Meniu Închide

CHAD LAMB – RASCUMPARATI CA SA MÂNCĂM CARTEA

RĂSCUMPĂRAŢI CA SĂ MÂNCĂM CARTEA  –  Iunie 2018

 

Slăvit să fie Domnul! Vreau să vă spun că vă iubim şi că apreciem foarte mult faptul că putem fi aici împreună.

În timp ce ne aflăm în picioare, aş vrea să deschidem Bibliile la 2Petru 1.12-13:

 

De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, măcar că le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.

Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte.”

 

Am citit aceste versete din epistola lui Petru deoarece se pare că noi continuăm să predicăm iar şi iar şi iar acelaşi lucru, aducând lucrurile din fiecare unghi, dar adevărul este că nu putem predica decât ceea ce suntem inspiraţi să predicăm. Aşadar, putem vedea că Dumnezeu vrea să ne oprim aici dintr-un motiv şi anume, pentru că vrea să ne identificăm în mod clar şi pe deplin în Scripturi. Nu doar să ştim cine suntem, ci şi unde ne aflăm pe această axă a timpului, unde ne aflăm în ciclul răscumpărării şi toate aceste lucruri.

Să mergem la Cartea Apocalipsei capitolul 5.În toată Scriptura există două capitole de care este greu să stai departe, acestea fiind Apocalipsa capitolul 5 şi Apocalipsa capitolul 10. Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu nu obosesc niciodată să citesc aceste capitole.

Titlul predicii mele din seara aceasta este „Răscumpăraţi ca să mâncăm Cartea”, iar pentru aceasta vom merge în Apocalipsa 5.1-4:

 

Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.

Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”

Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.

Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.”

 

În predica „Recunoscând ziua şi mesajul ei”, fratele Branham spune:

Dumnezeule scump, noi nu suntem vrednici să luăm această Carte în mâinile noastre pentru că am citit în Scripturi că nici un om din ceruri, de pe pământ sau de sub pământ nu a fost găsit vrednic să ia Cartea sau să se uite în Ea. Oh, dar acolo a venit Cineva care arăta ca un miel şi care fusese înjunghiat, iar El a luat Cartea pentru că a fost găsit vrednic şi I-a rupt Peceţile. Astfel, în dimineaţa aceasta, noi privim la El ca să ne descopere aceste contexte care sunt scrise în Carte, pentru că este Cartea Răscumpărării. Tot ceea ce este răscumpărat este scris înăuntru.

Fie ca noi să ne găsim în dimineaţa aceasta, în timpul în care trăim, poziţia noastră, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin!”

Aceasta este încă o rugăciune bună deoarece noi Îl căutăm pe Hristos ca să deschidă Cartea pentru noi.

Să citim mai departe din Apocalipsa 5.5:

Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.”

Fratele Branham a spus următoarele în „Intervalul dintre cele şapte Epoci ale Bisericii şi cele şapte Peceţi”, vorbită în anul 1963:

O, Doamne! Acum, Titlul de Proprietate pierdut se află în mâinile Proprietarului original care este Dumnezeul cel Atotputernic. Când acest Titlu de Proprietate asupra pământului şi a Vieţii veşnice a fost pierdut de Adam, nu a putut să fie luat de mâinile murdare ale Satanei, aşa că S-a întors la Proprietarul original, la Dumnezeu Însuşi.

Doresc să vă atrag atenţia cu privire la ceea ce este această Carte care Se afla în mâna Celui ce stătea pe scaunul de domnie. Această Carte este Titlul de Proprietate asupra pământului şi a Vieţii veşnice şi este foarte importantă.

Nu ştiu ce credeţi voi despre Ea, dar eu cred că nu contează nimic înafară de Ea, pentru că este Titlul de Proprietate asupra întregii creaţii, asupra pământului şi a Vieţii veşnice, pe care L-a pierdut Adam.

Vom vedea aceasta în câteva clipe. Iată-L că stă acolo pe scaunul de domnie, cu această Carte, care este Titlul de Proprietate, în mâna Sa.”

Dumnezeu nu a creat Pământul doar pentru El Însuşi, ci l-a creat pentru copiii Săi. L-a creat ca să fie locuit şi l-a pus acolo pe primul Său fiu, pe Adam, iar noi cunoaştem povestea şi ce s-a întâmplat. Astfel, când Adam a amanetat dreptul său, acesta s-a întors la Proprietarul original, iar de atunci a rămas în mâna lui Dumnezeu. Dar n-a ajuns în mâna lui Dumnezeu pentru că aceasta a vrut El; dacă Dumnezeu l-ar fi vrut, nu l-ar fi dat niciodată, dar El l-a dat celui căruia dorea să-l deţină. Dar când Adam l-a amanetat, Dumnezeu l-a luat în mâna Sa aşteptând să-l dea altcuiva. Dumnezeu nu a vrut de la început să-l păstreze, nu a fost în intenţia Lui să-l ţină; El nu a creat Pământul ca să ajungă sub conducerea Satanei, nici pentru ca el să deţină Titlul de Proprietate asupra Pământului, ci l-a creat ca să fie locuit de fiii şi fiicele Sale. Amin! El nu Se bucura să ţină Cartea în mâna Sa pentru că nu aceasta a fost intenţia Sa originală; intenţia Sa originală a fost să dea Titlul de Proprietate fiului Său pământesc. Aleluia!

Iată-L că stă acolo, pe scaunul de domnie, cu Titlul de Proprietate în mâna Sa. Oh, aceasta mă face să mă simt religios!”

Şi pe noi ne face să ne simţim la fel. Amin!

Titlul de Proprietate la Viaţa veşnică, Titlul de Proprietate abstract la Viaţa veşnică. Atunci când a fost amanetat de Adam pentru înţelepciune în locul credinţei, s-a întors înapoi în mâinile Proprietarului care este Dumnezeul cel Atotputernic. Ce minunat!

În ordine. Şi ce făcea? Aştepta în mâinile lui Dumnezeu pretinderea răscumpărării. El a creat o cale pentru răscumpărare, o cale înapoi, iar într-o zi, Răscumpărătorul avea să-l ia înapoi. Înţelegeţi unde ajungem acum?”

Fratele Branham încerca să aşeze scena pentru lucrurile la care urma să ajungă, pentru lucrurile pe care urma să le spună în Interval. El a aşezat scena, a explicat ce s-a petrecut în Apocalipsa capitolul 5, ce este această Carte şi cum a ajuns înapoi în mâinile Proprietarului original, apoi a spus că Proprietarul o deţinea şi aştepta ca Cineva să ridice pretenţiile de răscumpărare. Aleluia!

Să citim mai departe din Apocalipsa 5.6-12:

Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.

El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie.

Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.

Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.

Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!”

M-am uitat şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.

Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!

Aleluia! Ce loc minunat în care să te afli! Înainte de a citi versetul 13, aş vrea să ne întoarcem înapoi şi să citim versetele 3 şi 4:

Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.

Şi am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.”

Acolo s-a auzit glasul unui înger puternic care a strigat cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă Cartea şi să-i rupă Peceţile?”

Dar nimeni, nici un om nu a fost găsit vrednic în ceruri, pe pământ sau sub pământ. Noi putem vedea că această chemare a fost făcută pentru un om. Strigarea nu a fost făcută pentru oricine, ci pentru orice om care era găsit vrednic. Fratele Branham a spus că acolo se aflau heruvimi, serafimi care ardeau tămâie pe altarul sfânt, care nu au păcătuit niciodată, care nu au făcut niciodată ceva greşit, dar ei nu au putut lua Cartea Răscumpărării deoarece era pentru om, nu pentru ei. Astfel, trebuia să existe un om care să se ridice cu pretenţiile de răscumpărare, trebuia să fie un Răscumpărător înrudit, unul din acelaşi soi, care să poată pretinde drepturile de răscumpărare.

Aşadar, heruvimii şi serafimii sfinţi nu se puteau ridica cu această pretenţie. Chemarea a fost făcută pentru om, dar nu a fost găsit nimeni vrednic. Atunci, Ioan a început să plângă pentru că nu se găsea nimeni vrednic, iar unul dintre bătrâni i-a spus:

Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”

Şi cele patru făpturi vii ziceau: „Amin!” Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!” (v. 13-14).

Aşadar, Ioan a trecut de la plâns la bucurie. Ce l-a făcut să treacă de la o stare la alta? Când a văzut că nu se găsea nici un om vrednic să ia Cartea, a început să plângă, dar plânsul lui s-a transformat în bucurie, în versetul 13, pentru că L-a văzut pe Miel venind şi luând Cartea. Ce bucurie a fost aceea, pentru că fiecare făptură care se afla în cer, pe pământ, în mare şi sub pământ, s-a bucurat, iar Ioan s-a bucurat împreună cu ele.

Referitor la aceasta, în Interval ni se spune:

Fiţi atenţi ce Jubileu avea loc! Când L-au văzut pe Miel venind şi luând Cartea Răscumpărării, sufletele au strigat. Vom înţelege imediat. Toate, totul, bătrânii au căzut cu feţele la pământ. Ei au turnat rugăciunile sfinţilor. Ce se petrecea? S-a prezentat un Răscumpărător pentru noi. Ei au căzut cu feţele la pământ şi cântau o cântare şi spuneau: „Tu eşti vrednic pentru că ai fost înjunghiat!”

Fiţi atenţi şi priviţi la aceşti îngeri!”

„M-am uitat şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii.

Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!

Ce Jubileu are loc în cer când Mielul părăseşte locul de mijlocire ca să vină aici să intre în stăpânirea a ceea ce pretinde!

Ştiţi, aceasta a ajuns la Ioan. El şi-a văzut numele scris acolo.”

Fratele Branham a întrebat: „Ştiţi care este următorul lucru care i-a fost descoperit lui Ioan?” El a trebuit să primească descoperirea că numele lui era legat de acel Titlu de Proprietate, că numele lui era scris acolo.

Când au fost rupte acele Peceţi, el a devenit cu adevărat fericit. Ascultaţi ce a spus mai departe:

„Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: „Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!(Amin! Amin! Şi Amin!).”

Cel care a spus „Amin, Amin şi amin!” a fost fratele Branham. Putem spune şi noi acelaşi lucru? „Amin, Amin şi Amin!” Eu mă simt chiar acum aşa cum s-a simţit probabil şi Ioan.

Cele patru făpturi vii au spus „Amin!”, iar cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut cu feţele la pământ şi I s-au închinat Celui ce trăieşte în vecii vecilor.”

Vorbim despre un Jubileu, despre un timp în care Mielul acela a păşit în faţă. Vedeţi, Cartea este pecetluită; tainele sunt pecetluite chiar şi în ceruri.

Poate ziceţi: „Numele meu este acolo?” Nu ştiu. Nădăjduiesc că este, iar dacă este, a fost pus în Carte înainte de întemeierea lumii.

Dar primul lucru care a reprezentat răscumpărarea a fost Mielul care a venit şi care a fost înjunghiat de la întemeierea lumii. El a luat Cartea (slavă), I-a rupt Peceţile şi a deschis-o, apoi a trimis-o jos la cel de-al şaptelea înger al Său, ca s-o descopere poporului Său!”

Aleluia! Unde ne plasează aceasta pe voi şi pe mine, prieteni? Partea aceea este istorie.

Iată! Oh, Doamne! Ce s-a întâmplat? Strigătele, ţipetele, închinarea, unşii, puterea, gloria, manifestare!

Iar bătrânul Ioan, fratele nostru care stătea acolo, striga! De ce? El a spus: „Tot ce era în cer, pe pământ şi în mare, m-au auzit strigând: „Amin! Amin! Binecuvântarea, onoarea, puterea şi mărirea să fie a Celui ce trăieşte în veci de veci.”

Vorbim despre un timp de bucurie, când s-au rupt acele Peceţi! Probabil că Ioan a privit înăuntru, a văzut dincolo de perdeaua timpului şi a spus: „Acolo se află Ioan!”

Vorbim despre o descoperire. Amin! Ioan a primit descoperirea că el făcea parte din aceasta, s-a putut vedea dincolo de perdeaua timpului, a putut vedea că el este acolo.” Când Cartea nu a putut fi deschisă pentru că nu s-a găsit nimeni vrednic s-o deschidă, nici Ioan nu a putut s-o deschidă deşi avusese parte de descoperirea că el se afla în Carte; el nu a putut face nimic ca s-o deschidă, nici să-i rupă Peceţile, cu toate că avea descoperirea că făcea parte din Ea.

Ce stare cumplită: să avem descoperirea că facem parte din moştenirea întregului pământ, a creaţiei şi a Vieţii veşnice şi să nu putem avea acces la toate acestea! Acest lucru ar fi cumplit, prieteni!

El a fost atât de fericit încât a spus: „Tot ce este în ceruri…” El a strigat cu adevărat tare, nu-i aşa? „Tot ce este în ceruri, pe pământ şi sub pământ, fiecare făptură, totul m-a auzit strigând: „Amin! Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!”

Când a strigat? Când a venit descoperirea că Mielul, Răscumpărătorul, Cel care S-a înrudit cu noi S-a întors de la tronul de mijlocire şi a păşit afară pentru a-Şi lua posesiunea Sa. Oh!”

Apoi, fratele Branham a început să cânte o cântare:

Când Mielul Îşi va lua Mireasa

ca să fie pentru totdeauna alături de El,

Toată oştirea cerului va fi adunată

Oh, va fi o privelişte minunată,

toţi sfinţii în alb, fără pată

Cu Isus vom domni pentru vecie.

Oh, „Veniţi, cinaţi”, ne cheamă Stăpânul

(Cu Cuvântul), „Veniţi, cinaţi!”

Să citim împreună din Apocalipsa capitolul 5. În Interval, fratele Branham a citit de la versetul 1 la 3, dar când a ajuns la versetul 3, el a adăugat ceva:

Versetul 3 spune: „Şi nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide Cartea, nici să ne uite în ea.”

Apoi a spus: „Vorbiţi despre nevrednicie? Nu eram vrednici nici măcar ca să ne uităm la Ea; nici un om, nicăieri!”

Vedeţi? Nu numai că nu o putea atinge nimeni, dar nu puteau nici măcar să se uite la Ea. Nu o puteau citi, nu o puteau atinge, nu le era îngăduit nici măcar să se uite la Ea. Vorbim despre Carte.

Fratele Branham a citit mai departe până la versetul 7, după care a spus:

Ne vom opri timp de câteva clipe din citirea capitolului 5 din Apocalipsa, până jos, incluzând versetul 7.

Dacă doriţi să notaţi, această Carte cu şapte Peceţi este descoperită în timpul descoperirii celor şapte Tunete din Apocalipsa 10.”

Să mergem în Apocalipsa 10. Aceste lucruri nu sunt străine pentru noi, ci sunt lucruri minunate. Vom începe să citim de la versetul 1:

Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.

În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ…”

El a venit jos cu o Cărticică deschisă. Peceţile fuseseră rupte, iar El a venit jos cu o Carte deschisă în mâna Sa.

„…şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte* tunete au făcut să se audă glasurile lor.”

Aceste şapte Tunete reprezintă tălmăcirea simbolurilor din capitolul 6. În capitolul 6, vedem un cal alb, un cal roşu, un cal negru, un cal gălbui, sufletele de sub altar, perioada Necazului, judecata, dar toate acestea sunt descoperite în cele şapte Tunete, iar când Ioan a vrut să scrie, i s-a poruncit să nu scrie, ci să pecetluiască totul.

Să mergem acum la versetul 7:

ci că, în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor.”

Putem vedea că numerologia Scripturii este foarte exactă deoarece cele şapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor în versetul 4, iar ungerea Vulturului a venit şi a adus descoperirea Peceţilor în cea de-a patra etapă a răscumpărării. Apoi, ajungem la versetul 7, iar „7este încheierea epocii Bisericii, este timpul când mesagerul epocii Bisericii a legat toate capetele lăsate libere, care zăceau acolo din cele şapte epoci ale Bisericii. El le-a legat împreună, iar după ce le-a legat şi au fost deschise Peceţile, a venit jos Hristos şi a pus un picior pe pământ şi altul pe mare.

Noi cunoaştem aceste citate pentru că ne-au fost spuse de fratele Branham.

Aşadar, în versetul „7”, mesagerul al şaptelea al celei de-a şaptea epoci a Bisericii, încheie epoca a şaptea a Bisericii legând toate capetele lăsate libere din cele şapte epoci ale Bisericii. El leagă totul împreună, aducând descoperirea celor şapte Tunete, iar acum ajungem la versetul 8.

Versetul 8 se află dincolo de versetul 7. Versetul 8 este după sunetul pentru a şaptea epocă a Bisericii, după ce îngerul al şaptelea a sunat din trâmbiţa sa. Când el a început să sune din trâmbiţa sa, s-a încheiat taina lui Dumnezeu, iar după aceasta urmează versetul 8:

Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!

Aceasta este o parte foarte ciudată a Scripturii pentru că Ioan era acolo când a văzut pentru prima dată Cartea în mâna Celui ce stătea pe scaunul de domnie şi a auzit Glasul care a întrebat: „Cine poate veni să ia Cartea?” El a văzut că nici un om din ceruri, de pe pământ sau de sub pământ, nu a fost vrednic să ia Cartea, să-i rupă Peceţile şi să se uite în Ea. Ioan stătea acolo şi ştia că nimeni nu putea atinge Cartea, aşa că a început să plângă. Apoi am ajuns în Apocalipsa 10, unde am văzut că Hristos a venit cu o Carte deschisă în mâna Sa. Atunci exista deja o descoperire a celor şapte epoci ale Bisericii; mesagerul celei de-a şaptea epoci a Bisericii legase deja toate capetele lăsate libere, iar cele şapte Tunete au sunat şi au fost descoperite.

Dar aici, a avut loc o schimbare foarte importantă în Scripturi. Ce s-a întâmplat? Lui Ioan, care mai înainte nu a putut să atingă Cartea, i s-a spus să meargă şi să ia Cartea din mâna îngerului. Ce s-a schimbat? Ce s-a întâmplat în Scripturi?

Mai înainte, i s-a interzis să atingă Carte şi nu a avut voie nici măcar s-o privească, dar când ciclul Răscumpărării a ajuns la plinătate, totul fiind răscumpărat înapoi, când Răscumpărătorul înrudit a păşit în faţă şi a luat Cartea, când a venit jos şi a descoperit tot ceea ce s-a pierdut în cele şapte epoci ale Bisericii, când a descoperit cele şapte Tunete, Ioan a primit porunca să meargă, să ia Cartea şi s-o mănânce.

Dumnezeule, Ioan nici nu s-a putut gândi la aşa ceva în capitolul 5, era imposibil înainte ca să păşească în faţă Răscumpărătorul înrudit, să ia Cartea din mâna Celui ce şedea pe tron şi să-I rupă Peceţile. Vedeţi? Ioan a trebuit să ia Cartea, numai când răscumpărarea a ajuns la plinătate. Aleluia!

Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!

M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”, mi-a zis el, „şi mănânc-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.”

Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune.

Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.” (v.8-11)

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Apocalipsa capitolul 5”, care a fost predicată după Epocile Bisericilor:

…Răscumpărătorului nostru înrudit îi este dată Cartea Răscumpărării pecetluită cu şapte Peceţi de către Proprietarul original. Când am pierdut-o în grădina Eden, prin Adam, a mers înapoi la proprietarul original. Dar pe pământ a existat un intrus, iar acesta a fost Satan. El a intrat înăuntru şi este un intrus. Pământul acesta nu-i aparţine lui, ci lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că el este un intrus. Cum aş putea să spun ceva chiar acum, dar mai bine nu o fac. Această Carte pecetluită cu şapte Peceţi este Titlul de Proprietate al răscumpărării noastre. Aşteptaţi până când vom intra în acele Peceţi.

El rupe Peceţile, le descoperă, ne dă moştenirea Sa, nouă, poporului Său. El ne dă moştenirea pe care a moştenit-o, devenind Răscumpărătorul înrudit, ne-o dă fără plată, nouă. Totul îi aparţine Lui, pentru că El este Cel care a făcut răscumpărarea. Dar în loc s-o ţină pentru El Însuşi, o dă înapoi la popor. Aceasta este dragostea Lui pentru noi.

Satan, intrusul, nu vrea să renunţe uşor. Noi vom vedea aceasta puţin mai târziu în Scripturi. El nu a vrut să renunţe imediat şi a trebuit să lupte, dar în cele din urmă, când a fost adus la o confruntate, el fost aruncat în iazul de foc. Aşa este.”

Aşadar, Hristos nu a luat înapoi ceea ce a răscumpărat şi nici nu a venit doar aşa cu drepturile Sale de răscumpărare. Nu a luat Cartea înapoi ca s-o ţină pentru El Însuşi, ci a venit ca să dea moştenirea Sa, cui? Soţiei Sale. Când făgăduinţa stăpânirii pământului i-a fost dată lui Adam, lui i s-a dat stăpânirea asupra pământului, lui i s-a dat împărăţia, conducerea ca unui dumnezeu mai mic al pământului, iar când i-a fost dată lui, soţia lui se afla în el. Astfel, fratele Branham ne-a spus că atunci când a venit la suprafaţă, când s-a manifestat şi s-a unit cu el, ea era moştenitoare împreună cu el, ei erau dumnezeii pământului.

Apoi, ea a căzut, iar Adam a amanetat Titlul de proprietate, şi-a amanetat drepturile ca să meargă s-o salveze pe soţia sa. Atunci, Titlul de proprietate a mers înapoi la Proprietarul original. Acesta este Titlul de proprietate asupra întregului pământ, a creaţiei şi a Vieţii veşnice, dar aştepta venirea unui Răscumpărător înrudit. Acum, însă, noi vedem că Mielul a păşit în faţă ca Răscumpărător înrudit şi a luat Cartea, dar nu ca s-o păstreze, ci ca s-o deschidă, ca să deschisă Cartea şi s-o împărtăşească. Atunci, Ioan care mai înainte nu a putut s-o atingă, a primit poruncă s-o ia, s-o mănânce şi să devină una cu Ea, să se unească cu Ea, să se căsătorească cu Ea şi să prorocească din nou. Aleluia!

În „Intervalul dintre Biserici şi Peceţi” scrie:

În ce priveşte această Carte cu şapte Peceţi a Răscumpărării, exista Unul singur care putea s-o ia, Mielul. El a luat-o din mâna dreaptă a Celui care stătea pe Scaunul de domnie, ca să-Şi pretindă drepturile, să pretindă pentru mine şi pentru voi, pe care ne-a răscumpărat, ca să ne aducă înapoi la tot ceea ce a pierdut Adam în grădina Eden. El ne-a răscumpărat înapoi la aceasta.”

Aleluia! Când a luat Cartea, El a luat-o pentru voi şi pentru mine. El a luat Cartea ca s-o împartă cu cei ce sunt moştenitori împreună cu El.

În predica „Semnul”, fratele Branham a spus:

Să nu veniţi până aici spunând: „Eu cred Mesajul!” Ascultaţi Mesagerul! Veniţi la Hristos! Voi spuneţi: „Eu cred fiecare Cuvânt spus de fratele Branham!” Aceasta este bine, dar este ca şi cum aţi fi capabili să citiţi.

Luaţi Mesajul, luaţi-L în inima voastră…”

Cu alte cuvinte: Luaţi Cartea şi mâncaţi-o! Ce ne spunea el aici? Nu ajungeţi să credeţi şi să citiţi, ci luaţi-L în inima voastră!

Luaţi Mesajul, luaţi-L în inima voastră pentru că trebuie să aveţi Semnul, Însăşi Viaţa care a fost în Hristos trebuie să fie în voi. „Când voi vedea Aceasta, voi trece pe lângă voi.”

Cum pot să iau şi să mănânc această Carte şi să am Viaţa lui Hristos Însuşi în mine? Fratele Branham ne explică aceasta în mesajul „Este răsăritul Soarelui”:

El este Cel care a deschis acele Peceţi. Acele Peceţi sunt El pentru că tot Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos, iar Peceţile care s-au deschis sunt Hristos. atunci ce este deschiderea Peceţilor? Descoperirea lui Hristos.”

Astfel, când luaţi şi mâncaţi această Carte, când luaţi Mesajul în inima voastră, Îl primiţi pe Hristos. Este Hristos, nu o Carte, este Hristos, nu faptul că predicaţi, este Hristos, este descoperirea lui Hristos care este Cuvântul întors în plinătate, iar noi trebuie să-L primim, dar nu într-un fel firesc, mintal, ci trebuie să mâncam Cartea ca să devenim una cu Ea, pentru ca Ea să devină parte din noi, pentru ca noi şi Cartea să fim uniţi şi să devenim acelaşi Material.

Aceasta este cu totul diferit de a lua un morman de casete, este diferit de a lua nişte cărţi de pe raft şi de a le citi, este mai mult decât a citi sau asculta, este să-L primim pe El în inima noastră şi să spunem: „Aceasta este ceea ce sunt eu. De aceea, trebuie să-L am aici jos, trebuie să devin acelaşi lucru cu El, trebuie să mănânc această Carte până când schimbă pe deplin ceea ce sunt.”

Hrana aceasta cu care ne hrănim, schimbă încet ceea ce suntem. Noi ne hrănim de dimineaţa până seara, fără încetare şi pas cu pas, devenim Hrana pe care o mâncăm. Partea naturală o preumbreşte pe cea spirituală, iar noi ne hrănim toată ziua şi devenim ceea ce mâncăm. Aleluia! De aceea, trebuie să spunem: Trebuie să O am, dar nu în minte, ci jos în inimă. Trebuie să mă deschid înaintea Ei şi s-o primesc fiindcă ştiu că este Adevărul şi trebuie s-o am sădită în inima mea. Eu trebuie să fiu schimbat, iar singura cale prin care pot fi schimbat este prin Cuvânt.” Amin! Nu există reformă, ci doar transformare. Amin!

Să mergem împreună în Apocalipsa 19.10:

Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta!”

Acesta este îngerul care i-a vorbit lui Ioan în toată Cartea Apocalipsei. Noi ştim că Ioan este simbolul Miresei şi că el a încercat să se plece şi să se închine în faţa acestui înger.

Fratele Branham a atras atenţia cu privire la aceasta, arătând că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în slujba sa când oamenii au încercat să i se închine ca şi lui Isus Hristos spunând că ar fi Mesia.

Acest lucru a fost luat chiar din Scripturi, pentru că şi Ioan a încercat să facă aceasta de două ori. Astfel, şi Mireasa urma să încerce să se închine îngerului care a adus toate descoperirile din Cartea Apocalipsei.

Ioan a încercat să se închine în faţa acestui înger, dar el i-a spus: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” Noi ştim că şi fratele Branham a trebuit să spună acelaşi lucru. Dacă veţi citi mesajul „Şarpele zdrobit”, veţi vedea că el s-a confruntat exact cu acelaşi lucru şi a explicat că de fapt Ioan a fost un tip al Miresei. Noi ştim că apostolul Ioan a fost un tip al Miresei. El se regăseşte în toate Scripturile Noului Testament. Noi am putut vedea că Ioan şi Andrei au fost primii doi apostoli care au părăsit slujba lui Ioan Botezătorul şi L-au urmat pe Hristos; ei au fost primii care au făcut această tranziţie. Aşadar, Ioan a fost de la început, din biserica Alfa. El a fost luat în Duhul în ziua Domnului şi a văzut venirea Lui, fiind un tip al Miresei de la începutul Ei până la sfârşit, deoarece a fost adus până în ziua noastră.

Ioan a fost ucenicul pe care Domnul l-a iubit foarte mult; el este cel care a stat cu capul pe pieptul lui Isus la Cina cea de taină, a fost cel mai tânăr dintre ucenici şi a trăit până la bătrâneţe. Ioan simbolizează Mireasa de-a lungul călătoriei sale, iar în Cartea Apocalipsei o simbolizează tot pe Ea. Amin!

Să continuăm citirea cu versetul 10:

Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!”

Şi acum, fraza pe care vreau s-o reţineţi:

(Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei)”.

În continuare, ne vom întoarce la Apocalipsa 10.11, unde scrie:

Apoi mi-a zis: „Trebuie să proroceşti din nou…”

Ce trebuie să facă Mireasă? Să mărturisească mărturia lui Isus. În zilele din urmă, Ea este cea care aduce mărturia despre Cine este Isus Hristos, Ea aduce la suprafaţă Cuvântul adevărat.

Cuvântul „mărturie” înseamnă „veste, consemnare, a mărturisi, a depune mărturie”. Slujba profeţilor era să depună mărturie cu privire la evenimentele viitoare. Tot mărturie este ceea ce spune cineva în faţa unui judecător.

Aşadar, Ioan trebuia să aducă o mărturie. El s-a dus la îngerul puternic, a luat Cartea şi a mâncat-o, dar nu a fost suficient s-o mănânce, ci a trebuit să devină una cu Ea, Cartea urma să vină în el, iar atunci, Ioan a fost legat să ducă oriunde ar fi mers o mărturie cu privire la Ea, la toate naţiunile şi limbile, înaintea împăraţilor şi a tuturor.

După Versetul 7 din Apocalipsa 10 este slujba Miresei.

Acum aş vrea să mergem împreună în Galateni 3.27-28:

Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos.

Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.”

Să citim şi din Romani 8.16-17:

Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”

Aceasta ne face împreună-moştenitori cu Hristos. Câţi dintre noi putem spune: „Acesta sunt eu”? Moştenitor împreună cu El, aceasta însemnând că noi moştenim ceea ce moşteneşte El.

Când Ioan s-a uitat, în capitolul 5, Cartea era în mâna Celui ce stătea pe tron deoarece nu se ridicase încă pretenţia de răscumpărare. Deşi preţul fusese plătit, nu a păşit nimeni în faţă ca să ridice pretenţia de răscumpărare, iar Cartea era în mâna Proprietarului original care aştepta ca Cineva care dorea, care putea, care împlinea toate cerinţele şi care putea plăti preţul, să păşească în faţă şi să pretindă moştenirea. Amin!

Aşadar, Cartea aştepta acolo şi aştepta, exact ca şi moştenirea lui Naomi care aştepta şi aştepta să fie pretinsă de cineva. Pământul fusese amanetat, iar ei au plecat în altă ţară. Apoi, Naomi s-a întors însoţită de Rut, dar pământul care fusese al soţului ei şi care ar fi trebuit să fie moştenirea ei, avea nevoie de răscumpărare pentru că zăcea acolo nerăscumpărat. Dar acolo exista un bărbat care putea face răscumpărarea, care putea plăti preţul răscumpărării, dar el nu o putea face până când nu venea Rut în scenă, până când nu se întorcea Naomi în ţară şi nu intra Rut în scenă.

Acesta este motivul pentru care fratele Branham a vorbit atât de mult de întoarcerea Israelului înapoi în ţara natală, pentru că Naomi trebuia să fie înapoi în ţară şi Mireasa trebuia să fie înapoi în scenă pentru ca Boaz să poată păşi în faţă cu Actul răscumpărării. Deşi pământul zăcea acolo nerăscumpărat, deşi el putea să-l răscumpere şi voia s-o facă, deşi putea plăti preţul răscumpărării, zăcea acolo nerăscumpărat, aşteptând un anumit timp, când Naomi, când Israel avea să se întoarcă înapoi în ţara sa natală şi Rut avea să păşească în scenă.

Aşadar, acum Hristos are un moştenitor împreună cu El, pe voi şi pe mine, pentru că noi suntem moştenitori împreună cu El. Iar dacă Hristos ia Cartea, plăteşte preţul răscumpărării şi o deschide, din clipa în care Boaz a putut răscumpăra pământul lui Naomi şi a făcut aceasta, el a cumpărat-o pentru el însuşi şi pe Rut, Mireasa dintre neamuri. Când el a făcut aceasta, Rut nu a fost interesată de moştenirea lui Naomi, de pământul lui Naomi, pentru că ea moştenea împreună cu Boaz tot ce avea el. Prin căsătorie, sub acea răscumpărare, Rut moştenea împreună cu Boaz tot ceea ce-i aparţinea lui. Răscumpărarea sa era legată de unirea ei cu Boaz.

Naomi şi-a primit pământul înapoi, a trăit împlinirea făgăduinţei primirii pământului ei înapoi, dar Rut a primit totul. Slăvit să fie Dumnezeu! Îmi place aceasta.

Aşadar, acum suntem moştenitori împreună cu El pentru că Hristos a putut veni să ia Cartea, El a putut mărturisi înaintea bătrânilor că a putut plăti preţul, a păşit în faţă ca Miel înjunghiat şi a dovedit că preţul a fost plătit.

Stând în mod simbolic înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, ca Miel înjunghiat, El arată că a venit într-un trup de carne, ca Răscumpărător înrudit, că a plătit preţul sângelui şi urma să ia Cartea înapoi, urma să ridice pretenţia de răscumpărare. Şi de îndată ce a luat Cartea, I-a rupt Peceţile şi a deschis-o, Ioan a primit dreptul s-o atingă. Înainte, el nu a putut s-o atingă, dar Ioan era legat de Hristos, iar când Hristos a luat Cartea şi i-a rupt Peceţile, Ioan a putut să atingă Cartea, a putut s-o mănânce şi să profeţească din nou.

Înainte de aceasta, el nu a putut face nimic cu Cartea aceea, deşi ştia că numele lui era scris în Ea. Ne-a spus fratele Branham aceasta? Sigur că da. De ce plângea Ioan? Probabil a privit şi şi-a văzut numele scris în Ea.

Fratele Branham a spus: „Ioan a privit înăuntru, a privit dincolo de perdeaua timpului şi s-a văzut acolo.” Vedeţi? El plângea pentru că nimeni nu putea să ia Cartea, deşi el făcea parte din Ea. Astfel, până când nu a venit Mielul să ia Cartea, Ioan nu a putut face nimic cu Ea. Dar când Mielul a luat Cartea, un Glas din cer i-a spus lui Ioan: „Du-te la înger!” La care înger? La Hristos, care stătea acolo cu Cartea în mâna Sa. „Du-te şi ia Cartea!” „Ia-o!” Nu o cere, ci ia-o! De ce? Ioan nu a fost niciodată vrednic să ia Cartea, nimic din ceea ce a făcut el nu l-a învrednicit s-o ia, pentru că dacă ar fi fost vrednic s-o ia în capitolul 10, ar fi trebuit să fie vrednic s-o ia şi în capitolul 5. Dar nu s-a schimbat nimic cu Ioan, ci ceea ce a adus schimbarea este Răscumpărătorul înrudit care a venit şi a pretins ceea ce a răscumpărat, iar atunci, pentru că Ioan era moştenitor împreună cu El, a putut să ia Cartea. Vedeţi? Pentru că Soţul era vrednic, pentru că Răscumpărătorul înrudit era vrednic, Ioan a devenit şi el vrednic pentru că era moştenitor împreună cu El, iar atunci a avut acces la Hristos, Cuvântul şi a putut să-L mănânce ca să devină una cu El. Aleluia, prieteni! Ce loc minunat în care să te afli! Ce descoperire minunată ne-a dat Dumnezeu!

Fratele Branham a spus următoarele în predica „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”:

Puteţi vedea acum Peceţile? El era în lucrarea Sa de mijlocire acolo în spate, răscumpărând, dar într-o zi, El a ieşit afară ca să ia Cartea pe care a răscumpărat-o. Şi tot ceea ce este în Carte este El pentru că credinciosul este cuvintele din Carte, iar Cuvântul este El.”

Ce vrea să spună fratele Branham aici? Noi suntem Cartea? Da, noi suntem Cartea, ne aflăm în Carte, facem parte din Ea, facem parte din Cuvânt pentru că Hristos este Cuvântul, iar dacă Cuvântul este în voi, faceţi parte din Hristos încă înainte de întemeierea lumii, faceţi parte din această Carte, sunteţi cuvintele din Carte. Voi faceţi parte din această Carte, dar nu puteţi face nimic în legătură cu aceasta, nu puteţi să vă întoarceţi în poziţia voastră de drept dacă nu există un Răscumpărător înrudit care vrea să plătească preţul şi să intre în posesia drepturilor de răscumpărare. De aceea, plângeam, plângem şi plângem până când avem descoperirea Peceţilor care au fost deschise. Iar când primim descoperirea că Peceţile au fost deschise, plânsul încetează şi suntem plini de bucurie pentru că drepturile de răscumpărare au venit înapoi.

Şi tot ceea ce este în Carte este El pentru că credinciosul este cuvintele din Carte, iar Cuvântul este El. Totul este înăuntru, iar El a păşit în faţă pentru această Carte a răscumpărării, pentru cei a căror nume au fost scrise în Carte înainte de întemeierea lumii, când El a fost înjunghiat ca Miel.”

În mesajul „Numărătoarea inversă” din anul 1964, scrie:

Tată, sunt atât de multe lucruri care ar putea fi spuse chiar aici, dar poate biserica nu le-ar înţelege. Te rog să-i faci să tânjească după lucrurile acestea, Doamne, ca să vină şi să vadă că noi suntem în timpul secerişului, în epoca astronautului. Tată, prin faptul că înţelegem aceasta, nu înseamnă că încercăm să condamnăm ceea ce au ei, ci încercăm să le oferim mai mult har pentru răpire, pentru că vine ceasul când va trebui să avem Puterea de răpire; nu numai pentru a vindeca trupul, ci pentru a-l schimba într-o clipă, într-o clipeală din ochi. Hristos va fi atât de real în trupurile lor, încât le va schimba, prin măreaţa Sa moarte şi prin răscumpărarea făcută.”

Cum va fi Hristos atât de real în trupul vostru? El vă va spune: „Luaţi Cartea şi mâncaţi-o!” până când va deveni atât de real, atât de manifestat în trupul vostru, încât va face orice lucrare pe care doreşte s-o facă, nu doar pentru vindecarea trupului vostru, ci şi pentru a-l schimba într-o clipă, într-o clipită.

Fie ca ei să ia în această zi, Semnul despre care am vorbit aseară.”

Ce este Semnul? Viaţa lui Isus Hristos Însuşi în măsură deplină. Mesajul predicii „Semnul” nu a fost botezul Duhului Sfânt din nou, pentru că el predicase deja botezul Duhului Sfânt. Fratele Branham a predicat de nenumărate ori botezul Duhului Sfânt, dar când a ajuns la predica „Semnul”, el a spus: „Până acum, eu nu am putut predica aceasta.”

Ce a fost atât de diferit între Semn şi botezul Duhului Sfânt? Înainte, de-a lungul epocilor bisericilor, totul a fost în parte, dar la deschiderea Peceţilor, au fost îndepărtate toate fâşiile de pe Isus Hristos şi la fel lanţurile de pe Duhul Sfânt, iar acum putem primi în măsură deplină Viaţa lui Isus Hristos înapoi în biserică. Aceasta este Semnul, prieteni.

Deci, nu este încă un mesaj despre botezul Duhului Sfânt, ci este Viaţa Lui deplină cu puterea deplină care a venit acum şi este disponibilă pentru Mireasă. Acum, nu mai există nimic în parte, ci a venit plinătatea!

Aşadar, fratele Branham a predicat mesajul „Semnul” care nu era doar un mesaj rusalistic al botezului cu Duhul Sfânt. Şi a spus: „El este aici!” Vedeţi, nu a spus: „El vine, El vine, El vine!”, nici: „El este aici într-un chip, într-o epocă a bisericii!”, ci a spus: „El este aici ca să locuiască în Biserica Sa. El este aici ca să locuiască în trupul Miresei.”

Fie ca ei să ia în această zi, Semnul despre care am vorbit aseară, să-L ţină înaintea lor şi să păşească în această epocă Astronautică, unde vedeniile, puterea şi lumile de dincolo, au fost făcute cunoscute, o, Doamne, şi toate tainele lui Dumnezeu au fost desfăşurate în cele şapte Peceţi şi făcute cunoscute omului. Te rugăm să ne dai aceasta, Tată.”

Boaz nu a fost cel mai apropiat  ca Rudenie  de  Naomi, ci exista unul mai apropiat decât el.

Fratele Branham a spus că acela îl preumbreşte pe Satan. Boaz  a mers la cea mai apropiata  rudenie  deoarece omul a fost prins într-o condiţie hibridă prin faptul că Satan s-a infiltrat în rasa umană prin sămânţa şarpelui. Astfel, Satan a devenit cel mai apropiat , pentru că ( atunci când a venit) Isus, El nu avea nici un strop de sânge uman. El a avut Sângele lui Dumnezeu într-o celulă de sânge creată, care a fost pusă în fecioara Maria; El nu a venit pe linia pe care vin oamenii, nu a venit prin<b> hibridare,</b> ci a venit sădit direct din Dumnezeu.

Aşadar, aici exista unul in drept sa primeasca pamantul mai apropiat decât Boaz, de aceea el s-a dus la ace l( răscumpărător ) mai apropiat şi l-a întrebat: „Vrei să faci răscumpărarea?” „Este un lucru bun”, a răspuns acela, „aş vrea să am mai mult pământ, mi-ar plăcea să am totul.” Atunci Boaz i-a zis: „Dacă o vei răscumpăra pe Naomi, va trebui s-o primeşti şi pe Rut, să te căsătoreşti cu ea şi să creşti sămânţa.” Dar el a refuzat. De ce credeţi că a refuzat s-o facă? Pentru că ar fi trebuit să-şi împartă moştenirea şi nu era dispus să facă aceasta. Dar Boaz era mai mult decât dispus s-o împartă pentru că Isus Hristos a fost mai mult decât dispus să-Şi împartă moştenirea. De ce? Pentru că El Se răscumpăra pe El Însuşi, El îi răscumpăra pe ai Săi, răscumpăra sămânţa lui Hristos şi aducea totul înapoi. El era diferit de cel mai apropiat răscumpărător.

În „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită”, scrie:

El a sfinţit cu Duhul şi Sângele Său o Biserică, astfel încât să poată face ca fiecare făgăduinţă a acestei zile să fie descoperită. Vedeţi, El a putut să meargă înapoi şi să ia tot ceea ce ceilalţi trimişi au lăsat deoparte, iar în aceste zile din urmă să descopere prin Duhul Sfânt toate tainele celor şapte Peceţi. Vedeţi, El Se exprimă pe El Însuşi. Acesta este scopul Său, de aceea a murit. Acesta este al doilea scop al manifestării Sale întreite. Primul Său scop a fost să Se exprime pe Sine Însuşi în Hristos, apoi să Se exprime pe Sine Însuşi prin Biserică.”

Am înţeles aceasta? Mai întâi, El a vrut să Se exprime în Hristos, apoi prin Biserică. Putem înţelege acum Apocalipsa 10.8-11?

Este acelaşi lucru: Hristos a fost Cuvântul, iar Biserica devine Cuvântul când lasă Cuvântul să Se exprime prin ei.”

Biserica devine Cuvântul atunci când noi lăsăm Cuvântul să Se exprime prin noi, când luăm Cartea, o mâncăm şi o digerăm, devenind una cu Ea. În gură este dulce ca mierea dar când o digerăm, când devine parte din noi, când începem s-o trăim şi ne confruntăm cu aceeaşi respingere cu care S-a confruntat Hristos, aduce amărăciune în viaţa noastră. A trecut cineva prin aşa ceva? Respingere, prigoană, batjocură din pricina a ceea ce credem, dar noi mâncăm Cartea şi o digerăm devenind una cu Ea, apoi, din noi curg râuri de Apă vie şi prorocim din nou.

Acum, când ne apropiem de încheiere, aş vrea să citesc două citate foarte familiare. Unul este din „Epoca Bisericii Laodicea” din Cartea Epocilor Bisericilor:

Când au eşuat metodiştii, Dumnezeu i-a ridicat pe alţii şi astfel, lucrurile au mers mai departe de-a lungul anilor până în aceste zile din urmă, când în ţară există un alt popor care, sub mesagerul lor, vor fi ultimul glas pentru ultima epocă.”

Cum au devenit ei ultimul glas pentru ultima epocă? Prin faptul că ei merg la Hristos, Îngerul puternic şi iau Cartea. Ce este Cartea? Cartea este descoperirea Sa, Cartea este El, iar ei o iau în ei înşişi. Atunci, gura lor este dulce ca mierea, dar pântecul lor este amar. Şi ce vor face? Vor proroci din nou.

Da, domnilor, biserica nu mai este „gura” lui Dumnezeu, ci este propria ei gură. Dar Dumnezeu Se întoarce spre ea şi o va uimi prin profet şi prin Mireasă, pentru că Glasul Lui va fi în Ea. Da, aşa este, pentru că ultimul capitol din Apocalipsa versetul 17 spune: „Duhul şi Mireasa spun: „Vino!” Încă o dată lumea va auzi direct de la Dumnezeu, ca la Rusalii.”

În epoca Bisericii Pergam, el a spus:

Cei ce fac parte din Mireasă fac numai voia Lui. Nimeni nu-i poate determina să facă altfel. Ei fie Îl au pe „Aşa vorbeşte Domnul”, fie stau pe loc. Ei ştiu că Dumnezeu trebuie să fie în ei ca să facă toate lucrurile şi să împlinească propriul Său Cuvânt. El nu Şi-a terminat toate lucrările în timp ce Se afla în slujba Sa pământească, de aceea acum lucrează prin Mireasă. EL a ştiut aceasta pentru că nu era încă timpul să facă anumite lucruri, pentru că trebuie să le facă acum. Dar acum, El le va împlini prin Mireasă lucrarea pe care a lăsat-o pentru timpul acesta.”

De aceea, Apocalipsa capitolul 10 a fost scris aşa cum a fost scris. În Apocalipsa 10, Îngerul puternic vine jos cu o Carte deschisă în mâna Sa; El Se întoarce pe pământ cu Cuvântul. Nu pecetluit, ci deschis. El este Cartea deschisă, El este Cuvântul descoperit, El este acele Peceţi. Ce sunt acele Peceţi? Descoperirea lui Hristos.

El a venit jos cu Cartea deschisă şi cele şapte Tunete au făcut să se audă glasurile lor, iar în versetul 7 vedem că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, este descoperită taina lui Dumnezeu, după care are loc o tranziţie, o schimbare. Un înger din cer îi spune lui Ioan să meargă la Îngerul care are Cartea în mâna Sa. Care Carte? Cartea Răscumpărării, Titlul de proprietate asupra întregului pământ şi a Vieţii veşnice.

Ce este această Cărticică în mâna Îngerului? Ce s-a întors pe pământ? Ce s-a întors în omenire? Titlul de proprietate, dreptul asupra întregului pământ şi la Viaţa veşnică. Ioan nu a putut s-o atingă, nu a putut să se uite la Ea şi a început să plângă deoarece ştia că făcea parte din Ea, dar nu putea s-o deschidă, nu putea s-o răscumpere, nu putea s-o aducă la împlinire. El a plâns mult până când L-a văzut venind pe Răscumpărătorul înrudit, luând Cartea şi deschizând-o. Lui Ioan, care nu a putut să se uite înăuntru, s-o atingă sau să se uite la Ea, i s-a cerut s-o mănânce.

Dacă vrem să vorbim despre o schimbare uriaşă în Scripturi, aici a avut loc ceva de mare importanţă. Aici s-a întâmplat ceva extraordinar, ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată înainte. Titlul de proprietate pe care l-a pierdut Adam, a ajuns acum în Ioan; ceea ce a pierdut Adam şi s-a întors la Cel ce stătea pe scaunul de domnie, la Proprietarul original, Titlul de proprietate original la care a renunţat Adam, a fost luat de Miel, iar fratele Branham a spus că atunci nu I-a mai aparţinut lui Dumnezeu, Celui ce stătea pe scaunul de domnie, ci I-a aparţinut Mielului. A spus el aceasta? Da, el a spus: „El a plătit preţul răscumpărării şi L-a luat înapoi. Atunci I-a aparţinut Mielului.”

Cine este Mielul? Al doilea Adam. Iar dacă Îi aparţine Mielului şi noi suntem Soţia Mielului, dacă Îi aparţine Celui de-al doilea Adam, iar voi sunteţi a doua Eva, vă aparţine şi vouă. El L-a luat şi a plătit preţul la fel ca Boaz, care a făcut răscumpărarea plătind preţul, după care s-a unit cu Rut; iar când a făcut aceasta, Rut a fost moştenitoare împreună cu Boaz.

Ceea ce a fost în mâna lui Adam a mers înapoi în mâna Celui ce stătea pe scaunul de domnie, la Proprietarul original, după care a mers în mâna Mielului şi apoi înăuntrul lui Ioan. Ce este aceasta? Viaţa veşnică. Ce este? Hristos, Cuvântul, este Cartea Răscumpărării, este Titlul de proprietate, este moştenirea, este totul. Unde se află? Unde a mers? Înăuntrul nostru, în Mireasa Sa care a devenit ultimul glas pentru ultima epocă.

Voi aveţi Cartea Răscumpărării, Titlul de proprietate, de aceea oferiţi Fântâni de Apă vie, limpezi ca şi cristalul care curg de la scaunul de domnie al lui Dumnezeu; în această generaţie, El face aceasta prin voi, pentru ca şi alţii să poată lua Cartea şi s-o mănânce.

Eu iubesc Biblia, iubesc Cuvântul şi dintr-o dată am înţeles că noi nu mai suntem în capitolul 5; noi nu mai privim la o Carte pecetluită, nu ne mai întrebăm cum se vor desfăşura lucrurile şi nu mai spunem: „Cred că sunt unul dintre ei. Cred că prin descoperire am făcut un pas dincolo de perdeaua timpului. Doamne, printr-o descoperire micuţă cu privire la Cuvânt, eu cred că sunt unul dintre ei, dar încă privesc la o Carte pecetluită şi mă întreb ce se va întâmpla, cum se vor desfăşura lucrurile, care sunt posibilităţile, va fi în generaţia mea sau când se va întâmpla?”!

Eu cred că noi suntem în Apocalipsa 10. Noi ştim că Îngerul puternic a venit jos, capetele lăsate libere au fost legate şi Peceţile au fost deschise. Descoperirea a fost trimisă jos, iar Îngerul puternic, Hristos, a venit când îngerul al şaptelea al celei de-a şaptea epoci a Bisericii era pe pământ. Acela a fost timpul venirii Sale Noi ştim că aceste lucruri s-au petrecut deja, au trecut, sunt istorie.

Atunci unde suntem astăzi? Noi nu mai suntem în capitolul 5, ci suntem în capitolul 10. Dar nu mai suntem în Apocalipsa 10.7, ci suntem în Apocalipsa 10.8, iar El ne-a invitat să luăm Cărticica în noi şi să prorocim din nou. Eu şi voi am fost invitaţi să fim silitori în a lua Cuvântul şi în a-L primi în noi.

Cred că nu ne putem gândi la un alt timp în care am dori să fim pe pământ sau un alt lucru pe care am dori să-l facem decât să vorbim despre aceasta, la oricine doreşte să-L asculte, să-L audă pentru că este cel mai minunat lucru care i s-a întâmplat omenirii. De la căderea în grădina Eden, acesta este cel mai minunat lucru care s-a petrecut vreodată, iar noi facem parte din El. Nu ca spectatori sau de pe margine, nu stând într-o sală şi privind la o piesă, ci se petrece chiar înăuntrul nostru. Se întâmplă în noi, cu noi şi prin noi. Slăvit să fie Domnul!

Să cântăm cântarea: „Curând Mielul Îşi va lua Mireasa ca să fie pentru totdeauna alături de El.” Dumnezeu să vă binecuvânteze, sfinţilor.                   – Amin –

3 Comments

  1. admin

    Citind predica, am observat acest paragraf
    „Aşadar, Cartea ( Rascumpararii ) aştepta acolo şi aştepta, exact ca şi moştenirea lui Naomi care aştepta şi aştepta să fie pretinsă de cineva. Pământul fusese amanetat, iar ei au plecat în altă ţară. Apoi, Naomi s-a întors însoţită de Rut, dar pământul care fusese al soţului ei şi care ar fi trebuit să fie moştenirea ei, avea nevoie de răscumpărare pentru că zăcea acolo nerăscumpărat. Dar acolo exista un bărbat care putea face răscumpărarea, care putea plăti preţul răscumpărării, dar el nu o putea face până când nu venea Rut în scenă, până când nu se întorcea Naomi în ţară şi nu intra Rut în scenă.
    Acesta este motivul pentru care fratele Branham a vorbit atât de mult de întoarcerea Israelului înapoi
    în ţara natală, pentru că Naomi trebuia să fie înapoi în ţară şi Mireasa trebuia să fie înapoi în scenă pentru ca Boaz să poată păşi în faţă cu Actul răscumpărării. Deşi pământul zăcea acolo nerăscumpărat, deşi el putea să-l răscumpere şi voia s-o facă, deşi putea plăti preţul răscumpărării, zăcea acolo nerăscumpărat, aşteptând un anumit timp, când Naomi, când Israel avea să se întoarcă înapoi în ţara sa natală şi Rut , Biserica ( Mireasa ) avea să păşească în scenă. „ in ultima ei Epoca de pribegie prin lume
    Ce bine se leaga aceste afirmatii cu vorbele lui Pavel cand a dezvaluit taina lui Hristos ;
    „Ca, adica, Neamurile sunt impreuna mostenitoare cu noi, alcatuiesc un singur trup cu noi si iau parte cu noi la aceeasi fagaduinta in Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,…” (Efes.3:6)

  2. CONEAC DUMITRU

    ,,Domnilor biserica nu mai este gura lui DUMNEZEU,ci este propria ei gura. DUMNEZEU se va intoarce spre ea si o va uimi prin profet si prin MIREASA ,pentru-ca glasul LUI va fi in ea…..De la cadere in gradina Eden si pana in ziua de astazi, acesta este cel mai minunat lucru care s-a petrecut vreodata, iar noi facem parte din EL. Nu ca spectatori sau de pe margine,nu stand intr-o sala si privind la o piesa,ci se petrece chiar inauntru nostru.Se intampla in noi cu noi si prin noi. Slavit sa fie DOMNUL!!! AMIN!!!,, O excelenta sinteza. Un minunat CUVANT. Multumesc DOMNULUI ISUS. DOMNUL sa le rasplateasca celor ce se ostenesc cu VIATA VESNICA!!!

  3. Genoveva

    M-am intrebat ,cum este biserica propria ei gura? Duhul Sfant ne da raspuns ”pentru că o parere omeneasca este infiltrata in Cuvant si este prezentata ca si Cuvant ” , de aceea nu mai este gura lui Dumnezeu. Atata am cautat pana am gasit acest raspuns si acum am liniste. Cu adevarat Apocalipsa 22 17 este un Cuvant viu AZI, valabill doar pentru Mireasa lui Hristos. Uimirea prin Mireasa va fi doar pentru ca ” Glasul Lui va fi in ea”, si acest Glas,este Cuvantul,este El insusi. Avem un Cuvant extraordinar care ne da raspuns la orice intrebare. Este capital sa ascultam sfatul Duhului ”intoarceti-va la aceste benzi”. ”Mai presus de toate.rugati-va pentru un Duh de descoperire!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *