine. Domnul să vă binecuvânteze din belşug, fraţi şi surori, şi pe toţi prietenii mei din Phoenix, din California şi din alte părţi.

Aş vrea să vă spun ceva despre aceste campanii. Când am venit pentru prima dată între penticostali, avusesem o experienţă penticostală fără să ştiu că există o biserică penticostală. În vremea aceea eram misionar baptist. Primisem Duhul Sfânt, iar acolo am găsit nişte oameni care credeau ceea ce am primit eu. Ei Îl primiseră cu patruzeci de ani înainte ca să-L am eu, aşa că eram unul din aceia despre care Pavel spunea că sunt „născuţi după vreme.” Fraţii mei au crezut că sunt un ciudat, dar eu am ştiut că am primit Ceva. Şi mi-a plăcut pentru că experienţa mea era exact ca a oamenilor din adunarea aceea.

Dar mai târziu am aflat că şi ei erau împărţiţi în diferite denominaţiuni, la fel ca biserica baptistă în care eram eu. Am crezut că era o singură biserică ce se numea penticostală, dar apoi am aflat că erau divizaţi în diferite biserici. Totuşi, trebuie să spun că în aceste grupuri am cunoscut unii din cei mai cumsecade oameni pe care ¡-am întâlnit în viaţa mea. Ei erau din diferite denominaţiuni, dar eu mă gândeam că în Hristos ar trebui să fim o inimă, aşa că nu am aderat la niciuna dintre ele, ci am stat între ei, am încercat să ţin ambele mâini sus şi le-am spus: „Noi suntem fraţi.” Poate că sunt unele diferenţe între noi, dar suntem fraţi fiindcă suntem născuţi din acelaşi Duh; suntem din Familia lui Dumnezeu.

Eu am fost printre primele adunări ale oamenilor de afaceri creştini, ale oamenilor Evangheliei depline şi a celor de aici, împreună cu fratele Shakarian, pe care l-am cunoscut înainte de înfiinţarea organizaţiei sau a denominaţiunii. Mă gândesc că este un lucru mare, pentru că am avut o uşă deschisă şi am călătorit cu ei în jurul lumii.

Uneori când sunt între mai mulţi predicatori, am un oarecare simţământ că unul este împotriva altuia din altă grupare, din cauză că a spus ceva. Aceasta nu se întâmplă peste tot, însă am întâlnit-o în câteva locuri.

Dar oamenii de afaceri ai Evangheliei depline au fost o uşă deschisă pentru mine. Astfel, am putut aduce mai mulţi fraţi împreună şi ne-am putut asocia, chiar dacă unii păstori au avut anumite resentimente sau ceva. Aceasta a fost o uşă deschisă şi am călătorit peste tot în lume, timp de mai mulţi ani.

Yuma nu este un oraş foarte mare, deşi este cu mult mai mare decât Jeffersonville, Indiana, oraşul din care vin eu, dar l-am întâlnit pe preşedintele vostru de aici şi diferiţi oameni din cartierul acesta. Cred că aţi avut o ocazie minunată aici.

În seara aceasta, în timp ce-¡ priveam pe oameni m-am gândit că în curând nu vom mai avea privilegiul acesta, pentru că vom fi înghiţiţi de Consiliul Mondial al Bisericilor. Bănuiesc că majoritatea oamenilor din adunarea aceasta sunt penticostali, baptişti şi alţii care sunt în afara acelui Consiliu Mondial Bisericesc. Biblia spune că aceasta este exact ce vor face ei, iar noi am fost avertizaţi în legătură cu aceasta, ca să stăm deoparte.

Aşa cum am cântat în seara aceasta, venirea Domnului este mai aproape decât credem.

Eu cred că atunci când ne putem aduna împreună în acest fel de părtăşie, ne trage mai aproape pe unul de celălalt. Şi cât timp suntem mai aproape unul de celălalt, suntem mai aproape de Dumnezeu fiindcă Isus a spus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40).

Eu am aici doi băieţi şi două fete, iar dacă cineva ar vrea să facă ceva drăguţ pentru mine, aş vrea să facă pentru copiii mei. Aşa simt ca părinte, iar El este adevăratul Părinte. Noi Îl slujim cum slujim unul altuia. Aşa Îl slujim pe Dumnezeu.

Eu ştiu că de câte ori au loc aceste convenţii sunt inter-evanghelice, pentru că oamenii de afaceri ai Evangheliei depline nu promovează o anumită doctrină, ci vestesc întreaga Evanghelie; iar dacă un om are opinii diferite este în ordine, fiindcă noi avem părtăşie oricum.

Dacă aş locui aici şi aş fi invitat la convenţie, dacă aş putea ¡-aş aduna pe toţi, deoarece acest lucru ne întăreşte.

Eu locuiesc în Tucson şi vorbesc în mod constant la convenţia de acolo. De când m-am mutat în Arizona, de câte ori am ocazia şi sunt în Phoenix, aduc cu mine pe cineva, invit şi alţi predicatori. Unii spun: „Ştii, frate Branham, noi nu mergem…” dar eu le răspund: „Nu contează! Vino cu mine ca prieten.”

Aşa să faceţi şi voi: aduceţi-¡ doar pentru puţin timp; aceasta este tot ce trebuie să faceţi, fiindcă ei vor constata că orice inimă omenească tânjeşte după părtăşie. Aşa trebuie să fie, pentru că este un semn al sfârşitului. Dumnezeu să binecuvânteze această convenţie şi fie ca ea să existe până când va veni Domnul Isus şi ne va lua în slavă.

Îmi amintesc că prima mea călătorie la Yuma am făcut-o cu un Ford T care putea merge cu treizeci de mile pe oră. (48 Km). Mă gândeam la aceasta în timp ce veneam încoace, pentru că îmi place Fordul şi încă am unul. De fapt nu am avut niciodată un alt tip de maşină.

Noi Îi suntem recunoscători Domnului pentru această Biserică ce luptă pentru această minunată credinţă. Domnul să vă binecuvânteze pe toţi.

Duminica viitoare voi vorbi la Phoenix, iar în următoarea voi fi la Flagstaff. Luni pe 21, voi fi la banchetul de la Tucson, unde sunteţi invitaţi cu toţii.

Dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să vorbesc la Westward Hotel. La ce oră va începe? (Cineva spune: „Duminică după-amiază la ora 17.00”). Da, nădăjduiesc că vor fi acolo şi cântăreţii aceştia ca să ne ajute, fiindcă vom fi acolo până miercuri. Procedăm aşa pentru că nu vrem să întrerupem programul altor biserici.

Acum, înainte de a deschide această Carte, să ne plecăm capetele pentru un moment şi să vorbim cu Autorul. Cu capetele plecate spre ţărâna din care am fost luaţi de Dumnezeu, şi unde ne vom întoarce din nou într-o zi, dacă Isus zăboveşte…

Dacă este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune, să ridice mâna spre Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Tată ceresc, m-am simţit foarte bine în această părtăşie. Ce mult m-a mişcat cântarea aceea: „Oare Ioan m-a văzut?” Tată, am încrederea că noi toţi vom fi acolo. Acum ne plecăm capetele spre ţărână şi Te rugăm să primeşti recunoştinţa noastră şi căinţa noastre pentru greşelile pe care le-am săvârşit.

Noi dorim să deschidem Cuvântul Tău, fiindcă ştim că El se adresează oamenilor şi îi conduce la Adevăr, la Hristos care este Cuvântul. Te rugăm să-L deschizi pentru noi, Doamne. Noi suntem mărginiţi, dar Tu eşti nemărginit, de aceea Te rog să binecuvântezi eforturile noastre firave şi îngăduie ca fiecare dintre noi să ne găsim locul în Cuvântul lui Dumnezeu. Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Este foarte bine că mă aflu aici. Eu mi-am luat câteva notiţe la care vreau să mă refer în următoarele minute, fiindcă presupun că nu putem ţine ocupată foarte mult sala aceasta. Dar, aşa cum ştiţi, eu sunt cam încet.

Cred că v-am mai spus că primul predicator penticostal pe care l-am auzit vreodată a fost reverendul Robert Daugherty din St. Louis. Nu ştiu dacă îl cunoaşte cineva, dar cred că aţi citit mărturia fiicei lui care a fost vindecată când nu mai avea nici o şansă, de sindromul „dansul St. Vitus”. Aşa ¡-am întâlnit prima dată pe penticostali.

Eu m-am dus să-l ascult. O, să vedeţi ce mai predica! Nu aştepta, ci predica repede ca vântul, până rămânea fără aer şi se făcea albastru la faţă, iar genunchii ¡ se îndoiau încât aproape că atingeau podeaua. Apoi, când îşi recăpăta răsuflarea, îl puteai auzi predicând din capătul celălalt al oraşului, aşa că mă gândeam: „O, Doamne, eu nici nu pot gândi aşa de repede!”

Mie îmi trebuie timp, sunt cam încet din cauză că îmbătrânesc, dar nădăjduiesc să mă răbdaţi câteva minute. Un singur lucru este sigur şi ştiu că nu va cădea, iar acesta este Cuvântul Lui. „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece.” (Matei 24.35).

Acum haideţi să deschidem Bibliile şi să citim din cartea lui Isaia, capitolul 53.1-12. Vreau să citesc de aici ca să am o bază pe care să zidesc.

 

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirea, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire, şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui.

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi s-a rugat pentru cei vinovaţi.”

 

Subiectul pe care vreau să-l iau este: Capodopera identificată a lui Dumnezeu.”

Cred că vi se pare ciudat să vorbim despre o capodoperă, deoarece aşa cum vedem din cele citite, poate fi orice numai o capodoperă nu, pentru că „…era dispreţuit şi părăsit şi îţi întorceai faţa de la El.” Noi numim multe lucruri capodopere, dar Dumnezeu nu are nimic cu ele, fiindcă înţelepciunea omenească este nebunie pentru Dumnezeu, şi nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât toată înţelepciunea omenească.

În textul acesta vedem că Dumnezeu ne-a dat un anumit tablou. Aş vrea să-l aduc înaintea voastră, fiindcă s-ar putea ca cu unii din voi să mă întâlnesc pentru ultima dată. Poate nu ne vom mai vedea aşa cum suntem acum, de aceea să nu ne adunăm doar ca să fim văzuţi sau auziţi… ci, aşa cum ne adunăm la masă ca să ne hrănim trupurile fizice, tot aşa am vrea să ne hrănească Dumnezeu sufletele cu Mana Sa ascunsă. În vechime, El le permitea numai preoţilor care intrau în Sfânta sfintelor să mănânce din Mana Sa.

În seara aceasta când am luat masa, am fost atent la friptura pe care am primit-o, şi pot să vă spun că nu cred că am fost vreodată la vreun banchet atât de frumos ca cel din seara aceasta şi că n-am primit niciodată o bucată de friptură atât de mare. Dacă vrem să trăim, trebuie să avem aşa ceva; ceva trebuia să moară ca noi să putem avea la masă această părtăşie care să ne susţină vieţile.

Nu demult am vorbit cu cineva care era vegetarian, iar el mi-a zis: „Nu sunt de acord cu tine!”, apoi mi-a spus că doreşte să mă întâlnească în particular. El mi-a spus:

„Frate Branham, întotdeauna te-am considerat un om sfânt, dar tare m-am poticnit când te-am auzit vorbind de şuncă şi de ouă la micul dejun.”

„Domnule, dacă nu mănânc, nu trăiesc!” ¡-am răspuns eu.

„Da, dar pentru aceasta trebuie să omori un porc sau un pui de găină.”

„Domnule, indiferent ce mâncăm, noi trăim numai cu substanţe moarte. Dacă mănânci legume, trebuie să moară acele legume, iar dacă mănânci pâine, trebuie să moară grâul. Dacă mănânci porumb, trebuie să moară porumbul, iar dacă mănânci fasole, trebuie să moară fasolea.”

Dacă vrei să trăieşti, trebuie să mănânci, şi poţi trăi numai pentru că a murit ceva. Orice faci, şi dacă bei lapte, bacteria sau orice este ea, trebuie să moară pentru ca tu să trăieşti. Aceasta arată că dacă pentru a trăi fizic este nevoie să moară ceva, tot aşa trebuia să moară Ceva ca să putem trăi veşnic, iar Acesta a fost Isus Hristos pe care Dumnezeu ni L-a dat ca preţ de răscumpărare.

Eu am avut ocazia să-¡ cunosc pe penticostali când am fost în California, în statul de peste râu. Eu n-am apucat timpul când a trăit acea renumită femeie predicator Aimee Semple McPherson, dar l-am cunoscut pe fiul ei Rolf şi pe soţia şi familia lui, care sunt nişte oameni foarte plăcuţi.     L-am cunoscut şi pe dr. Keeford şi pe ceilalţi membri de la Angelus Temple. Eu am predicat acolo la aniversarea a cincizeci de ani de la jubileul penticostal şi am avut un timp minunat.

În semn de respect pentru această femeie care a fost un exemplu în încercarea ei de a face tot ce a putut ca să prezinte ceea ce avea în inima ei, am fost să-¡ prezint omagiile mele la mormântul ei de la Forest Lawn.

În timp ce stăteam acolo cu pălăria în mână şi mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru viaţa atât de nobilă a acestei slujitoare, am fost întrebat de cei care mă însoţeau dacă nu vreau să fac un tur prin acel loc. Acolo am văzut tot felul de desene, reproduceri şi o ilustrare a Cinei Domnului.

Dar unul din cele mai remarcabile lucruri pe care le-am văzut când am intrat pe uşa din partea de răsărit, era statuia lui Moise, acea capodoperă a lui Michelangelo. Cred că marele sculptor Michelangelo este cel care l-a sculptat pe Moise, iar ghidul ne-a explicat cât de greu a lucrat-o şi cât timp din viaţă ¡-a luat.

Statuia arăta perfect netedă şi îl înfăţişa pe Moise cu tablele Legii în mână şi cu barba lungă. Desigur, era aşa cum şi-a imaginat Michelangelo că ar arăta Moise. El l-a înfăţişat aşa cum şi-a imaginat că arăta.

Istoria spune că după ce a terminat statuia şi era lustruită perfect, s-a dat înapoi şi a privit-o. S-a simţit atât de inspirat şi a fost atât de cuprins de inspiraţie încât a lovit statuia la genunchi şi a strigat: „Vorbeşte!” Astfel, unul din genunchii lui Moise este puţin ciobit în urma loviturii pe care ¡-a dat-o Michelangelo cu ciocanul, când se afla sub inspiraţie. El a purtat în minte viziunea chipului lui Moise, iar când lucrul acesta a fost perfect în faţa lui şi a văzut reflectarea a ceea ce a purtat atâţia ani în mintea sa, a devenit atât de inspirat încât a lovit statuia şi a strigat: „Vorbeşte!” Aceasta dovedea că lucrarea era terminată şi că toţi acei ani de trudă n-au fost zadarnici.

Vedeţi? Şi eu am fost inspirat de acest lucru deoarece am crezut că tocmai semnul de la genunchi făcea o capodoperă din acea statuie. Dacă n-ar fi avut acel semn al loviturii primite, ar fi fost un alt chip al lui Moise făcut de cineva, dar semnul arăta că omul care a făcut acea lucrare a fost atât de mulţumit de realizarea sa încât a lovit-o. Astfel, cred că semnul acela a făcut-o o capodoperă, fiindcă reflecta atât de perfect ceea ce a avut în gândul său, adică cum ar trebui să arate Moise.

Oh, am rămas uimit! A trebuit să mă plimb câteva minute şi să mă gândesc la ce trebuia să însemne acel lucru pentru el şi la ce a însemnat pentru mine atunci, apoi mi-a venit în gând ceea ce vreau să vă spun în seara aceasta.

Pentru aceasta, să ne întoarcem gândurile de la Michelangelo, la Cel mai mare Sculptor, la Dumnezeul cel Atotputernic care, înainte de a exista roua zilei, înainte de a exista vreun atom sau moleculă, îl avea deja în gând pe om, şi ştia cum va arăta, cum va fi şi ce va face, şi a vrut ca acel om să fie o parte din El, aşa că l-a făcut după chipul şi asemănarea Lui. Dumnezeu a făcut această capodoperă la început, ceva care era reflectarea gândurilor Lui.

Să nu uitaţi că este o singură formă de Viaţă veşnică şi că numele noastre erau în gândul lui Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii. Astfel, noi avem Viaţa veşnică pentru că suntem o parte din Dumnezeu.

Deci trebuie să fim în gândul Lui, fiindcă avem Viaţa veşnică, iar conform Cuvântului din Apocalipsa, numele noastre au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii. Dumnezeu ne-a avut în gândurile Lui, deci avem Viaţa veşnică fiindcă atunci când am fost chemaţi, am venit la existenţă. Cuvântul este doar un gând exprimat, iar Dumnezeu ne-a avut de la început în gândurile Lui.

Cât de desăvârşit a fost Adam, primul om pe care l-a creat! El arăta ca Dumnezeu. Dumnezeu, marele Duh, S-a întins peste pământ şi au ieşit păsările, animalele şi toate celelalte lucruri, iar în final a ieşit o specie care era exact ca Cel care le-a adus la suprafaţă pe toate celelalte. Atunci când l-a pus în grădina Eden, omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu.

Apoi a venit partea tristă a poveştii, partea vrăjmaşului.

Aş vrea să reţineţi faptul că Dumnezeu ¡-a dat acestui om o protecţie: l-a fortificat în interiorul Cuvântului Său, deoarece le-a spus ce puteau să facă şi ce nu. Pe aceleaşi baze stăm şi noi astăzi: pe ce putem face şi pe ce nu. Astfel, nu contează cât suntem de buni, cât de mult mergem la biserică sau ce altceva facem; noi trebuie să ne naştem din nou. Înţelegeţi? Aşa trebuie să fie.

Dumnezeu ¡-a spus lui Adam ce putea să facă şi ce nu; l-a pus în spatele Cuvântului Său. Apoi a venit vrăjmaşul, s-a furişat prin înşelăciune şi s-a târât pe zidurile Cuvântului lui Dumnezeu, fiindcă porţile erau închise pentru el, şi a adus păcatul. Aceasta este una din întâmplările triste.

Ne gândim că omul a fost făcut după chipul Creatorului şi ¡-a fost dat un zid în spatele căruia trebuia să stea, fiindcă Cuvântul nu putea cădea. Aceasta este nădejdea creştinului, este scutul lui, este armura lui, este Stânca lui, deci, staţi după Cuvânt!

Nu trebuie să ieşi niciodată de după El, fiindcă dacă faci aceasta, îi deschizi uşa vrăjmaşului. Tu faci aceasta atunci când îl laşi să spună: „O, poţi să faci aceasta şi aceea şi puţin din cealaltă!” Dumnezeu vrea să te separi de tot ce se numeşte păcat; să fii pus deoparte pentru El şi numai pentru El.

El are un scop în viaţa fiecăruia dintre voi, aşa că nimeni de pe faţa pământului nu poate ocupa locul tău. Dumnezeu are pregătit ceva pentru tine; ai fost făcut pentru aceasta, pentru acest scop. Dumnezeu este suveran în lucrarea Lui, iar noi suntem diferiţi unul faţă de altul.

Este ca în cazul animalelor: noi vedem că Dumnezeu le-a făcut pe unele animale de povară, cum este calul care munceşte toată ziua. Vaca este de sacrificiu, în timp ce tigrul şi leul răcnesc prin pădure şi nu lucrează nimic. El a făcut animalele ,mari, cum este elefantul, şi tot El l-a făcut pe bietul şoricel. Cine poate să-¡ spună lui Dumnezeu ce şi cum să facă? Vedeţi? El lucrează în felul Lui.

El a făcut munţii, deşertul, mările şi câmpiile; El a făcut tot felul de copaci: unul cu lemnul tare, altul cu lemnul moale; şi tot El ¡-a făcut pe oameni diferiţi, dându-ne fiecăruia dintre noi un loc diferit. Palmierul nu poate fi castan şi castanul nu poate fi niciodată palmier. Nimeni nu poate lua locul tău şi nici tu nu ar trebui să încerci să iei locul altuia, fiindcă eşti unic înaintea lui Dumnezeu şi El are un scop cu tine. El te-a făcut aşa. De ce? Pentru că este suveran. El are un motiv pentru aceasta, dar noi suntem păziţi de Cuvânt.

Uitaţi-vă şi la corpurile cereşti. Biblia spune că chiar şi stelele diferă unele de altele; că soarele diferă de lună şi luna de stele. Apoi sunt îngerii, serafimii şi heruvimii, iar în Lumea nouă care va veni, împăraţii pământului îşi vor aduce onorurile în cetate.

Întotdeauna va fi aşa, pentru că El este un Dumnezeu al diversităţii, aşa că îl face pe unul într-un fel şi pe altul în alt fel. Dar noi trebuie să-L slujim aşa cum vrea El, în felul în care ne-a făcut, să fim bucuroşi şi să stăm în spatele Cuvântului unde ne-a pus El.

Noi am văzut însă că acest vrăjmaş s-a strecurat pe lângă Cuvânt şi a ajuns la lucrarea Lui. Exact aceasta face şi astăzi: se strecoară la lucrarea mâinilor Lui şi încearcă să ne adune într-un Consiliu Mondial al Bisericilor. Cum va putea face ca întreaga lume să fie de acord cu un om, când vedem bine că oamenii nu se pot înţelege unii cu alţii?

Dar noi avem Unul singur cu care trebuie să trăim în armonie şi Acesta este Dumnezeu: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Cuvântul este Dumnezeu şi rămâne întotdeauna Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este în Cuvântul Său. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi în persoana Fiului lui Dumnezeu.

După ce a văzut stricăciunea pe care a făcut-o vrăjmaşul lucrării Sale, care eram eu şi tu, El nu ne-a dat la o parte, n-a vrut să lase lucrarea mâinilor Sale să piară. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu. Nu-¡ de mirare că poetul a spus:

Dacă oceanul ar fi din cerneală,

Şi cerul făcut din pergament,

Dacă orice pană ar fi făcută peniţă

Şi fiecare om un poet,

Să scrie despre dragostea lui Dumnezeu,

Ar seca oceanele

Şi s-ar termina sulul cerului

Întins de la un capăt la altul.

Şi tot nu ar cuprinde-o.

Priviţi dragostea lui Dumnezeu! După ce omul a căzut şi a deschis cu voia uşa vrăjmaşului, acesta a intrat şi l-a înşelat, iar moartea s-a instalat în el. Dar cu toate acestea Dumnezeu nu S-a lăsat învins, ci a venit jos şi a început din nou; El urma să-l facă pe om din nou.

Mai întâi, a făcut legământ cu Adam şi ¡-a spus: „Fă aceasta şi nu fă cealaltă; nu atinge aceasta, nu umbla cu aceea şi nu gusta aceea!” Dar am văzut că El a început din nou şi a început cu Avraam, cu care a făcut un legământ necondiţionat. Nu: „Dacă vei face…”, ci: „Eu am făcut deja totul şi te-am binecuvântat pe tine şi sămânţa ta după tine.” Acesta era un legământ necondiţionat. Vedeţi? El a început cu Avraam din nou, dar de data aceasta cu un legământ necondiţionat şi cu o făgăduinţă.

Trecând prin Vechiul Testament, vedem că El a venit la patriarhi şi aici Şi-a arătat temelia lucrării Sale. Aici îi avem pe cei patru patriarhi: pe Avraam, Isaac, Iacov şi Iosif.

Avraam reprezintă lucrarea credinţei, credinţa; Avraam a fost omul credinţei; el avea o credinţă mare fiindcă „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit în credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (Romani 4.20-21). Astfel, când totul era împotrivă, el a stat tare pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi îl vedem pe Isaac, fiul preaiubit care reprezintă dragostea. Avraam este un tip spre Dumnezeu, fiindcă în Geneza 22 l-a adus pe Isaac ca jertfă, care a purtat lemnul în spate sus pe munte, în toate lucrurile înfăţişându-L pe Hristos. Apoi a apărut berbecul care a fost jertfit în locul lui. Vedeţi? Deci avem credinţa şi dragostea.

Iacov, care înseamnă înlocuitor, era un înşelător. Şi noi am putut vedea că viaţa lui Iacov reprezintă cu adevărat harul, fiindcă harul lui Dumnezeu a fost tot timpul cu el.

Apoi a venit Iosif, care era desăvârşit, aşa că nu era nimic împotriva lui. Iosif era profetul lui Dumnezeu care a venit printre fraţii lui care l-au urât fără temei şi l-au vândut. Viaţa lui a preumbrit în toate felurile Viaţa lui Isus Hristos, care „a venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.” (Ioan 1.11).

Iosif a fost urât de fraţii săi şi aruncat într-o groapă şi s-a presupus că ar fi fost mort, dar după aceea a fost scos de acolo şi ridicat la dreapta lui Faraon; iar când se ridica de pe tron, sunau trâmbiţele şi orice genunchi trebuia să se plece înaintea lui.

Noi ştim că Isus a fost vândut aproape pentru acelaşi preţ ca şi Iosif, apoi a fost scos din groapă şi înălţat la cer, unde stă la dreapta lui Dumnezeu. Când Se va întoarce de Acolo, va suna trâmbiţa, iar atunci „orice genunchi se va pleca şi orice limbă Îl va mărturisi,” desăvârşire.

Acestea sunt credinţa, dragostea, harul şi desăvârşirea.

A urmat lucrarea Trupului acestei mari Sculpturi, aceasta fiind alcătuit din proroci. Deci, prorocii sunt lucrarea Trupului, iar în final a venit Capul acestui mare Trup, acesta fiind Hristos Însuşi. Toţi prorocii au vorbit despre El şi toată lucrarea de temelie a vorbit despre El. Despre El s-a vorbit începând din grădina Eden, chiar de la început, când s-a spus: „Vrăjmăşie voi pune între sămânţa ta şi sămânţa şarpelui.” Noi am văzut că El a început de acolo şi a venit încoace prin patriarhi şi prin proroci, apoi Şi-a văzut propria reflectare, când pe pământ S-a născut un Copil din pântecele unei fecioare. Acesta a fost Capodopera lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos. El era Cuvântul desăvârşit.

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…” Şi noi vedem reflectată în El o Capodoperă desăvârşită; atât de desăvârşită încât a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Credeţi măcar aceste lucrări, căci ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 10.37-38). Îmi place aceasta. Vedeţi? El a spus: „…dacă nu Mă credeţi pe Mine…”

Ei spuneau: „…Tu, care eşti un Om, Te faci Dumnezeu”, dar El a răspuns: „Dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi lucrările pe care le fac Eu. Şi dacă nu fac lucrările Celui ce M-a trimis, aveţi tot dreptul să nu Mă credeţi.” (parafrazare).

Aceasta este mărturia pe care ar trebui s-o aibă fiecare creştin de astăzi. Dacă este Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, dar vieţile noastre nu trăiesc exact ceea ce a spus Dumnezeu, dacă nu ne-am născut din nou, nu avem dreptul să ne numim creştini. Isus a spus în Marcu 16.17: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” El nu a spus: „Poate îi vor urma,” nici: „S-ar putea să-¡ urmeze,” ci a spus: „îi vor urma.” Aşa ne-a făcut Sculptorul; aşa este alcătuită Biserica; acesta este Trupul lui Hristos.

Deci vedem că aceasta L-a reflectat desăvârşit pe El. Sculptorul avea Cuvântul reflectat din nou în Capodopera numită Fiul Său, Dumnezeu, Emanuel. Gândiţi-vă că El a fost atât de predat, încât Dumnezeu S-a identificat cu acel trup şi au devenit una. „Eu şi Tatăl una suntem. Tatăl locuieşte în Mine şi Eu fac tot ce văd pe Tatăl făcând.”

Ce s-ar întâmpla dacă creştinii de astăzi ar avea aceeaşi mărturie? Aţi fi o Capodoperă chiar aici în Yuma. Dacă eşti o simplă spălătoreasă acolo la scândura de spălat şi poţi spune: „Fac întotdeauna numai ce Îi face plăcere lui Dumnezeu,” poţi fi Capodopera lui Dumnezeu şi toţi ar putea vedea lucrarea lui Isus Hristos reflectându-se în tine.

Căutătorii de aur din trecut, băteau aurul până când cădea toată pirita, zgura şi mizeria, iar cel care îl bătea putea să-şi vadă chipul în el ca în oglindă.

Ei bine, aceasta face Evanghelia! Celor mai mulţi oameni nu le place să fie zdrobiţi şi bătuţi, dar Biserica are nevoie în seara aceasta de o bătaie de modă veche a Duhului Sfânt, încât să cadă jos toate lucrurile lumii. De aceasta au nevoie penticostalii în seara aceasta; de aceasta au nevoie mişcările noastre religioase: de o bătaie, de o zdrobire de modă veche a aurului, până când cade jos toată lumea şi Isus Hristos este reflectat în noi. Fie ca mâna aceasta de oameni de aici, să fie predaţi pe deplin lui Hristos, cu întreaga lor viaţă. Dumnezeu poate face mai mult pentru Împărăţia Sa, cu o mână de oameni ca cei de aici, decât puteţi face voi cu tot Consiliul vostru Mondial Bisericesc. Tot ce-¡ trebuie lui Dumnezeu, este un singur om predat pe deplin în mâinile Sale.

Dar vedeţi, noi nu ne lăsăm să ne lovească nici pe partea aceasta, nici pe partea cealaltă, nici să bată afară părerea aceasta şi cealaltă şi să-L lăsăm pe Isus Hristos să Se reflecte în noi. Ne uităm la prea multe filme; avem prea multe televizoare; avem prea multă distracţie lumească şi biserica şi-a pierdut dragostea pentru oameni din cauză că Duhul Sfânt S-a dat la o parte şi a intrat altceva înăuntru. Acesta este adevărul, prieteni.

Eu am auzit mărturiile penticostalilor de demult, cum aveau adunări de rugăciune care ţineau toată noaptea. În urmă cu patruzeci, cincizeci de ani, taţii şi mamele noastre se rugau toată noaptea, iar oamenii de pe stradă îi urau. Dar astăzi, dacă nu suntem bătuţi pe umăr şi vorbiţi de bine suntem deranjaţi, deşi scrie: „Vai de voi dacă lumea vă vorbeşte de bine.”

El a fost dispreţuit şi respins de oameni, iar noi suntem reflectarea Lui. Amin.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o adunare de rugăciune autentică, de curăţire de la amvon până la portar; întreaga casă a lui Dumnezeu să fie curăţită şi totul să fie bătut afară, ca să reflecte chipul Celui care bate, iar Evanghelia să fie predicată în puterea învierii lui Hristos. Aşa este.

Evanghelia socială pe care o propovăduim şi faptul că-¡ batem pe toţi pe umăr şi-l facem pe unul diacon, iar pe altul prezbiter, este numai politică. Nu aşa s-a întâmplat şi la Niceea, Roma? Ei bine, noi vrem să stăm departe de aşa ceva! Metodişti, baptişti, prezbiterieni, penticostali, etc., trebuie să părăsim astfel de lucruri!

Politica nu are ce căuta în Biserică, fiindcă Duhul Sfânt trebuie să ia şi să conducă Biserica, nu un vot politic. Biblia spune că Dumnezeu a pus în Biserică „pe unii apostoli; pe alţii, proroci, învăţători, evanghelişti şi păstori.” Nu oamenii ¡-au votat în acele slujbe, ci Dumnezeu ¡-a aşezat prin chemarea Duhului Sfânt; El a pus adunări de rugăciune, punerea mâinilor şi stăruinţa înaintea lui Dumnezeu.

Dar astăzi am socializat atât de mult religia noastră încât a devenit chiar politică şi o practicăm în toate denominaţiunile noastre. Şi niciunul nu poate arăta spre celălalt, pentru că toţi suntem vinovaţi.

Acolo sunt şi femei şi bărbaţi adevăraţi, dar necazul este că cei care vor să trăiască şi să creadă puterea lui Dumnezeu sunt o minoritate neînsemnată. Sunt prea mulţi aduşi înăuntru în urma unui act social: „Acesta este un om bun; acesta este un tip cumsecade.”

Noi avem biserici frumoase şi construim biserici mai bune decât în trecut, ceea ce este bine. Eu nu am nimic împotrivă la aceasta pentru că-mi place să văd că biserica prosperă, dar, fraţilor, prefer s-o văd că prosperă în puterea Domnului decât să prospere în lucrurile lumeşti. Întoarceţi-vă din nou la Evanghelie! Întoarceţi-vă la puterea lui Dumnezeu! Întoarceţi-vă la Cincizecime, aşa cum a fost la început!

Dar vedeţi voi, necazul este că nu vrem să acceptăm acea bătaie.

Astfel, nu poţi spune nimic despre cineva, despre lucrurile imorale care se petrec în biserică şi nici despre vreun lucru social, pentru că te vor refuza chiar atunci, îţi vor închide uşile, nu te mai vor şi nu mai poţi intra. Vedeţi, au adunarea lor, iar pe tine te izolează şi vor spune că eşti nebun, că ţi-ai pierdut minţile.

Dar câtă vreme este „Aşa vorbeşte Domnul,” nu-mi pasă ce spune cineva, pentru că numai puterea lui Hristos poate să schimbe un om şi numai puterea lui Hristos poate să ţină un om.

Aşa cum spunea Isus odată, „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei.” (Luca 12.27). Solomon era o privelişte magnifică în gloria lui, desigur; era ceva măreţ pentru lume şi un om mare înaintea lui Dumnezeu, dar mantaua lui nu avea Viaţă în ea, ci era o bucată de material ţesută, probabil, din lâna unei oi, pe când crinul avea viaţă.

Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este Viaţa lui Hristos în noi. Ea ne sfinţeşte, nu exteriorul, nu o robă, nu un guler întors, o diplomă în psihologie sau ceva de felul acesta. Noi avem nevoie de puterea lui Hristos cel înviat care să ne facă ceea ce trebuie să fim, fiindcă Dumnezeu nu are un alt plan, decât să-L lase din nou pe Duhul Sfânt să conducă şi să domnească în biserică.

O, Dumnezeule, Isus era atât de mult după chipul lui Dumnezeu, încât El şi Dumnezeu au devenit una: „Eu şi Tatăl una suntem.” O, Doamne! Ce viaţă a fost aceea! Astfel, Dumnezeu a locuit atât de mult în El, încât întreaga Lui viaţă era învelită în Dumnezeu. Nu-¡ de mirare că era o Capodoperă!

Satan a venit la El. De fiecare dată când Dumnezeu a gândit că are o capodoperă, a apărut şi Satan. A intrat la Moise, iar acesta a rupt Tablele Legii, dar când a venit la această Capodoperă, a fost propria alegere a lui Dumnezeu. Amin. Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte, de aceea El a stat credincios atunci când Dumnezeu a stat şi L-a privit cum a fost ispitit timp de patruzeci de zile, ca Moise.

Desigur, toţi acei proroci L-au preumbrit pe El. Tablele Legii au fost distruse, dar când marele ispititor Satan, a venit acolo şi a încercat să-L ispitească, a văzut că Acela nu era Moise. Nu, domnilor. Astfel, când s-a apropiat de El, a fost lovit de cinci mii de volţi şi şi-a pârlit aripile.

Este scris,” a spus el. Vedeţi? Adam a căzut, dar Isus, al doilea Adam, Capodopera venită ca Răscumpărător, a răspuns: „De asemenea este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Acolo era Capodopera lui Dumnezeu. Da, domnilor. Apoi Satan a spus altceva, dar El ¡-a răspuns: „De asemenea este scris să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!” Înapoia Mea, Satană!” (v. 7). Acolo era o Capodoperă. Şi ce a făcut El? Nu a spus: „Voi spune bisericii şi prezbiterii vor face aceasta şi cealaltă, iar episcopul va face aşa şi aşa”, ci a spus: „Este scris.” Primul Adam nu a făcut aceasta şi a căzut; a fost biruit de Satan. Dar pe Acesta nu a putut să-L biruiască indiferent cât a încercat, iar Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi. Ascultaţi de El, pentru că i-am dat totul Lui.” Ei erau una; erau unul şi Acelaşi; Dumnezeu era în El, făcându-L Dumnezeu, Emanuel pe pământ, Mielul desăvârşit, Capodopera desăvârşită a răscumpărării. Dumnezeu a găsit plăcere în El şi a fost inspirat văzând Viaţa Lui, întocmai ca Michelangelo.

Aici am scrise câteva texte. Marcu 9.7, dacă vreţi să citiţi. Este vorba de muntele schimbării la faţă, unde ¡ s-a arătat Moise şi Ilie:

A venit un nor şi ¡-a acoperit cu umbra lui; şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi.”

Apostolul Petru a devenit atât de inspirat încât a spus: „Să ridicăm aici trei corturi. Vom face trei organizaţii din lucrarea aceasta, trei denominaţiuni: una pentru Moise, una pentru Ilie şi una pentru Tine.”

Şi în timp ce vorbea, din acel nor S-a auzit un Glas care spunea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea. Să ascultaţi de El pentru că va vorbi, iar Eu Îl voi lovi pentru voi.”

„El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” El a fost un miel, a fost Mielul lui Dumnezeu, Jertfa desăvârşită.

Niciodată nu a trăit cineva ca El; nimeni, niciodată. El a fost Capodopera desăvârşită care S-a potrivit desăvârşit cu Cuvântul lui Dumnezeu.

La început, Dumnezeu a dat Cuvântul Său: o bucată pentru partea aceasta de timp; o bucată pentru partea aceea de timp şi pentru partea aceasta de timp, etc.

Aici este marea confuzie a oamenilor de astăzi, pentru că ei încearcă să zidească pe ceva ce s-a întâmplat în urmă cu patruzeci sau cincizeci de ani. Dar lucrul acela a fost dat pentru epoca aceea.

La ce ar fi folosit lui Moise să vină cu mesajul lui Enoh? La ce ¡-ar fi folosit lui Moise să vină cu mesajul lui Noe? La ce ¡-ar fi folosit lui Isus să vină cu mesajul lui Moise? Înţelegeţi? La ce ¡-ar fi folosit lui Wesley să vină cu mesajul lui Luther? La ce le-ar fi folosit penticostalilor să vină cu mesajul lui Wesley? Înţelegeţi ce vreau să spun? (Adunarea spune: „Amin!”).

Totul este împărţit aici în Biblie, dar noi trebuie să ştim ceasul şi timpul nostru. Şi aici dăm greş astăzi, pentru că citim de toate în afară de Biblie. Aceasta este ziua în care ar trebui să trăim; aceasta este ziua în care ne-a plasat Dumnezeu. Haideţi să privim la Cuvânt!

Exact aşa s-a întâmplat şi cu acei farisei, saduchei, irodieni, etc: ei nu L-au văzut pe Isus. Organizaţiile vremii aveau aşteptarea lor, erau atât de siguri pe aşteptarea lor încât s-au gândit că nu există nici o posibilitate să le scape.

Însă când a venit El, a fost total diferit de ceilalţi oameni. El era un Om umil, mic, născut într-un grajd, bănuit a fi nelegitim şi alte lucruri de felul acesta.

Totuşi, El a venit exact cum a spus Scriptura că va veni; iar ei erau familiarizaţi cu ceea ce a spus Moise când a vorbit despre El, de aceea Isus le-a zis: „Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine, pentru că Moise a vorbit despre Mine.” Şi totuşi, ei nu L-au putut vedea. Erau atât de înfăşuraţi în tradiţiile lor, încât nu vedeau nimic, dar El nu a venit să reprezinte organizaţiile acelui timp; nu a venit să reflecte religia sectantă, ci a venit să-L reflecte pe Tatăl şi Tatăl era Cuvântul. Amin. Acum mă simt cu adevărat bine. El a venit să reflecte Cuvântul Tatălui. Dumnezeu a spus că va fi acolo şi acolo a fost: Capodopera desăvârşită a lui Dumnezeu. Oh, Doamne!

El era oglindirea desăvârşită a lui Dumnezeu. El a reflectat toate lucrurile pe care le-a vorbit Dumnezeu despre El. A reflectat ceea ce a spus Adam despre El; a reflectat tot ce au spus prorocii şi patriarhii. El era împlinirea Cuvântului. Toate simbolurile au fost împlinite în El. Da. El a devenit IaHVeH al Noului Testament şi era IaHVeH al Vechiului Testament; Cuvântul, care atunci era în Stâlpul de Foc, a locuit şi S-a manifestat printre noi. IaHVeH al Vechiului Testament a devenit Isus al Noului Testament; reflectarea desăvârşită a lui Dumnezeu.

O, dacă biserica de astăzi ar putea reflecta biserica primară, când Duhul Sfânt S-a revărsat în ziua Cincizecimii! O, dacă creştinul de astăzi ar putea reflecta aceasta! Dar noi suntem o grămadă de hibrizi faţă de ei!

Când am venit astăzi aici, m-am uitat la Casa Grande unde este o fermă de bumbac. Am observat că au pus mori de vânt să pompeze apă pentru plante. De ce? Pentru că acele plante nu aparţin de acolo. Dar priviţi cactuşii aceştia. Poate să nu plouă cinci ani şi totuşi ei vor trăi. De ce? Pentru că sunt de aici. Dar celelalte plante dacă nu sunt udate într-o zi, vor muri. Vedeţi, ele nu sunt originale.

Aşa suntem şi noi. Trebuie să fim dădăciţi şi făcuţi ceva mari în biserică, vorbiţi de bine şi numiţi aşa şi pe dincolo.

Ei bine, creştinii din vechime erau duri şi nu le păsa dacă sunt vorbiţi sau nu de bine. Ei erau analfabeţi şi inculţi, n-au absolvit nici un colegiu şi nu aveau diplome, dar se vedea că umblaseră cu Isus. Aceasta trebuie să se vadă la creştinul de astăzi: că a umblat cu Isus, că cu tine este ceva, ceva deosebit. Creştinul adevărat nu caută popularitate, pentru că creştinii nu umblă după aşa ceva.

O soră din adunarea mea obişnuia să cânte în urmă cu câţiva ani o cântare:

Pot eu să ajung în cer pe drum cu flori

Când alţii s-au luptat pentru răsplată

Navigând pe mări însângerate.

Nu! Trebuie să lupt dacă vreau să domnesc.

 

V-aţi gândit ce aţi fi făcut dacă aţi fi trăit în timpul Lui, când toţi era împotriva lui Isus Hristos? Voi trăiţi acolo, frate şi soră, pentru că El este încă Cuvântul. Dar priviţi-i cum Îl calcă astăzi în picioare! Priviţi cum încearcă să organizeze şi să unească Aceasta cu lumea. Ieşiţi afară! Luaţi poziţie pentru Isus Hristos şi Cuvântul Lui! Nu lăsaţi nimic să vă împiedice! Staţi cu El!

Bătrânul chinez care a venit aici, în Arizona şi în California, cu mulţi ani în urmă, nu ştia să scrie nici un cuvânt în engleză. El avea spălătorii de rufe şi ştiţi ce făcea? Lua o bucată de hârtie pe care nu scria nimic, o rupea în două şi o parte ţi-o dădea ţie.

Astfel, când mergeai să-ţi iei hainele de la spălat, bucata ta de hârtie trebuia să se potrivească cu bucata lui, pentru că altfel nu primeai hainele. Aşa era cel mai bine. Ceva scris se putea imita, dar cu aceasta nu puteai să-l prosteşti, fiindcă cele două bucăţi de hârtie trebuiau să se potrivească exact.

Aşa a făcut şi Dumnezeu legământul Lui. Experienţa noastră nu trebuie să se potrivească cu un crez, cu o dogmă sau cu o denominaţiune, ci trebuie să se potrivească cu Isus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Corect.

Isus Hristos ne pretinde atunci când venim la El. Dumnezeu L-a rupt în două la Calvar: o parte din El S-a înălţat la cer şi stă la dreapta Lui. Acela este trupul, iar Duhul L-a trimis aici să pregătească o Mireasă pentru El. Şi aceeaşi experienţă care a fost în Hristos, trebuie să fie şi în noi.

El a fost atât de desăvârşit şi L-a încântat atât de mult pe Sculptor încât, fiind inspirat, L-a lovit la Calvar. Iar în textul citit, vedem Capodopera lui Dumnezeu cum este descrisă în Scriptură: lovit, zdrobit şi rănit de Dumnezeu. Vedeţi? Aceasta este adevărata Capodoperă.

Dacă ar fi dus doar o viaţă bună, El ar fi fost ca unul care predică astăzi o Evanghelie socială. El a fost un Profet, dar a fost mai mult decât un profet, a fost Dumnezeu, Emanuel.

Exact aceasta L-a făcut o Capodoperă pentru mine şi pentru tine: faptul că Dumnezeu L-a lovit la Calvar. Nu a contat cât de mulţi morţi a înviat, ce predici mari a ţinut, ce viaţă deosebită a trăit şi ce a spus, la Calvar a fost dovedit. Dumnezeu a fost atât de mulţumit de El, încât a fost singurul Om de pe pământ pe care El a putut să-L lovească pentru ceilalţi oameni. Cel desăvârşit a fost lovit pentru cei păcătoşi, aşa încât întreaga creaţiune care a căzut prin Adam, a fost răscumpărată prin Isus Hristos. Capodopera lui Dumnezeu a rezistat testului. Cum? Prin Cuvânt, fiindcă este scris: „că omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Oh, prietene creştin, îmbracă toată armura lui Dumnezeu! Nu sta deoparte din pricina unei păreri, a unui crez sau din cauza a ceva ce susţii tu! Pune-ţi întreaga armură a lui Dumnezeu când te duci să lupţi împotriva vrăjmaşului, aşa cum a făcut Domnul nostru. El ne-a arătat că cel mai slab creştin poate să-l biruiască pe Satan doar cu Cuvântul, pentru că El are putere. El putea să-l lovească pe Satan cum voia, dar nu Şi-a folosit puterea, ci a luat Cuvântul şi l-a biruit cu El: „Este scris… Este scris…” peste tot „este scris.” Deci El l-a biruit pe Satan prin Cuvântul lui Dumnezeu.

El era Capodopera desăvârşită a lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a lovit-o. Ce exemplu! Ce lucru adevărat!

Vorbim de sculptura lui Michelangelo, de Moise lovit la genunchi? Nu! Vorbim de Capodopera lui Dumnezeu, despre acest Om care a fost mai umilit decât orice alt om. A fost atât de umilit încât nici nu mai arăta ca un Fiu al omului. Biblia spune că: „…pentru mulţi a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor. A fost lovit, străpuns, plin de sânge şi dezbrăcat…(Isaia 52.14). Arăta ca o grămadă de oase ţinute de o piele însângerată. Nici nu mai arăta ca o fiinţă umană, în timp ce se târa spre Calvar, dar Dumnezeu L-a lovit pentru noi, iar aceasta a făcut din El Capodopera Lui desăvârşită.

O, cât Îl iubesc când ştiu că a făcut aceasta pentru mine şi pentru tine! Cum am putea fi aşa? Nimeni nu ar putea fi; nimeni nu este vrednic. Noi eram fără nădejde, fără Dumnezeu, fără nici o cale de răscumpărare; eram fără Dumnezeu pentru că fiecare am fost născuţi prin sex şi a trebuit plătit preţul. Dar a venit Cel desăvârşit şi El a fost atât de desăvârşit şi L-a mulţumit atât de mult pe Dumnezeu, încât L-a lovit pentru tine şi pentru mine.

Şi de aproape două mii de ani, Dumnezeu încearcă să-I cioplească o Mireasă Capodoperă, numită Biserica. Aşa este. Cum procedează Dumnezeu? Prin metoda Lui neschimbătoare, prin Cuvânt. Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată felul de lucrare, pentru că El nu Se schimbă. El este desăvârşit şi nu Se schimbă, aşa că de fiecare dată va proceda aşa cum a procedat prima dată.

Dacă El l-a salvat odată pe un om fiindcă s-a pocăit, în acelaşi fel îl va salva şi pe altul. Dacă El l-a vindecat odată pe un om fiindcă a avut credinţă şi pe următorul îl va vindeca pe aceeaşi bază. El nu-Şi schimbă niciodată metoda fiindcă este suveran şi veşnic; este infinit, Omniprezent şi Atotştiutor; este Dumnezeu.

De aceea, El nu trebuie să ceară sfatul nimănui şi nu trebuie să aştepte să înveţe mai mult. El nu are nevoie de o nouă diplomă, fiindcă este desăvârşit. Şi orice decizie a luat prima dată, rămâne pentru totdeauna, nu poate fi schimbată. O, cât sunt de bucuros pentru aceasta!

Când a făcut prima Sa capodoperă, Dumnezeu a pus-o în spatele Cuvântului, iar când a făcut a doua Capodoperă, Aceea era Cuvântul. Amin. El era Cuvântul. Nu în spatele Cuvântului, ci Cuvântul Însuşi. Dumnezeu nu-Şi schimbă niciodată Planul, iar prima Sa Biserică a început s-o facă din Cuvânt.

La început, Dumnezeu, Cuvântul, era Independent de orice altceva, de toţi oamenii. Nu spun aceasta ca să fiu deosebit, dar dacă este să vorbim de segregaţie, ştiaţi că Dumnezeu este un Segregaţionist? Cu siguranţă. Astfel, El Îşi separă poporul de lume. El a separat Israelul, naţiunea Lui şi încearcă să-Şi separe biserica de lume, dar biserica vrea să meargă cu lumea. Însă poporul Său este un grup segregat, separat pentru El. Cine este El? Cuvântul.

Cum poate un om să spună că are Duhul Sfânt, Duhul care a scris Cuvântul şi apoi să nege Cuvântul? Cum poate Duhul Sfânt din tine să nege propriul Său Cuvânt care a fost pregătit pentru tine? Eu nu pot înţelege aceasta. Duhul trebuie să fie de acord cu Cuvântul, dar dacă duhul din tine nu întăreşte fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu cu un „Amin,” înseamnă că acolo este ceva pe dos.

Cineva de aici a citat: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Cu siguranţă. El este Cuvântul şi este întotdeauna Acelaşi, iar duhul tău trebuie să întărească aceasta cu „Amin!” Poate ziceţi: „Da, într-un fel este…” Nu într-un fel, ci este în toate felurile, El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Deci, am văzut că Dumnezeu a început să pregătească o Mireasă pentru Hristos, iar această Mireasă trebuie să se identifice cu El şi în El, pentru că este parte din El. Mireasa este parte din El. Mireasa devine o parte din Cuvântul pentru această zi, fiindcă este Hristos. Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”). Noi trebuie să fim în Hristos şi trebuie să fim din Hristos, o parte din Hristos.

Ce este femeia când se căsătoreşte cu un bărbat? Ea trebuie să fie parte din el. Ei nu mai sunt doi, ci devin una.

Tot aşa, când Dumnezeu şi Hristos au devenit una, au fost Unul, fiindcă Dumnezeu era Cuvântul şi Cuvântul S-a făcut trup, iar trupul şi Cuvântul au devenit una. Când biserica devine Mireasa lui Hristos, ea şi Evanghelia este una.

Atunci cum puteţi spune că zilele minunilor au trecut? Cum puteţi spune că El nu este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Dacă sunteţi parte din El, cum puteţi spune că acele lucruri sunt pentru un alt timp sau numai pentru apostoli? Cum puteţi spune aceasta când El a zis: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!”? Şi când în Apocalipsa 22.18-19, la încheierea Cărţii, El a spus: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.”

Cum crezi că vei ajunge în cer când spui: „Păi, aceasta o cred, dar aceasta nu o cred.”? Tu trebuie să iei tot Cuvânt pentru că eşti parte din El. Aşa încearcă să-Şi zidească Dumnezeu Biserica astăzi, nu printr-un crez. Dar ei încearcă să ne forţeze să intrăm acolo, oameni buni! Îl vedeţi venind? Scrisul de mână este pe perete. Nu va trece mult până când va fi o biserică mondială şi orice biserică va trebui să facă parte din ea sau să suporte consecinţele. Eşti gata să suporţi consecinţele? Sigur că nu, deoarece crezi că este un lucru bun.

Ar fi bine să-L ai pe Hristos în tine, pentru că acest Cuvânt este veşnic şi El este Cel care te va învia din nou. Tu ai devenit parte din acel Cuvânt, te-ai identificat cu Cuvântul.

Astăzi tu spui: „Eu sunt creştin, dar tu la care denominaţiune aparţii?” Ei bine, aceasta nu are nimic a face cu creştinismul.

Eu nu am nimic cu denominaţiunile, nu sunt împotriva lor. Mulţi spun că dărâm denominaţiunile şi le dezbin, dar eu nu fac aceasta. Nu, domnilor. Denominaţiunile sunt în ordine, ele sunt ca un contract de muncă, dar când eşti legat de aceasta şi spui: „Sunt creştin pentru că fac parte din cutare biserică,” aceasta nu înseamnă nimic. Tu trebuie să fii al lui Hristos, iar Hristos este Cuvântul. De multe ori aceste denominaţiuni sunt atât de departe de Cuvânt cum este răsăritul de apus.

Tu trebuie să stai cu acest Cuvânt, să fii Mireasa. Dacă eşti în Mireasă, eşti în Cuvânt şi Cuvântul este în tine. Şi Cuvântul care L-a reflectat pe Dumnezeu prin Hristos, Îl va reflecta pe Dumnezeu şi prin tine. Amin. „Amin” înseamnă „Aşa să fie.” Deci aşa să fie. Cred că acesta este adevărul. Trebuie să fii identificat cu El.

Acum, dacă sunt un american adevărat, un adevărat cetăţean al acestei naţiuni, trebuie să mă identific cu ea; trebuie să fiu tot ce a fost ea vreodată, cu bune şi cu rele, şi cu tot ce va fi ea cu bune şi rele. Trebuie să fiu identificat cu această naţiune, dacă vreau să fiu un adevărat american, este adevărat?

În glorie sau în ruşine, în libertate sau în robie, oricum ar fi, trebuie să fac parte din nemurirea ei. Tot ce este ea, sunt şi eu; tot ce a fost ea, sunt şi eu, şi trebuie să fiu părtaş la tot ce va fi ea, să fiu parte din ea. Aşa este.

Gândiţi-vă puţin la aceasta, ca americani, fiindcă v-am spus aceasta ca să mă puteţi înţelege.

Ca să pot fi american, eu trebuie să mă identific cu tot ce a fost ea. Aceasta înseamnă că am ajuns la Plymouth Rock cu înaintaşii noştri. Am fost la Plymouth Rock cu pelerinii. Am călărit împreună cu Paul Revere să avertizez naţiunea de pericol. A trebuit să fac aceasta, dacă sunt american.

Tu spui: „O, frate Branham!”

Stai puţin! Biblia spune în Evrei 7.9-10: „Mai mult, însuşi Levi, care ia zeciuială, a plătit zeciuiala, ca să zicem aşa, prin Avraam;

căci era încă în coapsele strămoşului său, când a întâmpinat Melhisedec pe Avraam.” Vedeţi? Când stră-stră-strănepotul era în coapsele lui, Avraam a plătit zeciuială lui Melhisedec şi atunci a fost rânduit de Dumnezeu. A făcut-o? (Adunarea spune: „Amin!”). Aşa este.

Orice este această naţiune, sunt şi eu. Aşa este. Deci, am poposit la Plymouth Rock, am călărit cu Paul Revere, am trecut valea Forge pe acel râu îngheţat împreună cu Washington; am fost unul din soldaţii americani care nu aveau papuci şi mărşăluiau împotriva britanicilor. Mi-au îngheţat picioarele de frig în dimineaţa aceea, iar în timp ce-mi bandajam picioarele, l-am văzut pe Washington ieşind ud până la brâu din pădure, fiindcă a stat şi s-a rugat toată noaptea. Am fost acolo când s-a întâmplat aceasta.

Am fost cu Stonewall Jackson, când opoziţia era atât de mare! Când armata de Nord a fost trimisă acolo, se spunea: „Armatele sunt învinse!”

„Dar unde este Jackson?”

„El rezistă ca un zid de piatră.” Am fost acolo cu acel bărbat mic cu ochi albaştri.

Unii l-au întrebat odată: „Cum poţi rezista cu toată această opoziţie?”

Şi acel bărbat simplu şi modest, şi-a lovit cizma şi a spus: „Eu nu iau nici măcar o gură de apă până când nu-I mulţumesc Atotputernicului Dumnezeu.” Eu am fost cu el în convingerile lui, am fost cu Stonewall Jackson. Aşa este.

Am fost în Boston, la sărbătoarea Ceaiului şi l-am ajutat să arunce ceaiul englezesc în ocean. Trebuia s-o fac ca să fiu un american. Da, domnilor. Am semnat Declaraţia de Independenţă cu Thomas Jefferson şi am tras clopotul libertăţii pe 04 iulie 1776.

Mă identific şi cu ruşinea ei, ca revoluţionar, când fratele a luptat împotriva tatălui, şi tatăl împotriva fiului. A trebuit să mă identific cu ruşinea ei, aşa cum m-am identificat şi cu slava ei. Aşa este.

Am fost la Wake Island unde şi-au pierdut viaţa acei soldaţi. I-am văzut murind. I-am văzut când au ocupat Wake Island şi ¡-am ajutat să ridice steagul pe Guam. Desigur.

Tot trecutul ei, tot ce a făcut această naţiune şi tot ce este ea acum, spun cu mândrie că sunt parte din ea şi mă bucur că sunt american. Voi nu? (Adunarea spune: „Amin!”).

Ca să fiu creştin, trebuie să fie la fel. Aleluia! Da, domnilor. Dacă sunt creştin, atunci am propovăduit Evanghelia împreună cu Noe şi ¡-am avertizat pe oameni cu privire la judecata care vine. Da, domnilor. Am fost parte din Planul lui Dumnezeu.

Am fost cu Moise la rugul aprins şi am ieşit afară din Egipt împreună cu el. Am luat calea pribegiei prin pustie, am auzit Glasul Lui şi am văzut slava Lui. Am văzut Stâlpul de Foc în acel rug aprins, vorbind cu Moise. Am fost cu el când s-a deschis Marea Roşie; am văzut Stâlpul de Foc pe Muntele Sinai, am mâncat mană în pustie şi am băut apă din Stânca lovită. Aleluia! (Acum nu mă simt de cincizeci şi cinci de ani). Amin. Da, domnilor. Am mâncat mană cu poporul evreu în pustie şi am băut din aceeaşi Stâncă lovită.

Am stat cu Iosua în dimineaţa când a privit zidurile Ierihonului şi L-am văzut pe Omul acela stând în picioare. El şi-a scos sabia şi s-a dus spre El întrebându-L: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?” dar El ¡-a răspuns: „Sunt Căpetenia oştirii Domnului…” L-am văzut pe Iosua aruncându-şi sabia la pământ şi am îngenuncheat împreună înaintea Lui, a Căpeteniei oştirii Domnului. Am văzut cum s-au prăbuşit zidurile Ierihonului la sunetul trâmbiţei.

L-am văzut pe Iosua zicând: „Soare, stai pe loc şi tu, lună, opreşte-te!” Am văzut soarele stând pe loc şi luna nu a mai strălucit. Da, am văzut toate aceste lucruri întâmplându-se.

Am fost cu Daniel în groapa cu lei şi cu tinerii evrei în cuptorul încins.

Am fost cu Ilie când întreaga naţiune era împotriva lui, şi l-am văzut pe Ahab şi pe Izabela aceea cu părul încreţit, vopsită şi pudrată, mergând la biserică. M-am ridicat cu Ilie şi am susţinut Mesajul pur şi curat al Cuvântului lui Dumnezeu. Aleluia! Am stat cu el pe Muntele Carmel şi l-am auzit rugându-se să coboare foc din cer.

Am fost cu David când l-a doborât pe Goliat. Slavă lui Dumnezeu!

Ei bine, dacă sunt un creştin adevărat, mă identific în toate acestea; trebuie să fiu parte din ele. Da, domnilor.

Am prorocit cu Isaia în timpul lui şi am fost cu Ioan la Iordan când a văzut porumbelul coborându-Se peste El.

Am fost cu El când a vindecat bolnavii şi l-a înviat pe Lazăr şi pe fiica lui Iair. Am văzut toate acestea.

Mă identific cu El în moartea Sa; am murit cu El când a murit pe Calvar şi am înviat cu El în dimineaţa de Paşti, în puterea învierii Lui, iar în seara aceasta sunt martorul Lui. Am murit cu El la Calvar şi am înviat cu El în dimineaţa de Paşti. Aleluia!

Ca să fiu o parte din El, trebuie să mă identific cu El. M-am identificat cu El în moartea Lui; m-am identificat cu El în suferinţa Lui; m-am identificat cu El când a fost respins de denominaţiuni; m-am identificat cu El când L-au scos afară din Templu şi au încercat să se scape de El. Am fost acolo cu El. Am fost cu El în moartea Lui şi am înviat cu El în înviere.

Am fost cu cei o sută douăzeci, când s-au dus în odaia de sus. Da, domnilor. Am fost martor la vâjâitul de vânt venit din cer; am vorbit în limbi cu cei unşi în ziua Cincizecimii. Aleluia! Am fost acolo fiindcă mă identific cu El. Slavă lui Dumnezeu! Aşa este. Am predicat cu Petru în Fapte 2. O, am predicat cu el acolo!

Am predicat cu Pavel în Areopag, în faţa criticilor. Da, domnilor. A trebuit să fac aceasta.

Am fost cu Ioan pe Insula Patmos şi am văzut în vedenie venirea Lui. Da. L-am văzut pe Luther şi am fost cu el în reformă. Am fost cu Wesley, iar acum sunt aici, în Yuma, Arizona. Aleluia! În seara aceasta mă identific aici, în acest motel, cu acest grup de oameni care cred la fel ca mine. Şi iată că „stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos.” Aleluia! Eu sunt identificat cu El şi aştept venirea Lui în slavă, în una din aceste zile.

 

Trăind, El m-a iubit,

Murind, El m-a salvat,

Îngropat, El mi-a pus păcatele deoparte,

Înviind, El m-a sfinţit de-a pururi

Şi într-o zi, El vine. O, ce slăvită zi!

 

Acum sunt identificat cu botezul Duhului Sfânt, nu cu ceva ce s-a întâmplat aici pe stradă, cu ceva de acum patruzeci de ani. Eu Îl am chiar acum, slava şi puterea lui Dumnezeu de iertare a păcatelor. L-am văzut vindecând bolnavii, deschizând ochii orbilor, spunând mai dinainte lucruri care urmau să se întâmple şi descoperind gândurile inimilor.

Mă identific cu El în lucrarea Sa din această zi. Slavă lui Dumnezeu! Mă identific cu El pentru eliberarea din acest timp din urmă şi cred că sunt o parte din marea Mireasă după care va veni într-una din aceste zile.

Indiferent cum ne-ar numi lumea: nebuni, isterici, Beelzebul, eretici sau oricum altfel, eu vreau să mă identific cu acest grup. Oricum sunt acolo, rămân acolo pentru că am fost născut acolo şi am fost din totdeauna acolo, pentru că acolo m-a aşezat Dumnezeu. Da, mi-am părăsit biserica şi am venit să mă identific cu nişte holly-rollers. Sunt unul dintre ei; mă identific cu ei, deşi mi se spune: „Billy, ţi-ai pierdut minţile!”

Poate că da, dar am găsit mintea lui Hristos; am găsit Cuvântul Lui, am găsit prezenţa Lui; am găsit că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi nu-mi pasă ce spune cineva, fiindcă acesta sunt eu. Eu trebuie să mă identific cu El şi mă identific prin Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…” O, mă bucur că mă identific aici! Da, domnilor.

Poate aţi auzit vechea poveste cu bătrânul maestru violonist.

Ei aveau o vioară veche şi a vrut s-o vândă, dar nimeni nu o cumpăra. A început licitaţia şi s-a strigat: „Cine oferă un dolar? Cine oferă un dolar şi jumătate? O dată, de două ori…”

Atunci s-a ridicat în audienţă un om cu părul cărunt. Ştiţi povestea. A luat vioara şi a început să cânte. Imediat toţi cei prezenţi au început să plângă.

Atunci cel ce ţinea licitaţia a luat vioara din nou şi a strigat: „Cine oferă o mie de dolari? Cine oferă cinci mii?”

Care era diferenţa? Meşterul care a făcut-o şi o cunoştea, a ştiut cum să scoată ceea ce era în ea şi ce putea oferi.

Vedeţi? Cât timp încercăm să scoatem noi bisericile noastre din crezuri şi denominaţiuni, nu vom reuşi nimic. Lăsaţi-L pe Meşter, pe Creatorul omenirii, pe Cel care l-a făcut pe om după chipul Său, pe Cel care îl face o Mireasă; lăsaţi ca arcuşul Duhului Sfânt să se mişte numai o dată peste Cuvântul din inimile voastre şi va fi cel mai bun exemplu pentru voi. Nu contează la ce biserici mari te duci, nici câte nume sunt scrise acolo, totul este Isus Hristos; mai mult decât toate bisericile şi denominaţiunile, mai mult decât toate crezurile din lumea întreagă, El pregăteşte o Mireasă. Da, domnilor. El ciopleşte afară tot ce este lumesc: o aderare la biserică, crezuri, dogme şi denominaţiuni, toate trebuie tăiate jos de pe Biserică; ideile formale, indiferenţa, doctrinele şi celelalte lucruri. Întoarceţi-vă înapoi şi lăsaţi-L pe Meşter să vă ia în mâinile Sale, să plimbe puţin arcuşul pe Cuvânt şi să spună: Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci!”

Spuneţi: „Amin, Doamne! Ia-mă, modelează-mă şi fă-mă ce ar trebui să fiu!” Apoi va fi ceva diferit, pentru că El a spus: „Când voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage pe toţi oamenii la Mine.” Da, domnilor.

El vă ciopleşte acum; ciopleşte toate crezurile, dogmele şi lucrurile fireşti; va ciopli până va scoate o Mireasă pentru Fiul, o altă Capodoperă, o parte a Cuvântului. Cuvântul!

Isus nu putea să împlinească partea aceea. Vă amintiţi cum a citit în acea zi din Carte? El a citit numai o parte din prorocie, lăsând restul pentru timpul din urmă. Aceea este parte pe care trebuie s-o împlinim noi.

Vedeţi, El vrea să-Şi cioplească biserica, aşa cum Şi-a cioplit Fiul; vrea să-¡ facă Miresei la fel ca Mirelui. Ca să fii Mireasa Lui trebuie să fii parte din El. Nu o parte dintr-un crez, nu o parte dintr-o biserică, nu o parte dintr-o denominaţiune, ci o parte din El, iar El ciopleşte lumea de la voi şi lasă să trăiască doar Cuvântul Său în voi.

Marele Sculptor vrea să te aibă după asemănarea şi cerinţele Lui, aşa cum cere Cuvântul Lui. „În zilele din urmă voi turna din Duhul Meu peste orice făptură. Fiii şi fiicele voastre vor proroci.” Hristos este Capodopera identificată a Cuvântului făcut trup, iar vouă vi se cere să fiţi identificaţi în El, prin acelaşi Cuvânt, să fiţi Capodopera Lui, Mireasa.

Fraţilor, atunci Dumnezeu a avut o Capodoperă pe care a vrut s-o prezinte lumii, iar astăzi vrea să aibă din nou o Capodoperă. Vreţi aceasta? Sunteţi gata, prieteni creştini? Sunteţi siguri că viaţa voastră Îl reflectă pe Hristos? Indiferent ce spune lumea: că v-aţi pierdut minţile sau că mergeţi la o biserică de holly-rollers, nu le daţi atenţie!

Dacă nu eşti absolut sigur de salvarea ta şi de faptul că eşti în Trup, că Cuvântul este în tine, că Se reflectă în tine şi că Viaţa lui Hristos Se reflectă prin tine, nu risca, frate şi soră!

Indiferent ce sunteţi sau ce experienţe aţi avut, lăsaţi acel Cuvânt să Se reflecte prin voi în fiecare zi, fiindcă în aceste zile din urmă, Dumnezeu Îşi ia o Mireasă pentru Fiul Său, Isus Hristos.

Să ne plecăm capetele.

Scumpule Tată ceresc, aceasta este o cale grea pentru această adunare de oameni inteligenţi. Educaţia mea este insuficientă, Doamne, dar mă rog ca marele Duh Sfânt să ducă aceste cuvinte adânc în inimile oamenilor, ca să înţeleagă ce am vrut să spun, dacă nu au înţeles felul meu simplu de exprimare. Dar în inima mea, eu văd ce vrei să faci.

Tată, eu cred că Mireasa trebuie să fie parte din Mire. Ea trebuie să fie la fel ca Mirele, pentru că este parte din El. Deci, ea nu poate fi Mireasa Lui până când nu devine parte din El, adică o parte a Cuvântului de astăzi care spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Doamne, bobul de grâu care a fost pus odată în pământ, a rodit după chipul bobului care a căzut în pământ, iar în ziua de Rusalii a răsărit o Biserică măreaţă. Acolo a ieşit încă un bob de grâu ca să fie o Mireasă şi un Mire pentru timpul din urmă.

Noi am văzut cum a căzut în pământ timp de o mie de ani, începând de la Conciliul de la Niceea, şi a putrezit în pământ.

Criticii au scris o carte intitulată „Dumnezeul tăcut,” în care spuneau că „acest Dumnezeu Şi-a lăsat copiii să moară, să fie ucişi de lei şi arşi. Romanii ¡-au martirizat pe creştini şi ¡-au ars pe rug.” Dacă scriitorul acela ar fi avut o înţelegere duhovnicească, ar fi văzut că bobul acela de grâu trebuia să putrezească în pământ, pentru ca apoi să răsară iar.

Şi nu a răsărit ca un bob, ci ca nişte frunzuliţe verzi, aşa cum răsare grâul. Apoi a crescut prin Luther, prin Zwingli şi mai departe, până când în cele din urmă a ajuns o carcasă. În zilele lui Wesley, s-a schimbat puţin semănând cu grâul mai mult decât frunzuliţele. Revenea spre forma originală.

Apoi am spus că avem grâu fiindcă arăta aproape ca cel original, dar dacă iei un spic şi în desfaci, vei vedea că acolo nu este nici un bob, ci doar un înveliş, o coajă. Doamne, marea trezire penticostală trebuia să fie aşa ca să protejeze bobul care avea să iasă. Nu era alt loc pentru el ca să se poată face.

Tată, noi am luat aceste exemple din natură, pentru că Tu ai făcut natura. Astfel, Tu ai răscumpărat pământul, trecându-l mai întâi prin botezul cu apă în zilele lui Noe. Apoi ai lăsat sângele Fiului Tău să curgă pe pământ ca să-l sfinţeşti pentru Tine şi îl vei arde cu foc, vei arde toate lucrurile lumeşti şi îl vei înnoi.

Aşa faci şi cu creştinul ca să-l salvezi: îl botezi, îl sfinţeşti, apoi arzi lumea din el şi-l faci proprietatea Ta, punând Duhul Sfânt în el.

Noi ştim că acest grâu trece prin acelaşi proces şi orice lucru din natură lucrează la fel. Doamne, acum vedem cum pleava se îndepărtează de bobul de grâu şi devine tot mai lumească. Pleava trebuie să se dea la o parte pentru ca grâul să poată ajunge în prezenţa Fiului. Eu aud deja venirea combinei, Doamne. Nu mai este mult, apoi marele lift va ridica Mireasa în slavă, în prezenţa lui Dumnezeu.

Te rog să ne binecuvântezi pe fiecare şi să ne ajuţi să nu uităm că aceasta este marea noastră şansă. Astăzi este marea noastră şansă, poate mâine nu o mai avem. „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile…” (Evrei 3.15).

Doamne Dumnezeule, eu nu-¡ cunosc pe oamenii aceştia, dar îngăduie ca cei care doresc să primească plinătatea lui Dumnezeu, să fie umpluţi cu Duhul Sfânt. Îndură-Te, Tată.

Staţi cu capetele şi cu inimile plecate. Prieteni, iertaţi-mă dacă v-am tăiat prin mesajul meu. Rugămintea mea este ca Dumnezeu să vă descopere ce am vrut să vă spun. Vă rog să nu mai priviţi în jur! Ţineţi capul plecat! Oriunde sunteţi, dacă ştiţi că viaţa voastră nu este…

Aţi văzut ce s-a întâmplat cu cei aflaţi în acest proces de creştere? Ce au făcut ei? Au intrat într-o organizaţie. Şi ce s-a întâmplat? Duhul ¡-a părăsit şi a mers mai departe, în următoarea trezire. Astfel, imediat după ce s-au organizat luteranii, Duhul a mers în Wesley, iar când s-au organizat metodiştii, S-a dus în penticostali. Unde Se duce după ce     s-au organizat şi penticostalii? Exact ca Stâlpul de Foc, Se mişcă continuu înainte..

Unii mai spun: „Eu sunt penticostal.” Asta-¡ bine. „Eu sunt luteran.” În ordine, nu am nimic împotrivă, dar, prieteni, grâul creşte mai departe, se mişcă înainte. Noi am avut cele mai mari treziri, au durat cel mai mult. Istoria a dovedit că o trezire nu a durat niciodată mai mult de trei ani, dar aceasta durează de cincisprezece ani sau mai mult, cu campanii mari de vindecare, dar acum s-a mai răcit.

Dacă vă uitaţi, fiecare trezire a sfârşit într-o organizaţie, dar aceasta de ce nu s-a organizat?

Pe aici pe undeva este un grup mic de fraţi care se numesc „Ploaia târzie.” Ei nu au mai mers nicăieri, ci au ieşit direct. De ce? Este epoca grâului, prieteni. Este grâul. Pe pământ este o slujbă exact ca aceea care a fost la început, când bobul a intrat în pământ, o adevărată experienţă de Rusalii.

Bisericile se organizează, fiecare încercând să se ridice mai sus decât cealaltă şi să adune mai mulţi membri şi mai multe organizaţii. Noi am văzut aceasta, vedem cum se trag deoparte. De ce? Aşa trebuie să fie pentru ca soarele să ajungă la grâu. Dacă n-ar fi fost pleava în jurul lui, n-ar fi avut unde să stea. Dumnezeu a făcut un înveliş în jurul lui, la fel ca la porumb, la grâu sau la orice iese din înveliş. Vedeţi, după aceasta nu a mai început nici o organizaţie. De ce? Pentru că nu mai este timp, suntem la sfârşit.

Dacă tu nu eşti unde ar trebui să fii, spune: „Frate Branham, dacă Dumnezeu ascultă rugăciunea ta, şi am auzit că o ascultă, pentru că a răspuns la rugăciunea ta pentru bolnavi, vrei să te rogi şi pentru mine, ca să primesc acea experienţă, fiindcă s-ar putea să nu ne mai vedem niciodată?” Da, s-ar putea să nu ne mai vedem. „Eu nu mă simt încă pregătit ca să fiu acolo, dar aş vrea să te rogi pentru mine ca să fiu.”

Staţi cu capetele plecate şi ridicaţi mâna dacă vreţi. Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe tine, şi pe tine. Dumnezeu să vă binecuvânteze. În grupul acesta s-au ridicat cincizeci sau şaptezeci de mâini.

Isuse scump, Tu eşti Judecătorul, iar noi suntem doar slujitori. Dumnezeule scump, dacă am primit trecere înaintea Ta, Te rog să răspunzi la rugăciunea mea. Tu ai văzut fiecare mână care a fost ridicată şi ştii ce este în acea inimă, iar noi credem că sunt rânduiţi pentru viaţă. Ca în zilele lui Adam, Satan încearcă să împiedice facerea acestei Capodopere. Fie ca el să fie oprit chiar în seara aceasta. Fie ca sângele lui Isus Hristos să-l oprească, pentru ca ei să poată ieşi ca să devină Capodopera lui Dumnezeu. Îndură-Te, Tată.

Îngăduie ca ei să fie identificaţi în Hristos Isus, fiindcă El a spus: „Dacă un om nu se naşte din nou…” Îngăduie ca ei să primească experienţa naşterii din nou; îngăduie ca ei să primească botezul Duhului Sfânt, eliberarea de toate lucrurile lumii. Ei nu le mai vor, Doamne. Scoate lumea din ei şi fă-¡ o Capodoperă a Ta înaintea oamenilor. Îndură-Te, Doamne, ca să Te bucuri în această grădină a timpului din urmă şi să-Ţi prezinţi Capodopera Ta din aceşti bărbaţi, femei, băieţi şi fete care şi-au ridicat mâna. Îndură-Te, Doamne.

Binecuvântează trezirea din acest oraş. O, Dumnezeule, mă rog ca fiecare bărbat şi femeie care sunt prin apropiere, să ia parte la această trezire. Şi fie ca toţi să fie umpluţi cu Duhul Sfânt şi să înceapă o trezire de modă veche care să cuprindă tot oraşul, iar oamenii să vină de pretutindeni. Îndură-Te, Doamne, şi dă-ne aceste lucruri, Tată, pentru că le cerem în Numele lui Isus. Amin.

Eu Îl iubesc. Voi? (Adunarea spune: „Amin!”). Voi ştiţi că Pavel a spus: „Dacă cânt, cânt în Duhul.” Eu sunt departe de a fi un cântăreţ, dar aş vrea să începem să cântăm cântarea „Îl iubesc.” Soră, dă-ne un ton, te rog, „Pentru că El ne-a iubit întâi.” Îl ştiţi? Câţi Îl ştiţi? Este unul din cântecele mele preferate şi îmi place să îl cânt. În ordine.

Să cântăm cu capetele plecate şi cu ochii închişi:

 

Îl iubesc, Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

 

Să-l murmurăm. (Fratele Branham începe să murmure cântarea). Într-o zi, pe cer se va aşeza curcubeul. Atunci va suna trâmbiţa şi cei morţi în Hristos, vor învia. O, cât Îl aşteptăm!

 

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

 

Acolo a devenit El Capodopera noastră. (Fratele Branham continuă să murmure cântarea).

Mi-am amintit că înainte de a fi expuse, toate operele de artă trebuie să treacă mai întâi prin faţa criticilor care trebuie să vadă dacă găsesc ceva de criticat. Dar dacă opera rezistă criticilor, este expusă pentru public.

Fiul lui Dumnezeu a trecut pe la criticii din fiecare organizaţie şi denominaţiune, şi chiar şi Pilat a spus: „Eu nu găsesc nici o vină în El.”, iar Iuda a spus: „Am vândut sânge nevinovat.”

Dumnezeu L-a ridicat şi astăzi este expus în marea Sale de Expoziţie, la dreapta lui Dumnezeu, făcând mijlocire pentru noi. Nu vreţi să vă alăturaţi Lui acolo? Nu vreţi să fiţi parte din El? Puteţi, chiar sunteţi invitaţi. Vorbiţi cu El în timp ce vom continua să ne rugăm.

Aş vrea să daţi mâna cu cel care stă în faţa voastră la masă şi să spuneţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze, prietene creştin. Dumnezeu să te binecuvânteze. Roagă-te pentru mine.” Faceţi cu toţii aceasta în timp ce cântăm.

 

Îl iubesc, Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

 

Priviţi spre Capodopera voastră care stă acolo.

Măreţule Sculptor, Dumnezeule care l-ai făcut pe om şi l-ai modelat după chipul Tău, Te rog să ne primeşti în seara aceasta, Doamne. Fie ca seara aceasta să fie una de aducere aminte, fiindcă aici, în motelul Stardus, Tu ai modelat oameni după chipul Fiului lui Dumnezeu. Îndură-Te, Doamne!

Măreţule Sculptor, Tu eşti singurul care poţi face aceasta. Doamne, ia Cuvântul Tău şi modelează inimile noastre ale tuturor, ca să putem deveni Capodopera Ta din timpul din urmă şi să fim numiţi Mireasa lui Hristos, iar ceilalţi oameni să vadă că trăirea cu El este o realitate şi o bucurie.

Doamne, bisericile de astăzi şi-au pierdut sinceritatea, toate s-au luat după Hollywood. Ce se întâmplă, Doamne? Ei s-au luat după o sclipire, în loc să se ia după Lumină. Noi ştim că lumea sclipeşte de lucruri lumeşti, dar Evanghelia străluceşte cu dragoste şi cu Hristos. Doamne, fă să ne îndepărtăm de sclipirea lumii şi să intrăm în strălucirea lui Hristos.

Doamne, ei sunt ai Tăi, fiindcă ai plătit preţul pentru ei! Ei au ridicat în seara aceasta mâna în semn că vor. Eu mă încred în Tine, pentru că ai spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu îl voi izgoni. Cine aude Cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu va veni la judecată.” Vedeţi? Nu cel ce se face că crede, ci cel ce crede cu adevărat, „va trece de la moarte la viaţă.” Îndură-Te, Tată, fiindcă sunt ai Tăi, prin Numele lui Isus Hristos. Amin.

Îl iubiţi? (Adunarea spune: Amin!”).

Soră, dă-ne un ton la cântarea: „Minunat, minunat.” Vă place să cântaţi? (Amin).

Vorbesc prea mult? (Preşedintele oamenilor de afaceri spune: „Nu!”).

Mie îmi place să-¡ aduc închinare. Vouă, nu? (Adunarea spune: „Amin!”). Acesta a fost un mesaj puţin mai tăios. Voi ştiţi că nu-mi place să tai, dar trebuie să baţi bine calul ca să stea. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Vă place cântarea „Minunat, minunat, Isus este pentru mine”?

 

Minunat, minunat, Isus este pentru mine

Sfătuitor, Domn al păcii, Atotputernic este

Salvându-mă m-a scăpat de păcat şi ruşine

Minunat este Răscumpărătorul meu

Lăudat să fie Numele Lui!

Odată am fost pierdut, dar am fost găsit şi nu mai sunt condamnat.

Isus dă libertate şi deplină salvare

Salvându-mă, m-a scăpat de păcat şi ruşine

Minunat este Răscumpărătorul meu!

 

Să cântăm cu toţii. Să spunem: „Lăudat să fie Domnul!” (Adunarea spune: „Lăudat să fie Domnul!”). Vă simţiţi bine? Lăudaţi-L pe Domnul, fiindcă este Minunat.

Dumnezeu să vă binecuvânteze până când ne vom revedea din nou. Acum voi preda serviciul fratelui preşedinte.

 

– Amin –

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *