CHAD LAMB – CEA MAI MARE BIRUINTA IN CEA MAI MARE BATALIE

 

Aleluia! Noi nu ne războim, ci păşim prin credinţă. Noi nu ne luptăm ca să rodim ceva, pentru că singuri nu putem naşte nimic. Dar ne luptăm ca să ne dăm la o parte pe noi înşine, ne luptăm pentru ca gândirea noastră să fie în conformitate cu Cuvântul Său, iar când biruim această fire, credinţa preia controlul, iar Dumnezeu face ceea ce a făgăduit.

Este bine să fim în dimineaţa aceasta aici. Noi vă iubim şi apreciem atmosfera plăcută. Dumnezeu este bun.

Câţi dintre voi pot spune că sunt bucuroşi pentru că sunt aici, adunaţi în jurul Cuvântului; nu bucuroşi doar pentru că suntem aici în biserică, pentru că mulţi oameni se află într-o biserică, ci suntem bucuroşi pentru că suntem adunaţi în jurul Cuvântului, a Hranei proaspete a Cuvântului, acolo unde se adună vulturii. Acolo dorim să fim. Amin!

În timp ce stăm în picioare, aş vrea să deschidem Bibliile la 2Timotei 2.3-4:

 

Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos.

Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.”

 

Aici putem vedea că apostolul Pavel îi vorbeşte lui Timotei, dar nu îi vorbeşte despre picnicuri de şcoală duminicală, nici despre flori sau alte lucruri pe care le putem vedea în bisericile de astăzi, ci aduce în discuţie viaţa unui ostaş, comparând viaţa creştină cu viaţa unui ostaş. Astfel, îi spune să sufere împreună cu el, ca un bun ostaş al lui Isus Hristos. La aceasta am fost chemaţi şi noi: să fim ostaşi ai lui Isus Hristos. Noi nu am fost chemaţi la o viaţă uşoară, la o trăire uşoară, la mângâieri şi la alte lucruri ca acestea, deoarece pe acestea le aşteptăm atunci când viaţa aceasta va fi schimbată. Noi nu am fost chemaţi să avem toate plăcerile şi tot confortul vieţii şi Îi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru că ne-a dat atâtea lucruri minunate: maşinile pe care le conducem, hainele pe care le îmbrăcăm, casele în care trăim, dar El nu este aici ca să ne aşeze într-un Mileniu înainte de Mileniu, ci există un scop, în această călătorie pământească se întâmplă ceva, iar noi trebuie să prindem descoperirea.

Scopul nostru aici nu este să ne construim propria împărăţie, nici să ne îngrijim de propriul nostru confort, ci suntem aici ca să luptăm într-o luptă, într-un război, noi suntem ostaşi, am fost înrolaţi în armată, de aceea suntem aici ca să luptăm şi să biruim, suntem aici ca să avem biruinţă. Aleluia! Cum putem avea biruinţă fără luptă? Cum putem avea o mărturie fără să trecem printr-o încercare? Aceste lucruri trebuie să fie, de aceea în dimineaţa aceasta aş vrea să vorbesc despre: „Cea mai mare biruinţă în cea mai mare bătălie.”

Aş vrea să ne luăm câtva timp pentru aceasta deoarece am câteva notiţe şi câteva citate pe care le voi citi din predica „Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată.” Dacă nu voi spune de unde provine vreun citat pe care-l voi citi, să ştiţi că este din această predică, iar dacă doriţi, puteţi merge acasă să-l citiţi sau să ascultaţi predica înregistrată.

Adevărul este că există unele lucruri pe care trebuie să ni le amintim în mod constant şi la care trebuie să cugetăm mereu:

-Cum trebuie să luptăm?

-Care sunt armele pe care le putem folosi?

-Cum putem birui?

De ce aceasta? Pentru că felul în care luptăm în bătălia aceasta în care ne-am înrolat, nu are nimic a face cu lumea, cu gândirea firească, cu înţelegerea intelectuală sau cu felul în care luptă oamenii. Nouă ni s-au dat arme şi instrumente şi am fost antrenaţi ca să ştim cum trebuie să luptăm în această luptă la care suntem chemaţi. Este un război duhovnicesc, are loc acum şi se manifestă în trup. Nu este un război fizic, ci este un război duhovnicesc.

În predica „Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată”, citim:

Aşadar, într-o armată care se pregăteşte de luptă, trebuie să existe mai întâi o selecţie de câţiva soldaţi. Ei sunt luaţi şi echipaţi şi trebuie antrenaţi pentru luptă.

Eu cred că cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată este gata să înceapă acum şi cred că Dumnezeu şi-a ales deja ostaşii. Cred că El i-a îmbrăcat şi i-a antrenat. Frontul de luptă este deja aşezat şi bătălia este gata să înceapă.”

Fratele Branham a spus aceasta în anul 1962, cu un an înainte de deschiderea Peceţilor. El a zis:

Lupta a sosit, iar armata Lui a fost aleasă, echipată şi antrenată”, şi a mai spus: „Cred că cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată este gata să înceapă acum.”

El aştepta această mare bătălie care urma să se dea, care era pe punctul să înceapă, dar aşa cum am mai spus, bătălia a început în cer, unde s-a dat între Mihail care este un tip al lui Hristos şi Lucifer şi a fost întotdeauna cu privire la Cuvânt. Aceasta a fost întotdeauna bătălia, lupta care s-a dat. Lucifer crede că se poate ridica deasupra Cuvântului lui Dumnezeu şi se luptă cu El. Aceasta este bătălia pe care trebuie s-o dăm în fiecare zi.

De aceea, în anul 1962 când a vorbit mesajul „Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată”, fratele Branham a spus: „Este pe punctul să înceapă!” De ce? Pentru că urma să aibă loc deschiderea deplină a Cuvântului, deschiderea Peceţilor şi descoperirea întregului Cuvânt, iar aceasta avea să pornească o luptă cum nu a mai fost niciodată înainte.

Vedeţi, oamenii au fost ţinuţi jos prin amăgire, prin superstiţii şi înţelegerea parţială a Scripturilor, dar aceasta urma să se schimbe la deschiderea Peceţilor, pentru că de atunci avea să se ridice un popor care să poată lupta cu Diavolul, cu fiecare tactică a lui, la orice nivel şi să-l biruiască deoarece pentru ei nu mai există amăgire, superstiţii, crezuri şi înţelegere intelectuală, ci este doar interpretarea curată şi desăvârşită a Cuvântului.

Aşadar, când aveţi probleme cu vecinul sau cu colegul vostru de muncă, cu soţia voastră sau cu oricine altcineva, voi vă confruntaţi de fapt cu vrăjmaşul, vă confruntaţi cu cel care vine împotriva Cuvântului, iar voi sunteţi Cuvântul. El nu se luptă cu voi, individul la care vă uitaţi în oglindă, nici cu doamna pe care o vedeţi dimineaţa, nu împotriva voastră luptă, nu aceasta este ceea ce încearcă el să biruiască, ci încearcă să biruiască Cuvântul care este în interiorul vostru, pentru că bătălia s-a dat întotdeauna între Lucifer şi Cuvânt.

Aşadar, într-o armată care se pregăteşte de luptă, trebuie să existe mai întâi o selecţie de câţiva soldaţi. Ei sunt luaţi şi echipaţi şi trebuie antrenaţi pentru luptă.

Eu cred că cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată este gata să înceapă acum.”

Aştepta fratele Branham ceva? Da, profetul lui Dumnezeu aştepta ceva.

Această primă mare bătălie care a fost dată vreodată, a început în ceruri când Mihail şi îngerii Săi au luptat împotriva lui Lucifer şi a îngerilor lui. Deci, prima bătălie s-a dat în ceruri, ceea ce înseamnă că păcatul nu îşi are originea pe pământ, ci în ceruri.

Apoi a fost aruncat din ceruri, a fost izgonit din ceruri pe pământ şi a căzut peste fiinţele umane. Astfel, bătălia a trecut de la îngeri la oameni şi a devenit o bătălie umană.”

Fratele Branham spune că bătălia a început în grădina Eden şi că de atunci a luat o mare amploare, iar acum se ajunge la o mare bătălie finală.

De multe ori când ajungem la aceste lucruri, noi ne gândim: „Oh, marea bătălie finală va fi în timpul acela, în clipa aceea”, dar nu realizăm că de îndată ce începe, ea continuă până când este gata, iar noi suntem chiar acum în ea, prieteni. Noi luptăm chiar acum într-un Armaghedon duhovnicesc pentru că Peceţile au fost deschise, iar noi putem vedea calul gălbui care se mişcă şi ungerea Vulturului care a venit. Aceste două puteri au venit la luptă, la o confruntare care are loc zilnic. Este adevărat că va exista o anihilare fizică, o nimicire a armatelor, dar acesta va fi punctul culminant al bătăliei.

Este uimitor cât de multe tactici are diavolul, cât de multe căi prin care ne biruieşte, iar una dintre ele este faptul că în mod constant încearcă să ne facă să deviem lucrurile într-o epocă din trecut sau în viitor. Aşadar, una de căile prin care ne biruieşte în mod constant este să spună: „Aceasta se va întâmpla la bătălia de la Armaghedon; aceasta se va petrece acolo; aceasta se împlineşte când se va petrece cutare lucru”. Astfel, noi aşteptăm ceva în viitor şi trecem pe lângă bătălia care are loc chiar acum, pe lângă locul în care ne aflăm, pe lângă ceea ce spune profetul că se petrece în realitate chiar acum. Va fi şi o împlinire viitoare, Amin, va exista o răpire şi o schimbare a trupului, prieteni, dar noi ne-am schimbat deja. Sufletul meu s-a schimbat, eu am trecut printr-o schimbare, printr-o naştere din nou şi sunt o făptură nouă, iar acum aştept să fie schimbat şi trupul meu.

De multe ori, noi aşteptăm ceva şi spunem: „Aceasta se va petrece atunci şi cealaltă atunci”, şi trecem pe lângă ceea ce se petrece chiar acum. Aceasta a fost întotdeauna tactica vrăjmaşului în această bătălie.

Noi trebuie să fim atenţi şi să nu fim prinşi în acelaşi fel şi să punem totul la viitor, să le împingem mai departe de-a lungul drumului, fiindcă atunci vom sfârşi prin a spune: „Eu credeam că trebuie să fie o răpire.” Iar Cuvântul spune: „A avut loc şi voi nici măcar nu aţi ştiut.” De ce? Pentru că aţi pus-o mai departe, de-a lungul drumului, prin faptul că nu aţi recunoscut ceea ce se petrece.

Satan s-a ridicat să distrugă creaţia lui Dumnezeu, ceea ce a creat Dumnezeu pentru El Însuşi. Satan s-a ridicat să nimicească această creaţie. Acesta a fost scopul lui, s-o distrugă. Apoi, bătălia a început aici pe pământ şi a început în noi, dezlănţuindu-se chiar de atunci.”

Bătălia nu are loc la Casa Albă, în Afganistan, în Coreea sau în Congres, ci în noi. Chiar acum, în clipa aceasta, eu duc această bătălie care a început în ceruri.

Înainte ca să înceapă o bătălie, trebuie să fie ales un câmp de luptă, un loc în care să se dea acea bătălie.

…Trebuie să fie ales un loc, un teren care este teritoriul nimănui, iar cele două părţi se luptă acolo, în locul acela. Nu unul luptă aici, iar altul acolo şi fug în alt loc, ci există un front de luptă unde se întâlnesc şi îşi încearcă puterile, unde fiecare armată îşi testează puterea împotriva celeilalte armate, un loc de întâlnire comun.

Acum fiţi atenţi să nu pierdeţi aceasta!

Când a început această mare bătălie pe pământ, trebuia să existe un loc comun de întâlnire. Trebuia să fie ales un loc în care să înceapă bătălia şi unde să se dezlănţuie, iar acel loc, acel front de luptă a fost aşezat în mintea umană. Acesta este locul în care începe bătălia. Mintea umană a fost aleasă ca loc al bătăliei pentru că toate deciziile sunt luate în minte, în cap.”

Aş vrea să reţineţi acest lucru pentru tot restul vieţii voastre, nu doar pentru ziua de astăzi.

…Câmpul de luptă pe care trebuie să vă întâlniţi cu vrăjmaşul este în minte. Voi trebuie să faceţi alegerea voastră. Acolo se întâlneşte cu voi.”

Vă rog să reţineţi aceasta pentru că există încă o amăgire pe care ne-o aduce diavolul.

Aşa cum am spus deja, una este să punem toate lucrurile într-o altă zi, să le împingem de-a lungul drumului, dar mai este una: să punem responsabilitatea asupra altcuiva.

Aşadar, una este să punem toate lucrurile într-o altă zi, iar alta este să punem lucrurile pe seama altuia. Astfel, am putea spune: „Dacă Dumnezeu vrea să mă schimbe, mă va schimba. ” „Dacă Dumnezeu vrea să se schimbe situaţia aceasta, se va schimba.” „Dacă Dumnezeu vrea să mă fac bine, mă voi face bine.” Nu depinde de Dumnezeu pentru că El ne-a dat deja Cuvântul Său şi ne-a arătat voia Sa desăvârşită. El vă cere vouă să alegeţi, deci este responsabilitatea voastră să luaţi Cuvântul şi să luptaţi lupta. Nu este responsabilitatea Lui! El a făcut ceea ce trebuia să facă, S-a îngrijit să aducă tot ceea ce trebuia să aducă şi v-a dat tot ce aveţi nevoie ca să învingeţi vrăjmaşul. Totuşi, noi continuăm să spunem: „Dacă va fi cu voia Domnului…”, „Dacă Dumnezeu vrea, poate într-o zi…”, „Dacă El va hotărî vreodată…”

Dumnezeule! El a hotărât deja, dar întrebarea nu este „Ce a hotărât El?”, ci este: „Ce aţi hotărât voi?”

De multe ori, noi ne temem să-L luăm pe Dumnezeu pe Cuvânt, ne temem să luăm o decizie şi să stăm pe ea şi pentru că ne temem, spunem: „Dacă nu va funcţiona?”, „Dacă voi eşua?”, „Dacă mă voi face de râs?”

Noi nu putem să-L facem de râs pe Dumnezeu prin faptul că repetăm Cuvântul Său sau spunem ceea ce a spus El. Cum am putea să-L facem de râs pe Dumnezeu dacă spunem ceea ce a spus El? Dacă spunem ce a spus El, este responsabilitatea Sa să împlinească Cuvântul Său. Dar dacă aşteptaţi ceva în mod constant, dacă staţi şi aşteptaţi ca lucrurile să se schimbe într-o zi, dacă aşteptaţi şi aşteptaţi şi aşteptaţi, nu veţi primi niciodată nimic. De ce? Pentru că puneţi totul pe seama altei zile sau puneţi responsabilitatea pe umerii altcuiva.

Vă puteţi vindeca voi? Nu! Vă puteţi umple cu Duhul Sfânt? Nu! Puteţi schimba ceva? Nu! O face El, dar există o cale prin care noi putem pune mâna pe aceste lucruri. Aceasta este ceea ce dorim să ştim şi aş vrea să atingem aceste lucruri din nou pentru că este ceea ce trebuie să reţinem şi de care să ne ţinem.

Mintea umană a fost aleasă ca loc al bătăliei pentru că toate deciziile sunt luate în minte, în cap.

…Câmpul de luptă pe care trebuie să vă întâlniţi cu vrăjmaşul este în minte. Voi trebuie să faceţi alegerea voastră. Acolo se întâlneşte cu voi.”

Acum vom citi ceva din Pecetea a şaptea:

Ţineţi minte că Mireasa este plecată după capitolul 4 din Apocalipsa. Biserica este plecată după ce au ieşit cei patru călăreţi ca să călărească. Înţelegeţi? Tot ce se întâmplă cu Biserica are loc până în capitolul 4 din Cartea Apocalipsei. Tot ce se întâmplă cu mişcarea antihristă are loc până în capitolul 4. Pecetea a patra din Apocalipsa reprezintă încheierea atât pentru Antihrist cât şi pentru Hristos. Antihristul ajunge la pieire împreună cu armata lui, iar Hristos vine cu armata Lui.”

Aşadar, fratele Branham arată că epocile Bisericilor se desfăşoară prin cele patru capitole ale Apocalipsei. Apoi, avem Pecetea a patra care reprezintă încheierea atât pentru Antihrist, cât şi pentru Hristos, pentru că în această Pecete avem o departajare clară între calul gălbui şi ungerea Vulturului.

Astfel, fratele Branham merge în Apocalipsa 19 şi pune Călăreţul care vine călare pe un cal alb, şi care este Hristos, alături de călăreţul de pe calul alb de sub Pecetea a întâia, arătând că acesta din urmă călăreşte la final calul gălbui şi că numele lui este „Moartea”. Dar Călăreţul din Apocalipsa 19 este Hristos. El vine călare pe un cal alb, iar Numele Său este Cuvântul lui Dumnezeu, Viaţa.

Aşadar, Hristos a venit şi El este Viaţa, iar călăreţul care a ieşit pe calul gălbui este „Moartea”. Aceştia sunt cei doi care se războiesc, totul desfăşurându-se în Pecetea a patra. Această bătălie se desfăşoară în Pecetea a patra, iar Antihristul şi armata sa ajung la sfârşit, în timp ce Hristos se ridică împreună cu armata Sa.

Să continuăm să citim din Pecetea a şaptea:

Este o bătălie veche care a început cu mult timp în urmă, dincolo de timp. Satan şi îngerii săi au fost aruncaţi afară, iar atunci ei au venit pe Pământ unde bătălia a început din nou pentru că Eva a rupt Bariera în spatele căreia era ocrotită, Bariera Cuvântului lui Dumnezeu. Din ceasul acela, Satan a câştigat bătălia împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că unul dintre copiii Lui, cel mai slab, a lăsat garda jos.”

Puteţi vedea bătălia care se dă, prieteni? Această bătălie este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Vedeţi? Satan a câştigat bătălia „pentru că unul dintre copiii Lui, cel mai slab, a lăsat garda jos.”

Cel mai slab preumbreşte Femeia, nu-i aşa? Cine o simbolizează sau preumbreşte pe Mireasă? Femeia.

Nu Hristos este vasul cel mai slab. El a venit şi a împlinit porţiunea Sa din Cuvânt; El nu S-a îndoit de Cuvânt, ci L-a crezut pe tot, L-a manifestat pe tot, a stat pe El în întregime, Şi-a ocupat locul, a luptat lupta Sa şi a biruit, iar acum face acelaşi lucru prin Mireasă. Ea este vasul mai slab, dar trebuie să se întoarcă înapoi şi să facă exact opusul a ceea ce a făcut Eva. Al doilea Adam a venit şi a cumpărat înapoi ceea ce a amanetat primul Adam.

Aşadar, al doilea Adam a venit şi a restituit ceea ce a amanetat primul Adam, iar a doua Eva trebuie să vină şi să facă exact opusul a ceea ce a făcut prima Eva. Aceasta este bătălia. Aceasta este marea bătălie finală, este momentul în care această a doua Eva se întoarce în sfârşit, în locul original, chiar la început, şi restituie ceea ce a fost căzut acolo. Aleluia!

Acesta este motivul pentru care Satan a câştigat bătălia de fiecare dată: pentru că unul dintre copiii Săi a lăsat jos garda Cuvântului.”

Aş vrea ca aceasta să pătrundă adânc în sufletele noastre. Aceasta este cauza pentru care Satan a câştigat bătălia de fiecare dată. De ce? Pentru că unul dintre copiii lui Dumnezeu, nu zece, nu douăzeci, nu o sută, nu o mişcare întreagă, nu o întreagă epocă a Bisericii, ci unul singur a lăsat jos garda Cuvântului.

Atunci de câţi oameni este nevoie ca să fie lăsată jos garda Cuvântului şi Satan să aibă biruinţă asupra Cuvântului? De unul singur. De care? De cel de aici (fratele Chad arată cu degetul spre el însuşi). În legătură cu acesta îmi fac eu griji. Nu îmi fac griji pentru voi, ci îmi fac griji pentru acesta, în legătură cu el îmi fac griji (arată spre el însuşi).

Prieteni, trebuie să se ajungă într-un punct în care copiii lui Dumnezeu nu vor mai lăsa jos garda Cuvântului, pentru că trebuie să vină un timp în care Satan nu va mai avea biruinţă asupra Cuvântului. De ce S-a întors Cuvântul? De ce au fost restituite Peceţile? Care este scopul întoarcerii Cuvântului? Pentru ca voi să puteţi birui amăgirea diavolului; El a venit să îndepărteze amăgirea, să aducă descoperirea asupra Cuvântului şi astfel să aibă pe pământ un popor care să se opună amăgirii diavolului, care să-l biruiască şi să nu facă ceea ce a făcut prima Eva şi a doua Eva. Ea va fi ultima Eva şi nu va cădea în amăgire, nu va fi înşelată cu privire la Cuvânt şi nu va lăsa jos bariera Cuvântului.

De aceea a fost restituit Cuvântul şi odată cu El vine Viaţa, dar nu este viaţa voastră, ci este Viaţa Lui; nu este o viaţă pe care o trăiţi voi, ci este Viaţa pe care o trăieşte El în voi. Cum pot obţine eu această Viaţă? Prin primirea Cuvântului, pentru că Viaţa vine odată cu Cuvântul. Viaţa care I-a fost restituită Miresei este aceeaşi Viaţă care l-a biruit pe vrăjmaş în pustie. Este aceeaşi Viaţă. El a mers şi a fost botezat în Iordan, iar atunci cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip de porumbel şi un Glas a spus: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” Fratele Branham a spus: „…în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc.”

De acolo, Duhul Sfânt L-a dus în pustie, unde urma să fie ispitit de Satan, iar El S-a luptat cu această ispită şi l-a biruit pe Satan de fiecare dată, prin acelaşi mecanism. El nu l-a biruit pe Satan prin intelect, printr-un sistem sau prin nişte glume comice, ci a stat acolo singur ca Atribut al lui Dumnezeu, în plinătatea Duhului. El stătea şi Îşi privea vrăjmaşul care încerca să-I pună întrebări cu privire la identitatea Sa: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu…” El nu S-a simţit ofensat, nu S-a mâniat şi nu l-a insultat, ci a început să-i vorbească Cuvântul. El nu a încercat niciodată să dovedească faptul că era Fiul lui Dumnezeu, nu a încercat să dovedească faptul că avea putere, nu Şi-a folosit deloc puterea şi nici un dar.

Voi nu aveţi nevoie de daruri ca să-l biruiţi pe diavolul, nu aveţi nevoie de puteri, ci vă trebuie un singur lucru: Cuvântul, Cuvântul descoperit vorbit de buzele unui fiu sau a unei fiice a lui Dumnezeu, pentru că este ca şi cum ar vorbi Dumnezeu.

Cine îi răspundea diavolului? Divinitatea. Dar Divinitatea nu vorbea ca să-l nimicească pe diavol, nu vorbea ca să se schimbe tot cosmosul, nici ca să aibă loc vreo minune, ci vorbea doar Cuvântul.

Diavolul ia Cuvântul şi Îl plasează greşit, Îl interpretează greşit şi Îl învaţă greşit, dar Isus a stat în faţa lui şi a adus tălmăcirea corectă a Cuvântului.

Cum vom birui astăzi? Vorbind Cuvântul. Care Cuvânt? Cuvântul descoperit. Acolo stătea Cuvântul şi vorbea Cuvântul, iar aceasta I-a adus biruinţa. Aceeaşi Viaţă s-a întors în Mireasă. Nu o altă viaţă, nu viaţa voastră, ci Viaţa Sa.

Acum vom merge în Efeseni 6 pentru că vreau să ajungem la o înţelegere clară cu privire la felul cum trebuie să luptăm cu vrăjmaşul. Eu vorbesc mult cu oamenii, primesc multe telefoane şi vizite în această biserică, îi sfătuiesc pe fraţii de aici şi am multe discuţii cu mulţi oameni, iar din toate acestea, am putut să văd că oamenii cred Cuvântul, Mesajul orei, dar nu ştiu cum să ia ceea ce ne-a fost dat şi s-o folosească pentru a-l birui pe vrăjmaş. Ei cunosc Adevărul şi ştiu că „prin rănile Lui suntem tămăduiţi”, dar nu ştiu cum să ia aceste lucruri de aici şi să le ducă pe câmpul de luptă.

Există un câmp de luptă, iar mintea a fost aleasă ca teritoriul nimănui, ea fiind între două puteri care se opun una celeilalte. Este poziţionat între aceste două puteri care nu se află una în partea voastră dreaptă, iar cealaltă în partea voastră stângă, ci există o putere care se află în afara voastră şi alta care se află în interiorul sufletului vostru. Puterea care se află în interiorul sufletului vostru este Cuvântul care a fost adus la Viaţă, iar puterea de afară este pervertitorul Cuvântului; ei vin şi se întâlnesc în mintea voastră deoarece mintea este locul în care se iau deciziile.

În Efeseni 6.10 scrie:

Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.”

Aici, Pavel nu spune: „Fiţi tari!”, ci spune: „Fiţi tari în Domnul”, deci, nu în puterea tăriei noastre pentru că noi nu avem nici o putere şi ar trebui să ne obişnuim deja cu ideea aceasta: „Noi nu putem face nimic de la noi înşine şi nu vom birui niciodată singuri, ci El îl va birui pe diavol prin mine!” Voi nu veţi putea să-l biruiţi niciodată pe Satan prin puterea voastră. El a fost în preajmă mai mult decât noi şi a întâlnit oameni mult mai deştepţi decât noi. Satan i-a biruit întotdeauna pe cei care se bazează pe raţionamentul lor, pe propria lor putere, pe curajul lor şi pe alte lucruri de felul acesta. Astfel, dacă ei au venit la viaţă cu un simţ al integrităţii, el i-a făcut să piardă această integritate; dacă au venit cu un simţ adânc de a spune adevărul, i-a făcut să mintă, ceea ce dovedeşte că toate lucrurile cu care suntem înzestraţi fireşte sunt insuficiente pentru a-l birui pe diavol. El ne-a biruit pe toţi.

Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.”

Aceste uneltiri ale diavolului sunt viclenia, şiretenia şi înşelăciunea. El nu vine la voi zicând: „Eu sunt diavolul vrei să ne luptăm?”, ci este şiret, alunecos şi diabolic. El stă şi aşteaptă, pregăteşte o ambuscadă, o capcană, iar voi nu veţi şti niciodată că este el până când nu învăţaţi să-l identificaţi prin Cuvânt.

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui…”

Acest lucru este bine de ţinut minte! „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui…”

Nu faceţi din această luptă, o luptă împotriva soţiei voastre, a şefului vostru, a cuiva de la locul vostru de muncă, împotriva vecinului vostru pentru că noi nu ne războim împotriva cărnii şi a sângelui, „ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul.

Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,

având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (v. 12-17).

Fratele Branham a spus:

Priviţi aici! „Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului”. Sabia Duhului. Ce anume? Duhul care vine înăuntru prin mintea voastră şi intră în voi, iar Sabia acelui Duh este Cuvântul lui Dumnezeu.”

Aceasta este singura armă pe care o avem. Nu avem nimic altceva, nu există alte opţiuni. Cardul vostru de credit, bancherul vostru, slujba voastră, niciuna din acestea nu sunt o armă pe care s-o puteţi folosi împotriva vrăjmaşului. Prietenii voştri, spitalul, medicii, medicamentele, nimic din toate acestea nu sunt arma voastră. Noi nu condamnăm aceste lucruri pentru că ne place să avem o slujbă, un cont în bancă, o maşină, etc, dar nu acestea sunt arma mea, nu în felul acesta pot să-l biruiesc pe vrăjmaş, ci există o singură Armă pe care o am, iar aceasta este Cuvântul.

Cu ce luptă Duhul? Cu ce luptă Duhul Sfânt? Cu senzaţii şi sentimente? (Adunarea spune: „Cu Cuvântul”). Cu Cuvântul; inima! Slavă! Cu ce luptă El, cu sentimente?”

Noi am încercat să luptăm cu sentimente şi senzaţii, am încercat să aşteptăm o atmosferă de tabără, am încercat să aşteptăm până când s-a destins atmosfera şi ne-am simţit entuziasmaţi, iar atunci ne-am simţit dintr-o dată altfel; am mers într-un rând de rugăciune şi am aşteptat să se întâmple dintr-o dată ceva, dar nu prezenţa într-un rând de rugăciune vă poate vindeca, pentru că totul se bazează pe credinţă.

Astfel, dacă credinţa voastră se ridică într-un anumit punct şi puteţi să vă ţineţi de Cuvânt, veţi avea ceea ce doriţi. Problema este că sunt o mulţime de oameni care aşteaptă până când atmosfera ajunge într-un anumit cadru, până când există un anumit entuziasm, o anumită stare, până simt o anumită senzaţie şi prind curaj din cauza acelei senzaţii sau a atmosferei create, dar apoi totul dispare şi lucrurile rămân neschimbate. Dacă sub predicarea Cuvântului există o revărsare dinamică a Duhului, atmosfera devine grea şi densă, iar prezenţa lui Dumnezeu vine acolo, vezi că cineva aleargă la altar şi îşi predă viaţa Domnului, dar lunea, totul păleşte pentru că de fapt nu se schimbă nimic.

Eu cred în convertirea la altar şi în rândul de rugăciune, dar ele nu pot fi bazate pe o senzaţie, pe un simţământ. Unii oameni vin pentru că simt ceva, pentru că se simt bine, dar simţământul acela nu va dura, ci se va schimba, va păli, poate dispărea la fel de repede cum a venit, poate dispărea în clipa în care ieşiţi pe aceste uşi, poate dispărea când vă întoarceţi la locul vostru, de aceea, ceea ce aveţi voi trebuie să fie mai mult decât un simplu simţământ. Trebuie să fie realitate. Sentimentele pot dispărea pentru că ele vin şi pleacă. Ele nu sunt o realitate, ci lucrează pe tărâmul vostru emoţional. Eu nu sunt împotrivă să ne simţim bine şi îmi place atmosfera de aici, dar trebuie să fie ceva mai mult, trebuie să fie bazat pe realitate. Realitatea trebuie să creeze o atmosferă minunată, realitatea trebuie să creeze senzaţia, deoarece senzaţia şi simţămintele nu pot schimba nimic.

Dar ce va schimba totul? Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Prin aceasta ne putem simţi bine sau uscaţi ca o pâine prăjită. Nu contează cum sunt simţămintele, credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu îl mişcă pe diavol, îl învinge, pentru că ea este singura care îl dă la o parte.

Vedeţi atacul lui? Fiţi atenţi! Ascultaţi cu atenţie, acum la încheiere. Care este arma lui de atac? Necredinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, cu aceasta vă atacă el.”

Poate ziceţi: „El m-a atacat în trup!” Nu cu aceasta vă atacă el, prieteni! „M-a prins într-o altă capcană financiară. Am pierdut o sumă de bani! Diavolul este după mine!” Diavolul nu urmăreşte să vă facă săraci, să vă îmbolnăvească sau să vă facă să vă simţiţi singuri şi deprimaţi, el nu vă urmăreşte prin aceste lucruri, ci încearcă să vă facă să nu credeţi Cuvântul pentru că voi sunteţi un copil al lui Dumnezeu, un atribut al Său, iar dacă poate să vă determine să lăsaţi jos garda Cuvântului, prin necredinţă, are încă o dată biruinţa asupra Cuvântului lui Dumnezeu. El nu vă urmăreşte pentru bani, nici pentru starea voastră de sănătate, ci urmăreşte credinţa voastră în Cuvânt. Aceasta este bătălia.

Aduceţi totul la adevărata bătălie! Bătălia nu este cu privire la bani sau la relaţiile de familie, ci este în legătură cu credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu şi numai cu aceasta. Schimbarea trupului vostru şi răpirea nu se va face pe baza unui simţământ, ci se va face prin credinţă, iar descoperirea înseamnă credinţă. Credinţa este o descoperire.

De aceea, uneori avem nevoie de cineva care să se roage pentru noi: „Când va ajunge în oraş o anumită slujbă, voi avea ceea ce am nevoie”, sau: „Doresc să se roage întotdeauna păstorul pentru mine deoarece rugăciunea unuia dintre ceilalţi fraţi predicatori nu va funcţiona”, sau: „Trebuie să fie acela sau celălalt.”

Prieteni, aceasta nu are nimic a face cu mâinile unui om, cu o anumită persoană. Poate este cineva cu darul vindecării care vine în Trup şi este de la Dumnezeu. Poate este cineva înzestrat cu un fel de a predica încât ridică credinţa oamenilor foarte sus. Noi apreciem acest dar, însă putem avea ceea ce ne dorim şi când nu sunt ei aici; noi putem avea ceea ce cerem, putem avea aceleaşi rezultate oricând credem Cuvântul.

De multe ori, spunem: „Când ajunge fratele cutare aici sau în tabără, voi avea ceea ce cer.” Voi nu trebuie să mergeţi la o anumită tabără ca să faceţi parte din Răpire, iar fratele de acolo nu poate crede pentru voi ca să aveţi o schimbare în trup, ci trebuie să fie propria voastră credinţă. Ea va schimba acest trup, prin descoperire. Nu există nici un alt suflet care să poată face acest lucru posibil pentru voi. Soţia ta nu o poate face, mama şi tatăl tău nu o poate face, predicatorul tău preferat nu o poate face; nimeni altcineva nu poate crede pentru schimbarea trupului tău, ci este nevoie de propria ta credinţă. Încetaţi să vă mai bazaţi pe credinţa altcuiva şi începeţi să puneţi la lucru propria voastră credinţă!

Fratele Branham a spus că noi nu avem credinţă nici pentru vindecarea unei dureri de măsele. Atunci cum putem avea credinţă pentru o schimbare a trupului? Aceasta este personală, este la nivel de individ. Voi nu Îl aşteptaţi pe Dumnezeu să-Şi ţină Cuvântul faţă de voi pentru orice problemă din viaţă, la fel cum aşteptaţi să realizeze şi schimbarea trupului vostru? Trebuie să fie aceeaşi credinţă pe care aţi avut-o tot timpul, dar acum, El ne va da o descoperire cu privire la clipa schimbării acestui trup, iar aceasta va avea loc într-o clipeală din ochi.

M-am întrebat adesea, cum este posibil să avem o schimbare a trupului, dacă noi nu avem credinţă nici pentru vindecarea unei dureri de măsea. Aceasta nu înseamnă că dacă aveţi o durere de măsea şi nu dispare, nu veţi avea parte de schimbarea trupului. Voi puteţi avea credinţă pentru o durere de măsea şi să stea acolo timp de luni de zile sau chiar timp de ani, dar aceasta nu schimbă credinţa voastră, că „prin rănile Lui suntem tămăduiţi”, nu schimbă mărturia şi poziţia voastră. Ea trebuie să fie ca şi credinţa lui Avraam şi să fie din ce în ce mai mare pe măsură ce trece timpul. Prieteni, aceasta este credinţa pentru o durere de măsea. Nu credinţa pentru o minune, ci credinţa pentru o durere de măsea. Ţineţi-vă de ea până când va veni la împlinire!

Poate vor trece zile, luni sau chiar ani, dar eu cred şi aştept.

Fratele Branham a avut credinţă pentru vindecarea problemelor sale de stomac. Această problemă s-a manifestat la fiecare şapte ani de-a lungul vieţii sale, până la vârsta de cincizeci şi cinci sau cincizeci şi şase de ani, dar deşi a ajuns la această vârstă, el a continuat să creadă pentru vindecarea sa. El a avut credinţă pentru vindecare, dar Dumnezeu are voia Sa suverană şi El face lucrurile în felul Său şi la timpul ales de El. Dar aceasta nu va schimba mărturia noastră, nu va schimba credinţa noastră, nici realitatea care spune: „prin rănile Lui sunt tămăduit”.

Dumnezeu ar fi putut să-l vindece pe fratele Branham oricând voia El, dar de ce a făcut-o cu numai o lună înainte de moartea sa? Eu nu ştiu, dar l-a vindecat.

Unii oameni au credinţă pentru vindecare, dar Dumnezeu are un alt scop cu ei. Totuşi, aceasta nu schimbă credinţa lor. Aceasta nu schimbă mărturia lor cu privire la Cuvânt. Dumnezeu este Dumnezeu, iar eu voi crede în continuare chiar dacă nu văd nimic. Nu voi ceda cu privire la Cuvânt şi nu-mi voi schimba mărturia pentru că lucrurile nu s-au petrecut aşa cum am crezut eu că se vor petrece sau când am crezut eu că se vor petrece. Eu nu-mi voi schimba mărturia cu privire la Cuvânt!

Cum atacă El? Aducând necredinţă în Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este atacul său. Puteţi vedea care este cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată?

O putem vedea? Aceasta este! Voi citi aceasta încă o dată ca să nu o pierdeţi. Cum atacă El? Aducând necredinţă în Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este atacul său. Puteţi vedea care este cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată?”

Acum haideţi să aducem lucrurile acasă.

Astăzi, nouă ne-a fost restituit Cuvântul deplin. Atunci unde este atacul? Atacul constă în a ne face să nu credem Cuvântul deplin. Să nu credem tot ceea ce a spus profetul, tot ceea ce a fost descoperit în Peceţi. Aici este atacul lui acum: el încearcă să ne facă să ne îndoim, să nu credem Cuvântul, iar pentru aceasta foloseşte orice tactică: dacă poate, vă scufundă familia, viaţa voastră, totul, doar ca să vă poată determina să vă îndepărtaţi puţin de orice porţiune a acestui Cuvânt. Acesta este de fapt scopul lui final.

Poate ziceţi: „De ce mi se întâmplă toate acestea mie?” Pentru că Satan încearcă să vă determine să vă îndepărtaţi de Cuvânt.

„Îl urăsc pe acest diavol bătrân fiindcă mă face să mă simt atât de rău! Îl urăsc pentru că îmi ia toţi banii; îl urăsc pentru că mi-a rănit familia.” Aceasta este slujba lui, de aceea există el. Să nu-l urâţi, nici măcar să nu vorbiţi despre el, ci împotriviţi-vă lui cu Cuvântul, pentru că dacă veţi face aceasta, va pleca de la voi. Calea nu este să strigaţi sau să vorbiţi împotriva lui, pentru că vă va râde în faţă, prieteni. Voi nu puteţi să-l opriţi în mod firesc, strigând sau făcând gălăgie, puteţi tăcea, puteţi striga sau să fiţi undeva la mijloc între acestea două, pentru că singurul lucru care îl va face să se mişte este felul în care vă exprimaţi credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Puteţi striga de pe acoperişul casei sau puteţi să vă rugaţi în şoaptă, nu contează, pentru că singurul lucru care îl mişcă este credinţa.

Noi am fost chemaţi să fim un popor al credinţei. Amin! Nu un popor al unei anumite forme, al unui anumit ritual sau al unui anumit stil. Puteţi avea orice stil doriţi sau puteţi fugi cât vreţi de-a lungul rândului, fiindcă aceasta nu va schimba nimic, ci singurul care poate schimba lucrurile este Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta vă poate mişca atât de tare încât începeţi să strigaţi, să ridicaţi mâinile şi chiar să jucaţi în Duhul, dar o faceţi pentru că aţi înţeles că Cel care va birui este Cuvântul. Cuvântul este biruinţa mea, iar credinţa în Cuvânt va da obstacolele la o parte. Nu vă împotmoliţi crezând că ceva va da naştere la altceva, pentru că singurul lucru care va rodi ceva este credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Aleluia!

Există numai două puteri: Satan şi Dumnezeu.”

Deci, există numai două puteri, ceea ce înseamnă că voi nu vă luptaţi cu guvernul, cu banca, cu vecinul vostru, cu soţul sau soţia.

Şi care este arma (tactica) Satanei împotriva voastră? Este să încerce să vă determine să nu aveţi credinţă în Arma voastră.”

El nu nici are o armă cu care să vină împotriva voastră şi cu care să vă poată birui. Gândiţi-vă la aceasta, gândiţi-vă că el este ca un leu fără dinţi sau ca o albină fără ac. Şi atunci cu ce vă poate răni? Cu nimic. Singurul fel în care vă poate răni este să vă determine să nu mai aveţi credinţă în Arma voastră. Satan nu are nimic cu care să vă poată ataca, dar va încerca să vă determine să lăsaţi jos Arma voastră, pentru că dacă reuşeşte să facă aceasta, sunteţi învinşi.

El vă dezarmează. Ascultaţi cu atenţie! Dacă poate să vă facă să nu credeţi în Arma voastră, dacă poate să vă facă să credeţi că Arma voastră nu este destul de puternică, v-a dezarmat.”

Voi puteţi veni la mine şi să spuneţi:

„Frate Chad, lucrurile merg foarte rău. Am o mulţime de reţete medicale şi în fiecare lună trebuie să plătesc sute de dolari pentru medicamentele pe care trebuie să le iau.”

„Dar Cuvântul spune: „Prin rănile Lui sunteţi tămăduiţi.”

„Ştiu, dar trebuie să iau aceste medicamente pentru că sunt slab.”

Prin rănile Lui noi suntem tămăduiţi.”

„Frate, nu mă înţelegi, dar medicii spun…”

Nu, tu nu înţelegi. Diavolul a reuşit să te facă să pierzi încrederea în Arma ta şi te-a adus în punctul în care să ai mai multă încredere în pastile şi medici, în programări şi proceduri medicale, decât în Cuvântul lui Dumnezeu. Eu nu sunt împotriva medicamentelor, pentru că nici profetul lui Dumnezeu nu a fost împotriva lor, dar dacă ei pot face ceva pentru voi ca să vă ajute, vor ajuta simptomele voastre, dar nu vă vor vindeca. Medicamentele nu vă vor vindeca, ci tot ce vor face ele este să se ocupe de simptomele pe care le aveţi sau de ceva ce are loc în trupul uman, vor corecta cumva chimia, dar nu vă vor vindeca.

Desigur, dacă este ceva care-mi poate aduce un fel de uşurare, care mă poate ajuta, este bine şi voi lua, dar totul este temporar, pentru că soluţia pentru salvarea mea se află în Cuvântul lui Dumnezeu. Soluţia mea permanentă la problemă nu este ceea ce poate face un om, ci ceea ce poate face Dumnezeu.

Astfel, dacă voi aveţi o tejghea plină cu medicamente, eu voi începe prin a le pune deoparte una câte una şi voi spune: „Doamne, vreau ca aceasta să nu mai fie, nici aceasta, nici aceasta…” Ceea ce pot spune eu, este că dacă nu vă vorbeşte Dumnezeu, nu le aruncaţi la gunoi. Fratele Branham nu era împotrivă să mergeţi la medic. Astfel, dacă vreţi să mergeţi la medic, dacă credeţi că Dumnezeu a îngăduit astfel lucrurile încât să mergeţi la medic, atunci mergeţi la medic, dar fratele nostru Josuah Dinar a fost supus unui tratament de nu ştiu câte feluri de medicamente, peste douăzeci de feluri diferite de medicamente, iar el le-a contestat şi a spus: „Prin rănile Lui sunt vindecat”. El a stat înaintea lor şi le-a contestat pe fiecare dintre ele de nenumărate ori, până când doctorul i-a spus că nu mai are nevoie de una, apoi de alta şi de alta, deşi tot ei i-au spus: „Nimeni nu scapă de acestea pentru că nimeni nu scapă de boala de care ai fost diagnosticat tu.”

El nu a făcut-o după capul său, ci s-a supus instrucţiunilor medicului pentru că a ştiut că medicul este acolo ca să-l ajute, dar într-o zi i-a spus:

„Vreau să scap de toate acestea!”

„Nu ştiu”, a răspuns medicul. „Vom încerca.”

„O jumătate de pastilă aici, fără acelea, voi scăpa de reţeta aceasta. Jumătate din aceea, pe aceea o voi tăia jos şi voi scăpa şi de aceasta.” Şi de fiecare dată când renunţa la ele, elimina mai multe de pe lista sa, până când fratele nostru a fost liber în întregime de toate medicamentele acelea psihice pe care le lua.

Poate ziceţi: „Dar eu am paisprezece reţete!”

Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute să scăpaţi de toate. Eu nu cred că voia lui Dumnezeu este să luăm paisprezece reţete pentru tot restul vieţii, să îndopăm trupul acesta cu ele numai pentru ca el să poată merge mai departe, ci dorim să vedem Cuvântul lui Dumnezeu lucrând. Dacă Domnul mă conduce la aceasta şi ştiu că El este Cel implicat, sunt de acord cu aceasta, dar nu-mi voi vinde credinţa ca să mă încred în vreun medic. El încearcă să mă ajute, să îmbunătăţească simptomele mele, iar eu îl apreciez pentru aceasta, dar numai Cuvântul lui Dumnezeu va avea biruinţă, de aceea noi ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu.

Cum veţi şti dacă nu veţi încerca?

Voi ziceţi: „Pare atât de greu!”

Cum ştiţi dacă nu încercaţi?

„Frate Chad, am o datorie foarte mare, sunt într-o criză financiară atât de mare încât nu există nici o cale prin care să pot ieşi din ea.”

De ce spuneţi că nu există nici o cale prin care să ieşiţi din ea? Pentru cei trei tineri nu a existat nici o cale de scăpare din cuptorul de foc, dar Dumnezeu a găsit una. Nu a existat nici o cale de scăpare din groapa cu lei, dar Dumnezeu a găsit una. Când Israelul a fost prins în capcana de la Marea Roşie, nu a existat nici o şansă de scăpare, dar Dumnezeu a găsit una.

Să nu spuneţi niciodată că nu există nici o cale de scăpare din situaţia voastră, că nu există nici o şansă să vă faceţi bine, pentru că aceasta este o minciună. Acesta este vrăjmaşul care încearcă să vă determine să nu aveţi încredere în Arma voastră, ca să nu o folosiţi.

Poate ziceţi: „Am folosit-o câtva timp, dar nu a funcţionat.” Vreţi să spuneţi că Cuvântul lui Dumnezeu nu a funcţionat? Prieteni, Cuvântul Său funcţionează întotdeauna!

L-au luat pe Riley Sanders şi i-au dat ficatul altcuiva pentru că ficatul lui nu mai funcţiona, iar Dumnezeu a îngăduit să fie luat din mâinile părinţilor lui şi s-a ajuns în situaţia că ei nu au mai avut nici un cuvânt de spus, statul urmând să facă alegerea în locul lor. Ei au stat tari pe credinţă, au crezut în Dumnezeu, iar Dumnezeu a făcut ca ei să păşească mai departe prin credinţă şi să spună: „Acesta este Dumnezeu!” Fiul lor lua un pumn de medicamente pentru ca noul ficat să nu fie respins de corpul lui, iar rugăciunea de la început a fost: „Doamne, Te rugăm fă faci ca acest ficat să fie ca şi cum ar fi al lui”

Poate ziceţi „Păi, aşa ceva este imposibil!”

Spuneţi-le israeliţilor care au traversat Marea Roşie cu un zid de ape de-o parte şi de alta a lor că acel lucru a fost imposibil. Spuneţi-le celor trei copii evrei care au fost aruncaţi în cuptorul cu foc că acel lucru a fost imposibil. Ce vom spune în legătură cu Lazăr care a fost mort? Am putea să-i spunem lui că învierea sa a fost imposibilă? Dar acelui om care a fost aruncat peste oasele lui Elisei şi s-a întors la viaţă? Putem să-i spunem lui că acest lucru era imposibil? Dar fetiţei care nu avea globul ocular şi a venit în rândul de rugăciune al fratelui Branham? El a îmbrăţişat-o după care a îndepărtat-o puţin de el şi i-a zis „Ce culoare doreşti să aibă ochii tăi când îi vei avea?” Şi ea a răspuns: „Albaştri”. Atunci, el s-a rugat pentru ea, după care a întors-o spre audienţă. Nici măcar nu s-a uitat la ea să vadă ce s-a întâmplat după rugăciune, dar când s-a întors spre sală, fetiţa avea ochi albaştri frumoşi. S-o întrebăm pe ea dacă acest lucru a fost imposibil?

Acum, Riley ia doza minimă de medicamente pe care ar putea s-o ia, iar fratele Jeremy a întrebat: „Ce urmează, putem scăpa şi de aceasta?” Ştiţi ce i s-a spus? „Nu avem nici un caz în care cineva să fi scăpat de medicamente, de aceea nu ştim ce s-ar întâmpla dacă nu i-am mai administra medicaţia.” El ia cea mai mică doză posibilă. De ce? Pentru că Dumnezeu a răspuns rugăciunii lor.

Să nu spuneţi niciodată că ceva este imposibil!

Poate ziceţi: „A trecut atât de mult timp! Nu mă voi mai face niciodată bine.” Aceasta este o minciună!

„Am încercat, dar am eşuat” Aceasta este o minciună! Încercaţi din nou şi eşuaţi din nou, dar luaţi Cuvântul şi lăsaţi-L pe El să rodească ceea ce trebuie să rodească, fiindcă nu este nevoie de puterea voastră.

„Sunt prea slab”. Prieteni, nu este nevoie de putere, ci de credinţă! Aleluia!

Dacă el vă poate face să credeţi că Arma voastră nu este destul de puternică, v-a dezarmat”.

De îndată ce v-a dezarmat, veţi avea nevoie de un card de credit în buzunarul vostru. De îndată ce v-a dezarmat, veţi avea nevoie de un alt medic, de alte medicamente, apoi de o trimitere la un alt medic, apoi la un specialist, apoi de o altă pastilă, de o altă procedură şi aşa mai departe. De ce? Pentru că v-a dezarmat. Şi pentru că v-a dezarmat, veţi fi nevoiţi să mergeţi să găsiţi alte soluţii.

Toţi avem lupte. Este cineva care nu are lupte? Acesta este un lucru bun pentru că trebuie să le aveţi. Aceasta este dovada că sunteţi unde trebuie. Înseamnă că sunteţi vii, că sunteţi în Împărăţie, că sunteţi copiii Lui. Slăvit să fie Domnul pentru că aveţi lupte!

Câţi dintre voi au mai multe lupte? Slăvit să fie Domnul pentru că veţi merge în cer cu un caracter. Îl învingeţi pe diavolul veţi birui. Unii oameni intră în conflict în călătoria lor şi au probleme, ajung în lupte şi aşteaptă ca cineva să le dea o pastilă magică, să împrăştie nişte praf de zâne în jur pentru ca lucrurile să devină mai bune, iar cineva vă spune: „Vine ziua ei, iar dacă îi cumperi un cadou…”

Prieteni, există versete şi pentru aceasta. Mergeţi acasă şi citiţi Efeseni 5, iar când vă găsiţi cu lipsuri, spuneţi: „Doamne, aceasta este porunca din Cuvântul Tău. Eu trebuie să-mi iubesc soţia aşa cum Şi-a iubit Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea. Dar iată că eu eşuez în a face aceasta. Doamne, vrei să vii jos ca să-Ţi arăţi iubirea faţă de soţia mea prin mine?”

„Nu ştiu ce să spun despre aceasta.”

Este Cuvântul! În ce altceva vă puteţi încrede? O reconsiderare a căsătoriei, o a doua lună de miere, nu va funcţiona. Puteţi merge să-i cumpăraţi toate florile pe care le doreşte ea, fiindcă nu-i vor plăcea. Dacă nu-i place de tine, nu-i vor plăcea nici florile tale. Dacă nu-i place de tine, nu-i va plăcea nici inelul tău de diamante.

Ce veţi face ca să rezolvaţi problema? Constataţi că vă împiedicaţi la tot pasul, continuaţi să spuneţi ce nu trebuie şi continuaţi să vă răniţi soţia, ceea ce dovedeşte că aveţi nevoie de mai mult decât de a încerca din nou. Aveţi nevoie să mergeţi la Cuvânt, să găsiţi un verset care să rezolve problema voastră şi să spuneţi: „Dumnezeule, Te rog să faci ca acest verset să devină realitate pentru mine. Dacă trebuie să-mi iubesc soţia aşa cum Ţi-ai iubit Tu Biserica şi Te-ai jertfit pentru ea, dacă trebuie s-o spăl cu Apa Cuvântului, Te rog să mă schimbi, schimbă acest individ pentru ca Tu să poţi lucra prin mine.”

Prieteni, dacă veţi avea credinţă, va funcţiona. Există tot felul de trucuri care nu funcţionează, dar există un lucru, şi acela este singurul, care va funcţiona întotdeauna: credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent cât este de rău, aveţi credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu pentru că credinţa în Cuvântul Lui va aduce o schimbare. Nu abordarea voastră care se bazează pe un sistem, ci credinţa în Cuvântul Lui. Nu veţi schimba nimic cu bunătatea voastră, cu darurile voastre, cu amuzamentul vostru, ci singura care va da roade este când credinţa voastră în Cuvânt este exprimată şi Dumnezeu vine în scenă.

Noi trebuie să ne întoarcem la credinţa în Cuvânt pentru orice lucru din viaţa noastră. Atunci nu mai spunem: „Eu voi birui aceasta! Eu voi schimba aceasta! Eu voi încerca aceasta!” Opriţi-vă chiar acum să mai faceţi aceasta! Încetaţi să mai spuneţi: „Când voi ajunge la acel rezultat, când voi schimba aceasta…”, şi ziceţi: „Doamne, fă ca acest Cuvânt să lucreze în interiorul meu.”

Prieteni, El ne-a dat Cuvântul cu un scop, El este Sabia noastră.

În mesajul „Dumnezeul neschimbător lucrând într-un fel neaşteptat” din anul 1962, scrie:

Cuvântul lui Dumnezeu, scris în Biblie, este Cuvântul Său pentru noi. Astfel, dacă credem că fiecare făgăduinţă este Cuvântul lui Dumnezeu, are în spatele ei aceeaşi putere de creaţie pe care a avut-o Cuvântul lui Dumnezeu la început. Depinde unde cade Sămânţa. Dacă va cădea într-un pământ care poate crea, umezeala, hrănirea în jurul făgăduinţei lui Dumnezeu, va aduce la suprafaţă fiecare făgăduinţă făcută de Biblie. Atitudinea mintală potrivită faţă de fiecare făgăduinţă divină a lui Dumnezeu, o va aduce la împlinire, pentru că a fost vorbită de Dumnezeul cel infinit, de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar trebuie să priviţi la ea şi vă îngrijiţi de Cuvânt cum trebuie.”

În predica „Arată-ni-L pe Tatăl” din anul 1963, scrie:

Merg la notiţe şi vă spun următoarele despre Cuvântul lui Dumnezeu care este o Sămânţă: Dacă aveţi atitudinea mentală potrivită faţă de orice făgăduinţă divină a lui Dumnezeu, El o va aduce la împlinire. Condiţia este să vă puteţi aduce în poziţia de a crede că acea făgăduinţă este pentru voi.”

Amin! El vorbea despre atitudinea mintală potrivită. Fratele Branham nu a spus că fiecare gând pe care-l aveţi, se poate materializa. Nu! Este ceea ce credeţi despre Cuvânt. Despre aceasta vorbea el, despre ceea ce gândiţi cu privire la Cuvânt, despre ceea ce alegeţi în legătură cu Cuvântul, despre aceasta vorbea el. Totul este să vă puteţi aduce în poziţia de a crede că făgăduinţa este pentru voi.

Câmpul de luptă este în minte, de aceea spunem: „Multe îmi trec prin cap.” Vedeţi, acesta este câmpul de luptă, de aceea simţiţi că aveţi mintea înceţoşată, sunteţi disperaţi şi confuzi. Este bătălia din minte. Dar voi trebuie să mărturisiţi toate acele lucruri negative care se află în minte.

Ascultaţi cu atenţie, prieteni! Ei au probleme în mintea şi în viaţa lor şi găsesc alinare în faptul că le împărtăşesc unui prieten. Vedeţi, ei spun: „Am problema aceasta, am necazul acesta, am lupta aceasta în minte, am problema cutare sau cutare” şi imediat ce le împărtăşesc cu cineva, se simt mai bine. Cineva vă alină, îi pasă de voi, vă arată dragoste şi grijă, iar voi vă simţiţi mai bine în timp ce aveţi conversaţia, dar când se va încheia conversaţia, vă veţi simţi la fel de rău ca înainte. Poate va dura o oră, o zi sau o săptămână, dar vă veţi întoarce înapoi în punctul în care eraţi.

Aşadar, ce vor face oamenii atunci? Ei vor spune: „Faptul că am împărtăşit cuiva lucrurile prin care am trecut, m-a ajutat, aşa că le voi împărtăşi şi altora.” Acea persoană va arăta grijă, înţelegere şi dragoste, iar voi vă veţi simţi mai bine în timp ce-i împărtăşiţi acele lucruri. Apoi, acel om va spune: „Mă voi ruga pentru tine.”

„Păi, ţi-am spus pentru că vreau să te rogi.” Dar nu de aceea i-aţi spus acele lucruri, ci pentru că aţi vrut ca omul acela să vă mângâie, să vă aline şi să vă spună: „Va fi bine!” Aceasta este ceea ce urmăriţi voi, o mângâiere firească. Dacă nu este aşa, de ce v-aţi dus şi i-aţi mai spus la o persoană: „Roagă-te pentru mine!”? Câte rugăciuni trebuie să audă Dumnezeu?

„Păi, când vom avea zece rugăciuni, când se va ruga toată adunarea, după ce se vor ruga cincizeci de oameni…” Nu aude Dumnezeu prima rugăciune? Nu o aude pe a voastră? De câţi este nevoie?

„Păi, eu le spun doar oamenilor ca să se roage.” De câţi oameni este nevoie ca să se roage? Dacă i-ai spus unei persoane, iar aceea a promis că se va ruga şi te-ai rugat şi tu, dar nu s-a întâmplat nimic, iar atunci mergeţi la o a treia persoană şi-i spuneţi să se roage, o faceţi pentru că aceea este mai duhovnicească? „Eu am încercat aceasta, dar nu a funcţionat, am încercat altceva, dar tot nu a funcţionat, aşa că voi merge la persoana aceea.”

Vedeţi, noi vrem să ne simţim bine, ceea ce este în ordine, pentru că toţi vrem să ne simţim bine, dar până când nu vom lua Sabia Cuvântului, o vom înfige în inima acelei probleme şi vom spune: „Voi ieşi afară din această situaţie, prin versetul acesta şi acesta! Aşa vorbeşte Domnul: „Nu l-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.” Aceasta este soluţia la problema mea.

Soluţia nu este la cât de mulţi oameni le puteţi spune problema voastră sau câţi dintre ei se vor ruga!

Oamenii folosesc cererile de rugăciune pentru problemele lor. „Eu vreau doar să audă şi alţii ce se petrece în viaţa mea.” Nu folosiţi cererea de rugăciune ca un afiş, ci ca o bază pentru credinţă, astfel încât să puteţi spune: „Fraţii şi surorile mele s-au rugat, s-a încheiat!”

Am dus problema înaintea Domnului, am făcut ce a spus profetul când a zis: „Duceţi problema în cadrul serviciului, aşa că s-a terminat. Nu voi mai vorbi despre aceasta şi nu voi mai merge de la om la om, pentru că am îngropat-o aici, sub credinţa mea în Cuvântul lui Dumnezeu. S-a încheiat! Acum, totul este la latitudinea lui Dumnezeu.”

Când o va face? Nu ştiu. Unde? Nu ştiu. Dar nu mă mai bazez pe ceea ce simt, iar data viitoare când voi da de piedici şi gropi, nu voi mai căuta pe nimeni şi nu voi scoate gunoiul pe care l-am îngropat. L-am dat Domnului, l-am îngropat sub Cuvânt şi nu-l voi mai învia de fiecare dată când mă simt trist. Nu-l voi mai aduce în discuţie de fiecare dată când mă simt rău, bolnav sau ofensat deoarece eu cred Cuvântul Domnului.

Să mergem în Filipeni 4.8:

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.”

La ce vă gândiţi voi? „La toate problemele şi necazurile mele, la tot ce mă îngrijorează pentru că am cutare şi cutare.”

Dar El nu v-a spus să vă gândiţi la aceste lucruri; Scriptura nu spune să vă gândiţi la aceste lucruri. Dimpotrivă, El a spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.”

Poate ziceţi: „Sunt slab în mintea mea, în necazul meu.” Aţi mers la El? El ne-a făgăduit că dacă Îi dăm poverile noastre, le va purta El. Aţi mers la El? Aţi vorbit cu El despre aceasta? Le-aţi aşezat jos prin credinţă? Aţi spus: „Am terminat de îngropat aceasta, i-o dau Domnului.”? Aţi luat Cuvântul cu adevărat sau doar vă gândiţi la El? Îl credeţi cu adevărat sau doar vorbiţi despre El? Lăsaţi problema voastră jos şi o luaţi înapoi săptămâna viitoare? O lăsaţi jos şi o luaţi din nou mâine? Puneţi-o jos şi lăsaţi-o acolo! Încetaţi să mai încercaţi s-o reparaţi şi lăsaţi-L pe El s-o repare.

Dacă găsiţi ceva în Cuvântul Lui, voi puteţi avea ceea ce scrie acolo, dar condiţia este să credeţi. Rugaţi-L pe Dumnezeu să preia El controlul asupra situaţiei.

Uneori, noi spunem: „Doamne, de ce nu preiei controlul?” şi poate El ne-ar putea răspunde: „Dacă te-ai da la o parte, M-aşi îngriji Eu de problema aceasta. Dacă ai înceta s-o mai întorci pe toate părţile şi să înrăutăţeşti lucrurile, aş prelua Eu controlul.”

Noi spunem: „Doamne, eu am încredere în Tine cu privire la vindecarea mea, la copiii mei. Eu cred în Tine”, dar după o săptămână spunem: „Doamne, poţi vedea ce se petrece cu…” Dacă am spus că avem încredere în El, de ce strigăm din nou? Spuneţi: „Îmi pare rău, Doamne, eu chiar am încredere în Tine. Chiar dacă situaţia din viaţa mea se înrăutăţeşte, eu tot am încredere în Tine.” După o săptămână puteţi să vă întoarceţi din nou şi să spuneţi: „Doamne, este încă acolo, dar eu tot mă încred în Tine. Nu vin la Tine ca să-Ţi cer să rezolvi problema, pentru că ai făgăduit că o vei face, ci vin să-Ţi spun că eu mă încred în continuare în Tine.”

Încercaţi aceasta! Încercaţi pur şi simplu!

Prieteni, fratele Branham ne-a vorbit despre atitudinea mintală potrivită, dacă credeţi că făgăduinţa este pentru voi. Gândiţi-vă câte mii de oameni au fost vindecaţi când a fost Isus pe pământ. Dar câţi din aceştia au fost aleşi? Gândiţi-vă câţi oameni au fost vindecaţi când a fost fratele Branham pe pământ. Câţi dintre toţi aceştia făceau parte dintre cei aleşi? Gândiţi-vă câţi oameni au fost vindecaţi în fiecare zi în cadrul adunărilor carismatice? Câţi oameni sunt vindecaţi astăzi pentru că au atitudinea mintală potrivită faţă de făgăduinţele lui Dumnezeu şi cred că sunt pentru ei, fie că sunt sau nu? Câţi dintre ei sunt vindecaţi în dimineaţa aceasta? Dacă aceasta funcţionează pentru ei, iar voi sunteţi o sămânţă aleasă a lui Dumnezeu, un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu, ar trebui să trezească Ceva în voi. Aceasta ar trebui să vă determine să treceţi la acţiune şi să spuneţi: „Dacă funcţionează pentru un necredincios, pentru cineva care nici măcar nu este un fiu al lui Dumnezeu, trebuie să funcţioneze şi pentru mine, fiindcă eu sunt un fiu al Lui. Dacă ei pot crede că este pentru ei şi pot avea lucrul cerut, cred că este şi pentru mine. Ce mă ţine să primesc făgăduinţa pentru ca ea să funcţioneze în viaţa mea?

Poate ziceţi: „Oh, frate Chad, sunt deja atât de obosit!” De ce sunteţi obosiţi? Voi v-aţi străduit să credeţi şi poate că vă străduiţi încă, iar din cauza aceasta deveniţi tot mai obosiţi şi mai epuizaţi. Tot ceea ce faceţi voi este să vă slăbiţi credinţa. Aceasta se întâmplă când mergem de la un om la altul, de la o adunare la alta sau de la o slujbă la alta şi căutăm pe cineva cu soluţia la problemă, pentru că nimeni nu are soluţia la problema voastră. Cuvântul este soluţia la problema voastră.

„Păi, am mers la biserica cutare şi nu m-a ajutat, am mers la slujba cutare şi nu m-a ajutat, la fratele cutare şi nu m-a ajutat.” Dar nu ei trebuie să vă ajute, pentru că Isus a spus: „Eu voi face aceasta.”

Slujbele sunt un lucru minunat, dar ele au fost date doar ca să vă îndrepte spre Cuvânt, pentru că Cuvântul este Cel care vă izbăveşte, vă mântuieşte şi vă vindecă. Nu este slujba. Tot ce trebuie să facă slujbele este să vă îndrepte spre Cuvânt, tot ce trebuie să facă sfătuitorii este să vă îndrepte spre Cuvânt, pentru că Cuvântul este Cel care vă dă biruinţa.

De aceea, prieteni, când cineva vine la voi şi vorbeşte într-una despre problemele lui, nu vă mulţumiţi să-l aprobaţi şi să ziceţi: „Îmi pare rău”, ci aduceţi-i în faţă Cuvântul şi spuneţi-i: „Te-ai rugat pentru aceasta? I-ai dat Lui îngrijorările tale? Ai luat jugul Lui?” Aduceţi-i Cuvântul şi nu-l bateţi pe umăr zicând: „Va fi bine, totul va fi în ordine.” Poate nu va fi bine, poate situaţia nu se va îmbunătăţi pentru că totul depinde de credinţa lui, iar dacă îl faceţi să se simtă foarte bine, data viitoare va veni tot la voi. Mai mult, dacă faceţi o treabă bună prin faptul că-l mângâiaţi sau îl consolaţi, veţi obosi pentru că se va întoarce tot timpul la voi, iar în cele din urmă va trebui să-i spuneţi: „Eu nu pot crede pentru tine, trebuie să crezi tu. Pot să mă rog pentru tine, pot să fiu de acord cu tine cu privire la Scripturi, dar nu pot să cred pentru tine!”

Să mergem în Coloseni 3:

Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.”

Problema noastră este că ne concentrăm asupra lucrurilor de pe pământ, dar tot ce pot face acestea este să ne epuizeze mintal. Astfel, Pavel ne spune să nu ne mai concentrăm asupra acestor lucruri, să nu ne mai îndreptăm atenţia şi gândirea asupra lor, ci asupra lucrurilor de sus.

Ce se întâmplă cu aceste probleme de îndată ce vă concentraţi atenţia asupra lucrurilor de sus şi începeţi să vă ridicaţi mai sus? Se rezolvă de la sine.

Voi ziceţi: „Dacă nu fac aceasta, se va destrăma totul. Dacă nu fac aceea, totul se va ruina.” Lăsaţi-le să se destrame, prieteni. Dacă destrămarea lor depinde de puterea şi înţelepciunea voastră, lăsaţi-le să se destrame, pentru că ceea ce dorim noi în viaţa noastră sunt lucrurile pe care le ţine Dumnezeu împreună, pe care le ţine Cuvântul Său, pe care le-a zidit El Însuşi în jurul vieţii noastre. Vedeţi, în toate trebuie să fie Dumnezeu.

Gândiţi-vă la lucrurile de sus.”

Noi nu dorim să mai trăim mult aici. Eu nu doresc să trăiesc aici la infinit, ci vreau să merg sus. Este adevărat că aceste lucruri fireşti sunt problematice şi ne afectează fireşte în trup şi mintea, dar noi nu mai trebuie să ne concentrăm asupra lor, nu mai trebuie să ne legăm mintea de ele, ci ne concentrăm asupra lucrurilor de sus pentru că acolo vom merge, iar alergarea noastră zilnică pentru a ajunge acolo va rezolva toate problemele de aici. Cum este posibil acest lucru?

Fratele Branham a spus:

Când vă rugaţi, să credeţi că totul este rezolvat, apoi întoarceţi-vă şi îndepărtaţi-vă de problema aceea.

Vrei să spui că Avraam… Fiţi atenţi! Dacă El a făgăduit, ne va da cu siguranţă un semn în acest sens. Cu siguranţă, El ne va da un semn. Aleluia!”

Sara vorbea cu Avraam despre aceasta şi a spus: „Dacă Domnul ne-a făgăduit un copil, va exista cu siguranţă un semn. El ne va da cu siguranţă un semn.”

„O generaţie rea şi preacurvară caută semne.”

Voi ziceţi: „Cu siguranţă dacă m-am rugat pentru ceva şi Dumnezeu mi-a onorat cererea, voi simţi ceva.”

O generaţie rea şi preacurvară caută un semn.”

„Eu voi aştepta până când voi simţi ceva.”

O generaţie rea şi preacurvară caută un semn.”

Aşa este. El avusese un semn. Care a fost acesta? Cuvântul lui Dumnezeu.”

Dacă dorim un semn, acesta este: „Isus a spus…”, „Apostolul Pavel a spus…”, „Cuvântul lui Dumnezeu spune în versetul cutare din capitolul cutare…” Acesta este singurul Semn pe care vreau să-mi bazez mântuirea, pe care vreau să-mi bazez izbăvirea. Eu vreau să mă bazez pe Cuvânt, iar pe măsură ce vine la împlinire, nu este nici o problemă chiar dacă mă simt rău. Şi la fel este dacă mă simt bine.

Aşa este. El avusese un semn. Care a fost acesta? Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta a fost semnul.

Cum ar putea să vindece Dumnezeu copilul acesta?”

În timp ce fratele Branham predica mesajul „Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată”, a făcut referire la o tânără din audienţă, care era foarte bolnavă. Astfel, când a spus: „Cum ar putea să vindece Dumnezeu copilul acesta?”, el a arătat cu degetul spre acea fetiţă încercând să ducă acest mesaj la ea deoarece ştia că dacă va crede, se va putea ridica din starea aceea şi va fi vindecată. Fratele Branham nu a spus: „Dacă va fi voia Domnului, într-o zi, nu astăzi…” El ştia că dacă ea va putea prinde descoperirea, dacă va putea crede, va avea lucrul cerut.

Cum ar putea să vindece Dumnezeu copilul acesta? Cuvântul lui Dumnezeu spune aceasta…”

Voi ziceţi: „Cum mă va vindeca Dumnezeu? Cum mă va izbăvi din starea aceasta? Cum va repara Dumnezeu aceasta în trupul meu?” Ne-o spune Cuvântul lui Dumnezeu. Cum? El a spus că se vor întâmpla aceste lucruri.

„Da, dar cum o va face?” Păi, El a spus aceasta!

„Dar care este procedura?” Nu ştiu, este peste puterea mea de înţelegere, dar El a spus aceasta.

Cum ar putea să vindece Dumnezeu copilul acesta? Cuvântul lui Dumnezeu spune aceasta. Astfel, fie că simt sau nu simt ceva, indiferent ce se petrece, El a spus aceasta.”

În mesajul „Ce să facem cu acest Isus numit Hristosul?”, scrie:

Înţelegeţi oamenilor, este credinţa voastră! Niciodată nu sunt sentimentele voastre, nu este nimic din toate acestea, şi nu contează dacă mâna mea nu este dreaptă. Aceasta nu are nimic a face, ci credinţa mea este cea care face aceasta. Înţelegeţi? Prin credinţă, vedem în faţa noastră imaginea unei persoane complet vindecate, iar atunci mergem pas cu pas până când intrăm exact în persoana aceea şi mergem mai departe cu ea.”

Înţelegeţi ce a spus aici? Să luăm exemplul vindecării. Noi vedem făgăduinţa în Cuvânt, vedem că prin rănile Lui suntem vindecaţi, o vedem ca şi făgăduinţă şi putem vedea că este pentru noi. Apoi, pot vedea o imagine cu mine vindecat, pentru că aceasta trebuie să lucreze în mine. Dar ce trebuie să fac atunci când văd această imagine? Trebuie să merg la vecini şi să le vorbesc despre boala mea şi despre simptome sau să merg la un specialist? Nu! El mi-a spus să păşesc spre acea imagine până când păşesc în ea, iar apoi să merg pur şi simplu mai departe.

Acesta este secretul, prieteni. Lăsaţi credinţa voastră să deseneze o imagine a Cuvântului împlinit în viaţa voastră; lăsaţi credinţa să deseneze imaginea unei căsătorii pe care o putem vedea în Scripturi; lăsaţi credinţa să deseneze o imagine a izbăvirii, a vindecării. Uitaţi-vă la ea şi nu vă îndepărtaţi privirea de la ea pentru nimic în lume, pentru că aceasta este rodul Cuvântului, sunt eu în acea stare.

Împlinirea Cuvântului sunt eu în acea stare, de aceea nu mă abat nici la stânga, nici la dreapta, ci merg mai departe până când Dumnezeu împlineşte aceasta, fiindcă pas cu pas eu ajung mai aproape şi mai aproape şi mai aproape.

Poate zici: „Oh, dar simt că este atât de departe!” Porneşte spre ea! Nu aştepta să ajungă ea aproape de tine, pentru că nu vei fi niciodată aproape de ea până când nu te vei mişca prin credinţă.

În mesajul „Legământul lui Dumnezeu cu Avraam şi cu sămânţa lui”, din anul 1956, scrie:

Unii oameni se bazează pe sentimente. Eu nu sunt salvat pentru că mă simt ca şi cum aş fi salvat. Diavolul vă poate birui în fiecare zi cu privire la aceasta, dar eu nu sunt salvat pentru că mă simt ca şi cum aş fi salvat, ci sunt salvat pentru că am îndeplinit cerinţele lui Dumnezeu. Dumnezeu m-a chemat, iar eu am acceptat şi cred prin credinţă. Astfel, fie că mă simt bine, fie că mă simt ca şi cum aş fi sau nu salvat, eu sunt salvat pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

În Fapte 2.38 scrie: „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”

Am împlinit noi cerinţa Lui? Ne-a chemat El? Ne-am pocăit? Am fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor? Atunci vom primi darul Duhului Sfânt. Este o făgăduinţă, pentru că Petru a spus mai departe:

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”(v. 39).

De ce suntem noi aici? De ce venim săptămână de săptămână? De ce venim doborâţi, căzuţi, de ce continuăm să venim înapoi? Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl.” (Ioan 6.44). Aţi venit singuri? Aţi venit pentru că a trebuit să veniţi sau există în voi Ceva care v-a chemat? Vă cheamă Tatăl, sunteţi atraşi de El sau aţi venit numai ca să staţi lângă soţul sau lângă soţia voastră? Există o chemare? Dacă suntem chemaţi de El, atunci acest dar este pentru cei pe care-i va chema El, oricare ar fi numărul lor.

Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl.” Dacă am fost chemaţi de El, atunci făgăduinţa acesta este pentru noi. Nu contează ce senzaţie o însoţeşte.

Poate ziceţi: „Eu am vorbit în limbi”. Aceasta nu este despre vorbirea în limbi. „Nu am avut fiorul despre care mi-a vorbit tatăl meu; nu am simţit nici o apăsare grea.” Prieteni, nu este nici despre aceasta. Puteţi să nu simţiţi nimic sau să simţiţi totul, dar cât timp aveţi credinţă în Cuvânt, este făgăduinţa voastră şi veţi primi darul Sfântului Duh. Bazându-ne pe ce? Pe Cuvânt.

Când am auzit ce a spus Petru: „Botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos şi Îl veţi primi”, eu m-am pocăit. Vedeţi? Am fost chemat, m-am pocăit, m-am botezat şi Îl voi primi. Nimic nu mă va împiedica să-L am. Începeţi să mergeţi, vedeţi-vă plini de Duhul Sfânt, cu Viaţa lui Isus Hristos înăuntru şi mergeţi spre acea imagine. Păşiţi pur şi simplu în ea şi mergeţi mai departe pentru că acesta este primul lucru în care diavolul îi biruieşte pe copiii Domnului: „Nu eşti mântuit! Nu ai Duhul Sfânt!”

Staţi împotriva lui cu Cuvântul lui Dumnezeu: „El m-a chemat! Nu pot nega că El este Cel care m-a atras. Uneori sunt mai tare decât ceilalţi. Uneori simt aceasta, alteori nu, dar El este Cel care m-a atras. M-am pocăit şi am fost botezat în Numele lui Isus Hristos, iar acum nu mai depinde nimic de mine, diavole! Tu spui că nu Îl am, dar Dumnezeu a spus că este pentru mine, aşa că Îl am prin credinţă, este al meu!” Amin!

Să mergem în Iacov 1.5-6:

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.

Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc.”

Dacă cereţi ceva, nu spuneţi: „Poate…”, nu spuneţi nimic, ci doar cereţi cu credinţă. Dacă puteţi găsi acel lucru în Scripturi, îl puteţi cere.

Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.

Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul.” (v. 6-7).

Noi ştim cu toţii aceste versete. Poate unii dintre noi le-am citit toată viaţa, dar aş vrea să le citim încă o dată pentru că aceasta este o realitate.

Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.

Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul.” (v. 6-7).

Dacă astăzi sunteţi mântuiţi, iar mâine nu mai sunteţi, să nu credeţi că veţi primi ceva de la Domnul. Dacă astăzi credeţi în vindecare, dar mâine nu mai sunteţi la fel de siguri că vă aparţine; dacă astăzi credeţi, dar mâine şovăiţi, să nu credeţi că veţi primi ceva. Nu veţi primi nimic până când nu veţi cere cu credinţă, fără să mai şovăiţi.

Când vin gânduri în mintea voastră, pentru că diavolul are dreptul să vă pună gânduri în minte, să nu uitaţi că acela este câmpul de luptă. Uneori, diavolul ne face să credem că acele gânduri sunt ale noastre şi foloseşte glasul vostru ca şi cum aţi fi voi. Dar el este un imitator pentru că nu voi sunteţi cei care vă îndoiţi de Cuvânt, ci este el. Satan vrea să vă facă să vă identificaţi cu ceea ce spune el şi să-l alegeţi pe el, dar Cuvântul vine prin Duhul dinăuntrul vostru. Însă nici Acesta nu sunteţi voi, ci este Hristos, dar voi trebuie să alegeţi cu care gând vă identificaţi.

Voi aţi putea spune: „Mă simt atât de rău, atât de deprimat!”, dar gândul acesta vine din minte şi totul este întunecat. Însă atunci vine un alt gând: „Bucuria Domnului este tăria mea!” Care dintre aceste două gânduri ne va ieşi pe buze? Să nu uitaţi că ceea ce veţi rosti, aceea veţi avea.

Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.”

Cel cu care vă veţi identifica este cel pe care-l veţi primi. Apoi veţi spune: „Întotdeauna se întâmplă aşa.” Aşa este. Voi sunteţi cauza. „Întotdeauna se întâmplă aşa.” Ce spuneţi voi? Ce vă iese pe gură? Ce credeţi? Pentru că aveţi ceea ce credeţi, vorbiţi ceea ce credeţi şi apoi aveţi ceea ce vorbiţi. Câmpul de bătălie este în mintea voastră şi trebuie să fie făcută o alegere.

Dumnezeu a făcut alegerea Sa cu privire la voi, El a făcut alegerea cu privire la Cuvânt, iar acum este rândul vostru să faceţi alegerea voastră cu privire la voi şi la Cuvânt.

Când Isus a venit la prima Sa confruntare în pustie, diavolul a încercat să-L facă să se îndoiască de El Însuşi: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu…” Vedeţi? Diavolul vine la voi şi vă spune: „Dacă ai fi fost fiul lui Dumnezeu, nu ai fi făcut lucrul acela; dacă ai fi fiul lui Dumnezeu, nu ai face aceasta şi aceea.” Cu aceasta s-a dus diavolul şi la Hristos. Credem aceasta?

Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, fă din pietrele acestea pâini; dovedeşte că poţi, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu!”

Aţi auzit aceasta vreodată? Poate nu v-a spus: „Fă pâini din pietrele acestea!”, ci vă spune: „Te-ai rugat pentru soţia ta şi totuşi ea nu se simte mai bine!”, „Te rogi de atâta vreme pentru lucrul acesta, dar încă nu ai ceea ce ceri!” Aţi auzit vreodată vocea aceasta? Eu ştiu că nu sunt singurul care am auzit-o.

Ce a făcut Isus? Nu a răspuns niciodată întrebărilor şi provocărilor diavolului. El nu a dovedit niciodată nimic, nu S-a apărat niciodată şi nu a mers niciodată înapoi în mintea Sa ca să găsească dovezi, ci i-a adus doar Cuvântul.

El i-a spus: „De asemenea este scris: să nu-L ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!” Aceasta nu a răspuns la întrebare pentru că El nu trebuia să răspundă la întrebările diavolului şi nici voi nu trebuie s-o faceţi. De ce? Pentru că mântuirea voastră se bazează pe Cuvânt, nu pe un sentiment sau pe o dovadă. Voi primiţi dovada Duhului Sfânt pe baza Cuvântului, nu datorită comportamentului vostru sau a abilităţii voastre de a face ceva. Totul se bazează pe Cuvânt, de aceea când vine diavolul şi vă aduce o întrebare, să nu vă mai gândiţi la dovezi sau la căi prin care să-i puteţi dovedi că aveţi ceva. Voi nu trebuie să-i dovediţi nimic, ci spuneţi doar: „Înapoia mea, Satană!” şi el va trebui să plece.

Împotriviţi-vă diavolului şi el va pleca de la voi,” dar mai întâi trebuie să recunoaşteţi că acela este el, nu voi. Apoi, trebuie să i vă împotriviţi şi va pleca.

Unii oameni şi-au irosit o bună parte a vieţii creştine încercând să-i dovedească atât lor, cât şi diavolului că au ceva, iar din cauza aceasta au fost ineficienţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Ei nu au putut birui niciodată şi nu au putut urca pe culmile înalte pentru că tot timpul au încercat să răspundă la aceeaşi întrebare: „Cum voi răspunde la întrebarea aceea?”

Poate zici: „Alaltăieri m-am rugat şi Dumnezeu mi-a adus răspunsul pe loc.” Ce se va întâmpla săptămâna viitoare când vă veţi ruga din nou, dar El nu va răspunde pe loc? Dintr-o dată credeţi, apoi nu mai credeţi; credeţi, apoi nu mai credeţi. Vedeţi? Totul trebuie să se bazeze pe Cuvânt. Toate dovezile mele sunt biblice, toată credinţa mea este în Cuvânt şi toate dovezile mele sunt Cuvântul.

Să ne întoarcem la Iacov 1.7-8:

Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,

căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.”

Versetele acestea nu sunt valabile doar în problema mântuirii, ci şi în alte probleme; nu sunt valabile doar în problema vindecării, ci şi în alte probleme. Voi nu puteţi să fiţi nehotărâţi şi nestatornici cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să fie „Da şi Amin!”

Poate diavolul vine şi vă întreabă:

„De ce nu a funcţionat încă şi pentru voi?”

Este „Da şi Amin!” Este Cuvântul lui Dumnezeu, este Absolutul, este un lucru sigur care nu va cădea niciodată, ci se va împlini negreşit.

„Dar de ce nu a funcţionat încă?”

Nu depinde de mine, ci de Dumnezeu. Eu nu mă pot vindeca singur, ci El face totul. Eu nu pot să primesc singur Duhul Sfânt şi nu există nimic în lumea aceasta ce aş putea face singur, ci totul depinde de El. Eu pot să-ţi arăt în Cuvânt pe ce anume îmi bazez credinţa, ceea ce înseamnă că poţi merge la Cel care mi-a dat acest Cuvânt. Împotriviţi-vă diavolului şi el va pleca!

Ştiţi de ce suntem atât de chinuiţi uneori? Pentru că nu ne împotrivim diavolului cu Cuvântul. Suntem chinuiţi în mintea noastră pentru că permitem ca gândurile noastre să se lupte între ele; gândim, gândim şi gândim, discutăm, încercăm să găsim dovezi şi să raţionăm, apoi suntem epuizaţi în mintea noastră, pentru că nu luăm Cuvântul şi nu spunem: „Acesta eşti tu, Satană! Isus a spus, Cuvântul spune…, de aceea, te mustru în Numele lui Isus Hristos!” Izgoniţi-l!

În mesajul „Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu” din anul 1960 scrie:

Eu mă încred în Cuvântul Său. Nu ştiu nimic altceva decât Cuvântul Său, cred în El şi nu mă uit la ceea ce simt. Uneori, diavolul mă face să mă simt ca şi cum nu aş fi salvat sau ca şi cum nu aş fi vindecat, dar mie nu-mi pasă ce spune el pentru că l-aş putea bate de fiecare dată cu Cuvântul. Eu spun: „Aşa vorbeşte Domnul!”

Priviţi la băiatul acela. Da, domnilor, voi nu puteţi da aceasta la o parte.”

Pe noi nu ne interesează ce spune el, nu ne interesează ce dovezi poate aduce, pentru că şi noi avem Ceva: Cuvântul.

Fratele Branham a spus:

Voi spuneţi: „Sper că mă voi face bine, sper că voi fi bine. Sper că voi primi Duhul Sfânt. Sper că sunt creştin. Sper că voi face aceasta…” Voi nu vreţi aceasta.

Avraam nu a privit niciodată la aceasta. Amin! „El a crezut Cuvântul lui Dumnezeu împotriva a tot ce vedea.”

Cazul lui Avraam era fără speranţă de împlinire, dar cu toate acestea, el a crezut.

Credinţa este dincolo de speranţă. Credinţa vine de aici din interior. Credinţa vine de aici. Dar cum pătrunde el înăuntru? Prin minte, prin această uşă, deoarece câmpul de bătălie este în minte. Bătălia este aşezată în rând, iar diavolul stă în dimineaţa aceasta lângă fiecare inimă. El stă lângă inima acestei micuţe, el stă lângă inimile voastre, el stă pretutindeni în jur. El spune: „Oh, te-am văzut încercând înainte, am auzit aceasta înainte.” Izgoniţi-l!”

Dacă luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi vine o singură scânteie de îndoială, alungaţi-o, pentru că Dumnezeu nu aduce nici o fărâmă de îndoială cu privire la Cuvântul Său.

Izgoniţi-l! Aceasta este tot: Izgoniţi-l! Ce spune Biblia în textul pe care l-am citit? „Izgoniţi-l!” Aşa este. „Izgoniţi-l!” Noi am fost antrenaţi.”

Am fost antrenaţi? Atunci daţi-l afară! Cine are putere să-l dea afară? Isus S-a uitat la apostolii Săi şi le-a zis: „V-am dat putere asupra şerpilor, a scorpionilor şi a tuturor puterilor diavolului.” Cine are putere să-l izgonească pe diavol? Cui i s-a dat mai degrabă autoritatea, decât puterea, să facă aceasta? Cui i s-a dat autoritatea? Dacă sunteţi în Trupul lui Hristos, voi aţi primit autoritatea să-l izgoniţi pe Satan. Nu mai aşteptaţi să se schimbe situaţia! Încetaţi să mai aşteptaţi să apară o anumită slujbă şi începeţi să-l izgoniţi! Voi sunteţi în Trup, vouă vi s-a dat autoritatea, voi aveţi Cuvântul, izgoniţi-l afară! Dacă nu mă simt bine, nu voi aştepta până duminică să fie turnat untdelemnul pe mine, ci cred acum. Nu voi merge duminică aşteptând să vină cineva să-şi pună mâinile peste mine, ci cred Cuvântul care spune: „Prin rănile Lui sunt vindecat.” Amin! Dacă sâmbătă mai sufăr încă şi mă simt călăuzit de Duhul Sfânt să merg, Acela este Cuvântul şi Îl voi împlini, dar nu voi sta pe loc suferind şi aşteptând ziua de duminică, ci voi lua Cuvântul acum. Dacă vine duminica şi mă simt călăuzit, Îl voi crede pe Cuvânt atunci. Dar eu voi lua Cuvântul.

În 2Corinteni 10.3-5 scrie:

Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească.”

De aceea, dacă ne străduim mai mult, nu va funcţiona niciodată. De aceea, raţionamentul nostru şi înţelegerea noastră mintală nu va funcţiona niciodată. De aceea, dacă ne vom lua după o a doua slujbă nu va funcţiona niciodată pentru că Dumnezeu a făgăduit că Se va îngriji de fiecare dintre noi. De aceea, toate lucrurile la care ne-am putea gândi noi să le facem, în trup, nu vor funcţiona pentru că noi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească.

Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.

Noi răsturnăm izvodirile minţii.”

Cuvântul „izvodire” înseamnă „gând”, „imaginaţie”, „o părere”, „o apreciere”. De asemenea, mai înseamnă „un raţionament”, „o judecată”, „o decizie”.

Atunci ce izgonim noi? Când se referă la acest verset, fratele Branham spune că este vorba de raţionament, pentru că „raţionament” înseamnă „părere”, „concluzie”, adică, izgoniţi: „Eu înţeleg aşa…” Dacă este ceva diferit de Cuvântul lui Dumnezeu, izgoniţi-l, nu vă bazaţi pe el, ci pe Cuvânt.

Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.”

Cine este Hristos? Cuvântul uns. Aşadar, orice gând care trece prin mintea noastră, trebuie prins şi făcut rob ascultării de Hristos. Am prins un gând. Înseamnă că trebuie să decid dacă este de la Dumnezeu sau de la diavol. Este biblic sau este propria mea judecată? Este îndoială sau credinţă? Astfel, eu trebuie să aleg să resping acel gând şi să accept Cuvântul şi trebuie să fac aceasta în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi, în mod constant.

Fratele Branham a spus:

Ce se întâmplă dacă unui pui de găină aflat în ou îi este frică să lovească cu ciocul coaja oului? Ce ar fi dacă micuţului pui din interiorul oului, acelei micuţe păsări, i-ar fi teamă să lovească în coaja oului? Dacă ar auzi un glas de afară care i-ar spune: „Nu lovi învelişul acela pentru că te-ai putea răni!” Dar natura însăşi, instinctul de pasăre, îi spune: „Loveşte-l! Fă o gaură în el!”

Lăsaţi ca toate bătrânele organizaţii să spună: „Zilele minunilor au trecut! Te vei răni pentru că mergi în fanatism!”

Loviţi cât de tare puteţi în învelişul acela! Aleluia! Spuneţi: „Satano, dă-te la o parte pentru că eu ies afară!”

Dacă vă aflaţi sub învelişul depresiei, al problemelor financiare sau sub orice coajă v-aţi afla, începeţi să loviţi chiar acum prin Cuvântul lui Dumnezeu. Începeţi să-l loviţi, prieteni! Nu trebuie să fiţi tari, ci trebuie doar să aveţi credinţă în Cuvânt. Vorbiţi-L, vorbiţi-L şi continuaţi să-L vorbiţi până când faceţi o gaură acolo, fiindcă trebuie să ieşiţi afară! Dacă vă este frică să-L luaţi pe Dumnezeu pe Cuvânt, situaţia voastră nu se va schimba niciodată.

Unii dintre voi aţi fost ani buni în instituţii în care nu v-a plăcut, iar ele nu se vor schimba pentru că nu vă schimbaţi voi, pentru că metoda voastră nu s-a schimbat, ci le confruntaţi şi astăzi aşa cum aţi făcut cu cincisprezece ani în urmă. De ce? Pentru că nu v-aţi trezit încă să vedeţi că Cuvântul acesta funcţionează. „Păi, eu spun Cuvântul!”

Da, voi spuneţi Cuvântul, dar după aceea rostiţi îndoiala. Cum este posibil ca o fântână să dea în acelaşi timp şi apă dulce şi apă amară? Cum este posibil ca un om cu gândul împărţit să primească ceva de la Domnul? Noi trebuie să ne întoarcem la această Fântână din care curge Apă dulce, care clocoteşte cu Viaţă veşnică şi din care iese afară Cuvântul lui Dumnezeu: „Prin rănile Lui sunt tămăduit! Sunt deja izbăvit, sunt deja liber!” Dar candela voastră? „Este doar un simptom! Adevărul este că eu sunt liber.

Când era în pântecul balenei, pe fundul oceanului, cu capul acoperit de alge, Iona a spus: „Cei ce se lipesc de idolii deşerţi îndepărtează îndurarea de la ei.”

La ce idoli deşerţi făcea el referire? La balenă, la pântecul ei, deoarece el era pe fundul oceanului cu capul acoperit de alge. Deci, Iona a spus: „Este un idol deşert.”

Dacă cineva ar fi putut merge acolo, să vorbească cu el prin transmisie radio şi i-ar fi zis: „Unde eşti, Iona?”, Iona ar fi putut să-i spună: „Sunt bine. Mă aflu în Planul lui Dumnezeu.”

„Unde eşti?”

„Chiar acum sunt în burta unei balene, pe fundul oceanului, cu o mulţime de alge în jurul meu.”

„Eşti în bucluc.”

„Sunt bine. Toate acestea sunt doar o minciună. Adevărul este că privesc prin credinţă spre Templul lui Dumnezeu, fiindcă există o făgăduinţă care ne-a fost dată atunci când Solomon a închinat Templul, Domnului. Atunci El a spus că atunci când cineva va avea probleme şi va privi spre locul unde este Templul, Dumnezeu îi va asculta rugăciunea şi îi va răspunde.”

Iona avea atât de multă credinţă în Cuvântul care a fost dat cu generaţii înainte ca el să păşească în scenă, încât nici nu a luat în seamă situaţia în care se afla.

Puteţi avea şi voi aceeaşi credinţă ca şi Iona? Da.

Loviţi învelişul acela cât puteţi de tare! Aleluia! Spuneţi: „La o parte, Satano, pentru că eu ies de aici!” Aceasta este. „Nu mai stau aici, nu mai stau pe tărâmul acestui diavol bătrân! În dimineaţa aceasta, îmi croiesc calea afară pentru că sunt un vultur!” Amin!

Vulturul acela micuţ avea ciocul ca un ciocan şi lovea într-una în învelişul acela. Indiferent cât era de tare coaja, el lovea într-una în ea, iar primul lucru pe care l-a făcut când a ieşit de acolo, a fost că a putut da din aripi. El era în ordine.

Croiţi-vă calea afară! Aşa este. Cum să facem aceasta? Loviţi-l cu „Aşa vorbeşte Domnul! Aşa vorbeşte Domnul! Aşa vorbeşte Domnul!”, iar în cele din urmă veţi începe să respiraţi nişte aer rece. „Aşa vorbeşte Domnul!” Aveţi capul ieşit afară. „Aşa vorbeşte Domnul!” Acum împingeţi tare şi ieşiţi afară!”

Nu există nici o oprire până când nu sunteţi liberi, până când nu sunteţi bine, până când nu ieşiţi din umbra întunericului din mintea voastră! Dacă vă confruntaţi cu o amânare, sau dacă norii se dau la o parte şi vă simţiţi mai bine o zi sau două, nu încetaţi să loviţi coaja! Dacă aţi suferit o depresie, nu vă opriţi acolo, ci continuaţi să loviţi până când ajungeţi în locurile cereşti şi zburaţi acolo sus. Dacă vă simţiţi bine, nu vă opriţi, ci insistaţi până când sunteţi liberi! Loviţi spunând: „Aşa vorbeşte Domnul! Aşa vorbeşte Domnul!”, până când sunteţi liberi pe deplin.

Tăiaţi-l cu Cuvântul! Fie că este un demon, fie că este un vrăjmaş sau o boală, orice ar fi, luaţi Cuvântul, loviţi-l cu Sabia! Iar dacă loviţi o dată şi nu pare să se mişte, loviţi-l încă o dată şi încă o dată! Loviţi-l până când reuşiţi să faceţi o gaură, asemenea puiului care iese afară din ou, sau asemenea unui vultur, ceea ce şi sunteţi. Croiţi-vă o cale chiar prin învelişul vechi al bolii. Tăiaţi până când vă croiţi o cale afară zicând: „Aleluia! Unde este următorul?” Amin.”

Aş vrea să înţelegem ceea ce spune fratele Branham aici. Ne croim o cale până când ajungem într-un punct, iar atunci începem să lovim. Dacă lovim o dată şi nu se întâmplă nimic, nu spunem: „Pentru mine nu funcţionează”, ci trebuie să lovim din nou. Dacă nu se schimbă nimic, loviţi din nou, dacă nu se petrece nimic, loviţi încă o dată pentru că încrederea voastră nu este în braţele voastre, ci în Cuvânt, iar aceste lucruri trebuie să se dea la o parte pentru că sunt contrare Cuvântului.

Aceasta este bătălia. Acesta este ostaşul crucii. Da, domnilor. Doborâţi fiecare vrăjmaş!”

Priviţi la schimbarea de mentalitate, prieteni! Uitaţi-vă la diferenţa faţă de ceea ce am avut în trecut: „Oh, abia am trecut! Oh, dacă aş putea trece şi peste aceasta!”

Prieteni, profetul lui Dumnezeu ne arată că noi suntem ostaşi într-o bătălie, iar câmpul de luptă este stabilit. Bătălia se dă în mintea noastră, iar acum am ajuns la ultima bătălie; puterile Satanei au fost dezlănţuite şi două sute de milioane de demoni au fost eliberaţi de la râul Eufrat. Unde au mers ei? În armatele lui Hitler şi Stalin, ca să-i prigonească pe evrei. Dar după aceea, unde s-au dus? În sistemul ecleziastic. Şi ce fac acum? Vin după noi. Ei au fost legaţi acolo timp de mii de ani, dar mai există o Putere care a fost legată prin lanţurile crezurilor şi a dogmelor denominaţionale, dar prin Mesajul de seară, prin mesagerul timpului de seară, Duhul Sfânt a fost eliberat ca să vină. Unde? Înapoi în popor. Astfel, acum avem cele două armate mari: oştirea lui Lucifer şi oştirea lui Mihail, care se confruntă din nou. Unde? În mintea noastră.

Dar va fi o Mireasă care va birui. Ea nu va face ce a făcut Eva, nu va face ce a făcut prima Eva, nu va face nici ce a făcut a doua Eva intrând în epocile bisericilor, ci va lua acest Cuvânt, această Sabie şi va avea o biruinţă completă şi absolută asupra vrăjmaşului. El nu va îngădui ca nici măcar un mădular al Miresei timpului de sfârşit să lase jos garda cu privire la nici măcar un singur Cuvânt. Apoi, împlinirea întregului Cuvânt, biruinţa, ne va schimba trupul. Bătălia pe care o ducem acum are ca scop înfrângerea Satanei, ca să-şi piardă poziţia pe care o are acum şi pentru ca noi să ne ocupăm poziţia noastră.

De ce luptă el? Pentru că nu vrea să ajungă jos. De ce luptăm noi? Pentru că vrem să mergem sus. Noi nu putem fi în acelaşi timp, în acelaşi loc, ci atunci când Mireasa merge sus, el vine jos. De aceea, ei s-au întâlnit chiar aici, la mijloc. La deschiderea Peceţilor a izbucnit un război, iar noi suntem ostaşi în acest război; chiar acum sunt pe câmpul de luptă, Lucifer şi Mihail; bătălia care a început în ceruri are loc chiar acum, în mintea noastră, iar noi am ajuns la această ultimă mare bătălie duhovnicească.

Ce se va întâmpla? Vom birui! Lucifer este învins de Cuvânt, noi ne ocupăm locul nostru şi el este aruncat jos. Noi purtăm această bătălie şi dorim să ne ocupăm poziţia noastră cerească. Descoperirea care a venit la deschiderea Cuvântului, ne-a arătat de unde am venit, încotro ne îndreptăm şi ne-a vorbit despre călătoria noastră, de aceea însetăm şi flămânzim să ne luăm moştenirea înapoi şi să ne întoarcem la locul nostru. Cum va arăta biruinţa de data aceasta? Vom primi un trup proslăvit înainte de moarte, nu după moarte.

În Vechiul Testament, toţi au murit, Isus Însuşi a murit ca să plătească preţul, apoi a fost o înviere, dar acum, va fi un grup de oameni care nu vor mai trebui să treacă mai întâi prin moarte. Atunci, diavolul va fi învins pe deplin, în totalitate, pentru că Mireasa va primi înapoi tot ce a pierdut Adam, iar ultimul lucru care se va întoarce este trupul vostru veşnic. Pentru aceasta luptăm noi, prieteni, nu ca să ne simţim mâine mai bine. Noi nu luptăm ca să avem o biruinţă financiară, ci ca să primim înapoi tot ce s-a pierdut.

De aceea, ne croim o cale afară din coajă, dărâmăm acest perete, apoi luăm Sabia şi spunem: „Unde este următorul? Dacă trebuie să mai dobor încă zece, dacă trebuie să mai trec printr-o sută de încercări, prin o sută şi ceva de boli ca să-l înving pe diavolul, ca să dovedesc că acest Cuvânt va funcţiona şi că eu nu trebuie să dau înapoi, sunt gata să merg mai departe. Unde este următorul să terminăm şi cu acesta! Unde este următorul şi următorul?”

De îndată ce învăţăm cum să luptăm, devine captivant să vedem ce va face Dumnezeu. De îndată ce învăţăm şi gustăm biruinţa, ştim că nu suntem noi, ci este El; ştim că nu este puterea noastră, ci este puterea Lui. De îndată ce învăţăm toate acestea, totul devine foarte entuziasmant.

Marele Goliat a venit peste deal cu paşii lui grei şi a zis: „Cine se luptă cu mine?”, iar David a spus: „Eu!” De ce? Pentru că îşi cunoştea poziţia, cunoştea ceasul în care trăia, ştia de unde provenea omul acela, aşa că a spus: „Cum este posibil ca acest netăiat împrejur…?” David ştia că se află în Pecetea lui Dumnezeu şi că Goliat era înafara ei, de aceea şi-a zis: „Cum mă poate opri acel lucru? Am fost uns pentru acest ceas şi am Pecetea lui Dumnezeu în viaţa mea, deci cum m-ar putea opri aceasta?”

Care era problema cu ceilalţi? Nu aveau încredere în Pecetea lor. Toţi erau tăiaţi împrejur, este adevărat? Începând cu Saul, toţi erau tăiaţi împrejur, dar nu aveau încredere în Pecetea lor, iar dacă nu aveau încredere în Ea, nu aveau de fapt încredere în făgăduinţa dată lui Avraam, care spunea: „Tu şi sămânţa ta, veţi stăpâni porţile vrăjmaşului!” Aceasta a fost făgăduinţa dată lui Avraam pentru sămânţa sa, iar Pecetea era Pecetea tăierii împrejur. Vedeţi? Toţi primiseră Pecetea, dar nu aveau încredere în Ea.

Dar David a fost uns pentru ceasul său şi avea încredere în Pecetea sa, de aceea a spus: „Cum este posibil ca acest filistean netăiat împrejur să sfideze oştirea Dumnezeului celui viu?” şi a alergat să-l întâlnească pe câmpul de bătălie.

Prieteni, nu contează ce se ridică în viaţa noastră, cât de întuneric este, cum este posibil ca acea putere demonică să oprească un fiu sau o fiică a lui Dumnezeu născuţi din nou, în timp ce Hristos trăieşte în inima lor? Nu noi suntem cei care luptăm, ci este Hristos care trăieşte în noi; nu suntem noi, ci este Cuvântul care trăieşte în noi, de aceea, aceşti demoni luptă de fapt împotriva manifestării lui Isus Hristos pe pământ astăzi. El nu luptă împotriva acestui trup de carne, ci luptă împotriva lui Hristos care se află înăuntru; ei s-au ridicat împotriva Lui, deci cum ar putea să oprească ceea ce este înăuntru? Este imposibil!

Ce este aceasta? Încrederea în Semnul nostru. Ce este Semnul? Însăşi Viaţa lui Isus Hristos în noi, Viaţa care ne-a fost restituită la deschiderea Cuvântului. Este El în măsură deplină în Mireasă, iar dacă avem încredere în Aceasta şi am fost unşi pentru ceasul acesta, putem alerga la bătălie!

Cu cât cade mai repede acesta, cu atât ajung mai repede la următorul, până când Cuvântul deplin ajunge la manifestare şi diavolul este biruit de fiecare dată. Atunci trupul meu poate fi schimbat. Credeţi că el nu se luptă din greu cu noi ca să împiedice aceasta să ajungă la împlinire?

Prieteni, el poate veni la voi numai cu o tactică de înfricare, cu gânduri care să vă sperie sau cu cuvinte care să vă sperie, pentru că nu mai are boldul, l-a pierdut la Calvar. El răcneşte, dar nu mai are dinţi, deci nu mai poate face rău.

Acolo este bătălia, în prima linie. Să nu folosim o puşcă de calibru 22!”

Pentru cei care nu cunosc puşca de calibru 22, vreau să spun că este cel mai mic glonţ pe care-l putem trage, cu cea mai mică putere. Există gloanţe şi mai mici, dar acesta este printre cele mai mici şi mai slabe.

…Să nu folosim o puşcă de calibru 22, ci să luăm o bombă atomică.”

Câţi dintre noi am simţit că diavolul din faţa noastră era unul mare, în timp ce noi îl împungeam cu un băţ? Aceea era judecata noastră, abilitatea noastră şi îl împungeam cu un băţ, în timp ce el stătea în faţa noastră cu o armură pe el. Aceea era propria noastră abilitate, gândirea noastră, judecata noastră.

Dar Fratele Branham a spus:

„…Să luăm bomba atomică! Să facem totul cum trebuie! Să luăm Bomba atomică a lui Dumnezeu!

„Care este aceasta, frate Branham?”

C-R-E-D-I-N-Ţ-A în Cuvântul Său. Aceasta este Bomba atomică a lui Dumnezeu şi aruncă în aer, în stânga şi-n dreapta, boala şi diavolii. Îi anihilează, îi distruge, pur şi simplu. Dezintegrează tot ceea ce nu este duhovnicesc. Când această Bombă a credinţei cade acolo cu Cuvântul lui Dumnezeu în spatele ei, aruncă în aer fiecare diavol şi orice boală.”

Ce avem în arsenalul nostru, beţe şi pietre, sau avem Bomba atomică a credinţei în Cuvântul lui Dumnezeu? Este în noi, prieteni, a fost restituită Bisericii. Credinţa părinţilor apostoli s-a întors, este aici, noi avem Bomba atomică, deci să nu ne fie teamă s-o declanşăm! Să nu ne temem să îndreptăm Lansatorul de Rachete împotriva vrăjmaşului! Să le lansăm cu credinţă şi să spunem: „Lansez această Bombă atomică în Numele lui Isus Hristos!” Iar după ce explodează, suntem liberi pentru că El ne-a făcut liberi. Sunt liber pentru că El mi-a făgăduit aceasta.

În mesajul „Paradox” din anul 1964, citim:

A fost un Paradox când copiii evrei au fost aruncaţi în cuptorul cu foc. Cum a fost posibil ca cei trei bărbaţi să intre într-un cuptor atât de fierbinte, încât căldura din el i-a omorât pe cei care îi împingeau înăuntru? Cu toate acestea, ei au stat acolo, chiar aceasta aducându-le izbăvirea. Este singurul lucru pe care l-a făcut. Înţelegeţi? I-a izbăvit de legăturile cu care erau legaţi. Era un Paradox.

Uneori, acest Paradox se repetă chiar în vieţile noastre. Uneori, sunteţi aduşi la o confruntare şi trebuie să luaţi o hotărâre. Voi trebuie să staţi pe acea hotărâre, aşa cum au făcut şi ei, iar toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Ce a făcut în cazul lor? Nu le-a făcut rău, ci i-a eliberat.”

Prieteni, şi noi am ajuns la confruntare; am ajuns la confruntarea dintre Lucifer şi puterile sale şi Cuvântul lui Dumnezeu. Şi ce se întâmplă? Încercarea cumplită nu ne poate răni.

Vine o încercare mare pe care noi nu o înţelegem pe deplin, dar ştim că este timpul unirii şi semnul, este timpul când catolicii se unesc cu protestanţii, sistemul ecleziastic este construit, iar ei ridică un sistem care ne va reduce la tăcere. Mai bine zis, vor încerca să facă aceasta. Va fi o încercare de a ne reduce la tăcere, dar noi nu vom fi reduşi la tăcere, ci vom fi luaţi sus.

Va veni constrângerea şi se va ridica o presiune, dar această constrângere nu ne poate face rău, ci tot ceea ce va putea să facă este să ne izbăvească. De ce? Pentru că atunci când el va fi pe punctul să pună mâna pe Mireasă, va veni Dumnezeu şi o va lua în văzduh.

Aceste încercări, aceste lupte în care ne aflăm, nu ne pot face rău, ci ne eliberează; încercarea cuptorului de foc nu este aici ca să ne ardă, ci ca să ne elibereze de gândirea noastră, de judecata noastră, de încercarea noastră de a face lucrurile şi de fiecare lucru omenesc de care am fost ataşaţi. Încercarea de foc este aici ca să ne elibereze şi ne va dezlega, ne va elibera de noi înşine.

Isus a avut o confruntare cu diavolul în pustie, după care a mai avut o confruntare în Ghetsimani, dar confruntarea din Ghetsimani nu a fost neapărat cu diavolul, ci a fost cu El Însuşi. Confruntarea finală nu a constat în faptul că diavolul voia să pună sub semnul întrebării Cine era El, nici în faptul că voia să-L păcălească pe Isus ca să i se închine lui ca să primească ceva. Nu aceasta a fost confruntarea finală. Confruntarea finală înainte de a ajunge la Calvar a fost atunci când Isus a biruit propria Sa voinţă, când a aşezat jos propria Sa fiinţă umană, propria Sa dorinţă, propria Sa fire şi propria Sa voinţă trupească şi a predat-o. Credeţi că aceasta nu a fost o luptă? A fost o luptă atât de mare şi de grea încât transpiraţia Sa s-a prefăcut în sânge. Dar în cele din urmă, El a ales moartea pentru că aceasta nu putea să-L rănească, ci doar L-a eliberat pe El şi Sămânţa Sa.

Încercările nu ne pot răni, ci doar dau drumul bandajelor noastre. De ce suntem legaţi noi? De firea noastră. De ce suntem legaţi noi? De trupul nostru de carne, de duhul nostru uman. Aceasta este ceea ce ne leagă. Care este scopul încercărilor de foc? Să ne elibereze de legăturile noastre. Tot ce trebuie să facem noi este să-L chemăm pe Isus în scenă, fiindcă El Se va ocupa de restul.

Să ne ridicăm cu toţii în picioare. Există multe lucruri în care am vrea să pătrundem, iar prin harul lui Dumnezeu vom ajunge şi acolo. Amin.

 

2 replies on “ CHAD LAMB – CEA MAI MARE BIRUINTA IN CEA MAI MARE BATALIE ”
  1. Pace si binecuvantare tuturor.
    Nu stiu cine publica aceste predici, insa pentru mine sant de nepretuit. Nu am mai auzit pe nimeni sa explice scripturile si mesajul atat de frumos. Eu nu gasesc nimic nebiblic sau in afara Mesajului. Ii multumesc mult Lui Dumnezeu pentru aceasta slujba minunata daruita fratelui C. Lamb. Este un dar extraordinar dat Miresei Lui Cristos. Duhul cu care este unsa aceasta slujba, este acelasi cu care a fost uns profetul cand predica aceste predici. Eu doar ma minunez si ma minunez si ma bucur nespus de mult.
    Multumesc deasemenea fratelui care traduce si publica aceste predici, Dumnezeu cu siguranta il binecuvanteaza nespus de mult. Este o slujire a MIresei Lui Cristos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *