Meniu Închide

MANIFESTANDU-L PE DUMNEZEU

 

 

Deschideţi cu toţii la Matei 5. Vom citi de la versetul 14 la versetul 16:

 

Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.

Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă.

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”

 

Aş vrea să vă relatez o întâmplare petrecută în Uniunea Sovietică în vremea când creştinii din Europa erau persecutaţi.

Undeva era ţinută, în taină, o adunare creştină deoarece guvernul interzisese asemenea adunări, dar deodată uşile s-au deschis şi au intrat înăuntru soldaţi comunişti înarmaţi. Ei le-au spus celor prezenţi: „Dacă rămâneţi pe loc şi nu plecaţi imediat ca semn că renunţaţi la credinţa voastră, vă vom omorî! Dacă renunţaţi la ceea ce credeţi, sunteţi liberi să plecaţi!” Când au auzit aceste cuvinte, majoritatea celor prezenţi s-au ridicat şi au plecat, dar cei care au rămas pe loc au spus: „Este în ordine! Ei voiau doar să-şi salveze vieţile!”

După plecarea celor care au renunţat la credinţă, soldaţii au închis uşile, şi-au pus armele jos şi le-au spus celor care rămăseseră şi aşteptau să fie ucişi: „Înainte de a ne ruga alături de voi, a trebuit să ştim în cine putem avea încredere!”

Vedeţi? Nu este vorba de ceea ce pretind oamenii, ci de ceea ce fac. Ce vreau să spun prin aceasta? Majoritatea oamenilor spun că sunt creştini, dar din păcate, în cele mai multe cazuri faptele lor mărturisesc cu totul altceva.

Întotdeauna a fost aşa, iar noi ştim că majoritatea acestor oameni nu sunt creştini adevăraţi, ci au fost crescuţi aşa: aceasta este cultura lor, religia lor de stat, este ceea ce li s-a spus că sunt, dar odată cu trecerea timpului, vom vedea că creştinismul nominal va dispărea tot mai mult; creştinii căldicei vor dispărea, aşa că vom avea ori creştini adevăraţi, ori necredincioşi. Va fi tot mai greu să stai la mijloc, să fii formal, deoarece întunericul va deveni tot mai întunecos, iar Lumina va fi din ce în ce mai radicală, mai puternică şi mai exigentă, ceea ce înseamnă că va trebui să arătăm pe faţă dacă suntem credincioşi adevăraţi sau nu; va trebui să dovedim cine suntem cu adevărat în Domnul.

Prima mare provocare pe care am avut-o eu, a fost în şcoală când a apărut un joc numit „Arată şi spune!” Trebuia să ducem ceva de acasă şi să povestim despre lucrul acela. Celor doi băieţi ai mei nu trebuie să le ceri aceasta pentru că ei aduc tot timpul în casă lucruri de afară, dar şi eu obişnuiam să fac aceasta.

Îmi amintesc că în vremea când eram la grădiniţă, unul din prietenii mei a adus o jucărie de gumă care avea pe dinăuntru un fir ca să poată fi răsucită. El a adus-o la grădiniţă, dar exista o problemă pentru că îi lipsea unul dintre picioare, în locul piciorului fiind doar un ciot cu un fir. Noi, copiii, am fost foarte tulburaţi când am văzut jucăria aceea cu un picior amputat, iar educatoarea l-a întrebat pe băiat:

„Ce s-a întâmplat cu piciorul jucăriei de gumă?”

„L-am mâncat”, i-a răspuns el.

„Dar de ce l-ai mâncat?” l-a întrebat ea mirată.

„Pentru că avea gust de gumă”, a răspuns el.

Revenind la jocul de care v-am spus, „Arată şi spune!”, pe mine m-a marcat foarte tare. Este un joc important şi este important şi în Domnul, pentru că în seara aceasta vom vorbi despre unul din cele mai importante lucruri pe care ni le-a poruncit Dumnezeu: să predicăm Cuvântul Său, să răspândim Evanghelia şi să împărtăşim salvarea şi dragostea, dar nu numai prin Cuvânt, ci şi prin fapte.

Ceea ce vreau să vă spun în primul rând este că Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul descoperirii. Spre deosebire de dumnezeii celorlalte religii şi filozofii, Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu care Se descoperă. Astfel, El nu aşează lucrurile în aşa fel încât să fiţi nevoiţi să vă daţi seama de ceea ce vrea să spună Cuvântul Său sau să trebuiască să trageţi voi nişte concluzii cu privire la El, ci El Se descoperă poporului Său şi îi clarifică toate lucrurile.

El este Dumnezeu care S-a descoperit, S-a arătat lui Avraam. Noi nu ştim dacă Avraam Îl căuta sau nu pe Dumnezeu, dar El i s-a arătat.

Moise nu L-a căutat pe Dumnezeu când era în pustie, dar Dumnezeu i s-a descoperit, i s-a arătat în rugul de foc din tufişul care nu se mistuia şi i-a spus: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” (Exod 3.6).

Dumnezeu i s-a descoperit, i s-a arătat micuţului Samuel pe când acesta dormea în Templu, şi l-a chemat pe nume.

El i s-a arătat lui David. Noi nu ştim cum a făcut aceasta, dar David a avut o relaţie apropiată cu Dumnezeu, iar El i s-a descoperit.

Dumnezeu S-a descoperit profeţilor din vechime prin vedenii, vise şi descoperiri. Noi ştim că El i s-a arătat profetului Isaia. El era în Templu când a avut o vedenie în care L-a văzut pe Dumnezeu stând pe tron, în slava Sa, şi a strigat disperat: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6.5). Dar Dumnezeu a lucrat cu El, i s-a descoperit şi l-a însărcinat în lucrarea Sa.

La fel li s-a arătat lui Ezechiel, lui Ieremia şi aşa mai departe, iar la urmă S-a arătat El însuşi venind în lume într-un trup asemenea nouă. Venirea Sa în trup este descoperirea supremă a Dumnezeului lui Israel. El a venit printre noi. Adică ce a făcut? Ni S-a descoperit; tot ceea ce a făcut El este o descoperire a Sa.

În timpul în care a fost cu apostolii, tot ceea ce a făcut El a fost o descoperire a Sa. El a fost cu ei zi şi noapte. Apoi, la înviere, El S-a arătat lumii.

După înviere, El i s-a arătat lui Pavel. Pavel nu ar fi fost salvat niciodată dacă nu i se arăta Dumnezeu. Noi ştim cu toţii că nu filozofia sa, învăţătura sa rabinică, ebraică sau scrierile sale rabinice i-au adus descoperirea, ci Stâlpul de Lumină şi Cuvintele rostite de Dumnezeu care i-a răspuns atunci când Pavel a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?” Şi El a răspuns: „Anohi Ieshuah!”, adică: „Eu sunt Ieshuah!” Vedeţi? Aceasta este descoperirea, adică arătarea Sa.

Cartea Apocalipsei este cartea descoperirii, este cartea în care El i-a arătat lui Ioan totul.

Aşadar, Dumnezeu este un Dumnezeu care Se arată, iar noi trebuie să-L căutăm aşa cum spune Biblia. Căutaţi-L în fiecare zi şi pe zi ce trece mai mult.” Dar oricât de mult L-am căuta, noi nu L-am găsi niciodată dacă nu ni s-ar arăta.

El a spus: „Căutaţi-Mă din toată inima şi Mă veţi găsi!” Dumnezeu vrea să fie găsit, iar pentru aceasta ni Se descoperă. Dacă sunteţi născuţi din nou, voi sunteţi copiii acestui Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta? Că nu este suficient să vorbiţi Adevărul, ci trebuie să-L şi reflectaţi, să-L arătaţi. Voi trebuie să descoperiţi Adevărul lumii.

Voi credeţi că Evanghelia înseamnă vestirea unui Mesaj, ceea ce este adevărat, dar Ea este mai mult decât atât. Astfel, Evanghelia nu este numai vestirea unui Mesaj, ci înainte de toate este împărtăşirea Adevărului, a Realităţii lui Dumnezeu, a descoperirii Lui. Acolo este ceva!

Îmi amintesc că în facultate aveam un curs de filozofie, iar profesoara ne vorbea despre toţi filozofii şi despre afirmaţiile lor. Odată, la încheierea unuia dintre cursurile ei, i-am zis: „Ai vorbit despre aceşti filozofi şi despre căutările lor pentru găsirea Adevărului, dar aş vrea să te întreb: Au găsit ei vreodată ceva? Noi îi avem pe toţi aceşti filozofi, dar după mii de ani de dezbateri, vedem că niciunul dintre ei nu a fost de acord cu altul. Care dintre ei au descoperit Adevărul?”

„Cred că Platon”, a răspuns ea.

„Da? Şi ce a aflat el?”

„El nu a spus niciodată ce a aflat”, a spus ea.

Îmi amintesc însă, că tot profesoara aceasta de filozofie, s-a referit într-o zi, pentru o clipă, la Isus şi a spus:

„Ponţiu Pilat L-a întrebat pe Isus: „Ce este Adevărul?”, dar Isus a plecat fără să-i răspundă la întrebare.”

Când am auzit-o ce spune, m-am gândit: „Nu este adevărat! Isus nu putea să plece de acolo pentru că era prizonier!!” Dacă citiţi relatarea din Ioan despre întâlnirea lui Pilat din Pont cu Isus, veţi vedea că Pilat I-a adresat lui Isus o întrebare filozofică clasică despre Adevăr, dar Isus nu a răspuns nimic. De ce nu i-a răspuns nimic?

În primul rând, pentru că Pilat nu-l căuta cu adevărat şi din toată inima; dar mai mult decât atât, Isus nu trebuia să vorbească despre Adevăr pentru că El era Adevărul. Adevărul stătea în faţa lui Ponţiu Pilat în carne şi oase, dar el nu L-a văzut. Prin faptul că nu a spus nimic, El a spus totul, şi prin faptul că a tăcut, El a răspuns de fapt. Cum a răspuns? Prin faptul că S-a arătat. Dacă totul s-ar rezuma doar la a vorbi despre Adevăr, Dumnezeu ne-ar fi putut da un text de filozofie, dar El nu a făcut aceasta, ci a venit jos şi a arătat că El este Adevărul.

Adevărul a venit jos în Betleem, iar aceasta nu este o părere, ci este o Realitate, un Om.

Pavel a spus: „Cunosc un om în Hristos care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer.

…omul acesta… a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.” (2Corinteni 12.2,4).

Fără îndoială, Pavel vorbea despre el însuşi, dar spune că nu poate vorbi despre cele văzute acolo, adică Adevărul este atât de minunat şi de puternic încât nu poate fi exprimat în cuvinte omeneşti. Aceasta arată că există lucruri mai mari decât cuvintele omeneşti, lucruri care sunt arătate dar despre care nu poţi spune nimic.

Pavel vorbeşte despre o pace care este mai presus de înţelegerea noastră, despre o bucurie care nu poate fi exprimată în cuvinte, despre cerul care este dincolo de tot ceea ce există, despre Numele lui Dumnezeu care este atât de sfânt încât în unele timpuri nici nu a putut fi pronunţat.

Cuvintele sunt importante, dar există lucruri a căror realitate este atât de măreaţă şi de puternică încât cuvintele nu ne pot ajuta, iar atunci este nevoie să fim în acea Realitate.

Există o poveste despre „calul troian”, în care se spune că Grecia şi Troia erau război. Avertismentul era: „Feriţi-vă de darurile grecilor!”, dar se pare că troienii au ignorat acest lucru. Şi ce s-a întâmplat? Troia era asediată, dar pentru că zidurile cetăţii rezistau, cuiva i-a venit o idee: să le ofere cetăţii un dar, adică un cal uriaş făcut din lemn. Troienii l-au acceptat, l-au dus în cetate şi au închis porţile. Dar în acel cal erau soldaţi greci, iar noaptea, când oamenii din cetate dormeau, au ieşit afară şi au cucerit cetatea.

Daţi-mi voie să vă arăt partea bună a acestei poveşti.

Uneori, voi vreţi să le vorbiţi oamenilor despre Domnul, dar ei refuză să vă asculte şi spun: „Nu vreau să aud nimic! Nu mă interesează!” Vedeţi? Porţile sunt închise, dar întotdeauna există un cal troian al Domnului. Astfel, voi nu puteţi vorbi întotdeauna despre Evanghelie, deşi fiecare dintre noi ar trebui s-o facem cât mai mult, dar întotdeauna când nu sunteţi lăsaţi să vorbiţi, există o cale de a pătrunde înăuntru: Când nu sunteţi lăsaţi să vorbiţi despre Evanghelie, arătaţi-o! Ei nu vă pot opri să faceţi aceasta. Nimeni nu o poate face! Arătaţi-o!

Îmi amintesc că atunci când m-am întors la Domnul, m-am aşezat undeva cu tatăl şi cu mama mea şi am spus:

„Să facem un mic test. Am să vă citesc versete din Biblie, dar nu vă voi spune de unde sunt, iar voi să-mi spuneţi despre ce este vorba. Să-mi spuneţi dacă este vorba despre Vechiul sau Noul Testament şi la Cine se referă acele versete.”

Am început să le citesc despre faptul că El S-a născut în Betleem, iar ei au spus: „Este vorba despre Isus!” Apoi am citit că El a venit pe un măgar, iar ei au spus din nou: „Este vorba despre Isus!”; că a murit pentru păcatele noastre. „Isus!” au spus ei, iar eu i-am întrebat: „Sunteţi siguri că este vorba de Isus?”

„Foarte siguri! Este vorba despre Isus!” au spus amândoi, dar eu le-am zis: „Tot ceea ce v-am citit este din Vechiul Testament, din Scripturile ebraice, iar voi L-aţi identificat pe Mesia al evreilor ca fiind Isus.”

S-a instalat tăcerea, iar după o vreme, tatăl meu a spus: „Aceasta nu înseamnă nimic!” Spunea aceasta deşi avea toate dovezile că Isus este chiar Mesia.

Într-o altă zi, ei se jucau un joc numit „Turnul Babel”. Nu ştiu dacă aţi auzit de el, dar este ca un fel de joc cu zaruri, pe fiecare cub fiind scrisă o literă. Ele sunt puse într-o cutie care este scuturată, după care aleg câte o literă şi trebuie să formeze cuvinte folosindu-se de celelalte litere. Eu stăteam şi mă uitam la ei cum se jucau acel joc şi încercau să formeze cât mai multe cuvinte folosind acele cuburi. Când m-am uitat la cuvintele pe care le construiseră, chiar în centrul lor era cuvântul „ISUS”, aşa că le-am zis: „M-am uitat doar o clipă la jocul vostru şi L-am şi văzut pe Isus!”

„Am făcut foarte multe cuvinte”, au spus ei, dar eu le-am zis: „Totuşi, aţi uitat un cuvânt!”

„Care este acela?”

„Priviţi acolo! Este „ISUS”. Nu este interesant faptul că uneori Adevărul este chiar în faţa voastră şi totuşi nu-L vedeţi?”

Ei n-au fost încântaţi deloc de afirmaţia mea, dar ceea ce au apreciat cu adevărat nu a fost faptul că le vorbeam despre Isus, ci faptul că Îl puteau vedea în viaţa mea; ei au văzut schimbările făcute de Isus în viaţa mea şi aceasta le-a plăcut foarte mult; au fost atinşi de lucrul acesta şi au avut respect. Eu am rude care nici măcar nu-L cunosc pe Dumnezeu şi care nu vor să vorbim despre El, dar cu toate acestea, când au avut nevoie de rugăciune au venit la mine.

Calităţile, trăsăturile lui Isus vor deschide întotdeauna uşile închise, cu condiţia să le arătaţi, să le manifestaţi.

În Cort exista pâine. Odată când citeam Biblia, am luat traducerea King James. În această traducere, „pâinea” care se afla în Cort a fost tradusă ca şi „pâinea arătată”. Când am citit aceasta, m-am întrebat ce înseamnă? Dacă citiţi în Bibliile voastre, în unele dintre ele veţi găsi această traducere. Ce este această „pâine arătată”? Această expresie vine din limba ebraică, de la cuvintele „Lehem panyim”, adică „Pâinea Prezenţei, a Feţelor”, „Pâinea Prezenţei lui Dumnezeu”, „Pâinea care-L arată pe Dumnezeu”.

Arătarea Lui este foarte importantă, arătarea Evangheliei. Evanghelia este atât de minunată pentru că în Ea nu este vorba despre Isus care vorbeşte despre ceva; credinţa creştină nu este despre Isus, ci este Isus, este Mesia.

Noi putem spune un milion de lucruri despre El; musulmanii vorbesc despre El, hinduşii vorbesc despre El, toţi vorbesc despre El, dar Evanghelia, creştinismul nu este despre El, ci este El. Înţelegeţi? Creştinismul nu este despre El, pentru că dacă s-ar rezuma numai la a vorbi despre El, Isus n-ar fi prezent, dar creştinismul este El, de aceea El este aici!

Aşadar, voi sunteţi chemaţi nu numai să vorbiţi despre Isus, ci să-L şi manifestaţi. Voi trebuie să manifestaţi Prezenţa Sa. Nu este suficient să vorbiţi despre Evanghelie, ceea ce faceţi de obicei, ci trebuie s-o manifestaţi.

Cum? Care este dovada Evangheliei, a veştii bune, pentru că Evanghelia este Vestea bună. Care este dovada acestei veşti bune?

Să presupunem că aţi primit în dar zece milioane de dolari. Care este reacţia voastră? Veţi fi cumva deprimaţi? Vă veţi plânge? Bineînţeles că nu, ci vă veţi bucura; veţi fi plăcut surprinşi şi vă veţi bucura. Aceasta este singura reacţie pe care o puteţi avea când primiţi în dar ceva bun. Să zicem că după ce primiţi cei zece milioane de dolari, doriţi să-i împărţiţi cu alţii, iar pentru aceasta mergeţi şi le spuneţi că tot ceea ce trebuie să facă este să accepte cei zece milioane de dolari. Dar problema voastră este că voi le spuneţi de cei zece milioane de dolari, dar nu li-i arătaţi. Înţelegeţi? Iar dacă inima voastră nu lucrează în acord cu ceea ce le spuneţi, ei nu vor crede că aveţi cu adevărat cei zece milioane de dolari. Apoi, dacă le spuneţi pe un ton deprimat că aveţi zece milioane de dolari, cu siguranţă nu vă vor crede şi nici dacă le spuneţi aceasta pe un ton furios. Dacă mai purtaţi pică pe oamenii care vă datorau zece dolari, cu siguranţă nu vor crede că aveţi zece milioane de dolari. De ce nu vă vor crede? Pentru că voi trebuie să aveţi dovada că posedaţi cu adevărat acei bani. Oamenii cred numai lucrurile care au şi dovada, iar dovada sunteţi voi. Dacă vor vedea lucruri pe care le doresc, oamenii vor fi deschişi la ceea ce aveţi.

Când era copil, tatăl meu a trăit în Germania, iar dacă mergea cu părinţii săi într-un restaurant şi-i plăcea ce vedea că mănâncă ceilalţi oameni, mergea la mesele lor şi le cerea să-i dea şi lui. Acest lucru era o ruşine pentru bunicul meu deoarece obiceiul fiului său nu-l reflecta într-o lumină bună în faţa celorlalţi.

Acelaşi lucru este valabil şi cu Dumnezeu. Voi sunteţi un fiu al Împăratului, dar dacă mai cerşiţi de la lume, dacă cereţi bani şi aprobări de la oameni, dacă cerşiţi fericire şi sunteţi disperaţi din pricina unor lucruri care se întâmplă, nu-L reflectaţi de Tatăl vostru. Aceasta este o ruşine pentru Dumnezeu deoarece El este Cel care are grijă de copiii Săi. Voi trebuie să arătaţi aceasta.

Cum Îl reflectaţi pe Tatăl vostru dacă sunteţi un egoist? Este ca şi cum aţi spune: „El nu are grijă de mine şi din cauza aceasta trebuie să fiu egoist.” Sau: „El nu se îngrijeşte de mine, de aceea trebuie să iau, să iau şi să iau, în loc să dăruiesc.”

Nu uitaţi că dacă sunteţi un copil al Tatălui ceresc, trebuie să fiţi un om care dăruieşte. Dovada că sunteţi un fiu al Tatălui vostru ceresc, este că dăruiţi, pentru că Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile voastre, ceea ce înseamnă că nu sunteţi pe cont propriu şi nu trebuie să vă concentraţi pe voi înşivă pentru că Dumnezeu este Cel ce face aceasta cu voi. Binecuvântaţi-i pe ceilalţi oameni!

Dacă trebuie să manifestăm Vestea bună a Evangheliei, înseamnă că trebuie să aducem veşti bune, ceva nou. Dar cum va fi mărturia voastră dacă vă prezentaţi înaintea oamenilor cu aceleaşi lucruri pe care le făceaţi înainte? Care este mărturia voastră dacă aveţi aceea ranchiună veche?

Ce aduce Vestea bună? Vestea bună aduce bucurie. Dar dacă nu sunteţi bucuroşi, care este mărturia voastră? Cum vă vor crede oamenii? Este posibil să posed Ceva care valorează mai mult decât un miliard de dolari, mai mult decât tot ce poate oferi lumea aceasta şi să nu fiu bucuros? Dacă în loc să fiţi bucuroşi şi plini de voie bună, sunteţi acri şi ursuzi, aduceţi o mărturie contrară cu ceea ce spuneţi că posedaţi.

Cum arătaţi că posedaţi Adevărul? Prin faptul că încetaţi doar să vorbiţi despre El şi începeţi să-L arătaţi pe Isus în viaţa voastră. Aceasta înseamnă că dacă vorbiţi despre Adevăr, trebuie să trăiţi Adevărul! Înţelegeţi? Cel care nu are Adevărul este un mincinos, dar cel care Îl posedă, este întotdeauna corect şi drept. Când cel care posedă Adevărul promite ceva, va şi împlini ceea ce spune. Dacă cineva vă spune că vine la voi, nu va întârzia la întâlnire. Dacă posedaţi Adevărul, sunteţi un om integru, sunteţi un om de încredere.

Mulţi oameni vorbesc, vorbesc şi vorbesc, însă în cele din urmă constataţi că tot ce spun sunt numai vorbe goale. Dar când vedeţi ceva de dincolo de timp, vedeţi realitatea. Este nevoie de El ca să puteţi găsi oameni credincioşi, iar când îi vedeţi, puteţi spune: „Pot avea încredere în omul acela pentru că are Ceva ce este adevărat.” Aşadar, nu este suficient să spunem anumite lucruri, fiindcă ceea ce contează este realitatea.

În limba ebraică avem mai multe cuvinte care definesc cuvântul „Adevăr”. Unul dintre ele este „emet”, iar altul este „aman”, dar ambele sunt legate între ele.

În limba ebraică cuvântul „adevăr” din Biblie nu înseamnă numai „adevăr, ci înseamnă şi „este un lucru sigur”, „o stâncă solidă”, o realitate sigură.” Ce înseamnă aceasta? Că dacă posedaţi în viaţa voastră Adevărul, Acesta trebuie să arate că sunteţi un om statornic şi neclintit ca o stâncă, că sunteţi un om sigur şi nu un şovăielnic; că nu sunteţi când sus, când jos, ci sunteţi sigur în orice situaţie. Dacă posedaţi cu adevărat Adevărul, aveţi încredere în El. Astfel, când vorbiţi Cuvântul, aveţi încredere în El; când vă gândiţi la făgăduinţele lui Dumnezeu, aveţi încredere că se vor împlini, aceasta fiind dovada că credeţi cu adevărat.

Biblia spune că atunci când vorbea Mesia, mulţimea Îl asculta uimită. De ce? Pentru că El nu vorbea ca ceilalţi rabini, ci „îi învăţa ca unul care are putere”. (Marcu 1.22). El nu spunea vorbe goale, aşa că cei care Îl ascultau puteau spune: „Wow! Acolo este Ceva!”

Dacă mergeţi şi îi vorbiţi Evanghelia unui om, iar după aceea vă cereţi scuze în legătură cu ea, omul acela nu o va crede niciodată. Dacă vorbiţi Cuvântul, dar nu sunteţi siguri pe ceea ce spuneţi, sau dacă sunteţi preocupaţi mai mult de ceea ce cred ei despre voi, aceasta vă va face să fiţi şovăielnici şi oamenii nu vă vor crede. Dar dacă vorbiţi clar şi sunteţi siguri de ceea ce spuneţi, dacă sunteţi absolut siguri că posedaţi Adevărul şi nu vă pasă de ceea ce cred oamenii, vă vor acorda atenţie pentru că nu mulţi oameni pot face aceasta.

Dacă vă pierdeţi undeva şi trageţi pe dreapta ca să cereţi un sfat, iar cineva vă ghidează, dar după ce obţineţi informaţiile necesare îl întrebaţi: „Eşti sigur?” şi el vă răspunde: „Nu chiar…”, veţi urma sfatul său? Cred că nu o veţi face, nu veţi urma sfatul unui om care nu este sigur pe ceea ce spune, ci veţi întreba până când veţi găsi pe cineva care este sigur pe ceea ce spune. Aşa trebuie să fim şi noi.

Biblia spune că odată când Mesia mergea printr-o cetate, s-au apropiat de El zece leproşi. Când i-a văzut, El le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Spunea aceasta pentru că conform Legii, când era vindecat un lepros, acesta trebuia să meargă la preot ca să fie confirmat. Şi iată că pe când mergeau la preoţi, ei au fost vindecaţi.

Ceea ce spunea El este, de fapt, că este una să spui ceva şi să nu se întâmple nimic, dar este cu totul altceva să dovedeşti realitatea lui Dumnezeu în viaţa ta. Arătaţi ceea ce a făcut Dumnezeu, pentru că dacă Îl aveţi pe El, posedaţi Ceva.

Cu alte cuvinte, dacă Împărtăşiţi Evanghelia, Vestea bună, trebuie s-o faceţi în aşa fel încât să aibă sens. Dacă vreţi să fiţi crezuţi de oameni că posedaţi Adevărul, trebuie să fiţi sinceri, corecţi şi siguri în tot ceea ce faceţi.

Noi predicăm „calea”. La început a fost numită „calea” sau „Dereh”. Aşadar, cum arătaţi „calea” dacă o predicaţi? „Calea” este o fâşie de teren special amenajată, pe care mergeţi. Voi trebuie să fiţi pe Cale dacă predicaţi despre ea, pentru că altfel, staţi în calea celor care doresc să fie salvaţi.

Aceasta înseamnă că toate căile voastre trebuie să fie la fel: cum vorbiţi, cum umblaţi, cum trăiţi şi aşa mai departe.

Am auzit multe mărturii de la oameni care erau de fapt contra mărturiilor, dar care mai târziu au devenit ei înşişi mărturii vii, a unor oameni care s-au îndepărtat de Dumnezeu, iar după aceea s-au întors înapoi la El. De ce au plecat? Pentru că au mers la biserică dar nu au văzut Vestea bună, ci doar făţărnicie. Ei nu au văzut-o, au auzit despre ea, dar nu le-a fost arătată.

Dacă vorbiţi despre „cale” înseamnă că trebuie să fiţi un om al Căii. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că dacă spuneţi: „Eu urmez calea Lui”, iar viaţa voastră este plină de plângeri, de probleme care sunt piedici şi obstacole pentru alţii, sunteţi nişte mincinoşi. Deci, atunci cum puteţi vorbi despre Cale? Prin faptele voastre, prin ceea ce faceţi, voi nu predicaţi Calea Lui, ci vestirea voastră este: „Nu există nici o Cale!” Dacă vă plângeţi tot timpul cu privire la ceva, spuneţi că de fapt nu există nici o Cale!

Aşadar, dacă spuneţi că sunteţi pe Calea Lui, trebuie să dovediţi că sunteţi pe ea.

Cunosc mulţi oameni care spun că vorbesc prin Duhul, iar dacă te uiţi la ei, poţi spune: „Wow, sunt atât de duhovniceşti!” Vreau să spun că ei spun tot timpul: „Am avut această descoperire prin Duhul, apoi această descoperire, apoi această descoperire” şi tot aşa. Au mai multe descoperiri decât Isaia şi le-au avut înainte de micul dejun. Însă deşi spun aceasta, la cei mai mulţi dintre ei nu se regăseşte roada Duhului, şi pot spune că dacă trăirea lor nu este în Duhul, atunci Duhul nu este acolo. Înţelegeţi? Deci, nu este vorba despre a vorbi despre Duhul care ne poate aduce ceva, ci este vorba despre prezenţa Duhului în viaţa noastră, Prezenţă care aduce o schimbare, o înnoire a minţii noastre.

Galateni 5.22-23, vorbeşte despre Roada Duhului:

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.”

Acestea sunt roadele Duhului, iar roadele Duhului nu înseamnă a vorbi despre Duhul, ci a trăi prin Duhul. Dacă vorbiţi despre ceva, aceasta nu înseamnă nimic: „Domnul spune aşa şi aşa, Domnul spune aşa şi aşa…”, dar dacă sunteţi născuţi cu adevărat din Duhul, atunci sunteţi statornici şi sfinţi, iar viaţa voastră Îl reflectă pe El.

Aceasta înseamnă că trăiţi dragostea adevărată, nu doar vorbiţi despre ea; aceasta înseamnă că în viaţa voastră este o bucurie adevărată şi nu una falsă, de suprafaţă; că posedaţi cu adevărat pace, bunătatea şi blândeţea. Deci, sunteţi urmaţi de aceste roade, aceasta este viaţa voastră, iar când le aduceţi la suprafaţă, Îl manifestaţi pe El.

Un pom nu vorbeşte despre ceea ce este el, ci pur şi simplu rodeşte. Dacă ar spune: „Eu sunt măslin”, dar ar rodi banane, roadele lui ar dovedi că este un bananier, nicidecum un măslin. Aşadar, pomul nu face din ţânţar armăsar cu privire la ceea ce este el. Noi ştim că el nu poate vorbi, dar chiar şi dacă ar vorbi, tot nu s-ar lăuda prea mult, ci ar rodi. Aceasta ne spune că dacă sunteţi din Duhul, voi trebuie să purtaţi roadele Duhului.

Noi predicăm Lumina şi spunem că El este Lumina, dar nu este suficient să predicăm despre Lumină, deoarece Isus a spus: „Voi sunteţi lumina lumii.” (Matei 5.14). Lăsaţi deci „să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (v. 16).

Cum este lumina? Lumina este strălucitoare, deci sunteţi strălucitori? Faceţi voi ceea ce face lumina în întuneric? Răspândiţi lumina în jurul vostru? Voi când luminaţi o cameră, când intraţi sau când ieşiţi din ea? Noi suntem lumina lumii, dar predicăm Adevărul şi dragostea? Predicăm venirea Sa în trup? Îl văd oamenii cu adevărat pe Dumnezeu în voi? Vedeţi? Nu este suficient să spuneţi că Dumnezeu este cu voi, ci trebuie să-L reflectaţi, să-L manifestaţi prin viaţa şi trăirea voastră, astfel ca toţi cei din jurul vostru să vadă şi să recunoască aceasta. Văd ei natura Sa divină în voi sau văd tot firea voastră veche, pe care o aveaţi înainte ca să vină El?

Când a coborât de pe munte, Moise a dovedit că Dumnezeu era cu el. Cum? Prin faptul că toţi au putut vedea că faţa lui strălucea. De ce strălucea? Nu pentru că învăţase despre Dumnezeu şi nici pentru că avea Legea, ci pentru că fusese în Prezenţa lui Dumnezeu. Astfel, când l-au văzut, copiii lui Israel au spus: „Omul acesta a fost într-adevăr cu Dumnezeu, aşa că am face bine dacă am crede ceea ce ne spune el.”

Acest lucru este valabil şi astăzi, de aceea aţi face bine să vă puneţi următoarea întrebare: „Când mă privesc oamenii, văd suficiente dovezi încât să poată spune: „Omul acesta a fost cu Dumnezeu. Omul acesta trăieşte în Prezenţa lui Dumnezeu!”? Doar vorbeşti despre El sau pot să-L vadă cu adevărat pe Dumnezeu în tine? Îl reflecţi cu adevărat pe El? Trăieşti cu adevărat în Prezenţa Lui şi răspândeşti cu adevărat mireasma plăcută a Duhului Său?

Îmi amintesc că odată am fost în casa unei femei care avea scrise peste tot versete din Biblie. Pretutindeni. Nu puteai merge nicăieri fără să vezi un text din Biblie. Chiar şi în baie avea. Ceea ce vreau să spun este că atunci când cineva trăieşte cu adevărat în Prezenţa lui Dumnezeu, Dumnezeu poate fi văzut în întreaga viaţă a acelui om, în tot ce face şi în tot ce spune.

Cunosc oameni care au fost întemniţaţi din pricina credinţei lor, iar după patruzeci de ani de detenţie răspândeau la fel de puternic Lumina Prezenţei lui Dumnezeu. De ce? Pentru că ei nu doar vorbeau despre Dumnezeu, ci Îl manifestau pe Dumnezeu, şi vă spun ceva: când noi Îl manifestăm cu adevărat pe Dumnezeu, toţi ascultă.

Noi predicăm despre darul Vieţii veşnice, dar nu este suficient să predicăm despre Viaţa veşnică, ci trebuie să o şi arătăm. Noi predicăm darurile, dar care este dovada că avem un dar? Dovada că avem un dar este că suntem mulţumitori şi plini de bucurie pentru el. Atunci care este dovada că am primit darul Vieţii veşnice? Este cumva faptul că predicăm despre Viaţa veşnică cu cuvinte alese? Aceasta este bine, dar nu este dovada. Dar care este dovada? Bucuria, dragostea, trăirea Cuvântului şi mulţumirea pentru tot ce vă dă El. Înţelegeţi? Voi sunteţi mulţumitori şi recunoscători pentru tot ce a făcut El pentru voi şi vă exprimaţi tot timpul această recunoştinţă şi mulţumire.

Care este opusul recunoştinţei şi al mulţumirii? Un om care se plânge în continuu. Dacă vă plângeţi, voi mărturisiţi de fapt împotriva darului, a faptului că l-aţi primit.

Dacă vorbiţi despre un dar, oamenii nu vă vor crede. Înţelegeţi? Nu este suficient să-i vorbiţi cuiva despre un dar, ci trebuie să i-l şi arătaţi. Cum este un om care a primit cu adevărat Darul lui Dumnezeu în inima sa? Este un om care doreşte să dăruiască şi altora din ceea ce a primit el. Este adevărat? Dar dacă sunteţi un egoist care nu vrea să renunţe, să dea drumul la anumite lucruri, este momentul să vă verificaţi cu atenţie şi seriozitate ca să vedeţi dacă aţi primit cu adevărat Darul lui Dumnezeu, Viaţa Sa.

Şi nu uitaţi: dacă L-aţi primit cu adevărat şi Îl dăruiţi şi altora, El vă va dărui din belşug din Darul Vieţii Sale.

Noi vorbim despre faptul că Dumnezeu este dragoste, dar arătăm dragostea Sa? O trăim? Este uşor să vorbim despre dragoste şi de foarte multe ori auzim în Trupul lui Mesia cuvinte de genul: „Vă spun aceasta în dragoste…”, dar ce se întâmplă după aceea, nu mai contează. Pentru mulţi, este o simplă afirmaţie, un fel de a vorbi: „Vă spun aceasta în dragoste…”, pentru că după aceea fac ce vor şi trăiesc cum vor, numai în dragoste nu. Totul este numai dragoste, iar după aceea vorbesc împotriva celuilalt. Vedeţi, este foarte uşor să vorbim despre dragoste şi să spunem: „Oamenii aceştia nu au dragoste!” Păi, nici tu nu o ai! De ce? Pentru că atunci când vorbiţi despre dragostea altora pentru voi, dovediţi că nici voi nu aveţi dragostea dumnezeiască. Când vă plângeţi şi spuneţi că oamenii nu vă iubesc, dovediţi că de fapt nu iubiţi pe nimeni.

Gândiţi-vă la Mesia, la dragostea Sa, la felul cum a iubit El şi întrebaţi-vă dacă posedaţi sau nu dragostea adevărată, dragostea dumnezeiască?

Dragostea! Iubiţi cu adevărat? Vă pasă cu adevărat de un om? Noi predicăm iertarea, Evanghelia iertării şi a spălării păcatelor. Atunci cum este posibil să mai aveţi anumite obiecţii împotriva cuiva? Cum predicaţi voi aceasta? Doar de pe buze? Voi trebuie să posedaţi Realitatea, iar Realitatea spune: „Cum pot vorbi despre acest lucru, când viaţa mea mă osândeşte?” Dacă predic iertarea, trebuie să-i iert pe toţi indiferent ce mi-au făcut, fiindcă ceea ce mi-au făcut ei mie nu se compară nici pe departe cu distanţa care exista între mine şi Dumnezeu, dar El m-a iertat şi a uitat totul.

Vreţi ca familia voastră să fie salvată? Iubiţi-i, daţi-le Cuvântul şi fiţi o Lumină strălucitoare pentru ei. Gândiţi-vă că ei se uită la voi, la trăirea voastră, la faptele voastre, iar dacă nu le dăruiţi dragoste, nu vor fi deschişi la Cuvânt. Să-i iubiţi chiar şi atunci când nu vor să asculte Cuvântul, deoarece cu cât îi iubiţi mai mult, cu atât se vor deschide mai mult.

Dragostea! Vreţi ca familia voastră să fie salvată? Atunci tăiaţi orice rădăcină de amărăciune şi de duşmănie, indiferenţa şi orice lipsă de dragoste deoarece, în caz contrar, nu doriţi cu adevărat salvarea lor.

Noi vorbim despre Puterea lui Dumnezeu şi despre vindecare. Sunteţi un om întregit? Arătaţi-le că sunteţi întregiţi! Arătaţi-le că v-aţi schimbat!

Biblia spune că în Templu era un cerşetor olog. El cerea bani de la trecători, iar într-o zi au trecut pe acolo Petru şi Ioan şi cerşetorul a cerut şi de la ei. Atunci Petru s-a uitat la el şi i-a zis: „Argint şi aur n-am, dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!” (Fapte 3.6). Iar cerşetorul s-a ridicat şi a început să umble pe deplin vindecat. El nu umblase niciodată şi cerşise toată viaţa, dar acum era vindecat. Cum ar fi fost dacă în ziua următoare, el s-ar fi întors în Templu pentru a predica Evanghelia, dar ar fi continuat să cerşească? Nu l-ar fi crezut nimeni, ci i-ar fi spus: „De ce mai cerşeşti dacă ai Evanghelia? Dacă eşti vindecat nu mai trebuie să cerşeşti!”

Vedeţi? Dacă sunteţi vindecaţi, nu mai trebuie să acţionaţi ca în trecut! Trebuie să fiţi o persoană responsabilă, pentru că aţi fost schimbaţi, aţi fost înnoiţi! Numai atunci puteţi predica Evanghelia! Atunci nu doar veţi vorbi despre ea, ci o veţi şi trăi!” Voi predicaţi despre Jertfa dată pe cruce, dar nu este suficient să predicaţi despre ea, ci trebuie să trăiţi acea Jertfă. Cum? Jertfindu-vă şi voi pentru El, făcând ceea ce este bine, indiferent cât vă va costa. Renunţaţi la tot, indiferent cât de tare vă doare şi cât de scump este preţul, şi continuaţi să faceţi ceea ce este bine! Continuaţi să iubiţi şi să dăruiţi, pentru că voi sunteţi o jertfă vie, şi aceasta este ceea ce manifestă jertfa. Arătaţi lumii Jertfa, jertfiţi-vă pentru Adevăr, pentru că dacă nu arătaţi aceasta, trăiţi o altă evanghelie şi nu pe cea a lui Mesia! Dacă întreaga voastră viaţă este bazată pe Jertfă, înseamnă că întreaga voastră viaţă trebuie să dovedească aceasta. Voi trebuie să faceţi aceasta şi s-o faceţi cu bucurie.

Ceea ce vă voi povesti în continuare, s-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război mondial în România. Este o întâmplare adevărată, pentru că eu mă documentez întotdeauna înainte de a spune ceva. S-a întâmplat în timpul când antisemiţii îi omorau pe evreii din România.

Într-o zi, într-un bar a intrat un antisemit şi a început să se laude cu evreii pe care i-a omorât el. Se lăuda cu un masacru în care fusese piesa principală, iar la un moment dat a început să vorbească cu omul care cânta la pian. Întâmplarea a făcut ca pianistul acela să fie un păstor evreu, dar bărbatul acela nu ştia aceasta. Cei doi au continuat să vorbească, iar la un moment dat, păstorul i-a zis: „Văd că îţi place muzica. N-ai vrea să vii în seara aceasta acasă la mine şi îţi voi cânta mai multe piese la pian?”

Omul acela s-a dus acasă la păstorul evreu, iar după ce i-a cântat câteva piese, păstorul i-a zis:

„Trebuie să-ţi spun ceva. Soţia mea este în camera cealaltă şi este evreică.” Nu i-a spus că şi el era evreu, ci a continuat: „Toată familia ei a fost ucisă în masacrul acela. Tu eşti ucigaşul familiei soţiei mele, dar puterea lui Isus este atât de mare încât te poate curăţa de păcatul acela. Puterea Lui de a ierta este atât de mare şi de reală încât, dacă-i vei spune soţiei mele că tu eşti ucigaşul părinţilor ei, a fratelui şi a rudelor ei, dar că Dumnezeu te-a iertat pentru fapta ta, te va ierta şi ea.”

Când a auzit acele cuvinte, omul acela s-a prăbuşit în genunchi şi a început să plângă în hohote, iar păstorul a spus: „Îi poruncesc acestui demon să iasă din tine!” Apoi, l-a condus în rugăciunea salvării, iar omul acela s-a rugat pentru iertarea păcatelor sale. În timp ce plângea încă cu amar, păstorul i-a zis:

„Nu am terminat, pentru că ţi-am promis ceva.”

Spunând aceasta, păstorul a mers în camera cealaltă, a trezit-o pe soţia sa şi i-a spus:

„Omul acesta a fost un ucigaş şi a participat la masacrul în care a fost ucisă familia ta, dar acum L-a primit pe Domnul şi este fratele nostru. Ce-i vei spune tu?”

Femeia a privit în sus şi a spus:

„Nu te pot judeca, ci te iert, aşa cum m-a iertat şi El pe mine.” După ce a spus aceste cuvinte, păstorul, soţia sa şi antisemitul salvat s-au îmbrăţişat şi au izbucnit toţi în lacrimi.

Cel care mi-a relatat această întâmplare a spus că nu a văzut niciodată o astfel de dragoste.

Bărbatul acela i-a zis păstorului:

„Ce voi face acum pentru că sunt în armată, dar nu mai pot ucide, nu mai pot vărsa sânge?”, şi din clipa aceea nu a mai ucis pe nimeni. Dimpotrivă, şi-a dedicat viaţa salvării evreilor şi a contribuit la întoarcerea multora dintre ei în Israel. El a făcut acest lucru pentru tot restul vieţii sale deoarece ceea ce au făcut cei doi soţi evrei nu a fost o doctrină, nu au fost vorbe goale, ci a fost viaţa lor; ei i-au arătat puterea dragostei şi a iertării lui Isus.

Indiferent cu ce vă veţi confrunta în viaţa aceasta, dacă vreodată veţi spune că nu puteţi ierta, amintiţi-vă de aceşti doi soţi evrei, pentru că dacă ea a putut să ierte, veţi putea ierta şi voi.

Noi vorbim despre înviere, dar cum arătăm învierea? Biruiţi ura! Biruiţi lumea, ridicaţi-vă din starea voastră moartă, iubiţi-vă vrăjmaşii! Predicaţi mormântul gol, apoi trăiţi o viaţă de biruinţă; trăiţi plini de nădejde şi manifestaţi dragostea şi bucuria.

Cine va crede că sunteţi biruitori dacă vă comportaţi ca şi cum aţi fi învinşi? Dacă predicaţi biruinţa, comportaţi-vă ca nişte biruitori. Chiar dacă nu sunteţi siguri, trăiţi aşa pentru că este ceea ce predicaţi.

Îngerii le-au spus femeilor de la mormânt: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea. Arătaţi-le credinţa şi încredinţarea voastră, fiindcă aceasta îi va determina să se întoarcă. Arătaţi-le că sunteţi sigure de ceea ce aţi văzut!”

Este una să avem o învăţătură, dar este cu totul altceva să avem Realitatea. Dacă vorbiţi despre harul lui Dumnezeu, arătaţi-L în viaţa voastră. Trăiţi o viaţă plină de har!

Ce este harul? Harul este bunătate, este bucuria recunoscătoare care-mi umple viaţa, fiindcă ştiu că nu L-am meritat, acest lucru fiind valabil şi pentru voi.

Cum arătăm harul? Făcând lucruri bune şi binecuvântându-i pe oamenii care nu merită binecuvântarea voastră. Acesta este harul.

Binecuvântaţi-i pe cei din familia voastră, chiar dacă nu merită harul; binecuvântaţi-i mai ales atunci când nu merită harul.

Vorbiţi despre plecare în ceruri? Arătaţi-le cerul!

Pavel a fost dus în ceruri şi a spus că tot ce a văzut acolo este minunat, dar nu s-a oprit la aceasta, ci toată viaţa sa a fost plin de bucurie, de râvnă şi perseverenţă, şi chiar dacă nu a putut vorbi despre ceea ce a văzut acolo, viaţa sa a arătat aceasta. „Am fost acolo”, spunea el, „şi am văzut cerul, aşa că trebui să vi-l arăt!”

Arătaţi-l aşa cum este, arătaţi cum este să locuieşti în locurile cereşti.

Când eram la şcoală, când vreun copil îmi spunea ceva, îi ziceam: „Demonstrează-mi! Arată-mi să văd!”

Iacov spune: „Arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” (Iacov 2.18).

Dumnezeu spune: „Arătaţi-le, pentru că ei au nevoie să vadă! Nu ajunge să vorbiţi, ci manifestaţi totul, dovediţi tot ceea ce spuneţi, fiţi un vas curat care arată totul!”

Vorbiţi despre daruri? Dovediţi-le, arătaţi-le!

Vorbiţi despre Lumină? Dovediţi-o! Arătaţi-o! Fiţi acea Lumină strălucitoare.

Vorbiţi despre dragostea care se jertfeşte? Dovediţi-o! Arătaţi dragostea dumnezeiască.

Vorbiţi despre înviere? Dovediţi-o! Arătaţi-le învierea, arătaţi-le mormântul gol; arătaţi-le cerul!

Când privim în jurul nostru, la ceea ce se petrece în lume şi la întunericul care cuprinde totul, ne întrebăm cum este posibil aşa ceva? Cum este posibil să se întâmple aşa ceva, dacă biserica este lumina lumii? Aceasta se întâmplă pentru că ea nu a continuat să fie lumina lumii, cum a fost chemată să fie.

Aceasta înseamnă că noi trebuie să fim lumina lumii, prin credinţă şi faptă. Deci, nu vorbiţi despre Lumină, ci fiţi Lumină, arătaţi-le Lumina! Dumnezeu L-a înviat pe Isus şi L-a arătat deschis.

Dumnezeu este Lumina, iar dacă sunteţi credincioşi, sunteţi Lumina! Nu vorbiţi pur şi simplu despre lucruri din Biblie, ci fiţi Biblia.

Faceţi-L cunoscut tuturor pe Dumnezeu şi lăudaţi-L în orice vreme. Spuneţi: „Îl voi lăuda pe Dumnezeu la timp şi ne la timp şi voi face cunoscute tuturor minunile Sale!”

Fiţi o Lumină strălucitoare; răspândiţi Lumina Sa în jurul vostru! Dacă sunteţi credincios, arătaţi-o; dacă sunteţi un copil al lui Dumnezeu, arătaţi-o; dacă sunteţi de neam împărătesc, fiii şi fiicele Dumnezeului celui Atotputernic, arătaţi ce înseamnă aceasta. Dacă sunteţi preoţi, arătaţi-o; dacă sunteţi mai mult decât biruitori, arătaţi-o; arătaţi lumii ce înseamnă să fii un biruitor! Dacă sunteţi un om nou, arătaţi ce înseamnă aceasta.

Dacă zici: „Pot totul prin Mesia!”, o, este un cuvânt mare, dar arătaţi aceasta! Dacă aţi biruit lumea prin El, arătaţi aceasta, „pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4.4).

Arătaţi lumii ce înseamnă aceasta! Arătaţi-i dragostea, bucuria, vestea cea bună, pentru că Dumnezeu spune: „Scoală-te, luminează-te, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine!” (Isaia 60.1). Luminaţi! Nu doar vorbiţi despre Lumină, şi arătaţi-o! Amin.

Doamne, în seara aceasta Te slăvim şi Îţi mulţumim pentru Prezenţa Ta.

Tată, Îţi mulţumesc că eşti aici şi Te rog să-Ţi atingi poporul.

Rămâneţi în prezenţa lui Dumnezeu şi vorbiţi cu El, în timp ce staţi o ochii închişi. Spuneţi: „Tată, Te laud şi Îţi mulţumesc pentru toate, în Numele lui Mesia Isus. Amin.”

 

– Amin –

Posted in JONATHAN CAHN, Slujba Incincita

1 Comment

  1. Ioan

    William Branham a adus Cuvantul vorbit pe limba si intelesul Neamurilor, iar Jonathan Cahn aduce Acelasi Cuvant, vorbit de data aceasta pe evreieste

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *