Meniu Închide

CHAD LAMB – SCHIMBAREA TIMPULUI IN CADRUL EPOCII BISERICII LAODICEA

 

18 iulie 2018

 

În timp ce stăm în picioare, aş vrea să citim împreună Psalmul 27.1-6:

 

Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică?

Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad.

Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.

Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui.

Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă.

Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul.”

 

În timpul cât am fost plecat, mi-am revizuit notiţele şi mi-am dat seama că am făcut două greşeli pe care aş vrea să le corectez astăzi. Când am vorbit despre întunecarea lunii, când papa Paul al şaselea a mers la Ierusalim, am spus că aceasta a avut loc în mai 1964, dar am greşit pentru că a fost în 30 decembrie 1963. Chiar la sfârşitul anului 1963, a avut loc o eclipsă, o întunecare totală a lunii, iar papa Paul al şaselea a mers în Israel şase zile mai târziu, în 05 ianuarie 1964.

Aşadar, eclipsa a precedat vizita papei în Israel şi a avut loc cu cinci zile mai devreme.

A doua greşeală pe care am făcut-o a fost în legătură cu cutremurul din Alaska. Data pe care am spus-o a fost corectă: 27 martie 1964, dar am spus că a fost cel de-al doilea mare cutremur din istoria omenirii, dar am greşit. A fost cel de-al treilea mare cutremur, pentru că al doilea a fost cel din Chile, de 9,5 pe scara Richter, cel din Alaska fiind de 9,2 pe scara Richter. A fost cel mai mare cutremur din istoria SUA şi din emisfera nordică.

Am dorit să corectez aceste lucruri pentru că au fost două greşeli pe care le-am văzut, dar este posibil să fi făcut mai multe, iar dacă voi descoperi şi altele, vă voi spune şi vouă. Sau puteţi veni voi să-mi spuneţi dacă descoperiţi ceva. Aceasta îmi va face bine, pentru că smerenia este un lucru minunat.

Acum aş vrea să ne întoarcem la Psalmul 27 şi să vorbim puţin despre el. Fratele Branham a luat acest text din Scriptură şi l-a citit ca text de introducere pentru mesajul „Răpirea”. Este interesant faptul că a ales acest text pentru un asemenea subiect, aşa că aş vrea să extragem câteva lucruri de aici.

Într-o vreme de necaz, David scria: „Domnul este lumina şi mântuirea mea. De cine să mă tem?”

Lumina şi mântuirea care au venit în acele zile de necaz, au îndepărtat frica din viaţa sa. Lumina şi mântuirea care au venit la noi astăzi, au îndepărtat frica din viaţa noastră, aşa că nu ne mai temem de nimic.

Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică?

Când înaintează cei răi împotriva mea, ca să-mi mănânce carnea, tocmai ei – prigonitorii şi vrăjmaşii mei – se clatină şi cad.

Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi.

Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte”.

Aici, David vorbea despre constrângere, despre faptul că pe măsură ce se ridica constrângerea şi se războia cu el, pe măsură ce se ridica să-i mănânce carnea, chiar prigonitorii lui se clătinau şi cădeau pentru că nu erau capabili să-şi îndeplinească faptele lor pline de laşitate.

Chiar înainte ca ei să facă toate acestea, El o va lua sus pe Mireasa Sa. Aleluia!

Un lucru cer de la Domnul şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului.”

Când vorbea despre Casa Domnului, David nu se referea la o casă firească, pământească, ci se referea la Împărăţie, la toată Casa lui Dumnezeu. De exemplu, Avraam avea un cort pentru soţia sa şi avea slujitori. Aceea era casa lui Avraam, iar David spunea: „Doresc să trăiesc pentru veşnicie în Împărăţia Domnului, nu doresc să fiu în afara ei.”

„…în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să mă minunez de Templul Lui.

Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui.”

Cuvântul „cort” de aici înseamnă „acoperământ sau ascunziş.”, ceva ca un tufiş sau un alt loc în care aţi merge ca să vă ascundeţi.

„…mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui şi mă va înălţa pe o stâncă.”

În Scripturi, Stânca este întotdeauna simbolul descoperirii. Pe ce stâncă credeţi că vom fi aşezaţi în timpul Răpirii? Va fi Stânca descoperirii lui Isus Hristos. Cartea Apocalipsei este descoperirea lui Isus Hristos, este Stânca.

Ce credeţi că face chiar descoperirea acum pentru noi? Descoperirea Cuvântului şi înţelegerea a ceea ce se petrece, descoperirea care ne-a adus înţelegere ne ridică deja capul deasupra vrăjmaşilor noştri, pentru că înţelegem ceea ce ei nu pot înţelege. Noi vedem ceea ce ei nu văd, deci suntem într-un loc diferit. Descoperirea ne-a ridicat capul deasupra vrăjmaşilor noştri.

Iată că mi se şi înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul.”

David cânta şi se bucura în timp ce vrăjmaşii lui se adunau în jurul lui ca să-i mănânce carnea. De ce? Pentru că Domnul este lumina şi mântuirea noastră, de cine să ne temem? Este uşor să spunem aceasta când nu se petrece nimic rău, când în jurul nostru nu există armate care vor să ne nimicească, dar când vrăjmaşul vine, când armatele se ridică la război în jurul nostru şi putem spune la fel ca el: „Domnul este sprijinul vieţii Mele, de cine să mă tem?”, înseamnă că ne-am întâlnit cu Ceva. Aleluia!

Am intitulat mesajul de astăzi „Schimbarea timpului în cadrul epocii Laodicea”. Noi am vorbit de multe ori despre subiectul acesta şi l-am abordat din diferite unghiuri, iar astăzi aş vrea să-l abordăm şi din acest punct de vedere şi vom vedea unde merge.

În mesajul „Răpirea” citim:

Aici vedem că Enoh al şaptelea patriarh de la Noe, a fost un simbol al epocilor bisericilor. Toţi cei şase bărbaţi de dinaintea lui au murit, dar Enoh a fost transformat. Enoh, al şaptelea patriarh, a fost răpit, arătând că epoca a şaptea a bisericii este cea care va avea parte de Răpire. Fără îndoială, noi ştim cu toţii că ne aflăm în epoca a şaptea a Bisericii.

Este cea de-a şaptea epocă a Bisericii şi va avea parte de Răpire.”

Aş vrea să reţineţi aceasta. Aş vrea ca atunci când spunem cuvântul „Răpire” să putem merge cu toţii în locul în care putem spune: „Răpirea este de aici înainte”, dar să nu ne gândim imediat la schimbarea trupului, ci să ne gândim la Răpire ca la o perioadă de timp, când Mireasa începe să fie luată sus, mai întâi prin descoperire duhovnicească, iar apoi printr-o schimbare în trup, printr-un Strigăt, un Glas şi o Trâmbiţă.

În felul acesta, vom începe să-l înţelegem pe profet, vom înţelege ce spunea sau ce făcea el. Eu vă arăt aceste lucruri pentru a dovedi că ceea ce vă spun este ceea ce a spus şi a învăţat profetul. Încheierea Răpirii sau momentul final al Răpirii este schimbarea trupului. În mod categoric, fizic, noi vom avea parte de o schimbare a trupului, iar în Epocile bisericilor, fratele Branham a spus: „El va schimba atomii noştri.” Deci, vom avea parte de o schimbare la nivelul moleculelor, genetica aceasta veche, hibridă, va fi schimbată, dar până atunci, noi ne vom schimba şi ne vom schimba şi ne vom schimba pentru a ajunge la chipul lui Isus Hristos. Aleluia!

Astăzi, ne vom concentra pe partea de sfârşit a epocilor bisericilor, dar mai întâi aş vrea să citim ceva din Pecetea întâi:

Atunci a venit epoca bisericii penticostale cu botezul Duhului Sfânt, iar ei s-au întors la aceasta, dar nu mai pot exista alte epoci. Acestea sunt toate: acum este epoca bisericii Laodicea. Apoi, studiind Scriptura am aflat că mesagerul unei epoci a venit de fiecare dată la sfârşitul ei. Pavel a venit la sfârşitul epocii; Irineu a venit la sfârşitul epocii; Martin a venit la sfârşitul epocii; Luther a venit la sfârşitul epocii catolice; Wesley a venit la sfârşitul epocii luterane, iar Rusaliile au venit la sfârşitul epocii sfinţirii, prin botezul Duhului Sfânt.”

Ce ne arată el aici? Luther a venit la sfârşitul epocii precedente, la sfârşitul epocii catolice. El a venit ca să închidă epoca catolică sau epoca bisericii Tiatira, să înceapă Reforma şi să ducă biserica în epoca luterană. Când fratele Branham a spus că „el a venit la sfârşitul epocii”, a vrut să spună că mesagerul a venit la sfârşitul epocii precedente. Astfel, Luther a început epoca luterană, dar după moartea lui, aceasta a continuat.

Wesley la sfârşitul epocii luterane.”

Vedeţi, înseamnă că mesagerul a venit la sfârşitul epocii precedente. Luther a venit la sfârşitul epocii catolice, iar Wesley a venit la sfârşitul epocii luterane şi a început epoca wesliană sau metodistă. El a venit ca să închidă o epocă şi să facă tranziţia în alta.

Iar la sfârşitul epocii penticostale, noi ar trebui să primim, potrivit Cuvântului, Dumnezeu să mă ajute să vă arăt aceasta în această seară, un mesager care va lua toate capetele lăsate libere acolo şi să descopere toată taina lui Dumnezeu pentru răpirea Bisericii.”

Aşadar, la sfârşitul epocii penticostale sau rusalistice, nu la începutul ei, ci la sfârşit, va veni un mesager care va închide epoca penticostală. Şi unde ne va duce el? În răpirea Bisericii.

Este ceva ce noi nu putem face deoarece nu putem folosi vechea înţelege denominaţională ca să definim termenii, ci trebuie să-l lăsăm pe profet să facă aceasta. Nu lăsaţi ca vechea educaţie de seminar sau vechea voastră înţelegere să definească termenii, ci lăsaţi-l pe profet să ne arate care este sfârşitul unei epoci, lăsaţi-l pe profet să ne spună care este timpul Răpirii.

El a spus următoarele în mesajul „Răpirea”:

Acum fiţi atenţi la cea de-a şaptea epocă a Bisericii, „când cel de-al şaptelea înger începe să sune, tainele lui Dumnezeu sunt făcute cunoscute chiar acolo”, Peceţile.”

Apocalipsa 10.7. Ce este aceasta? Deschiderea Peceţilor, care a fost de fapt predicarea celor şapte Tunete. Aleluia! Când s-a petrecut aceasta? La sfârşitul epocii. Sunt sute de citate cu privire la aceasta, dar eu încerc să ating doar vârfurile aici.

Aşadar, avem trei date la care aş vrea să privim cu atenţie:

1906                   1963                          2018

 

Aş vrea să privim la faptul că mesagerul vine la sfârşitul epocii. Noi ştim că fratele Branham a venit, iar în anul 1933 a ţinut prima sa trezire şi a botezat în râul Ohio, iar Stâlpul de Foc a venit jos şi l-a însărcinat ca premergătorul celei de-a doua veniri a lui Hristos.

Acesta este un alt termen la care trebuie să fim atenţi. Când el vorbeşte despre a doua venire a lui Hristos, noi trebuie să ştim că aceasta se încheie cu întâlnirea în văzduh. Nu începe cu întâlnirea în văzduh, ci începe cu un Strigăt, un Glas şi o Trâmbiţă. Venirea Domnului este în Mireasă, El vine în chipul Miresei, Fiul omului vine în Trup, în Trupul Bisericii Sale.

Acesta este un alt termen pe care nu putem să-l utilizăm conform înţelegerii tradiţionale de seminar.

A doua venire nu este un moment anume din timp când Îl vom întâlni în văzduh, ci aceea este încheierea, sfârşitul celei de-a doua veniri. Aleluia!

Dacă facem un calcul, vedem că din anul 1906 până în anul 1963 sunt cincizeci şi şapte de ani, iar din anul 1963 până în anul 2018 sunt cincizeci şi cinci de ani. Dacă noi mărşăluim încă în ultima epocă, în epoca bisericii penticostale, dacă încă mergem mai departe în cadrul acesteia, înseamnă că fratele Branham nu a venit la sfârşitul epocii, ci la mijlocul ei. Atunci, aceasta nu poate fi epoca penticostală, ci este o epocă diferită. Noi nu putem trăi acum la sfârşitul epocilor bisericilor, ci acestea s-au încheiat pentru că aşa ne-a spus profetul.

În predica „Edenul Satanei”, el a spus:

Epoca bisericii Laodicea este epoca bisericii Penticostale pentru că este ultima epocă a bisericii. Luther a avut mesajul lui; Wesley a avut mesajul lui, iar penticostalii au avut mesajul lor.”

Vedem că aici fratele Branham leagă epoca bisericii Laodicea de epoca bisericii penticostale. El a spus de nenumărate ori că ultima epocă a bisericii este epoca bisericii penticostale şi că epoca penticostală este epoca bisericii Laodicea.

Am să vă aduc încă un citat care nădăjduiesc că vă va aduce puţină lumină asupra acestui lucru, pentru că noi am înţeles că epoca bisericii Laodicea continuă până în perioada Necazului. Priviţi ce spune profetul în anul 1965 în mesajul „Uşi după uşi”:

Ţineţi minte că aici li se vorbeşte penticostalilor pentru că epoca penticostală este ultima.”

 

Filladellfia                 1906   –   1963   –   2018

1750-1906                        L A O D I C E A

Să mergem mai departe. În anul 1906 a avut loc o tranziţie de la epoca bisericii Filadelfia la epoca bisericii Laodicea, dar fratele Branham a spus ceva foarte interesant în „Epoca bisericii Filadelfia”:

Pentru a înţelege bogăţia însemnătăţii cuvintelor: „Iată, am pus înaintea ta o uşă deschisă şi nici un om nu o poate închide”, trebuie să ne amintim ce a fost spus despre fiecare epocă care se suprapune peste o altă epocă. Există o suprapunere, o întrepătrundere, o topire sau mai degrabă o pălire, şi nu o încheiere bruscă şi un început curat. Îndeosebi această epocă (a şasea) se revarsă în epoca următoare.”

Este important să înţelegem aceste cuvinte: „Îndeosebi această epocă” sau: Epoca bisericii Filadelfia curge sau se revarsă în epoca următoare, în epoca Laodicea.

„Dar nu numai că această epocă se revarsă în ultima epocă, ci ultima epocă este din multe puncte de vedere o continuare a epocii a şasea. Epoca a şaptea (o epocă foarte scurtă) se adună pentru o singură lucrare rapidă, cu tot răul fiecărei epoci şi cu toate acestea, cu toată realitatea Rusaliilor. Odată ce epoca Filadelfia aproape că şi-a încheiat cursul, epoca Laodicea vine repede în scenă, aducând atât neghina cât şi grâul la seceriş. „Mai întâi legaţi neghina pentru a fi arsă, dar aduceţi grâul în hambarul Meu!”

Să privim puţin la aceste lucruri.

Noi ştim că epoca penticostală a început în anul 1906, iar fratele Branham ne-a spus că epoca a şasea curge mai mult decât oricare altă epocă, în epoca a şaptea. Iată cuvintele spuse de el: „…ultima epocă este din multe puncte de vedere o continuare a epocii a şasea.”

Să vedem de ce.

Epoca a şaptea sau epoca rusalistică, penticostală, a început fără nici un mesager. A început în anul 1906, dar fără un mesager. Mesagerul ei şi-a început slujba numai în anul 1933. Aşadar, unul din multele feluri în care epoca a şasea se revarsă în cea de-a şaptea este pentru că epoca a şaptea sau epoca penticostală a început fără un mesager. De aceea, fratele Branham a spus de multe ori că Mesagerul celei de-a şaptea epoci a Bisericii este Duhul Sfânt. El a spus aceasta pentru că în anul 1906 a avut loc o revărsare a Duhului Sfânt, iar darurile au fost restituite înapoi în biserică şi au continuat de atunci, dar fratele Branham a venit la sfârşitul epocii. La sfârşitul cărei epoci? La sfârşitul epocii penticostale.

 

 

 

 

 

 

Mesagerul vine la sfârşitul epocii

 

1906      –        1963                   –        2018

 

epoca rusalistică (penticostală)

L A O D I C E A

În „Mesagerul timpului de seară” din anul 1963, fratele Branham spune :

Îngăduiţi-mi să vă spun că la sfârşitul acestei epoci penticostale se va ridica un mesager care va lega totul. Va fi un bărbat.”

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a spus că epoca Filadelfia curge în epoca a şaptea şi că epoca a şaptea este în multe feluri o continuare a epocii a şasea.

Dacă mergem în Apocalipsa 3.11, acolo citim :

Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.”

Aceste cuvinte sunt spuse în epoca a şasea : „Iată, Eu vin curând,” dar eu credeam că El a venit în epoca a şaptea, nu în cea de-a şasea. Epoca a şasea curge în cea de-a şaptea, iar epoca a şaptea este o epocă foarte scurtă. Astfel, profetul epocii a şaptea a păşit în scenă ca să închidă epoca a şaptea şi ca să ne ducă într-o altă epocă sau într-un alt timp. De aceea, fratele Branham ne-a îndreptat spre versetul acesta şi ne-a arătat că această epocă se revarsă pur şi simplu în cealaltă, iar El a spus : „Iată, Eu vin Curând !” La ce se referea El? La faptul că va veni în anul 2018 sau în 2019 sau se referea la o altă venire?

În mesajul „Dumnezeu ascuns în simplitate” scrie:

Eu cred că epoca Laodicea este epoca penticostală. Ea ajunge căldicică şi Dumnezeu o varsă din gura Lui.”

Iar acum, iată citatul la care m-am referit mai devreme, din mesajul „Hristos identificat în toate timpurile”:

Aceasta este una din ultimele cele mai mari treziri pe care le va primi lumea şi care a venit în ultima epocă, epoca Laodicea, la sfârşitul timpului penticostal.”

Aşadar, în cadrul epocii Laodicea există o perioadă penticostală, iar la sfârşitul acestei perioade există un mesager care va veni ca s-o încheie. Aceasta se întâmplă în Laodicea.

Să mergem mai departe.

În anul 1963 s-a întâmplat ceva pentru că aici era un profet care a încheiat epoca penticostală, iar dacă a fost încheiată o epocă, dacă mesagerul a fost aici ca să încheie o epocă, înseamnă că era aici şi ca să-i ducă pe oameni la altceva. Când a încheiat epoca catolică, Luther i-a dus pe oameni la altceva; când Wesley a încheiat epoca luterană, iar dus la altceva, iar acum, fratele Branham a fost aici, a încheiat epoca penticostală şi ne-a dus la altceva. Dar el nu a putut să ne ducă într-o altă epocă a Bisericii, pentru că epoca penticostală este epoca a şaptea, deci ultima, de aceea nu a putut să ne ducă într-o altă epocă, ci ne-a dus la altceva.

În Pecetea întâi, el a spus:

Dar atunci, păşesc în faţă şapte Tunete misterioase care nu sunt scrise deloc. Aşa este. Eu cred că aceste şapte Tunete vor fi descoperite în zilele din urmă, ca să aducă Mireasa la credinţa de Răpire, deoarece cu ceea ce avem chiar acum, nu am fi capabili s-o avem. Există Ceva prin care a trebuit să păşim mai departe, pentru că acum de-abia dacă avem destulă credinţă pentru vindecarea divină. Noi trebuie să avem destulă credinţă ca să fim schimbaţi într-o clipită şi să fim luaţi sus de pe acest pământ.”

Aşadar, fratele Branham se afla aici într-un timp de schimbare, schimbarea de la penticostali la altceva. Epoca penticostală este epoca bisericii Laodicea, ultima epocă, iar profetul urma să ne ducă la altceva. În viaţa sa s-a întâmplat ceva semnificativ despre care a început să vorbească în anul 1962, când a avut vedenia cu piramida care cobora, cu Piatra de încheiere sau Piatra din vârf. Cine este Piatra de încheiere? Hristos. El a văzut Piatra a încheiere venind, Aceasta fiind descoperirea celor şapte Tunete sau descoperirea Cuvântului pentru că Piatra este o descoperire.

Acum aş vrea să citim din Apocalipsa 3.20-22:

Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine.

Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.»’

Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Aici avem acest verset în care Domnul a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa…”, iar fratele Branham ne-a spus că biserica   l-a dat afară de tot. Astfel, acum Îl vedem pe Hristos înafara epocii Laodicea, Îl vedem pe Hristos dat afară de tot în ultima epocă a bisericii, vedem că El este afară din tabără, afară din biserică. Dar în continuare ajungem la capitolul 4, unde scrie:

După aceste lucruri, m-am uitat şi iată că o uşă era deschisă în cer.

Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”

Noi am vorbit despre cele două uşi pe care le avem la sfârşitul epocilor bisericilor, pentru că în epoca bisericii Laodicea avem o uşă închisă, iar El stă şi bate la ea. Dar cine a închis uşa? Bisericile L-au scos afară. Dar după aceea a fost deschisă o uşă în cer, iar noi privim la uşa deschisă.

 

 

Uşa a fost deschisă în ceruri pentru că cerul este alcătuit din Cuvânt, deci a fost deschis Cuvântul, Tragerea a treia care a avut loc în anul 1963 când a venit plinătatea Cuvântului, predicarea celor şapte Tunete, descoperirea Peceţilor.

Fratele Branham a văzut această piramidă venind jos şi ştim că el a spus că au fost cei şapte îngeri, aripile lor formând peruca Lui şi arătând că cele şapte epoci ale bisericii erau încheiate. Iar când cele şapte epoci ale bisericii au fost încheiate, El a venit jos. Aleluia!

Întrebarea pe care o am este: Unde a mers profetul atunci când a venit Norul şi această constelaţie de şapte Îngeri a venit deasupra lui? El a mers sus, în constelaţia de îngeri. Ce făcea el? El era snopul legănat şi ne arăta calea. O uşă fusese închisă, dar alta a fost deschisă în ceruri, iar când a venit constelaţia aceea, el a fost ridicat de pe pământ în ea. De ce? Pentru că Ioan trebuia să fie luat sus prin uşa deschisă.

În mesajul „Perseverent” din august 1963, citim:

Am văzut pietrele căzând de pe o parte a dealului şi rostogolindu-se în jos, iar când am privit în sus, deasupra mea era acel Cerc alb stând în jur. Aici au venit şapte îngeri, m-au luat sus şi au spus: „Întoarce-te chiar acum înapoi în Est şi adu cele şapte Peceţi, pentru că există şapte taine şi tot Cuvântul este descoperit în aceste şapte taine.”

Când a văzut Norul, a intrat drept în El. Îmi place tipologia. Noi ştim că Piatra de temelie a devenit Piatra de încheiere, încheind construcţia care este Biserica. După ce s-au încheiat epocile Bisericii, după ce am parcurs cele şapte trepte ale piramidei, a putut venit jos Piatra de încheiere, Hristos.

Aş vrea să ne abatem puţin şi să mergem la Daniel 2. Nebucadneţar a avut un vis, dar niciunul dintre înţelepţii lui nu a putut să-l tălmăcească. În visul avut, Nebucadneţar a văzut un chip, iar Daniel a venit şi i-a adus tălmăcirea.

Astfel, începând de la versetul 31 citim:

Tu, împărate, te uitai şi iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare şi de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta şi înfăţişarea lui era înfricoşătoare.

Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul şi braţele îi erau de argint; pântecele şi coapsele îi erau de aramă;

fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier şi parte de lut.

Tu te uitai la el, şi s-a dezlipit o piatră fără ajutorul vreunei mâini, a izbit picioarele de fier şi de lut ale chipului şi le-a făcut bucăţi.

Atunci, fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat împreună şi s-au făcut ca pleava din arie vara; le-a luat vântul şi nici urmă nu s-a mai găsit din ele. Dar piatra care sfărâmase chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul.” (v. 31-35). Aleluia!

În mesajul „Anul Jubiliar” din anul 1954, citim:

Profeţia se repetă. Ştiaţi că cuvintele lui Dumnezeu Se repetă în cicluri? De exemplu, odată am citit în Biblie, în Matei capitolul 2 sau cred că este capitolul 1, cuvintele: „L-am chemat pe Fiul Meu din Egipt”, care se referă la Isus când a fost chemat afară din Egipt. Acelaşi verset face referire şi la momentul în care Dumnezeu l-a chemat pe Israel afară din Egipt, pentru că Israel a fost fiul Său. Astfel, versetul la care se referea Matei a fost versetul care spune că El Şi-a chemat Fiul, Israel, din Egipt. De asemenea, El L-a chemat pe Fiul Său din Egipt.”

Este important să înţelegem că profeţia se desfăşoară în cicluri. Dar faptul că vedem un ciclu ajungând la sfârşit, ca de exemplu în cazul primului Exod când El a spus: „L-am chemat pe fiul Meu afară din Egipt”, apoi a venit la profetul Său Moise şi i-a spus: „M-am coborât să-l izbăvesc şi te trimit pe tine”, iar Moise s-a dus acolo în Numele lui Dumnezeu şi i-a scos afară din Egipt, ceea ce înseamnă că acel ciclu al izbăvirii este deja împlinit, nu înseamnă că totul s-a terminat, nici că Cuvântul Lui nu este veşnic, că nu poate exista un alt ciclu al aceleaşi profeţii. Noi înţelegem că profeţia se împlineşte în cicluri, iar fratele Branham a spus că există atât o împlinire firească, cât şi o împlinire duhovnicească. Aşadar, pentru că vedem un ciclu încheiat, nu înseamnă că totul este încheiat.

Înseamnă că şi profeţia din Daniel avea să se împlinească în cicluri. O Piatră urma să se dezlipească din munte fără ajutorul vreunei mâini şi avea să lovească picioarele chipului, acest chip fiind puterile lumii neamurilor care au început cu împărăţia lui Nebucadneţar, capul de aur şi au continuat cu perşii, apoi cu grecii, ajungând la coapse şi la picioare, iar mai jos, la fier care era amestecat cu lutul. Nouă ni s-a spus că acest al patrulea imperiu, a devenit o biserică şi se va amesteca cu oamenii, apoi am aflat că la sfârşit se va ajunge la zece degete.

Fratele Branham ne-a spus că va fi un timp când se va ajunge la aceste două picioare, la degetele picioarelor, iar atunci vor fi cinci naţiuni din Est şi cinci naţiuni din Vest, Eisenhower şi Hrusciov fiind degetele mari ale acestor două picioare. Eisenhower înseamnă fier, iar Hrusciov înseamnă lut. Prin aceasta, fratele Branham ne-a arătat că am ajuns la picioarele chipului. Aceasta nu înseamnă că nu vor fi zece degete care vor fi nimicite în timpul Necazului celui mare. Dar el ne-a arătat că am ajuns la perioada celor zece degete şi a spus că Dumnezeu a vrut ca noi să vedem că atunci când s-a enervat Hrusciov, el nu a dat cu pumnul în masă, nici cu pălăria sa, ci şi-a dat jos pantoful şi a început să bată cu el în masă „ca să atragă atenţia asupra picioarelor.” Vedeţi, el a vrut să vedem că am ajuns la împlinirea Scripturilor, că aceste puteri lumeşti au ieşit la suprafaţă, Estul şi Vestul, cinci împărăţii dintr-o parte şi cinci împărăţii din partea cealaltă. Noi putem schimba numele împărăţiilor cât vrem, dar sunt cinci împărăţii de-o parte şi cinci împărăţii de partea cealaltă, reprezentate de Hrusciov (lut) şi Eisenhower (fier), fierul şi lutul fiind pentru credincioşi semnul că am ajuns la picioare.

Ce s-a întâmplat când s-a ajuns la picioare? A venit jos o Piatră care s-a dezlipit din munte fără ajutorul vreunei mâini, iar această Piatră a lovit chipul în picioare. Ce este aceasta? O descoperire duhovnicească a Cuvântului care a venit ca să biruiască lucrarea Antihristului făcută prin puterile neamurilor, care a pornit de la Roma păgână şi a ajuns la Roma papală, devenind un sistem bisericesc, apoi o mişcare spirituală în oameni. Dar acum a venit o Piatră duhovnicească, o descoperire, ca să lovească lucrarea aceea spirituală în picioare. Va exista şi o nimicire firească a împărăţiilor lumii? Categoric. Dar noi suntem în timpul când El ne-a arătat că am ajuns la picioare şi că a existat o Piatră care S-a dezlipit din munte fără ajutorul unei mâini, o descoperire minunată a lui Isus Hristos, El Însuşi venind jos şi lovind acest chip, frângând puterea vrăjmaşului.

Prieteni, noi suntem cei care beneficiem de lucrarea Împăratului venit jos, pentru că această Piatră este un Împărat. Şi ce a făcut Împăratul? A venit să nimicească puterile lumii şi să înceapă Împărăţia Sa pe pământ.

Să mergem la versetul 40:

Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, ca fierul care face totul bucăţi.

Şi, după cum ai văzut picioarele şi degetele picioarelor parte de lut de olar şi parte de fier, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi împărţită, dar va rămâne în ea ceva din tăria fierului, tocmai aşa cum ai văzut fierul amestecat cu lutul.

Şi, după cum degetele de la picioare erau parte de fier şi parte de lut, tot aşa şi împărăţia aceasta va fi în parte tare şi în parte plăpândă.

Dacă ai văzut fierul amestecat cu lutul, înseamnă că se vor amesteca prin legături omeneşti de căsătorie, dar nu vor fi lipiţi unul de altul, după cum fierul nu se poate uni cu lutul.

Dar, în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie…” (v.40-44).

O clipă! „…în vremea acestor împăraţi”. Ne-a spus fratele Branham că am ajuns în vremea acestor împăraţi? Ne-a spus el că au existat două degete mari la aceste două picioare: Eisenhower şi Hrusciov şi că Dumnezeu l-a determinat pe Hrusciov să-şi scoată pantoful şi să bată cu el în masă ca să atragă atenţia la picioare? Este cumva aceasta doar o poveste sau o anecdotă? Sau Dumnezeu ne-a arătat că am ajuns la sfârşitul acestei epoci, la sfârşitul acestei amăgiri care-i înşela pe oameni printr-un sistem bisericesc care a devenit sistemul catolic, curva cea mare şi fiicele ei care s-au amestecat cu oamenii? Dar când toate denominaţiunile şi biserica catolică, sunt instalate, există o Putere, o Piatră, o Descoperire, Cuvântul care Se dezlipeşte din Munte fără ajutorul vreunei mâini şi vine jos „în vremea acestor împăraţi.” A căror împăraţi? A celor zece degete.

Tot ce trebuie să facem noi este să credem ceea ce ne-a spus profetul. Noi nu trebuie să descifrăm nimic, ci, dacă el a spus că acestea sunt cele două degete mari, atunci sunt cele două degete mari. Când el a spus că sunt cinci împărăţii din Est şi cinci din Vest, a ştiut ce spune. Aceasta nu înseamnă că nu va exista o altă împlinire în perioada Necazului, dar el a ştiut despre ce vorbea, iar noi trebuie doar să-l credem. Aleluia!

Dar, în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii şi ea însăşi va dăinui veşnic.

Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini şi care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat şi tâlcuirea lui este temeinică.” (v. 44-45).

Această Piatră care a lovit picioarele, S-a făcut un Munte mare care a umplut pământul. Ce este aceasta? O Împărăţie duhovnicească. Împăratul a venit jos ca să-Şi caute Împărăteasa. Ce a venit să facă El? Să-Şi înceapă Împărăţia. El trebuie să ridice Împărăţia de pe pământ, iar Împărăţia este în noi. „Împărăţia cerurilor este în voi. Nu spuneţi că este aici sau acolo, căci Împărăţia cerurilor este în voi.” A spus Isus aceasta? El a venit jos.

Unde a mers Piatra de încheiere când a venit jos? În Mireasa Sa. Venirea Domnului în Piatra de încheiere, a doua venire, venirea în Trup. Ce făcea El? Stabilea Împărăţia, iar aceasta s-a făcut un Munte mare care umple tot pământul. Nu cu un număr mare de oameni, ci cu o descoperire care frânge puterea vrăjmaşului. Iar acum, ca să poată veni într-o manifestare fizică, El trebuie s-o ridice de pe pământ, s-o cureţe şi s-o aducă din nou jos, fireşte, dar aceasta nu înseamnă că nu este aici duhovniceşte, că nu are loc, chiar acum, duhovniceşte. Nu înseamnă că Piatra care s-a dezlipit din munte, fără ajutorul vreunei mâini, nu a lovit chipul la picioare, de aceea, acum noi nu ne mai aflăm sub amăgire, nu mai suntem păcăliţi de puterea care s-a amestecat cu oamenii. Aceasta a fost frântă. Slăvit să fie Domnul!

Să ne întoarcem la Apocalipsa capitolul 3.

Aşadar, mesagerul a venit la sfârşitul epocii. Ce s-a întâmplat în continuare, dacă el a venit să pună capăt epocii? Noi am spus că fiecare mesager a venit la sfârşitul epocii anterioare, ca s-o închidă şi ca să-i ducă pe oameni la o descoperire mai mare sau într-o nouă epocă.

Noi ştim că fratele Branham a fost un premergător ca şi Ioan Botezătorul, iar Ioan Botezătorul a venit într-un Interval, într-o spărtură, ca să stea între două timpuri, între timpul sau epoca Legii şi cea a harului; el a fost legătura care a legat două timpuri, a fost ultimul dintre profeţii Vechiului Testament şi l-a adus în scenă pe primul dintre profeţii Noului Testament, pe Isus Hristos. El este Cel mai mare dintre profeţi; El îi cuprinde pe toţi profeţii; El este totul.

Ioan a fost aici şi a stat în spărtura dintre Vechiul şi Noul Testament. Ce a făcut fratele Branham când a fost aici? El a stat la sfârşitul epocilor bisericilor, ca să ni-L prezinte pe Mire, ca să lege Capul de Trup, Mirele şi Mireasa, ca să putem ajunge la căsătoria Miresei.

Vedeţi, continuă să se repete acelaşi lucru; aceste profeţii se împlinesc în cicluri.

Slujba fratelui Branham a venit ca să pună punct epocii penticostale şi să ne conducă în epoca Miresei:

 

Mesagerul vine la sfârşitul epocii     Epoca Miresei

epoca penticostală

 

Există o mulţime de lucruri pe care aş vrea să le spun şi le voi spune, dar vă rog să aveţi răbdare, pentru că doresc să împărtăşesc cu voi ceea ce este în inima mea.

Ce a fost epoca penticostală? Ce a fost epoca luterană? Epoca luterană s-a desfăşurat în interiorul Epocii bisericii Sardes. Dacă ne uităm în Cartea epocilor bisericilor, aceasta este numit Epoca bisericii Sardes, dar fratele Branham o numeşte epoca bisericii luterane. Următoarea este Epoca bisericii Filadelfia, dar fratele Branham o numeşte Epoca bisericii Wesliene.

Aşadar, ce este Epoca bisericii luterane din interiorul epocii bisericii Sardes? Epoca bisericii luterane reprezintă chemarea afară a seminţei alese din Epoca bisericii Sardes. Astfel, în epoca bisericii luterane, sămânţa aleasă a ieşit afară prin descoperirea predicată de Luther. Aceasta a fost sămânţa aleasă care a ieşit la suprafaţă, dar atunci a fost timpul pentru o schimbare a epocii, iar Dumnezeu a trimis jos un alt mesager, pe John Wesley. Dar John Wesley nu a venit ca să ducă o epocă pământească într-o altă epocă pământească, ci a venit ca să ducă sămânţa aleasă din epoca luterană mai sus, la o descoperire mai mare. Aceasta a trebuit să facă el: să cheme afară sămânţa aleasă din acea epocă.

Aşadar, ce este epoca bisericii penticostale? Ea este în interiorul epocii bisericii Laodicea, iar fratele Branham a spus că este epoca bisericii Laodicea, fiindcă trăsăturile lor se potrivesc şi totul este la sfârşit. Dar ce este epoca bisericii Laodicea? Chemarea afară a seminţei alese rânduite mai dinainte din acea epocă. Aşadar, odată cu revărsarea Duhului Sfânt şi restituirea darurilor din anul 1906, sămânţa aleasă a lui Dumnezeu a fost ridicată mai sus în acea descoperire mai înaltă şi a mers mai sus de Luther şi de Wesley, au ajuns în epoca bisericii rusalistice şi au fost pecetluiţi cu Pecetea originală a Duhului Sfânt.

Aşa cum a fost pecetluit grupul luteran, a fost pecetluit şi grupul weslian şi la fel s-a întâmplat cu grupul rusalistic: a fost pecetluit şi chemat afară în epoca rusalistică.

Noi ştim că atunci când a venit fratele Branham ca să încheie epoca penticostală (rusalistică), fizic ei erau încă în Laodicea, care continuă până în Necaz, dar el a venit la sfârşitul epocii. Pentru ce a fost sfârşitul epocii? Nu a fost sfârşitul timpului pe pământ pentru că timpul se încheie în Necaz, ci a venit la sfârşitul epocii bisericii ca să cheme afară sămânţa aleasă rânduită mai dinainte, de aceea, acum nu mai există pecetluire sub trezirea penticostală, nu mai există pecetluire sub descoperirea penticostală, ci trebuie să mergem mai sus, în Cuvântul descoperit odată cu predicarea celor şapte Tunete, în epoca Miresei.

Dar ce este epoca Miresei? Ea se desfăşoară în paralel cu epoca bisericii Laodicea. Nu în epoca bisericii Laodicea, ci simultan sau în acelaşi timp cu epoca bisericii Laodicea. De aceea suntem noi aici.

Cineva putea veni în epoca penticostală, chiar şi atunci când era fratele Branham în scenă şi predica şi avea treziri. Ei puteau fi pecetluiţi cu botezul original al Duhului Sfânt în epoca penticostală şi să nu fi auzit niciodată Mesajul, de aceea fratele Branham aducea mărturii spuse de oameni.

Odată, un bărbat i-a zis: „Frate Branham n-ai vrea să vorbeşti cu tatăl meu? Sunt îngrijorat cu privire la el fiindcă nu a auzit Mesajul”, iar fratele Branham i-a răspuns: „El este în ordine, fiindcă a fost pecetluit sub epoca anterioară.”

Ţineţi minte că fratele Branham a spus că fiecare epocă se întrepătrunde cu o altă epocă. Astfel, astăzi sunt oameni care au fost chemaţi în Epoca Miresei, dar sunt şi oameni care au fost pecetluiţi sub trezirea penticostală, existând o tranziţie care a avut deja loc. Astăzi există un Cuvânt deschis, Tragerea a treia, Piatra care S-a dezlipit din munte fără ajutorul vreunei mâini, Mirele, Piatra de încheiere, iar Mireasa a trecut în plinătatea Cuvântului, acesta fiind Locul în care are loc pecetluirea astăzi. Dar aceasta nu înseamnă că oamenii care au fost pecetluiţi în epoca precedentă mor. Ei nu văd niciodată aceasta, nu fac parte din Epoca Miresei şi nici nu au fost rânduiţi s-o vadă. Ei trăiesc în continuare fiind pecetluiţi, pentru că odată ce ai fost pecetluit, eşti pecetluit până în ziua răscumpărării tale. Astfel, cât timp nu resping Mesajul, Adevărul, este în ordine. Ei pot să nu-L înţeleagă şi să continue să meargă mai departe pentru o perioadă de timp, să trăiască în epoca bisericii Laodicea, fiind schimbaţi înainte de schimbarea epocii, a timpului. De aceea, fratele Branham a spus de multe ori: „El este în ordine, este în epoca precedentă. Nu vă faceţi griji cu privire la el pentru că este bine.” De ce spunea aceasta? Pentru că era pecetluit în epoca penticostală. Fratele Branham a înţeles aceste lucruri, dar voi să nu încercaţi astăzi să fiţi pecetluiţi sub epoca penticostală, pentru că nu va funcţiona. Adevărata Sămânţă aleasă a continuat să moară, dar aceasta nu înseamnă că nu a mai existat pecetluire.

Prieteni, noi nu încercăm să primim o pecete care să ne ducă în ziua răscumpărării. Să nu credeţi că spun ceva greşit sau că vreau să schimb ceea ce a spus profetul, dar în epocile anterioare, ei aveau nevoie de o pecete care să-i pecetluiască, să le pecetluiască sufletele şi să-i ducă în ziua răscumpărării. Noi nu căutăm o Pecete, ci Îl căutăm pe Cel ce ne dă Pecetea. Noi căutăm Soţul; Mireasa trebuie să fie unită cu Mirele în căsătorie, într-o unire invizibilă, în unirea duhovnicească a lui Hristos cu Biserica Sa, în căsătoria Mirelui care are loc acum, aceasta fiind Pecetea noastră. Noi nu căutăm o pecete penticostală „Eu am vorbit în limbi”; noi nu căutăm numai o experienţă, o pecete, ci căutăm o Persoană, „Îl caut pe Bărbatul meu”, El fiind Cel ce face pecetluirea. El este Cel care inspectează vagonul şi pune pecetea pe dinafară, dar eu nu caut Inspectorul, ci sunt căsătorit cu El. Este o altă Epocă, diferită de cea penticostală, fiindcă noi am ajuns la căsătorie, la timpul în care putem fi uniţi cu Cel care ne dă Pecetea.

Acum, cei aleşi trebuie să iasă afară din Laodicea pentru că trebuie să intrăm în Epoca Miresei. Dar Epoca Miresei nu este o altă epocă a Bisericii, pentru că noi nu mai putem avea o altă epocă a Bisericii. Epoca bisericii Laodicea este ultima epocă a Bisericii; Epoca bisericii penticostale este epoca bisericii Laodicea, iar mesagerul a venit la sfârşitul ei.

Toate aceste afirmaţii sunt adevărate. Laodicea merge mai departe în întunericul de afară, în haos complet, în întuneric deplin, fără nici un pic de Lumină, pentru că Hristos nu mai este acolo. Potrivit Scripturilor, El nu mai este acolo, de aceea, noi trebuie să ieşim afară ca să ne unim cu El.

Ce se întâmplă când ieşim afară şi ne unim cu El? Stăm în locurile cereşti în Hristos Isus. Nu într-o altă epocă, ci într-o poziţie veşnică; păşind în veşnicie în timp ce suntem încă aici, în timp. De ce ne mai trezeşte încă alarma de la ceas? De ce mai mergem la muncă? Duhovniceşte, noi am păşit într-un Tărâm veşnic, pentru că a fost deschis tot Cuvântul, iar dacă suntem în locurile cereşti în Hristos Isus, există o parte din noi care nu mai este supusă timpului contorizat de ceas. Înţelegeţi? O parte din noi a trecut dincolo de timp, dincolo de alarma ceasului şi este chiar acum în locurile cereşti în Hristos Isus. Amin.

În „Întrebări şi răspunsuri” din anul 1959, scrie:

…când poporul lui Dumnezeu începe să se adune din nou împreună, există unitate, există putere.”

Aici, el nu vorbeşte despre o mişcare ecumenică, deoarece fratele Branham era împotriva ecumenismului. Aşadar, el nu vorbea despre o adunare doar de dragul de a fi împreună, ci se referă la o anumită adunare pe care o poate face numai Cuvântul.

Înţelegeţi? Când poporul lui Dumnezeu se va aduna împreună în totalitate, cred că va avea loc învierea. Când Duhul Sfânt va începe să-i adune, va exista un timp al Răpirii. Desigur, va fi o minoritate, dar va fi o adunare mare.”

Aşadar, timpul Răpirii începe atunci când Duhul Sfânt începe să adune ce? Mireasa. El începe s-o adune ca să fie una, o aduce într-o unitate sub Cuvânt, aduce Mireasa împreună sub Piatra de încheiere, în Piatra de încheiere.

Când spune: „Timpul Răpirii”, fratele Branham nu se referă numai la o schimbare a trupului, ci se referă la timpul când Duhul Sfânt începe să înfăptuiască adunarea. Acesta este timpul Răpirii, aceasta este epoca Miresei.

Desigur, va fi o minoritate, dar va fi o adunare mare.”

O adunare mare, unde? În Arizona? În Jeffersonville? Va fi o adunare mare în Cuvânt, în Hristos.

În predica „Locul ales de Dumnezeu pentru îchinare” din anul 1965, citim:

Va amintiţi că tocmai am trecut prin epocile bisericilor? Mesagerul bisericii vine întotdeauna exact când epoca precedentă a bisericii moare.”

Fratele Branham a venit la moartea celeilalte epoci a bisericii. A murit, este moartă. De unde ştim că Laodicea a murit? Nu mai există Lumină, ci este întuneric total.

Moartea penticostalilor aduce răpirea Miresei.”

El a venit la moartea epocii precedente. Când a venit el? În aul 1933. Când a murit? În anul 1965.

Moartea penticostalilor aduce răpirea Miresei.”

El a venit la moartea epocii precedente. Când a venit el? În anul 1933. Când a murit? În anul 1965. Când au fost deschise Peceţile? În anul 1963. El a venit atunci când murea epoca penticostală, dar moartea acestei biserici a adus răpirea Miresei. El a părăsit scena în anul 1965, iar moartea penticostalilor şi schimbarea epocii, a timpului, a trebuit să aducă Mireasa într-o Răpire. Şi a adus-o.

Înţelegeţi? Moartea lui Luther l-a adus în scenă pe Wesley. Înţelegeţi? Moartea lui Wesley i-a adus la suprafaţă pe penticostali, iar moartea penticostalilor aduce la suprafaţă Mesajul acum.”

Să citim încă o dată aceste două afirmaţii. Vă rog să fiţi atenţi!

„Moartea penticostalilor aduce răpirea Miresei.”

„Moartea penticostalilor aduce la suprafaţă Mesajul acum.”

Care este Mesajul acum? Răpirea Miresei. Aceeaşi frază, aceeaşi terminologie, acelaşi lucru. Mesajul adevărat, descoperirea adevărată a Mesajului original aduce răpirea Miresei. Când? În timpul în care Duhul Sfânt începe să aducă lucrurile împreună. Nu când vom merge Acasă, ci atunci când va începe să adune totul. Răpirea vine cu un Strigăt, cu un Glas şi cu o Trâmbiţă. Ce este Strigătul? Mesajul care-i adună pe oameni împreună. Ce este acesta? Începutul Răpirii. Este Epoca Miresei. Aleluia!

În mesajul „Hristos identificat în toate epocile” din anul 1964, citim:

Acum aflăm că-i găsim pe fraţii noştri penticostali trăind în strălucirea epocii penticostale, dar cu toate acestea, tot trec pe lângă. El încearcă să tămăduiască epoca penticostală, când noi am trecut deja de ea. Noi trăim sus în timpul răpirii, când vom ajunge la sfârşitul timpului.”

În anul 1964, fratele Branham spunea că noi am trecut de epoca penticostală, că am fost luaţi deja sus şi trăim în timpul răpirii.

Acum vom merge în anul 1965, cu puţin timp înainte ca el să fie implicat în accidentul de maşină.

Noi nu trăim în epoca penticostală, ci suntem în altă epocă. Noi nu trăim într-o epocă metodistă, ci trăim într-o altă epocă. Noi trăim aici sus în epoca Miresei, chemarea afară a Bisericii şi adunarea Ei pentru Răpire.”

Ce este Epoca Miresei? Chemarea afară a Bisericii. De unde este chemată afară? Din denominaţionalismul mort, din epoca bisericii Laodicea, din haosul în care intră biserica şi adunarea împreună. Pentru ce este chemată afară? Pentru Răpire. Ce-i cheamă şi-i adună pe oameni? Strigătul. Ce este Strigătul? Mesajul, iar fratele Branham a spus că aceasta este atunci când al şaptelea mesager al celei de-a şaptea epoci a Bisericii începe să Strige Mesajul Său, nu în campaniile de vindecare, ci atunci când începe să descopere Cuvântul sub Tragerea a treia. Acesta este Mesajul, Tragerea a treia care deschide Cuvântul. Ce face Strigătul? Strigătul cheamă afară o Biserică şi o adună pentru Răpire. Deci, Strigătul este începutul Răpirii.

Aceasta este epoca în care trăim noi acum. După părerea mea sinceră, acesta este purul Adevăr.”

În aceeaşi predică „Evenimente actuale clarificate prin profeţie”, el a spus:

Ce timp este acesta în care trăim! Este ca şi un calendar; noi ne uităm la calendar ca să aflăm în ce zi a anului trăim. Tot aşa, ne uităm la Biblia lui Dumnezeu ca să vedem în ce epocă trăim. Noi nu trăim în epoca metodistă, nici în epoca baptistă, ci trăim în epoca Miresei, chemarea, aducerea înapoi la Dumnezeu printr-un canal pe care El l-a făgăduit că-l va aduce înapoi.”

Noi am intrat în timpul chemării afară, în canalul care ne duce înapoi la Dumnezeu.

În mesajul „IeHoVaH-Jireh” scrie:

Iar Biserica a venit. Priviţi cum a urcat: prin neprihănire, sfinţire şi botezul Duhului Sfânt, iar acum, exact în timpul răpirii, pentru a pregăti Biserica exact în felul în care a fost făgăduit, exact în felul în care sunt aliniate epocile bisericilor.”

Vedeţi de câte ori a spus aceasta? De aceea, terminologia din mintea mea trebuie să se schimbe, pentru că atunci când spunem „Răpirea Bisericii”, nu putem să ne gândim numai la plecarea şi întâlnirea din văzduh, ci trebuie să ne întoarcem şi să ne gândim când a început timpul Răpirii. Când a fost acesta? Când Duhul Sfânt a venit să adune un popor sub Strigăt, sub Mesaj. Ce a fost Strigătul, Mesajul? Tragerea a treia. Nu primele două Trageri, ci Tragerea a treia care este deschiderea Cuvântului care a venit jos. Ce este Norul acela? Îngerul puternic venind jos; este semnul, simbolul Îngerului puternic venind jos, Hristos Însuşi. Ce să facă? Să aducă descoperirea deplină a Cuvântului. De ce? Ca să Strige şi să-i adune împreună pe toţi aleşii. Nu în Laodicea, nu în epoca penticostală, ci afară din acestea. Unde? În Răpire.

Dacă ne uităm în Apocalipsa 3, la starea epocii Laodicea, vedem că credinciosul laodicean spune: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.” „Sunt, este o afirmaţie firească, nu una biblică. Este o declaraţie firească: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.” Dar afirmaţia biblică sau declaraţie Bibliei este: „eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol!” Este o foarte mare diferenţă!

Când ajungem la epoca bisericii Laodicea, ajungem la vârful amăgirii. Duhul antihrist de amăgire a lucrat, a lucrat şi a continuat să lucreze, până când a ajuns la o biserică ce este ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală şi nu ştie aceasta. Este atât de amăgită, atât de orbită de amăgirea diavolului încât, deşi este ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă şi goală, poate spune: „Sunt bogată, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic.” Orbită de minciunile vrăjmaşului şi în întuneric deplin, fără nici un pic de Lumină rămasă în ea, pentru că Hristos a fost scos afară. El nu mai este înăuntrul ei, ci a fost scos afară.

Acesta este motivul pentru care Hristos urma să vină la sfârşitul epocilor bisericilor în slujba Fiului omului. De ce? Ca să lucreze în şi prin trupul uman, iar Trupul Bisericii Sale este venirea lui Hristos în Mireasă. El nu a putut să intre în acea biserică, de aceea Mireasa trebuie să iasă afară şi să intre în El şi El în Ea. Aleluia!

Laodicea merge mai departe? Da, dar nu pentru mine. Eu am intrat în Răpire prin Strigăt. Am auzit Strigătul, iar El ne-a adunat împreună la Cuvânt, slujba lui Eliezer a unit Mirele şi Mireasa, pe mine. A unit Piatra de încheiere cu Trupul, pe mine. Am fost unit cu Cel care dă Pecetea; am fost unit cu Cel ce este Cuvântul, am fost legaţi înapoi împreună, de aceea, acum nu mai sunt în Laodicea, în starea laodiceană, nu mai sunt în întuneric şi nu sunt ticălos, sărac, orb şi gol. Eu am fost chemat afară, într-un Loc unde am fost îmbrăcat în Cuvânt, am haina de nuntă a Cuvântului care a fost pusă peste mine şi locuiesc în Lumină. De ce? Pentru că am intrat în Răpire. Şi pentru că am intrat în Răpire, merg în Răpire. Slăvit să fie Domnul!

Vedeţi, amăgirea diavolului vine ca să ne determine să privim întotdeauna la ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut sau la ceea ce va face în viitor şi să nu recunoaştem ceea ce se petrece chiar acum. De aceea, cineva poate spune: „Acum nu se întâmplă nimic. Noi aşteptăm Răpirea. Suntem între epoci, am ieşit afară din ele şi aşteptăm Răpirea.” Aceasta este o amăgire a diavolului, pentru că el încearcă să ne facă să privim înapoi sau înainte şi să pierdem ceea ce se petrece chiar acum.

Iar Biserica a venit. Priviţi cum a urcat prin neprihănire, sfinţire şi botezul Duhului Sfânt, iar acum este exact în timpul Răpirii, pentru a pregăti Biserica.”

Cum spune? Timpul Răpirii nu este ca să ia Biserica sus, ci ca s-o pregătească. Am intrat în timpul Răpirii? Ne pregătim? Timpul Răpirii este epoca Miresei care ne pregăteşte pentru schimbarea trupului, pentru Răpire. Ne ia El în Răpire astăzi? Ne ridică mai sus în Răpire? Amin! Suntem noi în timpul Răpirii? Da.

Aşadar, biserica a trecut prin neprihănire – Luther, sfinţire – Wesley, botezul Duhului Sfânt – penticostalii, apoi, profetul a spus: „Iar acum…” Ce este „iar acum”? Este altceva, pe lângă cele menţionate.

Iar acum, exact în timpul Răpirii,” care este epoca Miresei.

Aşadar, epoca bisericii s-a încheiat când a fost trimis mesagerul aici. Câţi cred aceasta? Da. Nu mai există aleşi chemaţi afară din epoca bisericii penticostale. Cei aleşi şi pecetluiţi acolo, pot merge mai departe şi să moară în timp, adică pot trece prin moartea naturală, firească, ceea ce este în ordine deoarece ei nu fac parte din grupul ales pentru Răpire. Ei nu au fost rânduiţi niciodată pentru Răpire, de aceea, este posibil ca Dumnezeu să fi lăsat timpul să meargă mai departe pentru a le îngădui celor pecetluiţi cu Pecetea penticostală, să sufere moartea firească deoarece nu a fost rânduit ca ei să facă parte din timpul pentru Răpire, deoarece timpul Răpirii a început cu un Strigăt.

Ce a făcut Strigătul? A venit să ne cheme afară din Laodicea, în Epoca Miresei. Ce este Epoca Miresei? Adunarea şi pregătirea pentru Răpire. Timpul Răpirii este pregătirea Bisericii. Apoi, la sfârşitul acestei perioade de timp, vom avea parte de schimbarea trupurilor.

 

Mesagerul vine                                                                 schimbarea

la sfârşitul epocii                             epoca Miresei       trupului

Necazul

 

Epoca Miresei sau timpul Răpirii trece în schimbarea trupurilor, iar Laodicea intră în acelaşi timp în Necaz. De aceea, nu mai poate exista o altă epocă a Bisericii, iar Laodicea trebuie să continue în perioada Necazului. Dar noi nu mai suntem supuşi Laodicei, ci am fost chemaţi afară din ea printr-un Strigăt.

În mesajul „Semnul” din anul 1963, citim :

Astăzi este chemarea afară din biserică a Miresei, Exodul pentru Răpire, fiindcă biserica va merge cu adevărat în perioada Necazului, aşa cum aţi predicat voi, fraţilor penticostali. Eu cred aceasta. Biserica trece prin necaz, dar nu şi Mireasa. Nu, domnilor!”

Biserica Laodicea merge în Necaz, dar Mireasa nu. De ce? Pentru că a fost luată deja sus, a fost chemată deja afară şi ridicată din denominaţionalismul mort, a fost înviată din starea aceea şi luată sus: „Ridică-te şi luminează! Lumina a sosit, slava Domnului străluceşte asupra ta.” Aleluia !

Prieteni, zilele în care aşteptam să cadă praf de zâne din cer, a trecut. Puterea este deja aici, Cuvântul a fost restituit, iar Biserica a primit toate ingredientele. Tot ce ne trebuie pentru schimbarea trupului este deja aici. Noi umblăm în timpul Răpirii. Am fost scoşi din denominaţionalismul mort şi luaţi în Răpirea Bisericii, care se va încheia cu schimbarea trupurilor şi întâlnirea în văzduh.

Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar eu sunt fericit, fiindcă am văzut Piatra care S-a dezlipit din Munte fără ajutorul vreunei mâini omeneşti. L-am văzut pe El venind jos printr-o slujbă profetică şi lovind chipul la picioare, de aceea, copiii lui Dumnezeu nu vor mai putea să fie ţinuţi de puterea niciunei denominaţiuni şi de nici o învăţătură falsă. Ei au fost eliberaţi, sunt liberi pentru că Piatra a venit jos şi a lovit picioarele chipului. Răutatea duhului Antihrist a fost nimicită, iar Piatra aceea a început să se facă un Munte mare. Ce Munte? Muntele Sion care este Mireasa pe pământ. Unde suntem noi? În Muntele Sion.

Am fost eliberat, sunt liber! Toate puterile denominaţionale ale acestei lumi nu mă mai pot ţine, nu mă mai pot amăgi şi nu mă mai pot lovi, nu îmi mai pot lua haina şi nu îmi mai pot lua nici un bun pentru că acum mă aflu sub o altă Jurisdicţie.

Împărăteasa S-a unit cu Împăratul, iar acum nu mai poate fi amăgită de nici o putere pământeană şi de nici un duh. Împărăţia a început. Aleluia!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *