Meniu Închide

COPILUL DIN EDEN

 

SFÂRŞITUL GRANDIOS

 

Deschideţi cu toţii la cartea Genezei, capitolul 3, chiar la început. Ne vom concentra asupra capitolului trei, dar haideţi să începem cu câteva versete din capitolul doi. Deci, vom citi din Geneza 2.18-25 şi vom continuat cu capitolul trei:

„Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”

Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească, şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.

Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului, dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.

Atunci, Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.

Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.

Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.

Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.”

 

Geneza 3.1:

„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”

 

În ordine. Voi ştiţi că aşa a început totul, aşa a fost creat omul.

În seara aceasta ne vom opri la prima profeţie mesianică din Biblie şi este uimitor faptul că este dată chiar aici, în grădina Eden, şi mai uimitor este faptul că prima profeţie mesianică i-a fost dată Satanei. Această profeţie mică, referitoare la venirea lui Mesia, va deschide uşa, pentru că este prima din multe alte profeţii referitoare la Mesia.

Până acum am parcurs trei teme referitoare la acest subiect:

– prima a fost: Copilul din Eden;

– a doua a fost: Taina Fiului lui Adam, Mesia; iar

– a treia a fost: Copiii din Eden.

 

În seara aceasta vom merge la ultima temă, care se va concentra pe lupta noastră prezentă, pe încercările prin care trecem, pe războiul în mijlocul căruia ne aflăm şi vom vedea sfârşitul epocilor, taina Bisericii şi a Israelului, şi venirea Domnului. Această ultimă temă am intitulat-o „Copilul din Eden, sfârşitul grandios”, pentru că vom lua totul de la început, din grădina Eden, până la sfârşit, în Apocalipsa.

Să începem cu ceea ce i s-a spus şarpelui.

 

Geneza 3.15:

„Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta (a şarpelui) şi sămânţa ei (a femeii. Va fi un război continuu). Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Fireşte, toţi simţim o aversiune faţă de şerpi, nu ne plac pentru că este o vrăjmăşie instinctivă între noi şi ei, şi simţim aceasta fără să vrem. Îmi amintesc că odată, când eram copil, a apărut un şarpe pe pajiştea pe care ne jucam, iar tata a venit repede şi a avut grijă de el. A fost înspăimântător să-l vedem acolo.

Cuvântul evreiesc pentru „a zdrobi” este „şuf” şi înseamnă „a birui.” Cu alte cuvinte, el va birui prin zdrobire, dar Mesia îi va zdrobi capul. În ambele cazuri: „îţi va zdrobi capul, …îi vei zdrobi călcâiul,” este folosit tot cuvântul „şuf”. Deci, ceea ce-I face şarpele, Seminţei, îi va face şi Sămânţa, şarpelui, doar că este o mare diferenţă între a fi rănit la picior şi a fi rănit la cap. Lovitura la cap este fatală. Noi vom înţelege ce înseamnă toate acestea, pe măsură ce vom merge mai departe.

Totuşi, de aici primim o primă învăţătură şi anume că, atunci când luptăm cu vrăjmaşul, nu trebuie să-i atacăm niciodată coada, ci capul. Nu luptaţi cu rezultatele păcatului, ci luptaţi cu rădăcina lui, cu începutul.

Iată ce i-a spus Domnul la femeie:

„Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

Suferinţa şi însărcinarea femeii, au fost mărite şi va naşte cu durere copii. Multe femei o blestemă pe Eva din pricina durerilor prin care trec la naştere. Tot procesul naşterii este dramatic. Am lucrat cu o femeie care avea un soţ mare şi solid. Când ea a rămas însărcinată, el a început să aibă pofte şi greţuri care au ţinut pe toată perioada sarcinii ei, iar când femeia a început să simtă primele dureri de naştere, el s-a încuiat în baie. În cele din urmă, l-au scos de acolo şi l-au dus la spital, dar era atât de prăbuşit încât medicii au fost siliţi să-l ducă pe el, nu pe ea, într-un scaun cu rotile. Deci, durerile naşterii şi naşterea sunt dramatice.

În versetul 20 citim:

Adam a pus nevestei sale numele Eva, căci ea a fost mama tuturor celor vii.”

Desigur, Adam nu vorbea engleza şi nu i-a pus numele „Eva”, ci a numit-o „Hava”, care vine din cuvântul „Iehaim”, adică „viaţă”, pentru că „ea a fost mama tuturor celor vii.”

Aceasta este ceea ce s-a spus pe tărâmul firesc, natural, dar când trecem pe tărâmul duhovnicesc, supranatural, nu este vorba de şarpele pe care-l vedem noi, ci şarpele este simbolul vrăjmaşului.

Acum aş vrea să privim mai adânc această profeţie, şi primul lucru pe care îl vom vedea este că sunt vestite două lucruri:

  1. – un conflict, un război între cele două seminţe;
  2. – o însărcinare cu durere şi suferinţă. Unde este suferinţă este şi însărcinare.

Blestemul rostit împotriva femeii spune: vei suferi, (un lucru rău), dar vei naşte, vei aduce viaţă pe pământ, (un lucru bun). Cu alte cuvinte, Dumnezeu avea un scop cu toată creaţia Sa, şi chiar dacă acum erau obstacole, păcate, poveri şi moarte, El tot avea să-L împlinească, doar că avea să se întâmple prin durere şi suferinţă. Aşadar, puteţi lua aceasta fie ca un lucru bun, fie ca un lucru rău; dar în cele din urmă, este un lucru bun pentru că El a spus aceasta.

Chiar şi vrăjmăşia cu şarpele, -şarpele reprezentându-l pe Satan-, vesteşte un lucru bun: că în cele din urmă capul şarpelui va fi zdrobit. Deci este o făgăduinţă cu privire la biruinţa asupra răului şi la răscumpărarea câştigată de Mesia pentru noi.

Voi, cei care sunteţi născuţi din nou, a trebuit să treceţi prin procesul naşterii care este legat de naşterea de la început, cuprinde aceleaşi etape. Mesia vorbeşte despre această naştere din nou. Dumnezeu va avea în această lume copii, oameni născuţi din nou, iar această naştere se va face prin travaliu, prin durere. Majoritatea dintre voi, cei care sunteţi născuţi din nou, aţi venit la Domnul prin travaliu, prin durere şi suferinţă, adică exact cum i-a spus Evei.

Voia lui Dumnezeu a fost întotdeauna ca voi să fiţi copiii Lui, voia Lui a fost ca noi toţi să fim copiii Lui, dar am căzut. Acest lucru continuă să se întâmple şi se întâmplă prin diferite lucruri prin care treceţi în viaţă şi care nu vă plac, dar în cele din urmă constataţi că v-au făcut bine.

Prima Sa profeţie din Geneza, avea să rezume fiecare profeţie mesianică, ceea ce înseamnă că avem câteva tărâmuri diferite în care o putem lua.

– Avem copii care se vor naşte prin făgăduinţă. Viaţa lui Dumnezeu va veni în această lume şi va locui în cei care se vor naşte din nou.

Dar ce a spus făgăduinţa dată femeii? Că acolo unde este Sămânţa, va fi conflict, război. Aşadar, avem ceva pe tărâmul duhovnicesc. Mai clar, Satan va porni un război împotriva copiilor lui Dumnezeu, a celor născuţi din nou. Deci, va fi un război între voi şi şarpe. Nu mă refer la partea firească, ci vorbesc din punct de vedere spiritual. Vrăjmaşul va porni împotriva voastră un război duhovnicesc.

În cartea Faptelor, când am avut începutul epocilor, am avut puterea lui Dumnezeu, iar oamenii se năşteau din nou. Dar ce am mai avut acolo? Prigoana; vrăjmaşul încerca să-i nimicească, să-i şteargă de pe faţa pământului.

Astfel, vedem că înainte de a fi salvat, Pavel era sub influenţa vrăjmaşului şi a vrut să-i ucidă pe creştini, dar după ce s-a întors, le-a scris tesalonicenilor că vrăjmaşul îi punea piedici, dar că el îi cunoştea uneltirile.

La rândul său, Petru spune în 1Petru 5.8: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.”

De ce erau prigoniţi, arestaţi şi închişi în temniţe? Pentru că vrăjmaşul era furios? Aceasta are sens, dar ce ne spune făgăduinţa? Că Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui, al vrăjmaşului.

Ce înseamnă aceasta? Că apostolii aveau putere asupra vrăjmaşului. Chiar dacă se părea că erau victime, în realitate ei aveau putere asupra vrăjmaşului, aveau putere asupra întunericului, a păcatului şi a bolii.

Prin propovăduirea lor, au intrat înăuntru şi neamurile şi tot mai mulţi oameni se năşteau din nou. Ce a urmat? Creştinii s-au răspândit pretutindeni, dar s-a răspândit şi prigoana împotriva lor. Imperiul Roman a pornit o prigoană împotriva tuturor: i-au arestat, i-au pus în lanţuri, i-au dat la lei şi i-au omorât.

Deci, care este puterea pe care au primit-o ei în Cartea Faptelor? Ei au primit puterea de a birui lucrările vrăjmaşului. Profeţia spunea că Mesia avea să vină în lume ca să nimicească lucrările vrăjmaşului, dar după Rusalii această putere le-a fost dată apostolilor.

Lui Pavel i s-a dat putere să scoată oamenii afară din împărăţia vrăjmaşului şi să-i aducă în Împărăţia lui Dumnezeu. Vedeţi? Ei aveau putere. Dar care era puterea vrăjmaşului?

El avea putere să rănească şi să zdrobească, dar ei aduceau vindecarea; vrăjmaşul aducea despărţirea, dar El avea împăcarea; vrăjmaşul blestema, dar ei îl rupeau, făceau semne şi minuni până acolo că aduceau la viaţă oameni morţi.

Primii creştini erau luptători; ei erau în război cu puterea vrăjmaşului. Este acelaşi război care a fost vestit la început, este războiul duhovnicesc dus cu sămânţa şarpelui. Războiul acesta a continuat de-a lungul secolelor şi continuă şi astăzi. Fie că are loc în triburile din Noua Guinee, în Africa sau oriunde ar fi, de fiecare dată când vine la suprafaţă o viaţă nouă, începe o luptă.

În secolul XX, am avut regimuri atee care s-au ridicat împotriva creştinilor: comunismul, nazismul, fascismul au fost puteri demonice care i-au ţintit pe creştini şi îi ţintesc tot timpul. Dar vom ajunge imediat la un alt popor care este ţintit de vrăjmaş.

Este ciudat un lucru. Dacă nu ar exista Dumnezeu, atunci ateismul nu ar conduce la un asemenea rău; Dacă nu ar exista Dumnezeu, nu s-ar fi pornit un asemenea război, dar este clar că acest război există pentru că există Dumnezeu şi vrăjmaşul. Secolul XX a dovedit clar aceasta. Războiul pornit de acei oameni demonizaţi, arată că există Dumnezeu. Este războiul împotriva seminţei femeii, dar deşi copiii lui Dumnezeu sunt ţinta lui, ei iartă şi binecuvântează. Este acelaşi război care i-a târât pe creştini în arenele romane şi i-a prigonit de-a lungul secolelor, în secolul XX şi continuă până astăzi. Dacă nu-l vedeţi venind în America, trebuie să vă deschideţi ochii pentru că el vine. Noi ştiam că va veni; când am venit la Domnul, eu ştiam aceasta, deoarece profeţiile pentru timpul sfârşitului vorbeau despre persecuţie, şi noi o vedem.

În urmă cu două săptămâni, pe coperta unei publicaţii a apărut un titlu care spunea: „Sfârşitul creştinilor în America”. Este interesant, pentru că nu mai avem demult o Americă creştină, iar când vor să pronunţe sfârşitul creştinilor, o vor face. Alaltăieri, au legalizat pastilele de avort pentru copiii de şaptesprezece ani, aşa că le pot lua fără permisiunea părinţilor. New York face presiuni pentru legalizarea căsătoriilor homosexualilor şi la fel, Maine, şi se încearcă din ce în ce mai mult marginalizarea creştinilor, a credincioşilor, ceea ce arată că războiul împotriva lor continuă. Este acelaşi război, fie că ia forma comunismului, fascismului, vrăjitoriei sau secularismului (Tendinţă specifică epocii moderne şi actualei configuraţii politice europene de a considera viaţa umană în afara implicaţiilor religioase), nu contează, este acelaşi lucru, pentru că în spatele lor este vrăjmaşul care va folosi totul, ca să nimicească copiii lui Dumnezeu.

Este ceva uimitor, pentru că Biblia spune că lumea aceasta este însărcinată, şi vorbeşte despre aceasta în câteva locuri. Astfel, în Romani 8.22 scrie:

Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.”

Este un lucru mare, dar oamenii nu sunt conştienţi de aceasta. Toată creaţia este însărcinată şi suferă şi geme din cauza durerilor de naştere. De ce? Aceasta ne duce înapoi, la marele tablou: Dumnezeu i-a spus femeii, deşi a căzut, că ea avea să nască, să aducă viaţa pe pământ, doar că o va face cu multă durere. Aşadar, Planul lui Dumnezeu s-a împlinit: copiii se nasc în această lume, dar se întâmplă prin durere, naşterea are loc prin durere.

Ce înseamnă aceasta? Că toată creaţia este însărcinată cu copiii lui Dumnezeu, este însărcinată cu Viaţa lui Dumnezeu, cu naşterea din nou, iar voi sunteţi parte din această naştere.

Cu alte cuvinte, avem o lume veche în care se naşte o Viaţă nouă, şi această lume veche va continua să nască pentru că Viaţa nouă este în ea. Înţelegeţi? Când o femeie rămâne însărcinată, la început nu ne dăm seama că este însărcinată pentru că încă nu se vede; dar sarcina este acolo.

Întotdeauna vechiul se confruntă cu noul, pentru că noul încearcă să ţâşnească afară, să meargă înainte.

La fel este cu noi. Noi avem un trup vechi, dar dacă ne naştem din nou, avem un om lăuntric nou. Omul nou vrea să iasă afară din lucrurile lumii, să se îndepărteze de păcat, de murdărie şi să fie liber. Firea veche şi lumea veche sunt acolo, dar nu au putere să nască, la fel ca Sara, dar Dumnezeu are întotdeauna o naştere miraculoasă, supranaturală: Maria nu putea să nască, dar Dumnezeu a făcut acest lucru posibil. Este un simbol că Viaţa lui Dumnezeu este aici şi creşte.

Romani 8.23 spune că nu numai creaţia este în durerile naşterii, ci şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, şi gemem înăuntrul nostru aşteptând înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru:

„Şi nu numai ea, dar şi noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru.”

Înţelegeţi tabloul? Şi noi suntem în durerile naşterii, iar Pavel vorbeşte despre aceasta. Noi facem parte din aceasta, suntem parte din ea. Aceste dureri cresc şi continuă să crească, şi adevărul este că noi ne apropiem mai mult de Dumnezeu atunci când avem dureri şi suferinţe.

Aşadar, nu dispreţuiţi greutăţile pentru că majoritatea dintre noi am venit la Domnul din cauza lor şi majoritatea dintre voi veţi creşte datorită lor. Priviţi la timpul de sfârşit şi la ce se va întâmpla, şi ţineţi minte că voi veţi continua să creşteţi, cu condiţia să rămâneţi în Domnul.

În Romani 8.19 scrie:

De asemenea, şi firea (creaţia) aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu.” Este ca o însărcinare mare.

Întreaga creaţie, întregul cosmos aşteaptă să nască, şi ziua aceea va veni dintr-o dată.

În Romani 8.20-21, ni se spune că totul va fi eliberat din robie şi din corupţie; toată creaţia va fi eliberată odată cu eliberarea copiilor lui Dumnezeu:

Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă

că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.”

Aceasta este cea mai măreaţă naştere despre care vorbeşte Biblia, din Eden, de la cădere încoace. Şi se va întâmpla deşi a avut loc căderea.

Romani 8.19 vorbeşte despre „descoperirea fiilor lui Dumnezeu”, iar cuvântul din greacă pentru descoperire este „apocalypsus”, adică „Apocalipsa”, descoperirea a ceea ce va veni. Noi am pornit din Eden şi am ajuns la Apocalipsa. Ştiţi ce înseamnă cuvântul „Apocalipsa”? „Descoperire”, de aceea noi o numim „Cartea descoperirii”, „descoperirea sfârşitului.”

– Profeţia aceasta micuţă, din Geneza, care este mama tuturor profeţiilor, mai atinge încă un tărâm.

Aşa cum ştim, profeţia spune că între sămânţa şarpelui, a vrăjmaşului, care este sămânţa Satanei şi cea a femeii, va fi vrăjmăşie. Profeţia aceasta mai are o latură, deoarece făgăduinţa îi este adresată unui popor anume; ea este pentru toate popoarele, dar unuia dintre ele i se adresează în mod deosebit. Cine este acest popor? Israelul. Cum s-a născut el? Printr-o minune dumnezeiască, dintr-o femeie care fusese toată viaţa stearpă. Scripturile vorbesc despre Israel şi Ierusalim care dau naştere; cea care nu putea naşte, va avea copii:

„Bucură-te, stearpo, care nu mai naşti! Izbucneşte în strigăte de bucurie şi veselie, tu care nu mai ai durerile naşterii! Căci fiii celei lăsate de bărbat vor fi mai mulţi decât fiii celei măritate, zice Domnul.” (Isaia 54.1).

Israelul este punctul central pentru că Sămânţa făgăduită a femeii este Mesia. Cum s-a întâmplat aceasta? Sămânţa plecată de la Eva, a mers mai departe prin Sara, Rebeca, Tamar, Rut, iar la urmă a venit Mesia, prin Maria. Acest lucru s-a întâmplat printr-o singură naţiune: Israel, care a fost simbolizat cu o femeie care naşte, unul din scopurile lui Dumnezeu fiind să aducă Viaţa Sa în lume. Totul a venit prin Israel. Dacă ţineţi în mână o Biblie, Ea a venit prin Israel. Este Viaţa lui Dumnezeu, dar a venit prin Israel; Israelul L-a adus pe Mesia în lume, El fiind Sămânţa finală, ceea ce ne descoperă o taină. De ce este atât de urât Israelul? De ce poporul acesta este mai urât decât oricare alt popor din lume? Este urât pentru că sunt violenţi? Pentru că sunt criminali, sau de ce? De ce este această naţiune atât de urâtă, de atacată de toate puterile iadului, care încearcă s-o şteargă de pe faţa pământului? De la egipteni, la filisteni, la babilonieni, greci şi romani, în Evul Mediu, Europa, Spania, Rusia, Germania, naţiunile islamice, Naţiunile Unite, toţi au condamnat o naţiune mai mult decât pe orice altă naţiune de pe pământ.

Condamnă cineva Sudanul, care a omorât milioane de oameni din propriul său popor? O condamnă pe Siria, care şi-a şters propriul popor? Pe Rusia, care a ucis milioane de oameni? Pe China, care a ucis şaptezeci de milioane de oameni din propriul său popor? Niciunul din aceste state nu este condamnat de nimeni. Dar cine este condamnat de toată lumea? Naţiunea aceasta mică şi democratică, ce creşte flori şi fructe mai mult decât oricare altă ţară din lume, care a făcut din deşert o grădină; aceasta este naţiunea cea mai condamnată.

Săptămâna aceasta, ONU a ţinut o conferinţă despre rasism. Ştiţi care a fost punctul central? Israelul. Ce ironie! Acolo se vorbea despre ură şi toată atenţia s-a concentrat asupra unui bărbat din Iran, pe care îl ştiţi cu toţii, numele lui este Mahmud Admadinijad. El s-a ridicat şi tot ce a făcut, a fost să condamne Israelul de rasism, că ei au făcut aşa şi aşa şi că Holocaustul este doar o scuză. Mulţumim lui Dumnezeu că de data aceasta America l-a boicotat şi mai multe ţări europene au declarat că nu sunt de acord cu el, dar multe ţări ale lumii condamnă Israelul.

Odată, a fost o revoltă împotriva taxelor. Nu vreau să spun nimic despre ea, cu excepţia faptului că unii au devenit antisemiţi spunând că taxele au fost majorate din cauza evreilor. Ce a avut aceasta a face cu evreii? De ce sunt locuri în lume unde nu a călcat picior de evreu şi totuşi oamenii sunt antisemiţi? În Japonia au cărţi antisemite, deşi această naţiune n-a avut niciodată vreun evreu. De ce? Nu are nici un sens! De ce atâta ură, de la Faraon la Admadinijad, din Egipt la Iran? Totul merge înapoi, la Eden, la şarpe. De ce? Pentru că vrăjmaşul ştie că înfrângerea lui va veni prin Copilul care Se va naşte din acest popor. Copilul a venit în lume prin acest popor şi va veni din nou în lume prin acest popor, iar vrăjmaşul ştie aceasta. Atunci totul are sens! El ştie că dacă va reuşi să distrugă acest popor, nu va fi învins.

Toate profeţiile mesianice sunt legate de Eden, de femeie, de naştere; o fecioară va naşte; un Copil este dat şi El va conduce lumea; păcatul se va sfârşi; vedenia şi prorocia vor fi pecetluite; vom învinge moartea, iar vrăjmaşul va fi nimicit de Sămânţa care vine din mijlocul acestui popor.

Aceasta este taina din spatele antisemitismului. Nu există nicio altă explicaţie şi cauză în afară de aceasta.

Antisemitismul este un înger căzut. De aceea nu poate să-l explice nimeni din punct de vedere economic, sociologic, etc., pentru că nu are sens. Este ceva demonic. Şi atunci pe cine vedem atunci când ne uităm la cei mai mari duşmani ai Israelului? Al cui chip îl vedem când ne uităm la Faraon? Al vrăjmaşului. Isaia 14 îl descrie pe împăratul Babilonului ca fiind vrăjmaşul, de aceea vorbeşte despre Satan, Lucifer cel căzut. Un alt vrăjmaş al Israelului, împăratul Tirului este descris în Ezechiel 28 ca fiind vrăjmaşul care îşi vărsa toată răutatea şi furia împotriva lor. Pe cine mai avem? Pe Antioh Epifanul care este o umbră a Antihristului. Cine i-a mai urât pe evrei? Nero. El este un alt chip al vrăjmaşului şi lista continuă.

Dacă ne uităm la cei care i-au urât pe evrei în secolul XX, doreşti să-ţi fie mai degrabă prieteni decât duşmani, pentru că au fost foarte răi. Cine a fost cel mai mare duşman al Israelului în secolul XX? Adolf Hitler. Care este cea mai rea persoană la care ne putem gândi în istoria modernă? Adolf Hitler. Svastica a fost simbolul unui cult. Numele lui înseamnă „Lup”, iar vrăjmaşul este numit lup. Hitler l-a studiat pe Nitzche, care a scris o carte intitulată „Antihristul” şi susţinea că Dumnezeu este mort. Hitler a fost discipolul lui, iar Nitzche a sfârşit prin a înnebuni. Hitler se comporta adesea ca un posedat. El vedea chipuri în camera sa, iar oamenii spuneau că atunci când vorbea, venea peste el o ungere. Astfel, odată a spus ceva ce părea că nu are nici un sens: „Eu am căzut din cer”. Cuvinte ciudate care nu au sens, deoarece Mesia a spus: „Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer.” (Luca 10.18).

Hitler era obsedat de un popor, era paranoic, parcă i-ar fi fost frică de acel popor. De ce să-i fie teamă de evrei? Pentru că Satanei, care îl poseda, îi este frică. De ce? Deoarece ştie că Dumnezeu îl va zdrobi prin ei. Noi ştim că zdrobirea lui finală va fi prin ei. Hitler vorbea despre o conspiraţie a evreilor, despre faptul că ei vor conduce lumea, şi de aici s-a născut antisemitismul. Cine se temea de fapt că Israelul avea să conducă? Vrăjmaşul, pentru că Biblia spune că în Împărăţia care va fi sub domnia lui Mesia, Israelul va conduce. Despre aceasta este vorba.

Hitler spunea că va domni o mie de ani. De unde a luat aceasta? Biblia spune că Israelul va conduce timp de o mie de ani sub domnia lui Mesia. El era împins să-i nimicească deoarece Şarpele voia să zdrobească Sămânţa; acesta era scopul lui suprem.

Este ceva în legătură cu evreii, pentru că ei s-au născut ca să frângă puterea vrăjmaşului, să-i zdrobească Şarpelui capul. Aceasta se va întâmpla când Israelul va veni sub Împărăţia lui Mesia. Făgăduinţa vorbea despre vindecare, despre refacerea a ceea ce a stricat vrăjmaşul, şi adevărul este că şi faptul că ei L-au respins pe Mesia a fost o binecuvântare pentru neamuri. Voi sunteţi salvaţi astăzi, sunteţi născuţi din nou, printr-o binecuvântare care vine de la Israel. Atât binecuvântarea cât şi răscumpărarea voastră au venit prin Israel. Chiar dacă în aceşti două mii de ani, nu au făcut nimic, este esenţial faptul că L-au adus pe Mesia în lume, iar aceasta a fost suficient pentru ca vrăjmaşul să-i urască şi să le vrea nimicirea.

Dar vrăjmaşul îi urăşte pentru ceea ce vor face când va veni Mesia din nou. Este interesant. De ce a fost atât de urât Israelul în al doilea Război Mondial?

Ţineţi minte! Pentru că Dumnezeu avea să aducă Israelul înapoi în patria sa, pentru că avea să împlinească toate profeţiile vechi, iar vrăjmaşul a devenit furios din pricina aceasta. Aceasta are sens. El voia să-i şteargă pe de faţa pământului, ca să-L împiedice pe Dumnezeu să-Şi ducă Planul la îndeplinire.

Vreau să deschideţi la Apocalipsa 12. Astăzi putem spune că am mers de la Geneza la Apocalipsa, dar trebuie să citiţi mult mai mult între cele două Cărţi, ca să aveţi tabloul complet.

Deci, Apocalipsa 12.1-6:

„În cer s-a arătat un semn mare – o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.

Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască.

În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete.

Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.

Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.

Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.”

Să citim şi versetul 13:

„Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească.”

Cine este femeia? Unii teologi catolici spun că este Maria. Problema acestei învăţături este că Maria n-a trăit până în vremurile de sfârşit, deoarece profeţia aceasta este în legătură cu vremurile de sfârşit. Femeia aceasta, a dat naştere unui copil şi este tot aici şi după ce Copilul a fost luat la cer. Vedem că ea este persecutată, ceea ce ne arată clar că este în legătură cu cartea Apocalipsei. Cine este Copilul? Mesia. Desigur, Maria L-a născut pe Mesia, deci face şi ea parte din aceasta, dar aici este ceva mai mult decât atât. Femeia aceasta este învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Este interesant faptul că atunci când Iosif a avut acel vis despre familia sa, a văzut Israelul ca stele, lună şi soare, dar câte stele sunt aici? Douăsprezece. De ce? Pentru că sunt douăsprezece seminţii. Cine este femeia? Israelul. Desigur, şi Maria este inclusă aici, dar în această profeţie este vorba despre Israel. Ce ni se spune aici? Că femeia, Israelul, a dat naştere copilului de parte bărbătească. El este luat sus, dar femeia este încă pe pământ.

Cum este numit vrăjmaşul, în versetul nouă? „…balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana.” Este uimitor faptul că aceste denumiri ne duc înapoi în Geneza. Totul este atât de desăvârşit, încât este clar că Unul singur putea să le atingă: ceea ce a început în Geneza, ajunge la încheiere în Apocalipsa. Astfel, şarpele din Geneza este Şarpele din Apocalipsa. Şi ce face el? Luptă la fel ca la început, încercând să şteargă femeia şi sămânţa ei, pentru că femeia are două feluri de sămânţă:

  1. – sămânţa firească, adică evreii şi
  2. – sămânţa duhovnicească, adică pe voi, cei care sunteţi născuţi din nou.

Este interesant faptul că în timpurile din urmă, Israelul şi creştinii sunt împreună mai mult decât în oricare alt timp scurs de la cartea Faptelor încoace. Ei sunt mai mult decât oricând împreună, iar aceste lucruri se împlinesc împreună.

Acum, Israelul s-a întors acasă, iar ONU îl condamnă. De ce? Pentru că ONU are împărăţiile lumii şi noi ştim cine stăpâneşte împărăţiile lumii. Pe pereţii de la ONU sunt scrise cuvintele rostite de Isaia: „…din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din suliţele lor, cosoare.” (Isaia 2.4). În ziua aceea va fi pace, doar că nu ONU va aduce pacea, ci Mesia. Mai mult, se va întâmpla exact prin naţiunea care este condamnată de ONU. De ce după toţi aceşti ani nu există pace în Ierusalim, oraşul păcii? De ce construirea caselor în Ierusalim provoacă o criză în lume? Cum se construieşte o casă în care va locui un evreu, este ceartă. De ce? Pentru că şarpele ştie că întoarcerea evreilor în Israel este un semn pentru el, iar întoarcerea lor în Ierusalim este un semn şi mai mare.

Mesia a spus: „…de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” (Matei 23.39).

De ce este lumea atât de întoarsă pe dos când nu i-a păsat niciodată de pământul acela? Timp de două mii de ani, nimănui nu i-a păsat de pământul acesta, dar din clipa în care evreii au început să se întoarcă acasă, a apărut şi controversa. Oricine altcineva poate fi acolo, numai evreii nu! De ce? Pentru că şarpele ştie că ziua este aproape.

Când vedeţi Israelul întorcându-se acasă, ştiţi că ziua este aproape, deoarece profeţia din Eden spune aceasta.

Copilul din Eden, Mesia, a spus că în lume vor fi dureri, iar cuvântul din greacă se referă la durerile de naştere care vin peste femeia însărcinată. Este pe punctul să se nască Împărăţia, este pe punctul să vină.

Tot ce s-a spus în Apocalipsa, se va împlini, iar aici mai avem un semn.

Când îi vedeţi pe evrei că se întorc la Mesia, să ştiţi că sunteţi aproape de ziua în care creaţia îşi aduce primele roade. Ce a spus Pavel? Când se vor întoarce ei, viaţa va fi ridicată din morţi; acesta este un lucru mare.

Când Israelul se va întoarce la Mesia, Sionul va ajunge în slava Sa, blestemul va fi ridicat şi leul va paşte cu viţelul. De aceea trebuie să ne rugăm pentru aceasta.

În zilele din urmă, Balaurul face război cu femeia învăluită în soare; Balaurul va face război împotriva evreilor şi creştinilor.

În zilele din urmă bătălia se va încinge tot mai mult, iar ca şi creştini, veţi fi chiar în mijlocul ei, dar acesta nu este un lucru rău. Ceea ce se întâmplă în America este în legătură cu profeţiile vechi şi trebuie să se întâmple înainte de venirea Sa.

Săptămâna aceasta a avut loc concursul „Miss America”. Uimitor este că fata care a câştigat, a fost întrebată: „Ce crezi despre căsătoriile homosexuale?”, iar ea a răspuns: „Eu personal cred că de fapt căsătoria este între un bărbat şi o femeie.” Aceasta a spus ea. Căsătoria este între un bărbat şi o femeie, dar iată că acum lucrul acesta a devenit o controversă. De ce? În ce fel de lume trăim dacă faptul că spunem: „Căsătoria este între un bărbat şi o femeie”, stârneşte controverse? Dacă am fi fost în Sodoma, aceasta ar fi stârnit controverse, dar şi aici? Pentru ceea ce a spus, tânăra a fost atacată şi ridiculizată de toţi. Ce credeţi, cu ani în urmă s-ar fi putut gândi cineva la aşa ceva? Mai mult, producătorul show-ului în care tânăra a spus acele cuvinte, a ieşit în faţă şi şi-a cerut scuze pentru cuvintele spuse de ea. Vedeţi? El a spus: „Îmi pare rău pentru că ea nu crede în drepturile…” Of!

În aceste zile ale sfârşitului, voi toţi asistaţi la o creştere a puterii şarpelui împotriva voastră şi a Israelului, cu care sunteţi în aceeaşi corabie. Este bine că suntem în aceeaşi Corabie, pentru că în Cartea Faptelor, toţi am fost împreună: evrei şi creştini. Acum este singurul timp când se întâmplă aceasta, după două mii de ani: atunci şi acum. Şi dacă se întâmplă acest lucru, înseamnă că trebuie să se întoarcă şi Cartea Faptelor. Apogeul acestei lucrări va fi la sfârşitul timpului, şi tot atunci va ajunge la apogeu şi lupta dintre şarpe şi Sămânţă, fiindcă el este cuprins de o furie nebună ca să distrugă creştinii şi Israelul.

Nu este de mirare că la final avem cuvântul Armaghedon, care nu este numai un nume, ci este un loc real, există cu adevărat. Adevărul este că întreaga lume vrea să distrugă Israelul şi acelaşi lucru încearcă să-l facă cu voi, sfinţii dintre neamuri. Acesta este finalul, marele final al luptei dintre şarpe şi Sămânţă şi şarpele va fi biruit.

În Apocalipsa 19.11-16 scrie:

Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.

Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti şi purta un nume scris pe care nimeni nu-l ştie decât numai El singur.

Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.

Oştile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat.

Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.

Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”.

Şi versetul 19:

Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.”

Acesta este sfârşitul. Atunci Israelul va spune: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”

Apocalipsa 20.1-2:

Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.

El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.”

În Geneza s-a spus: „Sămânţa îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15). Ce înseamnă aceasta? Prin şarpe a venit păcatul şi moartea, iar prin biruinţa lui Mesia va veni nimicirea morţii, învierea şi viaţa, iar blestemul va fi frânt şi îndepărtat pentru totdeauna.

Puterea Şarpelui va fi zdrobită prin Cel care are rănile la picioare, pentru că este scris: „El îţi va zdrobi călcâiul, iar Tu îi vei zdrobi capul.” Când a fost pe cruce, El a fost lovit şi călcâiul Lui zdrobit, dar tot acolo, El a zdrobit capul Şarpelui.

La sfârşit, acest lucru va veni în faţă: Atunci, la sfârşit, Copilul din Eden va zdrobi şarpele de tot, de aceea scrie că în ziua aceea „Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul… Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt”, zice Domnul.” (Isaia 65.25).

În ziua aceea, Domnul va îndepărta vălul care este peste toate naţiunile, moartea nu va mai fi şi lacrimile vor fi şterse:

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.

…El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” (Apocalipsa 21.1,3-5).

Copilul făgăduinţei. Copilul Evei, al Sarei, al Mariei, a răscumpărat păcatele omului, ale Israelului. Copilul va răscumpăra totul; El va restitui anii, secolele şi mileniile, tot ceea ce a fost devorat de Şarpe şi va readuce Paradisul.

În Apocalipsa 22.1-5 scrie:

„Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

În mijlocul pieţii cetăţii şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.

Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.”

Vedeţi voi, copii ai binecuvântatei făgăduinţe, aceasta nu este numai o taină minunată a Bibliei, ci voi sunteţi incluşi în ea pentru că trăiţi în aceste zile din urmă. Voi sunteţi credincioşi şi trebuie să înţelegeţi un ultim lucru, pentru a înţelege ce este în jurul vostru, pentru a înţelege unde mergem, încotro ne îndreptăm.

În spatele tuturor acestor lucruri se află şarpele, şi el este împotriva evreului şi a creştinului, iar acum îi avem pe amândoi împreună, ceea ce ne pune exact în mijlocul problemei. Acesta este un lucru pe care vrăjmaşul nu-l doreşte, ceea ce este un lucru bun, pentru că dacă sunteţi urâţi de el, sunteţi binecuvântaţi de Dumnezeu. Da, este bine să fiţi în centrul urii vrăjmaşului, pentru că aceasta înseamnă că sunteţi în centrul dragostei lui Dumnezeu. Este un lucru bun, pentru că dacă vrăjmaşul urăşte ceea ce faceţi, dacă vă urăşte din răsputeri şi încearcă să vă oprească, este dovada că sunteţi într-un loc bun, în centrul voii lui Dumnezeu.

Uimitor este faptul că suntem în mijlocul acestei lupte, din punct de vedere profetic suntem chiar acolo, şi pentru că suntem într-un dublu război, vom culege şi o binecuvântare dublă, ceea ce este un lucru bun. Aceasta este Cartea Faptelor, ceea ce înseamnă că şi făgăduinţa este dublă şi binecuvântarea este dublă şi biruinţa este dublă.

Avem o bătălie şi am ajuns la actul ei final. Voi să ţineţi minte tot timpul această primă profeţie din Biblie, fiindcă are legătură cu voi: chiar dacă răul va avea momentul lui, chiar dacă oamenii vor face lucruri rele şi vor scăpa pe moment, poate vă vor ataca, vă vor lovi, vă vor răni, dar nu vă vor birui. El va lovi întotdeauna călcâiul, dar voi aveţi puterea să-i zdrobiţi capul. Poate el va câştiga o bătălie, dar nu va câştiga războiul. Răul poate avea un moment, dar binele va birui, ceea ce înseamnă că nu contează cum va arăta, cum vă veţi simţi, cum pare, şarpele poate lovi numai călcâiul; indiferent ce chip a folosit: pe Faraon, pe Hitler, pe Stalin, etc., şi oricât de mare şi puternic ar părea răul, şi cât de mic şi slab ar părea binele, cât de slabi păreţi voi în Domnul, binele va birui. Să aveţi tot timpul aceasta înaintea ochilor: că la sfârşit binele va zdrobi capul răului, îl va nimici!

Acestea nu sunt doar nişte cuvinte drăguţe: Roma veche nu mai este, Egiptul lui Faraon nu mai este, naziştii nu mai sunt, comunismul s-a prăbuşit, toate acestea au dispărut, dar poporul lui Dumnezeu rămâne. Poporul lui Dumnezeu rezistă! Leii Romei nu mai sunt, dar Mielul lui Dumnezeu este încă pe tron. Indiferent ce va urma, să nu renunţaţi! Nu disperaţi, pentru că problemele vor trece, păcatul va dispărea şi toate atacurile vrăjmaşului nu vor avea nici o reuşită. Voi veţi rămâne în picioare, fiindcă este scris:

„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia?

…nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,

nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Mesia, Domnul nostru.” (Romani 8.35,38-39).

Dacă Dumnezeu este cu voi, cine poate fi împotriva voastră? Voi aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.

Luptaţi deci lupta cea bună, câştigaţi biruinţa şi veţi vedea că Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe şarpe sub picioarele voastre. Amin.

 

Posted in JONATHAN CAHN, Slujba Incincita

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *