Meniu Închide

Tema 2 – VERIGILE RĂSCUMPĂRĂRII

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Să citim din 1Ioan 1.5-6:

 

Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric.  

Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul.

Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţește de orice păcat.”

 

Aş vrea să privim încă o dată la versetul 7:

Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină…”

Vedeţi, aici este pusă o condiţie, iar noi trebuie s-o înţelegem: „Dacă umblăm în lumină, după cu El Însuşi este lumină…”

Aşadar, totul este condiţionat de a fi acolo unde este El. Amin! Noi nu trebuie să umblăm în Lumina care a fost, ci trebuie să umblăm în Lumina în care este El:

„…după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţește de orice păcat.”

Noi toţi dorim aceasta; noi toţi dorim ca Sângele să ne spele de păcat. Cine doreşte aceasta? Sigur că da, dar pentru aceasta există o condiţie, iar această condiţie este ca noi să umblăm în Lumină, după cum El însuşi este în Lumină. Aleluia! Atunci, sunt îndeplinite toate condiţiile.

Acum vom citi din Ioan 5.37-40:

Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuşi despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa

şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El.

Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!

Aici, Isus i-a găsit într-o stare în care ei credeau că au Viaţa şi că umblau în Lumină, dar Scripturile pe care pretindeau că le cred, vorbeau despre Hristos care stătea în faţa lor real, în chipul lui Isus Hristos. El era acolo, Cuvântul Însuşi stătea înaintea lor şi le vorbea, iar ei Îl respingeau pe El, Lumina. Ei respingeau chiar Lumina pe care pretindeau că o cred, dovedind astfel că erau în întuneric.

Nu contează ce credeau ei, nici starea în care credeau că se află, prin faptul că au respins Lumina când le-a fost prezentată, au dovedit că erau în întuneric, iar Isus le-a spus: „Cuvântul Lui nu rămâne în voi.”

Aceasta este cheia, prieteni.

„…şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El.”

Noi trebuie să înţelegem că trebuie să avem Cuvântul Lui care să rămână în noi. Acest Cuvânt nu este ceva luăm de pe marginea drumului, nu este ceva ce cumpărăm sau colectăm, ci este Sămânţa-genă a lui Dumnezeu care a fost pusă în noi înainte de întemeierea lumii, iar când am venit în această viaţă, Ea era acolo. O parte din Cuvânt, o porţiune a Cuvântului se afla acolo, iar dacă acest Cuvânt este în voi, Se manifestă pe Sine Însuşi prin faptul că recunoaşte Cuvântul pentru ziua noastră, prin faptul că recunoaşte Lumina când Aceasta vine, recunoaşte Scripturile când Acestea se împlinesc. Când vine Cuvântul la suprafaţă, când vedem pe Cine a trimis Dumnezeu şi recunoaştem ziua şi Mesajul Său, ziua şi ceasul şi credem, aceasta dovedeşte faptul că în noi este Cuvântul Său. Aleluia!

Să ne întoarcem la Ioan 1.1-5:

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

El era la început cu Dumnezeu.

Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.

În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.

Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.”

Aceasta se petrece încă şi astăzi.

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr.” (v. 14).

Lumina este Viaţa oamenilor, „Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.” De ce? Pentru că Cuvântul a rămas în ei.

Acum aş vrea să mergem în Ioan 8.23-24, ca să stabilim o temelie pe care să zidim şi să aducem o lecţie de învăţătură în seara aceasta:

Voi sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.”

Cum a putut spune El aşa ceva? Iar mai departe a spus:

De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre, căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.”

Dintr-o dată, ei au aflat că erau în întuneric, că respingeau Lumina, că erau în păcat şi că urmau să moară. De ce? Pentru că nu credeau în El, nu credeau în Adevărul zilei lor, nu credeau în Cuvântul făcut trup, iar din cauza aceasta urmau să moară în păcatele lor.

Aş vrea să mai citesc un verset din Efeseni 2.1. Doresc să privim la aceste lucruri ca să înţelegem că şi noi ne-am aflat exact în aceeaşi poziţie în care se aflau şi fariseii. Cândva, în viaţa noastră şi noi ne-am aflat în poziţia în care se află ei. Diferenţa dintre noi şi acei farisei este că există un Cuvânt care a rămas înăuntru, există o parte din Dumnezeu care se află acolo în pământ, o Sămânţă-genă a lui Dumnezeu care zace acolo, dormind, aşteptând să fie trezită. Dar Ea este acolo, iar singurul lucru care poate s-o trezească şi s-o aducă la Viaţă este Lumina.

Efeseni 2.1-7:

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre…”

Noi eram morţi în greşeli şi în păcate şi ne regăseam în acelaşi loc în care se aflau fariseii, dar nu am fost în starea aceea pentru totdeauna, ca şi ei, pentru că noi nu am fost pierduţi niciodată. Noi am fost căzuţi, dar nu am fost pierduţi niciodată pentru că numele noastre au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii şi nu puteam fi pierduţi aşa cum nici Dumnezeu nu poate fi pierdut. Noi am venit aici într-o stare în care aveam nevoie de răscumpărare, dar preţul a fost plătit şi Planul a fost făcut, aşa că nu puteam fi pierduţi niciodată. Chiar dacă suntem într-o condiţie căzută, noi nu am fost pierduţi niciodată, pentru că Dumnezeu a avut un Plan făcut înainte de întemeierea lumii şi încă înainte de cădere, numele nostru se afla deja în Carte; Mielul era deja înjunghiat înainte ca noi să ne fi născut, înainte ca Adam să cadă. Înainte ca totul să meargă rău, totul era deja asigurat în ceruri. Aleluia!

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre

în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,

măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).

El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,

ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus.”

Este interesant faptul că apostolul Pavel se pune pe el însuşi în aceeaşi condiţie deşi, dacă privim la viaţa lui nu am putea spune niciodată că el umbla în întuneric, după domnul puterii văzduhului; nu putem spune că el se afla sub tot acest întuneric pentru că fusese un om religios, un fariseu printre farisei, fusese învăţat într-una din cele mai religioase şcoli, avusese parte de cele mai religioase învăţături, se afla în religia potrivită şi totuşi era pe o cale greşită. Totul părea corect, comportamentul lui era unul drept, dar cu toate acestea, se include în acest verset pentru că oricât ar fi fost de sincer, la şcoala potrivită, printre farisei, era la fel de mort în păcate şi în greşeli, pentru că singurul lucru care putea să-l scoată afară din aceasta, era Lumina pentru epoca sa, Cuvântul pentru ziua sa. Aleluia! Îmi place aceasta!

În Efeseni 5.8 scrie:

Odinioară eraţi în întuneric, dar acum sunteţi în lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.”

Cine este Tatăl nostru dacă suntem copii ai Luminii? Sursa Luminii. Amin!

Am intitulat mesajul de astăzi „Verigile răscumpărării”, acesta fiind doar un fel prin care doresc să ilustrez gândul pe care-l am.

Astfel, aş vrea să privim la acest lanţ cu toate verigile lui, de la cădere până la plinătatea răscumpărării.

În continuare, aş vrea să privim la aceasta pas cu pas.

În Ioan 3.16-19 scrie:

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.”

Noi ştim că Isus nu a venit ca să osândească lumea, ci ca să facă Lumina să lumineze pentru ca cineva s-o vadă şi răscumpărarea să poată avea loc, iar acel suflet să poată veni la Viaţă. Totuşi, aici aflăm că lumea era deja osândită; că El nu trebuia să osândească lumea pentru că ea era deja osândită. Deci, noi nu trebuia să fim osândiţi pentru că eram deja osândiţi, nu trebuia să fim judecaţi pentru că eram deja judecaţi. Noi eram deja judecaţi din pricina căderii, a hibridării, din pricina amestecării seminţelor.

Aşadar, lumea se afla deja în întuneric, într-o condiţie căzută, iar El a venit să aducă Lumina, să ne scoată de sub osândă, să ne scoată din cădere, din acea stare rea. El nu a venit să ne pună în condiţia aceea pentru că eram deja în ea, ci a venit ca să ne scoată de acolo. De aceea, dacă nu credem în El şi Îl respingem, rămânem în întuneric, în condiţia aceea căzută şi despărţiţi de Dumnezeu. Nu ne desparte El, ci ne lasă în starea aceea de despărţire de El. am înţeles aceasta? Noi eram deja osândiţi, ceea ce înseamnă că există o singură cale care ne scapă de osândă, iar aceasta este să credem în Cel pe care L-a trimis Dumnezeu şi să umblăm în Lumină, aşa cum şi El este în Lumină. Aceasta este singura cale prin care putem ieşi afară.

În predica „Ce aţi ieşit să vedeţi?” din anul 1959, scrie:

Dumnezeu nu vă trimite în iad din cauză că sunteţi păcătoşi. El ne trimite în iad pentru că nu ne pocăim şi nu-L acceptăm pe Hristos ca Salvator. Dacă aţi refuzat să mergeţi pe drumul cel bun, v-aţi osândit singuri, v-aţi trimis propriul suflet la destinaţia sa veşnică pe baza liberului arbitru al propriilor voastre convingeri. Dumnezeu nu trimite pe nimeni în iad. El nu a făcut-o niciodată şi nu o va face niciodată. Oamenii se trimit singuri în iad pentru că refuză să accepte calea mântuirii.”

Astfel, ei îşi creează propriile căi ale mântuirii, îşi creează propriile rugăciuni: „Repetă după mine”, propriile învăţături, propriile păreri despre mântuire, dar de fapt se osândesc singuri pentru că resping Lumina.

În continuare, aş vrea să privim la verigile acestui lanţ. Mai avem câteva exemple, dar nu voi pătrunde foarte adânc în aceasta.

După cădere, ajungem la Iov. Noi ştim că fiul lui Dumnezeu şi soţia lui au căzut, iar Dumnezeu a venit jos şi a jertfit pentru ei un miel, care era un înlocuitor, iar când El a jertfit acest miel înlocuitor, a stabilit un tipar şi anume, că El va accepta un înlocuitor, iar sângele acelui nevinovat va fi un acoperământ pentru copiii Săi.

Astfel, Iov se afla în această etapă, sub jertfa înlocuitoare, iar dacă citim cartea sa, vedem că el a avut încredere deplină în Lumina pentru epoca sa. Noi ştim că prietenii lui au venit la el şi l-au acuzat zicând: „Ai păcătuit în ascuns! Ai făcut ce este rău şi trebuie să îndrepţi lucrurile!” Bineînţeles că Iov păcătuise înainte, toţi păcătuiseră, dar el nu privea la faptele sale, ci privea la jertfa sa.

Fratele Branham ne-a spus că Iov a făcut aceasta, de aceea a putut să stea încrezător înaintea acuzatorilor săi şi să spună: „Sunt neprihănit! Nu am făcut nimic rău, nu am făcut nimic ca să merit aceasta.” La ce privea el? El se odihnea în Lumina pentru ziua sa, iar Lumina pentru ziua sa era că putea oferi o jertfă înlocuitoare, un miel nevinovat care va acoperi şi va face ispăşirea pentru fărădelegile lui. Iov avea încredere în aceasta; aceasta era Lumina pentru el.

Mergând mai departe, ajungem la zilele lui Noe. Astfel, putem vedea că lanţul răscumpărării a mers mai departe. Oamenii trebuiau să umble în Lumină aşa cum El este în Lumină, iar în zilele lui Noe, Dumnezeu avea să aducă o distrugere asupra pământului. În zilele acelea, singura cale de scăpare de distrugerea care venea era mesajul lui Noe. Oamenii aceia puteau să aducă oricâte jertfe doreau, puteau spune oricât că aveau credinţă în ceea ce avusese Iov, puteau înjunghia o mie de miei şi o mie de capre deoarece, dacă nu intrau în arcă urmau să moară.

Aşadar, pe măsură ce Lumina mergea mai departe, calea mântuirii s-a schimbat, iar ei trebuiau să umble în Lumină, aşa cum şi El este în Lumină, pentru că tot Vechiul Testament aşeza un tipar, o umbră care să fie un exemplu pentru noi. Astfel, noi trebuie să ne mişcăm aşa cum Se mişca Hristos prin Vechiul Testament, descoperind mai mult Cuvântul Său, descoperind mai mult atributele Sale. Cine era acesta? Era cumva Noe? Nicidecum! Acela era Hristos. Astfel, în ziua aceea, singura cale de scăpare era în Arcă. Voi aţi fi putut spune: „Dar Dumnezeu a făcut aceasta pentru Adam; El ne-a dat această cale şi a funcţionat timp de sute şi mii de ani. Atunci de ce nu mai putem rămâne la calea aceasta deşi ştim că este adevărată? De unde să ştim că lucrul acesta nou pe care-l spune Noe este adevărat? Cum putem şti că Noe are dreptate? Cum putem şti să nu deviază şi că nu este un bătrân nebun?” Vedeţi, nu conta ce credea cineva despre Noe, nu conta opinia lor despre el, nu conta dacă el putea dovedi ceva înaintea lor, nici dacă răspundea cerinţelor lor ca să fie mulţumiţi! Dacă un om nu intra în acea Arcă, urma să piară!

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Recunoscând ziua şi mesajul ei” din anul 1964:

Motivul pentru care oamenii din ziua lui Noe nu au intrat în Arcă este că ei nu au recunoscut niciodată mesajul şi mesagerul. Singurul motiv pentru care au pierit, este că nu au recunoscut ceasul în care trăiau.”

Acesta este sigurul motiv din pricina căruia au pierit!” Acesta a fost. Voi puteţi spune: „Au pierit pentru că au făcut lucruri rele, pentru că au comis adulter!” Nu de aceea au pierit, prieteni! Credeţi că Noe şi fiii săi au făcut totul bine? Credeţi că ei nu au minţit niciodată, credeţi că nu au greşit niciodată? Scriptura spune că Noe a primit har înaintea Domnului. El avea nevoie de har! Ei toţi aveau nevoie de har!

Aşadar, oamenii din vremea aceea nu au murit din cauză că curveau, nici pentru că le-au luat la ei pe acele femei. Pentru toate aceste exista o cale de scăpare, exista o cale afară din acea murdărie, exista o cale prin care să biruiască boala, să iasă din acel întuneric, aceasta fiind Mesajul lui Noe. Nu conta că au curvit, nici că au furat, dacă ar fi primit Cuvântul, dacă s-ar fi pocăit şi s-ar fi smerit înaintea Cuvântului lui Dumnezeu, dacă ar fi fost în arcă, nu ar fi pierit. S-au înecat cumva pentru că au fost răi? Nu! Ei s-au înecat pentru că nu au crezut.

Vedeţi, noi nu mai putem citi Biblia cum obişnuiam s-o facem înainte. Nu putem citi Biblia ca pe o poveste de şcoală duminicală, ci trebuie să vedem tot tabloul răscumpărării. Dumnezeu Şi-a făcut întotdeauna atât de ciudat Planul Său, atât de diferit! El a procedat întotdeauna într-un fel diferit, într-un fel la care oamenii nu s-au aşteptat. Ei au ajuns să înţeleagă că pot oferi un miel înlocuitor, dar acesta a devenit un obicei vechi pentru că toţi au înţeles aceasta. Ei au văzut aceste lucruri săvârşindu-se şi au auzit încă de când erau copii că puteau înjunghia un miel deoarece sângele acelui nevinovat putea face acoperirea pentru păcatele lor. Dar Dumnezeu trebuia să creeze o cale prin care mântuirea era disponibilă numai pentru cei aleşi. Astfel, El a făcut-o prin credinţă, ca să poată fi primită prin har. În felul acesta, Se asigura că merge la Sămânţă şi numai la Sămânţă, pentru că numai Sămânţa poate avea credinţă în Cuvântul pentru ziua sa.

Acesta este motivul pentru care  în zilele lui Noe au fost mântuite numai opt suflete. De ce? Pentru că numai opt aveau Sămânţa. Opt care au intrat înăuntru, dar eu nu pot fi foarte sigur cu privire la Ham, aşa că aici pot spune că nu ştiu cum este.

Singurul motiv pentru care au pierit, este că nu au recunoscut ceasul în care trăiau.”

Ştiţi de ce vor fi lăsaţi oamenii în Necazul cel mare? Nu pentru că au făcut fapte rele, pentru că şi noi am făcut fapte rele; nu pentru că au minţit şi au furat, pentru că şi noi am minţit şi am furat, şi noi am fost răutăcioşi cu soţia sau cu soţul nostru, am fost aspri cu copiii noştri şi am făcut tot felul de lucruri putrede în viaţa noastră, dar cu toate acestea vom pleca, în timp ce ei vor rămâne. De ce? Există o singură diferenţă, aceasta fiind că noi am crezut Mesajul pentru ziua noastră. Aceasta este! Nu este vorba despre comportament, ci despre ceea ce credem, iar ceea ce credem se va manifesta în viaţa noastră, va ieşi la suprafaţă în viaţa noastră. Deci totul se rezumă la ceea ce credem. Aleluia!

Acum, ajungem la Avraam, iar Avraam a avut mesajul fiului făgăduit.

În Romani 4.3-5 scrie:

Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Nu a fost faptul că Avraam a fost neprihănit, am înţeles aceasta? Nu faptele lui neprihănite au fost luate în considerare, nu de aceea a fost socotit neprihănit, ci pentru că L-a crezut pe Dumnezeu. Dumnezeu i-a adus un mesaj, iar acesta a fost să se separe, să-şi părăsească rudele, casa, să se separe pe deplin şi să meargă într-o altă ţară, unde urma să primească fiul făgăduit, iar Avraam a crezut aceasta. Şi pentru că a crezut, a fost socotit neprihănit.

Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat;

pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire.”

De aceea, noi putem avea neprihănirea lui Dumnezeu, fără să facem întotdeauna fapte neprihănite.

Poate ziceţi: „Aceasta nu are sens pentru mine!” Doar credeţi, prieteni. Nu trebuie să aibă sens. Nu trebuie să aibă sens deloc, pentru că totul se rezumă la ceea ce credeţi.

Să mergem mai departe.

Mergând mai departe, ajungem la Moise şi la Exod, iar fratele Branham a spus:

Eu cred că Noe a fost Cuvântul pentru acea zi, Mesajul Său. După aceea, a venit Moise. Moise nu a putut să ia Cuvântul lui Noe. Ei nu ar fi putut să construiască o arcă cu care să navigheze pe râul Nil, din Egipt spre ţara făgăduită şi aşa mai departe. Mesajul lui Moise nu ar fi funcţionat în zilele lui Noe; aceea a fost partea din Cuvântul lui Dumnezeu care a fost legitimată ca Adevăr de Moise.”

Aşadar, Noe nu ar fi putut predica partea lui Moise, iar Moise nu ar fi putut predica partea lui Noe. Noe a trebuit să predice partea sa, iar Moise a trebuit să predice partea sa, ceea ce înseamnă că fiecare dintre ei au trebuit să primească partea care se afla în faţa lor.

Sub Iosua, ei au ajuns la stăpânirea ţării. Apoi, au ajuns la Judecători, când au trebuit să-i urmeze pe judecători. Au urmat Împăraţii şi ei au trebuit să-i urmeze pe aleşii lui Dumnezeu: pe David, apoi pe Solomon. După aceea, au ajuns la profeţi şi la plecarea în robie, apoi a fost întoarcerea din robie. Ce au fost toate acestea? Întotdeauna a fost Cuvântul pentru ziua aceea.

Apoi, au ajuns la Ioan Botezătorul care le-a vorbit despre Cel care venea, despre Mielul lui Dumnezeu care avea să ridice păcatul lumii. Atunci s-a schimbat toată Legea jertfei înlocuitoare.

Odată cu îndepărtarea jertfelor înlocuitoare, ei au ajuns la Mielul lui Dumnezeu. Astfel, închinarea şi slujba din Templu avea să fie îndepărtată, să fie nulă, totul urmând să fie schimbat.

Ioan Botezătorul i-a adus la slujba lui Isus Hristos. Am citit câteva versete în care Scripturile spuneau: „Sunteţi în întuneric. Cuvântul nu este cu voi pentru că nu credeţi în Cel pe care L-a trimis Dumnezeu.”

În predica „Un Absolut” din anul 1963, scrie:

Pot vedea cum, de la Eden, veşnicia se frânge şi vine jos în timp. Când a făcut aceasta, de-a lungul timpului a venit o linie a Sângelui până la Calvar, până la Pilonul de legătură, Isus, iar într-o zi, când El vine să-Şi pretindă proprietatea, toţi cei care sunt legaţi de acel Absolut vor fi ridicaţi sus în veşnicie. De ce? Pentru că ei au fost tot timpul în veşnicie.”

Aţi auzit ce a spus fratele Branham?

„…Ei au fost tot timpul în veşnicie. Ei au fost rânduiţi pentru veşnicie. Ei sunt parte din Dumnezeu, au fost de la început în gândurile lui Dumnezeu. Iar când este trasă acea Funie lungă a liniei Sângelui, Semnul despre care am vorbit, când se va ridica din pământ, toţi cei care au fost incluşi în acel Sânge vor fi aruncaţi din nou exact în veşnicie. Dar singurul fel în care va fi posibil acest lucru, este să fie legaţi de acel Absolut, de Isus Hristos.”

Când a venit Isus şi a manifestat Cuvântul Său, El a manifestat ceea ce a spus Moise despre El, a manifestat preumbrirea Arcei, a manifestat, a făcut trup tot Cuvântul, a manifestat Exodul, totul. El a venit, iar când a murit, când Şi-a vărsat Sângele ca preţ al răscumpărării şi a plecat, toţi cei care au aparţinut acelei Linii de Sânge, aş spune Lanţul şi verigile acelui Lanţ, s-au ridicat o dată cu El. Când acea verigă s-a manifestat în ziua ei, veriga din ziua lui Noe, veriga din ziua lui Moise, etc., iar cineva care trăia atunci se ataşa acelei verigi şi se ţinea bine de ea, mergea în pământ cu credinţa că el credea Cuvântul lui Dumnezeu, iar când a venit Hristos, plinătatea Cuvântului, când Cuvântul a fost exprimat pe pământ în trupul unui singur Om, când El a murit şi a plătit preţul răscumpărării, iar apoi a înviat, tot Lanţul acela s-a ridicat o dată cu El.

Aş vrea să ne întoarcem şi să privim la ceva. Aţi observat faptul că aceste verigi ale Lanţului sunt roşii atunci când este vremea lor? Acea verigă este legătura oamenilor din timpul respectiv cu Sângele:

Veriga de ieri nu este legătura noastră cu Sângele. Lanţul este calea Sângelui, este Linia Sângelui, este Viaţa lui Hristos care a venit prin fiecare atribut care a fost exprimat în fiecare timp, care a fost exprimat într-o anumită zi, pentru ca poporul acela să se poată prinde de Linia Sângelui pe măsură ce Ea străbătea timpul. Dar nimeni nu putea accesa Sângele din ziua precedentă sau dintr-o zi viitoare. Singura cale de acces la Linia Sângelui este veriga care se află în faţa noastră în ziua în care trăim, de aceea, trebuie să ne prindem de aceasta. Noi nu putem crede ceea ce au crezut mama, bunicul, bunica sau străbunicul nostru. Ei s-au prins de veriga din ziua lor şi sunt în ordine pentru că au fost chemaţi să creadă Cuvântul pentru ziua lor, dar acum, când El prezintă o descoperire mai înaltă despre El Însuşi, Cuvântul la o maturitate mai mare, noi trebuie să ne prindem de Acesta, să ne ţinem bine de El şi să nu-I dăm drumul pentru că aceasta este legătura noastră cu Sângele. Aleluia!

Cuvântul este bogat, prieteni!

Acum, noi putem înţelege de ce învăţătura denominaţională nu poate învăţa mântuirea. Nu o poate face, prieteni! De ce? Pentru că noi trebuie să umblăm în Lumină aşa cum şi El este în Lumină. Atunci, avem părtăşie unii cu alţii, iar Sângele lui Isus Hristos face ispăşirea pentru păcatele noastre. Noi nu ne putem prinde de nici o altă verigă din Lanţ, decât de veriga care este prezentată în ziua noastră. Aceasta este singura cale spre Sânge. Aleluia!

În continuare, ajungem la Petru şi la apostoli predicând Evanghelia în ziua de Rusalii.

Cei din ziua aceea, trebuiau să primească ceea ce le spuneau ei. Petru a ieşit afară în ziua de Rusalii şi a predicat primul său mesaj, iar cei care l-au ascultat au vrut să ştie cum puteau fi mântuiţi. Bineînţeles că ei au recunoscut că Isus tocmai murise. Ei credeau că El era Mielul lui Dumnezeu care murise pentru păcatele lor, credeau ceea ce le spunea Petru, aşa că au întrebat: „Ce trebuie să facem ca să fim mântuiţi?” Dar vedeţi, Petru nu le-a spus: „Sunteţi în ordine. Deja credeţi destul.” De ce? Pentru că mai exista o Verigă care venea, iar ei trebuiau să se prindă de Viaţa din ziua lor, aşa că le-a spus: „Trebuie să vă pocăiţi şi să fiţi botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos pentru iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”

Ei stăteau acolo şi credeau în răstignire, în Mielul lui Dumnezeu, în Ispăşirea făcută de Miel, ceea ce tocmai se petrecuse, dar cu toate că abia se petrecuse şi credeau în ea, aceasta nu era tot ce aveau nevoie pentru mântuire, ci trebuiau să vină la noua descoperire a Cuvântului; trebuiau să vină la epoca Duhului Sfânt, la Fiul lui Dumnezeu.

Apoi, îl vedem păşind în scenă pe apostolul Pavel, iar în continuare am avut şapte epoci ale Bisericii:

Noi cunoaştem aceste lucruri, le-am studiat, iar fratele Branham a numit epoca bisericii Laodicea, cea de-a şaptea epocă a bisericii, „epoca Rusalistică”. De asemenea, am înţeles că cei care au trăit în timpul fiecăreia din aceste verigi sau legături, au trebuit să primească Cuvântul pentru ziua lor, altfel erau pierduţi.

Luther nu a putut să mai accepte catolicismul, ci a trebuit să primească Cuvântul pentru ziua sa: că „cel neprihănit va trăi prin credinţă”, iar pe măsură ce lucrurile au mers mai departe, fiecare suflet a trebuit să primească Lumina acelui ceas, a trebuit să umble în Lumină cum şi El este în Lumină, aceea fiind legătura lor cu Sângele.

Poate ziceau: „Eu cred în Calvar!” Şi eu cred în lucrarea de la Calvar. Mulţi oameni cred în Calvar, oricine poate crede în Calvar, aşa cum poate crede şi într-un miel înlocuitor. Oricine poate crede că Dumnezeu a înjunghiat un miel pentru a face un acoperământ pentru fiul Său, dar poţi crede în El acum? Poţi crede în Cuvântul făcut trup? Poţi crede Cuvântul pentru ziua ta? Dacă Îl respingem pe Acesta, Îl respingem şi pe Cel dinainte. Este atât de simplu! Noi trebuie să fim legaţi de Sânge, să urmăm Calea prin care Sângele poate face ispăşirea pentru noi. Cum? Umblând în Lumină aşa cum El Însuşi este în Lumină. Aceasta este legătura noastră cu Sângele.

În mesajul „Căminul viitor al Mirelui ceresc şi al Miresei”, scrie:

Priviţi! Fariseii aceia aveau tot felul de forme, iar când Cuvântul S-a făcut trup, nu L-au recunoscut. Vedeţi?

Dacă voi sunteţi Mireasa, Mireasa face parte din Soţ. Singurul fel în care-L veţi recunoaşte este să recunoaşteţi ce parte din Soţ (din Cuvânt) sunteţi voi sau nu puteţi recunoaşte că sunteţi Mireasa. (Adunarea spune: „Amin!”). Înţelegeţi? Trebuie să vă recunoaşteţi poziţia.”

 Fratele Branham a spus că El Îşi reconstruia Trupul în această Capodoperă. Amin! El reconstruia partea femeiască a lui Hristos şi a reconstruit-o de la picioare, de la tălpile picioarelor până la gât, după care a venit Capul, iar noi trebuie să ştim care parte din Soţ suntem. Ce parte din această manifestare sunteţi voi? Sunteţi picioarele, braţele, sau ce sunteţi? Capul. Noi nu suntem într-o epocă anterioară sau într-o zi anterioară, ci am ajuns la unirea Capului cu Trupul; Mireasa a trecut la Cap, iar Capul a venit la Mireasă. Noi nu putem recunoaşte poziţia altcuiva, ci trebuie să ne recunoaştem poziţia noastră.

Nu putem recunoaşte poziţia altcuiva. Ce s-ar fi întâmplat dacă Moise ar fi venit cu mesajul lui Noe? Noe a fost parte din mesaj, dar nu ar fi funcţionat. Ce s-ar fi întâmplat dacă Isus ar fi venit cu mesajul lui Moise? Nu ar fi funcţionat. Vedeţi, a fost o epocă diferită, o profeţie diferită şi a trebuit să se împlinească o parte diferită a Cuvântului. Ei se aflau într-o altă zi a săptămânii. Lucrarea de marţi nu poate fi făcută miercuri. Ce trebuie făcut miercuri, trebuie făcut miercuri. Înţelegeţi? Sâmbăta trebuie făcută munca de sâmbăta.

Ei spuneau: „Oh, noi îl avem pe Moise!”, dar El le-a zis: „Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine pentru că el a vorbit despre Mine: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica un profet ca mine.”

Înţelegeţi ideea? O, Doamne!”

Cu câteva săptămâni în urmă, am făcut o analogie despre mine, despre numele meu, despre Chad şi am spus:

„Aţi putut să-l cunoaşteţi pe Chad la şapte ani, la zece ani şi l-aţi putut cunoaşte cu adevărat. Aţi putut şti ce-mi plăcea la vârsta aceea şi ce nu-mi plăcea, unde am mers la şcoală, care au fost membrii familiei mele, aţi putut şti totul despre mine. La doisprezece ani aş fi putut avea la şcoală un prieten bun, de care m-am despărţit apoi, pentru că eu am mers la altă şcoală, într-un alt loc. Au trecut douăzeci de ani şi m-am căsătorit, am avut copii, am obţinut un loc de muncă şi m-am mutat într-un alt oraş. Apoi, dintr-o dată, după douăzeci de ani cineva aude de Chad Lamb şi spune: „Eu îl cunosc pe Chad Lamb. Are doisprezece ani, merge la şcoala cutare, îi place să joace baseball şi îi plac bomboanele cutare.” Vedeţi? El ştie cine am fost, dar nu ştie cine sunt acum. Amin!

La fel stau lucrurile cu Hristos. Noi putem şti Cine a fost El în altă epocă, unde a fost El, ce a făcut, dar nu putem să-L cunoaştem până când nu ştim unde este El astăzi, până nu avem descoperirea cu privire la Cine este El astăzi. Abia atunci ştim Cine este El cu adevărat.

Poate ziceţi: „Eu Îl iubesc pe Isus Hristos!”, dar dacă Îl iubiţi ca Băiatul de doisprezece ani şi Îl respingeţi ca ceea ce este acum, ca Maturitatea deplină a Cuvântului în chipul Miresei, dovediţi că nu-L iubiţi. Ştiu că este dur ceea ce spun, dar dovediţi că nu aveţi nici o idee cu privire la Cine este El. Cum puteţi iubi pe cineva pe care nu-l cunoaşteţi? Toată lumea denominaţională Îl iubeşte pe Isus Hristos care a murit pe cruce şi a înviat a treia zi, dar ei nu ştiu Cine este El astăzi, nu ştiu unde este El şi nici cu cine este căsătorit. Ei nu ştiu ce lucrare face El, ce parte a Cuvântului împlineşte, deci nu au nici o idee cu privire la Cine este El. Ei iubesc o părere, un concept, ceva din trecut, dar nu-L iubesc pe Isus Hristos. Ştiu că nu sună bine, dar acesta este Adevărul.

Să mergem mai departe.

Aşa cum am spus, a existat un băiat care se numea Chad Lamb şi care a crescut, aşa că a avut cinci ani, apoi zece ani. Dar nu a sărit de la cinci la zece ani, ci a trecut prin toate vârstele situate între cele două cifre. El a crescut şi a mers la şcoală, iar la şaptesprezece ani a cunoscut o fată şi fata aceea l-a cunoscut pe el. L-a văzut, l-a întâlnit, i-a aflat numele, iar după doi ani a început să-l cunoască şi mai bine şi să afle mai multe despre trecutul lui. Ea nu m-a cunoscut în trecutul meu, de aceea a început să afle mai multe lucruri despre trecutul meu. Eu i-am spus unde am mers la şcoală, care erau prietenii mei şi care este familia mea. Acum, ea este cu mine şi fiind cu mine, îi pot spune totul despre trecutul meu. Eu, cel din prezent, pot să-i ofer o descoperire despre tot trecutul meu. Pot să-i spun fiecare şcoală la care am mers, ce îmi plăcea şi ce nu îmi plăcea, aş putea să-i spun fiecare trecere pe care am făcut-o, fiecare verigă din lanţ, fiecare loc în care am fost, tot ce mi s-a întâmplat, toate succesele şi toate eşecurile mele. Cum a putut ea să cunoască toate aceste lucruri? Ea a trebuit să vină la mine acum, să-l întâlnească pe Chad de astăzi, şi eu să-i vorbească în aşa fel încât aibă descoperirea întregului meu trecut.

Apoi, după doi ani în care ea a aflat toate lucrurile despre mine şi a avut ocazia să mă cunoască, eu am cerut-o în căsătorie şi ea a spus: „Da”, ceea ce a fost o minune. Slăvit să fie Domnul! Aceasta s-a întâmplat la vârsta de nouăsprezece ani, iar acum avem aproape douăzeci de ani de când suntem împreună şi continui să-i spun aceste lucruri fiului meu care are aproape douăzeci de ani.

Ea mă cunoaşte pentru că eu i-am descoperit tot ce voia să ştie despre trecutul meu şi i-am răspuns la toate întrebările pe care le avea. Vedeţi? Ea s-a căsătorit cu mine, dar eu nu am rămas pentru totdeauna la vârsta de nouăsprezece ani, ci am continuat să mă maturizez şi a existat o descoperire mai mare a naturii lui Chad, pentru că înăuntrul meu au existat atribute care au trebuit să fie exprimate. Amin! A existat un întreg cod genetic care a avut nevoie de exprimare fizică şi un întreg cod spiritual care avea nevoie de exprimare spirituală, iar pe măsură ce a trecut timpul, a fost exprimat din ce în ce mai mult.

Apoi, după câţiva ani, ea m-a cunoscut ca şi tehnician şi am început să repar echipamente industriale. Eu eram soţul ei, iar ea îmi cunoştea trecutul, ştia ce am făcut. Apoi, am început să avem copii, iar ea m-a cunoscut ca tată. Înainte nu m-a cunoscut ca şi tată, nu a ştiut ce fel de tată voi fi, nici cum mă voi comporta cu copiii, dar a trebuit să stea alături de mine pentru a primi aceste descoperiri.

Atunci, noi aveam acea viaţă împreună, ca şi cuplu tânăr căsătorit, ca familie tânără. Apoi, m-a cunoscut ca şi tehnician, dar după câţiva ani, Dumnezeu m-a ajutat să-mi deschid o afacere, iar ea m-a cunoscut ca şi om de afaceri. După aceea, Dumnezeu m-a chemat în slujbă, iar ea m-a cunoscut ca şi predicator; apoi, Dumnezeu m-a chemat să fiu păstor, aşa că acum ea mă cunoaşte ca şi păstor.

Vedeţi, nu există nici un punct în călătorie, în care ea să poată veni şi să spună: „Nu-mi place de tine ca păstor! Îmi plăceai ca tehnician, îmi plăceai în calitatea de tată, atunci când eram foarte tineri, îmi plăceai ca şi tată al copiilor, îmi plăceai când mergeai la muncă şi veneai acasă, dar nu te plac ca şi păstor! Nu-mi place cum arăţi acum! De ce nu poţi rămâne la nouăsprezece sau douăzeci de ani, pentru că îmi plăcea cum erai atunci?”

Aceasta au făcut sistemele cu Isus Hristos. Dacă de-a lungul călătoriei, soţia mea mă respinge vreodată, dacă mă respinge la douăzeci şi cinci sau la treizeci de ani, în calitate de tehnician; dacă mă respinge ca predicator sau ca păstor, dacă mă respinge vreodată, ea încetează să mai fie soţia mea. Înţelegeţi tabloul?

Dacă umblaţi în Lumină, aşa cum El este în Lumină, nu-L puteţi respinge niciodată. Voi nu puteţi să-L respingeţi când a trecut de la epoca luterană la cea wesliană, nici când a trecut de la epoca wesliană la cea penticostală şi nu puteţi spune: „Nu-mi place zgomotul acesta! Vorbirea în limbi mă sperie de moarte şi nu cred în punerea mâinilor.” Voi nu puteţi să-L respingeţi pentru că El Se maturizează, Cuvântul Se maturizează, urcă tot timpul la o maturizare mai mare. Dar nici acum nu putem să-L respingem pentru că la sfârşitul epocilor bisericilor, El a făcut o altă schimbare.

Fratele Branham a venit în scenă în epoca rusalistică sau penticostală.

Când a vorbit epocile bisericilor, el ne-a spus câteva lucruri interesante, ne-a arătat un tipar cu privire la mesagerii epocilor bisericilor. Ne-a arătat că mesagerul fiecărei epoci a Bisericii, s-a născut, a venit în epoca precedentă. Fiecare dintre ei, s-a născut în epoca anterioară, a venit la viaţă, la maturitate, iar prin slujba lui, a schimbat epoca Bisericii. Ne-a spus el aceasta? Dacă ne uităm la fotografiile din Cartea Epocilor Bisericilor, care cuprind datele, anii, putem vedea aceasta, iar dacă  ne uităm la cartea pe care a editat-o fratele George Smith, acolo sunt trecuţi anii duratei fiecărei epoci şi data naşterii şi morţii fiecărui mesager.

Dacă le parcurgem, vom vedea că fiecare mesager al bisericii s-a născut în epoca precedentă, iar viaţa lui a adus o schimbare. Este adevărat? Dar când ajungem la al şaptelea, vedem că mesagerul epocii a şaptea nu s-a născut în epoca precedentă. Fratele Branham nu s-a născut în epoca bisericii Filadelfia, ci s-a trezit după trezirea de pe strada Azusa, s-a născut după întoarcerea darurilor în biserică, după începerea epocii bisericii Laodicea. Ce înseamnă aceasta? El a venit pentru a aduce o schimbare, a venit în epoca Laodicea, la sfârşitul ei şi ne-a adus la altceva. Amin!

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus unele lucruri ciudate precum:

De fapt, Mesagerul pentru această epocă a bisericii este Duhul Sfânt.” A fost fratele Branham mesagerul celei de-a şaptea epoci a bisericii? Absolut! Noi credem cu toţii aceasta, dar el a fost mai mult decât mesagerul epocii a şaptea a bisericii, el a venit aici pentru a aduce o schimbare, o tranziţie. Acesta este motivul pentru care ne-a arătat tiparul atât de atent şi ne-a explicat că fiecare mesager s-a născut în epoca precedentă. Credeţi că nu a ştiut că el nu s-a născut în epoca precedentă? Ştia foarte bine, dar aşeza taine.

Aş vrea să fim atenţi, pentru că fratele Branham ne-a spus că din punct de vedere firesc, epoca Laodicea merge în necazul cel mare, în haos şi distrugere, merge dincolo de răpirea Bisericii, la bătălia de la Armaghedon şi toate acele lucruri. Aşadar, noi ştim că epoca bisericii Laodicea trebuie să continue în necaz şi haos, dar răscumpărarea s-a schimbat: s-a schimbat felul în care El face răscumpărarea, unde este El, unde este Sângele, s-a schimbat calea de acces la Sânge, pentru că până când s-a schimbat ceva, Sângele putea fi găsit în epoca penticostală, dar după schimbare, noi nu mai putem avea acces la Sânge prin epoca penticostală. Astăzi, noi nu mai putem merge la epoca penticostală şi să găsim răscumpărarea, ci trebuie să ieşim afară din ea, trebuie să ne ridicăm din ea pentru a găsi răscumpărarea.

Aşadar, fratele Branham a venit la sfârşitul epocii penticostale, pentru răscumpărare şi a adus o schimbare: ne-a scos din epoca a şaptea a bisericii şi ne-a condus în Epoca Miresei.

Prieteni, astăzi există o altă verigă a Lanţului pe care o trăim noi:

Din punct de vedere firesc, lumea se află în Laodicea, care merge în haos, dar din punct de vedere duhovnicesc, noi am fost ridicaţi din Laodicea, a început deja ciclul răpirii, iar noi am fost ridicaţi prin această uşă deschisă. Acum, există o altă verigă: la deschiderea celor şapte Peceţi a venit plinătatea Cuvântului, Hristos în Mireasă, Apocalipsa 10.8-11             

În continuare aş vrea să citim despre aceasta din Cuvântul vorbit. În predica „Eu am auzit, dar acum văd” din anul 1965, scrie:

Acum, începe să se pună în mişcare, începe să se vadă grâul. Aceasta nu este o epocă penticostală, ci este epoca zilelor târzii. Aceasta este epoca Miresei, este Lumina de seară, este timpul în care trebuie să fie împlinit Maleahi 4, pentru a urma tiparul lui Dumnezeu. Acesta este timpul în care trebuie împlinit Luca 17.30, aceasta este a doua…”

Ce este Luca 17.30? Descoperirea Fiului omului.

…Iar Ieremia şi toţi ceilalţi, Ioel au vorbit despre aceste zile. Aceasta este ziua! „Eu am auzit, Doamne, şi Aceasta venea, dar acum o văd cu ochii mei.”

În mesajul „Evenimente actuale clarificate prin Lumina prorociei” din decembrie 1965, fratele Branham a spus:

Noi nu trăim într-o epocă penticostală, ci trăim într-o altă epocă.”

Nădăjduim că noi nu trăim în epoca penticostală. Este trupul nostru prins în Laodicea? Absolut! Dar Cel este în noi este mai mare decât cel care este în lume. El ne-a ridicat din Laodicea, iar puterea dătătoare de Viaţă care ne-a adus de fapt la Viaţă, ne scoate trupul afară din Laodicea, ne scoate afară din pofte şi din toate lucrurile fireşti.

Prieteni, Laodicea îşi pierde stăpânirea asupra noastră!

Vedeţi, noi nu trăim în epoca metodistă, ci trăim într-o altă epocă. Noi trăim aici sus, în epoca Miresei, în timpul chemării afară a Bisericii şi al adunării ei pentru răpire. Aceasta este epoca în care trăim acum. După părerea mea sinceră, acesta este purul Adevăr.”

În aceeaşi predică citim:

Ce timp este acesta în care trăim noi? Este ceva ca şi un calendar. Astfel, aşa cum ne uităm la calendar ca să aflăm în care zi a anului trăim, noi ne uităm la Biblia lui Dumnezeu ca să vedem în ce epocă trăim. Noi nu trăim în epoca metodistă sau baptistă, ci trăim în epoca Miresei, în timpul chemării şi aducerii înapoi la Dumnezeu printr-o cale pe care El a făgăduit că o va aduce înapoi. El a promis că va face aceasta.”

Înseamnă că noi nu trebuie să rămânem înţepeniţi în denominaţiuni, în epocile bisericilor, în epoca penticostală, ci trebuie să trecem dincolo de acestea, în Epoca Miresei şi să recunoaştem că a venit plinătatea Cuvântului, iar El este aici în slujba Fiului omului, în plinătatea Cuvântului, aceasta fiind o zi diferită de cea precedentă. Noi nu putem să-L respingem acolo unde Se află.

În mesajul „Călăuza” din anul 1965 scrie:

Nu a spus Isus în Matei 24.24, că „În zilele din urmă cei doi vor fi atât de aproape încât, dacă s-ar putea, i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi”? Vedeţi? Va fi aproape ca şi Adevărul. Aşadar, în zilele din urmă. Vedeţi, acum este timpul grâului.”

Înţelegeţi de ce este atât de important faptul că fratele Branham spune că acum este timpul grâului? Totul a început cu reforma, iar el a spus că în timpul reformei am avut grâul care a ieşit din pământ prin Luther; apoi a vorbit despre tulpină spic şi pleavă şi a spus că există trei etape ale reformei: Luther, Wesley şi penticostalii. Am înţeles aceasta? Este adevărat? Noi am parcurs toate aceste etape, iar fratele Branham a spus că acum nu ne mai aflăm în niciuna din aceste epoci, ci ne-am întors din nou la bobul de grâu, suntem în al patrulea stadiu. Dar noi ştim că nu există un al patrulea stadiu al reformei. Fratele Branham a numit epoca rusalistică, penticostală, al treilea stadiu al reformei. El a spus că a existat epoca martirilor, aceasta fiind perioada în care creştinii şi-au dat viaţa, de lungul Evului mediu, după care a venit reforma cu cele trei stadii sau etape ale ei: Luther, Wesley şi penticostalii. Dar după acestea urmează întoarcerea la Bobul original. Aceasta nu este epoca penticostală sau epoca bisericii Laodicea, ci noi am trecut dincolo de acestea, înapoi la Bobul original. 

Timpul secerişului este aproape. Aceasta nu este epoca lui Luther şi nu este epoca rusalistică, ci este epoca Miresei.

Aşa cum Moise a chemat afară o naţiune dintr-o naţiune, astăzi, Hristos cheamă afară o Biserică dintr-o biserică. Înţelegeţi? Este acelaşi tipar, ducându-i în glorioasa şi veşnica Ţară făgăduită.”

Aici, fratele Branham a folosit ca exemplu grâul, dar în predica „Numărătoarea inversă” din anul 1962, a folosit un alt exemplu:

Noi am trecut prin epoca penticostală, am trecut prin epoca luterană şi prin epoca wesliană. Priviţi! De îndată ce a început Biserica, Dumnezeu a arătat pe pământ semne, pentru a dovedi că El avansa cu Biserica Sa de la neprihănire, la sfinţire şi la botezul Duhului Sfânt, iar acum am ajuns la astronaut. Amin!”

De fiecare dată când ne-a vorbit despre aceasta, fratele Branham ne-a arătat patru etape pentru că numărul izbăvirii este cifra „patru”. Astfel, Răpirea are loc în Pecetea a patra, iar capitolul patru din Apocalipsa ne vorbeşte tot despre răpire. El ne-a arătat întotdeauna patru stadii: tulpină, mătase, pleavă şi bob.

În predica „Numărătoarea inversă”, el ne-a arătat că în epoca lui Luther am avut calul cu căruţa, apoi, epoca lui Wesley a fost epoca automobilului. Astfel, fratele Branham ne-a arătat cum progresul ştiinţei a preumbrit progresul făcut de Dumnezeu sau paşii făcuţi de Dumnezeu în împlinirea lucrării Sale.

Aşadar, epoca lui Luther a fost epoca, perioada calului şi a căruţei; epoca lui Wesley a fost epoca automobilului, iar epoca penticostală a fost avionul care a zburat deasupra pământului, în sferele duhovniceşti. Dar fratele Branham a spus: „Acum, noi suntem chemaţi în epoca astronautului”, să părăsim cele pământeşti, cele fireşti şi să intrăm în cele duhovniceşti.

Prieteni, putem vedea din nou cifra patru? Cifra izbăvirii. Fratele Branham a mai spus că neprihănirea a creat o cale pentru sfinţire, sfinţirea a creat o cale pentru botezul Duhului Sfânt, iar botezul Duhului Sfânt a creat o cale pentru Duhul Sfânt Însuşi. Aceasta este Lumina pentru ziua de astăzi. Aceasta este ziua în care trăim, aceasta este mântuirea, aceasta este legătura noastră cu Sângele, aceasta este răscumpărarea în ziua în care trăim.

În timp ce ne apropiem de încheiere, aş vrea să mai privim un lucru. Pentru aceasta, aş vrea să citesc două sau trei citate din predica „Dovedind Cuvântul Său” şi să privim la slujba Fiului omului deoarece noi ştim că slujba Fiului omului este slujba lui Isus Hristos Însuşi. În Luca 17.30 este o profeţie care spune: „Cum a fost în zilele lui Noe, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului”, iar fratele Branham ne-a spus că este vorba de ziua în care este descoperit Fiul omului. Vorbind despre aceasta, el a făcut un lucru foarte interesant: a luat „venirea Fiului omului” şi a egalat-o cu „descoperirea Fiului omului”. Dezvăluirea Fiului omului este Luca 17.30, iar fratele Branham a ataşat de nenumărate ori aceasta de slujba sa.

El a spus:

Aceasta este descoperirea Fiului omului, iar în zilele descoperirii Fiului omului va fi la fel ca în zilele lui Noe, va fi ca în zilele Sodomei şi Gomorei, ca în zilele lui Lot…”

Dar acum, el a pus semnul egal între venirea Fiului omului şi dezvăluirea Fiului omului.

Iată ce spune el în predica „Dovedind Cuvântul Său” din anul 1964:

Acum, noi spunem că El a înviat din morţi. Nu eu am spus-o, Cuvântul de aici a spus-o. Ei au spus: „El a înviat din morţi” şi El spune că Este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Credeţi aceasta? El a făgăduit că aceste lucruri se vor petrece în zilele din urmă, când Se va manifesta acelaşi Fiu al omului.

Acum ţineţi minte! Nu Isus era Cel care vorbea cu Avraam acolo, care putea deosebi gândurile din mintea Sarei care era în cortul de la spatele Lui. Acela nu era Isus pentru că El nu Se născuse încă. Dar a fost un Bărbat în trup de carne, pe care Avraam L-a numit „Elohim, Marele Atotputernic”. Iar Isus a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei…”, acum fiţi atenţi: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului, când este descoperit Fiul omului.”

Nădăjduiesc că voi nu aşteptaţi venirea Fiului omului, ci vă aflaţi în venirea Fiului omului. Nădăjduiesc că voi sunteţi în venirea Fiului omului.

Să citim încă o dată:

Isus a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei…”, acum fiţi atenţi: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului, când este descoperit Fiul omului.”

În continuare citim:

Nu ca şi biserică, înţelegeţi? Nu, pentru că este chemată Mireasa. „În ziua aceea, Se va descoperi Fiul omului.” De ce? Ca să unească Biserica cu Capul, pentru a-i uni, căsătoria Miresei. Chemarea Mirelui va fi făcută exact prin aceasta: când va veni Fiul omului jos, va veni în trup de carne, ca să-i unească pe cei doi împreună.”

Aleluia! S-a întâmplat aceasta în slujba profetului? Absolut! Fără nici o îndoială, aceasta s-a întâmplat în slujba profetului. Astfel, El a venit jos în trup, în trupul unui profet, aceasta fiind descoperirea Fiului omului. Fiul omului a venit şi S-a descoperit pe Sine Însuşi. Cum? Un fiu al omului L-a descoperit pe Fiul omului. De ce? Ca să unească Trupul cu Capul, Mirele cu Mireasa. Acesta a fost scopul. Amin!

Biserica trebuie să fie Cuvântul. El este Cuvântul, iar cei doi se unesc împreună, dar pentru aceasta este nevoie de manifestarea descoperirii Fiului omului. Nu de un preot. Înţelegeţi ce vreau să spun? Vedeţi, este Fiul omului. Isus Hristos va veni printre noi în trup de carne şi va face Cuvântul Său atât de adevărat încât va uni Biserica, Mireasa cu El şi vor fi una, iar atunci, Ea va merge Acasă la Cina nunţii. Amin! Ea este deja unită, iar noi mergem la Cina nunţii, nu la căsătorie… pentru că răpirea este plecarea la Cina nunţii.

Când Cuvântul de aici Se uneşte cu persoana, iar cei doi devin una… Ce se întâmpla atunci? Îl manifestă din nou pe Fiul omului, nu teologii bisericii.”

Aş vrea să mai repetăm o dată ca să înţelegem. Fiul omului a venit jos în trup de carne, iar aceasta a fost descoperirea Fiului omului din Luca 17.30. Aceasta a fost slujba fratelui Branham, este adevărat? Da. Care a fost scopul acestei slujbe? Să unească Trupul cu Capul, Mirele cu Mireasa, să-i unească împreună. Unirea are loc aici, căsătoria are loc aici, ei se căsătoresc aici.

Acum, el ne va spune de ce se căsătoresc ei, acesta fiind lucrul pe care trebuie să-l înţelegem noi astăzi, în zilele noastre. Noi trebuie să înţelegem de ce se căsătoresc ei. Să citim ce a spus fratele Branham:

„…cei doi devin una… Ce se întâmpla atunci? Îl manifestă din nou pe Fiul omului.”

Cine Îl manifestă? Profetul? Nu! Dar cine? Voi. Aici, fratele Branham vorbeşte despre venirea Fiului omului în Mireasă. Venirea Fiului omului în Mireasă, cum vine El şi ia chip în Mireasă. Aceasta este ziua şi epoca în care trăim noi; aceasta este Lumina, aşa cum şi El este în Lumină; aceasta este calea noastră la Sânge, este veriga noastră din Lanţ; aceasta este legătura noastră cu Calvarul. Chiar aici. Dacă respingem aceasta, respingem Sângele, pentru că Viaţa Sângelui S-a întors şi este aici în plinătatea Cuvântului. Dacă respingeţi aceasta, aţi respins Mielul vostru, L-aţi respins pe Soţul vostru, iar dacă Îl respingeţi, nu mai puteţi fi căsătoriţi cu El.

Puteţi crede cât vreţi în profet, puteţi crede oricât vreţi în slujba Fiului omului în cea de-a şaptea epocă a Bisericii, puteţi crede oricât de mult în deschiderea Peceţilor, pentru că dacă treceţi pe lângă slujba Fiului omului de astăzi, în chipul Miresei, aţi trecut pe lângă El.

Noi putem vorbi mult despre ceea ce s-a întâmplat, dar ce se întâmplă astăzi? Putem vorbi despre cât de minunat a fost El, dar cât de minunat este acum? El a fost minunat numai atunci? A fost prezent numai atunci? El a fost prezent numai ca să-i unească pe cei doi, iar după aceea S-a făcut nevăzut? Atunci ce se întâmplă? Fiul omului este manifestat din nou.

Îl manifestă din nou pe Fiul omului, nu teologii bisericii. Fiul omului. Cuvântul şi Biserica devin una şi orice a făcut Fiul omului, El fiind Cuvântul, va face şi Biserica întocmai.”

În mesajul „Locul ales de Dumnezeu pentru închinare” din anul 1965, scrie:

El a făgăduit că, chiar înainte de venirea timpului sfârşitului, lumea va ajunge aşa cum a fost în Sodoma, când El a venit jos în chipul unui Bărbat, în chip uman. Au fost trei: doi îngeri (Oral Robetrs şi Billy Graham) şi Dumnezeu Însuşi.”

Fratele Branham nu spune că el era Dumnezeu, ci spune că plinătatea lui Dumnezeu a venit jos, iar un fiu al omului L-a dezvăluit pe Fiul omului. Vedeţi, El lucra prin acel om.

Acela era Dumnezeu. Biblia spune că era Dumnezeu. El a venit jos şi S-a manifestat acolo, întorcându-Se cu spatele spre cortul în care era Sara şi spunându-i lui Avraam ce gândea ea în cort.”

Ce încerca fratele Branham să ne ajute să vedem?  El ne-a explicat aceasta, apoi, în timp ce se ruga pentru bolnavi a spus: „Acum mă voi întoarce cu spatele la adunare.” Ce voia să înţelegem, prieteni?

Dumnezeu Însuşi a spus: „Ziua în care este descoperit Fiul omului.” Cu alte cuvinte: „Fiul omului, Slujba lui Isus Hristos Însuşi.”

Biserica va trece prin neprihănire, prin Luther; prin sfinţire, prin Wesley; prin botezul Duhului Sfânt, penticostalii şi va intra exact în desăvârşirea Fiului omului, când Soţul şi Soţia vor fi aceeaşi persoană.”

Există un Loc în care trebuie să intrăm şi care este dincolo de cele trei stadii ale reformei, dincolo de botezul Duhului Sfânt, iar acesta este căsătoria, unirea cu El.

„…când Soţul şi Soţia vor fi aceeaşi persoană.”

Fratele Branham a spus: „când Soţul şi Soţia vor fi aceeaşi persoană.”

Poate ziceţi: „Păi, eu aştept ca El să vină.” El a venit. Unde a venit El? În formarea chipului Miresei. Plinătatea Vieţii, plinătatea Cuvântului, plinătatea persoanei Sale a venit în chipul Miresei. Singurul lucru care nu a venit este trupul Său uman. Dar tot ce se afla în acel trup, a venit la noi.

Trupul acesta din care suntem făcuţi nu este ceea ce suntem noi. În interiorul acestui trup există o Viaţă. Aceea sunt eu, iar când acest trup se aşează jos, când moare, eu voi continua să exist pentru că noi suntem mai mult decât trupul acesta. Dacă voi aveţi ceea ce este înăuntrul meu, mă aveţi pe mine, fie că trupul meu este prezent sau nu. Aşadar, ce aveţi dacă trupul Lui nu este prezent, dar voi aveţi tot ceea ce este în acel trup? Îl aveţi pe El.

Dumnezeu Se va manifesta atât de mult în Mireasa Sa, în Biserica Sa, încât cei doi vor fi aceeaşi Persoană.”

De aceea, când lumea o respinge pe Ea, Îl respinge pe El.

În „Descoperirea lui Dumnezeu” sin anul 1964, scrie:

Dar Dumnezeu este încă aici pentru a face aceasta exact la fel. Observaţi! Ce face El? În sfârşit, se întoarce înapoi la Bobul original. El a venit în chipul lui Martin Luther, a venit în chipul lui John Wesley, a venit în chipul penticostalilor, dar trebuie să Se descopere pe Sine Însuşi din nou, ca aceeaşi Sămânţă care a venit, ca Fiul omului. Prin tulpină şi aşa mai departe, El S-a descoperit ca Fiul lui Dumnezeu, dar în această ultimă epocă, Se va descoperi din nou ca Fiul omului. Înţelegeţi?”

Vedeţi? Nu numai în profet, ci şi în mine şi în voi.

În predica „Unirea invizibilă a Miresei lui Hristos” din anul 1965, scrie:

Astăzi nu va funcţiona Cuvântul care S-a revărsat în ziua de Rusalii. Nu, domnilor. Acela a fost pentru Rusalii. Acesta este pentru Mireasă, pentru plecarea Acasă a Miresei. Noi avem ceva diferit. Penticostalii (care sunt a şaptea epocă a Bisericii), au reprezentat aceasta din nou, dar noi suntem în epoca Miresei. Cuvântul lui Noe nu ar fi funcţionat în zilele lui Moise, iar Legea lui Moise nu ar fi funcţionat în timpul lui Pavel.”

În predica „Absolutul” din anul 1963, scrie:

Eu nu pot schimba ceea ce doresc să creadă alţii, dar individul este legat de Aceasta (fratele Branham bate cu mâna pe Biblie). Acesta este ultimul Cuvânt. Dacă El este Cuvântul, atunci Acesta trebuie să fie ultimul Cuvânt, Acesta trebuie să aşeze totul. Acesta este funia roşie, Acesta este Hristos. (Cine? Cuvântul, de-a lungul epocilor). Dacă ceva este contrar cu Acesta, eu nu ştiu nimic despre acel lucru, pentru că ceea ce dorim să ştim noi este ceea ce spune acest Cuvânt, pentru că eu sunt legat de Hristos, iar Hristos este Cuvântul. Înţelegeţi acum?

Duhul Său cel Sfânt este aici ca să manifeste porţiunea din Cuvânt care este alocată pentru ziua de astăzi, iar oamenii din această epocă, care sunt născuţi cu adevărat din nou, care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt, reprezintă punctul de legătură al acestei Scripturi care trebuie să ne împlinească în aceste zile din urmă. Ei sunt Absolutul. Este Absolutul lui Dumnezeu pentru că este Cuvântul Său, iar Cuvântul este Hristos, Punctul de legătură.”

Voi citi aceasta încă o dată şi o voi face mai rar deoarece cred că uneori noi citim şi spunem: „Am auzit aceasta. Ştiu ce este aceasta”, dar nu este aşa, pentru că dacă am crede cu adevărat, totul ar fi diferit aici. Dacă am înţelege pe deplin aceste lucruri şi am avea descoperirea deplină a însemnătăţii lor, atunci lucrurile ar sta diferit în vieţile noastre, nu am mai putea sta pe pământ nici o clipă, nu am mai sta în gândirea firească, dar lucrurile se schimbă. Ele se schimbă pretutindeni în jurul nostru.

 „Duhul Său cel Sfânt este aici ca să manifeste porţiunea din Cuvânt care este alocată pentru ziua de astăzi.”

Ce porţiune din Cuvânt avem pentru ziua de astăzi? Tot ceea ce i-a fost făgăduit fecioarei. Aceasta este porţiunea pentru ziua de azi.

„…iar oamenii din această epocă, care sunt născuţi cu adevărat din nou, care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt, reprezintă punctul de legătură al acestei Scripturi care trebuie să ne împlinească în aceste zile din urmă. Ei sunt Absolutul.”

Cine este Absolutul? Credincioşii adevăraţi născuţi din nou în aceste zile din urmă, care au această porţiune a Cuvântului care trebuie împlinită. Ei sunt Absolutul.

Este Absolutul lui Dumnezeu pentru că este Cuvântul Său, iar Cuvântul este Hristos, Punctul de legătură.”

Atunci ne mai întrebăm: Cine suntem noi? Cine sunt eu? Ce este acest Cuvânt?

Mireasa este Cuvântul făcut trup. Ea este Scriptura pentru ziua de astăzi, este Punctul de legătură în trup de carne; Ea este Hristos în chip de Mireasă; Ea este slujba Fiului omului într-o Mireasă alcătuită din mai multe mădulare, Ea este El. Ea este Absolutul, expresia Cuvântului pentru ziua de astăzi; Ea este singurul loc ales pentru închinare, este Templul lui Dumnezeu, este Chivotul legământului, este locul în care stă El, este Perdeaua dinăuntru.

Prieteni, noi trebuie să credem aceasta cu adevărat. Nu ajunge să vorbim despre aceste lucruri, ci trebuie să le credem şi să ne comportăm ca atare, trebuie să strigăm spre El şi să spunem:

„Doamne, viaţa pe care am trăit-o ieri nu este suficient de bună pentru mâine. Eu văd făgăduinţa Ta pentru ziua de astăzi şi înţeleg ce vrei să faci, iar aici un vas pe care poţi să-l foloseşti. Te rog să mă speli, să mă arzi şi să faci ceea ce eu nu pot să fac, pentru că văd aceste lucruri, înţeleg însemnătatea lor şi le doresc. De aceea strig pentru ele şi zic: „Poţi lua acest vas.”

Cine doreşte să spună: „Doamne, poţi lua acest vas? Eu nu pot s-o fac prin puterea minţii sau a braţelor mele, dar înăuntrul acestui trup există o sămânţă care a fost adusă la Viaţă şi care a venit de la Dumnezeu, iar Duhul Sfânt este aici ca să facă această porţiune din Cuvânt să trăiască în această zi şi să spună: „Sunt Eu!” Sunt Eu!”, nu: „Ştiu că a existat au profet şi şapte epoci ale Bisericii; ştiu că Peceţile au fost deschise şi am văzut slujba Fiului omului, iar acum mă voi aşeza şi voi aştepta pur şi simplu până când se va întâmpla dintr-o dată ceva, iar atunci voi pleca cumva, în mod tainic în răpire.”

Nu este aceasta, prieteni! Noi trebuie să ne recunoaştem poziţia şi să ne identificăm pe noi înşine în Carte, să recunoaştem veriga din lanţ pentru ziua  aceasta, apoi să recunoaştem că această verigă este în noi. Dacă umblăm în Lumină, aşa cum şi El este în Lumină, veriga este în interiorul nostru, Lumina este în interiorul nostru. Unde este Lumina? În Cuvântul manifestat. Unde este Cuvântul manifestat? În interiorul Miresei.

Poate ziceţi: „Caut o lumină.”

Prieteni, este în trup de carne, este învăluită din nou în spatele pieilor.

Când a fost aici apostolul Pavel, Duhul Sfânt l-a chemat şi i-a spus: „Tu vei fi o lumină pentru neamuri.” Ei căutau o profeţie care trebuia să se împlinească, căutau o lumină care trebuia să vină. Cine a fost lumina aceea? Apostolul Pavel. El a fost lumina pentru că Lumina era în interiorul lui. Iar dacă noi umblăm în lumină, aşa cum şi El este în Lumină, Sângele lui Isus Hristos face ispăşire pentru noi. Unde este Lumina? În Trup. Cine este Trupul? Trupul lui Isus Hristos alcătuit din mai multe mădulare.

Prieteni, Lumina este în voi şi în mine. Nu aşteptaţi să se întâmple ceva, ci începeţi să pretindeţi poziţia voastră, începeţi să strigaţi pentru făgăduinţele pentru ziua voastră. Spuneţi: „Doamne, Tu ne-ai arătat că aceeaşi slujbă pe care ai avut-o pe pământ, trebuie să fie la sfârşitul timpului în bob. Noi am avut un profet care ne-a spus că am trecut de tulpină, de mătase şi de pleavă, iar acum suntem la bob. Astfel, singurul lucru pe care-l aşteptăm, având în vedere că pleava s-a retras, este ca bobul să stea în prezenţa Soarelui ca să ajungă la maturitatea deplină pentru seceriş. Noi nu aşteptăm bobul, ci aşteptăm maturitatea pentru că suntem deja în cea de-a patra fază, în stadiul final; am ieşit din Laodicea, suntem deja în epoca Miresei şi am intrat în ciclul răpirii.”

Noi aşteptăm coacerea. Ce este Soarele? Cuvântul descoperit pentru ziua de azi. Intraţi în El, staţi sub El şi nu mai lăsaţi nimic să vă distragă. Nu mai luaţi lucrurile lumii pe care le puneţi deasupra capului ca pe o umbrelă care blochează Lumina pentru viaţa voastră. Puneţi totul deoparte şi spuneţi: „Soare arzător, coace-mă prin descoperirea Cuvântului, coace-mă, scoate din mine toată umezeala, până când Viaţa pe care o reflect în Templul acesta, să fie aceeaşi Viaţă, aceeaşi Lumină care umbla odinioară pe lângă Marea Galileei.”

Nimic altceva nu mă mai mulţumeşte. Nu mă mai mulţumeşte să spun: „Mama mea a fost aşa”, „Tatăl meu a fost aşa”, sau: „Acesta am fost eu.” Aceasta nu este corect!

Pe acest pământ trebuie să fie cineva care să manifeste din nou Viaţa lui Isus Hristos Însuşi, de aceea nu sunt mulţumit să spun: „Acesta sunt eu, aceasta este personalitatea mea, iar voi trebuie s-o acceptaţi pentru că mama mea a fost aşa, bunica mea a fost aşa.”

Nu aceasta este moştenirea mea! Moştenirea mea este veşnică, de aceea spun: „Slujba Fiului omului! Exact aceeaşi slujbă pe care a avut-o El când a fost aici, trebuie să fie din nou în Mireasă!”

Noi strigăm: „Doamne, îngăduie să fie aici! Ajută-mă să nu fac nimic care să pălească Lumina, ci îngăduie ca Lumina să strălucească prin mine, prin acest vas.  Nu mă lăsa s-o întunec prin vreun obicei vechi, printr-un compromis, fiindcă aşez totul aici şi strig: „Coace-mă, Doamne!”

Eu văd că există mai mult! Trebuie să fac mai mult decât să stau şi să aştept răpirea. Eu sunt răpirea, mă aflu exact în ea, se petrece chiar acum. Eu nu aştept să se întâmple ceva pentru ca credinţa mea să ajungă dintr-o dată într-un loc unde… Nu! Noi creştem în credinţă, creştem! Credinţa este deja aici, a venit, prieteni!

Ce s-a întors înapoi la deschiderea celor şapte Peceţi, odată cu cele şapte Tunete? Credinţa pentru răpire.

Poate ziceţi: „Păi, eu aştept credinţa pentru răpire!” S-a întors. Rămâneţi numai în ea până când se dezlănţuie în inima voastră şi devine realitate pentru voi. Aleluia! Cuvântul acesta nu ne-a fost dat ca să vorbim despre El, nici ca să facem pamflete sau grafice, ci ne-a fost dat ca să ne arate cine suntem , ca să ne trezească.

Ce este Mesajul? Eu mi-am pus de foarte multe ori această întrebare, iar adevărul este că putem răspunde în multe feluri şi toţi am putea da un răspuns corect. Voi nu trebuie să luaţi doar ceea ce spun eu, dar pentru mine, inima Mesajului a fost întoarcerea lui Hristos în Mireasa Sa. Pentru mine, aceasta a devenit inima Mesajului. Mesagerul al şaptelea al Bisericii a venit şi a plecat, iar epoca a şaptea a Bisericii se derulează în continuare, dar nu pentru noi, pentru că Mireasa a fost chemată afară.

Cu adevărat, pentru mine, inima Mesajului este faptul că El se află aici, că El a venit în taină la cea de-a şaptea sărbătoare, că El S-a strecurat înăuntru şi nimeni nu a ştiut că a venit. Cum a făcut El aceasta? El a venit sub acoperire: Prima dată, S-a strecurat în slujba unui profet, a unui profet din Kentucky, cu o educaţie de şapte clase. El a venit, iar acea slujbă a venit prin acel om. De ce? Ca să unească Trupul cu Capul. Apoi, Dumnezeu a scos acea slujbă din scenă, dar acum Se află El Însuşi aici în fiecare fel, exceptând trupul Său fizic. Unde este El? Locuieşte în trup de carne, divinitatea locuieşte în trup de carne, iar aceasta a devenit pentru mine, inima Mesajului.

Există multe răspunsuri corecte şi toate sunt adevărate. Mesajul înseamnă multe lucruri, dar eu încep să înţeleg că Dumnezeu este aici înăuntru, iar eu trebuie să mor tot mai mult şi să-L las pe El să trăiască mai mult. Trebuie să încetez să aştept şi să încep să trăiesc. Trebuie să încetez să mai caut ceva şi să cred ceea ce ni s-a dat deja.

Aceasta este Mesajul pentru mine: înţelegerea a cine sunt eu. Amin!

Dumnezeu să vă binecuvânteze, sfinţilor! Amin!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *