JONATHAN CAHN – TAINELE BETLEEMULUI

 

Când aud despre Betleem, evreii cred că nu este nimic cu adevărat evreiesc în el. Ei se gândesc la Crăciun şi la alte lucruri, dar adevărul este că există o descoperire bogată, adâncă şi minunată în legătură cu Betleemul. De ce dintre toate cetăţile lui Israel, a ales Dumnezeu Betleemul? Motivul pentru care a făcut-o, m-a convins să-l pun în rândul tainelor. Dacă privim textul biblic al Prevestitorului, ce capitol din Biblie este consemnat? Isaia 9. Astfel, în versetul 6 citim:

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”

Întotdeauna există nădejde.

Binecuvântarea venirii lui Dumnezeu nu constă în faptul că ne ia problemele, nu la aceasta se referă Crăciunul, naşterea lui Mesia, ci la faptul că Îl pune pe Dumnezeu în cadrul problemelor noastre, în situaţiile cu care ne confruntăm; nu le îndepărtează, ci Îl pune pe Dumnezeu în problemele noastre, ceea ce este cu adevărat măreţ, pentru că El le rezolvă.

Salvarea nu ne ia problemele, ci Îl pune pe Dumnezeu în ele, şi astfel viaţa noastră se schimbă. Deci, El vrea să se implice în problemele noastre.

De ce a fost ales Betleemul?

Betleemul este locul în care a început domnia lui David, este oraşul său natal. Profeţia referitoare la Mesia spunea că El nu este numai „bunul Isus”, ci: „El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.” (Luca 1.32). El este Mesiah Ben David, adică „Fiul lui David”, Cel ce va domni peste Israel, pe tronul lui David, Cel ce va domni şi peste naţiuni.

Împăratul, Fiul lui David, trebuia să se nască în locul în care s-a născut şi David, pentru că El era Fiul lui David. Când a vorbit cu Maria, chiar şi Îngerul a spus: „…Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.”

  1. Deci, primul lucru: El S-a născut în cetatea în care s-a născut împăratul David:

„…astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2.11). Deci, Cel care S-a născut în Betleem este Împăratul, „Împăratul… născut al iudeilor…” (Matei 2.2).

  1. Un alt lucru legat de naşterea Lui este: Cine L-a întâmpinat când S-a născut în Betleem? Betleemul este ţinutul păstorilor. Deci, cine L-au întâmpinat? Nu au fost împăraţii, brokerii, agenţii de asigurări, etc., ci păstorii. De ce? Pentru că Biblia vorbeşte despre „Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor.” (Evrei 13.20). Deci, Mesia urma să fie Păstorul oilor, Marele Păstor, Păstorul Israelului, Păstorul sufletelor noastre.

Aşadar, unde avea să se nască El? În Betleem, în ţinutul păstorilor. Acolo a fost întâmpinat de păstori. Chiar Isus a spus despre Sine: „Eu sunt Păstorul cel bun…” (Ioan 10.11). Ce s-a întâmplat cu evreii pentru că L-au respins,   s-au întors de la Păstorul lor? Timp de două mii de ani au fost o turmă risipită, fără Păstor. Ce se întâmplă când oile nu au păstor? Se risipesc şi imediat sunt atacate de prădători. Aceasta ne spune Cine este Păstorul poporului Său: este Isus. Isus este Păstorul. El S-a născut în ţinutul păstorilor, acesta fiind un alt lucru important în legătură cu Betleemul.

  1. Deşi mulţi evrei nu ştiu şi mulţi creştini nu realizează care este însemnătatea lui, cuvântul „Betleem” este un cuvânt ebraic format prin unirea a două cuvinte: „bait” sau „bet” şi „lehem”. „Bait” înseamnă „casă sau loc”, iar „lehem” înseamnă „pâine”. Deci, „Betleem” înseamnă „Casa pâinii”. Ce alegere desăvârşită pentru locul naşterii Lui, a Celui care a spus: „Eu sunt Pâinea vieţii.” (Ioan 6.48).

Pâinea Vieţii S-a născut în Casa Pâinii.

„…căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţa.” (Ioan 6.33). „Eu sunt Pâinea Vieţii care vine jos pe pământ.” Unde jos pe pământ? În Casa Pâinii. Cât de desăvârşit! Unde anume? În iesle. Noi credem că ieslea este jgheabul din care mănâncă animale şi este într-un grajd, dar nu este aşa.

În limba engleză cuvântul „iesle” este „manger” şi provine de la cuvântul „manja” care înseamnă „covată din care se mănâncă”, adică vasul pentru Pâinea Vieţii.”

El este Pâinea Vieţii şi S-a născut în Betleem, în Casa Pâinii. Ce ne spune aceasta? Pâinea este elementul de bază al existenţei noastre fireşti, iar ­Pâinea vieţii este elementul de bază al vieţii duhovniceşti şi a venit în Betleem, în Casa Pâinii. Cei care vin astăzi la iesle vor să găsească bani şi succes, dar nu vor găsi aşa ceva. Cel ce S-a născut în Casa Pâinii este Pâinea Vieţii noastre.

  1. Un alt lucru în legătură cu Betleemul este ceea ce ne spune Isaia 53.7: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.”

Cine este Mesia? Mielul lui Dumnezeu. Unde erau crescuţi mieii? În Betleem. Betleemul era locul mieilor. Dar nu era doar locul mieilor. Dacă mergeţi astăzi acolo, veţi găsi şi păstori. Este atât de desăvârşit! Betleemul este locul de creştere al mieilor.

Iată ce au scris rabinii în Mişna, una din cărţile lor:

„Toţi mieii şi oile erau ţinuţi în afara Israelului, în ţinutul din afară, în pustie. Singura excepţie o făceau oile şi mieii care erau crescuţi pentru jertfa de la Templu.”

Ce înseamnă aceasta? Betleemul nu este în pustie şi acolo se creşteau numai mieii pentru jertfa din Templu. Deci, Betleemul nu era doar un loc în care se creşteau mieii pentru jertfă, ci era locul în care se şi năşteau mieii pentru jertfa de la Templu.

Ce făceau păstorii? Asistau la naşterea mieilor. Acesta este motivul pentru care au fost primii la naşterea Sa. Păstorii L-au întâmpinat la venirea Sa, dar nu este doar atât ci păstorii asistau la naşterea mieilor pentru jertfă, iar El a fost Mielul de Jertfă din Templu.

Cât este de desăvârşit Dumnezeu! El a fost născut şi crescut pentru aceasta.

Moderatorul: El S-a născut pentru a muri, pentru a fi jertfit. Planul lui Dumnezeu este desăvârşit, este atât de fin, atât de detaliat. Dacă cineva Îl citeşte şi Îl studiază va deveni credincios.

Jonathan: Un lucru uimitor este că dacă Biblia ar fi o carte scrisă de om, ar scrie: Vezi aceasta şi aceasta…”, dar nu scrie aşa. Ea cuprinde toate lucrurile, totul este acolo.

  1. Betleemul mai are legătură cu ceva şi anume cu Cartea lui Rut. Întâmplarea din cartea lui Rut se petrece în Betleem. Cartea lui Rut este în legătură cu Legea Goelului, adică cu Legea Răscumpărării. Ce este Goelul?

Goelul este Răscumpărătorul, şi foarte important: este Răscumpărătorul care vine într-un anumit moment.

Soţul Naomei murise şi la fel fiii ei, aşa că nu mai avea copii. Legea răscumpărării spunea că fratele soţului ei sau o rudă apropiată putea răscumpăra viaţa femeii, familia, linia, prin căsătorie cu femeia văduvă şi creşterea copiilor pentru linia soţului ei. Cel care face aceasta este numit „goelul” sau „răscumpărătorul înrudit”, aşa cum citim în multe traduceri. Goelul este un Răscumpărător, dar nu doar un Răscumpărător care se căsătoreşte cu tine, ci este un Răscumpărător care devine una cu tine şi te face roditor. Acesta este Goelul.

Unde se desfăşoară întâmplările din cartea lui Rut? În Betleem. Care este taina aici? Dacă ne uităm la Betleem, vedem taina Goelului care se întâmplă îndeosebi cu o linie sau seminţie, şi anume cu seminţia lui Iuda.

S-a întâmplat cu Iuda şi cu Tamar. Vă amintiţi întâmplarea din Geneza 38? Acela este Răscumpărătorul. „A răscumpăra” înseamnă „a interveni pentru a salva.” Aceea s-a întâmplat acolo, a fost o intervenţie pe linia aceea. Pe linia aceea avea să vină şi Boaz. El a intervenit pe linia lui Naomi, prin Rut, prin căsătoria lui cu ea. Dar care este taina? Ultimul răscumpărător este Dumnezeu. El este Răscumpărătorul înrudit, nu numai un Răscumpărător; El este Dumnezeu care Se căsătoreşte cu noi. Noi suntem văduva, iar El Se căsătoreşte cu viaţa care nu poate da roade, Se căsătoreşte şi devine una cu ea, o face roditoare şi aduce viaţă acolo unde înainte nu putea fi viaţă. Unde s-a întâmplat aceasta? În Betleem. Acolo a intervenit Răscumpărătorul în linia umanităţii, într-o linie stearpă.

Lumea aceasta este stearpă, nu poate produce roade, vieţile noastre sunt goale fără Dumnezeu. Noi am fost creaţi să producem roade pentru Dumnezeu, dar nu o putem face pentru că suntem sterpi. El este însă Răscumpărătorul înrudit şi intervine. Taina Goelului este că Dumnezeu însuşi a venit şi a intervenit în linie. El a venit în linie, în Betleem, în linia omului, a creaţiei; când a venit a găsit o creaţie stearpă, dar s-a căsătorit cu ea, iar ea a dat roade.

A găsit un Israel sterp şi l-a făcut roditor; a venit prin Maria şi în felul acesta a răscumpărat vieţile noastre, pentru că a devenit Goelul, Răscumpărătorul înrudit. Unde s-a întâmplat aceasta? În Betleem. Acesta este locul Răscumpărătorului înrudit; este locul în care El a făcut acest lucru. Ce loc desăvârşit!

Voi citiţi în Scripturi că Dumnezeu este Răscumpărătorul, dar în original nu scrie aşa ci este scris: „Aşa vorbeşte Domnul: Eu sunt Goelul tău. Eu sunt Cel care Se căsătoreşte cu tine, care creşte copiii pentru tine, care îţi face viaţa roditoare.” Sau este scris: „Aşa vorbeşte Domnul: Binecuvântat să fie Domnul care răscumpără viaţa ta.” În ebraică scrie: „Binecuvântat să fie Domnul care este Goelul vieţii tale.” Cât este de desăvârşit! Aceasta este o altă taină a lui Dumnezeu.

Vă voi mai împărtăşi ceva foarte simplu: În profeţia referitoare la naşterea lui Mesia, din Mica, este scris:

Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5.2).

Este minunat! Ce spune aici? Betleeme, pentru că eşti ultimul, cel mai mic, nimeni nu se uită la tine, dar Eu voi veni prin tine. Domnul nu a făcut-o în Ierusalim, unde ne gândeam noi, ci a făcut-o în orăşelul acesta, în acest loc neînsemnat. A făcut-o aici, pentru că Dumnezeu îi alege pe cei mai neînsemnaţi din lume, pe noi, care suntem cei mai neînsemnaţi, pentru a aduce ceva roditor. Când îi voi lua şi îi voi folosi pe cei neînsemnaţi, oamenii vor şti că Eu sunt Cel ce fac aceasta. Domnul vrea ca noi să fim Betleemul Lui.

Moderatorul: Este o bătălie mare pentru Betleem.

Jonathan: Da. A fost luat de autorităţile palestiniene, care i-au scos pe mulţi dintre creştinii arabi afară. Aceasta ne spune ceva. Mesia trebuia să se nască în Betleem, dar un Mesia evreu nu s-ar putea naşte astăzi acolo. Ce ne spune aceasta? Că oricine ar fi Mesia, ar fi trebuit să vină deja.

Apocalipsa 12.13 ne vorbeşte despre Copilul născut care este Mesia. În continuare scrie că Balaurul a urmărit femeia. Femeia este Israelul, cu stelele, luna, care L-a născut pe Mesia. La sfârşit, Balaurul va urmări femeia; el a urmărit evreii timp de două mii de ani, iar acum va merge după femeie, pentru că a născut. Aşadar, el îi urmăreşte cel mai mult pe evrei, pentru că ei L-au adus pe Mesia în lume. Acesta este motivul pentru care urăşte Betleemul: acela este locul care a adus Salvarea lumii.

Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15). Sămânţa femeii. Femeia a purtat Sămânţa salvării care S-a născut la Betleem. Acesta este motivul pentru care el urăşte Betleemul.

Moderatorul: În anul 1967, Israel a câştigat Ierusalimul, după războiul de şase zile. Cineva a atacat Israelul, dar Israel a biruit şi a câştigat Ierusalimul.

Jonathan: Da, l-au câştigat prin luptă, în ajunul Jubileului. Care popor din lume este condamnat atunci când îşi ridică o casă în capitala lui? Iată însă că Israel a construit o casă în Ierusalim, şi toată lumea îi condamnă pentru aceasta. Vrăjmaşul vrea să-i ţină pe loc, ca să nu se întoarcă în Ierusalim. De ce? Pentru că atunci când se vor întoarce înapoi, se va împlini ceea ce a spus Mesia: „…vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Matei 23.39). Atunci va veni El.

Aşadar, vrăjmaşul va face tot ce poate să-i ţină pe evrei în afara Israelului, a Ierusalimului, departe de Muntele Templului, care este centrul tuturor lucrurilor. Trebuie să fie aceasta! Ce este acum pe acel munte? Este un Dom al lui Alah. Este ca şi cum vrăjmaşul ar spune: „Nu poţi veni aici!” Ei pretind locul acela. Te voi opri! Du-te dincolo, în partea cealaltă! Du-te la poarta estică! Ezechiel spune: „Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă!” (Ezechiel 44.2). Conform celor scrise aici, Domnul va intra prin poarta aceasta. Ce au făcut ei? Au blocat-o. Au făcut un zid pe partea cealaltă, de parcă aceasta L-ar putea opri pe Mesia. Ei au blocat-o. Vrăjmaşul spune: „Voi bloca orice are Dumnezeu pentru voi!” Dar Ezechiel a spus: „Şi Domnul mi-a zis: „Poarta aceasta va sta închisă, nu se va deschide şi nimeni nu va trece pe ea, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea. De aceea va rămâne închisă!”

Ei nu ştiu că încercând să oprească profeţia lui Dumnezeu, de fapt o împlinesc. Ei încearcă să-L oprească pe Isus să vină înapoi, dar vrăjmaşul nu poate câştiga la infinit!

 

 

1 reply on “ JONATHAN CAHN – TAINELE BETLEEMULUI ”
  1. ,,Ultimul rascumparator este DUMNEZEU. EL este Rascumparatorul inrudit nu numai un Rascumparator.EL este DUMNEZEU care Se casatoreste cu noi. Noi suntem vaduva, iar EL Se casatoreste cu viata care nu poate da roade ,Se casatoreste si devine una cu ea,o face roditoare si aduce viata acolo unde inainte nu putea fi viata.,, Foarte frumos este pusa in evidenta aceasta fagaduinta pentru noi de catre acest rabin, care isi merita calitatea de slujitor al DOMNULUI. DOMNUL ISUS sa-l binecuvinteze cu VIATA VESNICA!! AMIN!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *