Meniu Închide

TAINA CELOR TREI ZILE ALE ISPASIRII

 

Ziua Ispăşirii este cea mai sfântă zi dată de Dumnezeu în Scripturile ebraice. Biblia spune că toate aceste lucruri au fost date pentru noi şi că toate vorbesc despre Mesia şi despre mântuirea noastră, fiind o preumbrire a Lui, a Celui ce avea să vină.

Aşadar, vom deschide Biblia şi vom citi din Levitic 23.26-27, care ne oferă rânduiala pentru această zi a Domnului.

 

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi Ziua Ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.”

 

Domnul a spus că ziua aceasta va fi ziua cea mare, Yoma Kipporim. Cu ocazia Zilei Ispăşirii se întâmpla ceva ce nu se putea întâmpla în nici o altă zi a anului. În fiecare zi a anului, Templul lui Dumnezeu era pecetluit cu perdele care-i împiedecau pe oameni să intre înăuntru; dar în această zi, marele preot venea şi intra în Sfânta Sfintelor, dar numai cu sânge, şi astfel, omul şi Dumnezeu stăteau faţă în faţă. Păcatele poporului, ale Israelului, erau iertate numai în ziua aceea, în timp ce marele preot făcea ceea ce i se poruncise şi numai prin sângele jertfei.

Aşadar, marele preot păşea prin uşile Templului, apoi prin perdelele Templului şi intra în Sfânta Sfintelor cu sânge şi cu fum de tămâie. Acolo, el păşea înaintea Domnului.

Vom rosti vechea rugăciune care datează de secole şi care, în limba lui Isus, este: „Avinu Malkeinu”, adică „Tatăl nostru, Împăratul nostru”:

Avinu Malkeinu, ai milă de noi, pentru că în noi nu există nimic demn de ceva. Umple-ne cu neprihănire şi cu o dragoste iubitoare, şi mântuieşte-ne. Tatăl nostru, Împăratul nostru, ai milă de noi.”

Există un text biblic scris de profetul Isaia cu şapte sute de ani înainte de venirea lui Mesia, iar dacă este ceva care arată spre ispăşirea făgăduită de Dumnezeu, este acest text biblic.

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?…

… Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.1,4-5).

„…cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El;

cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează* El fărădelegile noastre de la noi.” (Psalmul 103.11-12).

Rugăciunea pe care o voi citi în continuare este din cartea de rugăciune ebraică, una din cărţile care a fost scrisă de-a lungul timpului şi este o rugăciune rostită cu ocazia Zilei Ispăşirii. Ascultaţi ce spune:

Mesia, Unsul nostru neprihănit, Neprihănirea noastră, S-a îndepărtat de noi şi nu mai avem pe nimeni să facă ispăşirea noastră. El a purtat povara păcatelor şi a greşelilor noastre şi a fost zdrobit din cauza fărădelegilor noastre; a purtat păcatele noastre pe umerii Săi, ca să fie iertate şi să fim vindecaţi prin rănile Sale.”

Ştiţi ce este aceasta? Este o rugăciune din cartea de rugăciune a sinagogii. Nu cred că sinagogile evreieşti de astăzi o mai au, dar ceea ce este scris, este scris.

Este uimitor, dar această rugăciune ne spune că Mesia este Ispăşirea noastră, în Ziua Ispăşirii: „El a purtat povara păcatelor şi a greşelilor noastre şi a fost zdrobit din cauza fărădelegilor noastre; a purtat păcatele noastre pe umerii Săi, ca să fie iertate şi să fim vindecaţi prin rănile Sale.”

În legătură cu aceasta, în Cartea Evreilor citim:

Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,

şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.” (Evrei 9.11-12), şi:

Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8.1).

Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt…

… să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.” (Evrei 10.19,22).

Să-I mulţumim Domnului pentru El, pentru tot ceea ce a făcut El, pentru că datorită Jertfei Lui, avem în fiecare zi har, avem salvare.

Îţi mulţumim, Doamne Tată, pentru Viaţa Ta, pentru mântuirea Ta, pentru Sângele lui Mesia. Te slăvim şi în seara aceasta cerem ungerea Ta asupra Cuvântului, asupra acestui serviciu. Te rugăm să ne vorbeşti şi să ne atingi, şi în slăbiciunea mea, vorbeşte prin tăria şi puterea Ta. Îţi mulţumim pentru mântuirea pe care ne-ai dat-o în Numele lui Ieshuah, Isus Mesia. Amin.

Deschideţi la Levitic 16.1-14, unde ni se vorbeşte despre cea mai sfântă zi a anului:

 

Domnul a vorbit lui Moise după moartea celor doi fii ai lui Aaron, morţi când s-au înfăţişat înaintea Domnului.

Domnul a zis lui Moise: „Vorbeşte fratelui tău Aaron şi spune-i să nu intre în tot timpul în Sfântul Locaş, dincolo de perdeaua dinăuntru, înaintea capacului ispăşirii, care este pe chivot, ca să nu moară, căci deasupra capacului ispăşirii Mă voi arăta în nor.

Iată cum să intre Aaron în Sfântul Locaş. Să ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot.

Să se îmbrace cu tunica sfinţită de in şi să-şi pună pe trup izmenele de in; să se încingă cu brâul de in şi să-şi acopere capul cu mitra de in; acestea sunt veşmintele sfinţite cu care se va îmbrăca el după ce îşi va spăla trupul în apă.

Să ia de la adunarea copiilor lui Israel doi ţapi pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot.

Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui.

Să ia cei doi ţapi şi să-i pună înaintea Domnului, la uşa cortului întâlnirii.

Aaron să arunce sorţii pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul şi un sorţ pentru Azazel.

Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul şi să-l aducă jertfă de ispăşire.

Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul în pustie pentru Azazel.

Aaron să-şi aducă viţelul lui pentru jertfa de ispăşire şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui. Să junghie viţelul pentru jertfa lui de ispăşire

Să ia o cădelniţă plină cu cărbuni aprinşi de pe altarul dinaintea Domnului şi doi pumni de tămâie mirositoare, pisată mărunt; să ducă aceste lucruri dincolo de perdeaua dinăuntru;

să pună tămâia pe foc înaintea Domnului, pentru ca norul de fum de tămâie să acopere capacul ispăşirii de pe chivotul mărturiei, şi astfel nu va muri.

Să ia din sângele viţelului şi să stropească cu degetul pe partea dinainte a capacului ispăşirii spre răsărit; să stropească din sânge de şapte ori cu degetul lui înaintea capacului ispăşirii.”

 

Ziua ispăşirii era cea mai sfântă zi hotărâtă de Dumnezeu şi era ziua acoperirii, a ispăşirii.

Există trei zile ale ispăşirii, iar în seara aceasta vom vorbi despre ele. Acesta este motivul pentru care tema din seara aceasta este „Taina celor trei zile ale ispăşirii”. Deci, vom vedea trei zile ale ispăşirii lui Dumnezeu.

– 1. Prima zi este aceasta, ziua ispăşirii din Levitic 16, ziua în care omul şi Dumnezeu veneau faţă în faţă; ziua în care Dumnezeu se ocupa de păcat: păcatele erau judecate şi era făcută ispăşirea pentru ele.

Aceasta era ziua mijlocirii, a medierii; era ziua când marele preot stătea între om şi Dumnezeu. El stătea înaintea lui Dumnezeu în numele Israelului, ca reprezentant al lor. El trebuia să meargă şi să stea în locul rânduit de Dumnezeu, în Cortul întâlnirii, iar după ce au ajuns în Ierusalim şi s-a construit Templul, ispăşirea trebuia făcută numai în Ierusalim.

Cum se făcea mijlocirea?

– Înainte ca mijlocitorul să poată face ispăşirea pentru naţiune, trebuia să mărturisească păcatele sale şi ale familiei sale. Apoi, mărturisea păcatele poporului Israel.

Preotul trebuia să dea jos toate hainele sale şi să se îmbrace cu haina de in şi cu celelalte lucruri pe care trebuia să le poarte în calitate de marele preot, şi să intre în prezenţa lui Dumnezeu smerit şi cu picioarele goale.

Ce se întâmpla dacă nu făcea totul întocmai cum poruncise Domnul? Murea. Prin aceasta Dumnezeu arată încă o dată cât este de sfânt tot ce se făcea acolo. Dar ca să se poată face ispăşirea, trebuia să existe o jertfă.

Aşadar, marele preot trebuia să meargă afară, la altarul din locul sfânt, să aducă jertfa, să ia sângele, să ia foc de pe acel altar şi să meargă din locul unde era omul, adică din locul sfânt, în locul unde era Dumnezeu, adică în Sfânta Sfintelor. Era singura zi din an când putea face aceasta.

În timpul celui de-al doilea Templu, marele preot era testat, pentru că poporul voia să fie sigur că el va face totul corect, deoarece mântuirea lor depindea de aceasta.

Aşadar, marele preot mergea în Sfânta Sfintelor, aceea fiind singura zi în care putea merge dincolo de perdeaua dinăuntru.

În timpul celui de-al doilea Templu, perdeaua dinăuntru era foarte mare şi groasă, şi era numită Parahet. Nimeni nu putea merge dincolo de ea. Singurul care putea să intre acolo era marele preot, dar putea s-o facă într-o singură zi şi într-un singur fel, iar când făcea aceasta, era numai Dumnezeu şi el, omul; nu exista nici un martor la ceea aduşi doi ţapi, iar după ce se trăgea la sorţi pentru cei doi ţapi, ei luau două pietre: pe una o puneau pe capul unuia dintre ţapi, iar pe cealaltă o puneau pe capul celuilalt ţap. Când puneau piatra pe capul primului ţap, ei spuneau: „L-Adonai”, adică „pentru Domnul”, iar când o puneau pe a doua piatră, pe capul celui de-al doilea ţap, spuneau: „L-Azazel” adică „scăpat, fugit.”

Aşadar, unul era oferit ca jertfă pentru păcat, iar celălalt aştepta afară până când venea marele preot şi îşi punea mâinile pe capul lui, mărturisind păcatele poporului său, asupra lui. Este interesant, fiindcă aceasta însemna că ispăşirea era făcută, iar faptul că al doilea ţap nu era ucis şi sângele lui nu era vărsat, ci era lăsat să plece, ne arată un alt tablou al păcatului care este luat de la noi.

Aşadar aceasta este prima zi a ispăşirii şi de îndată ce era împlinit totul, Aaron putea să-şi dea jos hainele de pe el. Toţi cei care participau la aceasta trebuiau să se schimbe şi să se spele pentru că au avut de-a face cu păcatul. Acesta era un tablou al păcatului, de aceea trebuiau să se spele toţi la sfârşit.

Aceasta este prima zi a ispăşirii şi a continuat să se ce se petrecea acolo. Aceasta era porunca lui Dumnezeu.

În timpul primului Templu, marele preot trecea prin heruvimii de aur şi ajungea în faţa Chivotului, în mijlocul căruia se aflau aripile heruvimilor, iar între ele era capacul ispăşirii, peste care era stropit sângele, locul în care era făcută ispăşirea în timp ce el mărturisea păcatele poporului.

Apoi, mergea afară şi îşi punea mâinile peste ţapul Azazel pentru că, aşa cum am citit, în faţa poporului erau ţină până în zilele noastre, deşi nu a existat un Templu şi o jertfă; deci, timp de două mii de ani nu a existat nici o ispăşire de Ziua Ispăşirii. Cu toate acestea, aceasta este cea mai sfântă zi, ziua centrală a Scripturilor ebraice.

– 2. Acum să mergem la cea de-a doua Zi a Ispăşirii. Aceasta este ziua ispăşirii făcute de Mesia. Oamenii cred că în Noul Testament nu scrie nimic despre ziua ispăşirii, dar dacă aţi citit Evrei capitolele 9 şi 10 ştiţi că în ele este vorba în întregime despre Ziua Ispăşirii.

Această parte ne vorbeşte despre a doua Zi a Ispăşirii şi este în legătură cu Mesia. Chiar şi scrierile ebraice vorbesc despre o altă Zi a Ispăşirii, care avea să vină şi care era diferită de orice altă Zi a Ispăşirii.

În Daniel 9 găsim numărătoarea până la vremea când avea să vină Mesia în Ierusalim, iar când a venit acolo, El a făcut ceva. Textul din Daniel spune chiar cuvântul „Mesiah” şi deşi oamenii încearcă să dea o altă explicaţie acestui text, el se referă numai la Mesia.

Mesia avea să vină în Ierusalim pentru a pune capăt păcatului, pentru a pune capăt fărădelegii şi pentru a face ispăşirea pentru nelegiuirea poporului.

Cuvântul folosit pentru „ispăşire” este „Kippur”, ceea ce înseamnă că El avea să facă Yom Kippur, adică ispăşirea, dar aceasta nu este o ispăşire ca oricare alta, ci este ispăşirea finală, pentru că El va aduce neprihănirea veşnică.

Aşadar, Scripturile ebraice spun că într-o zi va veni o Zi a Ispăşirii care nu se va asemăna cu nici o altă zi. Aceasta se referă la Ispăşirea făcută de Mesia, iar noi ştim că Scripturile spun că Mesia Se va naşte din David, nu din Aaron şi că El va instaura o nouă preoţie, ceea ce înseamnă că va face un Legământ Nou. Aici se împlineşte textul din Isaia 53 , din care am citit o parte.

Despre ce vorbeşte textul acesta? Despre om şi Dumnezeu, despre păcatul omului şi despre ziua când El avea să biruiască păcatul; este Ziua în care Cineva făcea mijlocirea între om şi Dumnezeu, fiindcă este scris că El a făcut mijlocirea pentru păcătoşi, pentru cei care au săvârşit fărădelegea. El a stat între om şi Dumnezeu şi este scris că a fost numărat alături de păcătoşi, ceea ce înseamnă că a luat păcatul lor asupra Lui. Aceasta era chiar ceea ce făcea marele preot din vechime. Marele preot se înfăţişa înaintea lui Dumnezeu ca un păcătos, în numele poporului păcătos şi purtând păcatele poporului, iar jertfa care era adusă se unea cu păcatele poporului.

Aşadar, despre ce ni se spune în Isaia? Despre un Om care a murit şi a luat păcatele poporului asupra Sa. Totul a venit asupra Lui, de aceea scrie că El a purtat fărădelegile noastre, că El a purtat totul de Unul singur, că a fost judecat şi pedeapsa care ne dă pacea, a căzut asupra Lui, exact ca în cazul jertfei; jertfa era oferită, iar noi eram eliberaţi.

Dar ceea ce este radical şi revoluţionar, este că Isaia spunea că Jertfa din acea zi nu avea să fie un ţap, ci un Om care va muri pentru noi. El vorbea despre o Zi a Ispăşirii deosebită şi minunată!

Apoi, când citim Scripturile Noului Legământ care vorbesc despre Mesia, vedem că ele vorbesc despre a doua Zi a Ispăşirii. Poate voi nu vedeţi aceasta, dar aşa este.

Ziua Ispăşirii trebuia să aibă loc în Ierusalim, Mesia trebuia să vină în Ierusalim, pentru că Jertfa trebuia adusă în Ierusalim. Aşadar, Mesia trebuia să vină în acel oraş pentru acel scop, pentru că Ierusalim este oraşul Jertfei.

De Ziua Ispăşirii, preotul şi jertfa veneau împreună, pentru că preotul era cel care oferea jertfa, ceea ce înseamnă că jertfa trebuia să ajungă în mâinile preotului.

Deci, nu a fost o întâmplare faptul că atunci când a fost arestat Mesia, cei care au făcut aceasta au fost preoţii Israelului, pentru că preotul trebuia să ia Jertfa. Aşadar, Mesia a ajuns în mâinile preoţilor, El fiind Jertfa.

Potrivit Scripturii, marele preot trebuia să-şi mărturisească păcatele sale şi ale casei sale, şi apoi să le pună asupra Jertfei. Astfel, preoţii i-au făcut lui Mesia un proces, iar marele preot, Caiafa, L-a declarat vinovat. De ce L-a declarat vinovat? De blasfemie. Mesia era nevinovat, dar ce a spus marele preot? El trebuia să-şi mărturisească propriul păcat. Aşadar, ce a făcut când a spus că Mesia era vinovat de blasfemie? Şi-a mărturisit propriul păcat şi păcatul preoţilor din jurul său, şi a pus acel păcat asupra lui Mesia care era nevinovat. Dar aşa a trebuit să fie. Ei erau cei vinovaţi de blasfemie. De ce? Pentru că Îl numeau pe Dumnezeu păcătos, ceea ce este o blasfemie; ei Îl făceau pe Dumnezeu vinovat de blasfemie, ceea ce este o blasfemie şi se făceau judecătorii lui Dumnezeu, ceea ce este o blasfemie.

Preotul îl reprezenta pe Israel, iar Israelul reprezenta lumea, pe fiecare om şi ei au pus păcatul lor asupra Lui.

Ce trebuia să facă preotul în continuare? De Ziua Ispăşirii, preotul trebuia să se apropie de altar şi să aducă jertfa pe altar. Astfel, preotul L-a adus pe Mesia pentru a fi crucificat. De ce? Pentru că aceasta trebuia să facă preotul. Preoţii nu au realizat că făceau aceasta şi nu au ştiut că El era Mielul lui Dumnezeu, dar în cele din urmă, L-au dus la cruce.

Aduceţi-vă aminte ce se întâmpla de Ziua Ispăşirii. Atunci erau aduşi în faţa poporului doi ţapi: unul era ales pentru jertfă, iar celălalt era eliberat. Ce s-a întâmplat în ziua aceea? În faţa poporului au fost aduşi doi oameni: unul a fost eliberat, Baraba, iar celălalt a fost ales pentru Jertfă.

Ce se întâmpla după ce erau aleşi cei doi ţapi? Scrierile rabinice spun că de îndată ce erau aleşi ţapii, ei puneau un şnur cărămiziu în jurul unui corn al ţapului care urma să fie eliberat, şi un alt şnur cărămiziu în jurul gâtului ţapului pentru jertfă. Astfel, cei doi erau marcaţi. Apoi, luau o altă bucată de şnur şi o puneau pe uşile Templului. Rabinii au scris că de fiecare Zi a Ispăşirii, şnurul acela cărămiziu devenea alb, iar ei rosteau versetul din Isaia 1.18:

„…De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada…” Aceasta se făcea în Ziua Ispăşirii.

Dacă citim în Isaia 53.10, acolo scrie că El Şi-a dat Viaţa ca Jertfă pentru vină, dar în scrierile ebraice scrie că „El Şi-a făcut viaţa o haşam, iar „haşam” este un cuvânt uimitor folosit în Levitic ca „jertfă pentru vină”.

Dar aici, în Isaia, textul biblic numeşte un Om ca fiind „o Jertfă pentru vină”, ceea ce este de neconceput pentru un evreu tradiţionalist. Totuşi, un Om este numit „Jertfa pentru vină”. Dar acest cuvânt „haşam” înseamnă atât „jertfă pentru vină”, cât şi „vină”. Cu alte cuvinte, acea Jertfă pentru vină trebuia să devină mai întâi „vină”, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru jertfa pentru păcat. Ei îşi puneau mâinile asupra ei şi jertfa devenea păcat, iar Omul care a fost ucis a devenit Jertfă pentru păcat.

Aşadar, ce ne spune Biblia despre Mesia? Că „Cel care nu a cunoscut păcatul, a devenit păcat.” Deci, nu numai că a purtat păcatul, ci a devenit păcat. Este acelaşi lucru ca în cazul Jertfei pentru vină. Dar cu toate acestea, marele preot a putut merge numai până în acest punct. Lui nu i-a fost permis să-L ucidă, deşi în vechime marele preot ucidea jertfa.

De data aceasta, marele preot nu a putut să-L ucidă. De ce? Pentru că există un alt Mare Preot care trebuia să aducă Jertfa. El este Marele Preot al marilor preoţi. El este Cel care a făcut ispăşirea.

Lui Daniel i-au fost făgăduite şapte săptămâni până la ispăşirea fărădelegii, iar Mesia a fost Marele Preot care a adus Jertfa. Preoţii L-au luat, dar El S-a oferit de bunăvoie.

Cu ocazia Zilei Ispăşirii, marele preot lua jertfa şi se înfăţişa împreună cu ea, devenind una cu ea, apoi păşea dincolo de perdea cu sângele jertfei. El devenea una cu acea jertfă pentru ca jertfa să poată muri pentru păcatele oamenilor. Acesta este motivul pentru care, înainte de a aduce un anumit număr de jertfe, ei trebuiau să-şi pună păcatele asupra jertfei, trebuiau să devină una cu ea.

Dar Mesia este atât de minunat încât El nu este numai Marele Preot care aduce Jertfa, ci este şi Jertfa şi Marele Preot. El este Cel care a adus Jertfa şi Cel care S-a oferit ca Jertfă. Este absolut desăvârşit, este totul în tot, pentru că S-a oferit pe El însuşi ca Jertfă.

Astfel, în Evrei 9 scrie:

Noi nu avem un Mare Preot care să ofere sângele boilor şi al ţapilor, ci avem un Mare Preot care Şi-a oferit propriul Său sânge.” (parafrazare). Acesta este sacrificiul suprem!

Ziua Ispăşirii cerea un mijlocitor între om şi Dumnezeu, iar marele preot mergea din curtea dinafară, de unde era omul, în locul sfânt şi în Sfânta Sfintelor, adică în Locul unde era prezenţa lui Dumnezeu. Adică, mergea din locul în care se afla omul, în locul în care Se afla Dumnezeu.

Aceasta a făcut şi Mesia. De fapt, El S-a făcut Om tocmai pentru a face aceasta. El S-a dus de unde se afla omul, unde Se afla Dumnezeu şi S-a întors înapoi.

Marele Preot a purtat păcatele poporului, dar Mesia a purtat păcatele lumii. Astfel, Isaia 53 vorbeşte despre Mesia care purta, care ducea ceva.

Ziua Ispăşirii a fost dată prima dată pentru Israel, dar acum, prin Mesia este pentru toţi. Ţineţi însă minte că este de asemenea pentru Israel, fiindcă scrie:

„Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.” (Ieremia 31.31).

Aşadar, Noul Legământ a venit mai întâi la Israel şi apoi la lume. În ebraică, nu scrie că Dumnezeu i-a spus lui Ieremia: „Voi face un legământ nou”, ci scrie „voi tăia un legământ nou.” Cu alte cuvinte, înseamnă că de fiecare dată când există un legământ există şi o jertfă, deci, trebuia să existe o jertfă care să înceapă Noul legământ.

Evanghelia a mers mai întâi la Israel, apoi la lume, iar moartea lui Mesia a fost un eveniment evreiesc, dar şi unul Universal. Astfel, am avut ispăşirea, jertfa, altarul, şi nimic nu este mai evreiesc decât aceasta, iar faptul că majoritatea evreilor nu sunt cuprinşi în aceasta este ironia istoriei şi a lui Dumnezeu. Dar vor fi!

Jertfa de Ziua Ispăşirii este unică, pentru că fiecare om putea aduce în timpul anului jertfe pentru el însuşi, dar de Ziua Ispăşirii exista o singură jertfă care murea pentru toţi. Nici măcar de Paşti nu se întâmpla aceasta, fiindcă de Paşti, jertfa murea pentru o familie, dar de Ziua Ispăşirii, jertfa era pentru toţi.

Ce se întâmpla de Ziua Ispăşirii? Ce se întâmpla după ce era oferită jertfa? După ce era înjunghiată jertfa, marele preot lua sângele ei şi trecea cu el prin perdeaua dinăuntru. Aceasta nu era o întâmplare deoarece numai prin sângele jertfei se putea trece prin perdea. Înţelegeţi? Dacă nu aveau sângele, ei nu puteau trece prin perdea. Sângele era cel care deschidea perdeaua; el îi permitea marelui preot să treacă prin perdea.

Deci, ce s-a întâmplat când a murit Mesia? În timp ce El murea pe lemnul blestemului, în timp ce-Şi dădea Duhul, perdeaua din Templu se rupea în două. Era Ziua Ispăşirii şi numai Jertfa putea deschide perdeaua care îi permitea omului să treacă dincolo de ea. Când a murit El, perdeaua dinăuntru s-a rupt în două, perdeaua aceea care era mare, înaltă şi grea. Totuşi, s-a rupt în două pentru că Mesia trecea prin ea şi deschidea calea pentru oameni.

De fapt, subiectul Zilei Ispăşirii era numai despre cum să trecem prin acea perdea. Ce se afla pe perdeaua dinăuntru prin care trebuia să treacă marele preot când intra în Sfânta Sfintelor? Pe ea erau heruvimii, păzitorii intrării în prezenţa lui Dumnezeu. Astfel, marele preot trebuia să treacă prin acea perdea, printre heruvimii de aur, şi să facă ispăşirea între aripile heruvimilor de pe Chivot, deoarece ispăşirea era făcută pe capacul ispăşirii, între aripile heruvimilor.

Aşadar, ruperea perdelei şi despărţirea celor doi heruvimi de pe perdea însemna înlăturarea lor, pentru că trecea Mesia pe acolo.

În realitate, cartea Evreilor spune că acestea sunt lucruri pământeşti care simbolizează lucrurile cereşti, ceea ce înseamnă că mai este ceva ce trebuia să se întâmple. Astfel, când au fost îndepărtaţi heruvimii, aceasta însemna că cerul a fost deschis, calea pentru intrarea omului în cer era deschisă din nou. Mesia a trecut printre heruvimi, dar El nu a trecut printre heruvimii desenaţi, printr-o ţesătură pe care erau heruvimi, ci a trecut printre heruvimi adevăraţi şi a intrat în adevărata prezenţă a lui Dumnezeu.

Aceasta ne leagă de Eden, pentru că în Eden au fost puşi acei heruvimi care păzeau calea spre Pomul Vieţii, dar Mesia i-a îndepărtat pentru totdeauna şi a deschis uşa pentru noi. Noi nu înţelegem tot ce s-a întâmplat, dar El S-a dus în ceruri, pe tărâmul ceresc şi a făcut ispăşirea în Duhul, în prezenţa lui Dumnezeu, în prezenţa Tatălui. Sângele Său vărsat a adus salvarea noastră, pentru că păcatele noastre au fost şterse.

Marele preot stropea capacul ispăşirii cu sângele jertfei, dar ce scrie în Isaia 53? Că El „va stropi multe popoare”, nu capacul ispăşirii, ci multe popoare (în traducerea noastră scrie: „va pune pe mulţi…”), iar în Evrei 9.24 scrie:

Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.”

De Ziua Ispăşirii, omul şi Dumnezeu stăteau faţă în faţă; omul intra în Sfânta Sfintelor, în prezenţa lui Dumnezeu.

Aşadar, prin Mesia ni s-a dat privilegiul de a intra în ceea ce este sfânt. Cu ocazia celei de-a doua Zi a Ispăşirii, perdeaua a fost dată pentru totdeauna la o parte, iar noi Îl putem vedea pe Dumnezeu. Dar nu Îl vedem ca un Conducător distant, ci Îl vedem pe cruce, sângerând până la moarte fiindcă ne-a iubit. Acesta este Dumnezeu.

Rabinii ne oferă o confirmare uimitoare. Ei au înregistrat mai multe semne ciudate care au avut loc în Templu şi au spus că totul s-a schimbat, că în anul acela s-a întâmplat ceva şi că de atunci totul s-a schimbat în Templu. Au fost semne care au arătat că a fost o schimbare supranaturală.

Ei au spus că una din schimbări a avut loc cu ocazia Zilei Ispăşirii. Astfel, de Ziua Ispăşirii, ţapul pentru jertfă era aşezat în dreapta marelui preot, iar ţapul care urma să fie eliberat era în stânga sa, însă în anul acela, ţapul pentru jertfă s-a aşezat în stânga marelui preot.

Şi au mai spus ceva. Ei au spus că uşile de aur ale Templului erau foarte grele şi era nevoie de mai mulţi bărbaţi pentru a le deschide, dar iată că acele uşi s-au deschis singure. Se spune că unii dintre preoţi au început să certe uşile, să strige la ele şi să spună: „Nu faceţi aceasta! De ce faceţi aceasta?”

Ei au spus că s-a mai întâmplat ceva: Rabinii au spus că şnurul cărămiziu care era atârnat la uşi şi avea legătură cu şnurul ţapului Azazel şi cu cel care era pus în jurul gâtului jertfei şi care, de obicei, la sfârşitul zilei ispăşirii devenea alb, dintr-o dată nu s-a mai făcut alb, ci a rămas roşu, ca şi cum Dumnezeu nu le mai primea jertfele.

Trei, din cele patru semne amintite de rabini pot fi regăsite în cartea Yoma, al cărei titlu provine de la Yom Kippur. Cartea face parte din Talmud şi spune că aceste lucruri au avut loc cu patruzeci de ani înainte de distrugerea Templului. Adică? În anul 30 d.Hr., în vremea când Mesia a venit în Ziua Ispăşirii finale. Cu ocazia acelei Zile a Ispăşirii s-a petrecut ceva revoluţionar, ceva măreţ, supranatural, despre care au vorbit chiar rabinii.

Rabinii au mărturisit că moartea lui Mesia este legată de Ziua Ispăşirii. Trebuia să fie aşa, pentru că Ziua Ispăşirii este ziua centrală a Bibliei, iar pentru că Mesia este Centrul Bibliei, era normal să fie legat de Ziua Ispăşirii. Astfel, pe Mesia şi Ziua Ispăşirii îi vedem în cartea Evreilor; în Evanghelii Îl vedem tot pe Mesia şi Ziua Ispăşirii; în Daniel Îl vedem pe Mesia şi Ziua Ispăşirii; chiar şi în scrierile rabinilor Îl vedem pe Mesia şi Ziua Ispăşirii.

Ceea ce s-a întâmplat în Ierusalim cu două mii de ani în urmă este Ziua Ispăşirii. A devenit un eveniment supranatural care nu a atins numai Israelul, ci tot Pământul, deoarece Mesia a făcut ispăşirea pentru întreaga lume. Astfel, toţi cei care vor veni la El, vor fi împăcaţi cu Dumnezeu, vor fi curăţaţi, eliberaţi, după cum este scris: „El va stropi multe naţiuni…” (nota traducătorului: În versiunea engleză a Bibliei, Isaia 52.15 începe tot cu cuvintele: „Tot aşa, El va stropi multe naţiuni, înaintea Lui…”).

– 3. Dar mai există o Zi a Ispăşirii, a treia, al treilea Yom Kippur.

Sărbătorile sfinte ebraice pe care le-a dat Dumnezeu în Levitic, nu au purtat numai însemnătatea mântuirii, ci au avut şi o însemnătate profetică. Astfel, zilele sfinte ale toamnei sunt legate de taina a ceea ce va veni, de zilele de sfârşit. Aşadar, Ziua Ispăşirii are o împlinire profetică a ceva ce trebuie să vină. Dar mai există un motiv: Mesia a murit pe cruce, iar salvarea se manifestă în viaţa celor care-L primesc acum, dar plinătatea a ceea ce a făcut El, nu s-a manifestat încă în creaţie, ci se va împlini când toată creaţia va fi transformată.

Aşadar, există o Zi a Ispăşirii care aşteaptă încă să se manifeste. În plus, primul popor al lui Mesia, poporul evreu, nu este încă împăcat cu Dumnezeu, ca naţiune. Ziua Ispăşirii este în legătură cu împăcarea cu Dumnezeu, dar ei nu sunt încă împăcaţi cu El. Nu voi intra acum în detalii, dar este uimitor faptul că pe pământ există un singur popor care este numit „ţapul ispăşitor”, iar acela este poporul evreu. Ei au fost numiţi întotdeauna „naţiunea ispăşitoare”. Şi dacă ei sunt numiţi aşa, de unde vine ispăşirea? De la Ziua Ispăşirii.

Dacă nu avem o Zi a ispăşirii, dacă nu avem pe Cineva care să ne poarte păcatele, vom sfârşi prin a le purta noi înşine. Acesta este motivul pentru care ei trebuie să vină la ispăşire, la Ziua Ispăşirii, iar Ziua Ispăşirii trebuie să vină la ei. Trebuie să fie o Zi a Ispăşirii adusă de Mesia. Ispăşirea a fost înfăptuită, dar se aşteaptă ziua în care va fi adusă şi la această naţiune, la poporul căruia îi aparţine Ziua Ispăşirii, iar aceea va fi o Zi a Ispăşirii profetică.

Ziua Ispăşirii trebuie să aibă loc în Ierusalim, dar ca să se poată întâmpla lucrul acesta, este nevoie ca poporul evreu să primească înapoi tot Ierusalimul. În anul 1967, Ierusalimul s-a întors la Israel.

A treia zi a Ispăşirii este în legătură cu faptul că omul şi Dumnezeu stau faţă în faţă, poporul Israel Îl vede pe Dumnezeul lui Israel.

Biblia spune că ziua aceea este în faţa noastră, că este gata să vină. Astfel, în Zaharia 12.10 scrie:

„…îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns.” Aceste cuvinte au fost spuse de Adonai, veşnicul Eu Sunt. „…Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu…”

Ziua Ispăşirii este ziua în care Israelul se smereşte tot mai mult pe măsură ce se apropie de Dumnezeu.

În Osea 3.4-5 scrie:

Căci copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod şi fără terafimi.

După aceea, copiii lui Israel se vor întoarce şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David şi vor tresări la vederea Domnului şi a bunătăţii Lui în vremurile de pe urmă.”

Ziua Ispăşirii este în legătură cu a fi împăcat cu Dumnezeu, cu întoarcerea la Dumnezeu. În calendarul ebraic, zilele de la Sărbătoarea Trâmbiţelor până la Ziua Ispăşirii sunt numite „zilele Teshuva, adică zilele pocăinţei şi ale întoarcerii. Aşadar, din punct de vedere profetic zilele întoarcerii, zilele din urmă sunt legate de zilele Teshuva, ale pocăinţei poporului evreu, care s-a întors deja în ţara lor, în oraşul lor, iar în cele din urmă se vor întoarce la Dumnezeul lor.

În textul citit, scrie: „…se vor întoarce şi vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor, şi pe împăratul lor David”, dar David era mort de multă vreme când a fost scris acest verset, ceea ce înseamnă că nu se poate referi la David, ci la Fiul lui David, adică la Mesia. Aşadar, potrivit Bibliei, în zilele din urmă, poporul evreu se va întoarce la Dumnezeu şi la David, adică la Mesia. Aceasta înseamnă că ei au trebuit să-L părăsească pe Mesia pentru a se întoarce la El.

Observaţi, vă rog, tiparul lui Dumnezeu.

Timpul cel mai sfânt din calendarul ebraic nu este la început, ci la sfârşit. Care din cele şapte zile ale săptămânii este cea mai sfântă zi? Ziua a şaptea, adică ultima zi. Dar care este cel mai sfânt timp al anului, în calendarul evreiesc? Nu este prima lună, în care au loc lucruri minunate, ci este luna a şaptea, adică luna Tishri, care este numită şi luna celor mai sfinte zile ale anului.

Ce ne spune aceasta? Că totul se va înfăptui la sfârşitul calendarului sfânt, nu la începutul lui. Ce ne spune Dumnezeu prin aceasta? Că este o profeţie.

Evreii nu se vor întoarce la Dumnezeu la începutul veacului, ci la sfârşitul lui. Ei au început să ţină din nou fiecare an, fiecare săptămână cu Sabatul, sărbătorile, iar la sfârşit se vor întoarce.

Chiar şi astăzi suntem martori la întoarcerea poporului evreu în Israel. Mulţi evrei nici măcar nu merg la sinagogă până în aceste zile. Ei se vor întoarce la Dumnezeu la sfârşit. Este timpul întoarcerii.

Mesia a spus că atunci când ei vor spune: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului…” acela va fi timpul întoarcerii Sale, aşadar trebuie să fie sfârşitul.

Atunci, ce implică sfârşitul anului, al veacului? Despre ce ne vorbeşte Ziua Ispăşirii? Despre faptul că o naţiune întreagă va fi împăcată cu Dumnezeu.

Ce se întâmplă cu ocazia Zilei Ispăşirii? Sunt mărturisite păcatele:

…îşi vor întoarce privirile spre Mine, Cel pe care L-au străpuns şi îşi vor mărturisi păcatele.”

Ziua Ispăşirii este ziua în care păcatul este condamnat şi el poate fi condamnat numai în două feluri: prin judecată sau prin ispăşire. Aşadar, la sfârşitul veacului va fi o zi de judecată şi o zi de ispăşire.

De Ziua Ispăşirii este luată vina; va exista o vină care va fi luată de la evrei şi de la cei care se întorc la Dumnezeu

Ziua ispăşirii este în legătură cu curăţirea. Marele preot venea la altar – Israelul a fost chemat să fie o naţiune de preoţi, iar de ziua ispăşirii, marele preot trebuia să vină la altar. Adevăratul altar este cel pe care a murit Mesia, unde a fost adusă Jertfa. Aceasta înseamnă că dacă evreii se vor întoarce la sfârşitul veacului la altar, se vor întoarce la Mesia şi la moartea Sa. Cu ocazia Zilei Ispăşirii, preotul mergea la sânge, deci evreii vor veni la Sângele lui Mesia.

De Ziua Ispăşirii nu mai existau perdelele.

De ziua Ispăşirii va fi o curăţire, în ziua aceea va fi deschisă o fântână pentru curăţire: „În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru păcat şi necurăţie.”

De ziua Ispăşirii nu mai existau perdele, nu mai exista nici un văl, ceea ce înseamnă că în acea zi, vălul va fi îndepărtat de pe ochii evreilor; barierele separatoare care-i separă de Dumnezeu vor fi îndepărtate.

De Ziua Ispăşirii, omul locuieşte chiar în prezenţa lui Dumnezeu. Aşadar, există o zi care va veni şi în care Se va arăta Dumnezeu.

Pavel spune în Romani 11 că atunci când evreii îşi vor găsi Ziua Ispăşirii, împăcarea, aceasta va fi Viaţă din moarte, va fi răscumpărarea creaţiei. Când vor fi împăcaţi evreii, va fi împăcată lumea, pentru că lucrurile care au ieşit din Israel se vor încheia tot în Israel.

Va fi o ultimă Zi a Ispăşirii, o ultimă ispăşire, fiindcă Dumnezeu este adevărat şi Mesia este Unul singur.

Omul şi Dumnezeu, Cei care L-au primit, vor fi din nou împreună, cerul şi pământul vor fi din nou împreună.

Când moare Jertfa pe altar, începe răscumpărarea. A existat o întârziere cu privire la Ziua Ispăşirii, pentru că Mesia a murit cu două mii de ani în urmă, dar există o întârziere pentru că se întâmplă cu fiecare om. Salvarea a venit treptat, la fiecare om, timp de două mii de ani, la fiecare epocă, dar cu toate acestea Israel nu a acceptat-o încă.

Aşadar, Ziua aceea va veni, iar cât timp nu a fost şi nu este acceptată de Israel, pot intra alţii înăuntru, dar când o vor accepta ei, puterea ispăşirii lui Mesia va acoperi pământul.

În anul ebraic există o paralelă între începutul şi sfârşitul anului sfânt.

La început avem primăvara, luna Nisan, iar la sfârşitul ciclului sfânt, avem luna Tishri, luna a şaptea. Există o paralelă chiar şi între prima zi a lunii Nisan şi prima zi a lunii Tishri, ca şi cum una ar fi copia celeilalte.

Nisan 1 este începutul anului sfânt care deschide totul, iar Tishri 1 este tot o zi sfântă, este Sărbătoarea Trâmbiţelor care aduce încheierea.

În a cincisprezecea zi a lunii Nisan avem cea mai mare sărbătoare a lunii Nisan, adică Paştele, iar în a cincisprezecea zi a lunii Tishri avem cea mai mare sărbătoare a lunii Tishri, adică sărbătoarea Corturilor.

În luna Nisan, sărbătoarea Paştelui ţine şapte zile: din cincisprezece până în douăzeci şi doi Nisan; iar în luna Tishri, sărbătoarea Corturilor ţine tot şapte zile ca şi Paştele.

Aşadar, între cele două luni există asemănări şi paralele. Dar dacă lucrurile stau aşa, ce putem spune despre Ziua Ispăşirii? Ce putem învăţa despre paralela dintre Ziua Ispăşirii de la începutul acestor zile şi Ziua Ispăşirii de la sfârşitul lor?

Ziua Ispăşirii are loc în ziua a zecea a lunii Tishri. Există un eveniment semnificativ care are loc în ziua a zecea a lunii Nisan? Sigur că da. Ziua a zecea a lunii Nisan este „ziua mielului”, ziua în care evreii aduceau mielul în casă, este ziua în care Mesia a intrat în Ierusalim la prima Sa venire.

Ce ne poate descoperi faptul că la prima Sa venire Mesia a intrat în Ierusalim în ziua a zecea a lunii Nisan? Nu ne vom referi la un an anume, dar aceasta poate să ne descopere faptul că a doua Sa venire poate fi legată de Ziua Ispăşirii, adică de ziua a zecea a lunii Tishri. El a spus că va veni din nou în Ierusalim. Mai întâi vor veni Trâmbiţele, pentru că ele pregătesc calea aşa cum ni se spune în Cartea Apocalipsei, dar apoi avem ziua Domnului, când Mesia va sta pe pământ. Ziua Ispăşirii este cea mai sfântă zi, este Ziua în care omul şi Dumnezeu vor sta faţă în faţă.

Dar mai este ceva cu privire la Ziua Ispăşirii. Ce face Ziua Ispăşirii? Ziua Ispăşirii dă la o parte perdeaua, vălul. În limba greacă, cuvântul pentru „a îndepărta, a înlătura” este „apo”, iar pentru „văl” este „Colupsys”. Dacă le punem împreună obţinem „apocolupsys” adică „Apocalipsa”. Deci, numele ultimei cărţi a Bibliei este legat de Ziua Ispăşirii, de îndepărtarea vălului. În limba engleză cuvântul „Apocalipsa” a fost tradus „Descoperire.” Ce înseamnă cuvântul „descoperire”? „Descoperire” înseamnă „a îndepărta vălul”. Acest lucru este legat de Ziua Ispăşirii şi vorbeşte despre sfârşit, despre încheiere, despre ultima Carte a Bibliei, Apocalipsa. Totul este legat de Ziua Ispăşirii.

Zilele din urmă sunt legate de sunetul Trâmbiţelor, de Ziua Domnului care va veni, de Apocalipsa.

Noi, oamenii, credem că Apocalipsa este rea pentru că vorbeşte despre cei patru cai, despre Antihrist, despre Babilon, judecată, ceea ce este adevărat, dar Apocalipsa înseamnă „îndepărtarea vălului” la fel ca în Ziua Ispăşirii. Ce înseamnă aceasta? Că Apocalipsa sau „îndepărtarea vălului” este pentru împăcarea veşnică.

De Ziua Ispăşirii, omul trebuia să poarte albul ca semn al purităţii, dar trebuia să poarte o anumită haină, care era numită „kitel” şi era un fel de învelitoare albă, un fel de giulgiu alb. De ce? Pentru că era învelitoarea înmormântării lor.

Uneori, puteţi vedea evrei tradiţionalişti care poartă această învelitoare albă, învelitoarea lor de înmormântare. De ce o poartă? Fiindcă ştiu că este legată de judecată şi de înviere, toate fiind legate de ultima Zi a Ispăşirii.

Ce aduce sau ce anunţă Ziua Ispăşirii? Sărbătoarea Corturilor care are loc în săptămâna care urmează Zilei Ispăşirii.

Deci, ce aduce Apocalipsa şi venirea Domnului? Perioada Corturilor pe pământ, timpul când Dumnezeu Însuşi va locui cu noi, când Împărăţia lui Dumnezeu va veni pe pământ şi cunoştinţa lui Dumnezeu va umple tot Pământul, aşa cum acoperă apa fundul mării.

Ce spune Biblia că va sărbători fiecare naţiune în acea zi? Sărbătoarea Corturilor.

Aşadar, în Cartea Apocalipsei, Ziua Domnului va introduce, va anunţa Sărbătoarea Corturilor. Apoi, chiar la sfârşit, există o manifestare finală când toate perdelele dintre cer şi pământ sunt date la o parte, şi totul este adus la Dumnezeu, când totul este adus în Sfânta Sfintelor. La sfârşitul Bibliei, în ultimul capitol, totul este adus în Sfânta Sfintelor.

Biblia spune: „Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează slava lui Dumnezeu…” (Apocalipsa 21.23).Deci, Dumnezeu va fi Lumina şi nu va mai fi nici un mijlocitor, ci Dumnezeu va fi totul în toţi.

Ceea ce este uimitor este faptul că Ierusalimul, Noul Ierusalim care va veni din cer are aceleaşi dimensiuni ca şi Sfânta Sfintelor pentru că totul va fi sfânt, totul va fi unit cu Dumnezeu, totul va fi ispăşit, totul va fi una cu Dumnezeu. este Ziua Ispăşirii.

Dar Ziua Ispăşirii mai aduce ceva. Ea nu aduce numai bucurii şi Sărbătoarea Corturilor, ci mesajul ei este: „Pune-te în ordine cu Dumnezeu, iar după aceea vei avea bucurie şi vei sărbători. Dacă vrei să ai bucurie în viaţa ta, pune-te în rânduială cu Dumnezeu şi vei avea parte de bucurie.”

Ce mai aduce Ziua Ispăşirii? Ziua Ispăşirii aduce, anunţă Jubileul care este cea mai mare restituire, bucurie, anul de veselie al Bibliei, fiindcă atunci vine eliberarea. În Jubileu, dacă poporul era în Domnul, robul era eliberat; tot ce s-a pierdut în viaţa cuiva era restituit, dacă s-a pierdut cu câţiva ani în urmă, totul se primea înapoi, în Jubileu. Atunci avea loc împăcarea, restituirea.

Mai este ceva în legătură cu Taina Zilei Ispăşirii. Există o legătură între Ziua Ispăşirii şi nunta ebraică biblică. Cu ambele ocazii, oamenii poartă alb, Mireasa este îmbrăcată în alb, iar rabinii privesc nunta ca pe o Zi a Ispăşirii personale. Poate ceea ce spun nu pare la locul lui, dar de fapt are sens.

Ce este nunta? Nunta este momentul în care doi oameni vin împreună pentru a fi una.

Ce este Ziua Ispăşirii? Ziua Ispăşirii este ziua în care omul şi Dumnezeu vin împreună pentru a fi una. Omul şi Dumnezeu sunt din nou împreună.

Ce se întâmplă cu ocazia nunţii ebraice? Nu poate fi nuntă dacă vălul nu este dat la o parte. Mirele dă la o parte vălul Miresei şi cei doi stau faţă în faţă. Este Apocalipsa, îndepărtarea vălului, care face parte din nuntă.

Aşadar, sfârşitul nu este numai Apocalipsa, îndepărtarea vălului, ci este o nuntă pentru noi.

În lumea aceasta, oamenii se îndreaptă spre două locuri: fie la o înmormântare, fie la o nuntă. Astfel, noi ne îndreptăm spre o nuntă, ca să devenim una cu El. Despre aceasta este vorba. Noi vom sta faţă în faţă, dar fără un chip învelit, ci Îl vom vedea aşa cum este.

Pavel a spus că taina unirii unui bărbat cu o femeie care devin un singur trup, este mare, dar aceasta ne vorbeşte de fapt despre unirea lui Mesia cu poporul Său, Biserica.

Atunci ce ne descoperă cele trei zile ale Ispăşirii? Ele ne descoperă că Dumnezeu este Dumnezeul Israelului şi că El a stabilit totul ca un an ebraic.

Cea mai sfântă zi din Biblie, ziua centrală a Bibliei, este Ziua Ispăşirii, iar credinţa noastră este o credinţă a Zilei Ispăşirii. Ea ne spune că numai Unul singur putea să fie Mesia, iar Acesta este Isus, Ieshuah Mesia, pentru că nu există nimeni altcineva care să fi împlinit Ziua Ispăşirii, Paştele. Nimeni! Nu există nici măcar un al doilea candidat.

Timp de două mii de ani, noi am avut o Zi a ispăşirii, dar fără o ispăşire; timp de două mii de ani, evreii nu au avut nici o jertfă, nici un Templu, nici un preot, nimic. Am avut o Zi a Ispăşirii fără nici o ispăşire. De ce? Ce s-a întâmplat cu ispăşirea? Unde este ispăşirea care lipseşte? Cine a luat-o? Ispăşirea care lipseşte este Mesia. Totul este atât de desăvârşit! El este punctul central iar dacă îndepărtăm punctul central, nu mai avem un centru.

Timp de două mii de ani, nu a existat nici o jertfă. De ce? Pentru că El, Mesia, este Jertfa finală, El este ispăşirea Zilei Ispăşirii. Când a fost adusă această Jertfă, ea nu a fost adusă numai pentru unii, ci pentru toţi. Această Jertfă nu este pentru unul, iar ce mai rămâne este şi pentru ceilalţi, ci este în totalitate pentru fiecare dintre noi. Cu alte cuvinte, nu contează dacă am avut în Israel un milion de oameni sau am avut unul singur: Jertfa a murit în totalitate pentru fiecare dintre noi.

Deci, Mesia este Jertfa din Ziua Ispăşirii, este Jertfa dată nu numai pentru unii, ci este Jertfa desăvârşită care a fost dată pentru noi toţi, o dată pentru totdeauna. Nu contează că a fost dată în totalitate pentru cel de lângă voi, pentru că tot în totalitate a fost dată şi pentru voi. Este ca şi cum aţi fi singurul om de pe pământ şi tot ceea ce s-a întâmplat şi are legătură cu crucea, a fost făcut în întregime pentru voi. Este sută la sută pentru voi şi este sută la sută Dumnezeu.

În Isaia 53 scrie că El Şi-a dat Viaţa pentru voi şi că toată binecuvântarea ispăşirii, puterea ei, este şi pentru voi. Dar dacă a fost nevoie ca El să Se sacrifice în întregime pentru voi, este nevoie ca şi voi să daţi totul pentru El. Dacă El a fost sută la sută pentru voi, şi voi trebuie să fiţi sută la sută pentru El. Atunci are loc revărsarea puterii; atunci veţi vedea binecuvântarea, biruinţa.

Vă întreb: Sângele lui Mesia ne curăţă doar de câteva păcate? Nicidecum! Dar cum ne curăţă? El ne curăţă de orice păcat. Sângele lui Mesia ne-a eliberat cumva numai în parte? Nu! Ne-a eliberat doar pe unii dintre noi? Nicidecum! Sângele lui Mesia ne-a eliberat în totalitate, adică pe deplin şi cu adevărat, pe toţi. Sângele Lui este mai puternic decât orice păcat, ceea ce înseamnă că aveţi putere să biruiţi orice păcat.

Ţineţi minte! Dacă Mesia este Ispăşirea voastră, iar Ispăşirea este legată de Jubileu, înseamnă că Mesia este şi Jubileul vostru. Ce înseamnă aceasta? Că El este eliberarea noastră, restituirea vieţii noastre; înseamnă că noi avem puterea să restituim ceea ce a fost pierdut, că avem puterea împăcării.

Dacă El este Ispăşirea voastră, nu mai există nici un fel de bariere pentru voi, dar dacă nu aţi trăit încă Ziua Ispăşirii, să ştiţi că sunteţi chiar în ea. Aceasta este lupta voastră, este bătălia voastră pentru biruinţă şi trebuie să trăiţi fără bariere. Nu trebuie să existe nimic care să vă separe de Dumnezeu, nici un fel de distanţă, nimic.

Dacă în viaţa voastră apare ceva, veniţi imediat la cruce, la ispăşire şi totul va fi rezolvat.

Întreaga lume se îndreaptă spre o Zi a ispăşirii divine. Ce înseamnă aceasta? Că totul va fi fie judecat, fie adus la Dumnezeu. Voi sunteţi dintre cei care au fost readuşi la Dumnezeu, iar dacă sunteţi născuţi din nou sunteţi înăuntru. Aceasta înseamnă că cheia învierii vieţii voastre este la Dumnezeu, la L-Adonai, şi trebuie să aduceţi totul la El, să nu lăsaţi absolut nimic afară.

Mesia a deschis calea, aşa că trebuie să păşim cu îndrăzneală la tronul harului, al îndurării. Dacă sunteţi salvaţi, voi vă îndreptaţi spre un viitor în care nu mai există despărţire de Dumnezeu; spre un viitor în care nu mai există păcate, nimic. Cheia este să începeţi să trăiţi aceasta chiar acum.

Puterea Zilei Ispăşirii este puterea de a rupe orice barieră şi de a da la o parte orice perdea. Puterea este acolo, iar voi trebuie s-o luaţi, s-o credeţi şi s-o trăiţi.

Ispăşirea voastră este Mesia, de aceea trebuie să daţi la o parte tot ce v-a îndepărtat de Dumnezeu: orice obstacol, orice vină, orice emoţie, orice amintire, orice păcat, orice eşec, totul, pentru că aveţi puterea să puneţi totul deoparte. Este puterea Apocalipsei. Oricare ar fi vina voastră, Sângele lui Mesia este mai puternic; oricare ar fi trecutul vostru, Sângele lui Mesia este mai puternic; oricare v-ar fi păcatul, Sângele lui Mesia este mai puternic! Trăiţi în fiecare zi în această putere şi atunci se vor prăbuşi toate zidurile şi fiecare obstacol se va da la o parte. De ce? Pentru că avem o Zi a Ispăşirii, un Jubileu şi o mântuire sigură; Îl avem pe Mesia al cărui Nume este Isus, Ieshuah Mesiah, pe Cel ce este Ispăşirea noastră. Trăiţi în această putere şi lăudaţi-L pe Domnul! Amin.

 

Posted in JONATHAN CAHN, Slujba Incincita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *