Meniu Închide

CHAD LAMB – VIATA SANGELUI IN VOI

VIAŢA SÂNGELUI ÎN VOI

05 august 2018

 

Slăvit să fie Domnul! Slăvit să fie Numele Său!

Este atât de bine să fiu cu voi în dimineaţa aceasta, fiindcă aştept cu nerăbdare timpul când suntem împreună. Am încredere în Domnul că va veni de fiecare dată să facă ceea ce a făgăduit şi că va frânge în dimineaţa aceasta Pâinea Vieţii pentru noi.

Vă rog să deschideţi Bibliile la 2Tesaloniceni 2.9-10:

Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase

şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.”

Aceasta este uimitor. Mântuirea lor este legată de dragostea adevărului. Aşadar, Adevărul şi mântuirea sunt legate una de cealaltă. Nu Adevărul pe jumătate şi mântuirea, nu Adevărul parţial, ci Adevărul este legat de mântuire.

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:

pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.

Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.” (v. 11-13).

Nu credinţa unui adevăr, a două sau zece adevăruri, ci credinţa adevărului.

Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.” (v.14).

Voi aţi fost chemaţi să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos. Aceasta este ceva ce trebuie să obţinem: slava Domnului nostru Isus Hristos.

Să mergem în Coloseni 1.12-13:

„…mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui.”

Noi am fost izbăviţi de sub puterea întunericului şi trebuie să înţelegem că în Scripturi există o temă majoră, pe care o găsim în Geneza, şi care ne vorbeşte despre Lumina care împrăştie întunericul. Întunericul acoperea pământul, dar a venit Lumina şi l-a împins înapoi. Lumina pe care o aduce El reprezintă întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu, descoperirea lui Dumnezeu. Această Lumină a venit la început ca să scoată pământul din haosul întunericului.

Aşadar, în Scripturi există o temă importantă, aceasta fiind în legătură cu Lumina şi întunericul, întunericul fiind în esenţă lipsa descoperirii. Dacă vrem să înţelegem mai clar, întunericul este lipsa, absenţa descoperirii, în timp ce Lumina este plinătatea descoperirii. Amin!

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,

în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.

El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel Întâi Născut din toată zidirea.

Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.” (v. 13-17).

Când citim ceea ce spune Pavel aici, am putea crede că se referă la Isus Hristos, dar el se referă la Hristos într-o natură în care Se afla înainte de a fi făcut trup. El era Cuvântul; era Gândul exprimat al lui Dumnezeu, Logosul, Cuvântul, prin El fiind făcute toate lucrurile. Cum? Prin exprimarea Gândului lui Dumnezeu, prin Cuvânt.

El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, Cel Întâi Născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.

Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El

şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.” (v. 18-20).

Când a ajuns aici, fratele Branham a spus: „Priviţi unde a avut loc acea împăcare.” Isus a venit, Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi ca să facă pace prin vărsarea Sângelui Său. Prin vărsarea Sângelui Său, El trebuia să aducă înapoi, într-o stare de armonie, tot ceea ce era în haos.

Aşadar, acum El împacă totul cu Sine, prin El: „şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri.”

Este uimitor şi în acelaşi timp important să observăm că nu numai pământul se afla într-o stare căzută deoarece păcatul a început în ceruri, când Lucifer s-a răzvrătit şi a treia parte din îngeri au căzut odată cu el. Aşadar, această împăcare care are loc pe pământ, nu aduce împăcare numai pentru lucrurile de pe pământ, ci merge înapoi în ceruri, împăcând şi lucrurile care se află Acolo. Aleluia! Şi noi trebuie să recunoaştem că provenim din ambele locuri.

Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum

prin trupul Lui de carne…” (v. 21-22).

Voi citi aceasta încă o dată şi vreau să subliniez că între versetul 21 şi 22 nu există semne de punctuaţie, este aceeaşi propoziţie. Dacă avem o Biblie împărţită pe versete, ne-am putea gândi că versetele 21 şi 22 sunt două propoziţii diferite, dar nu este aşa, ele fac parte din aceeaşi propoziţie.

El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte.”

Când am fost împăcaţi noi? Când ne aflam în trupul Lui de carne. Deci, El ne-a împăcat în trupul Lui de carne.

Fratele Branham a luat acest verset şi ne-a arătat că atunci când Hristos era pe cruce, noi eram în El. Dacă facem parte din Cuvânt, El era Cuvântul făcut trup. Dacă Cuvântul este în voi, acelaşi Cuvânt era în El în ziua aceea, iar noi am fost împăcaţi deja, de aceea, nu putem veni la judecată pentru că Dumnezeu nu ne va judeca de două dori. Acel atribut, acel Cuvânt-sămânţă a fost judecat deja atunci când Cuvântul S-a făcut trup, iar noi am fost împăcaţi în trupul Său. Dacă vă puteţi regăsi acolo, nu mai există teama că veţi fi judecaţi, nu mai există frica de judecată pentru că aţi fost deja judecaţi. El nu se referă la trupul vostru care este alcătuit din elementele pe care noi le mâncăm, ci se referă la adevăratul, la originaluleu”. Aleluia!

Să mai citim încă o dată:

Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele…”

Pentru un timp, voi aţi fost străini, separaţi, dar nu aţi fost întotdeauna aşa pentru că veniţi de la Dumnezeu. dar pentru un anumit timp, aţi fost înstrăinaţi, aţi fost vrăjmaşi, dar nu vrăjmaşi în Sămânţa voastră genă, ci vrăjmaşi în mintea voastră firească. În Sămânţa-genă care este în sufletul vostru, voi nu aţi fost niciodată un vrăjmaş al lui Dumnezeu, fiindcă aceea făcea parte din Dumnezeu, era Viaţa, Zoe, o Sămânţă-genă a lui Dumnezeu aleasă mai dinainte. Aceea nu a fost niciodată un vrăjmaş.

Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum

prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;

negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă…”

Vedeţi cum necredinţa, respingerea Adevărului este legată întotdeauna de mântuire? Astfel, dacă nu rămâneţi în credinţă, dovediţi că nu vă aflaţi în trupul Lui când a fost atârnat pe cruce.

negreşit, dacă rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.

Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.

Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu.

Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,

cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei…”

Voi eraţi în El şi aţi fost împăcaţi prin trupul Său care a fost dat ca Jertfă, dar acum, marea Taină este Hristos în voi, nădejdea slavei.

„„…Pe El Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.” (v. 21-28).

El nu îl va înfăţişa pe orice om desăvârşit înaintea lui Hristos, ci în Hristos. Cum ajungeţi voi la desăvârşire? În Hristos. Voi nu sunteţi înfăţişaţi desăvârşiţi, după ce aţi atins desăvârşirea, pentru că noi nu vom reuşi să facem niciodată aceasta, ci vom fi înfăţişaţi desăvârşiţi în Hristos.

Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” (v. 29).

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul „Singurul loc ales de Dumnezeu pentru închinare”:

La fel a fost şi în zilele lui Elisei. Elisei avea acea oglindire chiar şi în oasele sale… Dumnezeu Se oglindea în trupul lui, făcând trup Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au aruncat un om mort peste ele (peste oasele lui Elisei) şi mortul a revenit la viaţă.”

Noi am vorbit despre aceasta, iar astăzi vom vorbi din nou. Elisei avea Puterea de aducere la Viaţă sau Puterea învierii, chiar şi în oasele sale.

Noi suntem carne şi oase din El atâta timp cât suntem Mireasa lui Hristos.”

Elisei reflecta Cuvântul făcut trup al lui Dumnezeu, era o oglindire a lui Dumnezeu, manifestarea Cuvântului pentru ziua sa, iar când a murit şi a putrezit, s-a întors în elementele din care a fost născut, dar când au aruncat mortul acela peste oasele lui şi mortul a intrat în contact cu ele, a revenit la viaţă. De ce? Pentru că trupul lui Elisei manifesta Cuvântului lui Dumnezeu pentru ziua sa, oglindea slava lui Dumnezeu, iar în oasele lui era o Putere, o Putere de aducere la Viaţă.

Fratele Branham ne-a povestit această întâmplare pentru că dorea să vedem ceva. De fapt, el nu voia ca noi să privim la Elisei, nu era interesat ca noi să înţelegem ce era cu oasele lui Elisei, pentru că a spus:

Noi suntem carne şi oase din El atâta timp cât suntem Mireasa lui Hristos.

Credeţi aceasta? În ordine. El a murit pentru noi, iar noi am murit faţă de noi înşine şi suntem îngropaţi în Numele Său, noi „nu mai suntem ai lumii, ci ai Săi”, familia din ceruri fiind numită după Isus Hristos. Aceasta ne spune Efeseni 1.21… Familia din ceruri. Cum este numită familia din ceruri? Isus. Cum este numită familia de pe pământ? Aceasta este Casa lui Dumnezeu, acolo unde se află Sângele.”

Nu eu am spus aceasta, ci el. El a avut autoritatea să o spună, eu nu o am.

Aceasta este Casa lui Dumnezeu, acolo unde se află Sângele, nu-i aşa? Aceasta este Uşa, este Poarta, este Locul în care El Şi-a pus Numele, iar Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”

El a locuit literalmente printre noi, dar aici nu se referă la manifestarea Lui de acum două mii de ani, ci se referă la manifestarea lui Isus Hristos astăzi, la manifestarea Lui în Trupul Său alcătuit din mai multe mădulare.

În mesajul „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, scrie:

Biserica este Sângele lui Hristos, prin Duhul, pentru că Viaţa este în Sânge. Acesta este botezul cu Duhul Sfânt care ne botează în Trup, care recunoaşte numai Trupul Său, Carnea Sa, Cuvântul Său.”

Am uitat să vă spun, dar astăzi aş vrea să vorbesc despre subiectul „Viaţa Sângelui în voi”. Acest lucru este foarte important pentru că fratele Branham a spus că Biserica este Sângele.

Astăzi, vom spune unele lucruri, de fapt nu eu le voi spune, ci fratele Branham le-a spus, pentru că eu nu le-aş spune niciodată. Ca fiinţă umană, ca om, ar fi o îndrăzneală din partea mea să spun aceste lucruri, dar el a fost un profet al lui Dumnezeu şi a avut tălmăcirea corectă a Cuvântului, el a fost un descoperitor divin al Cuvântului şi a avut autoritatea şi legitimarea care susţine ceea ce vom citi astăzi.

Pentru a face aceasta, aş vrea să mergem în Levitic 17. Noi am mai trecut prin aceste lucruri, ceea ce înseamnă că pentru unii dintre voi aceasta este o recapitulare, dar este o recapitulare bună. Aş putea să le recapitulez în fiecare zi a vieţii mele şi aş fi la fel de entuziasmat.

Deci, Levitic 17.10-11:

Dacă un om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi întoarce Faţa împotriva celui ce mănâncă sângele şi-l voi nimici din mijlocul poporului său.

Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele voastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.”

Pe măsură ce înaintăm, este important să înţelegem acest text pentru că fratele Branham ne-a spus că Viaţa Se află în Sânge. El a spus:

Biserica este Sângele lui Hristos, prin Duhul, pentru că Viaţa este în Sânge.

A cui Viaţă este Sângele? A Trupului. A cărui trup? „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Trupul lui Isus a fost Trupul Cuvântului, Cuvântul S-a făcut trup. El a fost Cuvântul deplin al lui Dumnezeu făcut trup, iar în acel trup era o Viaţă care Se afla în Sânge.

Fratele Branham a clarificat aceste lucruri în mesajul „Semnul” din septembrie 1963:

Sângele legitima, îl legitima pe credincios pentru că viaţa pleca, nu se mai putea întoarce înapoi, deci trebuia să aibă o parte chimică.”

Aici, fratele Branham vorbea despre faptul că evreii aduceau an după an mielul lor, acest lucru fiind stabilit de Dumnezeu Însuşi pentru ei în grădina Eden. Acolo, El a sacrificat primul animal, a luat un miel şi l-a înjunghiat ca să îi acopere pe Adam şi Eva cu „haina însângerată” a mielului. De ce? Ca să facă ispăşire sau o acoperire pentru păcatul lor.

Aşadar, sângele mielului trebuia vărsat, dar în acel sânge era o altfel de viaţă, era o viaţă diferită care nu se putea întoarce asupra închinătorului, ci avea să plece. Dar cum a ajuns închinătorul în această stare păcătoasă? El s-a născut în păcat pentru că s-a născut într-un trup hibrid. Voi v-aţi născut într-o stare păcătoasă. Înainte ca să puteţi spune un cuvânt rău, o minciună, înainte ca să fiţi neascultători, voi eraţi deja într-o stare păcătoasă. De ce? Pentru că ne-am născut aşa din pricina căderii. Şi pentru că ne-am născut aşa, trebuia dată o viaţă înlocuitoare; viaţa trebuia să părăsească sângele, iar sângele trebuia să rămână pe altar ca semn sau dovadă că preţul ispăşirii a fost plătit, preţul fiind viaţa acelui animal; viaţa lui trebuia dată ca preţ al ispăşirii.

…viaţa pleca, nu se mai putea întoarce înapoi, deci trebuia să aibă o parte chimică.”

Mai clar, pentru că credinciosul nu putea să ia viaţa mielului asupra sa, trebuia să ia partea chimică fiindcă aceea reprezenta viaţa care era în sângele acelui animal.

El trebuia să aibă ceva ca şi o vopsea, un sânge, o parte chimică ce arăta că viaţa a ieşit de acolo.”

De aceea, întotdeauna au existat stropiri cu sânge şi sânge pe uşciorii uşii. Ce era aceasta? Pentru că închinătorul nu putea primi viaţa animalului, trebuia să existe o parte chimică ce arăta că viaţa animalului plecase. Dacă ar fi putut s-o primească, viaţa aceea ar fi fost semnul că în locul lor s-a dat o viaţă. Dacă viaţa mielului ar fi putut să se întoarcă asupra lor, ei ar fi avut viaţa care ieşea din sângele lui, acela ar fi fost semnul lor, dar pentru că acest lucru era imposibil, ei trebuiau să aibă ceva care dovedea că sângele a fost vărsat şi că în locul lor s-a dat o viaţă. Aşadar, ei trebuiau să ia partea chimică în care locuise viaţa şi care era ca şi o vopsea şi s-o pună pe altar, să o stropească pe altar, pe uşciorii uşii. Sângele acela nu avea ceva semnificativ pentru că era un element firesc, dar dovedea faptul că fusese dată o viaţă. Aleluia!

„…o parte chimică ce arăta că viaţa a ieşit de acolo.”

Arăta că preţul vostru a fost plătit, aţi îndeplinit cerinţa, aţi plătit preţul, aţi făcut ceea ce vi s-a cerut să faceţi.

În continuare, fratele Branham a spus:

Acum, Semnul este Duhul Sfânt Însuşi. Semnul este Duhul Sfânt Însuşi, nu Sângele. Sângele a fost vărsat la Calvar, este adevărat, dar Sângele, aşa cum este el, s-a întors înapoi în elementele din care provenea, la hrana din care trăia.”

Eu nu aş fi spus niciodată aceasta, dar profetul a prins o descoperire din Cuvânt, a înţeles din Scripturi că Sângele care a fost vărsat la Calvar a fost cel mai scump sânge care a fost vărsat vreodată. Acesta nu a fost sângele taurilor şi al ţapilor, al evreilor sau al neamurilor, ci a fost Sângele lui Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu a creat un Sânge pentru El Însuşi, iar Viaţa din acel Sânge a fost Viaţa lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Înăuntrul lui Isus Hristos era o Viaţă, o Viaţă a Sângelui, exista un Sânge creat în care era Viaţa Sângelui, iar Sângele acela curat, sfânt şi nepângărit al lui Dumnezeu, care curgea prin venele lui Isus, trebuia vărsat pentru că fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate.

Aşadar, în ziua aceea, pe Calvar a trebuit să fie plătit un preţ pe care nu l-ar fi putut plăti nimeni niciodată, nici o mie de miei sau un milion de ţapi nu ar fi putut s-o facă, ci numai Sângele lui Dumnezeu Însuşi.

Fratele Branham a spus că Sângele acela fizic pe care L-a creat Dumnezeu, S-a întors înapoi în pământul Iudeii, a curs din venele Sale, S-a prelins pe stâlpul pe care a fost răstignit şi S-a infiltrat în pământ, întorcându-Se înapoi în elementele fireşti, naturale.

Dacă ar fi fost adusă ca jertfă de ispăşire viaţa unei capre, viaţa aceea nu ar fi putut să vină peste noi, dar ar fi trebuit să avem un semn care să dovedească faptul că s-a adus acea viaţă pentru noi.

Aş vrea să explicăm lucrul acesta pentru că mulţi tineri nu îl înţeleg. De-abia îl înţeleg şi eu pentru că şi eu sunt tânăr.

În trecut, dacă cineva voia să meargă cu autobuzul, trebuia să aibă un semn, iar pentru că nu voiau ca şoferii să poarte la ei sute de dolari şi să fie jefuiţi, au făcut ceva ce semăna cu o monedă. Astfel, călătorul trebuia să meargă la ghişeul din staţia de autobuz şi să cumpere monezile de care avea nevoie, acele monede reprezentând semnul că plata călătoriei a fost achitată şi că poate călători cu autobuzul. Acest semn nu valora bani, ci dovedea că banii au fost plătiţi deja, iar dacă cineva mergea la şofer şi îi dădea câţiva dolari ca să-l ducă şi pe el, acesta nu putea să-i accepte banii pentru că trebuia semnul care dovedea că preţul a fost deja plătit.

Aşadar, călătorul trebuia să arate semnul, acesta fiind unul pe cursă sau două, trei, în funcţie de distanţa parcursă. Călătorul trebuia să plătească semnul, acesta urmând să dovedească faptul că preţul a fost plătit, iar când poseda acel semn se putea urca în autobuz. Dacă cineva era elev şi nu avea bani, tatăl acelui copil putea merge să plătească preţul. Nu el plătea, ci tatăl lui. În bunătatea lui, tatăl îi dădea copilului semnul că preţul a fost plătit, aşa că copilul putea să urce în autobuz cu un semn pentru care el nu plătise nimic, cu un semn pentru care nu avea nici un merit, fiindcă tatăl era cel care plătise semnul. Dar când copilul arăta semnul, putea să ia autobuzul.

Acesta este semnul. Astfel, pentru că viaţa unei capre nu putea să se întoarcă peste închinător, ca să dovedească faptul că pentru el a fost dată o viaţă, închinătorul trebuia să aibă un semn, iar acest semn a fost sângele firesc, partea chimică a sângelui vărsat a acelui animal. Preotul lua sângele şi-l stropea pe altar, acesta fiind semnul fizic care dovedea că preţul pentru ispăşirea lui temporară a fost plătit. Cred că am înţeles aceasta.

Dar când a murit Isus s-a întâmplat ceva pentru că El a plătit preţul corect. Tatăl nostru a plătit pentru noi preţul ca să mergem cu acest Autobuz de la Calvar până în veşnicie. El a plătit deja preţul, dar nu ne poate da Sângele, pentru că Sângele acela S-a întors înapoi în elementele din care a ieşit în urmă cu două mii de ani. Aşadar, noi nu putem lua Sângele acela şi să ne stropim cu El, nu putem lua acel Sânge şi să punem o fâşie din El peste fruntea noastră, ceea ce înseamnă că dacă ar trebui să avem un semn firesc care să dovedească faptul că Sângele Lui S-a vărsat pentru noi, nu avem dovada că preţul a fost plătit. Dar noi trebuie să avem dovada că preţul a fost plătit, iar singura cale prin care putem dovedi că pentru ispăşirea noastră a fost plătit un preţ care să ne împace cu Dumnezeu, este să primim Semnul care acum este Viaţa care a fost eliberată când a fost vărsat Sângele Său, Viaţa lui Dumnezeu care a ieşit afară, Viaţa din acel Sânge.

În ziua de Rusalii, Viaţa care fusese în Sângele Său S-a împărţit şi a venit peste oameni ca nişte limbi de foc, Acesta fiind Semnul nostru. Aceasta este Dovada că Cineva a plătit preţul pentru Răscumpărarea mea veşnică şi eu o am.

Care este dovada voastră? O pot vedea? Nu o pot vedea, dar se manifestă în roadele Duhului, în Viaţa lui Isus Hristos. Noi nu putem vedea Semnul, dar putem vedea roadele Semnului. Semnul este atât de real pentru mine pe cât este de real faptul că astăzi stau aici, pentru că L-am primit şi El a schimbat viaţa mea. Eu am avut o experienţă cu Dumnezeu. Voi nu o puteţi vedea, dar puteţi vedea roadele ei, iar Semnul este dovada mea că sunt salvat, că sunt răscumpărat, că am fost ales înainte de întemeierea lumii. Tatăl meu a plătit preţul şi mi-a dat un Semn doveditor că plata a fost făcută.

Aici lucrurile devin foarte serioase, prieteni, pentru că fără acest Semn, voi nu aveţi dovada, iar fără dovadă nu puteţi avea parte de mântuire. Înţelegeţi?

Voi puteţi crede că preţul a fost plătit. Tatăl vostru poate merge la ghişeul de bilete şi să vă cumpere toate biletele de care aveţi nevoie timp de o săptămână, dar dacă în ziua în care trebuie să luaţi autobuzul nu aveţi biletul, semnul, care să dovedească faptul că plata a fost făcută, nu puteţi urca în autobuz.

Acesta este motivul pentru care nu mai există mântuire în denominaţiuni. Acolo nu mai există botezul Duhului Sfânt. Nu există Semnul, nu există Pecetea lui Dumnezeu, Viaţa lui Hristos nu este acolo, a plecat, a ieşit afară, iar ei au intrat în întuneric deplin. Hristos a fost scos afară de acolo, de aceea Semnul nu mai este acolo. Acesta este adevărul! Aceasta nu este ură, nu este mânie; toate sentimentele din lume pe care le pot avea, nu poate schimba aceasta. Toată dragostea pe care o am pentru familiile care sunt în aceste sisteme, pentru prietenii pe care-i am acolo şi cred într-un sistem fals, nu poate schimba faptul că fără Semn nu există dovadă că preţul a fost plătit. Lucrul acesta nu poate fi pus sub semnul întrebării, dar care este dovada voastră? Care este dovada voastră că preţul a fost plătit?

În mesajul „Disperarea”, pe care fratele Branham l-a predicat în seara zilei în care a vorbit „Semnul”, citim:

În acest caz, semnul era sângele. Trebuia să fie aplicat în adevăratul înţeles al cuvântului pentru că era doar partea chimică, era tot ceea ce aveau ei deoarece era sângele unui miel, al unui animal. Aşadar, viaţa care era în sânge, viaţa care ieşea afară, sângele fiind vărsat, nu se putea întoarce înapoi peste credincios pentru că era viaţa unui animal şi vorbea numai despre un cuget bun şi despre faptul că urma să vină Cineva, o Jertfă desăvârşită. Iar pentru a face o jertfă desăvârşită, Judecătorul suprem, Dumnezeul cerului, a devenit Jertfa; Judecător, Juriu şi Avocat. Înţelegeţi? El a devenit Jertfa.”

Mai jos scrie:

„Viaţa care era în Hristos este Duhul Sfânt. Nu a treia Persoană, ci aceeaşi Persoană venind peste voi, în chipul Duhului Sfânt, ca Semn că plata pentru viaţa voastră a fost făcută şi voi aţi primit trecere.”

Noi putem spune: „L-am primit pe Isus Hristos, am primit Sângele Mielului”, dar trebuie să existe o Dovadă că am primit trecere. Noi putem încerca cât vrem să primim ceea ce a făcut El, dar dacă nu avem dovada că am fost primiţi, totul este degeaba.

„Până când nu aveţi Semnul, nu vă este permis să mergeţi pe şosea, nu vă este permis să urcaţi în autobuz. Voi nu puteţi merge până când nu prezentaţi acest Semn, iar Semnul este plata pentru voi. Semnul arată că Sângele a fost vărsat şi aplicat vouă, preţul v-a fost aplicat vouă şi astfel aveţi Semnul că Sângele este aplicat în dreptul vostru şi sunteţi primiţi. Înţelegeţi acum?”

Noi ştim că preţul a fost plătit, tot preţul răscumpărării şi trebuie să înţelegem că atunci când a fost vărsat Sângele lui Isus, Acela a fost Sângele lui Dumnezeu care a cumpărat totul înapoi. Fiecare păcătos care urmează să ardă în Iazul de foc, a fost cumpărat de Sângele vărsat la Calvar, aşa că putem spune că Sângele lui Isus care m-a cumpărat pe mine, l-a cumpărat şi pe păcătos. A cumpărat căderea în păcat, a cumpărat totul din ceruri şi de pe pământ; tot ce a fost creat a fost cumpărat atunci când a fost vărsat acel Sânge. Astfel, a spune doar: „Eu cred că preţul a fost plătit”, nu este suficient; nici a spune: „Accept preţul răscumpărării”, nu este suficient pentru că tot ceea ce a fost creat, fiecare păcătos a fost cumpărat în acea zi pe Calvar.

Aşadar, nu este suficient să fim cumpăraţi de Sânge, ci trebuie să facem parte din cei puţini care sunt răscumpăraţi de Sânge, nu numai cumpăraţi. Iar dacă suntem răscumpăraţi de Sângele Lui, trebuie să avem o Dovadă că facem parte din acea răscumpărare, iar Dovada noastră este botezul Duhului Sfânt. Fără această Dovadă, noi putem pretinde orice.

Noi ştim că la judecata de la Tronul alb va fi un grup care va spune: „Doamne, Doamne! N-am scos noi draci în Numele Tău, nu am vindecat noi bolnavii şi nu am făcut multe lucrări mari în Numele Tău?” Ei au avut Numele potrivit, au avut Persoana potrivită pentru că se uitau la El, ştiau Cine era El, care era Numele Său şi I-au manifestat lucrările, dar El le-a spus: „Plecaţi de la Mine, lucrători ai fărădelegii! Niciodată nu v-am cunoscut!” Aleluia! Noi nu putem simula botezul cu Duhul Sfânt! Ori Îl avem, ori nu Îl avem.

Să citim mai departe din mesajul „Disperarea”:

„Acum arată că Sângele a fost vărsat şi aplicat vouă, preţul v-a fost aplicat şi voi aveţi Semnul că v-a fost aplicat Sângele şi aţi primit trecere.”

Prieteni, aceasta este ceea ce contează cel mai mult. Nu ceea ce primiţi voi, ci faptul că El v-a primit pe voi. Mai întâi, voi trebuie să primiţi fără doar şi poate ceea ce a fost făcut pentru voi, trebuie să acceptaţi prin credinţă că ceea ce a fost înfăptuit a fost pentru voi, că aţi fost împăcaţi în trupul lui Isus Hristos şi trebuie să acceptaţi faptul că acel preţ de cumpărare v-a cumpărat şi v-a răscumpărat înapoi la Dumnezeu. Da, voi trebuie să acceptaţi aceste lucruri, dar până când El nu primeşte credinţa voastră…

Amintiţi-vă că lui Avraam i s-a dat un semn. El a fost socotit neprihănit prin faptul că L-a crezut pe Dumnezeu, dar a primit un semn şi anume: tăierea împrejur. Deci, tăierea împrejur a fost semnul că Dumnezeu a primit credinţa lui.

Să citim mai departe din „Semnul”:

„Cum poate exista o jertfă mai desăvârşită decât Dumnezeu Însuşi devenind Jertfă? Când Dumnezeu S-a făcut trup în propriul Său Sânge creat, aceasta fiind… singura cale prin care Viaţa lui Dumnezeu S-ar fi putut întoarce înapoi.

Pentru că toţi ne-am născut prin sex, viaţa acestei lumi, această viaţă nu putea rămâne pentru că este deja judecată şi osândită. Noi nu putem petici aceasta.”

De aceea, toate programele care există, lecţiile despre divorţ, nu vor repara nimic. Trebuie să existe o Viaţă nouă, iar cea veche trebuie să moară. Nu există nici o cale să peticim aceasta, ci trebuie să vină la suprafaţă o Viaţă nouă. Nu există nici o modalitate de a repara acest lucru, de a învăţa să fim un om mai bun, nu există nici un plan pentru noul an, pentru că nu va funcţiona nimic.

„Nu există nici o cale prin care s-o putem face. Nu există nici o cale prin care să facem lucrurile mai uşoare; nu există nici o cale prin care să le facem să fie mai bune, pentru că trebuie să moară! Aceasta este singura cerinţă care există: Trebuie să moară!

Iar Înlocuitorul, Viaţa lui Isus Hristos care este Duhul Sfânt, Semnul lui Dumnezeu trebuie să vină în voi; Dovada că voi aţi acceptat Sângele Fiului Său, Isus Hristos.

Aşadar, în zilele lui Luther se cerea „să crezi”, iar dacă cineva credea, era primit.

„În zilele lui Wesley se cerea „partea chimică a Sângelui.”

În zilele lui Luther, dacă cineva credea în Isus Hristos, primea trecere; în zilele lui Wesley era credinţa în partea chimică a Sângelui care a fost vărsat.

„Dar aceasta este ziua în care este cerut Semnul.”

Fratele Branham a spus că până atunci nu a putut predica mesajul „Semnul”. El a început să facă lucrurile foarte clare. Dacă ascultăm ceea ce a predicat în ultimii ani ai slujbei sale, vedem că a început să clarifice multe lucruri pentru noi. Astfel, ne-a spus că Duhul Sfânt care a căzut peste penticostali, nu a fost adevăratul botez al Duhului Sfânt, ci a fost restituirea darurilor. Botezul deplin al Duhului Sfânt a putut veni numai după ce au fost deschise Peceţile, pentru că Viaţa deplină nu Se putea întoarce înapoi câtă vreme Cuvântul era pecetluit. Când Cuvântul nu a mai fost pecetluit, Viaţa deplină a putut să Se întoarcă.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus: „Neprihănirea a creat o cale pentru sfinţire, sfinţirea a creat o cale pentru botezul Duhului Sfânt, iar botezul Duhului Sfânt a creat o cale pentru Duhul Sfânt Însuşi.” Nu într-o măsură, nu în parte, nu într-o revărsare a darurilor, nu într-un botez duhovnicesc, ci acum este total diferit, acum Duhul Sfânt a fost eliberat pe deplin ca să se întoarcă înapoi în Biserică.

Aşadar, în zilele din urmă ni se cere un Semn pentru că acest Semn este disponibil.

Fratele Branham a spus: „Până acum nu am putut predica aceasta.” Mesajul acesta a fost adus în septembrie 1963. Ce eveniment major a avut loc înainte de septembrie 1963? Poate este evenimentul din februarie-martie 1963 când a fost luat sus într-o constelaţie de îngeri, după care s-a întors la Jeffersonville şi a predicat deschiderea Peceţilor.

Atunci a avut loc o schimbare drastică, după care a putut predica mesajul „Semnul”. Astfel, vechile păreri despre mântuire, despre pecetluire, despre botezul cu Duhul Sfânt, toate trebuiau să pălească şi să fie aduse în linie cu mesajul „Semnul”.

În „Sărbătoarea Trâmbiţelor”, scrie:

„Duhul Sfânt a fost legat timp de aproape două mii de ani, de către aceste râuri denominaţionale, dar va fi eliberat în timpul de seară, de către Mesajul timpului de seară. Duhul Sfânt din nou înapoi în Biserică.”

Acum fiţi atenţi la fraza următoare:

„Hristos Însuşi, descoperit în trup de carne în timpul de seară. El a spus aceasta, a făgăduit-o.”

Ce a legat Duhul Sfânt? Fratele Branham a spus că Luther a avut parte de o scufundare în El şi Wesley la fel, dar acum este plinătatea. De ce? Pentru că învăţăturile, crezurile, dogmele, părerile denominaţionale, interpretările greşite ale Cuvântului, plasarea greşită a unor versete, L-au limitat pe Duhul Sfânt, deoarece Duhul, Viaţa şi Cuvântul sunt acelaşi lucru. „Cuvintele pe care vi le spun Eu, sunt Duh şi Viaţă”. Cuvântul este Duh şi Viaţă, ceea ce înseamnă că dacă nu avem tot Cuvântul, nu avem tot Duhul. La aceasta s-a referit fratele Branham când a spus. „…legat de râurile denominaţionale timp de aproape două mii de ani.”

A fost legat în Efes, când a început să pătrundă înăuntru învăţătura nicolaiţilor şi a dat o interpretare greşită lucrurilor. Acest lucru s-a petrecut încă din zilele lui Pavel, pentru că el a spus că unii au început să înveţe că învierea a trecut deja şi au încercat să îi întoarcă pe oameni la tăierea împrejur şi la Lege. Aceste lucruri au crescut tot mai mult până când s-a ajuns în epoca Bisericii Tiatira, care a fost în întuneric aproape total, fără descoperire şi fără Adevăr. Dar după aceea, au început să zidească înapoi prin neprihănire, sfinţire şi prin experienţa rusalistică, pentru ca acum să ajungem la măsura deplină a Duhului Sfânt; ceea ce s-a revărsat la Rusalii se întoarce înapoi acum, pentru că ceea ce s-a revărsat la Rusalii, s-a revărsat înainte de începerea epocilor Bisericilor, deci înafara epocilor Bisericilor.

Fratele Branham a spus că epocile Bisericilor au început în anul 53 d.Hr, iar Duhul Sfânt S-a revărsat în anul 33 d.Hr. De aceea, noi trebuie să ieşim din această experienţă a bisericilor şi să primim plinătatea.

Aş vrea să citim încă o dată aceasta pentru că este o afirmaţie foarte adâncă:

„Duhul Sfânt a fost legat timp de aproape două mii de ani, de către aceste râuri denominaţionale, dar va fi eliberat în timpul de seară, de către Mesajul timpului de seară. Duhul Sfânt din nou înapoi în Biserică.”

Din nou.” Când a mai fost în biserică? La Rusalii, în anul 33 d.Hr.

„Hristos Însuşi descoperit în trup de carne, în timpul de seară. El a spus aceasta, a făgăduit-o.”

În anul 1964, fratele Branham a vorbit mesajul „Încercarea”, unde a făcut o altă afirmaţie adâncă:

„Noi nu căutăm semne ale cuielor.”

„Ei nu-L văd. Isus S-a întors. Unde este El?” Şi continuă: „Noi nu căutăm semne ale cuielor. Noi căutăm Cuvântul făcut trup.” Iar dacă vedem Cuvântul făcut trup, vedem apariţia Sa. Noi Îl căutăm sau Îl vedem?

În „IeHoVaH-Jireh” din anul 1964, scrie:

„Doresc să credeţi, să aveţi credinţă. Acum să nu se mai mişte nimeni în jur. Staţi respectuoşi! Vreau să vă imaginaţi că aici undeva, în faţa voastră, stă Hristos înviat din morţi. Odată, a trecut prin pereţi, a mâncat pâine şi a spus: „Atingeţi-Mă, sunt carne şi oase, apoi S-a făcut nevăzut dinaintea lor.”

El voia ca ei să-şi imagineze o Fiinţă înviată stând în mijlocul lor. Ascultaţi ce a spus mai departe:

„El a făgăduit că în zilele din urmă va veni din nou în trup de carne, în trupul vostru, aşa cum a făcut-o în zilele Sodomei.”

Aici, el a luat arătarea Lui în trupul vostru şi a legat-o de zilele Sodomei, când Dumnezeu a venit ca să-i vorbească lui Avraam.

„Dumnezeu, care era în Hristos, manifestat acum în trup în Biserica Sa, Mireasa Sa. Vedeţi, ei se unesc împreună pentru că este un timp al unirii. Bisericile se unesc, naţiunile se unesc şi Mireasa şi Hristos se unesc. Vedeţi, este timpul unirii.”

Ele nu aşteaptă să se unească, ci se unesc. Acesta este timpul unirii şi semnul.

Să mergem împreună la Ioan 14.15-17:

„Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.

Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac;

şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.”

Isus vorbea cifrat, dar acest cifru avea să fie clarificat în ziua de Rusalii.

El a spus: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.” La un moment dat se părea că El urma să trimită pe Altcineva, dar apoi a spus: „Acesta este Duhul Adevărului.” Este important să observăm că Duhul Adevărului este Duhul Sfânt, iar dacă Duhul Sfânt este Duhul Adevărului care a fost trimis să ne călăuzească în tot adevărul, cum ar fi posibil ca Duhul Adevărului să ne conducă într-un duh greşit şi nu în Adevăr? Când ne este prezentat adevărul Mesajului orei, cum ar fi posibil ca Duhul Adevărului să spună: „Aceasta nu este adevărat!”? Dacă spune că nu este adevărat, înseamnă că nu este Duhul Adevărului, ci este un alt duh. Amin!

„şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.”

Ei nu primiseră încă Duhul acela pentru că era în Isus Hristos, iar Isus a spus: „Voi Îl cunoaşteţi, pentru că El rămâne cu voi (prezent) şi va fi în voi.” Atunci, El locuia cu ei, iar în viitor urma să fie în ei. Atunci Cine este Acest Mângâietor? Hristos. Hristos este Mângâietorul.

„Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.

Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.

În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” (v.18-20).

Fiind profet cu tâlcuirea divină a Cuvântului, fratele Branham a spus: „În care zi? Ziua aceea este astăzi.” „Când va veni Mângâietorul ca să locuiască în voi, iar voi Mă veţi vedea. Lumea nu Mă va mai vedea, lumea nu Mă poate primi, dar voi Mă veţi vedea.” El nu Se referea la faptul că-L vom vedea cu aceşti ochi fireşti, ci la faptul că-L vom vedea prin descoperire.”

În Ioan 20.19-21, citim:

„În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”

Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.

Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”

Fratele Branham ne-a întrebat: „Cum L-a trimis Tatăl? Tatăl a intrat în El.”

„După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!

Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.” (v. 22-23).

Acesta este un verset ciudat, dar Îi mulţumim lui Dumnezeu că avem un profet.

Când a venit vremea să plece, Isus a spus: „Aşa cum M-a trimis Tatăl, la fel vă trimit şi Eu pe voi”, apoi a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!” Dar ei nu au primit acolo Duhul Sfânt, ci în ziua de Rusalii. Ceea ce le-a arătat El aici este faptul că Dumnezeu a suflat peste Adam suflare de viaţă, iar Adam a devenit un suflet viu. Atunci, urma să vină o suflare, un Duh, un Duh Sfânt. Când? După ce murim faţă de noi înşine, El trebuie să vină şi să facă acea sămânţă din suflet să trăiască. Este suflarea lui Dumnezeu. Cine va face aceasta? Duhul Sfânt. De unde provine? Din gura Sa, pentru că El este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu, iar acel Cuvânt aduce cu Sine Viaţa. Astfel, când noi primim Cuvântul, primim Viaţa; El aduce Viaţă sufletului nostru şi devenim un suflet viu. Morţi pentru lucrurile vechi, dar păşind în înnoirea Vieţii. Aleluia!

În Matei 16.13-19 scrie:

„Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din proroci.”

„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.

Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Aşa cum am citit deja în Ioan 20.22-23, El a suflat peste ei şi a spus: „Luaţi Duh Sfânt! Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute”, iar aici, în Matei 16.19, vedem că El i-a dat cheile Împărăţiei lui Petru şi i-a spus: „orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Este uimitor faptul că în ziua de Rusalii, când a venit Duhul Sfânt, ceea ce a venit la ei a fost Puterea de a ierta păcatele. Aceasta este ceea ce spune Scriptura.

Întrebarea care se ridică este: Cum funcţionează aceasta? Este o întrebare mare, iar în continuare aş vrea să vedem ce ne-a spus profetul.

În mesajul „Este răsăritul Soarelui”, el a spus:

„Ca şi în cazul mesajului „Căsătorie şi despărţire”, despre care am vorbit zilele trecute, când Duhul Sfânt mi-a spus acele lucruri, eu am venit şi vi le-am spus exact cum le-a spus El.

O femeie predicator a venit şi m-a mustrat aspru, zicând: „Presupun că ocupi locul lui Dumnezeu!”

„Nu, doamnă”, am răspuns eu.

„Păi, le-ai spus că păcatul lor este iertat!”

„Unde?”

„Numai Dumnezeu are putere s-o facă!”

Vedeţi, un alt fariseu.

Eu am spus: „Poate ştii ce i-a spus Isus lui Petru şi apostolilor, după ce el a avut descoperirea cu privire la Cine era El. Petru a spus:

„Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”, iar Isus i-a răspuns: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.

… pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

Aceasta este descoperirea divină a Cuvântului făcut trup. Dacă în ziua aceea, a fost trup prin Fiul, prin Mire, azi este trup prin Mireasă. „Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.”

Fratele Branham s-a întors la locul acesta şi a spus: „Aceasta este descoperirea divină a Cuvântului făcut trup. În ziua aceea a fost trup prin Mire, iar astăzi este trup prin Mireasă. „Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.”

Biserica catolică a luat aceasta şi a dat-o preoţilor lor, dar acest lucru este ceva firesc.”

Fratele Branham ne-a arătat că acest lucru nu este ceva firesc. „O, vecinul meu a fost rău cu mine şi îl voi osândi pentru aceasta!” Voi nu aveţi autoritatea să faceţi aceasta, prieteni! Voi nu puteţi spune: „Mi-ai dat un pahar cu lapte sau un dolar, iar eu îţi voi da Viaţa veşnică!” Voi nu aveţi autoritatea să faceţi aceasta într-un mod firesc. Aceasta o face biserica catolică. Astfel, când cineva merge şi îşi mărturiseşte păcatele, ei spun: „Eşti iertat de păcatele tale!”, dar ei nu pot face aceasta pentru că este ceva firesc.

Iertarea păcatelor este o lucrarea supranaturală, duhovnicească, este o iertare supranaturală şi nu are nimic a face cu mintea firească sau cu trupul firesc.

„Fiţi atenţi! Cuvântul descoperit în mod divin a făcut aceasta!

De aceea, El le-a spus să meargă şi să boteze în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. El ştia că ei ştiau Cine era El.”

Ce spunea fratele Branham aici? El a spus: „Nu este faptul că Petru ar fi spus: „Toate păcatele voastre sunt iertate, toate păcatele voastre sunt reţinute!” Noi nu-l vedem nicăieri pe Petru mergând la cineva şi spunând: „Te eliberez de păcatele tale!” Noi nu găsim aşa ceva în Scripturi.”

Fratele Branham a spus: „Cuvântul descoperit în mod divin a făcut aceasta.

De aceea, El le-a spus să meargă şi să boteze în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. El ştia că ei ştiau Cine era El.”

De aceea, El a aşezat în Scripturi confuzia. De aceea, a spus: „Mergeţi în toată lumea şi botezaţi în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.”

De ce a făcut El aceasta? Deoarece, ca să vă fie iertate păcatele şi să fiţi eliberaţi, voi trebuie să ajungeţi la descoperirea Cuvântului pentru ziua voastră.

Ei se ceartă şi zic: „Este ceea ce a spus Isus sau ceea ce a spus Petru?” Petru ştia ce a spus Isus, dar a intrat sub Puterea Duhului Sfânt care trebuia să-i conducă şi să-i călăuzească în tot adevărul. Acela era Duhul Adevărului, iar Petru a spus sub călăuzirea Lui: „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos, pentru iertarea păcatelor voastre şi apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Astfel, păcatele celor care au ascultat au fost iertate, dar păcatele celor care au respins aceasta, au rămas. Cel ce face aceasta este Cuvântul descoperit în mod divin. Nu voi sunteţi cei care hotărâţi în dreptul unei persoane care vă place, nu este aceasta. Poate este vorba de cel mai bun vecin pe care l-aţi avut vreodată, poate vă ajută zilnic, dar într-o zi vă întreabă despre nădejdea care este în voi, iar voi îi arătaţi calea spre mântuire şi-i spuneţi: „Pocăieşte-te de păcatele tale, botează-te în Numele Domnului Isus Hristos şi vei primi darul Duhului Sfânt.” Dacă primeşte aceasta şi se supune Cuvântului, păcatele lui sunt iertate, dar Cel ce face aceasta este Cuvântul descoperit în mod divin.

În Marcu 16.15-16, scrie:

„Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.”

Aceasta este tot.

Acum, aş vrea să mă întorc la povestea pe care a spus-o fratele Branham în mesajul „Este răsăritul Soarelui”. El a predicat mesajul „Căsătorie şi despărţire” şi a fost mustrat de femeia aceea. În „Căsătorie şi despărţire”, fratele Branham nu a spus. „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Duhului Sfânt”, ci a spus altceva. Haideţi să vedem ce a spus el în această predică:

„Apoi voi încheia, prieteni. Voi puteţi porni de la aceasta. Aceasta s-a petrecut când mi-a fost descoperit ceea ce vă voi spune chiar acum, de aceea, vă rog să nu treceţi pe lângă.

Eu le vorbesc numai celor care ne urmează pe noi, celor care m-au urmat numai pe mine şi acest Mesaj, nu celor de afară, ca să-mi fiţi martori înaintea lui Dumnezeu cu privire la aceasta. Numai acestui grup!”

Aceasta este partea importantă pe care doresc s-o subliniez.

„…să-mi fiţi martori înaintea lui Dumnezeu cu privire la aceasta. Numai acestui grup!”

Fratele Branham urma să facă ceva uimitor. În următoarele ore el avea să arate că o femeie putea să se recăsătorească în anumite condiţii, că bărbatul putea să se recăsătorească şi avea să arate starea în care se aflau ei, că trăiau în curvie, în păcat.

El a spus: „În aceste condiţii… toate acestea au fost învăţături false, aceste lucruri au fost îngăduite, însă este păcat, este curvie.” El şi-a petrecut tot timpul aşezând aceste lucruri şi spunând: „Este greşit, este curvie, este păcat.” Apoi a ajuns la sfârşitul condamnării atâtor oameni care se aflau în adunare, dar această afirmaţie era numai pentru cei care-l urmau pe el:

Eu le vorbesc numai celor care ne urmează pe noi, celor care m-au urmat numai pe mine şi acest Mesaj, nu celor de afară, ca să-mi fiţi martori înaintea lui Dumnezeu cu privire la aceasta. Numai acestui grup!”

„Acum noi ne regăsim în această neorânduială din pricina interpretării teologice greşite. Nu este aşa? De aceea, voi, femeilor v-aţi căsătorit a doua oară şi la fel voi, bărbaţilor! Din pricina interpretării teologice greşite. Acum vreau să vă spune ceva ce mi-a spus El.

Voi credeţi Aceasta ca fiind adevărată şi credeţi că vine de la Dumnezeu, iar prin legitimarea Norului Său şi a Mesajului Său care m-a adus până aici, Dumnezeu mi-a îngăduit să vă las să mergeţi în felul în care sunteţi, dar să nu mai faceţi! Mergeţi înainte cu soţiile voastre şi trăiţi în pace pentru că timpul este târziu. Venirea Domnului este aproape. Noi nu avem timp să frângem aceste lucruri, dar să nu îndrăzniţi să încercaţi să le faceţi din nou! Eu îi vorbesc doar adunării mele. Dar dacă sunteţi căsătoriţi… Fiind o întrebare în Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu a adeverit pe munte faptul că pot spune ceea ce spun! Este o descoperire supranaturală, din pricina descoperirii Peceţilor. El a spus: „Lasă-i să meargă înainte aşa cum sunt, dar să nu mai păcătuiască!”

Fratele Branham tocmai predicase „Căsătorie şi despărţire” din Scripturi şi condamnase faptul că femeile se recăsătoresc, osândise căsătoria în diferite circumstanţe, osândise totul, dar la sfârşit avea să le acorde o iertare a păcatelor. El tocmai le spusese că trăiau în păcat, dar după aceea urma să ierte păcatul lor. Însă pentru a avea parte de această iertare a păcatelor, ei trebuiau să slujească numai acest Mesaj; trebuiau să facă parte din Cuvântul descoperit pentru ziua lor deoarece Cuvântul descoperit este Cel care a făcut aceasta, descoperirea orei. Aceasta este sfinţirea noastră, fiindcă suntem spălaţi prin Apa Cuvântului. Care Cuvânt? Cuvântul descoperit. Doar Cuvântul descoperit ne-a spălat astăzi.

Milioane de oameni erau prinşi în această stare, în această situaţie, iar fratele Branham i-a osândit pe toţi, în calitate de profet al lui Dumnezeu. Dar el nu a putut ierta păcatele tuturor, ci doar ale celor care urmau Cuvântul descoperit al orei. Cei care urmau Cuvântul descoperit al orei au intrat într-o condiţie specială a Sângelui, în faţa lui Dumnezeu, iar în acea condiţie specială, păcatul curviei, de care erau vinovaţi, a fost iertat. Numai un profet putea face aceasta, prieteni! Nici un predicator, nici un alt om nu ar fi putut să facă aceasta, ci doar un profet al lui Dumnezeu putea să stea acolo şi să spună aceasta. Iar el a putut s-o facă numai cu permisiunea dată de Dumnezeu.

Ce are a face credinţa în Mesaj cu aceasta? Scripturile spuneau că o asemenea trăire este curvie, iar ei au fost eliberaţi. „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit.”

Cuvântul vine în fiecare generaţie, iar dacă este acceptat, sunteţi salvaţi. Dar când este respins, sunteţi osândiţi. Aceasta s-a întâmplat în fiecare zi: în ziua lui Noe, a lui Avraam, a lui Moise, etc. Alegeţi o zi, alegeţi timpul, veacul, epoca Bisericii, alegeţi-o pe care vreţi şi veţi vedea că primirea acelei descoperiri însemna Viaţa, iar a o respinge însemna respingerea Vieţii.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul „De ce păstori?”:

„Acum, vreau să spun ceva pentru prietenii mei catolici care sunt aici. Eu am discutat cu preotul vostru sau poate nu cu preotul vostru, ci cu unul dintre preoţii voştri catolici, iar el mi-a spus: „Isus i-a dat bisericii puterea să ierte păcatele, când a zis: „Celor ce le veţi ierta păcatele le vor fi iertate, iar celor ce le veţi ţine vor fi ţinute.” Acesta este adevărul, dar să vedem cum a făcut El aceasta, cum au urmat apostolii porunca Sa, nu aşa cum procedează preotul azi.

Ce a făcut primul preot care avea cheile Împărăţiei, dacă vreţi să-l numiţi aşa pe Petru? Cum a spus să facem aceasta? El a spus: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor, apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Pentru că făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul vostru.” Astfel, dacă Dumnezeu continuă încă să cheme, şi pentru voi este valabilă aceeaşi experienţă dacă urmaţi aceeaşi Prescripţie.”

Aşadar, el spunea: „Da, lor li s-a dat putere să ierte păcatele şi li s-a spus că la cei la care le vor ierta păcatele, le vor fi iertate”, dar cum au făcut aceasta? Prin Cuvântul descoperit al acelui ceas, prin Cuvântul făcut trup în ziua lor. Ei au făcut-o când S-a făcut Cuvântul trup. Când S-a făcut Cuvântul trup? În ziua de Rusalii, atunci când Stâlpul de Foc S-a împărţit în limbi de foc, iar ei au ieşit afară vorbind în limbi, aşa că fiecare om prezent acolo auzea în propria sa limbă, când s-a ridicat Petru şi a început să frângă descoperirea: „Aceasta este ceea ce a spus profetul Ioel.”

„Ce trebuie să facem ca să fim mântuiţi?” Vedeţi, acolo avea loc o schimbare a timpului. Astfel, Petru nu a spus: „Mergeţi la Templu şi aduceţi un miel de jertfă, aduceţi o porumbiţă, pentru că aceasta este jertfa pentru păcat.” Dar ce a spus el? „Pocăiţi-vă!” Ce era aceasta? Cuvântul pentru ziua sa. Petru era sub ungerea Duhului Sfânt, predica sub ungere şi arăta Cuvântul proaspăt pentru acea zi. „Înaintea ochilor voştri se împlineşte ceea ce a prorocit Ioel.” Ce era aceasta? Cuvântul făcut trup. Unde? În cei o sută douăzeci de oameni care fuseseră în camera de sus. Care Cuvânt S-a făcut trup? Cuvântul din profeţia lui Ioel. Iar oamenii au fost străpunşi în inimă şi au zis: „Ce trebuie să facem ca să fim mântuiţi?” „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos, apoi veţi primi darul Duhului Sfânt.”

Cei care au primit porunca aceasta au fost mântuiţi, dar cei care au respins-o au fost osândiţi.

Acum ajungem la zilele noastre. Dacă aceasta este descoperirea pentru ziua de astăzi, atunci toţi fraţii unitarieni sunt mântuiţi. Au existat o mulţime de grupări care s-au format şi care botează în Numele lui Isus Hristos, dar întrebarea care se pune este: Ştiu ei Cine este El? Ştiu ei unde este prezent El? Cunosc ei locul unde Şi-a pus Numele?

Noi am ajuns mai departe pe cale şi a fost descoperit mai mult din Cuvânt deoarece am avut un profet care s-a ridicat la fel ca Petru şi a spus: „Aceasta este ceea ce s-a spus în Maleahi 4, aceasta este ceea ce s-a spus în Apocalipsa3, aceasta este Apocalipsa 10” şi aşa mai departe. Astfel, dacă ei primeau ceea ce spunea el, el avea puterea să ierte păcatul curviei lor. Prieteni, eu nu pot explica aceasta, dar o cred. Aleluia!

În mesajul „Încă o dată, Doamne” din anul 1963, scrie:

„Eu i-am spus: „Dacă voi iertaţi păcatele în felul cum le iertau ei (apostolii), voi merge cu voi, pentru că Petru, cel care avea cheile, a fost întrebat: „Ce trebuie să facem ca să fim mântuiţi?” Şi el a spus: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre.” Dacă voi procedaţi aşa, voi merge cu voi.” Amin Acesta este Cuvântul; acesta este felul lui Dumnezeu de a face lucrurile.”

În „Sărbătoarea Trâmbiţelor”, scrie:

„În Apocalipsa 11, vedem slujba lui Moise şi Ilie. Ilie a chemat Israelul afară din tradiţiile evreieşti, la fel cum Mesajul îngerului al şaptelea a chemat Mireasa afară din tradiţia penticostală. Ţineţi minte! Moise şi Ilie vor chema Israelul afară din vechea ispăşire a sângelui mieilor, oilor şi ţapilor, a jertfelor, la adevărata Jertfă vie, la Cuvânt.”

Adevărata Jertfă vie este Cuvântul, nu Jertfa care a murit, fiindcă El a înviat şi ne-a dat Cuvântul Său şi El este Cuvântul.

„Iar Mesajul îngerului al şaptelea, sub aceeaşi Trâmbiţă, aceeaşi Pecete, (Ce va face?), va chema poporul, Mireasa, afară din tradiţia penticostală şi a lumii la Ispăşirea originală, Cuvântul, Hristos în chipul Cuvântului Său, făcut trup printre noi aici.”

Ispăşirea originală nu este numai cărţile care cuprind Mesajul. Ispăşirea originală S-a făcut trup printre noi.

Acum aş vrea să citim împreună două pasaje din Scriptură, iar pentru aceasta vom deschide mai întâi la Matei 9.1-8. Încerc să merg mai încet pentru că devin atât de entuziasmat încât simt că zbor şi din cauza aceasta citesc versetele prea repede.

„Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea şi a venit în cetatea Sa.

Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!” (v. 1-2).

Aceasta i-a enervat pe farisei la culme din cauză că ei aveau totul, aveau Scripturile, aveau ceea ce a spus Moise şi ştiau că fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate. Dar iată că Isus S-a uitat la omul acela şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”

Când L-au auzit, fariseii şi-au zis: „Unde sunt turturelele omului? Unde este ţapul sau mielul lui? Unde este jertfa lui? Omul acesta nu s-a dus la preot şi nu a respectat vechea rânduială!”

Dar acolo stătea Isus Hristos, plinătatea Cuvântului, a Cuvântului predicat de Moise; fiecare jertfă pe care a predicat-o el era acolo, iar Viaţa care urma să plătească preţul Răscumpărării era în sângele care curgea prin venele Sale; El stătea acolo în plinătatea Duhului Sfânt; El era plinătatea Vieţii lui Dumnezeu în trup şi stătea acolo uitându-Se la omul acela. Tot ceea ce a predicat Moise a ajuns în acest punct, iar ei se uitau la El şi pentru că credeau în El…

Însă fariseii voiau să păstreze vechiul sistem, aşa că ziceau: „Vom face lucrurile aşa cum le-am făcut întotdeauna! Noi avem Cuvântul, avem Scripturile şi am procedat tot timpul aşa!” Dar ei ajunseseră într-un timp în care exista o schimbare a veacului, iar acolo stătea Isus Hristos, Cuvântul deplin făcut trup. El S-a uitat la omul acelea pentru că le-a văzut credinţa. De ce a fost nevoie? De credinţă. „Voi sunteţi mântuiţi prin har, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2.8).

Să citim mai departe:

„Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!”

Şi iată că unii din cărturari au zis în ei înşişi: „Omul acesta huleşte!”

Isus, care le cunoştea gândurile, a zis: „Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre?

Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îţi sunt păcatele” sau a zice: „Scoală-te şi umblă”?

Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, – „Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă.”

Slăbănogul s-a sculat şi s-a dus acasă.

Când au văzut noroadele lucrul acesta, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere.” (v.2-8).

Să mergem acum la Luca 7.44-50. Aici, El era în casa lui Simon şi acolo a venit o femeie care I-a spălat picioarele şi I le-a uns cu mir:

„Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele, dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.

Tu nu Mi-ai dat sărutare, dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.

Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”

Apoi a zis femeii: „Iertate îţi sunt păcatele!”

Cei ce şedeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine este Acesta de iartă chiar şi păcatele?”

Dar Isus a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”

Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.” În ce credea ea? În Cuvântul făcut trup şi manifestat înaintea ei. Tot ce spuseseră profeţii Vechiului Testament şi despre care scrisese Moise, tot Cuvântul S-a făcut trup, iar ea a recunoscut aceasta. Poate nu era capabilă să explice încât să fie înţeleasă de alţii, poate nu era capabilă să poarte o discuţie cu teologii, dar Ceva din interiorul ei ştia că Acela era El. Pe partea cealaltă, predicatorul Simon, omul denominaţional, a văzut Cuvântul făcut trup dar nu a făcut nimic pentru El: nu L-a uns cu untdelemn, nu I-a spălat picioarele, nu I-a dat sărutare, nu L-a preţuit.

Amintiţi-vă Ioan 1.14: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Acesta era Cuvântul făcut trup, era împlinirea profeţiei, era Cuvântul manifestat pentru ceasul său, era Lumina pentru ziua ei, iar ea a venit la El. Dar nu a venit ca să vadă ce se petrecea în adunare, ci a căzut jos la picioarele Cuvântului făcut trup, a început să plângă şi L-a spălat cu lacrimile ei. Ce era aceasta? Ea L-a recunoscut şi a zis: „Aceasta este împlinirea Cuvântului, este Cuvântul pentru ziua mea, este Lumina orei, este Cuvântul manifestat”. Vedeţi, ea Îl iubea, s-a pocăit înaintea Lui, I-a spălat picioarele cu lacrimile ei, le-a sărutat, le-a uns cu ce avea mai bun şi le-a şters cu părul ei. Ce era aceasta? Ea a văzut Cuvântul făcut trup, a văzut Cuvântul pentru ziua ei şi I-a dăruit tot ce avea. Toţi banii ei erau investiţi în cutia aceea cu mir şi şi-a folosit părul ca să şteargă toată murdăria, ruşinea şi respingerea Lui luând toată batjocura asupra ei. A plâns şi s-a pocăit la picioarele Sale, iar El a privit-o şi nu a spus nimic. Nu a spus: „Du-te şi ia o porumbiţă. Iată câteva monede pentru un miel, ia-l şi du-te la preot!” Nu a zis nimic pentru că ea venise la locul potrivit, la Cuvântul făcut trup, la Cuvântul manifestat pentru ziua ei, iar când a venit la El şi L-a recunoscut, predându-şi toată fiinţa, El a privit-o şi a spus: „Simone, păcatele ei care sunt multe, au fost iertate toate.”

„Cum poţi face aceasta? Moise a spus…” Ceea ce spusese Moise stătea chiar înaintea ochilor lor; ea săruta ceea ce a spus Moise şi plângea înaintea Celui despre care vorbise Moise.

„Apostolul Pavel a spus…” Aceasta este ceea ce a spus apostolul Pavel. Aceasta este ceea ce a predicat el, ceea ce vorbea el. Noi plângem înaintea a ceea ce au spus Scripturile, plângem înaintea profeţiilor, sărutăm, iubim aceasta şi Îi purtăm ocara. A cui ocară? A Cuvântului făcut trup, a Cuvântului manifestat, descoperit pentru ziua noastră, a lui Isus Hristos care vine să ia chip în Mireasa Sa care este arătarea Domnului în trup. Acesta este felul în care vine El: S-a strecurat înăuntru ca un hoţ care vine noaptea. Unde S-a strecurat El? În trupul vostru. El S-a strecurat în taină în tabăra inamicului. Cum? În trupul vostru şi al meu, în trupul Miresei din jurul lumii, este o venire tainică.

Când recunoaşteţi aceasta şi veniţi, voi nu veniţi la un mădular al Miresei care spune: „Mărturiseşte înaintea mea!” Nicidecum, ci veniţi la Cuvântul descoperit, la Cuvântul manifestat, la profeţia care stă chiar înaintea ochilor voştri, iar voi o vedeţi, o recunoaşteţi, o iubiţi şi vă pocăiţi înaintea ei.

Prieteni, noi nu căutăm semnele cuielor, ci căutăm Cuvântul făcut trup. El va avea o Mireasă fără pată şi fără zbârcitură.

În Apocalipsa 22.17 scrie: „Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Este formarea chipului Miresei, este venirea lui Hristos în Mireasă. Credinţa voastră v-a mântuit. Credinţa în ce? În acelaşi lucru care a mântuit întotdeauna pe oricine.

Ce i-a salvat pe cei din ziua lui Noe? Credinţa. Credinţa în ce? Credinţa în Cuvântul manifestat. Ce i-a salvat în ziua lui Moise? Sângele de pe uşciorii uşii? Nu! Dar ce i-a salvat? Credinţa în Cuvânt. Credinţa în Cuvânt i-a determinat să înjunghie mielul şi să-i pună sângele pe uşciorii uşii. Ce a salvat-o pe femeia aceasta? Credinţa în Cuvânt. Nu Cuvântul pentru ziua de ieri. Niciodată nu a funcţionat prin credinţa în Cuvântul pentru ziua de ieri, ci întotdeauna este credinţa în Cuvântul pentru ziua de astăzi. „…de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.” (2Tesaloniceni 2.13).

Cum vom fi mântuiţi dacă am fost aleşi mai dinainte? Prin sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. Nu prin negarea Adevărului, ci prin credinţa Adevărului.

În timp ce ne apropiem de încheiere, aş vrea să citesc ceva din mesajul „Acuzaţia”:

„Hristos este Mielul rânduit de Dumnezeu. Observaţi cât de potrivit a fost atunci, arătând că Ierusalimul înceta.”

Când spune că „Ierusalimul înceta”, fratele Branham nu se referea la faptul că Ierusalimul se evapora în aer, ci la faptul că Ierusalimul era scaunul religiei pentru ziua aceea, acolo era Templul, preoţia, trebuiau aduse o mulţime de jertfe, cea de dimineaţa şi cea de seara; de trei ori pe an evreii trebuiau să vină înaintea Lui în Ierusalim. Ierusalimul era locul pentru Cuvânt în ziua aceea. Moise l-a indicat, apoi a venit Solomon şi profeţii, iar în ziua aceea, ei erau acolo şi scaunul era în Ierusalim, ceea ce înseamnă că Ierusalimul era vechiul sistem bisericesc.

„Când? A fost valabil până în ceasul acela. Sângele mielului a fost în ordine până în ziua aceea, dar la răstignire a avut loc o schimbare. Vechea rânduială era încheiată. Exista un sistem nou, iar Mielul era jertfit. Mielul de jertfă era pe pământ, iar ei Îl osândeau şi făceau ce trebuiau să facă. Aşa este.

Slăvit să fie Domnul pentru că vedem acea Lumină cerească minunată în această zi din urmă, pentru că bisericile fac exact acelaşi lucru.”

Trebuie să recunoaştem că ceea ce s-a petrecut atunci, se repetă din nou acum.

„Până în ceasul în care religia organizată este osândită şi va fi dovedit că a jertfit Cuvântul lui Hristos. De atunci încolo este Cuvântul şi numai Cuvântul.”

În mesajul „Acuzaţia”, fratele Branham a spus:

„Eu acuz această generaţie pentru a doua răstignire a lui Isus Hristos!”

Prieteni, ei au trebuit să facă aceasta, au trebuit s-o facă! Nu exista nici o cale de mijloc. Când Cuvântul a fost prezentat astăzi, la deschiderea Peceţilor, trebuia să fie respins pentru că Moise a aşezat în pustie un tipar, atunci când a lovit Stânca de două ori. Deci, Hristos trebuia să fie lovit de două ori. Prima dată a fost lovit la Calvar, iar a doua oară a fost lovit atunci când au fost deschise Peceţile şi a fost respins de sistemele denominaţionale, când a fost respins Cuvântul, ei L-au răstignit din nou pe Fiul lui Dumnezeu.

Iar „…De atunci încolo este Cuvântul şi numai Cuvântul.”

Fratele Branham încerca să ne arate o tranziţie spre ceva. El nu a îndepărtat Sângele lui Isus Hristos care face Ispăşirea pentru păcatele noastre şi nu a schimbat în nici un fel lucrarea de la Calvar, dar ne-a arătat că am fost multă vreme sub un anumit sistem, iar acum urma să aibă loc o schimbare.

La prima răstignire a avut loc o schimbare: vechiul Ierusalim a încetat, vechea formă religioasă a murit pentru că a existat o descoperire care a venit la suprafaţă. Atunci totul a trecut de la mielul nostru, de la ţapul nostru, la Mielul lui Dumnezeu. Acest Miel era acolo şi ei s-au uitat la El, dar acum, la sfârşitul epocilor, la sfârşitul timpului, El S-a întors în plinătatea Cuvântului Său; nu într-un singur trup, ci în manifestarea deplină a Cuvântului Său, în descoperirea deplină. La deschiderea Peceţilor, El S-a întors în măsura deplină a Cuvântului Său, iar când L-au respins, când L-au osândit şi L-au răstignit, acest Cuvânt a fost pus în aplicabilitate deplină.

Ce voia să ne spună prin aceasta? El a spus: „Când a venit Isus Hristos, El era Fiul lui Dumnezeu. El a fost trupul firesc, Mielul lui Dumnezeu care a îndepărtat păcatul lumii. El a fost rânduit şi S-a născut ca să fie Jertfa.”

Evreii au ajuns în pustie, iar Moise a lovit Stânca pentru ca ei să primească apă din Ea, să primească Viaţă. Aşadar, la prima Sa venire, acel Chip al lui Dumnezeu trebuia să fie lovit ca să primim Viaţă din El. Acest lucru fusese deja profeţit şi trebuia să se întâmple.

În trecut, ei trebuiau să meargă înaintea preotului, iar preotul trebuia să cerceteze mielul ca să fie fără cusur, noi ştim aceste lucruri, pentru că trebuia vărsat sângele lui. Dar când a venit Mielul lui Dumnezeu, iar ei L-au respins şi L-au răstignit, în clipa când preoţimea a respins acea Viaţă, ei au condamnat toată închinarea formalistă şi L-au pus în aplicabilitate deplină. Dacă ei L-ar fi primit pe Isus Hristos şi slujba Sa, El nu ar fi fost Mielul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că trebuiau să-L respingă. Dar când au făcut aceasta, când L-au respins, ei au condamnat propriul lor sistem şi L-au pus pe El, pe Mielul însângerat în drept, în aplicabilitate deplină. Din momentul acela, nu le-a mai ajutat la nimic faptul că mergeau la Templu şi puteau aduce ca jertfă o mie de ţapi şi un milion de miei fiindcă nu le ajuta la nimic. De ce? Prin faptul că însăşi preoţia din acea zi a respins această parte a Cuvântului, au osândit-o şi au răstignit-o, ei au pus-o de fapt în drept, în aplicabilitate deplină, iar de atunci încoace, fiecare om trebuia să vină la această parte a Cuvântului pentru mântuire; trebuia să vină la această parte a Cuvântului pentru că numai aşa se putea întâmpla ceva în viaţa lui.

Când pescarul Petru venea înaintea Domnului, el aducea porumbiţele sale sau dacă putea să adune destui bani, cumpăra un miel pe care-l aducea la preoţii de acolo pentru că ei se aflau sub vechea rânduială a Ierusalimului. Preotul lua jertfa lui Petru deoarece Petru nu putea aduce el însuşi jertfa. De ce? Pentru că exista o lege a lui Moise, exista o rânduială care trebuia urmată. Astfel, el venea la acel preot care era o parte esenţială din împlinirea Cuvântului. El reprezenta un punct esenţial pentru ca Petru să poată fi acoperit de sânge. Am înţeles? Fără acel preot, Petru nu putea face nimic pentru că preoţia levită a fost ordinată pentru aceasta. Deci, preotul îl ajuta pe Petru; Petru îşi aducea mielul, iar preotul îl înjunghia şi stropea sângele. Astfel, Legea era împlinită, iar Petru era primit. Totul a fost în ordine până când a apărut Isus, dar când a venit El, s-a schimbat totul.

După ce El a fost respins şi răstignit, Petru s-a ridicat în ziua de Rusalii şi a predicat, iar atunci, preotul pe care Petru trebuise să-l urmeze până atunci ca să poată fi mântuit, acum trebuia să vină el însuşi la Petru ca să fie mântuit. Atunci, Petru nu a mai mers la preot pentru că sistemul vechi era mort, ci aşa cum scrie în Fapte 2.47, „mulţi dintre preoţi erau adăugaţi la numărul lor.” (În traducerea noastră scrie: „Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi”). Din clipa aceea, preoţii au trebuit să vină la apostoli pentru că singura cale ca să poată fi mântuiţi, era să vină la pescarul analfabet, la vameş, la oamenii aceia simpli şi neînsemnaţi. De ce? Pentru că ei aveau cuvintele Vieţii veşnice şi le puteau spune celorlalţi ce trebuiau să facă, iar când noi venim, credem şi ascultăm, suntem mântuiţi. Aceasta însemna schimbarea sistemului, a rânduielii.

Vă puteţi imagina cât era de greu să fii preot în zilele acelea. Ei îl ajutau pe săracul şi analfabetul Petru cu jertfa. Cât de bine s-au simţit ei pentru că puteau să-l ajute pe Petru şi pe alte mii de oameni, dar iată că dintr-o dată s-a schimbat rânduiala, iar atunci ei au avut nevoie de pescar. De ce? Pentru că tot ce fusese în Hristos Isus, care iertase păcatele acelei femei şi ale acelui bărbat, era acum în Petru.

„Dacă poţi să-i faci pe oameni să creadă…” Atunci era în Petru.

Apoi, trecem peste două mii de ani, timp despre care fratele Branham a spus că am avut tot timpul Mielul. Am privit tot timpul înapoi la Calvar, înapoi la Calvar, înapoi la Calvar, dar astăzi, Viaţa care a fost eliberată la Calvar, S-a întors înapoi acum. S-a întors înapoi în plinătatea Cuvântului, iar când preoţia a respins acel Cuvânt, ei au încheiat vechiul sistem denominaţional, al bisericilor, şi au pus acest Cuvânt în aplicabilitate. Acum, preoţii educaţi în seminar trebuie să vină la omul umil care nu are nici un curs în Scripturi. Astfel, ei spun: „Spune-mi despre profetul acesta, spune-mi despre aceasta. Eu nu înţeleg de unde ştii toate lucrurile acestea pentru că eu am fost toată viaţa la şcoală, dar nu am auzit niciodată aşa ceva. De unde le ai?”

Pentru că sistemul s-a schimbat, teologii învăţaţi în seminar trebuie să vină la omul smerit care nu a avut nici măcar o zi de curs biblic în toată viaţa sa şi care nu ne poate spune cum trebuie pronunţat corect cutare cuvânt grec, nici care este însemnătatea lui. De ce? Pentru că sistemul, rânduiala s-a schimbat, ei au pus acum Cuvântul în drept. Care Cuvânt? Cuvântul descoperit prin deschiderea Peceţilor a fost pus în aplicabilitate deplină. Acesta este locul în care trebuie să venim noi astăzi.

Să mergem în 1Ioan 1.5-7:

„Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric.

Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul.”

Când Ioan vorbeşte despre umblarea în întuneric, nu se referă la umblarea în murdărie şi păcat, nici la cluburi de noapte şi baruri, ci se referă la umblarea înafara Adevărului descoperit. A umbla înafara Luminii înseamnă să umbli în întuneric.

„Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.”

Câţi dintre noi dorim să fim curăţaţi de orice păcat? Pentru aceasta există o cerinţă: noi trebuie să umblăm în Lumină, aşa cum El Însuşi este în Lumină.

Aceasta înseamnă că Elisei este în Lumină. Unde este Lumina? Este Ea în voi? Atunci, El este în Lumină, iar prin botezul duhovnicesc în Trupul lui Isus Hristos, noi trebuie să umblăm în Lumină aşa cum şi El Însuşi este în lumină. Cuvântul S-a făcut trup şi Se face trup printre noi.

Acum, noi nu mai putem trimite oamenii la biserica baptistă, nu le mai putem spune: „Du-te în josul străzii şi vei fi bine!”, pentru că nu vor fi bine. Poate ei îşi vor primi partea la judecata de la tronul alb, dar eu nu te voi trimite acolo jos. Dacă te iubesc, îţi voi spune Adevărul ca să poţi umbla în Lumină, aşa cum şi El este în Lumină. Nu-ţi voi spune că eşti curăţat de Sânge, deoarece, ca să fii curăţat de Sânge, trebuie să umbli în Lumină aşa cum şi El este în Lumină.

Eu nu voi spune: „Vărul meu este bine, fratele meu este bine”, doar pentru că îmi place de ei. Poate ei vor fi bine la judecata de la tronul alb, eu nu ştiu, dar nu vreau să mă bazez pe aceasta şi să spun: „Are o şansă acolo.”

Petru avea Ceva de care preotul avea nevoie. El avea descoperirea Cuvântului, iar când a predicat-o, toţi cei care au crezut-o au primit iertarea păcatelor, în timp ce păcatele celor care au refuzat-o au fost ţinute.

Acesta este felul în care a rânduit Dumnezeu lucrurile. Să nu vă temeţi să depuneţi mărturie! Unii oameni spun: „Nu vreau să fac aceasta pentru că nu vreau să hulească şi să fie pierduţi!” Nu acesta este felul în care lucrează Dumnezeu. Este calea Sa, iar Cuvântul Său instalează deja judecata pe pământ. Aceasta este calea rânduită de El. El le-a spus ucenicilor Săi: „Duceţi-vă în toată lumea şi predicaţi Cuvântul la orice făptură. Predicaţi Evanghelia! Cei care o vor primi, vor fi mântuiţi, iar cei care o vor respinge, vor fi osândiţi.”

Aceasta este ceea ce a vrut Dumnezeu. El a vrut ca Cuvântul Său să aducă judecata acum. El nu vrea ca noi să ne aprindem candela şi s-o agăţăm undeva. Ceea ce avea Petru era o oportunitate pentru oricine, iar ceea ce avem noi este o oportunitate pentru oricine. Noi ştim că este numai pentru cei rânduiţi mai dinainte, pentru cei aleşi, dar o predicăm ca şi cum ar fi pentru toată lumea. Nu vă temeţi de Cuvânt, El va judeca ceea ce trebuie să judece pentru că a fost rânduit să judece. Noi trebuie să depunem mărturie şi să fim respinşi; trebuie să împărtăşim ceea ce avem mai scump cu cineva iubit, iar ei trebuie să ne respingă şi să ne scuipe în faţă. Totuşi, noi trebuie să facem aceasta pentru că Acesta este Dumnezeu care face o judecată dreaptă.

Poate ziceţi: „Eu nu vreau să fiu respins!” Voi trebuie să fiţi respinşi! Aceasta este Biblia. Aceasta nu este vorbire laodiceană, nu este propovăduire laodiceană modernă, ci este Biblia. Cuvântul acesta trebuie să instaleze judecata pe acest pământ şi El trebuie să judece drept. Iar dacă eu trebuie să predic de pe acoperişul casei pentru ca cineva să fie judecat drept, atunci o voi face pentru ca acela să fie judecat drept. Dacă un singur suflet vine şi primeşte iertarea păcatelor, este născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu şi este pecetluit pentru Viaţa veşnică, atunci merită să fii scuipat de o sută de ori, să fii numit nebun, ignorant, dus cu pluta şi să fii părăsit de toţi. Pentru mine merită, prieteni.

Ţineţi minte: rânduiala s-a schimbat. Acum este Cuvântul şi numai Cuvântul. El nu mai este în sisteme şi în denominaţiuni pentru că ele au intrat în întuneric total.

Fratele Branham a spus: „De ce urlă diavolul? Pentru că descoperirea Cuvântului este numai în Ea, în Mireasă.” De ce ne vor urî ei? Din pricina acestei descoperiri, dar numai aceasta ne va aduce mântuirea veşnică. Acesta este Cuvântul pentru ziua de astăzi. Indiferent ce credem noi, Acesta este Adevărul, iar eu doresc să fie pentru cineva. Vreau ca gura mea, trupul meu să fie o jertfă vie pentru ca cineva să poată vedea Lumina.

Ne vom opri aici. Mai am câteva notiţe, dar nădăjduiesc că le voi putea aduce cu altă ocazie. Iar dacă nu voi mai putea predica, dacă toată rânduiala lumii se va schimba, slăvit să fie Domnul! Nu vă temeţi de Adevăr fiindcă El vă va face slobozi. Numai Adevărul va face aceasta, de aceea, nu-L îndulciţi, nu-L udaţi, nu-L face ceva ce nu este pentru că Acesta nu este un mesaj ecumenic, nu este un mesaj laodicean, nu este un mesaj blând, nu este un mesaj-lapte, ci este un Mesaj-carne pentru cei ce mănâncă numai carne, pentru vulturi. Prieteni, nu-L faceţi mai domol, ci predicaţi Adevărul, predicaţi-L cinstit, curat, împărtăşiţi-L aşa cum L-a dat profetul. Împărtăşiţi-L cinstit şi adevărat şi orice cade pe alături, trebuie să cadă pentru că Dumnezeu a rânduit deja ceea ce va cădea. Voi doar predicaţi Adevărul!

Pavel a fost bătut cu pietre, a fost lăsat aproape mort, dar s-a ridicat, s-a scuturat de praf şi a mers mai departe în următoarea cetate şi a luat-o de la început. L-au dat afară de acolo, a fost bătut, întemniţat, l-au eliberat din temniţă şi i-au spus să nu mai predice, dar el a spus: „Unde am rămas? La partea B? În ordine, vom continua cu partea C.” De ce? Pentru că el ştia că în interiorul său exista Ceva, că avea Ceva în mâinile sale, Ceva ce oamenii nu pot obţine din altă parte. Aceasta este tot! Cuvântul este numai pentru Ea, iar în ziua când ei au răstignit Cuvântul, ei L-au pus de fapt în drepturile Sale depline, în aplicabilitate deplină. Iar acum, dacă vrem să fim acoperiţi de Sânge, este Cuvântul şi numai Cuvântul. Eu nu-mi voi cere scuze pentru aceasta. Este lucrarea lui Dumnezeu! Nu este lucrarea mea şi nici a voastră, ci este lucrarea lui Dumnezeu.

Unde este descoperirea Cuvântului? Numai în Ea.

Să ne rugăm. Amin!

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *